Raportul social pe anul 2016 al Institutului de Cercetare a Calității Vieții (ICCV) din cadrul Academiei Române plasa România și Bulgaria pe ultimul loc în ceea ce privește standardele europene.
„După 27 de ani, România se plasează pe ultimul loc, împreună cu Bulgaria, la distanță de standardele europene, dar și față de celelalte țări foste socialiste membre UE. O țară subdezvoltată, sărăcită, cu o economie dezindustrializată și cu o agricultură dezorganizată, o economie incapabilă de a oferi locuri de muncă pentru întreaga populație, munci cu valoare scăzută, o comunitate demoralizată”, se arată în raportul ICCV.
Potrivit documentului, România a înregistrat după 1989 cea mai scăzută creștere economică, față de principalele țări europene în tranziție.
„Experiența ultimilor 27 de ani nu susține speranța că veniturile salariale cresc automat ca rezultat al creșterii PIB-ului. Datele arată că o creștere a PIB-ului de aproape 4 ori este însoțită de o creștere mult mai modestă a veniturilor salariale”, se precizează în raportul ICCV.
De asemenea, se menționează că starea de satisfacție a românilor în legătură cu viața este la distanță mare față de celelalte țări în tranziție, cu excepția Bulgariei.
În document se sublinia că venitul anual disponibil per capita plasa România pe ultimul loc în Europa, la o distanță greu de recuperat în următorii ani: 25,9% față de țările UE 15, și 61,1% față de țările UE 8, potrivit Eurostat.
Cauzele sunt, conform raportului, dezindustrializarea, tehnologia depășită în multe domenii și, în special, managementul deficitar și politica salariului mic.
Raportul mai arată și faptul că poziția sindicatelor s-a „marginalizat, făcând comodă creșterea producției prin sacrificarea muncii”, că s-a extins sărăcia salariaților și că alocația pentru copii s-a depreciat masiv după 1989.
„Copiilor și familiei li se acordă în România o atenție publică foarte redusă, în raport cu standardele europene”, se afirma în raport.
Conform raportului, toate funcțiile sociale ale statului au suferit după 1989 de o cronică subfinanțare.
Clasa politică se confruntă vizibil cu o criză profundă, se indică în raport.
„Societatea românească riscă să fie scindată politic nu între clase și grupuri sociale, ci între populație și instituțiile politice/ publice, afectate de corupție și incapabile să ofere speranța unui program credibil de a înscrie țara pe calea dezvoltării”, subliniază documentul.
În raport se arată că probleme sociale de rezolvat în următorii 20 de ani sunt sărăcia, inegalitatea socială, migrația pentru muncă și situația social-economică a romilor și că este nevoie de o reorientare a gândirii politice strategice. Astfel, sunt propuse mai multe direcții prioritare, între care înlocuirea salariului mic cu politica salariului la nivel european, reforma sistemului public cu priorități – debirocratizarea, simplificarea și eficientizarea, și introducerea unui sistem național de monitorizare și evaluare a politicilor, programelor/proiectelor sociale, a gradului de progres al României.
Responsabilitatea salariilor mici din România este pusă în mod fals pe umerii salariaților, anume prin invocarea productivității mici a acestora, spun cercetătorii ICCV în studiul menționat. Acesta este disponibil integral aici.
„Explicația standard în discursul public actual este centrată pe formularea confuză a nivelului scăzut al productivității muncii. Formularea pune responsabilitatea pe umerii salariatului”, afirmă ei.
Cauzele sunt altele, și anume:
- prăbușirea domeniilor cu munci cu valoare ridicată (dezindustrializarea);
- tehnologia depășită în multe domenii și în special, management deficitar;
- factorul politic: întreaga tranziție a fost dominată de politica salariului mic. Un nivel redus al salariilor a fost considerat a fi un factor cu efect pozitiv asupra creșterii economice: atrage investiții, mai ales din străinătate.
Un alt factor este marginalizarea poziției sindicatelor, fapt care a permis „creșterea producției prin sacrificarea muncii”. Salariul minim este, în România, de mai mult de cinci ori mai mic decât în țările europene avansate (16,5%), dar și la jumătate din nivelul celorlalte opt țări europene în tranziție (52,7%), spune raportul.
Există o politică „pro-profit” care, complementar cu prăbușirea capacității de negociere a angajaților, explică situația actuală a raportul dintre muncă și profit. Potrivit ICCV, ponderea profitului în totalul valorii nou create în 2014 era de 62,2% și 37,8% a salariilor. Prin comparație, UE 18 are 40,9% profit la 59% salarii, iar UE 8 are 39% profit la 61% salarii. Distribuția este inversă.
România a plătit cel mai mare cost al tranziției comparativ cu celelalte țări în tranziție membre ale UE. În primii 10 ani de tranziție (1990-2000), România, spre deosebire de alte țări în tranziție (Polonia, Republica Cehă, Ungaria, Bulgaria), a cunoscut o prăbușire economică.
România este țara care a înregistrat în întreaga perioadă de 28 ani după 1989 cea mai mică creștere economică, față de principalele țări europene în tranziție. Spre exemplu, România are cel mai mic grad de multiplicare a PIB în perioada 1990-2016, de 4, față de 4,1 Bulgaria sau 5-6 Ungaria, Cehia, Polonia. PIB a revenit la nivelul din 1990 de abia în 2000.
Alte concluzii ale studiului:
- doar 59% din români (față de 83% media în UE) se declară satisfăcuți cu viața lor. Aceasta reprezintă indicatorul unui dezechilibru al stării sociale a societății românești;
- rata ocupării forței de muncă e 66%, față de 70% în UE;
- locurile de muncă salariale care oferă venituri mai ridicate, relativ sigure și însoțite de asigurări sociale și de sănătate s-au redus de la începutul tranziției la aproape jumătate: de la peste 8,1 milioane în 1990, numărul salariaților oscilând între 4,6 și 5 milioane între 2000-2015.
- munca informală în România, care oferă în general oportunități precare de supraviețuire, este estimată între 32% și 36% din totalul muncii în economie, producând 21% din PIB, față de 7% și 16% din PIB în UE 28.
- Sunt sectoare în care proporția muncii informale este importantă: construcțiile (RO – 21%, UE – 16%), serviciile în gospodărie (îngrijirea copiilor sau a vârstnicilor, menaj) (RO – 29%, UE – 17%), serviciile personale (RO – 15% și UE – 9%).
- Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) din România este cu 10 procente sub media UE (22,5% față de 32,7%). 23,1% dintre tineri nici nu muncesc, nici nu învață (media UE 17%).
Adevărul: Cât câştigă românii în 2018. Topul judeţelor cu cele mai mari salarii şi regiunile cu cei mai mulţi şomeri
Comisia Naţională de Prognoză a publicat Proiecţia principalilor indicatori economico-sociali în profil teritorial până în 2021.
Potrivit acesteia, angajaţii din Bucureşti şi din judeţele Cluj, Timiş şi Ilfov vor fi, în acest an, cel mai bine plătiţi din punct de vedere al câştigului salarial mediu net lunar, la polul opus, respectiv al salariaţilor cu cele mai mici câştiguri, situându-se cei din judeţele Bistriţa-Năsăud, Ialomiţa şi Harghita.
Cele mai mari salarii:
- în Bucureşti, câştigul net lunar va ajunge, în 2018, la 3.658 lei/salariat
- în Cluj la 3.118 lei/salariat
- în Timiş – 2.992 lei/salariat în Ilfov – 2.853 lei/salariat
Salariaţii cel mai slab plătiţi
- Bistriţa-Năsăud, cu un câştig salarial mediu net lunar de 2.094 lei/salariat
- Ialomiţa – 2.047 lei/salariat
- Harghita – 2.019 lei/salariat.
Pe regiuni, cele mai importante câştiguri nete vor fi înregistrate în Bucureşti – Ilfov (3.555 lei/salariat), Vest (2.590 lei/salariat) şi Nord-Vest (2.479 lei/salariat), iar cele mai mici astfel de venituri în Sud-Vest Oltenia (2.282 lei/salariat), Nord-Est (2.267 lei/salariat) şi Sud-Est (2.159 lei/salariat), scrie Agerpres.
Regiuni cu cei mai mulţi şomeri
Cei mai mulţi şomeri se vor înregistra, la sfârşitul acestui an, în regiunile Nord-Est (65.000 persoane), Sud-Vest Oltenia (60.000 persoane) şi Sud Muntenia (58.000 persoane) iar cei mai puţini în Nord-vest (33.000 persoane), Bucureşti - Ilfov (19.000 persoane) şi Vest (18.000 persoane). Regiunile aflate pe primele trei locuri din punct de vedere al ratei şomajului sunt Sud-Vest Oltenia (7,1%), Sud-Est (5,4%) şi Nord-Est (5,3%).
La polul opus, regiunile cu cele mai reduse rate ale şomajului vor fi Nord-Vest (2,7%), Vest (2,1%) şi Bucureşti - Ilfov (1,4%).
Pe judeţe, Vasluiul va consemna cea mai ridicată rată a şomajului, de 10% la sfârşitul acestui an, urmat de Teleorman – 9,8% şi Mehedinţi – 9%.
Cele mai mici rate ale şomajului vor fi în judeţele Ilfov (0,5%), Timiş (1%) şi Arad (1,4%).
Din punct de vedere al valorii produsului intern brut, topul este dominat de Capitală (228,674 miliarde de lei preţuri curente), urmată, la mare distanţă, de judeţele Timiş (44,586 miliarde de lei), Constanţa (42,704 miliarde de lei) şi Cluj (41,537 miliarde de lei).
Cele mai mici valori ale PIB se vor înregistra, în 2018, în Covasna (6,594 miliarde de lei), Mehedinţi (6,649 miliarde de lei) şi Tulcea (7,132 miliarde de lei).
Statul cheltuieşte anual 10 miliarde de lei cu cei 6,5 milioane de români care primesc bani din „beneficiile şi serviciile de asistenţă socială”, însă cea mai mare parte a acestora sunt copii, arată datele centralizate de Ziarul Financiar pe baza informaţiilor de la Institutul Naţional de Statistică şi de la Ministerul Muncii.
Astfel, din totalul celor 6,5 milioane de asistaţi social, 3,7 milioane (adică 57% din total) sunt copii care primesc alocaţie de stat pană la 18 ani (sau pană când termină liceul), iar 1,55 milioane (24% din total) sunt persoane cu dizabilităţi sau persoane care îngrijesc oameni cu dizabilităţi. De asemenea, aproape 280.000 de persoane primesc alocaţii pentru susţinerea familiei (sume acordate familiilor monoparentale sau celor în cadrul cărora veniturile salariale per membru de familie sunt foarte mici), iar 138.000 sunt persoane care primesc indemnizaţie pentru creşterea copiilor.
„România are nevoie de o clarificare a termenului de «asistat social», pentru că mamele aflate în concediu de creştere a copilului sau copiii care primesc alocaţii nu au ce căuta în categoria asistaţilor. Copiii provin din familii care plătesc taxe şi impozite, iar mamele au contribuit la bugetul de stat anterior, direct sau indirect. Este o exagerare atunci când se spune că România este un stat social, pentru că nu este deloc aşa, din contră. Dar există o problemă, pentru că nu este reglementat deloc bine fondul prin care se alocă aceste sume”, a explicat profesorul universitar Mircea Coşea.
Într-adevăr, statul plăteşte, prin intermediul bugetului Ministerului Muncii, şi „asistaţii social” care primesc banii pentru că se încadrează în categoria celor care primesc „beneficii şi servicii de asistenţă socială” dar şi pensionarii (care sunt în număr de 5 milioane de persoane) sau şomerii (cele circa 420.000 de persoane înregistrate în evidenţele agenţiilor de ocupare, din care numai 90.000 primesc indemnizaţie de şomaj de la stat).
„Toată lumea ţipă că România e stat social pentru că o mare parte din buget merge pentru plata salariilor bugetarilor şi a pensiilor, însă cei care primesc salarii o fac pe baza unei munci prestate, iar pensionarii primesc pensii pe baza contribuţiei pe care au avut-o de-a lungul vieţii active. Fondul din care sunt plătite aceste sume trebuie reglementat foarte bine, categoriile de finanţare trebuie diferenţiate şi finanţate diferit în funcţie de importanţa unor obiective naţionale: dai mai mult copiilor, oferi mai puţin persoanelor apte de muncă etc.”, a mai spus profesorul Coşea.
Statisticile arată că mai puţin de 250.000 de persoane la nivel naţional sunt beneficiarii venitului minim garantat, aceasta fiind categoria cel mai frecvent menţionată din rândul asistaţilor social, atât de către guvernanţi, cât şi de angajatori, pentru că sunt în rândul acestora unele persoane care nu vor să se angajeze pentru că primesc acest venit lunar.
Însă sumele cheltuite cu această categorie de asistaţi nu sunt foarte mari. În 2015, spre exemplu, o familie din România care s-a încadrat în categoria beneficiarilor de venit minim garantat a primit, în medie, un venit de 230 de lei pe lună.
„Trebuie să existe o evaluare foarte corectă a celor care au dreptul să primească venitul garantat, pentru că am auzit de persoane care vin să-şi ia ajutorul social cu maşina. Această categorie de locuitori reprezintă de fapt o masă electorală, pentru că sunt la dispoziţia primarului, iar acesta îi poate manevra cum doreşte”, a mai spus Mircea Coşea.
La nivelul Uniunii Europene, bugetele alocate de state pentru pensii, indemnizaţii de şomaj, alocaţii pentru familie şi pentru copii etc. intră la capitolul „protecţie socială” (nu asistenţă socială), iar ponderile din buget alocate sunt mult mai mari în alte state decât în România.
Spre exemplu, dacă în România 3,2% din cheltuielile guvernamentale sunt alocate beneficiilor pentru familie şi copii (alocaţiile copiilor, indemnizaţiile pentru mame, alocaţiile pentru susţinerea familiei etc.), Germania alocă, pentru acelaşi tip de beneficii, 3,6% din cheltuielile guvernamentale, iar Franţa 4,4% din cheltuielile statului, potrivit datelor Eurostat. De asemenea, în cazul beneficiilor alocate pentru persoanele cu dizabilităţi, România alocă 2,3% din cheltuielile bugetare, în timp ce Germania acordă 6,9%, Franţa 4,9%, Olanda 10%, iar Norvegia 13,9% din totalul cheltuielilor guvernamentale.
„Trebuie clarificate foarte bine categoriile de persoane asistate social şi trebuie concepute obiective generale care să conveargă în direcţia asta, pentru a prioritiza ce sprijinim: îi sprijinim pe cei care mor de foame şi nu au adăpost, îi sprijinim pe copiii instituţionalizaţi care se află într-o situaţie disperată, etc.”, a mai spus profesorul Mircea Coşea.
yogaesoteric
4 decembrie 2018
