De ce se agaţă „Noul Ponta” de Iohannis

de Gabriel Bejan , 13 ianuarie 2015 

Dacă vă rodea curiozitatea să aflaţi ce va face premierul României de acum înainte- în afară de a emite ordonanţe pentru rezolvarea problemelor personale- ultimele apariţii publice ale lui Victor Ponta ne-au lămurit. „Noul proiect de prim ministru”, anunţat luna trecută, nu înseamnă altceva decât: „cum să fac să nu supăr pe nimeni, astfel încât să-mi păstrez funcţia?”
Recunosc faptul că, luni seară, am fost curios să văd prima emisiune din acest an cu Mihai Gâdea şi Victor Ponta, două personaje vestite ale micului ecran care, pe vremea când premierul era „viitorul preşedinte al României”, produceau dialoguri ce-şi merită un loc aparte în istoria televiziunii. Pentru că nu au trecut decât vreo două luni de când costumele premierului erau curăţate şi pantofii lustruiţi, în direct, la ore de maximă audienţă, am vrut să văd ce aş putea să-şi spună cei doi acum, când nici unul nu mai reprezintă o miză aşa mare pentru celălalt.
Coborât de pe piedestal, în urma evenimentelor din 16 noiembrie, Ponta arată ca un politician mărunt, probabil cel mai mărunt care a ajuns vreodată la vârful statului român. Deşi nu putem da timpul înapoi, aş putea paria că acest om nu ar fi câştigat niciodată alegerile din 2012, chiar şi pe fondul nemulţumirilor populare legate de Traian Băsescu şi guvernul PDL, dacă oamenii l-ar fi văzut exact aşa cum este. Nu trebuie să fii specialist să înţelegi că, fără ajutorul unei propagande puternice, premierul nu are nimic de spus în politică. Chiar şi în PSD, dacă te apuci să cauţi, vei găsi mulţi oameni cu mai multă substanţă decât Victor Ponta. Întregul discurs al premierului continuă şi acum să se învârtă în jurul „aversiunii personale faţă de Traian Băsescu”, a marii realizări guvernamentale că „în mandatul meu nu s-a tăiat nici un leu din pensii” sau a „unităţii” care trebuie să existe în România, „dezbinată” de acelaşi Traian Băsescu.
S-a schimbat totuşi ceva în atitudinea şefului PSD. I-a dispărut aroganţa, mai mult chiar, în Ponta s-a instaurat o anumită teamă că ceea ce va spune ar putea să-i subţieze şansele, şi aşa minuscule, de a rămâne în fruntea Guvernului până la alegerile de anul viitor. „Nu comentez dosare aflate pe rol, m-am învăţat minte”, a răspuns premierul întrebării referitoare la cazul Alina Bica, fără a fi însă convingător.
În ceea ce priveşte relaţia cu Klaus Iohannis, premierul pare a fi doar lapte şi miere, dar nu dintr-un respect firesc, instituţional, pentru funcţia acestuia, ci mai degrabă din oportunism: să nu cumva să-l supere pe omul ales de români pe 16 noiembrie, coborând astfel şi mai mult în încrederea publică. „Nevoia de consens”, „normalitatea”, „preşedintele care să unească oamenii” sunt fraze care, ieşite din gura lui Ponta, nu înseamnă altceva decât cereri disperate de armistiţiu în faţa lui Iohannis.
Evident că nu este un lucru rău ca între premier şi preşedinte să existe relaţii normale, de colaborare, dar nu am nici cea mai mică îndoială că raţiunile pentru care Ponta a capitulat în faţa lui Iohannis nu au nici o legătură cu interesul naţional, ci doar cu interesul politic imediat al premierului.
O dată cu formarea noului Guvern, Ponta ne anunţa „începutul unui nou proiect de prim ministru”, o variantă pe care a ales-o în locul demisiei. Acest „nou început” arată mai degrabă ca o luptă pentru supravieţuire politică, luptă care nu are însă nimic de a face cu interesul oamenilor din această ţară. Mersul pe sârmă al lui Ponta, de frică să nu supere pe nimeni, nu vor aduce nici investiţii străine, nici locuri de muncă, nici creştere economică. Dacă premierul a ales să nu-l deranjeze nici cu o pană pe noul preşedinte, asta nu înseamnă că România intră într-o eră a normalităţii, în ceea ce priveşte relaţiile instituţionale. Pur şi simplu, Ponta vrea să se folosească de Iohannis pentru a-şi conserva puterea.
„Noul Ponta” nu este cu nimic mai bun decât cel dinainte de alegeri, iar din acest motiv nu văd de ce ar trebui să rămână în fruntea Guvernului. Iar dacă Iohannis nu are încă un plan schimbarea premierului, folosind mijloace democratice şi constituţionale, atunci ar fi bine să-şi facă unul cât mai repede. Există riscul ca, în cădere, Pontă să-i dea un brânci şi celui care se bucură acum de statutul de „om al momentului”. Istoria recentă ne-a învăţat că, la români, popularitatea nu ţine o veşnicie.
 http://www.romanialibera.ro