............................................................................................................................................................................................................................................................................................. PENSIILE SPECIALE ȘI FONDURILE ALOCATE PARTIDELOR POLITICE DIN BUGETUL STATULUI REPREZINTĂ FURT DIN AVUȚIA NAȚIONALĂ

luni, 23 mai 2016

Dronă creată special pentru a controla vremea

O echipă de oameni de știință din Nevada au folosit o dronă special creată pentru a controla vremea. Inginerii și meteorologii americani susțin că au lucrat împreună la un proiect pe cât de inedit, pe atât de util în cazul perioadelor lungi de secetă.
Specialiştii companiei AviSight au reușit să lanseze un vehicul aerian capabil să provoace creșterea cantității de precipitații, însămânțând norii cu particule fine de iodură de argint. Testele efectuate la finele lunii ianuarie au demonstrat o creștere cu până la 15% a nivelului de precipitații căzute în urma folosiri acestui sistem de pulverizare.
Acesta este un prim pas important. În sfârșit am putut dirija un aparat de zbor autonom printre nori și să pulverizăm particulele fine de iodură de argint”, a declarat Adam Watts, inginer în cadrul proiectului.
Procedeul de pulverizare în atmosferă a unor substanțe chimice și de însămânțare a norilor nu este nou, metoda este propusă încă din 1940 de laboratoarele General Electric din Schenectady, New York. Două decenii mai târziu, Proiectul Arizona Central și Proiectul Salt River au investit în cercetarea acestei teorii pentru ca ea să devină realitate. Lucru ce pare a fi din ce în ce mai aproape, mai ales datorită costurilor reduse de implementare a unui astfel de sistem cu drone.

yogaesoteric
21 mai 2016
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu