În opinia celor mai mulți, un grup de interese reprezintă o structură de liberă asociere constituită dintr-un număr de indivizi cu interese comune în scopul promovării acestor interese prin influențarea, sau mai bine spus presiunea, exercitată asupra instituțiilor politice sau a persoanelor care ocupă funcții publice. Permanent, sub paravanul democrației coregrafice, grupurile de interese își creează sau confiscă păpușile care evoluează pe scena publică, dând impresia respectării unui așa-zis cadru legislativ care este modificat la nevoie pe repede înainte atunci când rațiunile lor o impun.
Grupurile de interese din România anului 2017 prestează nestingherit pseudo-valori la modul extravagant și intelectualist, beneficiind de recuzita tipică mediilor academice, artistice ori chiar diplomatice sub forma unui branding de „acoperire” intens promovat, inclusiv pe social media. Ceea ce produc însă la modul concret, în limbaj juridic-popular, nu pare a fi altceva decât binecunoscutele și „nevinovatele”: trafic de influență, șantaj, delapidare-înșelăciune, primire și dare de mită, fals în înscrisuri publice, abuz contra intereselor publiceori chiar trădarea intereselor naționale.
Probabil vă întrebați cum pot fi totuși depistate aceste formațiuni subtile care extrag profit uriaș la umbra protecției pe care statul prin unii reprezentanți ai administrației centrale și locale, unii chiar aleși în mod legitim, democratic, o acordă acestor personaje sinistre? Foarte simplu, prin practicile de capturare a unor instituții cheie din administrație, prin mituirea personalizată a înalților funcționari publici și în special a persoanelor din conducerea unor partide politice, instituții publice, ONG-uri, sindicate, universități sau instituții de cultură.
Acești indivizi cu interese se luptă de câțiva ani să promoveze o lege a lobby-ului în România, aidoma celei care există în Statele Unite încă din 1946, pentru că orizontul de „bune-practici” pe care îl perpetuează din 1989 s-a îngustat substanțial odată cu amplificarea luptei anticorupție. Ei uită, desigur, de faptul că în SUA pentru a putea face lobby doritorii trebuie să se înregistreze, să-și declare veniturile și sursele de finanțare, cheltuielile realizate precum și proiectele de legi pe care le susțin. Deci, implică transparență! Este posibil ca această stare socio-politică în care ne aflăm azi să le zădărnicească planurile. Românii au devenit mult mai atenți la „inovațiile” legislative promovate de clasa politică din prezent, infestată de decenii de aceste grupuri de interese care s-au infiltrat silențios în siajul frământatei democrații românești postdecembriste.
Unul dintre grupurile de interese, dintre cele bine camuflate, dar deosebit de contagios și activ, aflat chiar la rădăcina societății noastre, este cel organizat sub denumirea de Asociația Export Club București-Brașov-Bavaria. Structura se bazează pe trei piloni: nucleul din București, cu multiple ramificații care țin de la Primăria Generală a Capitalei până la Universitatea Politehnică București, ori Ministerul de Externe. Al doilea pilon, sucursala din Brașov, este foarte activ în accepțiunea grupului, cu precădere în Consiliul Județean Brașov aceasta fiind și ramura articulată cu FDGR (Forumul democrat al Germanilor din România) Brașov și care face legătura etnică, de fațadă, cu cel de-al treilea pilon – Export Club Bayern.
Revelator este chiar statutul asociației Statut-EXPORT-CLUB-BBB, document din care aflăm că structura este orientată spre: ,,programe de parteneriat cu autorități publice, de cooperare cu universități, promovarea de evenimente educative, organizarea de marșuri și manifestații publice, acordarea de consultanță, decernarea de premii (nu se specifică valoarea acestora) dar și dezvoltarea unor activități economice proprii în vederea autofinanțăriiˮ. Nu se specifică însă ce fel de activități economice și în ce constă consultanța!
Tot Statutul asociației ne lămurește, doar parțial, la secțiunea Resurse patrimoniale. Acestea, se specifică în statut, provin din: ,,aporturile la patrimoniu, dobânzile și dividendele rezultate din plasarea sumelor disponibile, dividendele societăților comerciale înființate de asociație, donații, sponsorizări, venituri din activități economice directe dar și resurse provenite de la bugetul de stat și/sau bugetele localeˮ! Cum aveau de gând să atragă aceste surse, în special cele provenite de la bugetele de stat/locale, vom vedea în cele ce urmează.
Dar să facem cunoștință cu personajele principale ale afacerii neuitând, bineînțeles, nici de actorii în roluri secundare. Dacă avem curiozitatea minimă de a studia statutul Asociației Export Club București-Brașov-Bavaria, observăm că, deși activitatea furibundă desfășurată de membrii săi lasă impresia că se axează pe cultivarea unor valori europene prin parteneriatul cu mediul de afaceri german, în realitate lucrurile nu stau deloc așa. Membrii fondatori sunt în număr de patru, toți români pur-sânge.
Creierul organizației este Alexandru-Dan (Alex) Todericiu, pare-se doctor în filosofie, un personaj foarte complex, așa cum reiese din CV-ul său oficial. Neoficial, individul are două mari merite – primul este că după revoluție și-a luat cetățenia, iar al doilea, că este fiul lui Dumitru Todericiu, cel care în 1969 a publicat o carte despre descoperirea pe care a făcut-o în 1964 la Direcţia Generală a Arhivelor Statului Sibiu. Aceasta se referea la un manuscris aparținând, pare-se, pirotehnicianului Conrad Haas, cel care în jurul anului 1529 realizase niște schițe în care era descris principiul construirii unei rachete multiple cu mai multe trepte de aprindere succesivă.
Ulterior, în 1970, Dumitru Todericiu a fugit în Franța unde a devenit suspect de rapid cercetător la „Centrul național de cercetări științifice” din Paris (C.N.R.S). Sub pseudonimul Pierre Carnac acesta a publicat o serie de articole și cărți „heterodoxe” printre care și unele care se refereau la ipoteza că în mezolitic ar fi existat o civilizație mondială, avansată tehnologic, care ulterior s-a șters din memoria colectivă sau a fost ocultată de către știința oficială. Toate cărțile sale s-au bucurat de succes, iar editorii lui au prosperat. Dincolo de valoarea științifică controversată a operelor sale, suspectă a fost și graba unor cercuri de la Paris de a-l iniția pe D. Todericiu în loja masonică „Qui? Verité” din obedienţa Grande Loge de France. Ulterior a activat și în loja ritului de perfecţie „Amici Philosophiae” de la Paris. Și când te gândești că toate acestea doar pentru că un manuscris prăfuit din arhivele sibiene conținea la final două inițiale: C. H. (unii spun Conrad Haas!?). Cele 18 cărți scrise de Pierre Carnac i-au adus lui Alex Todericiu o avere frumușică cu care acesta a început acum câțiva ani să prospecteze mediul politico-economic autohton și să racoleze personaje cheie pentru proiectul la care făcuse atâtea acumulări din anii ’90 până în prezent: Asociația Export Club B-B-B.
Alex Todericiu a beneficiat de toate aceste realizări. Odată cu moartea tatălui său, în 2008, a început, cu cinism, o furibundă campanie de presă în scopul transferului de recunoaștere a personalității lui Dumitru Todericiu asupra sa. Putem doar să ne imaginăm cât de greu le-a fost celor doi, tată și fiu, să stea despărțiți de cortina de fier, ținând seama că D. Todericiu a fugit în Franța în 1970, iar fiul său a rămas timp de 20 de ani în țară, fapt atestat de faptul că Alexandru Todericiu a făcut școala la Sibiu și București între 1975 și 1985. Apoi a lucrat ca freelancer (!?) la revista bucureșteană Oameni și Cultură, din 1986 până în 1991. Dar cariera de ,,consultant corporatist austriac, singur și fără copii”, așa cum îi place lui Alex să se declare, a debutat chiar în 1990 prin studii de drept la universitatea București și la Viena. Nu e clar dacă le-a și finalizat, însă în 1995 remarcabilul student a obținut o bursă de la Fundația Soros și Institutul European de la Budapesta. Bineînțeles că nici aceasta nu s-a datorat notorietății tatălui său, Dumitru Todericiu. În paralel, parcursul european al „gazetarului” Todericiu trecea între 1991 și 2001 pe la publicația România Liberă sub forma unui corespondent de presă în Austria. Cu o productivitate a muncii demnă de Cartea Recordurilor: la un calcul aritmetic simplu, în 10 ani de gazetărie cam un articol la nouă zile.
Probabil fiind plătit la material, Alex a trebuit să intre în fascinanta lume a consultanței în afaceri, unde a excelat pe tărâm austriac dezvoltându-și un portofoliu de invidiat. Manager de proiecte interculturale, trainer media, analist pentru portofolii de business, consultant PR, lobby-ist pe programe PHARE, consultant în asigurări pentru înființarea firmelor cu capital autohton UNITA și AGRAS (transformate în sucursale ale Vienna Insurance Group, după ce ecoul țepelor marca Sara Merkur se stinsese).
Dar, de departe, perlele profesionale ale lui Alex Todericiu sunt contractele de consultanță încheiate între 2005-2007 cu primarul general al Bucureștiului, Adriean Videanu, Todericiu fiind de fapt consultantul firmei PORR Construct SRL București, subsidiara PORR Holding AG Viena! Cert este că Todericiu a avut mână bună în România, SRL-ul mai sus menționat câștigând „onest” contracte de peste 80 milioane de euro doar în perioada 2010-2015. Și toate doar cu statul, respectiv cu primării, consilii județene, aeroporturi ori regii autonome, în special din zona Arad și Timișoara!
Experiența de consultant la firma Joint Venture din perioada 1999-2001 pentru Arthur Hunt Human Resources Vienna, în care contribuise la proiectul Matrix – achiziții de stații de benzină pentru intrarea pe piața românească a OMV, își spusese cuvântul. Tot în acea veritabilă școală de consultanță, în aceeași perioadă, Todericiu a avut contacte cu reprezentanți ai unor firme puternice care au intrat cu afaceri în România. Reținem dintre acestea doar OMV, Lafarge, Alcatel și, în mod deosebit, compania STRABAG.
Nu trebuie trecută cu vederea consultanța de excepție asigurată de Todericiu pentru lobby-ul și politica de achiziții la proiectul demarat, tot în exercițiul primarului Videanu, pentru construirea Catedralei Mântuirea Neamului. Iar parcursul de management de proiect și consultanță pentru alte și alte interese ale unor firme austriece și germane a continuat până în prezent.
Ca să fie mai clar cam ce fel de afaceri derulează de ani de zile Todericiu & Co. ne vom referi acum la al doilea personaj din patrulaterul de membri fondatori ai Asociației EC. Este vorba despre Corneliu-Teofil Teaha, om de afaceri foarte controversat, dar și profesor la Universitatea Politehnică București. Aflăm din presă că în 2013, în plină criză imobiliară, Corneliu Teaha a cumpărat o mare parte din Hotelul JW Mariott, tranzacție care s-a dovedit ulterior o mega-afacere pentru el și probabil și pentru apropiații săi. Teaha declara la momentul respectiv că ,,JW Marriott este ceva cel puţin la fel de unic şi de valoros ca un obiect de artă! Investind în artă, riscul de a pierde este întotdeauna minim!”. Probabil că abilul afacerist a simțit o afacere grasă pentru că, după doar un an de la achiziția acțiunilor Mariott în fața companiei austriece STRABAG, a intrat într-o poveste de negociere tenebroasă atât cu firma… STRABAG cât și cu firma afaceristului Fathi Taher, Alliance Overseas. Vorba aceea, de la Teaha la… Taher, nu e decât o literă.
Corneliu-Teofil Teaha conduce Teaha Holding, un grup de firme care prestează o gamă largă de servicii, plecând de la consultanţă în afaceri, asigurări de risc, servicii de finanţare şi leasing, dezvoltări şi antreprenoriat imobiliar, dezvoltare de software pentru afaceri, comerţ internaţional precum şi servicii de mass-media. Oare pe Teaha l-a inspirat pentru cumpărarea pachetului de acțiuni faptul că acest complex hotelier a găzduit summit-ul NATO din 2008, Mariott fiind reşedinţa exclusivă a staff-ului american, condus de preşedintele G.W. Bush, iar în decursul timpului a găzduit numeroase personalităţi de talie mondială, în special din lumea politică? Sau poate că sfatul bun l-a primit de la vechiul său prieten Alex Todericiu care probabil știa politica de investiții de la STRABAG, de pe vremea când ocupa diverse funcții în domeniul consultanței la această companie.
În afara acestor îndeletniciri în zona businessului Corneliu Teaha este și cadru universitar la Politehnica București la un bizar Departament de Management (FAIMA) din cadrul acestei instituții. La acest blazon academic, firește fără nicio legătură cu dosarul Microsoft, Siveco etc., presupunem că a contribuit și legătura apropiată a lui Teaha cu nimeni alta decât eterna rector-ministru Ecaterina Andronescu, membru de onoare a Asociației Export Club București-Brașov-Bavaria.
Iar pentru că nicăieri nu e mai liniște decât în apropierea celor sfinte, afaceristul Corneliu Teaha este și un mare filantrop fiind consilier parohial al Bisericii Sf. Elefterie din Bucureşti, aspect promovat cu multă „umilință” chiar pe site-ul firmei sale de consultanță, Teaha Management Consulting, de către preotul paroh al acestei biserici, Valer Ulican.
Al treilea stâlp al Asociației EC B-B-B se numește Cătălin-Gabriel Smărăndache – medic, cadru universitar și fost manager al Spitalului de copii Marie Curie din capitală. Posesor de master, „exact pe domeniu”, la Colegiul Național de Apărare. Mare iubitor de artă, icoane, bijuterii, pasionat de ceasuri scumpe (majoritatea neprețuite), dar și neînfricat navigator, mai ales prin ape tulburi. Dar dacă ai barcă cu vele, încă din 1968, ce să-i faci? O declari și gata… împreună cu mașini și case de vacanță cumpărate, desigur, din salarii și lungi gărzi.
Interesante, pentru subiectul nostru, sunt două stagii în străinătate (singurele declarate) din 1999 la Freiburg, Germania și School of Clinical Research din Viena în 2002. Poate că e doar o simplă coincidență relativ la zona de interes promovată prin Asociația EC B-B-B, sau poate că nu. În restul timpului managerul nostru joacă tenis, merge la schi, dă consultanță în afaceri, vizitează patrimonial vreo două cabinete private (unde este acționar) și scrie… scenarii pentru telenovele la MediaPro. Probabil de plăcere, pentru că venituri din drepturi de autor nu apar în declarațiile sale de avere. Iar soția sa este activă în poziția de administrator al Casei de Comerț Gaspat, firmă de consultanță înființată în 1992, cu cifre suspect de mici de afaceri și pierderi din 2009 până în prezent.
Toate bune și frumoase până când, la 1 aprilie 2014, ANI (Agenția Națională de Integritate) a constatat ,,existența stării de incompatibilitate în cazul lui Smărăndache Cătălin Gabriel în perioada 2009-2013ˮ pentru deținerea simultană a nu mai puțin de trei funcții manageriale simultan. Ca urmare, Cătălin Smărăndache a fost demis în iulie 2013 din funcția de manager de către fostul ministru al Sănătății, Eugen Nicolaescu.
Nu în ultimul rând, structura de rezistență a Asociației este completată cu vicepreședintele acesteia, consilier local al Frontul Democrat al Germanilor din România Brașov (FDGR) și candidat la primăria Brașov în 2016, Cristian Macedonschi. Deși român sadea, dar cu pretenții de sas, Macedonschi reprezintă liantul formal al asociației, via FDGR, cu zona teutonică a poveștii. Personajul este extrem de controversat, presa locală relatând de mulți ani diverse activități „curat” legale pe care acest germanofil isteț le desfășoară cu complicitatea unor reprezentanți ai Consiliului județean Brașov, unii anchetați pentru delapidări de fonduri, trafic de influență ori abuz în serviciu de către DNA. Este vorba, printre alții, despre Aristotel Căncescu, fostul lider PNL, mulți ani președinte al Consiliului Județean Brașov și fostul vicepreședinte al aceleiași instituții, Claudiu Coman, decan al Facultății de Sociologie de la Universitatea Transilvania din Brașov, ambii cercetați pentru grave acte de corupție.
Consilierul FDGR Cristian Macedonschi a ocupat, sub conducerea sus-menționaților, funcția de președinte a Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Brașov – APDT, la care Consiliul Județean Brașov era asociat principal. Se pare că prin această asociație, între 2011 și 2015 s-au derulat unele achiziții suspecte precum și deturnări de fonduri publice. Mai mult, Macedonschi este cel care a preluat franciza Oktoberfest la Brașov, festival care a debutat în 2009 și care i-a adus acestuia, și grupului său de parteneri, profituri substanțiale pe lângă care se aude că C. Macedonschi și-a tras în plus sume deloc neglijabile din publicitate nedeclarată (trecute sub formă de sponsorizări și parteneriate), din comisioane de alocare a spațiilor comerciale de la festival ori din vânzări și din achiziții (acesta deținând o firmă în domeniul Horeca). Mai mult, pentru organizarea festivalurilor au fost alocate și sume de la bugetul local pentru aceste evenimente, prin hotărâri ale Consiliului Local din care făcea parte inclusiv Cristian Macedonschi. Nu se pune problema unui de conflict de interese, nu-i așa? Nici chiar în cazul în care inimosului lobby-ist brașovean i-ar fi ieșit intermedierea afacerii aeroportului de la Brașov-Ghimbav, pe care l-ar fi denumit Dracula, pare-se după sfatul directorului aeroportului de la Salzburg, Karl-Heinz Bohl. Animat de această idee, consilierul afacerist a tocat bani frumoși la târgurile de turism de la Londra și Stuttgart, din 2015. Imaginați-vă următorul scenariu în care un turist ar fi fost întrebat unde va ateriza în România, la care acesta ar fi răspuns: „La Dracu, la Brașov!”.
În afara celor patru „corifei” ai relațiilor, pe termen extrem de scurt, de prietenie româno-austro-germană, regăsim alte două personaje demne de a fi menționate, care întregesc portretul „centrului de comandă” de la nivelul Asociației EC B-B-B. Este vorba despre Cristian Hălmăjan, director de marketing la firma de consultanță în fuziuni, achiziții și audit, Deloitte România. Deloitte a fost implicată pe zona de consultanță în tranzacții majore, precum vânzarea de către grupul german REWE a 86 de supermarketuri Billa România către Carrefour sau vânzarea de către GoodMills România a lanțurilor de magazine Belforno. Că în spatele acestei companii se petrec lucruri nu tocmai ortodoxe este atestat de faptul că în 2011, responsabili din UE emiteau un proiect de directivă care incrimina faptul că această companie formase, împreună cu Ernst & Young, KPMG și PwC, un veritabil „oligopol” în auditarea bilanțurilor financiare a 85% din marile firme ale Uniunii Europene, ajungând la profituri suspecte de peste 50% față de alți competitori. Firma Deloitte este și cea care a auditat în România Astra Asigurări, firmă intrată în stare de faliment încă din 2014, prin acționariatul căreia trecuseră austriecii de la UNIQA între 2005-2010 și care vânduseră pachetul de control controversatului om de afaceri Dan Adamescu, în 2010. De pe urma acestui faliment au câștigat alți austrieci, cei de la grupul VIG care preluaseră firmele de asigurări rivale, Omniasig și Asirom. ASF știe! Din momentul declanșării Brexitului, firma Deloitte este într-un război total cu guvernul Marii Britanii, amenințând cu părăsirea Regatului, aparent datorită problemei imigrației. De ani de zile această companie este concentrată pe obținerea de finanțare de la statul român pe așa-zise proiecte de investiții care ar avea ca rezultat crearea de sute de locuri de muncă. Uneori, aceste cereri au fost respinse de Ministerul Finanțelor Publice, cum este cazul celor din 2016 aplicate pe HG 332/2014.
yogaesoteric
29 noiembrie 2015
