Situația devine unică în istorie prin amploare și prin implicarea unor figuri majore din SUA, fiind vizate și publicații de top.
De
fapt, se pune întrebarea dacă e un „dezastru” sau o adevărată
revoluție? În 14 mai, administrația de la Casa Albă a transmis
Congresului o listă de zeci de oficiali ai administrației Obama, care au
solicitat documente care au dus la compromiterea informativă a fostului
consilier de securitate națională Michael Flynn.
Michael Flynn
Această
acțiune a oficialilor democrați ar fi avut loc, atenție – imediat după
alegere lui Trump și până la instalarea acestuia la Casa Albă.
În lista obținută de cunoscutele publicații The Hill și Politico
apar nume extrem de grele, precum vicepreședintele Joe Biden, fostul
șef de personal al Casei Albe, Denis McDonough, fostul director al FBI
James Comey și fostul director al CIA John Brennan.
Informațiile
și lista au fost declasificate și trimise de directorul interimar al
informațiilor naționale (DNI – comunitatea de informații a SUA), Richard
Grenell, senatorilor Ron Johnson și Chuck Grassley.
„Oferim
o listă revizuită de identități a oricărui funcționar care a depus
cereri la Agenția de Securitate Națională (NSA) între 8 noiembrie 2016
și 31 ianuarie 2017 pentru a demasca identitatea fostului consilier în
securitate națională, general lt. Michael T. Flynn”, se arată în documentul lui Grenell.
Într-un comentariu, The Hill
amintește că președintele Trump a susținut frecvent că oficialii
administrației Obama au vrut să-l lovească politic prin scurgeri
selective de informații către mass-media. „Demascarea oficialilor menționați în rapoartele de informații este o dovadă a atacurilor”, arată sursa citată.
Dintre
celelalte personalități de top care apar în liste remarcăm pe fostul
şef al informațiilor naționale (DNI), James Clapper, fostul ambasador
SUA la ONU, Samantha Power, fostul ambasador al SUA în Italia şi San
Marino, John Phillips, fostul director Oficiului pentru Informații și
Analiză din DNI (OIA), Patrick Canion, foştii adjuncţi şi asistenţi ai
Trezoreriei SUA, fostul consilier al Ambasadorului la NATO, Robert Bell,
fostul reprezentant al SUA la Comitatul Militar al NATO, Vandam
Christenson, foști oficiali SUA pe Siria, Rusia, NATO, Energie, oameni
de informații din CIA și FBI etc.
Cunoscuta
jurnalistă de investigații Sorina Matei, care a urmărit și a studiat
atent cazul Flynn, atrage pe bună dreptate atenția că este un adevărat
„Obamagate” – și că documentele apărute scot la iveală că „fostul preşedinte al SUA, Barack Obama, fusese informat de cazul Flynn înainte ca acesta să fie audiat ilegal de FBI”.
Cu
alte cuvinte, fostul președinte știa de tentativele și demersurile unor
înalte personaje din aparatul său și din servicii pentru a-l compromite
pe generalul Flynn și, prin el, pe Donald Trump.
Cazul Flynn este „mai mare decât Watergate, zguduie
din temelii de câteva săptămâni toată Justiţia din SUA, după ce o serie
de documente eliberate de Departamentul de Justiţie au arătat că
generalul Flynn a fost ţinta unei capcane judiciare şi a unor
falsificări în serie de documente pusă la cale de agenţi FBI şi nu numai”, scrie Sorina Matei pe blogul său, Presa curată.
Situația
poate deveni unică în istorie prin amploare – și prin implicarea unor
figuri majore din SUA și probabil și din alte state. De asemenea, sunt
vizate publicații de top americane – care au participat la presiunile
făcute asupra lui Flynn, prin preluarea unor informații de la personaje
din Deep state.
Aici puteți citi lista personalităților implicate, așa cum a fost ea dată publicității de senatorii americani.
Pagini din documentația trimisă de servicii Senatului SUA
http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=24115
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu