............................................................................................................................................................................................................................................................................................. PENSIILE SPECIALE ȘI FONDURILE ALOCATE PARTIDELOR POLITICE DIN BUGETUL STATULUI REPREZINTĂ FURT DIN AVUȚIA NAȚIONALĂ

miercuri, 28 februarie 2018

Viktor Orban: «Rețeaua lui Soros e departe de a renunța»


Unii încă simt mirosul banilor, alții nu vor să-și piardă pozițiile obținute cu ajutorul elitelor globalizatoare. Pentru ei, popoarele cu propria țară, cultură și religie sunt o specie fără speranță
Orban a avertizat că aproximativ 60 de milioane de persoane, potrivit unei evaluări a NATO, se pregătesc să migreze către Europa până în 2020. Majoritatea imigranților ar proveni din țări musulmane și ar forma „o majoritate musulmană clară în metropolele Europei”. „Londra nu va fi excepția, ci regula”, a adăugat premierul Ungariei.
Vorbind din spatele unui pupitru pe care era afișat sloganul „Ungaria este pe primul loc”, Viktor Orban a vorbit despre „disputa dintre Europa de Vest și Europa Centrală”, insistând că Europa de Vest urmează să devină o zonă a imigrației și a populației mixte, în timp ce Europa Centrală se mișcă în direcția unei noi dezvoltări, în diferite moduri.
Așa-zisele forțe antagonice, rețeaua lui George Soros și birocrații plătiți de către acesta sunt departe de a renunța. Unii încă simt mirosul banilor, alții nu vor să-și piardă pozițiile obținute cu ajutorul elitelor globalizatoare. Pentru ei, popoarele indigene precum noi, cu propria țară, cultură și religie, sunt o specie fără speranță, insensibilă la schimbare. Dacă este nevoie, vom introduce instrumente mai puternice în cadrul legislației pentru a combate Planul Soros. Guvernul nu va rămâne nepăsător în timp ce unii plănuiesc implementarea Planului Soros”, a spus Orban.
Guvernul Ungariei a depus în Parlament un proiect de lege care obligă organizațiile neguvernamentale să-și înregistreze activitățile și să plătească un impozit de 25% pentru donațiile primite din străinătate, fonduri care urmează să fie cheltuite pentru protejarea frontierelor. ONG-urile ar putea fi supuse unui ordin de restricție, cu posibile consecințe identice unei interdicții.
ONG-urile trebuie să fie transparente cu privire la finanțele lor, iar acelea care nu vor renunța la planurile periculoase vor fi interzise, indiferent cât de puternice sau de bogate ar fi”, a mai spus Viktor Orban.
Premierul Ungariei a anunțat că va promova combaterea migrației ilegale atât la nivelul Uniunii Europene, cât și la cel al Organizației Națiunilor Unite (ONU).
Vom lupta, de asemenea, în arena internațională. Cel mai important aspect este protejarea frontierelor, nu schema [UE] privind cotele obligatorii [de refugiați]. Dacă închidem frontierele, nimeni nu poate intra fără permisiunea noastră. Soros și rețeaua lui au acționat nu doar la Bruxelles și Budapesta, ci și la New York, la ONU. Au contribuit cu sume enorme de bani pentru promovarea imigrației la scară globală. Nu suntem singuri și vom lupta pentru a opri planul lui Soros, așa cum este prezentat la Bruxelles și la ONU. Avem o șansă bună să obținem aceasta, cred că vom avea câștig de cauză”, a declarat Orban.
yogaesoteric
27 februarie 2018

Premierul polonez provoacă proteste susținând că au existat «autori evrei» ai Holocaustului

 
Primul ministru polonez, Mateusz Morawiecki, a stârnit un scandal sâmbătă, 17 februarie, vorbind despre „autori evrei” ai Holocaustului, informează AFP citată de Agerpres.
Șeful guvernului de la Varșovia a comentat acest subiect încercând să explice recenta lege, controversată pe plan internațional, care ar fi menită să apere Polonia de acuzaţii privind complicitatea cu naziştii la genocidul din al Doilea Război Mondial.
Prezent la Conferinţa de securitate de la Munchen, premierul Morawiecki a fost întrebat de un jurnalist israelian, Ronen Bergman, dacă ar fi pedepsit în Polonia în cazul în care ar relata istoria unor membri ai familiei sale, deportaţi după ce fuseseră denunţaţi Gestapoului de către vecini ai lor polonezi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Acesta nu va fi pedepsit, nu va fi considerat infractor dacă spune că au existat autori polonezi (individuali) (ai genocidului evreiesc), la fel cum au existat şi autori evrei, autori ucraineni şi germani”, a declarat el în limba engleză. „Bineînţeles că nu vor exista urmăriri penale împotriva oamenilor care spun că au existat autori polonezi, pentru că ei au existat. Dar nu putem să amestecăm autori şi victime pentru că aceasta ar fi o insultă adusă tuturor evreilor şi tuturor polonezilor care au suferit atât de mult în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, a adăugat şeful guvernului polonez.
Noa Landau, de la publicaţia israeliană Haaretz, a reacţionat pe Twitter, denunţând afirmaţiile „scandaloase” şi acuzând sala, care aplaudase întrebarea jurnalistului, că a rămas tăcută după răspunsul premierului polonez. 
Ronen Bergman a notat pe Twitter că „reacţia premierului polonez a fost incredibilă”.
Afirmațiile premierului polonez vin în contextul unei dispute istorice apărute în jurul lagărelor de concentrare germane din Polonia. Unii istorici sau chiar oameni politici din Israel (dar nu numai ei), s-au referit la ele ca la „lagărele de concentrare poloneze”.
Afirmația a stârnit mânia guvernului conservator polonez care a inițiat o lege care pedepsește pe oricine afirmă că „Polonia ar fi fost implicată în Holocaust”. Legea a fost votată în Parlamentul Polonez şi a intrat în vigoare fiind aprobată şi de președintele Poloniei.
Polonia a fost o victimă a nazismului fiind atacată de la vest de armatele germane ale lui Hitler şi de la est de armatele sovietice ale lui Stalin. Polonia a fost practic împărțită între Germania şi Uniunea Sovietică. După ocuparea Poloniei, nu au existat corpuri de voluntari polonezi care să lupte alături de Hitler, așa cum au existat pe scară largă în Ucraina.
Teribilele lagăre de concentrare din Polonia au fost construite de armata germană şi s-au aflat permanent sub administrație germană. Din punct de vedere istoric referirea corectă la ele este: „lagărele de concentrate germane din Polonia”, deoarece aceste lagăre nu au fost administrate nicio clipă de polonezi iar Polonia, fiind ocupată de nemți şi de sovietici, nu se pune problema ca aceste lagăre de concentrare să fi fost construite de nemți cu acordul vreunei administrații poloneze (care nu mai exista).
Numeroși oameni politici, ziariști şi istorici din Israel şi din lume, au protestat însă împotriva legii poloneze, spunând că deși nu se poate vorbi de vreo administrație poloneză legată de lagărele de concentrare ale Germaniei Naziste din Polonia, au existat polonezi, uneori chiar comunități, care i-au turnat la nemți pe unii evrei, spunând despre ei „că sunt evrei”, atunci când germanii îi adunau pe evrei ca să-i epureze. (Așa cum desigur au existat şi polonezi care i-au ascuns pe unii evrei.)
Guvernul Polonez a replicat la aceste critici spunând că deși recunoaște că astfel de cazuri individuale au existat, ele implică o răspundere individuală a acelor persoane şi nu a administrației sau a statului polonez, urmașul de drept al Poloniei interbelice.
Acesta a fost contextul tensionat în care jurnalistul israelian Ronen Bergman, l-a întrebat pe premierul Morawiecki dacă el sau oricine altcineva ar fi pedepsit în Polonia, de noua lege, în cazul în care el ar merge acolo şi ar relata istoria unor membri ai familiei sale, deportaţi după ce fuseseră denunţaţi Gestapoului de către vecini ai lor polonezi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Noul scandal s-a pornit atunci când prim ministrul polonez a indicat în răspunsul său şi participarea individuală la Holocaust a unor evrei, alături de polonezi, ucraineni etc.
Acesta nu va fi pedepsit, nu va fi considerat infractor dacă spune că au existat autori polonezi (individuali) (ai genocidului evreiesc),la fel cum au existat şi autori evrei, autori ucraineni şi germani”, a declarat Morawiecki în limba engleză.
Această afirmație a trezit mânia ziarelor din Israel.
yogaesoteric
27 februarie 2018
 

luni, 26 februarie 2018

New York Times: Credeați că numai Rusia se amestecă în alegeri? Serbia este exemplul implicării SUA în procesul electoral din alte state


Rusia nu este singura care se amestecă în alegerile din alte țări”, scrie jurnalistul american Scott Shane, într-un articol publicat de New York Times, arătând că americanii nu s-au implicat, așa cum deja este arhicunoscut, numai în politica unor state din America de Sud, ci și pe alt continent, în Europa. Comentariul din NYT vine pe fondul acuzațiilor aduse Moscovei, de implicare în alegerile prezidențiale din SUA, și în urma acuzațiilor conform cărora echipa de campanie a lui Donald Trump ar fi colaborat cu rușii pentru a câștiga scrutinul.
Americanii au făcut-o și ei”, scrie Scott Shane, evocând exemplul Serbiei și răsturnarea de la putere a fostului președinte Slobodan Miloșevici.
Milioane de broșuri, afișe și autocolante au fost tipărite pentru a dărâma de la putere un președinte în Serbia. Brațul lung al lui Vladimir Putin? Nu, doar un mic eșantion de istorie a intervenției Statelor Unite ale Americii în alegerile din alte țări”, subliniază autorul articolului. La asta s-au adăugat „pungile pline cu bani livrate într-un hotel din Roma pentru favorizarea anumitor candidați la alegerile din Italia” și „informații scandaloase, care au ajuns în ziarele străine pentru a schimba rezultatele alegerilor din Nicaragua”.
Potrivit articolului din NYT, pentru alegerile din 2000, din Serbia, Statele Unite au finanțat cu succes efortul de „înfrângere a liderului naționalist Slobodan Miloșevici”, americanii aruncând în joc „consultanți politici și milioane de autocolante cu simbolul pumnului și cu sloganul «Este terminat!», aparținând opoziției, materiale electorale tipărite pe 80 de tone de hârtie, livrată de un contractor din Washington”.
Lista statelor de pe alte continente în care SUA au intervenit în procesul electoral nu se oprește la Serbia, incluzând și țări ca Italia, Irak, Afganistan, Nicaragua și Rusia.
Vince Houghton, atașat militar în Balcani la acea vreme și care a lucrat îndeaproape cu agențiile de informații, a afirmat că a văzut eforturile SUA de implicare în procesul electoral: «Am spus foarte clar că nu avem intenția de a-l lăsa pe Miloșevici să rămână la putere», spunea Houghton, în prezent istoric la Muzeul Internațional al Spionajului”, scrie Shane.
În articol se amintește faptul că marți, 13 februarie, „șefii serviciilor de informații americane au avertizat Comitetul de Informații al Senatului că Rusia pare să se pregătească să repete la alegerile din 2018 aceeași strategie pe care a dezlănțuit-o în 2016: atacuri informatice, scurgeri de informații, manipulare pe social media și chiar mai mult”.
Și, în timp ce majoritatea americanilor este „șocată în mod evident de ceea ce consideră ca fiind un atac fără precedent asupra sistemului nostru politic, veteranii serviciilor de informații și cercetătorii care au studiat operațiunile sub acoperire au o viziune cu totul diferită și revelatoare”, notează Shane.
Dacă întrebați un ofițer de informații dacă rușii au încălcat regulile sau au făcut ceva neobișnuit, răspunsul lui va fi «nu, deloc», afirmă Steven L. Hall, fost ofițer CIA, adăugând că țara sa a avut și ea «operațiuni de influențare a alegerilor»«Sper că vom continua să o facem»spune Hall.”
La toate astea, Shane nu poate să nu amintească și recenta declarație a fostului director al CIA, James Woolsey, care a spus că, „probabil”, SUA se amestecă în alegerile din întreaga lume – „dar numai pentru o cauză foarte bună și în interesul democrației”.
Oh, probabil, dar a fost pentru binele sistemului, pentru a evita preluarea puterii de către comuniști”, a spus Woolsey când a fost întrebat dacă SUA intervine în alegerile altor țări.
yogaesoteric
26 februarie 2018

 

duminică, 25 februarie 2018

Guvernările americane, cele mai corupte din istorie. Cum l-au ucis americanii de două ori pe bin Laden. Mai este acum SUA o democraţie funcţională?

Lui Trump îi este frică să nu fie asasinat

Robert Mueller, fost director al FBI, care lucrează ca procuror special „investigând” o înscenare pusă la cale de complexul militaro/de securitate şi de către democraţi să distrugă preşedinţia lui Trump, nu a reuşit încă să producă o fărâmă de dovadă că „Rusiagate” este şi altceva decât o ştire falsă orchestrată. După cum William Binney şi alţi experţi au spus, dacă există vreo dovadă, ea trebuie să fie la NSA. Nu e nevoie de nicio investigaţie. Deci, unde este dovada?
Constituie în schimb o dovadă despre cât de corupt este Washingtonul faptul că un scandal fals este investigat, în timp ce unul real nu este. Scandalul fals este Rusiagate a lui Trump. Scandalul real este vânzarea de către Hillary Clinton a uraniului către Rusia. Nu există nicio dovadă pentru primul. Dovezi ample ale scandalului Hillary sunt la vedere.
Deci, de ce sunt investigate acuzaţiile false împotriva lui Trump şi nu sunt investigate cele adevărate împotriva lui Hillary? Răspunsul este acela că Hillary, cu ostilitatea ei faţă de Rusia şi denunţarea preşedintelui rus Putin ca fiind „noul Hitler” nu este o ameninţate pentru bugetul şi puterea complexului militaro/de securitate, în timp ce dorinţa lui Trump de a normaliza relaţiile cu Rusia ar lipsi acest complex de „duşmanul” cerut pentru a justifica masivul lui buget şi imensa sa putere.
De ce nu a dat preşedintele Trump ordin departamentului de Justiţie să o investigheze pe Hillary? Este, oare, răspunsul frica lui Trump de a nu fi asasinat de complex? De ce nu a pornit departamentul investigaţia de unul singur? Este, oare, răspunsul faptul că guvernul lui Trump este aliat cu duşmanii săi?
Cât de corupt trebuie să fie Mueller pentru a fi de acord să conducă o investigaţie falsă, destinată să-l dărâme pe preşedintele ales democratic? De ce nu i-a arestat Trump pe Mueller şi Comey pentru rebeliune şi conspiraţie împotriva preşedintelui?
De ce îşi extinde Mueller investigaţia dincolo de mandatul său, aducând acuzaţii împotriva lui Manafort şi a altora pentru venituri nedeclarate vechi de un deceniu? De ce, în schimb, este hărţuit de către Congres jurnalistul Randy Credico pentru că l-a intervievat pe Julian Assange? Cum devine un interviu parte a investigaţiei Comisiei pentru Servicii Secrete a Camerei privind „măsurile active ale Rusiei implicate în alegerile din 2016”? Astfel de măsuri ale ruşilor nu au existat, în schimb, vânzarea uraniului a fost reală.
De ce conglomeratul media, care a produs ziarişti prostituaţi în loc de ziarişti, nu a căzut? Cum pot aceşti jurnalişti-prostituaţi să mintă 24/7, dar un bărbat nu poate face avansuri unei femei?
Odată ce începi să pui întrebări, ele sunt fără sfârşit.
Decăderea mediei americane şi europene este extremă. Aceşti jurnalişti-prostituaţi nu investighează niciodată evenimente reale. Nu cercetează nepotrivirile din poveştile oficiale. Nu leagă niciodată pistele abandonate. Nu fac decât să citească scenariul care le-a fost dat până când povestea oficială, care controlează explicaţia, este băgată în capul publicului.
Să luăm, de exemplu, pretenţia regimului Obama de a-l fi omorât pe Osama bin Laden în complexul rezidenţial din Abbottabad, Pakistan, chiar lângă o bază militară pakistaneză. Povestea oficială a trebuit să fie schimbată de mai multe ori. Regimul Obama pretinde că Obama şi alţi oficiali de vârf au urmărit raidul prin intermediul camerelor de pe căştile SEAL, dar că acele filmări au fost distruse. Nu există însă niciun motiv plauzibil pentru a renunţa la dovada filmată şi, desigur, nu a existat o astfel de dovadă, astfel încât pretenţia iniţială de a fi urmărit uciderea a devenit oficial o „greşeală de comunicare”. Fotografia înscenată cu oficialii care privesc enunţata filmare live nu a fost niciodată explicată.
Întreaga poveste nu are sens: Osama, neînarmat şi apărat doar de soţia sa neînarmată a fost ucis cu sânge rece de un SEAL. Dumnezeule, pentru ce? De ce l-au ucis şi nu l-au capturat pe „creierul terorist” de la care s-ar fi putut obţine informaţie f
De ce nu au fost luate nicio fotografie cu el? De ce a fost aruncat trupul lui Osama în ocean? Cu alte cuvinte, pentru ce au fost distruse toate dovezile şi nu a fost păstrat nimic care să sprijine povestea?
Pentru ce falsa poveste a unei înmormântări în mare de pe un portavion? De ce nu a fost nicio media interesată de faptul că echipajul navei a scris acasă că nu a avut loc nicio astfel de înmormântare?
De ce nu a fost interesat nimeni din presa prostituată de faptul că unitatea SEAL din care au fost luați cei care au făcut pretinsul raid asupra reşedinţei lui Bin Laden a fost suită, împotriva tuturor regulilor, într-un elicopter vechi de 50 de ani din timpul Vietnamului, ce a fost doborât apoi în Afganistan, toţi pasagerii fiind ucişi? De ce nu a fost interesat nimeni din presa prostituată de plângerile părinţilor acestora asupra procedurilor nepotrivite, care au costat viaţa copiilor lor şi despre teama mărturisită de fii lor că ceva nu e în regulă şi se simt în pericol?
A trebuit ca unitatea SEAL să fie terminată din cauza faptului că membrii acesteia se întrebau unul pe altul „care ai fost în raid”? „Ai fost în raidul asupra lui bin Laden”? Când, de fapt, niciunul nu fusese în acel raid.
De ce nu a fost Congresul interesat?
De ce nu a fost relatat în media din SUA despre interviul televiziunii pakistaneze cu un martor ocular al pretinsului raid asupra lui bin Laden? Martorul a contrazis toate aspectele poveştii oficiale. Şi acesta a fost imediat după eveniment. Nu fusese timp pentru ca cineva să pună la cale o contra-poveste elaborată şi nici motive să o facă. Aici este interviul şi aici  este o traducere verificată care confirmă acurateţea subtitrărilor în engleză.
Osama bin Laden era deja mort de aproape zece ani atunci când s-a pretins fals că trupele SEAL l-au ucis în Pakistan în mai 2011. Aici găsiţi necrologul din decembrie 2001 şi știrea de la Fox News o puteți găsi aici
În ultimul interviu confirmat al lui bin Laden, el spune că nu a avut nimic de-a face cu 9/11. De ce ar renunţa un lider terorist, care tocmai a reuşit să umilească „singura superputere a lumii” să se laude cu ceea ce a reuşit?
Gândiţi-vă. Povestea lui bin Laden, inclusiv 9/11 este falsă de la un capăt la altul, dar este înscrisă în enciclopedii, cărţi de istorie şi în conştiinţa publică.
Acesta nu este decât un singur exemplu al minciunii instituţionalizate pusă la cale de Washington şi de presa aservită, şi transformată în adevăr. Controlul Washingtonului asupra explicaţiilor i-a îndepărtat pe americani de realitate şi i-a făcut sclavii ştirilor false.
Deci, cum funcţionează o democraţie atunci când votanţii nu au informaţie adevărată şi sunt conduşi în agendele conducătorilor prin evenimente orchestrate şi ştiri false? Unde mai există o dovadă că SUA este o democraţie funcţională?
yogaesoteric
25 februarie 2018
 

sâmbătă, 24 februarie 2018

Ţara unde nu este acceptat bacşișul, numele copiilor trebuie aprobate, iar o lună pe an aproape toate magazinele se închid


Când ne gândim la Elveţia, primele lucruri care ne vin în minte sunt munţii Alpi, apoi bogăţia şi luxul şi nu în ultimul rând, pentru cei mai pofticioşi, caşcavalul elveţian şi ciocolata! Trecând peste toate aceste simboluri, să le spunem, sunt multe aspecte care fac Elveţia şi mai fascinantă.

Elveţia se situează pe locul trei în lume în ceea ce priveşte numărul proprietarilor de arme, estimându-se că există 3,4 milioane de arme la o populaţie de aproximativ 8 milioane de oameni. Totuşi, în ciuda numărului mare de arme de foc, violenţele armate de pe stradă sunt extrem de rare în Elveţia.
Poţi cumpăra o asigurare pentru aproape orice în Elveţia, inclusiv pentru distrugerea accidentală a unei chiuvete sau un accident cu bicicleta. Mai mult decât atât, bicicliştii sunt obligaţi să încheie o poliţă de asigurare şi să poarte tot timpul asupra lor un fel de vignetă, pentru a demonstra deţinerea poliţei.
Unele clădiri de apartamente din oraşele elveţiene obligă proprietarii să achiziţioneze exact acelaşi model de preş pentru casa scării.
Numele copiilor elveţieni trebuie să se afle pe o listă de nume aprobate. Astfel, elveţienii nu pot alege orice nume pentru copii lor, ci numai unul de pe lista aprobată!
Mall-urile permit cumpărătorilor să se plimbe cu coşurile de cumpărături peste tot. Astfel că o imagine destul de des întâlnită este cea a unui coş plin de alimente într-un magazin de îmbrăcăminte.
Clădirile de apartamente care includ uscătorii au un program strict de utilizare a acestora pentru fiecare apartament. Fiecare primeşte un anumit interval orar din timpul săptămânii în care îşi poate spăla şi usca rufele. Tot în clădirile de apartamente, orele de linişte sunt considerate sfinte. Pentru cei care nu respectă această regula, vecinii au grijă să cheme poliţia!
Plăcuţele de înmatriculare elveţiene sunt vândute direct unei persoane. Astfel, dacă hotărăşti să-ţi vinzi maşina, plăcuţa de înmatriculare rămâne la tine.
Sărbătorile de Paşte sunt cele mai importante, astfel că totul, în afară de benzinării, este închis de vineri până luni în timpul sărbătorilor.

În luna august, aproape totul în Elveţia este închis. Elveţienii au între 4 şi 5 săptămâni de vacanţă pe an şi îşi iau mare parte din aceasta în luna august.
Magazinele alimentare au secţiuni speciale pentru produsele din carne de cal, dintre care cele mai exclusiviste sunt marcate ca produse în Statele Unite ale Americii.
Majoritatea caselor şi a clădirilor de apartamente includ buncăre pentru bombardamente, folosite mai ales ca spaţii de depozitare. Cei care doresc să cumpere o casă în Elveţia sunt obligaţi prin lege să achiziţioneze şi un astfel de buncăr.
Ocupaţia persoanelor apare în cartea de telefon, imediat după numele acestora.
Bacşişurile nu sunt acceptate în majoritatea restaurantelor, iar cele care le acceptă, acceptă doar sume extrem de mici... cam cât pentru o cafea.
Amenzile rutiere, cum ar fi cele pentru depăşirea vitezei legale, sunt calculate în funcţie de venitul individului care a încălcat legea. 


Citiți și:
Ce nu știați despre Japonia

yogaesoteric

24 februarie 2018

vineri, 23 februarie 2018

OPERAȚIUNI CRIMINALE SUB STEAG FALS SUNT RECUNOSCUTE ULTERIOR DE CĂTRE GUVERNE

 
Fireşte că oamenii nu vor război. Tot ce trebuie făcut este să le spui că sunt atacaţi, iar pe pacifişti să-i denunţi că nu sunt patrioţi şi că pun ţara în pericol. Funcţionează la fel în orice ţară.” – Hermann Göring, Reichsmarschall-ul lui Adolf Hitler
Termenul „steag fals” semnifică operațiuni sub acoperire, menite să inducă în eroare populația, așa încât acestea să apară că au fost desfășurate nu de către cei care le-au plănuit și executat, ci de către alte entități, grupări sau națiuni. Termenul își are originea în războaiele navale din trecut, când exista obiceiul perfid ca un vas să arboreze pavilionul altei țări decât cea beligerantă, pentru a se putea apropia fără riscuri de nava inamică și a o ataca. Este foarte posibil ca ideea aceasta să le fi fost dată de pirații Evului Mediu. Dacă nu știați, aflați că celebrul craniu cu cele două oase încrucişate, aplicate pe fond negru, nu a fost niciodată pavilionul piraţilor. Aceştia preferau culoarea roşie sau pavilioane de împrumut, care să le mascheze adevărata îndeletnicire, iar aceste pavilioane erau de cele mai multe ori ale unor state şi erau schimbate funcţie de interes.
În zilele noastre, operațiunile sub steag fals nu mai sunt limitate la acțiuni de război și contra-insurgență, ele fiind desfășurate și pe timp de pace, de către organizații civile sau chiar de agenții guvernamentale care, ascunzându-și identitatea, vor să creeze o stare de tensiune, premergătoare atingerii unui scop politic.
În istoria recentă există multe evenimente documentate ca „operațiuni sub steag fals”, în care un guvern a desfășurat un atac terorist, după care și-a învinovățit inamicul, din rațiuni politice. Iată mai jos o listă destul de lungă, dar departe de a fi completă, cu astfel de operațiuni teroriste, pe care chiar oficialii țărilor respective au recunoscut – fie verbal, fie în scris – că le-au pus la cale:
- În 1931, trupele japoneze au plasat explozibil pe o linie de cale ferată, aruncând vina pe China, pentru a justifica invadarea Manciuriei. Acest eveniment este cunoscut în istorie ca „Incidentul Mukden” sau „Incidentul manciurian”. Tribunalul militar internațional de la Tokyo a relevat: mai mulți participanți la acest plan, inclusiv Hashimoto (un ofițer japonez de rang înalt) au recunoscut rolul pe care l-au avut în complot și au declarat că obiectivul „incidentului” a fost fabricarea motivului pentru care armata Kwantung să ocupe Manciuria.
- Un maior nazist SS (din eșalonul de protecție, corpul de elită al armatei lui Hitler) a recunoscut în cadrul proceselor de la Nuremberg că, la ordinul șefului Gestapo-ului, el, împreună cu alți naziști operativi, au desfășurat atacuri asupra propriilor cetățeni și resurse, fapte pentru care au dat vina pe polonezi, pentru a justifica invadarea Poloniei. Generalul nazist Franz Halder a depus, de asemenea, mărturie la proces că, în anul 1933, liderul hitlerist Hermann Göring a ordonat incendierea clădirii Parlamentului german, aruncând apoi vina în mod fals pe comuniști.
- Președintele Nikita Hrușciov a recunoscut în scris că, printr-o operațiune de tip „steag fals”, Armata Roșie a Uniunii Sovietice a bombardat pe data de 30 noiembrie 1939 (la trei luni după izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial) satul rusesc Mainila, blamând Finlanda pentru acest atac, ca motiv pentru declanșarea, patru zile mai târziu, a unui război ce avea să fie numit „Războiul de iarnă”. Ulterior, președintele Boris Elțin a admis că însăși Rusia a fost agresorul.
- Parlamentul Rusiei, actualul președinte Vladimir Putin și fostul președinte sovietic Mihail Gorbaciov au recunoscut că liderul sovietic Iosif Stalin a ordonat poliției sale secrete să execute 22.500 de ofițeri și civili polonezi în 1940, aruncând vina în mod fals pe naziști. Evenimentul este cunoscut în istorie ca „Masacrul din pădurea Katyń”.
- Guvernul britanic a recunoscut că, între anii 1946 și 1948, a bombardat cinci vapoare care transportau evrei ce încercau să scape de holocaust, căutând siguranță în Palestina. În acest scop, britanicii au inventat o grupare pe care au numit-o „Apărătorii Palestinei Arabe”, care ar fi revendicat atacurile.
- Israelul a recunoscut că, în 1954, o celulă teroristă care opera în Egipt a plantat bombe în mai multe clădiri, inclusiv reședințe diplomatice ale Uniunii Sovietice, lăsând în urmă „indicii” care-i implicau pe arabi ca făptași. Ghinionul lor a fost acela că una dintre bombe s-a detonat prematur, permițându-le astfel egiptenilor să-i identifice pe agresori. Ulterior, mai mulți israelieni au recunoscut înșelătoria.
- CIA, agenția de spionaj a Statelor Unite, a recunoscut că în anii 1950 a angajat iranieni care să se dea drept comuniști și să însceneze bombardamente în Iran, pentru a întoarce populația împotriva primului ministru de la vremea aceea, ales în mod democratic.
- Turcia a recunoscut că în 1955, guvernul turc aflat sub conducerea primului ministru Menderes a pus la cale bombardarea consulatului Turciei din Grecia (deteriorând în același timp și locuința lui Mustafa Kemal Atatürk, fondatorul Turciei moderne, aflată în apropiere.). Scopul atacului a fost blamarea Greciei și justificarea manifestărilor violente împotriva acestei țări.
- Pentru a-și scoate de sub acuzare secretarul de stat al apărării, Selwyn Lloyd, primul ministru britanic Anthony Eden a recunoscut că, împreună cu președintele american Dwight Eisenhower, au aprobat în 1957 un plan de desfășurare a unor atacuri în Siria, în așa fel încât vina să cadă pe guvernul sirian, determinând astfel, indirect, schimbarea de regim.
Anthony Eden și Dwight Eisenhower
- Fostul prim ministru italian (de profesie judecător) și fost șef al contraspionajului italian a recunoscut că NATO, cu ajutorul Pentagonului și al CIA, au pus la cale bombardamente teroriste în Italia și în alte țări europene în anii 1950, incriminându-i pe comuniști. Scopul a fost acela de a stârni revoltă și de a câștiga sprijinul populației în Europa, în lupta împotriva comunismului. Ca participant în acest program secret, el a afirmat: „Trebuie să ataci civili, bărbați, femei, copii, oameni obișnuiți, nevinovați, care sunt departe de orice joc politic. Motivul e foarte simplu: populația trebuie determinată să solicite conducerii statului măsuri de siguranță”. Să precizăm că Italia, ca și alte țări europene (Franța, Belgia, Danemarca, Germania, Grecia, Olanda, Norvegia, Portugalia, Marea Britanie) au fost ținta acestei campanii de teroare, ceea ce le-a determinat să se alăture NATO cu puțin timp înainte de începerea bombardamentelor.
- În 1960, senatorul american George Smathers a propus ca Statele Unite să lanseze un atac fals asupra Golfului Guantanamo, ceea ce le-ar oferi un motiv legitim să intre în Cuba și să răstoarne regimul comunist al lui Fidel Castro.
- Documente oficiale ale Departamentului de Stat al SUA arată că în 1961 mai mulți oficiali de rang înalt au luat în discuție bombardarea consulatului american din Republica Dominicană, cu scopul de a justifica o invazie în această țară. Din fericire, planul nu a mai fost dus la îndeplinire, dar propunerea a fost dezbătută într-un mod cât se poate de serios.
- După cum însuși Guvernul Statelor Unite a recunoscut, documente recent declasificate arată că în 1962, șefii mai multor departamente au aprobat și semnat un plan minuțios elaborat, prin care să se producă explozia unor avioane de linie și să se comită acte teroriste pe solul american, urmând să se dea vina pe cubanezi, pentru a se justifica invadarea Cubei. Proiectul a fost numit Operațiunea Northwoods și urmărea inițierea unor operațiuni militare clandestine, destinate să manipuleze opinia publică americană. Se plănuia rănirea și uciderea unor cetățeni americani, cu scopul de a acuza regimul comunist al lui Fidel Castro de aceste crime, fapt care ar fi constituit un pretext de invadare a Cubei. Conceput la inițiativa șefului Marelui Stat Major al armatei americane, generalul Lyman Louis Lemnitzer, acest plan a fost propus spre aprobare în 1962 președintelui John Kennedy, care l-a respins. Nu a fost pus în aplicare niciodată.
- În 1963, Departamentul Apărării al Statelor Unite a întocmit un document prin care era propusă atacarea unor state membre ale Organizației Statelor Americane – ca de pildă Trinidad-Tobago și Jamaica – în urma cărora să fie blamată Cuba. Documentul mai sugera mituirea unei persoane din guvernul lui Fidel Castro, care să organizeze un atac asupra Statelor Unite: „Singura soluție ce poate fi luată în considerare este mituirea unui comandant al lui Castro, care să inițieze un atac asupra zonei americane a Golfului Guantanamo”.
- Agenția de Securitate Națională a Statelor Unite (NSA) a recunoscut că a mințit în legătură cu „Incidentul din Golful Tonkin” din 1964, manipulând informațiile în așa fel încât să pară că vasele nord-vietnameze au tras asupra unui vas american, creând astfel o justificare falsă pentru declanșarea războiului din Vietnam. Consecințele acestei operațiuni sub steag fals au fost cele mai dramatice: pierderi americane – 58.220 morți, 150.000 de răniți, între care 50.000 cu dizabilități permanente, 125.000 de tineri fugiți în Canada pentru a scăpa de înrolare, 50.000 de dezertori din serviciul activ. Pierderile vietnameze – cca 3 milioane de morți, între care foarte mulți civili.
- Un comitet al Congresului Statelor Unite a recunoscut că în anii 1950-1970 FBI a folosit o serie de provocatori care au comis acte violente, pentru care au fost învinovățiți activiștii politici de stânga. Această campanie de discreditare numită COINTELPRO – Counter Intelligence Program – a fost desfășurată de FBI și a constat într-o serie de operațiuni sub acoperire, de cele mai multe ori ilegale, cu scopul de a supraveghea, investiga, intimida, infiltra, discredita și destrăma organizațiile politice disidente. În cadrul acestui program, țintele erau mișcările antirasiale și cele pentru drepturi cetățenești, organizațiile feministe, anticoloniale, anti războiul din Vietnam etc.
- Generalul turc Sabri Yirmibeşoğlu a recunoscut că în anii 1970 autoritățile turcești au ordonat incendierea unei moschei în Cipru, dând vina pe inamicul lor, Grecia, scopul acțiunii fiind creșterea urii populației împotriva grecilor pe insula disputată. Explicația sa: „În timp de război se înscenează acte de sabotaj, dându-se vina pe inamic, pentru a se crește rezistența populației. Acesta a fost un exemplu”. Ulterior, Yirmibeşoğlu a fost numit secretar general al Consiliului Național de Securitate al Turciei.
Sabri Yirmibeşoğlu
- Guvernul german a recunoscut că în 1978 serviciile secrete germane au detonat o bombă în zidul închisorii Celle, înscenând astfel o tentativă de evadare. În cadrul acestei acțiuni, au fost plantate probe incriminatorii în celula lui Sigurd Debus, un deținut suspectat de apartenență la facțiunea Armata Roșie.
- Un agent al Mossad-ului (agenția israeliană de spionaj) a recunoscut că în 1984 Mossad a plantat un radioemițător în reședința lui Muammar Gaddafi din Tripoli, capitala Libiei. Aparatul transmitea mesaje teroriste false, inventate și înregistrate de Mossad, pentru a-i crea lui Gaddafi imaginea unui susținător al terorismului. Ronald Reagan a bombardat Libia imediat după aceea.
- După Al Doilea Război Mondial, CIA, în colaborare cu agenții de spionaj din Europa de Vest, a creat o rețea de armate secrete, cu scopul de a destabiliza organizațiile de stânga din statele respective, prin operațiuni sub acoperire de tip „steag fals”. Cea mai renumită dintre acestea și prima despre care au fost făcute dezvăluiri complete a fost Operațiunea Gladio (gladius = sabie) care a funcționat în Italia. În această țară, la sfârșitul anilor ʼ70, serviciile secrete au folosit Operațiunea Gladio pentru a pune la cale atentate prin care să discrediteze mișcarea socialistă italiană, care la vremea respectivă deținea un loc important în Parlament. Existența structurii Gladio a fost dezvăluită abia la începutul anilor 1990, de către premierul italian Giulio Andreotti, care a confirmat că „armata italiană din spatele frontului numită Gladio a existat începând cu anul 1958, cu aprobarea guvernului italian”. În anul 2000, guvernul italian a elaborat un raport de 300 de pagini în legătură cu Operațiunea Gladio, afirmând: „Aceste masacre, explozii și acțiuni militare au fost promovate, organizate sau susținute de persoane din interiorul instituțiilor de stat italiene, precum și de persoane în legătură cu serviciile secrete americane”.
- Un diplomat algerian și mai mulți ofițeri ai armatei algeriene au recunoscut că în anii 1990 armata algeriană a masacrat în repetate rânduri algerieni civili, dând vina pe militanții islamici.
- Ofițeri ai armatei și ai serviciilor secrete ruse au recunoscut că KGB a bombardat în anul 1999 blocuri de locuințe, aruncând vina pe ceceni, care în felul acesta și-ar fi revendicat independența. Seria de bombe s-a iscat din senin, cu puțin timp înainte de încheierea mandatul președintelui Boris Elțin. A creat, evident, panică, populația solicitând contra-măsuri. Vladimir Putin a reacționat imediat, invadând Cecenia, ceea ce i-a adus un val uriaș de popularitate și o victorie zdrobitoare în alegerile din primăvara următoare.
- Conform Washington Post, poliția indoneziană a recunoscut că militari indonezieni au omorât profesori americani în Papua în 2002, punând crimele pe seama unei grupări papuașe separatiste, cu scopul ca aceasta să fie listată ca organizație teroristă. Însuși președintele indonezian a recunoscut ulterior că „cel mai probabil, guvernul a avut un rol în bombardamentele din Bali”.
- Statele Unite au acuzat în mod fals Irakul că ar fi jucat un rol în atacurile din 11 septembrie 2001, așa cum se arată într-un document semnat de Secretarul de Stat al Apărării, ca una dintre principalele justificări pentru lansarea războiului din Irak. Chiar și după ce Comisia 9/11 a admis că n-a existat nicio legătură cu această țară, vicepreședintele Dick Cheney a declarat că „dovezile sunt copleșitoare”, că Al Qaeda avea o relație strânsă cu regimul lui Saddam Hussein, că probabil el deține informații care n-au fost disponibile Comisiei și că mass-media nu și-a făcut temele cum trebuie. Înalți oficiali americani recunosc acum că războiul din Irak a fost lansat pentru... petrol, și nu pentru 9/11 sau arme de distrugere în masă. O altă consecință a atentatelor 9/11 a fost aceea că au dus la proclamarea luptei împotriva terorismului (musulman) și anularea unor drepturi civile ale cetățenilor americani, cum ar fi înregistrarea convorbirilor telefonice.
- Soldați israelieni sub acoperire au mărturisit în 2005 că au aruncat cu pietre în alți soldați israelieni, pentru ca vina să cadă asupra palestinienilor, acest atac constituind un motiv de discreditare a ideii de proteste pașnice ale palestinienilor.
- La summit-ul G20 de la Londra din 2009, un membru al Parlamentului britanic a relatat că a văzut cu ochii lui polițiști în uniformă încercând să incite mulțimea la violență.
- Mai mulți politicieni egipteni au recunoscut că în 2011, în timpul unui miting de protest, câțiva funcționari guvernamentali deghizați au furat artefacte inestimabile din Muzeul de Istorie din Cairo, în încercarea de a-i discredita pe protestatari. Antichitățile, printre care mumii extrem de fragile, au fost ulterior recuperate.
- Surse americane de înalt nivel au recunoscut că, în anul 2014, guvernul Turciei, țară parteneră NATO, a fost cel care a conceput și desfășurat atacurile cu arme chimice pentru care a fost învinovățită Siria. Un membru de rang înalt din guvernul turc a declarat într-o înregistrare audio că există și alte planuri de atac bine puse la punct, pentru care să fie blamat guvernul sirian.
yogaesoteric
23 februarie 2018
 

«Nu acceptăm cash!» – În Suedia nu poți bea nici apă, cu banii în buzunar. Doar 1% din tranzacțiile din 2016 s-au făcut cu bani lichizi

 
Suedia este pe cale să devină o societate complet cashless (fără bani lichizi), cu mult înaintea oricărei alte ţări din lume. Doar pentru 1% din valoarea tuturor plăţilor efectuate în anul 2016, aici au fost folosite bancnote sau monede (comparativ cu 7% în Uniunea Europeană şi în Statele Unite).
Jurnaliştii de la BBC se întreabă cum a ajuns această țară să renunţe aproape în totalitate la formele de plată tradiţionale, în timp ce pentru restul lumii un viitor fără cash pare mult mai îndepărtat.
Am vrut să minimalizăm riscul jafurilor şi este totodată mai rapid să plăteşti cu cardul. Reacţiile au fost în general pozitive. Ne place să folosim cardurile aici în Stockholm”, explica Victoria Nilsson, manager la un lanţ de cafenele în Stockholm, care afişează semnul „Nu acceptăm cash”.
Suedezii folosesc bani lichizi în mai puţin de 20% dintre tranzacţiile din magazine, conform datelor băncii centrale a Suediei.
În autobuze, banii cash au fost interzişi de câţiva ani, ca urmare a preocupărilor pentru siguranţa şoferilor. Chiar şi atracţiile turistice, printre care şi muzeul Abba din Stockholm, şi câteva hoteluri experimentează politici de tip card only (plata doar cu cardul). Bjorn Ulvaeus, fost membru al trupei Abba, este de altfel un înfocat susţinător al mişcării.
Ne spun că Suedia va elimina cash-ul în 15 ani. Nu vrem să fim ultimul loc în care se întâmpla acest lucru”, spune Pernilla Isaksson, manager al Nordic Light Hotel, potrivit This is Money.
Şi micii comercianţi îmbrățisează trendul, ajutaţi de tehnologii locale ca cea oferită de Zettle, startup-ul suedez din spatele primului cititor mobil de carduri de credit din Europa.
Astfel de tehnologii le permit comercianţilor din pieţe şi chiar şi vânzătorilor de baloane din parcuri de distracţii, şi oamenilor străzii care vând reviste să accepte cu uşurinţă plăți cu cardul.
Mai mult de jumătate dintre cei 10 milioane de locuitori ai Suediei folosesc Swish, un sistem de plată cu smartphone-ul care le permite clienţilor să trimită bani în siguranţă către orice alt utilizator al aplicaţiei folosind doar numărul de telefon al acestuia – aşadar, nota de plată la restaurant devine mai uşor de împărţit.
În general, clienţii sunt foarte interesaţi de tehnologiile noi şi se grăbesc să le adopte. Suedezii tind să aibă încredere în bănci, în instituţii. Oamenilor nu le este teamă de chestiuni de tip Big Brother sau de fraude legate de plăţile electronice”, spune Niklas Arvidsson, profesor la Universitatea Tehnică Regală din Stockholm.
Fenomenul se explică parţial şi prin infrastructură, Suedia fiind una dintre cele mai conectate țări în UE, prin numărul relativ mic de locuitori, aspect care înlesneşte astfel de experimente, precum şi prin nivelul scăzut al corupţiei, mai spune Arvidsson.
În mod neaşteptat, decizia băncii centrale de a emite bancnote şi monede noi, a cărei implementare a fost finalizată în anul 2017, a stimulat şi mai mult tranzacţiile fără cash. Unii comercianți pur şi simplu nu au vrut să-şi bată capul cu procedurile necesare pentru a se adapta la o astfel de schimbare, explică profesorul.
Până la urmă, chiar şi instituțiile religioase preferă plăţile electronice: tot mai multe biserici din Suedia acceptă donaţii via aplicaţii mobile.
Arvidsson se aşteaptă ca banii lichizi să reprezinte „o formă foarte marginală de plată” până în 2020, în timp ce un sondaj realizat în rândul comercianţilor a arătat că aceştia anticipează că plăţile în numerar vor fi complet eliminate până în 2030.
Nu toată lumea însă este încântată de această perspectivă.
Bjorn Eriksson, fost preşedinte al Interpolului, atrage atenţia că anumite categorii de persoane sunt lăsate pe dinafară.
Aproximativ 1 milion de persoane nu se descurcă cu cardurile: cei în vârstă, foştii deţinuţi, turiştii, imigranţii. Băncilor nu le pasă, pentru că aceste grupuri nu sunt profitabile”, susţine Eriksson.
Eriksson este liderul unei mișcări numite Kontantupproret (Rebeliunea cash-ului), care este preocupată şi de chestiuni ca furtul de identitate, îndatorarea populaţiei şi atacurile cibernetice.
Potrivit Consiliului Naţional Suedez pentru prevenirea infracţiunilor, numărul jafurilor a scăzut cu 70% între 2004 şi 2014. Eriksson susţine însă că hoţii vor găsi întotdeauna alte metode pentru a-şi lua banii. Ceea ce s-a şi petrecut: în urmă cu ceva timp, un bărbat a fost obligat de trei indivizi să le trimită 2.000 de coroane suedeze (210 euro) de pe telefonul mobil.
Totuși, două treimi din populaţia Suediei nu vor să scape chiar de tot de monede şi de bancnote, potrivit lui Arvidsson.
Suedezii au o legătură emoţională foarte puternică cu cash-ul, chiar dacă nu îl folosesc”, spune Arvidsson.
yogaesoteric 
23 februarie 2018