Cererea procurorilor DNA privind arestarea preventivă a senatorului
PSD Dan Şova urmează a fi supusă la vot în plenul Parlamentului. Zilele
trecute, Comisia juridică a Senatului a avizat favorabil, cu şase la
cinci, solicitarea DNA, dar trebuie reţinut faptul că PSD şi aliaţii săi
nu deţin majoritatea în respectiva comisie, dar o deţin în plen, prin
urmare nu există garanţii că aleşii îi vor lăsa pe procurori să-şi facă
treaba aşa cum trebuie.De ce s-ar putea ca Şova să devină echivalentul unuia dintre cele mai grave episoade de subminare a statului de drept? Răspunsul e simplu: pentru că acest caz Şova reprezintă, cu adevărat, un PRAG PSIHOLOGIC.
Din politicianul şters şi ministrul incompetent care fusese până acum, Dan Şova s-a transformat peste noapte într-o miză strategică pentru o bună parte a clasei politice din România şi, mai cu seamă, pentru cel mai mare partid, PSD. Minune, vai!
Staţi uşor, însă, că omul nu s-a remarcat prin vreun gest demn de consemnat în condica interesului naţional.
Din contră, l-a pus în această lumină o suită de fapte reprobabile care, din punctul de vedere al procurorilor anti-corupţie, reclamă arestarea sa preventivă.
Iar cât timp cercetările au dus, în cazul lui, nu doar la concluzia că poate fi lesne încadrat în armata corupţilor, ci şi în batalionul distrugătorilor de probe vitale pentru un dosar penal, parcă îţi vine greu să dai cu piciorul în solicitarea transmisă Parlamentului de către procurori.
Ameţiţi puţin de valul şi ritmul anchetelor penale la vârf, derulate de DNA, veţi zice, poate, că nu este Şova nici primul, nici cel mai de calibru ales ajuns într-o asemenea situaţie.
De unde să rezulte, deci, caracterul excepţional al cazului unui personaj cu totul insipid?
Ei bine, cum ziceam şi în deschiderea textului de faţă, cazul Şova reprezintă un prag psihologic.
Odată trecută această linie roşie-roşie, în mentalul acelor politicieni care privesc înfioraţi cum procurorii DNA îşi fac meseria, descătuşaţi de vechile prejudecăţi specifice vechilor procurori din vechea Românie, se va căsca definitiv imaginea apocaliptică a unei prăpăstii cu forţe de atracţie gravitaţională cum numai în găurile negre din Univers mai pot fi întâlnite.
Pe limba celor din PSD, asta s-ar traduce prin formula sinistră: „Pică Şova, deci chiar poate pica oricine!”
La un alt nivel şi puţin mai devreme decât în cazul social-democraţilor, asta au simţit/gândit, probabil, şi politicienii din vechiul PDL, odată ce Elena Udrea, măreaţa Elena Udrea, a fost pusă sub acuzare, apoi încarcerată.
Or, Dan Şova a dobândit acest de ultimă oră statut prin prisma conexiunilor sale stridente şi convergente.
*Pe de o parte sunt conexiunile personale – decurg din calitatea prieten la cataramă al premierului (încă în exerciţiu) Victor Ponta.
*Pe de altă parte sunt cele profesionale – ele reies din calitatea de avocat-partener al avocatului de renume regional-mondial, acelaşi Victor Ponta.
*În continuare, sunt conexiunile politice – puse în evidenţă (cum altfel?) de statutul de membru PSD, de ministru în Guvernul Ponta şi, la un moment dat, de purtător de cuvânt al partidului condus chiar de Victor Viorel Ponta.
*În fine, sunt legăturile cu iz financiar-pestilenţial – banii care au curs de la Turceni şi Rovinari, via Şova, spre mâna lungă a omului-orchestră Victor Ponta (sume de care, azi, procurorii anti-corupţie au prea puţine motive să nu se declare interesaţi).
Ei bine, dacă nici măcar un asemenea personaj nu ţine în mânecă toate atuurile pentru a fi sprijinit în Parlament, chiar şi pe stilul kamikaze, de către premierul-şef de partid, atunci pesedistul neaoş îşi pune, natural, întrebarea grasă cât două şpăgi grase: „Dacă nici unul ca Şova nu-şi mai permite să spere, atunci ce se va alege de mine?”
O întrebare cu atât mai „legitimă”, din perspectiva parlamentarului-borfaş, cu cât ea ar surveni la capătul altor două momente de referinţă în istoria blocării luptei anti-corupţie, respectiv cazurile Varujan Vosganian şi Laszlo Borbely.
Aceşti doi aleşi ai poporului, în apărarea cărora arcul inamicilor DNA din Legislativ s-a mobilizat cu sfidarea totală a contribuabilului şi a acelor români care, poate vă mai amintiţi, au ieşit cu zecile de mii în stradă, pe 16 noiembrie.
Şi au făcut-o atunci nu doar pentru a celebra înfrângerea sfidătorului Victor Ponta, ci mai ales pentru a cere partidelor ca, de aici încolo, să scoată untul din ele în lupta cu proprii corupţi, evident, şi cu corupţii altora.
Or, dată fiind relaţia de lung parcurs a lui Ponta cu Dan Şova şi, în acelaşi timp, dată fiind calitatea intimă a lui Şova, de depozitar al unui sumbru adevăr în relaţia cu Victor Ponta, cum ar putea actualul premier să dea partidului un semnal neechivoc în chestiunea votului din plenul Parlamentului care stă să înceapă?
Cum ar putea Victor Ponta, dată fiind ecuaţia „complexă” ori complice (în acest particular caz termenii sunt echivalenţi), să ceară parlamentarilor din grupul lărgit al coaliţiei conduse de PSD un vot de încuviinţare a solicitării prin care parchetul anti-corupţie cere arestarea preventivă a distinsului Şova?
În aceeaşi măsură, cum credeţi că aleşii PSD (şi, la umbra lor, aleşii cu probleme din alte partide) şi-ar putea imagina că va trece prin Parlament un vot care să-l trimită la gherlă pe Dan Şova?
Apoi, dincolo de cazul special al prietenului Şova şi de riscul major ca acesta din urmă, odată trimis la răcoare, să toarne TOTUL, chiar credeţi că ar risca Victor Ponta să dea undă verde parlamentarilor săi, având în vedere că, la un moment dat, chiar socrul lui ar putea ajunge în situaţia nefericitului Şova?
Ilie Sârbu este la bază teolog, dar despre domnia sa numai ca despre un sfert de sfânt nu se poate vorbi. Nici în Parlament, nici în presă, niciunde în spaţiu public.
După ultimele informaţii, pământul - în calitatea sa profană de parcelă - i-a plăcut socrului guvernamental mai mult decât Cuvântul, Biblia, Pilda.
De altfel, dinspre Victor Ponta a venit deja semnalul zilele trecute, când, pe cazul Şova, a dat o recomandare cu aer general, amintind că parlamentarii „nu sunt roboţi”. Un fel de a spune ADIO oricărei idei creţe de genul „justiţia nu trebuie obstrucţionată”.
Nu în ultimul rând, aş aminti aici îndemnul distinsului Georgică Severin, senator PSD, care, disperat de prigoana procurorilor, i-a îndemnat vineri pe juriştii din propriul partid s-o lase mai moale cu jena faţă de ambasade şi să pună la zid actualul Cod Penal, care are defectul de a-i pune la zid pe colegii săi.
"Aş vrea foarte mult ca noi, ca un partid de stânga, să înţelegm că s-a greşit cu acel Cod Penal asumat al domnului Predoiu, iar juriştii nostri să vină cu propuneri prin care, fără jena că vor ţipa unele ambasade sau vor striga unii deontologi apropiaţi de vechea putere, s-o spunem extrem de clar că avem nevoie de legi care să facă dreptate şi nu răzbunare", grăit-a conu' Georgică, deţinător în ultimii cinci ani al calităţii de membru în mai multe comisii parlamentare.
Cuvintele sale prevestesc mai mult decât un vot de “solidaritate” în plen cu colegul Şova.
Ele par mai degrabă să descrie starea de spirit care domneşte în sânul celui mai mare partid, ca şi în arcul lărgit pe care PSD îl conduce în Parlament, dar şi să anunţe o confruntare CARE PE CARE cu Direcţia Naţională Anticorupţie.
Şova, cum am zis, e pragul psihologic.
Îi va testa pe parlamentarii cu mentalitate de borfaşi sau de complici ai borfaşilor, dar ne va testa şi pe noi.
Pe aceia dintre noi care considerăm - poate naiv, dar cu siguranţă în mod onest - că un prag psihologic de netrecut este şi acela că un parlamentar suspectat de corupţie şi de distrugere de probe, aflat în strânsă relaţie cu prim-ministrul ţării, nu poate fi salvat de obiectivul arbitraj al unei puteri distincte a statului de drept, cum este justiţia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu