Putregaiul nu renunță.

‎Paula Simon‎ în Pro Băsescu !

18 ore · 

PAUL Enache

19 ore · 

Teodor Meleșcanu refuză să demisioneze din funcția de președinte al Senatului, până la publicarea deciziei în Monitorul Oficial: După publicarea deciziei, vom face consultări pentru a găsi cea mai bună soluție.
acum o oră
Teodor Meleșcanu a susținut o declarație de presă la scurt timp după decizia CCR, care a arătat că alegerea sa în funcția de președinte al Senatului a fost neconstituțională. Meleșcanu a anunțat că până la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, „eu îmi asum prerogativele funcției”.
Totodată, fostul ministru de Externe consideră că „faptul că decizia nu a fost în unanimitate dovedește că au fost și alte hotărâri”. Meleșcanu a mai adăugat că tot ce își dorește este să poată „contribui la activitatea cât mai bună a Senatului, într-o perioadă de frământări”.

Într-o țară normală, Meleşcanu avea deja 30 de ani de puşcărie executați. La noi, are pensie specială!

2000 de euro pe lună. Doar pensie. Plus salariul pentru funcția de al doilea om în stat. Al doilea om în stat!!! Ca să se ştie că nu au murit degeaba atâția tineri la Revoluție, în timp ce Meleşcanu era la Viena, unde îl apăra pe Ceausescu susținând că nu trage nimeni în popor, că e vorba doar doar zvonuri colportate în scopuri duşmănoase. Nu l-a cercetat nimeni preț de 30 de ani. Ăia care ar fi trebuit să-l cerceteze iau şi ei pensii speciale. Tot ca să se ştie că nu au murit degeaba atâția tineri la Revoluție. Că doar nu pentru ei iau atâția bani.

https://kmkz.ro/de-ras/intr-o-tara-normala-melescanu-avea-deja-30-de-ani-de-puscarie-executati-la-noi-are-pensie?fbclid=IwAR2JlYC8Owo_Uu04PSOsG9fiIekEezpntFfY51JekkVR9xmXxpC4PjFFs1I

Cand nesimtirea si tupeul nu mai au limite...!

Trei "persoane fizice" i-au dat cu împrumut lui Șerban Nicolae 233.500 de euro și 120.000 de lei. Numele acestor persoane, deși trebuia să fie menționate în declarația de avere, lipsesc. Tot lipsă este și salariul nevestei de la Incertrans, companie de stat, dezvăluie Newsweek România.

Tupeul de care Șerban Nicolae nu duce lipsă niciodată nu s-a limitat la a nu declara cine sunt persoanele de la care a luat sute de mii de euro, ci s-a manifestat și prin anonimizarea unor date, din cauza unei "clauze de confidențialitate". 

Astfel, senatorul PSD a anonimizat un cont bancar, dar și salariul soției, Adriana Nicolae, încasat de la Incertrans - Institutul de Cercetări în Transporturi, companie pe acțiuni deținute majoritar de statul român prin Ministerul Cercetării și Inovării. La Incertrans, Adrian Nicolae deține, conform organigramei companiei, funcția de director comercial-administrativ.

Nesimțirea lui Nicolae a mers atât de departe încât, la finalul declarației de avere, a "argumentat" juridic alegerea anonimizării informațiilor, însăilând niște articole de lege și, astfel, bătându-și joc de legea declarării averilor. Fără nici o consecință, însă, din partea Agenției Naționale de Integritate.
https://www.comisarul.ro/articol/ti-ai-dracu-de-sobolani!/serban-nicolae-si-secre_1060729.html?fbclid=IwAR14kMQLb3IXkcpidaOLyRMxQmnTGvqg50VTjhgmYKEh3X4DeSkdFrRFZl4

Trecutul bolşevic al PSD (X)

Prima parte a anilor 2010 (continuare)
Adrian Severin – ajunge şi el pentru o scurtă perioadă în închisoare

Din septembrie 2005, Adrian Severin a activat ca euro-observator român în Parlamentul European. Din 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană a fost numit europarlamentar. Dar nu i-a mers prea bine. A fost demascat că în perioada decembrie 2010 - martie 2011 a acceptat oferta-momeală a doi jurnalişti de la publicația britanică The Sunday Times. Cei doi efectuau o investigație sub acoperire şi i-au oferit lui Adrian Severin 100.000 euro în schimbul unui angajament. În primul rând, urma să depună câteva amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European. În al doilea rând, Severin ar fi urmat să voteze împotriva altor amendamente ce nu corespundeau intereselor societății comerciale pe care jurnaliştii pretindeau că o susțin. Marele profesor de drept şi europarlamentar Adrian Severin a căzut în plasă în modul cel mai penibil, fiind prezentate probe video mai mult decât concludente ale trocului. În felul acesta a făcut de ruşine şi România, țara pe care o reprezenta. Severin a fost condamnat în țară la 4 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi a fost suspendat din funcția de vicepreşedinte al PSD. După câteva zile de la declanşarea scandalului a fost somat să demisioneze şi din partid.

A.S.

Cu toate acestea, câteva luni după ce a fost prins cu mita, pe data de 25 noiembrie 2011, Adrian Severin a stârnit stupoare când a susținut la Bucureşti o prelegere foarte caustică împotriva corupției. Apărea pe la televiziuni şi continua să susțină țanțoş că e nevinovat în contextul în care dovezile luării sale de mită erau larg accesibile şi DNA începuse deja urmărirea penală împotriva sa. Cam asta e mentalitatea şi atitudinea celor care au minciuna şi tupeul în sânge!

În noiembrie 2016, Adrian Severin a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracțiunilor de luare de mită şi trafic de influență. Dar a ieşit repede, pe 28 februarie 2018 (după un an şi două luni), fiind eliberat condiționat. Continuă şi acum să dea lecții de moralitate în spațiul public.

Sunt interesante şi declarațiile publice despre relația lui Adrian Severin cu serviciile secrete. În 2014 a fost livrată în mass-media informația că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea. În acest context fostul ministru al apărării, Victor Babiuc, relata într-o emisiune televizată că „toți cei care eram în micul consiliu care conducea PD, alături de Petre Roman, toți l-am acoperit pe Traian Băsescu”. Babiuc a explicat că şi Adrian Severin făcea parte din conducere, dar la indicația serviciilor secrete a demisionat din PD „pentru că nu ar fi fost confirmat”. Babiuc a făcut referire şi la o listă cu ofițerii acoperiți din presă pe care Severin ar fi avut-o. De fapt, Adrian Severin mai vorbise el însuşi despre acea listă încă din anul 1997, ceea ce provocase un scandal uriaş în presă. Situația s-a inflamat atât de mult încât a condus în final la demisia lui din funcția de ministru de externe.

Întrucât afirmațiile sale au continuat să producă reverberații, în anul 2006 Severin a căutat să închidă subiectul printr-un fel de clarificare. Într-un editorial din 2006, el scria că preşedintele Emil Constantinescu ar fi încercat în mandatul său să „abordeze frontal această problemă” (a serviciilor secrete). Dar că „Nu a făcut-o nu atât pentru că nu a dorit-o, ci pentru că nu a fost lăsat să o facă de o coaliţie de forţe oculte. Ulterior, el s-a declarat învins de serviciile de securitate”. Severin ştia mai multe, dar a încheiat busc şi enigmatic doar cu precizarea lapidară că: „Înfrângerea a avut loc luni, 22 decembrie 1997, spre miezul nopții”.
Ei bine, dacă ne gândim că Emil Constantinescu a fost preşedinte din anul 1996 până în anul 2000, atunci avem confirmarea clară cu privire la cine a condus de fapt România în perioada 1997-2000.

Sfârşitul anilor 2010 – A trecut bolşevismul şi a venit globalismul

După un secol de cominternism şi internaționalism şi după ce a fost 70 de ani la conducere cu mici întreruperi, trupa cominternistă a pierdut puterea în România, în favoarea altora. Jocurile se schimbă la nivel internațional. Vremea bolşevismului, coordonat de la Moscova, a trecut. Păpuşarii mondiali acționează acum prin intermediul Globalismului şi „progresismului” pentru a subjuga națiunile şi pentru a-şi continua agenda instituirii unei „Noi Ordini Mondiale”. De 30 de ani lumina a început să răsară din Vest, de la Bruxelles şi mai ales de la Washington ori din Israel. Marionetele din România ale noilor stăpâni sunt exponenții „societății deschise” soroşiste de la PNL, USR şi altele asemenea.

Reduşi la un statut inferior, expirat, ultimii reprezentanți majori ai Trupei Cominterniste (Victor Ponta, Adrian Năstase şi Adrian Severin) caută să se adapteze îmbrățişând şi propagând teze patriotice, naționale şi naționaliste, ca mijloc de a câştiga simpatia publică. Să constatăm împreună câteva exemple.

Adrian Năstase reiterează sistematic ideea că „PSD are nevoie de un mesaj mai puternic de natură naționalistă”. Şi că „Este nevoie de un mesaj care să ţină seama şi de evoluţiile din Europa, de ceea ce s-a întâmplat în Marea Britanie, de repoziționarea ţărilor din grupul de la Vişegrad față de Bruxelles. E nevoie de un mesaj mai puternic de natură naţionalistă legat de suveranitatea României, un mesaj de demnitate”. Foarte mobilizator, nu-i aşa? Mai ales dacă ne gândim că asta ne-o spune cel care a dat pe mai nimic austriecilor de la OMV o mare parte din petrolul României. Nicio problemă, noile fantoşe care maimuțăresc guvernarea procedează exact la fel. Concesionarea noilor zăcăminte de gaze naturale care au fost în ultimii ani descoperite în Marea Neagră, de o valoare şi mărime uriaşă (peste 200 de miliarde de metri cubi), reprezintă un jaf colosal din avuția statului român (detalii aici).

La rândul său, Victor Ponta marşează pe aceeaşi orientare cu noul său partid, PRO România. În septembrie 2016, Ponta devenise mare patriot la televiziunea Antena3: „E nevoie în acest moment – şi nu există în România – de un partid naționalist. Există un electorat care se simte reprezentat nu de PSD, nu de PNL, nici măcar de ALDE, ci de un partid naționalist care să nu fie extremist”.
Desigur, am văzut foarte bine cum a înțeles Victor Ponta să aplice „naționalismul” atunci când a trimis jandarmii la Pungeşti să îi cotonogească pe țăranii care îşi apărau pământurile de fracturarea hidraulică jinduită de Chevron. Sau când a acordat corporațiilor multinaționale toate favorurile posibile, călcând în picioare interesele şi drepturile statului român.

V.P.

Tot la fel, Adrian Severin, alt mare „patriot” din vechea gaşcă bolşevistă, explica savant nu demult că România „trebuie să construiască un sistem de alianţe multivectorial cu geometrie variabilă (...) Dacă (România) alege supunerea, adică alinierea servilă la comenzile altora, tot ce mai poate face este să încerce a-şi procura stăpânul care i se pare cel mai convenabil, înainte că stăpânii potenţiali să se înţeleagă între ei; cu menţiunea că adesea, pentru a-şi salva liniştea, stăpânii fac tranzacţii prin care îşi transferă unii altora teritorii, cu tot cu sufletele care le locuiesc”.

Desigur, ştim cât de versat este Adrian Severin cu „tranzacțiile” de teritorii pe care le fac „stăpânii”, deoarece chiar el a fost sluga care a pus umărul ca România să fie deposedată de teritorii. Reamintim că pe când era ministru de Externe, în 1997, Severin a contribuit decisiv la semnarea unui tratat cu Ucraina prin care România a renunțat oficial la orice pretenții privind nordul Bucovinei, Herța, sudul Basarabiei şi Insula Şerpilor. Respectivele teritorii fuseseră luate cu japca de bolşevici pe vremea Uniunii Sovietice, iar Adrian Severin şi Emil Constantinescu au decis (fără vreo consultare a românilor) să rămână aşa.

Ați văzut unde ni se ascundeau „patrioții”? Ei sunt cei care împreună sau succesiv, cu tații sau cu bunicii lor, cu familiile, cu rudele, cu prietenii şi cu coteriile lor au jefuit, violat şi sodomizat România vreme de 70 de ani. Tot ei vin acum şi ne spun cum ar fi necesar să fie orientată țara şi caută să ne convingă evocând prețioasa lor experiență şi „bunele” intenții pe care le-ar avea...

Partea mai tristă este că suntem o țară sub ocupație şi ironia este că mulți români nici măcar nu îşi dau seama de asta. Pentru că noua ocupație occidentală este mult mai vicleană decât cea bolşevică. Nu numai că noii „stăpâni” ne-au furat toate resursele, dar ne-au confiscat identitatea de neam. Ei nu mai acționează preponderent prin forță, prin constrângere exterioară, ci ne-au subminat însăşi conştiințele. Ne-au confiscat trecutul (istoria) şi viitorul (posibilitățile). Ne-au înstrăinat – la propriu şi la figurat – tinerele generații.

Tocmai de aceea subzistența ca popor înseamnă să ştim şi să nu uităm cine suntem. Cu cât suntem mai mulți cei care ne cunoaştem istoria şi simțim că ne bate în piept o inimă de român, cu atât mai există speranță. Din fericire mai există oameni care țin cu curaj aprinsă flacăra conştiinței naționale. Unul dintre ei este chiar în PSD şi se numeşte Liviu Pleşoianu. Ar putea fi acesta un semn că în PSD mai există – paradoxal – o redută naționalistă în fața tăvălugului neo-liberalismului globalist? Este greu de spus dacă Pleşoianu este sau nu o voce singulară, dar mesajul lui, cu care încheiem această serie de articole, merită luat în seamă:

„România are un Destin măreț, iar stăpânii din umbră ştiu bine asta. O ştiu mai bine chiar decât poporul român, care încă îşi doarme propria menire şi pe care chiar ei îl țin în adormire! România, pentru a se salva, trebuie să-şi propună salvarea fibrei omeneşti. România, pentru a conta, trebuie să înceapă să-şi accepte şi să-şi construiască Rostul unei națiuni-punte între Est şi Vest. Nu ne va folosi la nimic dacă vom continua să ne mişcăm haotic în actualul accelerator dement de particule beligerante. Dacă începe un război între Est şi Vest, suntem oricum pierduți, cu toții! Nu ne va apăra niciun scut! Singura şansă este aceea de a deveni noi înşine deschizători de drumuri. Avem toate datele geografice, dar mai ales spirituale în acest sens. Am putea miza în continuare pe bocancul strivitor, dar «salvator» sau ne-am putea tăia, prin ceața lumii, noua perspectivă a unui popor care îi propune lumii celei mari altceva: o lume în care ființa omenească, în profunzimea sa, este reaşezată în centrul lumii oamenilor. Aceasta este chintesența încercării, a străduinței mele din aceşti ani: să le ofer românilor alternativa reaşezării în propriul Destin. Nu e uşor, nu e greu, e pur şi simplu singura cale care nu duce către neant şi aneantizare.”

yogaesoteric
15 ianuarie 2020

«Discriminarea», «Intoleranța» și «Toleranța represivă» – concepte marxiste ale Școlii de la Frankfurt, care au reapărut altfel deghizate (III)

 Bertrand Russell: O strategie planetară – Bolșevism în Est, Freudo-marxism în Vest

 
Bertrand Russell

Dar cum s-a ajuns aici? Cum s-a sărit de la Marx la Marcuse şi de acolo la dictatura Corectitudinii Politice de azi? Care au fost paşii acestui traseu uluitor până s-a ajuns ca perversiunea să fie impusă politic ca un comportament privilegiat şi protejat?
Răspunsul presupune o incursiune în istoria acestei ideologii, cum o face William Lind, care dovedeşte oricui este de bună credinţă, continuitatea şi coerenţa ei de-a lungul ultimului secol. Aşadar, se confirmă că Aldous Huxley a avut dreptate, că a văzut mai bine decât Orwell. Să fi fost Huxley un vizionar? Sau, pur şi simplu, a fost mai bine informat?
Bunicul lui Huxley, agnosticul Thomas Huxley – supranumit „buldogul lui Darwin” la vremea lui, în secolul al XIX-lea – a jucat un rol crucial în impunerea darwinismului şi secularizării în Anglia şi în lume. Iar fratele lui Aldous Huxley – Julian Huxley – a fost, la rândul lui o figură proeminentă a sintezei evoluţioniste, primind importante distincţii pentru popularizarea evoluţionismului ateu prin selecţie naturală (Medalia Darwin – Royal Society). La vremea lui, Julian a fost un militant prestigios pentru contracepţie şi avort (Premiul Lasker Foundation pentru Planificare Parentală – World Population), eugenie (Preşedinte al Societăţii Britanice pentru Eugenie, 1959-1962) şi pentru guvern unic mondial.
Alte influenţe asupra lui Huxley includ pe fabianul (socialist utopic) H.G. Wells, Republica de la Weimar şi libertinajul Berlinului anilor ’20, unde l-a putut întâlni pe sinistrul ocultist Aleister Crowley şi o înfloritoare cultură a drogurilor... Aşadar este cert că în 1931, când şi-a scris distopia, Aldous Huxley ştia bine ce ni se pregătea: avea informații chiar de la sursă.
Încă din 1915, Huxley a cunoscut un alt marxist celebru, Bertrand Russell, care va avea asupra sa o influenţă durabilă. Uluitoarea carte a lui Russell, apărută în 1920, Practica şi teoria bolşevismului, e bazată pe vizita făcută de acesta în URSS după Revoluţia din 1917 şi discuţiile avute cu Lenin şi Troţki. Noul stat ateu bolşevic, impus prin înşelăciune şi teroare, atentate, manipulare şi genocid, i se părea lui Russell o „încercare splendidă şi nobilă”, comunismul – „un ideal pentru care merită luptat, demn de admiraţia şi recunoştinţa părţii progresiste a omenirii”, iar ideile fundamentale ale bolşevismului – „deloc impracticabile ci, dacă s-ar realiza, ele ar spori nemăsurat de mult binele umanităţii”.
Din experienţa sa sovietică, întâlnirile cu Lenin şi cu a Treia Internaţională Socialistă, Russell a tras concluzia că revoluţia socialistă – pe care o considera drept cea mai mare binefacere pentru omenire – putea reuşi doar într-o ţară prosperă. Din acest motiv, credea Russell, ea era posibilă doar într-o ţară ca America, dar numai treptat, după ce aceasta va deveni mai întâi socialistă, adică după ce gândirea oamenilor va fi schimbată, astfel încât majoritatea să fie în favoarea comunismului, iar oponenţii prea slabi să-l poată împiedica.
Russell era convins că Lenin greşea nu în scopul său final – instaurarea comunismului în întreaga lume fiind şi propriul său ţel – ci ca metodă: teroarea şi violenţa. „Natura umană nu poate fi complet transformată prin forţă”, scria Russell în 1920 despre modul în care se impusese bolşevismul în Rusia. „Oamenii vor divertisment [amusement] şi prin asta trebuie ei să fie manipulaţi”. Exact ce avea să scrie şi Huxley mai târziu. El considera bolşevismul drept o formă rudimentară, chiar barbară, de socialism.
O asemenea formă violentă, autoritară, era – conform lui Russell – potrivită pentru o Rusie primitivă, lipsită de libertăţi personale şi de o tradiţie democratică, obişnuită cu sistemul absolutist ţarist. Din acest motiv, în Rusia „bolşevismul era bun fiindcă împiedica haosul mai bine ca oricare alt sistem”. În schimb, în Anglia, SUA sau altă ţară cu tradiţii democratice, comunismul ar fi fost necesar să fie „mult mai tolerant” şi ar fi putut ajunge la putere doar printr-o schimbare graduală a psihologiei oamenilor. Motivaţia pe care s-ar baza acest proces – scrie Russell – este necesar să ia în calcul „cele patru patimi” şi să urmărească abolirea tipului de moralitate impus de burghezie (cei ce deţin capitalul). De aceea, Russell credea că este nevoie să fie aplicată psihanaliza în politică.
Este uluitor cum Russell expunea, încă din 1920, liniile întregului program ce avea să fie aplicat la scară planetară în secolul XX: Bolşevism în Est, Freudo-marxism în Vest. Acest program a făcut o carieră spectaculoasă în anii şi deceniile care au urmat, începând cu Georg Lukacs şi Şcoala de la Frankfurt, şi ajungând la dictatura Corectitudinii Politice, care azi ne este impusă de acolo de unde Russell a prevăzut cu un secol în urmă.
De aceea, credem că avem datoria de a afirma explicit ceea ce puţini au curaj să spună azi: că împăratul este gol. Că Political Correctness nu e decât Freudo-Marxism sau Marxism Cultural, grefat pe neoliberalism.
Conchita Wurst: O anti antropologie de la „seceră și ciocan” la „scoică și cârnat”. Acvila comunistă și Phoenixul
1. „Wurst”: brandul Transvisionului freudo-marxist
Să luăm un ultim studiu de caz pentru a ilustra modul în care este aplicat cu consecvenţă road-map-ul elaborat de Marcuse & Co. privind „toleranţa represivă” şi noua clasă revoluţionară care a înlocuit proletariatul întru înfăptuirea revoluţiei totale, minoritatea „oprimată” care „a realizat unitatea Logosului cu Erosul”: Thomas Neuwirth, alias „Conchita Wurst”, câştigătorul Eurovisionului 2014.

„Eurovisionul este un aranjament între nişte grupuri de şmecheri ce promovează o agendă politică proprie în numele majorităţii. Fără «femeia cu barbă» n-ar fi ştiut nimeni că a avut loc finala Eurovision.”
George Damian are dreptate. Eurovisionul n-are nicio legătură cu muzica, e pură corecţie politică, dictatura minorităţii deviante.
2. Rusia între Lenin şi Hristos: un imperiu schizofrenic
Desigur, una din acuzaţiile inevitabile va fi şi aceea că aş „ţine cu Vladimir Putin”, fiindcă acesta e discursul la modă: dacă pledezi pentru bun-simţ, nu eşti homofil, critici corectitudinea politică sau îl susţii pe Iulian Capsali fiindcă e ortodox, înseamnă automat că eşti filorus şi de partea „Putinist-ortodoxismului”. De aceea este necesar să precizez, măcar pentru cititorii oneşti: Nu sunt absolut deloc de partea lui Putin. Nu sunt împotriva Europei de Vest, a Statelor Unite sau a democrației. Admir cultura occidentală la fel de mult ca oricare din cei ce mi-ar putea aduce asemenea acuzații şi o cunosc mai bine decât cei mai mulți dintre ei. Sunt doar împotriva ideologiei agresiv anticreştine, corecte politic, homosexualiste, proavort şi „gender”, care ne invadează azi dinspre segmentul secularizat al unui Occident ce se vrea „post-creştin”. Sunt de partea unei Românii normale. Sunt ortodox practicant şi nu am a mă ruşina de asta.
Cine are discernământ sesizează imediat şi foarte clar cât de rudimentare şi reducţioniste sunt generalizările şi echivalările stupide de tipul: Ortodoxie = Putin. Mai întâi, fiindcă ortodoxia lui Putin stă sub semnul conjuncturilor şi intereselor politice; iar apoi, fiindcă nu oricine face parte din Biserica Ortodoxă Română face parte automat şi din Putin Fan-club, chiar dimpotrivă. De altfel, s-a observat deja că cei ce se opun în Europa sancţiunilor contra Rusiei sunt tocmai socialiştii, adică cei ce promovează mai abitir agenda homosexualistă. Deci, cine e fan Putin? Tocmai sponsorii lui „Wurst”.
Şi, dacă e vorba de Putin, este necesar să fie spus că el face un imens deserviciu Ortodoxiei, familiei tradiţionale şi valorilor conservatoare pe care le apără, cât timp dă apă la moară celor ce le asociază, din pricina lui, cu politica tancului, violenţei, expansiunii şi războiului. Şi Eurovisionul nu e singurul caz în care se fac asemenea asocieri nefericite. „Schizofrenia” ruşilor, despre care vorbea Dan Puric foarte pertinent într-o conferinţă, este extrem de gravă: incapacitatea ruşilor de a sesiza contradicţia fundamentală, ireconciliabilă, dintre creştinism şi comunism, „Seceră şi ciocan” şi Cruce, expansionism militarist şi duh ortodox, poate duce Rusia la dezastru. […]
3. România către SUA: vreți ataşate lesbiene sau aliat geostrategic?
În acelaşi timp, e vremea ca şi politicienii români să înveţe să pună la rândul lor condiţii aliaţilor şi partenerilor occidentali, să negocieze parteneriate reale de pe poziţii corecte, nu în genunchi. România nu mai este consumator de securitate pentru NATO, ci furnizor de securitate, nu doar în regiune, ci şi pe alte continente. De aceea, dacă Statele Unite oferă României garanţii de securitate, aşa cum au reiterat la Bucureşti vicepreşedintele Joe Biden şi alţi oficiali americani, şi dacă doresc un aliat de nădejde, puternic şi devotat, cu rol geostrategic, aşa cum România vrea şi poate să fie, atunci America este necesar să înveţe să respecte România ca pe un adevărat aliat şi partener, nu s-o trateze ca pe o mămăligă amorfă în care poate imprima pecetea oricărei aberaţii culturale şi sexuale ce i se năzare vreunui filosof neomarxist ciudatqueer.
Domnule Joe Biden, dacă monitorizaţi presa română aşa cum s-ar cuveni, atunci vă rugăm ţineţi cont şi de prezenta solicitare a poporului ortodox din România: respectaţi-ne tradiţiile şi libertatea de credinţă religioasă, care e garantată inclusiv în Constituţia americană. Daţi-ne pace cu Corectitudinea Politică. Nu ne mai impuneţi modele culturale ateiste, neomarxiste, străine civilizaţiei noastre, pe care poporul nostru le respinge în mod organic. Nu mai trimiteţi în România ataşate culturale lesbiene care impun evenimente LGBT pe agenda instituţiilor noastre culturale (Muzeul Ţăranului Român) şi ne dau lecţii de „toleranţă”. Poporul nostru e tolerant şi îngăduitor, dar nu acceptă propaganda agresivă LGBT promovată neinspirat de Ambasada SUA la Bucureşti. Nu mai faceţi presiuni oficiale sau lobby neoficial pentru cauza homosexualismului, pedofiliei, studiilor de gen extremiste, feminismului radical şi altor ideologii corecte politic.

 
Joe Biden

Lăsaţi-ne să trăim creştineşte, fără să discriminăm sau să persecutăm pe nimeni, dar şi fără să ne fie frică să ne trimitem copiii la grădiniţă sau şcoală ca să nu fie spălaţi pe creier de educatori şi profesori, la rândul lor spălaţi pe creier sau pur şi simplu cinici. Nu mai exportaţi în România curente incompatibile cu moştenirea noastră spirituală şi paideuma milenară ce ne caracteriza ca popor cu secole înainte ca naţiunea americană să se fi născut.
Respectaţi-ne şi vă respectăm şi noi. Suntem admiratori ai culturii americane şi apreciem contribuţia ei excepţională la civilizaţia globală. Iubim poporul american pentru marile lui calităţi. Acceptați-ne şi dumneavoastră ca civilizație creştină tradițională şi respectați-ne valorile – care sunt cele bimilenare ale creştinismului ortodox. Veţi continua, astfel, să aveţi în noi aliaţi de nădejde şi o opinie publică favorabilă şi fidelă Americii. Vorbesc de o opinie publică reală, nu de prezenţa excesiv de vocală în spaţiul mediatic a celor câteva ONG-uri ale lobbyului homosexualist şi sexualist de tip Kinsey-ist, ce exprimă doleanţele extremiste ale unei minorităţi infime.
Precizăm că acesta nu este nicidecum un „discurs al urii”: nimeni nu are nimic cu aceste minorităţi, care pot trăi în privat cum doresc, ci doar cu pretenţia lor de a impune majorităţii drept „normalitate” standardele lor obraznice, lipsite de ruşine şi bun-simţ. Iar pragmatic vorbind, ştiţi bine că nu lesbienele vor lupta pe fronturile Alianței, ci Forțele Armate Române, care împărtăşesc ferm valorile familiei tradiţionale. E în interesul dumneavoastră şi al democraţiei să le respectaţi această alegere morală.
Domnule Biden, respectaţi-ne şi veţi găsi mereu aici parteneri de încredere. Sunt pe agendă aspecte importante. Avem de făcut faţă unor ameninţări grave de securitate şi unor provocări fără precedent, în contextul riscului prezentat de armele moderne de distrugere în masă, nucleare sau nu. Scutiți-ne de ingerințe culturale sordide. Haideţi să ne concentrăm pe aspectele serioase. Va fi în avantajul dumneavoastră, al poporului american, al democraţiei şi libertăţii în lume. Al unei libertăţi reale, nu al uneia înţelese greşit în sensul distrugerii ţesutului social şi familiei creştine tradiţionale. Românii sunt iubitori de pace; nu doresc un nou război mondial cu efecte catastrofale. De aceea, haideţi să găsim împreună soluţii echilibrate pentru a păstra pacea sub aspect militar, odată cu cea socială, în această regiune.
Domnule Biden, politica culturală pro-homosexualistă, Freudo-Marxistă a actualei administraţii americane are în România efecte contra-productive, destabilizatoare. Chiar dacă ele nu se văd de la Washington, se văd prea bine de la Bucureşti. Vă asigur că va fi în avantajul reciproc să renunţaţi la ea, cel puţin în România. E regretabil că niciun politician român n-a avut curajul să vă spună deschis aceste aspecte. Dar ele exprimă sentimentele majorităţii românilor, inclusiv ale soţiilor şi părinţilor tinerilor militari români ce-şi riscă viaţa în diverse teatre de operaţiuni NATO, cărora le-aţi mulţumit public la Bucureşti. Nu le mai jigniţi cu pledoarii pentru stiluri de viaţă deşănţate, în numele unei non-discriminări pe care n-o mai cumpără nimeni, nici măcar cei în cauză. Căci, da, primii care se leapădă de principiul non-discriminării sunt homosexualii înşişi. Ei îşi declară pe faţă intenţia de a discrimina majoritatea.
Dacă nu mă credeţi, citiţi The Overhauling of Straight America, de Marshall Kirk şi Erastes Pill. Sunt americani. Vă rugăm insistent, încetaţi a le implementa agenda subversivă în România. Noi, românii, suntem în mod neechivoc în favoarea unui curs pro-occidental, pro-democraţie. Dar vă rugăm, recitiţi-i pe părinţii fondatori ai Republicii Americane ca să vedeţi cu ce valori este sinonimă democraţia: în niciun caz cu imoralitatea, perversiunea, promiscuitatea, manipularea de masă şi politicile anti-creştine. Oare nu Thomas Jefferson spune că virtutea este „liantul” ce ţine laolaltă o republică? Că libertatea şi republicanismul necesită o societate virtuoasă, iar creştinismul are „cel mai sublim cod moral dat omului vreodată”? Oare n-a spus şi John Adams: „Nu avem niciun guvern cu atâta putere încât să fie capabil a ţine în frâu patimile omeneşti nestrunite de morală şi religie. Constituţia noastră e făcută pentru un popor moral şi religios. E cu totul nepotrivită pentru a guverna orice altfel de popor”. Aceasta e America pe care o iubesc românii, spre care au privit cu admiraţie şi încredere. Este America despre care s-a spus: „Am căutat cheia măreţiei Americii... Abia când am intrat în bisericile Americii şi am auzit amvoanele înflăcărate de dreptate (aflame with righteousness) am înţeles secretul geniului şi puterii ei. America este mare fiindcă este bună. Dacă America va înceta să fie bună, America va înceta să fie mare.”
Democraţia americană s-a clădit pe libertatea religioasă şi de conştiinţă: prima libertate înscrisă în faimosul Bill of Rights american e libertatea religioasă.
Domnule Biden, vreme de 45 de ani, sub comunism, noi, românii, am visat prea mult la democraţie, pentru ca acum s-o vedem terfelită în noroiul ideologiei homosexualiste şi trans-sexualiste. Am dorit prea mult să scăpăm de Marxism, pentru ca acum să-l vedem reintrodus... pe uşa din dos. Şi de către cine? Tocmai de către aliaţii noştri americani?! Credeţi-ne, ştim să-l recunoaştem mai bine decât dumneavoastră, în noul lui avatar. Fiindcă suntem păţiţi. Îi cunoaştem prea bine scopurile demonice, anticreştine, ca să ne mai lăsăm păcăliţi a doua oară. Deci, vă rugăm, slăbiţi-ne cu Neo-marxismul.
Andrei Dîrlău
(va urma)

 yogaesoteric

13 ianuarie 2020

Vela: Carmen Dan a luat din banii MAI un BMW Seria 7 şi 4 Touareg-uri pentru protecţia demnitarilor PSD

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat vineri, în timpul unei conferinţe de presă, că a descoperit investiţii suspecte făcute de instituţia pe care o reprezintă. Spre exemplu, au fost cumpărate pentru Jandarmerie televizoare cu 1.000 de euro bucata, precum şi maşini de sute de mii de euro pentru protejarea demnitarilor PSD. În plus, Vela a precizat că a cerut Camerei Deputaţilor să returneze un BMW Seria 7 cumpărat de MAI în perioada în care ministerul era condus de Carmen Dan.

“Aş fi preferat ca domnii de la Sindicate să ia măsuri şi când doamna Carmen Dan a cumpărat şeptar, un BMW Seria 7, echivalentul a 7 Dacii Logan, şi l-a dat în comodat la Camera Deputaţilor. Eu sunt de două luni ministru şi am solicitat Camerei Deputaţilor să returneze maşinile de lux cumpărate pe banii poliţiştilor, din venituri proprii, din încasările de la plăcuţele de înmatriculare, cumpărând prin acest Minister, cheltuind bani aiurea, în loc să cumpere autoturisme pentru colegii de sindicat ai domnilor care ridică această problemă şi mă întreabă pe mine, făcând aceste comparaţii macabre”, a susţinut Marcel Vela.

De altfel, ministrul de Interne a criticat faptul că banii cheltuiţi inoportun pe televizoare scumpe şi maşini de lux pentru Jandarmerie puteau fi folosiţi la dotarea poliţiştilor care încă folosesc învechitele pistoale Carpaţi.

“Până acum au fost miniştri care au cumpărat BMW Seria 7, ultimul tip, ca să îl facă cadou la Camera Deputaţilor, din banii poliţiştilor. Au cumpărat 4 maşini Touareg noi, 200.000 toate patru, la Jandarmerie, care să asigure protecţia unor demnitari PSD. De 200.000 de euro puteau fi cumpărate cel puţin 500 de pistoale ca să salvăm membrii de sindicat din stradă care au [pistoale - n.r.] Carpaţi acum. Totodată am găsit sute de televizoare, cumpărate la Jandarmerie, cu 1.000 de euro bucata. O să verific ce fel de televizoare aşa grozave sunt cu 1.000 de euro bucate. [Am găsit şi – n.r.] şi alte achiziţii făcute în acest Minister, achiziţii care, vă rog să mă credeţi, eu, ca ministru, domnul Despescu şi colegii din conducerea Ministerului, le considerăm inoportune. Era mai oportun să cumperi acel Logan nou, în garanţie, dotat să protejeze un poliţist”, a precizat Marcel Vela.

Întrebat dacă va face sesizări penale în cazul BMW-ului Seria 7 şi a altor achiziţii de acel gen, Marcel Vela a declarat că se vor lua decizii în Minister după ce vor fi constatate prejudiciile şi după ce se va hotărî dacă au fost încălcate reguli.

“Să discut şi cu cei de la Curtea de Conturi vizavi şi de faptul că o sarcină a Curţii de Conturi trebuia implementată imediat, altfel este o infracţiune. O să analizez cu specialiştii din Minister. Nu vreau să spun că fac sau că nu fac, pentru că nu dau eu sentinţe”, a adăugat şeful MAI.

http://epochtimes-romania.com/news/vela-carmen-dan-a-luat-din-banii-mai-un-bmw-seria-7-si-4-touareg-uri-pentru-protectia-demnitarilor-psd---296582?fbclid=IwAR01IftNbD6zv0ABfSelkbH8NhGCQ_4ubfRZUdid3pl_ZROKwNSBT7so4JA

IMPORTANT: Până la urmă, ce ne facem cu romii?

14 ianuarie 2020 - 19:31 - Flavius Maxim

Acum câteva zile, doi frați de etnie romă în vârstă de 21, respectiv 17 ani, au violat o bătrână dintr-un sat sucevean. Maria Grigoraș, cumnată cu bătrâna, a relatat pentru presă: „Acești oameni, care nu se pot numi oameni, ci animale, și-au bătut joc într-un hal fără de hal de biata bătrână. Medicii i-au pus un tub de plastic în loc de intestinul gros, bestia i-a băgat un băț în anus, a desfăcut-o toată, a mutilat-o și pe urmă i-a cerut banii.’’
Cu hemoragie puternică, bătrâna a avut puterea să se târâie pe viscol la o casă vecină, aflată destul de departe, unde a cerut ajutor. Bătrâna este internată acum în stare gravă la spital, medicii fiind rezervați cu privire la șansele acesteia de supraviețuire. Unul dintre cetățenii revoltați din sat explică problema pe care o au în comunitate: „vreau să precizez că nu vorbim de o familie de țigani, nu suntem rasiști, ci de oameni care ne terorizează. Sunt scandaloși, agresivi, suntem terorizați, ne este frică să plecăm la lucru și să lăsăm femeile în casă. Au făcut scandaluri, furturi și violuri”.
Și că tot a venit vorba de acum câteva zile, iată mai aflăm că șeful „Clanului sportivilor”, Marius Alin Alecu, alias „Bebino”, a căzut victimă în fața „Clanului țiganilor”, fiind atacat și spintecat în plin București de un nepot al lui… Napoleon Gheorghe. „Bebino” se află în comă la spital, el fiind masacrat: are degete amputate, toracele tăiat și tendoanele de la mâini secționate.

Aceste noi ,,realizări’’ ale comunității rome cu care începem anul cât se poate de șocant, continuă cum se cuvine una dintre știrile anului trecut, care a lăsat cu gura căscată nu doar România, ci și întreaga Uniune Europeană: inculpații (toți de etnie romă) pentru traficul a zeci de copii în Marea Britanie au fost achitați după 9 ani de procese în România.

Numai la Tribunalul Harghita, procesul s-a judecat din 2013 și au fost 53 de termene. Și da, discutăm despre un caz ce priveşte traficarea a 181 de copii care erau folosiţi la cerşetorie şi furturi. Cum să ne mai mirăm astfel că România nu este primită în spațiul Schengen? Cum să ne mai mirăm că cetățenii din Marea Britanie au votat pentru Brexit?
Dar să lăsăm polițistul englez care a condus ancheta în Anglia să vorbească: ,,E bătaie de joc. Sunt întristat şi şocat să aud că a fost abandonat cazul împotriva a 25 de membri ai reţelei de crimă organizată din Ţăndărei şi că zace în cenuşa Justiţiei penale din România. Justiţia penală din România a eşuat astăzi. A abandonat victimele, poliţiştii care au lucrat din greu la caz. Şi este un alt fapt care expune România criticilor privind corupţia şi lipsa de respect pentru domnia legii.’’
Am adus în discuție aceste fapte ale comunității rome pentru a ne ajuta să privim la rece afirmațiile recente ale unui primar din România, conform căruia trebuie introdusă o anchetă socială pentru viitorii părinți, care să facă dovada unei situații financiare acceptabile, a unui nivel de educație minim și a unei vârste minime la care un adult poate ajunge părinte.
Desigur, modul în care primarul s-a exprimat nu a fost cel mai fericit, iar anumite măsuri propuse sunt exagerate. Problema cea mare este însă că acesta nici n-a închis gura bine și un val de politicieni de stânga a pornit degrabă să-l acuze pe primar de nazism, rasism, antieuropenism și toate cele, fără să cunoască realitățile de pe teren și mai ales fără să propună soluții.
Realitățile se manifestă astfel: copii de 12 ani care au copii (în cazul acestora nici nu mai vorbim de educație minimă, deoarece este evident că, din cauza vârstei, abia au apucat să învețe câteva clase primare, dacă le au și pe acelea – abandonul școlar în comunitatea romilor este arhicunoscut). Mai vorbim de părinți romi care nasc copii doar pentru a primi alocații. Mai vorbim de părinți romi care își trimit copiii la furat. Mai vorbim de părinți romi care își vând copiii rețelelor de cerșetorie sau chiar celor de trafic cu carne vie. Mai vorbim într-un final de părinți romi cu o educație precară, fapt care înseamnă un singur lucru: nu au ce să-i învețe pe copiii lor, această muncă fiind preluată în totalitate de societatea și învățământul românesc, care sunt așa cum sunt.

Nu mai avem astfel de ce să ne ascundem în spatele corectitudinii politice și să nu acceptăm că trăim de trei decenii în această cameră care se numește România, cu un mare elefant pe care nimeni nu îndrăznește să-l vadă.

Iar mai devreme sau mai târziu, dacă nu vom accepta să discutăm deschis și cu soluții concrete despre această problemă, s-ar putea ca presiunea socială să aducă în politica românească un partid extremist, care să rezolve această problemă într-un mod cu adevărat nedemn de acest secol.

https://www.jurnalistii.ro/romania-romi-probleme-sociale-integrare-societatea-copii-infractiuni/?fbclid=IwAR0t1tbFawVUapywgqipKomDrGq8AchpzpgsysqzjTjyBy6pFpSeh_18JQY

«Discriminarea», «Intoleranța» și «Toleranța represivă» – concepte marxiste ale Școlii de la Frankfurt, care au reapărut altfel deghizate (II)

 Toleranţa represivă în varianta Lunacek

Ministrul francez al Educaţiei, Vincent Peillon, recunoaşte explicit ţinta radical anti-creştină: „A schimba însăşi natura religiei, a lui Dumnezeu, a lui Hristos, a zdrobi definitiv Biserica”. Da, un membru al guvernului francez declară negru pe alb că vrea să schimbe natura lui Hristos şi să zdrobească Biserica. Definitiv! Revoluţia Franceză în variantă corectă politic à la 2014! Ne mai mirăm că francezii au ieşit în stradă cu sutele de mii?

Spuneam că această ideologie provine dintr-un curent important în gândirea occidentală, având precursori notorii. Ca să ne convingem de descendenţa directă din neo-marxism a actualei revoluţii sexuale, inclusiv a homosexualismului, de afinităţile profunde dintre Marxism şi C.P., îl vom invoca pe Herbert Marcuse, „gurul” Noii Stângi americane din anii ’60-’70.
Celebrul filosof neo-marxist german stabilit în S.U.A. considera că proletariatul, sindicatele şi partidele lui şi-au pierdut puterea de reflecţie critică şi combativitatea, devenind integrate în sistemul capitalist. Ca atare, zicea el, clasa muncitoare nu mai poate fi o forţă subversivă, o avangardă capabilă să aducă schimbarea revoluţionară dorită. Cu alte cuvinte – o duce prea bine, nu mai are „vână”, s-a „cocoloşit”.
În schimb, în locul proletariatului, Marcuse a profeţit că Revoluţia va fi înfăptuită de o alianţă între grupuri marginalizate social, „substratum”-ul format din outsider-i, paria, minorităţi persecutate şi discriminate şi intelectualii radicali.
Şi s-a dovedit că a avut dreptate; teoria lui a prins. Exact asta se şi petrece azi. Clasa lui marginalizată cu potenţial revoluţionar, „minoritatea oprimată” care a „ridicat steagul revoluţiei” lăsat jos de proletarii prea „domesticiţi”, au fost (sunt) LGBT-iştii, gay-ii, feministele pro-avort, minorităţile sexuale, rasiale, etnice în numele cărora se promovează noua ideologie a corectitudinii politice marcusiene.
Iar „intelectualii radicali”, „arbitrii” autoproclamaţi ai echităţii, elita cultural-politică postmodernă – socialişti, liberali, populari, într-o veselă (gay!) devălmăşie (cazul Lunacek) – într-adevăr n-au întârziat nici ei să le îmbrăţişeze cauza, cu un entuziasm pe cât de oportunist, pe atât de searbăd şi stereotip în noua sa limbă de lemn „corectă politic”. Marcuse însuşi, printr-o lectură freudiană (răsturnată) a istoriei umanităţii, vedea societatea ideală a viitorului „condusă despotic de un grup de elită care a realizat unitatea Logosului cu Erosul”.
Marcuse recomandă un nou fel de toleranţă, „toleranţa represivă: tolerarea Stângii Neo-Marxiste, a oricărei violenţe şi subversiuni revoluţionare, combinată cu intoleranţa radicală faţă de Dreapta [conservatoare], de instituţiile existente şi de orice opoziţie la socialism”. Utopia sa – un vis al unei Noi Lumi a Fericirii, guvernate de Principiul Plăcerii (Freud) – e numită de Kolakowski „anarhism romantic”, iar de Young, şi mai relevant: „marxism erotizat”. „Azi – spune Marcuse – lupta pentru Eros este o luptă politică”.
Despre Toleranţa represivă s-a spus că este „cea mai neliniştitoare carte a lui Marcuse”; era „legată în negru ca o carte de rugăciuni sau un liturghier [în S.U.A.], concepută să concureze cu Cărticica lui Mao ca «lectură devoţională» pentru studenţii marxismului”! Acum înţelegem de unde vine fanatismul socialistelor Laurence Rossignol, Edite Estrela, Ulrike Lunacek, Zuber? Oare nu vedem limpede că „Raportul Lunacek” e o aplicare exactă a principiului „toleranţei represive” a lui Marcuse? Toleranţă pentru LGBT, dar intoleranţă pentru noi ceilalţi! Cu un neo-marxist precum Marcuse ca „tată”, Marx şi Engels ca „bunici”, şi Marshall Kirk - Erastes Pill ca „naşi”, Raportul Lunacek nici nu putea arăta altfel.
De aceea insistăm pe înţelegerea politică a homosexualismului şi a întregii C.P. ca ideologie revoluţionară, şi nu ca simplă diversiune pentru a abate atenţia de la alte aspecte mai importante (cum susţine o teorie păguboasă). Nu există „alte aspecte mai importante” decât războiul pe care această ideologie îl poartă azi pentru nimicirea fibrei însăşi a civilizaţiei noastre, pentru demolarea ultimelor fortificaţii unde rezistă valorile tradiţiei creştine: naţiunea, familia şi Biserica. Da, Biserica e ultima, fiindcă e cea mai greu de cucerit. De aceea lupta se duce acum pentru surparea familiei şi naţiunii. Se speră că, rămasă fără aceste bastioane, şi Biserica va ceda.
În ultimă instanţă, este necesar să facem referire şi la ceea ce Berdiaev numea „semantica religioasă” a fenomenului C.P.
„Comunismul, în teorie şi practică – spune Berdiaev – nu e numai o apariţie socială, ci şi una spiritual-religioasă. Cel mai profund pericol al comunismului se află în semantica lui religioasă. Ca sistem social, comunismul poate să rămână neutru din punct de vedere religios; ca formă de religie însă, comunismul se opune creştinismului, depunând efortul de a-l reprima şi distruge”.
Ei bine, moştenind această dimensiune religioasă a comunismului, ideologia revoluţionară homosexualistă şi C.P. în ansamblu au şi ele o „semantică religioasă”, însă bine camuflată sub conceptele secularismului şi relativismului. Am văzut deja societatea „paradisiacă”, tipul de milenarism şi de utopie sexuală pe care le postulează. De altfel, drepturile omului deja au fost numite „religia seculară a timpurilor moderne”. De aceea, spuneam, comunismul nu este doar o „modernitate eşuată”, ci o modernitate insinuată clandestin şi deghizată subversiv în post-modernitatea corectă politic. Nu numai că nu a eşuat, ci şi-a îndeplinit rolul, s-a metamorfozat şi, prin componenta lui cea mai malignă, a devenit metastazat în ţesutul neoliberal al lumii de azi, pe care l-a impregnat, l-a infuzat, cu care s-a contopit până la a nu mai putea fi distins, devenit invizibil din cauză că e „normalizat” (stadiul 4, ultim, al subversiunii).
Individualismul egolatric, „pneumatic”, neoliberal
Atunci, să recapitulăm: care va să zică, în sfârşit, am înţeles! Aşa cum ştiam, prin urmare, tot comunismul e sursa răului! Am demontat şi denunţat rădăcinile neo-marxiste ale „sindromului Lunacek”. Vinovat, aşadar, e tot socialismul marxist! Ajungem din nou la lumea orwelliană din 1984, dirijată de IngSoc (English Socialism)!

Păi, în acest caz, rezolvarea e clară: „Jos stânga! Jos comunismul! Trăiască dreapta! Sus capitalismul!”.
Da, totuşi nu e atât de simplu. Căci oare ce altă treabă are vrăjmaşul decât să amestece şi să încurce iţele?
Azi, prin capitalism înţelegem adesea, mai mult sau mai puţin intuitiv, neoliberalism. Neoliberalismul economic se traduce azi prin aşa-numitul Washington Consensus: dereglementare, dez-etatizare, privatizare, globalizare, deschidere şi liberalizare a pieţelor, liberă concurenţă pe piaţă. Ca filosofie, neoliberalismul e definit drept un sistem „în care piaţa e văzută ca valoare şi scop în sine, iar funcţionarea ei e considerată o etică prin ea însăşi, capabilă să acţioneze ca o călăuză pentru toate acţiunile omeneşti şi să se substituie tuturor credinţelor etice existente anterior… În neoliberalism nu există distincţie între economie de piaţă şi societate de piaţă. Există doar piaţa: societate de piaţă, cultură de piaţă, valori de piaţă, indivizi de piaţă care se vând pe piaţă altor indivizi de piaţă. Piaţa nu înlocuieşte doar formele sociale tradiţionale, ci şi conceptul de viaţă privată. Nu este necesar să existe nimic care să nu fie piaţă”. O consecinţă evidentă este că multe acte sociale şi umane sunt, sau tind să devină simbolic, tranzacţii de piaţă.
Ca filosofie morală şi socială, neo-liberalismul se întemeiază pe individualismul normativ. „Individul suveran” este necesar să aibă libertate de alegere supremă; nu e permisă emiterea de judecăţi pentru a nu interfera cu libertatea lui de opţiune. N-ai voie să-l judeci, căci e raţional şi ştie cel mai bine ce e bine pentru el. Liberalismul în general respinge ideea că ar exista valori morale externe (persoanei), ci doar opinii, exprimate public; „piaţa opiniilor” va favoriza (decide?) adevărul. Rezultă un relativism, extrem de compatibil cu „dogma” corectă politică a relativismului postmodern, şi o mentalitate tranzacţional-mercantilistă şi contractualistă privind relaţiile social-umane.
Lumea e văzută în termenii unor metafore de piaţă. A privi naţiunile înseşi ca nişte mari corporaţii e o perspectivă neoliberală tipică. La fel, a privi instituţiile publice ca „firme” ce furnizează servicii cetăţenilor. Într-o lume neoliberală, totul se vinde şi se cumpără; indivizii sunt „antreprenori” sau nu sunt deloc. Desigur, şi această viziune a pieţei e o utopie. Într-un mod înfricoşător de coerent, care nu mai ţine de coincidenţă, ci e o potrivire ce depăşeşte inteligenţa umană, ea e perfect compatibilă cu utopia ideologică homosexualistă a unei societăţi liberalizate erotic.
Respingerea valorilor morale externe îşi găseşte exprimarea în ideea drepturilor omului: toţi oamenii, buni sau răi, au drepturi egale; binele şi răul sunt relative – subordonate, în neoliberalism, valorii supreme a libertăţii individuale.
Iniţial, drepturile clasice ale persoanei erau drepturi naturale, văzute ca drepturi universale. Treptat, însă, drepturile omului s-au extins, incluzând şi „noile generaţii” ale lor: revendicări economice, drepturi sociale şi colective, aparţinând sferei politice şi nu celei naturale. Aşa s-a ajuns la proliferarea a tot soiul de „drepturi” – reproductive, ecologice, drepturi ale copiilor, ale animalelor sau „minorităţilor sexuale”, cu un caracter evident ideologic.
Rezultatul e, desigur, că pe piaţă vor avea câştig de cauză cei mai „competitivi” – şi este exact ceea ce se petrece. Când piaţa decide, se vor impune cele mai puternice corporaţii şi grupuri de interese.

Hegemonia individului în neoliberalism favorizează „privatizarea” stilului său de viaţă – exact ceea ce convine agendei pan-homosexualiste. Familia este un „contract”. Liberalizarea ei convine de minune cerinţelor de „flexibilitate” utile pentru a răspunde cu maximă disponibilitate „competitivă” la fluctuaţiile cererii şi ofertei pe piaţă. Totul se „negociază” şi se tranzacţionează pe piaţa sexualităţii, inclusiv orientarea sexuală şi identitatea de gen. A fi bărbat sau femeie nu mai e un dat natural, ci unul de marketing: alegi să fii ceea ce (crezi că) te face mai „competitiv pe piaţă”. Criteriile alegerii se relativizează după plăcerea individuală şi interesul „antreprenorial”. Individul astfel înţeles devine o ficţiune, un construct artificial, căci nu mai este „persoană”. Doar persoana este „după chipul lui Dumnezeu”; individul – nu. El e doar o cifră: cifra 1. Drepturile omului sunt drepturile persoanei, aceasta este justificarea lor; dacă nu sunt ale persoanei îşi pierd legitimitatea, devin ale „individului” şi pot suferi orice distorsiune şi răstălmăcire.
Şi asta se şi petrece. Observăm cum „decalogul” filosofic neoliberal şi cel LGBT au devenit atât de congruente încât întâmplarea pare exclusă. Reificarea vieţii intime potrivit unei logici a consumului se potriveşte şi ea ca o mănuşă cu tezele revoluţionare ale mişcării gay. În Minunata Lume Nouă a lui Huxley, această obiectualizare a erotismului este şocantă. Noţiuni ca frumuseţea sau iubirea romantică sunt văzute ca patologii marginalizante; singura trăsătură dezirabilă este cea de a fi „wonderfully pneumatic” şi complet socializat. Fidelitatea e de neconceput, libertinajul şi disponibilitatea sunt totale.
Unanimitatea iacobină: corecţia pan-politică în cazul Lunacek
Aşadar, vedem cum comunismul îşi dă mâna cu capitalismul întru Corectitudine Politică. Neomarxismul şi neoliberalismul colaborează întru homosexualism. Partide socialiste, liberale, populare, creştin-democrate, verzi, sunt toate de acord când e vorba de LGBT.
Dovada o găsim chiar în tema de la care am plecat şi la care acum ne întoarcem: Raportul Lunacek. Pe 12 februarie 2014, imediat după adoptarea acestui Raport în Parlamentul European, a avut loc la Bruxelles o dezbatere. Organizator: ILGA-Europe, principalul O.N.G. al LGBT din Europa, abundent finanţat din bugetul U.E. Participanţi: reprezentanţi la vârf ai celor cinci principale partide politice europene: Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, Grupul Socialist, Partidul Popular, Verzii, European Left Party. Directoarea ILGA-Europe, Evelyne Paradis, a spus chiar textual: „Mulţumim liderilor politici europeni… Ne bucurăm că egalitatea LGBTI e preluată pe agenda tuturor celor mai mari partide europene, care reprezintă largul spectru politic de la dreapta la stânga”.
Nu vi se pare suspectă această unanimitate a întregii clase politice, indiferent de ideologia fiecărui partid, când e vorba de pan-ideologia homosexualistă şi revoluţia sexuală? (E drept că dreapta conservatoare lipseşte din acest peisaj al pan-intimidării corecte politic – dar cine mai este atent să observe?).
Asistăm, aşadar, la instaurarea dictaturii anomiei social-morale de către noii „iacobini” ai unei corectitudini politice paranoice. Nu mai contează protestele milioanelor de cetăţeni, nici campaniile, petiţiile, fundamentele legitimităţii democratice a guvernelor occidentale şi instituţiilor europene. Tuturor, Parlamentul European – prima instituţie post-democratică supranaţională – le bagă în gură pumnul monolitic al unui mânărit „consens” al întregului spectru politic.
În Raportul Lunacek avem proba concretă că voinţa de putere (Big Brother al lui Orwell) şi credinţa în libido (Our Freud al lui Huxley) nu doar că nu se exclud reciproc, ci coexistă şi chiar fuzionează. E ceea ce s-a petrecut efectiv la votul din P.E. – şi se poate petrece şi la Raportul Zuber.
***
Dar cum s-a ajuns aici? Cum s-a sărit de la Marx la Marcuse şi, de acolo, la dictatura C.P. de azi? Care au fost paşii acestui traseu uluitor, până s-a ajuns ca perversiunea să fie impusă politic ca un comportament privilegiat?
Ca să răspundem, vom face o incursiune în istoria acestei ideologii, pentru a dovedi, fără umbră de îndoială, oricui este de bună-credinţă, evidenta ei continuitate şi coerenţă de-a lungul ultimului secol.
Îl vom evoca pe mentorul lui Huxley, Bertrand Russell, şi uluitoarea sa carte Practica şi teoria bolşevismului, bazată pe vizita făcută de acesta în Rusia curând după Revoluţia din 1917 şi discuţiile cu liderii ei, Lenin şi Troţki. În ea, Russell expunea, încă din 1920, liniile programului ce avea să fie aplicat la scară planetară în secolul XX: Marxism freudian (=Corectitudine Politică) în Vest, Bolşevism în Est.
Vom vedea de unde s-a inspirat şi ce carieră a făcut acest program în deceniile ce au urmat, începând cu Georg Lukacs şi Şcoala de la Frankfurt, şi ajungând la dictatura Corecţiei Politice (C.P.) care azi ne este impusă de acolo de unde Russell a prevăzut.
Vom demonstra ceea ce puţini au curaj să spună azi: că împăratul e gol. Că Political Correctness nu e decât Freudo-Marxism Cultural, grefat pe neoliberalism.
Poate sunt date istorice mai greu de asimilat. Şi poate veţi întreba: ce relevanţă au toate astea pentru familia mea? Poate nu una directă. Dar ea există la nivelul clasei politice, în războiul manipulării, acolo unde se luptă propaganda cu adevărul, în falsele argumente care prevalează în dezbaterile celor ce fac legea.
Această „muniţie” nu vă ajută dacă nu sunteţi în tranşee, în linia întâi. Dar pe cei care sunt – poate că da.
Şi, poate din această sumară istorie a ideilor vor înţelege şi apologeţii români ai C.P., autoerijaţi în „custozi” şi administratori ai noii Revoluţii Culturale Corecte Politic, că atunci când impun liberalizarea avortului, drepturile „minorităţilor sexuale” sau „Luna Nymphomaniac” la Muzeul Ţăranului Român nu fac decât să aplice vechi teze neo-marxiste. Poate vor înţelege şi partidele care s-au perindat la guvernare că distrugând Muzeul Ţăranului Român, demantelând sistematic forţa lui simbolică prin otrăvire cu acţiuni de C.P., dovedesc că au schimbat doar generaţia de lideri, nu şi ideologia marxistă. Că degeaba nu mai sunt comuniste în plan economic dacă susţin Marxismul Cultural.
Şi poate va înţelege şi o clasă politică antinaţională şi anticreştină că e timpul transformării. Domnilor politicieni, nu mai vrem Marxism, nici măcar Cultural. Nici „tehnocraţi ai jafului” şi ai urii de neam. Ţuţea şi Eliade aveau dreptate. Vrem să alegem conducători care dovedesc că-L iubesc pe Hristos, iubesc Biserica şi această ţară. Nu vrem s-o preschimbăm în Sodoma. Mai bine vă schimbăm pe voi.

yogaesoteric
8 ianuarie 2020