Statul Paralel în acțiune: planul de distrugere a firmelor românești de către SRI împreună cu ANAF, MAI, DNA și celelalte parchete

...pentru a face loc „investitorilor străini”, în baza unui protocol ilegal semnat în 2012

Atac la firmele româneşti pe protocol – Dovezi incendiare ale asaltului poliţiei politice asupra firmelor româneşti la parchetele din capitală, în baza unei Hotărâri CSAT ilegale

La scurt timp după Planul comun de măsuri de aşa-zisă combatere a evaziunii fiscale, semnat în 2012 de PICCJ-Kovesi, SRI-Maior, MJ, MAI şi MFP, procurorul Cristian Ban a emis un Ordin prin care a cerut de la parchetele inferioare dosarele cu evaziune fiscală de peste 1 milion euro. Apoi a mulţumit SRI, DIPI şi ANAF.

 
Cristian Ban

Ies la iveală noi dovezi cutremurătoare despre cum au fost vânate firmele româneşti, în aşa-zisa luptă împotriva evaziunii fiscale (declarată vulnerabilitate la siguranţa naţională prin Hotărârea CSAT nr. 69/2010, prin eludarea rolului Parlamentului). Această luptă a fost iniţiată la nivelul SRI – PICCJ – Ministerul Finanţelor (ANAF) şi a fost exacerbată mai cu seamă la nivelul parchetelor din capitală, unde îşi au sediul social cele mai importante firme româneşti, care au fost vânate pentru a fi distruse prin blocări de conturi, inculparea administratorilor şi asociaţiilor şi alte metode. Dintre acestea, ca urmare a penetrării masive a ANAF de către ofiţeri SRI şi ca urmare a modificării legilor în regimul Traian Băsescu astfel încât procesul verbal de constatare al inspectorilor ANAF să devină mijloc de probă, distrugerea firmelor a devenit o „joacă de copil”.

Pe baza proceselor verbale de control ale inspectorilor ANAF cotropiţi de SRI, se reţineau pretinse evaziuni fiscale sau rambursări ilegale de TVA. În lipsa oricărei expertize, procurorii de la parchete de tribunale şi curţi de apel îşi croşetau acuzaţiile exclusiv pe raportul celor de la ANAF şi procedau la sechestre de conturi, inculpări, multe urmate de propuneri de arestare preventivă. După care ani în şir procurorii nu mai făceau nimic în dosare, însă firmele cu conturile blocate, administratorii şi acţionarii sub măsuri preventive, intrau în faliment. În timpul acestor anchete, numeroşi oameni de afaceri vânaţi cu dosare penale au acuzat presiuni de preluare ostilă a afacerilor lor de către concurența din piaţă, în special de firmele străine.

Lipsa de imparţialitate şi obiectivitate în aceste anchete este evidentă, câtă vreme între toţi participanţii la acuzarea unor firme există o înţelegere ocultă, parafată în secret între SRI – PICCJ – Ministerul Finanţelor (ANAF) – Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei.

Monitorizare şi vânătoare în masă a firmelor

Planul comun de măsuri pentru eficientizarea activităţilor de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale a fost încheiat în baza Hotărârii CSAT nr. 69/2010, şi semnat în ianuarie 2012 de următorii:
- procurorul general al României, Laura Codruța Kovesi;
- directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior;
- ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomițeanu;
- ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igas;
- secretarul de stat din Ministerul Justiţiei, Alina Bica (aceasta a semnat pentru ministrul Cătălin Predoiu).

Planul comun de măsuri conţine prevederi îngrozitoare pentru o ţară care se pretinde democratică, prevederi care vin în contradicţie flagrantă cu drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, în condiţiile în care orice contribuabil este declarat din start suspect că ar putea comite evaziune fiscală. Astfel, la capitolul I, intitulat Introducere, găsim următoarea frază: „Monitorizarea contribuabililor cu potenţial de evaziune şi fraudă fiscală ridicat, a societăţilor comerciale nou înfiinţate, clarificarea aspectelor practice rezultate în ultima perioadă din activitatea de colectare a taxelor şi impozitelor şi intensificarea cooperării interinstituţionale prin acordarea accesului comun la bazele de date specifice gestionate de către instituţiile de aplicare a legii în domeniu şi realizarea acţiunilor comune pe cele 9 domenii prioritare de intervenţie, impun adoptarea de măsuri conjugate ale instituţiilor de aplicare a legii nominalizate de HCSAT 69/2010”.

Aşadar, în document se vorbeşte despre operaţiuni de monitorizare în masă a contribuabililor cu potenţial să comită acte de evaziune fiscală. Practic, orice contribuabil, că este vorba despre persoană fizică sau societate comercială, a intrat sub monitorizare, mai ales că nu se vorbeşte nicăieri despre obligaţia ca monitorizarea să presupună existenţa unor suspiciuni sau indicii temeinice.

Efectele protocoalelor la parchetele din capitală şi un ordin al şefului PCA Bucureşti cu rezultate de mulţumire pentru SRI, DIPI şi ANAF

Multă lume se întreabă ce s-a petrecut exact mai departe, mai ales după ce ANAF a fost împânzit cu ofiţeri SRI, la ordinul lui George Maior, iar parchetele au fost scoase în linia întâi.

Lumeajustitiei.ro a intrat în posesia unui document care relevă că la nivelul Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, condus până în ianuarie 2017 de procurorul Cristian Ban, actual membru al CSM, şi colaborator asiduu pe protocoalele cu SRI, DIPI şi cu ANAF, a emis Ordinul nr. 1/6 ianuarie 2014 prin care a stabilit ca în temeiul art. 209, alin. 4 indice 1 din vechiul Cod de procedură penală:

„Art. 1 – Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti vor prelua de la parchetele de pe lângă judecătoriile şi tribunalele subordonate ierarhic urmărirea/supravegherea urmăririi penale în dosarele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală… dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro… înregistrate la parchete în perioada 01.01.2014 – 30.06.2014;

Art. 2 – Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti vor prelua de la parchetele de pe lângă judecătoriile subordonate ierarhic urmărirea/supravegherea urmăririi penale în dosarele penale având ca obiect fapte săvârşite de persoanele care, potrivit convenţiilor internaţionale, se bucură de imunităţi şi privilegii… înregistrate la parchete în perioada 01.01.2014 – 30.06.2014;

Art. 3 – …unităţile de parchet vor înainta la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti dosarele penale într-un termen de cel mult 7 zile de la înregistrarea acestora sub număr unic.”

Opinăm că ordinul lui Cristian Ban a încălcat legea care stabileşte competențele de instrumentare a dosarelor penale, întrucât art. 209 alin. 4 indice 1 din vechiul Cod de procedură penală, invocat în ordin, prevedea că un dosar poate fi luat la parchetul superior doar dacă urmărirea penală „este împiedicată sau îngreunată… cu acordul procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală”. Or asta presupunea ca întâi dosarul să se afle în lucru la un procuror de la parchetul competent prin lege şi doar dacă procurorul de caz îşi dădea acordul, dosarul putea fi preluat mai sus la PCAB.

De ce să se emită un asemenea ordin? Ştia Cristian Ban de la SRI sau din altă parte că vor veni în următoarele 6 luni dosare grele de evaziune fiscală? Erau câteva pe ţeavă să fie instrumentate sub directa lui oblăduire? S-a lucrat pe protocol şi planuri comune de măsuri?

Cert este că în urma acestui Ordin prin care Cristian Ban a făcut legea, trecând peste competența dată de cod, un număr de 32 de dosare au fost luate la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti.

Lumeajustitiei.ro a cerut CSM şi Inspecţiei Judiciare să verifice ce s-a ascuns în spatele acestui ordin!

Procurorul general Cristian Ban a declarat că rezultatele obţinute în urma ordinului său s-au produs în dosare în care s-a lucrat cu serviciile de informaţii SRI şi DIPI, dar şi cu ANAF:

„Comparativ cu celelalte parchete de nivelul Curţilor de apel din ţară, se constată că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu unităţile subordonate a recuperat peste 65% din totalul prejudiciilor recuperate la nivel naţional. La obţinerea acestor rezultate, un rol important l-au avut şi unităţile de poliţie economică de la nivelul IGPR, DGPMB şi sectoarelor din capitală, structurile DIPI şi SRI şi nu în ultimul rând specialiştii antifraudă din cadrul ANAF detaşaţi la parchete (…)

De asemenea, prin Ordin al procurorului general s-a dispus preluarea de către Parchetul Curţii de Apel a dosarelor complexe de evaziune fiscală, spălare de bani şi contrabandă, cu un prejudiciu mai mare de 1 milion de euro, precum şi a dosarelor având ca obiect conflictul de interese.
Ca urmare a acestor măsuri, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-au soluţionat, în premieră, în cursul anului 2014 mai multe cauze deosebit de complexe fiind emise 9 rechizitorii privind un număr de 22 inculpaţi (7 în stare de arest).

Prejudiciile estimate în soluţiile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au fost de 92.132.697 lei (aprox. 20.473.932 euro). Din acestea au fost recuperate efectiv ori s-au instituit măsuri asiguratorii pentru sumele de 57.125.921 lei (12.694.649 euro). La aceste date se adaugă şi prejudiciile recuperate şi măsurile asiguratorii instituite de celelalte unităţi de parchet de pe lângă tribunalele subordonate, care s-au ridicat la aproximativ 37.000.000 euro, evidenţiindu-se Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti cu bunuri indisponibilizate în cuantum de 33.000.000 euro. Şi celelalte unităţi de parchet au avut rezultate în creştere faţă de anii anteriori fiind depuse eforturi din partea procurorilor specializaţi, conducerilor unităţilor de parchet şi a lucrătorilor de investigare a fraudelor (…)

Se apreciază ca pozitivă activitatea specialiştilor ANAF detaşaţi la parchete, deşi se simte nevoia unei pregătiri profesionale superioare în cazul unora dintre aceştia. Spre finele anului 2014 s-a stabilit un program periodic de întâlniri cu conducerea ANAF pentru rezolvarea chestiunilor de practică neunitară.
Un neajuns observat este acela care constă în imposibilitatea efectuării de controale fiscale de către specialiştii ANAF detaşaţi la parchete la ordinul procurorilor.

Un alt neajuns este cel legat de obligativitatea efectuării unei expertize în situaţia contestării raportului de constatare întocmit de specialiştii ANAF.
De asemenea, se simte nevoia alocării unor resurse materiale suplimentare (computere, programe informatice s.a) specialiştilor detaşaţi de către Direcţia Generală Antifraudă pentru eficientizarea activităţii.

Colaborarea cu SRI şi DIPI a fost una foarte bună la nivelul marii majorităţi a unităţilor de parchet, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti simţindu-se nevoia diversificării colaborării în scopul sesizării şi documentării mai multor fapte din cele analizate.”

În realitate, globaliştii SUA-UE-Soros le-au cerut slugilor lor din România să pună în aplicare un astfel de protocol pentru a distruge firmele româneşti și pentru a face loc investitorilor străini. De fapt, toate protocoalele monstruoase, care au ieşit la iveală până acum, au fost create la ordinul globaliştilor.

Ideea este că Statul Paralel din România este creaţia globaliştilor SUA-UE-Soros. Sub pretextul „luptei anticorupţie”, globaliştii au încercat să transforme România într-un stat totalitar.

Statul Paralel din România este o entitate suprastatală, care a fost creată de către globaliştii SUA-UE-Soros, începând cu anul 2005, atunci când, într-o şedinţă secretă a CSAT, s-a decis introducerea corupţiei ca ameninţare la adresa Securităţii Naţionale, pentru ca serviciile secrete să aibă motiv să urmărească pe oricine doresc pe baza suspiciunii de „corupţie”.

În SUA a existat ceva asemănător, se numea Patriot Act, o lege abuzivă, creată de către George W. Bush, după atentatele de la 11 septembrie 2001 (o operaţiune orchestrată de către serviciile secrete americane). În baza legii Patriot Act, americanii au fost urmăriţi pe baza suspiciunii de „terorism”.

Apogeul Statului Paralel a fost în perioada 2014-2015, apoi puterea a început treptat să scadă. Începutul anului 2017 a fost unul devastator pentru Statul Paralel, căci, după dezvăluirile lui Sebastian Ghiţă despre Florian Coldea, adjunct al SRI, Florian Coldea şi-a dat demisia, şi aşa a început prăbuşirea Statului Paralel.

Pentru ca Statul Paralel din România să funcţioneze, oamenii globaliştilor SUA-UE-Soros, adică politicienii români, au schimbat Codul Penal şi Codul de Procedura Penală. Zeci de articole din Noile Coduri Penale au fost declarate neconstituţionale.

Un alt instrument important al Statului Paralel din România au fost protocoalele de colaborare dintre parchete şi Serviciul Român de Informaţii. Aceste protocoale sunt monstruoase, ilegale şi neconstituţionale, iar cei care le-au semnat trebuie să fie puşi sub urmărire penală.

Ce s-a petrecut în România? Globaliştii SUA-UE-Soros au încercat să transforme România într-un stat totalitar pentru a putea avea acces la resursele ţării cu scopul de a le putea prelua. Polonezii şi ungurii au reuşit să învingă Statul Paralel aducând naţionaliştii la conducerea ţării. Globaliştii încep să piardă puterea în Europa, oamenii începând să-şi dea seama ce se petrece, de fapt.

„Lupta anticorupţie” din România a fost una dintre cele mai mari minciuni postdecembriste servite românilor.

 

yogaesoteric
5 februarie 2019 

Formula AS în Covasna – Ioan Sabău Pop – «Este o tendinţă dirijată ca românii să fie scoşi din toate centrele mari ale Transilvaniei»

Ioan Sabău Pop, profesor la Universitatea Petru Maior din Târgu Mureş, membru al Curţii Internaţionale de Arbitraj Comercial și avocat

Statul român a plătit ceea ce se retrocedează azi

Formula AS: Despre jaful retrocedărilor din Transilvania s-a vorbit adesea în mass-media românească, cu toate astea, el continuă nestingherit: clădiri publice, clădiri istorice sau particulare, mii de hectare de pădure sau chiar sate întregi sunt restituite fără ca statul să intervină... Ce se petrece?

Ioan Sabău Pop: Într-adevăr, catastrofa retrocedărilor către maghiari care se petrece de ani de zile sub privirile nepăsătoare ale autorităţilor române, în ciuda tuturor strigătelor disperate ale societăţii, continuă. După părerea mea, este o tendinţă dirijată ca românii să fie scoşi din toate centrele mari ale Transilvaniei. Dacă s-ar petrece doar în Târgu Mureş, aş zice că e un accident. Dar se petrece în toate oraşele Ardealului, se petrece la Cluj, unde 160 de imobile din centrul oraşului au fost retrocedate maghiarilor, în Oradea, Arad, Timişoara, Sibiu. Aceeaşi situaţie este şi cu pădurile sau terenurile agricole transilvănene. Sunt restituiri către foştii grofi maghiari sau către instituţii, în majoritatea lor ilegale sau abuzive.

FAS: Ce drept are familia unui fost grof maghiar să revendice şi să primească zeci de mii de hectare de păduri româneşti, după câteva sute de ani?

ISP: Lăsând deoparte faptul că în Ungaria, de exemplu, indiferent de ceea ce aveai de recuperat, s-a impus un plafon de despăgubire de aproximativ 200 de mii de dolari şi că românii nici măcar nu au apucat să primească ceea ce este al lor – peste 200.000 de proprietăţi, situaţia la noi a fost posibilă din cauza ignorării voite a unor înţelegeri şi tratate internaţionale în vigoare. Tratatul de la Trianon este unul dintre ele. Acolo se spunea clar că persoanele imperiului pot opta pentru ce cetăţenie doresc, faţă de ţările ce îl compuneau. Acestora li s-a spus optanţi. În România, majoritatea optanţilor maghiari au ales cetăţenia maghiară, şi statul român a avut mai multe procese pe această temă, inclusiv la Curtea de Arbitraj din Paris, unde a fost reprezentată de Titulescu, ajutat de alţi doi avocaţi mari ai timpului. Ungaria a fost reprezentată de contele Apponyi. Din moment ce optanţii alegeau cetăţenia maghiară, ei îşi pierdeau proprietăţile din ţară, după cum era şi firesc, cu condiţia ca România să le plătească optanţilor maghiari despăgubiri pentru părţile expropriate. Deci, optanţii care alegeau cetăţenia maghiară renunţau la proprietăţile lor din România şi statul îi despăgubea.

România era foarte bogată pe atunci, şi Brătianu, ca să fie sigur că acest conflict se va şterge, a spus că pe lângă sumele decise la Paris, România va da încă 10% ca răscumpărare maghiarilor. Pentru asta, România a plătit, din 1927 şi până în 1934, sume imense către aceşti optanţi: echivalentul a 4,48 tone de aur, plus echivalentul a 87 de milioane de dolari ce trebuiau primiţi de statul român ca despăgubiri de război şi pe care România nu i-a luat, lăsându-i tot în contul plăţilor. Se plătea către un fond extern din Paris, Fondul Agrar, de unde banii erau distribuiţi către optanţii maghiari. Toate aceste pământuri şi proprietăţi au fost luate de statul român pentru a se face reforma agrară a lui Ferdinand, când toţi ţăranii au primit pământ. Planul acesta a fost: s-a luat de la cei bogaţi contra unei sume şi s-a redistribuit către ţăranii români. Deci, statul român a plătit deja ceea ce se retrocedează azi. Ceea ce s-a plătit atunci, în baza unui tratat şi a unui proces la Paris, astăzi vine a patra generaţie a optanţilor şi recuperează de la statul român – ceva ce nu le mai aparţine de drept.

FAS: Dar românii, împroprietăriţi prin reforma agrară, nu şi-au făcut acte pe proprietăţi? Cum le mai poate lua cineva ceea ce este al lor?

ISP: Din păcate, cei împroprietăriţi erau atât de săraci şi de neştiutori de carte, încât marea majoritate nu s-au înscris în cartea funciară. Situaţie care există şi astăzi, când, la mai bine de 25 de ani de la Revoluţie, încă mai sunt oameni fără acte pe pământul deţinut. În plus, atunci mai erau şi alte impedimente. De exemplu, specialiştii de la cartea funciară erau foarte rari, plecaseră în Ungaria. Practic, era foarte greu să găseşti un topograf la acea vreme. Ca să nu mai vorbim că foarte multe cărţi funciare au fost luate de grofi şi de cei care au plecat, şi statul român s-a trezit cu această problemă naţională majoră, imposibil de rezolvat pe termen scurt. Problema e cunoscută şi, deşi statul maghiar era necesar să restituie acele acte, nici în ziua de azi nu au fost returnate, chiar dacă avem şi tratate noi care reglementează această problemă cu Ungaria.

Samsarii sunt de aici, din România

FAS: Pare halucinant ce spuneţi! Hoţie pe faţă! De ce nu se confruntă, pur şi simplu, lista optanţilor care au primit deja despăgubiri, cu lista celor care cer astăzi alte retrocedări?

ISP: La Tribunalul de Mare Instanţă din Paris există aceste acte, dar nimeni, niciodată, nu a mers acolo să întoarcă măcar o filă! Şi la noi, la Banca Naţională, sunt o parte din aceste liste oficiale, dar funcţionarii de-acolo nu vor să dea acces. În aceste acte s-ar vedea exact cât a dat statul român şi cine a beneficiat de plăţile acelea. Aşa s-a ajuns cu un caz de la Topliţa, unde familia Urmanzi cere o restituire dubioasă, la fel ca şi familiile Banffy, Elteteo, Kemeny, Kanouky, Kendeffy şi alte familii ale foştilor grofi, care probabil se regăsesc pe lista optanţilor despăgubiţi deja de statul român, dar care vin şi cer din nou să li se retrocedeze suprafeţe şi averi imense.

FAS: Cum au curajul să mai ceară o dată ceva pentru care au primit deja despăgubiri?

ISP: Mulţi dintre ei nu ştiau că au fost date compensaţii, mulţi nu ştiau nici cum arătau exact vechile proprietăţi deţinute. Dar trebuie precizat că samsarii care au transformat retrocedările în sursă de profit sunt de aici, din România. Mergeau şi băteau la uşă în Austria sau Ungaria şi spuneau: „Iată, aveţi de recuperat o avere imensă în România! Ne ocupăm noi, contra cost”. Se întorceau apoi în România, se înţelegeau cu un prefect și astfel sprijiniţi de putere afacerea era foarte profitabilă. Deşi statul român avea documente în arhive, nimeni nu le-a verificat.

La noi, în Mureş, au fost 18.000 de revendicări ce trebuiau rezolvate rapid, cu presiuni de sus, de la oameni gen Hrebenciuc, Chioariu, Paltinu, Frunda şi alţii, aşa că la comisii s-au luat decizii greşite. În acest context politizat s-au petrecut lucrurile. La Sovata, un composesorat primeşte, în loc de 2 hectare, 2000 de hectare, doar prin falsificarea unei virgule. Prefectul a făcut plângere şi parchetul din Sighişoara a venit după 8 ani, spunând că s-a prescris cauza. E un complex de complicităţi împotriva statului român, cu mize financiare enorme. A fost şi multă ignoranţă, nu doar corupţie. Ar fi trebuit ca prin lege, arhivele să furnizeze date pentru proprietăţi. Dar asta nu s-a petrecut şi s-a ajuns la paradoxuri precum cel de la Arcuş, unde a apărut un moştenitor din Africa. Nu ştie ungureşte, nu îşi cunoştea nici avocatul până să vină în România, dar el revendica o restituire de 11 milioane de euro! Asta, în timp ce o nepoată a lui Augustin Maior, fost prefect, prezent la Marea Unire, preşedinte al Astra şi senator, nu a reuşit să recupereze mai nimic din averea familiei, pentru că aceşti samsari au intervenit împotrivă.

Familiei lui Banffy i se restituie păduri de zeci de mii de hectare

FAS: Ce spuneţi aduce a crimă împotriva statului.

ISP: Sunt foarte multe asemenea cazuri, unele dintre ele dramatice, aşa cum este cel al satului Nadeş. Acolo s-a cerut nici mai mult nici mai puţin decât retrocedarea întregului sat, cu cimitir, cu pământul de sub biserică şi cel de sub casele oamenilor, adică aproape 8000 de hectare. Aceeaşi situaţie este acum în satul Idicel, pe care îl revendică în întregime familia Kemeny. La Târnăveni s-a făcut o cerere de retrocedare în numele unui mort. Omul murise din 1982 şi cineva a venit cu o procură că îl reprezintă.

Alt caz este al lui Banffy, care a fost criminal de război şi a cărui avere a fost confiscată prin decizia tribunalului militar. Şi totuşi, familiei sale i s-au restituit proprietăţi de păduri de zeci de mii de hectare. Unele sunt primite, altele în proces încă. Un caz clasic de restituire dubioasă este al familiei Urmanzi din Topliţa. În 1944, e dat în urmărire drept criminal de război şi moare în 1945. Dar astăzi vine fostul viceprimar al oraşului, strânge documente şi se dă nepotul lui Urmanzi. A primit în jur de 3000 de hectare şi câteva clădiri. Apoi, sunt cazurile celebre cu Hrebenciuc şi Paltin Sturdza şi retrocedarea a 43.000 de hectare în judeţul Bacău (aţi citit bine, patru zeci şi trei de mii – n.red.), sau deputatul Marko Attila, care se ascunde şi astăzi în Ungaria, fiind urmărit pentru retrocedări abuzive. E de subliniat faptul că multe dintre aceste retrocedări au la bază un fals.

FAS: Şi autorităţile române, guvernul, parlamentarii nu reacţionează în niciun fel?

ISP: Reacţia este indiferenţa şi amorţirea. Când văd autorităţile române aşa de inerte în faţa unor astfel de catastrofe, nu pot decât să bănuiesc o complicitate.

Ce se poate pentru maghiari şi germani, pentru români nu se poate!

FAS: În aceste retrocedări abuzive sunt implicate şi instituţii?

ISP: Da. Este vorba despre biserica catolică, cea evanghelică şi cea lutherană. O să urmăresc să vă explic situaţia cu cât mai puţine detalii tehnice, deşi pentru ceea ce vă spun există o documentare legislativă temeinică. Bunurile bisericeşti sunt de două categorii: cele pioase – icoane, cărţi sfinte etc. şi cele civile – păduri, pământuri, clădiri etc. Nu avem nicio problemă cu cele pioase, ci cu cele civile.

În 1942, printr-o convenţie între Grupul Etnic German şi bisericile evanghelică şi lutherană, toate bunurile civile ale acestora sunt trecute în proprietatea Grupului Etnic, cele două biserici identificându-se cu el. Grupul Etnic German era o mişcare hitleristă, cum erau în România legionarii, însă cu membri mai duri chiar şi decât naziştii. Motiv pentru care, ulterior, a şi fost desfiinţată.

După 1944, toate bunurile de pe teritoriul statului român aparţinând inamicilor statului român şi ai aliaţilor săi se preiau de către stat în administrare, mai puţin soldaţi, efecte de război şi altele care se predau. Pentru asta, statul român a înfiinţat CASBI – Casa de Administrare a Bunurilor Inamice.

CASBI a preluat în felul ăsta tot ce deţinea Grupul Etnic German, dar şi tot ce deţineau legionarii. Numai că după Revoluţia din 1989, se înfiinţează Forumul Democrat German la Sibiu şi ei se consideră urmaşii Grupului Etnic German. Ca urmare, revendică tot ceea ce le-a aparţinut. Aşadar, ignorăm convenţia de armistiţiu din 12 septembrie 1944, un document de drept internaţional, ignorăm şi Convenţia de la Paris din 1948, care nu a fost o lege abuzivă a comuniştilor, ci o lege dată pentru clarificarea situaţiei după cel de-al Doilea Război Mondial, la nivel internaţional, şi începem să retrocedăm în mod aberant. Atunci, de ce nu le retrocedăm şi legionarilor ceea ce au avut? Cumva, pe acelaşi model s-a acţionat şi în cazul Statusului Romano Catolic, desfiinţat în anii ʼ30, care nu a fost persoană juridică cu drept de proprietate asupra clădirilor din Transilvania.

Cu toate acestea, în 2002 se înfiinţează o Asociaţie a Statusului Romano Catolic şi se auto-proclamă continuatoarea şi moştenitoarea vechiului Status, pe baza unei hotărâri judecătoreşti false şi cu un procuror fie cumpărat, fie adormit. Această nouă asociaţie revendică aproximativ 2.000 de clădiri din Transilvania, printre care unele de notorietate, precum Liceul Unirea din Tg. Mureş sau Liceul Piariştilor din Timişoara. Conform codului canonic însă, Statusul Romano Catolic nu avea personalitate juridică, ci doar Sfântul Scaun şi Arhidiecezele. Deci, ei nu aveau drept de proprietate, ci doar de folosinţă. Cu toate acestea, statul român consideră noua asociaţie continuatoarea cu drept de proprietate a vechiului Status.

În acelaşi timp s-a reînfiinţat societatea Astra din Sibiu. Astra a avut foarte multe proprietăţi, mai ales pentru că românii de peste Carpaţi au trimis ajutoare băneşti imense, pentru că înainte de Marea Unire, au fost relaţii extraordinare între românii de dincolo şi dincoace de Carpaţi. Dar spre deosebire de cazul Statusului, noua societate Astra nu este recunoscută şi nu i se retrocedează nimic!

Şi acelaşi lucru se întâmplă cu Fundaţia Gojdu. Deci, astăzi, în Transilvania, pe aceeaşi lege, pentru maghiari şi germani se poate, dar pentru români nu se poate! Ca să nu mai spunem că imobilele cerute de Status au fost făcute cu contribuţia românilor, după cum a descoperit în arhive domnul istoric Lechinţan, la Cluj. Satele din jur dădeau muncitori la construcţii, brânză, carne, susţineau românii cu ce puteau. Colegiul Unirea şi Bolyai din Târgu Mureş au fost construite cu mai multă contribuţie românească, şi astăzi am ajuns ca statul român să plătească acolo chirie 20 de mii de euro pe lună!

FAS: Dle profesor, acest interviu ar trebui marcat pe pagina de revistă cu doliu. Un doliu al jafului faţă de proprietăţile româneşti, dar mai ales un doliu al nemerniciei acelor instituţii ale statului, care „favorizează” infractorii împotriva intereselor ţării. Nu suntem în faţa unui caz de trădare naţională (că tot îi place guvernului actual să vorbească de ea)?

ISP: Este o nevoie urgentă de corelare a instituţiilor statului; cercetate arhivele, Guvernul să stabilească ce să facă Arhivele Naţionale, să se specializeze procurori pe această problemă, să fie specializate instanţe pe această problematică. Este necesar să fie creată o nişă legislativă care să revizuiască toate restituirile. Dacă există voinţă, într-un an se poate reglementa situaţia în Transilvania. Dar timpul contează mai puţin: orice nedreptate care poate să fie îndreptată, nu contează în cât timp, se îndreaptă.

FAS: O întrebare de tip Bucureşti: aveţi o problemă cu maghiarii? Vi se pare că jefuiesc Transilvania, bucată cu bucată?

ISP: Eu nu am o problemă cu maghiarii. Am o problemă cu dreptatea.

yogaesoteric
6 februarie 2019 

Colonizarea României a început în forță. Iată cum vor fi înlocuiți cei 4 milioane de români plecați peste hotare…

 

Orice român conștient percepe drama acestei națiuni, mai ales atunci când se gândește la faptul că 4 milioane de oameni activi au părăsit țara pentru o viață mai bună în altă parte. 4 milioane de oameni activi pierduți la o populație cu ceva peste 20 de milioane este un adevărat dezastru. De ce au plecat acești oameni? Pentru că în țara lor nu au un viitor. Pentru că politicienii corupți au distrus viitorul a cel puțin două, trei generații de tineri! Pentru că patronii firmelor din România au făcut o tradiție, încă din primii ani de după evenimentele din 1989, din plata unor salarii de mizerie și exploatarea fără milă a angajaților chiar și în afara programului legal.

Iar astăzi, mulți dintre patronii veroși care sunt responsabili de migrația masivă a românilor se plâng că nu au cu cine lucra, că afacerile lor construite pe destine distruse riscă să se ducă la vale din cauza lipsei forței de muncă. Desigur, acești indivizi, majoritatea lor conectați la infecția politică din România, vor să adune și astăzi bogății, plătindu-și prost angajații. Și pentru că știu că nu îi pot aduce pe românii plecați pentru salarii mici, și-au făcut temele și astăzi importă muncitori asiatici, din țări mult mai sărace decât România, pentru care 1.500 de lei în mână e o adevărată afacere. (Desigur, există și oameni de afaceri cinstiți care sunt nevoiți să recurgă la o astfel de opțiune, după ce a fost distrusă piața muncii de către alții.)

Și iată că România nu scapă de colonizare și amestec rasial. Într-adevăr, nu vor veni mase mari de musulmani mai mult sau mai puțin radicalizați, ci muncitori din Filipine, Nepal, Vietnam, India, Indonezia, Thailanda etc. Iar odată cu venirea lor în număr mare, patronii români vor putea din nou să se bată în salarii minime pe economie, pentru că vor avea alternativă la români. Iar românii cărora nu le convine concurența asiatică, n-au decât să își ia lumea în cap pentru a pleca în alte țări, la muncă. Prin urmare, odată cu venirea unui număr mare de muncitori din țările asiatice sărace (mulți au ajuns deja!), putem estima că migrația românilor se va accentua!

Primele iniţiative în sensul recrutării de forţă de muncă din afara ţării au început să apară în România în urmă cu doi-trei ani. Motivele pentru care angajatorii români au apelat la această strategie sunt diverse şi includ migraţia anumitor categorii sociale către ţări mai dezvoltate din vest, scăderea natalităţii, cerinţele în schimbare pentru diferite locuri de muncă, schimbări dictate de noile tehnologii şi incapacitatea sistemului de învăţământ de a se plia la nevoile angajatorilor de astăzi.

O altă problemă cu care se confruntă angajatorii este legată de salarii. Potrivit legislaţiei, muncitorii străini trebuie plătiţi cu cel puţin salariul mediu pe economie, adică 500 de euro – ceea ce creează inechităţi. Ca să-şi rezolve această problemă, în momentul de faţă vor să elimine din lege acea prevedere care spune că „nu poţi să aduci un lucrător din state terţe dacă nu-l plăteşti cu cel puţin salariul mediu pe economie”, a declarat, pentru Adevărul, Dumitru Costin, şeful Blocului Naţional Sindical (BNS). Potrivit acestuia, acea barieră a fost pusă în mod premeditat în legislaţie tocmai pentru a descuraja angajatorii care au făcut un „sport naţional” din plata salariaţilor doar cu salariul minim pe economie.

Să nu vă faceți însă iluzii! La presiunea patronilor, acea barieră va fi eliminată până la urmă pentru ca afacerile să meargă bine, iar patronii români să îi poată plăti prost și pe muncitorii asiatici. Din acel moment, românii plecați vor fi înlocuiți în masă. Iar de aici, până la naturalizarea muncitorilor imigranți nu o să mai fie decât un pas mic pe care politica neomarxistă a UE îl va încuraja sau va pune presiune să fie făcut!

 

yogaesoteric
6 februarie 2019

Măsură nebunească pentru combaterea încălzirii globale: împrăștierea de substanțe chimice în stratosfera Pământului pentru a bloca lumina Soarelui

Oficial, primele teste vor începe anul acesta

Deși propusă de mai mult timp, ideea a fost un subiect tabu în presa mainstrem, cel puțin până acum. Eliberarea în stratosferă a unei substanțe chimice din carbonat de calciu ar putea într-adevăr reflecta o parte din energia solară și astfel ar ajuta Pământul să nu se mai încălzească în acest ritm, însă cu ce preț? Această metodă de modificare a stratosferei ar putea fi periculoasă, dar cercetătorii de la Harvard încep să ia în serios ideea geoingineriei solare, pe măsură ce, potrivit datelor oficiale, contestate însă de unii cercetători, schimbările climatice catastrofale ar lua amploare pe Pământ.

„Faptul că cercetători de la una din universitățile de top din lume iau în considerare implementarea unei scheme atât de radicale ne demonstrează cât de urgentă a devenit problema schimbărilor climatice”, a declarat Peter Cox de la Universitatea din Exeter.

Programul ar costa în jur de 2 miliarde de dolari pe an, iar primele experimente vor avea loc chiar anul acesta. Abia atunci oamenii de știință vor putea afla dacă această soluție presupune riscuri mari și dacă are efectul dorit. Primul experiment va presupune eliberarea a 100 de grame de carbonat de calciu în stratosferă, cu ajutorul unui balon special.

Simulările din laborator au demonstrat că această substanță poate rămâne ani de zile în stratosferă și că ar reflecta foarte bine lumina Soarelui. Problema acestei metode este că încearcă să elimine efectele încălzirii globale, nu și cauzele acesteia precum emisiile de gaze cu efect de seră. Dacă va avea efect însă, ar putea fi o soluție de urgență, pentru că ar reduce rapid temperatura.

Încălzirea globală este fenomenul de creștere continuă a temperaturilor medii înregistrate ale atmosferei în imediata apropiere a solului, precum și a apei oceanelor, constatată în ultimele două secole, dar mai ales în ultimele decenii, potrivit datelor oficiale. Fenomene de încălzire globală au existat dintotdeauna în istoria Pământului, ele fiind asociate cu fenomenul cosmic de maximum solar, acestea alternând cu mici glaciațiuni terestre asociate cu fenomenul de minimum solar. Teoria încălzirii globale antropice este contestată de unii oameni de știință și politicieni, cum ar fi Claude Allègre sau Václav Klaus. Există o serie de cercetători care arată, aducând probe incontestabile, că în realitate este vorba de o conspirație și este totodată un pretext al elitelor mondiale de a cere taxe împotriva poluării.

Pe de altă parte, programe de geoinginerie s-au derulat în secret de multă vreme, așa cum arată unele brevete de invenții acordate în SUA, rezultate ale lor fiind chiar la vedere, sub forma deja binecunoscutelor chemtrails.

Citiți și:

Steven Mosher, om de știință: «Schimbările climatice sunt cea mai mare fraudă științifică săvârșită vreodată asupra familiei omului»

Era geoingineriei stratosferice – Chemtrails şi viitorul planetei noastre

yogaesoteric

4 februaie 2019

Legea Amiralității: modul în care sunt controlați oamenii

Motto: „Dacă crezi că statului nu-i pasă de tine... încearcă să nu-ți plătești taxele vreo câteva luni.” (folclor urban)

Mulți dintre noi am întâlnit articole sau reportaje video despre oameni care susțin cu multă hotărâre că „nu sunt un număr”, „nu sunt o persoană”, „sunt o ființă suverană”, „născut viu” și altele asemenea. De obicei, în dialogul cu cineva care susține că este „ființă suverană” se remarcă destul de rapid o rigiditate îndârjită a punctului de vedere: respectivul repetă aceeași idee fixă din care reiese că nu vrea să mai fie înrobit de „regulile Sistemului”. Unii au mers până acolo încât și-au făcut buletin fără CNP, se aventurează să conducă un autovehicul fără a avea carnet de șofer sau declară că refuză să mai plătească taxe deoarece nu au semnat niciodată vreun contract cu statul și nu admit să devină „sclavul” acestuia. Sunt acești oameni „duși cu pluta” sau este aici și ceva care merită o mai mare atenție?

Dacă vom investiga puțin subiectul vom descoperi că dincolo de declarațiile superficiale ale unor indivizi dubioși (declarații scoase uneori pe tapet de mass-media tocmai pentru a discredita întreaga idee) există totuși ceva mult mai plin de substanță. Există o vastă preocupare din partea unor oameni care au studiat cu competență mecanismele politice, economice și juridice ale funcționării statelor și au urmărit dezvoltarea unor subterfugii din perspectivă istorică. În esență, ideea este că sistemul social este în așa fel construit încât oamenii sunt controlați prin intermediul actelor și banilor. Mai exact, prin faptul că sunt obligați prin diferite justificări să plătească taxe și impozite împovărătoare. Impozite care de fapt adeseori nu sunt cu adevărat justificate, ci servesc în principal pentru îmbogățirea unei elite și sărăcirea celor mulți.

Ghici cine e scutit de taxe?

Este bine să știm că referitor la mecanismele de taxare și impozitare au fost demascate ilegalități flagrante în cele mai înalte foruri, de exemplu, în sesiunile Parlamentului European. Este antologică în acest sens alocuțiunea europarlamentarului Godfrey Bloom din 21 noiembrie 2013. El a scos cu mult curaj în evidență că „Impozitarea este un sistem prin care politicienii și birocrații fură banii de la cetățenii lor” și că, de exemplu, „întreaga Comisie Europeană și birocrații săi nu plătesc taxe și impozite”, dar beneficiază în schimb de tot felul de „avantaje și legi speciale”:

Există, de asemenea, trei mari centre de comandă ale lumii, trei orașe-stat (mici state în interiorul altor state), care sunt în foarte strânsă legătură între ele și care nu plătesc niciun fel de taxe: Vaticanul, City-ul londonez și Washington D.C. Un film documentar care vă poate deschide ochii despre rolul acestor trei mari centre de putere mondială este „Trei orașe-stat conduc lumea”. 

Filmul arată că Vaticanul are relații secrete cu băncile deținute de familia Rothschild, cu marile carteluri petroliere și de armament, precum și cu banca Federal Reserve din America. Deși predică virtutea carității, Biserica catolică este cea mai mare putere financiară și deținătoare de proprietăți din lume. Ea deține mai multă bogăție decât orice corporație, bancă, trust financiar sau orice guvern al planetei. Este de sute de ani în legătură directă cu loji iezuite renumite pentru cruzimea lor, iar scandalurile privind mulțimea de preoți pedofili și ritualurile stranii pe care aceștia le fac au ajuns notorii.

City-ul londonez este de asemenea o corporație privată. Din anul 1694 Banca Angliei a devenit proprietatea bancherilor. Nu se subordonează legilor Marii Britanii, sau ale altui stat, dar controlează cartelul financiar internațional numit „Coroana Britanică” (ce nu este condus de familia regală britanică, așa cum există impresia în concepția populară). Este centrul mondial al afacerilor și decide bursa de mărfuri. Pe lângă Banca Angliei, mai are în proprietate toate băncile britanice și sute de alte bănci ale altor state. City-ul are o ascendență netă asupra Parlamentului britanic și este condus de 13 familii deosebit de bogate și puternice, prima dintre acestea fiind familia Rothschild. Este de asemenea, în mod oficial, cartierul general al multor ramuri masonice ce au ramificații în toată lumea.

Washington D.C. a fost creat în 1892 și este o regiune ce se întinde pe 10 mile pătrate din Districtul Columbia, în centrul orașului Washington. Are propriul steag și propria Constituție. Pe teritoriul său a fost construită Banca Federal Reserve (FED), care – ca și Banca Angliei – este o proprietate privată. Deși Federal Reserve constituie sistemul bancar principal al Statelor Unite, ea nu este proprietatea statului, ci a unor familii ca Rothschild, Rockefeller, Lehman, Goldman, Warburg, Morgan sau Kuhn Loeb. FED tipărește dolarii americani, pe care sunt inscripționate foarte vizibil simboluri masonice clare, precum piramida cu ochiul a-toate-văzător în vârf.

O perspectivă cuprinzătoare asupra mecanismelor prin care Sistemul social controlează individul este oferită și de celebrul film documentar Ungrip (Scăpat din gheare). Producătorii filmului au realizat și alte două filme documentare ce au ajuns celebre, Kymatica și Esoteric Agenda.

Tentative de a scăpa din Matrice

Filmul Ungrip pleacă de la cazul unui bărbat pe nume Rob care a ales să trăiască liber, neîngrădit de autoritatea statului. Pe proprietatea sa din Canada este complet autonom și guvernul nu are jurisdicție asupra lui. El are chiar propria Constituție și și-a formulat o Declarație de Independență. Și-a anulat toate contractele cu Statul, nu plătește taxe și afirmă cu nu poate fi obligat să se supună nimănui. El consideră că marea majoritate a oamenilor trăiesc – fără să își dea seama – ca niște sclavi. Tocmai de aceea, Rob a ales să dea, prin propriul mod de viață, un exemplu despre cum poți să trăiești liber. Își produce singur alimentele și energia de care are nevoie, iar pe terenul pe care îl deține și-a construit cu mâinile sale o casă. Bineînțeles, a fost acuzat că nu își plătește impozitele și că încalcă legile. A ajuns prin tribunale, dar partea spectaculoasă este că în final autoritățile l-au lăsat în pace pentru că nu a fost găsit vinovat de nicio infracțiune!

Rob a fost un informatician de succes, însă a ales să renunțe la meseria sa. În schimb, a început să își împărtăşească într-un cadru organizat revelațiile despre cum poți interacționa cu statul și să rămâi totuși un om liber. Canadianul ține prelegeri săptămânale în Edmonton-Alberta, numite „Construirea libertăţii”. A început să capete recunoaştere internaţională pentru modul său de a vedea lucrurile, motiv pentru care a şi fost contactat de producătorul de film Ben Stewart, care i-a oferit posibilitatea de a-şi face cunoscute în întreaga lume succesele şi viziunea filozofică. Din acest film puteți afla o mulțime de aspecte foarte puțin cunoscute despre semnificațiile legilor, codurilor, despre numeroase evenimente istorice, iar toate acestea conduc la concluzia că sistemul social este astfel conceput încât oamenii pot fi, într-adevăr, priviți ca un fel de proprietate a statului...

Un alt caz de victorie asupra Sistemului este cel al lui Santos Bonacci, din Australia. Bonacci prezintă cu mult curaj fraudele cartelului financiar mondial. E un conferențiar cunoscut în mediul online, care urmărește să integreze în expunerile sale și multe tematici spirituale. Este, de asemenea, apreciat pentru activitatea sa artistică, fiind autorul mai multor albume muzicale de succes. Răspândește peste tot ideea că suntem oameni liberi și că statul ne fură prin impozitele pe care ni le impune. A fost dat în judecată pentru neplata taxelor, dar după multe peripeții și o scurtă perioadă de detenție, a dovedit în instanță că acuzațiile asupra sa au fost nefondate și până la urmă a fost pus în libertate. Mai multe detalii aici sau aici.

O serie largă de prezentări conexe cu acest subiect au fost oferite și de Jordan Maxwell, fost jurnalist și realizator TV. Maxell este în prezent faimos pentru cărțile și conferințele sale ce pun într-o cu totul altă lumină fundamentele sistemului social. El vorbește despre simbolismul lumii, al limbajului, dar insistă și pe modul în care guvernele, băncile, programele educaționale controlează insidios populația, urmând o agendă secretă.

Puteți urmări mai jos o expunere a sa despre Legea Amiralității și subterfugiile prin care oamenii sunt asimilați cu un gen de „marfă” ce trebuie înregistrată și codificată de către guvernele care... îi posedă. Maxwell spune că SUA este de fapt o corporație în care individul este considerat a fi în esență o simplă „acțiune” care produce bani pentru această corporație.

Printre multitudinea de alte filme documentare ce abordează într-un mod coerent subiectul mai menționăm Dreptul admiralității, decepția limbii și importanța cuvintelor, Banii ca datorie, sau deja clasicele Zeitgeist, Zeitgeist Addendum și Zeitgeist moving forward.

Controlul banilor și implicit Legea Amiralității au așadar o foarte mare relevanță în toată construcția socială prin care oamenii sunt făcuți dependenți de instituțiile statului. Tocmai de aceea vom urmări să oferim în continuare câteva repere din investigațiile făcute în acest domeniu. Vom ajunge astfel să înțelegem mai bine argumentele pe baza cărora a apărut conceptul de „persoană suverană” și dorința multor oameni de a deține o carte de identitate fără cod numeric personal.

Legea Mărilor e mai importantă decât credeai

Legea Amiralității pleacă de la constatarea că există două tipuri de legi de guvernare: legi ale uscatului (ale pământului) și legi ale mării (ale apei). Dar în timp ce legile pământului sunt multe și diferite, există doar o singură Lege a Mărilor. Tocmai de aceea ea este folosită ca numitor comun de către bănci, pentru a controla fluxul banilor și al bogăției lumii. Legea Apei (Amiralității) a fost codificată pentru prima dată de către Republica Venețiană în secolul al XI-lea. Ea se referea la deținerea vaselor maritime și la modul în care se derulează toate afacerile corelate, incluzând aici operațiunile financiare ce erau realizate prin comerțul cu produsele transportate. Legea a fost creată iniţial pentru stabilirea regimului navelor în timpul acostării lor în porturi străine în vederea importului şi exportului de produse şi resurse. Între timp Legea Amiralității și-a extins foarte mult acoperirea și reprezintă astăzi fundația legislației internaționale, având și titulatura de „private law”, adică „legea privată”. Ultima revizuire a legii a fost efectuată în anul 1984. Prin noua definiție, Legea Amiralităţii este corelată acum cu domeniul dreptului internaţional privat ce reglementează relaţiile între persoane juridice. Legea a redefinit puterile guvernelor, pe care le-a echivalat cu afacerile unor corporații.

Să vedem însă cum şi de ce o lege care a dat naştere corporaţiilor guvernamentale, comerciale şi navale şi-a impus normele şi asupra persoanelor fizice. În acest sens, este necesar să observăm că există o diferenţă colosală între drepturile conferite de Constituţie și cele conferite de legi. Tocmai din acest motiv există un Cod Civil şi un Cod Penal. Codul Civil este asociat drepturilor naturale ale oamenilor, garantate de Constituţia țării, în timp ce Codul Penal se referă la drepturile stabilite administrativ prin legile juridice. Legea Amiralității nu operează pe domeniul Codului Civil, ci reglementează domeniul afacerilor bancare şi comerciale, deci pe domeniul codurilor juridice. Să reținem acum o analogie importantă: când un produs este descărcat de pe o navă şi adus pe un teritoriu străin, acea ţară primeşte în custodie respectivul produs şi certifică recepția prin emiterea unei chitanţe de depozit. Acea chitanţă marchează „data naşterii” acelui produs în custodia ţării respective. Ei bine, ceva similar se operează și cu certificatele de naștere ale tuturor oamenilor! Și vom explica și de ce.

Înscenarea crizelor de sistem și înrobirea cetățenilor

O întorsătură fundamentală s-a petrecut în America în data de 9 martie 1933, când statul american, care până atunci era o republică, a intrat în faliment. Acest fapt este în prezent acoperit de un văl gros de tăcere, dar faptul este absolut real și este confirmat de documente oficiale, ce pot fi și acum consultate, de exemplu aici sau aici. Falimentul a survenit în urma marii crize din 1929, numită și Marea Depresiune. În realitate criza a fost pusă atent la cale exact de către bancherii internaționali, la fel ca multe alte crahuri economice care au avut loc înainte și după această dată. Între autorii înscenării s-au numărat bancherii din familiile Rothschild și Rockefeller, Regina și Parlamentul britanic, masoneria din Congresul SUA, Vaticanul și numeroasele loje iezuite. Toți aceștia au furat rezervele de aur și argint ale cetățenilor americani și le-au înlocuit cu „instrumente de negociere a datoriilor”, adică banii tipăriți de Sistemul Rezervei Federale. Furtul a fost ingenios și a aruncat populația în sărăcie cruntă, astfel că oamenii au început curând să ceară guvernului să remedieze problema prin orice mijloace necesare.

Prin falimentul din martie 1933 guvernul federal al Statelor Unite a fost dizolvat de Legea bancară de urgență, declarată de președintele Roosevelt. Guvernul a intrat în stare de faliment și a devenit insolvabil. Ulterior, prin decizia H.J.R. 192, sesiunea nr. 73 a Congresului, din data de 5 iunie 1933 (vezi documentul), a fost adoptată Rezoluția comună de suspendare a standardului de aur, ceea ce a implicat și dizolvarea autorității suverane a Statelor Unite. Congresul și-a cedat suveranitatea Rezervei Federale, renunțând la autoritatea de tipărire a banilor. Statul american a devenit o corporație deținută de bancheri. Pentru a mai ameliora situația, președintele Roosevelt le-a cerut cetățenilor americani să-și predea aurul în schimbul unor dolari a căror valoare nu mai putea fi garantată în rezerve de aur (dolari care tocmai de aceea nu mai aveau/au o valoare reală).

Dar asta nu a fost suficient, întrucât datoria statului către bancherii privați era cu adevărat uriașă. Pentru a găsi o oarecare cale de ieșire, guvernul a început să contracteze împrumuturi de la banca înșelător numită „Banca Rezervei Federale”. Acest nume doar lasă impresia că am avea de-a face cu o bancă națională, când de fapt este o bancă non-guvernamentală privată. Trebuie subliniat că Sistemul Rezervei Federale funcționează exact sub patronajul Legii Amiralității, al legilor maritime.

Lucrurile acestea nu s-au petrecut doar în America. Au avut loc întâlniri secrete în care cartelul bancar internațional a negociat cu toate marile guverne ale lumii. Au fost implementate treptat legi care, pe fondul crizei mondiale, au resetat legile naționale, procedurile financiare și documentele de tranzacție.

Ceea ce este important pentru subiectul nostru este că în America și în foarte multe alte țări care nu aveau suficienți bani ca să returneze împrumuturile contractate de la bancheri, guvernele au început de atunci să-şi folosească cetăţenii drept garanţie. Ca urmare, sistemul de identificare a cetățenilor pe baza unui tip anume de documente – foarte asemănător cu cel al documentelor de proprietate – a fost instituit rapid în toată lumea. De atunci toate certificatele de naştere, respectiv de căsătorie, au devenit practic... chitanţe de depozit. Nu întâmplător există similarităţi frapante între chitanţele de depozit şi certificatele de naştere. Ambele documente cuprind data eliberării, seria de identificare, numărul de înregistrare sau numărul de recepţie, o descriere a produsului, şi un informator autorizat care să înştiinţeze agenţia guvernamentală competentă.

Mai este util să observăm că o corporaţie este cunoscută şi sub numele de „persoană juridică”, în timp ce oamenii sunt numiți „persoane fizice”. Șmecheria este că certificatele de naștere au ajuns să fie asimilate ca fiind titluri de stat, adică sunt tranzacționate de stat și li se asociază o contravaloare în bani. Înregistrarea nașterii declanşează eliberarea unui titlu de credit care ajunge să reprezinte un „portofoliu” financiar pentru națiunea respectivă. Practic vorbind, valoarea nașterii noastre, a simplei noastre existenţe, devine o garanție în fața căreia statul în care te naşti achiziţionează credite. Mai multe detalii, explicații și exemple concrete despre legătura dintre numărul certificatului de naștere și piața bursieră găsiți pe site-ul Reality In-Sight.

Concluzie

Prin cuvintele lui Jordan Maxell putem contura o imagine de ansamblu: „Certificatul de naştere cu care Statul garantează împrumutul pe care îl face se referă la faptul că tu, şi noi toţi, ne angajăm să plătim datorii pe care nu le-am făcut niciodată. De aceea tu eşti mereu impozitat şi ţi se fură banii din buzunare pentru că în baza certificatului de naştere, statul a garantat că tu vei plăti aceste împrumuturi”.

Scopul acestui articol a fost acela de a oferi o nouă perspectivă, o provocare pentru reflecție și eventual pentru alte investigații. Pe de altă parte, nu îndemnăm pe nimeni să urmeze calea negării in corpore a legilor de funcționare a statului. Până vom ajunge la un nou sistem social, mult mai bun și mai onest, este necesar să folosim cu înțelepciune pârghiile celui prezent. Tocmai de aceea, recomandăm ca punctele de vedere prezentate în acest articol să fie privite și cu o doză sănătoasă de simț critic.

yogaesoteric

3 februarie 2019 

Poate acum ne vom trezi !!?

Partidul Mișcarea Populară Timiș

31 ianuarie la 10:47 · 

Eugen Tomac, Presedintele #PMP
„Nu poate nimeni contesta un lucru absolut evident: zece ani de prezență în Consiliul European, o relație excelentă cu mulți lideri din Europa îi conferă președintelui o poziție de lider politic care știe ce înseamnă să reprezinți România la Bruxelles."