luni, 17 iulie 2017

Cele mai mici state din Europa

Pe continentul European se regăsesc și câteva țări foarte mici, frumoase în felul lor. Ele au legi proprii, drapel, stemă, aparat de stat, relații diplomatice cu alte state. Să vedem care sunt cele mai mici state din Europa.
Ce este o țară-pitică?
De obicei, o țară este numită pitică, atunci când ea are suprafața sau o populație mică. Cel mai des, drept etalon, este folosit Luxemburgul: dacă suprafața țării este mai mică decât cea a Luxemburgului, atunci ea este numită țară pitică. Pentru populație, limita este de 1 milion de oameni, sau 1,5 milioane, în cazul unei comunități de națiuni.
Cele mai mici state din Europa au o suprafață foarte mică, o populație scăzută, dar și resurse limitate. Din această cauză, aici sunt create condiții economice speciale: impozitele sunt mai mici, investițiile străine sunt limitate, iar multe dintre ele au acorduri de asociere economică și/sau monetară cu vecinii mai mari.
Unele dintre aceste țări nu au o semnificație socială. Spre exemplu Vaticanul are statut de țară, deși el reprezintă centrul administrativ al bisericii catolice.
1. Ordinul Suveran de Malta (<1 km²)

Aceasta este cea mai mică țară din Europa. Deși nu toate țările îi recunosc existența. Totuși, ea menține relații diplomatice cu 104 țări din lume. Aici există valută proprie, se tipăresc timbre poștale, se emit pașapoarte și chiar plăcuțe de înmatriculare pentru automobile. Mai mult de atât, țara are statut de organizație-observator în cadrul Consiliului Europei și ONU.
Populația ei este constituită din membrii Ordinului de Malta, aproximativ 13 mii de oameni. Țara deține proprietăți în Roma și în Malta.
2. Vatican (0,44 km²)

Vaticanul, în esența sa, este asemănător Ordinului de Malta și are statut de oraș-stat suveran. El este condus de către Papa de la Roma, iar populația sa este în jur de 800 de oameni. Vaticanul este cea mai mică țară din lume, recunoscută de toate celelalte țări din lume.
Deși țara este atât de mică, aici sunt multe obiective de interes turistic: Catedrala Sfântului Petru, muzee, Capela Sixtină, biblioteca Vaticanului.
3. Principatul Monaco (2,02 km²)
Monaco, de asemenea, este un oraș-stat. Pe de o parte, principatul este mărginit de Marea Mediterană, iar de cealaltă parte, de Franța. Aici își au reședința în jur de 37.000 de locuitori. Astfel, Monaco este țara cu cea mai mare densitate a populației. Aici se înregistrează cea mai mică rată a șomajului. Locuri de muncă sunt 45.000, mai mult decât populația țării.
Țara este condusă de principele Albert al II-lea. 
Monaco este vestită pentru cazinoul său și este cunoscută drept o destinație de vacanță de lux.
4. Republica San Marino (61 km²)

San Marino este unicul oraș-comunitate care își menține independența și suveranitatea încă din Evul Mediu. San Marino a fost fondat în anul 301! În țară locuiesc 31.000 de oameni, dar o vizitează 3 milioane de turiști anual.
5. Principatul Liechtenstein (160 km²)

Liechtenstein se află în munții Alpi. Aceasta este unica țară care a făcut odinioară parte din Sfântul Imperiu Roman. Statul pitic se află între Austria și Elveția. Capitala țării este orașul Vaduz. Deși nu are aeroport, turismul este foarte dezvoltat aici.
6. Republica Malta (316 km²)

Malta este un arhipelag din câteva insule, cele mai mari fiind Malta, Gozo și Comino. Primele așezări au fost stabilite încă în sec. VIII î.e.n. Turiștii vizitează această țară pe durata întregului an, clima fiind prielnică chiar și iarna. Aici locuiesc aproape 400.000 de locuitori, iar capitala statului este Valletta.
7. Principatul Andorrei (468 km²)

Andorra se află în Pirinei, între Spania și Franța. Fiind țară componentă a UE, nu este nevoie de viză pentru a o vizita. Turismul aduce cele mai multe surse financiare în bugetul țării. Andorra și-a obținut independența încă în sec. XIII, iar astăzi, aici locuiesc circa 70.000 de oameni.
8. Ducatul de Luxemburg (2.586 km²)

Luxemburgul se află în vecinătatea Franței, Germaniei și Belgiei. Populația țării numără aproximativ 540.000 de locuitori. 
Luxemburgul este una dintre cele mai înstărite țări din Europa.

yogaesoteric
16 iulie 2017
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu