După Primul Război Mondial, singura țară în care revoluția comunistă a reușit a fost Rusia țaristă, țară subdezvoltată economic, și ea nu prea a avut nicio legătură cu proletariatul. Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, cum o numea istoriografia comunistă, a fost mai degrabă o lovitură de palat realizată de un grup de conspiraționiști bolșevici, lipsiți de scrupule, în frunte cu Lenin și Troțki care a reușit datorită dezorganizării generale a Rusiei și în primul rând a armatei, unde moralul și voința de luptă erau la pământ. Această dezorganizare a urmat revoluției burghezo-democratice din februarie, care l-a detronat pe țar iar cele două guverne provizorii care au urmat (Lvov și Kerenski) nu au făcut față situației și au creat serioase nemulțumiri în țară.
Oare ce a fost, de fapt, Lenin? O butadă de pe vremea comunismului ne spunea că Lenin nu a fost, în mod sigur, savant căci atunci ar fi știut că socialismul nu trebuie experimentat pe oameni și probabil că a fost un filozof! Dar patriarhul social-democraţiei ruse, Gheorghi Plehanov, ne spune că Lenin nu a fost în niciun fel un filosof. Dar se dorea el a fi? Poate merită să ne reamintim ideea lui Louis Althusser, un filosof francez care ne spune: „Lenin nu a întemeiat o nouă filosofie a practicii, ci o nouă practica a filosofiei”. O practică a filozofiei soldată cu asasinate în masă.
Înainte de Primul Război Mondial teoria marxistă spunea că dacă în Europa va începe un război, atunci clasa muncitoare de pe continent se va revolta, va declanșa revoluția socialistă, va înlătura guvernele şi va forma o nouă Europă Comunistă. Când a izbucnit războiul în vara anului 1914 acest lucru nu s-a petrecut, ci din contră, muncitorii din toate țările au luptat fiecare în armata țării lor ca să-şi apere propriile ţări de inamic. Revoluţia comunistă din Rusia nu s-a extins în alte țări, nefiind susţinută de muncitori.
Gramsci a fost cel care a pus bazele unei noi şi faimoase strategii de distrugere a reperelor morale tradiţionale, care s-a dovedit a fi foarte eficientă. Această strategie a constat din înlocuirea revoluţiei comuniste ca mijloc de preluare a puterii (cum a fost în Rusia) cu un „lung marş” al marxiștilor prin instituțiile occidentale care formează cultura: şcoli, mass-media, biserici şi oricare altă instituţie.
Georg Lukacs este filosoful marxist care afirma, prin 1970, deci la bătrânețe, într-un dialog cu sociologul italian Franco Ferraroti, că preferă cel mai rău socialism celui mai bun capitalism. Această afirmație venea după milioanele de victime ale gulagurilor și după eșecul vizibil al socialismului în toate domeniile. Mai rar atâta consecvență în promovarea răului, ca în cazul acestui neomarxist! Oare ce așteptări să avem de la epigonii săi?
Aici, alături de Max Horkheimer,Theodor Adorno, care va deveni cel mai creativ colaborator al lui Horkheimer şi doi psihologi, Eric Fromm şi Wilhelm Reich, care au devenit promotorii feminismului şi ai matriarhatului, şi un student tânăr absolvent pe nume Herbert Marcuse, Lukacs a pus bazele marxismului cultural. Horkheimer şi alți membri ai Școlii de la Frankfurt au decis că soluţia pentru distrugerea culturii occidentale este să intersecteze filozofia lui Marx cu psihologia lui Freud. Ei au argumentat că aşa cum muncitorii erau oprimaţi în timpul capitalismului, în cadrul culturii occidentale, fiecare individ trăiește într-o stare constantă de represiune psihologică. Eliberarea tuturor de această represiune devine unul din obiectivele principale ale marxismului cultural.
Un exemplu de condiționare psihologică „probabil involuntară” – căci nu credem că pe John Lennon l-au preocupat prea mult studiile Școlii de la Frankfurt dar, în același timp, el a fost produsul epocii sale, adică un „flower-power” cât se poate de sincer – este ilustrat foarte bine în piesa muzicală Imagine.
În 1934, Şcoala de la Frakfurt, inclusiv membrii conducători din Germania se stabilesc în orașul New York cu ajutorul Universităţii Columbia. Astfel, obiectivul Şcolii de la Frankfurt s-a schimbat curând de la distrugerea culturii occidentale din Germania la realizarea aceluiaşi lucru în Statele Unite. Ceea ce se va dovedi o reușită pentru ei.
Şcoala de la Frankfurt a plecat de la marxismul ortodox, care susținea că istoria e determinată de cei care deţineau mijloacele de producţie. În acelaşi timp însă, istoria a fost determinată de grupuri de bărbaţi, femei, rase, religii care au avut puterea de dominaţie asupra celorlalte grupuri. Anumite grupuri, şi în mod special cel al bărbaţilor de culoare albă, au fost catalogate ca fiind „asupritoare”, în timp ce alte grupuri au fost definite ca fiind „victime”. „Victimele” au fost definite automat ca fiind „bune”, iar „asupritorii” ca fiind răi, fără a se analiza comportamentul fiecărui individ în parte. Adică bărbatul alb, creștinul, heterosexualul sunt automat opresori iar femeia (feministă, căci celelalte femei nu există), omul de culoare, ateul, musulmanul, membrul LGBT sunt automat victime!
Se poate spune despre marxismul cultural că a realizat un nou limbaj cu „nou vorbe”, exact ca în romanul avertisment 1984 al lui George Orwell, unde Ministerul Adevărului stabilise că „Războiul este pace, libertatea este sclavie iar ignoranța este putere”!
Deci dacă ești bărbat alb și pe deasupra creștin și heterosexual, ești automat triplu opresor și nu ai dreptate niciodată, iar dacă ești femeie de culoare, lesbiană și eventual atee sau musulmană, ești de patru ori victimă și ai dreptul să te adresezi justiției catalogând tot ce nu-ți convine drept discriminare!
Nu întâmplător un progresist român, ecologistul Remus Cernea, declara, în 2009, că „România va fi cu adevărat liberă şi democratică atunci când va avea preşedinte o femeie rromă, lesbiană şi atee, pentru că atunci oamenii înseamnă că vor alege un preşedinte trecând peste prejudecăţile lor”. Nu degeaba se spune că ecologiștii sunt ca pepenii, adică VERZI la exterior și ROȘII la interior!
Citiți și:
Originile neomarxiste ale limbajului «corect politic»
Răul din societatea de azi a fost programat pas cu pas cu mult timp în urmă
yogaesoteric
5 decembrie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu