miercuri, 18 decembrie 2019
Trecutul bolșevic al PSD (VII)
Sub guvernarea PSD, vânzarea țării pe nimic a atins până în 2004 cote nemaiîntâlnite
Una dintre „marile realizări” cu care se mândresc neo-bolșevicii care au condus România după decembrie 1989 este că ar fi reușit să integreze țara în NATO (în 2004) și să o pregătească pentru aderarea la Uniunea Europeană (în 2007). Dar ceea ce ei nu spun este că acceptarea României în aceste structuri ale Imperiului Occidental nu s-a făcut înainte ca cele mai importante resurse strategice naționale să fi fost cedate aproape pe degeaba.
Vânzarea pământului strămoșesc
Terenul arabil al României este evaluat la 9,4 milioane de hectare, din care 7,1 milioane este teren de cea mai bună calitate, conform standardelor UE. Până în 1991 nimeni din afara țării nu avea voie să cumpere pământ în România, potrivit legilor dispuse de Ceaușescu. Bogăţiile solului şi subsolului reprezentau o proprietate intangibilă a poporului român. În toamna lui 1991 autorii Loviluției au dat „Legea privatizării” pentru a submina stabilitatea țării și pentru a permite străinilor să pună mâna pe fabricile și uzinele care reprezentaseră motorul industrializării României până în 1989. Totuși, din punct de vedere legal, străinii încă nu aveau dreptul să ne cumpere pământul. Dar, prin complicitatea noii conduceri, au făcut-o prin subterfugii: și-au luat cetățenia română sau au devenit asociați cu firmele românești care aveau capital străin. Potrivit Adevărul, prin aceste metode străinii au cumpărat în perioada 1991-2013 trei milioane de hectare de pământ arabil!
În ceea ce privește vânzările legale, primul pas a fost făcut în 1993, când au început negocierile pentru aderarea României la Uniunea Europeană. Comisia UE ne-a pus condiția să acceptăm să ne vindem terenul arabil. Dar pentru aceasta era nevoie să fie modificată Constituţia. Nicio problemă: în octombrie 2003 guvernul PSD i-a convins pe români să voteze prin referendum schimbarea Constituției, pentru a ne pune în acord cu „valorile europene”. Un an mai târziu, guvernul Năstase a adoptat Legea 17/2004 ce permitea străinilor să vină să cumpere cât teren vor din România. Dar, atenție, pentru a înșela atenția poporului, s-a dat o derogare ca legea să intre în vigoare abia după șapte ani de la adoptare. Așa că din 2014 străinii au avut la dispoziție căi legale și au cumpărat (încă) un milion de hectare de teren.
România face cadou austriecilor compania PETROM
România face cadou austriecilor compania PETROM
În anul 2004, compania austriacă OMV a cumpărat un pachet substanțial de acțiuni ale companiei românești PETROM. Deși în contractul de vânzare era stipulat că guvernul austriac va deține doar 35% dintre acțiuni, în doar câteva luni după tranzacție procentul a fost majorat, cu aprobarea guvernului Năstase, ajungând la 51%. OMV a obținut astfel sute de depozite și zăcăminte de petrol și gaze naturale, peste 1400 de puțuri de gaz productive, mai mult de 13.000 de puțuri de țiței productive, instalații de colectare, peste 700 de benzinării, sute de vehicule mari de transport al carburanților, două platforme maritime (Prometeu și Atlas), rafinăriile Arpechim și Petrobrazi, uzina de îngrășăminte Doljchim și altele. Pe lângă această ofertă nesperat de generoasă, autoritățile române au mai făcut un cadou nemaipomenit către OMV: după vânzare au șters toate datoriile acumulate de PETROM. În acest fel austriecii, care cumpăraseră compania cu tot cu datoriile ei, nu mai erau nevoiți să își bată capul cu plata datoriilor deoarece acestea fuseseră amortizate de statul român, pe cheltuiala sa. Dar cel mai mare cadou a fost că OMV Austria a primit dreptul să exploateze timp de 99 de ani resursele respective, cu o redevență situată la doar 3,5-13,5% în timp ce, în alte state europene, valoarea redevenței era dublă, respectiv, între 5-35%. În aceste condiții, conform datelor oficiale publicate de Ministerul Finanțelor, OMV PETROM SA a obținut profituri uriașe, dar care s-au scurs, evident, în conturi străine, sub formă de dividende. În conformitate cu o analiză publicată de Lumea Justiției, pe ansamblu partea română a vândut PETROM cu 1,8 miliarde de dolari și a pierdut la această „afacere” cam 20 de miliarde de dolari! Este de înțeles cum se face că deși România e foarte bogată în resurse petroliere, cetățenii ei plătesc unul dintre cele mai mari prețuri pe carburant din toată UE, mai mult decât se plătește în țări sărace în petrol și unde, pe deasupra, nivelul de venituri e oricum net superior celui de la noi.
Afacerea Murzuk, cel mai mare «tun» din istoria României
Se pare că cea mai dezastruoasă privatizare operată de autoritățile române a avut loc în 1993, pe timpul guvernului PSD condus de Nicolae Văcăroiu, următorul prim-ministru după Petre Roman. Este vorba de vânzarea către o firmă spaniolă a unui câmp maritim petrolifer de o bogăție uriașă, lăsat „moștenire” de Ceaușescu. Respectivul perimetru, denumit Murzuk sau NC 115, este amplasat în apele teritoriale ale Libiei. Printr-o înțelegere din 1980, președintele de atunci al Libiei, Muammar Gadaffi, concesionase zăcământul României, în vederea exploatării. Este unul dintre cele mai bogate zăcăminte de petrol din lume, estimat la o valoare de multe zeci de miliarde de dolari. Potrivit datelor publicate de România Liberă, capacitatea zăcământului NC 115 era de peste trei ori mai mare decât toate rezervele dovedite ale companiei OMV Petrom (cea mai mare companie petrolieră din România).
Ei bine, Nicolae Văcăroiu, membru PSD și mason de frunte, a vândut acest drept de proprietate pentru un... mărunțiș: 45 de milioane de dolari. Este dificil să presupunem că Văcăroiu ar fi făcut această gafă din ignoranță. În perioada 1969-1989 a lucrat la Comitetul de Stat al Planificării, instituția care se ocupa de planificarea centralizată a economiei socialiste, iar după 1989 a fost numit de Ion Iliescu în postul de secretar de stat în Ministerul de Finanțe. Se poate așadar afirma că Văcăroiu putea estima foarte bine cam cât valora cu adevărat afacerea Murzuk. Concluzia nu poate fi decât una singură: a acționat întocmai ca și ceilalți bolșevici ajunși „la butoane” pentru distrugerea programată a României.
Distrugerea siderurgiei ceaușiste
România comunistă producea oţel cât Austria şi Suedia la un loc. Dar în 1993, după semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană, restructurarea siderurgiei a fost dictată de la Bruxelles: România trebuia să-şi reducă, în următorii 15 ani, capacitatea de producţie de la 14 milioane de tone, la două milioane de tone oțel anual. Planul se cerea să fie pus în aplicare prin „distrugerea fizică a instalațiilor, astfel încât să nu poată fi repuse în funcțiune”. Politicienii români din acea perioadă vorbeau despre „gaura neagră” a economiei româneşti, fabrici de care statul era necesar să scape. Sub guvernul Năstase, în 2001, vânzarea întreprinderilor metalurgice intră în linie dreaptă. Executivul își angajează răspunderea în fața Parlamentului, astfel că guvernul și-a asumat să privatizeze totul în ritm accelerat. Printre angajamente se află şi vânzarea fabricilor așa-zis „păguboase”, cu prețuri mult subevaluate pentru ca totul să meargă rapid.
De exemplu, potrivit unei investigații jurnalistice publicată în 2015, combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște a fost vândut cu două milioane de dolari, în timp ce în Ucraina un combinat similar s-a vândut în aceeași perioadă cu 15 miliarde de dolari!
De asemenea, după ce a cumpărat patru combinate la un preț derizoriu și a luat din ele tot ce se mai putea folosi, corporația rusă Mechel a vândut combinatele unei firme de fațadă (înființată cu puțin timp înainte tot de ei), pentru suma simbolică de 50 de euro! Pe lângă faptul că producția a scăzut substanţial, nu a mai existat nici cerere pe piață pentru că produsele au devenit necompetitive.
Într-un mod asemănător, combinatul Sidex Galați, considerat „diamantul economiei românești”, a fost cedat în 2001 pe o sumă derizorie, sub pretextul „privatizării”. Potrivit datelor publicate în presă, autoritățile române au respins atunci oferta celui mai mare producător european din respectiva perioadă (grupul francez Usinor-Sacilor) și au ales un off-shore din Insulele Virgine Britanice (LNM Holding), condus de către indianul Lakshmi Nivas Mittal, un miliardar apropiat de fostul prim-ministru britanic, Tony Blair. Sidex a fost cel mai mare combinat siderurgic construit vreodată în România, iar în 1988 era situat pe locul 10 între cei mai mari producători de oțel din Europa. Cu toate acestea, ca o culme a batjocurii, suma pentru care a fost vândut de autoritățile române, 77 milioane de dolari, reprezintă doar 10% din fierul vechi pe care îl deținea compania în halele sale. Contractul de privatizare a fost aprobat prin lege în Parlament. În anii următori, „inginerii dezastrelor” de la AVAS (urmașul vechiului FPS – Fondul Proprietății de Stat) au aprobat, prin protocoale secrete, zeci de anexe la contractul inițial prin care statul a plătit salarii compensatorii, ceea ce a permis noului proprietar să concedieze 20.000 dintre cei 27.000 de angajați. Să observăm că înainte de 1989 combinatul avea 50.000 de angajați, care lucrau în aproximativ 800 de întreprinderi asociate. După privatizare, uzina coxo-chimică – o raritate în Europa – a fost demolată, cinci dintre cele șase furnale ale Sidex au fost distruse, la fel și cea mai mare parte dintre oțelării. Anul trecut fostul Sidex, redenumit de noul patron ArcelorMittal, mai avea doar 5.400 de angajați și o producție infimă prin comparație cu cea dinainte de ’89.
Prin această metodă a „privatizării” au fost distruse toate marile combinate din țară, care absorbeau forța de muncă din principalele orașe. Uriașele întreprinderi au fost scoase de sub autoritatea statului, care nu s-a mai considerat responsabil pentru ce a urmat. Cum să ne explicăm însă că, invariabil, în toate cazurile de privatizare, marile întreprinderi ce fuseseră până atunci productive și competitive pe plan european și chiar mondial, au intrat brusc în faliment? Dacă ar fi fost numai câteva cazuri izolate am fi putut spune că acolo au fost doar accidente nefericite. Dar când acest fenomen s-a produs pe toată linia, fără excepție, devine evident că dezastrul a fost intenționat.
Să amintim și alte câteva cazuri reprezentative:
Să amintim și alte câteva cazuri reprezentative:
- Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti (IMGB), considerată cea mai importantă uzină din România socialistă, a fost cumpărată în 1998 de compania britanico-norvegiană Kvaerner cu suma simbolică de un dolar (detalii aici) având în vedere datoriile de 30 de milioane de dolari, care au fost asumate de noul proprietar;
- Uzinele Republica (fostele FAUR) din București erau considerate în anii 1970 ca al cincilea mare producător de țevi din oțel fără sudură din lume și singurul producător de prăjină pentru foraj din Europa de Est. Deși doar bobinele din uzine valorau miliarde de dolari, întregul complex a fost privatizat în anul 2003 cu suma de 660 de mii de dolari (detalii aici);
- Un parcurs identic l-au avut fabricile de pe platforma industrială Pipera (care au fost demolate, fiind construite în locul lor clădiri de birouri pentru corporațiile multinaționale) sau uzinele Vulcan București ce produceau echipamente și utilaje de tonaj mediu și greu pentru industria energetică și extractivă. Aceeași soartă au avut și uzinele Semănătoarea ce fabricau mașini agricole sau fabricile de motoare și turbine Timpuri Noi din București. La Atelierele CFR Grivița București se fabricau întregi garnituri de tren. Respectivele fabric sunt astăzi în mare parte abandonate în paragină;
- Tot la fel s-a petrecut cu coloșii industriali din Constanța precum platforma de foraj marin de la Petromidia, Oil Terminal, şantierele navale Midia, Mangalia, Hârşova, plus numeroase alte combinate, trusturi de utilaj, întreprinderi de montaj, fabrici de producţie din județul Constanța;
- Au fost pierduți de asemenea coloşii industriali ai Iaşiului precum Fortus, Tepro, Nicolina sau Terom; marile fabrici și uzine din Brașov, printre care fabrica de autocamioane Roman SA Brașov, Uzina Hidromecanică (demolată, în locul ei s-a construit un supermarket) sau Tractorul Brașov; fabrica de aluminiu SC Alro SA Slatina (cea mai mare companie producătoare de aluminiu din Europa Centrală şi de Est); uzina Electroputere Craiova şi Fabrica de Avioane din Craiova; Uzina Dacia din Pitești, unde se fabricau automobile; combinatului petrochimic Oltchim din Râmnicu Vâlcea; platformele industriale petroliere RAFO si CAROM Onești, Centrala Termoelectrică CET Borzești; fabrica de textile din Arad, UTA; combinatul de fire şi fibre sintetice, Moldosin SA din Vaslui; fabrica de rulmenți din Bârlad, FEPA; fabrica de mobilă SC Samobil Satu Mare și multe, multe altele… O listă aproape completă a celor peste 1200 de mari întreprinderi românești distruse de privatizarea neobolșevică poate fi consultată aici.
Să mai amintim și de risipa stupidă făcută de guvernul Năstase în 2003, când pentru a fi „la nivelul standardelor NATO”, au fost cheltuiți din banii românilor 700 milioane de euro pentru a cumpăra două fregate (vase maritime) ieșite din uz și „recondițonate” de la britanici. A fost cea mai mare tranzacție de echipamente militare efectuată de România după 1989. Dar iată în ce condiții: pe lângă starea lor jalnică, cele două nave au o autonomie foarte mică (deoarece consumă mult combustibil), armele de luptă pe care le au instalate sunt aproape inexistente, iar toată partea tehnică necesară întreținerii, inclusive aparatele de măsurare, sunt incompatibile cu tehnica folosită în România. Întrebarea de bază este: cu cine să se lupte România? Ce șanse am avea noi într-un conflict în care apărem cu două fregate prăpădite? Motivul achiziției: să îi speriem pe ruși! Mai exact, cumpărarea pe bani grei a celor două fregate scoase la casat de englezi a fost catalogată drept un gest decisiv pentru primirea României în NATO, alianță care după cum știm, are ce are cu Federația Rusă.
Din enumerarea dezastrelor financiare făcute de autoritățile române la începutul anilor 2000 nu poate lipsi cel mai păgubos contract semnat vreodată de statul român: celebrul contract Bechtel, care viza proiectarea, construirea şi finanţarea autostrăzii Brașov-Cluj-Borș. Înțelegerea a fost semnată în 2003 și a implicat angajamentul ca firma americană Bechtel să finalizeze autostrada cu o lungime de 415 km într-un interval de 10 ani, până în 2013. Partea română a achitat 1,4 miliarde euro, dar până în 2013 au fost construiți doar 52 kilometri de autostradă! Pe lângă această imensă țeapă, statul roman a mai fost nevoit să achite si datorii de 50 de milioane de euro. Ca o culme a ironiei, în ancheta care a urmat s-a constatat că „s-a pierdut” contractul original. Acesta fusese ordonat de guvernul Adrian Năstase în 2003 prin hotărâre de urgență întrucât autostrada a fost declarată „lucrare care priveşte siguranţa şi securitatea naţională”. În anul 2016, după doi ani de „cercetări”, DNA a clasat dosarul dispariției contractului, iar în anul 2018 întregul dosar de anchetă a fost clasat. Firma Bechtel nu a fost obligată să plătească niciun fel de despăgubiri deoarece „faptele penale, dacă au existat, s-au prescris”.
(va urma)
yogaesoteric
15 decembrie 2019
15 decembrie 2019
marți, 17 decembrie 2019
Trădători și criminali încă nepedepsiți.
Paula Simon a postat în Pro Băsescu ! — simţindu-se dezamăgită.
Ilie
Sarbu, pe 17 decembrie 1989 a ferecat porțile Catedralei Ortodoxe din
Timișoara, lăsând astfel sutele de protestarii aflați pe trepte sa fie
secerați sub tirul mitralierelor armatei
ceaușiste! Apoi a devenit un mare grangur al odiosului sistem politic
pesedist! Nemernicul, socrul papitoiului Ponta, a trăit de atunci numai
in lux si privilegii! Doar anul trecut, Ilie Sârbu a beneficiat de un
salariu de 267.879 de lei de la Curtea de Conturi.
La acest venit se adaugă pensia bazată pe contributivitate, de 43.140 de lei; și pensia de parlamentar, care i-a adus 100.776 de lei. În total, el a încasat în 2018 nu mai puțin de 410.000 lei, adică vreo 34.000 de lei lunar!
Pana când mai înghițim batjocura asta ??
Facebook
La acest venit se adaugă pensia bazată pe contributivitate, de 43.140 de lei; și pensia de parlamentar, care i-a adus 100.776 de lei. În total, el a încasat în 2018 nu mai puțin de 410.000 lei, adică vreo 34.000 de lei lunar!
Pana când mai înghițim batjocura asta ??
luni, 16 decembrie 2019
Coca-Cola produce anual milioane de tone de ambalaje din plastic, obţinând profituri uriaşe, în timp ce lumea pur şi simplu se îneacă în deşeuri
Lumea pur şi simplu se îneacă în poluările produse de marile industrii, iar oceanele noastre devin un spațiu vast de depozitare a deșeurilor, în timp ce producătorii de ambalaje de plastic şi companiile petrochimice continuă să obțină profituri uriaşe.
În aceste condiţii, este surprinzător faptul că unul dintre cei mai mari producători de ambalaje din plastic, compania Coca-Cola, a recunoscut că produce anual câte 3,3 milioane de tone de ambalaje din plastic, echivalentul a 200.000 de sticle în fiecare minut. Compania a refuzat anterior să recunoască cifra, dar a dezvăluit în cele din urmă informațiile către Fundația Ellen MacArthur, o organizație non-guvernamentală care a desfășurat o campanie susţinută pentru a convinge guvernele și cele mai mari corporații producătoare de plastic să se angajeze în reducerea și eliminarea ambalajului de plastic până în 2025.
Fundaţia a publicat un raport care include și date de la alte 30 de companii – inclusiv Mars, Kellogg, Unilever și Nestle – care au acceptat să-și dezvăluie volumele anuale de ambalaje din plastic. Potrivit raportului, companiile produc în total 8 milioane de tone de ambalaje din material plastic anual. Cifrele exacte ale utilizării materialelor plastice nu sunt defalcate în raport, însă Coca-Cola este responsabilă pentru circa 20% din producția globală de sticle PET, care se ridică la aproximativ 500 de miliarde pe an. Şi, este important să reţineţi că doar 9% din totalul deşeurilor de plastic sunt reciclate.
Utilizarea plasticului este esențială pentru funcționarea economiei globale și, deși provoacă daune uriașe mediului înconjurător, totuşi el este „responsabil” pentru progresele spectaculoase ale societății moderne în domeniul medicinii, conservării alimentelor, transportului de apă, igienei, tehnologiei de vârf etc. Cu toate acestea, într-o economie care pune cel mai mare accent pe profitul pe termen scurt și o cultură care se învârte în jurul consumismului și a comodității, plasticul a devenit și el un blestem.
Materialele plastice au inundat oceanele și sursele de apă ale lumii, secretând toxine și substanțe chimice în mediul marin, care va avea ca rezultat, în cele din urmă, uciderea microorganismelor marine şi a peştilor mici. Conform unui raport întocmit pentru Forumul Economic Mondial din 2016 de la Davos, Elveția, până în 2050 se estimează că deșeurile de plastic din oceane vor depăși populaţia de peşti.
yogaesoteric
5 decembrie 2019
duminică, 15 decembrie 2019
„Patrioata” Firea a măsluit licitația pentru 100 de tramvaie ca să câștige turcii, nu Astra Arad! „Calculul punctajului a fost viciat!”
Acordarea contractului de 180 de milioane de euro, pentru 100 de tramvaie, de către Primăria Capitalei s-a transformat într-o afacere de tip mafiot. Încercând să repete schema cu atutobuzele turcești, Firea a măsluit licitația pentru a cumpăra și tramvaiele tot de la turci! O instituție a statului a oprit șmenul la timp.
La fix un an și o lună de la demararea licitației de cumpărarea a 100 de tramvaie noi pentru București, Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) obligă Primăria Capitalei să reevalueze corect ofertele depuse de Durmazlar (Turcia) și Astra Arad.CNSC arată că Primăria a acceptat depunerea unor acte după termen de către Durmazlar, dezvăluie Libertatea.ro. Prin această încălcare a regulilor, turcii au câștigat cu un punct în față (99-98), când de fapt ar fi trebuit să câștige Astra cu 7 puncte (98-91)!
Avantajarea companiei din Bursa, la depunerea actelor, este doar unul dintre motivele pentru care CNSC a anulat anunțul de declarare a câștigătorului. Primăria e obligată să desecretizeze documentele pe care a acceptat ca Durmazlar să le secretizeze împotriva legii. CNSC „consideră ca nejustificată clasificarea documentelor ca fiind «confidențiale»”.
Două observații esențiale:
- Prin măsluirea licitației, Primăria condusă de Gabriela Firea scoate din joc o companie românească, răpind șansa Astra Arad de a obține un contract de 180 de milioane de euro și de a contribui, astfel, la prosperitatea a mii de cetățeni români din Arad.
- Deși finanțarea pentru cele 100 de tramvaie e asigurată de Uniunea Europeană, Firea drenează banii spre turci, adică în afara UE! Dacă nu ar fi falsificat licitația, banii ar fi rămas la Arad, deci în UE.
Schema de fraudare a licitației: 8 puncte făcute cadou turcilor!
Decizia CNSC arată cum Primăria Capitalei a favorizat compania din Bursa. Tot la Bursa își are sediul și Otokar, producătorul care a fost preferat de Gabriela Firea firmei germane Mercedes la licitația pentru autobuze.La licitația pentru autobuze, în ciuda protestelor nemților, câștigători au rămas turcii. Acum, anunțul de declarare a câștigătorilor a fost anulat de CNSC.
Din documentele consultate de „Libertatea” rezultă că CNSC a constatat că firma Durmazlar a fost favorizată în timpul evaluării tehnice a ofertelor, primind puncte nemeritate, care i-au adus un avantaj determinant în câștigarea licitației.
Concret, oferta depusă de Durmazlar și Astra trebuia să conțină și un grafic de livrări a tramvaielor în primul an și un angajament ferm. Acest capitol reprezenta factor de evaluare de 8 puncte din 100. Așadar, avea o pondere de 8%.
Oferta turcilor nu a conținut acest grafic de livrare și nici angajamentul ferm. Comisia Primăriei le-a solicitat clarificări celor de la Durmazlar și le-a acceptat documentele după termenul-limită, încălcând astfel prevederile legale.
La acest capitol, turcii au primit maximum de puncte, 8, totalizând la final 99,61, în timp ce Astra a adunat în total 98,37.
Consiliul a remarcat importanța acestui factor, care avea cea mai mare pondere în evaluare, de 8%. Ceilalți factori erau cotați cu 2%, 3% sau 4%.
Dacă s-ar acorda punctaj 0 ofertei Dumazlar Makina pentru factorul de evaluare în discuție, ca urmare a lipsei din ofertă a informațiilor ce urmau a fi punctate, clasamentul se modifică decisiv: oferta Durmazlar Makine obține 91,61 puncte, iar cea a Astra Vagoane Arad rămâne la 98,37. Așadar, în loc să câștige turcii cu un punct în față, 99-98, ar fi câștigat Astra cu 98-91! Condiția era ca Primăria să nu fi acceptat depunerea unor acte după termenul-limită. CNSC arată că Primăria a încălcat articolul 209 din Legea 96/2016 și a creat un avantaj evident în favoarea unui ofertant (Durmazlar Makine).
Concluzia CNSC: „În situația de față, dată fiind ponderea acestui factor, de 8% din punctajul total, devine evident că, acceptând completarea cu graficul de lucrări după depunerea ofertei, calculul punctajului a fost viciat”.
Calendarul unei licitații măsluite
- 11 noiembrie 2018: Primăria publică anunțul de licitație pentru achiziționarea a 100 de tramvaie.
- 15 martie 2019: termenul-limită de depunere a ofertelor. Durmazlar Makine din Turcia și Astra Vagoane Arad sunt singurii candidați.
- Aprilie 2019: se deschid ofertele, după mai multe amânări și deliberări.
- 25 septembrie 2019: se finalizează evaluarea tehnică.
- 6 noiembrie 2019: după ce s-a făcut și evaluarea financiară, Primăria anunță câștigătorul – Durmazlar. Astra Vagoane contestă imediat rezultatul.
- 11 decembrie 2019: prin decizia Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC), la fix un an și o lună de la demararea procedurilor, Primăria Capitalei e obligată la „reevaluarea ofertelor depuse în cadrul procedurii de atribuire” și la „emiterea unui nou raport”.https://ziaristii.com/patrioata-firea-masluit-licitatia-pentru-100-de-tramvaie-ca-sa-castige-turcii-nu-astra-arad-calculul-punctajului-fost-viciat/?
- https://ziaristii.com/patrioata-firea-masluit-licitatia-pentru-100-de-tramvaie-ca-sa-castige-turcii-nu-astra-arad-calculul-punctajului-fost-viciat/? https://ziaristii.com/patrioata-firea-masluit-licitatia-pentru-100-de-tramvaie-ca-sa-castige-turcii-nu-astra-arad-calculul-punctajului-fost-viciat/?f
sâmbătă, 14 decembrie 2019
vineri, 13 decembrie 2019
Un general de carton amenință !!
https://www.facebook.com/PAULENACHE68/photos/a.240431393211476/527271524527460/?type=3&theater
Da, Google ascultă şi înregistrează tot ce spui în propria ta casă prin microfoane secrete de tip «cuib» (NEST)
Intimitatea noastră este extrem de preţioasă şi totuşi, în epoca tehnologiei, acesta este primul aspect pe care l-am pierdut.
De exemplu, de când social media a devenit tot mai populară, am renunţat la o mare parte din intimitate în mod voluntar. Postând imagini de oriunde mergem, lăsându-i pe toţi urmăritorii noştri să afle unde suntem, unde am fost, şi unde ne vom mai duce. Spunând tuturor, chiar şi unor oameni complet străini uneori, cele mai intime detalii şi planuri ale noastre etc.
După ce giganţii din big tech şi-au dat seama că cei mai mulţi utilizatori de Snapchat, Facebook, Instagram, Google, YouTube, Twitter şi alte platforme erau aşa de dispuşi să renunţe la intimitate, au început să o ia de bună considerând că le pot viola intimitatea după bunul plac, chiar fără permisiunea lor.
Aşa cum scrie publicaţia Business Insider, Google a anunţat recent că Nest Secure, sistemul lor de alarmă casnică, se updatează. După upgradare, a spus compania, utilizatorii vor putea să utilizeze Google Assistant, o tehnologie de asistent virtual.
Dar exista o problemă de care utilizatorii nu ştiau nimic: şi anume că sistemul lor Nest avea un microfon.
„Existenţa unui microfon în Nest Guard, care e parte componentă din alarmă, tastatură şi senzorul de mişcare în oferta pachetului Nest Secure, nu a fost niciodată dezvăluită în niciun material de prezentare al aparatului”, arată Business Insider.
Ulterior un purtător de cuvânt de la Google a spus site-urilor de ştiri că „omiterea micului detaliu a fost o eroare”:
„Microfonul din aparat n-a fost niciodată menit să fie secret şi ar fi fost necesar să fie listat în specificaţiile tehnologice”, a spus purtătorul de cuvânt al cărui nume nu a fost menţionat în articol. „Aceasta a fost o eroare din partea noastră.”
Compania a mai spus că „microfonul nu a fost niciodată activ şi că se activează doar dacă utilizatorul îi permite în mod explicit această opţiune”. Mai mult, oficialii Google au spus că microfonul a fost pus în sistemul Nest Guard în primul rând deoarece dezvoltatorii aplicaţiei au luat în considerare ce proprietăţi şi upgrad-uri mai pot fi adăugate mai târziu, cum ar fi capacitatea de a detecta spargerea sticlei.
Google are un istoric în furtul de date personale, după care spune: „Oops… scuze!”
Cât despre a crede compania Google când spune că microfonul e inactiv până ce utilizatorul îl face activ, este cel puţin dubios, în cel mai bun caz, dat fiind că Google nu s-a deranjat niciodată măcar să spună cuiva că Nest Guard vine cu un microfon.
Aşa cum scria în noiembrie 2017 NewsTarget, Google are reputaţia că foloseşte softul de activare a vocii pentru a-şi dubla mijloacele de ascultare:
„Deşi scopul asistentului de voce este de a facilita folosirea smartphon-ului, el ar putea fi de asemenea perceput ca o ameninţarepentru securitatea şi intimitatea personală. Când aplicaţia este deschisă, ascultă tot ce-i spui, şi chiar e activată de zgomotul de fond sau de conversaţiile cu alte persoane.”
Şi alte aparate smart (inteligente) sunt capabile să asculte, aşa cum a punctat Surveillance.news:
„Potrivit cercetătorilor de securitate, un defect din aplicaţia LG SmartThinQ poate permite hackerilor să obţină controlul diferitelor electrocasnice, cum ar fi maşinile de spălat vase inteligente, frigiderele, cuptoarele, uscătoarele sau aspiratoarele.”
Cât despre Nest Guard, Business Insider notează: „Revelaţia despre un microfon pre-instalat reaminteşte de momentul când tehnologia Google a servit ca aspirator de date personale fără permisiune. În 2010, de exemplu, susţinătorii intimităţii au fost oripilaţi când Google a recunoscut că flota proprie de maşini de la Street View a cules «accidental» date personale ce erau transmise printr-o reţea nesecurizată WiFi a unui consumator, date care includeau şi adrese de e-mail.”
Google a cumpărat aplicaţia Nest în 2014 cu 3,2 miliarde de dolari, iar astăzi este o companie de sine stătătoare aflată sub umbrela Alphabet.
yogaesoteric
5 decembrie 2019
Abonați-vă la:
Postări (Atom)