Cum acționează facebook-ul? De ce ne ocupă atât de mult timp din viață? De ce concedem să-i acordăm atât de mult timp?
Nu avem încotro, la un moment dat o parte dintre noi vom accepta că zăbovim în rețea mai mult decât ar fi cazul. Ne tolerăm acest mod de viață cu seninătate, devenim înțelegători față de meteahna de a căuta mereu ceva nou în rețea. Totuși echilibrăm, într-un fel, situația. Dacă suntem deturnați de la scopurile noastre, deoarece acordăm prea multă atenție virtualului în dauna realului, încercăm măcar să ne luăm revanșa, desfășurând în virtual exact acele activități pe care le-am face și în viața reală. Astfel că lucrurile par să se conformeze unei conviețuiri reciproc avantajoase, virtualul ajunge să semene cu realul, ba chiar să îl depășească pe alocuri. Și totuși, dacă stai să te gândești bine, rămâne ceva neîmplinit. Nu e prea clar ce anume de la început, dar reușești să întrezărești ceva până la urmă.
Ești de acord că facebook-ul nu e academie, nu ține loc de studii, de cărți citite, de prieteni reali, de discuții. Știi că toate acestea sunt de neînlocuit, și că nimic din ce se află pe net nu-ți poate da decât, cel mult, iluzia înlocuirii lor. Știi toate acestea, ba chiar ai mai citit și despre dependența pe care poate s-o dea accesarea internetului. Și totuși, nu poți face prea mult ca să te vindeci. Trăiești cu o boală cronică, despre care știi că nu se vindecă, dar te străduiești ca măcar să-i reduci simptomele, ba chiar și efectele. Nu mai contează ce se află în spatele acelor indicii care apar mereu, important este că păstrezi aparența unui om întreg și normal.
Ce se petrece? Facebook-ul e acel gen de lucruri pe care nu-l prea poți ține sub control decât dacă-l elimini total. Să-i dai o pondere limitată, astfel încât să nu-ți afecteze viața reală, este aproape imposibil. Dar numai acesta ar fi un mod dezirabil de a trăi. Studiile psihologice au arătat că dependența față de tehnologie are aceleași efecte asupra creierului uman ca și dependența față de substanțele halucinogene. Iar această constatare ar fi de natură să ne modifice puțin abordarea internetului, ba chiar să ne sperie. Știm că orice dependență este un lanț care se pune libertății noastre. Astfel că, atunci când ne lăsăm seduși de rețea, să avem în vedere că suntem mai puțin liberi decât ne place nouă să ne închipuim.
Bine, dar de ce ar fi atât de rău mai mult facebook? Nu găsim acolo tot ce vrem, ca și în viața reală, și încă mult mai ușor decât în ea? Nu e un loc în care să cunoști destule lucruri noi, să întâlnești oameni interesanți, să împărtășești cu ei idei, sentimente, poze? E un loc unde poți citi lucruri pe care le-ai citi și în afara internetului, și poți să intri în contact cu personalități admirate, cu care în viața ta de muritor de rând, cu siguranță nu ai avea niciun contact. De ce să ni-l înfățișăm că ar fi atât de rău, ca o fiară sălbatică pe care trebuie s-o ții sub control? Sunt întrebări la care este necesar să răspundem acum, căci mai târziu s-ar putea să nu mai putem s-o facem, să nu mai avem în fața cui sau chiar să uităm și noi de ce.
Suntem generația care a trăit o parte din viață în preistorie, adică în epoca de dinaintea inventării internetului, și de aceea știm că viața reală, chiar fără să fie frumoasă sau interesantă, este singura reală și că, oricâte substitute ale ei ar exista, este singura care poate fi trăită.
Înlocuim realitatea cu o formă aparent mai interesantă a ei, dar care nu este, în ultimă instanță, decât iluzie. Însă realul, tocmai pentru că pentru mulți este anost, tinde să se lase înlocuit de lumi imaginare, mult mai atractive. De pildă, tot niște studii psihologice foarte serioase ne spun că facebook-ul oferă „recompense intangibile” prin like, share, comment, care eliberează dopamină. Iar un exces al acestei substanțe duce la hiperactivitate și la scăderea puterii de concentrare. Până la urmă la asta se reduce efectul internetului, și în special al rețelelor de socializare: e un drog, activează aceleași zone ale creierului ca și substanțele halucinogene.
Prin urmare, ne alterează capacitatea de a gândi, ne reduce capacitatea de a face bine activitățile specifice unei vieți normale, interacțiunea cu familia, cu prietenii, munca sau studiile. Dacă nu poate fi eliminată, dată fiind imensitatea ei, cum poate fi totuși gestionată relația cu facebook-ul? Să presupunem că ai reușit să treci de postările prietenilor care afișează imagini de un kitsch înfiorător. Sau că, oricum, sari repede peste ele. Să mai presupunem că sari și peste „postările sugerate”, și tot ce mai e reclamă pe facebook. Acestea, oricât de enervante ar fi, știi că vor exista mereu, căci e reclama care face site-ul să funcționeze. Oricum, și până aici, constați că ți-a mâncat deja destul de mult timp, dar încă nu disperi. Continui pentru că există câteva lucruri care îți fac plăcere aici. În numele lor poți trece peste muntele de mediocritate, peste reclame, peste tot ce este plictisitor.
De obicei, sunt două-trei persoane ale căror postări îți plac, pe care le urmărești, cu care îți place să intri în dialog. Pot fi personalități culturale sau oameni necunoscuți publicului larg. Sunt persoane pe care le-ai întâlni cu drag și în afara internetului. Pentru o categorie de oameni, acestea sunt cârligele cu care omul poate fi apucat.
Facebook-ul se leagă de pornirile noastre bune, de dorința de a cunoaște, de a fi în preajma unor oameni pe care îi apreciem, de a face schimb de idei, de a împărtăși gânduri, de a ne afla în comuniune cu cei care au aceleași valori ca noi. Astfel, în ciuda criticilor care i se aduc, a pericolelor dependenței pe care le poartă cu sine, facebook-ul poate fi salvat ca spațiu în care poate să existe schimbul de idei, în care poți să afli lucruri noi, să discuți despre ceea ce te pasionează sau ți se pare important.
Dacă treci peste inevitabilele postări care n-au nimic de spus, totuși îți poți selecta să primești acele noutăți care te interesează, care vin cu un plus de cunoaștere, care îți provoacă mintea la gândire, și pe care le-ai citi și în cărțile de hârtie, dacă mai ai timp și de lecturi în afara netului.
În acest mod nu mai este o pierdere de timp, o servitute gravă pe care să vrei să o contracarezi, un dușman pe care îți propui să îl înfrângi. Te împaci cu facebook, deoarece ai reușit să găsești înăuntrul lui acele lucruri care oricum te interesau și să reduci impactul celorlalte.
Ar fi interesant de văzut cum au evoluat părerile despre internet. Astfel, la începutul anilor 2000, într-un interviu, părintele Galeriu vorbea despre posibilitățile pe care le deschide internetul: „care este un rod al informaticii, un rod fericit, se oferă, după înțelegerea mea, odată mai mult posibilitate oamenilor să comunice”. Iar apoi, întrevăzând posibilitățile pe care le deschide comunicării: „facă Domnul să ne aflăm în adevăr și în iubire, în lumină și în iubire”. Exista atunci un optimism, sau măcar părintele Galeriu îl avea, că prin internet cuvântul mântuitor va ajunge instantaneu la oameni, că aceștia se vor trezi, că prin intermediul lui va avea loc o revoluție duhovnicească.
Câțiva ani mai târziu, când rețelele de socializare fac parte din viața noastră, dar deja știm și ce efecte pot să aibă, Patriarhul Daniel îndeamnă „a folosi cu discernământ mijloacele de comunicare spre a comunica valorile Ortodoxiei şi de a intra în rețelele de socializare pentru întâlnirea cu omul de astăzi”. E puțin schimbat tonul, primim comunicarea prin media ca pe o necesitate în fața căreia nu putem să ne sustragem, dar suntem permanent preveniți că sunt pericole, ni se cere să fim responsabili și să avem discernământ.
În mod curent însă, oamenii nu mai văd beneficiile comunicării nelimitate, a posibilității de a transmite mesajul creștin către toată lumea, în speranța că oamenii își vor regăsi sensul la care se pare că au renunțat. Acum nu mai vorbește nimeni despre beneficii, probabil ne-am obișnuit cu ele atât de mult încât intră într-un firesc care nu ne mai miră, în schimb suntem mereu preveniți de pericolele dependenței care poate surveni, a timpului excesiv petrecut online, îndoctrinării și manipulării la care ne expunem.
Un articol recent din PressOne care se chema Cum să ieșim din bula informațională, viza pericolul de a primi numai un anumit tip de informații, ceea ce ne-ar face să avem o imagine parțială și implicit falsă asupra realității. Nu e însă numai atât. În locul entuziasmului începutului, care vedea o creștere și răspândire nelimitată a cunoașterii, pe toți ne frământă azi posibilitatea că putem fi mințiți și duși de nas, sau că nu mai putem să mai ieșim din rețea și să trăim o viață reală.
În afară de asta mai e ceva, dacă urmărim să ne plasăm la un alt nivel. E mai degrabă un sentiment decât o demonstrație rațională. Simți că nu este în regulă să stai prea mult pe facebook, înainte de a înțelege exact despre ce este vorba. Pe facebook, ca și pe net în general, se pierde posibilitatea transcendenței.
Transcendența dispare în sensul că nu mai există o deschidere către o lume de dincolo de lume, ci apare o rămânere înăuntru, în spațiul virtual, care le înlocuiește pe toate celelalte, fără însă să fie vreunul dintre ele. Dumnezeu poate fi invocat pe facebook, dar asta nu-l face prezent, căci nimic din ce este prezent acolo nu este real.
Exprimarea (și) prin aceste mijloace de comunicare poate fi utilă pentru a răspândi ceva valoros, și nu trebuie neapărat ocolită apriori. În același timp însă, este necesar să nu se uite că internetul e un loc gol, o non-prezență, că trăim numai dacă viețuim și în afara lui. Ne secătuiește de vlagă, înlocuiește viața cu artefacte, face imposibilă depășirea lui dinăuntru, așa cum se petrece în lumea reală. Singura posibilitate este părăsirea virtualului și intrarea în real, unde încă mai poți căuta ceva, dacă nu ești anesteziat deja. Spațiul virtual, sau non-spațiul mai degrabă, își este suficient sieși, este o iluzie care se auto-întreține și ne cuprinde pe toți cei ce ne livrăm ei. Rezultatul este că ne pierdem discernământul. Dacă suntem prinși de vraja virtualului, putem ieși temporar din el, să întrerupem conectarea când mâncăm, dormim, muncim, mergem pe stradă etc, dar, de fapt, îi rămânem captivi mereu, căci trăim permanent cu gândul la ce mai e nou în rețea, ce postări interesante au mai apărut cât timp a trebuit să ne îndeletnicim cu treburi din lumea reală.
Cu un prieten mă pot loga și dialoga pe facebook, pot citi ce postări noi are, pot să-i răspund la ele sau să nu fac nimic. Prietenul meu virtual e un spectru pentru mine, iar eu sunt un spectru pentru el, dar putem comunica între noi ca și cum am fi noi înșine acolo. Dar cu Dumnezeu nu mă pot loga astfel. El n-are cont de facebook, nici nu e de găsit acolo. Nu trebuie să uităm nicio clipă că El are alt locaș, că întâlnirea veritabilă cu El, care este singura care ne-ar putea da sens, se petrece în altă parte, în realitatea cea mai pătrunzătoare.
Citiți și:
Fondatorul Source Institute: «Țineți-i pe cei dragi departe de facebook». O pledoarie care ne dă fioriS-a constatat că Facebook-ul este dăunător pentru încrederea în sine
Facebook nu este deloc ceva de încredere, acuză un fost manager al gigantului american
yogaesoteric
5 martie 2018
