La 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, apropierea de Federaţia Rusă a Ungariei, ţară membră a NATO şi UE, a devenit deja o certitudine. Premierul Viktor Orban şi guvernul său par evident impresionaţi de pragmatismul politicii interne şi externe a preşedintelui Vladimir Putin, pe care nu ezită să-l laude ori de câte ori au prilejul.
De altfel, într-un discurs rostit acum câţiva ani la Băile Tuşnad, prim-ministrul ungar prezenta regimul de la Moscova ca un exemplu de urmat, în plan ideologic, economic şi politic.
Viktor Orban consideră că structurile Uniunii Europene sunt prea birocratice pentru a putea adopta la timp decizii eficiente, în comparaţie cu „verticala puteriiˮ creată de Vladimir Putin care, prin centralizarea deciziilor, poate adopta hotărâri în favoarea naţiunii.
Răspunzând acuzaţiilor rusofile, premierul ungar a dat un răspuns cu două motivaţii: diplomatice – pentru a calma Occidentul, şi patriotice – în ideea de a-şi consolida puterea pe plan intern, afirmând că Ungaria este doar o prietenă cu Federaţia Rusă şi nimic mai mult, iar deciziile sale politice ar fi motivate strict de interese economice, pe care Budapesta nu doreşte să le sacrifice pe altarul sancţiunilor internaţionale impuse Moscovei.
Ungaria, susţin adepţii apropierii ruso-ungare, nu este singura ţară care dezvoltă relaţii economice cu Federaţia Rusă, astfel încât ar fi păcat să condamnăm a priori orice formă de cooperare cu autorităţile de la Moscova. Chiar şi acordul cu Rosarom, criticat cu vehemenţă de structurile comunitare de la Bruxelles pentru lipsa de transparenţă şi violarea regulilor europene în materie de licitaţii şi concurenţă, nu este ceva inedit sau neobişnuit. De altfel, aceeaşi companie rusă a semnat anterior un contract similar cu Finlanda, pentru construirea centralei nucleare de la Hanhikivi.
Decizia Ungariei privind atribuirea fără licitaţie a modernizării centralei nucleare de la Paks se sprijină pe două argumente. Centrala din apropierea graniţei cu România a fost construită în integralitate de ruşi în perioada comunistă şi este logic să se continue cu tehnologie de aceeaşi provenienţă. Apoi, absenţa unei oferte publice ar fi fost lipsită de relevanţă, fiind evident că nici chiar Franţa – unul dintre liderii mondiali în producerea de energie nucleară – nu ar fi fost dispusă să procedeze la investiţii comparabile cu angajamentul Rusiei (12,5 miliarde de euro).
Postacii premierului Viktor Orban insistă asupra faptului că în Uniunea Europeană găsim destule exemple în care statele membre întreţin legături strânse cu regimuri mai mult sau mai puţin autoritare, cum ar fi cele din China, Arabia Saudită sau Libia. Pe de altă parte, susţin aceştia, plasarea Rusiei în rândul statelor autoritare este cel puţin discutabilă, de vreme ce fostul cancelar german Gerhard Schroder îl consideră pe Vladimir Putin un democrat respectabil.
Adevărul este, concluzionează adepţii premierului ungar, că acceptarea regimului de la Moscova de către conducătorii unor ţări depinde mai mult de interesele economice şi geopolitice decât de situaţia drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti în Federaţia Rusă. Adevăr, spunem şi noi, cu un mic amendament: interesele economice nu pot să primeze în raport cu valorile democratice şi angajamentele internaţionale la care Ungaria este parte, îndeosebi cele rezultate din calitatea de membru al Alianţei Nord-Atlantice şi al Uniunii europene.
Criticarea Rusiei – o politică primitivă?
În opinia prim-ministrului Viktor Orban, susţinerea cu obstinaţie a ideii că Rusia reprezintă un pericol pentru democraţiile occidentale ar constitui „o politică primitivăˮ, cu atât mai mult cu cât majoritatea ţărilor de pe bătrânul continent nu resimt practic această pretinsă ameninţare.
Atracţia (politică, evident) a lui Viktor Orban pentru Vladimir Putin şi sentimentele de dragoste eternă cimentate în cursul celor şapte întâlniri bilaterale (dintre care patru după ocuparea Crimeei, pe care Budapesta a evitat să o condamne!) sunt împărtăşite în ultimii ani şi de alţi politicieni la fel de controversaţi, cum ar fi: Matteo Salvini (vicepremier şi ministru de interne – Liga Nordului, Italia), Heinz-Christian Strache (vicecancelar, Partidul Libertăţii – Austria) sau Marine Le Pen (Frontul Naţional – Franţa), care reclamă ridicarea sancţiunilor impuse Rusiei.
Un asemenea „trendˮ nu putea fi trecut cu vederea de serviciile secrete subordonate Kremlinului, care încearcă să stimuleze luări de poziţie similare Budapestei şi din partea liderilor formaţiunilor de extremă dreapta din alte state comunitare. Astfel, cadre ale Serviciului de Informaţii externe al Federaţiei Ruse, aflate în misiune la ambasadele acestei ţări din principalele state occidentale, încearcă să convingă interlocutorii că, în ultimul timp, tot mai multe forţe politice din Uniunea Europeană, nu doar din Ungaria, îşi îndreaptă privirile spre Moscova, căutând o alternativă la această ideologie mondialistă.
Ideea nu este departe de realitate, întrucât şi alte state europene (Grecia, Cipru sau Slovacia) sunt relativ apropiate de Moscova, însă Ungaria este unica ţară dispusă să copieze întrutotul matricea rusă, inclusiv în ceea ce priveşte atitudinea faţă de organismele neguvernamentale cu capital străin.
Cum am ajuns să te iubesc...?
Secretar al tinerilor comunişti la liceul din localitatea natală, Székesfehérvar, Viktor Orban condamna cu fermitate revoluţionară prezenţa trupelor sovietice în Ungaria, iar la 16 iunie 1989, cu prilejul ceremonialului reînhumării lui Imre Nagy şi a altor participanţi la evenimentele din 1956, ca lider al Fidesz, cerea mulţimii adunate în Piaţa Eroilor din Budapesta să aleagă între Moscova şi libertate.
Ulterior, acelaşi politician înfiera relaţiile privilegiate întreţinute cu Moscova de prim-miniştrii care l-au precedat între anii 2002-2010: Péter Medgyessy, fost membru al securităţii comuniste, care a fost condus personal de preşedintele Vladimir Putin la aeroportul din Sankt Petersburg, sau Ferenc Gyurcsany, premierul care îl primea în vila sa privată pe liderul de la Kremlin în 2006 şi semna, doi ani mai târziu, acordul pentru construirea gazoductului South Stream.
Cel mai vehement critic al ONG-urilor şi al miliardarului George Soros a uitat cam repede cum, în decembrie 1988, se plângea pe câteva pagini salvatorului său de situaţia din Ungaria şi îl implora să-l ajute să înţeleagă modul în care funcţionează societatea civilă şi liberalismul în Mare Britanie. Potrivit publicaţiei LʼExpress, strigătul disperat al tânărului de 25 de ani nu a fost în zadar: în septembrie 1989 a primit o bursă de 10.000 de dolari, pentru a se instrui nouă luni la Oxford. După numai patru luni, a revenit în Ungaria pentru a participa la primele alegeri legislative libere. Aşa a devenit parlamentar la 27 de ani, iar Fidesz a fost subvenţionat masiv, în primii ani de existenţă, de acelaşi sponsor pe care astăzi îl reneagă.
Unde se află acum vehementul critic al Kremlinului? Se pare că în tabăra unor lideri ca Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan, care preferă democratura oligarhilor în locul democraţiei. O asemenea schimbare de macaz este adusă în discuţie şi de o parte a presei de la Budapesta, aşa cum este săptămânalul Heti Vilaggazdasag – HVG (un fel de The Economistungar), care scrie: „Pentru o lungă perioadă de timp, Orban a fost convins că a gravita prea mult în jurul Rusiei s-ar putea termina rău. Acum, atitudinea premierului este exact pe dos şi riscă să facă din Ungaria un fel de «cal troian» rusesc în Uniunea Europeană. Evident că toate ţările ar dori să facă afaceri cu Federaţia Rusă, dar niciun conducător nu l-a «periat» pe Vladimir Putin aşa cum o face prim-ministrul Ungariei.ˮ
Viktor Orban ştie, ca nimeni altul, cum să-şi linguşească fratele mai mare şi, evident, mult mai puternic şi influent pe arena politică internaţională. Principalul avocat al ridicării sancţiunilor generate de ocuparea Crimeei, premierul ungar este pe aceeaşi lungime de undă cu ţarul de la Kremlin când vine vorba despre importanţa suveranităţii naţionale, a familiei şi a identităţii creştine în Europa. Tot la unison, cei doi conducători se opun apropierii Ucrainei de structurile euro-atlantice şi critică vehement politica autorităţilor de la Kiev în problema folosirii limbii ruse/maghiare în instituţiile de învăţământ şi în raporturile cu administraţia locală şi centrală.
Ca şi ocupantul fotoliului de la Kremlin, lui Viktor Orban îi place să „vorbească poporuluiˮ, să acorde privilegii baronilor locali şi să glorifice autoritatea puterii centrale în serviciul unei ideologii naţionalist-revanşarde.
Ambii conducători joacă, premeditat sau inconştient, o carte periculoasă: Putin invocă Mama Rusia, iar Orban – Ungaria milenară a Sfântului Ştefan. Ţarul aminteşte de umilinţele la care a fost supusă Rusia după destrămarea Uniunii Sovietice şi speră să refacă, pe baze „democraticeˮ, măcar o parte din fostul imperiu, în timp ce liderul de la Budapesta aduce în prim-plan, „cel mai dureros moment al istoriei naţionale – Tratatul din 1920 de la Trianon, care i-a amputat Ungariei două treimi din teritoriuˮ.
În Ungaria, ruşii se simt... ca acasă!
Serviciile ruse de informaţii au găsit un sprijin interesant şi interesat în formaţiunile de extremă-dreapta din Ungaria. Astfel, Istvan Gyorkos, liderul organizaţiei paramilitare Frontul Naţional Unguresc (Magyar Nemzeti Arcvonal), în prezent arestat, întreţinea legături strânse cu GRU (spionajul militar al Rusiei), iar eurodeputatul formaţiunii ultranaţionaliste Jobbik, Bela Kovacs, poreclit KGBela, a fost acuzat de spionaj în favoarea Moscovei, pe baza unor informaţii clasificate, obţinute de jurnaliştii ungari de investigaţii.
Aceiaşi ziarişti au lansat, pe portalul de ştiri www.444.hu ideea că site-ul guvernamental destinat „consultărilor naţionaleˮ conţinea un virus care permitea transferarea datelor de identificare ale votanţilor spre browserul Yandex (un fel de Google rusesc), iar exemplele ar putea continua.
Pe acest fond, surse apropiate unor servicii secrete occidentale, care monitorizează de mai mult timp strategia de politică externă a Budapestei, avertizează în legătură cu apropierea tot mai pronunţată dintre Ungaria şi Federaţia rusă şi posibilul impact al acesteia asupra relaţiilor cu partenerii din Alianţa Nord-Atlantică. Aceleaşi surse semnalează intensificarea acţiunilor serviciilor ruse de informaţii pe teritoriul Ungariei, ceea ce ar justifica teama unora dintre oficialii NATO că Budapesta ar putea să devină un fel de „cal troianˮ al Moscovei pentru slăbirea coeziunii transatlantice.
Confirmarea temerilor vest-europenilor vine şi din partea unui fost ofiţer ungar de contrainformaţii, Ferenc Katrein, care, într-un interviu publicat acum câţiva ani pe site-ul www.index-hu, susţine că „apropierea Budapestei de Moscova a generat efecte nedorite şi în activitatea structurilor ungare de intelligence, care nu au fost autorizate să desfăşoare unele operaţiuni specifice, necesare în planul securităţii naţionaleˮ.
Logodnică de-a pururi, soţie niciodată (sic!)
Premierul Orban „este conştient că populaţia maghiară este majoritar pro-europeană şi că fondurile accesate de la Bruxelles ţin în viaţă economia locală. Mai ştie, de asemenea, că Budapesta nu poate negocia de pe poziţii de forţă cu Moscova, fie că este vorba de gaze, metrou sau centrala nucleară de la Paks. Ungaria nu poate oferi nimic ruşilor, cu excepţia primirii cu mare pompă a atotputernicului lider de la Kremlinˮ, aprecia nu demult politologul Andras Radnoti.
În pofida legăturilor sale strânse cu Federaţia rusă, Ungaria rămâne profund integrată în comunitatea euro-atlantică. Nici nu poate fi vorba de prietenie sau valori comune care să prefigureze o viitoare alianţă, ci de o cooperare punctuală, bazată pe interese reciproce de moment, susţine Andras Racz, profesor la Universitatea Peter Pazmany din Budapesta, care afirmă că „ruşii nu au nici cea mai mică încredere în Viktor Orban, pe care îl folosesc ca unealtă pentru diminuarea coeziunii din interiorul Uniunii Europeneˮ.
yogaesoteric
6 aprilie 2019
