............................................................................................................................................................................................................................................................................................. PENSIILE SPECIALE ȘI FONDURILE ALOCATE PARTIDELOR POLITICE DIN BUGETUL STATULUI REPREZINTĂ FURT DIN AVUȚIA NAȚIONALĂ

luni, 31 august 2015

Treziți-l pe Klaus Iohannis! Cum a reușit un Președinte ales cu 6.300.000 de voturi să fie huiduit în primul an de mandat.

EDITORIAL de DAN ANDRONIC


Klaus Iohannis este un președinte atipic. Nu seamănă cu Ion Iliescu, dar nici cu Emil Constantinescu și Traian Băsescu. Este mai înalt și mai puțin zâmbitor decât Iliescu, dar are aplecare spre consens politic și strategii pe 20-30 de ani, așa cum ne obișnuise Tătucul de la Cotroceni. A primit un vot popular covârșitor, ca și Emil Constantinescu și Traian Băsescu, dar nu prea știe ce să facă cu el, spre deosebire de cei doi "colegi". În fapt, Klaus Iohannis nu are nici un proiect major pentru România. Și de aici vine mare sa problemă...

Incidentul de aseară de la Festivalul "George Enescu", când președintele Iohannis a fost apostrofat din mulțime, un moment a cărui dimensiune nu trebuie exagerată, ne-a demonstrat un lucru. Că primul mandat de președinte al lui Klaus Iohannis are câteva lipsuri majore. Iar unul din ele, identificat aseară, este faptul că noului președinte al României nu are o legătură trainică, profundă, cu societatea civilă. Pare că a ajuns președinte dintr-un capriciu al Istoriei, ceea ce se poate dovedi un efect extrem de toxic pe termen lung. Pentru că Istoria știe să fie capricioasă în toate sensurile.

Cu toate că a câștigat alegerile prezidențiale având un vot popular covârșitor, Klaus Iohannis a dat semne că nu are de gând să fie un președinte popular. Stă izolat, își face concediile departe de oameni, iar atunci când iese prin lume, nu poate empatiza în mod eficient cu cei din jur. Deplasările sale în străinătate sunt marcate de știri legate de ținutele Primei Doamne, ceea ce poate fi un balast în absența unui discurs complex. Nu putem transforma orice vizită prezidențială într-un moment monden! Comunicările de la Cotroceni sunt monosilabice, iar în cele nouă luni de mandat nu identificăm un proiect major legat de soarta României. Nu-mi dau seama dacă nu i se propune o alternativă, sau Iohannis respinge categoric orice inițiativă, dar până în acest moment cam asta este situația...

Cu toate că a beneficiat de un suport masiv din partea presei și a societății civile, Klaus Iohannis a tăiat orice legături cu oamenii care l-au sprijinit, preferând conexiunile doar cu politicienii. Ceea ce răutăcioșii ar putea numi Camarilă, dar în fapt este vorba de un anturaj restrâns la oamenii care l-au ajutat în campania electorală. Dan Mihalache, șeful Cancelariei, este cel care i-a scris discursurile în campanie și l-a ajutat la partea strategică. Eduard Hellvig, directorul SRI, a fost unul din cei mai apropiați oameni ai actualului președinte, fiind considerat principalul om politic cu care se sfătuia. Alina Gorghiu, președintele PNL, Marian Petrache, vicepreședintele liberalilor, Dudu Ionescu, fostul ministru de interne, cumva și Mihai Răzvan Ungureanu, actualul director al SIE, completează cercul său de apropiați. Cam puțini, majoritatea fiind oameni politici cu CV încărcate de evenimentele ultimilor 15 ani. Ca o excepție poate fi invocat Rareș Bogdan, realizatorul de la Realitatea TV, unul din susținătorii declarați ai președintelui Klaus Iohannis, dar care nu poate fi considerat un om care influențează direct politica Președintelui, ci doar o sprijină fără rezerve.

Nici un președinte al României nu a fost atât de văduvit de legătura cu partea teoretică a unei guvernări. Pentru că indiferent ce ni se spune, românii votează în alegerile prezidențiale un om pe care îl mandatează să fie Conducător, nu Arbitru. Votul din aceste alegeri nu are nimic de-a face cu atribuțiile constituționale, ci cu dorința românilor de a echilibra puterea unui partid, alianțe, sau imagini de putere, alegând un om cu greutate în cea mai înaltă funcție a statului. Acest lucru l-au înțeles Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, fiecare în felul său încercând să imprime României un anumit parcurs și să stabilească viteza cu care se produc schimbările. Unele au reușit, altele nu, dar nici unuia nu i se poate imputa lipsa de acțiune.

Klaus Iohannis începe să aibă o problemă, care poate deveni structurală atâta timp cât își dorește un al doilea mandat prezidențial. Poate că a venit momentul să-și exercite atribuțiile de Președinte al României, și de exemplu, să ne spună ce poziție are în problema refugiațiilor din Siria, ce se întâmplă cu politica externă a României în mandatul său, care sunt direcțiile strategice, răspunsurile la provocările noului context politic internațional. Poate că a venit vremea, pentru că s-a încheiat vacanța de nouă luni, să dea interviuri și altora decât ziariștilor de casă sau celor stimulați de serviciile de informații, să răspundă la întrebări contondente. Inițiativa lui Liviu Dragnea de a propune un consens politic pe temele majore de dezvoltare ale României, un concept ce pare drag Președintelui, este un fel de acord de pace pentru liniștea Cotroceniului, nu o inițiativă de dezvoltare durabilă.

Am mai spus că pentru "meseria" de Președinte sau Prim-Ministru nu se poate obține calificarea decât prin practică la locul de muncă, dar Klaus Iohannis trebuie să dovedească românilor că atunci când au votat un "neamț", au ales un om care chiar crede în "România lucrului bine făcut", nu un președinte devenit prizonierul propriului orgoliu. Ar fi interesant de știut dacă modelul ideal pentru Klaus Iohannis este Regele Carol I sau nu!
După cum se poate observa nu am adus în discuție rolul serviciilor de informații și al altor instituții de forță, întrucât cred că Președintele României este șeful lor și nu invers...
http://www.evz.ro/

duminică, 30 august 2015

Dragnea îi face lui Iohannis un cadou de neprețuit

Autor: Radu Pop, Redactor Publicat: 30/08/2015

Evenimentul Zilei:
Liviu Dragnea impune PSD Programul politic al lui Klaus Iohannis: Sîrba Consensului!...În Declarația sa, făcută după tot protocolul unui șef recent și, ca atare, stăpînindu-se cu greu să nu chiuie de bucurie că e șef, așa cum și-a dorit de atîta amar de vreme, Liviu Dragnea, din partea PSD, a identificat înțelegerea drept semnul unei  viziuni comune asupra politicii a PSD și a PNL:„Temele majore ale României trebuie discutate în cadrul unui consens. Și noi și colegii din Opoziție avem această abordare, un climat politic bazat pe dialog”... La finele săptămînii, Liviu Dragnea a participat la Școala de vară a femeilor social-democrate de la Mamaia, manifestare ținută paralel  cu cea a lui Victor Ponta din Deltă. Cum se cuvine unui Boss, Liviu Dragnea  le-a ținut tovarășelor un discurs  în care a schițat liniile directoare ale Noii Politici a PSD. Revenind la învățătura care trebuie trasă din  întîlnirea de joi, 27 august 2015: „Eu cred că în această săptămână, cînd reprezentanții tuturor partidelor parlamentare au stat la masă pentru a discuta și a decide asupra noului cod fiscal, am dovedit că poate să existe și un alt mod de a face politică, unul bazat pe dialog și nu pe hărțuială de dragul hărțuielii sau pe conflicte.”... Teza consensului a apărut însă, în chip surprinzător, în programul electoral al lui Klaus Iohannis. La vremea respectivă, am avertizat că această întoarcere la Consensul de tip Ion Iliescu e deopotrivă nocivă și imposibilă. Ei bine, dacă în ce privește nocivitatea, mai trebuie timp pentru a fi confirmată, în ce privește posibilitatea, viața mi-a dat una peste bot. Prin aducerea lui Liviu Dragnea în fruntea PSD, Sistemul e pe cale să-i facă lui Klaus Iohannis un cadou de neprețuit: Consensul de tip Ion Iliescu... Temele majore ale unei țări – inclusiv America – se rezolvă prin dispută și nu prin consens. N-am auzit pînă acum pe Barack Obama că, pentru a stabili consensul, renunță la Acordul cu Iranul drept semn de concesie făcută Republicanilor. Liviu Dragnea ne propune, așadar, un PSD scopit, devenit un eunuc politic, un partid fără testicule, pentru a-i face pe plac lui Klaus Iohannis. E atît de nerăbdător în a-i face pe plac lui Klaus Iohannis că nu ezită să arate că Președintele l-a inspirat în lansarea tezei despre Noua Eră în politica românească, Eră în care partidele politice vor fi pentru Klaus Iohannis ca Haremul pentru Măritul Padișah.
Ziarul Financiar:
Decizia ASF (autoritatea de Supraveghere Financiară) de a trimite în faliment Astra, una dintre cele mai mari companii de asigurări şi unul dintre cele mai mari branduri româneşti, aduce în discuţie o mare problemă a businessului românesc: odată ce se prăbuşesc proprietarii, patronii, oamenii care au creat acele companii, iar acele afaceri sunt identificate cu ei cad şi companiile, cad şi brandurile, în cele mai multe din cazuri. Dan Adamescu, proprietarul Astra Asigurări, spune că Astra era un brand al industriei de asigurări şi chiar un brand al României şi nu trebuia să se ajungă la faliment. Cineva a vrut să distrugă Astra ca să preia piaţa. De partea cealaltă, ASF şi KPMG spun că Adamescu ar fi avut posibilitatea să salveze Astra, dar a fost prea lacom atunci când se discuta posibilitatea atragerii unui alt investitor. Dacă Astra era un brand al României care trebuia salvat aşa cum este retorica lui Adamescu, atunci ar fi trebuit să iasă din companie “pe un euro”, astfel încât să dea posibilitatea ramânerii acestui business în viaţă. Cazul Astra/Adamescu aduce în discuţie zbuciumul actual al capitalismului românesc şi slăbiciunile lui, care în loc să se atenueze, se măresc.
RFI:
Intr-un interviu acordat presei duminicale, Laurent Fabius, ministrul francez de externe, a denunţat atitudinea « scandaloasă » a anumitor ţări din estul Europei în faţa crizei migranţilor. In colimatorul şefului diplomaţiei franceze a fost în particular Ungaria. « Când văd că anumite ţări din estul Europei nu acceptă cotele de refugiaţi, mi se pare scandalos » spunea Laurent Fabius la microfonul colegilor noştrii de la Europe 1-i-Télé-Le Monde. Ministrul francez de externe s-a arătat în particiular foarte « sever » faţă de Ungaria care în opinia sa « nu respectă valorile comune ale Europei când construieşte garduri de-a lungul frontierei sale pe care nu le-am face nici pentru animale». Un zid pe care « evident » că unguri ar trebui să-l dea jos, spune acelaşi şef al diplomaţiei franceze. Fabius e de părere că Uniunea europeană ar trebui să aibă « o discuţie serioasă şi severă » cu liderii de la Budapesta.

Lider european, discurs fara precedent despre imigranti: Sa nu ne mai prefacem! Cand oamenii mor ...

 A. Dumitrescu, Redactor
 30/08/2015
Dacă noțiunea introducerii de cote de repartizare a imigranților în Uniunea Europeană este readusă în discuție, atunci Slovacia o va respinge din nou, a declarat sâmbătă premierul slovac Robert Fico, informează agenția TASR.
imigrantiFico a anunțat că a convocat pentru luni o reuniune extraordinară a Consiliului de Securitate al țării, pentru a discuta despre această criză "uriașă" a imigrației.
Într-un discurs rostit la Banska Bystrica (centrul Slovaciei) în fața a peste 2.500 de oameni, printre care și diplomați străini, Fico a apreciat că "politica europeană de imigrație a eșuat cu totul". Europa se confruntă cu un aflux necontrolat de azilanți din diverse părți ale lumii, situație care se termină adesea cu tragedii umane, a spus Fico.
"Haideți să nu ne prefacem că nu vedem frica oamenilor — nu doar în Slovacia, ci și în întreaga Europă. Haideți să nu ne prefacem că nu vedem cauzele acestui fenomen și să nu ne mai prefacem că suntem capabili să rezolvăm problema primindu-i pe toți (imigranții) cu brațele deschise — indiferent că e vorba de imigranți economici sau oameni care chiar sunt puși în situația de a-și salva viețile, sănătatea și familiile", a insistat Fico.
"Cum este posibil ca, atunci când Grecia are nevoie de bani, în 24 de ore să se convoace un summit (al UE), dar când oamenii mor nu suntem în stare să organizăm unul cu participarea țărilor africane, să le spunem că problema ar trebui rezolvată în primul rând acolo? Repet ceea ce am spus la summiturile europene — este nevoie să tratăm problema acolo unde a apărut, nu să ne concentrăm pe efectele sale", a adăugat el.
Premierul slovac a declarat că țara sa este pregătită să ofere asistență în crearea de zone de siguranță care să facă posibilă identificarea solicitanților de azil, traficanților, contrabandiștilor și a celor care chiar au nevoie de ajutor. Fico este de părere că fiecare țară ar trebui să aibă dreptul să-i aleagă pe cei de care urmează să aibă grijă. "Haideți să fim sinceri, nici măcar nu suntem în stare să ne integrăm propriii cetățeni de etnie romă — și sunt sute de mii—, cum să fim capabili să integrăm oameni care au un stil de viață și o religie total diferite?", a mai spus Fico.

sâmbătă, 29 august 2015

Blestemul de la Mohacs! Ungaria va fi primul califat islamist din Uniunea Europeană

images
                                                                   „primirea” imigranților, asigurată de statul maghiar

În istorie obsesiile se plătesc, iar blestemele se împlinesc. Scriitorul francez Houellebecq a greșit scriind romanul ”Supunere” că Franța va fi primul stat islamist din Europa. Nu! Primul stat în care populația majoritară va fi de religie musulmană e Ungaria. 
Budapesta plătește azi fixațiile istorice revizioniste și iredentiste privind Trianonul, ca un blestem, ca o eternă reîntoarcere simbolică la înfrângerea de la Mohacs din 1526 și revenirea la pașalâcul de la Buda. Elita politică ungară nu a înțeles că pericolul nu mai este România și românii din Transilvania și că paradigma reîntoarcerii Ardealului la Ungaria e o utopie periculoasă. În timp ce guvernanții și politicienii unguri sunt obsedați de simpozioane revizioniste la Tușnad privind anularea Trianonului și să țipe din gură de șarpe radicalii de la Jobbik neputința înfrângerii: Nem Soha, Ungaria e invadată de sute de mii de musulmani, numeroși dintre ei fiind luptători ai Statului Islamic. 

Țene
Viktor Orban în loc să fi postat pe Facebook insigne și steaguri cu autonomia Ținutului Secuiesc ar fi trebuit să fie preocupat de invadarea pașnică a țării de imigranți din Orientul Mijlociu. Gardul comunist de sârmă ghimpată ridicat la ordinul lui Viktor Orban e un paliativ tardiv care amintește de războiul rece. 

Statul Islamic e rodul politicii externe americane care a gafat ca un elefent în magazinul de porțelanuri, iar sutele de mii de imigranți își caută libertatea în Europa schimbând echilibrul etnic al bătrânului continent. Guvernul ungar e neputincios în fața invaziei musulmane care pare una foarte bine organizată. Imigranții au zeci de mii de euro la ei, bani primiți de la ong-uri americane, conform serviciilor secrete austriece. 
Numai în anul acesta 150 de mii de imigranți musulmani s-au așezat în Ungaria, alte câteva sute de mii urmează să sosească lunile viitoare, pe fondul războiului finanțat de SUA în Orientul Mijlociu pentru implementarea unei utopii în zona islamistă: ”democracy” și ”freedom”. Faceți un calcul simplu: Ungaria are o populație de circa 10 milioane de locuitori dintre care 1,5 milioane sunt țigani. Anual, dacă se așează în pusta ungară 300.000 de imigranți musulmani se va perturba echilibru etnic, social și cultural în Ungaria. 
În 20 de ani musulmanii ar deveni majoritatea absolută în Ungaria, iar Budapesta redevine din nou ”pașalâcul de la Buda” din perioada medievală otomană.
Cu toate acestea Viktor Orban și clasa politică ungară nu au înțeles nimic din ce li se întâmplă. 
Ei dau vina pe șoferii de camion români care transportă imigranți musulmani. Mai mult, informația că un cetățean român ar fi deținut camionul găsit pe o autostradă din Austria cu peste 70 de imigranți asfixiați a fost lansată de către Janos Lazar, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban. Informația a fost rapid preluată de către toate agențiile de știri, punând România din nou într-o lumină proastă. Realitatea este că cei implicați în tragedie au fost deja identificați de poliția austriacă, ei fiind cetățeni bulgari, maghiar și un afgan. Acest lucru a fost confirmat și de către MAE: “Potrivit informaţiilor obţinute până la acest moment, niciun cetăţean român nu este implicat în incident. 
Poliţia austriacă continuă cercetările în acest caz” 71 de persoane au murit asfixiate într-un camion pe autostrada A4 din Austria. Persoanele erau imigranți sirieni care încercau să ajungă în Europa de Vest. 
Postul DIGI24, care are patron ungur, duce o propagandă de manipulare a opiniei publice românești în favoarea guvernanților de la Budapesta, susținând implicarea unor români în traficul de persoane, de fapt etnici unguri cu dublă cetățenie. 
Destul de tardiv Ungaria doreşte să înăsprească legile migraţiei în săptămâna care urmează în paralel cu amenajarea unor tabere în care musulmanii să fie ţinuţi temporar, până la prelucrarea documentelor acestora. 
Reprezentantul partidului de guvernământ Fidesz, Gergely Gulyas, a declarat că 13 legi vor suferi modificări, el cerând susţinere din partea Opoziţiei. Acesta a declarat că Europa nu este capabilă să facă paşii adecvaţi pentru a face faţă fluxului de migranţi, dar şi că cei care încurajează acest fenomen sunt iresponsabili. Dacă este necesar, soldaţii vor apela la armele din dotare. Nici acum conducerea de la Budapesta nu a înțeles că pericolul la siguranța Ungariei nu e România, ci invazia organizată a musulmanilor spre Europa. 
Degeaba dau vina pe români și se excită nostalgic la amintirea Trianonului căci revizionismul și iredentismul nu îi va salva de islamizarea țării. Francezul Houellebecq nu a avut dreptate privind Franța ca prima țară islamistă în Europa, ci Ungaria, datorită orbirii politice a guvernului de la Budapesta, ce va deveni primul califat islamic în Europa, un nou ”pașalâc de la Buda”.
Ionuț Țene
http://www.napocanews.ro/

Ipoteză INCENDIARĂ: Criza refugiaţilor e, de fapt, o invazie musulmană organizată

 Cristi Șelaru, Redactor

 28/08/2015

Dintr-o dată, ca din senin, sute de mii de musulmani din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu iau cu asalt Europa, scrie Ionuț Țene pe napocanews.ro.

”Se trece prin graniţele maritime ale Greciei, prin graniţa Macedoniei şi prin gardul lui V. Orban, la frontiera cu Serbia, ca prin brânză. Nimeni şi nimic nu poate opri valul acesta uriaş de imigranţi musulmani porniţi într-un exod ca în vremea marilor migraţii, când s-a luat cu asalt Imperiul Roman. De exemplu turiştii români, ca să treacă din Grecia prin Macedonia, aproape toţi dau şpagă la vameşi să nu fie controlaţi ca pe vremea comunismului şi să se poată întoarce acasă. Ei pun banii în talonul autoturismului la control. Dar sute de mii de imigranţi din Orientul Mijlociu trec de vamă sau graniţă pe la „vama cucului”, fără să-i întrebe nimeni de sănătate. Se aruncă de formă câteva grenade lacrimogene ca să nu se spună că nu fac nimic grănicerii. E ciudată aceasă masă uriaşă de imigranţi pornită din senin spre Europa. Vinovatul moral e politica externă americană din vremea „primăverii arabe”, care a înarmat gherilele islamiste pentru a introduce „democracy” în ţările conduse de dictatori laici.
Valul de imigranţi care asaltează Europa este rodul politicii externe ale SUA, care a destabilizat Africa de Nord şi Orientul Mijlociu cu „primăvara arabă” şi au adus indirect la putere Statul Islamic şi gherilele islamiste. Toate aceste acţiuni americane au ca scop slăbirea puterii şi unităţii Uniunii Europene, aşa cum a fost afacerea Euromaidan din Ucraina, care a aruncat ţara în război, sărăcie şi subdezvoltare. Deja serviciile secrete europene nu mai pot să tacă şi să ţină ascunsă cauza acestui val de refugiaţi musulmani care vor schimba structura etnică şi religioasă a Uniunii Europene, accelerând musulmanizarea bătrânului continent. La televizor se văd reportaje cu refugiaţi musulmani scandând „Germany, Germany”, lucru care arată că ştiu bine ce fac şi ce urmăresc. Între refugiaţi, aşa zişi paşnici, se ascund luptătorii Statului Islamic care vor arunca Europa în aer. La vama Negru Vodă, dintre România şi Bulgaria, deja refugiaţii sirieni au ameninţat poliţiştii de frontieră români, care asistau ca nişte babe, cum ne ameninţau că ne aruncă în aer ţara şi vor ucide români. Poliţia în loc să-i aresteze s-au făcut că nu văd. Deja serviciile secrete austriece nu mai pot să tacă şi acuză public SUA şi fundaţiile finanţate de Soroş că organizează şi plătesc acest exod musulman în Europa ca să lovească în UE. Ziarul austriac InfoDirekt, apropiat armatei, a publicat recent un articol, pe baza unui raport al serviciilor de informații ale armatei (Österreichischen Abwehramts), conform căruia organizații neguvernamentale din SUA ar finanța traficul de imigranți către Europa. În special pe cel în care sunt aduși imigranți de pe coastele libiene spre Italia meridională.
Conform articolului publicat de ziarul austriac, serviciile secrete de la Viena estimează că pentru fiecare persoană care ajunge în Europa ca refugiat costul este mai mare de 3.000 de euro sau dolari, așa cum se spunea până acum în unele publicații. ”Cei care aduc refugiați în Europa cer sume exorbitante. Care pornesc de la 7.000 de euro și ajung până la 14.000 de euro, în funcție de zonele de unde se pleacă și de diversele organizații de traficanți. Dar imigranții care vor să fugă din țările lor sunt mult prea săraci pentru a da acești bani”, se spune în raport. Spionajul austriac ar avea informații că ”organizații din SUA au creat un model de co-finanțare și contribuie substanțial la costurile cerute de traficanți”. Ar fi vorba de ”aceleași organizații care, în 2013, au aruncat Ucraina în haos”, aluzie la acele ONG-uri americane, așa-numite ”umanitare” și ”pentru drepturile omului”. ONG-uri despre care, se știe foarte bine, au fost create de Departamentul de Stat al SUA sau direct de speculatorul și finanțatorul ”revoluțiilor portocalii” din fostele state sovietice, magnatul american de origine evreiască George Soros, părintele cunoscutei Human Rights Watch. Aceşti refugiaţi musulmani nu sunt chiar aşa săraci precum par.

Citește și: Carmen Iohannis, pe urmele Elenei Ceausescu. A taiat copacii de la vila din Neptun ca sa scape de tantari!

Unii dintre ei au zeci de mii de dolari la ei să plătească călăuzele. Românii nu pot trece în Schengen, deşi sunt cetăţeni europeni, dar islamiştii au culoar liber peste frontiere. Curios? De asemenea, nu înţeleg de ce aceşti refugiaţi musulmani nu emigrează în ţări arabe bogate ca Arabia Saudită, Dubai, Kuweit sau Emiratele Arabe Unite în care se pot integra mult mai uşor şi au aceeaşi religie. Nu! Ei doresc doar în Europa ca să le plătească statul ajutoare sociale că stau acasă să facă mulţi copii? E aici şi o supapă etnico-religioasă la criza seculară din Orientul Mijlociu şi deturnarea atenţiei spre Europa. Aşa se poate explica şi finanţările unor ong-uri americane pentru refugiaţii musulmani. În acest context consider că actualul val masiv de imigranţi din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu nu e consecinţa unui crize umanitare, ci un exod bine organizat şi finanţat pentru o invazie musulmană a Uniunii Europene, care va duce la schimbarea structurii entice, religioase şi politice a bătrânului continent, chiar mai înainte de anul 2050, când a profeţit transformarea în Califat Islamic a Europei scriitorul francez Houellebecq.”, e articolul semnat de Țene.
Stiri pe surse

vineri, 28 august 2015

Ponta nu mai e premier

de Laurentiu Mihu , 28 august 2015 
Cine mai este Victor Ponta azi? Dincolo de recenta asumare a unei noi calități, cea de tehnocrat, de care e, totuși, mai departe decât rămâne Pământul față de cea mai îndepărtată stea din cea mai îndepărtată galaxie, cine mai este, astăzi, Victor Ponta?
Ceea ce te împinge la formularea unei întrebări aparent atât de pretențioasă (bineînțeles, prețioasă și petențioasă, dacă altele ar fi fost circumstanțele) este tocmai răspunsul cel mai la îndemână care i-ar putea fi dat: anume, că Victor Ponta este premierul României.  
Doar că, până și această calitate, chiar daca validă din punct de vedere juridic, stă ea însăși sub semnul legitimului dubiu, atât timp cât nu este clar în ce stat membru UE și NATO (dar nu veniți, vă rog, cu contraexemple de tip Grecia) șeful Guvernului și-ar permite cu așa seninătate să torpileze viitorul țării sale, din perspectiva stabilității macroeconomice, cum și-a propus Ponta să o facă de vreo două-trei luni încoace. În același timp, nu cred că, în același cadru general, UE-NATO, veți găsi termen de comparație din perspectiva modului în care instituții ale statului și partide, laolaltă, au găsit cumva o soluție de avarie pentru a întârzia explozia bombei amorsata de premier, iar asta în lipsa și în ciuda premierului încă în exercițiu.
Rezultatul final și încă imperfect, dar relativ rezonabil pentru situația dată, al negocierilor pe marginea Codului Fiscal este ultima dintre dovezile care atestă fără echivoc faptul că activitatea lui Victor Ponta la Palatul Victoria este considerată în numeroase cercuri drept una strict personală și nicidecum în serviciul, fie și de la distanță, fie și în scârbă, al țării. Rămâne în continuare o uriașă problemă faptul că specificul inițiativelor sale nu se "bucură" de aceeași "apreciere" și la nivelul unei largi pături a societății, dar probabil că asupra acestui subiect va trebui revenit la un moment dat. Pentru că, da, este vital să aflăm, într-un final, ce-i face pe atâția dintre noi să tolereze în poziții cheie oameni atât de nocivi pentru interesul general. 
Până atunci, însă, pe baza elementelor pe care ni le furnizează astăzi realitatea din teren, devine evident că, în același orizont temporal, România are și nu are prim-ministru. 
Din punctul de vedere al hârtiilor oficiale, Ponta conduce Guvernul, dar din perspectiva lucrului efectiv făcut, același Ponta nu mai înseamnă nimic, eventual e mai degrabă un săritor de garduri la ceas de seară, un mare Nimeni care și-a făcut prostul obicei de a încerca să prădeze casele concetățenilor, sperând ca va găsi în ungherele vreuneia dintre ele PET-ul de doi litri câștigător, cel cu elixirul libertății veșnice. E unica preocupare de actualitate a acestui urmărit penal fără margini, e unicul mobil care-l face să se agațe cu dinții de vremelnica funcție de premier. E singurul lucru pe care îl are în minte 24/24, de când deschide ochii și până când, istovit chiar și el de acest joc cotidian, îi închide la loc, la sfârșitul fiecărei zile. Nu în ultimul rând, aceasta este nebunia care stă la baza paradoxalei prezențe și absențe concomitente a lui Victor Ponta în și din fotoliul de la Palatul Victoria. 
În ciuda a ceea ce încă scrie în dreptul numelui său în catastifele Monitorului Oficial, Ponta nu mai este premierul României. Asta nu înseamnă că, în schimb, România ar duce lipsă de premieri... neoficiali. Din contră, are destui zilele astea.  
Doar Victor Ponta lipsește. Deși, oficial și din nefericire, e tot acolo.
românia liberă.ro

Traian Băsescu: "Voi da în judecată pe oricine mai lansează în spațiul public minciuni la adresa mea legate de subiectul răpirii jurnaliștilor"

Autor: Ioana Tomescu | vineri, 28 august 2015

Fostul preşedinte Traian Băsescu a spus, vineri, că aducerea lui Munaf în țară ”înseamnă lucrul dus până la capăt de Statul Român”, precizând că România a trecut cu succes ”examenul voinței de a urmări infractorii până în pânzele albe”.

”Ticăloşilor – cine spuneaţi că tremură? În sfârșit, cazul răpirii ziariștilor în Irak pare să se fi încheiat, repet, pare să se fi încheiat, odată cu aducerea în țară a lui Mohammad Munaf. Pentru mine, înseamnă lucrul dus până la capăt de Statul Român şi trebuie spus că România a dat examenul voinței de a urmări infractorii până în pânzele albe, examen pe care l-a trecut cu succes. Acum vom putea discuta şi alte faţete ale cazului. Eu am constiinţa împăcată că mi-am facut datoria”, a scris fostul preşedinte, pe Facebook.
Traian Băsescu a mai spus că în ultimii zece ani au fost lansate minciuni la adresa sa, legat de răpirea jurnaliştilor în Irak.
"De zece ani, propagandişti ai minciunii, politicieni (în mod egal pesediști şi liberali), ziarişti, analiști, avocați ai infractorilor Omar Hayssam şi Mohammad Munaf, precum şi alte specii şi specimene au proferat în spațiul public tot soiul de minciuni la adresa mea legat de răpirea celor trei ziarişti în anul 2005 în Irak. Ba că eu însumi am organizat răpirea, ba că am furat banii de răscumpărare şi i-am împărțit cu Coldea şi cu generalul american Petreus, ba că l-am lăsat pe Omar Hayssam să fugă şi că tremur de teama revenirii infractorului în țara, ba, mai nou, că tremur de spaima aducerii în țară a complicelui la răpire Mohammad Munaf. În plus, declarațiile acestor doi ticăloși - Hayssam şi Munaf - sunt rostogolite şi servite populației drept acuzaţii împotriva mea de aceiași propagandişti ai minciunii.
De fapt, toți acești propagandişti mincinoși sunt aceia care şi-au dorit ca Hayssam să nu mai revină niciodată în ţară, sunt cei care au răsuflat ușurați când, în 2006, au aflat că Hayssam a reușit să fugă, sunt cei cu care Hayssam a făcut privatizări şi, în egală măsura, politică, sunt cei cu care Hayssam mergea la vânătoare sau în deplasări, sunt cei pe care Hayssam i-a sponsorizat în campanii, sunt cei care "i-au făcut rost" de un cancer la prostată pentru a-l scoate din penitenciar etc, etc.
Nu exclud însă posibilitatea ca printre detractori să fi fost şi jurnaliști de bună credință care chiar să fi crezut că un șef de stat poate coborî atât de jos încât să binecuvânteze o astfel de înscenare, sau să își bage labele în resursele financiare alocate operațiunii. Dar asta nu este treaba mea, ci ține de moralitatea lor".
Traian Băsescu i-a atenţionat pe "amatorii de afirmaţii mincinoase" că va va da în judecată pe oricine va lansa în spaţiul public minciuni la adresa sa, în cazul răpirii jurnaliştilor.

La toate aceste minciuni, vă răspund simplu:

"1. Ordinul către unele structuri de securitate de aducere în țară cu orice preț şi orice risc a lui Hayssam şi Munaf a fost dat de mine şi mi-am asumat riscul politic al acestui ordin în alternativa eșecului.
2. Aducerea în țară a celor doi infractori nu ar fi fost posibilă fără intervenția politică pe care am făcut-o la cele mai înalte nivele, cu consecvenţă, mai bine de opt ani (ca de altfel şi în cazul aducerii lui Popa din Indonezia).
3. Structurile de securitate românești au fost deplin loiale obiectivelor stabilite de-a lungul celor opt ani de eforturi pentru readucerea în ţară a celor doi condamnați, contribuind decisiv la înfăptuirea justiției.
Din aceste motive, îi atenționez pe amatorii de afirmații mincinoase pe acest subiect că, acum, după aducerea în ţară şi a lui Munaf, voi da în judecată pe oricine mai lansează în spațiul public minciuni la adresa mea, legate de subiectul răpirii jurnaliștilor. 
Inclusiv C.V. Tudor va avea parte de o acțiune în instanță pentru denunț calomnios".



Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
1) Moderarea comentarilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentarilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteți să vă faceți cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
http://www.evz.ro/

joi, 27 august 2015

Cum am redus consumul de carburant cu 22%!

Buna! Sunt Stefan! Astazi va prezint povestea mea si cum am reusit sa reduc consumul de carburant astfel incat condusul masinii sa devina o placere mai putin costisitoare!
De cand a inceput criza mondiala si veniturile au inceput sa scada tot mai mult, folosirea masinii a inceput sa devina tot mai costisitoare. Am intentionat sa vand masina pentru a cumpara una cu un consum mai mic. Dar... preturile la masini au scazut atat de mult incat pur si simplu as fi pierdut foarte multi bani.
Am inceput sa caut informatii despre modalitatile de economisire a combustibilului. Dupa mai multe cercetari pe internet si in lucrarile de specialitate mi-a atras atentia un dispozitiv american care are la baza efectele benefice ale campurilor magnetice asupra arderii combustibilelor fosili cunoscute inca din anii 1940. AM HOTARAT SA INCERC.

Solutia a venit exact cand nu ma mai aveam sperante!

Am aflat ca rezultatele cele mai bune au fost obtinute cu dispozitivul PowerMag XP, dispozitiv care contine un set dublu de magneti puternici si are ca principiu de functionare procesul de ionizare prin rezonanta ce indeparteaza lanturile de hidrocarburi din combustibil si imbunatateste amestecul cu lanturile de oxigen, pentru o ardere mai completa.
S-a dovedit ca amplasare magnetilor pe teava care alimenteaza cu carburant carburatorul sau injectia, poate obtine o performanta mai buna a masinii si o reducere a consumului de pana la 22%.
Mii de oameni folosesc deja cu succes acest set de magneti. Iata mai jos un reportaj TV cu cativa dintre ei (click play):

Cum s-a realizat aceasta economie de combustibil. Pe ce se bazeaza metoda americana?

Combustibilul, indiferent dacă este benzina sau motorina, se prezinta sub forma unor aglomerari neuniforme de molecule mai mari sau mai mici.
In momentul arderii conglomerarile de molecule resping moleculele de oxigen, rezultand o ardere incompleta. Asa cum o foaie de hartie arde foarte usor individual, iar un caiet aruncat in foc va pastra neaprinse foarte mult timp foile interioare datorita carbonului ce respinge oxigenul, ambele avand sarcina negativa, rasfirarea foilor din caiet va conduce la aprinderea rapidă a foilor.
Prin trecerea carburantului printr-un camp magnetic precis calculat, moleculele acestora vor fi incarcate pozitiv, dupa care moleculele de aceiasi incarcare incep sa se respinga reciproc, deschizand brese pentru molecule de oxigen. Arderea va fi semnificativ inbunatatita, ceea ce duce la marirea randamentului motorului implicit scaderea consumului specific si al emisiilor poluante.

Combustibilul ars incomplet determina acumularea rezidurilor de combustibil în motor, cu consecinte inevitabile: pierderea puterii, scaderea eficientei, cresterea uzurii motorului.
Se foloseste atat la motoare pe benzina sau diesel in functie de capacitatea cilindrica a acestea. Eficienta, care inseamnă reducerea cu pana la 22% a consumului, se atinge după curatirea motorului. Datorita arderii mai bune, in motor va avea loc o curatire ampla de depunerile de calamina.
CLICK AICI PENTRU A INCERCA!

Ai garantie: reduci consumul de combustibil cu pana la 22% sau primesti imediat banii inapoi.

REDUCERE: produsul mai ieftin cu cel putin 65% fata de pretul de lista si BONUS cartea electronica CUM SA FACI ECONOMIE LA CARBURANT.

Pretul este promotional fiind este egal doar cu cativa litri de carburant, iar recuperarea banilor se face foarte repede. In plus daca nu esti multumit de economia realizata poti sa ceri banii inapoi. Produsul contine 2 seturi de magneti fiind suficient pentru toate masinile cu capacitate clindrica de pana la 3500 cc.
Comanda se face pe site, livrarea se realizeaza prin curier iar plata se efectueaza la livrare coletului.
ATENTIE!!!!
Informatie pentru toti cei care doresc sa faca economie la carburant cu ajutorul PowerMag XP. Nu este o problema dacă la primele cateva sute de km motorul va scoate fum! Inseamna ca sunt foarte multe depuneri in motor, care acum sunt arse si eliminate.
In timpul testelor s-a observat la masinile mai vechi chiar o usoara crestere a consumului in primele câteva sute de km. Oricum, chiar şi în cazul celor mai mari depuneri, curatirea motorului trebuie sa se realizeze in 1000 de km la motoare pe benzina si in 2000 de km in cazul motoarelor diesel, cele care au mai multe depuneri. In cazul masinilor noi economia de combustibil a inceput sa fie realizata imediat.
P.S. Stiu ca pare incredibil dar este chiar real. Nu riscati nimic pentru ca aveti garantia satisfactiei. Daca nu sunteti multumit de economia realizata primiti banii inapoi imediat.
http://www.combustibil.net/

luni, 24 august 2015

Cei patru eroi din trenul spre PARIS.

Cazul Rarinca, un atac la adresa Justiției

de Cristian Câmpeanu , 24 august 2015

Pe 10 septembrie, se reiau dezbaterile la Curtea de Apel București (CAB) pentru cazul de șantaj reclamat de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, împotriva doamnei Mariana Rarinca, după ce aceeași CAB a admis contestația în anulare a Direcției Naționale Anticorupție împotriva deciziei de achitare a respectivei doamne pronunțată de aceeași CAB. Dacă vi se pare o chestie întortocheată din subteranele Justiției române e din cauză că așa și este. Dar este totodată unul din cele mai perfide atacuri la adresa Justiției și a luptei anticorupție instrumentat vreodată– de cine altcineva? – decât de oamenii lui Voiculescu de la Antena 3.
Faptele ar trebui să vorbească de la sine, dar atunci când ai la dispoziție un aparat de propagandă uriaș cum este Antena 3, atunci faptele pot fi răstălmăcite și distorsionate până când își pierd, cel puțin în percepția publică, semnificația auto-evidentă. Iar faptele spun că Mariana Rarinca a contactat-o pe Livia Stanciu și i-a cerut 20.000 de euro sub amenințarea că dacă nu va primi banii, atunci va publica în presă (întâmplător, la Antena 3) documente care ar compromite-o într-un fel sau altul pe președintele ÎCCJ. După știința noastră, nimeni, nici măcar Mariana Rarinca, nu a contestat până acum că a trimis sms-urile amenințătoare și că a cerut banii. Acesta este un FAPT bine stabilit și, pe baza acestui fapt bine stabilit, Tribunalul București a condamnat-o pe respectiva doamnă la închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității într-o grădiniță. N-ai zice că e tocmai o execuție în stil coreean, ci o decizie elegantă în spirit european.
Dar, nu. Cineva, cumva, undeva sesizează potențialul destructiv al acestei povești și decide să treacă la atac și să pună sub semnul întrebării legitimitatea DNA și a ÎCCJ, singurele instituții românești care se bucură de aprecierea Uniunii Europene și a partenerilor noștri americani. După decizia Tribunalului, doamna este eliberată din arestul preventiv în care a petrecut, din nefericire, șase luni și la apel, în luna mai, doi judecători de la Curtea de Apel o achită. Vuiet național. Călin Popescu Tăriceanu îi cere, din poziția sa de președinte al Senatului, președintelui Iohannis să le demită de urgență pe doamnele Livia Stanciu și Laura Codruța Kovesi pentru abuz sau ceva de felul acesta, pentru că biata doamnă Rarinca (care, dacă ați uitat, a cerut banii) a stat în arest degeaba. Ponta reacționează în favoarea doamnei, CSM și inspecția judiciară sunt puse pe jar, iar unii membri ai CSM își manifestă simpatia. Antena 3 este din nou în campanie împotriva „așa-numitei Justiții independente”. Este atacată, din nou „așa-zisa infailibilitate a DNA și ÎCCJ”, deși nimeni n-a pretins niciodată ca aceste instituții să fie infailibile. Dar ironia este că pentru contestarea infailibilității DNA și ÎCCJ este folosită o decizie judecătorească pe care nu ne sfiim s-o calificăm drept grotescă. Și aici intră în scenă doamna judecător Risantea Găgescu, care desființează probele solide de la dosar (sms-urile trimisea de Rarinca) printr-o frază simplă: Acestea „nu au fost de natură a-i crea o stare de temere” Liviei Stanciu, deci nu se califică la șantaj. Cum anume, cu ce mijloace și în funcție de ce criterii obiective, o judecătoare decide ce este sau nu este „de natură a crea o stare de temere” cuiva din lumea acesta este unul din marile mistere ale lumii noastre, pentru că încă nu s-a inventat instanța care să dea sentințe în materie de psihologie individuală în lumea modernă.
A făcut-o însă doamna Găgescu, care apoi a încercat să devină parte în proces, atunci când DNA a făcut contestație în anulare pentru această hotărâre, deși Codul de Procedură Penală nu îi permitea. Doamna judecător a vrut neapărat să își apere mizeria de hotărâre încercând să convingă că nu are nimic împotriva Liviei Stanciu pentru că a fost respinsă la un post în cadrul Înaltei Curți pentru că n-a fost în stare să dea un răspuns corect în chestiunea „erorii judiciare”. Ceea ce este din nou ironic, pentru că nu poți comite o eroare judiciară evidentă ca să dovedești că ai avut dreptate în chestiunea erorii judicare, decât dacă ești foarte prost sau foarte ticălos. După hotărârea CAB de reluare a procesului, ANTENA 3 a vehiculat știrea că cei doi judecători care au pronunțat achitarea ar face obiectul unei anchete a DNA și au prezentat acest zvon drept o dovadă de răzbunare din partea sistemului etc,etc. Din punctul nostru de vedere, o astfel de anchetă este absolut necesară pentru că se poate argumenta în mod rezonabil că cei doi judecători au atentat în mod deliberat la integritatea Justiției din meschine motive personale.
Toată istoria a fost coaptă pentru a vulnerabiliza și fragiliza Justiția, Înalta Curte și DNA. Nu este de mirare așadar că printre cei care au jubilat s-au aflat Elena Udrea și Alina Bica (ar trebui poate o anchetă separată pentru a se verifica modul în care a ajuns această impostoare sinistră în fruntea DIICOT). În final însă, persoana Judecătorului see dovedește extrem de importantă. Între Risantea Găgescu și Ionuț Matei există în continuare un spațiu în care Justiția este o țintă fixă pentru corupți și infractori.

http://www.romanialibera.ro

Elena Udrea - Facebook

21 august la 07:29 ·
Toate opiniile și acțiunile publice de astăzi sunt de fapt justificate de partizanat politic ori interes personal. Ai noștri sunt mai buni decât ai lor. Ce prostie!
Realitatea ne arata ca, din perspectiva doctrinara ori a ipocriziei politice, toți sunt o apa și un pământ. Actualii politicieni și partidele lor s-au combinat fiecare cu fiecare pentru a ajunge la putere, fiind prin rotație parteneri sau adversari, de nu mai știi cine cu cine este aliat ori în opoziție. Și toți se scaldă în penibil acuzându-i pe ceilalți de concubinaj cu foștii lor parteneri de fapt.
Toate acestea sub marota interesului național. Iar cetățenii, este adevarat, din ce în ce mai putini, intra în jocul politic punând patimă și fiind gata de susținere oarba fata de unii ori alții și, împotriva evidentelor.
Nu contest ca se mai petrec și lucruri bune pentru țară, chiar din mariajele și adulterele acestea, din întâmplare sau pentru ca se mai nimerește și câte un politician bun. Dar în felul acesta, cum au trecut 26 de ani de la Revoluție vor mai trece încă pe atât și Romania va rămâne tot la coada civilizației, prosperității ți democrației europene.
Fata de susținătorii dreptei politice românești, deși îmi vine sa rad când ma gândesc ca avem fandoseala sa zicem ca ar exista în mod real asa ceva, mi se pare potrivit un citat din Țuțea:
"Inteligenta, oricât de mare, nu este suficientă pentru a te curăța de prejudecăți. Cu cât inteligența este mai mare, cu atât prejudecata este mai voinică, fiindcă ai aparat s-o justifici."
P.S. Pentru cei care vor fi sărit deja sa ma critice zicând ca și eu sunt tot de acolo, din clasa politica, le răspund franc: da, dar numai boul este consecvent în prostie.

sâmbătă, 22 august 2015

GÂNDUL LUI CRISTOIU. Incredibilele abuzuri prin care Dosarul Mariana Rarinca a ajuns la Completul desemnat de Binomul SRI-DNA să-i facă pe plac Liviei Stanciu

Autor: Ion Cristoiu | sâmbătă, 22 august 2015 

Motto: „Angajarea SRI în această luptă, până la urmă, de asanare morală a societăţii s-a făcut ca structură de suport a autorităţilor judiciare cu atribuţii în materie şi mă bucur că, în prezent, nivelul de încredere şi calitate a cooperării a atins o cotă de neimaginat într-un trecut nu prea îndepărtat. Saltul evoluţiei în acest demers a fost făcut odată cu adoptarea unui concept integrat în combaterea corupţiei, focalizând secvenţial instrumentele investigative pe toată lungimea lanţului trofic judiciar. Concret, dacă în urmă cu câţiva ani consideram că ne-am atins obiectivul odată cu sesizarea PNA, de exemplu, dacă ulterior ne retrăgeam din câmpul tactic odată cu sesizarea instanţei prin rechizitoriu, apreciind (naiv am putea spune acum) că misiunea noastră a fost încheiată, în prezent ne menţinem interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze.” (General Dumitru Dumbravă, Directorul Direcției Juridice a SRI)
Rejudecarea Dosarului Mariana Rarinca sau mai bine zis condamnarea Marianei Rarinca de către Completul condus de Dorel George Matei s-a amînat pentru 10 septembrie 2015.
Am pariat cu cineva joi, 20 august 2015, că Mariana Rarinca nu va fi condamnată azi, vineri, 21 august 2015.
Interlocutorul, care știe de ce-i în stare judecătorul Dorel George Matei, un Cristi Danileț care nu s-a ajuns încă și de aia e capabil de orice, a vrut să afle pe ce mă bazez.
Curiozitatea sa era cu atît mai mare cu cît amîndoi căzusem de acord că Binomul SRI-DNA, cel care l-a făcut președinte pe Klaus Iohannis, era dator Liviei Stanciu pînă-n gît și, în plus, președinta ÎCCJ, roasă de ură față de fosta membră a familiei, Mariana Rarinca, amenința că-și dă poalele peste cap și spune ea toată tărășenia cu Procesul de incompatibilitate dacă dușmanca ei personală nu e trimisă după gratii.
Am răspuns că satisfacerea Liviei Stanciu se va întîmpla într-o a doua etapă.
În această etapă importantă, crucială, era, pentru „cîmpul tactic” desființarea sentinței de achitare a Marianei Rarinca, dat fiind că această sentință se constituia într-un factor de presiune a opiniei publice pentru ca responsabilele de ținerea unei nevinovate șase luni după gratii – Livia Staniciu și Codruța Kovesi- să plătească într-un fel pentru acest abuz.
Fără Livia Stanciu la ÎCCJ și fără Codruța Kovesi la DNA, „lanțul trofic” al SRI riscă să rămînă un biet capăt de sfoară. Așa că prima etapă a acțiunii SRI în cîmpul tactic ( care nu e – cum spune Constituția- lupta împotriva celor care atentează la Siguranța națională, ci acțiunile de Milițe economică ceaușistă), și anume desființarea sentinței a fost dusă pînă la capăt cu succes. Urmează a doua etapă care cuprinde compromiterea judecătoarei Risantea Găgescu ( Divizia Presă a SRI lucrează deja la îndeplinirea acestui Ordin) și condamnarea Marianei Rarinca de către judecătorul Dorel George Matei.
Cum s-a desfășurat noua și strălucita misiune a SRI în cîmpul tactic care e Justiția din România?
Ne răspunde trecerea în revistă a incredibilelor manevre prin care Dosarul Mariana Rarinca, repartizat aleatoriu de calculator, a ajuns de la Completul legal îndreptățit să-l judece la Completul ilegal condus de judecătorul Dorel George Matei.
Una dintre marile șmecherii ale Binomului SRI-DNA – Poliția politică prezidențială, înființată și consolidată de Traian Băsescu și preluată la cheie de Klaus Iohannis – se referă la caracterul aleatoriu al repartizării dosarelor la completele de judecată.
Aiurea-n tramvai.
Cazul Mariana Rarinca, un caz-școală pentru cei care vor studia în viitor folosirea luptei împotriva corupției pentru răfuiala politico-mafiotă din România, ne dezvăluie în chip spectaculos cum funcționează mașinăria de eludare a caracterului aleatoriu astfel încît anumite dosare, cele despre care nefericitul Dumbravă susținea că sunt urmărite de SRI în cîmp tactic de la deschidere pînă la ședința finală astfel încît judecătorii să nu dea sentințe așa cum vor ei, ci așa cum vrea Poliția politică a lui Klaus Iohannis, să ajungă la cine trebuie.
27 mai 2015.
Colegiul de conducere al Curții de Apel București se întrunește pentru a discuta situația Completelor de judecată pe perioada vacanței judecătorești din cadrul Secției I penale a Curții de Apel.
Potrivit Hotărîrii nr. 89 din data de 27 mai 2015, se stabilește „lista obiectelor alocate completurilor de judecată care vor fi constituite în perioada vacanței judecătorești”.
Altfel spus, ținînd cont că e vacanță judecătorească, prin această listă se admit spre judecare doar chestiunile care țin de urgență, cum ar fi, de exemplu, confirmarea măsurii de supraveghere tehnică dispusă de procuror.
Printre cele 32 de obiecte nu se numără contestația în anulare la o sentință definitivă. Lucru normal, dacă ne gîndim că o contestație în anulare nu constituie o chestiune urgentă.
29 mai 2015.
DNA trimite prin e-mail Curții de Apel București, Secția I Penală, contestația în anulare prin care solicită desființarea sentinței date de Completul condus de judecătoarea Risantea Găgescu de achitare a Marianei Rarinca.
29 mai 2015.
Dosarul e înregistrat pe rolul Curții de Apel București. Prin sistemul de repartizare aleatoriu dosarul ajunge la Completul C5A, alcătuit din Mihaela Niță (președintele Completului) și Cristina Carmen Craiu. Termen de judecată, stabilit tot aleatoriu: 24 iunie 2015.
24 iunie 2015.
Completul de judecată se întrunește pentru a discuta contestația în anulare.
Surpriză de proporții!
Completul nu poate judeca. Din simplul motiv că lipsește dosarul.
A fost furat? A fost răpit de teroriști?
Nu.
Cu o zi înainte, pe 23 iunie 2015, Dosarul a fost trimis Inspecției Judiciare a CSM sub pretextul că trebuie verificată plîngerea Marianei Rarinca.
Hotărîrea CSM din 15 noiembrie 2012 spune clar la Secțiunea 1, art. 12 (3) că dosarele se trimit la CSM în vederea verificării de către inspecția judiciară numai SCANATE.
Lucru normal, dacă ne gîndim că trimiterea dosarului în original poate fi o șmecherie de amînare a unui proces la infinit.
Cu toate aceste, Dosarul Mariana Rarinca a fost trimis ÎN ORIGINAL!
În aceste condiții, Completul nu se poate pronunța nici măcar în privința primului moment procedural în cazul unei contestații în anulare: punerea în discuție a admisibilității în principiu a contestației.
Prin încheierea de ședință se decide amînarea Procesului pentru 26 iunie 2015 și emiterea unei adrese către CSM pentru înapoierea Dosarului.
26 iunie 2015.
Deși în adresa înaintată CSM de Complet se precizează că termenul de judecată e 26 iunie 2015, pe 26 iunie 2015, cînd se întrunește Completul, Dosarul nu fusese înapoiat. În aceste condiții, avînd în vedere că pe 1 iulie 2015 începea vacanța judecătorească și că Hotărîrea Colegiului excludea dintre obiecte contestația în anulare, Completul decide amînarea judecării pentru 2 septembrie 2015, cînd începe anul judecătoresc.
1 iulie 2015.
A început vacanța judecătorească.
Fix pe 1 iulie 2015, după ce Procesul fusese amînat pentru 2 septembrie 2015, CSM trimite înapoi dosarul la Curtea de Apel
S-ar zice că Inspecția judiciară a terminat de cercetat cauza și acum nu mai are nevoie de dosar.
Nici vorbă!
Pe 9 iulie 2015, CSM cere din nou Dosarul Mariana Rarinca.
Pe 13 iulie 2015, Curtea de Apel, prin președinta Lia Savonea, trimite din nou Dosarul la CSM.
Tot în variantă originală. De data asta pentru ca CSM să facă copii, Lia Savonea motivînd că în timpul vacanței judecătorești n-ar personal pentru efectuarea de copii.
Păi, nu putea să ceară asta CSM în 23 iunie 2015 cînd a trimis prima dată Dosarul?
Planificarea Completelor pe perioada vacanței judecătorești în cadrul Secției I Penale arată că judecătorul Dorel George Matei e programat ca președinte de Complet în iulie doar într-o singură zi – 23 iulie 2015 – iar în august nu e programat de loc, ceea ce înseamnă că și-a luat concediul pentru această perioadă.
23 iulie 2015.
Singura zi din iulie în care Dorel George Matei e președinte de Complet la C Apel/ Co.
Exact pe 23 iulie 2015, dar exact pe 23 iulie 2015, cînd președinte de complet e Dorel George Matei, Curtea de Apel se pomenește cu Solicitarea DNA, prin procuror șef de Secție Elena Matieșcu, de preschimbare a datei de judecare a contestației în anulare din 2 septembrie 2015, pe motiv de „intensa mediatizare a cauzei și necesitatea soluționării cu celeritate a unei asemenea cereri”.
De precizat:


  • DNA minte cu nerușinare. După anunțarea termenului de 2 septembrie 2015, Dosarul Mariana Rarinca ieșise din vizorul presei.

  • Păi cum să facă așa ceva?
    Era riscul ca solicitarea să nu ajungă la omul Binomului, judecătorul Dorel George Matei.
    Așadar, pe 23 iulie 2015, cererea de preschimbare ajunge la Curtea de Apel.
    Știți ce s-a întîmplat cu ea?
    Potrivit art. 11 al Legii nr. 304 privind organizarea judiciară, „activitatea de judecată se desfășoară cu respectarea principiului distribuirii aleatorii a dosarelor și al continuității, cu excepția situațiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective”.
    Potrivit articolului 53 (2) al Legii, „Cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decît în condițiile prevăzute de lege”. Aliniatul 1, articolul 96, al Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești impune: „cererile accesorii referitoare la un dosar repartizat aleatoriu se judecă de același complet”.
    Articolul 99, aliniatul 8, precizează fără echivoc:
    „Cererile de preschimbare a primului termen de judecată vor fi soluționate de completul de judecată care a primit dosarul prin repartizare aleatorie.”
    Sistemul aleatoriu repartizase Dosarul Marinca Completului condus de Mihaela Niță.
    Pe 27 iulie 2015, potrivit Planificării, Mihaela Niță se întoarce din concediu.
    Se impunea ca solicitarea DNA din 23 iulie 2015 să fie amînată pînă pe 27 iulie 2015, cînd ar fi urmat să fie judecată de Completul stabilit aleatoriu.
    Cît de urgentă era judecarea solicitării pentru ca ea să nu fie amînată pentru 27 iulie 2015, peste 4 (patru !) zile?!
    Își pierdea România independența?
    Ei bine, de cum ajunge cererea DNA la Curtea de Apel, ea e trimisă lui Dorel George Matei.
    Acesta, deși așa cum am arătat mai sus, era obligat să se recuze, ia cererea și decide pe loc preschimbarea termenului din 2 septembrie 2015 în 23 iulie 2015.
    Adică pentru ziua în care el era președinte de Complet.
    După care – țineți-vă bine! – se apucă să judece el solicitarea și admite în principiu contestația în anulare.
    Dar nu numai atît.
    După ce îndeplinește dintr-un foc cererea DNA, fără a arăta motivele pentru care a soluționat cererea cu celeritate și fără ca Mariana Rarinca să fie prezentă sau măcar să știe, într-o secretomanie absolută, programează judecata pe fond pentru 17 august 2015. Planificarea aprobată de Colegiul de conducere arată că Dorel George Matei e în concediu pe luna august. Pe 17 august, Planificarea arată că trebuia să judece un alt Complet. Cum s-a autoplanificat Dorel George Matei, care făcuse cerere de concediu pentru august?
    Pe 17 august 2015, Dorel George Matei judecă pe fond contestația în anulare a DNA.
    Sentința Curții de Apel e desființată.
    Tot Dorel George Matei se autoprogramează pentru rejudecare pentru 21 august 2015. Planificarea arată că pe 21 august trebuia să judece un alt Complet.
    Așadar, deși Sistemul aleatoriu repartizase Dosarul unui Complet condus de Mihaela Niță, printr-o serie de manevre incredibile, cu iz de abuz, preschimbarea termenului, admisibilitatea în principiu a contestației, judecare pe fond și rejudecarea ajung în mîna uneia și aceleași persoane:
    Judecătorul Dorel George Matei.
    Vă vine să credeți că trăiți în România lui 2015?
    Nu trăiți cumva în Burundi, țară condusă de Poliția politică făurită de Traian Băsescu în cei zece ani de mandat și preluată la cheie de Klaus Iohannis?!


  • Amînarea fusese decisă pe 26 iunie 2015. Dacă DNA considera că „termenul de 2 luni este prea mare în raport de obiectul cauzei”, de ce n-a înaintat cererea de preschimbare a doua zi după anunțarea Deciziei, altfel spus pe 27 iunie 2015?

  • evz.ro