Traian Băsescu -Facebook

-avalanşa încă nestăvilită a pensiilor şi veniturilor speciale (vezi personal ambulanţă);
-creşterea deficitului fondului de pensii;
-creşterea deficitului bugetului de stat pentru anul 2016 (în creştere faţă de 2015);
-scăderea resurselor alocate pentru investiţii faţă de anii de criză 2009 – 2010;
-incapacitatea guvernului de tehnocraţi de a rezista presiunilor populiste ale grupurilor parlamentare PSD şi PNL, etc.
Soluţia pentru a evita intrarea într-o spirală a deprecierii echilibrelor macroeconomice este suspendarea prin OUG a aplicării prevederilor legale care scad TVA-ul de la 24 la 20 la sută şi a acelora care introduc pensiile speciale şi salarii crescute în sectorul bugetar începînd cu 01.01.2016 . Situaţia ar putea fi reanalizată la mijlocul anului 2016, inclusiv problema creşterii salariului minim.
Politicile fiscal-bugetare imprudente pot arunca ţara în criza, iar cei care vor plăti imprudenţa nu vor fi politicienii. Nu vă amăgiți cu o creștere economică bazată doar pe creșterea consumului.
Cine va plăti imprudenţa, populismul şi incompetenţa?

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Comentarii

Elena Maria Dehelean Domnule Presedinte, poate ca doar asa, la buza prapastiei, vor intelege si natangii importanta masurilor luate de Guvernul Boc si nemernicia populista a USL (noua sau veche, ca-i totuna)! Va impartasesc ingrijorarea si va sunt recunoscatoare pentru tot ceea ce faceti!

Marius Pintilei De ce o țară cum e Ungaria, fără resurse naturale, fără păduri, fără ieșire la mare, etc, este în stare să plătească un profesor cu 700 de euro pe lună și România nu?! Chiar vă rog să-mi dați un răspuns!

2 din 215

Vezi mai multe comentarii

Traian Băsescu

Ieri la 04:40 · București · 

ARE DREPTATE!!!
Julia Gillard este fost Prim-ministru al Australiei.
Citez din discursul Doamnei Gillard: IMIGRANȚII TREBUIE SĂ SE ADAPTEZE. Este o problemă de tip „TAKE IT OR LEAVE IT”. Am obosit ca această naţiune să îşi facă atâtea griji dacă nu cumva ofensează unele persoane venite aici recent sau cultura lor... 
Cultura noastră s-a dezvoltat timp de peste două secole, după atâtea zbateri, încercări şi victorii ale milioanelor de bărbaţi şi femei care au căutat libertatea. Vorbim engleza, nu spaniola, libaneza, araba, chineza, japoneza, rusa sau altă limbă. Deci, dacă doriţi să faceţi parte din societatea noastră, ÎNVĂŢAŢI LIMBA NOASTRĂ !!
Cei mai mulţi australieni cred în Dumnezeu. Nu este vorba despre «dreapta creştină» sau «presiuni politice», este o realitate faptul că această naţiune a fost fondată de bărbaţi creştini şi femei cu principii creştine. Este, cu siguranţă, adecvat de a afişa această realitate pe pereţii şcolilor noastre!
Dumnezeu vă deranjează? Dacă DA, vă sugerez să luaţi în considerare o altă parte a lumii pentru a trăi acolo, pentru că Dumnezeu este parte a culturii noastre.
Acceptăm convingerile voastre, fără întrebări. Tot ce vă cerem este să respectaţi convingerile noastre, să trăiţi în pace şi în armonie cu noi.
Aceasta este ţara noastră, pământul nostru şi stilul nostru de viaţă, de care vă oferim posibilitatea de a vă bucura. Dar, din momentul în care începeţi să vă plângeţi, să gemeţi şi să
bombăniţi despre steagul nostru, angajamentul nostru,
convingerile noastre creştine sau stilul nostru de viaţă, vă
încurajez să profitaţi de o altă mare libertate australiană: «DREPTUL DE A PLECA» . Dacă nu sunteţi fericiţi aici, ei bine, plecaţi! Noi nu v-am forţat să veniţi! Aţi venit de bună voie, atunci acceptaţi ţara care v-a acceptat aşa cum sunteţi!
PS – Sunt convins că aceasta este abordarea corectă pentru România, dar şi pentru UE.

--------------------------------------------------------------------------------------------

Comentarii

Maria Husariu Doresc sa va intreb daca stiti ceva de o presupusa cota de 23.000 emigranti pentru Romania ,vehiculata de presa internationala cu ceva timp in urma ,circa 2 luni.

Traian Băsescu, DEZVĂLUIRI INCENDIARE despre casele lui Iohannis din Miami

Luiza Popa | 29 dec, 16:59

Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, marţi, un nou avertisment privind creşterea salariului minim pe economie, majorarea salariilor bugetarilor şi adoptarea pensiilor speciale, cerându-le politicenilor să nu joace ţara "la ruletă şi la păcănele". Mai mult, Băsescu a vorbit despre casele lui Klaus Iohannis de la Miami.

Traian Băsescu susţine că majorarea salariului minim la 1.250 de lei este "o greşeală".
"România face simultan două operatiuni: reducere de de fiscalitate si crestere de venituri pentru populatie. Sunt ca 2 trenuri care sunt pe aceeaşi linie şi merg în directii contrare, iar coliziunea va fi cumplita.
Am propus suspendarea tuturor facilitităţilor prevazute sa intre in vigoare la 1 ianuarie,  precum si cresterea salariului minim pe econonmie, pana la jumatatea anului, sa vedem ce se inampla. (...)
Cert este ca primul lucru pe care trebuie sa-l faca politicieni este sa fie prudenti cand este vorba tara lor. Cu o tara nu te poti juca cum joci la poker sau cum se numesc alea la care juca dl general Stanculescu ... la pacanele. O ţară nu o poti juca la pacanele sa vezi ce iese. (...)
Preşedintele Iohannis care are deviza "pas cu pas" ar trebui sa priveasca mai atent şi la maririle de salarii pentru demnitari, si la maririle de pensii pe care le-a promulgat, şi la celelalte facilitati fiscale promulgate, pentru ca e usor sa spui pas cu pas, dar e greu probabil pentru politicienii de azi si pentru Guvernul tehnocrat sa nu joace tara la ruleta.
Nu spun ca nu ies lucrurile, s-ar putea să aisă, dar cum iti permiti sa joci o tara la hai sa vedem daca iese. O tara trebuie tratata cu prudenta, aşa cum spunea Iohannis, pas cu pas. (...)
Cred ca tara e jucata la ruleta si s-ar putea sa nu iasa, iar mesajul meu de azi de pe Facebook este in acest sens: Nu jucati tara la ruleta sau pacanele sa vedeti daca iese sau nu! Mai bine luati lucrurile cu prudenta, pentru că o greseală majoră odată făcută nu o platesc politicienii.
Nu va plăti Iohannis, el ramane cu 3 mii de euro salariu, ramane si cu cele 6 case de la Sibiu, si cu cele  de la Miami, nu i le ia nimeni. (...)  Nu i le ia pe cele de la Miami care sunt, sub aparenţă, ale acelui tenismen ratat care cica a fost mare tenismen de a facut investitii la Miami", a declarat Traian Băsescu, la un post de televiziune.

www.obiectiv.inf

Oficializarea loviturii de stat din decembrie 1989

Mărturisirile generalului Victor Stănculescu – Fragmente din cartea „În sfârşit adevărul...”, de Alex Mihai Stoenescu

Mesajul KGB primit la Balaton

Era mai întâi întâlnirea cu omologul meu ungar de la Direcţia de Înzestrare (generalul Victor Stănculescu şi-a petrecut vacanţa din vara lui 1989 la Balaton, în Ungaria, n.r.). El a venit apoi cu Karpati, care era atunci şef al Marelui Stat-Major ungar. (...) A mai venit atunci şi şeful Direcţiei de construcţii a lor, care, săracu ̓, a şi murit înecat în mare după scurt timp. Şeful acela de la KGB ocupa o zonă mai mare, nu putea să fie numai al Ungariei, era prea puţin pentru importanţa pe care o avea. Cred că acoperea zona Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia şi probabil şi pe noi. (...)

La Balaton s-a discutat altceva: Ce facem, că soarta comunismului este pecetluită! Şi dădeau exemplul lor că, încă din 1954, au încercat reforma, dar noi am stat deoparte, că, atunci când a fost presiunea pe Cehoslovacia, iar am stat deoparte, că românii au o tradiţie în a nu accepta sistemul sovietic ca atare, să ne comande, şi prin urmare va fi greu să pătrundă în România ideile lui Gorbaciov. El era preocupat de faptul că liberalizarea gorbaciovistă va fi respinsă de români, pentru că ei resping tot ce vine de la Moscova, din principiu. Or, acum era altceva, era adevărata reformă a sistemului. Cam asta a fost tema.

El părea să spună că regimul în sine – şi al lor, şi al nostru – nu e bun. Asta s-a discutat. 
El tot repeta: ,,În ’54 nu v-aţi băgat, în 1968 nu v-aţi băgat, dar neutralitatea asta ar trebui acum să fie reconsiderată şi să gândim împreună ce să facem. Regimul începe să slăbească şi societatea nu va aştepta. Trebuie să faceţi ceva, să cooperaţi”. (...) Probabil că se întrevedea un rezultat prin Gorbaciov. Mai pe româneşte, concluzia era că, de data asta, Gorbaciov va sparge băşica.

„Coşul cu fructe” al ataşatului militar ungar

Aradi vorbea româneşte perfect, am discutat cu el de câteva ori, mi-a povestit cum a trăit în România şi cum a ajuns apoi în Ungaria. L-am simpatizat. Mi-am dat seama că vrea să afle mai mult despre noi, ştiam că are nevoie să obţină anumite informaţii, i-am dat exact ce ştiam că avea nevoie să obţină, nu i-am dat nimic în plus, care să penetreze în interior. Aveam destule variante pentru străini, să le dau ce voiam eu, nu ce voiau ei.

Aradi a spus: ,,Domnule general, ce facem mai departe?” ,,Ce să facem?” – zic... „Păi, mi s-a spus că s-a discutat cu dvs. în trecut... Trebuie să ne unim, ca să ieşim din această încurcătură care se cheamă boala comunismului.” Şi eu i-am răspuns: ,,Măi, Aradi, ce putem să facem noi? Să aşteptăm, că n-avem cum să începem noi doi, suntem prea jos. La Ialta cei doi au hotărât ce vor face cu Europa. Se vor întâlni din nou ca să hotărască. După aia vine rolul oamenilor care să facă operaţia în sine. Asta trebuie făcut. Să vedem. Nu pot să garantez la ora actuală că vom reuşi numai noi doi. Eventual, tu ai legătura pe o parte, eu am legătura pe altă parte. Ce facem? Tu ştii că şi la tine, şi la noi toată lumea este cu ochii pe ăştia care suntem de origine burgheză.”

A fost o discuţie care, în primul rând, nu a fost înregistrată, sigur, că nu aveau cum, pentru că eu controlam biroul periodic, să nu-mi apară ceva. Şi, în al doilea rând, nu a existat niciun schimb de documente, lucru care ne-a ferit de orice încurcătură.

Ameninţarea lui Gorbaciov

Două momente îmi aduc aminte. Primul, atunci când a venit Gorbaciov în România. 
Am aflat că a fost scandalul ăla mare între Gorbaciov şi Ceauşescu, s-au contrat foarte dur. Ceauşescu i-a reproşat lui Gorbaciov că distruge comunismul. Când a plecat la Moscova, Gorbaciov îi spune secretarului-adjunct cu propaganda de la ruşi, nu-mi amintesc acum exact numele, îi spune: „Acest Ceauşescu va sfârşi rău!” (...)

Noi am avut mai multe întâlniri cu sovieticii. Ultima a fost cu Tratatul de la Varşovia, în 1989. Această întâlnire a lui Gorbaciov la Bucureşti cu Ceauşescu a fost prilejuită de întrunirea Tratatului de la Varşovia. Practic era întâlnirea noastră, a militarilor, iar delegaţii militari au comentat. (...) Atunci mi s-a spus clar: „Ciocnirea a fost extrem de dură!”. 
Eu am undeva notat numele acelui secretar cu propaganda care a transmis informaţia, pentru că m-a frapat ameninţarea lui Gorbaciov.

Variantele schimbării lui Ceauşescu

Cei de la Securitate aveau semnale din exterior, în primul rând, şi bineînţeles că ambele zone, Estul şi Vestul, se puseseră de acord şi lucrau prin oamenii lor de aici. Tot ei mi-au spus că s-au intensificat acţiunile lor la noi în ţară. (...) Mai era apoi cel care se ocupa de problemele administrative ale Securităţii şi apoi, după decembrie, a fost pus la Poliţie. El mi-a spus că îndepărtarea lui Ceauşescu se va produce la sfârşitul anului, iar acţiunea va fi a partidului. Aşa se explică de ce aşteptam Congresul ca moment al schimbării. (...)

Pentru a scăpa, trebuia să-l debarcăm pe Ceauşescu. Securitatea ştia asta şi de aceea nu voia să se bage, pentru că nu ştia cine câştigă. 
Ei au aşteptat până în ultimul moment, şi asta i-a costat.

A doua variantă: v-am spus, era exclusă o revoltă a populaţiei. Această variantă exista doar în planurile sovietice, care gândeau în termenii marxişti, ai maselor. Ceauşescu a fost nuca tare în jocul puterilor. O mare parte din violenţele de la noi s-au datorat faptului că Ceauşescu a fost nuca tare pe care nu o puteau sparge cu aparatul de partid.

S-a certat cu Gorbaciov, s-a certat şi cu Busch Sr, i-a jignit. Cu Bush mai puţin, dar lui Gorbaciov i-a spus mai multe şi mai dure, acuze grave, care au generat răzbunări.(...) Sus, la nivel înalt în partid, existau cei care îşi dădeau seama că economia se duce. În aceste condiţii au început să aplece urechea la sovietici. Cea mai uşoară scuză era că a pus Ceauşeasca mâna pe putere. Aceasta a fost un fel de mască, de aparenţă pentru cauzele mai grave.

Ţinta: Securitatea

Eram prieten cu ataşatul militar american la Bucureşti. (Vă rog să nu-i daţi numele.) Am fost la el, la reşedinţa lui, de mai multe ori, inclusiv cu ataşatul militar francez, care stătea pe Dorobanţi (...); informaţia mi-a dat-o americanul. „Fii atent, ai grijă că Securitatea trebuie să dispară!” Îmi pare rău că nu pot să vă dau amănunte mai precise, pentru că pe unele le-am uitat, pe altele am vrut să le uit. Atunci, imediat, aveam nevoie de un interlocutor ca dvs. Acum îmi este greu să-mi amintesc lucruri pe care am vrut să le uit.

Sprijin Iugoslav: Vă ajutăm, dar ne daţi Banatul!

La Timişoara, când a venit consulul iugoslav la Comitetul Judeţean de Partid, n-am fost prezent la discuţie, dar mi s-a spus că era foarte deranjat că este împiedicat să-şi îndeplinească misiunile. El îşi oferise ajutorul, chipurile, dar ajutorul era Banatul: „Vă ajutăm, dar ne daţi Banatul”.

Doi: am aflat mai multe date de la băieţii de la Securitate, cum a fost cu evenimentul care a inflamat fitilul de la Tokes, că asta a fost, un fitil, care a ars mai bine sau mai prost, dar a fost folosit.

Veneau agenţii acolo, veneau şi plecau în schimburi. Voiau să ştie cum decurge acţiunea, ca să poată să ducă mai departe, să împrăştie vestea şi să declanşeze acţiunea în oraş. Erau foarte mulţi străini. Au spus că au venit foarte mulţi bărbaţi în maşină, în excursie, fără nicio femeie sau copil. „Domne”, zic, „chiar aşa?!” Pe vremea aia nu eram familiarizaţi cu fenomenul gay. Ca militar, eram printre primii care îşi puteau da seama că ăştia au venit cu misiune, n-au venit să se plimbe. ( .. .) Au fost prinşi nişte străini. Nu se ştie ce era cu ei. Erau cu documente de tranzit sau de concediu. Când îi întrebau, ei răspundeau că li s-a comunicat că Timişoara este cel mai vechi oraş din Europa unde s-a introdus iluminatul cu gaz, tramvaiul şi nu ştiu mai ce.

„Trădarea” lui Milea

Milea a făcut un gest care văd că nu este înţeles. Pe 22 dimineaţa, Milea a ieşit în stradă, la trupe şi le-a spus: „Măi, vedeţi, nu care cumva să trageţi!”, după ce noaptea trăseseră la ordinul lui şi omorâseră oamenii de la Universitate. Milea era însoţit de aghiotantul de la Direcţia a V-a a Securităţii. Până a ajuns sus, bineînţeles că tovarăşul a aflat de „trădarea” lui Milea. Imediat ce a venit sus, i s-a dat ultima lovitură. (...) Trebuie să se înţeleagă faptul că, în acel moment, cei doi, Ceauşescu şi Milea, rămăseseră izolaţi.

Activiştii de partid fugeau ca potârnichile, Securitatea nu mai executa ordinele, Ceauşescu nu-l mai avea decât pe Milea pentru continuarea acţiunii de noapte. La ora 9:00 toate coloanele de blindate erau în mişcare, iar la ora 10:00 am găsit coloana de la Mihai Bravu intrată deja pe Olteniţei şi coborând pe Dealul Viilor. Urma un măcel, pentru că ăştia de la Mihai Bravu făceau instrucţie şi erau unitate de elită. Milea s-a dus sus, la etaj, a cerut pistolul şi s-a sinucis. A fost momentul ultim.

Istoria piciorului în ghips

Ceea ce este important constă în faptul că, în 1989, eu eram deja convins că România trebuie să scape de Ceauşescu şi că eu însumi pot face ceva. Acest gând a fost foarte puternic în avion, când mă întorceam de la Timişoara. Atunci m-am gândit pentru prima dată că pot face chiar eu ceva şi pot fi eu alesul, ca să zic aşa. (...) În avionul care mă aducea la Bucureşti de la Timişoara m-am gândit că nu trebuie să mai aştept de la alţii, ci trebuie să o fac eu.

Gândul meu a fost să mă duc acasă, să mă informez despre ce se întâmplase la Bucureşti în lipsa mea şi apoi să merg la minister pentru a organiza ceva. Apoi evenimentele au luat alt curs. (...) M-am gândit să repet cumva figura de la Timişoara, să nu mă duc în faţă, să întârzii cât mai mult prezenţa mea acolo, unde mi se cerea. Eu am răspuns mai întâi că mă duc la minister. Şi mi se spunea: „Nu, vino încoace, la CC!” Discuţia a fost şi cu Milea, şi cu ofiţerul operativ pe minister. (...)

Atunci a fost ideea, care n-a fost a mea, a fost a soţiei mele, care mi-a strigat la un moment dat: „Îţi dau cu o vază de cristal în cap şi te bag în spital”. Şi de aici mi-a venit ideea de a mă duce la Spitalul Militar şi să mă imobilizez cumva.

Fuga Ceauşeştilor cu elicopterul

Ceauşescu mi-a spus: „Milea a fost trădător, te-am chemat ca să preiei comanda Armatei, vezi unde sunt trupele care am ordonat să vină în piaţă, să împrăştie mulţimea!”. S-a exprimat apoi ca în Biblie: „Mergeţi şi opriţi”, astfel încât eu am putut interpreta dacă să opresc mulţimea sau trupele. Aşa am înţeles eu. (...) M-am dus la Tufan şi am oprit cele două coloane blindate care veneau. După aceea am coborât şi i-am spus că o să vină, că o să sosească şi că ar fi bine să nu rămână în sediu, pentru că este periculos. Va fi o acţiune sângeroasă în piaţă şi nu e bine să fie prezent. (...)

Urmau să sosească ăia pe care îi chemase Milea şi care trebuiau să măcelărească mulţimea. Că ăsta era ordinul lui. Şi arunci mi-a venit ideea: „Dar dacă ăsta fuge pe unul dintre coridoare, pe unde îl găsesc?” Asta a fost pe moment, pe urmă mi-a venit în minte legenda lui Anteu, desprinderea de pământ. Atunci i-am spus: „Vă propun să aducem două elicoptere.” „Da.” „Da, dar trebuie să-mi dea şi Neagoe acordul.” Ceauşescu a aprobat: „Vorbeşte cu Neagoe”. Era dubla decizie la o operaţiune de evacuare a şefului statului. I-am spus lui Neagoe, acesta a fost de acord, repede, că şi el voia să o rupă de acolo, să plece, să dispară. Am sunat la gen. Rus şi i-am cerut elicoptere.

Oficializarea loviturii de stat

Am ajuns la minister pe la 13:05 sau 13:07. Am chemat doctorul să-mi taie ghipsul, pentru că mă omorâse piciorul de durere. (...) M-am dus la cabinet şi acolo l-am găsit pe Ilie Ceauşescu. Insista să stea acolo, lângă mine, la cabinetul ministrului. El se considera ministru în locul lui Milea. I-am spus: „Nicolae Ceauşescu a plecat, dau ordin acum ca toate forţele să intre în cazărmi”. El a ripostat că nu e bine, că a dat ordin să se execute numai ordinele comandantului suprem şi e stare de necesitate. (...) Atunci am chemat ofiţerul operativ: „Camera ta e liberă?”. „Da.” „Condu-l pe tovarăşul general în cameră şi acolo o să stea sub pază.” (...)

Am început să dau telefoane, să vorbesc cu comandanţii de armate, să văd care este situaţia în zona respectivă. (...) La 13:30 am hotărât să oficializez răsturnarea lui Nicolae Ceauşescu de la putere.

Lista scurtă a Puterii

I-am vorbit politicos (lui Ion Iliescu, cel care îl sună pe generalul Stănculescu la ora 13:40, n.r.), cu condescendenţa faptului că ştiam că a fost adjunct la Timişoara, prim-secretar la Iaşi, apoi coborât de Ceauşescu. 
L-am informat despre lucrurile principale: că am oprit coloanele, că pe Ceauşescu l-am evacuat şi că este la Snagov, că am ordonat ca toate unităţile să treacă în cazărmi şi că sunt probleme la Sibiu, cum îmi raportase Dragomir – fals, cum aveam să aflu mai târziu –, şi că eu sunt la minister la cabinetul ministrului.

Atunci i-am cerut să vină la minister, pentru a-i putea asigura protecţie. Între timp luasem legătura cu cei de la CC şi aflasem de mişcările lui Dăscălescu, cel care voia să formeze un guvern cu care să continue ideile lui Gorbaciov. A fost un moment care a dezvoltat ideea că Iliescu ar putea fi unul dintre succesorii lui Ceauşescu, din rândurile de jos ale partidului. În al doilea rând, pot să spun că mă sunase şi Sergiu Nicolaescu, şi aşa i-am chemat pe amândoi la minister, să ne sfătuim ce să facem. Am chemat şi şefii unor structuri, Minister de Interne, Justiţie. În mintea mea, numirea lui Iliescu drept succesor era o posibilitate, dar nu sigură. Încă ezitam... (...) Atunci, la telefon, mi-am zis că ăsta poate să fie un om care să preia conducerea politică după Ceauşescu. Am făcut legătura cu ce ştiam din trecutul lui. (...) Nu mi l-a nominalizat nimeni. Eu mă grăbeam să găsesc un lider politic, pentru că îmi dădeam seama că eu nu pot să fac ceea ce doream cu Armata, pentru că generalii erau speriaţi, panicaţi. Nu mai puteam să contez pe o serie întreagă de generali, care umblau acum prin mulţime să spele ruşinea represiunii. (...) Eram pregătit moral şi profesional să preiau puterea în ţară, să asigur tranziţia şi liniştirea populaţiei, dar, când am încercat să fac ceva, m-am lovit de incapacitatea generalilor, mai toţi compromişi, de a acţiona.

(...) M-am interesat şi aşa am aflat că Verdeţ făcea lista guvernului şi i-a propus lui Iliescu să fie ministrul culturii. Urmăream să văd care învinge. Eram sunat în permanenţă. (...) Eu l-am ales pe Iliescu. Mi s-a părut mai puţin periculos. (...) Verdeţ şi Dăscălescu voiau să repună în funcţiune Marea Adunare Naţională, ceea ce însemna al doilea pol de putere în stat. Eu alesesem Iliescu. (...) Era o alternativă care l-ar fi scos pe Iliescu din joc, dar era o alternativă de continuare a sistemului. Pe de altă parte, eu nu aveam nevoie de o îndepărtare legală a lui Ceauşescu de la putere, pentru că tocmai îl îndepărtasem prin lovitură militară şi îl ţineam legat într-o unitate militară.

Execuţia de la Târgovişte

I-am întrebat: „Cum o finalizăm, judecata? Il băgăm la puşcărie, îl punem în domiciliu forţat, cum a făcut şi el, sau îl terminăm?” (...) Cred că a răspuns fiecare: categoric a fost Brucan, Voican a fost pentru suprimare, Iliescu a fost mai ezitant. (...) Brucan a şi spus: „Ideea este bună, aşa trebuie făcut. Orice revoluţie trebuie să ia capul şefului statului.” A început el cu teoria, cu Carol al II-lea al Angliei, cu ţarii Rusiei... Brucan mi-a mai spus atunci: „Dacă ăsta rămâne ca monument în memoria oamenilor, s-ar putea să le pară rău la un moment dat şi să se întoarcă împotriva noastră.”

Militaru pregătea o nouă lovitură de stat

În perioada de până în 18 februarie, Militaru a făcut numiri, şi-a adus generalii complici din primele zile şi le-a dat nişte sarcini personale. Aproape pe regiuni istorice.

Ajung la Palatul Patriarhiei, unde fusese Marea Adunare Naţională, la biroul lui Iliescu, şi Petre Roman îmi spune: „Dragă, vrem să te numim ministrul Apărării Naţionale”. Şi eu îi răspund a treia oară: „Domne, v-am spus că nu vreau să mă mai întorc”. Şi urmează fraza: „Eu la ora 18:00 l-am chemat pe Militaru şi l-am obligat să semneze demisia. Am vorbit cu Coposu şi cu Câmpeanu, au fost de acord şi am semnat decretul”. Iar eu am avut replica: „Atunci de ce mă mai întrebaţi dacă vreau?” Eu nu m-am mai văzut cu Militaru. El, Elena şi Nicolae Ceauşescu a părăsit ministerul înainte să vin eu. În spatele biroului era casa de fier a ministrului şi am dat telefon, l-am întrebat pe aghiotant, pe secretar: „Unde sunt cheile?”. Mi-au răspuns: „A plecat ministrul Militaru cu ele”. I-am dat telefon, o dată, de două ori, de trei ori. Îi spuneam: „Adu cheile”. Văzând că nu vine, presat de timp şi de faptul că nu ştiam ce e acolo, după vreo săptămână m-am suit în maşină şi m-am dus la el acasă. (...)

Eu intru la Militaru şi îi spun: „Domne, trebuie să-mi dai cheile, că eu nu ştiu ce ai lăsat acolo. Vreau să ştiu ce se întâmplă în spatele meu.” Şi el îmi spune: „Eu ţi le dau, dar te rog foarte mult nu schimba nimic din planurile pe care le-am făcut şi nu schimba nimic din comandanţii centrelor militare, pentru că ăştia, în concepţia mea, sunt viitorii prefecţi de judeţe”. Se produsese schimbarea administrativă şi eram deja cu prefecţii. „Iar Armata are planuri ca să ocupe principalele obiective din marile oraşe.” Deci el a mizat pe o treabă, care însemna inclusiv darea deoparte a lui Iliescu şi a celor care luaseră oficial puterea de la mine. (...)

Militaru pregătea o lovitură militară în martie. A doua.

Omul de legătură sovietic al lui Vasile Ionel

Eu am cerut la şedinţa din 8 iunie 1990, parcă lui Roman, să plec de la minister, dar să plece şi Vasile Ionel.

Mai întâi a fost cu Militaru, când am anunţat eşarfa galbenă (codul de recunoaştere a elicopterelor care aduceau la Târgovişte completul de judecată pentru soţii Ceauşescu, n.r.). (...) Şi Militaru a dat ordin să ne doboare, deşi se ştia parola. După ce îl executasem pe Ceauşescu, Militaru a vrut să şteargă urmele. (...) 
Când l-am trecut în rezervă pe Militaru, i-am trecut în rezervă şi pe toţi cei pe care îi adusese din rezervă în zilele alea. Deci, şi pe Vasile Ionel. Şi Iliescu a aprobat lista, fără Vasile Ionel, pe care l-a pus consilierul lui. Poftim! (...)

Am primit odată informaţia că (Vasile Ionel, n.r.) o primea pe rusoaică, amanta lui, pe şantierul de la Canal şi pleca aia cu vapoarele încărcate din România. Când Ionel era şeful Canalului şi s-a plâns pe urmă că, la inaugurare, Ceauşescu nu l-a invitat pe navă. S-a ştiut toată treaba cu amanta rusoaică, cetăţean sovietic, că venea, stătea cu el câteva zile şi pleca încărcată, cum se spune. (...) Venea acolo, la Canal, unde aveau o garsonieră, rămânea noaptea la el. Aia venea, pleca, iar venea, iar pleca. (...) Nu putea să fie decât un om de legătură. Aia nu venea de dragul lui, ci de dragul misiunii pe care o avea.

Citiţi şi: 
Legea 217 reîntemeiază instrumentele de presiune şi cenzură. Scrisoare deschisă a numeroşi oameni de cultură 
Scrisoare deschisă ce este adresată poporului român 

yogaesoteric

24 decembrie 2015

A venit vremea să vă pregătiţi pentru cea mai severă criză financiară din istorie

Miliardarul Rupert Murdoch a avertizat că omenirea se află în faţa unei „crize globale majore”, însă, spre deosebire de criza financiară din perioada 2006-2008, în acest moment băncile centrale nu mai au „muniţie”, scrie Business Insider.

Murdoch, 84 de ani, a scris pe Twitter în luna august că preţurile tuturor activelor scad nu doar în cazul acţiunilor şi se întreba dacă este o corecţie sau semnul unei crize majore în viitorul apropiat. Ulterior, el a revenit cu un alt tweet şi a scris că, „dacă o nouă recesiune apare, marile naţiuni mai au puţine unelte la dispoziţie pentru a lupta împotriva ei”, el notând că „există munţi de bani peste tot, dar nimeni nu investeşte”.

Acesta se referă la reducerea puternică a dobânzilor şi la „tipărirea” de bani, operaţiuni efectuate de marile bănci centrale ale lumii în ultimii ani, precum Rezerva Federală a SUA, dar şi băncile centrale din Marea Britanie, Japonia sau Banca Centrală Europeană (BCE). Acestea însă au ajuns la niveluri foarte mici ale dobânzilor, iar, dacă o nouă criză ar izbucni, nu ar mai avea unde să scadă, intrând pe dobânzi negative. Acest lucru înseamnă că investitorii îşi parchează banii la bancă şi primesc mai puţin chiar decât au depus, numai cu condiţia să fie siguri că îi mai iau. Acest lucru marchează frica de a investi, dar şi faptul că economiile oamenilor simpli sunt penalizate.

În acest moment, dobânzi negative sunt practicate în Elveţia şi Danemarca, ţări percepute ca fiind sigure. Numai că intrarea dobânzilor pe teritoriu negativ presupune mari riscuri, atât ca oamenii să-şi scoată economiile din bănci, cât şi să formeze bule imobiliare din cauza creditelor ieftine.

Cele mai expuse ţări la deprecierea monedelor sunt în principal producătorii de mărfuri, precum Brazilia, Peru sau Africa de Sud, dar şi statele care au legături economice puternice cu China, cum ar fi Coreea de Sud, Taiwan şi Thailanda. 
America Latină este afectată din două unghiuri, atât din cauza preţului mai mic al petrolului, cât şi din cauza problemelor din China, principalul cumpărător de materii prime. De la începutul anului, peso-ul columbian a scăzut cu 21% faţă de dolar, peso-ul mexican cu 10%, iar cel chilian cu 12%. Realul brazilian s-a scufundat cu o treime faţă de dolar, conducerea ţării şi gigantul petrolier Petrobras fiind angrenate într-un scandal colosal de corupţie în ultimele luni.

Băncile Centrale sunt o forţă pervertită

„Asistăm la pervertirea băncilor centrale? Observăm noi oare că puterea de a crea bani a băncilor centrale este folosită pentru a creşte preţul acţiunilor pe bursă, în beneficiul celor megabogaţi?”, scrie Paul Craig Roberts, fost asistent al secretarului Trezoreriei în timpul administraţiei Nixon, cunoscut apoi pentru colaborarea cu Wall Street Journal şi pentru criticile aduse politicii SUA în perioada ce a urmat Războiului Rece.

„Banca Centrală Elveţiană, Banca Naţională Elveţiană, a cumpărat 3 300 000 de acţiuni Apple în primul trimestru al acestui an şi apoi încă 500 000 în al doilea trimestru. Cei bine informaţi ar fi vândut în loc să cumpere. Se pare că Banca Centrală Elveţiană mai are, pe lângă acţiunile Apple, acţiuni în valoare ce merge de la 250 de milioane de dolari şi până la 637 de milioane de dolari la Exxon Mobil, Microsoft, Google, Johnson&Johnson, General Electric, Procter&Gamble, Pfizer, Chevron, Merck, Facebook, Pepsico, Coca Cola, Disney, Valeant, Gilead, Amazon.

Scopul unei bănci centrale este de a fi creditor de ultimă instanţă pentru băncile comerciale care se confruntă cu retragerea numerarului de către deponenţi. Băncile vor cere un împrumut, în încercarea de a-şi mări rezervele de cash. Afacerile ar avea de suferit, la fel şi băncile care nu vor putea plăti deponenţii atunci când aceştia doresc.

Cu timpul, acest scop al băncilor centrale a fost depăşit, pentru că s-au creat depozite asiguratorii de către guverne. Este momentul în care băncile centrale şi-au descoperit şi alte meniri. Rezerva Federală din SUA, spre exemplu, a fost însărcinată să menţină redusă cota şomajului şi a inflaţiei, prin legea Humphrey-Hawkins. Nici legea de funcţionare a Rezervei Federale, nici legea Humphrey-Hawkins nu spun că banca centrală ar trebui să stabilizeze bursa cumpărând acţiuni. Rezerva Federală ar trebui să vândă obligaţiuni, pentru a descuraja şomajul şi a menţine inflaţia la cote reduse.

Dacă băncile centrale cumpără acţiuni pentru a stabiliza bursa, atunci de ce mai există bursă? Capacitatea băncilor centrale de a crea bani, pentru a menţine preţurile pe bursă este o negare a funcţiei burselor.

Problema cu băncile centrale este că oamenii sunt slabi, inclusiv preşedintele Federal Rezerve şi toţi membrii conducerii. Milion Friedman şi Nana Schwartz au arătat că Marea Criză Economică a fost consecinţa eşecului Rezervei Federale de a avea o politică expansionistă. Când o bancă intra în faliment, în perioada de dinaintea depozitelor guvernamentale asiguratorii, masa monetară se reducea cu echivalentul banilor din conturile acelei bănci. În timpul marii crize, mii de bănci au falimentat şi au evaporat astfel puterea de cumpărare a milioane de americani.

Federal Rezerve nu are dreptul să cumpere acţiuni, aşa stabileşte legea de funcţionare, însă un amendament din 2010 a permis Rezervei Federale să cumpere acţiuni AIG. Acest amendament a creat o portiţă, pentru ca Federal Rezerve să împrumute bani unor entităţi care să-i folosească, pentru a cumpăra acţiuni. Astfel, Banca Centrală Elveţiană ar putea opera ca un agent sub acoperire al Federal Rezerve din SUA.

Dacă băncile centrale nu pot avea o politică monetară ca lumea, atunci ne putem întreba cum se descurcă cu celelalte operaţiuni?

Unii observatori mai perspicace cred că Banca Naţională Elveţiană este un agent al Federal Rezerve şi cumpără acţiuni importante pentru SUA în momente critice, pentru a opri căderea preţului lor şi pentru a da impresia că economia SUA merge bine.

Actuala scădere a bursei este oare de bun augur?

În acest moment nu se poate da un răspuns exact. Pentru a menţine sus fundamentul puterii SUA – dolarul –, Federal Rezerve a promis să crească dobânzile, însă aceasta a rămas mereu doar o promisiune. Ultimul termen a fost în septembrie 2015. Ideea că Federal Rezerve ia în calcul creşterea dobânzilor face că dolarul să nu piardă în raport cu alte monede, fapt care convinge lumea să nu renunţe la dolar, pentru că, în caz contrar, marea putere s-ar trezi cu un statut de Lume a Treia.”

Citiţi şi: 
Avertisment din America: Sistemul financiar a intrat în faza terminală 
În special pentru bunăstarea celor puţini şi bogaţi, ţările se îndatorează tot mai mult 
«La ordine prin haos»

yogaesoteric
24 decembrie 2015

Satanism şi terorism promovat cu insolenţă şi asumat, în şocanta indiferenţă a «opiniei publice»

Liderul trupei de black-metal Watain, care a concertat şi în clubul Colectiv: «Istoria muzicii metal este plină de clădiri mari care sunt incendiate, iar oamenii îşi pierd viaţa». Coincidenţe?!

Declaraţii halucinante ale solistului trupei care a făcut din clubul blestemat din Bucureşti un adevărat templu satanic în săptămâna premergătoare Săptămânii Patimilor anului 2014, când s-a dat foc la cruci răsturnate şi s-au stropit spectatorii cu sânge de animal, într-o atmosferă lugubră de infern „live”

Wowbiz : VIDEO! Clubul morţii a găzduit un ritual satanic în Săptămâna Patimilor! S-au dat foc la cruci întoarse şi s-a făcut baie în sânge de animal! A fost invocat Satana 

62 de tineri au murit în incendiul din Colectiv! A fost oare un accident? Poate că da, cu toate că mulţi înclină să creadă că la un astfel de număr de victime, nu se mai poate vorbi despre un simplu accident.

Ceea ce s-a petrecut în club Colectiv cu mai multe luni înainte de tragicul eveniment depăşeşte cu mult ceea ce se numeşte artă. Pe scena clubului Colectiv s-au ars cruci cu capul în jos pe care erau înfipte capete de ţap iar oamenii care au fost în sală au fost stropiţi cu sânge de animal. S-a întâmplat într-o zi când creştinii sărbătoreau Săptămâna Patimilior, pe 7 aprilie, la concertul trupei suedeze de black metal, Watain. Membrii trupei sunt autoproclamaţi satanişti şi se laudă că în concertele lor se efectuează ritualuri păgâne în toată regula.
Clubul Colectiv nu a ars atunci, cu toate că s-au aprins focuri adevărate în sală.

„Watain se autocaracterizează ca fiind satanişti tezişti. Toate versurile sunt scrise de solistul Erik Danielsson, care spune că temele abordate se bazează pe religia satanistă, iar ei nu trebuie consideraţi nişte simpli adoratori ai Diavolului. Danielsson crede că toţi membrii trupei trebuie să împărtăşească aceeaşi credinţă pentru a realiza ceva atât de personal precum muzica. Trupa Watain este o susţinătoare a Ordinului Misantropic Luciferian, un cult înfiinţat de Jon Nodtveidt, asociat cu abuzurile şi uciderea de animale”, se arată pe pagina Wikipedia dedicată trupei Watain. Formaţia suedeză a devenit cunoscută în toată lumea după ce cunoscutul site tabloid TMZ a publicat imagini în care solistul trupei arunca sânge de porc peste spectatori, în timpul unui show din Statele Unite. Cei prezenţi în sală au fost şocaţi de faptul că nu era vorba de o substanţă care să imite sângele: era real, pentru că mirosea şi avea gust de sânge. De altfel, solistul trupei suedeze a mărturisit într-un interviu că în timpul concertelor obişnuieşte să sacrifice animale. Momentul cu sângele a existat şi la Bucureşti, în debutul piesei „Devil’s Blood”.

Cu siguranţă nu vom şti niciodată dacă între ritualul satanic din Săptămâna Mare şi tragedia din noaptea de Halloween există vreo legătură. Ştim, însă, că mulţi dintre cei care au stat în primele rânduri la concertul trupei Watain au fost în sală şi la Goodbye to Gravity. Şi că mulţi dintre ei au murit în chinuri groaznice. „Am văzut iadul, mamă”, spunea un tânăr de 22 de ani, care a reuşit să iasă viu din infernul de la Colectiv.

Interviu cu liderul trupei de black-metal Watain: De câte ori oameni iau contact cu Watain, fie că le place ori nu, devin părtași unui loc, cu energii care sunt foarte reale și care vin în ființă dacă sunt invocate

Interviu apărut pe site-ul Metal blast.net în 2013.

Watain este o formație suedeză foarte controversată, care promovează fățiș satanismul. Chiar și printre cei care apreciază stilurile mai extreme de heavy metal, sunt unii care văd în Watain o putere mai periculoasă și mai letală decât tot genul metal, o imagine pe care cei de la Watain o îmbrățișează cu bucurie.

Cuprinși încă de frenezia succesului avut pentru straniul album din 2010 „Lawless Darkness” (Întunericul fărădelegii), trei ani mai târziu cei de la Watain erau pregătiți să-și arunce din nou veninul, prin albumul „The Wild Hunt” (Vânătoare sălbatică). Cu o lună înainte de lansarea acestui album, Metal Blast l-a intervievat pe liderul formației, Erik Danielsson – un dialog ce ilustrează abisurile cumplite accesate și vehiculate de Watain.
Ființele umane naive care încă își mai imaginează că acest gen de muzică este inofensiv, se vor convinge din declarațiile lui Danielsson că de fapt este un fel de poartă deschisă prin care se revarsă energii malefice, infernale, invocate cu bună știință de așa-zișii artiști scelerați.

Genul metal vine dintr-un loc adevărat, plin de pasiune și foc

Metal Blast: Bună Erik, mă bucur să stau de vorbă cu tine! Ce mai faci zilele astea?

Erik Danielsson: Sunt al d….lui de extenuat, dar sunt totuși destul de bine (râde).

MB: Îmi imaginez! Ai dat interviuri toată ziua, nu-i așa?

E: Da, dar nu mă deranjează; sunt încă la momentul la care mi se pare interesant să vorbesc despre album, dar într-adevăr mă cam apucă durerea de cap (râde).

MB: Când mi s-a ivit prilejul să-ți iau interviu, am observat că ai cel puțin jumătate din săptămână alocată interviurilor, așa că mi-a părut rău pentru tine.

E: Nu, dă-o d….lui, îmi place să vorbesc despre Watain, iar dacă oameni vor să o posteze în revistele lor cu atât mai bine.

MB: Anul trecut am avut o lungă discuție în Bloodstock, în care am insistat mult asupra filozofiei și elementelor religioase ale Watain, și a fost uimitor, pentru că deși a trecut aproape un an, este de departe cel mai popular interviu pe care l-am realizat (încă primim comentarii și vizualizări în fiecare zi); în mod clar oamenilor le pasă despre ceea ce aveți de spus, și desigur și de formație. Așa că înainte de a intra în „The Wild Hunt”, aș vrea să știu dacă a fost vreun moment în care ai conștientizat că fanii te văd ca pe cineva care are „ceva” de spus?

E: Încerc să uit de asta, pentru că nu prea îmi place ideea asta prea mult. Îmi place să vorbesc despre Watain și să explic viziunea mea, până la un punct, dar nu mă simt bine deloc să știu că unii oamenii ar prelua aceste idei pentru a deveni ale lor; niciodată nu mi-a plăcut asta. Întotdeauna i-am încurajat pe oameni să gândească singuri, căci așa devii cineva și ajungi să te cunoști pe tine însuți. Bineînțeles că este imposibil de evitat asta; nu-i vorba că aș fi preocupat de asta, dar dacă ar fi să fiu total sincer, mă cam deranjează lucrul acesta.

MB: Dar cu ideea că fanii te citează, de genul: „ei bine, după cum spune Erik …”?

E: Da, vreau să spun că îmi place ca oamenii să-mi citească interviurile pentru a afla mai multe despre trupă, și nu pentru ca să-și ia ideile de la ea. Toată chestia asta de „persoană publică”, să fiu sincer este ciudată… la n….a, stau într-un nenorocit de r….t pe un teren de țară aiurea, lasă-mă-n pace ! (râsete)

MB: Unul din aspectele pentru care am primit cele mai multe comentarii a fost cel legat de faptul că încurajezi terorismul în numele Watain. Mai ai aceste păreri și acum, și cel mai important, care ar fi reacția ta dacă fanii chiar ar lua-o în serios?

E: Ei bine, sper să o ia în serios, căci nu îmi place să nu fiu luat în serios, pentru că ar fi pierdere de timp, să faci lucruri care nu sunt serioase. În esență ceea ce este important ca să știe oamenii, este că Watainvine dintr-un loc foarte dosnic și întunecat, și nu sunt multe astfel de trupe în istoria muzicii metal care să fie gata să recunoască asta despre ele însele și să încurajeze aspectul ăsta, dar noi o facem. Spunând asta, spun de asemenea că ori de câte ori oameni iau contact cu Watain, fie că le place ori nu, devin părtași unui loc, cu energii care sunt foarte reale și care vin în ființă dacă sunt invocate. Toate acestea fiind spuse, aș considera un gest asumat interacțiunea cu Watain, în orice fel, ca o dovadă a faptului că ceea ce spun este adevărat, pentru că așa se manifestă lucrurile astea, prin muzica noastră, prin felul în care cântăm live, dar și în alte feluri, și tocmai de aceea istoria muzicii metal este una foarte controversată, nu numai plină de albume minunate, dar și de clădiri mari care sunt incendiate iar oamenii își pierd viața.

MB: În mod clar: este o carte celebră despre asta „Lords of Chaos” (Lorzii haosului), pe care probabil că ai citit-o, și care surprinde întreaga luptă Varg/Euronymous și problematica bisericilor incendiate. Că veni vorba de incendierea de biserici, îmi amintesc un interviu cu Abbath de la Immortal, în care spunea că nu erau niciodată interesați de incendierea totală de biserici pentru că dacă arzi o biserică, guvernul va construi alta. Probabil că au văzut-o ca pe o încercare zadarnică de a schimba percepția oamenilor asupra religiei…

E: Aș vrea să îl întreb pe Abbath, dacă a crezut că atacul Al-Quaeda de la WTC a fost de asemenea inutil, pentru că guvernul va reconstrui clădirea din nou. Nu actul dărâmării unei clădiri contează, ceea ce contează este efectul pe care îl are, și efectul teribil pe care acele biserici incendiate l-a avut asupra oamenilor! Oamenii erau al d…i de speriați, făceau pe ei, pentru că, potrivit mass-media era o bandă de sataniști care ardeau biserici și omorau oameni. Acesta este rezultatul, nu clădirea de lemn cu o cruce pe ea care arde, este mesajul, care-i strânge pe oameni de gât ca un laț de fier. Asta a fost important la incendierea de biserici, și care rămâne important ori de câte ori o biserică este incendiată.

MB: Ei bine acesta este punctul în care, și poate că nu vei fi de acord cu numele, se vorbește de terorism, în sensul că nu caută să schimbe guvernele sau sistemele, ci mai degrabă să terorizeze și să schimbe modul de viață al oamenilor. Și la fel ca după 9/11, faptul de a te urca în avion devine o bătaie de cap mai mare, cu incendierea bisericilor probabil că oamenii înțeleg atunci „ne atacați tradițiile, ne distrugeți simbolurile, acum te vei confrunta cu ceea ce ne-am confruntat noi, și nimeni nu va mai fi vreodată în siguranță”.

E: Da, vreau să spun că au fost multe motive, și multe dintre ele probabil prostii copilărești, dar până la urmă, este întotdeauna un punct în aceste manifestări; ele au întotdeauna un efect mai mare decât distrugerea unei clădiri. Abbath, este în general un tip simpatic, și probabil că glumea când a spus-o. Dacă crezi că o biserică arsă nu contează pentru că guvernul va construi alta, atunci nu ai înțeles care este de fapt ideea.

MB: Am întâlnit fani Watain peste tot, unii dintre ei se văd creștini, și separă mesajul tău de muzică. Crezi că este posibil să fii cu adevărat un fan Watain dacă, în același timp, ai astfel de idei filosofice contrare?

E: Bineînțeles, cu siguranță! Watain cântă muzică, și dacă te prinde muzica, și ceea ce facem pe scenă, asta te face să fii fan, nu mă îndoiesc de asta. Apreciez multe tipuri de artă cu care ideologic nu sunt neapărat de acord; vreau să spun că sunt sigur că marele artist în aramă Albert Gilles, era un creștin convins, dar tot iubesc lucrările lui și îl consider ca unul dintre cei mai mari artiști moderni. Așa că desigur că poți fi fan Watain, și poate în același timp să ai o problemă cu ceea ce spunem, dar – singurul lucru pe care-l cer oamenilor este să fie conștienți că dincolo de muzică, dincolo de suprafață mai este și altceva, și acest „altceva” este foarte aproape, și tot ceea ce trebuie să faci este să aprofundezi mai mult. Nu am o problemă cu faptul că un fan Watain nu este satanist; ba chiar aș putea spune că asta este valabil pentru 99,9 % din fanii noștri până la urmă.

MB: Ai fi preferat ca mesajul vostru să fie preluat de majoritatea fanilor? Vreau să spun că mai demult, la interviul din Bloodstock ai spus că Watain este un „păstrător” de expresii, și desigur furnizați un mesaj prin muzica voastră, deci trebuie să fie o parte din voi care să dorească ca mesajul să fie acceptat de ascultător…

E: Ei bine, simt nevoia de a exprima ce este în interiorul meu, iar acesta este un îndemn pe care-l simte orice artist, o nevoie de a se exprima, de a transmite un mesaj, care chiar dacă cu mintea nu crezi că poate fi exprimat vreodată, devine totuși un cântec, sau un tablou sau orice din ceea ce faci. Importanța receptării mesajului artistic variază de la o persoană la alta. Bineînțeles că sunt puțin dependent de aprecierea oamenilor pentru ceea ce facem, pentru că susținem concerte unde ne place să avem un public activ, sălbatic și care se lasă purtat de val; în acest sens îmi pasă ca mesajul să fie receptat și apreciat, dar nu le cer oamenilor să-și schimbe întreaga viață din cauza a ceea ce aud, dar dacă o fac, acesta este un lucru frumos, și nu am nicio problemă cu asta, dar nu pretind asta de la oricine ascultă Watain. Ceea ce cer este ca ei să se deschidă, să primească ceea ce este exprimat prin muzica noastră și apoi depinde de ei cum se raportează la ea.

MB: Acum hai să intrăm în „The Wild Hunt”, albumul care urmează apreciatului și celebrului „Lawless Darkness”. Am avut șansa să îl ascult, și sincer, este sigur beton, este un album grozav.

E: Mulțumesc!

MB: Deci, pentru cei care au șansa ca să asculte acest album, de ce nu-mi spui mai multe despre el?

E: A fost un album venit ca rezultat al unei ierni lungi și întunecate. A fost o iarnă de suferință cu multe momente de introspecție și autoreflecție, gândindu-ne în urmă și realizând că în această călătorie oameni din jurul nostru au murit, oameni din jurul nostru au dispărut, iar noi încă mai suntem aici stând triumfători. Am început să ne adâncim foarte mult în acest soi de autoreflecţie prin întrebări până am ajuns la un nivel divin [de fapt satanic, n.n.] de a le răspunde. Îndrăznesc să spun că asta este în mare măsură la temelia lui „The Wild Hunt”, răspunsurile divine [de fapt satanice, n.n.] la întrebările pe care ni le-am pus nouă înșine: „De ce am ajuns aici?”, „Ce ne-a făcut pe noi să plecăm la această vânătoare?”, „Ce ne-a făcut ca să vânăm în toți acești ani?”, „Unde ne aflăm acum și încotro mergem?” A fost o împlinire să scriu acest album trecând printr-un asemenea proces de autocunoaștere la un nivel adânc, și ne-a condus la acest soi de parc de distracție dat d….lui; albumul nostru aș putea spune că de departe este cel mai emoțional proiect muzical în care am fost implicați vreodată, în sensul de cât de personal și de sincer este.

MB: Da, dacă îl compari cu, să spunem „Casus Luciferi” sau cu „Lawless Darkness”, pare să fie un album mai introspectiv, mai mult despre prin ce ai trecut tu și restul trupei.

E: Da, până la un punct; cred că i-am permis să fie așa acum, pentru că după 15 ani în trupa asta am cam șters linia care ne făcea să vedem clar distincția dintre noi ca indivizi și trupă în sine. Înainte obișnuiam să trasăm o graniță clară între aceste două părți, eram doar instrumente în mâinile energiilor care ne purtau înainte, dar acum după 15 ani este totul un singur lucru, ceea ce ne permite să avem această apropiere individuală și personală în privința acestui album, atât ca versuri cât și ca muzică.

MB: Sunt sigur că Century Media o să vă ceară ca să faceți la fel, așa că o să încerc să le-o iau înainte; Poți să-mi redai pe scurt conţinutul pieselor din „The Wild Hunt”?

E: Aș putea, dar aș vrea mai mult ca oamenii să deschidă ei porțile albumului cu o cât mai mică idee preconcepută. „The Wild Hunt” este o călătorie îndrăzneață prin abisul Watain, o sălbăticie vastă cu multe prăpastii și vârfuri și crevase ascunse. Recomand tuturor să-și dezlege centurile de siguranță, să-și deschidă inimile, și să se scufunde direct în el…

MB: Păi atunci, dintre toate cântecele care constituie „The Wild Hunt” am fost foarte surprins de „They Rode On”, un cântec care deși mi-a plăcut cu adevărat, în definitiv, reprezintă o schimbare uriașă față de ceea ce oferă de obicei Watain, cu un sunet mult mai soft și mai melancolic. Ce v-a motivat să scoateți această piesă care, după cum am spus, diferă atât de mult de ceea ce scoteați de obicei?

E: Presupun că te referi la sunet, pentru că nu e chiar așa o schimbare când vine vorba de atmosfera sau tema versurilor (deși într-un fel este). Pentru noi, sincer, n-a fost mare lucru; desigur, oamenii se referă, de obicei, la Watain atunci când vor să exprime sânge, moarte, foc și haos, și au dreptate, este mult chiar asta, dar în același timp mai este o parte mult mai solemnă și melancolică a Watain, care cred, este înnăscută din faptul că niciodată nu ne-am considerat altcumva decât străini în această lume. Întotdeauna am avut o apropiere singuratică față de ceea ce ne înconjoară, și poate că n-a fost să fie decât acum să trecem prin această perioadă de reflexie și introspecție pentru ca să fim pregătiți să aducem acel sentiment în muzică, și sunt foarte fericit că am făcut-o, pentru că am simțit-o ca pe o ușurare, am simțit sincer precum ceva care la va oferi oamenilor un substrat solemn pentru înţelegerea formației și mai adânc. Sunt foarte bucuros că aceasta este în album, pentru că am simțit-o ca pe o ușurare.

MB: Cu siguranță; vreau să spun că atunci când ascultam albumul eram, desigur, surprins să observ această schimbare de tempo și de sunet, dar, apoi fiind atent la versuri realizezi că până la urmă este Watain… și da este un cântec al d…lui de uimitor.

E: Mulțumesc, își are locul lui natural acolo.

MB: Înțeleg la ce te referi atunci când spui că vorbește despre acest sentiment al înstrăinării pe care formația îl simte în această lume, și dacă e să fim sinceri, este un sens care e chiar familiar comunității metal; înstrăinarea pe care ei o simt de obicei.

E: Cu siguranță, înstrăinarea este probabil unul din sentimentele cele mai comune în tagma noastră.

MB: Așa cum s-a întâmplat când am ascultat „Lawless Darkness”, am apreciat faptul că muzica produsă de Watain este… mai „curată” decât ceea ce fac de obicei trupele metal, care optează pentru un sunet „crud”, poate chiar neprelucrat. Burzum e un bun exemplu pentru asta, în vreme ce Varg Vikerness a încercat deliberat să facă ca totul să sune de r...t, folosind cele mai slabe instrumente pe care le-a putut găsi. De ce te-ai decis să te îndepărtezi de această, să zicem, „tradiție” din black metal și să optezi pentru acest sunet mai curat (dar cu toate astea în mod clar black metal)?

E: Îmi place să am propriul producător (Tore Stjerna), pentru că este o parte integrantă a acestui proces și cu el am lucrat încă din prima zi. Sincer, lăsăm mult în seama lui pentru că în cazul acestor lucruri este prea mult ca să le ții minte în timp ce lucrezi la piesă. Noi îi prezentăm piesele, iar el vede cum merge în timpul procesului de înregistrare; desigur, în acest timp noi o întoarcem pe toate părțile, dar până la urmă sunetul este mai mult opera lui, și este, de asemenea, influențat de cunoștințele lui asupra sunetului care ne caracterizează și pe care vrem să-l exprimăm. Sunt mereu foarte mulțumit de rezultate, dar e amuzant că în acest timp când am început să trimitem clipurile promo, imediat am început să primim 4 sau 5 emailuri de la jurnaliști întrebându-ne „Sunteți siguri că asta e varianta finală? Sună foarte ciudat, sunteți siguri că ați pus varianta corectă on-line?”… Ei pot să creadă ce vor pentru că nu sună ca nicio înregistrare pop-metal (râsete), este de-a dreptul extremă, dar într-un anumit fel curat, ceea ce îmi place.

MB: De ce se plângeau ei?

E: Cred că se referă la ceea ce fac cu efectul de reverberație, pentru că uneori vrem ca sunetul să sune ca și cum noi am sta în cel mai mare templu de pe Pământ, așa că unii dintre oameni care sunt mai mult obișnuiți cu, nu știu sigur, sunetul modern de metal, în general, consideră că ceva nu e în regulă… ceea ce îmi place să aud, pentru că, într-adevăr ceva e foarte în neregulă.

MB: Sunteți în branșa asta deja de mult timp, deci știți cu siguranță că … ei bine, să le ia d… de reviste, nu poți să mulțumești pe toată lumea.

E: Da, dar asta e chiar distractiv (râsete).

MB: Ca să primești un mail de la cineva întrebându-te dacă este bine? Da, îmi imaginez că este distractiv.

E: Mai ales când vine din partea unor jurnaliști de muzică, pentru că bănuiesc că mai înainte au ascultat, nu știu, noul album Amon Amarth sau ceva de genul ăsta, și desigur, vor fi puțin șocați.

MB: Trebuie să te întreb despre asta de vreme ce ai amintit de Amon Amarth, și în ultimul nostru interviu mi-ai spus ceva de genul „Dacă nu vă place de noi duceți-vă și ascultați Amon Amarth!… Ce e între voi și Amon Amarth?!

E: (râsete) Cred că ei reprezintă o zonă superficială de gen fast-food al metalului modern. E foarte ușor să-ți dai seama că nu-i prea multă profunzime, e vorba doar de muzică și agresivitate, și știi… chiar nu pot indica, dar chiar cred ei că fac lucrurile dintr-un motiv foarte diferit față de noi…sunt liberi să o facă când vor, dar este doar ciudat, eu nu îi înțeleg, eu vreau… ceva… mai mult decât atât (râsete).

MB: Pentru voi, în mod clar, metalul înseamnă mult mai mult decât sunet, însemnând de asemenea mesaj, legat de răzvrătirea pe care o aduce metalul.

E: Da, presupun; vine dintr-un loc care este sincer și plin de pasiune și de foc dat d…lui., precum Iron Maiden sau Slayer în perioada lor de început sauDestruction, ceva care este condus de o furie autentică, doar ca să vomiți ce-ți spune inima, și nu înțeleg asta cu Amon Amarth, pur și simplu nu înțeleg. Poate că sunt nemaipomeniți, dar eu nu mă prind de asta.

MB: Dacă vrei într-adevăr să suferi ar trebui să asculţi o trupă numită Amaranthe…

E: Știu despre trupa aia, tot aud despre ei tot timpul, cred că sunt în Universal în Suedia.

MB: În principiu, este precum „Children of Bodom se întâlnesc cu Spice Girls și fac un album”.

E: (râsete) Am suferit destul anul ăsta, dar poate că o să-mi fie noul exemplu. Devine deja prea mult să tot pomenim de Amon Amarth (râsete).

MB: Treaba cu Amaranthe… ei bine, e ca și cum ai culege fructe ce atârnă foarte jos, nu-i nimic care să poată să spună cineva… vreau să spun în mod real, au credibilitate zero. Acuma ca să ne întoarcem la album: am primit astăzi un comunicat de presă de la Century Media care menţionează formatele diferite în care va fi disponibil albumul „The Wild Hunt”. Am fost interesat în mod special de ediția limitată, care printre altele va include „acoperământ pentru altar”. Când vine vorba de această temă clar religioasă, cât aport ai avut în asta și ce te aștepți să facă fanii cu el?

E: A fost ideea mea, voia să fie o replică a ceea ce este pe coperta albumului. Am vrut să fac o replică a unui item, pur și simplu pentru că voiam să-l țin în mâini, și m-am gândit că ar fi o legătură bună cu coperta. Îmi place ideea unui fan uitându-se la acoperământ și gândind „ei bine, ce am să fac cu ăsta? Poate că o să-l pun pe o masă și o să pun o candelă pe el”; poate că or să experimenteze puțin din autoanaliză. E ca o provocare pentru cei care le vor cumpăra, dar pe de altă parte pot să se șteargă la fund cu ele că nici nu-mi pasă, le-am vrut pur și simplu pentru mine considerând că s-ar potrivi în acea cutie… ceea ce vor face oamenii cu ele nu-i grija mea, deși aș prefera dacă ei toți și le-ar lega în jurul ochilor și ar merge ca orbii în întuneric.

MB: Deci „uneltele sunt aici, folosiți-le sau faceți orice veți vrea d… cu ele.”

E: Evident.

MB: Anul acesta este a 10-a aniversare de la lansarea „Casus Luciferi”, un album care conform criticilor reprezintă un pas uriaș înainte pentru Watain în ce privește calitatea. Ai plănuit ceva ca să comemorezi albumul ăsta bazat?

E: Vom fi prea ocupați lucrând cu „The Wild Hunt” ca să luăm lucrurile așa. Am vorbit să facem ceva concentrându-ne pe „Casus Luciferi”, de ceva timp. Albumul acela este special într-adevăr și cântând acele melodii fie în studioul de repetiții, fie pe scenă, încă ne mai hrănește enorm. Albumul acela și anii ce-l înconjoară sunt o parte foarte importantă din istoria noastră în care voalurile dintre noi și forțele divine [în realitate satanice, n.n.] au devenit mai subțiri și mai puține.

MB: Am vorbit de curând cu Morgan de la Marduk care a spus că o formație de black metal nu este caracterizată atât de mult de sunet cât de mesajul ei. Așa că, de exemplu, o trupă precum Immortal nu va fi considerată „black metal”, cu atât mai puțin oricare dintre așa numitele formații metal „unblack”, de o înclinație mai mult creștină, în timp ce o trupă precum The Devil’s Blood poate fi inclusă în această categorie. Ce zici de asta?

E: Pentru mine black metal e în mare măsură definit de trupe care au acel foc specific al adevăratei respingeri, artiști care au fost conectați îndeaproape cu energiile diabolice autentice și n-au făcut niciun efort ca să ascundă asta. Anii de început ai trupelor precum Beherit, Root, Samael, Necrovore, Darkthrone, Sarcofago, Nifelheim etc… ca să nu mai menționez originalii Hellhammer, Mercyful Fate, Bathory, Sodom și Venom. În mod evident acestea sunt trupe care au împărtășit un sunet similar, dar chiar și o apropiere severă vizavi de lucrarea lor și o sclipire nebună, dură care putea fi aproape identificată ca luciferică. Nu văd niciun sens să încercăm să definim The Devil’s Blood drept o formație black metal; în primul rând și cel mai important, black metal este o ramură a heavy metal și în timp ce este multă muzică care are o legătură puternică cu puterile sinistre și satanice, eu personal cred că elemental metal este cumva necesar ca să definească orice ca black metal. Ce e important de punctat la trupe precum The Devil’s Bloodeste că mesajul lor a fost construit pe o relație cu mult mai autentică și cursivă cu forțele de dincolo, față de majoritatea trupelor „black” metal din zilele astea și cele dinainte. De aceea am preferat să lucrăm alături de ei decât cu o trupă contemporană la întâmplare cu un „complex black metal”. Dar, în toată schema, sincer, lucruri precum definirea genului însemnă prea puțin pentru mine. Ceea ce contează pentru mine sunt imnurile acelea arzătoare de eliberare distructivă care vor continua să se repete încolo și-ncoace către asurzitoarea tăcere a ultimei inexistențe.

MB: Ca un reporter trebuie să te întreb asta. Am văzut multe interviuri pe care le-ai dat în acești ani; în multe din ele pari să fii deranjat de unele întrebări. Cu toată sinceritatea, ce fel de întrebări te deranjează cel mai tare? Sunt cele care se referă la înclinațiile tale religioase?

E: Am urât întotdeauna acel limbaj vulgar al persoanelor cu obrazul gros care sunt incapabile să relaționeze cu severitate și pasiune. Este o chestie umană să râzi despre lucrurile care îți sunt incomode sau pe care nu le poți înțelege, și mă încrunt la un astfel de râs. Adesea primești astfel de reacții de la oamenii „cool”, de la aceia care-și trăiesc viețile acoperindu-și rănile (dacă le-au avut vreo dată), făcând orice ca să-și mențină fragilele jocuri de paradă, ca să fie cunoscuți ca și rulotiști fericiți. Trebuie să suferi, trebuie să te faci mic până aproape ai dispărea, ca să poți înțelege de unde venim. Îmi place să vorbesc cu oameni care pot să respecte faptul că noi vedem Watain ca ceva cu mult mai mult decât o trupă, cu mult mai mult decât un soi de rock-and-roll, cu mult mai mult decât viața însăși. Watain este vasul nostru către transcendență [aceasta nu are nicio legătură cu transcendeța divină, n.n.], lumea noastră din afara lumii umane. Dacă nu ești dornic sau capabil să accepți asta atunci stai d…lui departe. Acesta e terenul vrăjmașului.

MB: Erik, a fost o plăcere, mulțumesc pentru timpul acordat.

E: Mulțumesc.

Citiţi şi:
Opinii despre rock şi satanism. Muzica, emoţiile şi modelarea politică a comportamentelor
Asaltul diavolilor 
Promovarea făţişă a satanismului de către unele vedete 

yogaesoteric

21 decembrie 2015