Companiile din Germania, complice la corupția din Grecia

Corupţia masivă din Grecia este unul dintre principalele motive pentru care economia țării este în colaps, iar datoria publică a elenilor a ajuns la 177% din PIB. Publicaţia germană Der Spiegelnotează însă că firmele germane au profitat din plin de acest sistem timp de ani întregi, pentru a-şi asigura afaceri ce le-au adus profituri de milioane de euro. Într-un amplu material al revistei Der Spiegel se scrie că șpaga este lubrifiantul care unge motorul economiei greceşti.

„Miza“ şi „Fakelaki“

„Miza“ şi „Fakelaki“ sunt două cuvinte elene care au ajutat din plin la funcţionarea economiei germane. „Fakelaki“, care literal se traduce prin „plic mic“, reprezintă o plată neoficială dată de greci medicilor care îi tratează sau auditorilor fiscali. Echivalentul din română ar fi „șpagă“.

De cealaltă parte, „miza“ reprezintă banii care nu încap într-un „plic mic“ şi pentru care este nevoie de ceva mai mare, cum ar fi o valiză. „Miza“ mai înseamnă şi banii care trebuie transferaţi într-unul dintre paradisurile fiscale ale lumii. Fără „miza“, nicio companie străină nu ar putea face afaceri în Grecia. Contractele guvernamentale mari sunt în special predispuse la „miza“, explică Der Spiegel.

„Miza“ şi „fakelaki“ reprezintă elementele care menţin economia Greciei. Cu ajutorul acestor două cuvinte şi a acţiunilor pe care le implică ele, milioane de euro îşi găsesc drumul spre corporaţii din lumea întreagă şi apoi înapoi în buzunarele industriaşilor, funcţionarilor civili, militarilor şi politicienilor. De obicei, aceste plăţi sunt desemnate în registrele companiei drept „comisioane“ pentru negocierea contractelor. Iar industria germană este unul dintre contribuitorii majori în acest joc de Monopoly.

Afaceri profitabile făcute de nemți cu Grecia

Germania este unul dintre principalii parteneri comerciali ai Greciei. În 2014, nemții au exportat în Grecia bunuri în valoare de 6,7 miliarde de euro, comparativ cu importurile care se ridică la doar 1,9 miliarde de euro. Însă ce metode s-au folosit pentru a se obţine acest surplus enorm?

Spre exemplu, conform Comisiei de Schimb şi Obligaţiuni din SUA, producătorul de automobile Daimler a plătit „miza“ în ultimii ani, pentru a-şi asigura livrările de vehicule către Grecia. Inclusiv compania naţională de căi ferate germane, Deutsche Bahn, ar fi recurs la mită pentru a câştiga un contract pentru o cale ferată subterană construită cu ocazia Jocurilor Olimpice din Atena, din 2004. Pentru a încheia afacerea, o sumă din șase cifre ar fi fost dată unui grec cu putere de decizie, printr-un consilier. „Transparency International“, organizaţia non-guvernamentală care are ca prim scop prevenirea şi combaterea fenomenului corupţiei la nivel internaţional, a catalogat Grecia drept una dintre cele mai corupte ţări din Europa.   

Asemenea înţelegeri de afaceri sunt foarte profitabile, chiar şi cu „miza“. „Oricine dă mită pentru a obţine un contract guvernamental își poate asigura la rândul său câteva milioane în plus. Preţurile excesive cad, bineînţeles, pe umerii cetăţenilor plătitori de taxe“, a explicat un investigator pentru Der Spiegel.  

Respectivul inspector cercetează de ani întregi scandalul de corupţie Siemens, în care zeci de milioane de euro ar fi fost folosiţi pentru avantaje în Grecia. Filiala Siemens din Atena pare că s-ar fi bazat pe asemenea sume pentru a alimenta acordurile de afaceri în Grecia, până în 2006. Acest lucru a inclus contracte cu fosta companie de telecomunicaţii de stat OTE, tehnologie de supraveghere şi de securitate pentru Jocurile Olimpice din 2004, dar şi căi ferate subterane. 
 
Sume colosale drept fonduri secrete

Investigatorii scandalului Siemens au descoperit că filiala din Grecia avea nevoie de un fond secret anual de 15 milioane de euro. Doar pentru a obţine contractul OTE, de 500 de milioane de euro, se suspectează că firma ar fi plătit, la sfârşitul anilor ҆90, 35 de milioane de euro, reprezentând „miza“. La sediul Siemens din München s-a discutat ani întregi cu multă admiraţie despre filiala din Atena: pare că nicio altă filială nu a mai avut asemenea rezultate impresionante.  

Chiar şi politicienii din Atena ar fi beneficiat de pe urma afacerii Siemens. Potrivit comunicatelor transmise de directorii companiei implicaţi în darea de mită, până la 2% din profiturile diviziei de telecomunicaţii Siemens Hellas ar fi fost daţi către două partide politice principale, Mişcarea Socială Panhellenic (cunoscută mai bine sub numele de PASOK), şi către conservatorii de la Noua Democraţie. Amândouă partidele au negat că au primit mită.

Industria de apărare germană, un alt beneficiar

Industria de apărare germană pare să fi fost la fel de activă în Grecia ca şi Siemens. Atena cheltuieşte între 3 şi 4 miliarde de euro anual pe importul de arme, potrivit estimărilor, aceasta fiind o sumă absurd de mare pentru o ţară atât de mică, continuă Der Spiegel. Producătorii de armament din Germania au beneficiat din plin de pe urma acestor vânzări. Doar între 2004 şi 2008 ei au livrat aproximativ o treime din importurile de apărare ale Greciei.  

Procurorul general din München investighează în acest moment dacă vânzarea a patru submarine s-a realizat respectând legea. Comanda însuma aproape 3 miliarde de euro, iar două miliarde trebuiau plătite în avans, un lucru neobişnuit pentru asemenea vânzări.  

Plăţi dubioase

Investigatorii s-au sesizat atunci când au descoperit o plată îndoielnică făcută unui presupus consultant al afacerii. În urmă cu câţiva ani, un grec ar fi contactat compania Ferrostaal, cu sediul în Essen, şi a solicitat o sumă de zeci de milioane de euro în legătură cu tranzacţia submarinelor. În acel moment, Ferrostaal formase un consorţiu cu subsidiara ThyssenKrupp,HDW. Atunci când directorii din Essen au refuzat să plătească, grecul i-a ameninţat că-i dă în judecată.  

Într-un final s-au înţeles, în 2006, în afara tribunalului, mediaţi de un avocat din Zürich. La scurtă vreme după, Ferrostaal a transferat 11 milioane de euro. Pentru ce a fost această plată? Exact acest lucru doreşte să îl afle procurorul din München care îi investighează pe directorii companiei. Directorul executiv al Ferrostaal, Matthias Mitscherlich, care a fost forţat recent să părăsească compania şi care este unul dintre acuzaţii acestui caz, pare să fi ştiut de această plată dubioasă. 

Autorităţile elene au început şi ele să fie interesate de afacerea cu submarine. Investigatorii din Atena cercetează plăţi suspecte care ar fi fost făcute prin Austria, Caraibe, Liberia şi Cipru. Beneficiarii nu au fost încă identificaţi.
  
Un exemplu al acestor tranzacţii este vânzarea a 170 de tancuri pe care Krauss-Maffei Wegmann (KMW) le-a livrat, recent, în Grecia. La schimb, compania trebuia să primească 1,7 miliarde de euro.  

Asemenea afaceri implică, de obicei, plata de milioane pentru servicii de consultare. Ce fel de consultare este oferită şi de ce companiile sunt localizate în paradisuri fiscale rămâne un mister. Companiile secrete aparţin, în general, intermediarilor greci – industriaşilor ce lucrează pe bază de comision. În multe cazuri, suspectează investigatorii, aceşti intermediari distribuie banii celor care iau decizii.  

În cazul KMW, chiar atunci când companiile au fost invitate să liciteze pentru contract, un oligarh grec a înfiinţat o companie fictivă în insula caraibiană Nevis, în toamna anului 1999. Compania a încheiat două contracte: un acord de negociere cu KMW şi un acord cu o firmă numită Evanston Group Ltd., din Insulele Virgine britanice, care ar fi trebuit să primească 60 de milioane de dolari la schimb pentru „achiziţia de compensări“.  

Contracte catalogate „top secret“

Cum anume o corporaţie din Caraibe ar trebui să ofere servicii în Atena?, se întreabă Der Spiegel. Atunci când aceste acorduri, care au fost clasificate ca „top secret“ din cauza „naturii lor politice“, au fost făcute publice, oficialii din München au lansat o investigaţie. Însă nu au reuşit mare lucru, dat fiind că Insulele Virgine refuză să coopereze! 

În Grecia, procurorul-şef al Atenei şi un comitet de investigaţie analizează rolul pe care l-au avut de jucat politicienii în această afacere. Însă investigaţiile nu au dus nicăieri. Acest lucru nu este deloc surprinzător într-o ţară în care niciunul dintre cele 450 mai importante cazuri de corupţie din ultimii ani nu a fost decis de vreo instanță de judecată. Şi KMW şi Ferrostaalneagă că ar fi dat mită pentru afacerilor lor. 
 
Termene de plată depășite

În prezent, contractorul de armament a livrat Greciei toate cele 170 de tancuri Leopard, dar Grecia încă datorează companiei 180 de milioane pentru comandă.   
Consorţiul de submarine germane susține că plăţile au fost făcute „cu țârâita“ încă din 2005. Astfel, statul grec încă îi datorează 321 de milioane de euro. Şi Siemens încă aşteaptă alte 20 de milioane de euro în contul contractului de tehnologie de securitate pentru Jocurile Olimpice. 
 
Acest motiv a făcut ca un număr de companii de apărare să apeleze la guvernul german. Ce vor ele? Dacă Germania ajută Grecia, atunci şi grecii ar trebui măcar să-şi plătească datoriile, conchide Der Spiegel.

Citiți și: 
«Regina» Europei. Cum a ruinat Merkel Grecia şi euro

yogaesoteric, 6 octombrie 20

«Reţelele de socializare dau actualmente cuvântul unor legiuni de imbecili!»

Scriitorul Umberto Eco (foto) a primit în luna mai 2013 titlul de Doctor Honoris Causa în comunicare şi cultură mass-media la Universitatea din Torino şi, cu această ocazie, întâlnindu-se cu jurnaliştii, a vorbit despre reţelele de tip facebook.

„Reţelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivităţii. Erau imediat puşi sub tăcere, în timp ce acum au acelaşi drept la cuvânt ca şi un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor.”

„Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr”, observă Eco, care îi invită pe jurnalişti „să filtreze cu o echipă de specialişti informaţiile de pe internet, pentru că nimeni nu este în stare să priceapă astăzi dacă un site este credibil sau nu”.

„Ziarele ar trebui să dedice cel puţin două pagini analizei critice a site-urilor, aşa cum profesorii ar trebui să-i înveţe pe elevi să utilizeze site-urile, pentru a-şi face temele. Să ştii să copiezi este o virtute, dar trebuie comparate informaţiile, pentru a înţelege dacă sunt credibile sau nu.”

Eco vede un viitor pentru hârtia tipărită. 
„Există o reîntoarcere la tipăritură. Firme din SUA care au trăit şi triumfat pe internet au cumpărat ziare. Acest lucru îmi spune că există un viitor, ziarul nu va dispărea, cel puţin pentru cât mi-e permis să trăiesc. Cu atât mai mult în era internetului în care se dezlănţuie sindromul complotului şi proliferează scornelile.”

Contra

Gianluca Nicoletti, scriitor, jurnalist şi realizator radio-tv, în prezent cronicar la Radio 24 şi editorialist la cotidianul La Stampa, a scris un comentariu dur pe tema afirmaţiilor lui Eco. Iată câteva extrase: „Unde am ajuns, doamna mea! Acum că Umberto Eco ne-a deschis ochii asupra faptului că umanitatea este populată de legiuni de imbecili...

Este incredibil că aceştia au chiar drept la cuvânt, fără ca nimeni să nu-i pună sub tăcere! Imaginaţi-vă că profesorul a spus chiar şi că au acelaşi drept la cuvânt ca şi laureaţii cu Nobel. Gândiţi-vă, doamnă, că ar fi ca şi cum eu sau dumneavoastră, care vorbim de la balcon în timp ce întindem rufele, am putea vorbi cu aceeaşi demnitate a unui Dario Fo...

Cu adevărat nu mai există niciun Dumnezeu! Atenţie, nu este un paradox pentru a critica gândirea celui pe care îl consider unul dintre cei mai iluştri reprezentanţi în viaţă ai literaturii şi gândirii, dimpotrivă sunt în mod sincer şi profund cuprins de admiraţie de tot ceea ce Umberto Eco a produs până acum ca şi gândire.

Însă nu reuşesc să-mi reprim tentaţia de a reprezenta o onirică reconstituire a cum ar putea să stimuleze dezbaterea dintre două gospodine din Voghera ideile pe care el le-a exprimat cu ocazia conferirii titlului de Doctor Honoris Causa în «Comunicare şi Cultură a mass-mediei» din partea Universităţii din Torino.

Fără nici măcar de departe să ne imaginăm că cineva ar putea să pună în discuţie opiniile altcuiva pe teme în fond atât de legate de puncte de vedere personale, îmi vine să spun că, în sfârşit, ne putem măsura cu cea mai realistă rată de imbecilitate cu care dintotdeauna este impregnată umanitatea.

Era mult prea uşor pentru orice intelectual sau fabricant de gândire să se măsoare numai cu simpozionul apropiaţilor săi. Acum cine vrea să surprindă sensul vremurilor pe care le trăim este constrâns să navigheze pe o mare mult mai agitată şi infestată de corsari, faţă de frumoasele vremuri în care această masă care nu se poate civiliza putea să râvnească doar la rangul de cititor, spectator, ascultător.

Să stăm cuminţi şi tăcuţi, să citim ziare scrise de noi, să citim cărţi scrise de noi, să ne uităm la programe TV în al căror centru eram noi, să ascultăm lecţii pe care le făceam noi...

S-a încheiat din păcate epoca fortăreţelor inexpugnabile în care adevărul este păstrat de sacerdoţii lor. Astăzi adevărul trebuie apărat în orice colţişor, să faci asta necesită efort, gratifică mult mai puţin, dar în special necesită capacităţi de combatere până la capăt: nu se produce gândire în cultura digitală, dacă nu se acceptă să se stea cot la cot cu latura imbecilă a forţei.

Este adevărat, internetul este libera dezlănţuire a oricărei minciuni, consolidare a oricărei superstiţii, sublimare a oricărei veleităţi. Tocmai din acest motiv ne fascinează lumea contemporană, este un tigru ce trebuie încălecat pentru a nu ne lăsa devorați de el. Să crezi însă că pot exista cuşti capabile să-l îngrădească este cât se poate imagina de departe de realitate.

Nu este o chestiune de sprijin a cunoaşterii de rang inferior, se poate să fie aşa cum spune profesorul Eco că se va reveni la hârtia tipărită, dar va echivala întoarcerii la vinil, la fotografiile cu polaroidul a un «cosplay steampunk» care visează la un viitor de hipertehnologie cu aburi în haine victoriene.

Sunt nostalgii care au renaşterea lor glorioasă în memoria digitală, readuc orice idee nebunească a trecutului la o stratagemă funcţională, pentru ca acele milioane de imbecili să poată, după cheful lor, să-şi reconstruiască o epică individuală, fără a fi efectuat vreodată un gest cu adevărat epic în întreaga lor viaţă... Şi atunci? Cine suntem noi să refuzăm ca dreptul la imbecilitate să evolueze cu instrumente individuale? Nu cred în comitetele de înţelepţi, în maeştrii vieţii digitale care fac din ziare analiza critică a internetului.

Sentinţele lor ar avea acel miros al hainelor păstrate la naftalină care astăzi emană opiniile mucegăite privind televiziunea bună, privind serviciul public, privind calitatea programelor, privind ce e bun şi ce e dăunător. Suntem toţi intoxicaţi, de aceea astăzi intelectualul trebuie să-şi asume nebunia echilibristului. Cel care ar vrea să-i îngrijească pe alţii şi încă se declară sănătos, este în realitate (din punct de vedere digital) deja mort.”

Sursa: Gazeta Românească

Citiţi şi: 
Facebook - arma vicleană a aşa-zişilor „iluminaţi” (1) 
Blogurile vor fi cenzurate de legislaţia UE

yogaesoteric
5 octombrie 2015

Tentativă de lovitură de stat, dejucată

Mai multe sute de persoane au fost arestate la Paris, după ce au încercat să convingă o unitate militară care participa la Ziua Naţională a Franţei să dea o lovitură de stat, informează TheLocal.fr.

Membrii grupării „Mişcarea 14 iulie” s-au strâns în faţa Adunării Naţionale (Camera Inferioară a Parlamentului) de la Paris, unde liderii le-au cerut „să-şi facă datoria şi să se ridice”, pentru a crea „un nou guvern fără actualii politicieni”.

Gruparea, care susţine că este formată din cetățeni obişnuiţi, plănuia să ceară ajutorul unei unități militare care participa la parada de ziua naţională, pentru a da jos guvernul. „Armata are o alegere de făcut şi sper să ni se alăture. Apoi vom prelua controlul clădirilor strategice”, afirma un purtător de cuvânt al organizaţiei înainte de marş.

Clădirile vizate erau: Palatul Elysée, reşedinţa premierului, Palatul Luxembourg şi Adunarea Naţională. Aşa cum era de aşteptat, armata nu a acceptat oferta manifestanţilor.

Ultima lovitură de stat ce a avut loc în Franța s-a petrecut în 1851.

Citiți și: 
Atacurile de la Charlie Hebdo - pretext pentru noi legi de supraveghere a populației 
Revine propunerea de constituire a unei armate unice europene 

yogaesoteric
5 octombrie 2015

Fiica secretă a Dianei.

Incredibila poveste despre fiica secretă a Prințului Charles și a soției sale Diana continuă (presă) Regretata Lady Diana și Prințul Charles al Marii Britanii au avut o fiică secretă, care se numește Sarah, trăiește la New York și seamănă uluitor cu cea supranumită 'prințesa inimilor', scrie miercuri ziarul spaniol 'ABC', relatând o 'incredibilă poveste publicată în exclusivitate' de revista 'Globe'.

                         Foto: (c) periodistadigital.com

Conform acestei versiuni, fiul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii și prima lui soție nu au avut cunoștință de existența acestei fiice. După anunțarea logodnei dintre cei doi, Casa Regală ar fi vrut să se asigure că viitoarea mireasă putea avea copii, așa încât Diana ar fost supusă unor controale de specialitate. Pentru siguranță, medicii i-ar fi prelevat ovule, pe care apoi le-au fecundat cu spermă de la Prințul Charles. Unul dintre medici a furat un asemenea ovul, l-a implantat propriei soții șiașa s-a născut Sarah.

Publicația afirmă că această informație, apărută în contextul în care William, fiul cel mare al Prințului Charles, se pregătea să devină tată pentru a doua oară, ar fi provocat o vie preocupare la Palatul Buckingham. Considerând că este cazul să-și cunoască 'sora', Prințul William ar fi intenționat să o întâlnească cu ocazia unei vizite efectuate, cu câteva luni în urmă, în SUA. Până la urmă, la întâlnirea respectivă s-ar fi dus soția lui, Catherine, care s-ar fi arătat impresionată de asemănarea tinerei Sarah cu Lady Di.

În cel mai recent număr al său, 'Globe' scrie că, la sugestia fiului său, și Prințul Charles s-a văzut cu presupusa lui fiică, dar ar fi refuzat categoric solicitarea acesteia de a face un test de paternitate.

Deși întâlnirea fusese organizată în cel mai mare secret, el ar fi fost surprins de camerele de supraveghere, iar acum Casa Regală încearcă să împiedice difuzarea acelor imagini. Conform știrii apărute chiar pe coperta revistei, Sarah l-ar fi acuzat pe Charles de omorârea Dianei.

AGERPRES/(AS-autor: Cristina Mac, editor: Codruț Bălu) 

Mecanismele dominației occidentale: o scurtă istorie a Irakului și Kuweitului (II)

de David Klein – Universitatea de Stat din California, 
Northridge, ianuarie 2003

 

Citiți prima parte a articolului

Introducere la Războiul din Golf din anul 1991

 

Războiul cu Iranul a adus Irakul în ruine. Când Saddam Hussein și-a lansat războiul de opt ani împotriva Iranului, Irakul avea 40 miliarde de dolari în rezervele valutare. Dar, la sfârșitul războiului, națiunea sa avea 80 de miliarde $ datorii. Irakul a fost presat să ramburseze cei 80 de miliarde $ către Kuweit și Arabia Saudită, cu dobândă. În timp ce Irakul era distras de războiul său, Kuweitul acumula 2331 de km pătrați din teritoriul irakian, prin avansarea graniței spre nord. Acest lucru a fost prezentat Irakului ca un fapt împlinit și a dat Kuweitului acces la câmpul petrolier Rumalia. Șeicul din Kuweit a achiziționat Corporația Santa Fe Driling of Alhambra, din California, pentru 2,3 miliarde $ și a început să folosească echipamentul ei de foraj pentru a avea acces la câmpul petrolier irakian.

Principala sursă de venituri pentru Irak era petrolul, al cărui preț fluctua în funcție de nivelurile producției internaționale. Până în 1990, Kuweitul, sub tutela SUA, a crescut producția de petrol pentru a submina cotele OPEC, prin aceasta coborând prețul petrolului irakian de la 28 $ pe baril la 11 $, ceea ce a ruinat și mai mult economia Irakului. Apelurile din Irak, Iran, Libia și alte țări către Emirate, Kuweit, Arabia Saudită și Egipt, de a rămâne la nivelurile de producție OPEC, au fost întâmpinate de către SUA cu o creștere sporită a activității navale din Golful Persic. În februarie 1990, Saddam Hussein a adus în discuție la summit-ul Amman relația dintre producția de petrol și concentrarea navală SUA și a avertizat popoarele din Golf și restul lumii arabe despre subordonarea față de interesele americane.

Ca urmare a acestui discurs, presa occidentală a lansat povești despre rachetele, armele chimice și potențialul nuclear al lui Saddam. Presa israeliană a speculat despre lovituri preventive, cum ar fi atacul israelian asupra centralei nucleare din Irak în 1981. În ciuda apelurilor diplomatice irakiene, Kuweitul și Emiratele Arabe Unite au crescut producția de petrol, afectându-și propriile interese economice, dar ruinând și mai mult Irakul. Kuweitul a refuzat să renunțe la teritoriul irakian pe care-l dobândise în timpul războiului dintre Iran și Irak, pe care îl sprijinise financiar. Totodată, Kuweitul a respins cotele de producție și apelurile de a înceta extracția de petrol din rezerva irakiană de petrol Rumaila. A refuzat, de asemenea, să șteargă vreo datorie a Irakului.

Pe 18 septembrie 1990, ministrul de externe irakian a publicat verbatim transcrierile întâlnirilor lui Saddam Hussein cu oficiali de rang înalt ai SUA. Jurnalistul James McCartney de la Knight Ridder a recunoscut că transcrierile nu au fost contestate de Departamentul de Stat al SUA. Ambasadorul american April Glaspie l-a informat pe Hussein că: „Nu avem nicio opinie cu privire la... conflicte cum ar fi dezacordul dvs. în legătură cu granița cu Kuweitul”. Ea a reiterat această poziție de mai multe ori și a adăugat: „Secretarul de stat James Baker l-a instruit pe purtătorul nostru de cuvânt să sublinieze această poziție”. Cu o săptămână înainte de invazia Kuweitului de către Irak, purtătorul de cuvânt al lui Baker, Margaret Tutwiler și asistentul secretarului de stat, John Kelly, au declarat public că: „Statele Unite nu sunt obligate să vină în ajutorul Kuweitului dacă acesta ar fi atacat”. (Santa Barbara News-Press, 24 septembrie 1990)

Cu două zile înainte de invazia irakiană din Kuweit, asistentul secretarului de stat, John Kelly, a depus mărturie în fața Comisiei Afacerilor Externe că „Statele Unite nu au nicio relație și acord de apărare cu niciuna din țările din Golf”. Editorialul din 29 septembrie 1990 publicat de New York Daily News scrie: „Nu-i de mirare că Saddam a ajuns la concluzia că poate invada Kuweitul. Bush și administrația sa nu i-au oferit niciun motiv să creadă altfel”.

Războiul din Golf din anul 1991

La 2 august 1990, forțele irakiene au invadat Kuweitul și au câștigat rapid controlul asupra țării. Statele Unite ale Americii, împreună cu Organizația Națiunilor Unite, au cerut retragerea imediată a forțelor irakiene. Încercările Irakului de a negocia retragerea au fost respinse de SUA. Forțele militare americane din regiune repetaseră deja planuri de luptă pentru a respinge o invazie irakiană.

Pe 16 ianuarie 1991, SUA și alte forțe aliate au lansat un atac devastator asupra Irakului și forțelor sale armate din Kuweit. Bombardamentele aliaților au avut scopul de a distruge infrastructura Irakului, astfel încât să împiedice capacitatea acestuia de a continua războiul, prin degradarea moralului atât al civililor, cât și al militarilor. Statele Unite au condus forțele aliate, dar alte 34 de națiuni au oferit trupe și/sau sprijin financiar operațiunilor militare. Printre aceste țări se numără: Afganistan, Argentina, Australia, Bahrain, Bangladesh, Marea Britanie, Canada, Cehoslovacia, Danemarca, Egipt, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Honduras, Italia, Kuweit, Maroc, Olanda, Niger, Norvegia, Oman, Pakistan, Polonia, Portugalia, Qatar, Arabia Saudită, Senegal, Coreea de Sud, Spania, Siria, Turcia și Emiratele Arabe Unite.

Mass-media din SUA a descris armata irakiană ca pe o amenințare globală și totodată un adversar formidabil al Statelor Unite. Cu toate acestea, consecințele militare ale războiului au fost înregistrate unilateral la extrem. Din cei peste 500.000 de soldați americani implicați în război, 148 au murit în luptă, mulți din cauza așa-numitelor „friendly fire” („schimburi de focuri prietenenoase”) – atacuri din greșeală asupra forțelor proprii. Pierderile totale ale aliaților au fost minime. Prin contrast, în iunie 1991, armata SUA a raportat faptul că mai mult de 100.000 de soldați irakieni au fost uciși, iar 300.000 răniți. Unele grupuri pentru drepturile omului au susținut că un număr mai mare de irakieni au fost uciși în luptă. Potrivit Bagdadului, victimile civile au depășit 35.000. Însă, după război, unii cercetători au raportat că numărul soldaților irakieni uciși a fost totuși mai mic de 100.000. Oricare ar fi numerele, armata irakiană a fost complet depășită, iar toate unitățile militare irakiene care au supraviețuit s-au retras din Kuweit în Irak. „Furtuna din deșert”, cum a fost numit acest război, a distrus 80% din armamentul Irakului, iar monitorizarea și inspecțiile internaționale care au urmat războiului (a se vedea secțiunea următoare), a dus la eliminarea a cel puțin 90% din armamentul avut de Irak înainte de invazie.

Fostul Procuror General al SUA, Ramsey Clark și Centrul Internațional de Acțiune au raportat efecte devastatoare ale bombardamentelor americane și britanice asupra populației civile irakiene, inclusiv utilizarea de uraniu sărăcit în noile bombe, ceea ce a condus la un număr fără precedent de cazuri de cancer și malformații congenitale în Irak. Mai mult de 300.000 kg de uraniu sărăcit a fost lăsat în Irak după război. (A se vedea site-ul Centrului Internațional de Acțiune)

Războiul a avut, de asemenea, consecințe negative și asupra soldaților americani. Unii au raportat efectele „Sindromului Războiului din Golf” și alte consecințe medicale debilitante de la expunerea la agenți chimici și/sau biologici dăunători (a se vedeahttp://mediafilter.org/caq/Caq53.gws.html).

Campaniile de dezinformare ale SUA

Este dificil de documentat sau chiar de estimat amploarea operațiunilor psihologice, a proiectelor de propagandă și a dezinformării propagate de guvernul SUA pentru a dobândi sprijinul publicului în campaniile militare împotriva Irakului. Cu toate acestea, două exemple au fost documentate și sunt bine cunoscute: rapoartele false despre concentrarea unor trupe irakiene ce amenințau Arabia Saudită și o poveste născocită prezentată în audierile din Congres despre soldații irakieni care ucideau nou-născuți într-un spital din Kuweit. Filmul Hidden Wars și Pacifica National Radio au prezentat investigații despre aceste povești.

Raportul fabricat despre concentrarea trupelor irakiene

 

Următoarea descriere este luată de pe site-ul swans.com:

„Administrația SUA a făcut afirmația că irakienii au comasat trupe și tancuri de-a lungul frontierei cu Arabia Saudită și sunt gata să invadeze regatul. Această declarație a fost transmisă pe larg de mijloacele media principale. Singura problemă a acestor afirmații era faptul că erau cu totul false. Fosta Uniune Sovietică a furnizat imagini din satelit, luate la 11 și 13 septembrie 1990 deasupra graniței (de fapt, au vândut aceste imagini cu 1.500 $ bucata), care indicau în mod clar că nu exista nicio concentrare de trupe irakiene și echipamente în zonă. Trusturile principale de știri, precum ABC News (Sam Donaldson) sau Washington Post (Bob Woodward) au pus mâna pe imagini și nu le-au folosit niciodată. Singurul furnizor american de știri care le-a publicat a fost un ziar regional, St. Petersburg Times din Florida. Acele imagini arătau însă, foarte clar, concentrarea de trupe americane de partea saudită a frontierei! John R. MacArthur și Ben Haig Bagdikian au documentat acest fals în cartea lor, Second Front: Censorship and Propaganda in the Gulf War („Al doilea front: cenzura și propaganda în Războiul din Golf”), publicată la University of California Press, ediția din 1993; ISBN: 0520083989. Brian Becker a demascat această afirmație în detaliu în raportul său. Jean Heller, editorul de la St. Petersburg Times, a angajat Agenția de Control și Dezarmare a administrației Reagan și un specialist în imagine care a lucrat pentru Defense Intelligence Agency, Peter Zimmerman, pentru a analiza fotografiile din satelit, însă toate cercetările au avut același rezultat: pur și simplu nu existau trupe irakiene gata să invadeze Arabia Saudită.”

Povestea „incubatoarelor”

Următoarea descriere este preluată de pe site-ulswans.com.

„Poate că cititorii își amintesc mărturia în fața Congresului, în data de 10 octombrie 1990, a unei fete de 15 ani din Kuweit, pe nume Nayirah (numele de familie a fost menținut confidențial). Conform declarațiilor proprii, ea ar fi asistat la un act terifiant săvâșit de invadatorii irakieni în Kuweit: «M-am oferit voluntar la spitalul al-Addan. În timp ce mă aflam acolo, am văzut cum soldații irakieni au intrat în spital cu arme și s-au dus în camera în care se aflau bebelușii în incubatoare. Au scos copiii din incubatoare, au luat incubatoarele și au lăsat bebelușii să moară pe podea». Povestea despre 312 copii uciși a făcut ca știrile să capete un accent de răzbunare. Președintele Bush a repetat-o, iar linia a fost trasă. Precum în cazul masacrului din Racak, știrea a întors opinia publică și Congresul pe calea războiului. Câteva luni mai târziu s-a aflat că Nayirah era fiica unui prinț din Kuweit, pe nume Saud Nasir al-Sabah, ambasadorul Kuweitului în SUA. Ea părăsise Kuweitul înainte de invazia irakiană. Povestea a fost în întregime fabricată de firma Hill&Knowlton. Tom Lantos, democratul californian care a prezidat audierea, era co-președinte (împreună cu republicanul John Porter) al Fundației pentru Drepturile Omului, fundație care beneficia în mod gratuit de spațiu de birouri la sediul din Washington al firmei Hill&Knowlton.”

Una dintre cele mai bune documentații despre această mistificare poate fi găsită în cartea fascinantă Toxic Sludge Is Good for You: Lies, Damn Lies and the Public Relations Industry („Noroiul toxic este bun pentru tine – Minciunile, minciunile sfruntate și industria relațiilor publice”), scrisă de John C. Stauber și Sheldon Rampton, 1995 (Publicată de Common Courage Press; ISBN: 1-56751-060-4). Stauber și Rampton sunt directorul executiv și respectiv editorul PR Watch, un buletin informativ publicat de Centrul pentru Media și Democrație. Un fragment din carte pe această temă a fost publicat în iunie 1996 de către Claire W. Gilbert în publicația ei Blazing Tattles. Este o lectură extraordinară. PR Watch a postat, de asemenea, aceste extrase și pe site-ul propriu, la adresa http://www.prwatch.org/books/tsigfy10.html. În luna mai a anului 2002, fostul angajat al Hill&Knowlton care a manipulat-o pe Nayirah a afirmat în publicația online O'Dwyer's PR Daily – un portal cu știri interne ale Departamentului Relațiilor Publice – că povestea este adevărată, dar a fost mustrat puternic de către editorul de la PR Watch, Sheldon Rampton. A se vedeahttp://www.casi.org.uk/discuss/2002/msg01362.html.

Citiți și: 
Tehnici de propagandă mediatică folosite în cazul războiului din IrakIrakul nu a fost în mod real o ameninţare pentru SUA. James Bamford demască manipulările politice ale mass-mediei americane 

 

yogaesoteric
2 octombrie 2015

Discurs al lui Zoe Konstantopoulou în parlamentul elen

Într-un moment extrem de tensionat al crizei din Grecia, pe data de 11 iulie 2015, când premierul Alexis Tsipras, pionul lui Soros, i-a trădat pe ai săi, impunând poporului o austeritate mai puternică decât cea cerută de UE, președintele Parlamentului elen, Zoe Konstantopoulou, a ținut în fața forului legislativ un discurs curajos, ieșit din tiparele politice obișnuite.

„În astfel de momente trebuie să acţionăm şi să vorbim cu sinceritate instituţională şi curaj potilic. 
Trebuie să ne asumăm fiecare responsabilitatea care ne revine. 
Trebuie să protejăm, aşa cum coştiinţa ne obligă, cauzele juste şi drepturile sacre, inviolabile şi non-negociabile ale poporului nostru şi ale societăţii noastre. 
Trebuie să salvăm moştenirea pe care ne-au lăsat-o cei care şi-au dat viaţa şi şi-au sacrificat libertatea pentru ca noi să trăim astăzi în libertate. 
Trebuie să păstrăm nealterat patrimoniul pentru noile generaţii care vor urma, la fel ca şi civilizaţia umană, precum şi valorile inalienabile care caracterizează şi dau un sens existenţei noastre individuale şi colective.

De cinci luni, guvernul, care are drept trunchi stânga şi drept nucleu forţele anti-memorandum, susţine o luptă inegală în condiţii sufocante şi sub şantaj, împotriva unei Europe care a trădat obiectivele înscrise în statutele sale, adică binele popoarelor şi ale societăţilor. O Europă care utilizează moneda comună, euro, nu ca un mijloc de a atinge binele social, ci ca pârghie şi instrument de supunere şi de umilire a popoarelor şi guvernelor rebele. O Europă care este pe cale de a se transforma într-o închisoare de coşmar pentru popoarele sale, cu toate că ea a fost construită pentru a fi casa lor ospitalieră comună.

Poporul grec a încredinţat guvernului său marea cauză a eliberării sale de lanţurile memorandumului, din menghina de punere sub tutelă şi de punere sub supraveghere care a fost impusă societăţii elene sub pretextul datoriei, o datorie ilegală, ilegitimă, odioasă şi nesustenabilă, a cărei natură, aşa cum au demonstrat concluziile preliminare ale Comisiei parlamentare pentru Adevăr privind Datoriile Publice, era deja cunoscută de către creditori încă din 2010.

O datorie care nu a apărut ca un fenomen meteo, ci care a fost creată de guvernele precedente prin contracte îmbibate de corupţie, cu comisii, cu clauze leonine şi cu rate astronomice din care şi-au luat beneficii bănci şi companii străine.

O datorie creată de Troikă (FMI, Banca Mondială și Banca Centrală Europeană, n.n.) care, în acord cu guvernele precedente, a transformat în mod fraudulos o datorie privată în datorie publică, salvând astfel băncile franceze şi germane şi, de asemenea, băncile private greceşti, dar condamnând poporul grec să trăiască în condiţii de criză umanitară; pentru a face aceasta mobilizând şi plătind organele de corupţie mediatică care aveau misiunea de a teroriza şi minţi populaţia.

Această datorie, pe care nici poporul, nici guvernul actual nu au creat-o sau umflat-o, este folosită de cinci ani ca instrument de aservire a poporului elen de forţe care acţionează în interiorul Europei în cadrul unui totalitarism economic.

Contrar moralei şi dreptăţii, Germania nu şi-a achitat până astăzi datoriile sale faţă de mica Grecie rezistentă, căreia istoria îi recunoaşte atitudinea eroică. Datoriile Germaniei depăşesc datoria publică greacă, ridicându-se la suma de 340 de miliarde de euro după calculele moderate ale Comisiei Curţii de Conturi care a fost creată de guvernul precedent, pe când pretinsa datorie publică greacă a fost estimată la o valoare de 325 de miliarde de euro. Germania a beneficiat de cea mai mare ştergere a datoriilor după al Doilea Război Mondial cu scopul de a se repune pe picioare, cu concursul generos al Greciei. Ori, chiar această Germanie este cea care a acordat protecţie celor responsabili de afaceri săvârşite prin acte de corupţie cu guvernele precedente şi partidele lor politice, cum ar fi Siemmens, şi ea i-a protejat sustragându-i justiţiei greceşti.

Cu toate acestea, Germania se comportă ca şi cum istoria şi poporul grec au datorii faţă de ea, ca şi cum ea ar dori să îşi ia revanşa istorică pentru atrocităţile sale, aplicând şi impunând o politică care constituie o crimă nu doar faţă de poporul grec, ci, de asemenea, o crimă împotriva umanităţii, în sensul penal al termenului, deoarece este vorba aici despre o agresiune sistematică şi de mare anvergură contra unei populaţii, cu obiectivul premeditat de a produce distrugerea acesteia, parţială sau totală.

Şi din păcate, atunci când ar fi trebuit să se arate la înălţimea responsabilităţilor lor şi a momentului istoric, guverne şi instituţii s-au făcut complice la această agresiune.

Supunerea poporului şi guvernului unor măsuri sufocante şi ameninţării de faliment total, prin crearea artificială şi premeditată a condiţiilor unei catastrofe umanitare, constituie o violare directă a tuturor convenţiilor internaţionale ce protejează Drepturile Omului, a Cartei ONU, a Convenţiilor Europene dar, de asemenea, a însăşi statutelor Curţii Penale Internaţionale...

Creditorii şantajează guvernul. Ei acţionează fraudulos, din moment ce ştiau încă din 2010 că datoria nu era sustenabilă. Ei acţionează conştient, deoarece recunosc în declaraţiile lor necesitatea acordării unui ajutor umanitar Greciei. Un ajutor umanitar, cu ce scop? Pentru o catastrofă naturală neprevăzută şi neaşteptată? Un seism neprevăzut, o inundaţie, un incendiu? Nu. Un ajutor umanitar care este consecinţa alegerii lor conştiente şi calculate de a priva poporul de mijloacele de subzistenţă, închizând robinetul lichidăţilor, ca represalii la decizia democratică a guvernului şi parlamentului de a organiza un referendum şi de a da cuvântul poporului pentru a decide el singur asupra viitorului propriu.

Poporul grec a onorat guvernul care i-a acordat încredere, precum şi parlamentul care i-a dat dreptul de a-şi lua viaţa şi destinul în mâini.
El a spus un NU curajos şi demn; 
NU – pentru şantaje, 
NU – pentru ultimatumuri, 
NU – memorandumului de supunere,
NU – unei datorii pe care nu el a creat-o şi de care nu este responsabil, 
NU – faţă de noi măsuri aducătoare de mizerie şi supunere.

Acest NU, creditorii se încăpăţânează să vrea să îl transforme în DA, cu complicitatea perfidă a celor care sunt responsabili de această situaţie, cei care au creat această datorie, obţinând profituri uriașe pentru ei.

Guvernul este în prezent obiectul unui şantaj care se realizează cu scopul de a-l face să accepte tot ceea ce nu doreşte, ceva care nu este opera sa şi împotriva căruia luptă. Primul ministru a vorbit cu sinceritate, curaj, francheţe şi dezinteresat.

Eu consider, ca urmare a responsabilităţii mele instituţionale, ca preşedinte al Parlamentului, să nu închidem ochii şi să ne facem că nu înţelegem şantajul. Responsabilitatea mea în faţa istoriei în această instituţie mi-o asum prin a răspunde „prezent” la dezbaterea şi votul de astăzi.

Poporul grec este al doilea care este supus unei astfel de agresiuni în interiorul zonei euro. El a fost precedat de Cipru în anul 2013.

Tentativa de a impune măsuri pe care poporul le-a refuzat prin referendum, utilizând şantajul închiderii băncilor şi ameninţarea cu falimentul, contituie o violare brutală a Constituţiei, care privează parlamentul de puterile care îi sunt atribuite chiar prin această Constituţie.

Fiecare are dreptul şi are datoria de a rezista. Nicio rezistenţă de-a lungul istoriei nu a fost uşoară. În acest timp, am cerut votul şi încrederea poporului pentru a putea înfrunta dificultăţile şi în faţa acestor dificultăţi noi trebuie acum să reuşim. Fără a avea frică.”

Citiți și: 
«Regina» Europei. Cum a ruinat Merkel Grecia şi euro.
 În timp ce poporul român doarme, la Atena, oficiali UE și FMI, forţaţi să iasă pe uşa din dos.
Criza europeană, datoriile suverane şi moneda euro

yogaesoteric
30 septembrie 2015

Foști și actuali securişti au fondat, sub patronajul și semnătura lui Gabriel Oprea, două organizaţii oculte

A auzit cineva dintre dumneavoastră de Academia de Științe ale Securității Naționale (ASSN) și de Asociația Foișorul de Foc – Divizia Civică Voluntară? Veți avea un șoc să auziți că ambele sunt, de foarte puțin timp, instituții de interes public, finanțate cu bani de la bugetul României. Ambele s-au fondat sub aripa, la inițiativa și prin semnătura lui Gabriel Oprea, personajul dubios care pare, la această oră, că face jocurile de putere într-o țară pe care bieții români au crezut-o eliberată în noiembrie 2014. Ambele gem de foști și actuali generali de Securitate și de personaje dubioase. Iar Asociația Foișorul de Foc – Divizia Civică Voluntară, care funcționează în Sectorul 2, este, practic, o organizație paramilitară în toată regula.

Și Academia de Științe ale Securității Naționale (ASSN) și Asociația Foișorul de Foc – Divizia Civică Voluntară au devenit instituții de interes public pe timpul interimatelor lui Gabriel Oprea la șefia Guvernului României. Și nimeni n-a suflat un cuvințel!

Ce este ASSN?

Informațiile neoficiale spun că ASSN a fost înființată de un grup deja celebru în politică – Gabriel Oprea, George Maior și Vasile Dâncu, împreună cu încă câteva persoane din anturajul lor politic sau profesional. Noua jucărie a celebrului Grup de la Cluj a fost construită pe bazele existentei Academii de Științe Militare, unde s-a refugiat, pe post de președinte, George Maior, după ce și-a dat demisia de la SRI. Pentru că aceasta, așa cum arăta și denumirea, limita aria de acțiune a instituției, fondatorii s-au gândit să o reformeze și să facă din ea o cupolă peste serviciile secrete și ministerele de forță ale României, scrie bn24.ro.

Președinte de onoare al Academiei este George Maior, fost director SRI și viitor ambasador în SUA, iar președinte interimar este fostul ministru al Educației, Remus Pricopie. Ce l-a recomandat exact pe Remus Pricopie să devină președintele acestei instituții, nu se știe.

Cu ce se ocupă Academia de Științe ale Securității Naționale?
Elaborează nici mai mult, nici mai puțin decât gândirea strategică a României în domeniul securității naționale.
O spune chiar Președintele Klaus Iohannis care a participat joi la o conferință a ASSN: „Într-o lume fără graniţe, în care securitatea internă şi cea externă nu mai pot fi disociate, iar provocările sunt tot mai complexe, rolul și contribuția dumneavoastră devin esențiale. 
România are nevoie de instituții care să producă gândire strategică. Prin existența sa, Academia nu doar suplinește acest rol, ci face din țara noastră un actor în dezbaterea globală despre securitate”.

Potrivit legii de funcționare și organizare a ASSN, aceasta este definită drept „for național, de consacrare științifică, ce reunește personalități știintifice reprezentative din domeniul de apărare, ordine publică și siguranță națională, aflată în coordonarea științifică a Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații”.

Adică toți „doctoriiˮ „doctorului” plagiator Gabriel Oprea, acestea sunt personalitățile reprezentative?

„ASSN este instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, și reprezintă în justiție interesele proprii. ASSN poate fi reprezentată în justiție și de organele de specialitate ale Ministerului Apărarii Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații, după caz”, mai spune legea.

Academia are în componența sa membri titulari, membri corespondenți, membri de onoare și membri asociați. Numărul maxim al membrilor titulari și al membrilor corespondenți este 100, din care 50 membri titulari.

Membrii titulari beneficiază de o indemnizație lunară viageră egală cu salariul mediu pe economie. Membrii corespondenți beneficiază de o indemnizație lunară viageră egală cu 50% din valoarea salariului mediu pe economie.

Ce este Asociația Foișorul de Foc - Divizia Civică Voluntară?

În Sectorul 2 funcţionează, încă din 2011, Asociaţia „Foișorul de foc – voluntariat şi parteneriat pentru viaţă”, un ONG care a înfiinţat Divizia Civică Voluntară (DCV), un corp de voluntari pregătiţi, teoretic, pentru situaţii de urgenţă. În fapt, ONG-ul de casă al primarului Onţanu este una dintre cele mai bine finanţate asociaţii crescute la umbra unei primării. Cu aspect de formaţiune paramilitară, fondată şi susţinută de lideri ai UNPR, cu uniforme şi maşini de teren pregătite să „intervină” oricând, DCV primeşte anual girul instituţiilor statului, într-o şedinţă solemnă desfăşurată – evident – în sediul Primăriei Sectorului 2.

De la subprefectul capitalei, generali din structurile de informaţii (generalul Gheorghe Toma, profesor la Academia Naţională de Informaţii, de exemplu), şefi ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, şi până la funcţionari ai primăriei, toţi legitimează periodic ONG-ul „militarizat” păstorit de Neculai Onţanu şi UNPR.

Ca lucrurile să fie clare încă de la început, organizaţia a fost înfiinţată de către preşedintele fondator general (r) Constantin Apetroaie, fost expert pe probleme de analiză de intelligence în cadrul Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării (DGIA), trecut în rezervă în 2010. Actual vicepreşedinte UNPR Bucureşti, generalul Apetroaie şi-a primit gradul de la preşedintele Traian Băsescu, odată cu trecerea în rezervă şi intrarea în viaţa politică. În prezent, conducerea Diviziei Civice Voluntare este asigurată de Vasile Ciornei, un alt ofiţer înaintat la gradul de general de Traian Băsescu simultan cu trecerea în rezervă în 2009.

Divizia Civică Voluntară dispune de sedii spaţioase, tehnică de ultimă oră, maşini de teren şi orice alt fel de resurse, consumabile sau nu. Cu şase rânduri de uniforme, inclusiv ţinuta de paradă a „gărzii de onoare” (un costum ce imită, la limita legii, uniforma Regimentului 30 Garda „Mihai Viteazu”).

Citiți și priviți

„Sub comanda domnului general Vasile Ciornei, comandantul Diviziei Civice Voluntare, mâine seară vom preda părinților, când îi vom aduce acasă, pe cei 100 de tineri voluntari, elevii și tinerii care au participat la Tabăra Militară de la Sângeorz – Băi: 
Mi-au dat un tânăr visător, îi reîntoarcem către părinți ca buni ostași. 
Le-am oferit prilejul pentru o săptămână, celor 100 de tineri voluntari, membrii ai Diviziei Civice Voluntare din Sectorul 2, să meargă în tabăra militară de la Sângeorz – Băi unde, echipa de comandă a Diviziei în frunte cu Comandantul său, domnul general Vasile Ciornei împreună cu alți ofițeri superiori în rezervă, specialiști, i-au pregătit pentru intervenții în situații de urgenţă”, a scris Onţanu pe pagina proprie de facebook, publicând o înregistrare din cadrul taberei organizate de primărie.

Sursa: comisarul.ro

Citiţi şi: 
Teorie incendiară: adevăratul scop urmărit de tandemul SRI-DNAGuvernul Ponta îi cadorisește pe masoni cu un teren unde să-și construiască sediulDespre securiștii de ieri și de azi (I) 

yogaesoteric
1 octombrie 2015