La gura sobei

  
 
 
 
 
 
 
 
  

-Și câteva ...scrise : 
  
O blonda la vulcanizare: 
- Cum ai reusit sa spargi pneul in halul asta? intreaba 
muncitorul de la vulcanizare. 
- Am calcat pe o sticla! 
- N-ai vazut-o? 
- Nu, tampitul dracului o avea in buzunar! 
  
Sala de operatie. Interventie urologica. Chirurgul catre 
asistenta: 
-Te rog sa indrepti penisul. 
-Hm. Foarte bine. Iar acum si la pacient! 
  
In Romania autostrazile sunt ca organele genitale ale bărbaților.  Ne bucuram de fiecare centimetru in plus! 
  
Nişte babe, la coadă la moaşte: 
- Decât să stăm la coada asta, mai bine ne pupăm între noi şi plecăm acasă! 
  
  
  
Barmanul catre un client: 
- Ce bei? 
- Alocatia copiilor! 
  
- Azi mi-am făcut CV-ul, l-am scris, l-am redactat, apoi 
m-a bușit plânsul. 
- De ce?! 
- E păcat să trimiți un asemenea om la muncă. 
  
-Aveti cumva probleme cu drogurile in familie? 
-Nu. Chiar deloc! Ne ajung la toti! 

Europa, trezeşte-te! Preşedintele american se va numi pe 20 ianuarie Donald Trump, iar Rusiei îi este solicitată colaborarea cu SUA

NATO se va destrăma, iar Parteneriatul Transatlantic nu va mai exista

Stabilimentul din media europeană a primit victoria lui Donald Trump ca pe o lovitură în moalele capului şi cu o reacţie vitriolică nemaivăzută vreodată, cu un sentiment anti-american care s-a răspândit ca un nor negru peste bătrânul continent. Ei îşi doreau să câștige Hillary Clinton, o prietenă apropiată a întregului stabiliment, a bancherilor jefuitori, a marilor corporaţii europene şi a jafului care se propusese pentru Europa de Est… Niciodată în istoria modernă nu s-a discutat atât de urât de ambele părţi ale Atlanticului şi nu s-au proferat atâtea jigniri în direcţia preşedintelui american şi a preşedintelui rus.

De ce şi cum a ajuns mass-media europeană să se facă de râs în aşa hal şi să îşi atragă antipatia celor doi lideri ai superputerilor?
Începând de pe 9 noiembrie, televiziunile europene, staţiile de radio şi presa scrisă au produs mii de poveşti negative legate de Trump, ca o răzbunare faţă de rezultatul votului şi eliminarea de pe scena politică a celei mai periculoase şi corupte femei de pe glob. Criticile mass-media europene au mers mult mai departe decât o simplă dezaprobare a unui candidat, care a devenit preşedinte al unei superputeri mondiale, de care ţine siguranţa vestului european, comerţul, moneda euro şi cam tot ce mişcă.

Poporul american a reacţionat, mai ales cei care au ales varianta Trump, detaşându-se de Europa şi considerând circul din media europeană ca fiind un afront la democraţia americană.

Elita europeană a fost tăcută, în cea mai mare parte a ei, pe perioada alegerilor, aceştia fiind ferm convinşi că nu există şanse de victorie decât pentru un singur candidat, şi anume Hillary Clinton, dar după alegeri au declanşat un uragan de jigniri la adresa lui Trump.

În perioada Bush Sr., sentimentul anti-american, era condus de… Germania, o ţară care a fost refăcută, dar speculativ, de către America după cel de al Doilea Război Mondial. Planul Marshal american a oferit Germaniei 1,5 miliarde de dolari în acea perioadă, echivalentul a peste 15 miliarde de dolari în acest moment.

În ultimii 70 de ani, SUA au cheltuit sute de milioane de dolari pentru asigurarea securităţii Germaniei, chiar dacă nu era cazul, chiar dacă Germania a refuzat constant să dedice cheltuielilor NATO măcar 2% din PIB-ul ei. Începând din ianuarie, Germania va fi şi mai dezamăgită, pentru că Trump nu o va mai trata cu mănuși, ci va aştepta suma cerută pentru structurile NATO care revine de drept Germaniei. Canada trăieşte acest sentiment în Parlamentul ţării, debusolarea politică fiind sentimentul dominant.

Publicaţia germană din Hamburg, Der Spiegel, de circulaţie mondială, îl înfăţişa pe Trump pe copertă ca fiind un meteorit care se îndreaptă ameninţător către Pământ, ameninţând întreaga civilizaţie umană, și titra: „The end of the world…” (Sfârșitul lumii). Pe marginea acestui subiect, a dedicat peste 50 de pagini. „America a abdicat de la poziţia de lider a lumii vestice…” Articolul este de o virulență greu de imaginat, total inutilă şi fără posibilitatea de a schimba ceva în America şi în relaţiile SUA cu Europa şi întregul glob.
Într-un alt articol din Der Spiegel, Roland Nelles scria: „Victoria lui Trump anunţă o instabilitate periculoasă”.
Un alt articol, tot din Der Spiegel, „Un Preşedinte Absurd şi Periculos”, este un exemplu de prostie abisală şi lipsă de profesionalism a jurnaliştilor germani.

Rămânând tot în Germania, publicaţia muncheneză Suddeutsche Zeitung, în articolul „Politica Externă a lui Trump: Ce înseamnă aceste alegeri pentru întregul glob”, îl denumea pe preşedintele american ales ignorant, ameninţător, iraţional.

Publicaţia Die Zeit, din Hamburg, îl ataca şi ea pe preşedintele american ales în alegerile din 8 noiembrie 2016, în mod agresiv şi total lipsit de relevanţă, numindu-l o relicvă a Americii deja moarte, care „va izola țara formând o insulă de oameni albi care se tem de propria lor umbră”.

Alte ziare germane au pe prima pagină titluri de genul: „Trump are charisma unui elefant beat…”, „Donald Trump, un clovn al ororii şi un risc la adresa securității”, „Cum va otrăvi Preşedintele Trump aerul pe care îl respirăm…”, „Donald Trump spulberă societatea deschisă vestică”, „America alege un preşedinte care va diviza societatea”, sau „Donald Trump, un Rege fără plan”.

Mergând în Marea Britanie, The Guardian a publicat articole tendenţioase şi agresive la adresa lui Trump, de genul „The Guardian vede politica externă a lui Trump ca o ameninţare la adresa păcii”, arătând de departe că Trump nu convine elitelor britanice pentru că nu este de-al lor în ale furatului şi înşelăciunilor internaţionale. Tot The Guardian titra fără ruşine: „Victoria a lui Trump a fost victoria unui bigot”, parcă fără nicio gândire constructivă şi o interferenţă lipsită de profesionalism în viaţa economică şi socială a SUA.

Alte publicaţii britanice scriau într-un mod greu de conceput, care arată o mare diviziune produsă între continente sau teama liderilor europeni că nu vor mai avea un susţinător sau o susţinătoare a corupţiei şi jafului cu bani tipăriţi, că vor pierde privilegiile de vătafi ai ţărilor de la periferia UE prin lipsa de sincronizare a politicilor lor economice cu politica economică a SUA.

În Spania, aceeași atitudine de neînţeles, lipsită de diplomaţia strict necesară în aceste momente. Publicaţia El Pais, publica un articol cu titlul „Declaraţie de Război împotriva Prostiei”, care se referă în principal la poziţia populaţiei europene faţă de americani, o altă eroare de proporţii.

În Austria, publicaţia Kronen Zeitung titra: „Valiza nucleară: În 72 de zile Trump poate anihila civilizaţia umană”. Este pur şi simplu incredibil câtă ură pot arunca aceşti răspândaci în joc, chiar ştiind că nimic nu mai poate fi schimbat şi ei ar trebui să dovedească dorinţa de colaborare cu liderul american.

În Franţa, publicaţia Liberation a pus pe prima pagină, legat de Trump, titlul „American Psycho”… care nu este greu de tradus pentru cineva care doreşte să vadă la lucru perversitatea unor perdanţi francezi, care nu ştiu să întoarcă situaţia în mod favorabil lor şi întregii umanităţi.

Publicaţia L’Obs, întreba tendențios: „Va începe deglobalizarea odată cu preşedenţia lui Trump?”, ca şi cum această globalizare a avut un cât de minuscul efect pozitiv asupra omului de rând, dar lipsa ei va afecta marea parte a elitei infractoare europene.

Le Figaro titra cu litere de-o şchioapă: „Donald Trump: De la clovn la Preşedinte”.

Le Monde, scria în articolul de fond: „Victoria lui Donald Trump:un Brexit pentru SUA”.

În Olanda, publicaţia Telegraaf titra la rândul ei: „Trump este un coşmar pentru Europa”.

Cum ar putea fi primit acest sentiment anti-american generat în Europa de mass-media inconştientă şi jurnaliști arondaţi unor gunoaie elitiste? De ce nu scriu ei articole care să îl îndemne pe liderul american la colaborare în vederea derulării unor proiecte majore şi utile pentru populaţia celor două continente şi entităţi?

Sentimentul anti-american va fi în creştere exponenţială în următoarea perioadă, ceea ce va duce la schimbări majore în poziţia Americii faţă de Europa, în poziţia Rusiei faţă de Europa şi la o apropiere greu de anticipat de liderii UE, între Rusia şi SUA.

O relaţie strânsă şi constructivă între Rusia şi SUA va duce Europa în abisurile economice şi în final cu mâna întinsă la America, fiind în plus divizată de numărul în creştere al liderilor estici care sunt pro Rusia şi doresc colaborare pe principii de respect cu vecinul lor de la est.

Ce se va petrece cu UE? Se va destrăma, euro va dispare, iar dolarul va fi singura monedă care va circula, cu acordul Rusiei şi în cadrul unui joc compensator cu SUA?

În trecut, alţi lideri europeni federalişti de carton au încercat să aducă sentimentul anti-american, ca necesitatea punerii bazelor unei identităţi pan europene. Acest superstat din nisip, UE, cu sediul la Bruxelles, a fost mereu zugrăvit ca fiind o alternativă globalistă la naţionalismul american. Dacă UE se va dezintegra, stabilimentul politic european va exploata sentimentul anti-american în încercarea disperată de a trage ultimele avantaje de la o uniune artificială şi în care frauda, minciuna şi înşelătoria sunt atributele principale.

Ce va spune Trump legat de Europa şi relaţiile ei cu marile instituţii financiare cu sediile la New York? Nu este greu de anticipat după acest noian de jigniri și reacții de o stupiditate de neimaginat.

Citiți și: 
Cum comenta presa internațională imediat după victoria lui Trump la alegerile prezidenţiale din SUA: De la «Noaptea groazei», la Trumpland 
De ce toată mass-media mondială – ce este controlată din umbră de așa-zișii ILUMINAȚI – e împotriva lui Donald Trump?Donald Trump președinte. «Hannibal ante portas!» 

yogaesoteric
7 ianuarie 2017 

 

Theodor Stolojan: Țiriac a făcut avere uriașă în România și n-a plătit un leu impozit!

Ipocrizia cumplită care domnește în sistemul fiscal internațional

Theodor Stolojan a făcut dezvăluiri incendiare despre lucruri care în presa principală de la noi nu vor face nici măcar note de subsol. De ce oare? 
Mai mult, vorbește despre realități care demonstrează complicitatea dintre așa-zișii politicieni și așa-zișii oameni de afaceri în anii care au trecut din 1989 încoace.

Stolojan a dezvăluit faptul că Ion Țiriac, de pildă, după ce a făcut profituri uriașe cu banca sa din România, nici măcar atunci când și-a vândut părțile n-a plătit un leu statului român! De ce? Puteți citi mai jos…

Ţiriac a vândut în prima parte a anului 2015 participaţia de 45% deţinută la UniCredit Ţiriac Bank grupului italian UniCredit. Tranzacţia, de peste 770 milioane dolari, este cea mai mare operaţiune pe piaţa de fuziuni şi achiziţii din Europa Centrală şi de Sud-Est în prima jumătate a anului 2015. Ca urmare a tranzacţiei, UniCredit Ţiriac Bank şi-a schimbat, în august, denumirea în UniCredit Bank.

România ar trebui acum să renegocieze toate convențiile de evitare a dublei impuneri încheiate înainte de 1989, a spus la sfârșitul lunii noiembrie 2016, la Bruxelles, Theodor Stolojan, coraportor al comisiei Parlamentului European cu 79 de țări din Africa, Caraibe și Asia la raportul privind fluxurile ilicite de fonduri din țările în curs de dezvoltare.

Stolojan a afirmat în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii români că astfel de convenții erau avantajoase înainte de 1989, când investițiile străine în România erau aproape inexistente, iar țara noastră era interesată să nu se impoziteze câștigurile realizate în urma investițiilor externe.

Pentru a ilustra cât are de pierdut România în urma unor convenții precum cea încheiată cu Cipru înainte de Revoluție, Stolojan a dat două exemple, printre care și cel al Hexi Pharma.
„Există un aspect de care presa nu se ocupă, și anume faptul că cei care controlau Hexi Pharma controlau o firmă din Cipru. De ce e nevoie ca un cetățean român sau o companie română să-și deschidă o firmă în Cipru? Ne-a arătat Hexi Pharma de ce este nevoie: prin firma din Cipru se importă cu 7 euro litrul de dezinfectant și se refacturează către Hexi Pharma din România cu 100 de euro litrul. Diferența era dată de cei care controlau firma din Cipru, aceiași care controlau și Hexi Pharma, și numai ei știau ce făceau cu această diferență”, a spus Theodor Stolojan.

„Al doilea exemplu pe care vi-l dau este legat de un om de afaceri foarte respectabil din România care și-a vândut acțiunile la o bancă importantă din România. Această bancă a crescut în valoare în România, deci cel care a vândut acțiunile a realizat un câștig de capital care, potrivit legilor din România, se impozitează cu 16%. Dar statul român nu a putut impozita nici măcar un euro din câștig. De ce? Pentru că de fapt deținătorul acțiunilor în bancă era firma din Cipru înființată de acest om de afaceri”, a adăugat Stolojan.

Stolojan a explicat că, potrivit convenției de evitare a dublei impuneri încheiată între România și Cipru înainte de 1989, câștigul de capital se impozitează acolo unde își are sediul firma care deține acțiunile în România, respectiv în Cipru. Ori potrivit legislației din Cipru, câștigul de capital nu se impozitează.

„Prin urmare, convenția de evitare a dublei impuneri a devenit o convenție de exonerare de impozit și în România, și în Cipru. O asemenea convenție era aparent avantajoasă României înainte de ’89, când investițiile străine în România erau aproape inexistente, iar România făcea de fapt investiții în afară și era interesată ca acolo să nu se impoziteze câștigurile. În mod normal, România ar trebui acum să renegocieze toate aceste convenții de evitare a dublei impuneri încheiate înainte de 1989”, a spus Stolojan.

Potrivit fostului prim-ministru, din neimpozitarea unor astfel de tranzacții se ajunge „ușor la câteva sute de milioane de euro pe care România nu a putut să le facă venit la buget”.

În context, Stolojan a acuzat „ipocrizia cumplită” care domnește în sistemul fiscal internațional.

„Lumea este indignată peste tot – nu mai vorbesc de Panama Papers, LuxLeaks etc. Există însă multă ipocrizie și rezistență. În momentul când ai 12 șefi de stat foști sau actuali care au avut companii în offshore, ei sau membri ai familiilor, sigur că înțelegi de ce există rezistență la toată treaba asta. Sigur că sunt o serie de măsuri care se încearcă să se ia, dar trebuie să se ia la nivel global. E suficient să ai două-trei țări care nu aderă la aceste standarde de transparență ca totul să se canalizeze spre acele țări, așa cum s-a întâmplat cu această firmă de avocatură din Panama care a înființat companii – peste 200.000 de companii offshore lucrând cu cele mai respectabile bănci din lume”, a declarat Theodor Stolojan.

Printre măsurile prevăzute în raport sunt acceptarea de către toate țările a schimbului automat de informații cu privire la conturile deschise de rezidenți sau companii din alte țări, la veniturile și activele deținute sau deschiderea de registre în fiecare țară cu privire la beneficiarii finali ai companiilor înregistrate în țara respectivă.

De asemenea, raportorii ar dori ca toate companiile transnaționale să raporteze vânzările, numărul de salariați și profitul realizat în fiecare din țările unde au subsidiare, deși există voci care invocă faptul că divulgarea unor astfel de informații ar putea afecta competitivitatea companiilor în cauză.

„Paradisurile fiscale care nu aderă la standardele internaționale de transparență fiscală să fie puse pe o listă neagră și orice tranzacție financiară făcută la dispoziția unei companii dintr-un asemenea offshore să fie impozitată chiar cu 50%. Pe urmă trebuie protejați cei care în interes public dezvăluie practicile de evaziune fiscală, de corupție în zona fondurilor ilicite”, a mai detaliat Stolojan din seria de măsuri propuse.

Citiți și: 
Cum s-a dat – în realitate – de gol directorul Hexi Pharma arătând că serviciile secrete sunt în spatele afacerii 
Noi dezvăluiri uimitoare despre aurul românesc ce a fost depus de BNR-ul lui Isărescu la Londra. La ce a mai renunțat partea română? 
Paradisurile fiscale: «who’s who» în Europa 

yogaesoteric
4 ianuarie 2017 

Trump… vorbeste…pe intelesul tuturor

25 decembrie 2016, de Ion Coja

(Pagină 1 din 14)

Donald Trump : 

Diplomaţii de carieră, care ne-au băgat de atîtea ori în rahat în politica
externă, afirmă că eu n-am experienţă în materie de politică externă. Ei cred
că o diplomaţie încununată de glorie cere ani de experienţă şi o înţelegere
fină a tuturor subtilităţilor pe care trebuie să le cîntărim cu atenţie înainte de a trage vreo o concluzie.
Şi doar atunci, diplomaţii îmbrăcaţi în frac, se vor gîndi să acţioneze.
Uitaţi-vă puţin la starea lumii de la ora actuală. E un o adevărat balamuc, asta ca să fiu fiu politicos.
Noi nu am mai trăit niciodată o perioadă aşa de periculoasă. Aşazişiinspecialişti din clasa conducătoare de la Washington sînt, cu siguranţă, cei care ne aruncă pe noi în rahat. Şi atunci, de ce ar trebui să continuăm să le dăm atenţie?
Anumiţi aşa-zişi experţi încearcă să bage frica în popor, spunîndu-i că
programul meu ar face lumea mai periculoasă.
Mai periculoasă? Mai periculoasă decît ce? Mai periculoasă decît cea în care
sîntem acum?
Iată ce ştiu eu: Ceea ce facem noi, nu mai merge. Şi asta de mai mulţi ani, de
pe vremea cînd debutam eu în afaceri şi mi-am dat seama că exista o
apropiere între lucrurile destul de simple care-mi ieşeau bine:
Cînd vedeţi că vă înfundaţi tot mai mult într-o groapă, încetaţi
să mai săpaţi.
Viziunea mea asupra politicii externe stă pe baze solide: a acţiona din
poziţie de forţă. Ceea ce înseamnă că trebuie să menţinem o armată care să
fie, de departe, cea mai puternică din lume. Trebuie să demonstrăm voinţa
de a ne utiliza puterea noastră economică, pentru a recompensa ţările care
cooperează cu noi şi a sancţiona ţările care nu o fac. Asta înseamnă să luăm
urma băncilor şi instituţiilor financiare care spală banii pentru duşmanii
noştri, şi care-i pun, pe urmă, în circulaţie ca să susţină terorismul. Şi noi
trebuie să creăm alianţe care să se arate benefice pentru noi şi pentru aliaţii
noştri deopotrivă.

(Pagină 2 din 14)

Trump… vorbeste…pe intelesul tuturor:
Dacă trebuie să continuăm fim Poliţaiul de serviciu al lumii, va trebui să fim
plătiţi pentru asta.
Teddy Roosevelt s-a gîndit întotdeauna că ar trebui «să vorbim încet şi să
agităm o măciucă mare». Nu mi-a fost teamă niciodată să ridic vocea ca să-
mi apăr propriile interese, şi, sincer să fiu, nu înţeleg de ce nu vorbim mai
tare despre propriile noastre eşecuri. Dacă nu ridicăm tonul, cum o să mergă
lucrurile mai bine? Cînd o să începem să cîştigăm şi noi?
America este cea mai puternică ţară din lume, şi nu ar trebui să ne fie frică
să o spunem răspicat. Mike Tyson, celebrul boxeur supranumit «Iron Mike»,
a explicat o dată filosofia lui, spunînd:
«Toţi avem un plan de acţiune, pînă cînd primim un pumn în dinţi.»
Primul lucru pe care trebuie să-l facem, este să ne revenim în urma acestui pumn. Trebuie să cheltuim sumele necesare, ca să ne finanţăm armata. Acum 15 ani, am  scris:
«Nu putem progresa în obiectivele noastre militare şi diplomatice cu un
regres în Bugetul Apărării.»
Cel mai bun mijloc de a nu fi nevoiţi să utilizăm puterea militară e de a
asigura vizibilitatea acestei puteri.
Cînd oamenii vor şti că noi vom utiliza forţa, dacă va fi necesar, şi că sîntem
cu adevărat hotărîţi să o facem, ne vor trata altfel. Cu respect.
La ora actuală, nimeni nu ne mai crede, pentru că ne-am arătat slabi în
abordarea chestiunii militare din Orientul Apropiat şi din alte părţi ale
Lumii.
Să reîntărim puterea armatei noastre este o afacere bună, dacă stăm să ne
gîndim la alternativă. Cumpărăm pacea şi ne sanctuarizăm securitatea
naţională. La ora actuală, armata noastră este într-o stare proastă. Am redus
dimensiunea forţelor noastre şi nu le dăm nici cele mai bune echipamente.
Recrutarea celor mai buni indivizi a diminuat simţitor şi nici nu putem să-i
ajutăm pe recruţii pe care-i antrenăm ca să obţină nivelul care se cere. Se
pun numeroase întrebări în legătură cu arsenalul nostru nuclear. Cînd citesc
raporturile pe acestă temă, sînt şocat.
Nu e de mirare că nimeni nu ne mai respectă. După cum, nu e surprinzător
nici că nu mai cîştigăm niciodată.”

(Pagină 3 din 14)

Trump… vorbeste…pe intelesul tuturor:
„Să cheltuim bani pentru armata noastră e o idee bună şi din punctul de
vedere al afacerilor. După părerea voastră, cine ne construieşte avioanele şi
navele şi toate echipamentele de care armata noastră ar avea nevoie?
Muncitorii americani, ei sînt cei care le construiesc. Prin urmare, să ne
întărim armata ar fi mai mult decît oportun, pentru că aceasta ne-ar permite
să injectăm bani în sistem şi, în acelaşi timp, să dăm de lucru la mii de
oameni.
Mai există şi o altă modalitate prin care să plătim modernizarea armatei
noastre. Dacă alte ţări depind de noi, ca să le protejăm, nu ar trebui ele,
oare, să se asigure că noi chiar avem capacitatea să o facem? Nu ar trebui
ele, oare, să fie gata să plătească militarii, bărbaţi şi femei, şi materialul pe
care îl furnizăm?
Urmînd cursul petrolului, Arabia Saudită cîştigă între o jumătate de miliard
şi un miliard în fiecare zi. Ea nu ar exista şi nu s-ar bucura de bogăţiile ei,
fără protecţia noastră. Noi nu obţinem în schimb nimic de la ei. Nimic.

Noi asigurăm protecţia Germaniei. Noi protejăm Japonia. Noi
protejăm Coreea de Sud. Sînt ţări bogate şi puternice. Noi nu obţinem în schimb nimic de la ele.
Ar fi timpul pentru o schimbare în acest sens. Ar fi timpul ca noi să fim din
nou cîştigătorii.
Noi avem 28.500 de soldaţi americani extraordinari pe graniţa dintre sudul şi nordul Coreei. Ei se expun zilnic la pericole. Ei sînt singura întărire care protejează Corea de Sud. Iar noi, ce obţinem în schimb din partea Coreei de Sud? Ei ne vînd
produsele şi cu profit frumuşel. 

Ei ne fac nouă concurenţă.
Noi am cheltuit două trilioane de dolari ca să facem ceea ce am făcut în Irak. Încă nu ştiu de ce am făcut-o, dar am făcut-o. Irakul stă pe un ocean de petrol. Ar fi exagerat din partea noatră să le sugerăm să contribuie la propriul lor viitor? Şi, după sîngele şi
banii pe care i-am vărsat, încercînd să aducem un dram de stabilitate poporului irakian, nu ar trebui, oare, să fie şi ei gata să participe la reconstruirea armatei care s-a bătut pentru ei?

Cînd Kuweitul a fost atacat de Saddam Hussein, toţi bogătaşii kuweitieni au
fugit la Paris. Și nu s-au mulţumit să închirieze apartamente de lux, au ales să

stea în hoteluri întregi şi în clădiri întregi. Trăiau ca regii în timp ce ţara lor era
ocupată.
Către cine s-au întors să ceară ajutor? Către cine altcineva decît Porumbelul
Unchiul Sam. Către noi!
Am cheltuit miliarde de dolari trimiţînd armata noastră să cucerească
Kuweitul. Soldaţii noştri au fost ucişi şi răniţi, dar irakienii s-au întors la ei
în ţară.
Cam la două luni după război, mai mulţi kuweitieni s-au prezentat la biroul
meu să discute o afacere pe care voiam s-o fac cu ei. Credeţi-mă, nu voiau
deloc să piardă banii în această afacere.
Mi-au zis:
«Nu, nu, nu ne place să investim în America. Avem un mare respect pentru
voi, dar vrem să investim în altă parte.»
Noi tocmai le repusesem ţara în mîini.
Ei urmăreau la televizor în cele mai bune camere de hotel din Paris în timp
ce băieţii noştri se băteau pentru ei.
Şi ei, nu voiau să investească în ţara noastră!
Cît de proşti putem fi?
De ce n-am încheiat cu ei un acord care să stipuleze cît să ne plătescă, pentru
că le dăm ţara înapoi?
Ar fi plătit oricît, dacă le-am fi cerut.
Ceea ce vreau să spun e că noi cheltuim trilioane de dolari pentru a proteja
alte ţări.
Noi plătim astfel privilegiul de a ne bate în locul lor.
A venit timpul ca restul țărilor Lumii să-şi plătească partea lor şi, dacă voi
avea un cuvînt de spus în chestia asta, ele vor plăti!
***
Marea întrebare pe care şi-o pun oamenii în materie de politică externă este
următoarea: din ce moment trebuie să începem să ne trimitem trupele la
sol? Nu trebuie să ne fie teamă să ne utilizăm militarii noştri, dar să ne
trimitem fiii şi fiicele ar trebui să fie ultima soluţie. Am văzut ce le fac
războaiele copiilor noştri. Am văzut trupurile lor sfîrtecate, cunosc toate
ororile care stau în capetele lor şi consecinţele teribile ale traumatismelor.
Nu putem să angajăm trupele americane pe cîmpurile de bătălie fără un real
şi tangibil obiectiv.

(Pagină 5 din 14)
Trump… vorbeste…pe intelesul tuturor:
Regulile mele privind angajarea la sol au fost întotdeauna foarte simple: ca
să intervenim într-un conflict, trebuie să existe o ameninţare directă care să
apese asupra intereselor noastre naţionale. Ameninţarea ar trebui să fie
perceptibilă la un asemenea nivel, încît cea mai mare parte a americanilor ar
trebui să ştie unde este punctul fierbinte de pe glob şi să înţeleagă de ce ne
implicăm în acel conflict.
Şi am face bine dacă am avea un plan beton de a cîştiga şi apoi de a pleca din
zonă.
În alte cuvinte, strategia mea ar fi net opusă celei prin care am intrat în
războiul din Irak.
Irakul nu era o ameninţare pentru noi. Poporul american nu avea
nici cea mai mică idee care e motivul pentru care Administraţia
Bush a decis să atace.
Sclipitorii noştri strategi au fost nevoiţi să manipuleze rapoartele serviciilor
secrete şi să-şi justifice invazia. Noi am utilizat aşa-zisele arme de distrugere
în masă ale lui Hussein ca justificare.
Nu exista niciun plan (sau exista unul, foarte prost) de a cîştiga şi a pleca.
Înainte să se fi declanşat războiul, m-am opus acestuia vehement. Pentru
mine, nu avea niciun sens. La ora aceea am spus că va fi un dezastru şi că va
destabiliza tot Orientul Apropiat. Am spus că, fără Irakul care să-l reţină,
Iranul va încerca să preia controlul asupra Orientului Apropiat.
Şi exact asta s-a întîmplat.
Sînt regiuni în lume unde recursul masiv la forţă e necesar. Ameninţarea
ISIS e reală. E un nou tip de inamic şi trebuie să-l oprim. Cu cît aşteptăm şi
nu facem asta, cu atît mai periculos va deveni acest inamic. N-avem nevoie
de un nou 11 septembrie pentru a înţelege că aceşti tipi vor să ne ucidă şi că
nu facem destul pentru a împiedica forma lor vicioasă de terorism.
Titlurile de o şchioapă şi reportajele video ne spun cu cine avem de-a face:
Violuri, răpiri, alinierea de civili pentru a le tăia capetele.
Există de asemenea dovezi evidente că ISIS a recurs la arma chimică.
A venit timpul ca noi să dăm un răspuns serios.
Fie ne batem ca să cîştigăm, fie continuăm să fim marii perdanţi.
Din nefericire, va trebui fără îndoială să trimitem trupe la sol pentru a se
bate cu Statul Islamic.

(Pagină 6 din 14)
Trump… vorbeste…pe intelesul tuturor:
Nu cred că e necesar să fac publică strategia noastră. În fapt, una dintre
gafele politice cele mai ridicule pe care preşedintele Obama le-a comis a fost
de a anunţa calendarul retragerii trupelor noastre din Irak şi Afganistan.
Dacă consilierii militari o vor recomanda, va trebui să angajăm un număr
limitat, dar suficient de trupe pentru a se bate la sol. Am putea de asemenea
uşor să extindem operaţiunile noastre aeriene pentru a face imposibil ISIS
să găsească refugiu în regiune. Politica noastră de a încerca să fim
«consilieri» pe teren în mod sigur a eşuat.
În acelaşi timp, am o perspectivă unică asupra a ceea ce-am putea face. În
timp ce ISIS este cel mai violent inamic al nostru, el a reuşit să recupereze
petrolul din Irak şi Siria, pe care ar fi trebuit să-l luăm noi. Acest petrol,
alături de răpiri şi extorsiuni, le finanţează lor armata. Întotdeauna am fost
adeptul ideii bombardării acestor cîmpuri de petrol cu scopul de a le tăia
sursele de finanţare. Aceasta nu ar afecta, sub nicio formă, producţia
mondială de petrol, dar ar reduce drastic capacitatea lor de a finanţa
terorismul.
Trebuie să le luăm acest petrol, pentru că el reprezintă sursa lor de bogăţie.
Şi ar trebui să-i lovim în mii de feluri, atît de tare şi atît de rapid, că nici nu
ar şti ce i-a pocnit. Prin urmare, noi vom continua să-i lovim sistematic, pînă
cînd ISIS va înceta să mai existe ca ameninţare pentru orice.
N-avem încotro. Aceşti oameni sînt nişte barbari de Evul Mediu.
Taie capetele, îneacă şi torturează oamenii:
Nu putem să-i lăsăm să se pună la adăpost nicăier în lume.
Numărul trupelor din ISIS este relativ limitat. Serviciile noastre de
informaţii estimează că nu au cum să fie mai mult de 30.000 pînă la 50.000
de luptători. Oamenii sînt, în general, uimiţi de acest număr. ISIS a reuşit
aşa de bine să bage spaima în oameni, încît oamenii îşi imaginează că sînt
mult mai numeroşi. Nu sînt. Toate forţele ISIS n-ar umple, probabil,
stadionul Yankee.
În consecinţă, a-i învinge presupune a merge după ei oriunde ar fi, fără
armistiţiu, pînă cînd vor fi morţi, pînă la ultimul, cerînd în acelaşi timp şi
ajutorul altor ţări.
Iranul e o problemă categoric mai complexă.
Nu mi-e teamă să-l critic pe preşedintele Obama cînd se înşală. Cînd candida
la Preşedinţie, în 2008, el a spus corect: «Iranul e o gravă ameninţare.
Această ţară are un program nuclear ilicit, sprijină terorismul de-a lungul şi
Pagină 7 din 14
Trump… vorbeste…pe intelesul tuturor
de-a latul regiunii şi miliţiile din Irak, ameninţă existenţa Israelului şi neagă
Holocaustul!»
Atunci, pentru ce a acceptat el, atunci cînd Iranul era în dificultate din punct
de vedere financiar, un acord nuclear, contribuind la eliberarea de miliarde
de dolari care să permită Iranului să subvenţioneze mai departe terorismul?
Asta n-are nici un sens.
Iranul era o naţiune puternică pînă cînd fanaticii religioşi au luat puterea.
Cît timp aceştia rămîn la putere, Iranul va fi inamicul nostru şi o ameninţare
pentru Israel. Şeful Suprem, Ayatolahul Khameney, a promis că Israelul nu
va exista mai mult de 25 de ani. Noi trebuie să luăm în serios această
ameninţare şi să acţionăm în consecinţă.
Întotdeauna mi-a plăcut şi am admirat poporul evreu, şi am susţinut relaţia
specială pe care o avem cu Israelul. Următorul preşedinte trebuie să
restabilească această relaţie tradiţională şi solidă. Întotdeauna, noi,
americanii, am fost alături de Israel, pentru că este singura democraţie
stabilă din regiune.
Această ţară a devenit un partener comercial şi un pionier, la fel ca noi, în
domeniul medicinei, al comunicaţiilor, al tehnicii, ceea ce va avea un impact
pozitiv pentru naţiunile noastre în viitor.
Miile de kilometri care ne separă de Iran nu sînt decît un obstacol provizoriu
pentru iranieni. Dacă sau cînd, iranienii îşi vor fabrica rachete capabile să
atingă această ţară, ei vor deveni o ameninţare mult mai mare. În acelaşi
timp, ei susţin financiar grupările teroriste de pe toată planeta, iar aceste
grupări sînt ameninţări reale pentru ţara noastră şi pentru militarii noştri de
dincolo de ocean. Duşmanii noştri nu mai au nevoie de cine ştie ce arme
sofisticate sau de miliarde de dolari ca să atace această ţară. Tehnologia a
făcut posibil ca unul sau doi terorişti să poată să ne producă pagube
îngrozitoare. Trebuie să împiedicăm Iranul să finanţeze aceşti criminali.
Dar, în loc de asta, noi continuăm să pierdem.
Acordul pe care preşedintele Obama l-a negociat cu Iranul este cel mai rău
pe care îl cunosc. Nu am fi putut face mai rău de atîta.
Iranul era încolţit, iar sancţiunile îl dureau foarte tare. Preşedintele Obama
şi-a pus «bilanţul» în joc şi, înainte ca noi să începem negocierile, molahii
ştiau deja că el trebuia să încheie un acord sau ar fi trecut drept şi mai
incompetent, deci nu s-au sinchisit.
Ce ruşine!

(Pagină 8 din 14)
Trump… vorbeste…pe intelesul tuturor
Totul a fost fals în aceste negocieri. În loc să anulăm sancţiunile care-i forţau
pe iranieni să negocieze, ar fi trebuit să ne dublăm, să ne triplăm acţiunile.
Amintiţi-vă principiul strategic al oricărei negocieri:
Partea care are cea mai mare nevoie de negociere e cea care
trebuie să plece cu cît mai puţin.
Eu aş fi agravat sancţiunile pînă cînd condiţiile de viaţă ale iranienilor ar fi
fost atît de coborîte că liderii iranieni ar fi făcut totul pentru a obţine un
acord.
Aş fi pus anumite condiţii prealabile de acceptat, începînd cu eliberarea
celor patru prizonieri de-ai noştri. N-aş fi semnat nici un acord decît cu
condiţia că ei să accepte demantelarea completă a tuturor site-urilor lor
nucleare, distrugerea tuturor centrifugelor lor şi posibilitatea de a inspecta
locațiile oriunde şi oricînd.
Noi n-am obţinut nimic din asta – absolut nimic – şi le vom eliberat imediat
miliarde de dolari pe care le-am îngheţat.
Am plătit literalmente pentru ca ei să ne oblige să acceptăm un acord teribil.
Ar fi ca şi cum eu aş începe negocieri pentru a construi un alt zgîrie-nori
magnific de-a lungul rîului Hudson cu o vedere panoramică de 80 de
kilometri în toate direcţiile şi aş ieşi cu un acord de a construi un mic imobil
de trei etaje, în faţă cu un zid.
Iranul a obţinut exact ce a vrut (eliberarea capitalului lor îngheţat) şi, în
schimb, s-ar putea gîndi, la o primă vedere, c-a făcut concesii enorme,
pentru a descoperi însă că sînt atîtea falii şi goluri juridice că în practică va fi
aproape imposibil de a aplica ceva cît de cît semnificativ.
Posibilitatea ca Iranul să sfideze lumea şi să dezvolte arma nucleară este
foarte actuală. Dacă iranienii decid să ne împiedice (sau să împiedice
Agenţia Internaţională pentru energie Atomică să le inspecteze locaţiile), nu
putem face mare lucru, cu excepţia măsurilor militare. Coaliţia ţărilor care
impuneau astfel de sancţiuni nu mai există. Aceste ţări (dintre care, multe îşi
bat joc de soarta Israelului) aveau persoane de contact la Teheran care
discutau afaceri înainte să se fi uscat cerneala de pe hîrtia cu acordurile
paralele.
În continuare, preşedintele Obama n-a vrut ca Congresul să se aplece asupra
acestor acorduri. De îndată ce noii «parteneri» ai Iranului vor începe să
cîştige bani, va fi imposibil să se impună noi sancţiuni.

(Pagină 9 din 14)
Trump… vorbeste…pe intelesul tuturor:
Din păcate, acordul este semnat. Odată ce sancţiunile au fost ridicate, este
imposibil să revenim asupra acestui subiect. Iar impunerea de noi sancţiuni
unilaterale nu va fi de nici o utilitate.
Eu excelez în descifrarea contractelor. Există totdeauna un vid juridic pe
care trebuie să-l descoperim în acordul cu Iranienii şi, dacă trebuie, vor plăti
sume foarte importante.
Indiferent cît ar costa, indiferent ce ar trebui să facem, Iranul nu trebuie să
construiască o armă nucleară. Există numeroase modalităţi de a te asigura
că Iranul nu va deţine niciodată o armă nucleară.
Aş fi foarte fericit să mă aşez în jurul unei mese cu şefii iranieni, cînd aceștia
vor înţelege că cea mai bună soluţie pentru ei, dacă vor să fie un actor major
în lumea civilizată, e de a pune capăt programului lor nuclear.
Un Iran cu arme nucleare va declanşa o cursă a înarmărilor nucleare în
Orientul Apropiat cu consecinţe potenţial devastatoare. Situaţia va degenera
rapid, pînă la punctul în care Israelul nu-i va putea face faţă. Lucru care ne
va pune în situaţia de a lua măsuri extreme pentru a apăra Israelul şi alte
aliate din regiune. Lucrul acesta nu se va întîmpla, indiferent ce crede Iranul
la ora actuală.
***
Astăzi omenirea trebuie să facă faţa la două Chine.
China bună e cea care construieşte mari oraşe şi furnizează locuinţe şi
educaţie la milioane de oameni. China bună permite cetăţenilor săi să
voiajeze în lume şi să aibă o educaţie. Ea favorizează crearea unei clase medii
în creştere.
China cea rea este cea care este în mare parte ascunsă străinilor. E cea al
cărei guvern controlează accesul cetăţenilor săi la Internet, care-şi zdrobeşte
opozanţii politici, închide jurnale, vîră dizidenţii la puşcărie, restrînge
libertăţile individuale, lansează atacuri cibernetice şi-şi foloseşte puterea sa
în lume pentru a manipula economiile. În tot acest timp, îşi dezvoltă puterea
militară. Nu e nici o îndoială că a trata cu China, la fel de bine cu Rusia, va
constitui marea noastră provocare pe termen lung.
Rivalitatea noastră cu China este la ora actuală de ordin economic şi noi am
pierdut această bătălie de ceva timp. China a devenit al treilea partener
comercial pentru noi chiar în spatele vecinilor noştri Canada şi Mexic. Şi, de
asemenea, ea deţine peste 1,5 miliarde din datoria externă a Americii. Mai
mult decît oricare altă ţară (deși Japonia e aproape în acest clasament) . Așa


(Pagină 10 din 14)
Trump… vorbeste…pe intelesul tuturor:
cum am văzut în vara lui 2015, cînd piaţa financiară chineză a căzut,
economiile noastre sunt strîns legate într-o manieră total negativă. Cu mult
timp în urmă, era un adagio: «Dacă General Motors strănută, piaţa
financiară răceşte». La acea epocă, General Motors era un asemenea actor
economic că, dacă el tremura, întreaga noastră economie suferea. Recenta
scădere a pieţei financiare chinezeşti a provocat scăderea indicelui nostru DJ
cu o mie de puncte, în cîteva zile, în timp ce investitorii fugeau ca să se pună
la adăpost. Devalorizarea monedei chinezeşti afectează balanţa noastră
comercială, deja fragilă.
În acelaşi fel, deficitul balanţei noastre comerciale reprezintă o dificultate
periculoasă pentru economia noastră.
Cînd China îşi devalorizează moneda, asta afectează balanţa noastră
comercială, care este foarte fragilă.
Ştim că depindem de acum înainte de pieţele chinezeşti emergente, dar ştim
şi că ele au devenit dependente de noi.
În 2014, noi am importat cu 17% mai multe bunuri chinezeşti decît orice altă
ţară din lume. Hong Kong, care este o filială 100% chineză, a fost a doua, iar
Japonia a treia în acest clasament.
Sanătatea economiei chinezeşti depinde de noi. Ei au nevoie să facă comerţ
cu noi mai mult decît avem noi nevoie de ei.
În chip prostesc, noi nu folosim această situaţie în avantajul nostru.
În ultimele decenii, economia chineză are o creştere fenomenală de 9 pînă la
10% în fiecare an, deşi, recent, ea a cunoscut semne de încetinire.
În ciuda recentelor bulversări, economiştii prezic că, pînă în deceniul
următor, China va deveni cea mai mare economie a lumii, înlocuind SUA.
Ce-avem de făcut pentru a fi siguri de puterea de-a rivaliza cu ei?
Ce-avem de făcut pentru a-i putea bate?
Vreau să vă spun ce-am făcut: am cedat.
Sînt oameni cărora le-ar placea să nu vorbesc despre China ca despre un
inamic.
Dar exact asta sînt chinezii.
Au distrus industrii întregi, folosind muncitori foarte prost plătiţi, ne-au
costat mii de locuri de muncă, ne-au spionat întreprinderile, ne-au furat
tehnologiile. Au manipulat şi devalorizat moneda lor, ceea ce face
exporturile noastre în China mai scumpe şi chiar, adesea, imposibile.

(Pagină 11 din 14)
Trump… vorbeste…pe intelesul tuturor:
Ştiu din experienţă că e o problemă dificilă. Chinezii sînt oameni de afaceri
foarte versaţi şi au mari avantaje asupra fabricanţilor noştri. Am cîteva
produse marca TRUMP fabricate în China.
E un bun exemplu de diferenţă care există între un politician şi un om de
afaceri. Pentru a rămîne în afaceri, eu trebuie să mă dovedesc mai inteligent
decît concurenţa. E adevărat c-aş putea exprima ce gîndesc, refuzînd să văd
produsele mele fabricate în China.
Dar cît timp evoluăm în aceste condiţii, întreprinderile americane n-au de
ales. Ţările din Lumea a treia au costuri de producţie mult mai mici. Au mai
puţine costuri generale şi lucrătorii lor primesc salarii joase. Ca om de afaceri,
am obligaţii faţă de toţi salariaţii mei, faţă de toţi clienţii şi acţionarii să produc
cel mai bun articol cu cel mai mic preţ.

În ce priveşte politica globală americană, noi vrem să suprimăm avantajele
de care chinezii profită.
Anul trecut, preşedintele Obama a mers în China unde i s-a oferit un
banchet magnific. Mai înainte, preşedintele Xi Jinping a fost în vizită în
SUA, şi Casa Albă ne-a informat despre dineul somptuos care i se pregătea.
Ţin să spun că a organiza un banchet de stat în onoarea sa era ultimul lucru
pe care l-aş fi făcut. În loc de aceasta, l-aş fi anunţat pe preşedintele chinez
c-a venit timpul de lucruri serioase şi că trebuie să ne punem pe treabă.
Pentru a începe, regimul chinez trebuie să se oprească să devalueze moneda
sa, pentru că, procedînd astfel, chinezii fac şi mai dificilă concurenţa cu ei a
altor ţări.
Realitatea este că China are nevoie de o economie americană puternică, la fel
de mult cum noi avem nevoie să facem comerţ cu ei. 
În mai 2015, de exemplu, Americanii au cumpărat pentru un 1 $ produse de o valoare de 5 $ exportate de China în acea lună. Noi cumpărăm aproape 20% din toate
exporturile lor, considerabil mai mult decît UE, care este al doilea
consumator de bunuri chinezeşti. Şi acest procentaj american creşte în
fiecare an, făcînd China din ce în ce mai dependentă de clienţii americani
pentru prosperitatea sa.
Cum a scris Steve Forbes în revista sa:
«Bunurile Chinei în bunuri de Tezaur american, care au atins un nivel
record în 2013, trag semnalul de alarmă. Asta înseamnă că Pekinul devine
din ce în ce mai dependent de SUA şi de restul lumii pentru puterea şi
prosperitatea sa».

(Pagină 12 din 14)
Trump… vorbeste…pe intelesul tuturor
Ţineţi minte: Chinezii au la fel de multă nevoie de noi cît avem noi de ei.
Poate chiar mai mult.
Şi atunci, ce ar trebui să facem noi în această chestiune? Trebuie să
înţelegem influenţa pe care o avem pentru a schimba situaţia astfel încît să
favorizeze America şi poporul american. Trebuie să ne arătăm mai severi în
ceea ce priveşte China. Am negociat cu întreprinderi chinezeşti. Ştiu cum fac
ei afaceri. În clădirile mele există una dintre cele mai mari bănci chinezeşti.
Am reuşit să negociem mai multe chestii. Asta n-a fost totdeauna facil. Sînt
persoane inteligente, dar eu niciodată nu am cedat. Credeţi-mă, cunosc cei mai
buni negociatori din ţară şi un mare număr dintre ei ar fi gata să se aşeze la
lucru. Dacă oameni precum Carl Icahn ar putea reprezenta ţară noastră, am
avea o mare diferenţă în politica noastră comercială.
Avem un as în mînecă. Din păcate, politicienii noştri sînt prea proşti sau
prea naivi ca să înţeleagă asta. Poate sînt amîndouă. Avem excelente opţiuni,
dar e important să acţionăm cu supleţe, şi niciodată să nu ne arătăm cărţile.
Politicienii noştri vorbesc mult.
Preşedintele Obama face declaraţii tari şi ne promite acţiuni viguroase, dar
nu se schimbă nimic. Deci ce se întîmplă cînd el face acest gen de promisiuni
şi nu se întîmplă nimic? Îşi pierde credibilitatea. Mă întreb ce ar zice marii
noştri generali, oameni precum Mac Arthur sau Patton, despre un
preşedinte care dezvăluie planurile noastre Orientului Apropiat sau pune
în vedere inamicilor noştri să nu treacă linia roşie.
Am auzit că un om de afaceri mă descria drept imprevizibil, observînd că
asta e una dintre cele mai bune calităţi ale mele şi că asta m-a ajutat să cîştig
bani mulţi. 
Acum, că sînt candidat la preşedinţie – deşi numeroşi experţi au
spus că nu voi face acest pas – această trăsătură a mea i-a pus în dificultate
pe criticii mei, care se chinuie să-şi imagineze cum vor contracara ideile
mele. Sînt cu toţii ocupaţi să se arate în cea mai bună lumină, urmînd
regulile stabilite, luînd măsuri previzibile, acceptînd opiniile comune admise.
Şi cînd eu nu fac acest joc, ei nu mai ştiu cum să reacţioneze.
A-ţi releva proiectele este unul dintre cele mai stupide erori care se pot face
într-o confruntare militară. Am citit un mare număr de opere istorice şi nu-mi
amintesc ca generalul George Washington să fi rezervat camere de hotel la Valley Forge în Pennsylvania sau să fi trimis cele mai bune urări mercenarilor nemţi de la Trenton.

(Pagină 13 din 14)
Trump… vorbeste…pe intelesul tuturor:
Elementul surpriză e decisiv într-o bătălie.
Deci, eu nu spun cîmpului advers ce voi face. Nu-i las, şi nu vreau ca ei să
vadă limpede în mine. Nu vreau ca oamenii să ştie exact ceea ce fac sau ceea
ce gîndesc.
Îmi place să fiu imprevizibil.
Asta îi destabilizează.
Ca conducător, ştiu de asemenea că sînt momente cînd trebuie să-ţi ascunzi
jocul.
Cînd achiziţionam proprietăţi pentru a construi un zgîrie-nori, de exemplu,
trebuia să cumpăr numeroase mici laturi astfel încît să poată fuziona într-un
singur site de construcţie de mare valoare, şi secretul total era o necesitate
absolută.
Dacă proprietarii acelor proprietăţi ar fi descoperit ce proiectam eu să fac, ei
ar fi putut trage mult mai mulţi bani din proprietăţile lor.
Ceea ce vreau să spun e că noi pierdem mult timp vorbind.
Cînd tratăm cu China, avem nevoie de a le rezista şi de a le reaminti că e o
idee proastă să profite de cel mai bun client al lor. Şi apoi, trebuie să ne
aşezăm şi să gîndim o relaţie mai echitabilă.
Nu există un singur model de politică externă, convenabilă tuturor situaţiilor.
Avem nevoie să ne spunem clar convingerile, pentru că ele pot constitui o
armătură a politicii noastre.
Totul începe cu o armată puternică.
Totul!
Vom avea armata cea mai puternică din Istoria noastră şi poporul nostru va
avea cel mai bun armament posibil şi va beneficia de cea mai bună protecţie
posibilă.
Punct final.
Asta vrea să spună: cel mai bun sistem de rachete, cel mai bun echipament şi
cea mai bună formare pentru războiul cibernetic, şi soldaţii cei mai bine
antrenaţi. Şi, cînd trupele noastre vor reveni acasă, ele nu vor trebui să
aştepte luni de zile pentru a primi un tratament medical.
Trebuie să dăm celor care ne protejează cele mai bune și rapide îngrijiri. E ridicol și nedrept ca vechii noştri combatanţi să fie nevoiți să aștepte pentru a beneficia de ajutorul la care au dreptul. Sînt eroii noştri, pe care administraţia actuală i-a uitat. 

(Pagină 14 din 14)
Trump… vorbeste…pe intelesul tuturor:
Deci, cum se poate inversa tendinţa şi reîncepe să cîştigăm?
Aşa cum am spus deja, asta nu poate începe să se producă decît cu armata
cea mai modernă şi cea mai tare de pe planetă, dar și cea mai mobilă, de
asemenea. Trebuie să-i facem să plătescă o parte din factura acestei
transformări pe Saudiţi, pe Coreea de Sud, pe Germania, pe Japonezi şi pe
Britanici.
Pînă la urmă, noi îi protejăm şi ei trebuie să împartă cu noi costurile.
Apoi, mai trebuie să operăm de pe o poziţie economică forte. Avem
cel mai mare motor economic de consum din lume. N-avem decît nevoie să-l
facem să demareze pentru a trage maximum de profit.
Nimeni nu iubeşte mai mult ca mine să facă afaceri, dar fiecare acord pe care-l voi
semna nu va urmări decît un singur obiectiv: Victoria Americii.
Trebuie să folosim forţa economică a pieţelor americane şi consumatorul
american pentru a veni în ajutorul amicilor noştri şi a reaminti inamicilor
noştri beneficiile unei cooperări.
Avem nevoie să utilizăm aceste forţe pentru a forma alianţe puternice cu
aliaţii noştri naturali, dar trebuie să ne aşteptăm, ca şi ei, la rîndul lor, să
răspundă, cînd avem nevoie de ei. 
Nu voi înţelege niciodată de ce Germania
şi alte ţări au privit cu pasivitate cînd Rusia lui Puțin a intrat în Ucraina.
Puteţi fi siguri că putem conta pe Israel ca să fie de partea noastră în
Orientul Apropiat.
În final, trebuie să acordăm o atenţie particulară chinezilor. Au trecut
vremurile cînd arătam înţelegere în ceea ce priveşte politica protecţionistă şi
criminalitatea cibernetică.
O nouă eră va începe pentru americani.”