20 noiembrie 2014
Din perspectiva asta, anunțul privind demisia întregului Cabinet nu ar fi trebuit să întârzie mai mult de o miime de secundă după închiderea urnelor - vorbim aici de ora 21.00, ora României.
Azi nu mai e niciun secret că nu s-a întâmplat așa.
În același timp, Guvernul Ponta a abuzat de lege și de instituția numită Ministerul Afacerilor Externe, iar asta la un nivel căruia nu doar că îi lipsește echivalentul în lumea civilizată, dar și rivalizează cu maniera discreționară în care dictatorii din Africa sau boss-ul supremo-revizionist de la Kremlin își asigură, pe plan intern și extern, aparenta legitimitate, atunci când organizează „alegeri libere”.
Or, din acest punct de vedere, lucrurile trebuie duse până la capăt: cei care au violat legislația în vigoare și au trimis pe centura diplomației și a relevanței o instituție fundamentală pentru reprezentarea intereselor strategice și a imaginii României în lume, cum este MAE, vor trebui să achite din urmă toată factura.
Nu-și are justificare clemența nici față de prim-ministrul Victor Ponta, nici față de secunzii săi de la Externe, Titus Corlățean (cap de afiș în turul I), respectiv Teodor Meleșcanu (cap de afiș în turul II).
Moral, cel puțin, se află într-o gravă culpă și ministrul Justiției. Rămâne de stabilit dacă, nu cumva, și penal.
De ce?
Pentru că în fața unor interpretări abuzive ale legii, Constituției și procedurilor Biroului Electoral Central, ministrul Robert Cazanciuc merită tras la răspundere și evacuat de pe scena publică pentru extrem de simplul motiv că nu a luat o poziție tranșantă.
Calitatea sa oficială îl recomanda pentru o ieșire la rampă neechivocă, iar asta ca demnitar aflat în deplină cunoștință de cauză.
Cel puțin teoretic, se presupune că tovarășul Cazanciuc mănâncă legislația românească pe pâine, totodată că ar putea închide ochii la multe (de pildă, la impotența naționalei de fotbal a României de a se califica la un Mondial sau la un Campionat European), dar nu la încălcarea și încălecarea legii în scop politico-electoral sau de altă natură.
In extremis, demisia lui, devenită obligatorie deja între tururi, ar fi dobândit valoarea litrului de apă potabilă în miezul arid al unui vast deșert.
Atenție, însă, oamenii ăștia, cei mai sus menționați, nu poartă o vină abstractă!
Din contră!
E de natura evidenței faptul că în Ministerul Afacerilor Externe, ca în orice altă instituție, diplomații nu se ghidează precum ciobanii care își dau mesaje prin viu grai, peste culmile dealurilor și poalele poienilor.
E, prin urmare, de natura evidenței că ambasadorii care au propus soluții pentru prevenirea disfuncționalităților majore (înainte de turul I) sau pentru remedierea sincopelor incredibile care au apărut (după turul I) au făcut-o SUB SEMNATURĂ și în mesaje cu număr de înregistrare, toate având ca destinație centrala MAE.
În același timp, ca răspuns la propunerile lor, ministerul, tot prin SEMNATURĂ (a ministrului, de pildă) și tot cu număr de înregistrare în registrul MAE și al ambasadelor, a transmis reprezentanțelor diplomatice ale României că în țările respective se vor organiza X secții de votare. Asta însemnând mai multe sau mai puține decât numărul solicitat. În cazul de față, s-a dovedit că au fost mai puține.
Oricum ai lua-o, în fiecare caz în parte, stimabilul Titus Corlățean A SEMNAT cu mânuța lui de politruc deciziile privind numărul, dar și amplasamentul secțiilor de votare.
Da, și amplasamentul, care a contat enorm, după cum a dezvăluit între timp presa, pentru că au existat situații incredibile în care zone cu largi comunități de români au primit mai puține secții de votare decât cele cu comunități restrânse.
Cum ajungem la prim-ministru?
Simplu ca bună ziua.
Atât de simplu, că până și un elev de clasa zero ar face conexiunea logică: fiind ministru politic, este limpede că tovarășul Corlățean nu a luat decizia de capul lui.
Premierul Ponta îi este șef și pe linie de Guvern, și pe linie de partid, prin urmare tânăra speranță de pe axa Moscova-Beijing poate fi considerat responsabilul formal și legal al organizării procesului electoral pe cealaltă axă, Paris-Londra-Berlin-Madrid-Roma-Bruxelles.
Greu de crezut, deci, că nu există o corespondență oficială, inclusiv între MAE și Cabinetul premierului. Trebuie doar căutată.
De la ambasade vin propuneri, dar la Guvern se iau decizii.
Din punctul ăsta de vedere, ministrul de Externe și prim-ministrul României țin pe umeri o sarcină cu decantare în două etape: o dată - responsabilitatea inițială, principială și per total legală; apoi - culpa finală.
Mai mult, a acredita ideea că MAE, în ansamblul său, este de vină pentru ceea ce a mers prost, e de un prost gust ieșit din comun.
Ce treabă are un întreg corp diplomatic, deasupra căruia tronează un ministru cu drept final de semnătură și decizie și un premier abilitat să acționeze ca vector suprem de corecție (atunci când situația o cere) a direcției pe care vrea să o imprime ministrul de Externe?
În același timp, e fals că MAE se ocupă doar cu logistica și organizarea procesului electoral din diaspora, Teodor Meleșcanu, prin explicațiile date ulterior, plasându-se din acest punct de vedere mult dincolo de proceduri, prevederi legale și banalul bun simț.
A, corect, acelor ambasadori care au tăcut în perioada scursă între tururi, când criza privind votul din diaspora devenise evidentă, le-ar putea fi imputată o culpă morală.
E drept, mulți dintre ei ceruseră centralei MAE suplimentarea numărului secțiilor de votare, dar raționamentul e următorul: dacă acești șefi de misiuni tot au văzut că vorbesc cu pereții la București și dacă tot au simțit că deciziile la nivel de ministru de Externe și de premier se iau funcție nu de dreptul fundamental al românilor de a vota, ci funcție de interesele vremelnice ale partidului aflat la putere, de ce nu au trecut peste constrângerile ierarhice?
De ce, într-o situație de asemenea criză și urgență, nu au ales acei ambasadori să avertizeze public asupra gravității situației?
Ambasadele de la Paris și Berlin, de exemplu, au făcut-o, semn că se poate.
Alții, însă, au preferat să nu trateze momentul ca pe unul excepțional, deci care obliga și la reacții pe măsură.
Au tăcut, cel mai probabil, de teamă, căci interesul meschin dictează întotdeauna atitudini meschine.
La fel stă treaba și cu consulii.
Tot o culpă morală le-ar putea fi imputată și lor, căci relația la firul ierbii cu comunitățile de români ei le gestionează.
Mulți, foarte mulți au tăcut, în loc să se poziționeze public în anti-teză cu atitudinea Ministerului Afacerilor Externe și a Guvernului de la București.
Ar fi comis o infracțiune, ar fi deșelat secretul de stat sau de serviciu, luând o atitudine care putea servi interesul public și dreptul fundamental al cetățenilor români la vot?
Nu, nicidecum.
Când au înțeles că directivele de la București sunt menite să lezeze interesele concetățenilor pe care au fost trimiși la post să îi servească și când pregătirea și experiența i-au făcut să priceapă că mobilul șefilor din țară, niște nulități numite politic, este acela de a servi partidul și numai partidul, ei bine, când au simțit toate astea ar fi trebuit să copleșească mass-media cu un tzunami de ieșiri publice și, în ultimă instanță, să sugrume centrala MAE cu un val dens de demisii de onoare.
Nu au făcut-o când a trebuit, dar poate o vor face de aici înainte.
Nu poate spune cineva c-ar fi un preț prea mare pentru salvarea onoarei MAE și a corpului său diplomatic, iar, în final, chiar pentru onoarea lor.
Dar astea sunt aspecte ce pot fi încă discutate.
Însă firul responsabilităților concrete, din punct de vedere legal și procedural, e limpede: Ponta, Corlățean și Meleșcanu trebuie anchetați de procurori.
Restul e speculație și, eventual, subiect zemos de talk-show.
"Împiedicarea dreptului de vot reprezintă, în opinia mea, o fraudare a alegerilor, deoarece este manipulată voinţa poporului. O manipulare atât de masivă a votului ca duminică nu s-a mai întâmplat până acum în niciun stat membru al UE", arăta, recent, Gunther Krichbaum, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag.
Oficialul german mai consideră că după episoadul din 16 noiembrie premierul Victor Ponta şi-a pierdut orice autoritate de a mai exercita o funcţie guvernamentală, cozile infernale de la ambasade şi consulate nefiind un accident, ci"rezultatul unei decizii deliberate, prin care a fost împiedicat votul românilor din străinătate".
După turul I, parlamentarul german i-a scris președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, spunându-i ceea ce a repetat și după 16 noiembrie, în plus cerându-i să se implice decisiv pentru ca nebunia din 2 noiembrie să nu se repete.
Tot la vremea respectivă, într-un gest fără precedent, Gunther Krichbaum îi spunea șefului Executivului de la Bruxelles că „secțiile de vot aflate în subordinea Guvernului social-democrat din România au primit indicații clare de la București în sensul împiedicării voturilor exprimate masiv în favoarea candidaților de centru-dreapta”.
Parlamentarul german cerea atunci, cum cere și acum, o anchetă amănunțită a Comisiei Europene asupra modului în care a decurs votul în diaspora.
“Asta nu trebuie să rămână fără consecinţe", consideră în continuare preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Parlamentul Germaniei.
Asta nu trebuie să rămână fără consecințe, ar fi cazul să spunem și noi – presa, opinia publică, ONG-urile și politicienii cât de cât responsabili, care continuăm să credem că țara asta, pentru a deveni mai bună pentru toți, trebuie întâi curățată de cei care au făcut-o prea neospitalieră pentru proprii săi cetățeni.
P.S.: Nu uitați, însăși președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, magistratul Livia Stanciu, a arătat că, "strict pe lege", se putea da o Ordonanță de Urgență pentru înființarea de noi secții de votare în diaspora. "Ca cetăţean, mi se pare firesc ca pe orice problematică ce are impact, sigur, trebuie să se efectueze verificări, cercetări, pentru a se transmite un răspuns care să satisfacă interesul pe care poporul l-a manifestat faţă de acest subiect", mai spune judecătoarea Stanciu.
Atât, deci, să fie efectuate verificări, că restul merge de la sine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu