15 ianuarie 2015
O parte semnificativă a tinerilor români au șanse reduse de a se
integra, educațional și profesional, în societatea în care trăiesc.
Societatea, la rândul ei, are posibilități extrem de reduse de a-i
susține, nu doar acum, ci și peste decenii, când vârsta înaintată îi va
condamna pe tinerii neintegrați de azi să depindă și mai mult de cei din
jur. În timpul ăsta, motoarele care pot începe încă de azi să îndrepte,
cât de modest, situația se țin în două pistoane ruginite, crăpate din
milimetru în milimetru.
România ocupă un loc fruntaș în
clasamentul negru al tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani
care nici nu învață, nici nu lucrează.
Lucrurile stau prost și dacă extindem grupa de vârstă, respectiv 15-24 de ani.
Sărim
peste media UE cu un spor de care nici muncitorii japonezi nu sunt în
stare, după cum elocvent o ilustrează, dacă mai era cazul, un recent
raport al Comisiei Europene, intitulat Evoluțiile Sociale și ale
Ocupării Forței de Muncă (Sursa: Hotnews.ro).
Sigur,
nu ne-am instalat chiar pe locul întâi al acestei rușinoase și
canceroase cozi, însă, chiar dacă în fața noastră tronează alte câteva
nefericite state, ar merita să reținem un lucru simplu: spre deosebire
de mulți, deținem și marele dezavantaj al uzurii.
România
post-ceaușistă, căci ea trebuie ne să fie reperul, are deja în spate 25
de ani de condiție precară a tânărului, sistemul național de educație
și piața forței de muncă numărându-se printre mediile cele mai puțin
prietenoase.
Asta e, de atât au fost în stare pompos numitele „strategii naționale”!
Prin
urmare, faptul că situația stă atât de prost la nivelul lui 2014-2015
ar putea rămâne ultimă grijă a clasei politice, a noastră a tuturor.
Ar
fi însemnat că ne confruntăm cu un accident, cu o realitate atipică și,
implicit, cu consecințe negative cu rază limitată de acțiune în timp.
Dar
nu, nu putem vorbi de un accident, ci de o cursivitate, căci tinerii
fără perspectivă de acum sunt doar o prelungire, ei se adaugă unor
generații și generații de tineri care i-au precedat și care s-au
confruntat cu aceeași problemă.
Luați împreună, sunt mulți, foarte mulți, o bombă cu ceas grăbit.
În
2013, românii loviți de riscul sărăciei și al excluziunii sociale
treceau de 40%, în interiorul UE depășindu-ne numai bulgarii, care mai
au puțin și ating 50%.
Tot adjuncții bulgarilor suntem, potrivit
aceluiași raport al Comisiei Europene, și la capitolul lipsuri materiale
severe (28 de procente, deci aproape unul din trei), iar cine nu vede o
legătură strânsă între condiția pătată, trecută și prezentă, a
populației tinere, respectiv precaritatea în care se scaldă populația
generală înseamnă că nu a înțeles nimic nici măcar din viața sa de zi cu
zi.
De ce am ținut să fac această introducere presărată cu cifre
seci, dar care prevestesc un viitor cu infinite scenarii sumbre de
imaginat?
Foarte simplu: pentru că la vârful sistemului
românesc de educație continuă să facă jocurile doi demnitari profund
nocivi din perspectiva mult așteptatei resetări a angrenajului – un
plagiator, astăzi mai disperat ca oricând să dea foc la ceea ce e în jur
pentru a supraviețui politic și penal, respectiv un avocat senin al
plagiatorului cu pricina, oportunist și, era de așteptat, lipsit total
de viziune.
Altfel spus, premierul Victor Ponta și
ministrul de resort, Sorin Câmpeanu, doi Nimeni de bățul cărora atârnă,
însă, nu numai soarta unor tineri cărora orizontul li se îngustează
văzând cu ochii, ci o întreagă societate, care va deconta grosul
facturii azi, ca și peste 10, 20 ori chiar 30 de ani.
Își poate
cineva imagina că, dacă ai ajuns deja la vârsta de 18-20 de ani într-o
asemenea fundătură – din punct de vedere intelectual și al aptitudinilor
sau calificării - mai subzistă șanse reale ca lucrurile să stea tocmai
invers la vârsta de 30, 40 sau 50 de ani?
Din contră, partea
activă a populației, tot mai restrânsă ca număr și putere, va trebui să
ducă în cârcă o povară tot mai grea, pe deasupra și tot mai tânără, iar
asta pe lângă faptul că tinerilor îmbătrâniți devreme li se vor adăuga
și cei ce vor ieși în mod natural din activitate, în ritmul dictat de
lucrarea timpului.
Or, având pe masă această proiecție, e
clar că ține de anormal să continuăm a mai pierde, fie și o singură zi,
din timpul în care am putea, de fapt, începe să rescriem cu 180 de grade
cursul.
Este, însă, realist să te aștepți ca o
minune să se întâmple câtă vreme la cârma educației naționale stau un
Ponta și un Câmpeanu care nu contenesc să mutileze Legea Educației,
ambii făcând asta doar pentru a salva un Nimeni care a plagiat sau
pentru a servi interese obscure din industria subterană a diplomelor?
Ordonanța
de Urgență pe care Ponta și-a făcut-o cadou între Crăciun și Revelion,
când vigilența societății românești coboară chiar mai jos decât este ea
în mod obișnuit, a adus modificări perverse nu numai legislației în
materie de plagiat, ci și, de pildă, în ceea ce privește organizarea
învățământului dual.
Altfel spus, a alterat chiar și acea ramură
care, dacă ar fi rămas neatinsă, ar fi fost în măsură să constituie una
din premisele care, în câțiva ani, să îmbunătățească tocmai șansele de
integrare educațională și pe piața muncii a categoriilor de vârstă
reliefate ca vulnerabile și în raportul Comisiei Europene de care am
pomenit la început.
Tovarășul Câmpeanu, efemer ministru al
Educației, nu a avut scrupule în a semna deformările cu pricina, după
cum l-a lăsat rece și faptul că pixu-i de vătaf va mâzgăli inclusiv
sistemul de evaluare a universităților, iar asta în condițiile în care, e
binecunoscut, superficialitatea și configurarea tip gașcă a
învățământului superior românesc făcuseră până acum un rău aproape
iremediabil economiei și țesutului social din țara asta.
Pentru
că, da, atunci, între Crăciun și Revelion, când pixul tovarășului
Câmpeanu a încercat să pună plagiatul tovarășului Ponta în culori ceva
mai calde, același pix a tras și o linie dizgrațioasă peste capitolele
„învățământ dual” și „Consiliul Agenției Române de Asigurare a Calității
în Învățământul Superior”.
Nu este aici locul pentru a intra în
detalii suplimentare, "România liberă" acoperind deja subiectul în
săptămânile care s-au scurs, însă ceea ce trebuie subliniat și reținut e
faptul că nu te poți aștepta la o Românie a lucrului bine făcut, în
Educație de pildă, atâta timp cât primii doi inși, în ierarhia
învățământului național, vădesc un profund dispreț față de statul de
drept (Ordonanță de Urgență dată fără să fie urgență, deci cu sfidarea
prevederilor legale, și cu dedicație pentru un om, respectiv câteva
grupuri de interese), ca și față de interesele cotidiene și de termen
lung ale concetățenilor lor.
Când Ponta dictează, iar
Câmpeanu execută, când Ponta are afaceri personale de reglat, iar
ministrul său are ordine de executat și interese meschine de protejat,
nu te poți aștepta ca nivelul academic să crească și nici ca tinerii
români care nici nu studiază, nici nu lucrează să poată avea la un
moment dat o șansă.
Iar asta, indiferent cât
promiți că vei aloca Educației din PIB și, la fel de indiferent, câte
pacte naționale și politice vei semna pentru, zice-se, a revitaliza o
florărie care e clar că, date fiind condițiile reale, nu va putea livra
comunității decât jerbe artificiale.
Sursa: http://www.romanialibera.ro
............................................................................................................................................................................................................................................................................................. PENSIILE SPECIALE ȘI FONDURILE ALOCATE PARTIDELOR POLITICE DIN BUGETUL STATULUI REPREZINTĂ FURT DIN AVUȚIA NAȚIONALĂ
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu