(din trecutul mai puțin cunoscut)
2 mai 2014, de Mădălin Sofronie
În perioada 1917-1919, în România au funcţionat patru lagăre germane pentru
prizonierii de război francezi şi englezi de culoare. Două dintre acestea au
fost construite în Bărăgan, la Slobozia şi la Mărculeşti.
Informaţiile au fost descoperite de profesorul de istorie Vitalie Buzu.
În timpul Primului Război Mondial, germanii au construit pe
teritoriul României patru lagăre, destinate prizonierilor de război german de
pe frontul de vest. Astfel, în anul 1917, au adus pe melegarurile
româneşti 3.000 de prizonieri de război francezi şi englezi originari din
nord-vestul şi centrul Africii, precum şi din India. Potrivit cercetărilor făcute
de profesorul de istorie Vitalie Buzu, de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul“
din Slobozia, primele două au fost ridicate la Mânăstirea Argeş şi la
Turnu Măgurele. Celelalte au fost construite în Bărăgan, la Slobozia şi la
Mărculeşti, pe domeniile boierului Dumitru Seceleanu.În spaţiile de detenţie de la Slobozia au fost repartizaţi
prizonieri africani, proveniţi din coloniile franceze, în timp ce la Mărculeşti
au fost aduşi indieni.
Notele lui Marghiloman.
Însuşi prim-ministrul României de la acea vreme, Alexandru
Marghiloman, relata despre amplasamentele de pe moşia boierului Seceleanu din
Mărculeşti, într-o notă de la 1918, descoperită de istoricul Buzu în jurnalul
politicianului: „În Ialomiţa s-au adus prizonieri de culoare şi chiar anamiţi (n.r.
– popor străvechi din India). Sunt aşa de slabi, din lipsă de hrană, încât
munca lor e inexistentă“.
Profesorul Vitalie Buzu, cel care de opt ani studiază acest
subiect, a aflat despre lagăre în 2006. „Un coleg de la muzeu m-a informat că
au fost vizitaţi de un arheolog german şi de unul de la Brăila care le-au
prezentat nişte fotografii, necunoscute nouă până atunci, prin intermediul
cărora încercau să identifice locurile unde s-au aflat aceste lagăre pe raza
judeţului Ialomiţa. Imaginile datau din timpul Primului Război Mondial“,
explică profesorul de storie Vitalie Buzu.
Carne de tun pe frontul de vest
De atunci, istoricul de origine basarabeană a verificat un
număr impresionant de documente păstrate în arhive. Istoria lagărelor germane
construite în timpul Primului Război Mondial începe pe Frontul de Vest.
Cu jumătate din efectivele militare secerate de
conflagraţie, trupele anglo-franceze au mobilizat în tranşee băştinaşi din
coloniile afro-asiatice, pe care atât Anglia, cât şi Franţa le deţineau.
Rupţi de comunităţile din care proveneau, localnicii din
colonii au fost trimişi în ploaia de gloanţe şi de obuze. Fără o pregătire
militară bine pusă la punct, în scurt timp, mulţi dintre ei au fost
transformaţi în prizonieri de război de către nemţi.
Ei au fost transferaţi în lagărele germane special create
pentru prizonierii de culoare.
Primele astfel de aşezăminte din Europa au fost construite
în Germania, la Wunstorf şi la Zossen.
Condiţiile le-au fost nefaste prizonierilor, astfel că mulţi
dintre ei şi-au găsit sfârşitul în detenţie.
Frobenius, îngerul păzitor
Alarmaţi de gradul ridicat de mortalitate, germanii au
încercat să găsească soluţii pentru a scăpa de ei. „Un rol important în această
căutare şi apărare a prizonierilor de culoare l-a avut antropologul german Leo
Frobenius, cel mai mare africanist din prima jumătate a secolului XX.
Era interesat de protejarea acestor prizonieri şi le-a
propus autorităţilor germane să-i transfere pe teritoriul României“, precizează
Vitalie Buzu.
FOTO Lagărele germane din Bărăgan
Cercetările istoricului Vitalie Buzu au scos la iveală
faptul că, prin sprijinul lui Frobenius, transferul prizonierilor din Germania
în România s-a desfăşurat în cursul anului 1917.
Cele patru lagăre construite în România de germani, după
modelul celor de la Wunstorf şi de la Zossen, erau sub supravegherea lui Leo
Frobenius.
„Se cunoaşte faptul că Frobenius vizita destul de des
lagărele de la Slobozia şi de la Mărculeşti.
Dovada o fac fotografiile pe care el le-a realizat şi care
se păstrează şi astăzi. A ţinut destul de bine legătura cu toţi comandanţii de
lagăre şi s-a interesat tot timpul de soarta prizonierilor“, adaugă profesorul
Buzu.
Coloniile agricole din Bărăgan
Răscolind trecutul, istoricul a reuşit să descopere faptul
că regimul de detenţie al prizonierilor transferaţi în Bărăgan a fost unul mai
blând decât cel din Germania.
În Bărăganul acelor vremuri, lagărele germane erau
considerate „coloniile agricole ale prizonierilor de război de culoare“.
Practic, rolul prizonierilor era acela de a munci
pământurile. „Aflăm dintr-un raport german din toamna anului 1917 faptul
că faţă de Germania, prizonierii o duc mai bine. Practic, aceşti prizonieri
reprezentau mână de lucru în agricultură. Munca prestată de prizonieri era
considerată nu prea grea, chiar uşoară“, se mai arată în nota lui Marghiloman
descoperită de Vitalie Buzu.
Condiţii uşoar, Bărăganul a contribuit din plin la
susţinerea în lagăre a prizonierilor. Soldaţii nemţi organizau frecvent
campanii de rechiziţii, iar bunurile luate de la localnici erau împărţite
prizonierilor.
Condiţiile din lagărele de la Slobozia şi de la Mărculeşti
precum şi regimul alimentar al prizonierilor sunt descrise şi de prefectul
judeţului Ialomiţa, din perioada 1916-1917, I. C. Filitti:
„Lucru uşor – 400 de grame de pâine, 100 de grame de
carne, 250 de grame de mămăligă, 125 de grame de verdeţuri, 75 de grame de
orez, 300 de grame de ridichi, 25 de grame de sare, 12 grame de cafea, 30 de
grame de untură (...)
Lucru greu – 500 de grame de pâine, 180 de grame de
carne sau 100 de grame pastramă, 55 de grame de untură“.
Prizonierii, îngropaţi în cimitirul eroilor.
În ciuda tratamentului uman de care se bucurau în România,
prizonierii de război de culoare transferaţi în Bărăgan nu au putut ţine piept
intemperiilor.
Documentele obţinute de profesorul Vitalie Buzu arată că
iarna 1917-1918 a fost una extrem de grea şi a făcut sute de victime în aceste
două lagăre.
Cei mai mulţi prizonieri s-au stins din cauza bolilor de
plămâni şi de rinichi, a malariei, dizenteriei sau a tuberculozei.
Trupurile neînsufleţite ale prizonierilor au fost depuse
într-un cimitir din Slobozia, astăzi unicul cimitir al eroilor din oraş.
Mormintele au astăzi statut de monumente istorice, iar
arhivele arată că aici au fost înhumaţi 214 algerieni şi circa 130 de indieni.
Cele două lagăre au funcţionat în Ialomiţa până la începutul
anului 1919, procesul de eliberare a prizonierilor începând la sfârşitul anului
1918.
Acum, pe amplasamentul fostului lagăr de la Slobozia este
amenajată o unitate militară, iar în locul celui de la Mărculeşti a funcţionat,
în vremea comunismului, un CAP.
Clădirile sunt masive, construite din cărămidă, cu un etaj.
În interior, câteva coridoare lungi şi întunecate au pe fiecare parte camere,
asemenea unor spaţii de detenţie. Doar bătrânii din Mărculeşti, localitate
aflată la 11 kilometri de Slobozia, mai ştiu povestea prizonierilor de culoare.
Printre ruinele fostului CAP din sat se plimbă agale Cornel
(63 de ani). Îşi aminteşte vag despre faptul că în trecut clădirile care acum
zac în paragină au adăpostit prizonieri. „Bunicul meu mereu îmi arăta că în
clădirea aceasta au fost cândva deţinuţi aduşi de nemţi. Din ce a auzit de la
bătrâni, ar fi fost prizonieri de război aduşi să ne muncească terenurile“,
spune Cornel.
Multe poveşti de pe front, amintiri, jurnale sau fotografii
vechi, mai ales din Primul Război Mondial, au puţine şanse de a reveni în
atenţia publică astăzi.
În încercarea de a marca trecerea a 100 de ani de la
izbucnirea conflictului care a marcat o întreagă planetă, Arhiva Naţională din
Marea Britanie a început digitalizarea a peste 1,5 milioane de pagini din
jurnalele vremii scrise de soldaţii britanici.
