Profesorul Corneliu Turianu, despre cei care susțin că homosexualii sunt discriminați în România...

... „E intolerabil și revoltător ca milioane de oameni să aibă de suferit pentru că nu permitem unei comunități de câteva sute de persoane să-și facă mendrele în public”

Fostul senator PNȚCD Corneliu Turianu, ex-președinte al Tribunalului București, membru al CNSAS, lansează un atac dur la adresa homosexualilor și a celor care invocă legislația europeană pentru apărarea drepturilor comunității gay.

Judecătorul Corneliu Turianu consideră că homosexualii se bucură de toleranță în România și că țara noastră nu poate fi sancționată „pentru că nu permitem unei comunități de câteva sute de persoane să-și facă mendrele în public”.

Într-un text publicat pe blogul său, profesorul Corneliu Turianu amintește că România riscă să fie supusă de către Consiliul Europei unei noi și păguboase monitorizări din cauza „bazaconiei” privind pretinsa persecutare a homosexualilor de la noi din țară.

„Să lămurim lucrurile o dată pentru totdeauna. Dacă vrem musai să ne mângâie Europa pe creștet, atunci să constituim un departament guvernamental pentru așa-zișii «gay» și să smulgem procente din bugetele învățământului și sănătății pentru a crea un fond național pentru promovarea homosexualității. La câți copii ai străzii și tineri amărâți avem, pedofilii și homosexualii din întreaga lume vor da, cu siguranță, năvală în noul paradis sexual al Europei. Și dacă asta înțelege și domnul Remus Cernea prin «racordare la legislația europeană», atunci să mai pună Domnia sa de un «pachet», că tot este expert, și să rezolve totul printr-o singură ordonanță: legalizarea drogurilor, ca în Olanda, acceptarea căsătoriilor dintre homosexuali și – de ce nu? – sfera relațiilor zoofile, ca să nu mai schimbăm apoi legislația după cum au chef unii sau alții”, scrie profesorul Corneliu Turianu pe blog.

Tradiția și conștiința personală și națională „nu ne permit să ne călcăm în picioare propriile noastre principii morale”, spune judecătorul Turianu.

„Să spunem că în România minoritățile sexuale nu sunt persecutate, ci tolerate, dar nimeni nu ne poate obliga să legalizăm viciul. Este intolerabil ca România să fie sancționată și milioane de oameni să aibă de suferit pentru că nu permitem unei comunități de câteva sute de persoane să-și facă mendrele în public.

Da, sigur că da, știu, o treime din europarlamentari au recunoscut și chiar fac un fapt de glorie din privilegiatul lor statut de homosexuali. Refuz însă să cred că și restul de două treimi se vor lăsa antrenați în această încercare de obturare a integrării României, din cauza unei false probleme. Mai ales că s-au făcut corective legislative prin care viața intimă a homosexualilor este protejată, atâta timp cât ea nu se desfășoară în public.

Iată de ce mi se pare normal să adoptăm o poziție clară, oficială, în legătură cu această delicată problemă.

În final, nu este deloc de prisos să vă reamintesc că Preafericitul Părinte Daniel, ca și conducătorii celorlalte culte religioase din România, și chiar Papa Ioan al II-lea au condamnat tranșant încercările de încurajare a homosexualității. Noi de ce nu am face-o?”, scrie, în finalul mesajului postat pe blogul său, judecătorul Corneliu Turianu.

Citiţi şi:
Spulberarea miturilor genetice cu privire la homosexualitate (I)
Alianţa Familiilor din România despre parada ciudată a anormalităţii de la Bucureşti
Slovacia a interzis căsătoriile homosexuale 

yogaesoteric
28 iulie 2016 

Comisia Europeană şi giganţii internetului se pun de acord pentru ştergerea mesajelor considerate incitare la ură

Germania vrea mai mult şi la nivel european. Acuzaţii dure de limitare a libertăţii de exprimare şi de excludere a societăţii civile din negocieri

Hotnews: Discursul urii: Comisia Europeană şi mai mulţi giganţi globali de media şi tehnologie anunţă un cod de conduită împotriva incitării la ură în mediul online. Acuzaţii de cenzură

Comisia Europeană împreună cu Facebook, Twitter, Youtube (Google) şi Microsoft au anunţat la 30 mai a.c. un cod de conduită ce include o serie de angajamente ale acestor companii, pentru combaterea discursurilor de incitare la ură în mediul online din Europa, potrivit unui comunicat al CE. Executivul european considera această problemă drept „deosebit de urgentă”, ţinând cont de atacurile teroriste recente şi „faptul că grupurile teroriste utilizează reţelele de socializare pentru radicalizarea ţinerilor adepţi”. Codul a stârnit şi critici din partea unor organizaţii care cred că este ameninţată libertatea de exprimare.

Comisia presează de mai multă vreme companiile ce deţin reţele sociale să îşi asume responsabilităţi mai mari în combaterea discursului urii. Potrivit comunicatului de marţi, CE şi companiile menţionate au colaborat „pentru a se asigura că discursurile de incitare la ură sunt tratate în mediul online la fel ca şi în alte canale media”.

Ce angajamente îşi iau, între altele, companiile menţionate prin codul de conduită anunţat: 
 
- să instituie proceduri clare şi eficace de examinare atunci când primesc notificări referitoare la discursurile online ilegale de incitare la ură, publicate pe platformele lor, aşa încât să poată elimina sau bloca accesul la astfel de conţinut. Pentru aceasta, ele trebuie să instituie reguli pentru utilizatorii lor, prin care să explice că interzic promovarea incitării la violenţă;

- să analizeze cu echipe specializate, în temeiul propriilor reguli de utilizare a platformei sociale, dar şi, după caz, al legilor naţionale, orice notificare valabilă de eliminare a unui conţinut considerat că îndeamnă la ură;

- să analizeze în mai puţin de 24 de ore majoritatea notificărilor valabile de eliminare a discursurilor ilegale de incitare la ură şi să elimine un astfel de conţinut, dacă e necesar;

- să-şi educe utilizatorii cu privire la tipurile de conţinut care nu sunt permise.

Codul de conduită a stârnit şi reacţii adverse. The Verge arată, între altele, că European Digital Rights (EDRi), o asociație de organizaţii pentru apărarea drepturilor omului și a drepturilor civile din Bruxelles, a criticat iniţiativa, declarând că aceasta atribuie unor companii private atribuţii ce ar trebui să revină autorităţilor ce aplică legea. Aceeaşi sursă citează o declaraţie comună a EDRi şi a altei organizaţii, Access Now, care au anunţat că se retrag de la toate discuţiile viitoare pe această temă, deoarece organizaţiile societăţii civile sunt „excluse sistematic” de la negocierile pe tema codului de conduită.

Potrivit celor două organizaţii, prin atribuţiile sporite date companiilor legislaţia ar fi trecută în plan secund, iar procesul de combatere a discursului urii ar trece „în afara cadrului democratic” şi ar „produce riscuri grave la adresa libertăţii de expresie, în condiţiile în care conţinutul controversat, dar legal ar putea fi şters drept rezultat” al acestui mecanism.

Deutsche Welle: Interviu: „Discursurile urii trebuie şterse imediat” 

CE a ajuns la un acord cu Facebook şi alte companii IT privind combaterea „discursului urii” pe internet. Insuficient pentru Berlin. Hendrik Zörner, purtător de cuvânt al Asociaţiei Jurnaliştilor Germani, crede la fel.

Deutsche Welle: Domnule Zörner, reţelele sociale au devenit medii de informare de sine stătătoare. Acum, ele sunt un podium al liberei exprimări. Care bun este mai de preţ? Libertatea cuvântului sau evitarea comentariilor pline de ură?

Hendrik Zörner: Evitarea acestui tip de discurs este foarte importantă, dat fiind că discursul urii – hate speech – reprezintă un abuz în ceea ce priveşte dreptul la exprimare.

DW: Codul de conduită stabilit de Comisia Europeană împreună cu cele patru mari concerne IT – Google, Twitter, Facebook şi Microsoft – prevede ca, în decursul a 24 de ore, comentarii de acest fel trebuie să fie şterse. Companiile nu vor să facă decât un control aleatoriu, de tip eşantion. Nu prea pare o măsură eficientă.

H.Z.: La fel credem şi noi. Acest cod de conduită este însă un prim pas în direcţia potrivită. Până acum nu exista niciun fel de reglementare. A lucra însă doar cu eşantioane este prea puţin. Nu vorbim despre ştergerea comentariului cutare sau cutare, pentru a scăpa, ca mare concern, cu faţa curată. Nu. Trebuie să fie clar că aceste comentarii care propagă ură nu au ce căuta pe reţelele sociale. Ele trebuie şterse imediat după ce sunt publicate.
DW: Ideile Ministerului german al Justiției cu privire la restricționările comentariilor pline de ură sunt mai ample. Toate mesajele ar trebui să fie revizuite și, eventual, interzise. Acest lucru poate fi făcut de către Facebook, Twitter şi restul, prin folosirea codului „moale” gândit de Bruxelles?

H.Z.: Asta e problema. Ei ar face cu siguranță acest lucru, deoarece acestea sunt corporații internaționale și comentariile nu se limitează la o singură ţară. Ministerul Federal al Justiției are o luptă grea de dus, pentru că propunerile se lovesc de legislațiile naționale. O reglementare la nivel european ar fi necesară. De aceea, în cazul în care Comisia Europeană ia în serios propunerile Germaniei şi le adoptă după posibilitate, acest lucru ar fi foarte bun.

DW: Cum ar putea funcţiona aceste reglementări în mod practic?

H.Z.: Acest lucru este extrem de dificil. Justiția germană, după cum vedem în multe contexte, se situează mult în urma altor ţări din punct de vedere al dezvoltării tehnice. Există încă autorități şi instanțe care au accesul la internet limitat la un singur calculator în toată clădirea. O situaţie ca din epoca de piatră digitală, prea des întâlnită. Apoi, contează foarte mult ce vor face marii jucători, precum Facebook, în sensul de a respecta ceea ce prevede organul legislativ. Legislatorul însuși sau organismele subordonate nu pot pune nimic în aplicare din punct de vedere tehnic. Acest lucru funcționează eficient numai dacă furnizorul şi legiuitorul au aceleaşi ţeluri.

DW: Anumite organizații non-guvernamentale critică noul cod de conduită de la Bruxelles, considerându-l o atingere adusă libertății de exprimare. Este dovedit faptul că terorismul se organizează mai ales pe internet. Nu avem nevoie în acest context de o reglementare şi mai dură?

H.Z: Nu, nu cred că avem nevoie de măsuri şi mai rigide. Trebuie să avem un echilibru. Libertatea presei şi libertatea de exprimare sunt drepturi fundamentale. Ele nu sunt drepturi „bune de avut”, ci lucruri fundamentale în societăţile democratice funcţionale. Acest lucru este valabil şi în contextul ameninţării teroriste împotriva ţărilor occidentale. Libertatea presei şi a cuvântului nu trebuie aruncate peste bord. Comentariile pline de ură nu au nimic de-a face cu libertatea presei şi libertatea exprimării!

Citiţi şi:
Războiul pornit împotriva libertății de exprimareIsraelul cere cenzură globală asupra internetului 

yogaesoteric
28 iulie 2016 

Catastrofa Misiunii Apollo 1. Realitatea unei conspiraţii care a condus la sacrificarea astronauţilor echipajului

În ciuda intensei mediatizări a misiunilor spaţiale încă de la începuturi, în realitate episoadele ce punctează aşa-zisa cucerire a spațiului extraterestru de către pământeni au fost aproape întotdeauna prezentate într-un mod părtinitor, incomplet şi controversat, care ridică numeroase suspiciuni asupra corectitudinii informaţiilor oferite publicului larg. În această categorie intră și celebrul caz al misiunii Apollo 1: în urmă cu aproximativ 47 de ani, când inginerii de la NASA pregăteau prima misiune spaţială cu echipaj uman, cea din cadrul programului Apollo, s-a produs o catastrofă teribilă, care s-a soldat cu moartea tragică a trei astronauţi. După declaraţiile oficiale, aceasta s-a petrecut din cauza unei defecţiuni tehnice a navei spaţiale. În mod neoficial, însă, se ştie acum că unul dintre astronauți devenise supărător de jenant pentru planurile ascunse ale liderilor de la NASA. El s-a referit în mai multe rânduri într-un mod foarte critic la performanțele slabe ale programului Apollo, punând sub semnul întrebării capacitatea acestuia de a conduce în siguranță pe Lună echipajul desemnat. Grissom şi-a pierdut viaţa chiar în timpul desfăşurării programului, odată cu ceilalţi doi membri ai echipajului... iar în mediul astronauţilor circulă de multă vreme ştirea cumplită că, de fapt, capii misiunii Apollo au decis în mod criminal eliminarea lor definitivă.

Prima fază a misiunii Apollo 1 s-a rezumat la un simplu test, la sol, al sistemelor capsulei care urma să-i plaseze pe orbită pe cei trei astronauți, Virgil Grissom, Edward White şi Roger Chaffee. Cu trei săptămâni înainte de lansare, pe data de 27 ianuarie 1967, astronauţii au efectuat testul la Manned Spacecraft Center, centrul pentru nave spaţiale de la NASA ce era destinat misiunilor spaţiale cu echipaj uman.

Într-o atmosferă izolată, cu uşa cea grea a navei închisă ermetic, ei au repetat neobosiţi ceea ce urmau să facă „acolo, sus“, manipulând comenzile, apăsând pe butoane, comunicând cu centrul de control sau, mai exact spus, încercând să comunice, căci în realitate nimic nu funcţiona așa cum ar fi fost necesar – existau enorm de multe defecţiuni – ceea ce i-a şocat pe ingineri. „Cum vom ajunge noi pe Lună dacă nu reuşim măcar să vorbim unii cu alţii atunci când suntem în clădirea de alături?“, a răbufnit, vizibil exasperat, comandantul Grissom. S-a lăsat o linişte grea. Deodată tehnicienii au zărit, prin hublou, un fulger urmat de o teribilă undă de şoc. Spre stupoarea tuturor, în capsulă s-a declanşat un incendiu! 

Flăcările infernului

Într-o clipită, habitaclul

a căzut pradă unei călduri infernale. „Pe indicatorii parametrilor medicali ai astronauţilor“, a consemnat într-un articol jurnalistul ştiinţific Jean Etienne, „ritmurile cardiace au crescut în mod brutal. Apoi s-a constatat că, în interiorul costumelor de astronaut, cantitatea de oxigen a crescut fulgerător: ei erau pe punctul de a ceda. Primul strigăt de ajutor părea a veni de foarte departe: «Foc!» Era vocea lui White. La puţin timp după aceea, a fost rândul lui Grissom să strige: «Avem un incendiu în cabină!», simultan cu vocea lui Chaffee: «Am luat foc!». Apoi, s-a auzit un strigăt: «Scoateţi-ne de aici!»“

Un urlet sinistru a încheiat conversaţia pentru totdeauna. A fost un şoc pentru toţi cei care au asistat la test. Cuprinşi de panică, astronauţii nu reuşiseră să iasă la timp din habitaclu, dată fiind procedura care necesita mai bine de două minute pentru deschiderea grelei trape de evacuare... trapă ce nu a fost deschisă decât după mai multe ore, „odată ce incendiul a fost stins“ (conform declaraţiei cinice a versiunii oficiale). S-au constatat atunci iremediabilele daune:

Acoperite de funingine, consolele de comandă erau pe jumătate topite. Trupurile arse ale astronauților, imposibil de recunoscut, degajau un miros pestilenţial (combinezoanele se dezintegraseră, arzând carnea astronauţilor). Autopsia efectuată puţin mai târziu avea să evidenţieze faptul că Grissom, White şi Chaffee muriseră prin asfixiere după doar 4-5 minute, „aproape fără nicio durere“, după constatarea de un cinism jenant a medicului legist. Desigur că urletele inumane ale celor care au murit anulează afirmaţia de-a dreptul batjocoritoare din raportul medico-legal.

Pe data de 5 februarie 1967, comisia de anchetă (constituită din cadre militare) a ajuns la următoarea concluzie: tragedia a fost consecinţa unui „scurt-circuit survenit într-o atmosferă de oxigen pur“, o bucată de bandă adezivă luând foc din cauza producerii unei scântei. Din dorința încrâncenată a unor personaje mai mult sau mai puţin cunoscute din cercul ocult care controla atunci administraţia americană ca SUA să fie primul stat ai cărui astronauţi pășesc pe Lună (căci şi ruşii şi americanii se aflau în aceeași cursă nebună pentru dobândirea supremaţiei în spaţiu), finalizarea proiectului s-a grăbit cu orice preţ. Astfel, treaba girată de capii de la NASA a fost ulterior considerată ca fiind „făcută de mântuială şi chiar periculoasă“ (peste 20.000 de incidente mai mici sau mai mari au avut loc pe parcursul conceperii navei spaţiale).

Programul Apollo fusese, în mod evident, compromis. Orice om înzestrat cu inteligenţă şi bun-simţ îşi poate pune întrebarea firească: oare chiar ar fi normal să fie trimiși oameni pe Lună cu nişte echipamente a căror funcţionare este atât de defectuoasă?

Ca urmare a reacţiei de revoltă a unor oameni politici, câteva capete au căzut... Preşedintele Lyndon B. Johnson s-a implicat personal în această confruntare, oferind drept motivaţie a intervenţiilor sale... importanţa descoperirilor ştiinţifice şi tehnologice care erau pe punctul de a apărea. Era extrem de important, era vorba despre atât de râvnita supremaţie spaţială a Statelor Unite, nimic nu putea fi mai lesne de înțeles!

În urma acestui tragic accident, s-a trecut la realizarea unei revizii complete a proiectului (care a necesitat un pachet suplimentar de 500 de milioane de dolari de la buget). S-a început totul de la zero, ceea ce a implicat încă 20 de luni până când s-a putut trece la realizarea unui nou zbor cu echipaj uman. Ca urmare, atmosfera navei spaţiale (alcătuită din 60% oxigen şi 40% azot) avea să conţină mai puţin oxigen decât în varianta inițială. Cât despre trapa de evacuare, aceasta avea să fie concepută astfel încât să se deschidă în mai puţin de 5 secunde. Exista, oare, vreo șansă să fie respectat termenul limită fixat de preşedintele John F. Kennedy, care consta în trimiterea unui om pe Lună şi readucerea lui, teafăr şi nevătămat, pe Pământ înainte de 1970?

„Nu avem nicio scuză că am permis producerea acestui accident catastrofal, a mărturisit Chris Kraft, directorul zborurilor cu echipaj uman al NASA. Dar, pe de altă parte, dacă el nu s-ar fi petrecut, noi am fi ajuns pe Lună mult mai târziu. Din cauza acestui accident, noi am modificat considerabil modulul de comandă şi modulul lunar. Cu toate problemele pe care am descoperit că le aveam, ne-am fi confruntat ulterior cu o mulţime de necazuri. Această încercare teribilă ne-a făcut, totodată, şi mai hotărâţi şi mai devotaţi realizării acestei misiuni.“

La doi ani şi jumătate după „accident“, Neil Armstrong păşea pe Marea Liniştii. Destul de rapid, nu credeți?

Gus Grissom, un cosmonaut meticulos, dar totuși cam „încurcă-lume“…

În calitate de veteran al programului spaţial american, astronautul Virgil Grissom (zis „Gus“) era destinat – potrivit lui Donald K. Slayton, responsabil de componenţa echipajelor Apollo – să fie primul om care păşeşte pe Lună. Se pare că soarta a decis să fie altfel... A fost ea, oare, ajutată din umbră și de cineva anume? Cunoaștem cu certitudine că începând din 1961, după zborul său suborbital la bordul capsulei Mercury 4, Grissom a devenit din ce în ce mai critic faţă de angajatorul său, NASA. Acest fapt i-a atras anumite animozităţi, mai mult decât durabile. În 1965, pe când verifica progresul proiectării navei spaţiale Apollo, Grissom a calificat-o, în public, fără ocolişuri, drept o „găleată plină de şuruburi“, calificativ care a trecut ulterior în limbajul cotidian american. Cu ocazia fiecărei vizite la uzină, el găsea invariabil câte ceva de comentat despre tot felul de aspecte, astfel încât el trebuia să fie întrerupt ca nu cumva să inspecteze fiecare centimetru pătrat al navei. Bizar, nu? Cui i-ar fi fost teamă de așa ceva și din ce cauză?

În decursul anului 1966, astronautul a primit mai multe scrisori de ameninţare cu moartea la adresa lui şi a familiei sale, scrisori atât de virulente încât a fost pus, pentru un timp, sub supraveghere neîntreruptă (şi dus să locuiască într-un loc secret). El i-a declarat soției sale cu puţin timp înainte să moară: „Dacă vreodată se va petrece un accident serios în cadrul programului spaţial, să ştii că eu voi fi cel vizat“ (În data de 27 ianuarie 1967, cu ocazia testului capsuleiApollo 1, Grissom avea asupra lui o lămâie, simbol, în Statele Unite, al maşinilor lente şi prost întreţinute...).

Oare americanii chiar au ajuns pe lună?

Contrar versiunii oficiale care s-ar fi dorit să fie impusă, zvonurile privitoare la probabilitatea ca misiunile lunare să fie trucate într-un studio, pe Pământ, la fel cum sunt realizate în mod obișnuit filmele artistice, nu sunt deloc recente. Într-adevăr, la începutul anilor 1970, la puţin timp după „micul pas“ pe Lună al unui oarecare Neil Armstrong, climatul de neîncredere vizavi de guvernul american (susținut de scandalul Watergate, de războiul din Vietnam) era propice oricărei teorii a conspiraţiei. Programul Apollo făcea parte, și el, din lista subiectelor puse sub semnul întrebării.

Și atunci? A călcat omul, cu adevărat, pe solul satelitului natural al Pământului sau nu a fost vorba decât despre o operaţiune de propagandă destinată câştigării Războiului rece? Putem găsi un început de răspuns la această întrebare în numerele 10 şi 33 ale revistei Science et Inexpliqué (Ştiinţă şi inexplicabil).

Deşi neagă, agenţia spaţială americană cunoştea perfect riscurile legate de prezenţa unei atmosfere constituite exclusiv din oxigen, de vreme ce patru accidente – al căror bilanţ inclusese mai mulţi morţi şi răniţi – se produseseră deja în lunile septembrie şi noiembrie 1962, la bazele din San Antonio şi Philadelphia, precum şi în aprilie 1966 şi ianuarie 1967 la Torrance (California)...

„Este de neconceput“, remarcă scriitorul şi cercetătorul german Gerhard Wisnewski „ca NASA să-i fi putut lăsa pe Virgil Grissom şi colegii săi într-un astfel de mediu, cu bandă adezivă puternic inflamabilă şi cu o uşă greu de deschis, fără a realiza un test prealabil, test care le-ar fi putut salva viaţa, dar care a fost anulat, chipurile, din lipsă de timp“. Regretabil! Dacă NASA era conştientă de riscuri, atunci de ce nu a luat măsuri? De ce oare raportul de autopsie menţionează „edemul pulmonar“ drept cauză a morţii astronauţilor, ştiind că o astfel de patologie provoacă moartea numai după câteva ore? Oare nu s-a spus clar că astronauţii au decedat „după 4-5 minute, aproape fără nicio durere“? De ce a rămas capsula închisă timp de „câteva ore“? De ce oare directorul Manned Spacecraft Center, Robert Gilruth, a secretizat informaţia vreme de mai multe zile?

La puţin timp după dramă, Thomas Baron, inspector de securitate la North American Aviation (societatea care a proiectat modulul spaţial), a redactat un raport de 500 de pagini care sublinia gravele violări ale protocoalelor de securitate din partea NASA. Şase zile mai târziu el avea să fie ucis împreună cu soţia şi cu nora sa, în circumstanţe care nu au fost niciodată elucidate. „Făcuse exces de zel“, avea să declare, glumind, preşedintele Comitetului de supraveghere al agenţiei spaţiale. O perspectivă amuzantă, într-adevăr...

În 1999, Scott Grissom, fiul lui „Gus“, a primit permisiunea de a examina cu atenţie capsula Apollodepozitată la Centrul de cercetare Langley din Hampton. Convins că tatăl său fusese victima unui asasinat, descoperirea pe care avea s-o facă l-a stupefiat, validându-i și întărindu-i convingerea sumbră: sub un comutator era plasată o bucată de metal care n-avea ce căuta acolo! Pentru el, orice îndoială s-a risipit: acesta era intrusul care provocase scurt-circuitul fatal (aspect coroborat, un an mai târziu, de o anchetă NASA iniţiată de către deputatul republican James Sensenbrenner). Cum putuse acea piesă metalică să ajungă acolo? Un sabotaj rusesc sau... american? Descoperise oare Virgil Grissom vreun secret jenant, compromiţător, pentru care a trebuit să fie eliminat? Profesionalismul, rigoarea şi insistenţa sa de a considera nava cu care trebuia să călătorească până la Lună ca fiind doar o „epavă încropită din vechituri“ i-au grăbit oare sfârşitul? Aceasta este ipoteza cea mai realistă, dacă acceptăm faptul că marii şefi ai NASA ştiau, în sinea lor, că această călătorie era... imposibilă.

Articol preluat din Programul Taberei spirituale yoghine de vacanță Herculane 2016, publicat de Editura Shambala, tipărit de Ganesha Publishing House.

Citiți și:15 ani de la moartea misterioasă a regizorului Stanley Kubrick, omul care a filmat înscenarea aselenizării NASA din 1969Strategia secretului referitoare la OZN-urile ce au fost observate în cadrul programului spaţial Gemini (1)

yogaesoteric
27 iulie 2016

Elementele sinistre ale Noii Ordini Mondiale transpar. Unul dintre ele este distrugerea familiei

,,It takes a village!” (,,Este nevoie de un sat!”) – a spus Hillary Clinton și doar puțini au înțeles…

Cazul Bodnariu a scos la iveală scandalul confiscării copiilor. Statul poate azi, în virtutea unor legi care există deja cam în toate țările, să ,,preia” copiii din familiile lor și să facă ceea ce crede el că este ,,spre binele lor”. Fenomenul este generalizat în Norvegia, dar există și se practică deja și în alte țări ca Danemarca, Anglia etc.

Protestul mondial al românilor de pretutindeni a scos pe prima pagină a ziarelor o practică dezumanizantă în care statul se suprapune peste autoritatea părinților. Un autor spunea deunăzi că, în noua legislație introdusă discret și viclean în Constituțiile moderne, statul, după ce a asasinat ideea de Dumnezeu, este garantul bunăstării și educării copiilor, iar părinții sunt retrogradați în poziția unor simple animale de reproducere, vite de prăsilă.
Asistăm (neputincioși?) la instaurarea unei ,,ordini noi” în societate. De fapt, nu este chiar așa de nouă…

Se înfruntă două concepții despre lume, viață și familie

Prima este concepția ,,deistă”, care recunoaște existența unui Dumnezeu direct și personal implicat în ordinea socială. A doua este una ,,atee” care, orfană de zei, promovează statul în poziția celui chemat să se implice plenar în ordinea socială. Autoritatea lui, a statului, trebuie să fie la fel de ,,absolută” ca a zeului din trecut.

În concepția ,,clasică”, Dumnezeu dă oamenilor copii, care nu se nasc ,,din flori” și nu trebuie să crească ,,pe Bărăgan”, ci sunt plasați în grija și responsabilitatea unor părinți. Statul, atunci când se implică, este chemat doar să ,,asiste” (asistență socială) părinții în măsura în care aceștia au nevoie.

În concepția Noii Ordini Mondiale, produsă de umanismul adus de revoluțiile Renașterii și de cele ,,democratice” și ,,socialiste” ale Iluminismului proletar, trebuie să existe un ,,contract social” prin care statul să preia locul lăsat vacant de Dumnezeu și să vegheze asupra întregii populații.

Ceea ce a șocat la ,,cazul Botnariu” a fost disprețul cu care a fost tratat dreptul părinților de a-și crește și educa copiii conform cu propriile convingeri. Barnevernet nu lasă părinților niciun fel de drept de vot.

În cazurile ,,normale” din ,,ordinea deistă”, statul avea dreptul de a chema părinții la ordinea socială legiferată, să stea de vorbă cu ei, să le ofere eventual asistența unor cursuri de specialitate și, în cazul unor familii provenite dintr-o altă cultură etnică, să le respecte dreptul de a-și alege o altă țară, mai potrivită cu felul lor de a fi. Botnariu ar fi putut astfel să aleagă România, Italia sau… America. Statul s-ar fi limitat astfel pe sine, ar fi refuzat să schingiuiască convingerile și conștiința părinților și le-ar fi dat dreptul de a sta doar înaintea lui Dumnezeu ca autoritate finală și suverană.

În cazurile ,,rezolvate” de Barnevernet după principiile Noii Ordini Mondiale, Statul și-a arogat dreptul de a ,,confisca” copiii de la părinții care nu corespund standardelor legiferate de el și de a-i plasa apoi spre adopție în familii care corespund, chiar dacă faptul că acestea sunt homosexuale sau lesbiene intră în direct conflict cu convingerile creștine ale părinților naturali. (Despre prăpădul urmărit de aceste structuri alternative ale familiei puteți citi un expozeu clar și limpede aici. Obiectivul real nu este o redefinire a familiei prin includerea cuplurilor homosexuale sau poligame, ci dispariția familiei ca atare.)

Românii au ,,percutat” imediat, scandalizați de acest caz, pentru că fuseseră ,,vaccinați” împotriva acestei idei sub socialismul ultimului secol, mai ales sub dictatura lui Nicolae Ceaușescu.

De fapt, ideea i-a venit prima dată lui Hitler care a ,,inventat” organizațiile de copii și tineret și a dat statului german dreptul unic de a-și educa (observați tenta posesivă) noua generație. A apărut astfel „tineretul hitlerist” (Jugendbund) și educația patriotică a părinților. De la Hitler, ideea a fost preluată de Lenin și Stalin, iar apoi, în extremul Orient, de Mao. Românii care au protestat în cazul Botnariu și-au adus repede aminte de „șoimii patriei”, de organizația de pionieri și UTC, de preluarea în stăpânire a conștiinței naționale formulată de Adrian Păunescu.

Socialismul lui Ceaușescu a interzis părinților și bisericii să se implice în educarea copiilor, preluând în totalitate această responsabilitate. Cine a uitat oare zilele de muncă patriotică plasate perfid tocmai… duminica !? Cine a uitat oare jurămintele de credință pe care erau siliți să le facă copiii încă de la cea mai fragedă vârstă!?

Abuzurile împotriva familiei apar oriunde Dumnezeu este scos din poziția de autoritate supremă și înlocuit cu statul. Până și în America „creștină” se vorbește acum de datoria statului de a implementa un sistem de îngrijire totală a populației, ,,from cradle to grave”, ,,de la leagăn până la mormânt”. Ni se spune din ce în ce mai răspicat ce norme de etică trebuie să respectăm în sistemul de învățământ și în educația copiilor. Reacția americanilor creștini a fost să-și scoată copiii din sistemul educației gratuite de stat ca să-i educe ,,acasă”, prin sistemul de ,,home schooling”. Până când va ,,tolera” însă statul american această atitudine a părinților este o taină și un subiect de discuție și teamă…

Ultima gogomănie, ultima găselniță a promotorilor Noii Ordini Mondiale este ,,un venit garantat” pentru toții cetățenii Americii, un fel de welfare generalizat. Prin această metodă, fiecare om este total dependent de ,,bunăvoința” statului. America s-ar transforma astfel într-o uriașă ,,plantație”. De aici până la robie nu mai este decât un singur pas… Cum s-ar explica tăcerea vinovată a bisericilor din Norvegia? Este suficient să spunem că toți liderii lor au salarii ,,garantate” de la stat.

Sunt unii care spun că realitatea aceasta există deja. În trecut, stăpânii de sclavi (elitele) pentru care lucrau sclavii trebuiau să-și bată capul ca să-i adăpostească, să le dea de mâncare în fiecare zi, să-i ducă la doctor, să-i înmormânteze etc. De o bună bucată de vreme, acești ,stăpâni”, elitele, s-au șmecherit însă. Ne dau ceva bani de buzunar ca să ne îngrijim singuri, să ne luăm singuri de mâncare, să ne ducem singuri la doctor, să ne înmormântăm uni pe alții, că de muncit… tot la stăpân muncim și tot ,,elitele” adună produsul muncii noastre. Ei sunt ,,miliardarii” care n-au pus o zi mâna pe ceva să muncească. Noi suntem ,,truditorii” care le cerșim câteva ,,zile libere”.

Nu uitați ironia tăioasă din diagnosticul social pus de Domnul Iisus societății de pe acest pământ: ,,Isus le-a zis: «Împăraţii neamurilor domnesc peste ele şi, celor ce le stăpânesc, li se dă numele de… binefăcători»” (Luca 22:25).

Concluzie: Cazul familiei Bodnariu nu este și nu va fi, din păcate, nici singular și nici ultimul. Noua Ordine Mondială are nevoie de carne de tun, de supuși depersonalizați și șantajabili, total dependenți de ,,ajutorul de la stat” și fără glas de protestatari în fața abuzurilor. Cazul Bodnariu este doar o ilustrație a unei Ordini Noi și niciun copil din familiile creștine nu va mai fi de azi înainte în siguranță ,,acasă la părinții lui”.

Citiţi şi:Este mult mai rău decât credeţi. Unde ajung copiii ce sunt răpiţi de sistem? Norvergia este doar un vârf de iceberg… 
Un raport independent recent dezvăluie cifrele dezastrului din Norvegia: 76% dintre copiii internați de Barnevernet au dezvoltat deja probleme psihice
Aberațiile de neconceput ale secolului: în Norvegia părinții nu au voie nici să ridice tonul la copii iar minorii își pot da în judecată părinții

yogaesoteric
26 iulie 2016 

La Bruxelles se fură ca-n codru, iar mizeria este băgată sub preș…

Ofelia Kamp este un manager român care are prieteni în forurile europene. Într-o postare pe Facebook vorbește critic despre Bruxelles, unde, spune ea, se fură ca-n codru şi unde banii se cheltuiesc pe mofturi.

Un prieten care a câştigat un post de director la UE i-a povestit despre predecesorul său, angajatul căruia tocmai îi luase locul, potrivit B1TV.

Fostul director, un italian, a ocupat postul cu pricina timp de șapte ani, dar n-a ajuns la birou niciodată. Și asta în condițiile în care salariul său era de 10.000 de euro și avea și tot felul de sporuri pentru chirie, deplasări etc.

„După ce a ajuns la Bruxelles şi s-a instalat la post, mutare plătită, casă găsită, subvenţionată chiria, a aflat povestea locului lui de muncă. Postul respectiv fusese ocupat timp de şapte ani de un italian care NU s-a prezentat nicio singură zi la birou. Nici măcar o singură zi. Nu a semnat niciun act, nu a fost interesat de nimic, plecat în permanenţă în vacanţă. Cu toate astea, timp de şapte ani, omul şi-a primit cu regularitate salariul, cei zece mii de euro, net, plus sporurile pentru chirie, deplasări. Când au văzut că nu se întâmplă nimic, şi pentru că aveau nevoie de un director prezent, au scos postul la concurs, DUPĂ ce l-au întrebat pe italian «dacă e de acord» să i se închidă contractul!!!”, a povestit Ofelia Kamp, scrie sursa citată.
Ea susţine că mutarea din fiecare an, pe timp de vară, de la Bruxelles la Strasbourg, costă zeci de milioane de euro şi că totul este muşamalizat.

„La Bruxelles NU există scandaluri; nu se face vâlvă pentru NIMIC. Totul e acoperit, băgat «sub preş», trecut cu vederea. Nu «scapă» informaţie, nu există necinste, deşi se fură ca-n codru şi se cheltuiesc bani grei, cu tot felul de mofturi inutile. Se recondiţionează birourile, se lasă aerul condiţionat să meargă non-stop cel puţin o săptămână înainte de mutare, pentru a verifica instalaţia şi pentru a reîmprospăta aerul din clădire, se consumă tone de apă, nu numai cu curăţenia, dar mai e şi lăsată să curgă non-stop preţ de câteva zile, pentru a curăţa depunerile de pe conductele nefolosite un an de zile. Iar după două luni, are loc operaţiunea inversă. Cu aceleaşi costuri imense”, a mai spus managerul.

Citiți și:
Viaţă de europarlamentar!
Nigel Farage către parlamentarii europeni: «N-ați muncit cu adevărat în viața voastră, nu ați lucrat nicăieri, n-ați creat un loc de muncă»

yogaesoteric
26 iulie 201

EXPLOZIV! Urmează noi percheziţii şi înscenări împotriva yoghinilor! Gregorian Bivolaru este în pericol!

Asistăm în aceste zile la o nouă încercare subversivă de distrugere a asociaţiei MISA şi de scoatere a acesteia în ilegalitate prin mijloace abjecte. Se pregăteşte un nou val de percheziţii la sediile persoanelor juridice, precum şi la domiciliile practicanţilor yoga.

Am fost informaţi că este în plină desfăşurare un plan detaliat de punere în scenă a unor operaţiuni din care să rezulte, chipurile, că practicanţii yoga ar săvârşi fapte de natură penală. Vom descrie motivele precum şi modalităţile care deja au fost demarate.

Unul dintre motivele acestei operaţiuni este acela că autorităţile române caută cu disperare să justifice fondurile uriaşe care au fost cheltuite la efectuarea percheziţiilor din martie 2004. Din informaţiile pe care le deţinem, la anumite niveluri ale instituţiilor statului există o anchetă în derulare prin care a fost pusă sub semnul întrebării legalitatea modului în care au fost alocate şi utilizate fondurile destinate respectivelor percheziţii din 2004. Chestiunea are un caracter cu atât mai acut cu cât în zilele care urmează, România va trebui să pună în executare obligaţia dispusă de CEDO şi să achite suma de 291 000 euro practicanţilor yoga abuzaţi cu sălbăticie de către autorităţile române la descinderile brutale din anul 2004. Aşadar peste sumele substanţiale cheltuite de la buget pentru aşa-numita „Operaţiune CHRIST”, a percheziţiilor din 2004, acum vor trebui plătite despăguburi şi victimelor acestei operaţiuni.

Vă comunicăm pe această cale că în „culisele puterii” s-a luat decizia discriminatorie a declanşării unui nou val de descinderi, înscenări şi abuzuri la sediile sau domiciliile oricăror persoane care au legaturi cu MISA, pentru a le bloca activitatea economică, pentru a produce spaimă şi pentru a îi determina pe aceştia să renunţe la convingerile lor.

Aceleaşi surse care doresc să îşi păstreze anonimatul ne-au dezvăluit ceva care este încă şi mai grav, şi anume că s-a luat şi decizia punerii la cale a unei înscenări prin care să se realizeze un atentat la viaţa lui Gregorian Bivolaru. Fiind, de mai mult de 20 de ani, teribil de deranjaţi de MISA şi Gregorian Bivolaru, intriganţii din umbră se chinuie prin toate mijloacele să distrugă această şcoală spirituală şi pe mentorul ei.

Existenţa acestor planuri este deja indirect dovedită de pregătirea opiniei publice prin intermediul mass-media, unde au început să fie răspândite o serie de informaţii cu totul bizare.

Remarcăm cu privire la noile „ştiri” care au apărut despre Gregorian Bivolaru în presă, că au fost lansate anumite afirmaţii mincinoase cum că el ar fi suferind de mai multe boli. Se susţine că starea sa de sănătate este precară. Trebuie să precizăm că aceasta este o crasă minciunăce poate fi dovedită chiar cu acte medicale. Pe perioada detenţiei sale din Franţa, conform procedurilor de acolo, dumnealui a fost supus la nu mai puţin de 16 controale medicale riguroase în urma cărora s-a constatat că era singurul deţinut perfect sănătos din tot penitenciarul de la Fressnes, unde se aflau aproximativ 3000 de persoane arestate! Bineînţeles, acest lucru demonstrează o dată în plus valoarea şi eficienţa practicii yoga. Dincolo de minciuna răutăcioasă că ar fi suferind de mai multe boli, transpare cu claritate intenţia că se încearcă să i se „facă” ceva în închisoare pentru a se pretinde apoi că „era bolnav”. Ţinând însă cont de faptul că Gregorian Bivolaru a venit perfect sănătos în România, iar starea sa a fost constantă pe toată durata deţinerii sale în Franţa, deducem de aici că orice înrăutăţire bruscă a stării sale de sănătate nu poate fi decât o urmare a unei intervenţii criminale actuale, din ţară.

Pe de cealaltă parte, punerea la cale a unui nou val de abuzuri şi de descinderi în sediile MISA a fost pregătită în presă prin alte câteva ştiri mincinoase. S-a afirmat că „structurile MAI au declanşat o anchetă de proporţii în România", fiind căutaţi „adepţii” lui Gregorian Bivolaru. A fost lansată şi o fumigenă despre faptul că Bivolaru ar fi afirmat în timpul unor audieri din Franţa că are în România diferite „adepte” care ar ocupa „funcţii publice, de înaltă demnitate”. Sesizăm că a fost propagată şi informaţia alarmistă că se vor declanşa anchete pentru a se stabili „dacă l-a ajutat cineva pe Gregorian Bivolaru să fugă din ţară, şi dacă da, cine sunt respectivele persoane”.

Caracterul manipulativ şi instigator al acestor afirmaţii este foarte uşor de constatat. Povestea cu adeptele este o pură invenţie, cunoaştem foarte bine dosarele şi declaraţiile domnului Bivolaru de pe tot parcursul procesului de la Paris şi putem afirma cu certitudine că dumnealui nu a pomenit  niciodată despre aşa ceva. La fel, ideea unei „anchete” care să lămurească dacă şi cine l-ar fi ajutat pe Gregorian Bivolaru să fugă din ţară este o imensă inepţie dacă avem în vedere că acuzaţia adusă de „trecere frauduloasă a frontierei“ a fost deja judecată de trei instanţe. Reamintim că în final, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a ajuns la hotărârea definitivă de încetare a procesului penal în legătură cu respectiva acuzaţie şi la stabilirea faptului că Gregorian Bivolaru este nevinovat. Deci dacă însuşi „autorul" unei presupuse fapte nu este găsit de către instanţele de judecată ca fiind vinovat de săvârşirea ei, atunci cu atât mai puţin şi-ar putea imagina cineva că presupusele ajutoare ale celui acuzat şi găsit nevinovat ar putea fi găsite ca fiind „vinovate”.

Devine în aceste condiţii evident că toate zvonurile agitatoare ce au fost lansate zilele acestea despre MISA şi Gregorian Bivolaru prin intermediul mass-media au rolul de a pregăti şi justifica o nouă dezlănţuire de acte discrimnative, de ostracizare şi marginalizare a persoanelor care practică yoga în cadrul MISA.

Putem observa că opiniei publice îi este acum inoculată ideea că există persoane care, zice-se, „l-ar fi favorizat” pe Gregorian Bivolaru şi de aceea, vezi-Doamne, ele ar trebui să fie vânate şi hăituite pentru a suporta anumite consecinţe inchizitoriale. Iată deci absurdul situaţiei pe care ne-o prezintă mass-media! Constatăm că pe fondul manipulării ce a fost constant exercitată, timp de mulţi ani, asupra opiniei publice, sunt acum fabricate o serie de pretexte extrem de superficiale, dar care „au priză la public”.

Un alt element foarte suspect pe care îl remarcăm în modul cum este tratat în prezent de către autorităţile române Gregorian Bivolaru este acela că dumnealui a fost repartizat - şi în prezent îşi execută pedeapsa nedreaptă pentru care a fost în mod ilegal condamnat - într-un Centru destinat persoanelor arestate preventiv. Având în vedere normele de drept execuţional penal precum şi faptul că autorităţile române au solicitat returnarea lui Gregorian Bivolaru din Franţa pentru executarea mandatului European de arestare, este extrem de bizar şi suspect faptul că el este deţinut într-un loc destinat persoanelor arestate preventiv şi nu într-un penitenciar, în vederea executării unei condamnări definitive, cu toate drepturile şi obligaţiile care decurg din aceasta! Singura explicaţie este aceea că în realitate se urmăreşte aducerea de noi false acuzaţii la adresa lui Gregorian Bivolaru, menţinându-se strategia perversă, ce este instrumentată de 45 de ani, de menţinere a sa în ipostaza de acuzat, în pofida faptului că în cazul său nu a existat şi nu există propriu-zis nicio victimă şi nicio vină. 

Avizăm pe acestă cale practicanţii yoga ai şcolii MISA din România, opinia publică şi jurnaliştii de bună-credinţă (care sperăm că mai există) despre aceste odioase planuri care se pun la cale. Avem convingerea că o minimă atenţie şi luciditate din partea a cât mai mulţi români poate să demaşte cu uşurinţă acest uriaş exerciţiu de manipulare ce este operat în cazul MISA şi poate chiar opri acest şir de nedreptăţi flagrante, ce pare fără limită.


yogaesoteric
26 iulie 2015

Şoc în Slovenia. Refugiaţii au dat foc corturilor oferite şi și-au făcut selfie-uri: «E ca în război»

Criza refugiaţilor a lovit în plin Slovenia, care se simte depăşită de situaţie. Primarul orăşelului Brezice, luat cu asalt de refugiaţi, i-a cerut Germaniei să intervină, comparând situaţia actuală cu cea a unui război.

 Brezice se află la graniţa dintre Slovenia şi Croaţia, fiind punctul central al crizei migranţilor din regiune. În Slovenia au trecut mii de refugiați, cu mult mai mulţi decât se aştepta.

Ivan Molan, edilul localităţii, a descris pentru Der Spiegel situaţia ca fiind scăpată de sub control, după ce zeci de corturi au fost incendiate de cei adăpostiţi aici. Au circulat zvonuri potrivit cărora lipsa de apă şi de alimente a fost cea care a provocat furie în rândul refugiaţilor. Primarul, însă, le-a arătat jurnaliştilor germani o fotografie de pe telefonul mobil în care se putea vedea cum pâinea şi produsele alimentare care le-au fost oferite zăceau aruncate pe jos.

„Ne-am organizat să le dăm apă şi mâncare. Însă unii refugiaţi refuză, tocmai pentru a pune presiune pe autorităţi să îi mute. Între 50 şi 100 de voluntari sloveni sunt disponibili non-stop. Sistemul nu funcţionează perfect, dar funcţionează. Cea mai bună dovadă este faptul că nu au existat conflicte majore”, a declarat edilul.

Întrebat despre incendiul uriaş provocat de migranţi, Molan le-a spus jurnaliştilor că este modalitatea refugiaţilor de a forţa plecarea lor mai departe spre ţările din Vest. „Unii îşi fac selfie-uri în faţa corturilor în flăcări. Dacă aş fi în locul lor aş fi fericit că mă aflu într-o ţară sigură şi să am ce mâncă şi ce bea. Însă ei nu sunt mulţumiţi cu ceea ce au”, a mărturisit edilul.

În presă au apărut imagini în care unul dintre refugiaţi se fotografiază în faţa unui cort în flăcări chiar în tabăra de la Brezice. 27 de corturi au ars, însă nimeni nu a fost rănit.

Ivan Molan consideră că Slovenia nu poate face fată singură valului de refugiaţi. În opinia sa, Guvernul german ar trebui să le ofere ajutor şi să trimită trenuri în care refugiaţii să se îmbarce din Croaţia.

Molan a lansat un avertisment cu privire la consecinţele pe care le-ar putea avea eşecul rezolvării crizei refugiaţilor. „Mai devreme sau mai târziu, peste un milion de refugiaţi vor ajunge în UE. Acest lucru ar putea distruge comunitatea internaţională”, a mai spus primarul.

Citiți și:
Imagini video devastatoare cu imigranții. Televiziunile nu vă vor arăta niciodată așa ceva! Filmul marii trădări a Europei!
Trăind cu lupii – un eseu despre imigranţi

yogaeosteric
23 iulie 2016