Se pregăteşte mai pe ascuns, mai la vedere pulverizarea României

La ce ne folosește că suntem membri UE? La nimic. Noi, poporul, nu numai că nu avem nimic de câștigat, dar mai suntem și prostiți în față de toți cei care se fălesc că ei sunt democrați și trebuie să ne învețe și pe noi ce este democrația. Ne-am săturat de „democrația” lor! Nu avem nevoie de UE să ne spună cum să ne conducem țara.

Fie că este Băsescu, Ponta sau Iohannis e același lucru: toți stau cu capul plecat față de cei de afară. De ce nu au verticalitate? Păi ei, adică oamenii politici, sunt singurii care au de câștigat din UE. Poate a venit timpul să ne luăm soarta în mâinile noastre și să nu-i mai lăsăm pe alții să hotărască pentru noi. Cu cât suntem mai mulți, cu atât șansa să fim luați în seamă crește.

Regionalizarea României este sinonimă cu cedarea suveranității

Europa „salvatoare” nu ne-a salvat niciodată de la nimic ci, dimpotrivă, ne-a condiţionat (de exemplu, recunoaşterea Independenţei de la 1877, de încetăţenirea evreilor), ne-a vândut (la Ialta), ne impune norme (discriminarea pozitivă a minorităţilor – evrei, ţigani), penalităţi etc, deci nu ne va „salva” nici acum!

Comisia Europeană este o simplă unealtă a globaliștilor. Această comisie nu face altceva decât să pregătească terenul pentru Noua Ordine Mondială (NOM), guvernul mondial. În ecuația NOM, planeta va fi condusă prin intermediul ONU.

Agenda 21 este un plan prezentat de ONU în 1992, la conferința „Earth Summit”, care a avut loc în Rio de Janeiro, Brazilia. Acestui act i-a urmat noua agendă universală, numită Agenda 2030, lansată de ONU la conferința ce a avut loc la New York, între 25 și 27 septembrie 2015. Mulți știu că ONU este o organizație care aparține globaliștilor. ONU este folosită de câțiva miliardari puternici pentru a trasa viitorul global al omenirii. Tot sub influența globaliștilor miliardari se mai află și următoarele instituții: FMI, Banca Mondială, WTO (World Trade Organisation – Organizația Mondială a Comerțului).

Suntem captivi intereselor blocului euro-atlantic

Cu Iohannis în politichia externă unii și-au exprimat rezerve, referitor la problema finanțelor (amestecul SUA și UE în politica internă – UE e normal să se amestece, dar SUA?) și a poziției ultra pro-NATO în privința conflictului din Ucraina. Deocamdată problema de securitate a României nu este Rusia, ci frauda corporatistă (corporații americane, europene) care spoliază economia țării. În privința Ucrainei, era de așteptat ca Rusia să nu stea și să privească cum se apropie NATO de hotarele ei, când Crimeea (și Ucraina), din perspectiva Rusiei (o perspectivă istorică, de altfel), este un teritoriu rusesc.

SUA a dorit să „cumpere” cu ajutorul mafiei politice din Ucraina (familia vicepreședintelui SUA, Joe Bideu, fiind direct implicată în afacere) cum face și pe la noi, resursele Ucrainei. Dar Ucraina este un stat creat de URSS în 1919 și 1922 (puteau la fel de bine să nu facă acest stat). A primit Crimeea de la Rusia în 1954. Ucraina înseamnă „teritoriu de margine”, de margine al Rusiei. Astăzi, în Ucraina sunt teritorii istorice rusești.

Interesele euro-atlantice, reprezentate de SUA și imperiul european în formare

De fapt, instituțiile executive ale UE și proiectul SUE (Statele Unite ale Europei) par a fi, mai degrabă, proiecte americane prin care Washingtonul încearcă să își prelungească politica pe continentul european.

Apartenența la blocul euro-atlantic ne-a transformat într-o colonie second hand, exportator de forță de muncă ieftină pentru Vest, tarla de resurse minerale date pe degeaba „partenerilor”. Din punct de vedere cultural, blocul euro-atlantic este Sodoma și Gomora, ca ideologie, promovând agresiv drepturile homosexualilor, ideologia încălzirii globale, spectrul fals al suprapopulării planetei, teroarea terorismului, combinând „politicile fricii” cu cele ale utopiilor globaliste (guvernanță europeană, guvernanță globală etc.).

De cealaltă parte, se află Rusia, uneori în tandem cu China și cu alte țări în relativă ascensiune. Rusia are meritul de a fi singura putere de anvergură mondială care, la nivel ideologic, propune o alternativă Sodomei și Gomorei euro-atlantice: accentuând valorile tradiționale ale familiei, respingând propaganda homosexuală, contrazicând teza suprapopulării și a încălzirii globale.

Ne ajută la ceva apartenența la complexul euro-atlantic? În afara statutului de colonie – teren („poligon”) de experimente sociale și de teritoriu util pentru câteva garnizoane militare, nu. Din punct de vedere al securității naționale, apartenența la NATO și UE ne oferă doar ILUZIA protecției, așa cum nota însuși editorul agenției mult-citate Stratfor într-un material dedicat chiar țării noastre.

Spuneți NU experimentelor cu plante modificate genetic

Români, spuneți NU experimentelor SUA și aprobate de UE cu plante modificate genetic pe teritoriul României! Împotriviți-vă acestor experimente cu plante modificate genetic, plante care au efecte dezastruoase asupra sănătății voastre și a copiilor voștri.

Aceste plante modificate genetic, fie că sunt consumate de om, fie de animale a căror carne intră în alimentația umană, pot genera o serie de boli, inclusiv cancer, scăderea sistemului imunitar și chiar modificări ale ADN-ului uman.

Toate mamele din România care vor să-și vadă copiii crescând sănătoși ar trebui să ia atitudine împotriva acestor acțiuni care ne transformă în COBAII SUA și UE.

Citiți și despre Monsanto, Codex Alimentarius de altfel, căci ei sunt în spatele acestor prostii, scopul fiind reducerea populației la nivel global. Știrile TV sunt o spălare de creiere și manipulare în masă.

Politicienii români sunt doar niște marionete

Oricât de feciorelnic s-ar comporta birocrații de la Bruxelles, trebuie să înțelegem că atomizarea Europei se potrivește de minune scopului proiectului european. Cu națiuni mici, lipsite de putere și fundamente, te poți juca mult mai ușor, poți stabili reguli mult mai stricte și le poți coordona extrem de eficient.

Aceasta s-a dorit de la bun început, iar snoava conform căreia noile națiuni nu vor fi primite în UE este doar o zicere. Nu doar că vor fi primite, dar li se vor face concesii mai mari decât importanța lor.

Atomizarea a fost din start planul secret pentru „unificarea” Europei. De aceea doar Germania s-a unificat, în timp ce alte țări s-au divizat și continuă să fie dezmembrate pe criterii etnice!

Pentru noi lucrurile ar putea arăta foarte urât. Nu este exclus ca, în final, după episodul „Ținutul Secuiesc” să avem de-a face cu secesiunea Transilvaniei, care se pregătește încă din anul 1989. De o groază de timp se desfășoară o propagandă radicală (tot via UE-SUA), care sugerează o superioritate a ardelenilor față de ceilalți români. Mai mult, „superiorul ardelean” este – culmea! – cel asuprit de „nemernicii de sudiști” și „mitici”, obișnuiți să trăiască pe spatele său. O retorică falsă, care poate fi contrazisă cu ușurință de oricine ar vrea să studieze structura PIB-ului.

Dar, în fața propagandei nu poți lupta cu logica! Se vor găsi probabil numeroși isteți gata să demonstreze că este greșit și cum vor trăi ei mai bine dacă se vor despărți de „asupritori”. Este inutil să intri într-o asemenea confruntare. Pentru mulți viermele a fost inoculat și, din nefericire atât pentru ei, cât și pentru noi, „binefacerile” vor deveni vizibile abia după ruptură.

UE și SUA înseamnă distrugerea economiei locale, supraimpozitare, colonizarea României, șomaj și distrugerea clasei de mijloc

Constatăm că situația României se înrăutăţeşte, suntem folosiți doar ca piață de desfacere pentru Occident și forță de muncă ieftină. Se încearcă obstrucționarea agriculturii prin mijloace autohtone, se distrug practic posibilitățile micilor agricultori de a practica agricultura cu mijloace naturale. Un alt exemplu este acela cu rigorile aplicate recoltării laptelui și multe, multe altele.

Voinţa de a intra în UE şi NATO nu a fost a poporului român, ci a politicienilor cumpăraţi de cei din afara ţării. Poporul a fost convins prin acţiuni concertate de propagandă şi manipulare în masă. În primul rând, populaţia habar nu avea despre ce e vorba.

În România, în prezent, legile se fac conform dispoziţiilor de la UE, de la FMI, Banca Mondială şi alte asemenea instituţii mafiote. Un lucru mai puţin cunoscut de populaţie, dar foarte bine cunoscut de unii politicieni, este că, prin Tratatul de aderare la UE, României i se limitează dreptul de a face agricultură, pentru a nu face concurenţă celorlalte state. Pe urmă, legile din România sunt mai puţin importante în raport cu cele europene sau cu directivele europene. Citiţi articolul 148 din Constituţie!

Articolul 148
(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. (2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.
(4) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2) .
(5) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea să fie supuse aprobării instituţiilor Uniunii Europene.

Totuşi, ca soluţie, noi am vedea mai multă solidaritate între români.

România, prin integrarea în structurile UE și NATO, a trebuit să respecte niște clauze care au distrus țara

1. Distrugerea armatei tradiționale românești.
2. Distrugerea industriei sau vinderea pe nimic pentru a nu concura produselor străine.
3. Vinderea marilor companii care administrau bogățiile naturale ale României (Petrom, Electrica, Distrigaz) către marile monopoluri străine, toate profiturile acestor companii plecând către țările de origine.
4. Vinderea pe nimic a bogățiilor solului și subsolului.
5. Închiderea minelor sub motivul fals al nerentabilității.
6. Slăbirea financiară a statului, intenționat, ca să nu poată ajuta economia în concurența cu marile monopoluri străine.
7. Importul corupției generalizate de la imperialiștii americani și vest-europeni (vezi cazurile Bechtel, Microsoft și EADS).
8. Impunerea spre vânzare a tuturor băncilor românești sau falimentarea acestora (cazul Bancorex etc.), astfel încât statul nu mai are nicio pârghie de control și de ajutor, fără a se împrumuta la băncile străine jefuitoare.
9. Creșterea alarmantă a șomajului, dispariția locurilor de muncă, plecarea forței de muncă, în special a celei (super)calificate, în țări bogate, care contribuie implicit la ridicarea bunăstării acelor țări în detrimentul României.
10. Destrămarea a sutelor de mii de familii românești, prin aceste plecări pe meleaguri străine și depopularea forțată a României pentru crearea unui spațiu vital pentru alte etnii.
11. Plata anuală la bugetul UE, FMI, BM, NATO etc. a miliarde de euro. Cheltuirea cu FMI, BM, UE, NATO și corporații occidentale a miliarde de euro anual pentru organismele create artificial, chipurile pentru gestionarea fondurilor europene, organisme de control etc.
12. Datoria actuală, de peste 150 de miliarde de euro, nu poate fi plătită nici în zece generații, deoarece suntem strangulați chiar de cei care ne-au îndatorat pentru interesul lor.

Corupția, importată și ea!

Se vorbeşte mereu despre corupţi, dar niciodată despre cine i-a corupt pe corupţi şi cine i-a urcat în funcţii. Nu e nimic în neregulă cu ADN-ul nostru moral, alte ţări sunt mult mai corupte decât noi. Soluţia ca să trăim mai bine este să ne câştigăm independenţa faţă de UE, SUA şi finanţele occidentale.

Imperialiștii Occidentului, nelegiuiți capitaliști: UE, SUA, NATO, FMI (oculta iudeo-masonică) vor cu orice preț îndobitocirea omului, controlul total și puterea globală pentru a submina și distruge națiunea, cultura, familia, religia, tradiția popoarelor și a forma o babilonie globală antihristică, antiumană: Noua Ordine Mondială.

Pentru asta au inventat două ideologii satanice: capitalismul și comunismul. Capitalismul, societatea de consum – pâine și circ (mai mult circ!) –, a avut succes mai mare decât comunismul pentru că a mizat pe slăbiciunile și viciile omului. Pentru îndobitocirea omului se folosesc mijloacele de control și manipulare a informației, mass-media, pe care au pus monopol (TV, radio, ziare, net) și mijloace financiare si economice (privatizări, liberalizări, investitori, bancheri, asigurări, pensii private), prin corporațiile lor, pentru coruperea guvernelor, pentru acapararea resurselor, și pentru a fi dependenți economic și financiar de politica lor antihristică, cu concursul trădătorilor de neam.

200 de corporații patronate de oculta iudeo-masonică dețin forța economică și politică a 140 de țări sau, altfel spus: 1 la sută dintre oameni dețin mai mult de jumătate din bogăția lumii. Acolo unde nu reușesc îndobitocirea, ocuparea și jefuirea popoarelor, iar acestea își apără prin naționalism și patriotism resursele, economia, cultura, tradiția, familia… nelegiuiții din Occident provoacă revolte, conflicte, războaie pentru a invada și jefui acele popoare – exemple: Ucraina, Serbia, Afganistan, Irak, Siria, Egipt, Libia, Liban etc.

Astfel, omul îndobitocit, bulversat prin „dezbină și stăpânește”, „crize”, „pâine și circ”, grija zilei de mâine, infracțiuni, va fi manipulat și controlat ca un animal, după care ei vor veni ca „salvatori”, dar în condițiile și cu mijloacele lor: „pâine și circ”, cip și card.

Să scăpăm de SUA, NATO, FMI şi UE

Atât timp cât suntem în UE şi NATO şi suntem controlaţi de americani şi FMI, întotdeauna vor fi corupţi. Corupţia este metoda prin care ocupanţii străini ne controlează şi ne jefuiesc ţara.

Citiți și: 
Depopularea României de către oculta mondială!Majoritatea statelor membre UE vor interzicerea neîntârziată a culturilor de organisme modificate genetic 
UE ne impune cipurile RFID 

yogaesoteric
3 aprilie 2016 

Replică pentru Daily Mail, 2 aprilie 2016

În atenția domnului Martin Clarke, editor 

În articolul intitulat Yoga guru who tried to have sex with 1,000 virgins so he could reach 'a higher spiritual level' is arrested in Paris after spending years on the run for sleeping with an underage girl, semnat Mailonline Reporter, apărut pe www.dailymail.co.uk în data de 4 martie 2016, au fost prezentate o serie de neadevăruri evidente care prejudiciază grav imaginea domnului Gregorian Bivolaru. Prejudiciul de imagine adus lui Gregorian Bivolaru este cu atât mai mare cu cât respectivul articol a fost tradus în mai multe limbi și preluat de diverse publicații străine.  
Prin urmare, purtătorul de cuvânt al MISA, Costică Cojocaru, vă solicită publicarea următorului drept la replică, în aceleași condiții în care a fost publicat respectivul articol:

„Domnul Gregorian Bivolaru, disident și totodată azilant politic al Suediei, a fost arestat de către poliția franceză pe data de 26 februarie 2016 în Paris. Cazul său este în atenția mai multor organizații pentru apărarea drepturilor omului, din cauza abuzurilor continue de peste 30 de ani la care l-au supus autoritățile române. 

Iată câteva dintre persecuțiile furibunde, abuzurile flagrante și încălcările repetate ale drepturilor omului la care a fost supus Gregorian Bivolaru de către instituțiile statului român. Gregorian Bivolaru a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru infracțiunea de act sexual cu un minor, în condițiile în care Mădălina Dumitru, presupusa victimă, a negat ferm, în mai multe rânduri, și chiar actualmente ea neagă aceste acuzații și demască la rândul ei aceste abuzuri grave la care a fost supusă de procurori pentru a o determina prin șantaj, bătaie și amenințarea cu închisoarea, să semneze o declarație în mod fals acuzatoare de natură să-l incrimineze pe Gregorian Bivolaru, declarație ce a fost de altfel contestată chiar în ziua următoare. Mai mult decât atât, deși Gregorian Bivolaru a fost achitat de două instanțe de fond și apel (fiind declarat nevinovat) în ceea ce privește această acuzație, ulterior, în mod abuziv și ilegal, Înalta Curte de Casație și Justiție din România a anulat cele două decizii de achitare și în urma unei proceduri ce este în mod evident ilegală l-a condamnat definitiv la o pedeapsă nedreaptă și excesiv de mare în raport cu infracțiunea pentru care a fost pe nedrept acuzat. 

Campania mediatică de discreditare, cu caracter instigator, ce a fost dusă de mass-media din România de mai bine de 20 de ani împotriva lui Gregorian Bivolaru și împotriva școlii de yoga MISA, realizată la comandă politică, a fost unul dintre motivele pentru care la finalul anului 2005 instanța supremă a Suediei i-a acordat domnului Gregorian Bivolaru statutul de azilant politic și a ajuns la concluzia că dacă Gregorian Bivolaru ar fi extrădat în România nu ar putea avea parte de un proces corect.

Articolul publicat de Daily Mail în data de 4 martie 2016, Yoga guru who tried to have sex with 1,000 virgins so he could reach 'a higher spiritual level' is arrested in Paris after spending years on the run for sleeping with an underage girl, semnat Mailonline Reporter, se înscrie din nefericire în aceeași linie a linșajului mediatic la care a fost supus continuu profesorul de yoga Gregorian Bivolaru prin multe articole de presă ce erau rău intenționate, în mod superficial documentate și, neîntâmplător, anonime. 

Daily Mail repetă în acest articol unele informații în mod vădit senzaționaliste, mincinoase și halucinante ce sunt vehiculate la nesfârșit de presa românească calomniatoare. Maniera în care este scris acest articol este în mod evident manipulatoare și tendențioasă, fără a se ține cont de deontologia jurnalistică ce ar presupune ca cel acuzat, în acest caz pe nedrept, să își poată spune punctul de vedere.

Un exemplu de dezinformare din acest articol este chiar cazul celei prezentate drept așa-zisă victimă a lui Gregorian Bivolaru, Agnes Arabela Marques. Inițial ea a pozat într-o pretinsă victimă în speranța de a își rotunji imens veniturile, instanța a constatat însă că acuzațiile ei sunt nefondate, situație în care aceasta s-a adresat presei, care a preluat fără niciun fel de verificări toate fabulațiile ei calomnioase și pline de venin. În instanță s-au adus ulterior mai multe dovezi care au contrazis în totalitate toate minciunile ei. 

Dacă reporterul anonim s-ar fi documentat minim ar fi aflat că Agnes Arabela este o mincinoasă, dar în acest caz nu ar mai fi avut un titlu senzațional pentru acest articol. 

Agnes Arabela a inventat în totalitate aceste fantasmagorii abracadabrante ce sunt legate de sexul cu 1000 de virgine și tocmai pentru a-l denigra pe Gregorian Bivolaru, apoi i le-a atribuit. O altă minciună ce a fost preluată din campania mediatică de dezinformare din România este cea legată de sexul în grup. Niciodată această afirmație complet mincinoasă nu a putut fi dovedită, dar cu toate acestea ea a fost repetată mereu și mereu ani la rând, poate și din simplul motiv că scandalul astfel creat vinde masiv ziarele. 

Meditația yoghină în spirală YANG ce este prezentată într-un mod tendențios drept un ritual bizar, este în realitate marcă înregistrată a MISA. Global Consciousness Project a realizat în 2003 chiar o atestare științifică, independentă, a tuturor efectelor benefice, unele dintre ele extraordinare pentru ambianța energetică planetară, pe care apoi le declanșează acest tip de meditație (http://teilhard.global-mind.org/papers/GCPGlobalHarmonyBW.pdf).  

Cu toate că România nu a fost niciodată capabilă, așa cum de altfel a concluzionat și Curtea Supremă a Suediei, să-i respecte lui Gregorian Bivolaru dreptul de a avea parte de un proces corect, noi suntem plini de speranță că în Franța, acolo unde se află momentan Gregorian Bivolaru, dreptatea va triumfa și adevărul va fi, până la urmă, recunoscut.” 

Ținem să vă amintim în final că NU ESTE CAZUL SĂ EXISTE ȘI NICI NU VA EXISTA NICIODATĂ O INFORMAȚIE DE PRESĂ CE AR PUTEA FI SUPERIOARĂ ADEVĂRULUI și că îndatoririle unei prese libere într-o țară liberă sunt extrem de importante. Printre aceste îndatoriri se află următoarele: a fi obiectiv în fața probelor, a aduna fapte, a pune întrebări, a acorda importanță surselor, a studia documentele, a discuta cu persoanele implicate, a câștiga încrederea, a ignora amenințările, a verifica informațiile, a reda cu acuratețe – aceasta este la fel de bine o ilustrare care s-ar putea face a importanței unei prese libere.

Tocmai de aceea, în numele adevărului ce ar trebui să fie un far călăuzitor pentru publicația pe care o conduceți, îndrăznim să sperăm că nu veți ignora adevărul cel Adevărat cu privire la aceste aspecte referitor la care v-ați exprimat în articolul publicat și vă cerem respectuos, exact în numele adevărului, inserarea urgentă în publicația dumneavoastră a acestui drept la replică.

Cu respect
Costică Cojocaru
Purtător de cuvânt MISA
biroudepresa_misa@yahoo.com

yogaesoteric
2 aprilie 2016 

Cotidianul Adevărul promovează asiduu francmasoneria din România

Profitând de naivitatea românilor, cotidianul Adevărul încearcă o spălare pe creier a cetăţenilor, inducându-le ideea că francmasoneria din România ar fi o societate care deserveşte binelui ţării.
Ziarul urmărește să inculce în mentalul colectiv această idee printr-o serie de articole în care sunt promovate asiduu aşa-zisele „binefaceri” masonice, cum ar fi contribuţiile în domeniul culturii sau progresul economic.

Iată mai jos un exemplu de astfel de articol:

Secretele masonice ale clădirilor din Arad. Arhitectură şi simbolism: craniul încolăcit de şerpi şi dragoni

Puţină lume ştie că Aradul deţine cel mai bine conservat templu masonic istoric din România. Totodată, în oraşul de pe Mureş se pot admira frumoase clădiri, construite la finele secolului al XIX–lea, pe care au fost gravate numeroase simboluri masonice, cu încărcătură esoterică deosebită. 

Istoricul arădean Antoniu Martin spune că, deşi au existat loji masonice şi mai devreme, masoneria arădeană a cunoscut o dezvoltare semnificativă şi sustenabilă începând cu anul 1888, odată cu fondarea lojii ,,Concordia”. Imediat după ce a fost recunoscută ca lojă cu drepturi depline – primind patentă de funcţionare – de către Marea Lojă Simbolică a Ungariei, loja ,,Concordia” a purces la organizarea internă, în paralel cu demersul de a acţiona în beneficiul comunităţii, prin proiecte filantropice şi culturale. „Idealurile masonice şi ideile generate în interiorul şedinţelor lojii au fost promovate prin intermediul presei în comunitatea arădeană. Dar, o altă modalitate de promovare, probabil mai subtilă, a reprezentat-o gravarea unor simboluri specifice, cu caracter esoteric, iniţiatic, pe unele edificii ale Aradului, clădiri care aparţineau membrilor lojii «Concordia»”, spune istoricul arădean. O astfel de clădire, probabil cea mai reprezentativă din punctul de vedere al încărcăturii simbolistice, a fost cea în care a locuit primul venerabil al lojii arădene, savantul farmacist Rosznyay Matyas, situată în Piaţa Avram Iancu. 

Casa farmacistului Rosznyay Matyas

„Pe faţada acesteia se mai pot admira simbolul «Arborelui Vieţii» – simbol cabalistic, dar şi masonic –, simbolul «potirului» – care poate reprezenta cupa Sfântului Graal –, şi cel al «Meduzei», în fapt un craniu încolăcit de şerpi – care semnifică înţelepciunea prin excelenţă, dar şi entitate care protejează de spiritele rele. Se ştie că simbolismul masonic este unul sincretic, acesta preluând elemente din toate marile sisteme esoterice şi spirituale ale lumii.

Palatul Iosif Steiner, o clădire încărcată de simboluri masonice 

În zona cunoscută sub vechea denumire de ,,Boul Roşu”, pe faţada Palatului Iosif Steiner, cum îl chema pe proprietar, putem vedea alte câteva simboluri cu pronunţat caracter esoteric: «Coroana» – care sugerează «arta regală», o altă denumire pentru masonerie –, «Echerul şi Compasul» – elemente preluate în masoneria modernă din instrumentarul breslelor de constructori sau de masoni operativi –, «Dragonii încolăciţi» – reper simbolic cu multiple semnificaţii mitologice –, şi nu în ultimul rând «Păunul» – ale cărui semnificaţii au suferit avataruri fascinante de-a lungul istoriei, de la epocă la epocă, de la religie la religie”, menţionează Antoniu Martin.

Simbolul Păunului, gravat pe Palatul Steiner 

Chestiunea edificării unui spaţiu propriu pentru loja ,,Concordia” s-a pus pe tapet în cadrul şedinţelor acesteia încă din anul 1892, dar lipsa fondurilor şi angrenarea lojii în numeroase activităţi filantropice care necesitau cheltuieli nu au permis iniţierea unui astfel de proiect decât în anul 1896, când s-a iniţiat strângerea de fonduri de la membri pentru acest scop. În 1902, loja arădeană, care dispunea deja de un buget consistent, a trecut la achiziţionarea terenului din incinta Şcolii de Arte şi Meserii, în vederea amplasării viitorului Templu. Maeştrii lojii au aprobat proiectul arhitectural în stil neogrec al ,,fratelui” Milan Tabacovits, membru al ,,Concordiei”. 

Loja Concordia

„Trei ani mai târziu, templul a fost deja ridicat, fiind apoi decorat şi mobilat în manieră specifică. Ceremonia ritualică de inaugurare a templului s-a desfăşurat în 21 octombrie 1905, în prezenţa reprezentanţilor Marii Loji Simbolice a Ungariei şi ai lojilor din tot cuprinsul regatului maghiar. Şi astăzi templul masonic istoric reprezintă una dintre emblemele arhitecturale ale Aradului. Impozanta clădire, care a avut ca destinaţie ritualurile masonice, este cel mai bine conservat – pe exterior – Templu masonic din România. În interior nu se mai păstrează nimic din decorul şi gravurile de epocă. Templul a fost naţionalizat în septembrie 1940, în perioada regimului național-legionar, când masoneria era considerată, alături de evrei, «ţapul ispăşitor» pentru toate problemele ţării”, încheie istoricul arădean.


Alte exemple de astfel de articole:

- Tainele masoneriei în România. Masoni celebri care au schimbat istoria: Mihail Kogălniceanu a făcut reforma agrară, Ion Nistor a susţinut unirea cu Bucovina

- Masonii Focşaniului, contribuţie decisivă la dezvoltarea economică şi culturală a oraşului sfârşitului de secol XIX şi început de secol XX 

- Nicolae Titulescu, iniţiat în masonerie în timpul studiilor din Franţa 

- Masonul Ion Nistor, artizanul unirii Bucovinei cu Regatul Român

- Episcopul Melchisedec Ştefănescu, deschizător de drumuri în masoneria din Moldova 

- Povestea lui Tănasie Lolescu, venerabilul Lojei masonice săteşti din Hobiţa 

- Alecu Paleologu, mason de seamă al Marii Loje Regulare a României. Cum s-a ascuns de Securitate în Câmpulung 

- Părintele masoneriei din România şi-a iniţiat fiicele la Mangalia. Maria şi Elena, fetele luiConstantin Moroiu, au fost primele femei mason din România 

- Samuel von Brukenthal, baronul de legendă şi cel mai cunoscut francmason al Sibiului

- Christian Tell a fost unul dintre fondatorii Masoneriei din România şi a luptat pentru înfiinţarea Statului Unitar Român 

- Giurgiu şi masoneria. De la Ioan A. Bassarabescu, vicepreşedintele Marelui Orient al României, la Mihail Daia, autorul Imnului Masonic

- Printre masonii Bistriţei: cel mai strălucit matematician al ţării şi un apropiat al Regelui Carol al II-lea

- Bărăganul, „mica Siberie” a masonilor români

- Legăturile conducătorului Răscoalei de la 1784 cu masoneria: un document susţine apartenenţa lui Horea la o asociaţie secretă din Viena

- Povestea masonului Alexandru G. Golescu, olteanul care a ajuns prim-ministru

- Bogdan Petriceicu Haşdeu, masonul care i-a ridicat fiicei un „templu metafizic“, la Câmpina

- Masonul Mihail Kogălniceanu, omul din spatele României moderne, considerat cel mai mare politician din istoria ţării

- Cum s-a lepădat Sadoveanu de masonerie şi a promis în secret pocăinţă. Scrisoarea în care scriitorul cerşea iertare Bisericii

Citiţi şi:
Catafalcul, sicriul, scheletul – decoruri sataniste în templele masonice
Mărturiile unui fost francmason, Albert Vigneau
Propaganda Due (P2): O lojă francmasonică ilegală conduce Italia din umbra


yogaesoteric
2 aprilie 2016

Supravegherea globală a populaţiei, armă redutabilă a francmasoneriei mondiale, în cârdăşie cu aşa-zişii «iluminaţi»… (I)

…ce vizează instaurarea insidioasă a statului fascist unic, planetar, ce are drept consecinţă distrugerea vieţii intime a fiinţelor umane

În ultimele decenii și mai ales în ultimii ani a fost declanșat de către forțe obscure, sub acoperirea conceptului de stat democratic, chiar sub ochii noştri, un straniu și aberant proces de atacare a intimității și de imixtiune în viața privată a cetățenilor, sub pretextul siguranței personale şi a luptei împotriva terorismului. Progresul foarte rapid al tehnicilor de monitorizare și de supraveghere din era digitală în care trăim în prezent cu toţii (camere video, dispozitive de ascultare, sisteme GPS etc.), transformă autoritățile Statului într-un veritabil comando polițienesc, după modelul faimosului și totodată oribilului Big Brother. În aceeaşi măsură, la fel de rapidul progres al tehnicilor de comunicare (internet, rețele de socializare, motoare de căutare) generează o înșelăciune a transparenţei. Camerele video, instrumentele de geolocaţie prezente şi trecute, amprentele digitale, genetice şi oculare, evidenţele bancare, istoricul medical, desfăşurătoarele apelurilor telefonice, mesajele noastre de pe internet şi urmele lăsate de peregrinările noastre pe internet formează o varietate de instrumente și modalități abile de control și de evidență care, puse cap la cap, permit autorităţilor să pătrundă aproape neștiute în viaţa intimă a fiecăruia dintre noi.

Pe de altă parte, folosind Google, Facebook şi Twitter, noi, utilizatorii, oferim cu credulitate gestionarilor acestor sisteme informatice și stăpânilor lor din umbră, care le poruncesc ce să facă clipă de clipă, informaţii care le permit să deducă obiceiurile noastre de consumatori și o multitudine de date intime. Aceste tendințe de control, care cunosc o dezvoltare exponenţială în ultimii câţiva ani, merg toate în aceeaşi direcţie: aceea a unei societăţi așa-zis transparente, în care nu mai ştim exact unde şi când se trage linia (ce devine din ce în ce mai puţin perceptibilă) între viaţa noastră privată şi viaţa publică. Aceasta este o anomalie majoră şi constituie chiar o răsturnare a termenilor firești ai civilizaţiei. Asistăm şocaţi, mai mult sau mai puţin conştienţi, la punerea în scenă a unui plan dement de dominație colectivă transpus literar, încă de la începutul secolului XX, de trei celebri scriitori – Kafka, Huxley şi Orwell, doi dintre ei fiind în mod cert acoliți ai clicii de la vârful Francmasoneriei mondiale, iar celălalt un notoriu socialist/troţkist. Acest plan nebunesc al monitorizării tuturor oamenilor de către un grup de plutocrați sataniști se referă în principal la înrobirea fiecăruia dintre noi și la aducerea noastră sub controlul total al „ochiului luciferic“ al așa-zișilor „iluminați“, sub pretextul (deja naiv, în acest context al) progresului și al evoluției către mai bine al întregii lumi.

Vorbim despre o combinaţie de factori ce are o încărcătură deosebită, fiind plină de semnificaţii, mai ales în cazul statelor moştenitoare ale unei tradiţii totalitare, cum ar fi cazul Chinei şi al Rusiei. Această chestiune aberantă, ce a luat recent un avânt covârşitor, ridică multe întrebări chiar şi în aşa-zisele democraţii cu tradiţie. Până unde poate şi cât de departe trebuie să meargă puterea statului în ceea ce priveşte invadarea vieţii private? Partizanii mai mult sau mai puţin conştienţi ai acestor practici invazive argumentează: „Din moment ce nu am nimic să-mi reproşez, de să ce nu dau acces liber la datele referitoare la mine, la ceea ce sunt şi la ceea ce fac?“

Există şi sugestii mincinoase ale aceloraşi susţinători ai ideii de control, care prezintă şi reversul, aparent benefic nouă, celor supravegheaţi, al utilizării tuturor acestor tehnologii şi mijloace de supraveghere şi control: întrucât, vezi Doamne, şi cetăţenii pot folosi ei înşişi tehnicile de supraveghere pentru a demasca abuzurile de putere, noua şi îndelung aclamata transparenţă acţionează în aceste condiţii ca un factor de echilibru.

Viaţa noastră intimă nu mai are niciun viitor în contextul supravegherii globale constante a fiecărei mişcări pe care o facem

Pentru unii jurişti şi avocaţi, cât şi pentru noi toţi, omeni de bun-simţ, care ne preţuim drepturile de cetăţeni liberi, situaţia este evidentă: extinderea practicilor de supraveghere este atât de vertiginoasă şi de abil manipulată, încât apare aproape inutil să-i mai opunem orice formă de rezistenţă. Totuşi, această renunţare, atât de mult dorită (aşteptată şi chiar impusă) de promotorii lipsiţi de creier ai acestor tehnici malefice de supraveghere non-stop a întregii populaţii, are la bază o idee greşită despre valoarea vieţii private şi a aşa-zisei democraţii.

Imperativ pentru noi este să ne protejăm cât mai bine împotriva oricăror utilizări ale acestor informaţii ce privesc viaţa noastră privată, păstrându-ne mereu cât mai bine şi mai corect informaţi (din surse ce nu provin din mass-media centrală, afiliată şi supusă integral forţelor oculte francmasonice) şi fiind foarte prudenţi cu împărtăşirea informaţiilor personale, indiferent de pretextele sub care ne sunt cerute.

Pentru susţinerea acestor tehnici abjecte de invadare a vieţii private a tuturor fiinţelor umane, susţinătorii lor au mereu la îndemână cazuri specifice, care, în viziunea lor aberantă asupra realităţii, ar justifica intervenţiile lor ilegale şi lipsite de orice urmă de respect şi decenţă faţă de intimitatea oamenilor. Totul se desfăşoară sub acoperirea mantiei stranii a nebuneştii „lupte împotriva terorismului” şi a aşa-zisei protecţii şi siguranţe a persoanelor, o găselniţă pusă la cale şi regizată în mod abject de aceleaşi forţe întunecate ale Francmasoneriei mondiale.

Un exemplu în această direcţie îl constituie cazul în care anchetatorii Poliţiei Federale din Districtul Columbia, SUA, l-au suspectat pe Antoine Jones, proprietarul controversat al unui club de noapte, de trafic de droguri. În septembrie 2005, fără a avea un mandat de percheziţie valid, ei i-au instalat un sistem GPS în maşină şi l-au urmărit 24 de ore din 24, timp de patru săptămâni. Această supraveghere a dus la descoperirea unor cantităţi importante de cocaină. Jones a fost găsit vinovat şi condamnat la închisoare pe viaţă.

Curtea de Apel a Districtului a decis că acest filaj prin GPS, realizat fără un mandat, constituie o încălcare aAmendamentului al patrulea şi a anulat sentinţa pronunţată. Ca urmare, administraţia Obama a făcut apel la Curtea Supremă de Justiţie, susţinând că printr-o astfel de supraveghere nu se încalcă dreptul la confidenţialitate şi viaţă privată şi, prin urmare, nu este necesară nici existenţa unui mandat, nici invocarea unui „motiv legal plauzibil“ (conform cu Constituţia) şi nici chiar existenţa unei suspiciuni cu privire la comiterea unei infracţiuni. Pe 8 noiembrie 2011, Curtea a audiat argumentele de apel, iar pe 23 ianuarie, Curtea a decis împotriva Administraţiei, considerând că instalarea unui GPS pe un vehicul privat a constituit o „intruziune“ comparabilă cu o percheziţie, care cerea existenţa unui mandat.

Tehnologiile disponibile în prezent dau statului capacitatea orweliană de a urmări obsesiv aproape fiecare mişcare a cetăţenilor săi şi fiecare acţiune realizată, în mod particular de la tastatura unui calculator. Dacă toate acestea s-ar petrece pe scară largă aşa cum îşi doreşte, în mod aberant, administraţia Obama, atunci Guvernul SUA şi omoloagele sale din întreaga lume ar putea desfăşura oricând astfel de supravegheri ilegale fără să dea socoteală cuiva. În aceste condiţii, respectarea intimităţii poate deveni, aşa cum îşi doresc aceşti sceleraţi, o noţiune „învechită“ şi „depăşită“.

Cazul Jones se înscrie în cadrul „războiului împotriva drogurilor“, care a transformat Statele Unite în campion mondial la rata de încarcerări pe cap de locuitor, determinând o diminuare considerabilă a măsurilor de protecţie oferite de al patrulea amendament şi de Constituţie, în general. De fapt, privind în culisele tuturor acestor cazuri, descoperim că în realitate nu s-a făcut mai nimic pentru eliminarea realei infracţionalităţi, în vederea asigurării unui trai liniştit, sigur şi liber cetăţenilor, dar în schimb s-au deturnat sume imense, cheltuite din fondurile contribuabililor, sub pretextul luptei pentru limitarea, de exemplu, a cantităţii de droguri disponibilă pe piaţă. Aceleaşi întrebări precum cele ridicate de acest caz oferit drept exemplu, sunt, de asemenea, esenţiale în legătură cu celălalt „război“, care continuă să îi ţină ocupaţi pe diriguitorii malefici ai SUA, în ciuda faptului că administraţia Obama a abandonat formula atât de îndrăgită de administraţia anterioară, respectiv „războiul împotriva terorismului“.

În cazul Europei, de exemplu în Franţa, conform unei legi din 2004, operatorii de telefonie mobilă şi furnizorii de servicii de internet sunt obligaţi să ţină evidenţa apelurilor utilizatorilor de telefoane mobile şi a mesajelor e-mail timp de un an. Aceste date sunt comunicate pe baza unui rechizitoriu judiciar „în contextul prevenirii actelor de terorism“. Ca şi în cazul vecinilor de peste Ocean, aşa-zişii „iluminaţi“ îşi întind tentaculele otrăvite în acelaşi mod şi tind să acapareze întreaga planetă, sufocând-o. Legea în cauză stipulează în continuare că în timpul unui control de identitate efectuat asupra cuiva „cu un motiv plauzibil“, agenţii de poliţie pot consulta toate fişierele centralizate referitoare la acea persoană, chiar şi în absenţa unei infracţiuni.

Există, de asemenea, date centralizate ce conţin informaţii despre identitatea, permisul de conducere şi eventualele infracţiuni comise în trecut ale cetăţenilor francezi. Un raport parlamentar publicat în decembrie 2011 arată că poliţia operează cu optzeci de baze de date diferite, din care pentru 45% se aşteaptă încă legalizarea (conform unui raport realizat de deputaţii Delphine Batho şi Jacques-Alain Benisti). Dacă ne referim doar la fişierul centralizat al amprentelor genetice (ADN), acesta acoperă informaţii despre 1,5 milioane de persoane! În ceea ce priveşte fişierul cu amprentele digitale, în mod normal, acesta este consultat doar ca parte a unei anchete judiciare, dar cu toate acestea există, în mod straniu, aproximativ 400 de oficiali din Ministerul de Interne şi din cadrul Jandarmeriei care au acces la acesta. Pe 6 martie 2012, Parlamentul francez a adoptat o lege cu privire la o pretinsă „protecţie a identităţii“, care are drept urmare crearea unei noi cărţi de identitate (şi a unui paşaport nou) dotată cu un cip ce conţine amprentele digitale. Un articol din această lege permite poliţiei şi jandarmeriei să aibe acces la amprentele digitale, inclusiv pentru cazul presupuselor „nevoi de prevenire“ a infracţiunilor. Această dispoziţie a fost abrogată totuşi pe 22 martie 2012 de către Consiliul Constituţional, stabilindu-se că afectează grav „dreptul la respectarea vieţii private, fiind disproporţionată în raport cu scopul urmărit“. De asemenea, serviciile fiscale şi vamale au în mod nefiresc acces la informaţii private referitoare la conturile bancare ale cetăţenilor.

Cerinţa de bază a celui de al patrulea amendament din Constituţia SUA şi a articolelor similare din Constituţiile statelor lumii cere poliţiei să obţină un mandat bazat pe un „motiv plauzibil“ înainte de efectuarea unei percheziţii, iar acesta este tocmai ceea ce protejează intimitatea caselor noastre, a gândurilor noastre şi a relaţiilor noastre intime împotriva privirilor intruzive ale autorităţilor şi ale forţelor întunecate din spatele lor. Dar această prevedere este o provocare atât pentru politica antidroguri, cât şi pentru cea antiterorism. Noţiunea de „motiv plauzibil“ este, în general, definită ca fiind o „convingere motivată“, adică se crede că o persoană a comis un delict sau că sunt pe cale de a fi găsite dovezi ale unei infracţiuni. Pentru că drogurile sunt relativ uşor de ascuns şi atât traficanţii, cât şi teroriştii se străduiesc constant să nu lucreze la vedere, misiunea autorităţilor aflate în căutarea unui astfel de „motiv plauzibil“ se complică. Atunci când un „război“ este declarat, intimitatea devine mai curând un lux. 

Haos legislativ şi legi interpretate de agenţii autorităţii după bunul lor plac

Constanta şi aproape integrala supraveghere a noastră restructurează din temelii însăşi definiţia vieţii private în contextul actual al erei digitale.

Faptul că operatorul nostru de telefonie cunoaşte şi înregistrează în permanenţă locaţia noastră înseamnă că statul poate cere comunicarea acestor informaţii fără a îndeplini cerinţele legale prevăzute în drepturile noastre protejate de Constituţie? Puterea pe care poliţia o are de mult timp de a percheziţiona o persoană în stare de arest, autorizează de asemenea şi examinarea tuturor SMS-urilor şi a mesajelor e-mail stocate în smartphone-ul respectivei persoane? Autorizaţia funcţionarilor vamali de a inspecta bagajele se extinde şi asupra laptopurilor, care conţin cu mult mai multe informaţii personale decât oricare altele dintre obiectele noastre personale şi care au devenit susceptibile de percheziţie în cazul călătoriilor atunci când această „măsură de siguranţă” a intrat în vigoare?

Înainte de apariţia GPS, pentru a fi la curent cu mişcările unei persoane timp de o lună era necesară postarea de echipe timp de 24 de ore din 24 pentru a încerca să o supravegheze din punct de vedere fizic, o sarcină aproape imposibilă şi care implica nişte costuri prohibitive. În prezent, totul se rezumă la a instala un dispozitiv pe vehiculul persoanei de urmărit, asigurându-ne că este dotat cu baterii rezistente. Pentru că este atât de ieftin şi funcţionează fără intervenţie umană, GPS-ul permite acum realizarea filajelor pe termen lung.

Curtea Supremă a SUA nu a fost suficient de rapidă pentru a se adapta la evoluţiile tehnologiei de control. A fost nevoie de circa cincizeci de ani pentru a decide că interceptarea convorbirilor telefonice constituie o „percheziţie sau sechestru”, în conformitate cu al patrulea amendament. Curtea a considerat mult timp că acest fapt nu era comparabil, deoarece nu exista nicio intruziune fizică. Totuşi Curtea s-a răzgândit în 1967: în timp ce al patrulea amendament protejează „persoanele, nu locurile”, aceasta a concluzionat că orice intervenţie a autorităţilor ce zădărniceşte „aşteptarea rezonabilă de respect pentru viaţa privată” a fost asimilată cu o „percheziţie sau sechestru”.

De atunci, cu toate acestea, instanţa a luat de multe ori o poziţie dificil de interpretat în ceea ce priveşte ce reprezintă de fapt o „aşteptare rezonabilă de respect pentru viaţa privată”, făcând cel de al patrulea amendament din ce în ce mai inaplicabil în contextul avidităţii statului de a colecta informaţii şi înjosind complet oamenii. De asemenea, formulările ambigue din corpul legilor, special concepute pentru a fi interpretate în funcţie de context şi de avantajele obţinute în urma unui mod sau al altuia de interpretare, este o practică din ce în ce mai răspândită în momentul actual peste tot în lume.

În exemplul prezentat, cel al infractorului Jones, Curtea de Apel a Districtului Columbia a ajuns la concluzia că există o diferenţă de natură între a urmări o maşină pentru o zi de la punctul A la punctul B şi faptul de a monitoriza fiecare mişcare a sa 24 de ore din 24, timp de patru săptămâni: „O persoană informată de toate mişcările unei alte persoane poate şti dacă aceasta este un practicant asiduu, un beţiv inveterat, un obişnuit al sălii de sport, un soţ infidel, un pacient ce urmează un tratament la un spital, dacă este familiar unor persoane sau grupuri politice specifice – şi această persoană nu află doar una dintre aceste detalii specifice, ci pe toate deodată“.

Cazuri precum cele prezentate anterior au deja implicaţii halucinante şi pentru dezvoltarea şi realizarea altor operaţiuni de supraveghere ce exploatează intensiv tehnologiile avansate din acest domeniu. În urmă cu ceva vreme, Curtea Supremă de Justiţie a SUA a estimat, de exemplu, că noi, oamenii, am renunţat deja la aşteptările noastre legate de drepturile ce ni se cuvin în acest domeniu cu privire la informaţiile pe care le împărtăşim cu terţe părţi. Astfel, urmând această logică nebunească, instanţa a autorizat poliţia să inspecteze resturile menajere, să examineze evidenţele bancare şi să-şi doteze informatorii cu dispozitive ascunse de înregistrare, fără a avea motive obiective de suspiciune şi fără a se exercita un control al procedurii aplicate.

În contextul actual al omenirii, acest principiu are implicaţii importante pentru viaţa intimă. Pentru că, dacă nu trăim precum un pustnic, suntem în mod constant obligaţi să facem schimb de informaţii cu o terţă parte – fie că e vorba despre o companie emitentă de carduri de credit, un furnizor de acces la internet, o companie de telefonie, o bancă sau o farmacie. Calculatoarele permit acestor entităţi să ţină evidenţe exacte şi uşor accesibile ale acestor operaţiuni şi facilitează autorităţilor colectarea şi analiza datelor.

S-ar putea crede, pornind de la decizia Curţii Supreme a SUA în cazul Jones, că nu se pot extrage informaţii dintr-un calculator fără o autorizaţie judiciară prealabilă. Cu toate acestea, statul utilizează fără scrupule mijloace tehnologice avansate pentru a aduna cantităţi mari de informaţii neprotejate în vederea obţinerii unei imagini exacte a activităţilor private ale unui individ. La fel, căutarea în laptopurile celor ce trec graniţa, precum şi utilizarea de către poliţie a dispozitivelor de urmărire a telefoanelor mobile, cât şi urmărirea desfăşurătoarelor comunicaţiilor, pot intra, în mod similar, sub incidenţa legilor ce protejează drepturile persoanelor. Dar, în prezent suntem confruntaţi cu riscul ca aceste legi să fie depăşite (deja) de progresul tehnologic, care este încurajat şi îndreptat într-o direcţie malefică, grotescă şi care contravine oricărui drept la intimitate şi la liberă exprimare a oamenilor. Iar această chestiune atrage din ce în ce mai mult, cu paşi mici dar siguri, atenţia avocaţilor, a cadrelor universitare, a reprezentanţilor legii şi a jurnaliştilor, pregătiţi să-şi apere drepturile şi să se desprindă din strânsoarea otrăvită a intrigilor satanice francmasonice, desfăşurate abil, simultan, peste tot în lume.

Bolnava nevoie de putere şi de control a aşa-zişilor „iluminaţi“

În cartea sa, One Nation Under Surveillance (Naţiune sub supraveghere), Simon Chesterman susţine că noţiunea de viaţă privată este de acum deja o literă moartă. El propune prin urmare, ca statul să caute să reglementeze utilizarea informaţiilor pe care este strict necesar să le colecteze, mai degrabă decât să se încerce în zadar un control al supravegherii propriu-zise şi dezvoltarea unor măsuri în această direcţie, ce pot conduce la crearea falsei percepţii că statele, în mod special cele aflate la vârful ierarhiei ocultei satanice, pot ignora legile oricând doresc aceasta, obligând celelalte state să li se supună fără să riposteze în vreun fel. Din această perspectivă, nu există „o intervenţie umanitară ideală”, acest concept fiind cel mai adesea folosit cu rea intenţie pentru a justifica intruziunea în chestiunile altor state, folosind eventual forţa fizică şi creând un întreg sistem de propagandă cu ajutorul mass-media care să ofere „praful în ochi”, necesar justificării de formă în faţa cetăţenilor a acestor acţiuni demente.

Pretinsa teamă de atacuri teroriste de mare amploare au creat iluzia unei nevoi halucinante, exacerbate de control; în plus, progresele tehnologice permit, de asemenea, colectarea şi analiza unor cantităţi importante de informaţii, care până acum erau private; şi, într-o cultură transformată de către reţelele de socializare, în care oamenii îşi dezvăluie gândurile şi acţiunile cele mai intime de bunăvoie, confidenţialitatea tinde să fie deja considerată la fel de anacronică precum cavalerismul.

În ceea ce priveşte Statele Unite ale Americii, aceste temeri sunt fondate. În 2010, The Washington Post a arătat că 1271 de agenţii guvernamentale şi 1931 de subcontractori privaţi lucrează pentru securitatea naţională, şi mai mult de 854.000 de persoane au autorizaţii la zone şi documente calificate drept „top secret”. Toţi aceştia acţionează, în întregime sau parţial, în mod discret, dar putem fi siguri că sunt obsesiv cu ochii pe noi. Ei lucrează, susţinuţi de minţile întunecate de la cele mai înalte niveluri ale ierarhiei francmasonice pentru a concepe şi a utiliza tehnologia cea mai sofisticată destinată supravegherii. Aceste servicii şi metode de operare sunt popularizate din ce în ce mai des, mai ales prin intermediul industriei cinematografice de la Hollywood, urmărindu-se mereu ca toţi cei implicaţi în aceste operaţiuni malefice de supraveghere a populaţiei să fie prezentaţi într-o aură de mister şi aventură, ce face să crească subit pulsul privitorilor sau să trezească în aceştia reacţii false de susţinere a acţiunilor denaturate şi intruzive în viaţa intimă a noastră. Apoi când, de exemplu, cineva precum preşedintele Bush autorizează în secret Agenţia Naţională de Securitate (NSA) să plaseze sub supraveghere, fără mandat, telefoanele şi e-mailurile tuturor cetăţenilor americani, încălcând o lege penală concepută pentru a proteja viaţa privată, populaţia este deja prea ameţită de intoxicaţia la care a fost supusă în mod repetat prin toate mijloacele de propagandă aflate la dispoziţia oribilului aparat guvernamental american, pentru a mai reacţiona şi a îşi apăra drepturile. NSA a utilizat un software foarte sofisticat pentru a verifica automat milioane de forme de comunicare, căutând cuvinte, fraze sau link-uri suspecte. Dezvăluit de către The New York Times în 2005, programul a fost suspendat. Dar a fost reactivat rapid după modificarea de către Congres a Legii de Supraveghere Externă, care a autorizat instanţele abilitate să permită astfel de practici groteşti.

Noi norme ar trebui să permită, de asemenea, în curând agenţilor FBI accesul la pubelele americanilor, să caute prin bazele de date şi să desemneze echipe speciale pentru a fila persoane, fără nicio dovadă obiectivă care să permită suspectarea persoanelor în cauză de a fi comis infracţiuni, şi toate acestea pe o perioadă nedeterminată, înjosind cetăţenii americani şi reducându-i la statutul de simple marionete în mâna păpuşarilor satanişti ce se pretind a fi „iluminaţi“.

Convins deja în mod fals de abilităţile malefice ale statului de a dori şi a urmări cu orice preţ să colecteze vaste cantităţi de date asupra vieţii noastre personale şi considerând în mod penibil, din această cauză, că ar fi inutil să se opună colectării de către stat a tuturor acestor informaţii, Chesterman ne propune ca mai degrabă să inventăm un nou „contract social”, care defineşte în mod clar condiţiile în care autorităţile pot exploata aceste informaţii. Activităţile de informare, în opinia sa, ar trebui să respecte trei principii: să fie efectuate de către instituţiile publice, mai degrabă decât de către subcontractanţi privaţi, să se bazeze pe lege, şi responsabilitatea statului pentru utilizarea informaţiilor. Aparent nu este nimic rău în asta, dar un astfel de „contract“ ar rezolva cu adevărat problemele de confidenţialitate ridicate în epoca tehnologiei de supraveghere? Practic, dacă nu reuşim să limităm la maxim colectarea de date, ce ne mai rămâne din viaţa noastră privată? Încălcarea acesteia apare atunci când serviciile statului au acces la informaţiile pe care noi considerăm că nu trebuie să le cunoască; felul în care sunt folosite ulterior este mai puţin o chestiune de a păstra confidenţialitatea, decât de a împiedica alte acţiuni de tipul discriminării, represaliilor, încălcare a drepturilor persoanei etc.

Şi alţi autori împărtăşesc îngrijorarea în ceea ce priveşte soarta vieţii noastre intime dacă nu se limitează totuşi accesul statului la informaţiile pe care cu obstinaţie doreşte să le colecteze. Metodele abile de a invoca necesitatea colectării de către stat a unei cantităţi atât de însemnate de date se desfăşoară la adăpostul concepţiei nebuneşti şi deplin denaturate că „nimeni nu are de ce să se teamă dacă nu are nimic de ascuns”. Acesta este argumentul cel mai des invocat, al cărui efect devastator a fost dispariţia aproape completă a vieţii private. Respectul faţă de sfera intimă este un aspect esenţial al existenţei umane şi a unei ideale democraţii liberale sănătoase – un drept care protejează în primul rând nevinovatul, nu doar vinovatul. Fără un sanctuar în care să ne regăsim singuri cu noi înşine, nu ne putem bucura pe deplin de intimitatea necesară pentru o viaţă împlinită, nici nu vom fi capabili să menţinem tipurile de relaţii şi de schimburi confidenţiale necesare pentru o critică politică puternică, de exemplu. Folosind termenii problemei ridicate de judecătorul Breyer, cu ocazia pledoariilor din cadrul procesului Jones, putem să ne întrebăm cu legitimă îngrijorare „ce ar fi o societate aşa-zis democratică, în cazul în care un număr mare de oameni ar crede într-adevăr că guvernul le monitorizează fiecare mişcare pe perioade lungi de timp”?

În 1956, sociologul Edward Shils scria, în The Torment of Secrecy (Supliciul secretului), că o democraţie liberală necesită respect pentru viaţa privată a cetăţenilor şi transparenţă din partea guvernului. Populaţia nu-şi poate exprima în mod liber opoziţia sa dacă statul nu încetează să o monitorizeze, iar deciziile sale nu vor fi informate în mod corespunzător în cazul în care puterea continuă să acţioneze sub vălul secretului.

Dar astăzi, viaţa cetăţenilor este voit din ce în ce mai transparentă, în timp ce acţiunile statului sunt învăluite în secrete.

(va urma)

Articol preluat din Programul Taberei yoghine de vacanță Costinești 2012, publicat la Editura Shambala, tipărit la Ganesha Poublishing House.

yogaesoteric

1 aprilie 2016