............................................................................................................................................................................................................................................................................................. PENSIILE SPECIALE ȘI FONDURILE ALOCATE PARTIDELOR POLITICE DIN BUGETUL STATULUI REPREZINTĂ FURT DIN AVUȚIA NAȚIONALĂ

sâmbătă, 28 aprilie 2018

Cât îi mai răbdăm !?

Este realitatea acestei tari!


-4:25




Accesați:  https://www.facebook.com/LasFierbintiRomania/videos/1866696530075926/ 

2.373.769 de vizualizări



                     
                 Las Fierbinti
Aspirina face o radiografie dură societății actuale.
”Cu voi ne luptăm!
Vă strângem de gât, vă alergăm cu furcile și topoarele ca la 1907! “

Magda Vasiliu: Nu mai cotizați la sănătate !

Magda Vasiliu: Nu mai cotizați la sănătate! Nu are rost! Sunt bani furați de un stat care își calcă cetațenii în picioare

26 april. 2018
Aflată în Italia, unde băiețelul său se află sub tratament, fosta prezentatoare de televiziune Magda Vasiliu are contact cu alți români plecați la rândul lor în căutarea unei soluții a problemelor de sănătate. 

În multe ocazii, relatările Magdei Vasiliu, făcute pe pagina sa de Facebook, au darul de a ne oferi o perspectivă reală asupra implicării statului român în ajutorul pacienților pe care nu i-a putut îngriji în țară. O perspectivă sumbră, revoltătoare, uneori de-a dreptul distopică, din care reies numeroase tare de logică, de legislație, de umanitate.

"L-am cunoscut pe Dănuţ Isac la Roma. Ca și mine, e la tratament cu fetița lui la acelasi spital, Bambino Gesu.

Intors în România, imbecilii de la sănătate îi recomandă să-și caute sponsori sau să apeleze la fundații/asociații dacă mai are nevoie de bani pt. tratamentul copilului!!!

Cum își permit??? Cât își mai permit??? Băi, cotizezi 10 ani și nu vor să- ți deconteze 2300 de euro, în schimb, statul italian suporta un transplant de maduvă de 150.000 de euro dupa doar 4 (!) luni de cotizare la sănătate!

In ce țară trăim??? Cât tupeu să ai tu, stat român, să- ți permiti să-i spui unui om să-și caute sponsori?? Tu, stat român, care nu poți să oferi nimic! Nimic!

E plin la Roma de copii români, nu doar cu cancer... sunt boli rare pentru care Romania nu are de oferit nimic! Rușine!!

Sfatul meu: NU MAI COTIZAȚI LA SĂNĂTATE !! N-are rost! Sunt bani pierduți, bani furați de un stat care în fiecare secundă își calcă cetățenii în picioare, în timp ce le zâmbește parsiv...

Auzi! Să-ti cauți sponsori ca să-ți faci bine copilul!!! Unde dracu s-a mai pomenit așa ceva???", a scris Magda Vasiliu Stoian.
http://3dots.ro/actualitate/magda-vasiliu-nu-mai-cotizati-sanatate-8944.html

marți, 24 aprilie 2018

Cine și în ce scop a folosit alibiul luptei anticorupție, împinsă până la formele de abuz cele mai grosolane, amintind izbitor de justiția stalinistă?


Chris Terheș:
Cu cât studiezi mai mult problema luptei anticorupţie din diverse țări din jurul lumii, precum şi dezbaterile din mediul academic pe acest subiect, descoperi cum această luptă a deviat de la scopul ei iniţial, devenind o oportunitate pentru despoţi şi servicii de informaţii pentru a pune mâna pe controlul țărilor lor. Evident, în România nu veţi găsi astfel de analize deoarece universităţile din România nu-i învăţă pe studenţi decât să copiezi ori să memoreze, nu să gândească.
Pe la mijlocul anilor ’90, mai ales ca urmare a căderii comunismului şi a deschiderii multor piețe noi, instituţiile financiare internaţionale (Banca Mondială, FMI) şi companiile din vest au împins „lupta anticorupţie” pentru a crea un mediu de afaceri în care competiţia dintre companii să fie egală. Voiau şi companiile străine să se înfrupte din banii de la buget. Aşa se face ca întregul discurs despre „lupta pentru pace” din perioada Războiului Rece a fost înlocuit cu „lupta anticorupţie”.
Scopul susţinerii luptei anticorupţie nu avea nimic în comun cu democraţia, statul de drept ori justiţia independentă, ci cu banii şi afacerile (aşa cum se petrece şi în România acum).
Primul lider din estul Europei care a înţeles mişcarea şi s-a adaptat a fost Putin. În 1999, imediat după ce a ajuns preşedinte interimar al Rusiei, după demisia lui Elțîn, într-un interviu pentru NY Times, Putin explica cum va moderniza Rusia concentrându-se pe lupta anticorupţie şi pe lupta antiteroristă. Pentru a justifica lupta antiteroristă a înscenat nişte atacuri în Moscova, care au condus la al doilea război din Cecenia. Pentru a justifica lupta anticorupţie, a arătat cu degetul spre „oligarhi”. Aşa a ajuns ca pe oligarhii pe care nu-i putea controla să-i bage în puşcărie ori să le preia ostil afacerile, iar pe ceilalţi să-i supună. În paralel cu aceste acțiuni, Putin a spus încă din 1999 că administraţia din Rusia este coruptă, de aceea trebuie penetrată cu ofiţeri FSB/KGB care, militari fiind, nu sunt corupţi. Aşa a reuşit să creeze o structură paralela prin care Putin, azi, controlează întreaga administraţie din Rusia. Iar totul s-a făcut în numele „luptei anticorupţie”, aplaudata visceral de către ignoranţii din vest. Iniţial s-a pornit de la bani şi controlul asupra resurselor, apoi, folosindu-se de anticorupţie, Putin a ajuns să obțină controlul întregului stat.
Un al doilea exemplu mai recent este China. Începând cu 2012, preşedintele chinez Xi Jinping a început o puternică campanie „anticorupţie”, cu scopul – zicea el – de a curăţa țara de corupţi. Evident, campania a fost aplaudată de către vestici, care spuneau că asta va ajuta democraţia şi economia de piaţă din China. Într-adevăr, Xi a mai prins şi câţiva corupţi minusculi de prin administraţia chineză, însă ce a făcut cu adevărat a fost să îi elimine pe motiv de corupţie pe absolut toţi adversarii săi politici din Partidul Comunist Chinez. Vă sună cunoscut scenariul? După ce a eliminat întreaga opoziţie, recent Xi a venit cu propunerea de modificare a Constituției Chinei, astfel încât el să fie preşedinte pe viaţă. Mai mult, sub pretextul combaterii corupţiei, Xi a creat un sistem de control al întregului stat. În acest sens a modificat recent legislaţia privind securitatea naţională a Chinei.
Presa relatează că în ultimii 5 ani justiţia lui Xi a pedepsit peste 1,5 milioane de chinezi pentru corupţie, inclusiv foşti rivali politici şi ofiţeri de rang înalt din armată. Evident, faptul că se bate cu „penalii” din China i-a adus o popularitate crescândă printre cetăţenii obişnuiţi. Tot mai multe voci spun că Xi Jinping a ajuns aproape să aibă puterea lui Mao Zedong. Treptat „lupta anticorupție” s-a extins, fiind vizate elitele din China, și a început să copieze practici din anii ’50
Şi în cazul Chinei modelul este acelaşi: anticorupţia a pornit de la resurse şi apoi, prin intermediu ei, s-a ajuns la controlul întregului stat.
Peste tot pe unde vă uitaţi în jurul lumii, TOATE luptele anticorupţie prin metode represive au eşuat, producând mai multă corupţie şi, mai mult, au adus la putere despoţi. Ce va face vestul acum cu China şi Rusia conduse de doi despoţi? Este drept, mari anticorupți, dar despoţi?
Urmăriţi discursurile lui Iohannis şi veţi descoperi o mulţime de similarităţi între ceea ce spune şi vrea şi el în România şi ceea ce se petrece în Rusia şi China.
Lupta anticorupţie este cea mai bună acoperire prin care despoţi din jurul lumii au ajuns să-şi controleze statele.

Gelu Vișan: Neocolonialismul în România
Neoliberalismul este neocolonialism.
Neocolonialismul este politica oficială a FMI, a Băncii Mondiale și a unor țări din Uniunea Europeană în frunte cu Germania, Franța, Olanda, dar și a SUA.
Neocolonialismul este politica oficială care s-a aplicat tuturor țărilor ieșite din lagărul comunist, dar și țărilor din America de Sud. Neocolonialismul a avut aceeași rețetă peste tot: acapararea resurselor, privatizarea forțată, introducerea forțată a corupției de către cei care au furat. Fie că țările s-au numit România, Polonia, Chile, Bolivia, Argentina, Rusia sau Irak, neocolonialismul a acționat la fel. Politicienii din toate aceste țări au fost ținte ușoare pentru neocolonialiști; lipsiți de pregătire politică, ei au fost victime sigure. După ce statele au fost secătuite de companii străine, politicienii au fost acuzați de corupție.
Mai clar. România a fost și este jefuită de către neocolonialiști, care nu pățesc nimic, după care ei bagă la pușcărie politicienii autohtoni, după modelul criminalului care-și acoperă urmele găsind un altul care va fi judecat și condamnat. Politicienii care i-au ajutat și îi ajută la acest jaf nu au pățit nimic, nu s-a atins nimeni de ei; sunt trimiși la pușcărie doar cei care nu au cuplat la noua politică neocolonială, mai ales cei care s-au opus.
DNA a fost creat de neocolonialiști, iar SRI este în mâna lor, ca și președintele și mulți politicieni vânduți, care le execută ordinele. Cei ca ei, care și-au vândut țările neocolonialiștilor, în multe țări au fost judecați și condamnați pentru trădare. Ceea ce nu știu cei care au vândut România este că va veni un timp al socotelilor, care se apropie. Fie că va fi o revoluție, fie că va fi altceva, toți ticăloșii care au vândut România vor plăti. Iar atunci toți, fără excepție, vor fi judecați pentru trădarea României în favoarea intereselor străine. Iar capii SRI și DNA vor fi la loc de „cinste” la această judecată. 
Tot ca de fiecare dată, neocolonialiștii vor scăpa, așa cum au scăpat peste tot, pentru că sunt mari puteri ale lumii și pentru că aceasta este politica lor. În toate țările însă, trădătorii au plătit, într-un fel sau altul. Și în România, va fi un moment în care trădătorii de țară vor plăti. Toți, până la unul.

Gelu Vișan: România subjugată
A fost distrugerea economiei românești de după 1989 planificată, așa trebuia să fie în procesul trecerii la capitalism sau așa s-a petrecut? De răspunsul la această întrebare depinde inclusiv viitorul nostru.
Agricultura a fost făcută praf, terenurile fărâmițate, averea (la propriu) a IAS-urilor și CAP-urilor a fost pur și simplu devalizată. În anii de după ’89, până târziu în anii ’90, după ce au fost împroprietăriți cu câte-o palmă de pământ, țăranii s-au apucat să-l muncească cu calul și boii. România a realizat cel mai mare salt înapoi și s-a întors de la agricultura mecanizată la agricultura manuală. Asta însemna capitalismul? Văzând că nu-și pot munci pământul, țăranii au început să-l vândă sau să-l arendeze. Cine l-a cumpărat? Într-o mare pondere străinii.
În vara lui 2013 un fost ministru al Agriculturii de la începutul anilor ’90 mi-a spus că distrugerea agriculturii a fost un proces bine gândit, planificat și coordonat dintr-o țară din Europa, al cărei nume îl știu, „mare prietenă” a României, speriată de potențialul agricol enorm al României. Dovezile au fost copleșitoare. Așadar, agricultura României a fost distrusă cu intenție din afara țării.
Programul de privatizare, a se citi programul prin care sistemul energetic al României respectiv industria României au fost vândute străinilor a fost impus României și coordonat milimetric, la amănunt, de Fondul Monetar Internațional și de Banca Mondială. Guvernele României, fie ele Ciorbea, Radu Vasile, Isărescu și Năstase, disperate pentru că economia se blocase și intrase în incapacitate de plată, au acceptat fără să crâcnească programul de distrugere și înstrăinare a economiei românești. Practic, în opt ani România a pus la pământ ce se construise în ultimii 70-80 de ani, chiar de dinainte de venirea comuniștilor. În acest sens cazul „Malaxa-Republica” este elocvent. Au știut cei de la FMI și BM ce fac?
Desecretizarea acțiunilor din țările Americii de Sud, în mod special Argentina, Brazilia, Chile, Uruguay, ne arată că exista un plan bine stabilit prin care supranaționalele să preia controlul unei țări.
Ultimul pas, al preluării totale a economiei, al exodului masiv al românilor în lume și al transformării României într-o piață de consum, prin care românii, care muncesc inclusiv la supranaționale, cumpără tot produsele lor, de multe ori mai proaste, a fost dus la îndeplinire în mod special prin distrugerea, la propriu, prin arestarea și condamnarea capitaliștilor români.
Ținta DNA nu au fost și nu sunt [doar – n.n.] politicienii, ci CAPITALIȘTII ROMÂNI care trebuiau distruși. Cazurile Adamescu, Ioan Nicolae, sau Carpatica sunt doar exemple dintr-un șir lung de capitaliști români eliminați, unii la propriu, cum este cazul Adamescu, pentru a face loc supranaționalelor și capitalului străin. Ei au avut tot timpul sprijinul a ceea ce numim stat paralel, binom SRI-DNA, desigur cu concursul unor politicieni.
Într-un studiu de acum o lună se arăta: „Capitalul străin este majoritar în special în sectoare industriale care contribuie la exporturile României, precum rafinarea țițeiului, într-o proporție de 97%, industria de automobile – 96%, fabricarea de mașini și utilaje – 80%, industria metalurgică – 81% și telecomunicații – 84%”.
Fără comentarii!
Înțelegem acum de ce supranaționalele și neomarxiștii sunt disperați că Securitatea și DNA ar putea pierde controlul asupra economiei românești, iar povestea cu „lupta împotriva corupției” este doar praf în ochii românilor, mai ales că au mai rămas de furat Portul Constanța și multe altele.
Dar dacă românii se deșteaptă și văd ce se petrece cu adevărat?

Gelu Vișan: Adevăruri care dor
România a devenit o colonie a Uniunii Europene. În relația cu noi, Uniunea Europeană se comportă cum se comporta orice Imperiu cu supușii săi. Nu avem o relație de parteneriat ci una de vasalitate.
Cum am ajuns aici, dar mai ales ce e de făcut? Bineînțeles că Uniunea are o mare parte din vină. Știind că am stat 50 de ani în iadul comunist, de la bun început ne-au programat pentru vânzare/cumpărare: cerere și ofertă, nu? Capitalism sălbatic.
Industriile care-i deranjau au spus că sunt „fiare vechi” și au fost distruse, lăsându-ne să ne batem pe terenuri. Pentru a nu face concurență fermierilor Uniunii, agricultura a fost făcută praf intenționat, în special prin fărâmițarea terenurilor, după care tot ei au cumpărat terenurile pe care românii le-au comasat la loc. 
Mai clar: au spus: spargeți terenurile care erau comasate, că nu e bine. După care au zis: acum comasați-le, că nu e bine, și dați-ni-le nouă pe daiboj, că asta era șmecheria, să nu vă prindeți că au valoare.
Infrastructura a devenit din prima domeniul lor de furt: au venit cu un laptop și au câștigat licitațiile pe banii Uniunii, nouă ne-au dat sub-antrepriză, după care i-au furat. Da, la propriu. Domeniul infrastructurii este domeniul în care suntem furați, jefuiți, pe față. Se petrece astfel: ei nu dau bani decât dacă se știe în avans cine face lucrarea. Asta este condiția. Nu e licitație, nu e nimic, totul este aranjat dinainte. După care măresc prețul lucrării, o fac de mântuială, și cer din nou bani la Uniune, adică tot lor. Este domeniul lor de furt cel mai bun și cel mai profitabil: multe miliarde de euro. V-ați întrebat de ce costă atât de mult kilometrul de autostradă? Pentru că ei se fură singuri cel mai mult. Corupția din infrastructură este domeniul lor de activitate.
Energia și resursele sunt alt domeniu prin excelență al lor: Aici ne-au prăduit după aceeași rețetă: au spart sistemul energetic în bucăți, pentru a lua fiecare câte o halcă. Petrol, gaze, producție și transport energie. Nouă ne-a rămas pielea (de pe noi) care o iau acum. Cel mai bun exemplu este industria mineritului, făcută praf.
Au adus 1000 de supermarketuri și ne pun să cumpărăm produsele lor, sau importate de ei, pe prețuri exorbitante și de calitate îndoielnică, în timp ce pe ale noastre le aruncăm la gunoi dau le dăm pe degeaba.
Au făcut praf toate băncile românești și ne-au făcut sclavii lor.
Românul însă, a început să strângă capital și să vrea și el să conteze. Au apărut oameni de afaceri români care să le facă concurență. Deranj mare! Atunci au inventat „lupta anticorupție” pentru a-i aresta și băga în pușcărie pe capitaliștii români, pentru a ne omorî între noi, pentru a ne subjuga ei în continuare, pentru că ar mai fi portul, aeroportul, hidroelectrica și alte câteva puncte de interes care au rămas, de care românii țin cu dinții.
Să ne fie clar: lupta anticorupție nu se va încheia până când cei din UE nu vor fura totul de la noi! Până nu le dăm pe degeaba tot ce a mai rămas, ne bagă în pușcărie până la unul!
Bineînțeles că nu puteau face asta fără cozile de topor, a se citi politicienii și securiștii vânduți de la noi. Cine au fost sau sunt ei, pe unii îi știți. Niciunul nu a fost întrebat vreodată de sănătate.
Ar mai fi de spus despre atacul îndârjit asupra Ortodoxiei, care-i scoate din minți, a tradițiilor și a națiunii, adică a identității noastre ca popor.
[…]
yogaesoteric
24 aprilie 2018

Concurenţă acerbă pentru superioritate… Cum se pregătesc marile puteri să conducă lumea

 
Dacă nu sunteţi îngrijoraţi de inteligenţa artificială, ar trebui să fiţi. Este mult mai riscantă decât Coreea de Nord.” „Armele autonome letale riscă să devină a treia revoluţie în război. Odată dezvoltate, conflictele armate vor avea loc la o scară fără precedent şi mai repede decât pot înţelege oamenii”, avertiza o scrisoare trimisă Națiunilor Unite, la finele lunii august, de peste o sută de personalităţi ale industriei roboticii şi inteligenţei artificiale, printre care și Elon Musk, fondatorul companiilor SpaceX și Tesla.
După doar două săptămâni și președintele Vladimir Putin le spunea unor elevi de la o școală din Yaroslavl că „inteligența artificială este viitorul, nu numai al Rusiei, ci al întregii omeniri”. „Vine cu oportunități uriașe, dar și cu amenințări greu de prezis. Cine va deveni lider în acest domeniu va deveni și liderul lumii”, a spus Putin. Președintele Rusiei consideră că războaiele viitorului vor avea în prim-plan dronele. „Când dronele unei tabere vor fi distruse de dronele celeilalte, atunci nu vor avea decât să se predea.
Îngrijorarea lui Elon Musk a crescut după aceste declarații ale lui Putin. „Începe… China, Rusia și în scurt timp toate țările cu o informatică dezvoltată. Concurența pentru superioritate la nivel național va duce cel mai probabil la Al Treilea Război Mondial”, a scris Elon Musk pe Twitter, pe 4 septembrie. „Războiul va fi declanșat nu de liderii statelor, ci dacă inteligența artificială a unui stat decide că o lovitură preventivă este cea mai probabilă cale către victorie”, scrie Musk.
Cu doar două zile înainte, compania chineză Huawei anunțase un proiect ce vizează depăşirea concurenţei (Samsung, Apple) folosind inteligența artificială, pentru aplicații precum recunoașterea imaginilor, traducere în timp real și anticiparea intențiilor proprietarului telefonului inteligent.
În ceea ce priveşte Rusia, ca și în perioada sovietică, companiile din această țară nu se pricep deloc la promovarea produselor, iar ritmul de dezvoltare a înaltelor tehnologii depășește cererea de pe piață. Precum în China, companiile ruse din domeniu beneficiază de poziția lor discretă, aproape nesimțită pe piața mondială, și de deconectarea de la sistemul cerere-ofertă, ele fiind finanțate de stat. „Rusia nu trebuie să «înceapă» nimic în această competiție. Doar că progresele ei în domeniu au fost sub radar”, avertizează Bloomberg. Rareori presa rusă vorbește despre proiecte precum folosirea inteligenței artificiale pentru a-i ajuta pe piloții de avioane, despre un proiect al producătorului Kalașnikov, care urmărește să folosească rețele neurale pentru un modul de luptă. Aceleași rețele neurale sunt folosite și de Yandex, cel mai popular motor de căutare din Rusia. Apoi, rușii sunt pe locul patru în lume, după SUA, China și India, la numărul de utilizatori ai platformei Kaggle, folosită de cercetătorii în domeniul inteligenței artificiale. Iar acestea nu sunt decât informațiile pe care presa rusă le face publice.
Inteligența artificială este mai periculoasă când este integrată în arme decât ca înlocuitor al inteligenței umane în aplicațiile civile. Națiunile se vor distruge cu inteligența artificială cu mult înainte ca aceasta să distrugă locurile de muncă. În acest sens, alarmismul lui Musk și cuvintele lui Putin despre dominația mondială trebuie luate în serios”, scrie Bloomberg.
yogaesoteric
24 aprilie 2018


luni, 23 aprilie 2018

O problemă serioasă: Trump distinge greu între ficțiune și realitate


Prozator, dramaturg, scenarist, eseist, comentator politic și cultural, fondator de publicații influente, Kurt Andersen a fost, la mijlocul anilor 1990, redactor-șef la revista New York, pe care a revigorat-o după ani de zile de declin. Un deceniu mai devreme, ca redactor la hebdomadarul Time, a excelat pe o impresionată gamă de subiecte, de la politică și justiție la design și arhitectură, pentru aceste din urmă contribuții fiind răsplătit, în 2005, cu un doctorat onorific al Școlii de Design Rhode Island. Revista Forbes l-a plasat printre „cei mai influenți 25 de liberali din mass-media americană”.
Un interviu realizat de corespondentul RFI în SUA, Radu Tudor.
Kurt Andersen propune, în cea mai recentă carte a sa, Fantasyland (Țara Fanteziilor), imaginea unei țări care, cum afirmă subtitlul, a „luat-o razna”. A luat-o razna dar într-un mod care nu este nou, ceea ce, pentru autor este, în egala măsură, motiv de alarmă și speranță.
Este familiară această rătăcire în lectura desigur „revizionistă” pe care o propune, pe o linie de continuitate istorică. „Avem această tendință, care ne distanțează de alte națiuni, de a crede în fantezii”, notează Kurt Andersen. Primii coloniști albi au ajuns pe țărmul estic al Lumii Noi în căutarea fantasmelor îmbogățirii peste noapte și libertății absolute, care au rămas constantele spiritului american.
În filigran, cartea răspunde, cu eleganță stilistică și percutanță intelectuală, la întrebarea „cum a fost posibil un Trump, cum pot oamenii să urmeze o asemenea figură”. Răspunsul, parțial desigur, pentru că trebuie plasat în contextul altor evoluții societale și culturale pe care Kurt Andersen le detaliază, este că americanii au urmat, credincios, și alți lideri, precum Joseph Smith, Mary Baker Eddy și L. Ron Hubbard – cel de faimă scientologică – în aventuri și mai improbabile.
Kurt Andersen: Majoritatea acestor lideri religioși nu erau niște șarlatani. În orice caz, nu în primul rând, nu de la început, nu în esența lor. Donald Trump este un caz foarte interesant în acest sens: imensa majoritate a evanghelicilor îl sprijină, mai mult decât oricare alt grup social, în pofida faptului că este un necredincios, fără discuție cel mai puțin creștin președinte din ultimele decenii, poate de la începutul secolului al XIX-lea. Vorbim de adulație, nu de simplu sprijin. Mă intrigă acest paradox, și fac eforturi să-l înțeleg. Răspunsul spre care tind este că președintele, precum, în alte moduri, creștinii evanghelici, este indiferent la adevărul faptic, empiric. Au în comun acest aspect, plus resentimentul mocnit și disprețul pentru elite, care este un puternic factor motivant. Să adăugăm dorința, și ea împărtășită, de a crede în incredibil. Toate acestea ne ajută să descâlcim misterul acestui președinte infidel, blasfemator, atât de adorat de creștini fervenți.
Reporter: Părinții națiunii”, scrieți, „au fost figuri ale Iluminismului care au ales, în majoritatea cazurilor, știința și rațiunea”. Garantând mai presus de orice libertățile individuale, au garantat și libertatea de a născoci și a crede orice. Este terenul fertil în care au înflorit, peste secole, Trump și trumpianismul.
Kurt Andersen: Da, vreme de sute de ani s-a permis această „înflorire a milioane de flori”, a libertății de a crede ce vrei, fără o biserică de stat. În plus, au fost acceptați tot soiul de militanți anti-sistem, nu doar cei religioși. Argumentez însă că, începând din anii 1960, am aruncat bebelușul odată cu apa din cădiță atunci când am căzut pradă iluziei că nu ne trebuie filtre, sau elite, sau un consens în privința adevărului și falsității. Atunci acest fragil, profund american echilibru al lui „crezi ce vrei”, dar sub „supraveghere adultă”, a început să fie tulburat, fenomen care s-a accentuat în ultimele câteva decenii. Și într-adevăr, aceste evoluții ni l-au dăruit pe Donald Trump.
Reporter: E legitim să credem, după lectura fascinantei dvs. cărți, că nu-i nimic nou sub soare, de la puritani la Trump, de la spaima de vrăjitoare la spaima de comuniști sau, mai recent, de vaccinuri, și de la William Miller la Alex Jones și Steve Bannon?
Kurt Andersen: Chiar nimic nou nu se poate spune. Unul dintre factorii noi în această ecuație, unul care mă îngrijorează foarte mult, este Internet-ul, digitalul în general, și ce prefigurează acest nou univers pentru Fantazilandia noastră, în care oricine își poate confecționa o realitate pe măsură grație proliferării numerice a pseudo-site-urilor și pseudo-adevărurilor. Asta e ceva nou, cu observația că această condiție, această fantezită, este o constantă a fibrei noastre naționale. Trăim în ultimii ani doar o acutizare a „maladiei”, care se manifestă cu o intensitate fără precedent în istoria ultimelor decenii. Îmi amintesc de o butadă atribuită lui Mark Twain, care suna cam așa: „istoria nu se repetă ci rimează”. Asta avem acum, rime. Iată, de pildă, în anii 1980 - 1990, acea extraordinară, „numai în America” „panică satanică”, lăsată cu zeci de condamnări la ani grei de închisoare pentru apartenența la culte satanice inexistente. Asta „rimează”, fără îndoială, cu vânătoarea de vrăjitoare din Salem în anii 1680-90. Nu-i la fel, dar parcă este. Pentru mine, și probabil pentru mulți cititori ai cărții este deprimant, dar pe de altă parte liniștitor, să știi că, dacă am deraiat astăzi, am mai deraiat în același fel și altădată, și poate că-n asta găsim un licăr de speranță că ne vom putea reface.
Reporter: O scenă remarcabilă în Țara Fanteziilor mi s-a părut aceea în care, într-o deplasare de campanie, un copil îl întreabă pe Trump, „Ești Batman”? „Bineînțeles”, răspunde candidatul. Cum ați comenta acum acest episod?
Kurt Andersen: Să fim iertători și să spunem că a încercat să facă plăcere unui copil. Capacitatea sa redusă de a distinge între ficțiune și realitate, între a fi un personaj de film și a exercita cea mai puternică funcție din lume, este însă o problemă serioasă. Exploatează ce-i drept demarcațiile societale șterse între film și realitate, adevăr și ficțiune, dar este clar că suferă el însuși de această boală. Nu crede, probabil, că e Batman, dar se comport ca un personaj în propria-i narațiune. Mai mult decât atât – fapt atribuit de unii sociopatiei și narcisismului său – semenii sunt pentru el doar niște personaje pentru care n-are nicio fărâmă de empatie, precum el însuși este un personaj, erou atotputernic al filmului său.
yogaesoteric
23 aprilie 2018

duminică, 22 aprilie 2018

O poveste adevărată: Hipermarketul care a distrus un oraș întreg

 
În ultimul timp, în orașe au devenit tot mai populare hipermarketurile, ele par comode și utile, dar oare este într-adevăr așa?
A fost odată un orășel. În acest orășel oamenii își făceau cumpărăturile în magazine mici, cumpărau fructe și legume din piață, își coseau haine la croitori particulari sau cumpărau articole vestimentare autohtone, pentru a înălța case invitau constructori din aceeași zonă.
Unii comercianți mărunți prosperau și au început să investească bani în construcție, în propriile magazine sau în noi întreprinderi, generând noi afaceri. Alți întreprinzători acopereau noua cerere prin mici companii de construcție, mici sere și, desigur, angajau la lucru locuitori ai orașului. Treptat orașul se dezvolta, începea să se formeze clasa mijlocie, a cărei capacitate de cumpărare creștea din an în an.
Dar la un moment dat, în oraș a venit o rețea internațională de hipermarketuri și a deschis în centru un magazin imens. În același timp, pe toate posturile de televiziune, locuitorilor li se impunea un mod de viață extravagant, strălucitor. Utilizând rezultatele studiilor socio-psihologice îndelungate, acest mod de viață era implantat în mod pervers în conștiința colectivă.
Inițial, oamenii au venit în noul magazin din curiozitate. A fost ca în film… modul de viață văzut la televizor. Magazinul era o parte a iluziei prosperității și a traiului la care ei încă nu ajunseseră.
Apoi ei au văzut că produsele vândute aici erau mai ieftine decât la cei de la care ei cumpărau toate cele necesare. Treptat, orbiți de mulțimea de produse în ambalaje frumoase, ei au început să cumpere mai mult… și mai mult.
Disperați, comercianții mărunți observau cum volumul vânzărilor lor se reduce zilnic. Inițial, ei au redus prețurile. Unii dintre ei nu au rezistat nici măcar câțiva ani. Însă peste un timp, supermarketurile au început și ele să ofere reduceri și să propună promoții și, oricât ar fi de straniu, astfel se vindeau chiar și produsele care mai înainte nu erau solicitate. Comercianții mici au fost nevoiți să închidă magazinele. Mulți oameni au rămas fără lucru.
Când capacitatea de cumpărare a oamenilor a scăzut, lupta pentru prețuri s-a acutizat și mai mult, fiind alimentată de mediul politic incompetent și corupt. România a adoptat renumitul Cod alimentar, îndreptat spre susținerea ieftinirii produselor în supermarketuri, iar prețurile în marile magazine continuau să scadă.
De dragul prețurilor joase, salamul acum trebuia fabricat din deșeuri și adaosuri chimice, carnea era injectată cu chimicale și mult timp nu se strica, legumele la o lună de la păstrare arătau impecabil, conservele nu mai erau conserve, hainele erau importate din China, Bangladesh și alte țări și vândute la prețuri joase. Toate acestea au condus al falimentarea micilor producători locali. Sute de întreprinderi locale au dat faliment și mii de oameni au rămas fără lucru. Țăranii și-au abandonat câmpurile și au renunțat la sere.
Totodată, banii câștigați de supermarketuri erau transferați în alte țări și nu reveneau în economie. Miniștrii din guvern se lăudau cu noi investiții, în timp ce compensau deficitul bugetar pe seama creditelor. Ei nu înțelegeau ce se petrece în țară, deoarece erau preocupați mai mult de propriile afaceri sau se ocupau de furturi.
Câțiva ani mai târziu…
Anii au trecut peste orășel. Tinerii – datorită lipsei locurilor de muncă și a perspectivelor – plecau masiv în orașele mari, în cel mai bun caz la studii, dar cei mai mulți mergeau peste hotare, unde erau nevoiți să presteze o muncă necalificată. Ei erau numiți „robii Europei”. Constructorii s-au împrăștiat în toată lumea, fostele meșterițe iscusite au devenit servitoare în țările europene.
Acum, magazinul din orășel arată vechi și obosit. El și-a îndeplinit sarcina. Comunitatea locală este stoarsă financiar, nimeni nu mai prețuiește calitatea. Mărfurile devin tot mai proaste și mai puțin diverse. Câțiva producători domină pe rafturile cu „mâncare pentru zombi”.
Populația rămasă este mereu bolnavă din cauza mâncării plină de chimicale, lipsite de valoare nutritivă. Cei care nu au plecat îmbătrânesc în orașul care a devenit o umbră a ceea ce a fost cândva. Clădirile sunt abandonate, jumătate din apartamente sunt goale, grupurile mafiote de politicieni luptă pentru ultimele fărâmituri ale unor bani luați cu împrumut de la FMI. Sărăcia a cuprins întregul oraș.
În satele din împrejurimile orașului, populația rămasă și-a găsit refugiu în băutură și a încetat să mai lucreze pământurile, pentru că aceasta nu le aducea niciun venit.
Societatea murea încet, iar împreună cu ea dispărea normalitatea, moralitatea, cultul muncii și demnitatea.
Concluzii
Această istorie este adevărată. Ea poate fi extrapolată în toată România. Nu are rost să numim orașe concrete, în felul acesta doar poți genera litigii cu vreun supermarket.
Avem însă o forță extraordinară, pe care nu o utilizăm – puterea alegerii. Imaginați-vă ce se va petrece dacă de mâine nu vom mai procura nimic din supermarket-uri! Imaginați-vă ce se va petrece dacă de mâine vom alege atent doar produse și servicii locale.
Încet-încet, micile întreprinderi vor începe să renască, vor apărea mai multe locuri de muncă, încet-încet va crește bunăstarea societății, impozitele și manevrele selective se vor reduce. Și în final, noi vom începe să trăim mai bine.
Ați observat cum supermarket-urile se extind peste tot, în fiecare oraș și orășel? Adevărate zdrobitoare ale micilor afaceri, ele sunt și țevile prin care sunt pompați banii afară din țară.
Credeți că vă controlați viața? Credeți că trăiți într-un sistem autonom și liber? Dacă aveți impresia că da, vă înșelați – adevărul este că trăim într-o societate determinată. Puteți să o numiți chiar colonie, cu toate că unii nu vor fi de acord cu asta. Realitatea este de așa natură încât noi putem controla foarte puțin. Dar de noi depinde cum ne vom cheltui banii.
În încheiere vă propunem o ghicitoare: 
Cum se numește omul care lucrează pentru o companie, care are împrumut la bancă și un credit ipotecar pe 30 de ani?
yogaesoteric
22 martie 2018