Jurnalişti cu camera ascunsă: Documentar sud-coreean confirmă industria criminală a jafurilor de organe din China comunistă

De peste 15 ani, la nivel international s-a atras atenţia asupra faptului că în China are loc un măcel care întinează obrazul rasei umane, în general, şi profesia medicală în special. Recente dovezi scot la iveală noi detalii. Sunt implicate agenții internaționale și unele consulate.

Echipa programului Raportul de Investigaţie 7, difuzat la TV Chosun, o reţea pe cablu deţinută de una dintre cele mai mari publicaţii din Coreea de Sud, Chosun Ilbo, a investigat sub acoperire fenomenul turismului pentru transplant – având în vedere miile de sud-coreeni care călătoresc în China pentru transplant de organe. Documentarul a fost difuzat în Coreea de Sud pe 15 noiembrie 2017. Deşi nu se specifică cu precizie momentul efectuării anchetei, filmările cu camera ascunsă par să fi fost înregistrate la începutul anului 2017.

Echipa de televiziune s-a deplasat într-un spital din oraşul Tianjin, din nord-estul Chinei, sub pretextul că se interesa de o intervenţie chirurgicală pentru un pacient sud-coreean cu o boală renală, care avea nevoie de un transplant de rinichi.
Reporterul, cu o cameră ascunsă, a filmat interacţiunea cu personalul spitalului, care l-a informat că un organ compatibil poate fi „găsit” în câteva săptămâni. În cazul în care familia pacientului ar fi fost dispusă să doneze bani în plus la organizaţia de caritate a spitalului, perioada de aşteptare putea fi scurtată şi pacientului îi putea fi alocat un organ compatibil chiar mai devreme – conform afirmaţiilor unei asistente.

Afirmaţiile asistentei ridică o întrebare importantă: având în vedere timpii extrem de mici, de unde ar putea proveni organele, care par a fi disponibile la cerere?

Bazat pe reportaje anterioare foarte bine documentate, unele chiar premiate, privind recoltarea de organe a Chinei comuniste, una dintre sursele majore o reprezintă prizonierii de conştiinţă care sunt deţinuţi în închisorile Chinei pentru credinţa lor. Segmentul social victimizat include în principal practicanţii Falun Gong – o practică spirituală pe care regimul chinez a interzis-o şi a persecutat-o sever începând din 1999 – dar, cuprinde într-o măsură mult mai mică, şi dizidenţi, uighuri, creştini.

Din investigaţii reiese că victimele sunt de obicei închise în lagăre de muncă, având analizele făcute la zi. Conform anchetelor efectuate până în prezent şi mărturiilor existente, organele sunt, de obicei, extrase din corp fără anestezie, victimele fiind apoi incinerate.

Imagine a camerelor de chirurgie din cadrul Spitalului Central Nr. 1 din Tianjin, unde mulţi sud-coreeni călătoresc pentru a li se face transplant de organe

Răspunzând învinuirilor care datează din 2004, regimul comunist chinez a susţinut în mod constant că organele provin de la prizonieri executaţi. Cu toate acestea, numărul transplanturilor de organe efectuate îl depăşeşte cu câteva ordine de mărime pe cel al execuţiilor, care, oricum, a scăzut semnificativ în ultimii ani. Explicaţia oficială este departe de a fi suficientă pentru contabilizarea nivelului de activitate observată în domeniul transplanturilor, în special având în vedere faptul că sistemul de donaţii voluntare de organe al ţării este aproape inexistent: potrivit credinţelor tradiţionale chineze, tulburarea cadavrului unei persoane după moarte este interzisă.

Documentarul jurnaliştilor sud coreeni semnalează, de asemenea, discrepanţe majore privind sursele de organe, citând rapoarte anterioare ale cercetătorilor independenţi – şi ajunge la aceleaşi concluzii privind probabilitatea existenţei unei bănci de organe, şi a unui număr de prizonieri ucişi la comandă, pentru prelevarea organelor lor.

Documentarul este extraordinar deoarece oferă noi dovezi concrete – afirmaţii directe ale personalului spitalului chinez şi ale medicilor din Coreea de Sud – care atestă că jaful sistematic de organe organizat de China comunistă continuă neabătut astăzi, alimentat în parte de străinii dispuşi să-şi prelungească viaţa prin intervenţii chirurgicale de transplant.

Oficialii chinezi au promis că folosirea prizonierilor ca sursă de organe va înceta, din ianuarie 2015. Aceste promisiuni pentru o eventuală reformă au determinat reacţii pozitive imediate din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Societăţii Internaţionale de Transplant. Însă raportul anchetei jurnaliştilor sud-coreeni contrazice brutal promisiunile oficialilor chinezi, pe care agenţiile internaţionale de resort s-au grăbit să le susţină.

Dovezi din spitale

Documentarul estimează că, începând cu anul 2000, aproximativ 2.000 de sud-coreeni au călătorit anual în China pentru operaţii de transplant, cu mult mai mult faţă de datele oferite de un studiu recent publicat în revista medicală Transplant, efectuat cu centrele de transplant din Coreea de Sud, care au monitorizat pacienţii care au suferit o intervenţie chirurgicală în China. Documentarul nu explică cum a fost obţinută cifra, deşi pare să fie o extrapolare bazată pe datele obţinute de reporteri.

Echipa de investigație a mers într-un spital din Tianjin popular printre turiştii sud-coreeni pentru organe, al cărui nume jurnaliştii nu l-au făcut public. Bazat pe imaginile filmate ale spitalului şi descrierea sa, acesta se potriveşte cu Spitalul Central Nr. 1 din Tianjin, despre care a relatat anterior și Epoch Times. Spitalul are o întreagă clădire cu mai multe etaje dedicate transplantului de organe, cu o capacitate de 500 de paturi.

La sosirea în spital, reporterul sub acoperire a fost întâmpinat de o asistentă medicală vorbitoare de coreeană, care i-a făcut turul secţiei. Un pacient sud-coreean care tocmai suferise o intervenţie chirurgicală de transplant a spus reporterului că a aşteptat două luni pentru un organ compatibil. Fiul pacientului i-a precizat reporterului că a durat aproximativ două ore de la prelevarea organului până la sosirea la spital. El a mai menţionat că spitalul percepea preţuri diferite pentru diferite grupuri.

Asistenta medicală vorbitoare de coreeană la Spitalul Central Nr. 1 din Tianjin, arătată în documentar

Reporterul a întrebat câte intervenţii chirurgicale de transplant se fac în mod obişnuit în spital. Asistenta a răspuns că, în ziua anterioară, existaseră trei intervenţii chirurgicale de rinichi şi patru hepatice. Dacă acesta ar fi volumul mediu de transplant zilnic, spitalul ar efectua aproximativ 2.500 de transplanturi pe an. Nu este cunoscută media transplanturilor zilnice.

După ce asistenta medicală şi medicul de transplant au studiat dosarul medical al pretinsului pacient sud-coreean şi au confirmat că pacientul era potrivit pentru intervenţie chirurgicală, reporterul a întrebat cât timp ar trebui să aştepte pacientul până la operaţie. Asistenta a răspuns că, în funcţie de caz, unii pacienţi au aşteptat doar o săptămână, alţii două săptămâni şi unii chiar 50 de zile. Apoi, a adăugat că dacă cineva dorea să accelereze procesul şi să aibă prioritate la obţinerea unui organ, ar putea să doneze bani fundaţiei de caritate a spitalului – în plus faţă de preţul intervenţiei chirurgicale. Când a fost întrebată cât de mult ar trebui să doneze, ea a răspuns 10.000 de yuani (aproximativ 1.500 USD).

Într-un schimb de replici care dă fiori, reporterul a întrebat dacă pretinsul pacient ar putea primi organul unui tânăr. Asistenta a spus că spitalul alege doar organe de la tineri.

Asistenta i-a arătat, de asemenea, un salon special pentru străini, care arăta ca o cameră spaţioasă şi bine amenajată – notând că fusese folosită de un pacient din Orientul Mijlociu, a cărui taxă de intervenţie chirurgicală fusese plătită de Consulat.

De asemenea, asistenta a informat reporterul că multe rude ale pacienţilor stau la un hotel din apropiere, o clădire cu 16 etaje, care aparţine spitalului.
Echipa de televiziune sub acoperire a vizitat hotelul şi a luat legătura cu un cuplu sud-coreean, unul dintre cei doi fiind un pacient cu transplant care trecuse recent printr-o intervenţie chirurgicală. Cuplul a relatat că un etaj al hotelului era doar pentru pacienţii coreeni şi rudele lor.

Experimente pe oameni

Ancheta jurnaliştilor sud coreeni a examinat, de asemenea, rapoartele potrivit cărora fostul şef al poliţiei din Chongqing, Wang Lijun, ar fi coordonat experimente morbide pe oameni, pentru a găsi metode de transplant de organe care să păstreze mai bine starea organelor. Învinuirile la adresa lui Wang Lijun au fost iniţial făcute de un ONG – Organizaţia Mondială de Investigare a Persecuţiei împotriva Falun Gong (WOIPFG).

Echipa postului TV a călătorit la spitalul şi laboratorul de cercetare din Chongqing, supravegheat pe vremuri de Wang Lijun, şi a găsit atârnate pe pereţi planuri ale unei maşini care ar provoca leziuni ale creierului şi ar cauza moartea cerebrală, arătând similar celei patentate de Wang Lijun, la care făcea referire WOIPFG. Brevetele pentru maşinile lui Wang Lijun sunt disponibile online, fiind numite eufemistic „maşini de impact pentru leziuni ale creierului”.

Schiţele unei maşini care provoacă vătămări cerebrale, atârnate pe peretele spitalului din Chongqing pe care Wang Lijun le supraveghea, arătate în documentar

Atunci când reporterul a întrebat despre scopul maşinii, personalul laboratorului a confirmat că maşina ar putea fi folosită pentru a provoca moartea cerebrală, păstrând organele sănătoase.

De altfel Wang Lijun, unul dintre cei mai mediatizaţi poliţişti ai Chinei, este personajul principal al unui scandal internaţional – în 2012 el refugiindu-se la Consulatul american din Chengdu unde a cerut azil politic, oferind americanilor saci cu documente, inclusiv despre recoltarea de organe a Chinei comuniste. Cererea sa a fost refuzată de secretarul de stat Hillary Clinton, generând teorii privind presupuse muşamalizări ale crimelor comise de grupuri obscure din administraţia americană.

Medicii complici din Coreea de Sud

Mai sinistru este faptul că medicii din Coreea de sud le recomandă pacienţilor să meargă în spitale chineze pentru a găsi organe. Echipajul TV a vizitat un spital din Seul, unde doctorul a recunoscut că a recomandat pacienţilor să viziteze spitalul Tianjin, specificând că nu o mai face în prezent. Când a fost întrebat despre preocupările legate de sursa organelor, medicul a refuzat să comenteze.

Un doctor de la un spital coreean anonim vorbeşte cu reporterul

La un alt spital sud coreean, păstrat anonim, un doctor este filmat în timp ce spune că ştie că organele din China provin de la prizonieri persecutaţi pentru credinţa lor. Dilema etică l-a determinat să nu mai recomande pacienţilor să se adreseze Chinei. Întrebat dacă a regretat deciziile sale anterioare, medicul spune că nu, deoarece pacientul avea nevoie de organ pentru a trăi.

O cerere de a comenta aceste fapte, transmisă către Societatea Coreeană pentru Transplant, a rămas fără răspuns.

Îngrijorări pentru Coreea de Sud. Agenţii internaţionale – complice

Anul trecut, o sursă anonimă care s-a identificat ca fost lucrător la Spitalul Central Nr. 1 din Tianjin a scris ziarului Epoch Times despre experienţa sa.
„Mulţi dintre pacienţii străini pentru transplant au venit în China în căutarea unui ficat sau a unui rinichi. Cea mai mare parte a acestor străini au fost sud-coreeni.” Sursa a explicat, de asemenea, modul în care pacienţii erau recomandaţi spitalelor. „Un cunoscut medic sud-coreean, de la unul dintre cele mai mari spitale din Coreea de Sud, recomandă pacienţii unui intermediar. Acest intermediar trimite apoi aceşti pacienţi la spitalul din Tianjin.”

În 2015, David Matas, unul dintre cei mai proeminenţi cercetători independenţi care a documentat dovezi privind recoltarea de organe în China, nota îngrijorarea faţă de lipsa de transparenţă a surselor de organe în China, la o conferinţă medicală care a avut loc la Seul, Coreea de Sud.

În cursul lunii iulie 2017, mai multe organizaţii internaţionale din domeniul sănătăţii semnau (în ciuda anchetelor din surse independente, care emiteau semnale îngrijorătoare) o scrisoare prin care salutau „donarea de organe şi reforma transplantului” din China. Printre ele se află Organizaţia Mondială a Sănătăţii (WHO), Academia Pontificală de Ştiinţe (PAS) a Vaticanului şi Societatea Transplanturilor (TTS), a raportat Global Times, un ziar chinez de stat.

Francis Delmonico pune batista pe ţambal

După transmiterea documentarului sud coreean, întrebat dacă PAS îşi va schimba poziţia faţă de sistemul chinez în urma dovezilor, dr. Francis Delmonico, preşedinte al Societăţii Internaţionale pentru Transplanturi între 2012 şi 2014, expert în transplant şi academician PAS, a evitat să abordeze direct dovezile prezentate în documentul coreean referitoare la abuzurile continue, răspunzând în schimb că: „poziţia PAS este de a sprijini reforma Chinei, care este în concordanţă cu Declaraţia PAS – care este semnată de colegii chinezi la Summit-ul PAS”.

Citiți și: 

Filmul «Human Harvest» dezvăluie secretul monstruos şi criminal al Chinei.Noi dovezi incontestabile care arată că reprimarea acerbă a mișcării Falun Gong a fost transformată în China într-o afacere extrem de profitabilă. 
Miliardar chinez rupe tăcerea (omerta) şi vorbeşte despre recoltarea forţată de organe a regimului comunist.

 yogaesoteric 

17 iunie 2018 

„Scrisoarea a III-a”

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=2037110686539408&set=a.1375718922678591.1073741830.100007214881274&type=3&theater

Acoperiții din presă (I)

Gândul.info/ Liviu Mihaiu: Cum să recunoşti un securist în presă. Curs intensiv de deconspirare în 10 puncte 

Liviu Mihaiu

Povestea mea cu jurnaliştii acoperiţi e veche şi începe de dinainte de primul meu articol din 2011 despre invazia misterilor Smith. Începe din redacţia Academiei Caţavencu (AC). Acolo am văzut ce înseamnă un singur măr stricat pentru viaţa unei „comunităţi de informaţii”, cum e Presa. Iar AC a fost primul organ de presă care a câştigat la CEDO un proces cu Statul român pentru ascultarea ilegală a ziariştilor din redacţie. Şi primul ziar care a denunţat infiltraţii din redacţie sau pe cei care au fost informatori plătiţi ai Securităţii. Era deceniul anticomunist în care Securitatea era un subiect, iar serviciile în perioada Măgureanu, el însuşi rezident al Securităţii, făceau mineriade şi dădeau jos prim-miniştri. Şi azi e la fel. Numai că azi, foarte puţini ziarişti au curajul şi locul unde pot scrie despre abuzurile poliţiei politice.

Suntem un stat eminamente securistic, atât prin număr, cât şi prin atitudinea societăţii faţă de acest flagel. Există o fascinaţie paralizantă când e vorba de acţiunile serviciilor secrete şi răspunsul pe care elitele îl au la acţiunile lor.

Acum fenomenul apartenenţei la serviciile secrete s-a instalat în mai toată presa, inclusiv la primul meu loc de muncă. O excepţie este şi Radio Guerrilla, un radio care a avut de suferit şi a fost închis doi ani din cauza, ca să vezi, tot a unor acoperiţi, un radio care nu are mogul sau acoperiţi, unde toţi cei care făptuiesc un act jurnalistic au semnat o hârtie prin care îşi declară notarial neapartenenţa la serviciile secrete sub incidenţa a 100.000 de euro despăgubiri.

Când scriam despre invazia securiştilor în statul de drept şi în presă, mulţi mi-au spus că sunt obsedat de securişti pe care-i văd peste tot. E drept, mai sunt ziarişti care confirmă acest aspect.

Chiar „mândria noastră naţională” premiată cu Nobel pentru literatură şi care a avut de-a face cu Securitatea şi consecinţele ei contemporane spunea: „40% dintre cei care se află azi la putere provin din vechea Securitate şi se protejează între ei”– Herta Müller, la Târgul de carte de la Frankfurt în 2009. Iar eu spun că alţii 40% dintre cei care sunt azi la putere sunt din Noua Securitate şi se protejează între ei.

Practic, noi trăim într-un mandarinat al Securităţii. Şi exact ca în anii comunismului, lumea vorbeşte azi pe la colţuri cu telefoanele în celelalte încăperi. Şi nu pentru că ar avea ceva de ascuns cum ne moralizează imbecilitatea propagandistică din presă a Noii Securităţi, ci pentru a vorbi exact ce gândesc, cel mai important lucru când discutăm despre libertatea unui individ.

Primele semne au început deodată prin agresiunea unor ziarişti împotriva mea. Ca om de investigaţii am început „cherchez la femme”, adică mobilul pentru care, de exemplu, o seamă de jurnalişti tot împrăştiau despre mine tot felul de bârfe cu scop depreciativ. Era pe vremea când trusturile mogulilor trebuiau lichidate, cu excepţia celor care se aliniau la politica oficială a statului băsesciano-american.

Ţin minte că la lansarea ziarului Adevărul, preşedintele Băsescu m-a admonestat că sunt „împotriva lui” pe motiv că avusesem într-o emisiune a lui Robert Turcescu opinia contrară întregului val de păreri „anticorupţie”, că preşedintele avea potenţialul unui Putin de Dâmboviţa şi că Justiţia se practică la comanda politico-securistică. Să spui asta în 2006-2007 a fost pentru mine o curată sinucidere.

Iar trusturile Realitatea TV şi Intact au fost atacate, după cum se întrevede azi, cu dovezi şi mărturia fostului comanditar suprem, „predestinate” distrugerii şi trecerii lor cu forţa organelor de forţă în tabăra „soldaţilor Binelui”, cum îi numeau Maior şi Coldea pe acoperiţii din presă. Cu Realitatea TV au reuşit.

Nu o să le dau numele aici. Îi ştiu pe majoritatea. Inclusiv pe acei grei cu care Coldea făcea şedinţe săptămânale de instructaj, acei pe care Dan Andronic îi numea în serialul „Noi suntem Statul. Ziariştii cu epoleţi”, „baterie de analişti”, pe deplin acoperiţi, „printre care şi Ion Cristoiu” şi pe care patronii îi plăteau şi îi plătesc şi azi mai scump, pentru că, deh, ei erau şi în „misiune pentru ţară”. Asta când nu mai pun Nicu Niro, Pescariu, Iordache sau Vanghelie bani la solda lor. În timp ce ei vorbesc intransigent despre corupţie. Confirm ce scrie Dan Andronic în acest serial şi numele date. Ei sunt mult mai mulţi, iar Dan Andronic însuşi a fost unul dintre cei pentru care oameni ai Noii Securităţi l-au sunat pe Cristian Burci pentru a-l lua la Prima TVpentru departamentul de Ştiri. Pentru că lucrurile aşa stăteau în faza în care Statul nu era încă, de sus până jos, al lor.

„Băieţii” există la cel mai înalt nivel al deciziei în toate trusturile de presă. Şi, ca să fie limpede pentru cei care nu înţeleg rostul acestora, sunt noii informatori ai Securităţii. Ba chiar unele televiziuni sunt înfiinţate de oameni ai celui mai puternic serviciu secret din România. Azi ei toarnă în numele valorilor euroatlantice şi ale multiculturalismului. Nici că se poate mai nobil de-atât, nu-i așa!!?
În afară de momentele când primesc ordine să atace vreun duşman al „valorilor”.

Iată un dialog între jurnaliştii Mihai Voinea, Cristian Delcea şi Ion Cristoiu, cel care se declară „comunist” şi care le dădea disidenţilor la Scânteia Tineretului rubrici de defulare la sfatul Securităţii.

Adevărul pe 21 septembrie 2015:

Adevărul: Aţi avut în redacţie ziarişti asupra cărora aveaţi bănuieli că sunt agenţi acoperiţi ai serviciilor?
Ion Cristoiu: Sunt sigur că în redacţie am avut mulţi ofiţeri acoperiţi. Mă sunau pe mine „băieţii” şi mă rugau: „Ştiţi, am vrea nu ştiu ce, în cazul cutare să dăm cutare”. Şi eu spuneam: „Păi, nu pot să mă duc la un redactor să-i spun«fă asta!»”. Şi zice: „Spuneţi-i lu’ X”. Şi îi ziceam lui X: „Bă, sună la numărul ăsta!”. „Aha, aha”, răspundea X. Şi suna.
Adevărul: Nu vă temeaţi că aceşti ziarişti acoperiţi pot deturna politica ziarului în funcţie de telefoanele „băieţilor”?
Ion Cristoiu: (…) Sigur că în spatele unei informaţii pe care ţi-o dă cineva se ascunde o manipulare, că urmăreşte ceva. Important este ca acea informaţie să fie corectă.
Adevărul: Nu mai conta cum a fost obţinută.
Ion Cristoiu: Era foarte important ca eu să nu fiu luat prin surprindere.

Ion Cristoiu

Vă prezint „Grila Simptomatologică” pe care eu o folosesc în a depista „alienii” de presă, înainte să verific prin mijloace jurnalistice la unităţi (SRI, SIE, DGIA, DGIPI, SPP, DNA) dacă intrusul este în slujba, nu-i aşa, a Securităţii Naţionale:

1. Sunt foarte agresivi la adresa jurnaliştilor care au alte opinii decât cele oficiale. La această oră există un război fără precedent în istoria postdecembristă, între entităţi de presă. Lor li se datorează.

2. Pentru ei nu există abuzuri ale serviciilor secrete sau ale DNA. Nu există dosare contrafăcute. Ei luptă cu patos revoluţionar pentru curăţirea societăţii de elemente corupte. Nu fac anchete despre asta. Nu scriu despre asta. Nu există abuzurile ale organelor de forţă sau ale protejaţilor lor.

3. Nu comentează niciodată negativ creşterea apocaliptică din ultimii 15 ani a bugetelor serviciilor ce a adus România pe primele locuri în lume la numărul de angajaţi şi bani cheltuiţi pentru securitate pe cap de locuitor.

4. Migrează de la un ziar/TV la altul în funcţie de ordin şi de obedienţa patronatului (vezi trecerea unui contigent de ziarişti de la Evz la RL).

5. Nu folosesc niciodată, nici public, nici în privat, conceptul de „Poliţie Politică”. Ei asta fac, nu jurnalism în slujba agendei cetăţeanului.

6. Sunt adepţii fanatici ai legilor Big Brother şi atacă orice persoană publică care li se opune din motive constituţionale (gen: „drepturile sunt un lux”).

7. Sunt adepţii folosirii tuturor mijloacelor ilegale de a elimina corupţia şi duşmanii aliaţilor noştri strategici.

8. Targetul lor este clasa politică şi în special PSD. Toţi cei care au potenţialul de a încropi cu ruşii fie doar şi o relaţie comercială, sunt duşmanii ţării.

9. Vorbesc despre libertăţile individuale şi constituţionale în genul stahanovist: „Nu ai nimic de ascuns, nu ai nimic de obiectat la ilegalitatea ascultărilor”.

10. Reneagă vehement orice fel de dezvăluire a celor din sistem despre Sistem, după logica sofistic-securistică: „Nu este credibil un om care are dosare” (Fie vorba-ntre noi, 90% dintre dosarele DNA sunt făcute pe denunţurile oamenilor care au dosare).

PS. Ah, uitasem să vă spun că mulţi dintre ei (în special cei pe deplin acoperiţi) primesc leafă de la unităţile angajatoare. Pentru categoriile de rang inferior primesc slujbă după tipicul descris mai sus.

Știri pe surse: Dragoș Pătraru, atac violent la adresa Digi 24 și a patronilor RCS&RDS în emisiunea sa  

Dragoș Pătraru, realizatorul emisiunii Starea Nației, difuzată de Digi 24, a lansat, în luna mai 2017, o serie de atacuri violente la adresa colegilor săi din televiziune, dar și asupra șefilor trustului RCS&RDS.
„Un subiect ocolit aici, la Digi 24, în ultimele zile. Un subiect tabu! Cum, există așa ceva?! La instituția care stă toată ziua cu dreptatea și cu adevărul în gură?! Un subiect pe care îl abordează unii de dimineața până seara, la alții nu există. Avem de-a face cu un soi de imbecilitate din partea multor jurnaliști, mai ales când vine vorba despre deontologii de serviciu.”, așa și-a început Pătraru partea din emisiune dedicată dezvăluirilor făcute de Antena 3 referitoare la RCS&RDS și la patronul trustului, Zoltan Teszari, alături de unul dintre directori, Ioan Bendei.

„Așadar, despre subiectul pe care oamenii de la Digi 24 nu îl abordează. Pentru că e frică, pentru că e prostie, nu contează. E incredibilă asta. Apar unii cu niște acuzații grave și tu te faci că plouă. Urât e să fii slugă, mă!”, a adăugat Pătraru.

După ce l-a criticat pe Ioan Bendei și a vorbit despre acoperiții din presă și despre cum ar putea fi înscenat dosarul aflat în instanță „șantaj la Antene”, în care fostul CEO al Antena 3, Sorin Alexandrescu a fost condamnat la închisoare, alături de Camelia Voiculescu, chiar pentru șantaj la adresa lui Ioan Bendei, Pătraru și-a continuat atacul la colegii de la Digi 24.

„Și, dacă tot suntem noi cu adevărul aici, la Digi, poate ar trebui să ne povestească despre asta și foștii administratori ai RCS&RDS. Nu așa se procedează în asemenea situații. Nu fugi de subiect, ci îl ataci, cu jurnaliști, cu specialiști, cu toată lumea. Nu ești în slujba lui Bendei sau a RCS&RDS, nu primești un salariu ca să taci. Asta, doar dacă legitimația de jurnalist e o acoperire și nu mai răspunzi în fața publicului, ci în fața…”

Știri pe surse: Digi 24 îl somează pe Dragoș Pătraru: „Îl vom da în judecată”  

Dragoș Pătraru

E război total la Digi 24! Totul a pornit de la emisiunea lui Dragoș Pătraru, care spusese, în luna mai 2017, la Digi 24, că postul are jurnaliști acoperiți. Cosmin Prelipceanu, redactor-șef al Digi 24, a declarat că televiziunea se delimitează de declarațiile lui Dragoș Pătraru. În plus, Prelipceanu i-a cerut lui Pătraru să prezinte numele jurnaliștilor acoperiți din televiziune, în caz contrar urmând a fi dat în judecată.

„Suntem siguri că aţi constatat virulenţa cu care, după atacuri la adresa conducerii RCS&RDS, a companiei înseşi, este atacat şi postul nostru de televiziune. Se fac acuzaţii nefondate, care au un scop ascuns ochilor publicului, scopul nu este numit, un scop legat de o cauză în justiţie. În această cauză, atenţie, părţile au fost obligate de instanţă să păstreze secretul dovezilor. Suntem provocaţi să încălcăm această obligaţie. Dar nu o vom încălca. Suntem provocaţi să ne pronunţăm înaintea justiţiei.

Ultima provocare este în mod cert cea a lui Dragoş Pătraru. Întrucât această manipulare a escaladat, – sunt prezentate informaţii fără să fie verificate şi fără să fie cunoscute împrejurările reale în care s-au petrecut faptele şi mai ales, înainte ca autorităţile judiciare să dispună măsurile legale, pentru a se stabili adevărul judiciar, – pentru corecta informare suntem nevoiţi să vă anunţăm că declaraţiile lui Dragoş Pătraru nu reprezintă poziţia postului de ştiri Digi24.

Din respect pentru adevăr şi din dorinţa de a ne păstra neutralitatea într-o chestiune juridică delicată şi complicată, am decis să solicităm tuturor instituţiilor statului implicate, precizări cu privire la evenimentele din ultimele zile. Se conturează deja informaţii şi se nasc foarte multe întrebări. Despre toate, pe îndelete, în zilele următoare. Vrem să ştim în folosul cui este făcută această operaţiune de mistificare a realităţii. Cui serveşte? Influenţarea pieţei de capital este intenţionată? De ce acum toată această operaţiune concertată de ascundere a adevărului? S-au scurs în presă informaţii din dosar? Cine le-a scurs şi în ce scop? Şi încă ceva.

Într-un stil care nu face cinste jurnalismului, jurnalismul ar trebui să se bazeze pe informaţii, nu pe zvonuri, Dragoş Pătraru face o acuzaţie extrem de gravă. El spune că unii dintre jurnaliştii noştri sunt acoperiţi. Îl somăm public pe Dragoş Pătraru să prezinte lista, dacă o are şi dovezile aferente. În cazul în care nu o va face, îl vom da în judecată.”, a amenințat Prelipceanu.

Pagina de media: Dragoș Pătraru, după emisiunea cu cazul Bendei-Intact: „A-ți pune întrebarea ce va spune șeful, te pune în afara interesului public.” 
 
[…]
Interviu cu Dragoș Pătraru

Paginademedia.ro: De ce această critică? 
Dragoș Pătraru: Singura mea problemă cu instituția, cu conducerea, cu unii oameni de acolo este că raportarea lor la public este greșită, iar asta se vede în audiență. Publicul simte.

Paginademedia.ro: De ce ai abordat subiectul? 
Dragoș Pătraru: Mă miră întrebarea asta, mai ales că nu cred că am făcut ceva deosebit. Am discutat despre un subiect fierbinte, real. De ce abordăm subiectul Dragnea seară de seară? Sau Iohannis? Sau PSD? Sau PNL? Pentru că sunt subiecte de interes. Ăsta e un subiect de mare interes public. Vorbim de un mod greșit de raportare la instituții ale statului. Nu putem permite ca niște cetățeni să formeze găști împreună cu instituțiile de forță, împotriva altor cetățeni. E greșit. Trebuie să scăpăm de asta.

Am așteptat câteva zile, să văd dacă se discută ceva, dar am observat că Digi24 se uită în altă parte, mulțumindu-se să difuzeze comunicatele companiei. Ce să facem? Să ne comportăm la fel? N-avem cum, indiferent de consecințe. Eu am o singură înțelegere, dincolo de hârtii. Cu publicul. Asta bate orice contract. Nu putem să ne uităm în altă parte, când apar astfel de subiecte, doar pentru că noi considerăm că suntem de partea bună a forței. Pentru că, după cum vedem zilnic, nu există bine și rău în România. Există rău mai mic sau mai mare și noi ne încăpățânăm să ne îndrăgostim de unul sau de altul.

Paginademedia.ro: A fost o critică dură. Vorbeai de faptul că „e urât să fii slugă”.
Dragoș Pătraru: Partea cu mentalitatea de slugă se referă la tot ce e în presă, la toți jurnaliștii care își pun întrebarea „ce o să zică șeful”. Dar au fost oameni în Digi24 care ar fi dorit să abordeze subiectul. Nu l-au mai făcut. Să nu fim ipocriți, există acest tip de comportament în toată presa românească. Trebuie să scăpăm de el. La Digi se manifestă mai puțin decât în alte părți, semn că uite, eu fac emisiunea astă seară de seară și nimeni nu mi-a zis niciodată nimic.

Paginademedia.ro: Care a fost reacția postului? 
Dragoș Pătraru: Nu există, la această oră. Sunt pe drum, să văd dacă îmi mai funcționează legitimația la intrare…

Paginademedia.ro: Te aștepți la o reacție a conducerii? 
Dragoș Pătraru: Din start, a-ți pune problema cum va acționa instituția este total greșit. Eu primesc bani pentru un serviciu pe care îl prestez pentru public. Nu sunt plătit să spun ce vrea compania. Ăla e PR, am o diplomă și pentru așa ceva, dar voi anunța când trec dincolo. În presă, nu e ca la fabrica de ciorapi, faci produsul, îți iei banii și pleci. Meseria de jurnalist se face doar în slujba publicului. Iar publicul nu este interesat de opinia instituției care ține contabilitatea activității de jurnalism. Nici eu, ca jurnalist.

A-ți pune problema ce va spune firma te plasează în afara interesului public. De ce? Pentru că pui interesul unei corporații înaintea interesului public. Asta ne afectează pe toți, de 27 de ani. Cea mai mare greșeală a unui jurnalist este să joace în echipa corporațiilor sau în echipa instituțiilor de forță ale statului. În acel moment, încetează să fie jurnalist, de fapt. Jurnalismul este despre a sancționa abuzurile statului și ale corporațiilor asupra cetățenilor. Punct.

Singura întrebare nu este „vai, ce o să zică șeful”, ci „aoleu, ce o să zică publicul”. Dacă ne întrebăm ce zice șeful, nici nu mai putem vedea bine subiectul real în cauză. Din păcate, o fac foarte mulți dintre jurnaliști.
Întrebarea aceasta „ce o să zică șeful”, care ar trebui să dispară, e foarte, foarte înfiptă în mentalul jurnaliștilor. Orice jurnalist își ia câtă libertate dorește el să își ia. Ești cât de liber vrei tu să fii. Când nu mai poți, te duci în altă parte. Acum ai și internetul, între tine și public nu mai e așa o barieră. Te duci și îți faci un site, un blog. Sigur, e greu, n-a zis nimeni că e ușor. Toată lumea iubește rezultatul, în loc să îmbrățișeze și procesul dureros care te duce acolo.

Paginademedia.ro: Ar putea înțelege publicul că vrei să pleci de la Digi?
Dragoș Pătraru: Unii vor să plec de la Digi. Nu vreau să plec de aici. Cred însă că această companie trebuie să facă presă doar pentru public și în interesul publicului. Dar da, există oameni care nu ne-au dorit acolo niciodată, atâta timp cât din iulie anul trecut (2016) am avut o singură întâlnire cu șeful instituției, care ne-a zis că nu vom rămâne mult, pentru că Digi 24nu e pentru noi, e un post aparte.

Acum încep să înțeleg la ce se referea. Le-am încurcat unor oameni calculele rău de tot. Am venit noi și am arătat că se poate face audiență. Și asta îi pune într-o situație dificilă față de patronat. Care s-a prins că se pot face rezultate.
Nu vrem să plecăm, avem contract pentru încă două sezoane, vrem să facem lucruri frumoase acolo. Dar știi cum e, trebuie să vrea și calul… 

Integral pe paginademedia.ro

(va urma)

Citiți și: 

Relația dintre Klaus Werner Iohannis și R.C.S. – R.D.S. 

Dan Andronic: Cum s-au infiltrat SRI, SIE, Armata și Internele în Presă. Operațiunea „Noi suntem Statul!” – Faza Ziariștilor cu Epoleți.
Vlad Mixich de la HotNews e omul serviciilor secrete.

yogaesoteric

16 iunie 2018

Este acum știința un sistem de credință?

„Important este să nu încetezi niciodată să-ți pui întrebări creatoare.” Albert Einstein

Ați fost tentați vreodată să vă puneți la îndoială gândurile, convingerile sau cunoștințele căpătate de-a lungul vieții? Puțini dintre noi fac asta, pentru că în viața de adult am decis deja că modul în care gândim este cel corect, cel care ne ține funcționali, adaptați la rutina vieții, și care, mai ales, ne reprezintă. Când devenim maturi, mintea se închide. Ne-am atașat emoțional față de propriile credințe și puține sunt aspectele de care ne mai îndoim. Nu ne mai gândim că, de fapt, am aderat la un sistem de credințe, însușindu-ne adevărurile altora.

Un „sistem de credință” este definit ca suma convingerilor despre natura divinului. Este o noțiune care se referă la întregul sistem de valori spirituale și informaționale, pe care l-am primit moștenire din generație în generație, prin părinți, profesori, filozofi, cercetători. În copilărie ne sunt inculcate o serie de convingeri și programe mentale, dintre care multe nu ne sunt deloc utile pe parcursul vieții și chiar ne blochează gândirea critică. Astfel, la maturitate nu mai suntem atenți la noi, la ce se întâmplă în jurul nostru, la legile firii. Nu mai cercetăm, nu mai descoperim și nu mai învățăm nimic. Îi lăsăm pe oamenii de știință să se ocupe de asta, după care așteptăm să ne informeze și pe noi.

Știința este un ansamblu de cunoștințe despre natură și societate, căpătate în urma unor studii sistematice și a unor metode specifice de investigație. Ea presupune gândirea liberă, verificarea ipotezelor și evidențierea rezultatelor. Din păcate însă, pentru cei mai mulți savanți, știința a devenit mai degrabă un sistem de credință, decât o metodă de cercetare. Cel puțin aceasta este părerea cunoscutului biolog și autor britanic Rupert Sheldrake, care în ultimii ani a explorat natura cvasi-religioasă a științei moderne, reușind să se elibereze de sub vraja ei dogmatică.

În prezent, Rupert Sheldrake, autor a peste 80 de lucrări științifice și 10 cărți, inclus în topul primilor 100 de gânditori ai secolului XXI de către Institutul Duttweiler din Zürich, este etichetat drept un om de știință eretic. Deține toate acreditările posibile în cadrul comunității științifice, printre care titlul de doctor în biochimie acordat de Universitatea Cambridge și absolvent al cursurilor de filozofie și istoria științelor de la Universitatea Harvard. Cu toate acestea, el afirmă că majoritatea savanților contemporani au aderat, fără să-și dea seama, la anumite adevăruri bazate, de fapt, pe credință, și nu pe dovezi, ceea ce limitează progresul științific. Neuroștiința, de pildă, admite că memoria există sub formă de urme fizice în creierul nostru, deși aceste urme n-au putut fi niciodată puse în evidență. În schimb, dr. Sheldrake sugerează că amintirile vin spre noi ca un fel de rezonanță din trecut. „Ne acordăm la trecut, spune el, iar creierul nostru este mai degrabă un receptor TV, decât un videorecorder”.

În cartea sa, A New Science of Life – Morphic Resonance (O nouă știință a vieții – Rezonanța morfică) dr. Sheldrake citează experimentele efectuate pe șoareci pe o perioadă de 50 de ani, ce par să dovedească această rezonanță. Astfel, o dată ce șoarecii aflați într-o regiune geografică sunt învățați să facă un anumit lucru, șoarecii din alte regiuni învață același lucru de zece ori mai repede. „Aceasta nu este doar o statistică marginală, ci un fapt impresionant, notează dr. Sheldrake în cartea sa. Oricare dintre teoriile privind memoria ar fi cea corectă, comunitatea științifică trebuie să fie receptivă la ambele posibilități. Iar dacă savanții ajung la concluzia că vechea explicație este o dogmă și nu un fapt, domeniul de cercetare a memoriei ar trebui să rămână deschis. A descuraja sau a interzice alte direcții de investigare pentru că noi credem că acele concluzii la care am ajuns sunt singurele valabile înseamnă a avea o atitudine monopolistică. E ca și cum am spune că toate industriile trebuie să se afle în mâna statului și să nu existe nicio competiție. Nu așa se progresează, nici în economie și nici în știință.”

Rupert Sheldrake

Ca să-și ilustreze acest punct de vedere, Rupert Sheldrake se folosește tot de o analogie. Mulți spun că științei ar trebui să i se acorde tot creditul, deoarece și-a dovedit succesul în numeroase domenii. Sheldrake este de acord că știința a reușit în crearea de aparate, mașinării, dispozitive, dar spune că a eșuat în explicarea multor fenomene și aspecte importante ale vieții, cum ar fi mintea umană. E ca și cum ai spune că regimul comunist din Uniunea Sovietică a fost un succes deplin deoarece a reușit să producă rachete și arme nucleare.

Între argumentele celor care-l numesc eretic, și cărora dr. Sheldrake trebuie să le facă față, cel mai frecvent este acela că știința actuală, bazată pe gândirea convențională, va fi capabilă în cele din urmă să explice totul, chiar dacă în momentul de față nu poate. În fața acestui reducționism științific, dr. Sheldrake folosește termenul inventat de filozoful Karl Popper: promissory materialism – materialismul promis, un fel de poliță în alb. În acest sens, el dă exemplul dezbaterii pe care a avut-o cu biologul materialist Lewis Wolpert pe tema proiectului de mare anvergură numit „Genomul uman”. În anul 2009, Wolpert afirma că, datorită acestui proiect, în curând vom fi capabili să prezicem fiecare detaliu al unei ființe umane, inclusiv anormalitățile. Întrebat ce înseamnă pentru el „curând”, a răspuns: 100 de ani. „Asta e cam cum ai spune că sfârșitul lumii va veni peste 100 de ani. Nu este o afirmație verificabilă, nu este știință. Este un act de credință, spune dr. Sheldrake. Știința ar trebui ca, în sfârșit, să admită că noi, oamenii, suntem în egală măsură ființe spirituale, cu suflete care există într-o lume spirituală, și ființe materiale, cu trupuri și creiere care există într-o lume materială.”

Cu asemenea convingeri nu-i de mirare că dr. Rupert Sheldrake a fost etichetat de comunitatea științifică drept eretic.

Citiți și:

Este mai mult ca niciodată necesar să realizăm că există un suflet al Universului şi că întreaga natură este într-un mod misterios însufleţită
Când Einstein l-a întâlnit pe Tagore: Conversaţia istorică a celor mai puternice minţi despre religie şi știință

yogaesoteric

13 iunie 2018

Un preot român din America acuză DNA că a devenit organizație teroristă

„Care este diferența între a lua ostatic un avion și a obliga un guvern să facă anumite lucruri?”

Dezvăluirile făcute de Vlad Cosma, care arată modul în care ar fi ajuns mai mulți procurori să fie promovați și cum s-ar fi falsificat probe în cazul mai multor oameni politici, nu au rămas fără reacții.

Preotul greco-catolic Chris Terheș, președinte al Coaliției Românilor din SUA, a scris pe contul său de socializare că DNA a trecut de la „grup infracțional organizat” la cel de „organizație teroristă”.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook Chris Terheș acuză faptul că, sub șefia lui Kovesi, DNA a avut obiective politice clare, a controlat și a subminat puterea democratic aleasă. Mai mult, spune Chris Terheș, DNA s-a comportat asemenea teroriștilor ținând cont de faptul că a răspândit informații false, s-a folosit de șantaj, manipulare și amenințări. Aducând în sprijinul afirmației sale legea care descrie în ce constă terorismul, Chris Terheș lansează următoarea întrebare: „Care este diferența între a lua ostatic un avion, și a obliga guvernul unei țări să facă anumite lucruri, ori a deschide dosare penale și a obliga liderii politici să facă ce vrei?”

„DNA a trecut de la grup infracțional organizat la cel de organizație teroristă. Acesta, sub conducerea lui Kovesi, are clar obiective politice, de control sau subminare a puterii democratice alese legitim în România, folosindu-se în acest scop de forță, răspândire de informații false, propagandă, șantaj, manipulare, amenințări asemenea teroriștilor.

Legea 535/2004 descrie pe larg în ce constă terorismul și cum se manifestă acesta.
Astfel, art. 1 spune:
«Terorismul reprezintă ansamblul de acțiuni și/sau amenințări care prezintă pericol public și afectează securitatea națională, având următoarele caracteristici: a) sunt săvârșite premeditat de entități teroriste, motivate de concepții și atitudini extremiste, ostile față de alte entități, împotriva cărora acționează prin modalități violente și/sau distructive; b) au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică; c) vizează factori umani și/sau factori materiali din cadrul autorităților și instituțiilor publice, populației civile sau al oricărui alt segment aparținând acestora; d) produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populației, menit să atragă atenția asupra scopurilor urmărite.»Fiecare dintre aceste 4 puncte sunt valabile în cazul DNA.

«Articolul 2. Faptele săvârșite de entitățile teroriste sunt sancționate potrivit prevederilor prezentei legi, dacă îndeplinesc una dintre următoarele condiții: a) sunt săvârșite, de regulă, cu violență și produc stări de neliniște, nesiguranță, teamă, panică sau teroare în rândul populației; b) atentează grav asupra factorilor umani specifici și nespecifici, precum și asupra factorilor materiali; c) urmăresc realizarea unor obiective specifice, de natură politică, prin determinarea autorităților statului sau a unei organizații internaționale să dispună, să renunțe sau să influențeze luarea unor decizii în favoarea entității teroriste.»

Care e diferența între a lua ostatic un avion, și a obliga guvernul unei țări să facă anumite lucruri, ori a deschide dosare penale, și a obliga liderii politici să facă ce vrei?

Toate dezvăluirile demonstrează că Kovesi este capul unei rețele teroriste care a dorit să ia ostatic statul român.

DIICOT-ul ar trebui să aresteze întregul DNA dat fiind că acesta a devenit organizație teroristă care, se vede clar, atentează la siguranța statului român”, a scris preotul Terheș.

Citiți și:

Dezvăluiri incendiare: SRI punea ţara la cale cu şefi din DNA, magistratură, miniştri şi politicieni la tenis şi la chermeze!Rechizitoriu împotriva SRI - DNA 

 yogaesoteric

13 iunie 2018

Replică la ipocrizia fenomenului #metoo. #120db, mișcarea «fiicelor Europei» contra violențelor comise de migranți și a deschiderii granițelor

Replică la ipocrizia fenomenului #metoo. #120db, mișcarea «fiicelor Europei» contra violențelor comise de migranți și a deschiderii granițelor

„Nu suntem sclave sau o pradă ușoară.”

Pe fondul agresiunilor tot mai frecvente comise de migranții ajunși în Europa occidentală, femeile din Germania au lansat mișcarea #120db, sponsorizată de organizația Generația Identitară, care își propune să sprijine victimele actelor de violență comise de refugiați.

„Ne-ați abandonat și ne-ați sacrificat. Predicați peste tot feminismul și drepturile omului, dar sunteți adevărații dușmani ai femeilor”, se spune în videoclipul postat pe site-ul mișcării.

Tinerele nemțoaice critică autoritățile că nu i-au expulzat pe criminali și nu controlează miile de migranți ajunși în Europa. Ele invită femeile să nu tacă. Să povestească pe rețelele de socializare prin ce au trecut, însoțind postările lor cu hashtag #120db.

Hashtag-ul 120db se referă la cei „120 de decibeli” care reprezintă frecvența zgomotului emis de noii „pantaloni anti-viol” creați în Germania în ianuarie 2017, ca răspuns la violențele comise de refugiați împotriva femeilor germane din Köln.

„Criminalii ne pândesc peste tot. Când alergăm în parc. Când ne întoarcem seara de la muncă. Când așteptăm un autobuz. Nu suntem în siguranță pentru că nu ne apărați. Pentru că refuzați să vă apărați granițele”, spun tinerele, cu trimitere directă la politica ușilor deschise a Europei în fața sutelor de mii de migranți.

Mai mult, intenția videoclipului femeilor germane se dorește și o replică acidă la adresa #metoo, mișcarea care s-a născut la sfârșitul anului trecut în SUA împotriva hărțuirii sexuale a femeilor, declanșată de acuzațiile la adresa producătorului de la Hollywood, Harvey Weinstein. De altfel, una dintre protagoniste spune că mișcarea a fost lansată ca „rezistență a femeilor, pentru femei” pentru că există o doză mare de ipocrizie în mișcarea #metoo, care nu a menționat nicio secundă hărțuirea sexuală și „violurile la care au fost supuse femeile europene de către migranți”.

„Noi suntem ceea ce voi încercați să suprimați, dar nu vom renunța. Nu suntem o pradă ușoară, nu suntem sclave, nu suntem trofee de război sau pierderi colaterale. Noi suntem fiicele Europei”, avertizează autoarele mesajului, declarându-se gata să se apere de agresori.

Dacă mișcarea americană #metoo a fost aplaudată unanim de presa occidentală și de tot felul de ong-uri, campania femeilor germane – despre care puține publicații au scris – este deja etichetată de Media Matters, o organizație progresistă, drept „xenofobă” și „etno-sexistă”.

Campania #120db a fost publicată pe canalul YouTube al austriacului Martin Sellner, una dintre principalele figuri ale Generation Identity, o mișcare paneuropeană creată pentru a apăra identitatea europeană și a lupta împotriva islamizării și migrării în masă în Europa.

Mișcarea are filiale în întreaga Europă, în special în Italia, Franța, Austria și Germania. Deși mișcarea #120db este alcătuită în principal din femei, Generation Identity a fost creat ca un site separat, care să includă toate europencele agresate de migranți. Iar principalul său mesaj este ca „frontierele Europei să fie închise imediat”.

Cotele obligatorii de refugiați au fost decise în septembrie 2015 la Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) în urma unui vot prin majoritate calificată.

Incidentele petrecute în noaptea de Anul Nou dintre 2015 și 2016, când în mai multe orașe germane, mai ales la Koln, numeroase femei au fost agresate de migranți veniți din Orientul Mijlociu au determinat multe state, printre care Ungaria, Polonia și Slovacia să spună NU cotelor obligatorii.

Citiți și:

ONG-uri care aduc migranți ȋn UE sunt finanțate de George Soros și de donatori ai lui Hillary ClintonHalucinant dar real: Poliția din Germania a primit ordin să nu sancționeze infracțiunile migranților!!!O jurnalistă daneză trage un semnal de alarmă pertinent… 

yogaesoteric
13 iunie 2018