............................................................................................................................................................................................................................................................................................. PENSIILE SPECIALE ȘI FONDURILE ALOCATE PARTIDELOR POLITICE DIN BUGETUL STATULUI REPREZINTĂ FURT DIN AVUȚIA NAȚIONALĂ

vineri, 22 iulie 2016

Cazul Gregorian Bivolaru – 45 de ani de grave abuzuri, amenințări terifiante și tortură

Un om naiv și ignorant are senzația că trăieste în vremuri liniștite, în care micile lui nevoi sunt satisfăcute, iar cei aflați la putere „vegheză” ca sistemul să funcționeze pentru protecţia şi siguranţa lui.
Oricine ar trece însă în revistă existența și lupta yoghinului Gregorian Bivolaru cu acest sistem, ar fi șocat să descopere ceea ce se petrece de fapt (din nou) în vremurile noastre, așa-zis liniștite. În realitate conștiința maselor este acum mai adormită decât oricând în istorie. Cine ar dori să studieze viața lui Gregorian Bivolaru ar observa că acesta se luptă de 45 de ani (dintre care 19 ani în timpul dictaturii comuniste) cu un un regim politic care se pretinde mai ales în prezent a fi „liber” şi „democratic”.
45 de ani în care – indiferent de regimul politic, și chiar într-o țară cu pretenții cum este Franța – un om a îndurat cam tot ce au avut autorităţile de „oferit” din punctul de vedere al persecuţiilor şi abuzurilor, de la aşa-zis „banale” persecuţii juridice ori sancţiuni administrative, până la torturi de o cruzime inimaginabilă în beciurile Securităţii Române. Gama de procedee aplicate de autorităţi lui Gregorian Bivolaru include calomnii, intimidări, arestări şi percheziţii de tip stalinist, propagandă mediatică mergând până la demonizare şi linşaj mediatic, ameninţări cu moartea ori atentate, interogatorii interminabile, bătăi şi încarcerare pe motive politice.
Gregorian Bivolaru a reuşit să reziste într-un mod de-a dreptul miraculos (şi neverosimil pentru torţionarii săi) acestor zeci de ani de abuzuri şi tortură. Folosind tehnici yoghine, el a supravieţuit chiar şi metodei criminale de exterminare prin iradiere ce era aplicată de Securitate celor mai periculoşi adversari ai dictatorului Ceaușescu, metodă cunoscută sub numele codificat de „Radu”. În 1984, el a fost condamnat pe nedrept şi încarcerat în condiţii inumane, cu lanţuri de peste şapte kilograme la picioare, în celule cu geamuri sparte şi apă pe jos, iarna, pe timp de ger. Chiar şi în această detenţie, a reuşit totuşi să rămână în viaţă. La câţiva ani de la eliberare a fost din nou arestat, torturat şi apoi supus internării psihiatrice forţate. Persecuţiile Securităţii şi ale autorităţilor comuniste au fost într-o oarecare măsură recunoscute prin decizia irevocabilă a Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul nr. 48765/3/2010. Curtea a constatat caracterul politic al condamnărilor pe care Gregorian Bivolaru le-a suferit înainte de Revoluţie, în anii 1977 şi 1984, precum şi caracterul politic al internării sale în Spitalul de Psihiatrie Poiana-Mare din 1989.
Inepuizabilul machiavelism ocult a făcut ca, doar cu câteva zile înaintea verdictului final în procesul în care Gregorian Bivolaru a fost deja declarat nevinovat de două instanţe, procurorii să depună la dosar două mandate emise de Parchet, prin care se presupune că ar fi fost interceptate convorbiri telefonice în cazul Gregorian Bivolaru. Deşi aceste mandate au fost solicitate încă de la începutul procesului, de ani de zile, atât de către avocaţii apărării, cât şi de către judecători, procurorii au refuzat cu încăpăţânare să le depună la dosar sub motivaţia halucinantă ca acestea ar fi „secrete de stat”!!! MANDATELE AU FOST EMISE PENTRU CĂ SRI APRECIA CĂ DISCUȚIILE ACESTUI CETĂȚEAN SUBMINEAZĂ SIGURANȚA NAȚIONALĂ.
Comparați acum „pericolul” convorbirilor lui Gregorian Bivolaru cu pericolul real și criminal al diluării dezinfectanților din spitale timp de 10-20 de ani, diluare care e posibil să fi dus la mii sau chiar la zeci de mii de decese ale unor oameni nevinovați, care au murit cu zile în spitale. Şi totuşi, cazul diluării dezinfectanților nu a fost şi nu este, chipurile, pentru SRI un caz de siguranță națională! „Dan Condrea sau compania Hexi Pharma nu se încadrează la categoria «securitate naţională»” transmite Comisia parlamentară de control al SRI într-un comunicat, preluând răspunsul înaintat comisiei de către SRI.
Aveţi în imaginea de mai jos unul dintre mandatele prin care serviciile secrete (SRI şi altele) au fost autorizate să intercepteze comunicaţiile unui post telefonic şi totodată să poată intra oricând, în secret sau cu ajutorul agenţilor infiltraţi printre yoghini, în spaţiile din întreaga ţară în care se desfăşurau activităţi ale Şcolii de Yoga MISA, care ar desfăşura „manifestări cu caracter extremist” ce aduc atingere siguranţei naţionale!

Cel care a emis mandatele, ILIE PICIORUŞ este procuror încă din vremea lui Ceauşescu. El este cel care în anul 1985 l-a anchetat pe un mare dizident, inginerul Gheorghe Ursu, care a murit asasinat în torturi cumplite în beciurile Direcţiei a VI-a a Securităţii din calea Rahovei. Deşi dizidentul decedase cu aproape o săptămână în urma bătăilor care i-au dislocat organele interne, ILIE PICIORUŞ a încercat să acopere asasinatul întocmind, ca şi când nimic nu s-a întâmplat, actele de trimitere în judecată pentru o pretinsă deţinere de valută (10 dolari!). Cu doar un an înainte, în anul 1984, Gregorian Bivolaru trecuse prin aceleaşi beciuri din calea Rahovei, unde a suferit tratamente similare (anchete interminabile, tortură cumplită, ameninţări cu moartea) din partea securiştilor conduşi de şeful de direcţie col. Gh. Vasile. Pe 17 aprilie 1984, Gregorian Bivolaru a fost arestat după ce a fost „prins în flagrant” că... preda yoga unui grup de 16 cursanţi într-o casă din cartierul Cotroceni, după ce această practică fusese complet interzisă de către regimul ceauşist.
De la Parchetul de pe lângă ÎCCJ, după ce a dat ultimul mandat de interceptare din cazul MISA, ILIE PICIORUŞ a fost avansat în cadrul CSM ca secretar general. O coincidenţă ciudată este şi faptul că soţia lui ILIE PICIORUŞ lucrează la Institutul Naţional de Medicina Legală „Mina Minovici”, acolo unde în anul 2004 Mădălina Dumitru, presupusa victimă, a fost dusă cu forţa de către autorităţi pentru a fi contrafăcute probe împotriva lui Gregorian Bivolaru.
Reamintim că în anul 2006, în perioada în care ILIE PICIORUŞ deţinea funcţia de Secretar general al CSM, această instituţie a emis un raport oficial în care se susţinea că: „Yoghinii şi-ar fi înscenat singuri imaginile percheziţiilor violente din 18 Martie 2004, le-au filmat şi le-au dat televiziunilor. … Yoghinul care a fost bătut de jandarmi până a intrat în comă la mitingul organizat la Institutul Naţional de Medicină Legală ar fi fost de fapt bătut de confraţi de-ai lui. … Procurorii s-au comportat corect în acest caz şi nu a existat nicio scurgere de informaţii de la Parchet. … În dosarul MISA şi în cazul Gregorian Bivolaru nu a existat imixtiune politică asupra anchetelor.”
În acelaşi ton ca şi până aici, deşi Gregorian Bivolaru era deja azilant politic, iar România era semnatară a convenţiei de la Geneva, autorităţile române emit în 2013 un mandat european de arestare pe numele său. Şi ca să fie sigure că acesta nu le scapă din gheare, numele lui Gregorian Bivolaru, deşi refugiat, este publicat pe lista celor mai căutaţi infractori din Europa (chiar cap de listă) prin săvârşirea de către Europol a unor anumite ilegalităţi flagrante, constând în menţionarea şi descrierea în mod fals a unor alte infracţiuni, mult mai grave decât cea pentru care s-a dispus în realitate condamnarea. S-a urmărit astfel, în mod intenţionat, să se pună un „stigmat” de pedofil şi exploatator de copii lui Gregorian Bivolaru cu scopul evident de a fi linşat în cazul în care ar fi încarcerat. 
În timp ce maselor li se induce această viziune în mod direcționat-negativistă despre Gregorian Bivolaru, solicitându-se arestarea sa pentru o faptă contestată de însăși așa-zisa victimă (Mădălina Dumitru), piesa de teatru Faust, după J. W. Goethe, jucată la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, înfățișează șapte fetițe cu vârste între 8 și 12 ani înconjurate de repetate scene de violență, sânge, vulgaritate, brutalitate, gesturi cu caracter sexual și nuditate. Diferite personaje dezbrăcate au simulat acte sexuale, viol, consum de alcool și urină, acte sexuale cu animale, fără ca pudibonzii care îl înfierează acum (în realitate pe nedrept) pe Gregorian Bivolaru să aibă vreo reacție de repulsie.



În schimb, în timp ce Gregorian Bivolaru este efectiv hăituit cu acestă vânătoare grotească prin Europa, la domiciliul său din Suedia el primește o scrisoare prin care este somat să nu mai continue sa fie implicat în activităţile acestei şcoli de yoga, pentru că, deși se cunoaște că este nevinovat, totuși urmează să fie arestat, ceea ce s-a și petrecut la două zile după primirea respectivei scrisori. 
Arestarea lui Gregorian Bivolaru în Franța a fost anunţată în România pe toate canalele de ştiri ca fiind o victorie majoră a autorităţilor române, ceea ce subliniază încă o dată miza uriaşă care este aruncată în joc în acest caz. Ştirile ce au apărut de atunci au anunţat încontinuu iminenta trimitere a lui Gregorian Bivolaru în România pentru a-şi ispăşi pedeapsa, ignorându-se din nou, în mod flagrant, faptul că trimiterea lui în România ar reprezenta o încălcare gravă a statutului său de refugiat politic, în baza convenţiei de la Geneva. Adică, dacă ar fi să citim printre rândurile ştirilor, trimiterea lui Gregorian Bivolaru după gratii este - în viziunea celor care decid pentru noi - mult mai importantă decât respectarea unor tratate internaţionale fundamentale pe care se bazează însăşi civilizaţia modernă, cum este de altfel convenţia de la Geneva din 1951 sau Decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de la Luxemburg, din aprilie 2016, privind condiţiile inumane de detenţie din închisorile din România.
Aşadar, pe de o parte judecătorul francez trebuia să răspundă solicitării încăpăţânate, cu nuanţe obsesive, a României de a-l extrăda pe Gregorian Bivolaru. Pe de altă parte el trebuia să ia în considerare statutul de refugiat politic al lui Gregorian Bivolaru, statut ce a fost de altfel reconfirmat în mod explicit în cadrul procesului de la Paris, de către guvernul suedez.
Aflat în detenție lângă Paris, Gregorian Bivolaru este informat de proprietarul locuinței sale din Suedia că a mai primit încă o scrisoare care conținea amenințări terifiante. Dar cu acest tip de tortură psihologică el era deja familiarizat.
Pe 8 iunie 2016, judecătorul Bartholin din cadrul Camerei de Instrucție a Curții de Apel din Paris, dă o decizie uluitoare, prin care acordă în mod straniu o mai mare valoare și credibilitate documentelor justiției din România (mandatul de arestare pentru pretinse relații sexuale cu o persoană care neagă aceste relații), punând la îndoială documentele și cererile Suediei, care arată că a verificat atât la nivel juridic, cât și diplomatic istoricul lui Gregorian Bivolaru și a concluzionat că această persoană este grav persecutată, în condiţiile în care România nu oferă garanții că îl va proteja de abuzuri.
Poșta Franceză livrează pe data de 11 iulie, la adresele avocaților parizieni ai lui Gregorian Bivolaru, o corespondență destinată clientului lor, înregistrată în 13 iulie 2016 la Registratura Cabinetelor de avocat, pe care o postăm mai jos în facsimil: 



De transmis urgent D-lui Bivolaru Gregorian, alias Magnus Aurolsson
Domnule Bivolaru Gregorian, alias Magnus Aurolsson,
A sosit momentul să te anunțăm încă de pe acum că, din cauza acțiunilor și a comenzilor pe care le-am dat, vei ajunge să afli ulterior (oficial) că recursul tău va fi respins conform ordinelor noastre ferme, și că după aceea vei fi trimis, așa după cum meriți, în închisoarea din România de care îți este atât de frică.
Îți vei primi „premiul” pe care ți l-am pregătit atât pentru cărțile și pentru conferințele pe care le-ai lansat împotriva noastră de-a lungul timpului, cât și pentru încăpățânarea ta de a nu lua în considerare și de a nu face ceea ce ți-am cerut în acele scrisori care au fost trimise la adresa ta din Suedia.
Vei vedea pe pielea ta că vom face totul pentru a te distruge, ținându-te mulți ani în închisoare. Să știi că tot noi suntem cei care i-am dat judecătorului Bartholin ordinul de a da decizia pe care o știi, iar după aceea el a executat ordinul nostru. Nu ai nicio șansă, ai vrut să lupți împotriva noastră, dar ești prea mic pentru a reuși ceva.
Ordinele noastre vor fi executate, și vei fi astfel convins că puterea de care dispunem este totală.
Recursul nu îți va servi la nimic căci, după cum vei afla oficial, acesta va fi respins, chiar dacă ți-ai făcut multe speranțe în legătură cu el.
Acest mesaj ți se adresează ție personal de către noi, însă, dacă faci greșeala de a le arăta altor persoane sau de a-l face public, nimeni nu te va crede că noi suntem cei care ți l-am trimis, deci dacă faci aceasta nu-ți va folosi la nimic.
Te-am avertizat în legătură cu toate acestea, ca să vezi rahatul în care te-ai băgat luptând împotriva noastră și pentru a te lămuri încă o dată cu privire la faptul că cel care luptă împotriva noastră este întotdeauna învins, ca tine, și lipsit de orice șansă.
7 iulie 2016   
Cei care văd tot și nu iartă nimic
                                                                          
D-lui SPINOSI PATRICE                                                
(de transmis urgent către:
Dl. Bivolaru Gregorian / Magnus Aurolsson)
Bulevardul Raspail
Paris, 75007

Scrisoare înregistrată 
pe 13 iulie 2016 la
SCP SPINOSI-SUREAU

Scrisori cu același conținut au fost trimise și pe adresele cabinetelor de avocatură Dominique Tricaud și Sandrine Dos Santos.
În mod bizar, aşa cum puteți observa, aceste scrisori au fost scrise şi primite înainte de a se da decizia de către Curtea de Casaţie a Franței, şi cu toate acestea menţionau în clar ce anume se va decide curând în cazul lui Gregorian Bivolaru.
În momentul de faţă poliția franceză a demarat deja o anchetă pentru identificarea autorului acestor scrisori. Un astfel de demers ridică probleme șocante pentru o țară despre care cetățenii săi cred că din sistemul juridic a fost abolită corupția și deciziile comandate din umbră.

Pe parcursul acestor 45 de ani, media în totalitatea ei, printr-un pact extrem de suspect, a refuzat pur şi simplu să difuzeze ştiri referitoare la sentinţa care confirmă caracterul politic al condamnărilor pe care Gregorian Bivolaru le-a suferit înainte de Revoluţie, la teroarea prin care a trecut așa-zisa victimă (Mădălina Dumitru), necesară ca pion în angrenajul grotesc al unei condamnări ilegale și abuzive, și, de asemenea, cu privire la toate aceste tulburătoare situații.
Textele acestor scrisori și manevrele de culise suspecte care s-au făcut și continuă să se facă în cazul lui Gregorian Bivolaru, vor fi oare preluate de cineva, sau se vor afilia din nou, cu toții, la conspirația vinovatei tăceri?

yogaesoteric
22 iulie 2016

joi, 21 iulie 2016

Este semnificativ: Elveţia îşi retrage oficial cererea de aderare la Uniunea Europeană

Camera superioară a Parlamentului elveţian a votat la 15 iunie în favoarea retragerii cererii Elveţiei de aderare la Uniunea Europeană, relatează politico.eu şi dailymail.co.uk.
Decizia Camerei superioare a legislativului elveţian validează votul similar dat în luna martie de Camerainferioară,transmite Agerpres
Prin urmare, Elveţia urmează să comunice formal Uniunii Europene retragerea candidaturii de aderare, care a fost înaintată, în 1992, Comunităţii Economice Europene (CEE) şi care oricum nu mai era validă, a precizat pentru publicaţia Neue Zürcher Zeitung ministrul elveţian de Externe, Didier Burkhalter.
Tot în anul 1992, elveţienii au respins prin referendum aderarea la Spaţiul Economic European, respectiv acordul încheiat între fosta CEE şi statele membre ale AELS (Asociaţia Europeană a Liberului Schimb), pentru înfiinţarea unei pieţe unice europene.
În urma unui alt referendum, desfăşurat în 2001, elveţienii au respins şi începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Totuşi, Elveţia a aderat la spaţiul de liberă circulaţie Schengen şi a încheiat cu UE mai multe acorduri bilaterale pentru liberalizarea comerţului.
Şi Islanda şi-a retras anul trecut cererea de aderare la Uniunea Europeană, iar britanicii au votat în referendumul din luna iunie în favoarea ieșirii Marii Britanii din blocul comunitar.
yogaesoteric
21 iulie 2016 

marți, 19 iulie 2016

Nigel Farage către parlamentarii europeni: «N-ați muncit cu adevărat în viața voastră, nu ați lucrat nicăieri, n-ați creat un loc de muncă»

Liderul UKIP, carismaticul Nigel Farage, a ținut un discurs foarte pasional în Parlamentul European după victoria taberei care dorește ca Marea Britanie să părăsească UE, în referendumul 23 iunie.
Europarlamentarul britanic i-a acuzat pe colegii săi de la Bruxelles că „n-au muncit toată viața lor”, sugerând că aceștia și-au făcut un trai din a fi birocrați plătiți.
Știu că cei mai mulți dintre voi nu au făcut o muncă adevărată în toată viața lor, nu au lucrat în economia reală, în comerț, nu au creat un loc de muncă”, a spus Nigel Farage, în corul de proteste al parlamentarilor europeni.
Acesta a mai declarat că susținătorii UE refuză să vadă că s-a ales praful de acest proiect.
Am venit aici acum 17 ani și am spus că vreau să conduc campania care să scoată Marea Britanie din UE și ați râs de mine. Nu mai râdeți acum, nu? Voi, ca proiect politic, sunteți în starea de negare. Sunteți în negare pentru că nu vedeți că moneda voastră se prăbușește. Sunteți în negare când nu observați că apelul doamnei Merkel de anul trecut, care a cerut imigranților să treacă granița, a condus la diviziuni majore între țări”, a mai spus europarlamentarul UKIP.
Acesta a încheiat afirmând că popoarele Europei au fost mințite, pentru că politicienii au pus la cale o uniune politică pe ascuns, deși oamenilor nu li s-a spus așa ceva.
Dar cea mai mare problemă pe care o aveți este că ați impus asupra britanicilor și celorlalți oameni din Europa o Uniune, pe ascuns, fără să le spuneți nimic. Ce s-a petrecut joia trecută a fost un rezultat seismic. Ce au făcut oamenii obișnuiți, care au fost oprimați și care și-au văzut standardele de viață cum cad, a fost să respingă multinaționalele, băncile și au zis: ne vrem țara înapoi, granițele, vrem să fim o țară independentă și normală”, a mai spus Farage.
Acesta a încheiat spunând că prevede că Marea Britanie nu o să fie ultima țară care va părăsi Uniunea Europeană.

yogaesoteric
19 iulie 2016

luni, 18 iulie 2016

Viktor Orban: «Guvernele occidentale acționează contra propriilor oameni»

Liderii europeni acționează împotriva oamenilor în ceea ce privește problema migrației și ar trebui să-și reconsidere total politicile, a declarat în 3 iunie premierul ungar Viktor Orban în interviul său periodic pentru postul de radio public (Kossuth), potrivit MTI.
Totuși, oricât de mult finanțează George Soros organizațiile civile și oricât de mult poate el încerca să intre în presă cu miliardele lui și să provoace scandal, adevărul este că guvernele occidentale acționează contra propriilor oameni cu politicile privind migrația. Întrucât Europa este construită pe democrație, mai devreme sau mai târziu, aceasta este liniștea dinaintea furtunii. Toată lumea simte tensiunea”, a spus Orban.
Partidul premierului ungar Viktor Orban, Fidesz, l-a acuzat în repetate rânduri pe George Soros că oferă sprijin financiar pentru „imigrația ilegală necontrolată” în Ungaria.
La începutul lunii octombrie, miliardarul american de origine maghiară a cerut Uniunii Europene să primească în fiecare an cel puțin un milion de imigranți extracomunitari, care să fie împărțiți între statele membre prin mecanismul cotelor obligatorii.
Guvernul de la Budapesta a reacționat și atunci, șeful de cabinet al premierului ungar acuzându-l pe George Soros că „bombardează opinia publică internațională cu planurile lui de reînnoire globală”.
Șeful executivului ungar a confirmat că guvernul de la Budapesta intenționează să închidă centrul de primire a refugiaților de la Bicske.
Pe de altă parte, referitor la ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, Orban a spus: „Suntem bucuroși să ne aflăm într-o alianță cu Marea Britanie, dar nu ne putem aroga dreptul de a le spune britanicilor ce să facă”.
La referendumul organizat în 23 iunie, cetățenii Marii Britanii au votat pentru ieșirea țării lor din Uniunea Europeană, eveniment cu implicații importante pentru statutul său politic, economic și comercial.

yogaesoteric
18 iulie 2016
 

Ambasadorul Braziliei i-a mulțumit postum lui Eminescu pentru… creșterea economică spectaculoasă a țării sale!!!

Prima reacție la o astfel de știre poate să fie de neîncredere. Doar Eminescu a fost poet. Ce treabă ar avea el cu avântul economic al unui stat modern?! Ei bine, Eminescu a fost și jurnalist, a fost și sociolog, chiar și politician…
Puțini știu că printre studiile geniului român se află și unul care poartă numele de Teoria Statului Organic, viziune care a stat la baza exploziei economice a Braziliei în perioada 2000 – 2012. Ca o confirmare a acestui lucru, Jeronimo Moscardo, ambasador al Braziliei în România, a făcut în anul 2003, cu ocazia decernării de către Academia Română a titlului Doctor Honoris Causa, o afirmație cel puțin surprinzătoare pentru noi: „Mulțumesc României și în special domnului Eminescu pentru faptul că Brazilia a cunoscut cea mai mare creștere economică din lume.
Invitat în emisiunea Adevăruri tulburătoare (Nașul TV), jurnalistul Miron Manega, un om care a investigat afirmația ambasadorului brazilian, ne împărtășește ce a descoperit: Mihail Manoilescu, unul dintre cei mai mari economiști români, fost Guvernator al Băncii Naționale, a încorporat într-o celebră lucrarea de-a sa, Noua teorie a protecționismului și schimbului internaționalTeoria Statului Organic a lui Eminescu.
Cartea lui Mihail Manoilescu, publicată în anul 1932, este tradusă în portugheză, ajunge în Brazilia unde devine curs universitar, din anii 1970 program economic al țării, iar în perioada 2000-2012 transformă radical Brazilia, generând o creștere economică spectaculoasă…

Acum, dacă teoria lui Eminescu despre Statul Organic, dezvoltată de Mihail Manoilescu în Noua teorie a protecționismului și schimbului internațional, a ajuns să fie program economic de succes al unei țări cu o suprafață aproape cât a Europei, ne-am putea întreba de ce nu o aducem în dezbaterea publică din România și apoi să o folosim pentru progresul economic al țării?
Ei bine, nu avem voie! Evreii de la Institutul „Elie Wiesel” au sărit ca arși atunci când Banca Națională a emis o monedă comemorativă pentru Mihail Manoilescu, unul dintre cei mai mari economiști ai lumii, ucis de comuniștii bolșevici. Așadar, Manoilescu este un alt mare gânditor român pe care acești indivizi vor să ni-l șteargă din memorie și ale cărui studii ar vrea să le interzică.
Mai rămâne ca cei de la Elie Wiesel să ceară și scoaterea lui Eminescu din manuale – căci doar a fost foarte critic dar lucid cu evreii din vremea lui!

yogaesoteric
18 iulie 2016

duminică, 17 iulie 2016

Yuval Noah Harari – Singura poveste de adormit copiii în care crede toată lumea

Ce sunt banii? Spunem din nou, banii nu sunt o realitate obiectivă, nu au o valoare obiectivă. Luați bucata verde de hârtie – dolarul – priviți-o: nu are nicio valoare. Nu o poți mânca, nu o poți bea, nu te poți îmbrăca cu ea.
Dar au venit niște maeștri povestitori, marii bancheri, miniștrii de finanțe, prim-miniștrii, care ne spun o poveste foarte convingătoare: „Vedeți aceasta bucată verde de hârtie? Valorează de fapt zece banane.
Și dacă cred eu și tu și toată lumea, chiar funcționează.
Iau această bucată de hârtie fără valoare, merg la supermarket, i-o dau unui străin pe care nu l-am întâlnit niciodată și primesc în schimb banane adevărate, pe care chiar le pot mânca. E ceva extraordinar. Cu cimpanzeii nu ți-ar merge. Desigur, ei fac schimburi: „Îmi dai o nucă de cocos, îți dau o banană”. Asta poate să meargă. Dar, „Îmi dai o bucată de hârtie fără valoare și te aștepți să-ți dau o banană? Nici vorbă! Drept cine mă iei, un om?
De fapt, banii sunt cea mai reușită poveste inventată și spusă de oameni vreodată, pentru că e singura poveste în care crede toată lumea.
Nu toată lumea crede în Dumnezeu, nu toată lumea crede în drepturile omului, nu toată lumea crede în naționalism, dar toată lumea crede din nefericire în bani și în dolar, susține în prezentarea sa Yuval Noah Harari, lector la Universitatea Ebraică din Ierusalim.
Urmăriți videoul de mai jos pentru a afla cum entitățile virtuale au ajuns astăzi să guverneze lumea REALĂ.

yogaesoteric
17 iulie 2016

Londra, centrul financiar cel mai corupt al planetei, de unde se operează capitalismul criminal fără nicio opreliște!

Centrul financiar londonez este un stat semi-offshore, la fel ca teritoriile britanice de peste mări, paradisuri fiscale legitimate de autorităţile britanice. Secretul financiar din Marea Britanie oferă portiţe pentru gangsteri, traficanţi de droguri şi cleptocraţi. Acestea sunt opiniile jurnalistului italian Roberto Saviano, care şi-a dedicat zece ani pentru a studia afacerile Mafiei.
Jurnalistul de 36 de ani a trăit sub protecţia poliţiei după ce a publicat un volum despre membrii Camorrei, temuta mafie napolitană, în 2016.
Dacă aţi fi întrebaţi care este cel mai corupt loc de pe Pământ, aţi spune că e Afganistan, poate Grecia, Nigeria, sudul Italiei. Dar v-aş putea spune că este Marea Britanie”, a afirmat Saviano într-o conferință susținută în Marea Britanie. „Nu birocraţia, nu poliţia, nu politica sunt corupte, ci capitalul financiar. 90% dintre deţinătorii de capital din Londra îşi au sediile în offshore-uri.
Jersey şi Cayman sunt porţile de acces în Europa pentru capitalul provenit din infracţiuni, iar Marea Britanie este ţara care permite asta. De aceea este crucial pentru mine să fiu azi aici şi să vorbesc despre viaţa voastră şi despre guvernul vostru.
Saviano şi-a exprimat părerea despre referendumul pentru ieşirea Marii Britanii din UE. Părăsirea UE ar lăsa ţara şi mai expusă criminalităţii organizate. „Ar însemna să permiteți societăţilor din Qatar, cartelurilor mexicane, mafiei ruse să câştige şi mai multă putere şi HSBC (The Hongkong and Shanghai Banking Corporation) a plătit 2 miliarde de euro amendă în SUA pentru că a recunoscut că a spălat bani ce proveneau de la cartelurile drogurilor şi de la companiile iraniene. Avem dovezi.

yogaesoteric
17 iulie 2016

vineri, 15 iulie 2016

Depopularea masivă a ţării şi repopularea ei cu imigranţi – planul globalist care loveşte România

Populația României va ajunge, potrivit unor scenarii pesimiste, la 14-15 milioane în următorii 30-40 de ani, a declarat, la începutul lunii iunie, președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei.
Fenomenul cel mai puțin plăcut pentru România este declinul demografic. (...) Este foarte greu să ajungem să echilibrăm niște dezechilibre majore care au apărut în cei 25 de ani la nivelul populației. (...) Este foarte greu să ajungi ca într-o perioadă rezonabilă să vii și să echilibrezi structurile pe vârste. În opinia mea, problema mare a României nu este că am ajuns de la 23.200.000 în 1990 la 19.800.000 pe populația rezidentă. Problema majoră este că s-a schimbat radical structura populației pe vârste. Aceasta este problema pe care o vom duce probabil în următorii 20-30 de ani și, dacă vom merge pe scenariile pesimiste (...), probabil că vom ajunge la 14-15.000.000 într-o perioadă de 30-40 de ani”, a afirmat Andrei la ceremonia de lansare a proiectului Starea Națiunii. Construirea unui sistem inovator pentru fundamentarea politicilor publice.


El a explicat că, deși este normal ca populația României să urmeze tendința de la nivel european, se pot remarca și unele „tendințe neplăcute”, care nu sunt specifice Europei. Președintele INS a luat ca exemplu rata de fertilitate a fetelor cu vârsta de sub 15 ani, care, a punctat acesta, în România este „infinit mai mare” decât la nivelul celorlalte state europene.

Un alt fenomen neplăcut care se face simțit în România și care nu este caracteristic restului Europei se referă, potrivit lui Tudorel Andrei, la rata mortalității infantile, de 9 decese la 1.000 de nou-născuți. Andrei a arătat că această rată este de trei ori mai mare decât media europeană și reprezintă o problemă care nu se poate rezolva într-o perioadă scurtă.
Președintele INS a semnalat și creșterea vârstei medii a populației României, de la aproape 33 de ani în 1990 la 40-41 la nivelul anului 2015. 
E o îmbătrânire galopantă a populației, e drept, și pe fondul migrației externe, din păcate din categoria persoanelor tinere și, în cazul femeilor, aflate în perioada de fertilitate”, a adăugat acesta.
Problema demografică din România a fost menționată și de către Vasile Ghețău, director în cadrul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române. 
Declinul populației nu mai poate fi stopat. Ar putea fi redus ca intensitate doar. Societatea trebuie pregătită pentru astfel de evoluții pe viitor”, a declarat Ghețău.

yogaesoteric
14 iulie 2016
 

joi, 14 iulie 2016

Dacă vei risca și vei instala Windows 10 (ce este gratuit), calculatorul tău va deveni astfel spionul de nădejde al celor de la Microsoft...

 ...care vor ajunge – dacă vor aceasta – să vadă chiar şi ce faci în casa ta…
Mulți dintre noi au observat în ultima vreme aparițialogo-ului noului sistem de operare Windows 10 în bara de stare, în partea din dreapta-jos a ecranului. Pe mulți ne cuprinde o stare neobişnuită de uimire şi ne vine să exclamăm bucuroși: „În sfârşit, vrăjitorii de la Microsoft s-au transformat în îngeri ai compasiunii şi ai bunătăţii şi iată că ei ne oferă, plini de mărinimie, o nouă versiune de Windows, superperformantă şi atractivă, absolut gratis, în doar câteva minute! Extraordinar, nu am mai văzut așa ceva!
Să fie, oare, chiar aşa? Să se fi transformat peste noapte infamul Bill Gates – care sponsorizează campaniile ucigașe de vaccinare și face declarații șocante despre depopularea planetei – într-o fiinţă caritabilă şi să fi devenit el capabil să renunţe, fără niciun regret, la miliardele pe care le-ar fi câștigat vânzându-și noua versiune de sistem de operare? Să fi renunţat el acum, tam-nesam și de bună voie, la beneficiile neîncetatului monopol mondial asupra industriei software, de care a ţinut cu dinţii atâţia ani de zile? Astfel, ajungem să ne întrebăm: „O fi citit Bill Gates declaraţiile lui Steve Jobs, şeful de la Apple, pe care acesta le-a dat pe patul de moarte, şi astfel s-o fi umplut mai întâi de remuşcări, iar apoi de mărinimie?” Nu prea credem că este așa, și o să vedeți în continuare de ce.
Dacă dăm click pe iconița respectivă din bara de stare a ecranului de start Windows, apare o fereastră care ne îmbie cu un mesaj extrem de atractiv: It’s for free, adică pe româneşte „Este gratis, este la liber, profită acum!” Experienţa neplăcută cu nenumăratele înșelătorii de pe internet ne trezeşte totuşi un anumit dubiu. Punem mâna pe telefonul mobil şi sunăm un prieten. Îl întrebăm: „Ai instalat?” Nu de puține ori, prietenul ne confirmă şi este chiar încântat. Aşa că trecem și noi la treabă și instalăm, neavizați, Windows 10.
Totul a început pe 29 iulie 2015, când Bill Gates, patronul multimiliardar de la Microsoft, binecunoscutul concern internațional, s-a hotărât să distribuie în mod gratuit noul lui sistem de operare Windows 10. De atunci şi până astăzi toţi utilizatorii sistemelor de operareWindows 7 şi 8 primesc aparent generoasa ofertă de instalare a sistemului Windows 10 prin actualizarea versiunii mai vechi, ca upgrade, GRATIS. În partea din dreapta-jos a ecranului, un mic simbol ce se prezintă sub forma logo-ului Windows ne invită să începem instalarea. Facemclick stânga pe el cu mouse-ul şi suntem ghidați şi motivați pentru actualizarea sistemului de operare: „Primiţi Windows 10 în valoare de 135 de Euro în mod gratuit”, „Acest computer este compatibil” etc.
Acest nou sistem de operare poate să ne pară în primele momente absolut genial, căci are multe funcţii noi. Windows10 conţine o platformă unitară pentru toate accesoriile. Putem interconecta o mulţime de dispozitive: smartphone-uri, tablete, computere desktop sau simple console. În plus, Microsoft promite o siguranţă mai mare în ce privește ameninţările internetului. Suntem de-a dreptul copleşiți de mărinimia patronilor de la Microsoft, care ne oferă în mod gratuit nenumăratele lor realizări integrate în acest produs nou. O bucurie nemărturisită străluceşte în ochii multor utilizatori, fiindcă totul este free, adică fără costuri.
Plini de entuziasm, începem instalarea cu nerăbdare și trecem rapid de la un pas la altul, apăsând butonul next. La un moment dat, suntem întrebați politicos dacă agreăm diverse opțiuni. Ştim că este gratis, aşa că apăsăm fără să ne gândim prea mult pe butonul Yes!, adică „Da!”. La urma urmei, suntem foarte liniştiți – ce am putea păţi, mai ales că am observat în treacăt, în titlu, apariţia sintagmei Security Policy!, deci deducem că ceea ce scrie acolo se referă la propria noastră securitate?
Şi totuşi, un subtitlu ne sare în ochi: DATA WE COLLECT (DATE PE CARE LE COLECTĂM) Măi să fie! Aceştia colectează date! Brusc, devenim atenți şi citim cu ochii în patru! În secţiunea DATA WE COLLECT se spune: „Atunci când achiziţionezi, instalezi şi utilizezi Windows 10, Microsoft colectează informaţii despre tine, despre dispozitivele, aplicaţiile şi reţelele tale, dar şi despre modul în care utilizezi acele dispozitive, aplicaţii şi reţele.” Această formulare nu a ratat, practic, nimic din ceea ce se putea face şi orice interacţiune pe care o avem cu calculatorul şi cu tot ce mişcă prin el ar fi în acest mod înregistrată şi colectată. Poate fi astfel decriptată parola de la conexiunea fără fir (wireless), se poate afla locul de unde ne conectăm la internet şi, de asemenea, se poate afla când ne conectăm la internet. Va exista un istoric permanent al sesiunilor noastre de lucru, care va ține evidența locurilor prin care am trecut şi, dacă cumva ne-am conectat la internet, se cuantifică timpul cât am rămas conectați şi ce am făcut noi acolo pe internet.
Din punctul de vedere al celor de la Microsoft, ar trebui să fim liniştiți, conform sloganului „totul este pentru securitatea noastră!”. Dacă până acum trăiam cu frustrarea că suntem neînsemnați, că nu ne bagă nimeni în seamă, putem uita de această grijă, fiindcă Microsoft ne însoţeşte peste tot. Trebuie doar să ne conectăm la internet şi locaţia noastră va fi descoperită imediat.
În treacăt fie spus, la fel se petrece şi cu telefoanele așa-zis inteligente, care dau acceptul programelor de a accesa informațiile referitoare la localizarea noastră. Chiar dacă GPS-ul nu este pornit, telefonul nostru tot poate fi identificat şi localizat.
Dar să continuăm cu instalarea lui Windows 10. Mai jos, în secţiunea DATA WE COLLECT se dau exemple de date care se colectează: „Datele pe care le culegem includ numele, adresa de e-mail, preferinţele şi interesele tale, paginile vizitate, căutarea şi istoricul fişierelor, apelurile telefonice şi SMS-urile; configurarea dispozitivelor şi datele citite de periferice şi utilizarea aplicaţiilor.“ Sistemul nou instalat poate să intercepteze SMS-urile, iar cei care îl manipulează pot vedea cu cine și ce anume am vorbit. Acestea sunt acţiuni care constituie din punct de vedere legal grave încălcări ale confidenţialităţii informațiilor, dar atât timp cât apăsăm pe butonul Yes! (Da) şi confirmăm că noi suntem de acord cu aceasta, totul este permis.
Textul celor de la Microsoft continuă în același mod șocant: „Noi vom avea acces la datele personale, vom putea să le dezvăluim sau să le păstrăm, inclusiv conţinuturile private (cum ar fi conţinutul e-mail-urilor și ale altor date confidențiale sau fişiere din directoarele personale), dacă suntem de părere că aceasta este necesar, pentru respectarea legilor în vigoare sau pentru a răspunde procedurilor juridice, inclusiv ale autorităţilor, pentru urmărirea penală sau pentru alte acţiuni în interesul statului.”
Această frază nu are nevoie de nicio interpretare. Prin ea ni se spune pe șleau că fişierele personale, cum ar fi documentele Worde-mail-urile, imaginile ş.a.m.d., le stau la dispoziţie, după bunul plac, celor de la Microsoft pentru o aşa-zisă aplicare a legilor în vigoare, deși nimeni nu i-a autorizat în acest sens. Compania devine simultan instituție juridică și agenție de securitate și de spionaj.
În continuarea exemplelor se dau 4 subpuncte, al doilea fiind extrem de interesant: „De exemplu, atunci când utilizați programe de recunoaștere vocală de genul speech-to-text, putem colecta informaţii despre vocea dumneavoastră cu scopul de a îmbunătăţi procesarea vorbirii.” Adică ne înregistrează vocea pentru a îmbunătăţi, chipurile, serviciile şi pentru a utiliza în cine ştie ce scop nobil, pe mai departe, caracteristicile vocii noastre.
Dacă vom citi mai departe cu atenţie, sunt enumerate şi alte subpuncte, care evidențiază în mod clar faptul că Windows 10 este un instrument conceput pentru supravegherea şi pentru controlul total al populației, prin intermediul căruia patronul companiei urmărește să-i facă pe utilizatori tot mai „transparenţi“. Agenții Microsoft nu evaluează numai datele personale, ci și tot ceea ce se tipăreşte, localizarea aparatelor, adresele de web şi site-urile accesate, cuvintele cheie după care s-au efectuat căutările, contactele cu celelalte persoane şi articolele cumpărate (muzică, filme etc.), precum şi datele de accesare a conturilor bancare prin dispozitivele de tip digipass.

Mai mult chiar, Microsoft controlează implicit microfonul și camera digitală integrate în computerele fiecăruia dintre utilizatori. Nu este de mirare că unul dintre reprezentanții Centrului pentru protecţia consumatorilor din Rheinland-Pfalz afirma cât se poate de clar că noul sistem de operareWindows 10 transformă PC-ul într-o „staţie individuală de supraveghere“.
Mai jos în acest text halucinant, patronii de la Microsoft caută să manipuleze utilizatorii, pretinzând că toate informaţiile colectate sunt utilizate doar în scopul îmbunătăţirii serviciilor. Această afirmație este în mod evident praf în ochi, o simplă minciună grosolană.
Testarea Windows-ului o fi ea gratuită, dar acest produs vine cu un preţ ascuns, care în realitate este de mii de ori mai mare. Acest preț este renunțarea la intimitate şi la anonimat și accesul, tot gratuit, al celor de la Microsoft la datele noastre personale. De fapt, noi nici nu renunţăm în mod direct la ele, căci suntem cumva încredinţați că totul este pentru bunăstarea noastră, iar cei de la Microsoft caută, după cum știm cu toții, să vină mereu cu soluţii inteligente special pentru noi. Ni se sugerează să stăm cât mai liniştiți, căci tot ceea ce facem noi cu calculatorul şi cu sistemul de operare vom şti doar noi şi cei de la Microsoft, ca și cum am avea ceva de împărțit cu ei.
Există experți care au decriptat deja adevăratele intenţii ale patronilor de la Microsoft. Christian Gollner, referent de drept al Centralei pentru protecţia consumatorului din Rheinland-Pfalz, afirma la un moment dat: „Cu datele consumatorilor, Microsoft obţine câştiguri financiare gigantice. Acestea sunt fapte deja dovedite. Utilizatorii aparatelor digitale devin tot mai mult ca o marfă de vânzare. Din datele consumatorilor se poate deduce, de exemplu, ce obişnuinţe și nevoi au şi care este puterea lor de cumpărare. Cu aceste informații se poate face în așa fel încât reclamele să fie livrate drept la ţintă. În afară de aceasta, se poate ca datele personale să fie transmise mai departe, la o terță entitate, angrenând astfel o întreagă reţea subversivă de valorificare abuzivă a datelor personale.“
Citind toate aceste informații șocante, constatăm o dată în plus că în prezent am intrat într-o epocă dificilă a omenirii, perioadă în care spionajul, în cel mai direct sens al cuvântului, a ajuns la cote maxime. Ceea ce este diferit faţă de alte perioade este doar faptul că acum chiar noi suntem cei care ne dăm acceptul pentru a fi spionaţi, în schimbul anemicului drept de a utiliza contra cost unele programe. Poate unora dintre noi nu li se pare ceva atât de grav ca un program să înregistreze în beneficiul unei mari companii ceea ce facem noi pe internet, dar o să vedem că în felul acesta, în scurt timp, majoritatea acţiunilor pe care vom dori să le întreprindem vor fi anticipate de alţii de aceeași teapă şi, mai mult, vom putea fi uşor determinați să acționăm împotriva intereselor și a voinței noastre. Nu ne forțează nimeni la aceasta, dar sugestia insidioasă și persuasiunea perversă folosite de patronul și agenții firmei Microsoft sunt catalizatorii unor acţiuni pe care le întreprindem adesea fără ca noi să vrem cu adevărat, tocmai pentru că nu ne cunoaștem drepturile și nu suntem conștienți și avizați de ceea ce se petrece dincolo de ferestrele Windows-ului.

Având în vedere modul în care se desfășoară actualmente evenimentele, este mai mult decât clar că datele pe care ni le cer cei de la Microsoft ajung pe mâinile cui nu trebuie. Prin urmare, este evident că în spatele „cadoului“ de la Microsoft se ascunde altceva decât pretind reprezentanții firmei, precum în cazul unui cal troian. Nu numai că nu putem să ne încredem orbeşte în acest upgrade gratuit laWindows 10, dar el trebuie evitat pe toate căile posibile. Este necesară, chiar mai mult decât niciodată, structurarea unor sisteme de operare alternative viabile, precum cele din familia Linux, care să nu fie controlate de acest monopol abe

rant de escrocare și manipulare a utilizatorilor. De fapt, cei de la Microsoft speculează la maxim neştiinţa, credulitatea şi naivitatea oamenilor de pe întreaga planetă, lucrând pe ascuns în interesul așa-zișilor „iluminați“ – cei care, din umbră, urmăresc în mod programat și necruțător, pas cu pas, instaurarea statului fascist unic planetar, în care se vizează subjugarea tuturor locuitorilor de pe glob, ca și urmărirea și supravegherea lor neîncetat, prin implantarea sub pielea fiecărei ființe umane a unui microcip (faimosul „semn al fiarei“). Dacă nu ne vom trezi cu toții la timp și nu vom refuza în mod hotărât toate aceste intruziuni în viața noastră intimă, planul capilor francmasoneriei mondiale riscă să devină fără veste, pentru noi toți, o cumplită realitate de zi cu zi.


yogaesoteric
iulie 2016
 

luni, 11 iulie 2016

«Ceva nu este bine» – Un expert din forțele speciale de elită din SUA avertizează asupra unor serioase tulburări sociale în această vară

De-a lungul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din SUA au avut loc mișcări turbulente în mai multe zone de pe teritoriul Americii. Indiferent pe cine susțin – Trump, Sanders, Hillary sau Cruz – americanii de rând par a fi gata să pornească un război împotriva guvernului lor, sau unii împotriva celorlalți. Acest sentiment, corelat cu degradarea economică continuă și cu o stare generală de nemulțumire a unei populații care timp de decenii a fost marginalizată de aparatul politic din Statele Unite ale Americii, sunt semnele unor tulburări sociale serioase care se arată la orizont.
Într-un interviu oferit site-ului Infowars.com, un cunoscut luptător din forțele speciale de comando ale SUA, Tim Kennedy, descrie situația actuală ca pe un șanț ce a fost săpat și umplut cu explozibili care așteaptă să fie aprinși.
Kennedy este expert în strategii de menținere la putere a guvernului, ceea ce înseamnă că el cunoaște bine nu numai modul în care ar putea exploda butoiul cu pulbere al tulburărilor sociale, ci și cum ar urma să acționeze structurile administrative ale statului odată ce acest lucru s-ar produce.
Pentru ca să aibă loc tulburări sociale, este necesar ca mai multe lucruri mărunte să creeze situația potrivită. Trebuie să existe un motiv.
Acum oamenii sunt atât de implicați emoțional în aceste alegeri prezidențiale... și în cele din urmă au realizat pentru prima dată că este ceva în neregulă cu țara noastră... Ochii lor sunt deschiși... Știm că ceva nu este bine.
Chiar dacă avem un președinte care spune: «Eu încerc să desființez granițele», nu am avut niciodată atât de multă ură între diferite segmente rasiale. Ceea ce este chiar mai înfricoșător este că noi știm că fiecare dintre toate aceste lucruri creează oportunitatea perfectă pentru serioase tulburări sociale.
În timpul acestei veri avansează campaniile pentru alegerile prezidențiale, trimitem trupe in Irak, observăm grupuri și segmente ale populației care susțin diferite persoane nominalizate în cursa pentru președinție...
Avem un mediu propice pentru unele probleme serioase. Credeți că revoltele din Missouri au fost grave? Așteptați lunile iulie și august. Șanțul a fost săpat și este plin de explozibil. Totul este așa cum ar trebui să fie pentru ca lucrurile să meargă foarte prost.”

Kennedy avertizează că ar fi bine ca cetățenii să se pregătească din timp, fiindcă odată ce tulburările sociale au loc la scară națională, bunurile esențiale dispar de pe rafturile magazinelor aproape peste noapte, așa cum s-a petrecut în Venezuela, în Argentina și în alte țări în timpul unor astfel de perioade tensionate.
Chiar dacă astfel de evenimente sunt adesea respinse de americani ca fiind improbabile, totuși preocupările cu privire la posibilitatea ca acestea să se producă nu sunt lipsite de fond.
Ca individ trebuie să te pregătești”, le-a transmis Kennedy americanilor în interviu. „Să nu-ți pese dacă oamenii cred că ești nebun. Să nu crezi că ești vreun fanatic. Mai bine consideră-te un om care se pregătește pentru ceea ce va urma.
Sunt responsabil pentru familia mea. Familia mea va avea hrană. Familia mea va avea apă. Vom fi în siguranță. Și dacă voi mă considerați nebun pentru că vreau să mă asigur că familia mea este protejată, asta este.
Dar ca individ trebuie să cauți și să descoperi modalități de a te pregăti specifice pentru orașul în care locuiești.”
Pe scurt, expertul din forțele de comando îi avertizează pe cetățenii americani că nu pot depinde absolut deloc de guvern pentru a primi orice asistență semnificativă în cazul unor tulburări sociale pe scară largă, care s-ar răspândi de-a lungul Americii, fiind urmate de intervenții militare și ale forțelor de ordine, indiferent dacă tulburările ar avea loc în această vară sau în orice alt moment din viitor.
Aceasta înseamnă că fiecare cetățean în parte este nevoit să își ia măsuri și să își pregătească propriul plan pentru situații de urgență.

În cartea de succes The Prepper’s Blueprint (Planul celui pregătit), Tess Pennington rezumă succint situația actuală astfel: „Dezastrele nu discriminează. În urma evenimentului, vei fi pe cont propriu pentru a oferi familiei tale proviziile și cunoștințele pe care le-ai acumulat. Dacă ești pregătit și ai fundamentul mental și spiritual pentru a depăși dezastrul, atunci vei trece în «modul de supraviețuire» mai repede.
Când îți faci un plan pentru dezastre de amploare, trebuie să iei în considerare faptul că ai putea fi pe cont propriu pentru o lună sau chiar mai mult. Pentru a trece cu bine prin această perioadă imprevizibilă, trebuie să adaugi straturi suplimentare la fundamentul de pregătire, astfel încât să încorporezi cunoștințe esențiale și bunuri suplimentare.”
Luând măsuri pentru a face față unor posibile tulburări sociale pe scară largă, cetățenii ar fi de asemenea pregătiți și pentru alte evenimente potențial mortale, de aceea concentrarea asupra bunurilor esențiale și a informațiilor este o cheie importantă.
• Aprovizionarea cu alimente de urgență va fi absolut critică. Chiar și în timpul unei furtuni de zăpadă sau a unui uragan, care sunt de multe ori prognozate din timp, se poate observa panică în magazinele alimentare, de multe ori rafturile rămânând rapid complet goale. Alimentele care pot fi depozitate mult timp, ușor de pregătit și extrem de nutritive vor fi esențiale. Astfel de provizii pot fi achiziționate din magazine care vând pachete gata pregătite pentru cazuri de urgență care ar putea dura mai multe zile sau mai multe săptămâni.
• Alimentele ușor de transportat pot fi foarte folositoare în cazul în care sunteți prinși în mijlocul unor tulburări civile și revolte. Acestea se găsesc sub formă de batoane energizante cu un foarte mare conținut caloric și care pot fi ascunse într-un rucsac sau în mașină. Batoanele pot suplimenta rezerva deja existentă de alimente depozitate. Având un enorm conținut de 3600 de calorii per baton, cinci dintre acestea vă sunt suficiente pentru a fi consumate ca hrană de urgență pentru o săptămână.
• Rezervele de apă vor fi esențiale în cazul în care administrația locală ar fi copleșită de revolte sau jafuri. O serie de evenimente care ar putea avea loc în caz de dezastru ar putea face ca apa dintr-un întreg oraș să fie prea periculoasă pentru a putea fi băută, sau pur și simplu ar putea fi oprită de la sursă. Un foarte bun filtru de apă la domiciliu vă va permite să rămâneți hidratat în perioade de criză. Dacă sunteți prins de revolte în aer liber, un sistem de filtrare portabil sau tablete naturale pentru tratarea apei ar putea fi salvatoare.
• Echipamentul de protecție în caz de dezastre nucleare, biologice sau chimice (NBC) este o măsură suplimentară de siguranță, în special în cazuri de revoltă în care gazele toxice ar putea fi utilizate atât de către forțele de ordine cât și de către insurgenți. Mai mult decât atât, astfel de echipamente sunt ultima linie de apărare în cazul unor grave catastrofe NBC, care ar putea include eliberarea de gaze otrăvitoare în spații aglomerate și închise cum ar fi stațiile de metrou, sau, în cel mai rău caz, un atac asupra unei centrale nucleare.
• Armele de foc, muniția și echipamentul de protecție antiglonț vor fi esențiale. Americanilor li se atrage atenția că în cazul unor revolte la scară largă, oamenii vor intra în panică. Vor deveni violenți. Și unii vor fi răniți. Experții în tehnici de supraviețuire le sugerează să fie înarmați și să aibă destulă muniție pentru a își putea menține familia în condiții de siguranță, și să știe cum să își folosească armele. Dacă veți fi nevoiți să trageți spre a vă apăra de cineva care vă amenință viața, li se spune americanilor, gândiți-vă că există o mare posibilitate ca acela să tragă la rândul său. Ca atare, luați în considerare necesitatea de a vă procura un echipament de protecție antiglonț pentru cazul unor situații extrem de instabile și potențial violente.
• Trusele de prim ajutor vor fi esențiale pentru siguranța dumneavoastră. Într-o situație gravă, de urgență, nu veți avea acces la spitale și va trebui să deveniți medic în caz de necesitate. Expertul dr. Joe Alton a scris Manualul de medicină de supraviețuirepentru acest motiv. Sugerează să aveți o trusă de prim ajutor, dar de asemenea, vă încurajează puternic să aveți și truse speciale pentru răni grave. În plus, întotdeauna este o idee bună să aveți antibiotice pentru a preveni infecția în cazul în care nu se poate ajunge la un spital de urgențe.
• Trocul trebuie luat în considerare, mai ales atunci când rafturile magazinelor sunt goale. Și, în timp ce bunurile de pe lista de aprovizionare sugerată mai sus ar putea fi folosite pentru troc, se pot folosi de asemenea și monede sau piese de argint. Valuta forte a fost folosită în Zimbabwe, Argentina și Grecia, atunci când valutele lor s-au prăbușit și când băncile au fost închise din cauza situațiilor de urgență.
Lista de aprovizionare sugerată mai sus include bunuri esențiale pentru cazuri de urgență. Americanilor li se indică să citească planul propus de Tess Pennington pentru a descoperi liste de aprovizionare extinse, cu bunuri necesare în cazul a zeci de scenarii de dezastru.
Site-ul de informații alternative din SUA Infowars.com le spune americanilor că o aprovizionare corespunzătoare ce le-ar fi suficientă timp de cel puțin 30 de zile poate face diferența între viață și moarte în cazul fiecăruia dintre ei.
Prezentatorul Alex Jones conchide, la finalul interviului cu expertul din trupele de comando: „Cel puțin, o bună pregătire face ca o situație foarte inconfortabilă să devină un pic mai suportabilă. După cum a evidențiat Tim Kennedy, tranșeele au fost săpate, iar explozibilii au fost turnați. Tot ce mai așteptăm acum este scânteia.”
yogaesoteric
11 iulie 2016