Ponta şi Blair, o prietenie cu o valoare financiară de 400 de milioane de dolari. Bani pierduţi de România

Coincidenţe bizare ce transpar în afacerea datoriilor Rompetrol

O serie de coincidenţe stranii arată că fostul premier britanic Tony Blair ar putea fi implicat în anularea de către Guvernul Victor Ponta a unei datorii de 400 de milioane de dolari pe care compania KazMunayGas o avea faţă de statul român. Blair a avut mai multe întâlniri cu Victor Ponta chiar în preajma adoptării unor decizii esenţiale privind ştergerea datoriilor celor din Kazahstan, în aceeaşi perioadă în care britanicul oferea consultanţă tocmai preşedintelui Kazahstanului.

KazMunayGas este deţinută de statul kazah, care la rândul său este condus autoritar de preşedintele Nursultan Nazarbaev de peste 25 de ani, din 1989.KazMunayGas este atât de importantă pentru Nazarbaev încât, în 2002, l-a impus ca prim-vicepreşedinte al companiei pe ginerele său, Timur Kulibaev, devenit ulterior al treilea cel mai bogat om din ţară.

Potrivit publicaţiei britanice The Guardian, Tony Blair a început să lucreze pentru preşedintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, în octombrie 2011. Cinci luni după aceea, la sfârşitul lui martie 2012, Blair îşi făcea o primă apariţie surpriză la Bucureşti, în cadrul unui eveniment organizat de Universitatea Româno-Americană, unde s-a întreţinut cordial cu liderul PSD, Victor Ponta, aflat atunci în opoziţie.

„Aflat la Bucureşti pentru susţinerea unui discurs în cadrul unui eveniment al societăţii civile, domnul Blair a dorit în mod special să se întâlnească şi cu liderul socialiştilor din Româniaˮ se menţiona pe pagina de Facebook a lui Victor Ponta.

Foarte încântat, Ponta a declarat că „reprezintă o ocazie extraordinară pentru orice lider social-democrat” întâlnirea cu Blair. „Am discutat şi m-a încurajat în ideea de a păstra în acest an, şi după aceea la putere, cu atât mai mult, un discurs pe teme economice extrem de pragmatic şi de serios”, a dezvăluit Ponta mai apoi. După numai o lună, guvernul Ungureanu pică prin moţiune de cenzură iar Victor Ponta ajungea la putere, aşa cum anticipase.

Până în momentul venirii lui Ponta la Palatul Victoria, abordarea oficială a statului român, prin preşedintele Traian Băsescu şi guvernele Boc, a fost că The Rompetrol Grup N.V., deţinută deKazMunayGas, să-şi plătească integral datoriile faţă de România, adică 570,3 de milioane de euro.

Potrivit unui comunicat de presă al Preşedinţiei, la summitul OSCE de la Astana, din 1-2 decembrie 2010, Băsescu i-a solicitat direct lui Nazarbaev „onorarea integrală a creanţei bugetare a Companiei Rompetrol-Rafinare faţă de statul român”. De asemenea, pe rolul instanţelor de judecată se afla un proces prin care ANAF solicita The Rompetrol Goup N.V. achitarea datoriilor.

Primele mişcări ale Guvernului Ponta

După numai o lună de la instalarea lui Victor Ponta la Palatul Victoria încep primele mişcări dintr-o serie de acţiuni ce aveau să se finalizeze cu anularea datoriei kazahilor către statul roman. Pe 12 iunie 2012, Guvernul emite o ordonanţă de urgenţă prin care acţiunile deţinute de stat la SC Rompetrol Rafinare SAtreceau din administrarea Ministerului Finanţelor Publice în administrarea Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI).

Mai apoi, pe 1 septembrie 2012, Guvernul emite ordonanţa 45, prin care se modificau atribuţiile OPSPI, astfel încât această instituţie „va putea avansa sumele aferente pregătirii şi derulării procedurii de valorificare a creanţelor”. Pe scurt, procedura prin care statul putea să-şi negocieze recuperarea creanţelor a fost simplificată la maxim, eliminându-se filtrele şi avizele pe care ar fi trebuit să le dea Ministerul Finanţelor, singura instituţie abilitată să reprezinte statul român în toate operaţiunile financiare.

Prin urmare, pasul logic următor a fost ca OPSPI să încheie acel faimos memorandum cu Rompetrol, în 15 februarie 2013, prin care în schimbul a 200 de milioane de dolari, statul român renunţa la restul de 400 de milioane de dolari din datoria pe care KazMunayGas o avea faţă de România. Memorandumul a fost ţinut secret până în luna mai, când guvernul a decis să îl trimită în Parlament spre aprobare. În scurt timp, majoritatea USL se execută şi memorandumul era adoptat cu majoritate de voturi. 
Pe 29 mai însă, reprezentanţii PDL, UDMR şi PPDD sesizează Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea acestei legi. În scurt timp, Tony Blair îşi face iar apariţia la Bucureşti.

Ponta se întâlneşte cu Nazarbaev

Pe 9 iunie 2013, exact la o lună de când Guvernul a trimis memorandumul Rompetrol la Parlament, Tony Blair apare la Bucureşti într-o nouă vizită surpriză, calificată de presă ca „neaşteptată”. El a avut o întâlnire „privată” cu Victor Ponta, după care cei doi au luat cina într-un restaurant select. Din nou, premierul a spus că a primit „sfaturi utile”.

După nici două săptămâni, pe 27 iunie, Victor Ponta mergea într-o vizită oficială în Kazahstan, unde s-a întâlnit cu angajatorul lui Blair, preşedintele Nursultan Nazarbaev. Subiectul datoriilor Rompetrol nu a lipsit din discuţii. „Am fost foarte bucuros că am reuşit, prin decizia politică a guvernului pe care îl conduc, să rezolvăm diferendul între guvernul României şi Rompetrol”, a spus Ponta în cadrul întrevederii cu preşedintele Kazahstanului.

Pin-pong cu legea Rompetrol, multiple întâlniri Ponta-Blair

Nici nu se întoarce bine Ponta din Kazahstan şi preşedintele Băsescu anunţa, pe 2 iulie, că a cerut Parlamentului să reexamineze legea Rompetrol. Pe 18 septembrie, deputaţii resping solicitarea preşedinţiei, iar pe 3 octombrie apare iar Blair la Bucureşti. Din nou o întâlnire „discretă”, aşa cum avea să remarce presa. Pe 16 octombrie, senatorii respingeau şi ei cererea de reeexaminare a legii Rompetrol. Tot în octombrie 2013 a expirat şi contractul de doi ani pe care Blair îl avea cu preşedintele Kazahstanului. The Guardian nota, însă, că este posibil ca acesta să fi fost extins.

Pe 21 noiembrie 2013 vine o lovitură puternică pentru Victor Ponta şi KazMunayGas. Curtea Constituţională, la sesizarea lui Traian Băsescu, declară ca neconstituţională legea Rompetrol. După trei săptămâni, pe 14 decembrie, Ponta şi cu Blair se întâlnesc în Africa de Sud, la funeraliile lui Nelson Mandela. Cu gura până la urechi, premierul român face cunoştinţă cu preşedintele american. The Telegraph comenta sarcastic acea celebră imagine, spunând că Tony Blair îi prezintă lui Obama un „potenţial client”.

O lună mai târziu, pe 22 ianuarie 2014, Victor Ponta închide cercul şi adoptă prin hotărâre de guvern memorandumul cu The Rompetrol Group pentru stingerea datoriilor către kazahi. În schimbul a 200 de milioane de dolari şi a unui ipotetic fond de investiţii de un miliard de dolari, România renunţă la 400 de milioane de dolari.

La un an de la acea decizie, fondul de investiţii a rămas tot pe hârtie, iar din cei 200 de milioane de dolari nici măcar un cent nu a ajuns în visteria ţării.

Toată lumea a câştigat din afacerea Rompetrol, mai puţin România

Principalii beneficiari sunt, desigur, kazahii. Au reuşit să scape de o datorie de peste o jumătate de miliard de dolari în schimbul a numai 200 de milioane, asta dacă îi vor plăti şi pe aceştia.

În ce-l priveşte pe Tony Blair, este puţin probabil că atât el cât şi Victor Ponta să confirme că subiectulKazMunayGas s-a regăsit în discuţiile lor private.

KazMunayGas este un subiect foarte familiar pentru Blair. În calitate de „lobbyst al lui Nursultan Nazarbaev”, aşa cum a fost caracterizat de Aliya Turusbekova, soţia liderului Opoziţiei din Kazahstan, aflat la închisoare, Blair l-a sfătuit pe liderul kazah cum să schimbe percepţia publică în urma masacrului din 16 decembrie 2011 de la o filială a KazMunayGas.

Atunci au fost ucişi de poliţie 17 muncitori aflaţi în grevă, iar alţi 800 au fost răniţi. Într-o scrisoare dată publicităţii de The Telegraph, Blair îl învaţa pe Nazarbaev cum să manipuleze presa occidentală: „Deşi aceste evenimente au fost tragice, ele nu trebuie să pună în umbră imensele progrese pe care le-a făcut Kazahstanul. Ăsta este cel mai bun mod pentru presa occidentală de a trata subiectul aşa cum vă sugerez”.

Potrivit presei britanice, pentru activităţile de „consultanţă”, Tony Blair Associates a primit nu mai puţin de 7,6 milioane de lire sterline pe an. În total, peste 15 milioane de lire sterline.

Victor Ponta a declarat aproape după fiecare întâlnire cu Tony Blair că a primit „sfaturi bune”. „Ponta apelează de multe ori la sfaturile lui Blair, ca şi consultant”, au declarat surse oficiale pentru Mediafax, în urma întâlnirii Ponta-Blair care a avut loc pe 25 februarie 2015.

Greu de crezut că Victor Ponta sau PSD sau chiar vreunul dintre afaceriştii/sponsorii partidului îşi permit să achite onorarii de consultanţă de aproape un milion de euro pe lună, cât este tariful fostului premier britanic. Confruntat cu o imagine externă execrabilă după evenimentele din vara lui 2012 şi acuzat în ţară că i-a speriat pe liderii europeni, Victor Ponta avea foarte mult de câştigat de pe urma prezenţei lui Blair la Bucureşti.

Cronologia evenimentelor, pe scurt

Noiembrie 2011: Tony Blair devine consultant al preşedintelui Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev.

27 martie 2012: Prima vizită la Bucureşti a lui Tony Blair. Prima întâlnire cu Victor Ponta.

7 mai 2012: Victor Ponta devine premier.

12 iunie 2012: Ordonanţa de urgenţă a guvernului, acţiunile deţinute de stat la SC Rompetrol Rafinare SA trec din administrarea Ministerului Finanţelor Publice în administrarea Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie.

1 septembrie 2012: Ordonanţa de urgenţă prin care se modifică atribuţiile OPSPI.

15 februarie 2013: Memorandum de înţelegere între OPSPI şi Rompetrol Group N.V. privind anularea datoriei de 400 milioane de dolari.

21-28 mai 2013: Camera Deputaţilor şi Senatul adopta legea privind aprobarea Memorandumului.

9 iunie 2013: Tony Blair în vizită neanunţată la Bucureşti. Întâlnire cu Victor Ponta.

27 iunie 2013: Victor Ponta vizitează Kazahstanul. Întâlnire cu Nursultan Nazarbaev.

3 octombrie 2013: Tony Blair, vizită la Bucureşti. Întâlnire cu Victor Ponta.

16 octombrie 2013: Senatul, camera decizională, respinge cererea de reeexaminare înaintată de preşedinţie privind legea de aprobare a Memorandumului Rompetrol.

21 noiembrie 2013: Legea de aprobare a Memorandumului Rompetrol este declarată neconstituţională.
14 decembrie 2013: Întâlnire Tony Blair – Victor Ponta în Africa de Sud.

22 ianuarie 2014: Memorandumul Rompetrol este adoptat prin hotărâre de guvern.

Indignare în Marea Britanie privind „consultaţiile” acordate de Tony Blair: „Spune-ne cine te plăteşte”

La începutul acestui an, conservatorii din Marea Britanie au adus subiectul contractelor de consultanţă ale lui Blair în Parlament. Ei l-au acuzat că, în calitate de fost prim-ministru, prejudiciază imaginea şi prestigiul Marii Britanii prin relaţiile de afaceri pe care le-a avut sau le are cu guverne totalitare, precum cele din Kazahstan, Azerbaijan şi Arabia Saudită.

„Tony Blair s-a lansat într-o carieră de înavuţire personală, făcând ca linia care departajează interesul public de cel privat să dispară. Niciun alt fost prim-ministru nu a ajuns să lucreze pentru guverne străine”, a acuzat parlamentarul Andrew Bridgen, citat de The Independent.

De când a părăsit biroul de pe Downing Street, Blair ar fi obţinut milioane de lire sterline din contractele de consultanţă. Sunt speculaţii că averea lui a ajuns la 100 de milioane, însă el susţine că nu are mai mult de 20 de milioane de lire sterline. Totuşi, doar avionul personal al lui Blair a fost 30 de milioane de lire, fiecare oră de zbor costând 7.000 de lire.

Citiți și: 
Sistemul care controlează România. Adevăraţii păpuşari 
România a pierdut deja în anii capitalismului sălbatic mai mult decât în timpul celor două războaie mondiale 
Avocatul Ponta, acuzat de DNA inclusiv de fals în acte prin metoda copy-paste 

yogaesotric

29 septembrie 2016

Paradoxul românesc: Economia creşte, sărăcia se accentuează

Economia României are şanse ca, în următorii doi ani, să atingă un nivel excelent de creştere economică estimat de specialişti la 4,4-4,8% în 2016 şi la 5,2-5,7% în 2017, pe fondul stimulării cererii interne, ca urmare a măsurilor de relaxare fiscală. Însă paradoxul este că, pe măsură ce produsul intern brut ia avânt, stimulat în primul rând de comerţ, rata sărăciei devine tot mai mare, arată datele KeysFin. 

  

Oficial ne merge bine, dacă analizăm datele de la Institutul Naţional de Statistică. Produsul intern brut (PIB) a crescut cu 5,2%, pe serie brută, în primul semestru din 2016, şi cu 5% pe seria ajustată sezonier în semestrul unu 2016 comparativ cu perioada similară a anului trecut, după ce, în trimestrul doi, avansul PIB a fost de 1,5% faţă de trimestrul unu şi de 6% faţă de trimestrul doi din 2015.

În previziunile economice de primăvară publicate la începutul lunii mai de Comisia Europeană, Executivul comunitar estima că economia românească va înregistra o creştere de 4,2% în 2016, în timp ce majoritatea băncilor şi instituţiilor financiare prezente în ţara noastră au estimat avansul între 4,4 şi 4,8%.

„Datele arată încurajator însă dacă privim ce se ascunde în spatele acestui avans, observăm că evoluţia economică se datorează în primul rând consumului ceea ce, pe moment este salutar, însă pe termen mediu şi lung are şanse să devină un adevărat măr otrăvit”, spun analiştii de laKeysFin.

 

 

„Creşterea economică sănătoasă este cea care se bazează pe producţie, pe plus valoare, pe angrenarea unor lanţuri economice pe orizontală. Fără industrie, fără producţie, fără produse finite la export, economia va deveni tot mai sensibilă la evoluţiile externe. Dacă va izbucni o nouă criză, efectele ar fi devastatoare, deoarece consumul va fi primul afectat”, avertizează aceştia.

Statistica mai arată un lucru îngrijorător, pe care analiştii de la KeysFin l-au semnalat încă din anii trecuţi – România se enclavizează economic, iar sărăcia devine, astfel, tot mai prezentă în mediul rural.

 

„Avertizam, în trecut, de faptul că România se dezvoltă cu trei viteze, una dată de regiunile dinamice, precum Bucureşti-Ilfov, Timiş-Arad şi Constanţa, o alta, ceva mai lentă, dată de business-urile construite în zone precum Braşov, Cluj, Argeş şi Galaţi, şi o a treia, extrem de slabă, în fapt o adevărată frână pe care o pun zone monoindustriale, precum cele din Moldova, Oltenia, Bărăgan. Acestea au devenit adevărate enclave de sărăcie, în care business-ul stagnează, iar forţa de muncă nu are nicio şansă decât să migreze către zonele cu potenţial”, au arătat analiştii.

Vestea şi mai proastă este că, în ciuda creşterii economice semnificative din 2016, rata sărăciei tinde să atingă un record al ultimilor ani, după ce, în 2015, s-a ridicat peste nivelul de 25% (25,4%), depăşind precedentul record, de 24,8%, consemnat în 2007.

„Sunt regiuni în România, precum cea de Nord-Est, acolo unde rata sărăciei a atins nivelul de 35,6%. Pe aceleaşi coordonate se situează şi Regiunea de Sud-Est, cu o rată a sărăciei de 33,3%, urmată de Sud-Vest (Oltenia) cu 29,7%, Regiunea de Vest cu 26,7% şi Sud – Muntenia cu 25,5%. Media de 25% procente este asigurată de impactul situaţiei din Bucureşti-Ilfov, unde rata sărăciei este cea mai mică, de numai 5,5%”, explică analiştii de la KeysFin.

Potrivit INS, în România sunt 8,5 milioane persoane în risc de sărăcie sau excluziune socială, cifră care situează ţara noastră pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata sărăciei relative.

„Procentul privind sărăcia relativă (raportul procentual între numărul persoanelor sărace care au un venit disponibil pe adult echivalent mai mic decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult echivalent și total populației) a crescut cu 3 puncte procentuale în 2015, iar în 2016 este posibil să urmăm acelaşi traseu”, afirmă analiştii.

 

De altfel, potrivit datelor Eurostat, aproximativ 40,2% din populația României era expusă în 2014 riscului de sărăcie și excludere socială, situație care a plasat-o pe primul loc în Uniunea Europeană, în condițiile în care, la nivelul UE, 122 de milioane de persoane, sau 24,4% din populație, se aflau în această situație.

Statisticile World Vision arătau, recent, că aproape o treime dintre familiile copiilor din mediul rural nu au venituri suficiente pentru traiul de zi cu zi. Procentul celor care se duc întotdeauna la culcare flămânzi s-a dublat la 4% față de 2013.

Citiți și:
Multinaţionalele din România sunt ineficiente pentru economie. Cum fraudează corporaţiile țara noastră
România a pierdut deja în anii capitalismului sălbatic mai mult decât în timpul celor două războaie mondiale
Datoria externă a României

yogaesoteric
27 septembrie 2016

Atitudinea curentă a canalelor mass-media oficiale față de ceea ce ele numesc «teoria conspirației» este în mod evident schizofrenică (III)

Citiți a doua parte a articolului

Experimentul Tuskegee

Experimentul Tuskegee a fost unul dintre cele mai notorii experimente americane din secolul trecut şi unul dintre cele mai îndelungate. În perioada 1932-1972, Serviciul de Sănătate Publică din SUA împreună cu Institutul Tuskegee au efectuat un experiment cumplit, prin care era analizată evoluţia naturală a sifilisului netratat la bărbaţii de culoare. Subiecţii, de obicei oameni foarte săraci, au fost atraşi în cadrul programului sub pretextul că primesc asistenţă medicală gratuită din partea guvernului. Nu numai că participanţilor la studiu nu li s-a spus că sunt bolnavi de sifilis, dar nici nu au fost trataţi corespunzător, pentru boala lor administrându-li-se în majoritatea timpului aspirină.

Experimentul a reunit 600 de bărbaţi afro-americani, 399 de bolnavi şi 201 sănătoşi. Dintre aceștia, 28 de persoane au murit din cauza sifilisului, aproape 100 din cauza diferitelor complicaţii care au avut legătură cu boala, soţiile lor au fost şi ele infectate şi mulţi copii s-au născut cu o formă congenitală a acestei afecţiuni.

În anii ʼ40 s-a descoperit că penicilina poate trata sifilisul, dar medicii implicați în experiment au ascuns acest adevăr bolnavilor. O parte dintre bărbaţii ce participau în cadrul experimentului au vrut să se înroleze în armata americană pentru a lupta în cel de-al Doilea Război Mondial. Așa cum era de așteptat, ca urmare a analizelor, aceștia au fost diagnosticaţi cu sifilis și, de această dată, ei au fost informaţi. În ciuda acestui fapt, supraveghetorii studiului le-au interzis un tratament adecvat şi le-au prescris diverse pilule, pretinzând în mod mincinos că li se administrează penicilină. Planul infam al autorităților era să continue operațiunea până când toţi subiecţii ar fi murit din cauza bolii.

Experimentul ar fi continuat cu siguranţă nestingherit dacă Peter Buxtun, un angajat al Serviciului Public de Sănătate, nu ar fi cerut în anul 1966 încetarea studiului, informând în acest sens Centrul pentru Combaterea Bolilor (CDC), ce supraveghea în acel moment operaţiunea. Chiar dacă răspunsul pe care l-a primit inițial a fost unul negativ, eforturile lui Buxtun de a aduce la cunoştinţa publicului larg ceea ce se petrecea la Tuskegee au fost recompensate în anul 1972. Atunci presa a preluat subiectul şi un adevărat val de proteste a început în ţară, pe măsură ce erau făcute publice detalii legate de acest studiu. Ca urmare a unei astfel de reacţii vehemente din partea populaţiei, CDC a încheiat imediat studiul şi, pentru a calma spiritele, guvernul american a despăgubit familiile afectate cu circa 10 milioane de dolari.

În anul 1997, președintele Bill Clinton a confirmat acest episod întunecat din istoria americană.

Operațiunea Gladio

După al Doilea Război Mondial, aliații au instalat rețele clandestine stay-behind (pregătite să fie activate în cazul unei eventuale ocupații militare a teritoriului de către inamic) pentru a contracara o eventuală ocupație sovietică. În 1990, primul ministru italian Giulio Andreotti a recunoscut existența acestor armate secrete, fapt ce a dus la dezvăluiri similare și în alte țări. Aceste trupe au fost pregătite pentru a realiza atentate cu bombe, asasinate, torturi, lovituri de stat și acțiuni de propagandă. Extrema dreaptă a fost „teleghidată“ din umbră pentru a comite atentate teroriste care, ulterior, au fost puse pe seama extremei stângi. Această manevră mârșavă a contribuit la zdruncinarea drastică a încrederii opiniei publice, la un fel de ruptură în „sânul“ populației, care a început să perceapă drept amenințare diferitele grupuri locale, în timp ce americanii continuau nestingheriţi să-și păstreze poziția dominantă în aceste țări.

11 septembrie 2001

Deși încă nu a fost recunoscut niciodată de autorități ca o operațiune sub steag fals (false flag operation), tragicul eveniment din data de 11 septembrie implică destule aspecte dubioase pentru a nu fi acceptat ca un atac terorist al grupării Al-Qaeda, așa cum ni-l prezintă autoritățile americane.

În primul rând, căderea Turnurilor Gemene s-a produs cu o viteză uluitoare. Etajele superioare ale clădirilor au ajuns la sol, transformându-se în moloz în mai puțin de 16 secunde după ce procesul de prăbuşire a început. În vid, unei greutăţi i-ar trebui 9,2 secunde ca să acopere aceeaşi distanţă. Aceasta înseamnă că rezistenţa aerului plus încă o altă mărime variabilă au încetinit căderea etajelor superioare, aspect ce sugerează că etajele inferioare au fost supuse unei demolări controlate şi au fost practic pulverizate înainte ca cele de sus să se prăbușească peste ele. Nicio prăbușire gravitaţională nu ar fi putut crea acest fenomen.

Autoritățile, prin intermediul Comisiei Kean-Hamilton, ce a fost însărcinată să investigheze evenimentele de la 11 septembrie, au pretins că prăbușirile s-au datorat incendiilor care au topit structura de rezistență a clădirilor. Ar fi fost ceva nemaiîntâlnit, pentru că focul nu a provocat niciodată prăbuşirea unei clădiri cu structură de rezistență din oţel! Este deja un fapt stabilit că incendiile din turnuri au fost de mică intensitate. În anul 1991, incendiul de la Meridian Plaza, din Philadelphia, în cazul căruia focul a fost foarte puternic (flăcările ieşeau prin zeci de ferestre, la mai multe etaje) și a ars timp de 19 ore, a afectat clădirea, dar nu a produs prăbușirea ei. În aceste condiţii, cum se poate susţine că un foc care a ars timp de 56 de minute ar fi putut doborî la pământ o clădire cu structură de oţel puternică, așa cum a fost Turnul Sudic al Complexului WTC?

Mai mult decât atât, probele au fost distruse încă de la început, cu o tenacitate bizară. Distrugerea probelor, ascunderea lor şi obstrucţionarea vădită a strângerii de probe sunt semne ce indică mușamalizarea cazului. Nimeni nu distruge probele care îi dovedesc nevinovăţia. FBI, CIA, poliţia, FEMA şi alte agenţii de acest gen erau responsabile și ar fi trebuit să investigheze prăbuşirea World Trade Center. Cu toate acestea, în acest caz, FBI a permis în mod deliberat ca pilonii metalici și celelalte elemente de rezistență ale clădirii să fie distruse. Camioane pline ochi cu stâlpi de oțel au luat drumul unei fabrici de reciclare din Fresh Kills, Staten Island, și de acolo către China, ceea ce indică în mod clar ascunderea probelor. 

Mai mult decât atât, în raportul său final, comisia oficială a redat fără să-şi pună nicio întrebare lista celor nouăsprezece nume ale presupuşilor piraţi ai aerului oferită de FBI, cu toate că cel puţin şase identităţi erau false. Proprietarii legitimi ale acestora s-au autosesizat, fiind pe bună dreptate revoltați şi şocaţi că au fost considerați terorişti şi, culmea bătăii de joc, au fost declaraţi morţi. Mai grav, comisia a încercat să mușamalizeze aceste amănunte deranjante, deși listele originale ale pasagerilor, care au fost publicate, nu cuprind niciun nume arab.

Există numeroşi martori (angajați care lucrau în cadrul complexului WTC, pompieri, ziariști) care au afirmat că au auzit explozii în interiorul clădirilor, mai ales la baza lor. Un german a afirmat pe canalul CNN că a auzit mai multe explozii, iar un ziarist susţine că a observat un incendiu puternic în partea de jos a turnurilor, înaintea prăbuşirii acestora. Pompierul Louie Cacchioli a declarat unui ziarist, în data de 24 septembrie, că atunci când a urcat ultima oară „a explodat o bombă“. Ziarul American Free Press a publicat mărturia unei persoane care a văzut şase explozii luminoase şi a auzit detonări în turnul sudic, înainte ca cei şase piloni principali ai săi să se năruie. Mai mulți experţi în explozivi au declarat că asemenea prăbuşiri nu se pot produce în niciun caz fără explozivi şi că este extrem de dificil să faci să se prăbușească vertical un zgârie-nori, căci acesta are tendinţa să se răstoarne asemeni unui copac. Pentru ca răsturnarea să nu se producă, iar clădirea să se prăbușească pe verticală, trebuie să fie plasaţi explozivi în puncte strategice ale structurii. Vice-preşedintele Institutului de Mine şi Tehnologie din New Mexico, Van Romero, care studiază efectele explozivilor asupra structurilor artificiale, contrazice vehement versiunea oficială. „Au existat cu siguranţă explozivi în clădire“, afirmă el.

În ceea ce priveşte documentele manuscrise în arabă ridicate de FBI, unul aflat într-o valiză aparţinând lui Mohamed Atta, principalul presupus terorist, iar altul găsit, chipurile, la aeroportul Dulles, experţii în teologie islamică au afirmat că este vorba despre falsuri notorii. Ei evidențiază în acest sens un pasaj din respectivele documente care începe cu următoarele cuvinte: „În numele lui Allah, al meu şi al familiei mele“; or musulmanii nu se roagă niciodată în propriul lor nume şi nici în cel al familiei lor.

Tot cu privire la documentele lui Mohamed Atta, FBI-ul afirmă că a găsit intact paşaportul acestuia în ruinele fumegânde ale WTC! Este o performanţă, un miracol am putea spune, dacă avem în vedere faptul că la fața locului nu a fost găsită nicio altă rămăşiţă, fie ea topită sau fărâmiţată, nici măcar binecunoscutele cutii negre, care sunt proiectate să reziste timp de 30 de minute la 1100 C și la accelerații de 3400 g (33km/s2).

După prăbuşirea Turnurilor Gemene, o clădire învecinată, situată nu alături de turnuri, ci la două străzi mai departe, s-a dezagregat subit, prăbușindu-se la fel ca turnurile. Este vorba despre Turnul 7, un imobil de 47 de etaje, care era un zgârie-nori, chiar dacă prin comparație cu cei doi giganţi era un pitic. În după-amiaza zilei de 11 septembrie au fost cuprinse de flăcări două dintre etajele sale, foc pe care pompierii au declarat că îl vor aduce sub control în scurt timp. Dar apoi întregul imobilul s-a prăbuşit, exact ca şi turnurile, la ora 17:18.

Prăbuşirea clădirii cu nr. 7 nu a putut să fie explicată nici chiar de cercetătorii aserviți guvernului american, ei negăsind nicio legătură plauzibilă cu prăbușirea Turnurilor Gemene. Comunitatea americană a inginerilor civili neagă posibilitatea destabilizării fundaţiei acestuia. De altfel, Turnul 7 nu s-a înclinat, ci s-a prăbuşit şi el vertical. Într-un articol din New York Times din data de 4 noiembrie 2001, James Risen a aruncat, cum se spune, o piatră în baltă, afirmând că Turnul 7 adăpostea o bază a CIA: şi anume cel mai important centru mondial de informaţii în domeniul economiei. Nu a apărut nicio dezminţire, deoarece era vorba de strictul adevăr. Repartizarea exactă a serviciilor secrete pe etajele Turnului 7 era următoarea: etajele 9-10: US Secret Service; etajul 25: Department of Defense (DOD) [Departamentul Apărării]; etajul 25: Central Intelligence Agency (CIA).

Clădirea 7 nu era proiectată ca Turnurile Gemene, ci avea o structură în consolă, alcătuită dintr-o reţea de grinzi metalice încrucişate. În consecinţă – şi acesta este aspectul care trebuie să fie subliniat – pentru ca această clădire să se prăbuşească vertical, ar fi trebuit ca incendiul să încălzească la aceeaşi temperatură toate grinzile părţii sale inferioare, deoarece altfel clădirea s-ar fi înclinat, răsturnându-se. În plus, acest incendiu nu a fost localizat decât la câteva etaje, atât de puţine încât, aşa cum am precizat deja, pompierii au anunţat că îl vor aduce rapid sub control. Ne găsim aici în faţa unui nou fapt inexplicabil, pe care comisia oficială de anchetă nu a putut să îl explice. În consecință, ea a omis pur şi simplu din sfera sa de investigaţie ciudatul colaps al acestui turn numărul 7, care adăpostea nişte servicii secrete nu mai puţin ciudate.

Un alt aspect ce ridică serioase semne de întrebare este ciudata întârziere a armatei. „Avionul AA77 a zburat timp de treizeci şi şase de minute fără să fie detectat“, arată raportul comisiei. Orice om inteligent şi lucid îşi dă seama imediat că nu era posibil ca un Boeing 757 care se îndrepta exact către Pentagon să nu fie detectat! Robin de Ruiter scria în cartea sa Le livre jaune nr. 7 (Cartea galbenă numărul 7): „Vice-preşedintele Dick Cheney a declarat în mod ridicol şi neverosimil că nu se ştia dacă trebuie să fie interceptate avioane de linie pline de pasageri: «Nu am făcut nimic, deoarece nu ştiam ce trebuie să facem». Această afirmaţie este greu de crezut și este o minciună sfruntată. Când ştii că două simboluri ale puterii americane tocmai au fost lovite de două avioane necunoscute, când ştii că un al treilea avion se îndreaptă către Washington, cum poţi pretinde că nu ştii ce să faci, când următorul obiectiv ar fi putut fi chiar Washingtonul?“ Într-adevăr, este cusut cu aţă albă faptul că armata, având cunoştinţă de atentatul asupra turnurilor din New York, a lăsat toruşi liber acces către Washington unui al treilea avion de linie deturnat.

Sugestivă este și eschiva comisiei Kean-Hamilton de a convoca vreun martor incomod, care să susţină păreri contrare versiunii oficiale sau care să o pună la îndoială. Membrii ei au nesocotit numărul tot mai mare de studii care au apărut în engleză, franceză, germană şi în alte limbi, în toată lumea. Ei nu au invitat niciodată, în plen, angajaţii FBI, care ar fi putut să dezvăluie aspecte ascunse, precum Kenneth Williams, agent FBI, autorul memoriului Phoenix. În schimb, Comisia s-a arătat bucuroasă să o invite pe Laurie Mylroie, o partizană obsedată de ideologia anti-irakiană, o fanatică atât de înverşunată, încât a fost categorisită, cu dispreţ, ca „discreditată total“ chiar şi de autorul Richard Clarke (asistent prezidențial pe probleme de afaceri externe, coordonator național pe probleme de securitate și anti-terorism), în cartea sa, Împotriva tuturor duşmanilor.

Comisia mai sus menționată a respins absolut toate dovezile aduse, prin aceasta demonstrând că activităţile ei nu sunt nimic mai mult decât un exerciţiu colosal de muşamalizare a tot ceea ce era adevărat. Tot ceea ce în ochii a miliarde de oameni din întreaga lume este imposibil, îndoielnic şi dubios, pentru această comisie a fost un aşa-zis adevăr şi totodată premisă şi punct de plecare pentru întreaga investigaţie. În viziunea perversă a Comisiei Kean-Hamilton, faptul de a nu credita versiunea oficială este o infracţiune, nu un drept constituţional la liberă opinie. „Credeţi asta“, spune Comisia Kean-Hamilton, „sau vei fi imediat etichetat drept un paranoic obsedat de conspiraţii“.

Comisia Kean-Hamilton pur şi simplu nu are răspunsuri la întrebări capitale: cum anume au fost identificaţi aşa-zişii piraţi ai aerului, cum au fost ei capabili să opereze, de ce s-a prăbuşit clădirea nr. 7 din complexul WTC, de ce apărarea aeriană a fost inexistentă, ce anume a lovit Pentagonul, ce s-a petrecut în Shanksville, care a fost soarta celor care conspirau din interior, cum s-au petrecut cu adevărat faptele în traficul aerian şi multe altele. Pentru orice ființă umană inteligentă și cu bun-simț – şi există multe astfel de fiinţe în lume – parodia Kean-Hamilton nu poate fi decât o insultă la adresa inteligenţei şi a bunului-simţ.

Adevărata istorie – ce ne este însă ascunsă – este cu totul alta decât cea pe care autorităţile politice şi culturale caută cu dinadinsul să ne-o vâre pe gât

În cartea sa, Richard Dolan vorbește despre opinia „formală“ și cea „informală“. Uneori, anumite subiecte care anterior erau considerate tabu ajung să facă parte din opinia „formală“. De exemplu, în zilele noastre, potrivit datelor oficiale promovate în multe țări occidentale, grăsimile saturate duc la apariția maladiilor cardiace, în timp ce în Suedia există o cu totul altă părere și convingere. Istoria convențională a Primului Război Mondial atribuie responsabilitatea declanșării ostilităților Germaniei, dar după cum se știe deja, grație unor cercetări istorice de o calitate și acuratețe excelentă – deși acest fapt nu a fost încă integrat în cultura formală – o „elită“ clandestină de cetăţenie anglo-americană a pregătit „războiul menit să pună capăt tuturor războaielor“, menit să înglodeze în datorii popoarele țărilor combatante.

Potrivit opiniei oficiale, conspiraţiile şi comploturile sunt niște curiozități istorice care s-au produs, chipurile, numai în trecut, și care astăzi, vezi Doamne, pur și simplu nu se mai produc. Excepție fac, bineînțeles, „oile negre“ ale lumii – Rusia, Coreea de Nord și marea majoritate a țărilor din America de Sud sau din Orientul Mijlociu, care conspiră, chipurile, neîncetat pentru a contracara demersurile „democratice“ ale Statelor Unite!

În mod paradoxal, se urmărește să se insinueze ideea că, în cazul unui conflict, guvernele acestor țări așa-zis agresoare constituie întotdeauna partea care minte, polul nefast, malefic și numai un „conspiraționist“ sau o persoană foarte naivă, credulă și lipsită de discernământ poate crede că adevărul este altul.

Este necesar să dăm dovadă de discernământ, să ne formăm o opinie obiectivă, constructivă, plină de bun-simț prin documentare şi informare independentă, pentru că deja este limpede că principalele canale mass-media nu mai îndeplinesc rolul de informare, ci sunt folosite mai degrabă pentru formarea unor opinii prestabilite. 

De exemplu, oare când am putut citi articole pe tema operațiunii Gladio în presa controlată de principalele trusturi mass-media? Oare când a oferit vreunul dintre marile ziare analize detaliate referitoare la loviturile de stat ilegale şi cât se poate de reale puse la cale de serviciile secrete occidentale? Dar despre spionarea propriilor cetățeni? Dar despre asasinatele politice? Dar despre tortura folosită în închisorile politice? Ce să mai vorbim despre trecerea în revistă măcar a operațiunilor militare efectuate de Statele Unite după cel de-al Doilea Război Mondial în multe țări de pe glob, care au provocat moartea a aproximativ 20-30 de milioane de oameni!

Statele Unite dirijează din umbră politica Kievului, şi aceasta nu este „teoria conspiraţiei“!

Revoltat de amestecul american în treburile interne ale Ucrainei, fostul ministru ucrainean de externe, Leonid Kozhara, a publicat pe pagina sa de Facebook un extras edificator din scrisoarea senatorului american Dick Durbin adresată primului ministru ucrainean Arseni Iațeniuk. În acest extras sunt rezumate „sfaturile“ paterne, ca să nu le spunem indicaţii preţioase şi directive de acţiune, ale politicianului american cu privire la selecţia oamenilor în sânul grupului conducător din Ucraina.

„Dragă domnule prim-ministru Iațeniuk,

Vă scriu pentru a vă asigura că Senatul American continuă să aibă încredere în dumneavoastră și că vă împărtășește îngrijorarea în ceea ce privește demiterea iminentă a președintelui Piotr Poroșenko, una dintre figurile-cheie ale guvernului ucrainean, care este în întregime devotat promovării democrației în țara dumneavoastră.

Sunt de acord că este necesar să facem toate eforturile pentru a-l păstra pe Alexei Pavlenko în postul său de ministru al politicii agrare a Ucrainei. Demiterea sa ar crea obstacole suplimentare în calea dezvoltării cooperării între întreprinderile agricole din Statele Unite și Ucraina. Eu cred, de asemenea, că este crucial să ne asigurăm că Iuri Nedașkovski va rămâne președinte al societății Energoatom (Compania națională de producție a energiei nucleare a Ucrainei).“

Durbin și Iațeniuk au negociat și pe tema unor remanieri în sânul guvernului ucrainean, în diferite momente. De remarcat faptul că senatorul scrie că propriii săi colegi au căzut de acord și împărtășesc întru totul punctul său de vedere, potrivit căruia nici Vladimir Demchishin, ministrul ucrainean al energiei, nici Serghei Kostiuk, director alUkrgazvydobuvannya (o întreprindere specializată în explorarea și gestiunea zăcămintelor petroliere și gazifere), nu corespund exigențelor funcțiilor lor.

„Iată-i, aceștia sunt veritabilii păpușari ai politicii ucrainene moderne“, concluzionează Leonid Kozhara. De subliniat faptul că scrisoarea datează din data de 25 iunie 2015. Aceasta este chiar ziua în care Serghei Kostiuk, care fusese invitat să se retragă, și-a prezentat demisia.

Toate cele de mai sus dovedesc și întăresc o dată în plus un adevăr tot mai evident, și anume acela că există o agendă, un plan bine pus la punct pe care agenții clicii satanice a așa-zișilor „iluminați“ doresc să-l înfăptuiască cu orice preț. În această direcţie, ştirile murdare şi ascunderea adevărului sunt acţiunile care cad în sarcina marilor trusturi de presă transnaționale, pe deplin aservite potentaţilor ce conduc din umbră lumea, prin conspiraţiile lor malefice şi criminale cât se poate de reale.

Articol preluat din Programul Taberei spirituale yoghine de vacanță Herculane 2016, publicat laEditura Shambala, tipărit la Ganesha Publishing House.
 

Citiți și: 
«SUA sunt principalul stat terorist. Din nefericire Europa li se supune» – Acu-zaţiile îndreptățite ale unui intelectual american pertinent 
Rolul CIA şi al MOSSAD în atacurile teroriste din 11 septembrie 
Experimente realizate pe oameni – o incursiune în culisele murdare ale puterii 

yogaesoteric
23 septembrie 2016

Sistemul care controlează România. Adevăraţii păpuşari

Tudor are o firmă de IT cu sedii în mai multe ţări. Are sub 40 de ani şi dacă te iei după felul în care este îmbrăcat ai spune că e vreun hipster care îşi pierde vremea prin centrul vechi. Puţină lume bănuieşte că este unul dintre cei mai de succes tineri milionari ai României. De altfel nici nu poate fi o referinţă pentru că cei mai bogaţi români, ca de altfel şi cei mai bogaţi oameni din lume, nu apar în topurile Capitalsau Forbes. Fixează proiectorul şi porneşte un laptop. Pe ecran deschide un fel de browser şi îmi dau seama că foloseşte TOR. Nu am lucrat niciodată cu TOR şi nu mă aşteptam ca tocmai Tudor să folosească dark internet. Îmi dau seama că ne va arăta ceva de importanţă maximă. Foloseşte mai multe parole până când, în cele din urmă, deschide un fel de hartă a României însă cu tot cu Republica Moldova. În faţa ochilor se afla România aşa cum nu am mai văzut-o niciodată. Harta este dispusă pe mai multe layere educaţie/demografie/profesii/salarii/bănci/firme etc. Am văzut multe analize pentru investiţii la viaţa mea dar niciodată nu am văzut ceva atât de complex. Îmi dau seama că toate analizele de milioane de dolari, toate score-cardurile cu care am lucrat până acum evaluând tipologii de clienţi, putere de cumpărare şi potenţialul diferitelor oraşe sunt efectiv zero în faţa unei analize atât de complexe.

 

Pe ecran apare un paianjeniş de reţele şi de cifre. Tudor ne explică că sunt toate firmele înregistrate în România cu proprietari şi mai ales cu conexiunile dintre ele, conturi, valori – absolut totul. Sunt absolut şocat de acurateţea informaţiei. Cine a făcut aşa ceva a investit enorm dar până la urmă nu banii sunt importanţi cât mai ales accesul la informaţie. Să aduni, să compilezi şi să prelucrezi informaţii din atât de multe surse este o muncă absolut sisifica însă îţi asigură o bază de decizii de orice tip imensă. Raţionalul îmi şopteşte că oricât de bun ar fi Tudor nu avea cum să fi făcut el harta. Probabil că Tudor o are de undeva. Mă gândesc că este o probabilitate destul de mare ca harta să fie făcută de americani. Poate aşa se explică multe lucruri şi îmi dau seama că nu este exclus ca în spatele acestor informaţii să lucreze simulatoare puternice economice şi sociale care permit decizii de acurateţe chirurgicală pentru colonia România şi poate pentru cine ştie câte alte ţări. Este evident că americanii nu ar fi dat niciodată o astfel de hartă pe mâna lui Tudor şi încep să mă întreb serios cine este acest Tudor. Fără să vreau îmi aduc aminte că românii sunt unii dintre cei mai buni hackeri din lume.

Totuşi, Tudor nu este nici pe departe cel mai interesant personaj de la această întâlnire. În centrul mesei, îmbrăcat complet în negru stă „Bătrânul”. Bătrânul… hmm... cum să vă spun ca să nu pară exagerat… omul acesta este o legendă. Acum şapte ani el a format totul. A reuşit să strângă în jurul lui elitele reale ale României şi să creeze mişcarea care va schimba România şi îi va câştiga locul meritat în istoria lumii. Au fost momente când am crezut că nici nu există. Este prima dată când îl văd şi recunosc că sunt fascinat de acest om şi de ceea ce a făcut în toţi aceşti ani. În lumea politică şi de afaceri îl cunosc foarte puţini fizic, însă toţi au auzit de cel mai puternic român, personajul fără chip, fantomă. Bătrânul tace de multă vreme urmărind cu interes discuţiile. Ochii întrebători se îndreaptă tot mai des spre el.

„Aşa cum aţi observat, toate drumurile duc la Roma. Numele celor şase indivizi care au devalizat România nu este o surpriză pentru noi. Nu este o surpriză că în spatele jafului generalizat din România ultimilor 25 de ani stau de fapt şase indivizi care conduc mecanismele de sărăcire şi îndobitocire. Doar patru sunt români după nume. Aceştia sunt, dragii mei, cei mai bogaţi români puţini cunoscuţi şi pe lângă care Țiriac şi Nicolae par nişte sărăntoci. Nu eu sunt cel mai bogat român şi nici cel mai cunoscut internaţional în lumea de business aşa cum se zvoneşte şi nici nu mi-am propus vreodată acest lucru. Poate nu aţi simţit furtul lor direct, dar v-au furat în fiecare zi controlând bugetul de stat direct şi indirect. Dimensiunile jafului sunt gigantice însă nu este cel mai mare jaf din lume. Se întâmplă în toate ţările, inclusiv în Occidentul supercivilizat, însă din păcate pentru noi, românii, ajunsese o problemă care punea sub semnul întrebării însăşi existenţa României.

De şapte ani am început organizarea şi dacă o parte din elitele României nu ar fi înţeles pericolul iminent şi nu făceau front comun, acum România era spartă pe modelul Iugoslaviei sau prinsă într-un conflict cu revizionismul maghiar. Au trecut şapte ani, şi deşi pare că ne apropiem de final, suntem încă foarte departe. Vă mai cer şase ani de muncă susţinută şi vă mai cer să credeţi în şansa noastră. Am luptat fără speranţă însă eforturile încep să se vadă.

Dragii mei, aceşti şase indivizi sunt doar vârful icebergului. În spatele lor există reţeaua. Este reţeaua despre care v-am tot povestit. Este acea reţea pe care aţi simţit-o de fiecare dată când business-ul vostru a ajuns la un nivel la care să conteze, este acea reţea care permite accesul doar anumitor persoane la vârful puterii în marile corporaţii, este reţeaua care controlează toată România prin miile de firme paravan româneşti şi străine. Odată ce României i-au fost anulate reflexele de independenţă şi a fost transformată în colonie, s-au conturat cele două mari centre de control, fiecare cu instrumentele ei. Aceasta este soarta învinşilor, dragii mei. Sună cinic, dar sub Ceauşescu România a fost liberă şi independentă. Nu discutăm impactul şi eficiența deciziilor în vremea comunismului, însă deciziile asupra României se luau în ţară. Ramurile cele mai profitabile ale economiei, resursele naturale, băncile, telecomunicaţiile, hipermarketurile şi anumite zone industriale au fost adjudecate de primul stăpân – Occidentul. Occidentul s-a uitat strict financiar la noua colonie şi obiectivele au fost pur financiare. Ca rezultat, serviciile ruseşti puternic infiltrate încă de pe vremea comunismului şi-au făcut de cap. Mecanismele de putere sunt diferite şi o să vă povestesc pe scurt despre cum funcţionează ca să înţelegeţi cu cine trebuie să luptăm.

REŢEAUA RUSĂ

Este de departe cea mai urâtă, pentru că a lucrat direct pentru a distruge valorile fundamentale ale românilor. Dacă Occidentul a exacerbat prin metode specifice valori gen consumerism excesiv, drepturile minorităţilor sexuale şi cultura materialismului, iată că ruşii au lucrat la cultura non valorilor, «cultura» mitei, corupţia, anularea oricărei forme de meritocraţie şi distrugerea educaţiei. Au lucrat pentru distrugerea identităţii naţionale. De aceea atât de mulţi români au sentimente de inferioritate deşi nu sunt inferiori altor naţii. Între aceste două forţe care au lovit în mentalul colectiv, România a căzut îngenunchiată.

Ruşii lucrează, dragii mei, prin politicieni şi politică. Strategia lor a făcut mult rău poporului nostru şi au declanşat inclusiv un genocid mascat împotriva populaţiei. S-au bazat pe tehnici de îndobitocire a populaţiei, controlul presei, religiilor şi al bugetului de stat. În spatele tuturor marilor oameni de afaceri abonaţi la contractele cu statul stau coloneii SVR (serviciul secret rus, n.a.). Cu serviciile secrete de contraspionaj româneşti făcute praf au reuşit să pună mâna pe tot ce au dorit. Mecanismele de creare a corupţiei sistemice au distrus orice speranţă de mai bine, făcând milioane de romani să părăsească ţara. Din păcate reţeaua rusă a acaparat şi mare parte din serviciile secrete româneşti şi toţi privilegiaţii regimului comunist. Este de departe cea mai hidoasă reţea pentru că a lovit în resursele fundamentale de încredere şi speranţă ale românilor.

Membrii vizibili ai acestei reţele, însă doar simpli pioni, sunt politicienii PSD ultracunoscuți, Tăriceanu, Oprea, Ponta, Voiculescu, televiziunile ataşate, sute de oameni de afaceri români cu averi făcute din contractul cu statul şi alte mii de persoane cheie șantajabile aflate în funcţii de conducere în instituţiile de stat. Partidele lor sunt PSD, ALDE, UNPR, dar au foarte mulţi oameni şi în celelalte. Este reţeaua care în fiecare zi primeşte lovituri fatale din partea noastră şi a americanilor. Este reţeaua vânată de procurori pe care populaţia educată rămasă în ţară o urăşte cel mai mult.

Anul acesta reţeaua rusă va declanşa un război alternativ total împotriva României, mai ales datorită faptului că România devine placa turnantă a arhitecturii de Securitate prin scutul de la Deveselu. Ne putem aştepta în următoarea perioadă la manipulări grave ale opiniei publice, tentative de destabilizare a echilibrului social, genocide perverse la adresa populaţiei cum a fost Hexi Pharma, atacuri psihotronice cu arme de mare putere menite să semene deznădejde şi pesimism, atacuri cu arme neconvenţionale de control al vremii şi al cutremurelor. Însă cel mai mare risc este crearea unei gherile militare în judeţele Harghita-Covasna, menite să destabilizeze echilibrul etnic şi să creeze probleme între români şi minoritatea maghiară. Orban din păcate le face jocurile, finanţând puternic mişcările extremist iredentiste.

REŢEAUA OCCIDENTALĂ

(N.a. – o numeşte aşa pentru că în spatele ei sunt mai multe centre de putere gigant: Soros, Rockefeller, sioniştii, clubul de la Roma, Illuminati, marile bănci, marile puteri UE.)

A devenit mai vizibilă în ultimii ani. Acum şapte ani când am strâns rândurile, intram într-o luptă fără speranţă. Marele nostru noroc a fost declanşarea unui conflict între cele două centre de putere mondiale: centrul de putere americano-occidental şi cel ruso-chinez. Brusc, România (alături de Polonia) a devenit o piesă strategică importantă pentru siguranţa Europei. Toate eforturile noastre au primit atunci susţinere puternică din partea Occidentului. Occidentul a realizat că este nevoie ca această parte din Europa să fie întărită pentru a putea face faţă colosului ruso-chinez pe de-o parte dar şi blocului musulmano-islamic care cuprinde peste 1 miliard de oameni. În această luptă americanii au aruncat tot ce au putut, însă vârful de lance a fost lupta anticorupţie. Centrele de putere american, evreiesc şi europene şi-au dat mâna şi au creat DNA-ul şi pe Kovesi ca armă în acest proxy-war. Vulnerabilitatea sistemului rusesc este zona ilegală în care acţionează şi în acest fel, prin DNA, sunt lovite personajele cheie.

Occidentul acţionează în România prin intermediul a 128 de fundaţii care au drept obiectiv societatea civilă dar şi politici construite în jurul emancipării ţiganilor, egalităţii de şanse, drepturilor minorităţilor etc Practic, în jurul acestor fundaţii sponsorizate inclusiv de miliardari controversaţi ai lumii ca Soros sau Rockefeller s-a coagulat o forţă care acţionează conform intereselor acestora. Reţeaua de fundaţii şi ONG-uri are rolul declarativ de a impune valorile democraţiei şi ale meritocraţiei, însă în fapt îşi doreşte să controleze cât mai mult România. Placa turnantă a intereselor occidentale sunt platformele de finanţare a numeroaselor ONG-uri, despre care vă voi vorbi la timpul potrivit.

Până acum, reţeaua occidentală a lucrat prin şantaj şi pârghii financiare cu lideri politici gen Băsescu, Iohannis, Dragnea, Zgonea, Blaga, însă rezultatele nu au fost relevante şi de aceea au aruncat în luptă din acest an politicieni gen Nicușor Dan, Cioloș etc. Veţi recunoaşte foarte uşor aceşti politicieni creaţi în laboratoarele lui Soros şi ale evreilor sionişti prin faptul că au beneficiat de tot felul de burse şi granturi prin intermediul fundaţiilor şi ONG-urilor de care vă spuneam. În general sunt mai deştepţi decât media politicienilor de rând.

Anul acesta planul americanilor în România se rezumă la două direcţii şi anume: lupta anticoruptie şi coagularea societăţii civile care să amendeze derapajele statului. Obiective secundare: impunerea propriilor oameni la alegerile locale şi parlamentare din acest an dar şi creşterea capacităţilor militare şi economice ale României. Toate eforturile de a crea o ţară puternică militar şi economic sunt anulate de corupţie. De aceea, prima etapă este curăţarea statului român de toate conservele plantate de serviciile ruso-chineze. Este o operaţiune complexă, în care lupta este posibil să capete alte valenţe şi să avem victime umane în curând. Membrii acestei reţele îi veţi recunoaşte uşor datorită faptului că au avut burse şi granturi prin fundaţiile lui Soros, au fost sau sunt membrii marcanţi în conducerea băncilor şi corporaţiilor occidentale sau sunt aşa-zisa elită românească vizibilă pe puţinele posturi TV ale reţelei occidentale. Reţeaua occidentală se bazează mai ales pe puterea internetului şi a Facebook-ului şi acest lucru se va vedea la alegerile viitoare în mod evident .

Reţeaua securisto-mafiotă românească

Între aceste două sisteme mari de putere care îşi dispută România a mai apărut şi o reţea a mafiei româneşti, care nu are scrupule însă are obiective clare de profit. Mafia românească este bazată în mare parte pe foşti membri ai serviciilor secrete sau infractori cu gulere albe toleraţi de ambele tabere dintr-un calcul meschin de interese. În ultima vreme, această mafie românească a fost lovită masiv, inclusiv de noi, pentru că încurca pe toată lumea. Mulţi infractori români din mafia românească au ales să îşi mute averile din România şi să se retragă (n.a. – de exemplu, SOV, Becali), dar nu vor scăpa pentru că pentru mafia internaţională aceşti indivizi sunt simpli speculanţi de duzină care le încurcă socotelile. De aceea mafioţii români fac toate eforturile pentru a fi cât mai puţin vizibili.(Tot o formă de mafie locală a căpătat şi masoneria locală împărţită între Est şi Vest, cu toate sub-ramurile ei. – n.a.)

Mare parte a populaţiei României nu ştie toate aceste lucruri sau poate doar le intuieşte. O să mă întrebaţi unde suntem noi în toată această ecuaţie.

Unde suntem noi, românii?

Mai există o forţă vitală românească? Mai există interes naţional? Şi dacă da, cine îl reprezintă? Cine este forţa plăpândă care luptă pentru interesul naţional românesc? Cine sunt acei puţini români liberi şi hotărâţi să rişte? De ce nu suntem pe scena politică? De ce nu suntem vizibili? A mai rămas cineva aici sau au plecat toţi românii de valoare, toţi liderii?

Am făcut multe anii aceştia. Ne-am organizat mai bine. Am retrezit cum am putut conştiinţa naţională şi mândria, amintindu-le românilor că sunt urmaşii celor mai drepţi şi mai viteji dinte europeni, am infiltrat toate partidele, le-am sabotat din interior şi am susţinut cu tot ce am putut antreprenoriatul românesc şi producătorii români. În acest moment România tinde să devină cel mai mare producător de software din Europa şi o parte din merit îl aveţi chiar voi. Sunt trei direcţii în care trebuie să meargă România – exportul de inteligenţă (producţie de soft, inginerie etc), producţie agricolă şi turism. În acest moment România este unul dintre cei mai importanţi producători agricoli europeni şi numărul producătorilor români a crescut de opt ori în aceşti şapte ani. Este şi meritul vostru. Cu cât vom avea o clasă de mijloc mai puternică, cu atât vom fi mai liberi. Avem şansa noastră şi vreau să credeţi în ea. Dacă acum şapte ani eram o mână de oameni dezorientaţi şi fără speranţe, acum suntem câteva mii în ţară şi străinătate. Nimeni nu a crezut că vom reuşi, însă suntem aici şi mai puternici ca niciodată. Vă mulţumesc pentru eforturile zilnice pe care le faceţi.”

Citiți și: 
Dezvăluiri: DNA arestează doar păpușile, nu și păpușarii sistemuluiIluzii anesteziante în care cred românii şi care blochează evoluţia şi dezvoltarea poporului român, a societăţii româneşti, a României
 

yogaesoteric
18 septembrie 2016