Alimentarea războiului, Frontul Estic şi profitul industriei de armament americane. Opţiunea Trump – posibilă ieşire din spirala războiului şi a propagandei paranoice din Estul Europei?
Donald Trump și-a expus în luna octombrie viziunea despre politica externă în termeni destul de promițători pentru Europa de Est, într-un discurs care nu poate lăsa lumea indiferentă. El a promis o înnoire radicală, de natură să restaureze autoritatea Americii în lume, să-i redea supremația militară în chip necontestat, dar, totodată, și asta este poate partea cea mai interesantă și aparent contradictorie, să abordeze relațiile internaționale fără agresivitatea care a caracterizat ultimele administrații americane. Caracterizarea pe care a făcut-o ultimelor decenii este zdrobitoare și va avea cu siguranță un ecou puternic de-acum înainte:
„Din nefericire, după încheierea Războiului Rece, politica noastră externă a deviat grav de la cursul ei. Nu am reușit să creăm o viziune nouă pentru timpuri noi. De fapt politica noastră externă a devenit treptat tot mai puțin coerentă. Logica a fost înlocuită cu stupiditatea și aroganța, ceea ce ne-a dus din dezastru în dezastru. Am mers din greșeală în greșeală, începând cu Irakul, continuând cu Egiptul și Libia și încheind cu tactica președintelui Obama în deșertul sirian. Fiecare dintre aceste acțiuni a contribuit la declanșarea haosului și a oferit ISIS condițiile necesare ca să crească și să prospere. Iar toate aceste greșeli s-au bazat pe ideea periculoasă că am putea instaura democrații de tip occidental în țări care nu au experiența necesară sau dorința de a deveni democrații occidentale.”
Discursul acesta ne este desigur extrem de familiar, căci l-am auzit în ultimele decenii de multe ori din partea oponenților SUA care au criticat universalismului agresiv al administrațiilor americane. S-au făcut oare vinovați criticii SUA de un relativism indulgent față de regimurile despotice și criminale? Sau vor fi dat ei dovadă de un minim realism necesar?
Dacă înaintea marilor campanii militare (ca cea din Irak, care a provocat o mare revărsare de pasiuni și în viața publică românească, opunând oamenii în chip ireconciliabil și stricând prietenii de-o viață) ne puteam înflăcăra (mai ales noi, esticii) la gândul unui război eliberator, după război, și mai ales acum, din perspectiva timpului, nu putem să nu regretăm patima investită.
Dezastrul este pentru toți evident (chiar dacă nu toți sunt dispuși să-l recunoască) și este extraordinar că americanii înșiși sunt pe cale să admită că au greșit. Desigur procesul acestei înțelegeri a început odată cu administrația Obama, dar a fost numai parțial și, inevitabil, confuz. Donald Trump are meritul că duce clarificarea până la capăt. Europa occidentală care îl critică astăzi pe Trump, considerându-l cea mai respingătoare variantă, ar putea să vadă în cuvintele sale o nesperată confirmare a propriilor sale concepții de acum peste un deceniu, care îmbinau loialitatea față de valorile Occidentului cu un necesar scepticism. Nu poți impune oricui valorile tale fără ca, prin violența implicată, să le trădezi tu însuți. Dar Europa a intrat într-o perioadă de confuzii și divergențe părând că nu se mai înțelege pe ea însăși.
Ca să apreciem mai bine ponderea și semnificația reală a pacifismului în viziunea sa generală, ar trebui să menționăm că Donald Trump a promis cea mai fermă și mai neînduplecată campanie împotriva ISIS, despărțindu-se de jumătățile de măsură ale președintelui Obama și făgăduind cea mai fermă susținere pentru statul Israel, laolaltă cu o maximă circumspecție față de Iran, puterea care se afirmă în Orientul Mijlociu cu consecințe nelămurite, neliniștitoare.
În fine, pentru noi, aici în estul Europei, un interes deosebit au afirmațiile lui Trump despre relația cu Rusia:
„Dorim să trăim pașnic și în prietenie cu Rusia și China. Avem diferende serioase cu aceste două națiuni și nu trebuie să le ignorăm. Dar nu e deloc obligatoriu să fim adversari. Ar trebui să identificăm lucrurile pe care le avem în comun. Rusia, de exemplu, a cunoscut ea însăși ororile terorismului islamic.”
Dar să reținem mai ales ce urmează: „Cred că putem atenua tensiunile și îmbunătăți relația cu Rusia – de pe o poziție de putere – cred că e posibil. Bunul-simț ne spune că ciclul ostilității trebuie să ia sfârșit. Unii pretind că rușii nu vor fi rezonabili. Intenționez să aflu dacă este cu adevărat așa. Dar dacă nu voi reuși să obțin un ideal bun pentru America, atunci vom părăsi rapid masa negocierilor.”
De fapt, aici am dorit să ajungem, dar aveam nevoie de o minimă punere în context. Nu există veste mai bună pentru România și pentru Est în general decât această intenție de a pacifica relația cu Rusia. Este oare posibilă? Donald Trump se întreabă el însuși, dar este vădit că linia actuală de agresivitate tot mai mare nu va putea avea un final fericit și că se înscrie periculos într-o logică a războiului. Privind lucrurile de aici, nu putem să nu ne mirăm în fiecare de zi de retorica tot mai agresivă a unei părți din presa și politica românească sponsorizate moral de la Washington și alimentate cu noi și noi subiecte a căror consistență nu a fost deloc dovedită. E ca o mașinărie oarbă care, odată ce a fost pornită, nu poate decât să accelereze.
Dar mai înainte de a evalua amenințările posibile, să remarcăm degradarea gravă a politicii românești care tinde să fie tot mai mult sfâșiată artificial în pro-americani și pro-ruși. Efectele sunt devastatoare căci niciun subiect nu mai poate fi discutat fără să nu fie invocate pretinse conivențe cu Rusia și Putin, complicități și comploturi anti-occidentale. Orice formă de conservatorism cultural, orice recurs la libertatea religioasă tind să fie discreditate prin asocierea lor abuzivă cu politica rusească. În plus, valorile occidentale sunt asimilate tendențios progresismului à outrance, aruncând în uitare, dacă nu interzicând pur și simplu, orice referință la reperele intelectuale ale conservatorismului occidental. Să nu mai vorbim de efectele produse la Chișinău, acolo unde s-a produs o divizare periculoasă a societății, care numai luptă pentru democrație nu se poate numi.
Acestea sunt efectele tipice periferiei, greu de contracarat în culturile mici și numai o schimbare de linie la Washington mai poate salva România de la această pernicioasă sfâșiere care îi falsifică de fapt adevăratele dispoziții menținând-o într-o stare de servilitate mentală.
Tabloul nu este, desigur, complet. Europa de Est și Rusia, Germania și restul Europei, Germania și Polonia sunt subiecte mult prea complexe pentru a le vedea atât de ușor rezolvate. Totuși dacă SUA va continua linia Obama-Clinton nu întrevedem nicio ieșire dintr-un culoar al ostilității care va duce inevitabil către un nou război. Iar marii perdanți nu vor fi americanii, ci românii, polonezii, balticii și în general țările mici de frontieră.
Donald Trump a fost prea multă vreme privit din prisma presei progresiste cu agendă mioapă și egoistă. Ar fi timpul să privim lumea cu ochii noștri, larg deschiși.
Citiţi si:
Economist rus: Trump ar mătura din posturi elita marii finanţe din Estul Europei
Donald Trump: «Nu vom mai preda această țară și poporul ei cântecului fals, insidios și manipulator al Globalismului»
Donald Trump a câştigat democratic alegerile, dar este sub imperiul lui «a fi sau a nu fi»…
yogaesoteric
8 decembrie 2016
Spirala tăcerii – este acel efect de manipulare socială, care este folosit din plin şi în politică, care apare atunci când o mare parte din populaţie are o altă opinie decât cea pe care o trâmbiţează mass-media convenţională, însă de teamă sau ruşine pentru a nu fi blamaţi nu şi-o exprimă.
Lipsa de preocupare a sistemului vizavi de problemele reale ale Americii – întocmai precum „ficusul de la Cotroceni” are impresia că românii sunt preocupaţi să aibă scut antirachetă în loc să pună ceva pe masă, la fel şi Hillary credea că americanii sunt mai preocupaţi de soarta Siriei şi Ucrainei decât de propria lor economie. Discursurile sforăitoare în legătură cu soarta planetei, care i-au tot prostit pe americani zeci de ani în şir, au fost în sfârşit înlăturate de un discurs în care Trump a spus-o franc că va retrage trupele din lumea întreagă şi se va preocupa de SUA mai mult decât oricare preşedinte de până acum.
Invazia militară a SUA în Europa şi în multe din statele arabe a devenit o rutină pentru establishmentul american. Sperăm ca odată cu venirea lui Trump la Casa Albă să fie retrase trupele americane din toate ţările care nu îşi doresc „bocanc militar” străin în ţară lor, şi ne referim aici şi la România. Trebuie să fii ori idiot, ori idiot, să îţi doreşti invazie militară în ţara ta, doar ca să nu te invadeze ceilalţi. Aceleaşi gânduri le-am fi avut şi dacă în ţara noastră ar fi intrat ruşii ca să ne apere de americani. Considerăm că poporul român, la fel ca toate celelalte popoare, are dreptul să îşi decidă singur viitorul şi să se apere singur.
