............................................................................................................................................................................................................................................................................................. PENSIILE SPECIALE ȘI FONDURILE ALOCATE PARTIDELOR POLITICE DIN BUGETUL STATULUI REPREZINTĂ FURT DIN AVUȚIA NAȚIONALĂ

joi, 18 decembrie 2014

Macovei: cereri justificate.


După ce CCR a declarat ca neconstituțională OUG privind migrația primarilor,  Europarlamentarul Monica Macovei solicită Parlamentului revocarea din funcție a Avocatului Poporului, Victor Ciorbea.

"Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, a refuzat să atace Ordonanța de Urgență (OUG) care a permis migrația primarilor pentru 45 de zile, iar astăzi Curtea Constituțională a decis că această OUG încalcă Constituția.

Victor Ciorbea a demonstrat că este avocatul de casă al PSD și nu Avocat al Poporului. Prin refuzul de a contesta această ordonanță Ciorbea a permis Guvernului Ponta să facă comerț cu primari, cu intenția comercializării voturilor. I-am solicitat lui Victor Ciorbea, chiar în ziua în care a fost emisă de Guvernul Ponta această ordonanță neconstituțională, să o atace la Curtea Constituțională.

Ciorbea a refuzat, iar dacă ar fi acționat cum i-am cerut, astăzi nu mai eram în situația în care timp de 45 de zile s-a aplicat o lege neconstituțională", a declarat Macovei, potrivit unui comunicat de presă.

Ea a spus că aleșii locali care au migrat în aceste 45 de zile ar trebui să-și piardă mandatele.

"Avocatul Poporului trebuie să fie ales prin vot direct de români, așa cum susțin de multă vreme. Până la modificarea Constituției în acest sens solicit Parlamentului să îl revoce pe Victor Ciorbea", a adăugat Monica Macovei.


http://www.curentul.info

Macovei cere MEN verificarea tezelor de masterat și de doctorat ale demnitarilor și anularea celor plagiate

Europarlamentarul Monica Macovei solicită Ministerului Educației Naționale și instituțiilor de învățământ superior să verifice lucrările de masterat și de doctorat ale demnitarilor și să le anuleze pe cele plagiate.

"Renunțarea lui Ponta la titlul de doctor 'în plagiat' nu șterge rușinea României de a avea un premier plagiator și nici nu închide subiectul titlurilor de doctor obținute fraudulos. Solicit Ministerului Educației și instituțiilor de învățământ superior să verifice lucrările de masterat și de doctorat ale demnitarilor, începând cu membrii Guvernului și ai Parlamentului, și să le anuleze pe cele plagiate", afirmă Monica Macovei într-un comunicat remis marți AGERPRES.

Premierul Victor Ponta i-a scris marți rectorului Universității București, Mircea Dumitru, pentru a-l anunța că renunță la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003. El a precizat în scrisoarea făcută publică pe pagina sa de facebook că, după ce va părăsi viața politică, își dorește să inițieze un nou demers doctoral, respectând toate standardele și cerințele de la acel moment.
http://www.curentul.info

Universitatea din București îi răspunde lui Victor Ponta

Foarte prompt, Rectorul Universității din București i-a trimis o scrisoare de răspuns lui Victor Ponta la solicitarea acestuia de a renunța la titlul de doctor
"Universitatea din Bucuresti
Cabinet Rector

Domnului Victor Ponta

Spre stiinta,
Domnului Sorin Cimpeanu
Ministru al Educatiei si Cercetarii

Stimate Domnule Victor Ponta,
Am primit scrisoarea dumneavoastra prin care ne aduceti la cunostinta ca renuntati la titlul de Doctor in Drept.

Am apreciat sinceritatea tonului din scrisoarea dumneavoastra si buna-credinta cu care, acum, luati in considerare demersul Universitatii din Bucuresti si decizia Comisiei de Etica din 2012.

Suntem intrutotul de acord cu aprecierile dumneavoastra referitoare la domeniul educatiei, ca ‘domeniu fundamental si esential pentru viitorul nostru ca societate europeana’. Universitatea din Bucuresti va face intotdeauna tot ce ii sta in putinta pentru a asigura educatie si cercetare stiintifica de calitate.

Cu privire la renuntarea la titlul de Doctor in Drept, ce v-a fost acordat in 2003, va anuntam ca Universitatea din Bucuresti va intreprinde toate demersurile legale necesare, in acord cu solicitarea dumneavoastra.

Cu stima,
Prof. de. Mircea DUMITRU
Rector al Universitatii din Bucuresti
Membru corespondent al Academiei Romane

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu