Naziștii, Vaticanul și CIA

Editorialul publicat în Covert Action Information Bulletin (CAIB), numărul 25, din iarna anului 1986

Acest număr al CAIB este dedicat reţelelor fasciste și în special rolului pe care SUA l-a jucat când a ajutat mii de naziști importanți să scape de justiție, după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. CIA (anterior, OSS), armata Statelor Unite şi Vaticanul au jucat un rol decisiv în evacuarea criminalilor de război nu doar în America Latină, ci și în Statele Unite.

Întrucât administrația Reagan încearcă acum [în perioada în care a apărut acest număr al CAIB – n.n.] să rescrie istoria, merită examinate cu atenție mașinațiunile extremei drepte din timpul războiului și de după război. Președintele Reagan se duce la Bitburg și susține acolo că „a venit timpul să iertăm și să uităm”, când, în realitate, el bate palma şi face înțelegeri politice brutale cu guvernul reacționar din Germania de vest, pentru a obține sprijinul acestuia în „Star Wars” („Războiul Stelelor”), acordând în schimb amnistie celor din SS.

Cine adăpostește criminalii de război

Așa cum vom demonstra în această ediție, criminalii de război ca Josef Mengele, Walter Rauff și Klaus Barbie nu au dispărut pur și simplu la sfârșitul războiului și nici nu s-au retras din activitate.

Cei mai mulți au fost angajați câțiva ani direct de serviciile secrete ale SUA și, când a devenit necesar, au fost plasați în firme din America Latină sau SUA. Kamaradenwerk – rețeaua vechilor „băieți deștepți” naziști – a rămas activă de-a lungul anilor, fiind destul de viguroasă pentru a plănui și executa lovitura de stat din Bolivia din 1980 și de a ajunge în poziții înalte în guvernul juntei lui Pinochet din Chile. Acești naziști sunt și personajele principale din traficul internațional de arme și de droguri – contrabandă pe care SUA încearcă s-o arunce (propagandistic) în cârca statelor socialiste.

Sute de naziști au fost plasați în instituții științifice din SUA. Ironic, acum se pare că „Star Wars” („Războiul Stelelor”) e doar o prelungire a programului naziștilor din timpul războiului, de cercetare a rachetelor. O mare parte din programul SUA a fost de fapt concepută chiar de naziști. Când biroul de investigații din Departamentul de Justiție a aflat că omul de știință responsabil pentru călătoria pe lună Apollo 11 – Arthur L.H. Rudolph – a fost un criminal de război, care a exploatat muncitorii sclavi în lagărele naziste până la moarte, în fabrica lui nazistă de rachete, i s-a permis să plece din SUA voluntar, fără să fie trimis în judecată și fără ca niciun anunț public să nu se facă despre asta până când el a ajuns în siguranță în Germania de Vest. Rudolph a fost doar unul dintre miile de oameni de știință naziști, doctori, tehnicieni, și mai ales agenți operativi, care au fost asimilați de Occident, după al Doilea Război Mondial. Numai în urma unor cercetări greoaie și chinuitoare, aceste informații au putut fi scoase la lumină.

MKULTRA, armele chimice și biologice și tortura

Cele mai sinistre experimente științifice ale structurilor medicale ale Axei au fost reluate cu mare entuziasm de Statele Unite. Ce s-a petrecut cu ele și cu cei care le-au practicat e o chestiune care ține de speculații [aceste rânduri erau scrise în 1986, de atunci documente oficiale au confirmat aceste aşa-zise speculații – n.n.], dar ce știm e că programele CIA de a controla conştiinţa umană, cum ar fi MKULTRA, pregătirea agenților să tortureze, prin departamentul numit Office of Public Safety (Biroul pentru Siguranța Publică), și cercetarea de dimensiuni masive pentru folosirea armelor chimice și biologice (începută prin operațiunea NKNAOMI) au fost „coloana vertebrală” a operațiunilor secrete ale CIA și ale Pentagonului după al Doilea Război Mondial.

Tortura, brutală și sofisticată, a fost exportată în statele-satelit din America Latină, Asia, Africa și din alte regiuni iar CWB (armele chimice și biologice) au fost folosite în mod direct împotriva Vietnamului, Cubei, și, așa cum se pare acum, și împotriva Nicaraguei. Evenimente recente arată că porțile garajului din Georgetown (unde OPS îi antrena pe călăii din polițiile străine să tortureze până în 1974, când programul a fost interzis de Congres) au fost deschise din nou. În 1985, o lege pentru „ajutorul străin”, adoptată de Congres, a ridicat interdicția privind asemenea practici într-un moment în care masacrele comise de batalioanele morții (death squads) în El Salvador s-au dublat anul acesta [1986, n.n.].

Tortura, politica atâtor aliați ai Americii, are parte de presă bună sub administrația Reagan. Revista Newsweek din 7 iunie 1982 a pornit o campanie de susținere a torturii, deschisă de un editorial intitulat „Argumente pentru tortură”, scris de profesorul de filosofie de la CCNY, Michael Levin. Acesta a susținut că tortura „nu doar că e permisibilă, dar e și moral obligatorie” pentru a salva viețile amenințate de teroriști. Iar pe 13 noiembrie 1985, New York Times a relatat că senatorul liberal Patrick J. Leahy (Democrat, Vermont) a mărturisit în fața unei săli pline că nu-l interesează detectoarele de minciuni. „Mie personal îmi plac instrumentele care zdrobesc degetele. Merg mult mai bine.”

Cavalerii de Malta

Timp de 900 de ani, Cavalerii de Malta și-au format o organizație militară și de spionaj cu scopul de a proteja ordinea stabilită și alte privilegii ale claselor conducătoare din toată lumea, și totuși cei mai mulți oameni nici nu știu de existența ei. Se cunoaşte puțin despre rolul jucat de această organizație în al treilea reich (imperiul nazist) sau de protecția pe care le-au asigurat-o naziștilor după război, împreună cu CIA și cu Vaticanul, sau de implicarea lor în războaiele (imperialiste) din America Centrală. Articolul din acest număr e doar începutul a ceea ce va fi o lungă și complicată analiză a acestei organizații și a altora similare.

„Eleni” și Războiul civil din Grecia

Nu există un exemplu mai edificator al puterii de dezinformare decât euforia în care a fost învăluită cartea lui Nicholas Gage, Eleni (o dezvăluire publicată pe prima pagină de New York Times în primăvara lui 1985) și recentul film care se bazează pe această carte. Prima dată naziștii, apoi britanicii, și apoi americanii – fiecare cu colaboratorii lor fasciști greci – au fost responsabili, din anii 1940 până în anii 1970, de masacrarea brutală a zeci de mii de greci, decimând rândurile forțelor de stânga. Cu toate acestea, Gage a încercat să-i facă pe cititori să creadă că de fapt comuniștii ar fi fost cei malefici, cei răi, iar fasciștii ar fi fost cei buni. Sperăm că analiza prezentată în acest număr va rectifica minciuna veche de 40 de ani, pe care Gage a încercat să o resusciteze.

Liga Anti-Comunistă Mondială (World Anti-Communist League, WACL)

În timp ce generalul John K. Singlaub face turul televiziunilor, ridicându-i în slăvi pe (teroriștii fasciști) paramilitarii Contras și romanţând aventurile mercenarilor Ligii Anti-Comuniste Mondiale (WACL) din America Centrală, originile acestei organizații, WACL, sunt intenționat, ostentativ și premeditat ascunse. Mulți dintre liderii WACL au legături foarte strânse și profunde nu doar cu „minionii” pastorului Moon, ci și cu naziștii și cu colaboratorii naziști, care se trag de mânecă cu mulți oficiali din administrația de la Washington.

Războaiele secrete duse pe față

Prietenii ne sfătuiesc în glumă să modificăm numele revistei. Covert Action (Operațiuni secrete) a devenit ceva atât de vizibil, că termenul a căzut în desuetudine. Președintele, după ce a manipulat Congresul pentru a obține anularea amendamentului Clark, s-a dat apoi peste cap și a semnat Ordinul Executiv (decret) pentru a finanța un război secret împotriva guvernului din Angola. Ca în cazul Nicaraguei, dezbaterea privind acest război „secret” va fi recalibrată (conform interesului public) prin mutarea atenției de la discuția despre legalitate și moralitate, la nivelul de finanțare (de către SUA a acestui război din altă țară).

CUPRINS CAIB NR. 25 (1986)

1. Cum Alles Dulles a salvat SS și cum SS l-a salvat pe Allen Dulles
2. Klaus Barbie, cariera unui asasin
3. „În Brazilia, femeile se laudă cu operațiile estetice”
4. Trădarea reală
- Interviu cu un procuror de la Nuremberg
- Doctorii naziști, la mare căutare
5. Cavalerii întunecimii: Ordinul suveran al cavalerilor de Malta
- Carierele sinuoase ale lui James Angleton și Roger Pearson
- Rolul lui Felix A. Morlion
- J. Peter Grace și Proiectul Paperclip
- Proiectul Paperclip (Agrafa)
6. În spatele liniilor de aprovizionare
- Galeria de ticăloși din WACL
7. Rezistenţa şi războiul civil din Grecia
7.1 O introducere la rezistența din Grecia
- Capsulă din istoria Greciei
- Martori oculari la masacrul Dekemvriana
7.2 „Eleni”: cartea unui mincinos profesionist
- „Am surse în CIA și în mafie”

 
Steagul nazist amplasat în Andes după lovitura de stat din Bolivia din 1980.

yogaesoteric
20 noiembrie 2019

Toți se plâng de lipsă de bani, dar de lipsă de inteligență nu se plânge nimeni

Fiecare națiune are propria viziune asupra lumii, care este foarte bine oglindită în proverbe și zicători. Făcând cunoștință cu altă cultură, cu mentalitatea ei și cu simțul umorului care o caracterizează, începem să o înțelegem mai bine pe a noastră.

Farmecul poporului evreiesc este constituit în mare parte din proverbele și zicătorile lor subtile. Iată 34 de proverbe din tradiţia ebraică, care reflectă o scânteie din spiritul lor:

1. Dacă problema poate fi rezolvată cu bani, aceasta nu este o problemă – este o cheltuială.
2. Adam – primul om fericit, pentru că nu a avut soacră.
3. Dumnezeu i-a dat omului două urechi și o gură, pentru ca să asculte mai mult și să vorbească mai puțin.
4. Să te păzească Dumnezeu de femei rele, de cele bune să te păzești singur.
5. A intrat vinul – a ieșit taina.

6. Nu fi dulce – altfel te vor mânca. Nu fi amar – altfel te vor scuipa.
7. Toți se plâng de lipsă de bani, dar de lipsă de inteligență nu se plânge nimeni.
8. Păzește-te de o capră, din față, de un cal, din spate, de un prost, din toate părțile.
9. Cunoștințele nu ocupă mult spațiu.
10. Oaspetele și peștele peste trei zile încep a mirosi.

11. Omul merită să trăiască cel puțin de dragul curiozității.
12. Alegând între două rele, pesimistul le alege pe ambele.
13. Surdul a auzit cum mutul a povestit că orbul a văzut cum șchiopul alerga foarte rapid.
14. Dumnezeu îi păzește pe săraci, cel puțin, de păcatele scumpe.
15. Dacă actele de caritate nu ar costa nimic, toți oamenii ar fi filantropi.

16. Când o fată bătrână se căsătorește, ea se transformă imediat într-o soție tânără.
17. Părinții îi învață pe copii să vorbească, copiii îi învață pe părinții să tacă.
18. De la distanță toți oamenii sunt buni.
19. Nu e atât de bine cu bani, cât de rău e fără ei.
20. Poate oul e mult mai deștept decât găina, dar se strică repede.

21. Încă nu s-a născut calul pe care vei putea prinde urma tinereții tale.
22. Bărbații ar face mai mult, dacă femeile ar vorbi mai puțin.
23. Părul cărunt este semnul bătrâneții, nu al înțelepciunii.
24. Să taci bine e mult mai greu decât să vorbești bine.
25. Soția rea e mai periculoasă decât ploaia care nu se mai opreşte: ploaia te încuie în casă, iar soția rea te alungă din ea.

26. Lumea va dispărea nu pentru că sunt mulți oameni, ci pentru că sunt mulți omeni răi.
27. Doamne, ajută-mă să mă ridic în picioare! Să cad în genunchi pot și singur.
28. Dacă viața nu se transformă în bine, așteaptă, și ea se va schimba în rău.
29. Oricât de dulce ar fi dragostea, compot din ea n-o să iasă.
30. Când nu este nimic de făcut, oamenii se apucă de fapte mari.

31. Cine nu are copii, știe cum să-i educe.
32. Mai bine să mori de râs decât de frică.
33. Experiența – cuvântul cu care oamenii numesc greșelile lor.
34. Îmbătrânind, omul vede mai slab, dar mai mult.

yogaesoteric

13 noiembrie 2019

Cum şi-au vândut românii ţara în 30 de ani – ghid pentru o stare de prostie absolută

Vă mai amintiţi cum ţipau oamenii la „revoluţie”? „Nu ne vindem ţara!” După 30 de ani am ajuns nu numai datori vânduţi străinilor, dar le ascultăm fără crâcnire ordinele ca şi cum ar fi stăpânii acestei ţări.

Veţi vedea în acest articol de ce ţara noastră a ajuns oaia neagră a Europei, exemplul concret de pus la rubrica „Nu faceţi ca ei” sau, de ce nu, material didactic pentru un Ghid pentru o stare de prostie absolută (îl publică cineva?).

România la „revoluţie” – poporul nu îşi vindea ţara!

În ’89 poporul l-a votat pe Iliescu, cu toate că acesta promisese că nu va candida alături de FSN, acel Front al Salvării Naţionale care a preluat puterea în România după fuga lui Ceauşescu şi asasinarea lui. Motivul? Poporul strigă „nu ne vindem ţara”, iar candidaţii la preşedinţie care veniseră din Occident în ţară (Raţiu, cel mai notoriu) erau întâmpinaţi cu „dulci” cuvinte de ospitalitate – „Unde ai fost până acum? Ce ai făcut în ultimii 5 ani? Ai mâncat cu noi salam cu soia? Marş de-aici!” şi altele asemenea.

Poporul român ştia atunci şi ce înseamnă să îşi apere glia de invadatorii străini. Cu câteva luni în urmă, în momentele de răscruce pentru România din timpul loviturii de stat, generalul Guşă oprise trupele sovietice să intre în ţară atunci când acestea ne-au oferit „ajutorul” la solicitarea generalului Militaru, noul şef al Armatei, agent sovietic dovedit. Guşă le-a spus soldaţilor să moară pe brazdă şi să nu permită nimănui să treacă graniţa – soldaţii au executat ordinul şi au protejat granita estică a României; dacă era după Iliescu şi Militaru, în acel moment trupele „prietene” ar fi intrat în România şi nimeni nu le mai scotea de aici.

România după 30 de ani – poporul este dator vândut străinilor!

După 30 de ani, poporul nu numai că a uitat ce striga în 1989, dar s-a şi răsucit la 180 de grade:

- românii au ales un minoritar în fruntea statului; după ce în urmă cu 27 de ani îi înjurau şi scuipau pe Raţiu şi Câmpeanu, pe motiv că nu sunt cu adevărat români şi că se occidentalizaseră prea mult, au votat un etnic neamţ. Impotent şi incompetent profesional, dar ce mai contează…
- românii au vândut ţara străinilor; departe de momentele în care românii strigau pe străzi „nu ne vindem ţara”, acum ţara nu ne mai aparţine de mult – pământurile sunt ale străinilor, apa ne este îmbuteliată şi vândută de către străini în supermarketurile străinilor, românii lucrează pentru străini în ţara lor, produsele româneşti autentice iau drumul exportului pentru a se întoarce în ţară cu valoare adăugată şi pentru a fi cumpărate de către români pe bani foarte mulţi şi pentru profitul străinilor.
- românii au permis trupelor militare străine să pătrundă în România; dacă la „revoluţie” generalii patrioţi au oprit trupele străine să pătrundă în ţară şi să ne ofere „ajutorul”, la 30 de ani de la acel moment ţara este cotropită militar de trupe străine care „ne oferă asistenţă” şi „ne apără”. Realitatea? Ţara este cotropită militar şi economic, iar România a devenit o ţintă pentru duşmanii invadatorilor noştri. Cât de perfect!!!

Cât de proşti să fim, ca naţiune?

Dacă am vândut ţara străinilor în nici 30 de ani, răspunsul sincer la această întrebare este că... suntem foarte proşti. Bubuim de prostie. Nu numai că am vândut-o corporaţiilor străine, dar mai ieşim şi pe străzi să ne demonstrăm prostia şi să luăm apărarea străinilor.

Mai are România vreo şansă?

România este ruptă în două – pe de o parte sunt românii angajaţi în slujba corporaţiilor străine, aşa numiţii „corporatişti”, sprijiniţi de cei care trăiesc din fondurile pe care le pompează străinii în România către ONG-uri (aşa numita „societate civilă”, sorosiştii, cum li se spune), iar pe de altă parte românii obişnuiţi – noi, voi, părinţii şi bunicii noştri.

Concluzie: bătălia se duce între românii plătiţi de străini şi românii care încă mai cred în ţara lor. Acum vedeţi altfel prăpastia dintre aceste două tabere, nu? Atenţie de partea cărei tabere vă aşezaţi!

yogaesoteric
14 noiembrie 2019

Trecutul bolșevic al PSD (III)

Citiţi a doua parte a articolului

Silviu Brucan – marele criminal KGB-ist este unul dintre cei care îl adulau pe Stalin și care cerea în Scânteia din 1946 prinderea și executarea bandelor „manisto-brătieniste”, naționaliștii români. A fost un nomenclaturist, propagandist şi un ideolog marcant în Partidul Comunist Român.

Evreul Saul Bruckner (mai târziu și-a schimbat numele în Silviu Brucan) s-a născut la 18 ianuarie 1916 în București, fiind fiul unui prosper negustor evreu de stofe en gros care a dat faliment în anii ’30. A urmat școala primară la școala evanghelică, iar liceul la Colegiul Național Sf. Sava. Încă din adolescență Brucan se înscrie în organizaţia sionistă „Haşomer Haţair“. Conform spuselor sale, n-a putut intra la facultate ca urmare a politicii „Numerus clausus“, prin care legionarii limitau accesul evreilor la studii superioare.

În memoriile sale nota că „După terminarea liceului – am rămas un an repetent – am făcut serviciu de corector de noapte, iar ziua lucram la un birou de documentare. Ucenicia în presă mi-am făcut-o la Gazeta de seară a lui Ceacâru (el a fost acela care mi-a schimbat semnătura, în Silviu Brucan). În fiecare duminică dimineaţa, patrulam în jurul chioşcurilor de la Gara de Nord. Când apăreau legionarii, se încingea o bătaie zdravănă şi, o dată, m-am ales cu capul spart. Era debutul meu în viaţa politică românească.“

În acea perioadă în care în România începuse propaganda culturală bolşevică, Brucan a ales să se înscrie pe această linie. Ca ziarist, a lucrat între 1935 și 1936 la Gazeta de seară, iar în anii 1937 şi 1938 a fost secretar general de redacție la Dacia nouă, ambele fiind publicații comuniste. Între 1940 și 1944 a activat în organizația de tineret a Partidului Comunist, apoi a devenit membru al PCR. În 1943 a primit sarcina de partid de a se ocupa în general de presa comunistă desfășurată (încă) în ilegalitate și de Scânteia în principal. În 1943 a fost arestat, dar a fost eliberat după două zile. În septembrie 1944 a fost numit secretar general de redacție la ziarul Scânteia, de la tribuna căruia a cerut condamnarea la moarte, printre alții, a lui Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu, Corneliu Coposu, Radu Gyr și Pamfil Șeicaru.

Brucan a lucrat la Scânteia încă de la primul număr publicat în legalitate, la 21 septembrie 1944. Era unul dintre cei care scriau articolele de fond, editorialele de pe prima pagină, în care erau înfieraţi cu mânie aşa-zişii duşmani ai poporului, fasciştii ori imperialiştii occidentali. Una dintre obsesiile publicistice ale perioadei, demnă de manualele de propagandă ale lui Goebbels, era compromiterea principalului adversar politic: Iuliu Maniu, preşedintele Partidului Naţional Ţărănist. În paginile din Scânteia Brucan a cerut, cu subiect şi predicat, moartea ţărănistului şi a colaboratorilor săi.

Descriem pe scurt contextul politic al acelor vremuri. În 29 noiembrie 1944, Andrei Ianuarievici Vîşinski, fost procuror sovietic, prim locţiitor al comisarului poporului din URSS, a ajuns în România pentru a supraveghea transformarea ţării în gubernie bolşevică. Vîşinski îi trimite un mesaj strict secret lui Viaceslav Mihailovici Molotov, ministru de Externe sovietic. Telefonogramă: „Nu este oare cazul să se publice în ziarele de aici articolul «Situaţia din România: Războiul şi clasa muncitoare?» Aceasta o pot face ziarele apropiate prietenilor. Aştept indicaţii“. Era vorba despre un articol îndreptat împotriva lui Iuliu Maniu, publicat deja în presa sovietică. Urmarea a fost că două zile mai târziu, la 1 decembrie 1944, Silviu Brucan a publicat în ziarul Scânteia, oficiosul Partidului Comunist Român (PCR), următorul text: „Iuliu Maniu nu mai este astăzi, în politica ţării, decât o încăpăţânată încercare de rezistenţă în faţa valului forţelor progresiste în plină desfăşurare. Prezenţa acestui strigoi în politica românească nu-şi mai are rost“.

Articolele publicate de presa noului regim erau, în majoritatea lor, reproducerea ad litteram a ordinelor venite de la conducere. În comunism, presa nu era a patra putere în stat, ci însăşi expresia puterii în stat. Explică Silviu Brucan: „Aşa s-a făurit în mod sistematic societatea docilă şi conformistă a erei comuniste. Articolul de fond (de pe prima pagină, n.n.), după ce era aprobat de conducerea ziarului, mergea în mod obligatoriu pentru verificare la secţie, la CC”.

Despre veninul editorial pe care îl producea în acea perioadă Brucan a recunoscut ulterior cu indiferență: „Tot aşa cum am recunoscut cu francheţe că am fost stalinist, recunosc şi faptul că am scris articole în stil stalinist”. În 1992, când este tras la răspundere pentru articolul „Da! Nicio cruţare”, din 17 mai 1947, spune dezinvolt: „Am recitit articolul incriminat şi pot spune că l-aş semna şi astăzi, probabil cizelând puţin stilul”, arată în volumul memorialistic De la capitalism la socialism şi retur.

Soția sa, Alexandra Sidorovici, a fost procuror public al Tribunalului Poporului (fapt amintit și de Petre Țuțea). Între 1948-1949, Brucan a fost profesor de ziaristică la Universitatea din București, impus de bolşevici, deși nu avea decât șase clase de liceu.

Cu toate acestea, fiind împins în față de partid, în timpul lui Gheorghe Gheorghiu Dej, Brucan a fost numit în 1955 ambasador în Statele Unite și apoi ambasador al României la ONU, între 1959-1962. În 1962, Silviu Brucan devine directorul Televiziunii Române, însă va demisiona odată cu venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu, care nu îl agrea. Până în 1978, când se va pensiona, Silviu Brucan va preda un curs de „socialism științific” la Institutul de Medicină și Farmacie din București. Va călători totuși deseori în străinătate, dar uneori cu dificultăți. Fostul diplomat comunist Mircea Răceanu relatează că Brucan avea o înțelegere cu conducerea regimului comunist potrivit căreia „el putea să călătorească în străinătate și să scrie inclusiv critic la adresa țărilor socialiste… cu condiția să nu menționeze critic România… Până la vizita sa în Japonia, care a avut loc în 1980 sau în 1981, Brucan a respectat această înțelegere… Dar în timpul vizitei în Japonia, el a publicat în presa japoneză un articol sau două în care s-a referit direct, în mod critic, la situația din România, ceea ce a provocat nemulțumirea lui Ceaușescu”. În consecință, lui Brucan nu i s-a permis să mai călătorească în străinătate, motiv pentru care el a solicitat intervenția autorităților americane în favoarea sa.

Conform propriilor mărturii, Silviu Brucan era încă din 1976 în legătură cu generalul Ioan Ioniță, care avansase ideea unei lovituri de stat menite să-l înlocuiască pe Nicolae Ceaușescu. În anii 1983-1984, generalii Ioan Ioniță, Nicolae Militaru și Stefan Kostyal reiau ideea loviturii de stat. În acest context activitatea publică de opozant politic a lui Silviu Brucan a început imediat după data de 15 noiembrie 1987, momentul revoltei muncitorilor de la Brașov. Silviu Brucan se va solidariza cu aceștia printr-o declarație transmisă de postul de radio BBC și agenția de presă UPI, ce va fi reluată pe larg de presa internațională. Supus domiciliului forțat și exclus din partid, Brucan va fi încurajat de autoritățile comuniste să călătorească în SUA, în speranța că va rămâne în exil. Încă înainte de plecarea sa în această călătorie, în iunie 1988, Brucan a pregătit împreună cu ceilalți co-semnatari un protest care avea să devină „Scrisoarea celor șase”. Asigurat că va primi sprijin din partea guvernelor american, britanic și sovietic, Brucan revine în țară, în decembrie 1988, din călătoria întreprinsă la Washington, Londra și Moscova, pentru ca la începutul lunii martie 1989 să facă publică „Scrisoarea celor șase”. Arestat la domiciliu, interogat cu duritate săptămâni la rând, mutat forțat la o periferie a Bucureștiului, Silviu Brucan va reveni pe scena publică pe 22 decembrie 1989, când a apărut la televiziune alături de Ion Iliescu, Petre Roman, Dumitru Mazilu, Gelu Voican Voiculescu, Emil (Cico) Dumitrescu și Ion Caramitru. Devenit unul dintre primii patru lideri ai noului regim politic postcomunist, Brucan va avea un rol politic foarte important în ultima săptămână din luna decembrie a anului 1989, redactând împreună cu Dumitru Mazilu programul Frontului Salvării Naționale (FSN) și contribuind la execuția soților Ceaușescu, precum și la arestarea generalului Iulian Vlad și a altor ofițeri superiori din conducerea DSS.

Este semnificativ că în primele zile din 1990 magnatul neo-marxist George Soros a fost găzduit de Silviu Brucan (eminența cenușie a evenimentelor din decembrie 1989, conform istoricului Alex Mihai Stoenescu), la sediul Grupului de Dialog Social. Soros venise deja în România încă din data de 22 decembrie 1989, după cum a declarat pentru Evenimentul Zilei Sandra Pralong, cea care urma să devină în 1990 prima președintă a Fundației Soros în România și ulterior consiliera președintelui Klaus Iohannis. Sandra Pralong, care îl consideră pe neo-marxistul Soros un „geniu”, relata că acesta se gândea încă din 1989 la „modul de acțiune potrivit pentru România”. Iată deci că modul de acțiune a implicat ca element de bază colaborarea lui Soros cu Silviu Brucan, fapt deosebit de concludent pentru linia pe care s-a înscris apoi România.

După „Loviluție”, în anii ’90, după ce fusese timp de peste 50 de ani exponentul devotat al bolșevismului, Silviu Brucan a devenit cel mai vocal lector televizat al așa-ziselor „valori democratice” româneşti. Făcea ample demonstrații de „ştiinţă politică” şi le prezicea românilor ieşirea din peştera ignoranţei după cel puțin 20 de ani de „perioadă de tranziție”. Brucan se punea pe un piedestal ipostaziindu-se în atoate-știutor, ca un prooroc venit din alte vremuri. Românii naivi ignorau că de fapt Brucan venea din vremurile în care România fusese bolşevică, perioadă în care Brucan însuși justificase o politică criminală prin publicistica sa.

Silviu Brucan a decedat la 14 septembrie 2006 în București, la vârsta de 90 de ani și este încă glorificat de presa actualului sistem globalisto-progresist ca un mare vizionar care a ajutat alături de Ion Iliescu la făurirea „democrației” și a „societății moderne” în România.

Familia Naum și Grigore Naum

Familia Naum a fost cea a bunicului lui Victor Ponta. Era o familie evreiască din elita comunistă. Bunicul lui Ponta era mare securist în instituțiile de forță şi prieten de familie cu comunistul ilegalist Petre Pandrea. Avocatul Petre Pandrea era însurat cu sora lui Lucrețiu Pătrășcanu, Elvira. Lucrețiu Pătrășcanu era în 1945 ministrul bolșevic al Justiției şi omul lui Beria în România.

Mama lui Ponta, Cornelia Naum, „se juca în aceeași curte” cu fiica lui Petre Pandrea, Nadia, conform declarației acesteia din urmă. Nadia Pandrea este cea care-l va găzdui pe Ponta în 1990 la Paris și care-i va acuza mai târziu, pe Ponta și pe mama lui, că i-au furat casa din România, de la Poiana Țapului.

Grigore Naum, şeful Direcţiei a V-a - Contrainformaţii militare pe vremea lui Gheorghiu Dej, bunicul lui Ponta, s-a născut în 1911 la Bălți, într-o familie cu origini evreiești și i-a avut ca părinți pe Manase și Rozalia Naum. Până în 1978, UM 0920/A, divizia anti-sovietică din Serviciile Secrete ale lui Ceauşescu, a identificat șapte generali care colaborau cu serviciile secrete sovietice. Dintre aceștia primul trecut în rezervă ca trădător de țară, a fost generalul Grigore Naum, şeful Direcţiei a V-a - Contrainformaţii militare. Se pare că Grigore Naum fusese trimis în România de conducerea bolșevică din Rusia cu misiunea explicită de a-l da jos pe Ceaușescu printr-o lovitură de stat. La acea vreme, temându-se de reacția Moscovei, Ceauşescu nu le făcea agenților sovietici procese publice de trădare şi de agenți ai unei puteri străine, ci îi trecea discret în rezervă sau îi marginaliza, punându-i în funcții lipsite de risc informațional.

Cele trei familii, Pătrăşcanu, Pandrea şi Naum – familia mamei lui Victor Ponta, se cunoşteau foarte bine şi erau prietene, după cum a mărturisit chiar Nadia, fiica lui Pandrea şi a sorei lui Pătrăşcanu. Ceea ce arată că tatăl lor, Naum, bunicul lui Ponta, ar fi avut o funcție importantă în partid. Grigore Naum a avut relații strânse şi cu familia Tismăneanu. Prima funcţie a tatălui lui Vladimir Tismăneanu a fost cea de director-adjunct al Editurii Partidului Muncitoresc Român: „director plin era în acel moment Grigore Naum, fost voluntar în Spania, ajuns în ţară cu divizia «Tudor Vladimirescu», ulterior general de Securitate”, după cum mărturisește chiar Vladimir Tismăneanu.

Tot din memoriile lui Vladimir Tismăneanu aflăm că operația „Dnestr” a implicat atât serviciile secrete sovietice PGU, cât și GRU, prevăzând stabilirea unor contacte clandestine cu cadre din conducerea partidului, a armatei și a Securității din România care făcuseră studii la Moscova. Aceștia erau determinați ca, la semnalul sovieticilor, să-l aresteze pe Ceaușescu și să creeze un așa-zis „Front al Salvării Naționale”, însărcinat să preia conducerea provizorie a țării. Până în iulie 1978, când am făcut ruptura definitivă cu comunismul, U.M. 0920/A identificase nu mai puțin de șapte generali din armată și din forțele de securitate care erau în preocuparea activă a PGU sau GRU în această operațiune. Generalul Grigore Naum, șeful Direcției a V-a (Contrainformații militare) a Securității, pe care sovieticii îl considerau crucial pentru Planul „Dnestr”, a fost trecut primul în rezervă. Toți acești generali lucraseră pentru Comintern sau urmaseră academii ori școli militare în Uniunea Sovietică. Tehnica operativă folosită în supravegherea ofițerilor PGU și GRU însărcinați cu contactarea acestor generali a arătat că sovieticii aveau misiunea să-i convingă fie să participe la o lovitură de stat împotriva lui Ceaușescu, fie să-și pună numele pe o listă de „personalități române” care, invocând „doctrina Brejnev” – potrivit căreia Uniunea Sovietică era necesar să păstreze prin forță unitatea lagărului socialist –, să ceară ca forțele Pactului de la Varșovia să intervină în România în cazul în care lovitura de stat ar fi eșuat.

Vladimir Tismăneanu precizează că „dacă tot vorbim de agenți și spioni, de ce să nu spunem despre generalul de securitate Grigore Naum, interbrigadist, ajuns la Moscova, apoi parașutat în România, director al Editurii PMR înainte de a deveni șef de direcție în MAI unde a lucrat până la începutul anilor ’60?”

Redăm în continuare mărturia Nadiei Pandrea:

„Subsemnata Nadia Marcu-Pandrea, ziaristă, fiica avocatului şi scriitorului Petre Pandrea şi nepoată de soră a lui Lucreţiu Pătrăşcanu, vă aduc la cunoştinţă un caz ieşit din comun, o faptă atât de murdară şi de revoltătoare, pe care nu ezit s-o înseriez la capitolul «crimă organizată». La această faptă, din păcate, părtaşi au fost, după cum veţi vedea, şi doi dintre «stâlpii» actualei puteri: secretarul de stat Victor Ponta (pe vremea când era şef al Corpului de Control al primului-ministru) şi Alexe Costache Ivanov (secretar de Stat la Ministerul Justiţiei).

...Eu, sfătuită de buna mea prietenă, Veronica Nacea, ca şi de sora acesteia, Cornelia Naum (fostă Ponta şi revenită, prin divorţ, la numele de fată), care mi-au făcut mai multe vizite, în cea mai mare parte pe cheltuiala mea, la Paris, nu m-am întors, cum ar fi fost normal, în ţară. Ideea pe care au reuşit să mi-o fixeze bine în minte cele două surori, ca şi fiul Corneliei Naum (pe atunci de 18-19 ani, nimeni altul decât actualul secretar de stat şi şef al Corpului de Control al prim-ministrului, Victor Ponta, pe care l-am găzduit mai multe luni, ca transfug, la diferite adrese, inclusiv la locuinţa mea din Paris) era aceea că nu aveam ce să caut în România, indiferent de cine avea să câştige alegerile din 20 mai 1990. Aceasta întrucât – îmi spuneau ei – şi pentru FSN, şi pentru adversarii acestuia eu eram, prin biografia antecesorilor mei, la fel de indezirabilă.

...Căutam un avocat bun, care să mă reprezinte în litigiul ce se ivise, în mod cu totul neaşteptat pentru mine, în vederea recuperării casei de la Poiana Țapului (oraşul Buşteni). Veronica Nacea, mătușa lui Victor Ponta, recunoştea, în particular, nulitatea actului de vânzare-cumpărare, dar refuza să-mi înapoieze proprietatea. Motivul era că eu, neavând urmaşi, tot nu aş fi avut cui s-o las! Sora ei, Cornelia Naum (fostă Ponta), care cunoştea cel mai bine «jocul» acesta (aşa cum îl numise Veronica Nacea, într-o scrisoare vicleană, din acelea care probează indubitabil dolul, depusă la dosarul cauzei), a recunoscut şi ea într-o lungă convorbire telefonică faptul că sora ei, Veronica Nacea, săvârşea un furt. Convorbirea a fost auzită – prin amplificarea sunetului în întreaga cameră din care vorbeam – de mai mulţi martori. Cu toții au auzit cum Veronica Nacea mă îndemna la «conciliere» (adică la acceptarea, în compensaţie, a unei garsoniere) şi cum a afirmat că, în cazul în care se va ajunge în justiţie, nici ea şi nici fiul ei nu vor depune mărturie împotriva surorii, respectiv mătuşii, întrucât «sângele apă nu se face».”

(va urma)

Aspecte mai puțin cunoscute din viața și activitatea lui Victor Ponta
Un secret bine păzit: directoratul «S» al KGB
Cum i-a spălat Soros pe creier pe tinerii de 16-30 de ani şi i-a făcut să creadă orbește în bolşevismul internaționalist

 

yogaesoteric
14 noiembrie 2019

Vom repeta greșeala care ne-a costat treizeci de ani de stagnare?

Unde am fi fost acum dacă celui mai bun de atunci nu i-am fi acordat doar 4%? 

L-am ales pe cel mai perfid, cel mai populist, cel mai comunist, cel mai trădător. Astăzi culegem ceea ce am semănat.
Dacă, în primul tur, l-am repudiat pe cel mai bun (T.Paleologu), măcar în cel de al doilea tur să nu alegem o proastă.
C.M.                                                        

‎Angy Popescu‎.

 în Pro Băsescu !

12 noiembrie la 17:02

‎

el de care ne-am bătut joc, acordându-i doar

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Flori Matei

1

• 
  

Vine cutremurul cel mare (?!)

Asistăm în zilele noastre la proliferarea fără precedent a cutremurelor de pământ și a erupțiilor vulcanice. Cauzele sunt cunoscute de către seismologi și vulcanologi. Va veni și ziua în care se va declanșa cutremurul cel mare, în care vor pieri sute de mii de oameni și cu distrugeri materiale enorme.

Bogățiile adunate nu îi pot conferi omului puteri paranormale pe care le au celelalte viețuitoare terestre în stare activă, pentru a prevedea cutremurele de pământ și a se feri de urmările lor. Când un om își încheie viața actuală, nu poate lua nimic din ce a agonisit material; în schimb, dacă își va activa super-simțurile din subconștient, va pleca cu un bagaj informațional care îi va asigura un statut favorabil în viața viitoare.

Rețineți! Energiile nu pier niciodată; doar se transformă potrivit cu informațiile pe care le poartă în structura lor. Materia vie și materia considerată ca fiind inertă este formată din energii și informații. Energiile sunt fără început și fără sfârșit conform legilor fizicii, ceea ce reprezintă o enigmă la scară universală. Energiile biologice se supun acelorași legi. Viața omului prin energiile sale se încadrează în fenomene care sunt fără început și fără sfârșit.

Omul este dator să își dezvolte energiile extrasenzoriale, pentru a accede la un nivel superior al existenței sale. Este de rău augur să se lase captiv în lene cerebrală. Omenirea deține în subconștient energii extrasenzoriale uimitoare, care dacă sunt activate îi pot extinde cunoștințele despre Univers dincolo de frontierele actuale ale cunoașterii. De pildă, se pot prevedea cutremurele de pământ prin mijloace extrasenzoriale umane, aidoma animalelor terestre. În caz de cutremur violent de pământ, omul se va salva pe sine și pe semenii săi; și va putea explora prin teledetecție extrasenzorială subsolul Pământului și al altor planete din sistemul nostru solar. A se vedea în acest sens articolul din Jurnalul Paranormal cu titlul: Ne naștem cu puteri paranormale uimitoare, care se pierd pe parcursul vieții. 

yogaesoteric
16 noiembrie 2019

Terifiant: Crime de care este capabil psd-ul !!!

Paula Simon‎ în Pro Băsescu !

Nu voi uita niciodată mirosul ăla de gaze, parcă mirosea a moarte!

Bârna din ochii tăi, n-o vezi, Veorico?

‎Paula Simon‎ în Pro Băsescu !

13 ore · 

Ia uite ce s-a mai blindat cu bijouri! Fiecare cu gustul si... posibilitatile lui! Casa de vacanta a declarat-o ca fiind in constructie, ca sa nu plateasca impozit!