Ce spui, Iliescule, știai de asta, nu?!! Doar cu aprobarea ta și a lui Petrică s-a întâmplat totul !! C.M.
În aceste condiții, nici nu se putea ca România să nu se prăbușească total și să ajungă o colonie jefuită de străini
Profesorul universitar Corvin Lupu de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu este un istoric cunoscut, specializat în istoria relațiilor internaționale contemporane și recente ale României, specialist în istoria Securității și a evenimentelor din decembrie 1989.
Prezentăm în cele ce urmează un interviu pe care dumnealui l-a acordat jurnalistului Mihai Șomănescu, redactor șef la cotidianul ActiveNews:
ActiveNews: Conform generalului Troncotă, pe 22 decembrie, ora 10:00, s-a declanșat planul de mobilizare a tuturor forțelor armate, după ordinul de intrare în stare de necesitate pe întregul cuprins al țării dat de Nicolae Ceaușescu și citit la radio și TV. Conform acestuia, Ceaușescu și ceilalți lideri trebuiau scoși prin subteran din clădire și duși în punctele de comandă secrete. De ce nu au fost scoși din Palat conform planului, imediat? Evacuarea lui Ceaușescu, de la ora 12:00, i-a fost explicată acestuia ca făcând parte din plan? Cine nu a respectat ordinele de mobilizare de la nivelul Ministerului Apărării Naționale și al MI?
Corvin Lupu: În dimineața de 22 decembrie, la orele 7.30, în București era liniște. În cursul nopții fusese restabilită ordinea publică de către forțele MApN și de cele de miliție, loiale legislației în vigoare. Milea îi raportase lui Ceaușescu ce s-a petrecut în timpul nopții. Nu știm încă și poate nici nu vom mai putea afla dacă Milea i-a spus lui Ceaușescu că în acea noapte, în jurul orelor 3.00, a fost abordat de gen. Iulian Vlad și de agentul sovietic Gogu Rădulescu cu propunerea ca împreună să-l aresteze pe conducătorul țării. Cert este că, după refuzul lui Milea, gen. Vlad s-a refugiat cu Gogu Rădulescu la sediul Direcției a V-a, în imediata vecinătate a sediului CC al PCR, unde era apărat de peste 400 de luptători foarte bine instruiți. Le era frică să nu fie arestați și împușcați pentru complot. Era stare de război! Dar, la orele 8:30, puciștii l-au rănit pe Milea prin foc de armă, în timp ce vorbea la telefon cu soția lui, iar mai târziu, la orele 14:00, la spital, l-au ştrangulat cu un șnur. Puciștii și complotiștii din jurul lui Ceaușescu nu i-au raportat imediat situația lui Milea.
Tot la orele 8:30, gen. Iulian Vlad a venit la intrarea „B” a sediului CC al PCR și a chemat comandanții dispozitivului militar din jurul sediului puterii din România, respectiv pe comandanții Trupelor de Securitate, USLA, Direcția a V-a și forțele Școlii de Ofițeri MI de la Băneasa și le-a dat ordin să părăsească dispozitivul de pază și să se retragă în cazărmi! Iarăși vorbim de trădare, nu glumă!
După împușcarea lui Milea, timp de peste o oră, trădătorii din armată au dat ordine de retragere în cazărmi a forțelor chemate de Milea pentru menținerea ordinii publice și s-a ordonat pactizarea trupelor cu „poporul” din stradă. În paralel, în acest timp, Securitatea mobiliza agentura din fabrici ca să scoată lumea din nou în stradă. Abia apoi s-a dus Curticeanu la Ceaușescu și i-a spus că Milea s-a sinucis. După refuzul lui Ilie Ceaușescu de a prelua comanda forțelor MApN care să restabilească ordinea (nu se punea problema numirii în acel moment a unui alt ministru, aceasta făcându-se după niște proceduri), Nicolae Ceaușescu l-a chemat pe Stănculescu, care era acolo, în sediul CC al PCR, alături de puciști și i-a cerut să preia comanda. „Emanații” au mințit când au spus că Ceaușescu l-ar fi numit pe Stănculescu ministru. „Emanații” doreau să genereze conștiința publică în sensul că măsurile de susținere a căderii regimului luate de Stănculescu ar fi avut gir de legalitate, adică de ministru numit legal de șeful statului.
În jurul orelor 10.00, în fața sediului CC se afla multă lume. Agentura Securității din București fusese mobilizată la sediul CC și aștepta ordine. Ordinul lui Vlad a fost ca aprox. 200 de „revoluționari” să fie băgați în sediul CC al PCR, pentru a i se spune lui Ceaușescu că trebuie să plece. Pe coridoarele CC al PCR, când trecea generalul Vlad, acești „revoluționari” se dădeau cu spatele de perete și salutau cu „Să trăiți, tovarășe general!”. Ce revoluționari erau ei? Toți au primit indemnizații, scutiri de impozite, terenuri intravilane, locuri de veci, scutiri de taxe școlare pentru copii etc.
Ceaușescu a ieșit pe balcon și a încercat să se adreseze oamenilor de la stație, dar aceasta fusese deconectată de securiștii care o aveau în grijă. Atunci a reintrat în clădire, a luat o portavoce și s-a întors pe balcon adresându-se mulțimii. A apucat doar să le ceară oamenilor să plece acasă că nu este ce cred ei, spunând că în sediul puterii se dă o lovitură de stat și a fost tras în interior de un cadru de securitate, sub motivația că se aruncă din stradă cu obiecte.
După aceasta, Ceaușeștii au dorit să coboare în buncărul antiatomic, unde aveau apă, alimente, oxigen pentru jumătate de an și transmisiuni securizate cu întreaga țară. Era punctul de comandă pentru situații de război. Buncărul era în gestiunea, paza și îngrijirea Apărării Civile a României, șeful acestei structuri fiind generalul pucist Ioan Geoană, tatăl lui Mircea Geoană. Dar Ioan Geoană era omul generalului Vlad. Așa că Geoană a închis buncărul pe dinăuntru, astfel că Ceaușeștii n-au putut intra. Geoană și-a primit și el răsplata, fiul său fiind propulsat de tânăr în diplomație, făcut ambasador și ministru.
Către orele 12:00, gen. Stănculescu i-a cerut insistent lui Ceaușescu să părăsească clădirea, că este în pericol să fie capturat de „revoluționari”. Ceaușeștii nu au vrut să plece, lucru pe care l-au declarat și la „procesul” de la Târgoviște. Au fost băgați forțat în liftul care să-i urce pe acoperiș, unde venise elicopterul lui Maluțan. În lift, Ceaușeștii au apăsat pe butoane și l-au blocat, dorind să coboare la alt etaj, dar au rămas între etaje. Au fost scoși de luptătorii de la Direcția a V-a a DSS și duși forțat la elicopter, după care a fost anunțată întreaga țară că „tiranul”, „dictatorul”, „criminalul”, „căpcăunul” etc. a fugit ca un laș și vrea să fugă din țară cu miliarde de dolari... Doar că miliardele erau în mâna securiștilor, viitorii asasini ai Ceaușeștilor.
Aș dori să mai spun un lucru cu claritate: gen. Stănculescu a fost agentul Securității, recrutat ca atare de gen. Nuță, pe vremea când Nuță era șeful Direcției a IV-a de CI Militare a DSS. Vlad i se adresa cu „Măi, Victore”, iar Stănculescu îi răspundea: „Ordonați, tovarășe general!”. Măgureanu și Gelu Voican, ceilalți doi asasini de la Târgoviște, au fost tot agenții Securității. Măgureanu lucrase în Securitate ca ofițer activ la Direcția de Sinteză. Deci, știm ce afirmăm...
Cam asta s-a petrecut, relatat foarte pe scurt, în dimineața de 22 decembrie 1989 și sper că am acoperit întrebarea dumneavoastră. Pe larg, eu am descris toate aceste evenimente în cărțile mele.
AN: Dacă Nicolae Ceaușescu era atât de bătrân și bolnav, de ce nu a încercat să transmită puterea altcuiva, astfel încât să nu se piardă linia adoptată și să scutească țara de convulsii?
C.L.: Repet, Ceaușescu a sondat CPEx-ul în 17 decembrie 1989 și s-a oferit să se retragă de la conducerea țării, menționând că îi lasă „cu Iliescu”. Toți i-au cerut să rămână, iar gen. Iulian Vlad și-a luat angajamentul și a promis, în mod mincinos, că-și va face datoria și va aplica regulamentele. Asta a fost realitatea. Conducerea colectivă de atunci nu era pregătită să se despartă de cel care i-a condus un sfert de secol. A urmat lovitura de stat, apoi destructurarea statului… și în câteva ore s-a ales praful. Hoții și străinii au acaparat România! După care au lichidat economia, baza materială a societății, au furat banii și toate cele ce au mai urmat...
AN: Cum a apărut fenomenul terorist și de ce? Mai mulți istorici îi identifică nașterea pe 22 decembrie, seara. Dar atunci, noii lideri preluaseră puterea, iar Ceaușescu era în mâinile lor. Cine au fost „teroriștii”? Cine erau celebrele rețele „R”, respectiv „S”, și ce au făcut ele în decembrie 1989?
C.L.: Pentru a examina fenomenul terorist-diversionist declanșat în seara de 22 decembrie, a trebuit să cunoaștem atmosfera din interiorul grupului pucist, de după asasinarea lui Milea și arestarea colonelului Petre Moraru (adjunct al șefului Miliției Române). Acestea au survenit după ce s-a dat ordin de arestare a generalilor Nuță (șeful Miliției Române) și Mihalea (unul din adjuncții lui Nuță). Toți aceștia, ca și lt. col. Trosca, șeful Statului Major de la USLA (care avea să fie asasinat în ziua următoare), fuseseră loiali legislației în vigoare și lui Ceaușescu. Apoi, unele forțe, mai ales MApN și de miliție, încercaseră să reprime și produseseră morți și răniți, în timp ce alte forțe, mai ales trupele de Securitate, doar au mimat reprimarea revoltei populare. Astfel că după arestarea Ceaușeștilor, forțele militarizate ale țării se împărțeau în două: „buni” (care n-au tras în popor) și „răi” (care au tras în popor). Ei bine, fenomenul terorist avea să-i aducă pe toți „în aceeași oală”: i-au făcut să se lupte între ei, le-au băgat capetele în pământ și le-au închis gura la toți. Asta pe de o parte.
Din alt punct de vedere, vă rog să vă amintiți că, în după-amiaza de 22 decembrie, după ce la sediul MApN, unde se găseau și generalii sovietici Bociaev și Mihailov, s-a predat puterea lui Ion Iliescu și echipei stabilită de puterile intervenționiste în România, grupul noii conduceri s-a deplasat la CC al PCR și s-a arătat mulțimii din stradă. Dar în acea mulțime și în spatele ei se aflau și reprezentanți ai unor servicii secrete occidentale, care vedeau lucrurile în conformitate cu interesele lor, diferit față de agentura sovietică. O parte din mulțimea din stradă, care nu știa nimic despre evenimentele petrecute în spatele cortinei, chiar credea că strada decide cursul evenimentelor.
Astfel, când Iliescu s-a adresat mulțimii cu „Dragi tovarăși”, mulțimea a strigat „Fără comuniști!”. Acela a fost primul moment în care a început să se tragă. Ordinul de tragere s-a dat din interiorul sediului CC al PCR. Acest ordin nu-l puteau da decât doi oameni: generalii Vlad și Gușă, cei care comandau toate forțele din țară. Stănculescu, cel care fusese numit de Ceaușescu la comanda armatei, rămăsese în sediul MApN și tocmai fusese deposedat de atribuțiile de comandă militară. Iliescu l-a informat că s-a hotărât ca tovarășul Militaru (de etnie țigan, pe numele real Lepădat) să fie numit ministru al Apărării. Stănculescu a mai primit misiunea să se ocupe de „procesul” Ceaușeștilor, alte atribuții militare nu a mai avut.
Deci, când s-a pus problema unei conduceri fără comuniști, ceea ce însemna automat fără Iliescu, Brucan, Bîrlădeanu etc, a început să se tragă în oameni. Unii au fugit imediat acasă și au urmărit în continuare evenimentele din fața televizorului. Alții au rămas în stradă.
Seara, la TV, Iliescu ne-a explicat că Ceaușescu a întinat idealurile comunismului științific, sugerându-ne că în viitor aceste idealuri vor fi respectate.
Apoi, în al treilea rând, este necesar să ținem cont că în după-amiaza și seara lui 22 decembrie lucrurile încă nu erau clarificate, în sensul că gen. Nuță și lt. col. Trosca nu trecuseră de partea complotiștilor. Iar în armată încă se aflau mulți comandanți care îi fuseseră loiali lui Milea și care bănuiau că acesta fusese asasinat, dar nu știau prea multe și erau în stare de derută și incertitudine. Fenomenul terorist-diversionist, în cadrul căruia s-a tras aiurea, s-au omorât o mie de oameni, s-au făcut mari erori, i-a vulnerabilizat pe toți și i-a aliniat pe toți noii puteri. Fiecare comandant militar se temea că va trebui să dea socoteală pentru ordinele pe care le-a dat, pentru morții din raza lui de competență militară, sau pentru acțiunile subordonaților săi.
Noua putere nu se înscăunase pe deplin. Așa că ea, împreună cu susținătorii ei sovietici, care beneficiau de zeci de mii de luptători, majoritatea basarabeni, vorbitori de limba română, a preferat să nu anunțe arestarea lui Ceaușescu până în seara de 23 decembrie. Au urmărit să dea impresia că Ceaușescu și oamenii loiali lui (cei menționați mai sus și eventual și alții) opun rezistență și în țară are loc o luptă între „bine” și „rău”, binele fiind reprezentat, bineînțeles, de „emanați”, iar „răul”, de Ceaușescu și ai lui. Acesta este contextul în care au fost activate forțele speciale din MApN și MI pentru a produce fenomenul terorist. Scopul a fost acela de a distrage atenția prin crearea artificială a unui inamic. În acest sens au participat și agenți străini, mai ales sovietici. Este semnificativ că în 27 decembrie 1989, la întâlnirea stenogramată dintre Iliescu și Petre Roman cu ambasadorul URSS, Evgheni Tiajelnikov, acesta din urmă a cerut sprijin pentru repatrierea unor sovietici, menționând că unii dintre ei sunt răniți. Nu te rănești decât în luptă!
Apoi, vă reamintesc că după 10 luni de la evenimente, în octombrie 1990, când Petre Roman i-a cerut ambasadorului Tiajelnikov să-și retragă ultimele zeci de mii de luptători din România, acesta a fost imediat de acord, dar a menționat că agenții au rămas în țară la cererea conducerii României! Pentru a o sprijini să se mențină la putere, adaug eu. Acești militari au acționat în toate orașele, în toate punctele fierbinți, au participat la toate manifestările populare: în 12 ianuarie 1990, la mineriadele din 28 ianuarie 1990, 18 februarie 1990, 13-15 iunie 1990. Au participat la fenomenul Piața Universității etc. Acești militari au locuit în unități militare ale MApN, MI și SRI. Vă dați seama cât de largă a fost complicitatea organelor noastre militare cu forțele străine care au atacat România? Vă dați seama câte cadre militare au știut de aceste complicități și au tăcut și tac și astăzi de frică, din lașitate, sau din complicitate? În aceste condiții nici nu se putea ca România să nu se prăbușească total și să ajungă o colonie jefuită de toate bogățiile ei de către străini.
Privitor la întrebarea dumneavoastră referitoare la rețelele „R” și „S”, respectiv „Rezistența” și „Salvarea”, prima era a MApN, iar a doua a DSS. Ele se alarmau în condițiile stării de necesitate datorată unei intervenții străine, respectiv „Radu cel Frumos”. Aceste rețele aveau de îndeplinit misiuni în spatele inamicului pătruns în țară și aveau și rolul de a mobiliza populația la rezistență împotriva ocupantului.
Rețeaua „R” a fost activată de ordinul generalului Milea dat colonelului Paul Șarpe, coordonatorul rețelei. Col. Paul Șarpe la rândul său a transmis ordinul conducătorilor din teren ai rețelei, respectiv agenților Dumitru Spătaru și Zaharia Bobei, dar, după asasinarea gen. Milea, viceamiralul Ștefan Dinu, șeful DIA, deci șeful direct al col. Paul Șarpe, a contramandat misiunile. Rețeaua „S” ar fi trebuit să fie alarmată de gen. Vlad, care, încălcând ordinul, nu a alarmat rețeaua. Agenții Rețelei „S” au așteptat în zadar telefonul de mobilizare ca să treacă la acțiune și au înțeles că sistemul este scurt-circuitat, ceea ce se putea petrece numai în urma trădării sau a preluării comenzii de către inamic. De altfel, în după-amiaza de 22 decembrie, la propunerea gen. Vlad, controlul asupra Securității a fost preluat de armată prin ministrul Militaru (Lepădat) și gen. Logofătu, de asemenea agent sovietic, desemnat să preia Securitatea.
Cred că, așa, pe scurt, am răspuns și la întrebarea aceasta.
Cred că, așa, pe scurt, am răspuns și la întrebarea aceasta.
AN: Cine a fost personajul principal al evenimentelor din decembrie 1989: gen. Stănculescu sau gen. Vlad?
C.L.: Cei doi generali au conlucrat pentru realizarea loviturii de stat. În sediul puterii, adică la CC al PCR, toate forțele militare erau ale Securității, respectiv ale Direcției a V-a de Securitate și Gardă. Apoi, mai fuseseră aduși luptători bine instruiți de la USLA, în frunte cu comandantul unității, col. Gheorghe Ardeleanu (pe numele adevărat, Moise Bula) și el un pucist important. Erau și un număr de tineri ofițeri de la Trupele de Securitate. Clădirea era atât de bine apărată încât nu putea fi cucerită decât prin bombardament, dar acesta nu ar fi putut afecta buncărul antiatomic.
Stănculescu avea în sediul puterii doar o grupă de transmisioniști care asigura legăturile cu unitățile militare, pentru a se putea transmite ordinele comandantului suprem Ceaușescu și ale ministrului Milea. Deci armata nu avea forțe în CC. Gen. Vlad era cel mai important, iar Stănculescu a devenit puternic doar după ce armata l-a preluat pe Ceaușescu și s-a decis preluarea puterii din mâna gen. Vlad, care nu se mai putea opune acestei decizii, datorită faptului că așa au decis generalii sovietici. Vlad era conștient că nu poate să se lupte cu armata și cu vâsautniki sovietici și a cedat. A mai fost păstrat opt zile și jumătate, în care timp s-au mai șters din urmele trădării și din mulțimea de fapte reprobabile săvârșite de Securitate în timpul regimului socialist de stat.
O mare parte din documentele secrete ale țării au fost distruse, ascunse sau predate sovieticilor. Dar, fiind omul Securității și al lui Vlad, Stănculescu a fost și el deposedat de putere și scos din MApN și trimis ministru al Economiei în primul guvern FSN... Abia ulterior, în 16 februarie, după destituirea gen. Militaru (Lepădat), Stănculescu a fost numit ministru al Apărării, funcție pe care a îndeplinit-o un an și două luni, până în aprilie 1991, când a fost remaniat din guvern și trecut în rezervă.
(va urma)
yogaesoteric
25 martie 2019
