............................................................................................................................................................................................................................................................................................. PENSIILE SPECIALE ȘI FONDURILE ALOCATE PARTIDELOR POLITICE DIN BUGETUL STATULUI REPREZINTĂ FURT DIN AVUȚIA NAȚIONALĂ

joi, 29 ianuarie 2015

Coperta publicaţiei The Economist este plină de simboluri criptice şi predicţii cumplite pentru anul 2015


Revista The Economist a publicat o ediţie numită „Lumea în 2015”. Pe copertă apar imagini ciudate: un nor în formă de ciupercă, Rezerva Federală într-un joc numit „Panica” și multe altele.


În mod normal, nu aş dedica un articol întreg ca să analizez coperta unei publicații, dar în cazul de faţă nu este vorba de o publicaţie oarecare. Este The Economist, revistă direct legată de elita mondială. Ea este parțial deținută de familia de bancheri Rothschild din Anglia, și redactorul său şef, John Micklethwait, a participat de mai multe ori la conferințele anuale Bilderberg – întâlniri secrete în care cele mai puternice personalități din lumea politică, a afacerilor financiare și mass-media discută despre politici globale. Rezultatul acestor reuniuni este secret total. Prin urmare, putem spune fără să greşim că cei de la The Economist știu lucruri pe care majoritatea oamenilor nu le cunosc. Din acest motiv, coperta lor cu „predicţii pentru 2015” este destul de greu de descifrat.

Sumbra şi sinistra copertă prezintă figuri politice, personaje fictive și eroi din cultura pop care vor fi cu siguranţă în prim plan în ştirile din 2015. Cu toate acestea, cel mai important lucru este că ea include, de asemenea, mai multe desene simbolice ce fac aluzie la elemente importante aflate pe agenda elitei. Iată coperta:



La prima vedere, observăm figuri politice, cum ar fi Obama și Putin, referiri la cupa de rugby și noul film Spider Man. Dar o privire mai atentă relevă o multitudine de elemente deranjante. Iată câteva dintre ele.

Globul cu două feţe

O faţă a globului priveşte cu stoicism spre Vest, în timp ce cealaltă faţă pare iritată. Reprezintă oare aceasta o confruntare între Est și Vest? Coperta mai conţine şi câteva simboluri referitoare la „ridicarea Estului”.


Şi mai neliniștitor este faptul că imediat sub acest glob furios este pictat un nor în formă de ciupercă (de tipul celor care se formează după explozia unei bombe nucleare) și un satelit spion care este lansat în spaţiu.


Supraveghere cu înaltă tehnologie și război nuclear. The Economist nu este foarte optimist.

Culoarea feţelor

Priviţi mai atent la fețele personalităților reprezentate pe copertă. Unele dintre ele sunt colorate în timp ce altele sunt în alb și negru. De ce?


Printre personalitățile în alb şi negru îi recunoaştem pe Putin, Merkel, Obama, Hilary Clinton și David Cameron. Printre cei coloraţi se află David Blaine, un tânăr care ține un banner pe care scrie „Singapore” (Singapore este gazda campionatelor sportive ale Asiei de sud-est din 2015) și un tip oarecare ce poartă un echipament pentru realitate virtuală. O compilație rapidă a acestor date arată că persoanele reprezentate alb-negru par a face parte din elita malefică aflată la putere (inclusiv un membru al ISIS care, probabil, lucreaza pentru ei), iar cei coloraţi sunt „outsideri”. Este oare acesta modul în care elita percepe lumea?

Flautistul vrăjitor


Prezența flautistului vrăjitor în această temă a coperţii din 2015 este de-a dreptul tulburătoare. Flautistul din Hamelin este o legendă germană despre un om care şi-a folosit fluierul său magic pentru a ademeni copiii din orașul Hamelin, pe care apoi i-a dus undeva departe şi nu au mai fost văzuţi niciodată.


Flautistul vrăjitor conduce copiii din Hamelin.
Ilustrație din „Flautistul pestriţ din Hamelin”, de Robert Browning

Acest personaj folcloric datând din Evul Mediu se spune că reprezintă fie moartea în masă provocată de o catastrofă sau de o epidemie cumplită, cum a fost cea de ciumă, fie o mișcare de imigrație masivă. De asemenea, îi reprezintă perfect pe tinerii de astăzi care sunt „ademeniţi” și păcăliţi de „muzica” mass-media. În mod destul de convenabil, exact sub flautul vrăjit este desenat un băiețel.

Copilul neştiutor


Chipul băiatul de sub flaut are o expresie uluită. El se uită la un joc numit „Panic”. În partea de sus a acestui joc se observă cuvintele „Federal Reserve” și „Chi” (care, cel mai probabil, vine de la China), iar în partea de jos cuvintele „lumina verde!” și „sis!” (care poate proveni de la „Isis!” sau, mai probabil, de la „Crisis!” - criză). Băiețelul priveşte la acest ciudat joc de Plinko în același mod în care masele neştiutoare privesc neputincioase la diferitele evenimente dezvăluite de mass-media. Așa cum sugerează numele jocului, scopul final este de a provoca panică în întreaga lume, pe măsură ce crizele sunt generate aproape aleator de cei care controlează jocul. Și aceasta se regăsește pe o coperta a revistei deținute de Rothschild.

Stropirea culturilor


În faţa lui Putin este desenat un avion mic pe care scrie Crop-O-Dust. Aceasta se referă la conceptul de stropire a culturilor – crop dusting –, care este „procesul de pulverizare a culturilor cu insecticide sub formă de pudră sau fungicide dintr-un avion”. Chiar sub elicopter un copil mănâncă ceva. Neliniștitor.

Chiar sub avionul care stropeşte, un copil mănâncă dintr-o cutie cu tăiţei foarte procesaţi.
Ingerează el otrava care a fost împrăştiată de avion?

China


Un urs panda care poartă un slip cu steagul Chinei și îşi încordează mușchii este un mod destul de limpede de a ilustra puterea tot mai mare pe care o dobândește China. Lângă el se află un luptător de sumo care ține o baterie mare cu polaritățile (+ și -) clar indicate, polaritatea plus având culoarea roșie. Se face oare în acest fel o aluzie la o inversare a polilor puterii mondiale de la vest la est?

Fantoma


Ivindu-se din spatele picioarelor lui Obama, o fantomă citește o revistă intitulată „Vacanţa”. De ce această fantomă, care este o persoană moartă, planifică o vacanţă? Vrea să reprezinte faptul că masele vor fi atât de împovărate încât singura dată când îşi vor permite o vacanţă va fi după moarte? Sau se referă la nenumărați oameni care au murit în timp ce călătoreau în ultimele luni? Înfricoşător.

Broasca ţestoasă


În fața tuturor, privind direct în sufletele noastre, este reprezentată o broască ţestoasă cu linii de accent în jurul carapacei. Ce reprezintă? Vor reveni spectaculos ţestoasele în 2015? Probabil că nu.

O broască ţestoasă furioasă este simbolul Societății Fabian, o organizație extrem de puternică, care lucrează de peste un secol pentru formarea unui guvern unic mondial.

Motto-ul Societății Fabian este „Când lovesc, lovesc tare”.

Filozofia din spatele socialismului Fabian este, în principiu, schița a ceea ce numim astăzi Noua Ordine Mondială.

Societatea Fabian este un grup foarte vechi, din 1884, originar din Anglia, având scopul de a forma un singur stat socialist, la nivel mondial. Și-au luat numele de la generalul roman Fabius, care a folosit strategii atent planificate pentru a-şi obosi dușmanii într-o perioadă lungă de timp în vederea obținerii victoriei. „Socialismul Fabian” folosește schimbările treptate pe o perioadă îndelungată, pentru a transforma încet un stat, spre deosebire de utilizarea revoluţiilor violente ca modalitate de a obține schimbarea. Acesta este, în esență, socialism prin mijloace secrete, prin hoție. Emblema lor inițială era un scut cu un lup în blană de oaie ţinând un steag cu literele F.S. Astăzi, simbolul internațional al Societății Fabian este o broască ţestoasă, cu motto-ul: „Când lovesc, lovesc tare”. (Societatea Fabian, The Weather Eye)

Societatea Fabian obişnuia să susţină în mod deschis o societate planificată științific și sprijinea eugenia prin sterilizare. Logo-ul său original a fost un lup în blană de oaie… Dar cred că nu era cel mai bun mod de a ascunde lupul de mase.

Logo-ul original al societății Fabian

Introducerea unui sistem global prin mici modificări incrementale este exact ceea ce face elita mondială în prezent. Acesta este, probabil, motivul pentru care pe coperta acestei publicații legată de Bilderberg găsim o broască ţestoasă supărată, care stă în faţa haosului ce se desfăşoară în spatele ei.

11.3 şi 11.5


În partea din dreapta jos a coperţii se găsesc unele simboluri mai criptice: o grămadă de pământ și două săgeți pe care este scris 11.5 și 11.3. Sunt aceste date demne de reținut? De ce alături este prezentă acea grămadă de pământ? Dacă aceste cifre sunt considerate ca fiind coordonate, ele indică un loc situat undeva în Nigeria. Afișarea unor numere care pot fi cu adevărat înțelese doar de „cunoscători” este unul dintre hobby-urile preferate ale elitei oculte.

În fața grămezii, în picioare, este Alice din Țara Minunilor privind în sus către pisica Cheshire.


Această pisică emblematică este cunoscută pentru capacitatea pe care o avea de a dispărea, rămânând vizibil doar rânjetul ei înfiorător. Prin urmare, este o altă aluzie la o lume a fanteziei, iluziei și înșelăciunii precum cea percepută de Alice – o reprezentantă a maselor. Împreună cu includerea oarecum inutilă a lui David Blaine – un magician –, coperta amestecă evenimente reale cu iluzii.

Printre simbolurile notabile de pe această copertă se mai află un purcel puşculiţă zburând din buzunarele lui James Cameron, un model care poartă o creație a lui Alexander McQueen (designerul favorit al elitei, care a murit în circumstanțe ciudate), precum și un ofițer din Asia care poartă pe faţă o mască pentru a se proteja de o boală mortală.

2015 pare grozav, nu-i aşa?

În concluzie

The Economist nu este un ziar oarecare care publică previziuni ciudate pentru anul 2015 doar pentru a vinde câteva exemplare în plus. Este conectat direct la cei care modelează politicile globale și care se asigură că acestea sunt și aplicate. Publicația este parțial deținută de familia Rothschild din Anglia și redactorul șef participă regulat la reuniunile Bilderberg. Cu alte cuvinte, The Economist este conectat la cei care au mijloacele și puterea de a face din „previziuni” o realitate.

Coperta tematică 2015 reflectă practic agenda globală a elitei și este înțesată cu simboluri criptice care par să fie incluse special pentru „cunoscători”. Iar masele, așa cum Alice se uită cum pisica Cheshire dispare, se vor concentra asupra iluziilor în timp ce lupul în blană de oaie va lovi… și va lovi tare.

Sursa: The vigilant citizen



yogaesoteric
27 ianuarie 2015

vineri, 23 ianuarie 2015

Torpilează Guvernul Ponta Curtea Constituțională?

de Cristian Campeanu , 22 ianuarie 2015


Vulnerabilitatea lui Toni Greblă generată de asocierea acestuia cu persoane din lumea interlopă ar putea fi folosită pentru decredibilizarea și subminarea autorității Curții Constituționale de către instituțiile de siguranță națională. Acest lucru ar reprezenta o lovitură extrem de gravă dată statului de drept și separației puterilor în stat în România.
Nici o lege privind siguranța națională nu poate justifica un asemenea atac și de aceea SRI și DNA trebuie să gestioneze cu foarte multă reținere această situație, mai ales că originile dosarului lui Greblă par să se afle în zona PSD.
Domnul judecător Toni Greblă nu are motive să hamletizeze pe tema demisiei. În joc nu se află vinovăția sau nevinovăția sa, ci credibilitatea și autoritatea instituției pe care o reprezintă și care este mult mai importantă în statul român decât Toni Greblă sau oricine altcineva. Din acest motiv, domnul Greblă era dator să demisioneze din momentul în care a fost declarat suspect de DNA și a fost anunțată începerea urmăririi penale. Vinovăția sau nevinovăția sa sunt irelevante, precum și caracterul fabricat sau nu al dosarului care îl privește.
Pentru că impresia că este un dosar fabricat este extrem de puternică. Povestea cu BMW-ul, telefonul, rochiile (ieftine), capsele, capsatoarele și struții de la Telești pare o aglomerare de găinării dezgropate pentru a construi un „caz Greblă“. Nici măcar povestea cu exportul de carne în Rusia nu este foarte convingătoare în sine pentru că nu este vorba de reglementări ale Uniunii Europene pe care să le fi încălcat „grupul infracțional organizat“, ci de un embargo unilateral impus de Rusia produselor alimentare din Europa față de care cetățenii UE nu au nici o obligație legală. Prin urmare, din punct de vedere comercial, nu există nici o constrângere legală dacă o companie dorește să ocolească embargoul rusesc prin Turcia. Dacă demersul implică însă falsificarea documentelor vamale și trafic de influență, așa cum susține comunicatul DNA,  atunci domnul Greblă are o mare problemă, mai ales că statutul său de judecător CCR îi interzice să se apropie de orice fel de activitate care ar putea fi măcar bănuită că ar avea caracter lucrativ. Or, din acest punct de vedere, domnul Greblă este departe de a fi imaculat, iar demisia este cu atât mai necesară.
Asocierea sa cu mafiotul Ion Bîrcin, al cărui naș este - practica aceasta a nășirii interlopilor romi de către oameni din sfera Puterii politice fie că se numesc Toni Greblă, fie Mircea Băsescu ar trebui să fie înscrisă în codurile etice ale partidelor cu litere roșii -, nu reprezintă decât o circumstanță agravantă. Nu poți - cel puțin din punct de vedere moral, dacă nu și legal - să judeci constituționalitatea legilor României și să te plimbi cu mașina peștelui care trimite, după propriile spuse, „țigăncile la furat și la produs”.
Că Toni Greblă a fost „lucrat” pare foarte plauzibil în acest moment. Întrebarea este cine l-a lucrat? Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a amintit ieri de presiunile la care au fost supuși judecătorii Constituționale de către oameni politici precum Sebastian Ghiță și de către SRI (al cărui director l-a atacat frontal în toamna trecută pe Daniel Morar) pentru declararea drept neconstituționale a legilor Big Brother, dar s-a ferit să facă o conexiune directă. Și bine a făcut pentru că nu este deloc clar că aici este mâna SRI sau a DNA. Mai degrabă, stilul și genul de fapte - repetăm, găinării, dar găinării penale - invocate poartă inconfundabila amprentă a serviciului de informații al Ministerului de Interne, DGIPI, fosta doi ș’un sfert, și există informații credibile potrivit cărora dosarul a fost într-adevăr întocmit de DGIPI, care a făcut demersurile ulterioare către SRI și DNA. Dacă din interceptările făcute de SRI la cererea DNA a reieșit că domnul Greblă a făcut trafic de influență în favoarea lui Bîrcin, cu atât mai rău pentru Greblă, dar atât SRI, cât și DNA trebuie să se abțină de la orice demers care ar duce la subminarea autorității Curții Constituționale, chiar dacă aceasta le-ar servi în chestiunea Big Brother. Jocul ar fi unul mult prea periculos și nici o lege privind anticorupția și siguranța națională nu merită prețul torpilării separației puterilor în stat și subminării libertăților fundamentale ale cetățenilor României.
Ne aflăm pe teritoriul nesigur al speculațiilor de presă, dar sunt semne de întrebare legitime care merită ridicate. Dintre toate serviciile de informații ale României, cel mai nereformat și singurul care nu s-a despărțit de practicile trecutului este tocmai DGIPI. Pentru controlul DGIPI - care a funcționat de multe ori ca serviciu secret al Guvernului și, mai grav, al PSD - s-au dat lupte politice sângeroase, în urma cărora au căzut capete grele, cel mai cunoscut fiind cel al lui Cătălin Voicu. De la venirea sa în fruntea Guvernului, Victor Ponta, în esența lui un „babyface killer” politic perfect amoral, și-a subordonat orice putea să își subordoneze în materie de informații (a încercat inclusiv cu STS), astfel că, de o bucată bună de vreme, DGIPI se află în subordinea directă a lui Ponta. Acum, Liviu Dragnea susține că PSD nu are serviciu de informații care să îl urmărească pe Toni Greblă. În cinismul său fără limite, Liviu Dragnea minte. DGIPI este cel mai apropiat lucru de un serviciu secret al Guvernului și, implicit, al PSD care există în România.
Dar de ce și-ar torpila Ponta propriul om pus la CCR, mai ales că cei doi au făcut parte din aceeași organizație de partid la Gorj? Nu că ar avea scrupule să-și sacrifice colaboratorii. Nu a răspuns Greblă la comenzile politice ale partidului care l-a numit? Sau au decis PSD și Ponta să dea asaltul final asupra CCR, singura instituție care a stat în picioare în iulie 2012, ce e drept cu susținerea masivă a partenerilor americani și europeni, și s-a așezat stavilă în calea instituirii domniei arbitrariului?
Cazul Greblă pune Curtea Constituțională într-o situație vulnerabilă într-un moment în care președintele Iohannis nu pare încă pregătit sau dispus să își folosească întreaga autoritate cu care a fost învestit pentru a salvgarda ordinea constituțională a țării. Dacă asistăm la un atac la adresa Curții Constituționale, atunci vor trebui activate din nou toate mecanismele de apărare a statului de drept.  
http://www.romanialibera.ro

Cum arată PSD-ul care lucrează la dărâmarea Guvernului PSD

de Laurentiu Mihu , 22 ianuarie 2015

În PSD nu se duce o bătălie politică, ci o luptă în plin noroi. Este de fapt o confruntare subterană a agendelor personale pe care câțiva, mai răsăriți și mai frustrați, din acest partid le poartă zi de zi în buzunarele de la sacourile scumpe. Ce va aduce ea, însă? Probabil o mai rapidă cădere a Guvernului Ponta. Altfel nu ar avea nici o utilitate publică și nici măcar o logică.
Într-un deja consacrat efort zootehnico-electoral, de îngrășare a porcului în ajun, Guvernul României, condus de strălucita figură a stângii de caviar cu cartofi prăjiți și mujdei de usturoi, Victor Ponta, a inaugurat cu câteva zeci de ore înaintea turului II al prezidențialelor un tronson de autostradă care acum crapă din toate încheieturile.
E vorba de lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Orăștie, care continuă să alunece, a cărui bandă de rulare este brăzdată de cratere și al cărui viaduct, cel de la Aciliu, prezintă fisuri în zona pilonilor-gigant.
E acel lot al autostrăzii Sibiu-Orăștie care, cu puțină vreme înainte de a fi botezat prin tăierea panglicii, prezenta atâtea sute de erori, încât, confruntând situația din teren cu comunicatele optimiste ale oficialilor, te întrebai deștept în ce măsură mai există, la nivelul Guvernului României, funcționari familiarizați cu legile fizicii și cu specificul construcției de autostrăzi.
La vremea respectivă, România liberă a avertizat, prin articolele colegului Doru Cireașă, că situația e infinit mai proastă decât cea zugrăvită de oficialii guvernamentali, iar acum înțeleg că și constructorul acuză existența unor presiuni substanțiale ca tăierea panglicii să se consume la mijlocul lui noiembrie 2014; cum spuneam, între cele două tururi ale prezidențialelor; și cum ar spune mulți specialiști, s-ar putea lăsa cu costuri suplimentare mari de tot tocmai pentru bugetul de stat.
Guvernul, deci, care a autorizat monstruozitatea asta de dare electorală în folosință a unui tronson de autostradă precar, nesigur și tot mai scump e controlat de PSD, iar șeful Executivului, cel care împrăștie decizii cu rezonanță națională în funcție de agenda sa politică, e liderul respectivului partid.
Partid care, pe fondul eșecului suprem la prezidențiale, joacă în această perioadă o scenetă ieftină de primenire, e drept, pe mai multe planuri și cu nenumărați actori.
Prima dimensiune a zisei primeniri e cea a continuității prin reformare internă, promovată asiduu de aripa Ponta-Dragnea.
Fără a-și pune o clipă problema asumării eșecului electoral prin demisie, Victor Ponta și Liviu Dragnea trag toate sforile și ațele posibile pentru a supraviețui pe funcții.
Cei doi vociferează la unison ideea unei transformări radicale a formațiunii.
Te și doare mintea cât de departe sunt capabili să avanseze cu minciuna și cinismul, din moment ce un plagiator cu o familie hrăpăreață și prieteni conectați la numeroase contracte cu statul, respectiv un baron al cărui rânjet conferă corupției o definiție plenară au ajuns să vorbească despre debaronizarea PSD, despre sancționarea pungașilor partidului și despre idealul unei etici mănăstirești în politica românească.
În momentul de față, chinul și țelul lui Ponta trimit la păstrarea funcției de premier (pentru a avea în continuare ce oferi inamicilor din interior) și, implicit, la prevenirea atomizării PSD.
A doua dimensiune se numește (prozaic, e drept) „dimensiunea Ghiță”.
Tânărul mogul (și el, încă unul care se simte intangibil, ca atâția alți intangibili, până la urmă atinși) flutură ideea construcției unei noi formațiuni de stânga.
Cu aer proaspăt, fără comuniști și fără bătrâni (sunt expresiile lui, nu ale mele), orientată mereu spre viitor.
Un viitor de carton, dacă-mi permiteți să mă hazardez în pronosticuri.
Că acest partid-Facebook (ce sublimă tragere în derizoriu a spiritului care a contribuit decisiv la a pune cruce ascensiunii lui Ponta!) e conceput ca o platformă de refugiu pentru Victor Ponta, ori că va fi încă una dintre misiunile subterane ale acestui „rebel” făurit de Sistem, devine, cumva, irelevant. Cert este, însă, că domnul Ghiță Sebastian va pune pe roate un partid NOU numai în cazul în care o nouă generație de academicieni va da o nouă definiție NOULUI – gen VECHI.
Pentru că, da, în ciuda vârstei (sub 40), Ghiță pare mai bătrân ca Ion Iliescu (84/85) și mai vulpoi ca Hrebenciuc (5,10 - cine știe cât ar putea lua).
Caz în care, dacă veți fi de acord cu această caracterizare, veți fi inevitabil de acord și că, practic, nu va reuși să lanseze nimic semnificativ pe piața politică din România. Asta, dacă prin semnificativ înțelegem cu toții ceva NOU.
Dacă, însă, stabilim că putem înțelege ceva VECHI, atunci, așa e, Sebastian Ghiță are toate cărțile pentru a relansa ceva VECHI.
În cazul lui Ghiță, totul crapă.
Reumatismul politic ronțăie din fiecare inițiativă pe care o ambalează frumos.
Le are pe toate: contracte astronomice cu statul, tehnică interesantă de intimidare a adversarilor, strategie de laborator în ceea ce privește cosmetizarea deselor sale ieșiri din afaceri controversate, măiestrie suspectă în manipularea opiniei publice.
Totul, dar absolut totul trădează în cazul domniei sale o mentalitate de anii '90, îmbinată cu apucături de anii '80.
Prin urmare, partidul Facebook-Ghiță, să stabilim de pe acum, nu va putea fi altfel decât o domnișoară a cărei virginitate nu se mai vede de experiența vastă ca escortă.
În fine și în al treilea rând, dimensiunea alternativă la celelalte dimensiuni e cea pe care s-au apucat să o prezinte doi corifei ai politicii autohtone de stânga, Marian Vanghelie și Mircea Geoană.
Primul a acumulat (ca un) primitiv capital, s-a remarcat ca unul dintre pesediștii iscusiți în pescuirea voturilor de la nevoiași, iar curiozitatea de copil l-a mânat în găsirea celor mai controversate portițe de cunoaștere a oamenilor (magistrați, politicieni, amici, inamici, etc.).
Cel de-al doilea a excelat cum puțini ar fi fost în stare la capitolul oportunism - inclusiv locativ, dar nu numai și asta e important de reținut -, pățania sa prezidențială din 2009 făcând carieră în istoria post-decembristă a României.
Mai mult, inconsecvența rămâne constant una din trăsăturile care-l caracterizează din plin.
În lumina ultimelor evoluții ale eforturilor sale de a se răzbuna pe băieții răi din PSD, prin punerea umărului la scindarea partidului alături de Vanghelie, putem spune că lipsa de consecvență mai strălucește o dată plenar.
Din moment ce, inițial, a pornit cu Marian Vanghelie pe drumul construcției unei noi formațiuni, pentru ca acum să sugereze că vrea să candideze la președinția PSD, chiar dacă a fost exclus și chiar dacă nu știe nimeni când va mai avea loc acel congres, putem spune că Mircea Geoană promite, din nou, multe spre foarte multe.
Ei bine, toți acești actori din actualul PSD - care promit, după caz, fie PSD-uri nou-nouțe, fie același PSD, dar cu față umanoidă – au în comun un lucru: fac de veghe asupra proprie agende sau agendei grupului care îi sprijină.
Nu îi mână în luptă nimic bun sau măcare ceva benign.
Toți, dar toți vor doar să supraviețuiască, în rest Dumnezeu cu mila!
E drept, însă, că personaje precum Vanghelie și Geoană, grație tocmai frustrărilor și agendelor lor ascunse, vor putea sluji colateral scopului mai general de destabilizare a PSD, atât cât Ponta și partidul pe care vremelnic îl conduce să scape din mâinile noduroase guvernarea.
De fapt, la atât se poate limita utilitatea publică a unora ca Marian Vanghelie și Mircea Geoană, asta dacă nu luăm în considerare și teorii ale conspirației potrivit cărora chiar și un ins ca Sebastian Ghiță e folosit, în ciuda aparențelor, tot la așa ceva.
Atenție, însă!
Personal, nu cred în teoria comnspirației, deci rămâne cum am stabilit în rândurile care au precedat-o pe singura pomenită în acest text.
 http://www.romanialibera.ro

miercuri, 21 ianuarie 2015

Cum îți ia plagiatorul Ponta banii și peste 10, 20, chiar 30 de ani

 de Laurentiu Mihu , 15 ianuarie 2015


O parte semnificativă a tinerilor români au șanse reduse de a se integra, educațional și profesional, în societatea în care trăiesc. Societatea, la rândul ei, are posibilități extrem de reduse de a-i susține, nu doar acum, ci și peste decenii, când vârsta înaintată îi va condamna pe tinerii neintegrați de azi să depindă și mai mult de cei din jur. În timpul ăsta, motoarele care pot începe încă de azi să îndrepte, cât de modest, situația se țin în două pistoane ruginite, crăpate din milimetru în milimetru.
România ocupă un loc fruntaș în clasamentul negru al tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani care nici nu învață, nici nu lucrează.
Lucrurile stau prost și dacă extindem grupa de vârstă, respectiv 15-24 de ani.
Sărim peste media UE cu un spor de care nici muncitorii japonezi nu sunt în stare, după cum elocvent o ilustrează, dacă mai era cazul, un recent raport al Comisiei Europene, intitulat Evoluțiile Sociale și ale Ocupării Forței de Muncă (Sursa: Hotnews.ro).
Sigur, nu ne-am instalat chiar pe locul întâi al acestei rușinoase și canceroase cozi, însă, chiar dacă în fața noastră tronează alte câteva nefericite state, ar merita să reținem un lucru simplu: spre deosebire de mulți, deținem și marele dezavantaj al uzurii.
România post-ceaușistă, căci ea trebuie ne să fie reperul, are deja în spate 25 de ani de condiție precară a tânărului, sistemul național de educație și piața forței de muncă numărându-se printre mediile cele mai puțin prietenoase.
Asta e, de atât au fost în stare pompos numitele „strategii naționale”!
Prin urmare, faptul că situația stă atât de prost la nivelul lui 2014-2015 ar putea rămâne ultimă grijă a clasei politice, a noastră a tuturor.
Ar fi însemnat că ne confruntăm cu un accident, cu o realitate atipică și, implicit, cu consecințe negative cu rază limitată de acțiune în timp.
Dar nu, nu putem vorbi de un accident, ci de o cursivitate, căci tinerii fără perspectivă de acum sunt doar o prelungire, ei se adaugă unor generații și generații de tineri care i-au precedat și care s-au confruntat cu aceeași problemă.
Luați împreună, sunt mulți, foarte mulți, o bombă cu ceas grăbit.
În 2013, românii loviți de riscul sărăciei și al excluziunii sociale treceau de 40%, în interiorul UE depășindu-ne numai bulgarii, care mai au puțin și ating 50%.
Tot adjuncții bulgarilor suntem, potrivit aceluiași raport al Comisiei Europene, și la capitolul lipsuri materiale severe (28 de procente, deci aproape unul din trei), iar cine nu vede o legătură strânsă între condiția pătată, trecută și prezentă, a populației tinere, respectiv precaritatea în care se scaldă populația generală înseamnă că nu a înțeles nimic nici măcar din viața sa de zi cu zi.
De ce am ținut să fac această introducere presărată cu cifre seci, dar care prevestesc un viitor cu infinite scenarii sumbre de imaginat?
Foarte simplu: pentru că la vârful sistemului românesc de educație continuă să facă jocurile doi demnitari profund nocivi din perspectiva mult așteptatei resetări a angrenajului – un plagiator, astăzi mai disperat ca oricând să dea foc la ceea ce e în jur pentru a supraviețui politic și penal, respectiv un avocat senin al plagiatorului cu pricina, oportunist și, era de așteptat, lipsit total de viziune.
Altfel spus, premierul Victor Ponta și ministrul de resort, Sorin Câmpeanu, doi Nimeni de bățul cărora atârnă, însă, nu numai soarta unor tineri cărora orizontul li se îngustează văzând cu ochii, ci o întreagă societate, care va deconta grosul facturii azi, ca și peste 10, 20 ori chiar 30 de ani.
Își poate cineva imagina că, dacă ai ajuns deja la vârsta de 18-20 de ani într-o asemenea fundătură – din punct de vedere intelectual și al aptitudinilor sau calificării - mai subzistă șanse reale ca lucrurile să stea tocmai invers la vârsta de 30, 40 sau 50 de ani?
Din contră, partea activă a populației, tot mai restrânsă ca număr și putere, va trebui să ducă în cârcă o povară tot mai grea, pe deasupra și tot mai tânără, iar asta pe lângă faptul că tinerilor îmbătrâniți devreme li se vor adăuga și cei ce vor ieși în mod natural din activitate, în ritmul dictat de lucrarea timpului.
Or, având pe masă această proiecție, e clar că ține de anormal să continuăm a mai pierde, fie și o singură zi, din timpul în care am putea, de fapt, începe să rescriem cu 180 de grade cursul.
Este, însă, realist să te aștepți ca o minune să se întâmple câtă vreme la cârma educației naționale stau un Ponta și un Câmpeanu care nu contenesc să mutileze Legea Educației, ambii făcând asta doar pentru a salva un Nimeni care a plagiat sau pentru a servi interese obscure din industria subterană a diplomelor?
Ordonanța de Urgență pe care Ponta și-a făcut-o cadou între Crăciun și Revelion, când vigilența societății românești coboară chiar mai jos decât este ea în mod obișnuit, a adus modificări perverse nu numai legislației în materie de plagiat, ci și, de pildă, în ceea ce privește organizarea învățământului dual.
Altfel spus, a alterat chiar și acea ramură care, dacă ar fi rămas neatinsă, ar fi fost în măsură să constituie una din premisele care, în câțiva ani, să îmbunătățească tocmai șansele de integrare educațională și pe piața muncii a categoriilor de vârstă reliefate ca vulnerabile și în raportul Comisiei Europene de care am pomenit la început.
Tovarășul Câmpeanu, efemer ministru al Educației, nu a avut scrupule în a semna deformările cu pricina, după cum l-a lăsat rece și faptul că pixu-i de vătaf va mâzgăli inclusiv sistemul de evaluare a universităților, iar asta în condițiile în care, e binecunoscut, superficialitatea și configurarea tip gașcă a învățământului superior românesc făcuseră până acum un rău aproape iremediabil economiei și țesutului social din țara asta.
Pentru că, da, atunci, între Crăciun și Revelion, când pixul tovarășului Câmpeanu a încercat să pună plagiatul tovarășului Ponta în culori ceva mai calde, același pix a tras și o linie dizgrațioasă peste capitolele „învățământ dual” și „Consiliul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior”.
Nu este aici locul pentru a intra în detalii suplimentare, "România liberă" acoperind deja subiectul în săptămânile care s-au scurs, însă ceea ce trebuie subliniat și reținut e faptul că nu te poți aștepta la o Românie a lucrului bine făcut, în Educație de pildă, atâta timp cât primii doi inși, în ierarhia învățământului național, vădesc un profund dispreț față de statul de drept (Ordonanță de Urgență dată fără să fie urgență, deci cu sfidarea prevederilor legale, și cu dedicație pentru un om, respectiv câteva grupuri de interese), ca și față de interesele cotidiene și de termen lung ale concetățenilor lor.
Când Ponta dictează, iar Câmpeanu execută, când Ponta are afaceri personale de reglat, iar ministrul său are ordine de executat și interese meschine de protejat, nu te poți aștepta ca nivelul academic să crească și nici ca tinerii români care nici nu studiază, nici nu lucrează să poată avea la un moment dat o șansă.
Iar asta, indiferent cât promiți că vei aloca Educației din PIB și, la fel de indiferent, câte pacte naționale și politice vei semna pentru, zice-se, a revitaliza o florărie care e clar că, date fiind condițiile reale, nu va putea livra comunității decât jerbe artificiale. 
Sursa: http://www.romanialibera.ro

Guvernul Ponta a corupt până și anticorupția


de Alina Mungiu-Pippidi , 21 ianuarie 2015 
Guvernul Ponta nu mai are probleme cu faptul că membrii săi iau singuri șpaga, dar ne propun la toți să împărțim riscul, sub forma unor pacte de guvernare. Nici cu faptul că au aruncat țara în aer cu încercarea de a cumpăra aleșii locali de pe piață, făcându-i pe mulți să-și piardă mandatele și punând sub semnul îndoielii toate deciziile luate la care au participat traseiștii. Ce mai contează că azi și la ora asta secretari de stat cu creier bine mărginit din guvernul Ponta sună la Bruxelles să pună pile pentru ca fondurile europene să meargă la unii sau la alții, sau că un parteneriat public privat cu acest guvern a ajuns un împrumut cu dobândă ca în romanele lui Balzac, pentru care vor plăti cămașa de pe ei și urmașii urmașilor noștri. Soluția la toate aceste probleme a fost găsită și se numește educația anticorupție. În fiecare şcoală va exista, din luna septembrie, un consilier de integritate, care va gestiona nu corupția, care se descurcă singură și fără nici un ajutor, ci chestionarele privitoare la riscul de corupţie, distribuite în şcoală. Profesorii vor participa la un curs de formare obligatoriu, cu finanţare europeană, cu noţiuni de drept penal referitoare la infracţiunile care apar în mediul lor. Prin Metodologia privind managementul riscurilor de corupţie în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi al instituţiilor şi unităţilor subordonate intrată în vigoare din 15.12.2014 o să distribuim grămezi de chestionare pe care după aceea le strângem. Vor fi niște întrebări profund revelatoare și adânc simțite, care vor scoate adevărul la lumină cât ai clipi. Doar doar un exemplu:: “Au încercat terţii să influenţeze deciziile vreunui angajat al structurii?”. Paralel, În cadrul Ministerului Educaţiei se vor constitui comisii al căror scop declarat este prevenirea corupţiei.
Multă ipocrizie e în anticorupție în general, de asta de zece ani încoace eu am hotărât că singurul fel de a face activism anticorupție acceptabil este integral pe gratis și în timpul liber, dar cinismul Ministerului Educației îți taie respirația. Dați-mi voie să vă fac eu o listă de măsuri anticorupție pe care să le puteți lua de mâine, după ce îmi răspundeți la cererea prin 544 ce consultanți ați folosit pentru elaborarea măreței strategii și cu cu cât am plătit-o din banii noștri.
  1. Afișați bugetul fiecărei școli din România pe site-ul propriu MEN și pe ușa școlii, defalcate pe categorii, că așa vor ști părinții ce este finanțat și ce nu și la ce mai pot contribui din resurse proprii. Adăugați un paragraf că darurile personale pentru profesori sunt ilegale și îi pot băga în pușcărie și pe cei care dau, și pe cei care iau.
  2. Trimiteți înapoi la catedrele lor (știu, sună trist, mai ales pentru studenții și elevii lor) pe toți cei lăsați prin puncte cheie de dna Andronescu pentru a avea grijă ca banii ministerului să ajungă la cine trebuie în timp ce deasupra lor șefii se trag în poze. Am uitat cum îl cheamă pe oligofrenul ăla în poziție politică care anul trecut semna alocări directe de granturi și tare mă tem să nu fi fost avansat și să fi ajuns șeful cercetării între timp. Dacă e chiar el cel care sună la Bruxelles să pună pile? Că există și unii care nu au aflat că li se ascultă telefoanele și stația următoare e DNA.
  3. Dați banii de cercetare furați cu japca anul trecut de la donori internaționali care dădeau disperați telefoane, înapoi la agenția națională independentă și nu mai băgați labele acolo, cereți DG Research să vă ajute să organizați jurizarea independent și să vă facă ei consilierea de integritate cum sunt jurizate proiectele de cercetare. Să stea un olandez sau danez cu voi la toată faza de jurizare, mediere și alocare și o să fim toți liniștiți.
  4. În loc să mai cumpărați și microfoane în plus la celebrele camera video de la Bac desființați BACul și orice sistem de examen la ieșire, care pervertesc învățământul, înlocuind cu o testare flexibilă, permanentă, examene online gen SAT. De banii ăia dați la fiecare elev un laptop cu conexiune Internet.
  5. Dați dreptul oricui are doctorat din România luat de la o universitate acreditată Bologna să îndrume doctorate ca să nu mai aibă nimeni de ce să care damigene pe la îndrumătorii monopoliști de azi.
  6. În loc de comisia de acreditare, luați un soft antiplagiat sau plătiți o secretară să ia bucățile care par scrise mai curățel din orice doctorat să le caute pe Google Scholar, eventual după o trecere prin Translator.
  7. Măcar prin organismele de acreditare nu mai puneți oameni de la universități de zero sau o stea, unde, cu alte cuvinte, impostura e generală.
  8. În loc de chestionare standardizate scris e de cretini pentru cretini, să mai ascultăm un pic ce spun elevii când vorbesc între ei despre eficiența educației pe care o primesc și să anulăm regulamentele prin care le putem anula publicațiile și pune botnița în gură.
Înțeleg că responsabilul cu aceste reforme este dl. Gabriel Ispas, seminarist și om de afaceri buzoian, secretar general adjunct, avansat când a pierdut o căruță de bani europeni. Ceea ce lămurește chestiunea, scopul întregului demers nefiind evident prevenirea corupției, ci creșterea absorbției fondurilor europene în acest an critic prin aruncarea acestor bani în același canal în care s-au dus mare parte și din precedenții.

http://www.romanialibera.ro

duminică, 18 ianuarie 2015

ATENTIE! Virus


INFORMATIA VINE DE LA MICROSOFT SI NORTON. 
VA ROG TRANSMITETI ACEST MESAJ ORICĂREI PERSOANE CARE ARE ACCES LA INTERNET.
DACA PRIMITI UN E-MAIL CU O PREZENTARE DE POWER POINT APARENT INOFENSIVA, INTITULATA VIATA ESTE FRUMOASA.PPS, NU DESCHIDETI ACEST FISIER SUB NICIUN MOTIV CI STERGEȚI-L IMEDIAT !!! 

DACA-L DESCHIDETI VA APAREA URMĂTORUL MESAJ: "ACUM ESTE PREA TARZIU, VIATA TA NU MAI ESTE  FRUMOASA " 

URMAREA VA FI CĂ IMEDIAT VEI PIERDE TOT CE AI IN CALCULATOR IAR
PERSOANA CARE TI-L TRIMITE VA AVEA ACCES LA NUMELE TAU, E-mail-ul tău și la parola ta.

Este vorba despre un virus nou extrem de periculos care a început să circule cu mare viteză în rețea. Acțiunea lui distrugătoare poate fi oprită doar printr-o acțiune concertată la care toți utilizatorii internetului trebuie să-și aducă contribuția.

Din păcate, niciunul dintre programele antivirus cunoscute nu poate neutraliza acest virus.
Hakerul care a creat acest virus se auto-numește ”stăpânul vieții” iar intenția lui declarată este să distrugă rețeaua de calculatoare particulare. El este camuflat cu o extensie PPS.

Trimiteți această atenționare cât mai multor utilizatori de calculatoare!
Împreună vom putea anihila și acest virus, chiar dacă este unul extrem de puternic și de insidios.

C.M.

marți, 13 ianuarie 2015

EXCLUSIV. Comisia Europeană confirmă declaraţiile lui Vanghelie

de Andreea Pocotila , 12 ianuarie 2015 

Comisia Europeană confirmă o corespondență cu autoritățile române pe tema neregulilor cheltuirii fondurilor UE, în cadrul căreia a decis suspendarea unor plăți. La sfârșitul anului trecut, Marian Vanghelie a vorbit despre o hârtie de la Bruxelles care ar incrimina firme controlate de Sebastian Ghiță și Liviu Dragnea.
Un audit al Comisiei Europene a găsit nere­guli în cheltui­rea fondurilor euro­pene din Pro­gra­mul Operațional Creșterea Com­petitivității Economice și, drept urmare, cu două zile înaintea Crăciunului a decis suspendarea plăților din una din axele prioritare ale programului. În acest sens, a existat o cores­pondență între Comisia Europeană și Ministerul Fondurilor Europene la sfârșitul anului trecut. Adică exact în perioada în care, recent expulzat din PSD, Marian Vanghelie făcea acuzații grave la modul în care firmele controlate de apropiații lui Victor Ponta, Liviu Dragnea și Sebastian Ghiță, au accesat și cheltuit fonduri europene.
“Din câte știu, s-a trimis înapoi la Guvernul României să înceapă urmărirea penală. Știți ce e pe hârtia aia? Două firme: Teldrum și Asesoft. (…) Să-l întrebați pe domnul Teodorovici (n.r. – ministrul Fondurilor Europene) dacă a primit o adresă de la Bruxelles să se înceapă urmărirea penală pe fondurile europene”, acuza Marian Vanghelie la începutul lunii decembrie, la scurt timp după excluderea sa din PSD.
Autoritățile române au tăcut atunci sau au negat spusele lui Vanghelie. Ministerul Fondurilor Europene nu a publicat vreun comunicat referitor la o suspendare a plăților, Liviu Dragnea a catalogat acuzația lui Vanghelie drept “năstrușnică”, iar Victor Ponta a replicat jurnaliștilor: “Nu cunosc așa ceva, nu știu ce sursă aveți”.
Presa a scris însă pagini întregi despre banii publici și europeni care au curs spre firmele controlate de cei doi apropiați ai premierului Victor Ponta – Liviu Dragnea, fost vicepremier, și Sebastian Ghiță, deputat PSD.
Printr-un răspuns transmis în exclusivitate pentru România liberă, ofițerul de presă al Directoratului Politici Regionale din cadrul Comisiei Europene, Sophie Dupin de Saint-Cyr, confirmă o corespondență între Comisie și Guvernul Român la sfârșitul anului trecut, pe tema unor nereguli în cheltuirea fondurilor europene din Programul Operațional Competitivitate. Astfel, un audit al Comisiei a relevat nereguli în cheltuirea fondurilor, iar acestea au fost aduse la cunoștința autorităților române. „Rezultatele muncii de audit sunt comunicate autorităților naționale prin intermediul rapoartelor de audit”, spune Dupin de Saint-Cyr în răspunsul transmis României libere prin e-mail.
„Comisia a întrerupt plățile“
Schimbul de scrisori între UE și auto­ritățile române s-a încheiat printr-o decizie a Comisiei de a întrerupe plățile din axa 3 – Tehnologia informației și comunicării – din Programul Opera­țional Competitivitate.
„Dacă se identifică deficiențe semni­ficative în management și în sistemul de control, o scrisoare pri­vind întreru­perea plăților poate fi trimisă auto­rităților însăr­ci­nate pentru a aduce anumite îm­bu­nă­tățiri sistemului. În urma unui audit al Comisiei, aceasta a trimis o scrisoare la data de 23 decembrie 2014, prin care a întrerupt plățile pentru axa 3 în Programul Operațional Competitivitate. Într-adevăr, Comisia a observat nereguli în sistemul de achiziții publice legate de implementarea proiectelor din cadrul acestei axe”, transmit oficialii Comisiei în răspunsul către România liberă. Astfel, deși Comisia nu incri­minează direct firmele controlate de Dragnea și Ghiță, confirmă o parte din acuzațiile lui Vanghelie cu privire la un schimb de scrisori pe tema neregulilor în implementarea proiectelor finanțate de UE.
Nu este prima dată când firmele controlate de Sebastian Ghiță sunt vizate de acuzații privind fondurile UE. Deputatul PSD este cercetat în­tr-un dosar aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru că ar fi șantajat-o pe fosta șefă a AMPOSDRU, Carmen Roșu, pentru ca firmele lui să câștige anumite contracte finanțate din fonduri europene.
RĂSPUNS. Ministerul Fondurilor Europene: „Vom lua toate măsurile“
Ceea ce Comisia Europeană descrie ca “nereguli” în implementarea unor proiecte din fonduri europene, Ministerul Fondurilor Europene traduce ca “procedură normală a Comisiei”: “Comisia Europeană nu a suspendat plățile pentru Axa Prioritară 3 din cadrul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POS CCE). Plățile au fost întrerupte, temporar, aceasta fiind procedura standard a Comisiei Europene, aplicată în cazul efectuării unor verificări suplimentare. Axa Prioritară 3 POS CCE este administrată de Organismul Intermediar din subordinea Ministerului Societății Informaționale. Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management POS CCE, va lua toate măsurile pentru asigurarea tuturor verificărilor necesare. Verificările au fost solicitate în urma identificării de către CE, în cadrul unei misiuni de audit, a unor suspiciuni de încălcări ale prevederilor directivei privind achizițiile publice de către beneficiari în cadrul Axei Prioritare 3 POS CCE – «Tehnologia Informaţiilor și Comunicaţiilor pentru sectorul privat și public»“.
 http://www.romanialibera.ro

De ce se agaţă „Noul Ponta” de Iohannis

de Gabriel Bejan , 13 ianuarie 2015 


Dacă vă rodea curiozitatea să aflaţi ce va face premierul României de acum înainte- în afară de a emite ordonanţe pentru rezolvarea problemelor personale- ultimele apariţii publice ale lui Victor Ponta ne-au lămurit. „Noul proiect de prim ministru”, anunţat luna trecută, nu înseamnă altceva decât: „cum să fac să nu supăr pe nimeni, astfel încât să-mi păstrez funcţia?”
Recunosc faptul că, luni seară, am fost curios să văd prima emisiune din acest an cu Mihai Gâdea şi Victor Ponta, două personaje vestite ale micului ecran care, pe vremea când premierul era „viitorul preşedinte al României”, produceau dialoguri ce-şi merită un loc aparte în istoria televiziunii. Pentru că nu au trecut decât vreo două luni de când costumele premierului erau curăţate şi pantofii lustruiţi, în direct, la ore de maximă audienţă, am vrut să văd ce aş putea să-şi spună cei doi acum, când nici unul nu mai reprezintă o miză aşa mare pentru celălalt.
Coborât de pe piedestal, în urma evenimentelor din 16 noiembrie, Ponta arată ca un politician mărunt, probabil cel mai mărunt care a ajuns vreodată la vârful statului român. Deşi nu putem da timpul înapoi, aş putea paria că acest om nu ar fi câştigat niciodată alegerile din 2012, chiar şi pe fondul nemulţumirilor populare legate de Traian Băsescu şi guvernul PDL, dacă oamenii l-ar fi văzut exact aşa cum este. Nu trebuie să fii specialist să înţelegi că, fără ajutorul unei propagande puternice, premierul nu are nimic de spus în politică. Chiar şi în PSD, dacă te apuci să cauţi, vei găsi mulţi oameni cu mai multă substanţă decât Victor Ponta. Întregul discurs al premierului continuă şi acum să se învârtă în jurul „aversiunii personale faţă de Traian Băsescu”, a marii realizări guvernamentale că „în mandatul meu nu s-a tăiat nici un leu din pensii” sau a „unităţii” care trebuie să existe în România, „dezbinată” de acelaşi Traian Băsescu.
S-a schimbat totuşi ceva în atitudinea şefului PSD. I-a dispărut aroganţa, mai mult chiar, în Ponta s-a instaurat o anumită teamă că ceea ce va spune ar putea să-i subţieze şansele, şi aşa minuscule, de a rămâne în fruntea Guvernului până la alegerile de anul viitor. „Nu comentez dosare aflate pe rol, m-am învăţat minte”, a răspuns premierul întrebării referitoare la cazul Alina Bica, fără a fi însă convingător.
În ceea ce priveşte relaţia cu Klaus Iohannis, premierul pare a fi doar lapte şi miere, dar nu dintr-un respect firesc, instituţional, pentru funcţia acestuia, ci mai degrabă din oportunism: să nu cumva să-l supere pe omul ales de români pe 16 noiembrie, coborând astfel şi mai mult în încrederea publică. „Nevoia de consens”, „normalitatea”, „preşedintele care să unească oamenii” sunt fraze care, ieşite din gura lui Ponta, nu înseamnă altceva decât cereri disperate de armistiţiu în faţa lui Iohannis.
Evident că nu este un lucru rău ca între premier şi preşedinte să existe relaţii normale, de colaborare, dar nu am nici cea mai mică îndoială că raţiunile pentru care Ponta a capitulat în faţa lui Iohannis nu au nici o legătură cu interesul naţional, ci doar cu interesul politic imediat al premierului.
O dată cu formarea noului Guvern, Ponta ne anunţa „începutul unui nou proiect de prim ministru”, o variantă pe care a ales-o în locul demisiei. Acest „nou început” arată mai degrabă ca o luptă pentru supravieţuire politică, luptă care nu are însă nimic de a face cu interesul oamenilor din această ţară. Mersul pe sârmă al lui Ponta, de frică să nu supere pe nimeni, nu vor aduce nici investiţii străine, nici locuri de muncă, nici creştere economică. Dacă premierul a ales să nu-l deranjeze nici cu o pană pe noul preşedinte, asta nu înseamnă că România intră într-o eră a normalităţii, în ceea ce priveşte relaţiile instituţionale. Pur şi simplu, Ponta vrea să se folosească de Iohannis pentru a-şi conserva puterea.
„Noul Ponta” nu este cu nimic mai bun decât cel dinainte de alegeri, iar din acest motiv nu văd de ce ar trebui să rămână în fruntea Guvernului. Iar dacă Iohannis nu are încă un plan schimbarea premierului, folosind mijloace democratice şi constituţionale, atunci ar fi bine să-şi facă unul cât mai repede. Există riscul ca, în cădere, Pontă să-i dea un brânci şi celui care se bucură acum de statutul de „om al momentului”. Istoria recentă ne-a învăţat că, la români, popularitatea nu ţine o veşnicie.
 http://www.romanialibera.ro

sâmbătă, 10 ianuarie 2015

Două indicii că plagiatul lui Ponta e ca o bombă pentru România

de Laurențiu Mihu, 08 ianuarie 2015 


Gestul imperial al premierului României, de a-și da o Ordonanță de Urgență în folos propriu, nu doar că dăunează imaginii țării în lume, că dă o lovitură ucigătoare sistemului de educație (după cum au arătat Universitatea București, reprezentanți ai lumii academice și presa) sau că relativizează procesul de legiferare, dar în același timp scoate în afara jocului democratic două instituții vitale ale statului de drept: Parlamentul și Avocatul Poporului.
După ce în 2012 a fost în prima linie a puciului din vara acelui an și după ce a manipulat și dizolvat instituții întregi pentru a mușamaliza scandalul de plagiat care îl viza, Victor Ponta continuă să își sfideze concetățenii și să calce în picioare Constituția, chiar dacă strategii care-l înconjoară îi fac, în urma eșecului de la alegerile prezidențiale, operații estetice dintre cele mai ingenioase.
Au acționat asupra corzilor vocale (pentru a-i mai atenua tonul ironic), îi meșteresc o față nouă (pentru a mai îndulci schimonoselile ipocriziei), l-au trecut de pe Facebook pe Twitter (pentru a-i reîmprospăta „prietenii”) și i-au rescris agenda (pentru a-l familiariza cu simțul răbdării, în perspectiva unui foarte probabil contraatac mișelesc).
Doar că, așa cum îi șade bine oricărui obișnuit al fărădelegii, Ponta este conștient de faptul că realitatea paralelă în care visează la un nou început nu poate fi activată fără a încheia, în prealabil, decontul cu realitatea „reală“ și crudă - cea în care i-au mai rămas câteva urme de șters.
Prin urmare, din punctul său de vedere, dârele doctoratului plagiat trebuie - evident, formal - să dispară din fostul și viitorul său CV politic.
Iată de ce și-a dedicat premierul o Ordonanță, trecând cu șenila peste orice, inclusiv peste mesajul transmis de opinia publică în turul II al prezidențialelor.
Iar cât timp va mai deține funcția supremă în Guvern și în partid și cât timp în Parlament va mai avea majoritatea care să-i folosească va continua nestingherit baletul indecent.
Numai că această vastă operațiune în care un singur om se folosește de un întreg aparat de stat pentru a-și regla conturile personale lovește cu putere în sistemul democratic și în percepția care se va crea pe plan extern în legătură cu România.
De ce?
Două instituții pot interveni în acest moment pentru a pune ordine în haosul creat de premier, iar ele sunt Parlamentul și Avocatul Poporului.
Conform legilor în vigoare, Avocatul Poporului este unicul organism care poate contesta la Curtea Constituțională Ordonanța de Urgență prin care Ponta încearcă să scape de urmările la care îl expune scandalul de plagiat, iar Parlamentul este singura instanță care poate numi sau revoca Avocatul Poporului.
Or, experiența de până acum o miime de secundă ne-a demonstrat că Avocatul Poporului, prin Măria-Sa, Victor Ciorbea, nu crâcnește în fața celui care l-a pus și ulterior l-a menținut în funcție.
Nu a făcut-o niciodată, nici măcar atunci când evidența complicității sale cu puterea al cărei cenzor constituțional ar trebui să fie spărgeau lentilele cele mai indulgente.
Nu a făcut-o nici măcar atunci când criticile la adresa activității sale au atins un vârf comparabil cu Everestul.
Prin urmare, de ce ar face-o de-acum înainte, mai ales că datoriile sale personale cresc cu fiecare clipă în care i se asigură domnia penibilă în funcție?
Ca atare, Ordonanța de Urgență dată în 29 decembrie de Guvernul Ponta va accentua gradul de irelevanță pe care instituția Avocatului Poporului l-a atins în țara membră UE și NATO, numită România.
Or, când Avocatul Poporului este unica entitate care poate cenzura, prin contestarea la Curtea Constituțională, acte normative emise de Guvern, devine limpede că arhitectura instituțională a țării este profund viciată, iar reglajele inter-instituționale nu funcționează.
Pe de altă parte, e drept, nu Victor Ponta e cel chemat de Constituție să rezolve asemenea cangrenă, ci Parlamentul.
Cum, însă, majoritatea parlamentară îi este favorabilă domniei sale, iară nu interesului național și coerenței instituționale, nu există șanse raționale ca Legislativul să cenzureze Avocatul Poporului atunci când Avocatul Poporului nu cenzurează Guvernul și rupe, filă după filă, Constituția României.
Iată cum, bucată cu bucată, lanțul complicităților în favoarea unui individ fără scrupule se lungește la nesfârșit, făcând din Avocatul Poporului, dar și din Parlamentul României două sfere lipsite de cheag, de sens, de viață.
Ordonanța de Urgență menită să-i asigure lui Ponta o ieșire fără explicații sau repercursiuni juridice și financiare din coșmarul plagiatului mutilează Legea Educației, dar arde încă o dată țesutul firav al democrației românești.
Cine va crede că, din perspectiva stabilității democrației noastre, ne putem permite un asemenea lux la nesfârșit, înseamnă că, deși doarme cu bomba sub pernă, confundă încărcătura criminală cu un cadou proaspăt scos de sub brad.
 http://www.romanialibera.ro

joi, 8 ianuarie 2015

Mai uşor cu Iohannis pe scări, în capul lor tronează încă PSD

de Andreea Pora, 08 ianuarie 2015


Am evitat sa scriu pina acum despre tacerile presedintelui Iohannis sau sa-l critic pentru gesturile mai mult sau mai putin fericite ale perioadei de tranzitie, am asteptat, deci, sa-si intre efectiv in functie. Iata ca a facut-o printr-un discurs, nuantat si detaliat ulterior in interviul pentru Adevarul, in zona de sensibilitate maxima a unei parti consistente a electoratului care l-a respins pe Ponta, alegindu-l pe el: justitia. Desi corect in principiu, discursul a generat controverse aprinse, unele acuze mergind pina la “subminarea justitiei” si “sustinere a viziunii Antenei 3”. Beneficiar al votului negativ, Iohannis a fost supus in doar trei saptamini de la investitura unui veritabil tir, culminat acum cu disecarea si reinterpretarea discursului tinut la CSM, unele reprosuri fiind perfect justificate, altele mergind in linia delictului de intentie. De ce? Buna parte a electoratului, in special fostii “basisti”, incriminarile mai ales de la ei vin, n-au avut si nici nu au incredere in Iohannis (in principal pentru ca nu s-a delimitat de puciul din 2012) si banuiesc acum (ca si in campanie) ca noul presedinte nu a internalizat suficient discursul pro-justitie, pro-stat de drept, ca intelege doar superficial motivatiile profunde si asteptarile celor care l-au sustinut. Din partea acestui segment de electorat Iohannis nu a beneficiat de nicio perioada de gratie, stacheta i-a fost plasata foarte sus si totul se judeca prin comparatie. Poate fi un lucru bun, care il obliga pe presedinte la eforturi de calibrare si meditatie asupra pericolelor care au pindit Romania in ultimii ani sau asupra resorturilor anti-pontismului. Poate fi insa si extrem de riscant daca Iohannis nu intelege si nu invata din mers.
Controversatul discurs a pedalat pe “independenta justitiei”, pusa in contextul “statului de drept consolidat”, pe constiinta si onestitatea magistratilor, care “sunt atit de independenti cit vor ei sa fie”, promitind “promovarea unor judecători și procurori, pe criterii ce țin exclusiv de competență profesională, experiență managerială și integritate”. Iohannis a punctat corect, spunind “vreau sa asigur Justiției cadrul normativ de funcționare, să apăr independența sistemului judiciar, să exprim așteptările, dar și să atrag atenția asupra unor probleme restante ori nerezolvate”. “Este de datoria mea să arăt, totodată, că instituțiile nu trebuie personalizate, identificate cu imaginea liderului de la un moment dat. Instituțiile nu „aparțin” conducătorilor. Doar așa ne putem feri de derapaje și manipulări, de situații periculoase și nedemocratice. Așadar, instituțiile trebuie consolidate și apărate în ansamblu, și aici mă refer la toate cele trei componente ale Ministerul Public: Parchetul general, DNA și DIICOT”. Nimic din aceasta parte a discursului nu ridica semne de intrebare, ba din contra, vine in siajul asteptarilor, mai ales daca ne uitam si la cu felicitarile adresate acelor “oamenii onești și performanți din sistemul judiciar românesc au trezit în conștiința semenilor ideea de dreptate, un pas decisiv spre o democrație consolidată, pentru care merită cu prisosință să fie felicitați și încurajați.”
Problemele apar insa in momentul in care presedintele vorbeste despre faptul ca“magistratul trebuie să judece în baza probelor, nu în baza informațiilor, indiferent de unde ar veni acestea”, dar mai ales din fraza referitoare “supraputerea” reprezentata de Justitie” si de exercitarea acesteia cu “exotism mediatic”. “Consider important de subliniat faptul că Justiția este una din cele trei puteri ale statului, nu o supraputere.Justiția trebuie exercitată cu demnitate, respect și sobrietate, nu etalată sub aspect de exotism mediatic. În același timp, Justiția se face cu respectarea tuturor drepturilor și libertăților civile, inclusiv a  prezumției de nevinovăție și a dreptului la imagine”. Pe fond si scoase din contextul romanesc aceste afirmatii sunt si ele corecte, dar- intoarse ca manusa pe dos- am auzit in ultimii ani prea des din gurile de foc penale ale PSD acuza ca “justitia e supraputere in stat”, ca totul nu este decit un “circ mediatic” si ca magistratii calca in picioare “prezumtia de nevinovatie”. Ce sa mai discutam despre asertiunea, amintind de initiativa legislativa a pesedistului Nicolae Serban, devenita obsesie pentru dadatorii cu subsemnatul la DNA, referitoare la faptul ca “ este de dorit ca CSM-ul și Inspecția Judiciară să ia atitudine, potrivit atribuțiilor legale, la modul cel mai serios ori de câte ori apar scurgeri nepermise de informații în presă, din dosarele penale aflate în curs de instrumentare”. Comentariile aproape nu-si mai au rostul, sunt de notorietate rabufnirile nervoase ale lui Ponta despre “monstrul stenogramelor aparute in spatiul public” care  “ne aduc tuturor aminte de ce va lasa mostenire regimul Basescu: ura, mizerie, metode subterane... De la el si de la Morar a inceput aceasta practica” (...)"Aşa e când creezi un monstru. L-au folosit domnul preşedinte Băsescu şi domnul Morar acest monstru al înregistrărilor, al stenogramelor, al intoxicărilor de presă şi se întoarce împotriva lor. Ideea este ca în viitor, după ce scăpăm şi de domnul Băsescu, şi de sistemul lui securist, să nu se mai întâmple lucrurile astea şi într-adevăr în dosare să nu mai apară decât stenograme care au legătură cu cauza". Ponta se referea (octombrie 2014) la stenogramele din cazul Blejnar, care proveneau legaldin referatul procurorilor, si adauga ca “într-o societate normală cei care dau informaţii din dosare sunt birourile de presă ale parchetelor şi că cei care cumva dezvăluie informaţii nepublice din câte ştiu eu în toată Europa există sancţiuni".
In interviul de la Adevarul, presedintele a mai nuntat vorbind despre “telejustitie” si “circ mediatic”, sintagme extrase, repet, din arsenalul pesedist, dar e clar ca nu stie si nici nu i s-a spus ca procedurile prin care referatele procurorilor, cu stenograme cu tot, ajung in presa, nu doar ca au fost subiect de dezbatere, dar exista si reglementari clare. Altfel spus, Iohannis vrea sa inventeze roata intr-o zona care nu intra in competentele sale si in care doar PSD isi baga nasul din motive lesne de inteles. Mediatizarea cazurilor de coruptie le-a stat mereu in git penalilor, ajutindu-i pe oameni sa inteleaga beneficiile unei justitii independente, ceea ce a fost pina la urma in avantajul direct al lui Iohannis.
Ceea ce mi se pare insa mai grav este faptul ca noul presedinte nu da semne ca a internalizat problematica- desi corecte ca substanta toate aceste idei nu sunt aplicabile unei Romanii dominate de coruptie si de un partid, PSD, care si-a facut din sugrumarea Justitiei un deziderat. Si care, sa nu uitam nici o secunda asta, este la putere, are totul in mina cu exceptia semnaturii pentru numirea sefilor din magistratura. Ca Iohannis a dat-o cu oistea-n gard stau dovada laudele revarsate dinspre Antena 3 si diversi pesedisti razboinici anti-DNA. Inclusiv puscariasul Relu Fenechiu s-a grabit sa-i scrie o depesa apreciativa. Cind te proslavesc unii ca astia e de rau, cind te injura inseamna ca esti pe drumul cel bun.
Trec peste gogomania cit casa, bagata probabil de cel care a scris discursul: procurorul general sa fie membru al CSAT- dar se vede treaba ca, totusi, presedintele nu intelege prea bine problema separatiei puterilor in stat, pentru ca a insistat pe ea si in interviul dat Adevarul. "Lupta anticoruptie si impotriva crimei organizate tin de securitatea nationala, iar Consiliul Suprem de Aparare a Tarii se ocupa si de acest domeni”, argumentul adus fiind ca acolo se regaseste si ministrul Transporturilor, iar  “lucrurile de care se ocupa procurorul general sunt cel putin la fel de importante". Pai, tocmai d-aia nu are ce cauta procurorul general in CSAT! Sa prespunem ca ministrul cu pricina are un dosar penal sau se discuta o privatizare cu cintec- cazurile Oltchim si CFR Marfa- din care poate iesi un dosar penal, care in nici un caz nu trebuie sa ajunga pe masa CSAT, aici aparind chestiunea cu separatia puterilor.
Alegerea lui Iohannis a fost fara indoiala cel mai bun lucru care se putea intimpla in conditiile date, ne-a scapat in primul rind de Ponta, da garantia ca procurorii vor fi lasati sa-si faca treaba in continuare, nu este pusa sub semnul intrebarii orientarea Romaniei. Intr-un fel sau altul, Iohannis a impus deja o schimbare de stilistica in politica si promisiunea “lucrului bine facut” chiar poate fi luata in serios. Pe masura ce trece timpul insa toate astea vor incepe sa para insuficiente, memoria colectiva este de scurta durata si sentimentul de primejdie reprezentat de autotputernicia PSD se va diminua.
Iohannis are in fata marea provocare de a se ridica la inaltimea functiei, o poate face, cred ca are potential, dar pentru asta trebuie mai intii sa inteleaga problematicile si asteptarile, sa se inconjoare de oameni competenti si onesti. Si Basescu a invatat din mers, a contientizat si dat curs cerintelor unei parti a societatii- sa luam ca exemplu doar condamnarea comunismului si lupta anti-sistem- treptat, sa nu uitam asta. Modelul Basescu poate functiona pina la un punct. Subiecte majore- sanatate, educatie, administratie-,  esecuri ale mandatului Basescu, au nevoie de implicarea lui Iohannis. Alegerea lui a fost a fost o intimplare, depinde de el sa fie una fericita si pe termen lung. Pina atunci, mai usor cu Iohannis pe scari, in capul lor troneaza inca PSD.

http://www.romanialibera.ro

O “scrisoare deschisă” despre ploaia de “scrisori deschise” adresate lui Iohannis


de Gabriel Bejan , 06 ianuarie 2015 


Domnule preşedinte, am şi eu o rugăminte la dumneavoastră, dacă tot am intrat în era “scrisorilor deschise”: vă rog eu, concentraţi-vă pe problemele importante ale mandatului şi ignoraţi-i pe cei care vă solicită să vă schimbaţi consilierii pe motive stupide, vă acuză că tăceţi prea mult, deşi nu au trecut decât 15 zile de la învestire, sau cred că nemulţumirile lor personale sunt, neapărat, şi problemele acestei naţiuni.
Nu este rău să pui presiune pe politicieni, pentru ca aceştia să facă lucruri bune pentru ţară. Este chiar recomandat să-i ceri unui preşedinte să-şi apere cetăţenii, legile, Constituţia sau independenţa justiţiei. Dar ploaia de apeluri, petiţii, scrisori deschise şi critici ciudate adresate lui Klaus Iohannis, în cele două săptămâni scurse de la depunerea jurământului, mă face să mă întreb dacă unii chiar au înţeles că pe 16 noiembrie şi-au ales preşedintele ţării şi nu preşedintele blocului în care locuiesc.
Am văzut, de pildă, dintr-o articol apărut pe romaniacurata.ro că „aproximativ 20 de asociații și grupuri informale ale românilor din diaspora i-au scris președintelui României Klaus Iohannis să renunțe la serviciile de consilier personal ale fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu. Grupurile civice îi reproșează lui MRU faptul că în perioada în care a fost premier și ulterior a susținut proiectul de la Roșia Montană și explorarea și exploatarea gazelor de șist prin fracturare hidraulică”. Articolul spune că s-a creat chiar şi un grup pe facebook cu unicul scop de “a-l bombarda” pe Iohannis cu mesaje anti- MRU. Foarte inteligent, n-am ce zice!
Nu înţeleg de ce motivele invocate de cele “20 de asociaţii din diaspora” l-ar putea împiedica pe Iohannis să asculte de sfaturile lui MRU pe teme de politică externă, spre exemplu, acolo unde fostul premier are o expertiză deloc de neglijat. Nu am înţeles protestul, mai ales în contextul în care funcţia este “onorifică”, nefiind deci plătită de la bugetul de stat. Aş putea însă să mă gândesc la faptul că unii caută, cu riscul de a deveni ridicoli, să reînvie subiecte îngropate (cel puţin în perioada imediat următoare), cum ar fi Roşia Montană şi gazele de şist, pentru a-şi justifica prezenţa în spaţiul public. Asta poate fi o explicaţie.
Nu am înţeles nici furia cu care a fost călcată în picioare Tatiana Bran, purtătorul de cuvânt al preşedintelui, pentru panseurile nefericite legate de perdelele de la Cotroceni sau lipsa cantinei pentru angajaţii Administraţiei prezidenţiale.  M-aş fi supărat dacă Tatiana Bran ar fi uitat prin sertarele biroului solicitările de informaţii publice, aşa cum s-a întâmplat cu aproape toate cererile adresate de România liberă premierului Victor Ponta, în perioada în care relaţia cu presa era asigurată de Mirel Palada. Viteza de comunicare a reprezentanţilor preşedintelui chiar este o problemă importantă. Mai importantă decât părerile consilierilor scrise pe facebook.
Iohannis şi-a asumat colaboratorii şi, chiar şi în cazul lui Dan Mihalache, contestat la rândul său de mai mulţi intelectuali printre care Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu, are tot dreptul să-şi facă singur echipa. Va răspunde oricum pentru greşelile acestora, nu trebuie să-i spunem noi cu cine să lucreze.
I se mai reproşează noului preşedinte că tace nejustificat, că ar fi trebuit să atace bugetul făcut de Guvernul Ponta şi ordonanţa data de premier pentru a-şi rezolva problema personală cu plagierea doctoratului. Uităm însă că Iohannis nu este Traian Băsescu- vom vedea dacă acest lucru va fi până la urmă un avantaj sau un defect. Mai degrabă, cred că planurile preşedintelui pentru a răsturna Guvernul PSD sunt mai subtile decât suntem obişnuiţi şi mult mai digerabile pentru o populaţie sătulă de conflictual permanent care a existat între Ponta şi Băsescu. Iar cei care îşi imaginau, plini de entuziasm, că sasul va da de pământ cu premierul imediat ce va ajunge la Cotroceni s-au înşelat amarnic. Ponta va fi mâncat întâi în propriul partid, iar tăcerea lui Iohannis îmi arată că preşedintele ştie acest lucru.
Sunt de acord că nici un politician nu merită un cec în alb. Dar nu cred în hărţuirea unui preşedinte cu subiecte mărunte, pentru că, până la urmă, pe 16 noiembrie, nu am votat un politician care să-mi rezolve nemulţumirile şi dezamăgirile personale, ci un preşedinte de ţară.  Iar pe un preşedinte nu îl întrebi de ce şi-a ales un consilier iubitor de gaze de şist, ci când va intra România în Schengen, când vor putea vota toţii românii din diaspora  sau când justiţia nu va mai fi ţinută la uşa Parlamentului. Aici chiar avem ce discuta cu Iohannis. În rest, cred că ar trebui să-l mai slăbim cu “scrisorile deschise”.
 http://www.romanialibera.ro