............................................................................................................................................................................................................................................................................................. PENSIILE SPECIALE ȘI FONDURILE ALOCATE PARTIDELOR POLITICE DIN BUGETUL STATULUI REPREZINTĂ FURT DIN AVUȚIA NAȚIONALĂ

sâmbătă, 30 mai 2015

Quant e-Sportlimousine – bolidul care folosește drept combustibil apa sărată de mare!

de Ada Bujor
Compania germană Nanoflowcell a creat modelul electric de autoturism Quant e-Sportlimousine, care poate accelera de la 0 până la 100 km/h în 2,8 secunde și care are o autonomie de 600 km. Mașina cu o formă futuristă - când are portierele deschise este asemănătoare aripilor unui pescăruș - folosește drept combustibil … apă sărată de mare! Este primul model de acest gen și a primit aprobare, de curând, pentru a fi testat în Europa. Pe străzile din Germania este deja legal să conduci o astfel de mașină.

Free-energy - tehnologia unui viitor din ce în ce mai apropiat
Prototipul Quant e-Limousine a fost lansat la începutul anului trecut, în martie 2014, în cadrul târgului de automobile Geneva Motor Show, unde a întâmpinat multe critici din partea scepticilor. După ce a fost însă aprobat pentru drumurile publice, interesul față de această mașină electrică ce merge cu apă de mare a crescut din nou.
Companiei Nanoflowcell i s-a alăturat Bosch Engineering pentru a înainta cercetările în domeniu.
Este o mare provocare să transformăm un prototip inițial într-un vehicul viabil producției de serie, care să poată fi utilizat peste tot în lume” a afirmat reprezentatul Nanoflowcell Nunzio La Vecchia. „Suntem convinși că vom putea reuși aceasta, deoarece avem alături un partener recunoscut și experimentat. Suntem foarte bucuroși că am reușit să dezvoltăm o astfel de tehnologie vizionară, în ciuda faptului că suntem o companie mică, și că putem acum să o punem în practică. Acesta este însă doar începutul călătoriei noastre de descoperire”.
Compania speră să aducă pe piață cel puțin patru noi prototipuri în viitorul apropiat.
Quant e-Limousine este viabil pentru producția de serie?
Conceptul mașinii este, în definitiv, foarte atractiv. Are patru motoare – câte unul pentru fiecare roată – puse în mișcare de electricitate generată în urma unui proces de filtrare a unui lichid ionic sau a apei sărate de mare. Electroliții sunt depozitați în două rezervoare adiacente de câte 200 de litri, separate de o membrană. Fluidele din fiecare rezervor diferă puțin, iar reacția dintre ele atunci când trec prin această membrană produce electricitate, ce este acumulată în super condensatoare și transmisă apoi celor patru motoare electrice ale mașinii.
Cei de la Nanoflowcell susțin că vehiculul poate funcționa 400 - 600 de kilometri cu o singură alimentare şi poate ajunge în 2,8 secunde de la 0 la 100 de kilometri pe oră, față de modelul electric Tesla S, produs de Tesla Motors, căruia îi sunt necesare 4,2 secunde pentru a face același lucru.  Quant e-Limousine poate atinge un maxim de viteză de 380 km/h (cu aproape 160 de km/h mai rapidă decât Tesla S); în plus, produce 920 de cai putere (față de 416 pentru Tesla S).
General Electric (GE) lucrează de mai mulți ani la dezvoltarea unei tehnologii bazate pe pilă de combustie și a anunțat în august 2013 că a reușit să dea în funcțiune o mașină care folosește o pilă pe bază de apă și care are o autonomie de aproximativ 385 de kilometri, deși nu există dovezi concrete care să ateste dacă au fost făcute progrese în acest sens. Pilele de combustie au capacitatea de a oferi mașinilor de trei ori mai mult combustibil, la un sfert din prețul bateriilor litiu-ion (acest model pe care mizează atât de mult Tesla Motors), conform GE. Se consideră că pilele de combustie sunt mai sigure, cu o greutate mai scăzută și sunt mai ușor de încărcat decât cele litiu-ion.
Păcat că producătorii Quant e-Sportlimousine și-au folosit această baterie extraordinară pe bază de apă într-o mașină sport care, dacă va ajunge vreodată pe piața de desfacere, ar putea să coste 1,7 milioane de dolari, fapt care face din mașina electrică de lux Tesla S un chilipir la doar 70.000 – 95.000 de dolari.
Producătorii consacrați în domeniu nu se lasă mai prejos
Alte companii de menționat în domeniul industriei auto care au testat astfel de tehnologii alternative sunt General Motors, Daimler-Benz, Mercedes, Mitsubishi, Toyota. GM anunța încă din 2007 că dorește să se lanseze în producția de serie, reuşind să pună la punct două automobile cu motoare electrice pe bază de hidrogen: Chevrolet Sequel și Chevrolet Equinox Fuel Cell.
Mai nou, în februarie 2015, aflăm că și Audi dorește să se implice în acest segment de piață prin intermediul mașinilor pe hidrogen. În acest scop, compania Audi, parte a grupului Volkswagen, a cumpărat patente de la Ballard Power Systems din Canada, pentru a începe dezvoltarea tehnologiilor de propulsie bazate pe pile de combustie.
Mașinile nepoluante în România
Piața auto din România a făcut cunoștință în anul 2011 cu primele mașini total nepoluante. Prima care a fost disponibilă pe piața autohtonă este Citroen C-Zero. Automobilul a fost construit în colaborare cu Mitsubishi pe platforma primei mașini electrice de serie din lume, Mitsubishi iMiev, la fel ca şi Peugeot iOn. Printre cele care i-au urmat curând se află  Renault Fluence ZE, Renault Kangoo ZE.
„Toate-s vechi și nouă toate”
Şi totuşi, tehnologii alternative la motoarele clasice, ce folosesc combustibili fosili, au fost descoperite de multă vreme.
În 1996 puteau fi admirate pe drumurile californiene mașini electrice silenţioase, care nu produceau gaze de eșapament și funcționau fără benzină. Însă la zece ani de la lansarea lor, în mod subit, acestea au fost pur şi simplu luate de la proprietari de cei care le-au pus în vânzare şi ulterior au fost distruse. Retragerea acestor maşini nu s-a datorat nicidecum unor probleme tehnice care să fi survenit între timp. Dimpotrivă, utilizatorii erau foarte mulţumiţi şi insistau să le păstreze, unii dintre ei fiind dispuşi chiar să achite un preț mai mare decât cel stabilit inițial pentru mașină. Presiunea enormă exercitată de marile companii petroliere, care îşi vedeau ameninţate câştigurile fabuloase, au forţat producătorii auto să renunţe la comercializarea maşinilor electrice şi chiar la testarea altor tehnologii alternative.
  
Documentarul „Who Killed the Electric car?” („Cine a ucis mașina electrică?”) grupează 65 de interviuri cu persoane implicate în acest caz tulburător petrecut în Statele Unite. Faptele concrete prezentate în cadrul filmului oferă o perspectivă amplă asupra jocurilor de culise care au loc în cadrul industriei auto.

Pentru o documentare și mai aprofundată a istoriei motoarelor alternative vă invităm să lecturați cartea profesorului yoga Gregorian Bivolaru „Primii pași practici către... Motorul cu apă”. Dincolo de tabloul ademenitor al „descoperirilor revoluționare” pe care ni-l conturează companiile din domeniul auto interesate mai degrabă de propriile vânzări decât de a oferi alternative accesibile la nivel global, istoria ne arată că „roata” a fost inventată deja, adică tehnologii altenative în domeniul motoarelor au fost descoperite de multă vreme. Cu toate acestea, pe străzi vedem în continuare maşini care merg cu motorină sau benzină şi nu maşini nepoluante, care să aibă combustibili extrem de ieftini, cum ar fi … apa. În carte este alocat un capitol întreg referitor la „Bizara «îngropare» a invențiilor de acest gen și sfârșitul suspect al câtorva cercetători geniali”. 
yogaesoteric
26 mai 2015

 

joi, 28 mai 2015

Traian Băsescu - facebook

Miza lui Tăriceanu și Ponta este controlul justiției și nu Doamna Mariana Rarinca
Cred că justiţia a ajuns la un moment de cumpănă. Cu siguranţă nu voi fi cel care să dea cu pietre în justiţia de astăzi, care s-a construit cu greu şi, cel puţin în ce mă priveşte, cu costuri politice mari, pentru că am apărat-o public şi atunci cînd nu merita apărată. 
Din păcate, în ultimele şase luni, setea de putere şi goana bezmetică după imagine a cîtorva lideri din justiţie, secondaţi de generali SRI cu capacitate ridicată de presiune şi şantaj, au generat derapaje care pot fi cu greu acceptate. În plus, pentru a avea imaginea completă, trebuie spus că CSM-ul a ajuns o măciucă agresivă ce se aplică peste gură oricui incearcă să facă observaţii sau aprecieri negative la adresa justiţiei. 
Nu-mi trece prin cap să cer demisia doamnelor Stanciu şi Koveşi sau a domnului Coldea. Acesta este obiectivul PSD pentru a-şi putea instala în aceste funcţii oameni obedienţi de talia lui Niţu şi Sutiman de la Parchetul General. Justiţia chiar ar ajunge din nou o anexă a socialiştilor, aşa cum era pe vremea lui Adrian Năstase. Nu voi profita nici de nefericirea doamnei Mariana Rarinca pentru a cere demisii, dar mă înclin cu respect în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti care au achitat-o.
Trebuie să fim de acord că sunt adevăruri ce nu pot fi contestate şi care trebuie dezbătute public atîta timp cît nu sunt rezolvate și anume : 
1.Unii procurori introduc în cererile de arestare preventivă şi în rechizitorii acuzaţii nesusţinute de probe şi elimină probele favorabile inculpatului, inducînd în eroare judecătorii;
2.Pentru a-şi atinge scopul arestării preventive, procurorii transferă selectiv către presă documente şi informaţii din dosare aflate în anchetă, creînd o uriașă presiune publică;
3.Judecătorii sunt adesea timoraţi de presiunea publică exercitată de televiziuni şi procurori, aprobînd cu uşurinţă arestul preventiv pentru oameni care sunt departe de a fi un pericol public sau de a avea posibilitatea să distrugă probe;
4. Prin publicitate excesivă controlată de procurori şi arestările preventive aprobate cu uşurinţă de către judecători, se ignoră drepturi fundamentale ale omului cum ar fi dreptul la apărare, dreptul la libertate de exprimare, dreptul la imagine; 
5. Denunţuri tardive sunt încadrate de unii procurori în categoria denunţurilor iniţiale, permiţînd unor protejaţi să scape şi cu banii furaţi, şi fără pedeapsă penală. Măcar banii ar trebui recuperați; 
6. Sunt cazuri în care delaţiunea este luată cu bună ştiinţă drept denunţ și utilizată ca probă, ducînd la inculparea și arestarea preventivă, fără probe care să genereze suspiciunea rezonabilă;
7. În timp ce prin acţiunea incorectă a procurorilor care transmit presei informaţii selectate din dosare, inculpaţii sunt pur şi simplu zdrobiţi pe imagine, orice încercare a inculpatului de a se apăra public este considerată un grav atac la desfăşurarea anchetei; 
8. Utilizarea ca probă a rapoartelor tehnice făcute de salariaţi ai DNA şi nu de experţi independenţi autorizaţi ai MJ; 
9. Utilizarea de experţi independenţi controlaţi de procurorii de caz; 
10. Procurori care lucrează în dosare sub controlul ofiţerilor SRI şi care îndreaptă forţat ancheta spre concluziile sugerate de SRI fără a putea demonstra prin probatoriu cele susţinute împotriva inculpaţilor. 
Iată doar cîteva din problemele reale ale justiției, zone în care este obligatoriu să continuăm a progresa. 
Nu vreau să abordez probleme legate de corupţie, profesionalism, ranchiună, orgoliu nemăsurat, sete de putere, discreţionarism și, de ce nu, și năravuri dîmbovițene (pentru că și magistrații sunt tot români obișnuiți)etc. care afectează anchetele unor procurori, pentru că sunt greu de demonstrat, dar cu certitudine şi acestea există. Dacă vrem ca justiţia să progreseze, trebuie să fim conştienţi de nevoia continuării proceselor de reformă, de consolidare internă a justiţiei prin creşterea nivelului de profesionalism şi responsabilitate a fiecărui magistrat avînd în vedere puterea uriașã pe care o au asupra destinului oamenilor, iar CSM-ul trebuie să-şi înceteze apucăturile de măciucar împotriva oricui are păreri prin care nu este slăvită justiţia din România. 
Este adevărat că justiţia, în ansamblul ei, a făcut progrese majore faţă de anul 2004, dar a încerca să acreditezi ideea că a ajuns la perfecţiune este o mare minciună. 
Revenind la ceea ce astăzi este pe agendă, o spun foarte clar: a intra în jocul lui Tăriceanu, care cere demisii şi demiteri la vîrful justiţiei, înseamnă atingerea obiectivului major al lui Voiculescu, Ponta şi Antonescu din vara lui 2012, acela ca PSD și acoliții să dobîndească controlul justiției. Problema este dacă Inspecția Judiciară și CSM-ul vor intra în jocul tandemului Ponta – Tăriceanu. 
Cazul doamnei Mariana Rarinca este, în opinia mea, mult mai complicat decît pare, dar cu semnificaţii limpezi pentru riscurile arestului preventiv utilizat ca mijloc de a închide gura unui justiţiabil incomod sau pentru a-i diminua șansele la apărare, iar apariţia imediată a unor indivizi gata să denigreze judecătorii care au achitat-o nu arată decît capacitatea de dezinformare a unora. 
Altfel, rămîn un adversar neîmpăcat al arestărilor preventive inutile. Consider că ele îngrădesc dreptul la apărare, sunt umilitoare pentru cei cărora li se aplică fără probe care să ducă la indicii rezonabile, fie ei oameni de rînd sau persoane publice.

luni, 25 mai 2015

Traian Băsescu demontează afirmațiile Adrianei Săftoiu Autor: Carmen Vintilă

Fostul președinte Traian Băsescu demontează, într-o postare pe Facebook, afirmațiile făcute de fosta sa purtătoare de cuvânt Adriana Săftoiu, într-o carte lansată recent. Vă prezentăm postarea fostului șef al statului:
Redăm, mai jos, mesajul publicat de fostul preşedinte Traian Băsescu:
1. Niciodată nu am cerut niciunui consilier dosarul medical. Poate fi întrebat oricare dintre foştii consilieri.
2. Povestea decretelor pentru numirea unor militari în funcţia de directori ai serviciilor de informaţii:
Directorii SRI şi SIE nu se numesc de către Preşedintele României prin decret, deci nu aveam cum să semnez decrete şi să dispun trimiterea lor la Monitorul Oficial pentru numirea domnilor Coldea la SRI şi Predoiu la SIE. Numirea celor doi directori se face prin hotărîre a Parlamentului, în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului (vezi art. 65 alin. 2 litera h din Contituţia României).
3. Faptul ca unui consilier i s-a făcut onoarea de a fi inclus în delegația oficială a Președintelui României care a participat la discuțiile cu premierul Italiei nu-i permite consilierului să dezvăluie nici conținutul discuțiilor şi, cu atit mai mult, nu-i permite să fabuleze pe marginea acestora. Fac precizarea că discuțiile cu premierul Berlusconi de la Roma au fost, cel mai probabil, înregistrate de Guvernul Italian. Gestul consilierului este fără precedent în diplomaţia europeană. Sunt convins că multe cancelarii îşi controlează astăzi structura delegaţiilor cu care m-am dus la întâlniri oficiale, în perioada 2005 – 2007, şi toate speră că numele Saftoiu nu a figurat în delegaţia mea.
4. Procedura standard de intrare în biroul Preşedintelui României pentru consilierii președintelui României:
a. Din birou, telefonic, consilierii anunţau în secretariat solicitarea de a intra la Preşedinte.
b. Directorul de cabinet îl informa pe Preşedinte, iar acesta accepta sau nu primirea.
c. Directorul de cabinet comunica consilierului acceptul sau refuzul Preşedintelui.
d. Dacă răspunul era pozitiv, consilierul se deplasa către secretariat imediat sau la ora fixată de Preşedinte.
e. La sosirea în secretariat a consilierului, directorul de cabinet îl informa pe Preşedinte care dădea acceptul ca, în biroul său, să intre consilierul sau cerea ca acesta să mai aştepte.
f. Nu exista posibilitate intrării neanunţate, intempestive în biroul Preşedintelui, acest lucru fiind garantat şi prin prezenţa unui ofiţer SPP înarmat, la uşa biroului Preşedintelui.
Prin procedură, se garantează că Preşedintele nu poate fi surprins nici măcar de propriii consilieri în ipostaze neconvenabile (ex: discuţii telefonice cu demnitari români sau străini, luând masa, schimbîndu-şi cămaşa, uitîndu-se la televizor pe CNN, fără sacou sau fără cravată, cu pantofii scoşi din picioare, avînd un musafir aşezat într-o ipostază neprotocolară etc. etc.) Fac precizarea că niciodată niciunui consilier nu i-a fost permisă încălcarea procedurii de acces în biroul Preşedintelui României. Şi atunci cum putea fi surprinsă Elena Udrea în posturi neprotocolare?
Elena Udrea este şi a fost de o loialitate şi decenţă exemplare faţă de mine şi familia mea.
Orice fost consilier al Preşedintelui României din perioada 21 dec. 2004 – 21 dec. 2014 poate confirma că nu avea acces în biroul Preşedintelui decît prin această procedură.
Am subliniat doar citeva aspecte uşor verificabile pentru a constata distanţa de la realitate la fantezie.

Adriana Săftoiu şi-a lansat ieri cartea intitulată "Cronică de Cotroceni", în care face dezvăluiri despre perioada în care a fost purtător de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale.
„Președintele mă informează că i-a lăsat lui Ștefan Deaconu, de cu seară, numirile viitorilor șefi de Servicii. ”După ce le trimiți la Monitorul Oficial să anunți presa. Când îmi spune numele rămân uluită: Coldea și Predoiu. Îi replic că nu e în regulă. Îi reamintesc că, odată intrați în structurile NATO, ne-am asumat obligația demilitarizarii acestor servicii. S-a iritat și mi-a spus că e o prostie condiționarea. (…) Nu e nici ora 7 dimineața.  Îi cere STS-istului să-i facă legătura cu Ștefan Deaconu(…) Îi cere să oprească trimiterea decretelor la Monitorul Oficial.”, scrie în cartea sa Adriana Săftoiu.

„Elena Udrea reprezintă un capitol delicat în viaţa Preşedintelui. (...) Traian Băsescu s-a comportat însă în aşa fel încât o slăbiciune a sa ca om a devenit o vulnerabilitate pentru Preşedinte [...] Partea bună a faptului că Elena îl vizita aproape zilnic pe Preşedinte era că nu ne mai solicita după o anumită oră. (...) În mod evident, se comportă amândoi ca nişte adolescenţi pe care nu trebuie să îi prindă mama, mai scrie Adriana Săftoiu.
http://www.evz.ro/

Traian Băsescu - facebook


Obsedatul,
Evident Victor Viorel are o obsesie care se numeşte Traian Băsescu. De cîţiva ani, obsesia lui Viorel s-a “rafinat” devenind “Băsescu la puşcărie “. O strigă în mari adunări cu „poporul pesedist” pe stadioane, în săli de sport, în pieţe publice şi la televiziuni, ori de cîte ori are ocazia. Mai nou, bazîndu-se pe revoluţionarul vînător de “terorişti” Niţu şi alţi cîţiva procurori, pe televiziunile turnătorilor de rit vechi şi nou Felix şi Ghiţă, care au rolul presiunii publice pe procurori, obsedatul crede că-şi poate materializa visul distrugerii propriei obsesii, dar şi a familiei mele. În mintea lui înceţoşată de ură dar şi de aburii puterii, a revenit vremea lui Dej, Nikolschi, Ana Pauker şi Brucan .
Victor Viorel, îţi garantez că n-ai să reuşeşti cu toţi servanţii publici şi privaţi care îţi rînjesc slugarnic de prin parchete sau din televiziuni. N-ai să reuşeşti pentru că nici eu, nici Ioana şi nici Radu n-am încălcat legea. Şi mai sunt convins că cei mai mulţi oameni din justiţie nu mai vor înapoi sub control politic.
În schimb, atenţie Victor Viorel, mai ştii povestea cu săpatul gropii şi cine cade în ea?


Adriana Săftoiu: menajera care-și urmărește Stăpînul prin gaura cheii. Ce a îndemnat-o pe fosta consilieră să comită un gest care o descalifică?

Autor: Ion Cristoiu | luni, 25 mai 2015 
Scrie Arghezi într-o tabletă din Adevărul, 16 noiembrie 1946:
„O vorbă franceză spune că nimeni nu e om mare pentru sluga lui. Valetul, aducîndu-i stăpînului papucii, apa caldă, numărîndu-i ciorapii şi cum le zice izmenele pentru spălătoreasă şi uitîndu-se în fundul lor, are motive să fie decepţionat. Prestigiul se chirceşte şi se face meschin”.
Acest citat ar putea fi singura reacție la dezvăluirile prin care Adriana Săftoiu a devenit vedeta mediatică a momentului.
Tudor Arghezi invocă în stil propriu vechea învățătură potrivit căreia NU există erou pentru lacheul său, deoarece lacheul e lacheu.
Ce vrea să spună învățătura exploatată magistral de marele nostru publicist?
Că o personalitate e văzută de un lacheu, de o cameristă, de o menajeră, de un vizitiu de la nivelul slugii mărunte.
Pentru lacheu, Napoleon nu e învingătorul de la Austerlitz, ci insul care lăsa urme în izmene.
Așadar, pentru a vedea o personalitate în esența și nu aparența ei omenească trebuie să te ridici la înălțimea ei.
Adriana Săftoiu n-a fost nici menajera, nici camerista, nici măcar secretara lui Traian Băsescu.
A fost consiliera pe probleme de Comunicare a președintelui Traian Băsescu.
Mai mult, s-a numărat printre apropiații lui Traian Băsescu, odată ce acesta l-a impus pe Cladiu Săftoiu, la vremea respectivă soțul Consilierei Adriana Săftoiu, în funcția de director al SIE.
În prezent, Adriana Săftoiu nu e o fostă menajeră muritoare de foame și care, pentru a-și asigura existența, și-a călcat pe inimă și, dând curs ofertei generoase financiar făcute de dușmanii lui Traian Băsescu, s-a decis să scrie ce-a văzut ea prin gaura cheii.

Traian Băsescu n-a zis niciodată vreo vorbă rea despre Adriana Săftoiu.
Traian Băsescu n-a persecutat-o pe Adriana Săftoiu după plecarea de la Cotroceni.
Adriana Săftoiu a avut o carieră politică deosebită după plecarea de la Cotroceni, carieră datorată tocmai înaltei funcții care i-a fost dată de Traian Băsescu.
Adriana Săftoiu a fost recent propulsată în funcția de vicepreședinte al PNL cu Probleme de Comunicare.
Cartea ei mizerabilă o coboară pe ea și nu pe Traian Băsescu.

Într-o României în care s-ar face altfel de politică, liderii PNL ar trebui s-o ocolească și s-o înlăture din preajma lor.
Cine-i garantează lui Vasile Blaga că Adriana Săftoiu nu-i consemnează pe ascuns pârțurile pentru a putea scrie în următorul volum de memorii că e un bășinos?
Cine-i garantează Alinei Gorghiu că Adriana Săftoiu n-o pândește când se apleacă, pentru a consemna în caiet că purta chiloți care nu se asortau cu ochelarii?
O cunosc cât de cât pe Adriana Săftoiu.
Nu mi-am imaginat niciodată că o ziaristă (a lucrat la Mediafax) cu o carieră deosebită ca funcționar public (a fost purtător de cuvânt al Guvernului Radu Vasile, consilier la Cotroceni) și ulterior de om politic (parlamentar, lider PDL) se poate coborî peste noapte la postura de menajeră care se uită prin gaura cheii ca să vadă cum se scarpină Stăpânul prin părțile păroase.
De ce a comis Adriana Săftoiu acest gest care o descalifică total ca minim Doamnă?
Sunt mai multe posibile răspunsuri:
*A fost și este geloasă pe Elena Udrea.
*A vrut să se dea drept cea care-l influența pe Traian Băsescu. Sub puterea acestei supralicitări a propriei persoane, Adriana Săftoiu scrie negru pe alb că ea l-a făcut pe Traian Băsescu să întoarcă din drum decretele prin care Florian Coldea și Silviu Predoiu erau numiți de președinte în funcția de director al SRI, respectiv director al SIE. Numai că nu numai Adriana Săftoiu, dar nici măcar Sfânta Paraschiva nu putea să-l facă pe președinte să întoarcă decretele, din simplul motiv că, potrivit legii, directorul SRI și directorul SIE sunt numiți de Parlament și nu de președinte.
*A vrut să câștige ceva parale?
*A vrut să fie de folos dușmanilor lui Traian Băsescu, mai precis acelor care regizează din umbră campania de compromitere a celor 10 ani de mandat prezidențial?
Eu înclin să cred în ultima ipoteză.
Dvs ce credeți? Aveți și alte ipoteze?
http://www.evz.ro/


vineri, 22 mai 2015

Cum a stat o femeie nevinovată șase luni în arest preventiv numai și numai pentru c-a supărat-o pe Livia Stanciu, Șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție!

Motto: Întâmplările și personajele de mai jos n-au nici o legătură cu statul de drept, cu democrația, cu europenismul, cu minima civilizație.


Președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, are o daravelă de bani cu Mariana Rarinca, fosta secretară a Biroului de avocatură al răposatului soț de la Galați, Andrei  Stanciu, prietenă de 10 ani a familiei Stanciu.
Mai precis, după moartea lui Andrei  Stanciu, Mariana Rarinca îi cere Liviei Stanciu 2.400 de euro, despre care susține cu chitanțe că sunt plățile făcute de ea pentru utilitățile Biroului de avocatură și banii care i se cuvin ca salariu.
Din motive care ne scapă, Livia Stanciu, cu un salariu echivalent președintelui Republicii, nu vrea să-i dea banii.
Să zicem că-i vorba de un conflict între două femei care se cunosc, transformat, grație lui Shakespeare, într-un conflict despre care Dreptul zice că-i civil.
Livia Stanciu are însă o prietenă, pe deasupra și o îndatorată:
Șefa DNA, Codruța Kovesi.
Livia Stanciu merge la Codruța Kovesi la o cafea și i se plînge de una care o șantajează.
Codruța Kovesi îi sare în ajutor.
Pe 4 iunie 2014, Livia Stanciu face o plîngere penală ( la DNA, nu la Poliție!) că –i șantajată de o escroacă cu dezvăluiri făcute presei dacă nu-i dă 20 000 de euro.
DNA trece la treabă cu o viteză amețitoare.
Pînă pe 9 iunie (Dumnezeule, în doar cinci zile de la depunerea plîngerii!), se declanșează urmărirea penală, se desemnează un provocator, a cărui misiune e să smulgă de la Rarinca mărturisirea că vrea 20000 de euro și nu 2400, se trece la interceptare, se obține declarația de martor a cumnatului Liviei Stanciu.
Pe 9 iunie dimineața, un comandou de procurori și mascați descinde la casa din Galați a Marianei Rarinca, îi întoarce casa pe dos (căuta, la ordin, hîrtii despre Adrian Stanciu și Livia Stanciu, pe care femeia le-ar fi putut deține despre cuplul pe care l-a slujit 10 ani), o pun în cătușe, o vîră în dubă, o duc la București, și o defilează prin fața televiziunilor în direct drept șantajista numărul unu a țării.
Potrivit lungii tradiții de abuzuri, DNA livrează presei servile texte menite a o prezenta pe Mariana Rarinca drept cea care trebuie să înfunde pușcăria.
Și Mariana Rarinca înfundă pușcăria.

I se dă, după reținerea de 24 de ore, o lună de arest preventiv. După 20 de zile, e trimisă în judecată.
Țac-pac!
Avocata femeii renunță s-o mai apere. Ușor de presupus de ce. E vorba de inamicul public numărul unu al României, Ben Laden-ul meleagurilor de la poale de Carpați.
Deși e trimisă în judecată, Mariana Rarinca rămîne în arest preventiv 6 ( șase!!!) luni, expediată la Tîrgșor. La procesul de la Tribunalul București se apără singură. Tribunalul îi dă 3 ani cu suspendare. Femeia face recurs.
Joi, 21 mai 2015, după un proces la care s-a apărat singură, Mariana Rarinca e achitată de Curtea de Apel București.
Nu din lipsă de probe, nu din dubii privind vinovăția, ci pentru că fapta nu există.
Așadar, un cetățean al României face șase luni pușcărie, e terfelită public drept șantajist ordinar, fără să fi comis fapta pentru care DNA a acuzat-o.
Mă număr printre puținii jurnaliști care am urmărit Cazul Marianei Rarinca înainte de această sentință de achitare, convins că avem de a face cu un șir de infracțiuni comise de Livia Stanciu și Kodruța Kovesi, de la denunț calomnios ( președinta ÎCCJ nu se putea să nu-și dea seama că plîngerea sa n-avea nici un temei juridic) pînă la cercetare abuzivă.
Despre ținerea acestei femei șase luni în arest preventiv i-am vorbit lui Traian Băsescu după o emisiune la B1tv, cînd am avut o discuție între patru ochi.
Joi, 21 mai 2015, aflînd știrea achitării, am scris la finele editorialului din Evenimentul zilei acest text:
„NB. Ni s-a adus vestea că Mariana Rarinca, ridicată pe sus, pusă în cătușe și acuzată de DNA că ar fi santajat-o pe Livia Stanciu, președinta ÎCCJ, şi ţinută în arest preventiv peste 6 luni, după ce fusese trimisă în judecată!, a fost achitată definitiv de Curtea de Apel București.
Un cetățean al acestei țări, care se bucură, potrivit Constituției, de drepturile elementare ale omului, între care pe primul loc se situează dreptul la libertate, a fost nenorocită de DNA numai și numai pentru c-a îndrăznit să-i ceară șefei de la ÎCCJ banii pe care aceasta și fostul ei soț îi datorau.
Klaus Iohannis e și președintele Marianei Rarinca, nu numai președintele Liviei Stanciu și al Codruței Kovesi.
E și președintele oamenilor simpli, nu numai președintele Ștabilor din Structurile de forță. N-ar trebui să ne spună președintele, fie și Facebook, ce crede el despre drama acestei femei?! M-ar interesa mai mult decît ce crede el despre Victor Ponta sau despre Traian Băsescu.”
După ce-a apărut editorialul, mi-am zis:
Dumnezeule, cum pot fi atît de idiot să mă adresez lui Klaus Iohannis tocmai eu, care am citit Jurnalul Elenei Udrea.Păi, potrivit Jurnalului, Livia Stanciu e cea care l-a făcut pe Klaus Iohannis președinte.Ea a aranjat treburile astfel încît Klaus Iohannis să fie judecat abia după victoria în alegeri din 16 noiembrie 2014 și atunci pentru a-l scoate basma curată.Și din cîte-mi amintesc, prima vizită ca președinte, Klaus Iohannis a făcut-o la ÎCCJ.Pentru a-i mulțumi Liviei Stanciu.
Cum să i se întîmple Liviei Stanciu ceva pentru că un cetățean al României a făcut șase luni de pușcărie deși era nevinovat, numai și numai pentru că ea, Livia Stanciu i-a făcut un denunț calomnios?
Dvs ce credeți? Mă înșel cumva?
Ion Cristoiu, 22 mai 2015
 http://www.evz.ro/

Cu ce drept a decretat Iohannis că e singur în faţa lui Ponta?

 de Laurentiu Mihu , 20 mai 2015 
Creasta valului care l-a propulsat la Cotroceni ar putea deveni rapid un fierăstrău pentru preşedintele Klaus Iohannis. De ce? Pentru că, în mod inexplicabil, singura voce pe care şeful statului pare a o mai lua în considerare e urletul şantajist al unui premier al cărui glas fusese redus la tăcere acum doar şase luni. Precum un uriaş al risipei, Iohannis lasă nefolosit un instrument care şi-a dovedit recent eficienţa: capitalul său electoral, presiunea pe care o pot exercita nişte milioane de oameni care, tocmai pentru că nu sunt percepuţi de către preşedinte ca potenţiali gardieni, se vor simţi păcăliţi. Pas cu pas.
 Controversatul procuror dorit de PSD în fruntea DIICOT a fost în cele din urmă numit.
Alegerea primarilor într-un singur tur şi a şefilor de consilii judeţene de către consilieri, de asemenea cerute de PSD, au primit şi ele semnătura prezidenţială.
Introducerea în guvern, la conducerea pungii netransparente cu bani publici numită Ministerul Dezvoltării, a omului pe care-l voia Dragnea a fi plantat, iarăşi, a devenit de miercuri realitate.
Asigurarea, în perspectiva următoarei runde electorale, a reprezentării corecte în Parlament a românilor din străinătate şi a unor condiţii optime pentru votul diasporei bat calm, molcom, aşezat un duios pas pe loc.
Luate ori una câte una, ori toate la un loc, aceste victorii ale echipei lui Victor Ponta ridică în mod legitim întrebarea dacă, la şase luni de la scrutinul care l-a propulsat pe Klaus Iohannis la Cotroceni, acesta din urmă îşi mai aminteşte că, totuşi, el a fost cel care a câştigat alegerile?
Şi nu oricum, ci la o diferenţă uriaşă. Şi nu oricum, ci ridicat pe un val de popularitate şi pe unul încă şi mai mare de aşteptări cu care e dificil de anticipat când se va mai întâlni un alt candidat la prezidenţiale.
Tot legitimă este şi întrebarea dacă, având în vedere neputinţa opoziţiei parlamentare, precum şi stilul şters al şefului statului, vizibile de pe Marte în ultimele luni, Victor Ponta mai ţine cumva minte că, în noiembrie 2014, cel care a pierdut încrederea şi voturile românilor a fost el, nu altcineva?
E drept că, spre deosebire de nesfârşitele săptămâni de tăcere, ultimele zile au fost totuşi marcate de o mult aşteptată ieşire la rampă a şefului statului pe câteva teme majore.
Klaus Iohannis a atacat PSD pe palierul modificărilor legislative menite a reduce lupta anticorupţie la o joacă meschină de-a şoarecele şi pisica şi a reuşit, cu oarecare claritate, să explice care e povestea cu cererea de reexaminare trimisă de Cotroceni Parlamentului, pe Codul Silvic.
Cum, însă, PSD nu este o domnişoară de la ţară pe care să o impresionezi cu un Logan proaspăt tunat, aceste două episoade nu au creat în jurul celor două probleme o centură de securitate îndeajuns de largă. Codul Penal şi de Procedură Penală, dar şi pădurile României stau în continuare sub securea PSD.
În acest context, următoarea întrebare de bun simţ care se ridică aici stă, probabil, pe buzele multora dintre noi: şi-a pregătit Iohannis, pe cele două mari teme, şi al doilea pas? Ori consideră că e destul faptul de a-l fi făcut pe primul? Primul pas, pas cu pas, pas, pas, pas...
Căci simpla ieşire la rampă - chiar dacă pare a fi, în sine, o performanţă uriaşă pentru un tip cu antecedentele lui Iohannis - nu poate fi considerată mulţumitoare.
În rest, cuvintele rostite de Klaus Iohannis după lunga-i şedere la masa tăcerii nu au atins nici cu o floare cazul Horodniceanu-DIICOT, modul de alegere a primarilor şi a şefilor de CJ-uri sau numirea lui Sevil Shhaideh în fruntea Ministerului Dezvoltării Regionale.
Ba din contră, a aprobat numirea procurorului ieşean, deşi fusese avertizat că face o mare greşeală, deşi în spaţiul public a apărut informaţia că, la capătul unei întrevederi avute la Cotroceni cu preşedintele, Daniel Horodniceanu i-a cerut acestuia să se tragă de şireturi într-un selfie.
Apropo, au trecut câteva zile de la apariţia acestei ştiri, preluată inclusiv de canale media respectabile, iar ea nu a fost infirmată de nimeni.
Or, simplul fapt că domnul procuror Horodniceanu s-ar fi dedat la asemenea acte de servilism, cu accente prozaic-romantice, ar fi trebuit să furnizeze motivul suprem pentru a-i refuza numirea.
Ce Corduneni, ce Nichita, ce carieră mediocră?
Selfie-ul, domnilor, acel selfie ar fi trebuit să fie ghilotina. Pentru că numai un personaj redus, numai un procuror slugarnic ar fi în stare să-i ceară unui politician o asemenea favoare!
Cum să conducă el centrala unui parchet specializat în combaterea terorismului şi a criminalităţii organizate, când i se umezesc ochii numai la gândul că dă mâna cu un om politic?
Apoi, la unda verde dată legii alegerilor locale, acelaşi Klaus Iohannis a admis că, de principiu, avem de-a face cu un progres pentru democraţie. Scurt! Fără a şi explica, de pildă, prin ce vrajă i-am putea găsi pe acei vraci care l-au convins pe fizicianul Iohannis că mai puţină legitimitate înseamnă de fapt mai multă.
În fine, am asistat miercuri, cu ocazia depunerii jurământului de către noul ministru al Dezvoltării, la amenajarea harnică şi în timp real, de către preşedintele României însuşi, a unui hectar de laudatio la adresa proaspătului ministru, de zici că prin corzile sale vocale grăia nu el, Iohannis, trimisul la Cotroceni al românilor revoltaţi pe practicile medievale ale baronilor PSD, ci Victor Ponta însuşi, Liviu Dragnea şi Nicuşor Constantinescu. În cor!
„Preluaţi un minister greu, dar aveţi marele avantaj că sunteţi de mai mulţi ani în Minister şi cunoaşteţi foarte bine şi problemele şi soluţiile. Vă doresc un mandat de succes". Asta i-a transmis şeful statului, probabil chiar gâtuit de emoţie, ministrei Sevil Shhaideh.
Cu graţia unei balerine pusă să se dea în spectacol pe tocuri, preşedintele Iohannis a făcut abstracţie de faptul că vârful de carieră al doamnei s-a ascuţit sub mandatul de şef al CJ Constanţa al numitului Nicuşor Constantinescu, baronul penal care, împreună cu primarul Radu Mazăre, a transformat judeţul Constanţa într-o feudă post-modernă.
Cu adecvarea unui tractor pe circuitul de Formula 1, acelaşi Iohannis a scăpat din vedere natura relaţiei dintre Shhaideh şi Liviu Dragnea, dintre Shhaideh şi Nicuşor Constantinescu.
Or, există numeroase indicii că tocmai prin propulsarea lui Sevil Shhaideh în funcţia de ministru, baronul de Teleorman, condamnat pentru fraude la referendum, şi-a aranjat ploile astfel încât să plece de la Ministerul Dezvoltării, dar să nu piardă şi controlul asupra direcţionării fondurilor de sute de milioane de euro destinate teritoriului. Iar prin asta, să nu piardă nici sprijinul celorlalţi baroni din PSD.
Să nu uităm că timpul a consacrat o realitate greu de negat şi de către Liviu Dragnea, şi de către Nicuşor Constantinescu: firme controlate de apropiaţii primului au câştigat contracte mănoase în judeţul patronat de cel de-al doilea şi viceversa.
Oare ce ar putea şti despre această încurscrire de business inter-judeţean, pe bani publici, noul ministru Sevil Shheidah?
Pare-se că la Cotroceni nu şi-a pus nimeni această banală întrebare. Sau poate şi-o fi pus-o, dar o fi trecut răspunsul sub sfânta şi consacrata tăcere cu batistă la rever.
Oricum ar fi, nu aş putea încheia această modestă introducere în realitatea banală altfel decât lansând încă un set de întrebari:
- De ce se simte Iohannis singur, când are alături de el voturile atâtor români care acum şase luni ameninţau în stradă PSD-ul şi pe Victor Ponta că, dacă vor mai îndrăzni să continue în nota deja consacrată, vor deveni istorie?
- De ce crede preşedintele Iohannis că, făcând compromisuri uluitoare deja în primele şase luni de mandat, el însuşi s-ar pune la adăpost de pericolul de a deveni istorie?
- De ce joacă politicianul care a câştigat detaşat alegerile din noiembrie numai şi numai după muzica-şantaj pe care i-o pune politicianul care le-a pierdut atât de categoric?
Ceva nu se leagă.
Cu ce drept îşi ia libertatea de a avea această atitudine?
http://www.romanialibera.ro/

miercuri, 20 mai 2015

Traian Băsescu, facebook

Eu nu sunt alocabil.
De cîteva zile, văd că, nici mai mult, nici mai puţin, s-a reluat jocul din campania prezidenţială 2014.
Unele lichele încărcate în trecut şi de deontologie pro-băsistă, niciodată cerută de mine, sau aflate în cea mai înaltă funcţie în stat mă alocă unui blat cu Victor Ponta iar alte lichele tradiţionale încearcă să mă aloce ca blatist cu orgoliosul, fără prea multe principii şi prea mîndru de el, intervievat în “direct” de ARD.
Dragilor, eu nu sunt alocabil nici măcar atunci cînd sunt singur. Sunt alocabil doar conştiinţei mele.
Din acest mesaj, dragi lichele, înţelegeţi şi voi ce vi se ordonă.
T.B.

CĂZĂTURI

Categorie: Bref

Căzu și Dragnea. Mâna dreaptă a lui Ponta a demisionat din fruntea Min. Dezvoltării (unde nu se știe ce-a dezvoltat) și din funcțiile din PSD (în urma condamnării sale în primă instanță) la un an de închisoare cu suspendare pentru ilegalitățile de la referendum. Dragnea a considerat condamnarea sa „o lovitură cruntă dată democrației” (el fiind democrația) și „un precedent periculos pentru oricine face campanie”. Fals! N-a fost condamnat pentru campanie ci pentru utilizarea mecanismului de fraudare a votului. Minciuna sa e susținută și de Ponta („e condamnarea referendumului și a milioanelor de români care au votat”) care s-a răstit apoi la PNL: „a făcut Dragnea singur campanie? Nu era dna Gorghiu lângă mine pe scenă și își rupea hainele de pe ea, ca și acum de altfel?”. Lască dna Gorghiu are suficiente haine – îi ajung pentru încă patru-cinci campanii de rupt pe scenă. Nu așa fac eroinele în scenele dramatice? Unora li se ia și sutienul. Rezumând declarațiile marilor ilegaliști rezultă o comedie bulevardieră unde Dan Voiculescu a fost condamnat pentru că l-a înjurat pe Băsescu Traian, Dragnea pentru că a făcut campanie, primarul Nichita e anchetat fiindcă s-a îndrăgostit iar Elena Udrea pentru că a purtat tocuri: „din păcate mulți nu văd adevărul din cauza tocurilor mele”. Nici ea nu-l mai vede – din același motiv. Tocurile au cocoțat-o prea sus. De unde a căzut și liberalul Frunzăverde, PCJ Caraș-Severin, pus sub control judiciar întrucât îi șantaja pe primari cu tăierea fondurilor dacă nu adună suficiente voturi pentru Iohannis. Președintele a reacționat însă neașteptat de ferm la încercarea premierului de a arunca firma Schweighofer cu defrișările ei sălbatice la Cotroceni unde Iohannis a fost îmbrobodit de câțiva liberali (supuși austrieci) să susțină interesele firmei: „premierul va răspunde pentru afirmațiile făcute”. Premierul a și răspuns: „n-am lansat acuzații la adresa președintelui” ci a unor liberali. Dar cum dl. Băsescu i-a amintit „plagiatorului mincinos și ticălos” că el era șeful Corpului de Control al guvernului Năstase când s-a semnat păgubosul contract pe care socrul său „l-a patronat” ca ministru al agriculturii, premierul a răbufnit: „îi urez lui Băsescu, cât mai repede lângă Udrea”. Corect: îi udrez. Dar uite că Vâlcov, Dragnea și Nichita i-au luat-o înainte. Se vede că uneori ce le dorești altora din toată inima, ți se întoarce înzecit. Dl. Iohannis a fost între timp la Vatican unde s-a întâlnit cu Papa Francisc pe care l-a învitat în țară: „România acordă atenție relației cu Sfântul Scaun”. Adevărat. La noi, relația cu scaunul e sfântă. Pierzi scaunul, îți pierzi liniștea. Și rușinea. Râde lumea de tine văzându-ți petele din tur.

luni, 18 mai 2015

TUPEU À LA INFRACTORUL DRAGNEA Tipărire Email

Categorie: Politic

Fostul ministru Liviu Dragnea a declarat vineri că nu poate lua lecții de onoare și de demnitate de la actuala conducere a Partidului Național Liberal, comentând solicitarea liberalilor care i-au cerut demisia după ce ÎCCJ l-a condamnat la un an de închisoare cu suspendare în dosarul "Referendumul".

"Am citit cu foarte mare surprindere comunicatul celor de la PNL care cereau premierului să mă demită, după ce eu îmi prezentasem demisia, demisie care a fost prezentată dimineață, la ora 10,00. Cu foarte mult respect, chiar nu pot lua lecții de onoare și de demnitate de la actuala conducere a PNL. Niciodată", a afirmat Dragnea, la sediul central al PSD.

El a menționat că demisia din funcția de ministru al Dezvoltării a fost depusă la Guvern, așa cum e procedural și a adăugat că va rămâne în PSD, urmând să vadă de săptămâna viitoare cum poate ajuta partidul.

Dragnea a mai spus că în acest week-end va fi alături de premier la Craiova și Târgu Jiu, pentru două proiecte importante la care a muncit foarte mult — stadioanele din cele două capitale de județ. "Nu semnez eu. Semnează CNI cu constructorul de la Craiova și Târgu Jiu și o să fiu prezent acolo. Am rugat-o de ieri pe Olguța să fie de acord ca evenimentul să se desfășoare la Craiova chiar pe gazon. Eu o să vreau să-mi iau o mică brazdă din gazon, pentru că este încărcat de legende", a adăugat el.

Într-un comunicat transmis vineri presei, PNL susținea că Liviu Dragnea trebuie să își prezinte de urgență demisia din Guvern sau Victor Ponta să îl demită.

"După decizia de azi a instanței, dacă PSD dorește să aibă un condamnat în conducerea partidului, ca președinte executiv, nu are decât să îl mențină. Ar fi o "emblemă" relevantă pentru modul în care PSD înțelege să se raporteze la Justiție și la opinia publică. Liviu Dragnea trebuie, însă, să demisioneze urgent din Guvern, întrucât afectează grav imaginea României. Deși a promis că renunță de bună voie la toate funcțiile dacă va fi condamnat, Dragnea întârzie inexplicabil să ia o decizie bărbătească. În situația în care Liviu Dragnea nu demisionează de bună voie, atunci premierul Victor Ponta trebuie să-l demită astăzi", se arăta în comunicatul PNL.

Liviu Dragnea a anunțat vineri că a demisionat din funcția de ministru al Administrației Publice și Dezvoltării Regionale și a adăugat că luni își va depune demisia și din funcția de președinte executiv al PSD.
SURSA: http://www.curentul.info/

Cum se autodistruge Biserica din cauza dictaturii

de Petrica Rachita 18 mai 2015 


Recentul caz de excomunicare a unor credincioşi din rândul BOR de către un arhiepiscop de la Buzău nu a făcut decât să readucă pe tapet o mai veche problemă a Bisericii: deciziile abuzive ale unor episcopi.
Ciprian, arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a excomunicat săptămâna trecută trei credincioşi şi a oprit alți opt de la Împărtăşanie pentru că aceştia nu au fost de acord cu deciziile sale autoritare în ceea ce priveşte numirea unor preoți la parohia unde oamenii erau ctitori. Atribuirea parohiilor pare să fie marea miză a celor care au acces la funcțiile-cheie din episcopii. Fără un concurs prealabil, fără absolut nici un fel de transparență, preoților le sunt date parohiile după bunul plac al episcopilor, iar atunci când nu ascultă deciziile lor îi caterisesc sau chiar îi suspendă pe cei care cer explicații logice.
Astfel de măsuri au fost luate şi de către alți ierarhi pentru a scăpa de preoții incomozi. Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a caterisit mai mulți preoți care nu erau de acord cu el, în timp ce în rândul consilierilor săi regăsim mai mulți slujitori ai Domnului cu dosare penale. În urmă cu câțiva ani, ctitorul bisericii din Eforie Sud, preotul şi credincioşii au fost scoşi din lăcaşul de cult construit de ei cu ajutorul mascaților de către Prea Sfințitul Teodosie, care numise acolo ca preot un consilier de la Arhiepiscopia Tomisului. Preotul Guriță, titularul de drept al postului de la acea biserică, a fost caterisit pe motive de neascultare. Acesta a făcut plângere la Consistoriul Bisericesc, acolo unde mergi să faci contestație împotriva deciziilor unui episcop şi eşti judecat de multe ori chiar de acelaşi ierarh sau de consilieri numiți de el şi obligați şi ei, la rândul lor, la „ascultare şi supunere“. În cele din urmă, în 2010, ca o premieră în Biserică, preotul Guriță a câştigat procesul la Tribunalul Constanța şi a fost repus în funcția de „preot 1“ la Parohia Eforie Nord 2 şi a primit şi drepturile salariale cuvenite. Anterior, o altă instanță s-a pronunțat şi pe apartenența bisericii ctitorite de Vasile Guriță şi Florentin Leica. Instanța a stabilit că lăcaşul de cult aparține unei fundații.
Situația preotului Marius Mustață este un alt exemplu de cum sunt interpretate legile de către episcopi. După ce a fost omul de încredere al IPS Teodosie la construirea Mănăstirii de la Dorna Arini, acesta a intrat în conflict cu episcopul şi a fost caterisit. Rejudecat de Consistoriul Mitropolitan – instanța Patriarhiei – pe aceleaşi capete de acuzare de la Arhiepiscopia Tomisului, preotul Marius Mustață a fost găsit nevinovat. Cu toate acestea, Teodosie nici acum nu a pus în aplicare decizia instanței şi nici nu-i dă dezlegare să plece în altă episcopie. De mai mulți ani preotul aşteaptă să fie repus în drepturi, însă este privat de locul de muncă. Mai mult chiar, neavând nici un alt venit, a ajuns să îşi piardă casa din cauza unui împrumut pe care îl luase pe vremea când încă slujea.
La Arhiepiscopia Tomisului sunt peste şaizeci de preoți care au fost caterisiți de Teodosie, pe motive mai mult sau mai puțin întemeiate.
Pentru a se putea împotrivi acestor decizii – uneori abuzive – ale episcopilor, mai mulți preoți din Vâlcea şi Olt au vrut să înființeze un sindicat denumit „Păstorul cel Bun“. Biserica Ortodoxă Română a trecut însă la amenințări, presiuni şi sancțiuni împotriva membrilor sindicatului. După un proces lung şi după ce majoritatea preoților şi-a dat demisia din organizație de frică să nu fie caterisiți, cei care au rămas până la final au avut câştig de cauză. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut în primă fază juridic organizația şi a condamnat România la despăgubiri de 10.000 de euro pentru că a încălcat dreptul la liberă asociere a clerului ortodox român.
Cei 35 de preoți din Mitropolia Olteniei şi câțiva credincioşi vroiau să apere, de fapt, credincioşii şi preoții de totalitarismul ierarhilor. „Nemulțumirile erau legate de desele abuzuri făcute de unii episcopi, împreună cu acoliții lor, vizavi de înstrăinarea bunurilor bisericeşti ale Episcopiilor, deşi canoanele le interziceau să vândă ceea ce nu le aparținea de fapt, numirea în posturi de preoți a unor candidați care nu întruneau toate condițiile şi multe alte, alte lucruri“, ne declara atunci unul dintre membrii fondatori ai „Păstorului cel Bun“.
Între timp, şi ultimii membri au fost caterisiți şi suspendați din funcții, iar la Râmnicu Vâlcea s-a format o parohie greco-catolică destul de numeroasă în care au fost primiți preoții sancționați abuziv de BOR. Unii au intentat procese civile episcopiei conduse până acum câțiva ani de PS Gherasim, episcop care avea aproape o sută de ani şi lua decizii destul de dure, uneori total deplasate.
Sub canonul „ascultării şi supunerii“, sute sau chiar mii de preoți şi credincioşi ascultă orbeşte de arhiereii din toată țara şi comentează cel mult pe la colțuri de teama caterisirii sau, mai nou, a excomunicării. Episcopii sau mitropoliții provin din rândul călugărilor şi sunt oameni rupți cumva de viața reală dintr-o comunitate. Ba mai mult, ei încearcă să pună cât mai multe biruri preoților de rând pentru a susține unele proiecte megalomanice ale BOR, precum trusturi de presă sau catedrale care să rivalizeze cu Casa Poporului, proiectul unui alt regim dictatorial. În cazul în care preoții de rând nu pot plăti dările cerute ei sunt mutați disciplinar, sancționați sau chiar caterisiți. Măsuri dictate de şefi care nu îşi justifică nicidecum acțiunile pe motiv că ei sunt „Stăpânii locului“, deşi primesc salariu şi drepturi de la stat ca orice ministru secretar de stat. Numai că ei nu sunt numiți politic şi rămân în funcție pe viață, fără a da socoteală nimănui pentru deciziile pe care le iau.
Sinodul BOR ar trebui însă să asculte şi de vocile celor mai de jos, pentru că, până la urmă, Biserica aparține credincioşilor şi lui Dumnezeu, şi nu unor persoane numite efemer în fruntea ei.
http://www.romanialibera.ro/

Traian Băsecu: Nu ne puteţi prosti pe toţi.


Clauza de salvgardare prevăzută la art. 191 din Tratatul de la Lisabona, la capitolul mediu, este soluţia pentru protejarea pădurilor noastre.
Impresia mea este că nici unul din protagoniştii disputei legată de Codul Silvic nu vrea să atingă fondul cauzei, care este încetarea defrişării sălbatice a pădurilor.
În timp ce domnul Ponta vrea limitarea la 30 la sută a cotei de piaţă pentru firma austriacă Schweighofer, domnul Iohannis nu vrea această limitare, motiv pentru care a retrimis legea înapoi în Parlament. Şi de aici tărăboiul şi acuzele reciproce.
Problema reală o reprezintă defrişările iraţionale, şi nu cota de piaţă a firmei austriece Schweighofer, iar disputa dintre Ponta şi Iohannis este ca şi cum ai da unuia care moare de sete în deşert o bucată de pîine.
Problema nu este cum se împarte prada rezultată din defrişarea sălbatică a pădurilor, ci cum eliminăm defrişările şi trecem la exploatarea raţională a pădurilor statului şi, în mod egal, a celor private .
Clauza de salvgardare prevăzută în Tratatul de la Lisabona la art. 191, prin care România va avea ca aliat Comisia Europeană, este cea care poate pune capăt defrişărilor iraţionale şi închide apetitul de procese cu care ameninţă austriecii.
Copacul aflat în picioare este pădure şi este protejat de Uniunea Europeană. Copacul tăiat din pădure este marfă şi comerţul nu poate fi îngrădit.
România trebuie să îngrădească defrişările şi nu comerţul.
Dar şi Iohannis şi Ponta trebuie să vrea acest lucru.
Pricepeţi, domnilor, Iohannis şi Ponta că nu ne puteţi prosti pe toţi cu o dispută falsă legată de împărţirea prăzii între români şi străini, cînd, de fapt, problema este să nu se mai defrişeze sălbatic pădurea indiferent de cine o face ?