de Florin Budescu 25 mai 2016
Secta penalilor tot bolboroseşte de mai mult timp. Un moment de bolboroseală a fost în aşa-zisa marţea neagră, dar de atunci au apărut multe episoade. Aceşti inşi sunt într-o permanentă stare de viermuială, căutând metode de diferite tipuri de a fugi de procurori, apoi de a fugi de instanţe, apoi de a fugi de puşcărie, apoi de a face cât mai puţină puşcărie.
Se defineşte tot mai clar un triunghi de făptaşi/părtaşi, în jurul căruia gravitează, ca planetele, ceilalţi actori ai sectei penalilor. Desigur, se poate invoca faptul că aceia despre care vom scrie beneficiază de prezumpţia de nevinovăţie până la sentinţa definitivă de condamnare. Da, aşa este, dar numai dacă se retrag din demnităţile deţinute, ca să nu gripeze şi să nu compromită instituţiile pe care le conduc. Aceasta a fost soluţia pe care democraţia liberală a găsit-o, nu este scrisă nicăieri, dar cine nu procedează astfel se supune oprobriului public.
La Senat, domnul preşedinte Tăriceanu, urmărit penal, este omul care vorbeşte despre faptul că "ne întoarcem treptat la atmosfera de frică şi de teroare care a domnit în perioada anilor '50 şi '60". La Camera Deputaţilor, domnul Zgonea a fost progresiv fezandat, până când, din dorinţa de a scăpa, dacă poate, a defectat din Secta Penalilor. Deasupra scaunului acestuia pluteşte o stranie umbră pontanacoidă, care nu-şi doreşte "funcţia, dar în viaţă nu faci doar ce-ţi doreşti", pe care, din când în când, "agenturili" o alungă cu mâna.
La instituţia Avocatul Poporului, coaşca fostului premier ţărănist Victor Ciorbea păzeşte onoarea pierdută a găinilor neouătoare, în timp ce penalul Liviu Dragnea, condamnat cu suspendare pentru fraudele de la referendumul din anul 2012, veghează de la sediul central al coruptocraţiei, din Bd. Kiseleff, plenar, asupra bunei desfăşurări a continuării furtului generalizat.
Vă imaginaţi că oamenii aceştia din Secta Penalilor s-au liniştit după aventura din anul 2007 şi după lovitura de stat din 2012? Noi nici un moment. De data aceasta, Alina Gorghiu credem că are dreptate: chiar dacă Secta Penalilor nu a pregătit o nouă lovitură de stat, căreia să-i fi stabilit şi data, şi ora, se prefigurează planul: Iohannis suspendat (nici nu mai contează pentru ce, găsesc ei ceva, orice prostie, că tot “s-a trezit din somn Neamţul”), moţiune de cenzură trecută prin Parlament, guvern "PSD şi pretenii" până la alegerile legislative şi încercarea de confiscare a acestora.
Motivaţia: dacă a mers să ne consolidăm electoratul ultraconservator în 2012 aşa, de ce să nu încercăm să repetăm figura şi în anul 2016? Oricum suntem hăituiţi de ăştia! Aşa, venim la putere, desfiinţăm DNA, iar cu Tăriceanu la Cotroceni interimar, eventual ales preşedinte, în alegeri prezidenţiale anticipate, o dată cu legislativele, ne punem pe treabă.
Presa "endepedentă" scrie-va atunci: În sfârşit, statul de drept şi democraţia au învins, iar statul poliţienesc, republica procurorilor, au fost învinse! Apoi, Secta Penalilor va întoarce România cu faţa spre Moscova. De acolo vine libertatea lor. A noastră nu.
Pe frontul celălalt, unde deja bolboroseşte, de asemenea, şi se adună tensiuni, va veni un anumit moment, nu ştim când anume, când românii vor fi iar în stradă. Din punctul de vedere al penalilor, planul lor are o mare meteahnă: e pe faţă, tot mai mulţi văd şi înţeleg şi se pune dop, într-un moment în care peste tot în lume, în astfel de situaţii, se scoate uşor dopul, să fâsâie.
În decembrie 1989, în România, Moscova, cu acordul Washingtonului, a fâsâit dictatura stalinistă a lui Ceauşescu, ridicând dopul, ca să nu plesnească necontrolat în primăvara lui 1990 şi să-i rupă pe toţi membrii sistemului de putere.
În URSS, la jumătatea anilor 80, a fost fâsâit dopul, să nu plesnească şi să-i rupă pe toţi. În toată Europa Centrală şi de Est (până şi în Albania) a fost fâsâit atunci dopul, să nu facă “boac!” şi să explodeze. Sunt exemple nenumărate de dop fâsâit astfel în istorie.
Ei bine, disperarea îi face pe aceşti oameni din Secta Penalilor să nu se lase şi să pună dopul. Ca să nu ajungă ei la puşcărie. Nu au altă motivaţie, este evident. Când o să pocnească, o să-i facă praf.