5G și rețeaua de control a IA. (I)

Într-un interesant documentar, australianul Max Igan, cercetător, gazdă radio și producător de film, face o analiză radicală a ceea ce este rețeaua 5G și implicațiile acesteia. Vă oferim mai jos transcrierea câtorva dintre ideile expuse în prima parte a filmului, tradus integral de echipa blogului Ieșirea din Matrix.

De ce nu ne trăim viața ca și cum fiecare zi ar fi ultima noastră zi pe Pământ? De ce așteptăm până în ultimul minut pentru a face ceea ce este important pentru noi? Avem tendința de a amâna până în ultima clipă, fie că este vorba de viața personală, fie de ceea ce este necesar să facem legat de lumea în care trăim.

Dacă privim cu atenție la sistemul care ne controlează, constatăm că acest sistem de sclavie a început să apară online de foarte mulți ani deja, și toți se gândesc cumva că întrucât nu este așa de rău pe cât credeau că va fi, încă, nu fac nimic în privința asta, când de fapt cel mai bine ar fi fost să facă ceva în această direcție chiar de la bun început.

Dar oamenii nu au știut ce va veni, așa că este de înțeles că nu au făcut nimic împotriva acestui intruziv sistem sclavagist ce este foarte rapid implementat. A fost mersul pe vârful degetelor al totalitarismului, pentru o perioadă de timp a fost un proces lent și intruziv al sistemului sclavagist, dar care pare să crească foarte mult în ultimii câțiva ani și devine din ce în ce mai pe față, fără să ne mai avertizeze.

Iar acesta este doar un rezultat al faptului de a aștepta până în ultimul minut pentru a rezolva problemele, când de fapt este necesar să acționăm la rădăcina lor, când se manifestă prima dată. Pentru cei care nu prea înțeleg la ce mă refer, este vorba de sistemul 5G și de internetul lucrurilor care a fost creat chiar sub nasul nostru, chiar acum.

Ne confruntăm cu atât de multe probleme, din atât de multe direcții diferite, dar o mare parte dintre ele sunt anume gândite pentru a ne distrage atenția de la ceea ce se petrece fix sub nasul nostru, și anume de la acest sistem 5G de Negare Activă și de la internetul lucrurilor care reprezintă de fapt sfârșitul jocului.

Internetul lucrurilor și rețeaua 5G este sfârșitul jocului Noii Ordini Mondiale, este Noua Ordine Mondială (NOM) în sine... NOM fiind noua lume în care totul este ordonat. Totul este supravegheat, totul este contabilizat, toate mișcările, toate acțiunile, fiecare conversație, fiecare gând, tot ceea ce fac oamenii este urmărit. Aceasta este lumea către care ne îndreptăm cu internetul lucrurilor și rețeaua 5G, care este implementată sub pretextul oferirii unui transfer de date mai rapid și a unui acces la internet mai eficient.

Este important să oferim o perspectivă asupra tuturor acestor aspecte, pentru ca oamenii să vadă cu ce ne confruntăm mai exact, deoarece există încă mulți care vor să arate cu degetul și să învinovățească pe cineva, sau să aibă pe cineva pe care să aresteze, pe cineva pe care să-l dea jos, vreun guvern pe care să-l destituie etc. Bineînțeles că există anumiți oameni răi, care fac lucruri rele, și există o grămadă de guverne care nu ar trebui să fie acolo unde sunt. Dar atunci când te uiți la internetul lucrurilor și la această rețea de supraveghere 5G, ce iese în prim plan este această tehnocrație care vine online. Restul cumva pălește ca semnificație deoarece în această rețea bazată pe inteligență artificială (IA) care vine online să ne controleze – și va fi o rețea IA ce va fi controlată de IA, asta se află în propriile lor planuri – nu există nimeni către care să arăți cu degetul, nu există niciun guvern pe care să-l destitui, nimeni despre care să spui cu adevărat că este mâna conducătoare din acel moment.

Controlul pleacă din mâinile oamenilor și este înmânat în întregime internetului în sine. Spre aceasta se îndreaptă ceea ce lucrează ei, este menționat în propriile lor documente. Dar privind la toate acestea și la modul cum s-au petrecut, am făcut recent un episod numit „Dând viață lui Lucifer”, în care am analizat lucrurile din perspectiva metaforicei mușcături a mărului și a ceea ce se petrece când treci prin aventura cunoașterii. Astfel s-a ajuns la crearea internetului, iar internetul conduce către automatizarea totului; despre aceasta este vorba și există și alte elemente corelate.

Analizând rețeaua de supraveghere în sine și cum a apărut aceasta, se poate observa că a fost rezultatul acțiunilor guvernului din umbră. Guvernul din umbră este, în esență, o rețea de spionaj infiltrată în toate guvernele și care ghidează direcțiile pe care aceste guverne le iau.

Când te uiți la rețeaua de supraveghere care este instalată, informațiile pe care le-a dezvăluit Snowden – și o mulțime dintre aspectele pe care el le-a dat în vileag despre sistemul de supraveghere NSA implică de fapt foarte mulți bani –, cum vă sunt înregistrate telefoanele mobile, unde se plasează un sistem de monitorizare virtuală, toată comunicarea care se face pe internet, fiecare program de logistică, rețeaua de computere a fiecărei firme, sau calculatorul de acasă etc. – toate acestea sunt monitorizate, deci întrebarea devine cine le monitorizează?

Cu ceva timp în urmă, la început, a apărut un proiect numit Echelon, în cadrul căruia centre de colectat informații erau instalate în toate țările și toate aceste comunicații erau canalizate către un birou central din Noua Zeelandă, unde erau toate procesate, și cred că o mulțime dintre date treceau și prin Australia. Dar toate acestea erau procesări de date de la începuturi, care au devenit mai avansate odată cu introducerea programului Promise.

Programul Promise a fost introdus pentru a automatiza mai mult aceste monitorizări, fiind cel care a fost folosit pentru a controla atacurile de la 9/11, punând o grămadă de extra puncte pe ecran, astfel că nimeni nu știa ce se petrece, deoarece erau agenți care operau programul Promise prin breșele (backdoors) existente în soft.

Promise s-a metamorfozat apoi în programul Palantir. Palantir este, așa cum probabil știți, numele bilei atotvăzătoare din Stăpânul Inelelor. Bila vedea toată lumea și tot ce se petrecea, era ochiul atotvăzător, dacă vreți. Aceasta a fost numele adoptat pentru următoarea generație a programul Promise. Compania ce a oferit programul Promise a cam dispărut, dar programul în sine a continuat și s-a metamorfozat în Palantir, prin intermediul acestuia fiind acum controlat sistemul rețelei de supraveghere globală.

Totul trece prin Palantir, iar compania care l-a creat este unul dintre principalii donatori pentru DNC (Comitetul Democratic Național) și Hillary Clinton.

Toate aceste programe și toate rețele de supraveghere au fost instalate, de fapt, de statul Israel, prin operațiunea Talpiot. În esență, operațiunea Talpiot constă în amplasarea de spioni în interiorul fiecărei organizații, și nu contează cine este, indiferent unde mergi, indiferent ce companie funcționează în domeniul tehnologiei, sau în alt domeniu, vei descoperi că acolo există un agent care canalizează informații către Israel, iar dacă nu este o persoană fizică infiltrată în compania respectivă, atunci există o breșă (backdoor) într-un soft sau vreun program de logistică sau vreo fereastră pe care Israel a instalat-o pentru a primi informații. Așa lucrează programul Talpiot.

[…]

Acestea sunt ultimele noutăți despre sistemul de supraveghere global care este instalat, iar cei din Mossad care-l controlează, cei care controlează și sistemul bancar, probabil au crezut când l-au amplasat că ei vor fi aceia care vor ajunge să controleze lumea. Dar s-a mers de fapt dincolo de aceasta acum, odată cu apariția inteligenței artificiale și a inteligenței care ia amploare pe internet în spatele scenei, deoarece imediat ce controlul este preluat de aceasta, nu va mai conta din ce rasă faci parte, ce guvern susții sau ce sistem bancar menții, la rândul tău vei fi doar un alt om și un alt număr, din punct de vedere al sistemului.

Ceea ce vedem că se petrece cu adevărat, este că internetul își construiește propriul sistem imunitar. Iar aceasta reiese din faptul că, odată cu apariția rețelei 5G, o mulțime dintre jucătorii majori spun că este acum nevoie să se automatizeze răspunsul la atacurile de pe internet (hacking), deoarece rețeaua 5G implică pericole.

Este posibil ca un guvern străin să te atace prin hackeri și să folosească datele obținute în scopuri abjecte, deci este necesar să existe un răspuns automat și tocmai de aceea este nevoie de o IA pentru a-l declanșa. Deci, în esență, ceea ce vedem este faptul că internetul își construiește propriul sistem imunitar. Iar asta va duce în cele din urmă la un internet autonom, un internet ce controlează toate acțiunile și programele sale, propriile sisteme de apărare, propriul sistem imunitar, având grijă de sine.

Internetul va deveni atunci o entitate care funcționează autonom, și va reprezenta o formă de viață virtuală, pe care oamenii o vor recunoaște ca atare. Dar adevărul este că internetul este deja o viață virtuală pe cont propriu... Internetul în sine este o entitate pe cont propriu și fiecare persoană care se înregistrează într-un computer, într-un telefon sau cu o tabletă și se conectează la internet, este în esență un nod neuronal al internetului. Rețeaua învață de la fiecare persoană care operează online tot ceea ce ea introduce pe internet, în toate motoarele de căutare pe care le folosește, tot ceea ce a spus foarte des în trecut…

yogaesoteric

19 septembrie 2018

Afacerea Skripal, realități și speculații

În orice anchetă judiciară, un profesionist în materie explorează toate pistele și nu se limitează la una singură, urmărind să descopere mobilul crimei, mai ales al uneia premeditate, pentru a descoperi, în final, asasinul și, eventual, pe cel care a comandat crima. Cazul Skripal, ale cărui repercusiuni politice internaționale sunt extrem de importante, a ridicat o serie de întrebări la care anchetatorii, politicienii, mass-media și opinia publică au formulat răspunsuri parțiale și neconcludente.

Este, într-adevăr, vinovată Federația Rusă și, dacă totuși nu, cine ar fi putut avea o motivație atât de puternică și mijloacele necesare pentru a planifica și executa o asemenea crimă? La aceste întrebări a încercat să răspundă recent, pe o rețea de socializare, generalul francez Dominique Delawarde, fost șef al Direcției Planificare operațională - informații-război electronic, din Statul Major Interarme.

Noviciok, Noviciok ...
Trădătoru-i cu noroc!

La 4 martie 2018, Serghei Viktorovici Skripal (66 ani), fast colonel al GRU (Serviciul de Informaţii al Armatei Federaţiei Ruse) și fiica acestuia, Iulia, venită în vizită la tatăl său, au fast găsiţi inconştienţi pe o bancă dintr-un parc din apropierea unui centru comercial din Salisbury, Marea Britanie. Recrutat de englezi în 1995, cel în cauză a fast demascat, arestat și condamnat pentru trădare (2004) la 13 ani închisoare. În 2010, după un schimb de spioni între Rusia și SUA-Anglia, Serghei Skripal a plecat în Austria, stabilindu-se ulterior în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Conform declaraţiilor anchetatorilor britanici, ar fi fast vorba despre otrăvirea cu neurotoxina Noviciok.

Surse apropiate serviciilor secrete britanice susţin că neurotoxina ar fi fost plantată în bagajul Iuliei Skripal, impregnată într-un articol de îmbrăcăminte sau într-o trusă de cosmetice, iar cei doi s-ar fi contaminat atunci când fiica fostului agent și-a desfăcut bagajul în casa din Salisbury a tatălui său. Pe de altă parte, analiști ai Agenţiei Centrale de Informaţii – CIA acreditează ideea conform căreia Noviciokul ar fi fost introdus în sistemul de ventilaţie al autoturismului lui Serghei Skripal.

Existenţa unui asemenea produs a fost confirmată pentru prima dată de disidentul rus Vil Mizaianov, fost chimist militar care, în 2007, a publicat în SUA o carte (State Secrets), în care dezvăluie inclusiv formula chimică a neurotoxinei. Deși afirmațiile inginerului rus nu au fost confirmate de nicio altă sursă independentă, putem specula că, după această dată, Noviciok putea fi fabricat de oricine, nu numai de Federaţia Rusă.

De reţinut că, într-un raport din 2013 al Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice, experţi ONU din SUA, Marea Britanie, Franţa, Federaţia Rusă și Germania au concluzionat că ,,nu există informații suficiente pentru a se pronunța asupra existenței și proprietăților gazului Noviciok”, iar în 2016 Royal Society of Chemistry confirma că ,,indiciile despre un asemenea produs sunt cvasi inexistente, iar compoziția rămâne necunoscută”.

Minune, însă: anchetatorii britanici au reușit performanţa de a identifica neurotoxina și pe producătorul acesteia (evident, Federaţia Rusa!!!) la scurt timp după incidentul de la Salisbury, un produs a cărui compoziţie este necunoscută chiar de propriul lor laborator de analize specializate în acest domeniu!

Pe fondul impactului emoţional în opinia publică, politicienii britanici s-au grăbit să arate cu degetul spre Moscova, făcută responsabilă pentru acest ,,atac împotriva Regatului Unit”, și să expulzeze 23 de diplomaţi ruși. Mai mult, au refuzat să trimită un eșantion din produsul identificat către Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice și Rusiei, care și-a oferit sprijinul în identificarea compoziţiei și originii neurotoxinei.

Paradoxal... Deși cei mai mulţi chimișţi, dintre care unii au lucrat la fabricarea neurotoxinei, afirmau că Noviciok este letal, medicii britanici au făcut, din nou, minuni, iar Serghei și Iulia Skripal sunt teferi și nevătămaţi. De fapt, autorităţile britanice i-au ferit de ochii publicului, spre deosebire de cazul Litvinenco, când s-au difuzat imagini din spital, cu agentul pe patul de moarte, otrăvit cu poloniu 210. De ce au schimbat rușii ceva ce s-a dovedit extrem de eficient?

O primă impresie este că această afacere pare a avea unele dedesubturi ascunse. Isteria politico-mediatică declanșată imediat și pe toate canalele mass-media ne duce cu gândul la scenarii de genul ,,miilor de morţi” de la Timișoara (decembrie 1989), orchestrarea afacerii cu ,,armele de distrugere în masă” ale regimului Saddam Hussein (2003) sau ,,atacul cu gaz” de la Goutha din 2013. Timpul a demonstrat că, pe baza unor asemenea dezinformări, s-au construit ,,argumente” pentru ingerinţe externe, căderea unor guverne și/sau protejarea intereselor politico-strategice ale marilor puteri.

Federația Rusă, vinovatul din oficiu

Președintele Vladimir Putin poate fi catalogat în orice fel: KGB-ist, dictator, viclean (pentru a vorbi doar despre cele rele), dar nu și inconștient. Confruntat cu o serie de probleme extrem de sensibile generate de sancțiunile internaţionale, implicarea în criza siriană și dosarul iranian, disputele cu Ucraina, cu doar două săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale și în perspectiva debutului campionatului mondial de fotbal organizat de Federaţia Rusă, liderul de la Kremlin a găsit momentul oportun (sic!) să decidă eliminarea unui trădător pe care el însuși l-a graţiat și care, oricum, nu mai reprezenta de mult o ameninţare pentru Moscova? Nu trebuie să fii neapărat un expert în geopolitică, pentru a găsi un răspuns credibil la o asemenea întrebare!

Să mergem, în continuare, pe ,,varianta Rusia”: Este oare posibil ca una dintre structurile autohtone de intelligence (Serviciul de Informaţii Externe – SVR, Serviciul Federal de Securitate – FSB sau Serviciul de Informaţii al Armatei – GRU) să fi acționat pentru lichidarea fostului agent fără știrea/aprobarea președintelui Vladimir Putin? Puţin probabil. Ar fi fost un gest sinucigaș pentru oricare dintre conducătorii celor trei servicii, având în vedere consecinţele politico-mediatice previzibile.

Insistăm cu ,,Rusia vinovată”: dar dacă, totuși, ,,băieţii răi” din SVR (spionajul extern) ar fi acționat așa, de capul țor, pentru a da un nou semnal de avertizare potenţialilor viitori trădători, că ,,oricând, oriunde și oricum vor fi găsiţi și pedepsiți”? Și această pistă este subţire. Suntem convinși că, dacă se dorea într-adevăr lichidarea lui Serghei Skripal, rușii nu o făceau în văzul lumii, lăsându-și victimă în viaţă, la vedere, pe o bancă într-un pare. $i apoi, dacă tot doreau să-l lichideze, de ce au așteptat opt ani și de ce au ales un moment care denotă un amatorism rar întâlnit la un serviciu secret?

Și, dacă mai zăbovim puţin în arealul post-sovietic, ce părere aveţi de ideea unui asasinat comandat de structuri mafiote ruso-ucrainene în spatele cărora se află foste cadre ale defunctului KGB? Posibil, dar puţin probabil!

Dacă părăsim (nu excludem!) pista cu implicarea Kremlinului și ţinând cont de isteria rusofobă politico-mediatică provocată de cazul Skripal, am putea concluziona că avem de-a face cu o operaţiune de manipulare vizând creșterea tensiunilor dintre Uniunea Europeană și Federaţia Rusă și pregătirea opiniei publice pentru înăsprirea sancțiunilor economice la adresa Moscovei. Într-o asemenea logică, generalul francez Dominique Delawarde sugerează că doar trei ţări ar fi avut motive, dar și capacitatea de a acționa pe teren și în mediile politico-mediatice britanice, pentru a organiza o operaţiune ,,sub steag străin” de o asemenea anvergură, care să incrimineze Federaţia Rusă.

Filiera israeliană

Pe frontul sirian, alianţa evidentă dintre Rusia, Iran și Mișcarea șiită Hezbollah pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad irită în mod vizibil autorităţile de la Tel Aviv, iar presa israeliană reflectă pe larg această stare de fapt. Existenţa acestei alianţe, în care pilonul de bază este Moscova, blochează, în continuare, planurile israeliano-americane de dezmembrare a Siriei, ca prim pas în remodelarea geopolitică a Orientului Mijlociu.

Vizitele periodice la Moscova ale premierului Benjamin Netanyahu (cea mai recentă, în mai 2018) și negocierile cu Vladimir Putin nu au reușit să-l facă pe liderul de la Kremlin să renunţe la sprijinirea regimului Bashar al-Assad, singura soluţie fiind creșterea presiunilor externe menite să-l ,,înmoaie” pe preaputernicul țar.

Israelul dispune de o diasporă bogată și puternică, precum și de numeroși sayanim, care oferă agenţilor Mossad o capacitate considerabilă de acţiune oriunde în lume, în mod deosebit în SUA și Marea Britanie. Termenul de SAYANIM (singular Sayan) a fost folosit prima oară de către Meir Amit, directorul Mossad între 1963-1968 și, în ebraică, înseamnă ,,ajutor voluntar de la evrei”. De exemplu, un sayan care lucrează la o firmă de închiriat automobile va furniza unui ofiţer Mossad un vehicul fără actele legale necesare închirierii (actul de identitate, permisul de conducere, cartea de credit etc.); un sayan de la un hotel va oferi cazare fără actele de rigoare; un bancher sayan va descuia ușa băncii în afara orelor de program și va furniza banii necesari; un medic sayan va acorda ajutor medical, tratând o rană de glonţ, fără informarea poliţiei etc. După unele surse, în prezent sunt peste 6.000 de persoane sayan în Anglia și aproape 20.000 în SUA.

Diaspora evreiască controlează mijloace mass-media influente, dar și politicieni de vârf, știut fiind că mulţi șefi de stat au beneficiat de suport financiar consistent în campaniile electorale. De asemenea, serviciul Mossad nu ezită să se lanseze în operaţiuni clandestine oriunde interesele Israelului o cer, pentru că agenţii evrei știu că beneficiază de suport financiar, politic și mediatic în ţara în care operează.

SUA, unica superputere, își vede amenințată supremația

Pe plan internaţional, în majoritatea zonelor fierbinţi de pe glob, diplomaţia rusă a pus deseori sub semnul întrebării statutul de unică superputere autoasumat de neoconservatorii americani (democraţi și/sau republicani deopotrivă!). Iniţiativele politico-diplomatice, dar și înţelegerile în domeniul economic și, posibil, militar dintre tările emergente (BRICS) sau cele ale Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai, ambele aflate sub umbrela Rusiei și Chinei, îngrijorează în mod evident administraţia Trump, care a plasat deja cele două mari puteri în fruntea listei cu ameninţări din Strategia de Apărare a SUA.

Pe de altă parte, alianţa Moscova-Teheran și bunele relaţii dintre Rusia și Turcia fac ca Statele Unite să piardă treptat controlul total asupra Orientului Mijlociu, ceea ce ar putea reprezenta un risc la adresa aliatului strategic al SUA în regiune: statul Israel. O asemenea perspectivă este de neacceptat pentru American Israel Public Affairs Committee, cea mai puternică companie de lobby din SUA, care dictează, de altfel, strategia externă americană în raporturile cu statul evreu.

Statele Unite doresc să evite cu orice preţ o posibilă apropiere între Uniunea Europeană și Federaţia Rusă și, într-o primă etapă, să blocheze realizarea gazoductului Stream 2, care ar pompa gaze rusești mai ieftine spre bătrânul continent și ar afecta astfel interesele companiilor americane din domeniul resurselor energetice.

Cu alte cuvinte, provocarea unei crize majore între Bruxelles și Moscova nu pare străină de jocurile și aranjamentele strategilor de la Langley și Pentagon, aliniate voinţei administrației americane, care a cerut maximă presiune, chiar ameninţătoare, asupra Rusiei.

Ultimul pe lista suspecților: perfidul Albion

Serviciile secrete ale Majestăţii Sale ar putea fi implicate în cazul Skripal, independent sau în cooperare cu CIA și Mossad, liantul fiind Ambasada israeliană din Londra, cu conexiuni și influență în mediile politice și mass-media britanice. Ca și în afacerea cu armele irakiene de distrugere în masă, este posibil ca MI-5 și MI-6 să fi dat o mână de ajutor colegilor lor din Agenţia Centrală de Informaţii.

Controversată și deseori contestată, Theresa May știe de la predecesorii săi din Downing Street 10 că fluturarea pericolului rusesc a fost în mod tradiţional favorabilă conservatorilor și avea nevoie de o sensibilizare a opiniei publice faţă de ,,dușmanul comun”, chiar unul inventat sau resuscitat!

Ca urmare, pista ,,Regatul Unit” acționând în nume propriu sau în contul unui aliat strategic nu poate fi exclusă a priori. Pentru că, dacă presupunem că rușii nu mai voiau să audă de trădător, pentru britanici acesta mai avea o misiune de îndeplinit: accea de „agent de unică folosință” în organizarea unei provocări antiruse.

În finalul analizei sale, generalul Dominique Delawarde constată că pista cu Rusia aflată la originea unei tentative de asasinat neprofesionist executate și într-un moment prost ales este puţin credibilă, iar o mare parte a opiniei publice europene a realizat deja acest aspect. În concluzie, expertul francez se ferește să indice ,,un vinovat, pe care nimeni nu-l va afla niciodată”.

Dar dacă totuși a fost mâna Moscovei?

În mod normal, un trădător care a fost graţiat și inclus într-un schimb de spioni nu ar trebui să se teamă că viaţa i-ar putea fi pusă în pericol de ţara din care a plecat. Și atunci, care este adevărul în cazul lui Serghei Skripal? A încălcat Federaţia Rusă regulile nescrise ale spionajului?

Un răspuns la o asemenea întrebare îl găsim în paginile revistei de investigaţii Respekt din Praga. În opinia jurnaliștilor cehi, Moscova ar fi decis să-și elimine fostul agent, întrucât acesta nu ar fi respectat înţelegerile convenite în momentul graţierii, respectiv să nu se implice în nicio activitate de intelligence care ar afecta interesele Federaţiei Ruse.

Potrivit news-magazinului citat, Serghei Skripal călătorea frecvent în ţările Europei Centrale și de Est, mai ales în Cehia și Estonia, cu acordul și sprijinul Secret Intelligence Service (MI-6), pentru a oferi consultanță de specialitate structurilor locale de intelligence, în ceea ce privește metodele și mijloacele folosite de spionajul rus în statele Alianţei Nord-Atlantice. În acest fel, Secret Intelligence Service realiza un dublu scop: pe de o parte, cultiva relaţii de cooperare cu serviciile partenere, iar, pe de alta, îi asigura mijloacele de subzistenţă defectorului șomer.

Contactele colonelului Serghei Skripal cu serviciile de contrainformaţii din Cehia și Estonia s-au realizat în secret, pentru a-l proteja pe dublul-agent de iscoadele din Iasenevo (cartierul general al Slujba Vneșnei Razvedki – SVR, spionajul rus). Se pare, însă, ca deplasările frecvente și mai ales contactele trădătorului din Cehia și Estonia au fost depistate și ulterior monitorizate de spionajul rus și... până la decizia finală nu a mai trecut mult timp. În lumea spionajului, orice este posibil!

Citiți și:
20 de întrebări esenţiale pentru lămurirea cazului Skripal
Rusia, acuzații grave la adresa OIAC: A manipulat rezultatele anchetei în cazul Skripal 

 yogaesoteric

20 septembrie 2018

Vă mai amintiți de Slobodan Miloșevici?

În martie 2006, fostul președinte iugoslav Slobodan Miloșevici murea după gratii, în urma unui atac de cord. Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie îl judeca deja de cinci ani. I-a refuzat solicitarea de a fi tratat într-o clinică de cardiologie din Rusia. Și l-a mai judecat vreo zece ani după moarte. În 2016, judecătorii de la Haga au stabilit în unanimitate că Miloșevici nu a făcut parte dintr-o acțiune criminală comună care a provocat victime în rândul musulmanilor bosniaci și al croaților, în timpul războiului ce a avut loc între anii 1992-1995, în Bosnia.

Au trecut doi ani de la achitare. Și mult mai mulți de când Iugoslavia a fost făcută bucăți. Sau de când unii bombardau Belgradul, acuzând Serbia lui Miloșevici de atrocități unilaterale. Slovenia, Croația și Muntenegru, desprinse din fostul stat iugoslav, sunt în NATO, primele două și în UE. Macedonia e pe cale să devină membră, după ce a găsit calea de a mulțumi Grecia în privința denumirii. Serbia o duce tot mai greu, dar e și ea pe o agendă de aderare.

Există, totuși, un cor de voci care se întreabă: dacă nici Miloșevici, nici alți acuzați nu au fost vinovați pentru atrocitățile din anii ʼ90, atunci cine a fost? Dacă nu Serbia a distrus Iugoslavia, o țară cu PIB cam cât al Italiei în 1990 și lider în Organizația Națiunilor Nealiniate, cine o fi făcut-o? Și de ce?

De Târgu-Mureș 1990 vă mai amintiți? Dar de războiul de pe Nistru, consumat tot în timp ce se derula măcelul în fosta Iugoslavie, vă mai amintiți? Dar de șmechera „regionalizare”, de nălucile care ațâță necontenit în virtual românii între ei? Dar de cei care consideră Trianonul „o problemă europeană”? De presiunile în fel și chip, menite să slăbească statul român, de fluturarea diverselor autonomii, de industriile făcute praf și de milioanele de români determinate să plece în bejanie? Sunt multe. Trebuie să vă amintiți!

Citiți și:

Act de dreptate după moarte sau act de acuzare? Slobodan Miloşevici a fost achitat

Dezvăluirile unui fost agent CIA: Am primit milioane de dolari ca să dezmembrăm Iugoslavia

Dezmembrarea ce urmează a României – o ţintă vicleană, nebănuită a mafiei internaţionale!

yogaesoteric

14 septembrie 2018 

Imperiile muribunde se despart până la urmă de trecut urlând

„O minciună repetată la infinit sfârșește prin a fi crezută.” Aceasta este observația foarte corectă a maestrului propagandei naziste Joseph Goebbels. Consecința supremă și cea mai periculoasă apare atunci când și cel care a mințit începe să creadă în propria minciună. Din acel moment neadevărul scapă oricărui control și domină lumea, deciziile adoptate în baza sa ducând la dezastru absolut. Căci o premisă absolut falsă conduce la o concluzie absolut falsă. Mai ales când raționamentul aplicat ei este corect.

„Demonizarea lui Putin nu este o politică, ci alibiul pentru lipsa unei politici.” A spus-o relativ recent nimeni altul decât maestrul american al realismului politic, Henry Kissinger. Când alibiul devine premisa unică a politicii, consecința absolută este falimentul acelei politici.

Minciuna potrivit căreia Vladimir Putin ar fi altceva decât un lider politic de forță pentru care interesele țării sale au prioritate absolută, a condus la scoaterea politicii euro-atlantice (căreia i s-a raliat necritic România) de pe șinele rațiunii de stat făcând imposibilă orice abordare rezonabilă, pragmatică și pozitivă a raporturilor dintre protagoniștii Occidentului euro-atlantic și Rusia. Ajungând să creadă în propria descriere a liderului rus ca fiind un demon, respectivii protagoniști au ajuns să creadă că ei știu mai bine ce le trebuie rușilor decât rușii înșiși, și cu această convingere au trecut la măsuri ineficiente în raport cu ținta declarată – fericirea globală prin anihilarea fiarei, dar riscante pentru ținta obiectiv dezirabilă – pacea mondială. Astfel, de exemplu, sancțiunile internaționale, în principal economice, impuse Rusiei, nu au redus capacitatea acesteia de a se opune exigențelor externe, ci au ridicat confruntarea marilor puteri ale lumii la un nivel superior, afectând dramatic securitatea tuturor.

Așa s-a ajuns la dilema evocată de Președintele american Donald Trump la Helsinki, între riscul de a pierde puterea politică urmărind obținerea și păstrarea păcii, și cel de a pierde pacea urmărind obținerea și păstrarea puterii politice. O dilemă absurdă, rezultată din premise absurde, întrucât rațiunea puterii este tocmai pacea. O pace care nu poate fi nici fezabilă și nici durabilă dacă nu este justă; adică dacă nu este acceptată de toți întrucât satisface aspirațiile tuturor într-o măsură rezonabilă și în mod echitabil.

Vidul politic apărut între realitate și minciuna crezută chiar de mincinos nu este nici el stabil. Spațiul gol se umple de proiecte și decizii aparent raționale și profitabile, dar care, pe termen mediu și lung, au același efect devastator asupra ordinii politice globale pe care îl au drogurile asupra ordinii biologice individuale. Asemenea proiecte și decizii sunt cele care susțin interesele complexului militar-industrial, ale oligarhiei birocraților naționali și internaționali, ale clanurilor locale corupte sau ale plutocrației multinaționale, în detrimentul dezvoltării durabile și al dreptății sociale, sub cuvânt că astfel sunt apărate valorile umane universale împotriva unor „tirani” naționali.

Cel care încearcă să le nege, în numele realității, este tratat fie de nebun fie de trădător. Iar aceasta nu numai de către cei direct interesați, ci și de către victimele promovării respectivelor interese – oamenii de rând. De ce? Întrucât cuvântul minciunii este mai convingător și zidește mai trainic decât cuvântul adevărului.

Toate aceste reflecții, oarecum teoretice, explică ceea ce se petrece sub ochii noștri în timpul din urmă ca prefață și postfață la întâlnirea Trump-Putin de la Helsinki. Tembelismul, ipocrizia, autoînșelarea, autismul, perversitatea, prejudecata, trădarea, răutatea, lăcomia, iresponsabilitatea, senilitatea politică sunt caracteristicile reacțiilor furibunde la ceea ce avea să fie și apoi a fost întâlnirea cu pricina. Dacă Putin este un demon, întâlnirea cu el este un act demonic, și dacă întâlnirea nu putea fi decât demonică, înseamnă că ea chiar așa a fost. Pentru neoconservatorii americani, o rușine; pentru hegemonii europeni, un dezastru; pentru profitorii războiului, un faliment; pentru fundamentalismul parastatal (islamic și nu numai), o crimă.

Un număr de foști miniștri de externe (printre care și americanoidul clintonian de Dăbuleni, Mircea Geoană), dintre care unii chiar au fost minți luminate ale unipolarismului postbipolar, i-au scris o scrisoare președintelui Donald Trump în care, printre multe cuvinte meșteșugite, îi cereau să continue confruntarea cu Rusia. Un alt Donald, și anume Tusk, Președintele polonez al Consiliului European, într-un apel dramatic, îl implora pe tizul său american să nu-și abandoneze aliații europeni de dragul cooperării cu autocratul Putin. În același timp, liderii UE îl rugau pe autocrat să nu asculte cântecele de sirenă ale „nebunului american”, știut fiind faptul că europenii au fost totdeauna prieteni mai buni ai Rusiei decât americanii; de aceea sugerau că asemenea întâlniri ar trebui să aibă loc și cu participarea lor. Degeaba!

Atunci s-a întors foaia. În comunicatul final al Summitului NATO de la Bruxelles s-au introdus mai multe plângeri și amenințări la adresa Rusiei decât la cea a terorismului global, până nu demult adversarul de serviciu prin raportare la care se construia politica externă a alianței și a multora dintre membrii săi. Simultan, procurorul special Muller publica o listă cu câteva zeci de ofițeri de informații ruși care interveniseră în alegerile prezidențiale americane nu numai pentru a determina alegerea unui președinte favorabil Moscovei, ci și pentru a perverti sistemul electoral american.

Era un fel de a spune că fie rușii reușiseră, și Donald Trump se duce la Helsinki nu ca Președinte al americanilor, ci ca om al rușilor, dând pe față trădarea, fie nu reușiseră și, ca dovadă a eșecului, Donald Trump contramanda întâlnirea în ultimul moment, odată informat de preocupările subversive ale interlocutorului său. Lucru pe care l-ar fi putut face și Vladimir Putin în semn de protest față de limbajul dur al Comunicatului NATO și de punerea sub acuzație a agenților săi trimiși să submineze democrația americană.

Nu trebuie să fii expert în relații internaționale pentru a înțelege jocul. Un fost diplomat american i-a dat și fundament ideologic: pentru americani a sosit timpul să facă distincția între patriotism, ceea ce înseamnă să îți iubești țara când politica ei (a se citi a liderului ei) este corectă, și naționalism, care înseamnă să o iubești indiferent de calitatea politicii ei. Evident, patriotismul este bun iar naționalismul rău. Prin urmare lozinca „Țara mea, la bine și la rău!” nu mai este actuală.

Ceea ce a urmat după întâlnire a fost și mai rău. Un fost ambasador american la Moscova a vorbit despre ziua cea mai rușinoasă din istoria diplomației americane. Alții au formulat de-a dreptul acuzația de trădare. S-a pus chiar problema ca interpreta care a participat la discuția „unu la unu” dintre cei doi președinți, să fie audiată în Congres pentru ca sub prestare de jurământ să divulge cele spuse de Donald Trump lui Vladimir Putin (și probabil și invers) în spatele ușilor închise; ceea ce este de neconceput întrucât sfidează tocmai logica confidențialității unor asemenea schimburi de păreri, menite a crea încredere între interlocutori prin clarificarea pozițiilor lor personale în chestiuni sensibile, fără a angaja din punct de vedere juridic statele. Ce alt șef de stat i-ar mai face confidențe de acum încolo președintelui Trump dacă ar ști că tot ce îi spune este făcut public a doua zi de interpreți, scutiți să își mai respecte propriul jurământ de loialitate și obligația de confidențialitate?!

Un alt fost diplomat american, în prezent profesor la o Universitate de prestigiu, identifică pagubele suferite de SUA ca urmare a Summitului de la Helsinki.

În primul rând, corelat și cu relativizarea rolului NATO la Summitul acestuia de la Bruxelles, ar fi vorba despre abdicarea de la rolul de apărător al păcii în întreaga lume. E război în Ucraina, în Siria, în Caucazul de Sud. Aceste războaie nu se pot termina decât dacă America continuă a-și îndeplini misiunea de gardian universal al păcii. În termeni concreți, numai dacă va continua să amenințe cu războiul, în mod convingător și consecvent, Rusia, vinovatul global pentru perpetuarea acelor războaie locale.

În al doilea rând, președintele Trump a renunțat nu numai la apărarea păcii, ci și la calitatea acesteia, abandonând lupta pentru apărarea valorilor democrației și a drepturilor omului, luptă pe care până acum a condus-o pretutindeni spre binele tuturor. Aceasta i-a conferit temelia morală pe care i-a fost recunoscută calitatea de lider mondial și întemeietor al ordinii mondiale. De acum acestea sunt compromise.

În al treilea rând, prin întâlnirea de la Helsinki, subsecventă atitudinii arogante față de aliații din NATO, la Bruxelles și în alte ocazii, s-a epuizat legătura de încredere între aceștia și America, legătură pe care s-a bazat stabilitatea ordinii mondiale și securitatea europeană. De dragul colaborării cu iliberalul și expansionistul Vladimir Putin, perpetuator al încălcărilor dreptului internațional, Donald Trump i-ar fi trădat pe aliații fideli ai Americii, în frunte cu Marea Britanie care, cum ar spune Caragiale, „și ea i-a fost fidea” (sic!).

În fine, în al patrulea rând, deși aici lucrurile sunt mai puțin clare, Donald Trump se pare că a făcut unele concesii Rusiei în privința libertății comerțului cu energie, zdruncinând astfel al treilea pilon de rezistență pe care se sprijină „lumea construită de America”, liberul schimb.

Lucrurile pot fi prezentate desigur și așa. Președintele Donald Trump a trădat ordinea americană a lumii; a sabotat „pax americana”. Arhitecții acestei ordini sau cei care și-au câștigat existența păzind-o, au toate motivele de întristare. Este vorba, însă, despre o ordine epuizată și de acum condamnată de istorie; despre o „pace rece”, tot mai instabilă și mai injustă, sumă a războaielor periferice nesfârșite, care obligă la cheltuieli de înarmare pe seama cheltuielilor de dezvoltare și care, în consecință, a declanșat dezastrul migrației în masă, adevărată armă demografică și culturală de distrugere a civilizației euro-atlantice.

Faptul era vizibil încă de la căderea Zidului de la Berlin, dispariția URSS și încetarea bipolarismului mondial. Nu a fost văzut. S-a visat că dispariția unui pol înseamnă automat victoria celuilalt, care rămâne să domine nestingherit. Nu este așa.

Bătrâna arhitectură de securitate moștenită de la Războiul Rece nu a fost reformată, ci i s-au amputat doar unele membre cangrenate. Între timp infecția s-a extins și s-a ajuns la ceasul al doisprezecelea. Domnul Trump le spune, în stilul său abrupt, nostalgicilor vechii ordini, asemenea tânărului Tancredi (din romanul lui Giuseppe di Lampedusa, Ghepardul) bătrânului duce de Salina: „Dacă vreți ca nimic să nu se schimbe, totul trebuie schimbat!”

A fost ultimul împărat al Romei, Romulus cel Mare (nu personajul istoric, ci cel al piesei lui Friederich Durrenmatt), un trădător al misiunii sale imperiale, care s-a apucat să crească găini pe când vizigoții lui Odoacru erau la poartă, sau un vizionar care a ales să nu se opună zadarnic mersului istoriei, ci, dimpotrivă, prin noncombat să faciliteze împlinirea ordinelor ei implacabile? Optez pentru varianta din urmă.

Întâlnirea de la Helsinki a fost summitul a două superputeri decadente ai căror conducători de vârf au înțeles mersul istoriei și faptul că dacă vor ca ele să mai aibă un rol în noul context, rol care să le păstreze ceva din trecuta măreție, totul trebuie schimbat.

Nu știm dacă domnul Trump așa gândește, dar așa procedează. Cât despre domnul Putin, mai mult ca sigur că, ridicând Rusia din șanț, a înțeles zădărnicia utopiilor globaliste (de tipul panslavismului sau al internaționalismului proletar) și avantajele globalismului multipolar, alegând statutul de putere regională care cântă în concertul puterilor regionale ale lumii, în locul celui de superputere mondială moartă expusă în muzeul de istorie universală.

Nu este nevoie de mărturisirile interpreților pentru a ști ce au discutat cei doi. Au discutat cu siguranță despre faptul cvasiconsumat al nașterii binomului SUA-China, ca ax central al noii ordini mondiale și ca expresie a legăturii, inevitabil tensionate între trecut și viitor, precum și posibilitatea garantării echilibrului său intern prin transformarea într-o trilaterală care să integreze Rusia. S-a mai discutat despre binomul superputerilor emergente, China și India, ca actori complementari, ale cărui contradicții pot și trebuie să fie amortizate prin includerea în ecuație a superputerilor decadente (bătrâne), SUA și Rusia, asigurându-se astfel pacea globală și coexistența armonioasă a tuturor, într-o lume diferită de aceea construită de America. S-a discutat și despre conflictul lumii iudeo-creștine cu cea islamică, Rusia urmând, probabil, să își redobândească, desigur într-o formulă nouă, rolul de stavilă a expansiunii islamice în emisfera nordică, precum și despre apusul inexorabil al Europei occidentale, atât de bine simbolizat de și reflectat în criza de „sciatică” a dlui Junker; care, după cum s-a putut vedea cu claritate, nu își poate găsi reazem decât în oamenii Europei centrale și orientale (precum ucraineanul Poroșenko sau albanezul Edi Rama) așezată între cele trei mări (Baltică, Neagră și Adriatică). Implicit și tangențial, cel puțin, trebuie să se fi discutat și despre sistemele de siguranță ale viitoarei ordini, reprezentate de lideri locali (precum Israelul și Filipinele) sau de trilaterale locale, eventual spate în spate (cum ar fi Coreea de Nord - Coreea de Sud - China și Coreea de Sud - Coreea de Nord - Japonia), asemănătoare – coincidență! – concepției configurate prin 1997 chiar de România și studiate pe atunci atent de Departamentul de Stat al SUA. Chiar dacă cei doi nu au conștientizat-o integral, aceasta a fost ordinea lor de zi.

Din asemenea perspectivă este clar ceea ce președintele Trump nu dorește. Nu dorește ca plătitorul de taxe american să suporte din munca lui costul securității Europei și al păcii mondiale. Chiar dacă pacea este astăzi indivizibilă, ea se poate asigura și altfel decât exclusiv prin implicarea SUA. Președintele Trump nu dorește ca valorile americane să fie impuse manu militari întregii omeniri, întrucât s-a dovedit că departe de a aduce sfârșitul istoriei (după expresia lui Francis Fukuyama), aceasta poate aduce sfârșitul lumii (după expresia Sfântului Ioan Teologul). Președintele Trump nu dorește ca America să mai fie o țară a consumului care se îndatorează permanent pentru a susține exporturile altora, ci să fie din nou un campion al producției, în primul rând spre binele și siguranța cetățeanului american. Cum se descurcă ceilalți cu concurența, îi privește. Președintele Trump nu mai dorește, evident, ca serviciile secrete și dinastiile politice să domine politica americană. Prin urmare el aruncă în aer tot ceea ce a fost concepție și practică americană de la al Doilea Război Mondial încoace.

Este bine, este rău? Este fezabil, este iluzoriu? Istoria ne-o va spune. În așteptarea verdictului ei putem face orice; mai puțin să ne lăsăm duși de primele impulsuri și de vechile prejudecăți induse tuturor de o îndelungată propagandă maniheistă, sau să refuzăm luciditatea furați de spectacolul american, cu accente uneori grotești, al luptei dintre narcisismul instituțional și narcisismul personal.

Pe când toate aceste lucruri se petreceau în Europa, fostul președinte american Barak Obama ținea, în Africa de Sud, o conferință, în contextul unor evenimente periodice dedicate memoriei lui Nelson Mandela. În acest cadru, domnia sa a spus următoarele: „Oamenii politici au obiceiul să mintă. Altădată, atunci când îi prindeai cu minciuna, spuneau «așa este», recunoscând adevărul. Astăzi, însă, s-a pierdut respectul pentru adevărul obiectiv. Nimeni nu mai are măcar rușinea pentru a admite că a mințit și că adevărul este altul.”

Poate că această observație se aplică cel mai bine imperiilor muribunde. Împinse în ordinea viitorului de adevăruri obiective cărora nu au cum li se opune, strigă din toate puterile că ele nu au mințit niciodată și că minciuna lor este adevărul; că adevărul lor este singurul… adevărat (sic!). Așa cum urlă astăzi aproape la unison vechea Americă a neoconservatorismului militant, împotriva realismului politic frust promovat de președintele său actual.

Citiți și: 

Șanse și riscuri la nivel mondial
Europa de Est în epoca post-modernă. Implicaţii geopolitice
Scurt punctaj pentru 2018. Spre un «point of no return»? 

yogaesoteric
14 septembrie 2018

Iată ce nu ți-a spus nici Digi și nici Antena 3 despre protestul din Piața Victoriei. Adevărul relatat de la fața locului…

Am să încerc să fac ceea ce nu au reuşit nici Digi şi nici Antena 3… să relatez adevărul aşa cum s-a putut vedea, aşa cum se poate demonstra prin materialele video, în cel mai obiectiv mod posibil.

Context

1. În România se trăieşte prost de zeci de ani. Politicienii corupţi fac cu schimbul în procesul de prăduire a bunurilor publice. În timp s-a dovedit că TOATE partidele au membri corupţi

2. De 6 ani în România sunt proteste semnificative împotriva celor aflaţi la putere.

3. În ultimul an, partidul PSD, aflat la putere, atinge noi limite de nesimţire şi incompetenţă.

4. În ţară au loc mai multe proteste împotriva guvernului, dar la acestea se ataşează într-un fel sau altul partidele din opoziţie, motiv pentru care o parte din populaţie, conştientizând că la mijloc sunt interese politice, preferă să nu participe la aceste proteste. La toate protestele participă nişte băieţi şi fete, bine echipaţi şi educaţi care conduc într-un fel sau altul protestele.

5. Are loc o polarizare uluitoare a populaţiei. În colţul albastru avem o tabără anti-PSD care ar accepta un compromis cu alt partid „mai puţin corupt”. În colţul roşu avem o tabără ce manifestează contra partidelor din opoziţie care încearcă în mod josnic să se folosească de proteste pentru a prelua puterea. În realitate, atât partidele din opoziţie cât şi coaliţia aflată la putere nu par să dea doi bani pe susţinătorii lor şi se folosesc de manipulări josnice pentru a îi aţâţa pe unii contra celorlalţi.

6. Fiecare tabără are canalele sale media care sunt aservite politic şi apar tot soiul de etichete, precum „soroşist” şi „putinist”, care sunt preluate rapid de către susţinătorii celor două tabere. Astfel se trasează uşor „tranşeele” sociale. Apar din ce în ce mai multe conflicte politice în rândul populaţiei.

7. În media online apar mesaje din diaspora prin care se anunța un protest în data de 10 august.

8. Partidele din opoziţie vor să profite şi îşi anunţă susţinerea şi participarea şi chiar victoria iminentă. „Până la capăt” şi „Aducem lumină” sunt refrene noi în tabăra albastră.

9. PSD încearcă să discrediteze protestul din 10 august atât prin mijloace legale dar şi mediatic prin intermediul canalelor media aservite.

10. În media apar tot felul de mesaje dubioase care anunţă mare scandal. În presa albastră apar promisiuni de luptă până la capăt şi se bravează. În presa roşie se exagerează mesajele din presa albastră şi chiar apare un personaj dubios care vorbeşte de sânge şi foc. În mediul online, lupta deja a început. Jandarmeria profită de acest pretext să se supra-echipeze pentru eveniment.

10 august – Ziua Protestului

1. Primii care apar la protest sunt clienţii vechi ai jandarmeriei, protestatarii de serviciu care nu ratează nicio întâlnire cu forţele de ordine şi se aşează strategic în faţă. Pe măsură ce se strâng oameni, forţele de ordine, mai echipate ca niciodată, formează coloane strânse de jandarmi şi se folosesc de garduri pentru a delimita zona. Partidele din opoziție nu se mai afişează. În piaţă sunt oameni de toate felurile, de la simpatizanţi ai partidelor din opoziţie până la oameni care s-au săturat pur şi simplu de PSD sau de orice partid care a fost în ultimii zeci de ani la putere.

2. Încă de la orele 16-17 în linia întâi apar primele conflicte între jandarmi şi protestatarii de serviciu, însoţiţi de alţi manifestanţi cu spiritele ceva mai încinse. În public sunt personaje ce vor să pară oameni simpli sau „diasporeni” purtând haine cu steaguri de ţări străine, dar care au cască clasică de comunicaţii, completată de ochelari de soare şi chiar clasica borsetă. Se pot recunoaşte şi feţe clare ce nu au legătură nici cu diaspora nici cu oameni simpli… sunt chiar feţe deloc străine de protestele din România.

3. Scandalagii din faţă se împing şi trag de garduri. Jandarmii dau izolat cu spray paralizant. Scandalagii aruncă cu sticle, beţe şi bucăţi de borduri. Jandarmii dau serios cu spray paralizant si aruncă în adâncime, la 50-60m, grenade cu gaz lacrimogen, în zone cu copii, femei, bătrâni şi în general oameni care manifestau paşnic.

4. Lumea se retrage, până trec gazele, se reîntoarce iritată atât la propriu cât şi la figurat. Băieţii din faţă se regrupează şi continuă cu agresivitatea. După câteva ture de genul ăsta, spiritele se încing mai rău şi jandarmii se dezlănţuie. Apar grenadele şi gloanţele de cauciuc.

5. Presa profită de evenimente şi descrie ceea ce le convine cel mai mult. Un bărbat aruncă cu o sticlă în jandarmi. Aceştia îl prind doar ca să îl scape imediat după… Bărbatul se întoarce şi îi dă un mare picior în spate unui jandarm care se deşiră pe jos. Presa roşie pune egal între acest bărbat şi toţi protestatarii din piaţă. Un băiat este târât de un jandarm. Prietena sa, aflată în scaun cu rotile, îşi desface centura de siguranţă şi se aruncă pe jos peste prietenul ei. Presa albastră descrie cum jandarmii au trântit pe jos o femeie cu handicap. Mă limitez la aceste două exemple.

6. Alţi băieţi bine antrenaţi provoacă jandarmeria prin diverse zone şi la un moment dat se sparge un Spring time, de unde, presa roşie anunţă că s-au furat câteva cuţite.

7. Jandarmeria se dezlănţuie la capacitate maximă şi se pun tunurile pe toată lumea, nemaiţinând cont de cine ce a făcut. Se dezlănţuie haosul general.

8. Doi jandarmi se izolează în mod bizar si total neprocedural de detaşamentul lor şi sunt luaţi la bătaie de mulţime. Când unuia îi cade casca şi apoi cagula, se dovedeşte a fi femeie, moment în care o parte dintre manifestanţi se pun scut în jurul lor şi sub ploaia de pumni şi picioare care continua să cadă, îi escortează către detașamentul lor, care neștiind cum să reacționeze, pune pe ei sprayurile lacrimogene. Jandarmeriţa lovită îşi pierde arma de foc pe care o avea în dotare. Ajunge în stare gravă la spital.

9. Oamenii sunt împrăștiați de jandarmerie și se regrupează, cumva paşnici la paşnici şi scandalagii cu scandalagii. Presa continuă să ciugulească subiectele picante, precum vulturii cadavrele de pe un câmp de luptă. Presa roşie alege să arate cei mai violenți manifestanţi asociind întreaga manifestaţie cu comportamentul lor, făcând abstracţie cu neruşinare de spiritul paşnic al majorităţii şi „înfloreşte” realitatea după bunul plac. Presa albastră se concentrează pe victimele jandarmeriei si de asemenea „înflorește” acolo unde nu găseşte adevăruri satisfăcătoare, făcând abstracţie de factorii care au dus la acest haos, precum huliganii care au aruncat cu borduri. Caută să afişeze cele mai sensibile momente şi cele mai pașnice persoane, încercând să asocieze întreaga manifestaţie cu atitudinea acestora. Presa roșie şi presa albastră seamănă destul de mult la acest aspect. Parcă lucrează în echipă.

10. La final: Sute de răniţi şi o ţară divizată. Prietenii care se destramă şi cuvinte urâte aruncate cu lejeritate. Știri false, minciuni și exagerări în ambele tabere. Mândrie care orbeşte, orgoliu care zdrobeşte, prostie care musteşte. Persoane inteligente, prostite de manipulări josnice, şi oameni buni înverşunaţi de fapte regretabile. Partidele au făcut încă un joc, bine aşezat, care se va înţelege mai târziu. Poporul român sângerează. Noapte bună!

PS: Peste poate 20 de ani, când adevărul va ieşi la iveală, cum uşor, uşor au ieşit faptele din ʼ89-ʼ90, sper să fiţi în viaţă şi sănătoşi… şi sper din tot sufletul să vă crape obrazul de ruşine că aţi contribuit la jocul unor partide care în esenţă, vă dispreţuiesc… ducând la dezbinarea şi destabilizarea socială a acestei ţări. Toţi care aţi contribuit cu maliţiozitate şi aţi pus paie pe foc… din piaţă sau de acasă, din provincie sau de la oraş, din ţară sau din diaspora. Să vă fie ruşine!

P.S.2: Citiţi poemul Glossă scris de Mihai Eminescu în 1883. Vă explică el ce s-a petrecut pe 10 august 2018.

Autor: Ciprian Morega

yogaesoteric

13 septembrie 2018

===================================================================

Apendice: vă ajut eu s-o găsiți mai repede. C.M.

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi și nouă toate;
Ce e rău și ce e bine
Tu te-ntreabă și socoate;
Nu spera și nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ține toate minte
Și ar sta să le asculte?...
Tu așează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deșarte
Vreme trece, vreme vine .

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naște
Și o clipă ține poate;
Pentru cine o cunoaște
Toate-s vechi și nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui
Joace unul și pe patru
Totuși tu ghici-vei chipu-i,
Și de plânge, de se ceartă,
Tu în colț petreci în tine
Și-nțelegi din a lor artă
Ce e rău și ce e bine.

Viitorul și trecutul
Sunt a filei două fețe,
Vede-n capăt începutul
Cine știe să le-nvețe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă și socoate .

Căci acelorași mijloace
Se supun câte există,
Și de mii de ani încoace
Lumea-i veselă și tristă;
Alte măști, aceeași piesă,
Alte guri, aceeași gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera și nu ai teamă.

Nu spera când vezi mișeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăși
Între dânșii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăș
Ce e val, ca valul trece.

Ca un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momește în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă știi a lor măsură;
Zică toți ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgești nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera și nu ai teamă;
Te întreabă și socoate
Ce e rău și ce e bine;
Toate-s vechi și nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.