............................................................................................................................................................................................................................................................................................. PENSIILE SPECIALE ȘI FONDURILE ALOCATE PARTIDELOR POLITICE DIN BUGETUL STATULUI REPREZINTĂ FURT DIN AVUȚIA NAȚIONALĂ

duminică, 31 iulie 2016

Oameni în negru și oameni în alb

 Oameni în negru
O tanara, vazand privirile pe care preotul le arunca spre decolteul ei, zice:
- Parinte, va place cruciulita mea de la gat?
- Scuze, ma uitam mai mult la cei doi "talhari"!

Un preot tanar in practica il intreaba pe mentorul sau:
- Parinte, iti place cum spovedesc? E bine, incep sa ma pricep?> 
- Da fiule, esti foarte bun, dar cand vin fete tinere si
povestesc, nu mai zice si tu "oauuu",zi si tu: "vai, vai, vai!"...

Un baietel privea atent la un preot care-si repara gardul de la gradina. 
- De ce ma privesti asa de atent, fiule? 
- Vreau sa aflu ce zice un preot cind isi da cu ciocanul peste degete!

Un preot zbura cu avionul. Cheama stewardesa.
- Un whisky sec, te rog! 
Dupa un moment de gandire, adauga: 
- La ce inaltime zburam acum? 
- La 11000 de metri altitudine. 
- Hmmm, prea aproape de sefu! Adu-mi mai bine un ceai.

La postul comunal de politie se prezinta un individ cu aripa masinii infundata: 
- Domnule plutonier, aveti vaci negre in satul acesta? 
- Din cate stiu eu, nu. 
- Dar capre negre? 
- Nu, nu cred. 
- Cai negri? 
- Nu. De ce intrebati? 
- Inseamna ca am lovit un popa.

La spovedanie vine o tipa super frumoasa cu un decolteu
generos. Preotul, privind-o, exclama: 
- O, Doamne! De sus se aude o voce: 
- In sfarsit m-ai chemat pentru ceva ce merita!

Preotul: - Unde duci vaca asta, Anica ? 
Anica(14 ani): - La taur, parinte. 
Preotul: - Tatal tau nu putea sa faca lucrul asta ? 
Anica: - Nu, parinte ... trebuie sa fie neaparat taurul...


Papa Benedict al XVI-lea - un domn care, desi si-a dat
demisia dintr-un singur post, a renuntat, de fapt, la foarte multe slujbe...

Un preot si un politist erau impreuna pe strada. 

La un moment dat vad doi indivizi care se bateau cu cutitele.
Politistul da sa mearga sa ii desparta, dar preotul il opreste zicand: 
- Stai, mai! Lasa-i sa termine si apoi unul este al tau si unul al meu! 

Un preot explica la ora de religie: 
- Dumnezeu l-a creat pe Adam si cu o coasta din Adam a creat-o pe Eva. 
- Parinte, il intrerupe un elev, tata spune ca ne tragem din maimute. 
- Asculta, zice preotul plictisit, cazul familiei tale nu ma intereseaza. 

Eu vorbesc in general

Politistul opreste un popa: 
- Parinte, ai baut ceva? 
- Doar apa! 
- Dar eu simt miros de vin. 
- Isuse, ai facut-o din nou!

- De ce injura studentii de la teologie mai bine decat toti ceilalti? 
- Pentru ca ei stiu toti sfintii.

Dascalul se strecoara cu atentie printre credinciosi si-i sopteste preotului: 
- Parinte, acolo sus, coristii joaca poker ! 
- Stiu, stiu, raspunde preotul, dar mai intai trebuie sa-mi termin predica.

La o scoala de calugarite, acestora li se tine o prelegere despre desertaciunea desfranarii: 
- Deci, dragi fete, inainte de a calca stramb, trebuie sa va puneti intrebarea: 

"Merita o ora de placere pentru o viata plina de rusine?" 
O fata din fundul clasei ridica mana si intreaba: 
- Puteti sa-mi spuneti si mie cum ati facut sa dureze o ora?

- Parinte, inainte de nunta, avem voie sa facem sex? 
- Da, fiilor! Dar sa nu intarziati la ceremonie!

Cum se justifica un preot: 
"Sa nu te simti niciodata aiurea daca te zgaiesti la
sanii unei tipe care poarta un maieu cand ploua. 

Ploaia e de la Dumnezeu"

Un preot in timpul slujbei: 
- Ce poate fi mai rau decat bautura? 
O voce putin cam "dreasa" din randul din spate ii raspunde: 

- Setea, parinte! 
Oameni în alb
Doctori si doctorii...
 
La 18 ani, m-am dus la un medic pentr un consult. Am fost trimisă la alţi patru de diverse
specialităţi, pipăită, dezbrăcată de fiecare dată, mi s-au făcut 
diverse
măsurători, mi s-au  prescris medicamente pentru o z şi am fost chemată din nou a doua zi la consultaţie...
Am împlinit 55 de ani, m-am prezentat la un
> medic, am cerut o consultaţie generală, mi-a luat pulsul,
> mi-a prescris medicamente pentru o lună, fără a mă
> dezbrăca sau pipăi...
> Uimitor, ce rapid
> s-a dezvoltat medicina!

> Era odată un doctor
> care, la orice  consultaţie, îţi spunea că ai
> hemoroizi. Într-o zi, merge la el un tip ce-şi rupsese
> mâna cu o zi înainte.
> - Din cauza
> hemoroizilor, spuse, ca de obicei, doctorul.
> - Cum aşa? Doar eram la cules de mere şi s-a
> rupt craca cu mine. Ce treabă
> au hemoroizii
> cu asta?
> - Păi, dacă te-a mâncat în fund
> să te urci în copac...

> Într-o zi, în cabinetul
> unui medic intră o doamnă distinsă. Aceasta îi spune
> doctorului:
> - Domnule doctor, să ştiţi
> că soţul meu şi soţia dumneavoastră au o relaţie. Eu
> v-aş propune să ne răzbunăm.
> Doctorul,
> întâi şocat, acceptă propunerea.
> - Şi cum propuneţi să ne răzbunăm?
> - Eu ziceam să facem şi noi dragoste, zic răzbunare şi, în consecinţă, se razbună. A doua zi, la fel, a treia zi, la fel, dar, în a patra zi, doctorul, extenuat, rosteşte:
>- Doamnă, nu mai am pic de ură în mine! In afara de asta, soţia mea a murit anul trecut...


> Doctore, am fost la dumneavoastră acum
> vreo doua luni şi mi-aţi spus să mă feresc de
> umezeală.
> - Da, da, îmi amintesc.
> - Am venit să vă întreb dacă pot să fac o baie.

> - Ce vârstă aveţi?
 - 28 de ani.
 - Aşa aţi spus şi la ultimul control, acum 2 ani.
 - Sunt consecventă, domnule doctor.
 

> Nevasta unui miliardar se interesează la
> doctorul care urma să-i opereze  soţul:
> - Mai exista speranţe, domnule doctor?
> - Depinde ce anume speraţi!

> Doctorii sunt de trei feluri:
> Internişti: Ştiu multe, dar te ajută prea
> puţin.
> Chirurgi: Ştiu puţin, dar fac
> foarte mult.
> Igienişti: Nu ştiu nimic, dar
> nu-i lăsa nici pe alţii să lucreze.


> PACIENTUL: Doctore, am o problemă cu
>  mersul matinal la WC: la ora 5 mă duc în fiecare dimineaţă...
> DOCTORUL: Dar
> asta este foarte bine!
> PACIENTUL: Problema
> mea este că eu mă trezesc la 6!

> Un bolnav se duce la doctor pentru că tuşea
> des:
> - Dom' doctor, tuşesc rău.
> Doctorul îi recomandă:
> Fumează numai zece ţigări şi vino la control peste o
> săptămână.
> Peste o săptămână, vine
> pacientul tuşind şi mai rău.
> - Ai fumat,
> măi, numai zece ţigări?
> - Da, răspunde
> pacientul.
> - Şi, înainte, câte ţigări
> fumai?, îl întreabă doctorul.
> - Până
> mi-aţi recomandat, nu fumasem nicio ţigară.

> Doctore, trebuie să mă ajutaţi, soţul meu este grav
> bolnav: mă crede câine.
> - Şi cum se
> manifestă?
> - Îmi cere să-i fiu
> credincioasă mereu!

> Înaintea anesteziei,
> pacientul îl întreabă pe chirurg:
> -
> Domnule doctor, ce şanse am?
> - Execut
> operaţia pentru a suta oară.
> - Oh, atunci
> sunt liniştit.
> - Normal. Odată şi odată
> trebuie să-mi reuşească.

> La psihiatru se
> prezintă un barman.
> - Domnule doctor, ieri
> a intrat un client în bar, a cerut un coniac, l-a băut,
> după care a mâncat tacticos paharul, cu excepţia
> piciorului. Credeţi că este nebun?
> - Mai mult ca sigur! Piciorul este partea cea mai gustoasă.

> Doctorul trebuia să plece de la cabinet pentru
> câteva ore şi îl lasă pe
> Gheorghe, omul
> de serviciu, în locul lui, spunându-i:
- Cine vine şi are vreo durere, îi dai aspirină.
> Doctorul pleacă şi se întoarce abia după
> două ore. Îl întreabă pe
> Gheorghe:
> - Ei, cum a fost?
> - Dom'
> doctor, a venit Popescu, îl durea capul, i-am dat
> aspirină. A venit
> Ionescu, îl dureau
> măselele, i-am dat aspirină. A venit şi Bulă, zicea
> că
> de trei zile strănută şi nu mai aveam
> aspirină!.
> - Şi?
> - Şi
> i-am dat Ciocolax.
> - Nenorocitule, asta-i
> laxativ, unde-i Bulă?
> - Acum a ieşit.
> Iese doctorul în fugă, îl vede pe Bulă
> ţinându-se un stâlp în braţe:
> - Ei, cum
> e, mai strănuţi?
> - Da' ce, mai am
> curaj?

> Vine o femeie la cabinet cu nasul umflat.
> Doctorul o întreabă:
> DOCTORUL: Ce aţi
> păţit?
> FEMEIA: O albină, răspunde
> femeia.
> DOCTORUL: S-a pus pe nasul
> dumneavostră?
> FEMEIA: Da.
> DOCTORUL: V-a înţepat?
> FEMEIA: N-a avut timp, că soţul meu a şi
> lovit-o cu lopata.
 

> Doctorul dictează
> asistentei un diagnostic în latină.
> PACIENTUL (agitat): Domnule doctor, sufăr de
> vreo boală rară?
> DOCTORUL: Da' de
> unde! Jumătate din cimitir e plin cu cei care au avut
> boala dumneavoastră!

> Un tip se trezeşte în
> ambulanţă:
> - U... u... unde mă
> duceţi!
> - La morgă!
> - Păi
> nu am... murit!
> - Ai rabdare... n-am
> ajuns!

> PACIENTUL: Îmi puteţi da un sfat pentru o
> viaţă mai lungă?
> DOCTORUL: Să vă
> căsătoriţi!
> PACIENTUL: Ajută?
> DOCTORUL: Concret, nu! Dar gândul de viaţă
> lungă nu va mai veni niciodată.

> - Doctore, nu i-aţi
> putea admininstra soţului meu un medicament pentru a
> visa noaptea peşte?
> - De ce? E
> cumva pescar?
> - Nu, dar de vreo două luni
> visează noapte de noapte vrăbii.
> - Şi ce
> vă deranjează, peşti sau vrăbii, nu e totuna?
> - Nu, că daca ar visa peşti, nu ar mai
> ciripi.

> O
> prostituată se duce să o consulte un ginecolog.
> - Pierdeţi mult la ciclu?, o întreabă
> doctorul.
> - Foarte mult! Cel puţin un
> milion pe noapte.

> - Dom' doctor,
> bărbatul meu mă înşeală!
> - De unde
> ştiţi?
> - Am patru copii şi nici unul nu
> seamănă cu mine...

> O femeie la doctor.
> - Domn' doctor, aţi uitat că de trei
> minute stau cu limba scoasă?
> - N-am uitat,
> dar vreau să scriu reţeta în linişte.

> Un chirurg vizitează o blondă splendidă
> după operaţie:
> - Totul merge bine...
> Ea era trează, aşa că, după ce o
> examinează, îl întreabă:
> - Şi după
> cât timp voi putea face sex din nou, domnule doctor?
> Chirurgul, încurcat, făcu o mică pauză,
> lucru care păru s-o alarmeze pe
> biata
> fată.
> - Care-i problema, doctore? Am să
> mă fac bine, nu-i aşa?!
> El răspunde:
> - Sigur c-ai să te faci bine... Doar că
> nimeni nu mi-a mai pus întrebarea
> asta
> după o operaţie de amigdalita...

> - Doctore, aţi
> recomandat soţiei mele să se ducă la băi. E bolnavă?
> - Nu! Dumneavostră aveţi nevoie de
> linişte!

> Un bărbat avea febră mare, aşa că soţia
> l-a dus la doctor. După o
> consultaţie,
> doctorul se pronunţă:
> - Doamnă, soţul
> dumneavoastră are nevoie de odihnă. Am să vă prescriu
> nişte somnifere.
> - Vă
> mulţumesc, domnule doctor. Şi cum trebuie să i le dau?
> - Nu sunt pentru el, ci pentru
> dumneavoastră!

> Nelu, puţin abţiguit, merge la doctor,
> acuzând dureri de cap. Doctorul îl
> consultă, după care îi spune:
> - Nu pot să pun un diagnostic bolii
> dumneavoastră astăzi. Cred că de vină
> este alcoolul.
> - Nicio
> problemă, doctore, am să revin când sunteţi treaz...

> - Doriţi să vă pun un dinte din aur sau din viplă?
> - În afară de preţ, ar mai fi vreo
> diferenţă?
> - Dacă este din viplă, n-o
> să vă deschidă nimeni niciodată cavoul!

> Merge
> un schelet la medic.
> MEDICUL: Acuma se
> vine?

> Medicul către pacient:
  - Aveţi o boală contagioasă extrem de rară. O să fiţi
> mutat într-o cameră
> separată şi acolo
> veţi mânca numai pizza şi clătite.
> - Şi
> astea mă vor ajuta să mă fac bine?
> - Nu,
> dar asta-i singura mâncare care încape pe sub uşă.

> Asistenta intră isterică în cabinetul
> doctorului:
> - Pacientul care tocmai a ieşit
> de la dumneavoastră a murit pe hol.
> - Mda,
> schimbă-i repede poziţia, să pară că tocmai intra.

> O
> pacientă îi spune dentistului său:
> -
> Doctore, n-o să mă doară? Mor de frică! Cred că decât
> să-mi scot o
> măsea, mai bine fac un
> copil.
> - N-am nimic împotrivă, schimbăm
> planul. Dar hotărîţi-vă, ca să ştiu cum
> să pun scaunul.

> O ambulanţă goneşte
> pe străzi şi la o intersecţie se răstoarnă şi
> accidentează un pieton. Şoferul coboară imediat, ridică
> victima, o instalează pe targă şi continuă drumul spre
> spital. La un moment dat, se
> întoarce
> zâmbind spre accidentat şi îi spune:
> - Ce
> noroc formidabil aţi avut că treceam pe aici!

> Un om
> se duce la doctor şi îi spune:
> - Doctore,
> sunt homosexual.
> - Vai de mine!... Şi eu
> nici măcar nu m-am pieptănat!

> - Doctore, se plânge o
> pacientă, nu prea sunt sigură de mine.
 - Stai liniştită, zice doctorul, siguranţa absolută o au
> doar imbecilii.
> - Sunteţi sigur, domnule
> doctor?
> - Absolut.
 

vineri, 29 iulie 2016

Dormiţi liniştiţi! SRI şi procurorii lucrează cu atenţie!

Cu alte cuvinte, dezinfectanţii diluaţi, medicamentele toxice, vaccinurile, alimentele pline de aditivi şi criminalii de serviciu au liber să ucidă în continuare!

Cine a fost îngropat în locul lui Condrea?
Să dispară, că ne-a stricat toată afacerea!” Şi a dispărut artizanul celui mai mare genocid din istoria Sănătăţii româneşti, poate prin acelaşi modus operandi ca Dumitru Tinu. Nici nu ştim cine a fost înmormântat în locul lui Condrea, asasinat sau lăsat să plece peste graniţă de criminalii care l-au protejat până n-a mai putut sări pârleazul.
De miercuri, 18 mai, pană în seara presupusului accident, duminică, 22 mai, Condrea nu a mai fost văzut, nu a fost de găsit nicăieri. 
Mami, de miercuri nu am mai ştiut nimic de tati, nu am mai vorbit cu el”, a spus fetiţa lui Condrea mamei sale, Laura Georgescu. Ceea ce poate să indice că marţi noaptea sau miercuri şi-a pus coada pe spinare şi a plecat în ţările calde! Asta poate să explice marea grabă cu care s-a transportat sicriului de la IML la cimitir! Practic, maşina gonea pe străzile Bucureştiului şi, pentru inducerea în eroarea a presei şi a opiniei publice, două limuzine identice au făcut cursa IML – cimitir. O grabă asemănătoare celei cu care au fost şterse probele de la copacul de care s-a izbit mașina lui Condrea.
Procurorul general al României a anunţat prejudiciul din scandalul Hexi Pharma, nu şi lista celor care au primit şpăgile la plicuri, nu şi lista celor implicaţi în genocid. Nominalizaţii de pe lista infractorilor vor fi viitorii şantajabili, folosiţi în secret la alte treburi murdare, în schimbul libertăţii lor. Doar trăim într-o republică a procurorilor, o republică a SRI, unde Iohannis este tot mai arogant, iar reprezentanţii puterii de la Bucureşti şi-au pierdut de tot minţile!
Condrea a generat un adevărat genocid în spitalele din ţară. Iar mafioţii aceştia extrem de periculoşi din sânul puterii îşi reglează conturile între ei. Dumnezeu să-l ierte pentru că a ales calea mafiei! Însă trebuie să aflăm adevărul din spatele dispariţiei sale. Problema lui Condrea se întoarce pe toate feţele, dar drumurile duc tot la SRI. De ce oare ţine CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a ţării) la secret rapoartele SRI? Nu-i aşa, omul acesta era obligatoriu să dispară împachetat sau nu, asasinat sau nu. El era cheia din motorul unui angrenaj de corupţie care duce unde nici nu ne imaginăm. Martorii sunt problema în acest caz. România are martori de profesie, instruiţi să mintă. Pe camere se vede o maşină neagră în urma femeii-martor, dar aceasta neagă, afirmând că strada era doar a ei şi a presupusului Condrea. Probabil maşina neagră era o hologramă care se substituia privirii, nu şi tehnologiei video.
Asasinat sau plecare peste graniţă
Cui foloseşte dispariţia lui Condrea? 
Lesne de înţeles: membrilor Cosa Nostra, made in România! Criminalilor din spatele lui care, tot pentru sume astronomice, îi protejau de atâţia ani genocidul. Când Condrea urma să meargă în faţa procurorilor pentru a fi pus sub învinuire, protectorii care l-au sprijinit au hotărât să-l elimine, pentru a i se închide gura.
Care este teza pe care trebuie să o favorizăm în cazul Condrea? Asasinatul sau plecarea peste graniţă? De sinucidere nu poate fi vorba, pentru că Dan Condrea, potrivit informaţiilor, se ducea să-şi ia fetiţa de la fosta soţie. Greu de crezut că Dan Condrea este cu adevărat mortul din accident, pentru că trupul era complet destructurat, actele fix lângă maşină, iar, minune, telefonul întreg, suna lângă cadavru. Moartea lui e o regie de Oscar, la fel ca a lui Dumitru Tinu, Erbaşu, Marta, Florian Anghelescu, sponsorul campaniei lui Băsescu, la fel ca moartea lui Cristian-Gheorghe Pavel, sponsorul campaniei electorale a lui Iohannis. Puteţi afla aici mai multe detalii despre aceste morţi suspecte şi neelucidate. 

Un medic nu alege să se sinucidă într-un accident de maşină, pentru că el ştie că exista probabilitatea ca intenţia să nu fie finalizată şi să rămână infirm. Mai mult decât probabil, dosarul se va închide la ordin, cu menţiunea „sinucidere”.
Nu excludem nici ipoteza că lui Condrea i s-ar fi regizat plecarea. Poate în locul lui a fost plantat un mort de pe la vreo morgă a spitalelor sau poate a fost ucis un boschetar îmbrăcat în hainele lui Condrea.
În speţă, sunt multe necunoscute şi nepotrivite la locul accidentului, luând în calcul cadavrul complet destructurat, lipsa urmelor de sânge din maşină şi graba, la fel de criminală, cu care au fost ridicate atât bucăţile din maşină (despre care un martor-femeie, cine ştie ce fel de „martor” plantat era şi ea, spunea că le-a văzut picând din aer), cât şi „mortul”. Maşina nu arăta în halul acela, adică mii şi mii de bucăţele, decât dacă se lovea de asfalt, dacă pica într-o prăpastie. Lovită de un copac, maşina se turteşte, se face ca o armonică. Totul este o făcătură criminală, cu atât mai mult cu cat maşina nu apare pe camerele de luat vederi din zonă.
Asasinate, nu coincidenţe

Dacă vă mai amintiţi, înainte de asasinarea lui Dumitru Tinu, acesta a făcut în propriul ziar anunţul că se afla în posesia unor documente care vor răsturna toată clasa politică din România. La fel s-a întâmplat cu Erbaşu. Trebuia să dea nişte declaraţii în faţa procurorilor şi cu trei ore înainte a fost asasinat. Că doar nu se arunca de unul singur în propria piscină, unde nu era pic de apă.
Avem de-a face cu asasinate, nu cu nişte coincidenţe. Avem de-a face cu nişte criminali cinici – cei care îi asigurau spatele lui Condrea, mafiotul de serviciu, pentru care n-a contat viaţa a zeci de mii de români. Tot felul de persoane „pricepute” au venit cu ipoteza sinuciderii. Cine susţine o astfel de ipoteză ne ia drept fraieri sau naivi, ca de fiecare dată. Mafioţii din sânul puterii au transformat vieţile românilor în sume uriaşe de bani, pe care le-au ascuns în paradisurile fiscale. Criminalilor implicaţi în reţeaua Hexi Pharma li s-a luat o piatră de pe inimă. Audierea lui Condrea ar fi scos la iveală secrete dătătoare de fiori dintr-o reţea bine organizată, unde se vehiculau sume astronomice.
Vorbim de un criminal, care cu bună ştiinţă, din iubire de bani şi putere, a vândut ani de zile produse contrafăcute (unii spun că Hexi Pharma producea şi droguri de mare risc), condamnând astfel la moarte, cu sânge rece, zeci de mii de cetăţeni internaţi în spitalele din ţară. Pacienţii rămaşi în viaţă îndură şi acum ororile şi tratamentele costisitoare, ca să scape de infecţiile contractate în spitale.
Sistemul de luptă împotriva corupţiei este cangrenat
Din partea lui Iohannis am putut constata o atitudine de sfidare în cel mai înalt grad! În scandalul dezinfectanţilor a dat o tentă de muşamalizare, prin cunoscutele-i vorbe de duh: „în momentul în care primim informări, se consideră că suntem informaţi”!!!
Un individ precum Condrea, care derula 12 mii de contracte cu trei sute de instituţii ale statului, un penal din cauza căruia s-a murit pe capete în spitale, un penal care reprezenta o chestiune de siguranţă naţională a fost lăsat liber până la audiere. Sănătatea este o problemă de siguranţă naţională care ţine de CSAT. Ce-a făcut Iohannis ca preşedinte al instituţiei? Nimic. Uneori, forţat de împrejurări şi doar împins de la spate, a ieşit cu discursuri sterile şi controversate. Oare să nu ştie acest şef de stat că întregul sistem de lupă împotriva corupţiei este cangrenat?
„Mai mult, Klaus Iohannis pare să fi ascuns adevărul”

Jurnalistul Ion Cristoiu spune că „moartea lui Dan Condrea este o moarte care convine celor care s-au străduit să înăbuşe scandalul: DNA-ului, SRI-ului, Preşedintelui Iohannis, Parchetului General şi, evident, celor pentru care Dan Condrea a fost o puşculiţă.” Nu o puşculiţă, ci un fluviu de bani care erau colectaţi de atâţia ani în buzunarele mafioţilor de stat. „Mai mult, Klaus Iohannis pare să fi ascuns adevărul, Parchetul General a lăsat cât a putut de mult ancheta in rem, Dan Condrea n-a fost pus sub urmărire penală, DNA nu a deschis un dosar de corupţie, iar moartea lui Dan Condrea înseamnă moartea oricărei tentative de a afla aspectele de Corupţie ale afacerii. SRI a stârnit cele mai mari suspiciuni prin refuzul de a desecretiza informările, prin raportul fără date precise, înaintat Comisiei de Control al SRI, prin prestaţia slugarnică faţă de SRI a Comisiei, în frunte cu Georgian Pop”, scrie jurnalistul Ion Cristoiu. Aşadar, dormiţi liniştiţi! SRI şi DNA lucrează cu atenţie! Dar nu pentru voi! Cu alte cuvinte, dezinfectanţii, medicamentele, vaccinurile, alimentele şi criminalii de serviciu au liber să ucidă în continuare!
yogaesoteric
29 iulie 2016

DOCUMENT EXPLOZIV! Apelul adresat preşedintelui României pentru graţierea lui Gregorian Bivolaru

Ziarul Ring a postat ieri, 28 iulie 2016, o scrisoare-apel ce reflectă opinia unuia dintre cei mai competenţi cercetători ai cazului MISA, profesorul universitar Gabriel Andreescu. Mulţumim pe această cale domnului Andreescu pentru verticalitatea de care dă dovadă în conjunctura prezentă, în care extrem de puţini oameni îşi mai păstrează demnitatea şi curajul de a spune public adevărul despre MISA şi Gregorian Bivolaru. Salutăm totodată strălucita iniţiativă propusă prin această scrisoare-apel, pe care o puteţi citi în materialul redat integral mai jos, publicat de Ring:
 
Am primit la redacţie o scrisoare-apel adresată preşedintelui Klaus Iohannis de unul dintre cei mai cunoscuţi intelectuali disidenţi anticomunişti. Scrisoarea-apel îi solicită preşedintelui României graţierea lui Gregorian Bivolaru, liderul MISA, extrădat recent din Franţa, iar autorul scrisorii este Gabriel Andreescu, unul dintre cei mai mari disidenţi anticomunişti din România, autor, printre altele, al volumelor „Reprimarea mișcării yoga în anii `80” (Polirom, 2008) și „MISA. Radiografia unei represiuni” (Polirom, 2013), dar şi al rapoartelor APADOR-CH asupra cazului MISA. 

Vă prezentăm în continuare Scrisoarea-document, datată 26 iulie 2016, documnet care, în următoarele zile, va stârni, cu siguranţă, numeroase reacţii în rândul opiniei publice din România.

Excelenței Sale, Domnul Klaus Iohannis Președintele României
Apel la grațierea lui Gregorian Bivolaru
adresată Excelenței Sale, Domnul Klaus Iohannis, Președintele României
 Stimate Domnule Președinte,

Vă scriu această scrisoare pentru a vă solicita grațierea lui Gregorian Bivolaru, cetățean român condamnat de către ÎCCJ, în anul 2013, la 6 ani închisoare, având azil politic în Suedia, reținut în luna februarie a.c. în Franța, adus în România conform hotărârii de extrădare a judecătorilor francezi din 13 iulie 2016. Decizia luată de ÎCCJ într-o ședință-spectacol a încălcat cerințe de corectitudine elementare și contrazice faptul că la data declaratei infracțiuni: „relație sexuală cu o minoră”, aceasta avea 17 ani, vârstă de consimţământ, şi nega să fi avut o astfel de relație. În anul 2015, Tribunalul București a stabilit că interceptările folosite în proces au fost ilegale.

Vă adresez această cerere întrucât Gregorian Bivolaru și adepții din Mișcarea înființată de el, MISA, sunt victimele unei ample conspirații implicând agenți publici și instituții. Acţiunea represivă împotriva lui Gregorian Bivolaru a început în anii comunismului, când a fost arestat, torturat, trimis într-un spital psihiatric pentru că promova yoga. Caracterul de poliție politică a acestor acte a fost recunoscut de Tribunalul București în anul 2011. Reprimarea lui și a adepților a fost continuată după anul 1990 și a luat forme extreme - incluzând asalturi ale trupelor de jandarmi însoțite de procurori și ofițeri SRI, declarate în anul 2015 de Curtea de Apel din Cluj drept „barbare”, bazate pe acuzații „absurde”. Chiar arestarea lui Gregorian Bivolaru în Franța s-a făcut prin falsificarea de către Poliția Română a condamnării sale. „Relația sexuală cu o minoră” a fost transformată, pentru mobilizarea autorităților internaționale, în „exploatare sexuală a minorilor și pornografie infantilă”.

Faptul că investigațiile împotriva lui Gregorian Bivolaru și a MISA, inițiate acum mai bine de 20 de ani, pentru care statul a cheltuit milioane de euro și în care au fost implicaţi sute de agenţi publici au dus la condamnarea pentru „un act sexual cu o minoră de 17 ani”, şi nimic în plus care să motiveze asemenea desfășurare de forțe, arată excepționalitatea acestui caz. În fabricarea „dosarului Bivolaru” au colaborat Parchetul, SRI, Jandarmeria, Ministerul de Justiție, Poliția Română. Între timp, pentru acțiunile împotriva victimelor în cazul Bivolaru - MISA, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat statul român obligându-l la plata a peste 300.000 de euro în cauzele Atudorei c. România (2015) și Amarandei și alții c. România(2016). Alte plângeri depuse de Gregorian Bivolaru și de MISA au fost considerate admisibile de către CEDO și judecarea lor se apropie de final.

Desigur, sunt multe situaţii care ridică dubii cu privire la corectitudinea anchetelor și a deciziilor, ori în care descoperim istorii umane dureroase. Sunt deplin conștient că nu se poate cere președintelui, ca ultimă autoritate, să aducă dreptate ori să ofere compasiune în toate aceste cazuri. Însă cele întâmplate lui Gregorian Bivolaru ating un punct critic: instructorul yoga este victima unei conspirații la nivel de stat.

În virtutea competenței sale de a „veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice” și de a asigura „medierea între puterile statului, precum şi între stat şi societate”, președintele României, folosind prerogativa „acordării graţierii individuale”, poate ridica o povară de pe umerii statutului român. Democrația românească nu are cum deveni onorabilă, și deci stabilă, atâta timp cât împotriva tuturor evidențelor, instituții de putere ale statului lucrează fățiș, sub ochii opiniei publice, pe care o mint ca să o mobilizeze și să o solidarizeze cu ele, pentru reprimarea unui instructor yoga și a adepților săi.

Menționez în sprijinul acestei cereri de grațiere pericolul la integritatea fizică şi la viața lui Gregorian Bivolaru. De zeci de ani, se repetă incitări la linșarea instructorului de yoga, cu concursul unor agenți publici, iar condițiile de detenție pot favoriza agresiuni fatale. În luna mai a.c., un yogin a fost înjunghiat la intrarea într-o clădire a MISA, în perimetrul căreia, pe ziduri, fusese scris „Moarte lui Bivolaru”. În luna iunie, un alt yogin a fost bătut până la sânge. Atacatorii îl învinovăţeau pentru asocierea cu Gregorian Bivolaru. Răbufnirile au urmat anunțului făcut de Poliția Română, falsificator și incitator, că instructorul yoga a fost condamnat pentru „exploatarea sexuală a minorilor și pornografie infantilă”.

Toate acestea sunt motive, domnule președinte, să fac apel la dumneavoastră pentru a-l grația pe cetățeanul român Gregorian Bivolaru care deja a stat în spatele gratiilor circa un an, în Suedia şi Franţa, în urma demersurilor făcute de autorităţile române în legătură cu decizia ÎCCJ din anul 2013. Este, știu, o hotărâre sensibilă și nici populară, dar atât de firească unui prim înalt demnitar fidel chemării de a „veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice” şi „la respectarea Constituţiei”.
Având în vedere relevanța aparte a cazului Gregorian Bivolaru pentru societatea românească, fac public acest apel la grațiere. 

Cu considerație, Gabriel Andreescu (Autorul rapoartelor APADOR-CH asupra cazului MISA)”. 
 
 
yogaesoteric
29 iulie 2016
 

joi, 28 iulie 2016

Profesorul Corneliu Turianu, despre cei care susțin că homosexualii sunt discriminați în România...

... „E intolerabil și revoltător ca milioane de oameni să aibă de suferit pentru că nu permitem unei comunități de câteva sute de persoane să-și facă mendrele în public”

Fostul senator PNȚCD Corneliu Turianu, ex-președinte al Tribunalului București, membru al CNSAS, lansează un atac dur la adresa homosexualilor și a celor care invocă legislația europeană pentru apărarea drepturilor comunității gay.
Judecătorul Corneliu Turianu consideră că homosexualii se bucură de toleranță în România și că țara noastră nu poate fi sancționată „pentru că nu permitem unei comunități de câteva sute de persoane să-și facă mendrele în public”.
Într-un text publicat pe blogul său, profesorul Corneliu Turianu amintește că România riscă să fie supusă de către Consiliul Europei unei noi și păguboase monitorizări din cauza „bazaconiei” privind pretinsa persecutare a homosexualilor de la noi din țară.
Să lămurim lucrurile o dată pentru totdeauna. Dacă vrem musai să ne mângâie Europa pe creștet, atunci să constituim un departament guvernamental pentru așa-zișii «gay» și să smulgem procente din bugetele învățământului și sănătății pentru a crea un fond național pentru promovarea homosexualității. La câți copii ai străzii și tineri amărâți avem, pedofilii și homosexualii din întreaga lume vor da, cu siguranță, năvală în noul paradis sexual al Europei. Și dacă asta înțelege și domnul Remus Cernea prin «racordare la legislația europeană», atunci să mai pună Domnia sa de un «pachet», că tot este expert, și să rezolve totul printr-o singură ordonanță: legalizarea drogurilor, ca în Olanda, acceptarea căsătoriilor dintre homosexuali și – de ce nu? – sfera relațiilor zoofile, ca să nu mai schimbăm apoi legislația după cum au chef unii sau alții”, scrie profesorul Corneliu Turianu pe blog.
Tradiția și conștiința personală și națională „nu ne permit să ne călcăm în picioare propriile noastre principii morale”, spune judecătorul Turianu.

Să spunem că în România minoritățile sexuale nu sunt persecutate, ci tolerate, dar nimeni nu ne poate obliga să legalizăm viciul. Este intolerabil ca România să fie sancționată și milioane de oameni să aibă de suferit pentru că nu permitem unei comunități de câteva sute de persoane să-și facă mendrele în public.
Da, sigur că da, știu, o treime din europarlamentari au recunoscut și chiar fac un fapt de glorie din privilegiatul lor statut de homosexuali. Refuz însă să cred că și restul de două treimi se vor lăsa antrenați în această încercare de obturare a integrării României, din cauza unei false probleme. Mai ales că s-au făcut corective legislative prin care viața intimă a homosexualilor este protejată, atâta timp cât ea nu se desfășoară în public.
Iată de ce mi se pare normal să adoptăm o poziție clară, oficială, în legătură cu această delicată problemă.
În final, nu este deloc de prisos să vă reamintesc că Preafericitul Părinte Daniel, ca și conducătorii celorlalte culte religioase din România, și chiar Papa Ioan al II-lea au condamnat tranșant încercările de încurajare a homosexualității. Noi de ce nu am face-o?”, scrie, în finalul mesajului postat pe blogul său, judecătorul Corneliu Turianu.

yogaesoteric
28 iulie 2016
 

Comisia Europeană şi giganţii internetului se pun de acord pentru ştergerea mesajelor considerate incitare la ură

Germania vrea mai mult şi la nivel european. Acuzaţii dure de limitare a libertăţii de exprimare şi de excludere a societăţii civile din negocieri
Comisia Europeană împreună cu Facebook, Twitter, Youtube (Google) şi Microsoft au anunţat la 30 mai a.c. un cod de conduită ce include o serie de angajamente ale acestor companii, pentru combaterea discursurilor de incitare la ură în mediul online din Europa, potrivit unui comunicat al CE. Executivul european considera această problemă drept „deosebit de urgentă”, ţinând cont de atacurile teroriste recente şi „faptul că grupurile teroriste utilizează reţelele de socializare pentru radicalizarea ţinerilor adepţi”. Codul a stârnit şi critici din partea unor organizaţii care cred că este ameninţată libertatea de exprimare.
Comisia presează de mai multă vreme companiile ce deţin reţele sociale să îşi asume responsabilităţi mai mari în combaterea discursului urii. Potrivit comunicatului de marţi, CE şi companiile menţionate au colaborat „pentru a se asigura că discursurile de incitare la ură sunt tratate în mediul online la fel ca şi în alte canale media”.
Ce angajamente îşi iau, între altele, companiile menţionate prin codul de conduită anunţat: 
 
- să instituie proceduri clare şi eficace de examinare atunci când primesc notificări referitoare la discursurile online ilegale de incitare la ură, publicate pe platformele lor, aşa încât să poată elimina sau bloca accesul la astfel de conţinut. Pentru aceasta, ele trebuie să instituie reguli pentru utilizatorii lor, prin care să explice că interzic promovarea incitării la violenţă;
- să analizeze cu echipe specializate, în temeiul propriilor reguli de utilizare a platformei sociale, dar şi, după caz, al legilor naţionale, orice notificare valabilă de eliminare a unui conţinut considerat că îndeamnă la ură;
- să analizeze în mai puţin de 24 de ore majoritatea notificărilor valabile de eliminare a discursurilor ilegale de incitare la ură şi să elimine un astfel de conţinut, dacă e necesar;
- să-şi educe utilizatorii cu privire la tipurile de conţinut care nu sunt permise.
Codul de conduită a stârnit şi reacţii adverse. The Verge arată, între altele, că European Digital Rights (EDRi), o asociație de organizaţii pentru apărarea drepturilor omului și a drepturilor civile din Bruxelles, a criticat iniţiativa, declarând că aceasta atribuie unor companii private atribuţii ce ar trebui să revină autorităţilor ce aplică legea. Aceeaşi sursă citează o declaraţie comună a EDRi şi a altei organizaţii, Access Now, care au anunţat că se retrag de la toate discuţiile viitoare pe această temă, deoarece organizaţiile societăţii civile sunt „excluse sistematic” de la negocierile pe tema codului de conduită.
Potrivit celor două organizaţii, prin atribuţiile sporite date companiilor legislaţia ar fi trecută în plan secund, iar procesul de combatere a discursului urii ar trece „în afara cadrului democratic” şi ar „produce riscuri grave la adresa libertăţii de expresie, în condiţiile în care conţinutul controversat, dar legal ar putea fi şters drept rezultat” al acestui mecanism.
CE a ajuns la un acord cu Facebook şi alte companii IT privind combaterea „discursului urii” pe internet. Insuficient pentru Berlin. Hendrik Zörner, purtător de cuvânt al Asociaţiei Jurnaliştilor Germani, crede la fel.
Deutsche Welle: Domnule Zörner, reţelele sociale au devenit medii de informare de sine stătătoare. Acum, ele sunt un podium al liberei exprimări. Care bun este mai de preţ? Libertatea cuvântului sau evitarea comentariilor pline de ură?
Hendrik Zörner: Evitarea acestui tip de discurs este foarte importantă, dat fiind că discursul urii – hate speech – reprezintă un abuz în ceea ce priveşte dreptul la exprimare.
DW: Codul de conduită stabilit de Comisia Europeană împreună cu cele patru mari concerne IT – Google, Twitter, Facebook şi Microsoft – prevede ca, în decursul a 24 de ore, comentarii de acest fel trebuie să fie şterse. Companiile nu vor să facă decât un control aleatoriu, de tip eşantion. Nu prea pare o măsură eficientă.
H.Z.: La fel credem şi noi. Acest cod de conduită este însă un prim pas în direcţia potrivită. Până acum nu exista niciun fel de reglementare. A lucra însă doar cu eşantioane este prea puţin. Nu vorbim despre ştergerea comentariului cutare sau cutare, pentru a scăpa, ca mare concern, cu faţa curată. Nu. Trebuie să fie clar că aceste comentarii care propagă ură nu au ce căuta pe reţelele sociale. Ele trebuie şterse imediat după ce sunt publicate.
DW: Ideile Ministerului german al Justiției cu privire la restricționările comentariilor pline de ură sunt mai ample. Toate mesajele ar trebui să fie revizuite și, eventual, interzise. Acest lucru poate fi făcut de către Facebook, Twitter şi restul, prin folosirea codului „moale” gândit de Bruxelles?
H.Z.: Asta e problema. Ei ar face cu siguranță acest lucru, deoarece acestea sunt corporații internaționale și comentariile nu se limitează la o singură ţară. Ministerul Federal al Justiției are o luptă grea de dus, pentru că propunerile se lovesc de legislațiile naționale. O reglementare la nivel european ar fi necesară. De aceea, în cazul în care Comisia Europeană ia în serios propunerile Germaniei şi le adoptă după posibilitate, acest lucru ar fi foarte bun.
DW: Cum ar putea funcţiona aceste reglementări în mod practic?
H.Z.: Acest lucru este extrem de dificil. Justiția germană, după cum vedem în multe contexte, se situează mult în urma altor ţări din punct de vedere al dezvoltării tehnice. Există încă autorități şi instanțe care au accesul la internet limitat la un singur calculator în toată clădirea. O situaţie ca din epoca de piatră digitală, prea des întâlnită. Apoi, contează foarte mult ce vor face marii jucători, precum Facebook, în sensul de a respecta ceea ce prevede organul legislativ. Legislatorul însuși sau organismele subordonate nu pot pune nimic în aplicare din punct de vedere tehnic. Acest lucru funcționează eficient numai dacă furnizorul şi legiuitorul au aceleaşi ţeluri.
DW: Anumite organizații non-guvernamentale critică noul cod de conduită de la Bruxelles, considerându-l o atingere adusă libertății de exprimare. Este dovedit faptul că terorismul se organizează mai ales pe internet. Nu avem nevoie în acest context de o reglementare şi mai dură?
H.Z: Nu, nu cred că avem nevoie de măsuri şi mai rigide. Trebuie să avem un echilibru. Libertatea presei şi libertatea de exprimare sunt drepturi fundamentale. Ele nu sunt drepturi „bune de avut”, ci lucruri fundamentale în societăţile democratice funcţionale. Acest lucru este valabil şi în contextul ameninţării teroriste împotriva ţărilor occidentale. Libertatea presei şi a cuvântului nu trebuie aruncate peste bord. Comentariile pline de ură nu au nimic de-a face cu libertatea presei şi libertatea exprimării!

yogaesoteric
28 iulie 2016
 

Catastrofa Misiunii Apollo 1. Realitatea unei conspiraţii care a condus la sacrificarea astronauţilor echipajului

În ciuda intensei mediatizări a misiunilor spaţiale încă de la începuturi, în realitate episoadele ce punctează aşa-zisa cucerire a spațiului extraterestru de către pământeni au fost aproape întotdeauna prezentate într-un mod părtinitor, incomplet şi controversat, care ridică numeroase suspiciuni asupra corectitudinii informaţiilor oferite publicului larg. În această categorie intră și celebrul caz al misiunii Apollo 1: în urmă cu aproximativ 47 de ani, când inginerii de la NASA pregăteau prima misiune spaţială cu echipaj uman, cea din cadrul programului Apollo, s-a produs o catastrofă teribilă, care s-a soldat cu moartea tragică a trei astronauţi. După declaraţiile oficiale, aceasta s-a petrecut din cauza unei defecţiuni tehnice a navei spaţiale. În mod neoficial, însă, se ştie acum că unul dintre astronauți devenise supărător de jenant pentru planurile ascunse ale liderilor de la NASA. El s-a referit în mai multe rânduri într-un mod foarte critic la performanțele slabe ale programului Apollo, punând sub semnul întrebării capacitatea acestuia de a conduce în siguranță pe Lună echipajul desemnat. Grissom şi-a pierdut viaţa chiar în timpul desfăşurării programului, odată cu ceilalţi doi membri ai echipajului... iar în mediul astronauţilor circulă de multă vreme ştirea cumplită că, de fapt, capii misiunii Apollo au decis în mod criminal eliminarea lor definitivă.
Prima fază a misiunii Apollo 1 s-a rezumat la un simplu test, la sol, al sistemelor capsulei care urma să-i plaseze pe orbită pe cei trei astronauți, Virgil Grissom, Edward White şi Roger Chaffee. Cu trei săptămâni înainte de lansare, pe data de 27 ianuarie 1967, astronauţii au efectuat testul la Manned Spacecraft Center, centrul pentru nave spaţiale de la NASA ce era destinat misiunilor spaţiale cu echipaj uman.
Într-o atmosferă izolată, cu uşa cea grea a navei închisă ermetic, ei au repetat neobosiţi ceea ce urmau să facă „acolo, sus“, manipulând comenzile, apăsând pe butoane, comunicând cu centrul de control sau, mai exact spus, încercând să comunice, căci în realitate nimic nu funcţiona așa cum ar fi fost necesar – existau enorm de multe defecţiuni – ceea ce i-a şocat pe ingineri. „Cum vom ajunge noi pe Lună dacă nu reuşim măcar să vorbim unii cu alţii atunci când suntem în clădirea de alături?“, a răbufnit, vizibil exasperat, comandantul Grissom. S-a lăsat o linişte grea. Deodată tehnicienii au zărit, prin hublou, un fulger urmat de o teribilă undă de şoc. Spre stupoarea tuturor, în capsulă s-a declanşat un incendiu! 
Flăcările infernului

Într-o clipită, habitaclul

a căzut pradă unei călduri infernale. „Pe indicatorii parametrilor medicali ai astronauţilor“, a consemnat într-un articol jurnalistul ştiinţific Jean Etienne, „ritmurile cardiace au crescut în mod brutal. Apoi s-a constatat că, în interiorul costumelor de astronaut, cantitatea de oxigen a crescut fulgerător: ei erau pe punctul de a ceda. Primul strigăt de ajutor părea a veni de foarte departe: «Foc!» Era vocea lui White. La puţin timp după aceea, a fost rândul lui Grissom să strige: «Avem un incendiu în cabină!», simultan cu vocea lui Chaffee: «Am luat foc!». Apoi, s-a auzit un strigăt: «Scoateţi-ne de aici!»
Un urlet sinistru a încheiat conversaţia pentru totdeauna. A fost un şoc pentru toţi cei care au asistat la test. Cuprinşi de panică, astronauţii nu reuşiseră să iasă la timp din habitaclu, dată fiind procedura care necesita mai bine de două minute pentru deschiderea grelei trape de evacuare... trapă ce nu a fost deschisă decât după mai multe ore, „odată ce incendiul a fost stins“ (conform declaraţiei cinice a versiunii oficiale). S-au constatat atunci iremediabilele daune:
Acoperite de funingine, consolele de comandă erau pe jumătate topite. Trupurile arse ale astronauților, imposibil de recunoscut, degajau un miros pestilenţial (combinezoanele se dezintegraseră, arzând carnea astronauţilor). Autopsia efectuată puţin mai târziu avea să evidenţieze faptul că Grissom, White şi Chaffee muriseră prin asfixiere după doar 4-5 minute, „aproape fără nicio durere“, după constatarea de un cinism jenant a medicului legist. Desigur că urletele inumane ale celor care au murit anulează afirmaţia de-a dreptul batjocoritoare din raportul medico-legal.
Pe data de 5 februarie 1967, comisia de anchetă (constituită din cadre militare) a ajuns la următoarea concluzie: tragedia a fost consecinţa unui „scurt-circuit survenit într-o atmosferă de oxigen pur“, o bucată de bandă adezivă luând foc din cauza producerii unei scântei. Din dorința încrâncenată a unor personaje mai mult sau mai puţin cunoscute din cercul ocult care controla atunci administraţia americană ca SUA să fie primul stat ai cărui astronauţi pășesc pe Lună (căci şi ruşii şi americanii se aflau în aceeași cursă nebună pentru dobândirea supremaţiei în spaţiu), finalizarea proiectului s-a grăbit cu orice preţ. Astfel, treaba girată de capii de la NASA a fost ulterior considerată ca fiind „făcută de mântuială şi chiar periculoasă“ (peste 20.000 de incidente mai mici sau mai mari au avut loc pe parcursul conceperii navei spaţiale).
Programul Apollo fusese, în mod evident, compromis. Orice om înzestrat cu inteligenţă şi bun-simţ îşi poate pune întrebarea firească: oare chiar ar fi normal să fie trimiși oameni pe Lună cu nişte echipamente a căror funcţionare este atât de defectuoasă?
Ca urmare a reacţiei de revoltă a unor oameni politici, câteva capete au căzut... Preşedintele Lyndon B. Johnson s-a implicat personal în această confruntare, oferind drept motivaţie a intervenţiilor sale... importanţa descoperirilor ştiinţifice şi tehnologice care erau pe punctul de a apărea. Era extrem de important, era vorba despre atât de râvnita supremaţie spaţială a Statelor Unite, nimic nu putea fi mai lesne de înțeles!
În urma acestui tragic accident, s-a trecut la realizarea unei revizii complete a proiectului (care a necesitat un pachet suplimentar de 500 de milioane de dolari de la buget). S-a început totul de la zero, ceea ce a implicat încă 20 de luni până când s-a putut trece la realizarea unui nou zbor cu echipaj uman. Ca urmare, atmosfera navei spaţiale (alcătuită din 60% oxigen şi 40% azot) avea să conţină mai puţin oxigen decât în varianta inițială. Cât despre trapa de evacuare, aceasta avea să fie concepută astfel încât să se deschidă în mai puţin de 5 secunde. Exista, oare, vreo șansă să fie respectat termenul limită fixat de preşedintele John F. Kennedy, care consta în trimiterea unui om pe Lună şi readucerea lui, teafăr şi nevătămat, pe Pământ înainte de 1970?
Nu avem nicio scuză că am permis producerea acestui accident catastrofal, a mărturisit Chris Kraft, directorul zborurilor cu echipaj uman al NASA. Dar, pe de altă parte, dacă el nu s-ar fi petrecut, noi am fi ajuns pe Lună mult mai târziu. Din cauza acestui accident, noi am modificat considerabil modulul de comandă şi modulul lunar. Cu toate problemele pe care am descoperit că le aveam, ne-am fi confruntat ulterior cu o mulţime de necazuri. Această încercare teribilă ne-a făcut, totodată, şi mai hotărâţi şi mai devotaţi realizării acestei misiuni.
La doi ani şi jumătate după „accident“, Neil Armstrong păşea pe Marea Liniştii. Destul de rapid, nu credeți?
Gus Grissom, un cosmonaut meticulos, dar totuși cam „încurcă-lume“…
În calitate de veteran al programului spaţial american, astronautul Virgil Grissom (zis „Gus“) era destinat – potrivit lui Donald K. Slayton, responsabil de componenţa echipajelor Apollo – să fie primul om care păşeşte pe Lună. Se pare că soarta a decis să fie altfel... A fost ea, oare, ajutată din umbră și de cineva anume? Cunoaștem cu certitudine că începând din 1961, după zborul său suborbital la bordul capsulei Mercury 4, Grissom a devenit din ce în ce mai critic faţă de angajatorul său, NASA. Acest fapt i-a atras anumite animozităţi, mai mult decât durabile. În 1965, pe când verifica progresul proiectării navei spaţiale Apollo, Grissom a calificat-o, în public, fără ocolişuri, drept o „găleată plină de şuruburi“, calificativ care a trecut ulterior în limbajul cotidian american. Cu ocazia fiecărei vizite la uzină, el găsea invariabil câte ceva de comentat despre tot felul de aspecte, astfel încât el trebuia să fie întrerupt ca nu cumva să inspecteze fiecare centimetru pătrat al navei. Bizar, nu? Cui i-ar fi fost teamă de așa ceva și din ce cauză?
În decursul anului 1966, astronautul a primit mai multe scrisori de ameninţare cu moartea la adresa lui şi a familiei sale, scrisori atât de virulente încât a fost pus, pentru un timp, sub supraveghere neîntreruptă (şi dus să locuiască într-un loc secret). El i-a declarat soției sale cu puţin timp înainte să moară: „Dacă vreodată se va petrece un accident serios în cadrul programului spaţial, să ştii că eu voi fi cel vizat“ (În data de 27 ianuarie 1967, cu ocazia testului capsuleiApollo 1, Grissom avea asupra lui o lămâie, simbol, în Statele Unite, al maşinilor lente şi prost întreţinute...).
Oare americanii chiar au ajuns pe lună?
Contrar versiunii oficiale care s-ar fi dorit să fie impusă, zvonurile privitoare la probabilitatea ca misiunile lunare să fie trucate într-un studio, pe Pământ, la fel cum sunt realizate în mod obișnuit filmele artistice, nu sunt deloc recente. Într-adevăr, la începutul anilor 1970, la puţin timp după „micul pas“ pe Lună al unui oarecare Neil Armstrong, climatul de neîncredere vizavi de guvernul american (susținut de scandalul Watergate, de războiul din Vietnam) era propice oricărei teorii a conspiraţiei. Programul Apollo făcea parte, și el, din lista subiectelor puse sub semnul întrebării.
Și atunci? A călcat omul, cu adevărat, pe solul satelitului natural al Pământului sau nu a fost vorba decât despre o operaţiune de propagandă destinată câştigării Războiului rece? Putem găsi un început de răspuns la această întrebare în numerele 10 şi 33 ale revistei Science et Inexpliqué (Ştiinţă şi inexplicabil).
Deşi neagă, agenţia spaţială americană cunoştea perfect riscurile legate de prezenţa unei atmosfere constituite exclusiv din oxigen, de vreme ce patru accidente – al căror bilanţ inclusese mai mulţi morţi şi răniţi – se produseseră deja în lunile septembrie şi noiembrie 1962, la bazele din San Antonio şi Philadelphia, precum şi în aprilie 1966 şi ianuarie 1967 la Torrance (California)...
Este de neconceput“, remarcă scriitorul şi cercetătorul german Gerhard Wisnewski „ca NASA să-i fi putut lăsa pe Virgil Grissom şi colegii săi într-un astfel de mediu, cu bandă adezivă puternic inflamabilă şi cu o uşă greu de deschis, fără a realiza un test prealabil, test care le-ar fi putut salva viaţa, dar care a fost anulat, chipurile, din lipsă de timp“. Regretabil! Dacă NASA era conştientă de riscuri, atunci de ce nu a luat măsuri? De ce oare raportul de autopsie menţionează „edemul pulmonar“ drept cauză a morţii astronauţilor, ştiind că o astfel de patologie provoacă moartea numai după câteva ore? Oare nu s-a spus clar că astronauţii au decedat „după 4-5 minute, aproape fără nicio durere“? De ce a rămas capsula închisă timp de „câteva ore“? De ce oare directorul Manned Spacecraft Center, Robert Gilruth, a secretizat informaţia vreme de mai multe zile?
La puţin timp după dramă, Thomas Baron, inspector de securitate la North American Aviation (societatea care a proiectat modulul spaţial), a redactat un raport de 500 de pagini care sublinia gravele violări ale protocoalelor de securitate din partea NASA. Şase zile mai târziu el avea să fie ucis împreună cu soţia şi cu nora sa, în circumstanţe care nu au fost niciodată elucidate. „Făcuse exces de zel“, avea să declare, glumind, preşedintele Comitetului de supraveghere al agenţiei spaţiale. O perspectivă amuzantă, într-adevăr...
În 1999, Scott Grissom, fiul lui „Gus“, a primit permisiunea de a examina cu atenţie capsula Apollodepozitată la Centrul de cercetare Langley din Hampton. Convins că tatăl său fusese victima unui asasinat, descoperirea pe care avea s-o facă l-a stupefiat, validându-i și întărindu-i convingerea sumbră: sub un comutator era plasată o bucată de metal care n-avea ce căuta acolo! Pentru el, orice îndoială s-a risipit: acesta era intrusul care provocase scurt-circuitul fatal (aspect coroborat, un an mai târziu, de o anchetă NASA iniţiată de către deputatul republican James Sensenbrenner). Cum putuse acea piesă metalică să ajungă acolo? Un sabotaj rusesc sau... american? Descoperise oare Virgil Grissom vreun secret jenant, compromiţător, pentru care a trebuit să fie eliminat? Profesionalismul, rigoarea şi insistenţa sa de a considera nava cu care trebuia să călătorească până la Lună ca fiind doar o „epavă încropită din vechituri“ i-au grăbit oare sfârşitul? Aceasta este ipoteza cea mai realistă, dacă acceptăm faptul că marii şefi ai NASA ştiau, în sinea lor, că această călătorie era... imposibilă.
Articol preluat din Programul Taberei spirituale yoghine de vacanță Herculane 2016, publicat de Editura Shambala, tipărit de Ganesha Publishing House.
yogaesoteric
27 iulie 2016