Ce ne spun Dosarele Panama despre capitalism iar despre toate acestea nimeni nu ne spune nimic

Recent am asistat la publicarea celei mai mari scurgeri de informații din istorie (peste 11 milioane de documente) – Dosarele Panama (The Panama papers).

Pe scurt, o firmă de avocatură din Panama, numită Mossack Fonseca, a creat în ultimii 40 de ani mii de companii off-shore fictive, în care puternicii lumii și-au depozitat averile în scopul evaziunii fiscale ori al spălării de bani. Sunt implicate nume de regi, președinți, prim-miniștri, oameni de afaceri, sportivi, bănci, organizații teroriste, grupări mafiote etc. Informațiile au fost oferite sub anonimat în august 2015 ziarului german Süddeutsche Zeitung, fiind apoi prelucrate și publicate de Consorțiul Internațional al Jurnaliștilor de Investigație (ICIJ).

Totul pare desprins dintr-un film american. Problema e că și narațiunea acestui megascandal aduce tot mai mult a film american. În primul rând, prin faptul că – după cum s-a remarcat deja pe-afară și pe la noi – informațiile sunt editate în așa fel încât în rolurile negative să pice aceiași actori cu care eram deja obișnuiți: Assad, Mubarak, Putin, Regele Abdullah al Arabiei Saudite ș.a. Nicio vorbă, sau prea puțină, despre elitele economice și politice occidentale părtașe la această fraudă colosală, cu excepția giganților bancari ca HSBC (despre care știam deja după Swiss Leaks de anul trecut), a premierului islandez recent demisionat ori a tatălui răposat al lui David Cameron. Nici nu-i de mirare, când ICIJ e finanțată de organizații ca Fundația Ford sau Fondul Familiei Rockefeller.

Însă problema și mai mare este că, exact ca într-un film făcut la Hollywood, narațiunea oficială pe care o tot auzim se ferește de orice contextualizare, fie că vorbim de BBC, ori de presupus stângistul (i.e. liberalul) The Guardian. Toți se fac că nu văd elefantul din cameră. De ce? Pentru că asta ar însemna punerea în discuție a sistemului însuși, care face posibil ca bogații lumii să-și ascundă munții de bani fără să plătească un șfanț în taxe, iar mainstream media sunt câinii de pază ai acestui sistem. De aceea scandalul Dosarele Panama nu este pus în context politic și problematizat cu adevărat, fiindcă ar conduce la câteva concluzii incomode despre capitalismul neoliberal în care trăim:

1) Că austeritatea impusă în toată Europa din 2010 încoace pe motiv că „nu sunt bani” e o imensă impostură: sunt bani cu nemiluita, numai că o mare parte a lor e îngropată în paradisuri fiscale ca Panama, între 21 și 32 de trilioane de dolari conform estimărilor din 2010! Iar guvernele europene obsedate de austeritate sunt perfect conștiente de aceste vaste scheme evazioniste, când nu sunt de-a dreptul complice la existența lor, ca în cazul Insulelor Virgine și Cayman aflate sub tutelă britanică.

2) Că principiul neoliberal trickle-down – conform căruia toți avem de câștigat dacă bogații sunt taxați mai puțin (sau deloc) – e de fapt un mit de legitimare a îmbogățirii continue a bogaților: Dosarele Panama ne demonstrează – a câta oară? – că o mare parte a averilor nu se întoarce în societate prin crearea de noi locuri de muncă și dezvoltarea infrastructurii, ci e pur și simplu stivuită în conturi bancare bine pitite. Uneori, regele chiar e gol: politicile fiscale favorabile celor bogați sunt pur și simplu menite să-i favorizeze pe cei bogați.

3) Că Dosarele Panama și altele de acest fel nu reprezintă excepția, ci normă în capitalismul neoliberal: o treime din averea globală e stocată în paradisuri fiscale și jumătate din comerțul global are loc via paradisuri fiscale. Însă asta nici măcar nu e vreo mutație relativ recentă a capitalismului, ba dimpotrivă, e o revenire la matca originară, o pură manifestare a acestui sistem în esența lui – acumularea de capital în mâini tot mai puține.

Concluzie: Dosarele Panama nu reprezintă nimic ieșit din comun. E parte structurală a sistemului capitalist în care trăim. Un sistem în care bogații devin tot mai bogați, iar săracii tot mai săraci. În 2010, 388 de indivizi dețineau la fel de mult cât jumătatea cea mai săracă a populației globale. Azi sunt doar 62. Câți vor fi mâine?

Fabrica de firme – secretele financiare ale elitelor mondiale

Scurgeri masive de documente din mai multe zone offshore expun secretele financiare ale unor lideri mondiali, capete încoronate, corporații internaționale, membri marcanți ai crimei organizate și afaceriști controversați ale căror activități au ruinat viața a sute de milioane de oameni.

International Consortium of Investigative Journalists și publicația germană Süddeutsche Zeitung – cea care a primit informațiile de la o sursă anonimă – au cooperat cu jurnaliști din peste 100 de organizaţii media din întreaga lume.

RISE Project este partenerul pentru România al proiectului global de investigație Panama Papers.

Numele Mossack Fonseca apare atât în legătură cu traficul de diamante din Africa, în piața internațională de artă, cât și în alte afaceri care prosperă în secret. Compania a servit suficiente capete încoronate din Orientul Mijlociu cât să umple un palat. A ajutat inclusiv doi regi, Mohammed al VI-lea al Marocului și Regele Salman al Arabiei Saudite, să înregistreze yachturi de lux.

Documentele oferă detalii privind afacerile secrete a 128 politicieni și demnitari din întreaga lume. Peste 11 milioane de documente arată cum o industrie globală, formată din case de avocatură și mari bănci, vinde secrete fiscale politicienilor, evazioniştilor şi traficanţilor de droguri, precum și miliardarilor sau celebrităţilor.

Cel mai bun fotbalist din lume, Lionel Messi, apare în documentele panameze. Acesta deține o companie în Panama înregistrată de Mossak Fonseca în anul 2012, Mega Star Enterprises Inc. Afacerile lui Messi cu structuri offshore se află în prezent în atenția Fiscului spaniol, care a constituit un caz de evaziune fiscală în acest sens. Dar lumea fotbalului e mult mai mare. Astfel, în Anglia, au ieșit la iveală acuzații de dare de mită care au zguduit FIFA, Federația internațională care reglementează regulamentul și competițiile de fotbal. Documentele din Panama indică faptul că firma de avocatură a lui Juan Pedro Damiani, membru în comisia de etică a FIFA, are relații de afaceri cu persoane implicate în scandalul FIFA – mai precis cu fostul vicepreședinte Eugenio Figueredo, care ar fi primit mită pentru acordarea unor drepturi de televizare. Documentele arată că firma de avocatură a lui Damiani din Uruguay a reprezentat un offshore conectat la Hugo și Mariano Jinkis, tată și fiu, acuzați că ar fi dat mită pentru a câștiga drepturile de televizare ale evenimentelor fotbalistice din America Latină. Damiani mai reprezintă șapte companii care au legături cu Figueredo.

Filiera românească

Birourile casei de avocatură Mossack Fonseca, o adevărată fabrică de firme, au depozitat în ultimele două decenii secretele unor mari afaceri din România. Avocații și colaboratorii firmei panameze au furnizat zilnic servicii de consultanță, înființând pe bandă rulantă companii offshore în Seychelles, Insulele Virgine Britanice, Bahamas, Niue și în alte jurisdicții netransparente și cu fiscalitate blândă. Ani la rând, casa de avocatură a camuflat interesele unor oligarhi și afaceriști influenți care au acaparat companii strategice din industria românească și au exportat apoi profiturile în paradisuri fiscale.

Beneficiarii reali ai acestor mari afaceri au rămas secreți până astăzi, deși deciziile lor au avut un impact major în economia națională și au influențat viața a zeci de mii de familii.

Documentele analizate de reporterii RISE Project arată și o altă față a acestei lumi secrete: oameni simpli care din lipsă de bani sunt dispuși să lucreze pentru firme care furnizează servicii offshore, asumându-și rolul de paravan pentru alte afaceri controversate.

Baza de date a firmei Mossack Fonseca arată, printre altele, cine a fost miliardarul necunoscut din structura de proprietate a rafinăriei Rafo Onești și ce legături a avut el cu zăcămintele aurifere de la Roșia Montană. Vasile Frank Timiș, inițiatorul afacerii Roșia Montană, a apelat și el la aceiași avocați din Panama City pentru a începe afacerile din România la mijlocul anilor ʼ90. Tot în documentele panameze regăsim și filiera offshore prin care este controlată o altă mină importantă de aur din Munții Apuseni, dar și alte firme active în extracția petrolului și gazelor naturale.

Vasile Frank Timiș a folosit firma Castle Europa Limited înființată în Bahamas de avocații Mossack Fonseca, în afacerile demarate în România în 1997.

În sediul firmei de avocatură au fost păstrate secretele celor care au căpușat un alt combinat petrochimic din România. Documentele îi mai listează pe oamenii-cheie din privatizarea Alro, afacere anchetată de procurori pentru corupție, și arată cum s-au reprofilat apoi în alte afaceri cu minerale și gaze naturale. Alți afaceriști de top din România, pe care RISE Project îi va prezenta în viitorul apropiat, au fost clienții casei de avocatură din Panama.

Casierii lui Putin

Jurnaliștii ICIJ au descoperit modul în care partenerii de afaceri ai președintelui rus Vladimir Putin au ascuns miliarde de dolari în bănci și companii fantomă.

Este vorba despre zeci de tranzacţii însumând cel puţin 2 miliarde de dolari, care au fost descoperite în arhiva Mossack Fonseca și care implică persoane sau companii apropiate lui Putin.

În unele cazuri, plățile suspecte efectuate de acoliţii lui Putin ar putea reprezenta mită pentru eventuale contracte sau ajutoare guvernamentale. Documente secrete sugerează că o mare parte din împrumuturi au venit iniţial de la o bancă din Cipru, care la momentul respectiv era deținută în majoritate de VTB Bank, controlată de Kremlin și supusă sancțiunilor internaționale pentru ofensiva Rusiei în Ucraina.

Cazul Poroşenko

În timpul sângeroasei invazii a Rusiei din 2014 în regiunea ucraineană Donbas, documentele arată că reprezentanţii președintelui Petro Poroșenko se străduiau să găsească o copie a unei facturi la utilități necesare pentru înregistrarea unei companii offshore în Insulele Virgine Britanice (IVB).

Un purtător de cuvânt al lui Poroşenko a declarat că înființarea acestei companii nu a avut nimic de a face cu „niciun eveniment de natură politică şi militară din Ucraina”.

Consultanții fiscali ai lui Poroşenko au declarat că președintele nu a inclus compania din IVB în declarația sa de avere pentru că nici holdingul, nici companiile afiliate nu dețin bunuri.

Premierul Islandei

În Islanda, documentele dezvăluie cum primul ministru Sigmundur David Gunnlaugsson și soția sa au deținut în secret o companie offshore care a investit milioane de dolari în obligațiuni, în timp ce țara lor se confrunta cu criza financiară.

Când David Gunnlaugsson a devenit premierul Islandei, în 2013, ascundea un secret care i-ar fi putut afectat cariera politică. El şi soţia sa au împărțit acționariatul unei companii offshore din Insulele Virgine Britanice încă din 2009 când Gunnlaugsson a intrat în Parlament. Câteva luni mai târziu el și-a vândut acțiunile soției pentru un dolar. Compania lor a deținut obligaţiuni care valorau inițial milioane de dolari în trei bănci gigant din Islanda. Acestea au intrat în colaps în timpul crizei financiare globale din 2008, iar compania sa a devenit creditor în dosare de insolvență.

Guvernul condus de Gunnlaugsson a negociat în 2015 un acord cu creditorii, fără a dezvălui însă miza financiară a familiei sale. Gunnlaugsson a refuzat să recunoască dacă interesele familiei sale i-au influențat sau nu deciziile.

Într-un interviu realizat de un partener media al ICIJ, Reykjavik Media, Gunnlaugsson a negat ascunderea activelor. Patru zile mai târziu, soţia sa a făcut publică povestea, postând un comentariu pe Facebook în care afirma că societatea i-a aparținut ei, nu lui, şi că ea a plătit toate taxele aferente.

Secrete globale

Documentele mai expun companii offshore controlate de către regele Arabiei Saudite şi copiii președintelui din Azerbaidjan. Acestea includ, de asemenea, cel puţin 33 de persoane şi companii aflate pe lista neagră a guvernului SUA, acuzate, între altele, de legături de afaceri cu cartelurile mexicane de droguri, cu organizaţii teroriste precum Hezbollah sau cu regimuri opresive precum Coreea de Nord şi Iran. Una din aceste companii a furnizat combustibil pentru aeronavele pe care guvernul sirian le-a folosit pentru a-și bombarda propriii cetăţeni.

Familia președintelui azer Ilham Aliyev a utilizat fundații și firme din Panama pentru a deține în secret acțiuni în mine de aur din Azerbaidjan sau în afaceri imobiliare din Londra. Copiii prim-ministrului pakistanez Nawaz Sharif au derulat, de asemenea, la Londra afaceri imobiliare prin companii create de Mossack Fonseca.

Conform legislațiilor naționale și înțelegerilor internaționale, firme precum Mossack Fonseca care ajută la crearea de companii şi conturi bancare ar trebui să acorde o mare atenție clienților care pot fi implicați în spălare de bani, evaziune fiscală sau alte ilegalități. De asemenea, ar trebui să acorde o atenţie sporită „persoanelor expuse politic” („PEP”) – oficiali guvernamentali, rudele și asociații lor.

Mossack Fonseca a declarat pentru ICIJ că „există politici și proceduri speciale în cazul persoanelor identificate drept PEP sau în cazul rudelor lor”.

În multe cazuri, Mossack Fonseca pare să nu realizeze cine sunt de fapt clienţii lor. Un audit intern din 2015 a constatat că aceștia cunoșteau identitatea proprietarilor reali doar pentru 204 companii din cele 14.086 pe care le-au înregistrat în Seychelles, un paradis fiscal din Oceanul Indian.

Spre exemplu, autorităţile din Insulele Virgine Britanice au amendat Mossack Fonseca cu suma de 37.500 dolari pentru că au înregistrat o companie la cererea fiului fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak, fără a reuși să identifice conexiunea chiar și după ce atât tatăl, cât și fiul au fost acuzați de corupție în Egipt.

„Aceste descoperiri arată cât de profund înrădăcinate sunt practicile incorecte şi criminalitatea în lumea offshore”, a spus Gabriel Zucman, economist la Universitatea Berkeley, California. Zucman a declarat că după publicarea acestor documente, guvernele ar trebui să caute „sancţiuni concrete” împotriva jurisdicţiilor şi instituţiilor care fac afaceri vânzând opacitatea din zonele offshore.

Sistemul offshore se bazează pe o industrie ce înglobează bancheri, avocaţi, contabili şi alţi intermediari care lucrează împreună pentru a proteja secretele clienților lor. Aceşti experţi utilizează companii anonime, trusturi şi alte entităţi paravan pentru a crea structuri complexe care pot fi utilizate pentru a ascunde originile banilor negri.

Lideri ai lumii care, aparent, au adoptat politici anticorupţie apar de asemenea în Panama Papers. Fişierele dezvăluie companii offshore legate de familia liderului suprem din China, Xi Jinping, care a promis să lupte împotriva „armatelor corupţiei”.

Alte documente vizează afacerile offshore ale defunctului tată al premierului britanic David Cameron.

Fabrica de firme

Scurgerile de date acoperă o perioadă de aproape 40 de ani, din 1977 până la sfârşitul lui 2015. Acest lucru oferă o perspectivă unică asupra modului în care a evoluat lumea offshore, cum zi cu zi sau deceniu cu deceniu, banii negri au circulat în sistemele financiare globale, alimentând crima organizată și privând guvernele de taxe.

Majoritatea serviciilor oferite de această industrie offshore ar trebui să fie legală, cel puțin în teorie. Litera legii nu este însă respectată mereu, iar firmele de avocatură și de consultanță offshore nu verifică atent dacă clienții lor sunt implicați în rețele de crimă organizată, evaziune fiscală sau corupție. Documentele arată cum, în anumite cazuri, aceștia au fost protejați cu bună știință, ba chiar ajutați să încheie tranzacții suspecte sau să falsifice documente oficiale.

Dintr-o analiză atentă a fenomenului, marile bănci par să fie pilonul de bază al acestor construcții offshore complexe și greu de urmărit. Documentele atestă existența a peste 15.300 de companii pe care băncile le-au înregistrat ca să ascundă averile clienților, câteva sute fiind create chiar de către giganții internaționali HSBC și UBS.

Mossack Fonseca și-a protejat agresiv clienții, inclusiv când aceștia au fost supuși unor acțiuni ale justiției. Conform Panama Papers, acest fenomen a mers până la a distruge documente și a șterge fișiere din telefoane și computere. De asemenea, compania obișnuia să antedateze documente pentru a-și ajuta clienții, având chiar stabilit un tarif pentru fiecare lună antedatată.

Într-un răspuns scris oferit jurnaliștilor, compania a spus: „nu găzduim și nu promovăm ilegalități. Presupunerile dumneavoastră, cum că am pune la dispoziția acționarilor structuri special construite pentru a le ascunde identitatea, sunt cu totul nefondate și false”.

Cofondatorul companiei, Ramon Fonseca a declarat într-un interviu recent, acordat unei televiziuni din Panama, faptul că nu există nicio responsabilitate a companiei față de ceea ce fac clienții săi cu offshore-urile înființate. El a comparat afacerea cu o fabrică de mașini, a cărei îndatorire se termină în momentul în care vehiculul e produs. „A învinovăți Mossack Fonseca pentru ceea ce fac oamenii cu companiile lor e ca și cum ai învinovăți fabrica pentru că mașina a fost folosită la un jaf.”

Citiţi şi:Dosarele Panama. Mult zgomot pentru nimic?WikiLeaks: Guvernul SUA și Soros se află în spatele dezvăluirii Dosarelor Panama, pentru a-l ataca pe Putin 

Paradisurile fiscale: «who’s who» în Europa

yogaesoteric
19 iunie 2016

Judecătorii reacţionează şi critică proiectul CSAT
Propaganda serviciilor în QMagazine. Cum justifică şeful Cyberint securismul cibernetic: Suntem în război! Să ne temem de oricine

Cotidianul: În afară de Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, SRI deţine şi Centrul Naţional Cyberint pentru controlul total al internetului
Preşedintele Iohannis a chemat din nou în luna aprilie partidele la consultări pentru a impune parlamentului să voteze o lege care sporeşte şi mai mult puterea SRI! Este vorba despre desemnarea Centrului Naţional Cyberint (CNC) ca autoritate naţională de control al internetului, instituţie care este tot în ograda SRI, unde deja funcţionează! La fel ca şi Centrul Naţional de Interceptarea Comunicaţiilor (CNIC)!
Aşa cum ne-am obişnuit deja, când decide în chestiuni de acest fel, Klaus Iohannis nu se consultă cu asociaţiile magistraţilor sau cu poporul, ci doar cu serviciile secrete sau cu ONG-urile înregimentate, după care îi cheamă pe liderii partidelor să le spună ce trebuie făcut. După ce impune partidelor o anumită direcţie, lasă dezbaterea publică pe seama Parlamentului, iar de aceasta nu mai ţine cont nimeni, din moment ce deja s-a decis totul la Cotroceni.

Iată ce a declarat Klaus Iohannis în interviul de la TVR, privind convocarea partidelor din săptămâna 13-19.04.2016: 
„Având în vedere că vorbim de securitatea națională, securitatea cyber, organizarea serviciilor, aceste chestiuni sunt foarte sensibile și privesc pe toată lumea. Nu putem să spunem că este o chestiune care privește pe un partid și pe celălalt nu. Mi se pare normal ca această legislație, dacă este posibil, să fie adoptată practic în consens, cu participarea și cu acordul tuturor forțelor politice reprezentate în Parlament, cu dezbateri în societatea civilă care premerg acestei decizii și atunci a apărut în mod natural ideea unor consultări cu partidele politice!”

În societate există, din fericire, şi alte dezbateri publice referitoare la astfel de teme. Una dintre ele s-a consumat la sfârşitul lunii martie (31 martie) chiar la Parlament, unde s-a desfăşurat simpozionul Garanţii legale pentru respectarea drepturilor omului în cadrul metodelor speciale de supraveghere, organizat de Centrul de Resurse Juridice (CJR).

Beneficiind de prezenţa a două dintre cele mai cunoscute magistrate din România, Dana Gârbovan, preşedinta UNJR, şi Gabriela Baltag, preşedinta AMR (Asociaţia Magistraţilor din România), simpozionul de la sfârşitul lunii martie (31 martie), organizat de CJR la Parlament, a pus pentru prima oară în mod serios problema respectării drepturilor omului în paralel cu metodele speciale de supraveghere!

Judecător Mădălina Afrăsinie: „Dacă CNIC este o instituţie naţională, ce caută în ograda SRI?”

Planul general al discuţiilor din cadrul simpozionuluiGaranţii legale pentru respectarea drepturilor omului în cadrul metodelor speciale de supraveghere a fost prezentat de Georgiana Iorgulescu, director executiv al Centrului de Resurse Juridice (CRJ), care a subliniat articolele din OUG şi Decizia CSAT privind punerea în acord a Noului Cod de Procedură Penală, care vin în contradicţie cu Constituţia României şi legislaţia internaţională privind respectarea drepturilor omului:
- sporirea competenţelor SRI în anchetele penale contrazice Constituţia;
- ce instituţie este Centrul Naţional de Interceptarea Comunicaţiilor, din moment ce nimeni nu ştie cine o conduce, care este adresa şi cum se poate verifica activitatea acestuia;
- CSAT nu este un organ legislativ, acest rol revenind exclusiv Parlamentului;
- cui anume i se prezintă mandatul judecătoresc pentru interceptare, din moment ce procurorul care-l solicită îl încredinţează unui ofiţer SRI;
- din moment ce DIICOT se ocupă de cercetările penale privind terorismul, de ce se acordă ofiţerilor SRI statut de organ special de cercetare, urmând ca aceştia să execute supravegherea în locul procurorului;
- desemnarea unui singur judecător care ar avea dreptul să verifice legalitatea interceptărilor de către CNIC este o formalitate ineficientă.

Judecătoarea Mădălina Afrăsinie, preşedinte al Secţiei a VI-a civilă a Tribunalului Bucureşti, a comentat OUG nr. 6/2016:
„Referindu-mă la articolul 8 aliniatul 2 privind Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, cred că toată lumea ştia sau simţea că acest Centru a fost construit printr-o decizie a CSAT, pentru că mai citim şi noi legi care nu sunt în competenţa noastră ca şi activitate de judecată. Recunosc că nu am văzut undeva să scrie ce se înfiinţează, ce reprezintă Centrul acesta. Merg şi mai departe şi spun că, dacă este un Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor care trebuie să fie la nivel naţional, mă întreb ce caută în ograda SRI-ului? Este o portiţă de a se intruziona în viaţa mea privată, iar teoria potrivit căreia «dacă nu ai nimic de ascuns, de ce te deranjează să fii interceptat»… ba da, mă deranjează al naibii de mult pentru că îmi place să cred că după 26 de ani de democraţie mioritică sau cum s-o numi democraţia asta în ţara românească am depăşit cu mult acest stadiu de a ne asculta preventiv. Nu domnilor, ascultaţi doar potrivit legii, cu respectarea drepturilor mele, că şi eu sunt cetăţean al acestui Stat!”

Dana Gârbovan, preşedinta UNJR: „Doar procurorul este organ de cercetare penală, nimeni altcineva”

Colonelul SRI (r) Ion Dedu a furnizat participanţilor câteva informaţii senzaţionale. Prima dintre ele se referă la Centrul Naţional de Interceptarea Comunicaţiilor (CNIC), care a fost înfiinţat ca structură internă a SRI încă din anul 2002, prin Hotărârea CSAT nr. 0068/2002, necunoscută opiniei publice! Prin aceasta, „SRI a fost desemnat practic ca autoritate naţională de interceptare, sporindu-se continuu sarcinile sale, mai ales prin Hotărârea CSAT 0029/2008, prin care toate serverele de comunicaţii au trecut în administrarea SRI!” Col. SRI (r) Ion Dedu a atras atenţia şi asupra altei structuri care funcţionează în cadrul SRI, care are, de asemenea, sarcini de supraveghere a populaţiei: „Este vorba despre Centrului Naţional Cyberint (CNC), pentru care se pregăteşte deja o operaţiune identică de scoatere la suprafaţă ca şi în cazul Centrului Naţional de Interceptarea Comunicaţiilor (CNIC)”! Despre acesta vom vorbi pe larg în cele ce urmează.

Judecătoarea Dana Gârbovan, preşedinta UNJR (Uniunea Naţională a Judecătorilor din România), a fost categorică în privinţa rolului pe care SRI îl poate avea în cercetarea penală:
„SRI nu are ce căuta între organele de cercetare penală, rolul său fiind doar acela de a culege informaţii, nu să le transforme în probe. Citim în OUG 6/2016 că cercetarea penală se face de procuror sau lucrătorul din poliţie. Cum, adică, „SAU”? Doar procurorul este organ de cercetare penală, nimeni altcineva! Orice act înfăptuit de altă structură devine probă doar prin intermediul procurorului!”

Dana Gârbovan a mai spus că au fost presiuni extraordinare asupra sa după ce UNJR a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu această Ordonanţă care a urmat Deciziei CCR privind scoaterea SRI din urmărirea penală.
„Înainte de a organiza alte dezbateri despre implicarea SRI în anchetele penale trebuie să lămurim ce este cu acel «câmp tactic» de care vorbea acel general SRI. Am încercat să găsim textele de lege care să-l justifice şi am constatat că ele nu există! Într-un interviu, Traian Băsescu spunea că, pentru ca lupta împotriva corupţiei să se accentueze, a fost nevoie să se intervină la nivel de CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, astfel încât SRI-ului să i se acorde mai multe drepturi decât prevede textul de lege. Ne-am adresat CSAT să ne spună care au fost acele hotărâri ale CSAT şi am primit răspunsul că «la nivelul anului 2005 nu mai erau suficiente atribuţiile prevăzute în Legea SRI»!

În loc să modifice Legea SRI, s-a preferat o Hotărîre a CSAT care, fiind secretă, noi nu avem acces la ea şi nu ştim ce conţine! De asemenea, nu există niciun text de lege care să spună că trebuie să existe echipe mixte, formate din procuror şi ofiţeri SRI! Se pare că SRI îşi depăşeşte atribuţiile. Astfel, în anul 2004, CSAT a emis o Hotărâre prin care procurorul putea da aprobare pentru supraveghere, deşi legea acordă acest drept DOAR judecătorului! Evident, şi această Hotărâre CSAT, fiind secretă, cetăţeanul nu are nicio posibilitate să se apere în faţa ei! Şi pe această chestiune am acţionat în judecată CSAT pentru că nu ne-a răspuns în termenul legal la întrebările noastre. Am cerut explicaţii despre acel «câmp tactic» şi de la SRI, dar nici ei nu ne-au răspuns, sub motivaţia secretului. Evident, îi vom acţiona şi pe ei în judecată! UNJR a cerut CSAT, de asemenea, după comunicatul care spunea că nu există «acoperiţi» în Justiţie, să ne spună dacă are capacitatea de a verifica aceste lucruri şi care a fost procedura folosită pentru a da acel Comunicat. ”

Procurorul Constantin Sima, preşedintele Asociaţiei Procurorilor, a precizat: „Este rolul Parlamentului să treacă la treabă şi să corecteze această Ordonanţă de Guvern, să nu o lase să-şi producă efecte în timp. Parlamentul este, în fond, singurul organ legislativ, nu CSAT sau Guvernul.”

Gabriela Baltag: „Cei care se joacă cu astfel de hotărâri se pot trezi în situaţia lui Ficior sau Vişinescu”

Judecătoarea Gabriela Baltag, preşedinta AMR, a fost extrem de categorică în privinţa întăririi rolului SRI:
„Mă întreb de ce a fost consolidat an de an SRI. De ce nu şi Parchetele, Judecătoriile, Tribunalele şi Curţile de Apel? În privinţa OUG privind interceptările, ce înseamnă pentru judecătorul desemnat că va verifica modul de aplicare a legii în aceste interceptări? Cum va face această verificare un singur judecător care este şi preşedintele Înaltei Curţi? Înţeleg că istoria se repetă, dar nici chiar aşa! Despre «acoperiţi» am întrebat şi noi la CSAT şi am primit ca răspuns o filă şi jumătate, din care am reţinut doar formulele de politeţe! Nu ne rămâne decât să facem toate demersurile în Justiţie pentru a primi răspunsurile pe care le aşteptam de la CSAT. Cei care se joacă cu astfel de Hotărâri ale CSAT se pot trezi în situaţia lui Ficior sau Vişinescu!”

Judecătorul Norel Popescu, membru CSM, s-a referit, de asemenea, la OUG privind interceptările:
„Am senzaţia că acum, când OUG-ul îşi produce efectele, se încearcă închiderea discuţiei publice, astfel încât termenul provizoriu să devină permanent. Trebuie neapărat prevăzut un termen precis al «caracterului provizoriu» al Ordonanţei. De altfel cuvântul «provizoriu» nici nu se mai regăseşte în Considerente! Ce înseamnă că perioada provizorie «nu se poate estima»? Ministrul Justiţiei a spus în Conferinţa de presă că perioada provizorie de 4 ani ar fi suficientă, dar am impresia că se doreşte ca perioada provizorie să rămână pentru totdeauna! Oare este bine ca o singură instituţie să deţină totul, adică să efectueze urmăririle, interceptările etc? N-ar fi mai bun modelul german, în care fiecare dintre aceste activităţi este în sarcina unor instituţii diferite?”

Centrul Naţional Cyberint devine Autoritatea Naţională de Interceptare a comunicaţiilor prin Internet

După cum se vede, magistraţii sunt preocupaţi de felul în care a fost rezolvată problema scoaterii SRI din cercetarea penală, aşa cum a decis CCR (Curtea Constituţională Română). Eforturile Ministerului Justiţiei, dar şi ale Guvernului, în general, de a oferi în continuare un rol sporit ofiţerilor SRI, în detrimentul magistraţilor nu este privit cu ochi buni de către magistraţi, mai ales după ce a ieşit la iveală că acel Centru Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor (CNIC), înfiinţat prin Hotărâre CSAT încă din 2002 ca structură internă în cadrul SRI, a devenit acum Autoritatea Naţională de Interceptare a Comunicaţiilor! Magistraţii au înţeles însă că aceeaşi activitate, declarată de CCR ca neconstituţională, devine prin acest OUG o activitate legală!

Şi, pentru a întregi intenţiile Preşedinţiei şi Guvernului de a spori rolul şi puterea SRI în raport cu toate celelalte instituţii, precum şi cu cetăţenii, se anunţă deja că se pregăteşte o procedură similară şi pentru interceptarea comunicaţiilor prin internet!

Culmea este că toate informaţiile despre acest Centrului Naţional Cyberint (CNC) se pot afla de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, la secţiunea Strategia de securitate cibernetică a României, care poate fi consultată aici. Ce aflăm?
„Prin Hotărârea CSAT nr. 16/2013 şi HG nr. 271/2013 a fost aprobată Strategia de Securitate Cibernetică a României, care stabileşte cadrul conceptual, organizatoric şi de acţiune necesar asigurării securităţii cibernetice”.

Aflăm şi care este obiectivul Strategiei: „Principalul obiectiv al Strategiei de Securitate Cibernetică a României îl reprezintă crearea unui sistem naţional integrat – Sistemul Naţional de Securitate Cibernetică (SNSC) organism care are rolul de a superviza implementarea coerentă a tuturor măsurilor de prevenire şi reacţie la atacurile cibernetice împotriva instituţiilor publice sau a companiilor private şi care reuneşte autorităţile şi instituţiile publice cu responsabilităţi şi capabilităţi în domeniu.”

Totul pare în regulă, numai că, după această „pregătire” a auditoriului, MAE trece la lucruri concrete şi introduce SRI în ecuaţia acestei Strategii, arătând cine asigură implementarea sa:

„- Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică (COSC), al cărui Regulament de Organizare şi Funcţionare a fost aprobat prin Hotărârea CSAT nr. 17/2013; COSC este format din reprezentanţi la nivel de secretar de stat din cadrul instituţiilor sistemului de securitate naţională, inclusiv ai MAE şi care realizează coordonarea unitară a SNSC. Funcţia de coordonator tehnic al COSC este asigurată de către Serviciul Român de Informaţii în calitate de Autoritate naţională în domeniul securităţii cibernetice prin intermediul Centrului Naţional Cyberint (CNC) care informează operativ COSC cu privire la apariţia incidentelor cibernetice care pot aduce atingere securităţii naţionale;

- Grupul de Suport Tehnic (GST) – format din reprezentanţi la nivel de expert din cadrul instituţiilor sistemului de securitate naţională reprezentate în cadrul COSC”

Ni se spune pe şleau: „În structura SRI funcţionează Centrul Naţional de Securitate Cibernetică (CNSC) care, în caz de atac cibernetic asupra securităţii cibernetice a României, este punct de contact pentru relaţionarea cu organismele similare din străinătate”.

Tot pe site-ul MAE aflăm că Legea privind Securitatea Cibernetică a României se află în dezbatere publică încă din 28 ianuarie 2016, şi este a doua variantă, după ce CCR respinsese prima propunere.

Fără să se dea vreo garanţie în privinţa respectării drepturilor omului, Strategia de Securitate Cibernetică invocă, totuşi, câteva principii: libertate, democraţie, demnitate, egalitate, solidaritate, statul de drept, urmând recomandările UE din documentul Diplomaţia Cibernetică Europeană – Plan pentru Angajamentul privind Diplomaţia Cibernetică (adoptat cu ocazia Consiliului UE pentru Afaceri Generale din 11 februarie 2015). Angajamentul României, alături de celelalte state prevede chiar la primul punct: „aplicabilitatea drepturilor omului în cadrul spaţiului cibernetic («Liniile Directoare ale UE privind Drepturile Omului asupra Libertăţii de Expresie online şi offline»)”!

Dar, atunci când este vorba despre respectarea drepturilor omului, tocmai SRI este instituţia care să le garanteze? Mai ales acum, când CCR tocmai a decis că interceptările judiciare efectuate de Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor (CNIC) au fost declarate neconstituţionale?

De remarcat că şi acest Centrul Naţional Cyberint(CNC) a fost înfiinţat cu mult timp în urmă tot prin Hotărâre a CSAT, şi tot în cadrul SRI, la fel ca şi Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor (CNIC), fiind, la rândul său, declarat ca „Autoritate Naţională în domeniul securităţii cibernetice”! A fost dotat din punct de vedere tehnologic încă din momentul Hotărârii CSAT, astfel încât acum se pregăteşte să devină singura instituţie care asigură securitatea cibernetică, mai exact cea care va putea să supravegheze tot ce ţine de folosirea internetului!

În 12 şi 13 aprilie partidele au fost chemate la Cotroceni pentru ca preşedintele Iohannis să determine toate forţele politice să treacă rapid prin Parlament legile securităţii, între care securitatea cibernetică are un rol central.

Putem spune că, practic, prin Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor (CNIC) şiCentrul Naţional Cyberint (CNC), SRI ar deţine o putere uriaşă prin care va controla atât comunicaţiile prin telefonie, cât şi pe cele prin internet, adică absolut TOTUL! Cu un control civil formal, aşa cum au opinat şi magistraţii prezenţi la simpozionul organizat de CJR (Centrul de Resurse Juridice) sub titlul semnificativ Garanţii legale pentru respectarea drepturilor omului în cadrul metodelor speciale de supraveghere. Cine ne dă aceste garanţii?

QMagazine: Exclusiv. Cosmoiu, SRI spune: Suntem în război!
Am vizitat Centrul Cyberint, Divizia Serviciului Român de Informaţii, epicentrul eforturilor de a apăra spaţiul cibernetic al României. Tot de aici, ofiţerii noştri conduc misiunea asumată în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, de a desena arhitectura necesară protecţiei cibernetice a Ucrainei, misiune pe care am primit-o datorită performanţelor noastre în cyber space.

O clădire discret aşezată între blocuri în care viaţa curge prozaic, populată cu tineri nonconformişti aidoma clişeului care spune că pricepuţii internetului circulă casual prin viaţa reală şi pot fi recunoscuţi după „uniformă” – jeans plus tricou cu inscripţii rebele. Cât am apucat să îi văd înainte ca antemergătorul meu să închidă uşile pentru a le păstra anonimatul.

Geografia spaţiului Cyberint respectă standardele NATO și nimic nu este aşezat la întâmplare. Uşa din faţă se deschide abia când cea din spate s-a închis, dispunerea computerelor respectă reguli stricte de securitate, ecranele şi sălile de tip „situation” s-au aşezat după design specific serviciilor secrete. Pereţii poartă discret însemnele instituţiei, dar au acomodat şi decoraţiuni care povestesc despre specificul muncii.

De aici se monitorizează 57 de structuri instituționale din România şi peste 250.000 de incidente cibernetice cu potențial periculos sunt raportate zilnic. Cea mai grea întrebare la care experții în cyber intelligence trebuie să răspundă este: cine stă în spatele atacurilor asupra României?

Cyberint este condus de Florin Cosmoiu. Ştiu din mai multe surse că a fost creierul unor operaţiuni de succes, autor al unor cyber-împliniri profesionale cu ecou transatlantic, însă când îl întreb despre ele, zâmbeşte şi tace. Nu poate nici confirma, nici infirma. Momentul îmi aduce aminte de 2011, când QMagazine a publicat, în exclusivitate, faptul că SRI făcea evaluarea finală a viitorilor ofiţeri de informaţii ai MI6 şi răspunsul instituţiei române a fost „Nu putem nici confirma, nici infirma”.
Am zâmbit şi eu.

A venit la întâlnirea noastră însoţit de unul dintre membrii echipei sale, Gabriel Mazilu, responsabil cu activitatea de informaţii-operaţiuni în Cyberint.
Mă însoţesc doi jurnalişti de la revista franceză L’Express, care au scris, la rândul lor, despre rolul României în apărarea cibernetică a Ucrainei. Am povestit agreabil preţ de câteva ore. Eu, jurnalistul, interesat de tot ceea ce nu se vede şi nu se ştie, interlocutorii mei rezervaţi, ca orice ofiţer antrenat să rostească doar adevăruri, fără a spune în fapt nimic din ceea ce nu poate deveni public.

Floriana Jucan: Din 2008, SRI a fost desemnată autoritate naţională în domeniul Cyber Intelligence, printr-o decizie a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Florin Cosmoiu: Preocupările Serviciului în domeniul securităţii cibernetice au existat şi înainte, dar începând cu această dată eforturile de a creşte capabilităţile în domeniu au fost intensificate. Obiectivul este acela de a asigura protecţia infrastructurilor cibernetice de interes naţional şi de identificare a agresiunilor cibernetice care se pot derula împotriva acestora. În acest sens, Cyberint acţionează cu mijloace care vizează culegerea de informaţii, dar şi cu măsuri tehnice.

F.J: Vorbind despre protecţia infrastructurilor şi despre agresiuni, care sunt ultimele atacuri venite din exterior?

F.C.: Investigăm mai multe tipuri de atacuri, pe care le categorisim pornind de la motivaţia acestora. În primul rând, identificăm atacurile care provin din partea unor actori statali pentru că aceştia vizează infrastructurile cibernetice strategice, în special cele deţinute de instituţii ale statului român. Un alt tip de atacuri sunt cele derulate de organizaţii criminale, dar acestea sunt investigate preponderent de alte instituţii. O altă tipologie de atacuri sunt cele de tip extremist-terorist.

Gabriel Mazilu: Este evident că într-o lume globalizată şi interdependentă, România se confruntă cu aceleaşi ameninţări cu care se confruntă şi statele din alianţele din care facem parte. România nu este o ţintă colaterală, ci o ţintă vizată cu precizie, şi motivaţia acestora este infiltrarea informaţiilor din infrastructurile cibernetice. Actorii criminali vor să obţină beneficii criminale şi financiare, iar grupările se bazează din ce în ce mai mult pe caracterul transfrontalier. Grupările extremiste au o raţiune propagandistă, dar nivelul lor tehnologic este unul relativ scăzut şi nu afectează în mod consistent securitatea naţională a statului român. În schimb, aceste fenomene au o caracteristică îngrijorătoare: sunt foarte dinamice şi pot să se radicalizeze, pot atinge un număr mare de oameni sau pot accesa, în anumite condiţii, tehnologii de vârf atât timp cât acestea sunt disponibile pe piaţa neagră, contra cost.

F.J: Care sunt cele mai periculoase atacuri?

F.C.: Suntem vizaţi de aceiaşi actori care targhetează şi ţările membre UE şi NATO. Atât timp cât împărţim aceleaşi valori, împărţim şi aceleaşi ameninţări. Agresorii deţin capabilităţi tehnologice şi resurse diferite folosite pentru derularea de atacuri cibernetice. Dacă vorbim de actori statali, aceştia au resursele necesare pentru derularea unora dintre cele mai sofisticate atacuri cibernetice, dar şi timpul necesar studierii ţintelor şi organizării unor adevărate campanii de infiltrare în sistemele informatice de interes. La polul opus sunt grupările extremiste şi teroriste care deţin un nivel tehnologic redus, derulând, de regulă, atacuri cibernetice care nu afectează grav infrastructurile atacate, însă pot crea prejudicii de imagine. Fără îndoială, cele mai periculoase atacuri sunt cele derulate de actori statali, acestea având cel mai mare impact asupra securităţii naţionale, mai ales prin prisma domeniilor ţintite, respectiv cele strategice.
Să ne temem de oricine!

F.C.: Când vorbim despre atribuirea exactă a atacurilor cibernetice, competiţia este încă deschisă. Tehnologia evoluează şi face mai posibilă şi mai probabilă ameninţarea. La rândul lor, atacatorii devin mai performanți, indiferent dacă vorbim de prieteni sau inamici ai statului român, însă şi noi devenim mai buni investigatori. Înregistrăm şi un amestec, un melanj de acţiuni ale acestor actori, statali şi non-statali, deaceea nu i-am menţionat întâmplător. Actorii statali îşi doresc întotdeauna să nu fie identificaţi, au foarte mulţi oameni la dispoziţie, au resurse şi au obiective strategice. În condiţiile acestea investesc foarte mult în anonimizare. Plantează anumite indicii care să conducă spre altcineva, disimulează originea, ceea ce face şi mai dificilă sarcina unui investigator. De aceea nu cred că există servicii de informaţii care pot atribui cu certitudine un atac cibernetic în ziua de astăzi. România este în top 10 în ceea ce priveşte sursa atacurilor criminale, cibernetice, dar aceste topuri sunt cu origini aparente. România este penultimul punct al atacului, acel punct care anonimizează identitatea şi locaţia atacului. Aşadar, securitatea şi apărarea trebuie să fie permanente, în faţă oricui. […]

Legea securităţii cibernetice vine prea târziu

F.J: De ce este utilă şi necesară Legea securităţii cibernetice, acum, în acest context?

F.C.: Aceasta era şi este necesară. Din punctul nostru de vedere vine prea târziu. Din păcate, când a fost adoptată o formă a legii s-a creat un curent de opinie împotrivă, inducându-se ideea că prin această lege se urmăreşte supravegherea tuturor calculatoarelor cetăţenilor români, ceea ce este fals. Legea, şi atunci şi acum, nu vizează decât persoane juridice de drept public sau privat, în niciun caz nu vizează calculatoarele cetăţenilor, iar obiectul legii este unul extrem de simplu. Se urmăreşte crearea unor obligaţii şi responsabilizarea deţinătorilor de infrastructuri, implementarea unor măsuri de protecţie a infrastructurilor şi a datelor pe care respectivele infrastructuri le stochează, le prelucrează. Sunt vizate instituţiile de drept public sau privat şi aici sunt două categorii de instituţii: sunt aşa numitele infrastructuri cibernetice de interes naţional care, în cazul unor atacuri cibernetice, duc la afectarea întregii securităţi a României, iar a doua categorie o constituie acele persoane juridice care deţin şi prelucrează date cu caracter personal.

F.J: Totuși, sunt mulți cei care se tem că veți intra în calculatoarele lor abuziv.

F.C: Obiectivul acestei legi este creşterea încrederii cetăţenilor că statul le asigură dreptul la viaţă privată în spaţiul cibernetic. Instituţiile de aplicare a legii pot avea acces la date numai în baza unui mandat eliberat de judecător. Totodată, vrem ca cetățenii să aibă certitudinea că la datele stocate în infrastructurile critice nu vor avea acces decât cei abilitaţi. Obiectivul nostru major este securitatea statului român în condiții permanente de război cibernetic. […]

Citiţi şi: 
Operaţiunea secretă «ochiul şi timpanul» revine. SRI ascultă de două ori mai multe telefoane decât FBIDovada evidentă că în România aproape toate telefoanele sunt ascultateJudecătorii refuză «Ordonanţa Prunei»

yogaesoteric
18 iunie 2016

«Coca-Cola e ideală doar pentru curățat mașinile, iar CIA a creat prin acțiuni din culise criza din Ucraina»

Un interviu fulminant cu regizorul Emir Kusturica

La începutul lui 2016, faimosul regizor sârb Emir Kusturica se temea că lumea va intra într-un mare război. Kusturica este convins că Rusia lui Vladimir Putin va rezolva situația din Siria până la mijlocul anului și va da înapoi poporului sirian dreptul de a decide dacă îl va păstra la conducere pe Assad sau va alege pe altcineva.

„Aș fi vrut ca Dumnezeu să-l fi adus pe Putin mai devreme, ca, împreună cu el, în timpul războiului civil din Iugoslavia, să fi decis dacă vrem «democrația» pe care nu o puteam suporta, sau un sistem politic cu care am fi putut lupta. În limbaj modern, ori am fi avut S-400, ori nu. Putin ne-ar fi ajutat să găsim un echilibru și să nu ne intimidăm la auzul cuvintelor «justiție» și «adevăr». Președintele rus predică cruntul adevăr care spune că întreaga planetă plătește un preț prea greu conveniențelor în care a căzut Vestul”, scrie Kusturica în cotidianul sârbesc Politika.

Kusturica este convins că soarta Europei în 2016 va sta în mâna acelorași forțe care îi șterg identitatea și că Vestul nu se va împăca cu ideea că câmpurile petroliere din Siberia nu sunt proprietatea Shell sau a altor companii occidentale.

„Nu am nimic împotriva Europei, de vreme ce mă consider un european alb, dar aș opta pentru neutralitate, din punct de vedere militar, pentru Serbia.”

În privința escaladării crizei refugiaților în UE, Emir Kusturica a spus:
„Criza continuă, nu a apărut de una singură, dar a fost coaptă în aceeași bucătărie. Dacă greșesc, atunci de ce refugiații din Siria, care este sistematic distrusă precum Iugoslavia, nu au rămas în Turcia, sau de ce Arabia Saudită nu le-a pus la dispoziție două sau trei milioane de corturi? Creștinii care locuiesc în Orientul Mijlociu din vremea nașterii creștinismului sunt acum amenințați de extincție”.

Anul trecut, într-un alt articol publicat de același cotidian, regizorul sârb contesta câteva mari simboluri americane, între care CNN, Coca-Cola sau Monsanto.

El a scris că postul rus de televiziune Russia Today (RT) „distruge stereotipurile de la CNN despre băieți buni și băieți răi, acolo unde hispanicii, negrii, rușii și sârbii sunt personaje negative, în timp ce americanii cei albi sunt OK”.

Kusturica a comentat decizia Congresului american de a aloca 30 de milioane de dolari pentru o propagandă care să contracareze postul RT:
„John Kerry și alți congresmeni sunt supărați de faptul că RT trimite semnale cum că lumea nu este determinată de inevitabilitatea liberalismului, că SUA conduce omenirea în haos, că Monsanto nu produce mâncare sănătoasă, că băutura Coca-Cola este ideală pentru a curăța angrenaje de automobile, nu pentru stomacul uman, că în Serbia procentajul oamenilor care mor de cancer a crescut după bombardamentele NATO din 1999, că amprentele CIA sunt pe toată criza ucraineană și că trupele Blackwater au tras asupra poliției ucrainene, și nu activiștii de pe EuroMaidan”.

Despre CNN, Kusturica a scris că „transmisiunile sale asigură omenirea că SUA a condus numai acțiuni umanitare, nu războaie, și că avioanele lansau îngeri, nu bombe”.

În trecut, Emir Kusturica și-a exprimat credința că atunci când va începe Al Treilea Război Mondial postul de televiziune Russia Today va fi o primă țintă, fiind o extrem de puternică putere care contracarează propaganda americană.

Într-un alt articol publicat în același cotidian la începutul lui 2015, Kusturica a calificat RT drept cea mai puternică armă a Rusiei, mai puternică decât SS-18, o rachetă intercontinentală balistică pe care cei din NATO o numesc „Satan”: „Diavolul nu vine niciodată singur! Odată cu această rachetă și alte numeroase inovații, postul de televiziune RT a apărut, de asemenea, în arsenalul Rusiei”.

RT este o reală amenințare pentru propaganda de stat americană pentru că atinge americanii „în propriile lor case, într-o engleză perfectă, mai bună decât o folosesc cei de la CNN”. Iar acesta va fi motivul pentru care Washington-ul se va sătura și va dori să reducă la tăcere RT cu forța – la fel cum NATO a redus la tăcere statul sârb în aprilie 1999.

„RT va demistifica și mai mult visul american și, la ore de maximă audiență, va dezvălui adevărurile ascunse de decenii de ochii și inima americanilor obișnuiți.”

Născut la Sarajevo, Bosnia-Herțegovina, Emir Kusturica este un regizor, actor și muzician sârb în vârstă de 60 de ani. Are numeroase premii internaționale pentru filmele sale, iar în 2007 a fost numit ambasadorul Serbiei la UNICEF. El a devenit celebru în 1981 cu primul său lungmetraj, „Do You Remember Dolly Bell?”.

Alte filme importante din palmaresul său: „When Father Was Away on Business” („Palme d’Or” la Cannes, 1985), „Time of the Gypsies”, „Arizona Dream” (cu Johnny Depp și Faye Dunaway, „Ursul de Argint” la Berlin, 1993), „Underground” („Palme d’Or” la Cannes, 1995), „Black Cat, White Cat” („Leul de Argint” la Veneția, 1998) și „Maradona”.

Citiți și: 

Dezvăluirile unui fost agent CIA: Am primit milioane de dolari ca să dezmembrăm Iugoslavia 

Un studiu al Universității Princeton arată că SUA nu mai este, de fapt, o democrație! 

Democraţia – un mit pentru manipularea maselor

yogaesoteric
16 iunie 2016 

«Ceasul Apocalipsei» este la «3 minute de miezul nopţii», spun experţii

Conform grupului de oameni de știință care gestionează așa-numitul „Ceas al Apocalipsei”, grup din care fac parte 17 câștigători ai Premiului Nobel, umanitatea s-ar afla terifiant de aproape de autodistrugere.

În The Bulletin of Atomic Scientists, care fixează „Ceasul” recunoscut în întrega lume, se afirmă că pentru anul 2016 nu se va modifica ora de trei minute înainte de miezul nopţii. Când această oră a fost fixată la o întâlnire din 2015, a devenit ora cea mai apropiată de autoanihilarea omenirii, în cazul în care desfășurarea evenimentelor în curs nu se modifică în sens benefic.

Grupul de cercetători experimentați, format în urma celui de-Al Doilea Război Mondial, când a apărut ameninţarea anihilării omenirii prin conflict nuclear, a spus că nimeni nu trebuie să se consoleze cu faptul că umanitatea nu s-a apropiat mai mult de autoextincţie.

„Trei minute (până la miezul nopţii) este prea aproape”, se spune într-o declaraţie din Bulletin. „Este mult prea aproape. Noi, membrii Consiliului de Ştiinţă şi Securitate al The Bulletin of Atomic Scientists dorim să fie clară decizia noastră de a nu muta limbile Ceasului Judecăţii în 2016. Această decizie nu este o veste bună, ci o expresie a îngrijorării asupra faptului că liderii mondiali continuă să evite să îşi concentreze eforturile şi atenţia aspra reducerii pericolului extrem constituit de armele nucleare şi de modificările climatice.

Când numim aceste pericole «existenţiale», exact aceasta dorim să se înţeleagă: ele ameninţă însăşi existenţa civilizaţiei umane şi de aceea ar trebui să fie prima preocupare de lucru pentru liderii cărora le pasă de alegătorii şi de ţările lor.”

Experţii de la Bulletin au subliniat succesul tratatelor cu Iranul asupra armelor nucleare şi a celor din Paris, asupra modificărilor climatice. Dar amenințările care deja existau, precum și cele nou apărute, venind dinspre ţări precum Coreea de Nord, au contracarat acel progres, făcând ca poziția acelor ceasului să rămână neschimbată.

„Chiar dacă acordul cu Iranul a fost încheiat, tensiunile între Statele Unite şi Rusia au crescut până la nivelurile reminiscente ale celor mai urâte perioade din Războiul Rece”, se scrie în Bulletin. „Conflictele din Ucraina şi Siria continuă, acompaniate de amenințări periculoase şi de decizii politice la limită, cu Turcia, membră NATO, doborând un avion rusesc implicat în conflictul din Siria, directorul unei agenţii ruseşti de ştiri făcând declaraţii despre transformarea Statelor Unite în cenuşă radioactivă, şi NATO şi Rusia repoziţionându-şi activele militare şi realizând exerciţii semnificative cu acestea.”

„Washington şi Moscova continuă să adere la majoritatea acordurilor de control al armelor nucleare care există, dar Statele Unite şi Rusia, şi alte ţări cu arme nucleare sunt angajate în programe de modernizare a arsenalelor lor nucleare, sugerând că planifică să-și menţină armele în stare de funcţionare și gata de luptă cel puțin pentru zeci de ani de acum înainte – în ciuda angajamentelor solemne înscrise în Tratatul de Neproliferare Nucleară, de urmărire a dezarmării nucleare.”

Discuţiile de la Paris despre modificările climatice au oferit o speranţă, au scris experţii. Dar s-a făcut foarte puţin în această direcție, faţă de efectele deja teribile asupra mediului cauzate de modificările climatice.

„Deși pare a fi promiţător, acordul de la Paris referitor la climă a venit la finalul celui mai călduros an înregistrat pe Pământ, în care temperatura globală a crescut cu un grad Celsius peste nivelurile pre-industriale”, se afirmă în Bulletin.

Ce este „Ceasul Apocalipsei”

Potrivit descrierii de pe Wikipedia, „Ceasul Apocalipsei” este o interfață sub forma unui ceas simbolic, administrată de Consiliul de Directori al Buletinului Oamenilor de Știință din Domeniul Atomic de la Universitatea Chicago, care arată câte minute despart omenirea de o catastrofă de proporții globale, care ar duce la anihilarea ei, moment simbolizat prin miezul nopții. Ceasul a fost setat prima dată în anul 1947 și de atunci a fost resetat de 19 ori, în funcție de evenimentele care au avut loc pe mapamond și de probabilitatea declanșării unui război nuclear.

„Ceasul Apocalipsei” a debutat ca o inițiativă a oamenilor de știință implicați în Proiectul Manhattan de a face publicul să conștientizeze amenințarea armelor nucleare și de a face presiuni asupra guvernelor pentru a descuraja construirea acestui tip de arme. Ceasul apare pe coperta fiecărui număr al Buletinului Oamenilor de Știință din Domeniul Atomic, începând cu iunie 1947.

Deciziile de a seta „Ceasul” înainte sau înapoi sunt luate în urma ședințelor Consiliului de Directori al Buletinului Oamenilor de Știință din Domeniul Atomic, format din cercetători și oameni de știință, 19 dintre aceștia fiind laureați ai Premiului Nobel. „Ceasul” a indicat cel mai scurt timp până la miezul nopții (2 minute) în anul 1953, când Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică au testat primele bombe cu hidrogen. În 1991, „Ceasul” a indicat cea mai lungă durată până la miezul nopții, 17 minute, datorită încheierii Războiului Rece, căderii Uniunii Sovietice și semnării Tratatului de Reducere Strategică a Armamentului de către SUA și Rusia. Inițial, „Ceasul” era un indicator al pericolului nuclear, însă evenimentele de după anul 2000 au determinat Consiliul să ia în calcul atât încălzirea globală și degradarea mediul înconjurător, cât și amenințarea armelor biologice.

6 noiembrie 1952: un nor caracteristic sub formă de ciupercă începe să se formeze, după prima explozie a unei bombe cu hidrogen, în SUA, la Eniwetok Atoll, în oceanul Pacific

La data de 22 ianuarie 2015, „Ceasul” a fost mutat la trei minute până la miezul nopții (23:57). Ceasul a rămas setat la aceeași oră în 2016.

Citiţi şi:
O prorocire a Domnului pentru timpul nostru actual. Necesitatea revelaţiilor divinePărintele Justin Pârvu: «Mai avem un an şi vine urgia!!!»Programul planetar de acţiune urgentă „NU APOCALIPSA” (prima parte) 

yogaesoteric 
13 iunie 2016

Donald Trump face dezvăluiri sincere despre politica externă a SUA

„Noi, americanii suntem cei care am dezlănțuit ISIS și adeseori am adus mai mult haos ca oricând în Orientul Mijlociu”

Donald Trump și-a ținut miercuri, 27 aprilie, discursul pe politică externă la Washington D.C, având ca temă principală „America firstˮ. Candidatul la învestitura republicană pentru alegerile prezidențiale spune că pe plan extern va înlocui ideologia cu strategia, iar haosului îi va lua loc pacea, dacă va ajunge la Casa Albă.

„America first (America în primul rând) va fi tema principală și obligatorie a administrației meleˮ, a spus Trump în discurs, atacând politica externă a administrației Obama, în care un pion important a fost Hillary Clinton, candidată la învestitura democrată. Trump susține că, spre deosebire de administrația democrată, el va pune mai presus de orice securitatea americanilor.

Magnatul american a amintit că țara sa „a salvat lumea de nazism în anii ʼ40 și de comunism în timpul Războiului Rece, dar, după 1990, politica externă a Americii și-a schimbat clar direcția, devenind tot mai slabă și mai lipsită de sensˮ.

„Logica a fost înlocuită cu prostia și aroganța, care au dus la dezastru după dezastru în politica noastră externă”, a afirmat Trump. Totul a culminat, potrivit candidatului republican, cu „ideea periculoasăˮ că SUA ar putea să transforme statele din Orientul Mijlociu în democrații de tip occidental.

„Asta a dus la pierderea de vieți omenești și la irosirea a miliarde de dolari. (…) Acțiunile noastre din Irak și Siria au determinat dezlănțuirea ISIS, în timp ce America nu a făcut nimic pentru a-i ajuta pe creștini. Și ar trebui să ne fie rușineˮ, a mai spus magnatul american.

Concluzia sa: „Noi am făcut ca Orientul Mijlociu să fie mai haotic decât înainte”.

Citiţi şi:Cum au pus umărul americanii la nașterea monstruosului Stat Islamic 
Trump este singurul candidat antiglobalistAsta e bomba bombelor: Hillary Clinton, membru fondator al ISIS 

yogaesoteric
11 iunie 2016 

Polonia, Ungaria şi Slovacia resping cu vehemență propunerea Comisiei Europene de a «amenda» ţările care nu primesc refugiaţi musulmani

Ungaria numeşte aceasta „şantaj”!

 

Polonia, Ungaria şi Slovacia au ripostat cu vehemenţă la propunerea Comisiei Europene ca țările care refuză să implementeze un plan tip cotă-parte pentru distribuirea refugiaţilor să fie amendate. Autoritățile europene de la Bruxelles susțin că o astfel de măsură vizează să slăbească presiunea cu care se confruntă statele aflate în prima linie pe ruta migranților.

Planul prevede plăţi obligatorii impuse ţărilor care refuză să-i primească pe cei care solicită azil – o mişcare pe care Ungaria a etichetat-o ca fiind „şantaj”. 
„În ceea ce priveşte amenzile propuse de Comisia Europeană, aceasta este şantaj”, a afirmat ministrul de Externe ungar Peter Szijjarto, potrivit Reuters, după întâlnirea de la Praga cu omologii săi din Cehia, Slovacia şi Polonia.

El a mers mai departe numind conceptul propus „un drum înfundat” şi a cerut Comisiei să nu continue acest demers. 
Ideile exprimate de Peter Szijjarto s-au regăsit şi în alocuțiunea ministrului de Interne polonez, Mariusz Blaszczak, care a declarat că sistemul propus de CE este „un sistem prost... care nu are sens”.

Ministrul de Interne slovac, Robert Kalinak, a afirmat că momentul în care Comisia a înaintat propunerea este unul dificil, date fiind eforturile de a atinge un consens asupra închiderii rutelor migranţilor şi a unui acord cu Turcia referitor la refugiaţi. 
„În mijlocul acestor discuţii foarte sensibile, este pusă pe masă o propunere care ne plasează cu nouă luni în urmă şi nu reflectă realitatea în anumite aspecte”, a spus el.

Cele trei ţări, împreună cu Republica Cehă, și-au exprimat în mod constant opoziţia faţă de planul tip cotă-parte, cu care celelalte state membre ale UE au fost de acord, în septembrie. Ungaria şi Slovacia contestă planul la Curțile de justiție europene.
 Noua propunere a Comisiei vizează instituirea unui „mecanism de echitate” conform căruia fiecărei ţări dintre cele 28 de state membre ale UE i-ar fi atribuit un anumit procent din emigranţii care cer azil politic în interiorul blocului european. Cota pe care fiecare ţară ar primi-o ar depinde de numărul populaţiei şi de bogăția statului respectiv. Dacă o națiune ar avea de administrat peste 50% în plus față de această cotă, i s-ar permite să trimită refugiaţii în altă parte în interiorul blocului european. Statele vor putea refuza să primească migranți timp de un an, dar li se va cere să plătească 250.000 de euro (287.000 de dolari) către o altă ţară care va primi refugiaţii.

Comisia susține că planul are drept scop degrevarea ţărilor care suportă greul acestei crize a refugiaţilor, în mod particular Italia şi Grecia. Conform unui raport din luna februarie 2016 realizat de International Organization of Migration, de la începutul anului, în aproximativ două luni, 97.325 de oameni au ajuns în Grecia şi 7.507 în Italia.

Germania, care a fost o destinaţie preferată de doritorii de azil, a făcut presiuni pentru realizarea unei structuri care să furnizeze mai multă echitate între statele membre şi a criticat opoziţia exprimată de ţările din Est.

Între timp, UE continuă să se confrunte cu cea mai grea criză de refugiaţi de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Mare parte dintre cei care cer azil vin din zonele de război ale Siriei, unde în jur de 250.000 de oameni au fost ucişi şi mai mult de 12 milioane au fost strămutați începând cu 2011, conform cifrelor furnizate de ONU.

Până acum, Comisia a avizat o convenție de călătorie liberă, fără vize, cu Turcia, după ce Ankara a ameninţat că nu va mai respecta limita impusă de un acord privind emigrarea. Potrivit acordului respectiv, toţi emigranţii ilegali care ajung în Grecia din Turcia trebuie să fie trimişi înapoi. În schimb, UE a fost de acord să preia mii de refugiaţi sirieni direct din Turcia.

Citiţi şi:Criza refugiaţilorImagini video devastatoare cu imigranții. Televiziunile nu vă vor arăta niciodată așa ceva! Filmul marii trădări a Europei!Care este, de fapt, adevărul în conflictul din Siria, teroriști, refugiați, ruși, francezi și americani

yogaesoteric
10 iunie 2016

Institutul Național de Statistică face o dezvăluire uimitoare: Nu mai stăpânim nici măcar 10% din România!!!

Institutul Naţional de Statistică (INS) ne aduce la cunoştinţă că, în economia naţională a României funcţionează 44.575 „grupuri de întreprinderi”.

Grupul de întreprinderi defineşte două sau mai multe întreprinderi în care una dintre întreprinderile participante la grup deţine controlul asupra celorlalte, prin control înţelegându-se deţinerea a mai mult de 50% din voturi, de regulă, dată de deţinerea a mai mult de 50% din capital.

INS ne spune că, din cele 44.575 grupuri de întreprinderi, 5.308, sau 12% din total, sunt rezidente sau controlate din interior, în timp ce 39.267, adică 88%, sunt grupuri de întreprinderi multinaţionale controlate din exterior, ne spune Constantin Cojocaru.

Desigur, raporturile numerice de mai sus nu se suprapun 100% peste cele valorice referitoare la ponderea capitalului deţinut de străini în totalul capitalului utilizat în economia românească în acest moment. Oricum, ordinea de mărime se păstrează.

Tot INS ne spune că, în ultimii 25 de ani, în România au fost făcute investiţii în valoare de 500 de miliarde de euro, din care 5 miliarde din capital străin. Deci, străinii au investit 1%, dar stăpânesc 88% din capitalul ţării. Curată afacere!

Iată, deci, că INS confirmă estimările făcute în ultimii ani, care atrăgeau atenţia asupra faptului că cea mai mare parte a capitalului românesc, peste 80%, a fost acaparată de corporaţiile transnaţionale, prin escrocheriile financiare numite „privatizări”, „retrocedări”, „restituiri” etc.

Problema este că, deţinând capitalul, străinii ne-au cumpărat şi statul, pe care îl folosesc ca să-şi apere capitalul şi să ne ţină în jug.
Problema este că, deţinând capitalul, străinii îşi însuşesc mai mult de jumătate din avuţia pe care o producem, prin munca noastră, şi o transferă în afara ţării, lăsându-ne salarii şi pensii de mizerie, din care nu mai putem economisi nimic, nu mai putem investi, nu ne mai putem redresa, nu mai putem scăpa din jug.

Citiţi şi:
România a fost vândută la hectar. Oficial: 40% din terenurile agricole sunt în posesia străinilor
Experiment devastator al FMI în România: Teoria incendiară a unui analist economic
Multinaţionalele străine scot anual zeci de miliarde de euro din România

yogaesoteric
7 iunie 2016 

Curtea de Apel din Paris hotărăște în mod abuziv extrădarea lui Gregorian Bivolaru

Instanța Curții de Apel din Paris a hotărât astăzi, 8 iunie 2016, extrădarea lui Gregorian Bivolaru din Franța și predarea sa autorităților române. Decizia nu este însă una definitivă. 

Biroul de Presă MISA apreciază că decizia a fost determinată de faptul că magistrații din compunerea completului au cedat în fața presiunilor politice de la București, în pofida poziției verticale și neutre a Suediei. Instanța nu a ținut cont de statutul de azilant politic al lui Gregorian Bivolaru și a ignorat cu desăvârșire faptul că autoritățile române i-au încălcat în mod evident domnului Bivolaru drepturile sale fundamentale.

Această hotărâre intră în contradicție cu decizia Guvernului suedez de a nu-l extrăda pe profesorul de yoga către România, cu drepturile acestuia care decurg din Convenția de la Geneva și încalcă de asemenea și hotărârile recente europene care dovedesc indubitabil practicile deosebit de abuzive și corupte ale instanțelor de judecată române. Jurisprudența europeană a dovedit deja din plin că în cazurile în care dl. Bivolaru Gregorian a fost cercetat penal în România au avut loc încălcări deosebit de grave ale drepturilor fundamentale ale omului. Un exemplu elocvent îl reprezintă Hotărârea recentă a CEDO în cazul Amarandei și alții contra România.

Ne exprimăm convingerea că Instanța Supremă din Franța va dovedi mult mai multă neutralitate, imparțialitate și justețe atunci când va judeca recursul declarat de avocații francezi ai profesorului de yoga Bivolaru Gregorian. 

 

Biroul de Presă MISA
8 iunie 2016