Globaliștii SUA-UE-Soros au creat, susținut și instaurat Noua Securitate în România. Super imunitatea procurorilor

Dosare fabricate, stenograme măsluite, sute de achitări, presiuni pentru obţinerea de denunţuri, o propagandă diversionistă în presa aservită, intimidări ale politicienilor, judecătorilor, oamenilor de afaceri, amestec brutal în campania electorală şi protecţionism pentru marii corupţi ai României – este ceea ce percep cetăţenii tot mai acut despre marele parchet anticorupţie.

Instituţia procurorilor a devenit atât de obraznică faţă de societate, graţie SRI-ului care o sprijină şi o foloseşte în „câmpul tactic” şi graţie jocului pervers al marilor ambasade care fac trafic de influenţă (pe legea română) pe lângă decidenţii politici, pentru a-i menţine contra naturii în funcţie pe sefii parchetului. Mai putem adăuga aici susţinerea ONG-urilor lui Soros, finanţate tot de marile ambasade, care se erijează în apărătoarele drepturilor omului, dar care nu fac decât să încurajeze instituţiile de forţă să se desăvârşească în postura de poliţie politică.

Procurorii au compromis clasa politică, în frunte cu Parlamentul, au fabricat pe bandă rulantă dosare penale pentru a determina alungarea de la putere a guvernului Ponta, au subminat tagma avocaţilor, au terfelit imaginea medicilor, a multor magistraţi care nu erau dezirabili, au eliminat membri ai CSM cu înscenări ordinare, cifra achitărilor este uriaşă, dar niciun procuror nu a dat socoteală pentru nenorocirile comise în dosare.

Nici măcar procurorii generali ai României ori cei de la DIICOT (care ar trebui să anihileze crima organizată) nu au curaj să ia atitudine împotriva abuzurilor şi rateurilor procurorilor, de teama de a nu se trezi imediat inculpaţi ori reţinuţi.

Procurorii au devenit un potenţial pericol public. Pentru că asupra lor nu există niciun factor coercitiv. Legal ei nu pot fi cercetaţi penal pentru abuzurile pe care le comit şi ei ştiu asta. Sunt apăraţi de Legea 78/2000 privind prevenirea şi combaterea faptelor de corupţie, care dă în competenţa parchetului orice faptă penală de fals, represiune nedreaptă etc. în legătură cu o faptă de corupţie. Potenţialele lor fapte penale nu pot fi cercetate de alte parchete întrucât fiind în legătură cu o faptă de corupţie pe care ei au cercetat-o, numai DNA are competenţa după materie prin lege. Politica macovistă din regimul Băsescu exact asta a vizat, iar legile au fost meşterite în acest scop, pentru ca toate competenţele cheie să meargă la DNA. Aşa că nimeni nu poate azi cerceta un procuror DNA pentru abuzurile pe care le comite în dosare, indiferent cât de pe faţă sunt comise acestea.

Culmea tupeului, şefa DNA – procuror numit politic la intervenţia lui Băsescu şi a unor licurici – ţipa necontenit că trebuie desfiinţată imunitatea parlamentarilor, a miniştrilor şi a altor categorii de demnitari, făcând abstracţie că ea însăşi, ca orice alt magistrat, nu poate fi arestată sau percheziţionată fără încuviinţarea CSM. Iar în CSM se ştie că frăţia acestui for cu DNA este totală. Până şi şefa ICCJ s-a autodeclarat „partenera de nădejde a procurorilor DNA”. Iar cei din CSM care nu au fost doriţi au sfârşit prin a li se înscena peste noapte dosare penale (vezi cazul ex-vicepreşedintelui CSM – procurorul George Bălan – achitat definitiv, fără ca cineva din DNA să fie destituit pentru aceasta), ori cazul fostului judecător Toni Neacşu, eliminat din câmpul tactic sub acuzaţia penibilă că a absentat în unele zile de la serviciu de parcă demnitarii ar lucra cu pontaj).

Poate cel mai pervers joc al DNA, susţinut de SRI (sinistrul binom), este cel al implicării făţişe în construcţia politicii penale a României, în pofida faptului că legea îi obligă pe magistraţi să se supună legii. Se tinde pentru inculparea penală pentru orice, lupta anticorupţie a fost coborâtă la un nivel atât de jos şi murdar încât nimeni nu mai are curajul să ia vreo decizie administrativă în folosul comunităţii de teama de a nu fi inculpat de DNA. Au ajuns să fie inculpaţi primari pentru că s-au îngrijit de comunitate, fără să bage un leu în buzunar, sub acuzaţia dementă că şi-a tras foloase necuvenite acumulând „capital politic”.

Opinia exprimată de o serie de înalţi magistraţi şi politicieni (prea puţini pentru a pune în pericol deocamdată binomul) este că DNA a scăpat de sub control, îşi face singură legea la adăpostul super imunităţii ei, ba chiar se poate spune că a devenit un cuib de crimă organizată, prin care a ajuns să se facă legea şi politica în România.

Cine deranjează acest cuib, care a ajuns să decidă cine să candideze şi cine nu, e imediat săltat cu mascaţi, cătuşe, defilat în faţa presei, compromis cu comunicate de presă iresponsabile şi documente scurse în presa de casă, fără respectarea drepturilor omului şi a prezumţiei de nevinovăţie. Dacă cineva reuşeşte să obţină achitare în instanţă, procurorii DNA nu răspund în niciun fel.

Şi nu e de mirare că DNA şi-a găsit susţinători în marionetele puse în funcţiile cheie ale României, care o acoperă, o laudă că e un parchet indispensabil şi minunat, când în realitate aici se comit înscenări înfiorătoare, care nu sunt niciodată pedepsite.

S-a dovedit la CCR că DNA şi SRI au ascultat ilegal ani în şir – imediat Guvernul Cioloş a dat o ordonanţă abuzivă (Constituţia interzice ordonanţe în materia legilor organice şi a drepturilor omului) prin care să menţină metehnele binomului, dând chiar dreptul SRI să devină organ de cercetare penală, cum era înainte Direcţia VI – Cercetări penale a Securităţii.

A demascat CCR peste 50 de texte neconstituţionale în noile coduri penale – repede, sub masca reparării lor, Guvernul Cioloş, în frunte cu ministrul Prună, pentru care „drepturile omului sunt un lux”, a mai emis o ordonanţă de urgenţă abuzivă prin care a dat dreptul procurorilor DNA să anuleze hotărâri judecătoreşti în materia măsurilor preventive şi să poată umbla fără mandat judecătoresc în conturile bancare ale cetăţenilor.

Şi cum avocaţii erau ultimii care mai deranjau „marile anchete”, gata a şi fost scoasă la înaintare ministrul Prună, fosta asistentă a Monicăi Macovei, să ceară Parlamentului să introducă în legea avocaturii prevederi prin care să se permită procurorilor DNA să percheziţioneze casele de avocatură, să poată intercepta discuţiile dintre clienţi şi avocaţi şi başca, dacă se poate, ca avocaţii să devină un fel de denunţători ai faptelor pe care le află de la cienţii lor. Adică să nu mai existe apărare!

Încotro ne îndreptăm cu binomul asupra căruia nu există niciun fel de control civil sau politic? Evident spre un dezastru naţional de proporţii, politic, economic, judiciar şi mai ales spre o criză generală de spirit civic şi conştiinţă, pentru că lumea nu va mai avea curaj să vorbească, să ia atitudine, dacă poliţia politică va putea face orice doreşte. Nici măcar judecătorii, unii dintre ei, nu mai au curajul să se opună, ştiind cât de uşor pot fi inculpaţi de nişte procurori cu super imunitate. Ne îndreptăm spre distrugerea marilor afaceri româneşti şi spre transformarea României într-o ţară de consum la cheremul multinaţionalelor apărate de marii ambasadori, care fac trafic de influenţă pentru menţinerea în actuala formaţie a DNA, care nu investighează niciodată miliardele furate din bugetul României prin marile firme străine. Numai oamenii de afaceri români sunt infractori, cei din străinătate care fac profituri uriaşe şi le duc repede peste graniţe nu constituie niciodată prioritate pentru DNA! În dosarul Microsoft, marii şpăgari au fost lăsaţi liberi şi cu banii furaţi, doar pentru că dacă aceştia ar fi fost înhăţaţi s-ar fi ajuns la americanii care au dat şpagă ca să bage 400 milioane de euro în buzunare pe licenţe supraevaluate băgate pe gât la toate şcolile şi liceele.

Cum putem scăpa de acest cancer care va duce România într-o fundătură? Nu poţi construi nimic numai cu ură, cătuşe, diletantism profesional şi crasa lipsă de răspundere cultivată la adăpostul super imunităţii create pentru DNA. Acest parchet poate să-l înhaţe mâine şi pe Preşedintele României, dar de capul unui şef de la DNA nu se poate atinge nimeni. Parcă nimeni nu era mai presus de lege!?!

PS – Salvarea poate veni doar de la clasa politică care se va cristaliza după alegerile din 2016. Prin introducerea unei legi a răspunderii reale a magistratului şi prin eliminarea din toate funcţiile de conducere din marile parchete a procurorilor cu o droaie de achitări. Cum mai poate sta Laura Kovesi pe funcţie, când a încasat 46 DE ACHITĂRI DEFINITIVE PE LIPSĂ DE PROBE în dosarul Referendumului?

Frăţia securiştilor din DNA-DIICOT-Parchetul General-SRI

Prestaţie lamentabilă a Procurorului General al României, Augustin Lazăr. Intervievat de reporterii indignaţi că Parchetul General nu îndrăzneşte să deschidă urgent o anchetă după dezvăluirile în care Sebastian Ghiţă şi Traian Băsescu au denunţat grupul de crimă organizată din SRI şi DNA, Augustin Lazăr a dat de înțeles că procurorii PICCJ nu se vor urni în lipsa unei sesizări. Ca şi cum nu ar fi vorba despre un grup de crimă organizată, ci despre o faptă pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, Augustin Lazăr pretinde de la fostul deputat Sebastian Ghiţă şi de la ex-preşedintele Traian Băsescu să indice care este infracţiunea şi care sunt probele care o susţin. Asta în condiţiile în care Sebastian Ghiţă era dispărut de câteva zile, iar autorităţile nu făceau nimic pentru a se asigura că fostul deputat respecta controlul judiciar.

Prezentăm în continuare declaraţiile oferite de Augustin Lazăr jurnaliştilor prezenţi la sediul Consiliului Superior al Magistraturii miercuri, 4 ianuarie 2017:

Reporter: Pentru că se tot vorbeşte în spaţiul public, Sebastian Ghiţă este de negăsit. Avea trei dosare la Direcţia Naţională Anticorupţie din Ploieşti. Cum se face că autorităţile l-au pierdut din vedere?

Augustin Lazăr: Eu aş dori să vă spun doar atât: nu doresc să particip la această dispută care se poartă în spaţiul public. Doresc să vă spun doar că Ministerul Public monitorizează cu atenţie discuţiile din spaţiul public, le analizează pentru a vedea dacă sunt întrunite elementele constitutive ale vreunei infracţiuni şi apoi vom proceda în consecinţă, după clarificarea acestor elemente.

Reporter: Este vorba despre înregistrările în care Sebastian Ghiţă o acuză ba pe şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ba alte aspecte legate de faptul că ar fi avut informaţii din dosare, e vorba despre acest aspect?

Augustin Lazăr: Este vorba despre disputele care au loc în spaţiul public şi eu nu doresc să intru în polemică cu nimeni dintre cei care şi-au exprimat diverse puncte de vedere. Doar vreau să vă spun atât, că Ministerul Public este prezent, monitorizează cu atenţie tot ce se discută şi se desfăşoară în spaţiul public; vom analiza să vedem care sunt elementele constitutive ale vreunei infracţiuni, dacă acestea există, apoi vom proceda conform legii. Aş vrea să mai transmit un mesaj de încredere în profesionalismul şi echilibrul magistraţilor în general, al procurorilor Ministerului Public, şi să vă asigur că ei îşi vor face datoria. Vă mulţumesc!

Reporter: Este foarte important, pentru că vorbiţi despre spaţiul public, domnule procuror. A apărut o înregistrare în care Traian Băsescu ar fi avut o discuţie în care susţinea că ar fi ştiut de condamnarea din dosarul ICA, de faptul că a avut discuţii cu Camelia Bogdan, cu şefa DNA. Iarăşi este important să spuneţi dacă se fac verificări, pentru că cineva trebuie să verifice dacă acele înregistrări sunt reale şi dacă constituie o infracţiune.

Augustin Lazăr: Toate elementele care sunt prezentate în spaţiul public sunt monitorizate ferm de Ministerul Public. Şi doresc să vă mai spun că persoanele care cred că au probe cu referire la săvârșirea unei infracțiuni, ele nu trebuie să ezite şi să se adreseze organelor de urmărire penală. Pentru aceasta suntem noi acolo. Dacă cred că au probe privind săvârşirea unor infracţiuni. Şi doresc să vă spun că până în acest moment nimeni nu a depus vreun denunţ sau vreo plângere într-un sens sau altul. Vă mulţumesc!

Reporter: Nu vreau să fiu ironică, domnule procuror. Şi Sebastian Ghiţă era monitorizat şi a scăpat. Eu vreau să vă întreb şi vă rog să fiţi ferm şi clar: s-au deschis anchete? În momentul de faţă se verifică, în sensul că cereţi informaţii, cereţi documente referitor la ceea ce spune Sebastian Ghiţă şi, în paralel, la ceea ce spune Traian Băsescu? Vă rog să fiţi clar, ca să se înţeleagă, pentru că monitorizare este…

Augustin Lazăr: Eu cred că am fost foarte clar. Noi, atunci când deschidem o anchetă, trebuie să analizăm să vedem elementele căror infracţiuni sunt întrunite. Dacă există o infracţiune. Pe de altă parte, ne-am aştepta ca cei care fac o afirmaţie în spaţiul public să depună o plângere, să depună un denunţ şi să arate care e infracţiunea şi care sunt probele pentru această infracţiune. Dar vă pot asigura că, în perioada imediat următoare, lucrurile se vor clarifica şi vom putea lămuri toate aceste lucruri. Dacă va fi cazul unei anchete, nu va fi nicio ezitare să se desfăşoare o anchetă. Dacă va fi cazul şi vor fi elementele constitutive. Vă mulţumesc!

Reporter: Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut filaj în cazul lui Sebastian Ghiţă cu o săptămână înainte ca el să dispară. Erau semnale că Ghiţă ar fi vrut să fugă din ţară? Şi dacă da, v-aş ruga să ne spuneţi de ce nu s-au luat măsuri ceva mai…?

Augustin Lazăr: Uitaţi, aici e un dosar al procurorului, care îl gestionează, şi eu nu am de gând să comentez dosarele unui procuror, care sunt în curs. Vă mulţumesc!

Cazul comisarului Berbeceanu, acuzat pe nedrept de DIICOT

Comisarul Traian Berbeceanu a fost achitat de prima instanță în dosarul fabricat de fostul procuror-şef al DIICOT Alba, Ioan Mureșan, acesta din urmă fiind condamnat la 7 ani de închisoare. EVZ prezintă cronologia unui caz care a pus două structuri puternice pe poziții antagonice.

Pe 23 octombrie 2013 izbucnea unul dintre cele mai mari scandaluri cu care s-a confruntat justiția din România, în ultimii 20 de ani. Un polițist cu rezultate spectaculoase era ridicat de acasă, reținut și propus pentru arestare preventivă. Traian Berbeceanu spunea din capul locului: „E o mârșăvie. Nu bănuiesc, știu (cine a făcuto – n.r.)”. A fost arestat 33 de zile, eliberat, trecut pe „linie moartă” în cadrul Poliției, iar la finele lunii iunie 2016 completul de trei judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție i-a dat dreptate. Decizia nu este definitivă.

23 octombrie 2013. Dis de dimineață, în Deva, mai toți jurnaliștii află că au loc percheziții la apartamentul lui Traian Berbeceanu. Vestea era aproape șocantă: Berbeceanu, polițistul care a anihilat grupări interlope din Deva și Valea Jiului, apoi, ca șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Alba a deferit justiției zeci de infractori periculoși din mai multe județe, a ajuns „suspect”. După câteva ore de așteptări, Traian Berbeceanu iese din bloc, escortat de mascați și spune scurt: „Este cea mai mare mârșăvie pe care am văzut-o în viața mea. Nu bănuiesc, știu!”

Urmează o a doua percheziție, la domiciliul părinților săi dintr-un sat de lângă Deva. Berbeceanu se oprește în fața jurnaliștilor și declară: „Sunt un polițist cinstit, care și-a făcut datoria. Asistați la cea mai mare mârșăvie și nemernicie pe care am pățit-o eu în 20 de ani de când lucrez în poliție. Aveți încredere că o să fie bine și o să iasă adevărul la iveală. Nu pot să comentez acum legat de cine ar putea sta în spatele acestui demers, ci la momentul potrivit. Persoane pe care de-a lungul timpului le-am cercetat în stare de arest pentru infracțiuni deosebit de grave, persoane care au societăți comerciale, care au dosare penale și sunt forțate să depună denunțuri calomnioase împotriva mea și a ofițerilor mei și, bineînțeles, sprijinite de structuri ale statului care lucrează împotriva noastră, din păcate. (…) O să aflați în curând foarte multe detalii. Nu știu dacă o să reușesc să lămuresc cum stau lucrurile, de fapt, la audieri, dar am totală încredere că o să le lămuresc în instanță și că cei care au făcut mârșăviile astea or să plătească cu vârf și îndesat”.

Apoi este dus la Alba Iulia, unde este așteptat de alt grup de reporteri, aici face cam aceeași declarație, doar că, la întrebarea „Bănuiți cine se află în spatele acțiunii?”, Berbeceanu răspunde: „Nu bănuiesc, știu!”.

Mai târziu, este transmis și un comunicat al DIICOT în care Traian Berbeceanu era acuzat că ar fi favorizat câțiva oameni de afaceri care se aflau în vizorul procurorilor pentru o serie de infracțiuni, în special economice. Comunicatul a fost preluat „pe nemestecate” de o parte a presei centrale, care a luat de bun doar ce a spus DIICOT-ul. „Prezumția de vinovăție” cu care mare parte din presă îi tratează mai ales pe politicienii anchetați s-a activat și-n cazul lui Berbeceanu, deși acesta este un polițist care, până la acel moment, s-a luptat atât cu infractori periculoși cât și cu oameni cu funcții în instituții ale statului.

Ce acuzații i-a adus DIICOT lui Berbeceanu

Potrivit DIICOT, în 2011, în calitate de șef al BCCO Alba Iulia, pe fondul sprijinirii grupului infracțional organizat din care făceau parte Gheorghe Rusu, Dorin Eugen Ioan Cupețiu și alte persoane, Berbeceanu ar fi primit un autoturism marca Volkswagen Passat. Mașina, în valoare de aproximativ 20.000 de euro, a fost primită de la soții Gheorghe și Anca Rusu, iar Berbeceanu urma să le furnizeze celor doi date și informații privitoare la cercetarea acestora. Prin decizia din 29 iunie, Berbeceanu a fost achitat de aceste acuzații.

Scrisoarea care a răscolit sistemul

Traian Berbeceanu ajunge în arest preventiv în data de 24 octombrie 2013. La Deva au loc manifestări publice spontane. Localnicii, mulți dintre ei oameni simpli, își arată indignarea față de situație.

Pe 3 noiembrie, în spațiul public apare o scrisoare atribuită lui Traian Berbeceanu, în care acesta arăta, din nou, că se află după gratii în baza unui dosar „fabricat”. La începutul textului, polițiștii erau îndemnați să nu mai desfășoare activități specifice, pentru că se pot trezi în aceeași situație: „Asupra mea și a echipei pe care o conduc se desfășoară o acțiune mârșavă de mari proporții, organizată și coordonată de procurori ai DIICOT și ofițeri ai Serviciilor de informații. (…) Vă recomand cu toată răspunderea să nu mai desfășurați activități informativ-operative, acțiuni, prinderi în flagrant, întâlniri cu surse de informații, activități conspirate (audieri de martori cu identități protejate, activități cu investigatori sau colaboratori sub acoperire) pentru că riscați ca unii procurori mârșavi, ajutați de lucrători ai DIPI, la un moment dat să transforme totul în probe mincinoase împotriva voastră”.

În aceeași scrisoare, Berbeceanu reclama faptul că subcomisarul Alin Muntean (aflat în subordinea sa, pe care refuzase să-l numească șef al unui serviciu din cadrul BCCOA) și procurorul Nicolaie Cean, de la DIICOT – Serviciul teritorial Alba, ar fi comis nereguli grave în câteva dosare, arătând că i-a comunicat aceste lucruri procurorului-șef Ioan Mureșan, precizându-i că intenționează să le aducă și la cunoștința structurilor superioare.

Trimiși în judecată în aceeași zi

Berbeceanu este eliberat din arest pe 26 noiembrie 2013 și este întâmpinat la Deva ca un adevărat erou. În martie 2014, DNA anunță că cei trei încriminați de scrisoarea atribuită lui Traian Berbeceanu sunt cercetați, practic, pentru „fabricarea” dosarului care-l viza pe comisarul de poliție.

Procurorul Mureșan Ioan era acuzat de abuz în serviciu, represiune nedreaptă și fals intelectual, procurorul Nicolaie Cean era acuzat de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție, iar ofițerul de poliție judiciară Alin Muntean era acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual în formă continuată, complicitate la represiune nedreaptă.

„Acum, nu-mi doresc nimic mai mult decât să mă întorc la colegii mei de BCCO. Sper ca nicio persoană cinstită din România să nu mai pățească ce am pățit eu”, a declarat Berbeceanu, pentru EVZ.

Pe scurt, procurorii DNA susțineau că cei trei au încercat să determine mai mulți martori, printre care și indivizi cercetați de Berbeceanu, să facă declarații mincinoase despre fostul șef al BCCO Alba.

Acuzat de luare de mită

În mai 2014, DIICOT „plusează” anunțând că a extins urmărirea penală împotriva lui Berbeceanu pentru infracțiunile de luare de mită (o mașină despre care Berbeceanu scria încă din noiembrie 2013 că o cumpărase prin intermediul mecanicului său, fără să aibă habar cine era proprietarul), spălare de bani, fals și delapidare.

Pe 16 mai, DIICOT îl trimite în judecată pe Traian Berbeceanu. În aceeași zi, DNA îi trimite în judecată pe Ioan Mureșan, Nicolaie Cean și Alin Muntean.

Un proces-maraton

Câteva luni mai târziu, cele două dosare sunt conexate. Traian Berbeceanu devine și acuzat și parte vătămată. Sunt audiați peste 100 de martori, de la personaje din lumea interlopă și indivizi cercetați pentru infracțiuni economice, până la procurori, polițiști și angajați ai unor servicii de informații. Mulți martori susțin spusele lui Berbeceanu. Sentința instanței de fond de la Înalta Curte de Casație și Justiție este în acord cu cele susținute de Traian Berbeceanu încă de pe vremea în care se afla în arest: comisarul de poliție este achitat, Ioan Mureșan primește 7 ani de închisoare cu executare, Alin Muntean – 4 ani cu executare, Nicolaie Cean – 2 ani cu executare. În plus, cei trei ar trebui să-i plătească lui Berbeceanu 97.000 de lei reprezentând diferența salarială între funcția de șef al BCCOA și cea de angajat al Departamentului de Logistică al IPJ Hunedoara (post pe care a fost încadrat după eliberarea sa din arest) și 100.000 de euro daune morale. Decizia nu este definitivă.

Citiţi şi:Pușcăria ca proiect de țară? 4 milioane de români implicați în dosare penale? (I) 
Dezvăluiri: DNA arestează doar păpușile, nu și păpușarii sistemului 

 yogaesoteric

16 martie 2017

Pas cu pas, proiectul de distrugere în secret a României, ce se derulează implacabil

 

PRELIMINARII LA DISPARIŢIA UNEI NAŢIUNI
Serial documentar pentru televiziune. Schiţa scenariului

SEZONUL I – România şi românii

8 EPISOADE:

1. Extincţia populaţiei. Emigrare masivă, forţată de slăbirea rapidă şi dramatică a economiei naţionale şi de existenţa unei sărăcii care plasează România pe locul doi în Europa, cu 40% din totalul populaţiei aflat sub pragul de subzistenţă – numărul românilor plecaţi la muncă în străinătate, numai pe parcursul anului 2009, a fost de circa 3.000.000 de persoane, urmaţi apoi anual de alte sute de mii.

Exodul creierelor – medici, ingineri, informaticieni, cercetători, specialişti din toate domeniile.

Natalitate în picaj accentuat – România se află în al 26-lea an de declin demografic. Dacă la începutul anului 1990 România avea 23,2 milioane de locuitori, în anul 2015 are o populaţie de sub 20 de milioane.

Creşterea ratei sinuciderilor – 8 persoane s-au sinucis pe zi, în 2011, în România, potrivit unui raport al Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”.

Sistemul medical în colaps – lipsa fondurilor de la bugetul de stat şi a medicilor etc.

Practicarea unui sistem de învăţământ total neperformant – dacă în 1930, potrivit recensământului, în România numărul analfabeţilor era de 9,8 milioane de persoane, iar în perioada comunistă, analfabetismul fusese aproape eradicat, în prezent, România a ajuns din nou ţara cu cei mai mulţi analfabeţi din Europa, cu peste 2 milioane. La bacalaureatul din iunie 2012, la 54 de licee din România niciun elev nu a reușit să promovezpe examenul maturității. În 2013, rata medie de promovabilitate la examenul de bacalaureat a fost de 55,4%.

CONCLUZII: „Ubi bene, ibi patria” (Unde este bine, acolo este patria) – sentinţă formulată de poetul roman Marcus Pacuvius (220-130 î.Hr.), citat de Cicero în Cartea a V-a din „Tusculanae Disputationes”, în anul 45 î.Hr. Acest dicton latin, parafrazat sub formula „Ubi panis, ibi patria!” (Unde este pâine, este patria), a fost declarat deviza emigranţilor de pretutindeni, de scriitorul J. Hector St. John de Crevecoeur, în cartea sa Letters from an American farmer, publicată la Londra, în anul 1782.

2. Neantizarea teritoriului naţional. Vânzarea şi concesionarea de terenuri cetăţenilor străini, în baza unor legi inacceptabil de permisive.

S-a terminat cu „Nu ne vindem ţara!”. Jupuirea României prin retrocedări frauduloase de bunuri imobile – case, terenuri, munţi, păduri etc. – chiar şi sate întregi (!) cu bisericile şi cimitirele lor, pădurile defrişate masiv imediat după dobândirea lor în instanţă.

Despăgubiri uriaşe, urmare a unor supraevaluări exagerate – permise de o legislaţie special concepută pentru jaf şi acordate inclusiv cetăţenilor străini, printre care chiar şi moştenitori ai unor hortişti şi criminali de război (!).

CONCLUZII: „Corruptissima republica plurimae leges” (Statul cel mai corupt are şi cele mai multe legi), dicton al istoricul Publius-Cornelius Tacitus (55–115 d.Hr.).

3. Spolierea economiei naţionale. În „strategia” haotică a politicilor economice româneşti de după ’90, sigura certitudine predictibilă a fost corupţia. Desfiinţarea industriei – site-ul ziar15minute.net prezintă o listă cuprinzând 1256 de mari întreprinderi româneşti cu peste 1000 de angajaţi pe unitate, unele ajungând la mai mult de 10.000 de salariaţi, care au fost distruse, falimentate sau privatizate fraudulos de către guvernele care s-au perindat la conducerea ţării în ultimii 25 de ani.

Întreaga suprafață a României concesionată străinilor pentru exploatarea tuturor resurselor naturale (petrol, gaze, aur etc.), în condiţii dezavantajoase statului român.

Cheltuieli imense din bugetul de stat pentru achiziţii păguboase dictate din exterior – fregate, avioane, armament etc.

Un sistem financiar bolnav, cu o economie subterană uriaşă – în anul 2013, reprezenta 40 de miliarde de euro, cu un mecanism de impozitare fiscală neeficient; în 2010 evaziunea fiscală a fost de 10 mld. euro şi având funcţionari corupţi până la cel mai înalt nivel (vezi cazul fostului şef al ANAF Sorin Blejnar); cu împrumuturi uriaşe la bănci precum FMI şi BM, aflată la zero în 1989.

La începutul anului 2010, România avea o datorie externă totală de 80,2 mld. euro. Numai într-un an, 2009, România a împrumutat 17,9 mld. euro.

CONCLUZII: Românii trăiesc drama unor fenomene economice care parcă fac parte dintr-o nedescoperită încă „Lege a distrugerii accelerate”. Ceea ce s-a construit în România în zeci de ani, dispare în luni, săptămâni şi zile. În 1916, poetul Octavian Goga aprecia în jurnalul personal că, în România, clasa politică era compusă în totalitate din secături. Câţiva ani mai târziu, referindu-se la aceeaşi categorie de persoane, dramaturgul Victor Eftimiu declama: „M-am săturat de lichele, daţi-mi o canalie!”. O explicaţie a dezastrului economic în care a ajuns astăzi România este şi faptul că, printre cei care conduc politic destinele ţării de peste două decenii, evoluează în exclusivitate secături, lichele şi canalii.

4. Corupţia endemică. 

Şeful statului (!) – 68 de dosare penale: acuzaţii de fals, uz de fals, abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, bancrută frauduloasă, delapidare etc.; prim-miniştri (!), miniştri, funcţionari la toate nivelurile, magistraţi, procurori, politicieni din întreg spectrul politic, parlamentari, baroni locali, „ciocoi” de toate dimensiunile şi culorile sunt cercetaţi sau chiar condamnaţi în afaceri monstruoase de corupţie şi de jefuire a avuţiei naţionale; în decembrie 2014, 32 de şefi de Consilii Judeţene, din totalul de 41, erau anchetaţi sau arestaţi preventiv pentru fapte de corupţie. Şi, „cireaşa de pe tort”, multe dintre aceste infracţiuni sunt muşamalizate de o justiţie politizată, selectivă, uneori implicată direct în fapte de corupţie de mare gravitate – a se vedea cazul procurorului şef (!) al DIICOT, Alina Bica şi cel al judecătorului CCR (!), Toni Greblă.

În privinţa „dispariţiei” Flotei României (peste 100 de nave comerciale, România era pe locul 9 în topul mondial, în 1989), procurorii anticorupţie au decis neînceperea urmăririlor penale (NUP) pentru 7 persoane implicate, pe motiv că o expertiză proprie (!) a DNA a stabilit „un prejudiciu zero”(!), iar pentru fostul preşedinte Traian Băsescu, pe motiv că „faptele nu există”(!). Ce se poate deduce din aceste hotărâri ale procurorilor DNA? Eventual, ipoteza absurdă că un Triunghi al Bermudelor înghite nave româneşti, astfel că, pe cale de consecinţă, nu există vinovaţi („fapta nu există”) şi nu sunt pagube materiale („prejudiciu zero”). În mintea procurorilor DNA, singurii „iniţiaţi” ai naţiei, navele sunt undeva în zona esoterică a portului Constanţa, dar nu le vedem noi, proştii de români. Aşa ceva…?!?!

CONCLUZII: „România este mare, cine fură ăla are!”, „Ţara noastră îi bogată, fură tăţi şi nu să gată!” – ziceri din popor. „Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi!”  – lozincă scandată la demonstraţiile de stradă.
România este percepută drept una dintre cel mai corupte ţări din Europa.

5. Distrugerea patrimoniului cultural naţional. Furtul la dimensiuni monstruoase, mai ales în perioada vidului legislativ de după 1989 – monede dacice, artefacte, obiecte de artă populară, tablouri, icoane, mobilier religios, bijuterii, elemente și chiar structuri din case populare – vezi şi afacerea GOJDU.

Ministerul Culturii nu are o „Listă a monumentelor istorice” la zi, cu o evidenţă clară asupra fiecărui monument în parte. Această deficienţă gravă denotă lipsa evidentă de voință a factorilor decizionali, cu efecte devastatoare, în care distrugerile sunt aproape permise.

Restituiri ilegale de bunuri de patrimoniu. Neglijarea intenţionată a promulgării unei legislaţii protective pentru patrimoniul cultural naţional, lăsând cale liberă jafului generalizat.

Fonduri nesemnificative, ca şi inexistente, alocate de la bugetul de stat – Ministerul Culturii are doar șase angajați (!) care se ocupă de întregul patrimoniu cultural al României, la care se adaugă specialiştii de la cele câteva filiale din teritoriu.

Zeci de şantiere arheologice au fost pur şi simplu abandonate.

CONCLUZII: „Patrimoniul cultural din România este o chestiune de siguranță națională” – citat din interviul acordat de Şerban Sturdza, vicepreşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, ziaristului Vlad Ignat şi publicat în ziarul Adevărul (27 martie 2013) şi în revista Historia (aprilie 2013).

Piese, de câte 1-1,5 kg (!) bucata, turnate din aur provenit de la monede Koson topite au fost vândute în străinătate ca fiind brăţări dacice şi, o parte (13, cântărind 12,633 kg), au fost răscumpărate ulterior, prin acţiuni ale Ministerului Culturii, cu sume exorbitante (6 milioane de euro). Escrocheria îşi face efectul şi acum!

În 1920, Consiliul Orășenesc Brașov a donat (!?) Castelul Bran, bun de patrimoniu inestimabil, reginei Maria. E un blestem faptul că în România s-au găsit nemernici prădători de ţară, de-a lungul tuturor timpurilor şi în toate structurile sociale. La moartea sa, regina nu a lăsat castelul ţării căreia i se cuvenea, ca bun de patrimoniu de neînstrăinat şi l-a trecut în testament în proprietatea fiicei sale Ileana. După 1948, Castelul Bran a fost naționalizat și a intrat în proprietatea statului român, fiind amenajat şi administrat ca muzeu de istorie și artă feudală. În 1987 a intrat în restaurare, lucrare terminată cu bani din bugetul statului român, în 1993. La 18 mai 2006, după o perioadă de proceduri juridice foarte controversate, castelul este retrocedat. La data de 1 iunie 2009, intră pe deplin în posesia habsburgilor moștenitori: Dominic, Maria Magdalena și Elisabeta, fiind astfel definitiv înstrăinat.

Principalul vinovat al acestei acţiuni incalificabile împotriva patrimoniul cultural al României este fostul ministru al culturii Adrian Iorgulescu, implicat şi în alte afaceri necurate asemănătoare: retrocedarea Castelului Peleş, cazul aşa-ziselor brăţări dacice de aur etc. Dar, e vinovată şi clasa politică de după 1989, în întregimea ei, pentru elaborarea legislației actuale, inadmisibil de permisivă când e vorba de avuţia naţiei.

La 15 ianuarie şi 26 februarie 2007, istoricul Mihai Pelin scria în Cronica Română: „Acum, Dominic de Habsburg vrea să vândă ceea ce i s-a oferit în condiții perfect ilegale… Ce ar mai trebui ca lui Adrian Iorgulescu să-i intre în cap că se joacă cu focul? Actualul guvern îl apără şi-i cântă în strună, dar n-ar fi exclus ca un alt guvern să-i ceară socoteală pentru escrocheriile puse astăzi în operă. Şi chiar dacă nici aşa ceva nu va surveni, omul oricum va rămâne în istorie ca un ministru pe care l-a durut undeva de soarta patrimoniului cultural naţional şi de soarta culturii, în general… În schimb, în Parlament se vorbeşte despre formarea unei comisii de anchetă, care să cerceteze condiţiile evident suspecte în care a fost cedat unui cetăţean străin un bun remarcabil de patrimoniu cultural şi istoric. Îi dorim succes, deşi ne îngrijorează faptul că această comisie va lucra sub girul Comisiei pentru cercetarea abuzurilor şi corupţiei a Camerei Deputaţilor, prin zelul căreia s-au acoperit destule matrapazlâcuri.” Ceea ce, din păcate, s-a şi petrecut cu adevărat.

6. Slăbirea Bisericii Ortodoxe Române – Ortodoxia este percepută ca religie naţională în România, în primul rând datorită faptului că 86,8% din populație este de această confesiune (conf. recensământului din 2002).

Scoaterea religiei din şcoli.

Presiuni şi sprijin material din partea unor cercuri oculte din exterior pentru dezvoltarea în România a mişcărilor de emancipare a homosexualilor – având ca efecte directe disoluţia instituţiei familiei şi subminarea moralei creştine.

Atacuri sistematice în mass-media – propagarea de informaţii denigratoare – şi în zona creaţiei artistice – filme, piese de teatru, artă plastică – blasfemiatoare: piesa de teatru Evangheliştii scrisă de Alina Mungiu Pippidi, în 1992, ridiculizează întreaga istorie a mântuirii. Iisus Hristos este prezentat ca un om fără personalitate, un pretext pentru o mare farsă religioasă, un profet supus manipulării şi apetenţei sexuale. Sfântul Apostol Pavel este în piesă un farsor şi un ucigaş, iar evangheliştii sunt nişte impostori plătiţi să scrie la comandă despre evenimente inexistente.

Pe scenă, secvenţele vulgare sunt numeroase şi culminează cu un act de sex oral (!) între Iisus şi femeia păcătoasă, care în Biblie este prezentată ca o pildă luminoasă de pocăinţă, spălând cu lacrimi picioarele Mântuitorului. Juriul Galei UNITER a desemnat Evangheliştii drept „cea mai bună piesă românească” a anului 1992, întrucât ar reprezenta un „proiect de resuscitare (!) a dramaturgiei româneşti”. Piesa a fost pusă în scenă la Ateneul Tătăraşi din Iaşi.

Filmul „După dealuri”, scenariul şi regia de Cristian Mungiu, este inspirat de romanele semnate de Tatiana Niculescu Bran despre cazul din 2005 al unei tinere care a murit la o mănăstire izolată din România, după o exorcizare. În fapt, este vorba despre acţiunile unui călugăr şi ale câtorva călugăriţe ale căror fapte psihopatice, prin generalizarea indusă, sunt proiectate explicit asupra imaginii bisericii ortodoxe. Criticul de film Mircea Valeriu Deacă susține că „reperul principal al filmului ar fi icoana bisericească”. Pelicula a avut premiera la 19 mai 2012, la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, unde Cristian Mungiu a câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu.

CONCLUZII: În Pastorala de Crăciun din 2014, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Pimen, a spus: „Credinţa noastră nu este un articol de import. Ea este sufletul cu care s-a născut poporul român. Este temelia vieţii noastre sufleteşti, e centrul ei de greutate, este siguranţa noastră în faţa neprevăzutului nostru istoric. Şi nu avem noi dreptul, şi nicio generaţie nu-l are, de a înstrăina sau profana, după gustul timpului, acest străvechi şi sfânt patrimoniu naţional al tuturor veacurilor şi generaţiilor româneşti… Or, eliminarea religiei din şcoli este un atentat la fiinţa noastră naţională, la credinţa neamului nostru românesc, este o ofensă a maiestăţii divine”.

7. Discreditarea sentimentului naţional. Ridiculizarea noţiunii de patriotism. Aruncarea în derizoriu a valorilor naţionale. Crearea psihozelor facebook-iste – componentă a manipulărilor cu ţinte globaliste. Intoxicarea tradiţiilor naţionale şi a folclorului românesc – fenomenul „bălălău”, manelismul.

CONCLUZII:
1. „Un popor fără tradiţii este un popor fără viitor.” – politicianul Columbian Alberto Lleras Camargo

2. Din filozofia şi din morala manelistă: „Ban pe ban pe ban, pun ban pe ban / Fac afaceri mari în stil american / Că cel mai mult şi cel mai mult / Un lucru în viaţă mi-a plăcut / Să am euro şi parai / Dar fără să ridic un pai.” (Florin Salam); „Fur la tata bani cu sacu / Şi-i dau toţi să fiu al dracu / Şi când îmi vine mie pe chelie / O ţin din beţie în beţie / Vagabond de meserie… Dacă vrei să-ţi fie bine / Atunci scapă-mă de tine / Dar dacă te joci cu focul / Am să-ţi fac electroşocuri.” (Nicolae Guţă).

8. Diabolizarea poporului. Promovarea pe plan mondial a unor imagini deformate în mod grotesc despre români, cu generalizări defăimătoare şi profund umilitoare. Românii, cei mai fioroşi hoţi, tâlhari şi criminali. Holocaustul din România hipertrofiat. Comunismul cel mai nemilos din lume. „Revoluţia” din ’89, cea mai sângeroasă. Dictatorul cel mai odios. Oare cine şi de ce a hotărât executarea acestuia în ziua sfântă a Crăciunului? Nivelul de inteligenţă al românilor printre cele mai scăzute.

Un studiu ştiinţific, publicat în 1940, de prof. C. Rădulescu-Motru, demonstra că românii aveau la acea dată o inteligenţă normală şi o rapiditate în gândire peste medie.
O altă cercetare, realizată în 2010, de profesorul Richard Lynn (Universitatea din Ulster), îi plasează pe români, în ceea ce priveşte coeficientul de inteligenţă al popoarelor europene, pe locul 27 din 29 de ţări.

Trădătorii/vânzătorii de ţară cei mai eficienţi. Oportuniştii cei mai jalnici.

CONCLUZII:
1. Dacă este să dăm crezare acestor cercetări privind nivelurile de inteligenţă, atunci nu putem decât să constatăm că locul codaş ocupat acum de noi în clasamentul european, mai ales la categoria de alfabetizare ştiinţifică – aproape jumătate dintre români (42%) cred că Soarele se învârte în jurul Pământului, în timp ce 7 procente nu ştiu ce să spună sau nu vor să răspundă, se datorează unei degradări continue a societăţii româneşti.

2. Ultimele două opinii sunt pe cale de a fi larg acceptate, în primul rând, de cei care cred că ne merităm soarta. Că multe dintre nenorocirile de mai sus, inclusiv pocirea imaginii, ni le facem cu mâna noastră. E drept, uneori, acţionăm şi ca o consecinţă directă a unui semnificativ impuls. „Prietenii” ştiu din partea cui vine provocarea, de ce este declanşată şi cum se manifestă.

EPILOGTendinţele aproape suicidare ale evoluţiei României, în acest prim sfert de secol 21, vin ca o mănuşă pe mâna tot mai viguroasă a NOII ORDINI MONDIALE – NOVUS ORDO SECLORUM. Vestea bună (good news) – dacă ne încălzeşte cu ceva – este că nu suntem singurii în această situaţie. Vestea proastă (bad news) este că noi suntem în vârful lănciilor şi nu este nicio noutate (no news) că ţintele ce urmează a fi străpunse – „glasul sângelui”, apartenenţa la o rasă, la un popor, la o cultură, la o religie – au o duritate redutabilă, care le-a permis să reziste de la începuturile omenirii până în prezent. Originea etno-culturală este considerată, mai ales în cercurile naţionaliste, ca fiind „ultima linie de rezistenţă împotriva haosului”.

Citiţi şi: 
Iluzii anesteziante în care cred românii şi care blochează evoluţia şi dezvoltarea poporului român, a societăţii româneşti, a RomânieiMafia internaţională asasinează suveranitatea naţională (I) 
Francmasoneria sfidează România

yogaesoteric
14 martie 2017 

Prof. dr. Constantin Ciutacu: «Clasa politică apare ca un veritabil detaşament al legiunii străine»

Am trăit, ca într-un vis, un sfert de secol de speranţe neîmplinite. Când s-au dus anii? Suntem şi mai săraci şi un pic mai bătrâni… Statul este bolnav, iar economia, câtă a mai rămas, este din nou în recesiune; firmele dau faliment cu miile pe semestru, investiţiile scad vertiginos, capitalismul autohton are, cum se spune într-un film, o „reţetă secretă”, originală, dar pierzătoare, la fel ca democraţia. România nu este, cum ne-am fi aşteptat, „tigrul” economic al Europei Centrale şi de Est. Cine ne-a pus beţe în roate? Nu căutaţi răspunsuri pe Google. Cauza e aici, la noi, în perfidia cu care ne-au dirijat politicienii români. Niciodată, în istorie, clasa politică românească n-a fost mai ruptă de popor şi mai puţin iubitoare de ţară. Un fost ministru secretar de stat, neimplicat politic, actualmente director la Institutul de Economie al Academiei Române, Constantin Ciutacu, are curajul să pună degetul pe multe dintre rănile care ne dor de 25 de ani.

„În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 ţări din Europa.”

Reporter: Mulţi au uitat, alţii n-au ştiut niciodată… Cum stătea România, din punctul de vedere al integrării economice cu ţările dezvoltate, în 1989?

Prof. dr. Constantin Ciutacu: În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 ţări din Europa. Exista platforma Pipera, creată de francezi, unde se construiau calculatoare. Autocamioanele şi autobuzele fabricate la Braşov şi Bucureşti erau patente germane. Avioanele Rombac erau cumpărate de la englezi. Locomotivele de la Electroputere Craiova erau patent elveţian. La Reşiţa se fabricau motoare de vapoare după licenţa Renk din Germania. Centrala nucleară de la Cernavodă provenea din Canada. Putem spune, şi nu suntem nostalgici, că începusem să ne integrăm acceptabil cu economiile mari ale lumii. România era a treia ţară din lume, după SUA şi Japonia, care fabrica anvelope gigant pentru autobasculante de peste 110 tone. Doar două ţări din lume făceau şuruburi cu bile: România şi Japonia. Acestea se foloseau în industria nucleară şi aerospaţială.

R.: În 1990, Petre Roman a afirmat că industria românească era un „morman de fiare vechi”. Ce am avut şi ce am pierdut în ultimii 25 de ani, domnule ministru?

Prof. dr. C. C.: A fost cea mai nefericită declaraţie de politician de după 1989, care ne urmăreşte până azi. Referindu-se la industrie, că e de dat la fier vechi, fostul prim-ministru dorea să spună lumii că întreaga economie a României comuniste nu merita doi bani. Ale cui interese le-a servit această etichetă? Rămâne o pagină de istorie. Ca să combatem această viziune, cităm date statistice la întâmplare, din diferite domenii: România producea 14 milioane de tone de oţel în 1985; azi, doar 3 milioane. Producea 400.000 tone de aluminiu în anul 2000, o prelungire surprinzătoare a succesului din timpul dictaturii. Azi produce pe jumătate. Eram recunoscuţi ca buni constructori de motoare electrice şi produceam, în 1980, 19 milioane de kilowaţi, faţă de 700.000 kilowaţi, cât producem în prezent. Ieşeau pe poarta fabricilor 1.600 de excavatoare în 1980; niciunul azi. Ieşeau 71.000 de tractoare; niciunul azi (am construit fabrici de tractoare în Egipt şi Iran, care funcţionează şi acum, în timp ce în România au murit). Fabricam 600 de vagoane de pasageri pe an în 1984; azi, niciunul. Cât despre vagoanele de marfă, construiam 14.000 de bucăţi pe an; azi, abia 800 (cel puţin 100.000 vagoane de marfă au fost tăiate şi vândute la fier vechi în ultimii ani). În fine, produceam 144 de nave de tonaje diferite; azi, după cum se ştie, nu mai producem niciuna. Sticlăria e prăbuşită. Săpunul a dispărut (Palmolive a plecat). De altfel, potrivit statisticii oficiale, după anul 2000, au fost exportate 50 de milioane de tone de „fier vechi”, „deşeuri” de cupru, aluminiu şi alte neferoase, în valoare de peste 10 miliarde de euro! Am exportat lemn brut în valoare de peste 8 miliarde de euro, şi alte produse brute (cereale, fructe, animale vii etc.) în valoare de alte 5 miliarde de euro! Prelucrarea acestora în România ar fi însemnat crearea a milioane de locuri de muncă!

„Practic, întreaga economie naţională a fost oferită fără nici o logică şi fără a se spune cel puţin că este cadou sau pradă de război.”

R.: Ameţitoare cifre… Cum stau lucrurile în domeniul petrolului?

Prof. dr. C.C.: Iată situaţia la zi în domeniul petrolului: România producea 13 milioane de tone de petrol în 1970, şi numai… 6 milioane azi. Suspect. Cineva nu raportează corect. Nu am nicio încredere în această cifră, atât timp cât nu ştiu dacă toate sondele au contoar. Au contoar, domnilor? Trebuie să plătească redevenţe la tona de ţiţei brut, dar dacă scoţi 8-10 milioane de tone şi raportezi numai 6? Cu cât păgubeşti statul? Petrolul se scoate mult şi se rafinează în alte ţări. De aici, deduceţi consecinţele. Înainte de 1989, produceam 8,5 milioane de tone de motorină, şi mai producem doar 2 milioane. Produceam 10 milioane de tone de păcură. Nu mai producem nimic. Produceam 500.000 de tone de uleiuri minerale. Azi, nimic. Pe de altă parte, aţi observat că nici distribuţia gazelor nu mai este a noastră. Cine măsoară producţia? Cine măsoară distribuţia?

R.: După 1990 s-a schimbat, deci, peisajul industrial. S-a creat o falie între marea şi mica industrie. De ce s-a întâmplat acest fenomen?

Prof. dr. C.C.: Au venit „sfaturi” de la competitorii noștri europeni: faceţi IMM-uri, întreprinderi mici şi mijlocii, daţi afară muncitorii din marile uzine, închideţi mamuţii industriali. Produceţi kit-uri, componente, nu produse integrale. Faceţi cabluri, radiatoare, sisteme de frânare şi anvelope, nu locomotive şi tractoare. Parcă intenţionat, nu a existat o viziune politică de dezvoltare, ci doar una pentru distrugere; guvernanţii şi-au îndeplinit misiunea cu exces de zel. Nu mă poate convinge nimeni pe mine că nu a fost totul pe bază de program, o teorie a conspiraţiei. UE a fost creată pe baza comunităţii economice a Cărbunelui şi Oţelului. Deci, România nu putea să intre în grila europeană cu industria siderurgică de 14 milioane tone de oţel. A trebuit lichidată şi ca un „bonus” pentru admiterea în UE.

R.: Care au fost primele mari greşeli istorice ale politicienilor, în urma cărora s-a dat startul la jaful naţional?

Prof. dr. C.C.: Prima a fost restituirea „părţilor sociale” – o privatizare pe bani adevăraţi, începută surprinzător de Ceauşescu. FSN-ul a restituit aceşti bani pentru a cumpăra bunăvoinţa oamenilor, chiar cu banii lor! Această măsură anti-economică, din cauza căreia fabricile şi uzinele au rămas fără capital lichid, a condus, de fapt, la excluderea cetăţenilor de la un drept de proprietate plătit cu munca lor; a fost o re-naţionalizare a unei părţi a capitalului social, destinată ulterior şi cedării controlului economiei către interese de grup, mai ales străine. A doua mare eroare a fost privatizarea „de masă”, fără proceduri şi fără reguli de protecţie a acţionarilor minoritari; viitoarele certificate de acţionar au fost cumpărate pe nimic de cei care ştiau ce va urma. Atunci s-a spus că se privatizează numai 30% din capitalul societăţilor comerciale, lăsându-se de înţeles că vor mai primi şi restul de 70% în viitor, care viitor nu a sosit încă nici în anul 2014! S-a anunţat totodată că sectoarele strategice nu se vor privatiza. Dar au venit pe urmă FMI, Banca Mondială şi societăţile externe de consultanţă, care au dictat, şi guvernele au promovat, controlul total, fără luptă, şi fără niciun câştig, asupra întregii economii. Practic, economia naţională a fost oferită fără nici o logică şi fără a se spune cel puţin că este cadou sau pradă de război, celor care, chipurile, au făcut lobby pentru integrarea României în Uniunea Europeană.

„«Veniţi în românia, că vă garantăm sclavia pe bani puţini şi vă menţineţi competitivitatea». Acesta a fost, în esenţă, programul de guvernare al ultimilor 25 de ani.”

R.: Vă rog să continuaţi descrierea peisajului economic românesc de azi, la 25 de ani de la răsturnarea „dictaturii de dezvoltare”.

Prof. dr. C.C.: A dispărut întreg sectorul industriei de textile, confecţii, tricotaje (filaturi, ţesătorii, fabrici de stofă şi postavuri, întreprinderi de pielărie şi încălţăminte, toate concepute într-un sistem integrat); a fost închis sectorul agroalimentar (36 fabrici de zahăr, fabricile de ulei, de preparate din carne, de lapte şi produse lactate, zeci de fabrici de nutreţuri combinate etc.); nu mai sunt majoritatea fabricilor din industria lemnului şi mobilei, din industria cimentului, a lacurilor şi vopselelor, a medicamentelor, din sectorul construcţiilor de maşini, al exploatărilor miniere de feroase şi neferoase, de cărbune etc.; s-au desfiinţat întreprinderile agricole de stat şi cele de mecanizare a agriculturii, staţiunile de cercetări agricole şi, în general, marea majoritate a institutelor de cercetare-proiectare; au dispărut industria electronică, electrotehnică, de mecanică fină, optică, automatizări etc. Baza naţională de soiuri de plante şi rase de animale a fost pulverizată. România nu mai are astăzi un pachet naţional de seminţe, soiuri, hibrizi, de culturi cerealiere, plante tehnice, legume etc. A fost distrus aproape în totalitate sistemul de irigaţii, construit prin îndatorarea dureroasă de la Banca Mondială, pentru a cărei plată românii au contribuit zeci de ani; au fost abandonate programele de combatere a eroziunii solului, de îndiguiri şi desecări, dar şi cele de irigaţii în curs (canalul Siret-Dunăre sau Bucureşti-Dunăre). Întreaga economie naţională a fost pur şi simplu pulverizată şi lăsată fără nicio logică structurală.

R.: Care sunt consecinţele asupra populaţiei, derivate din acest peisaj apocaliptic, desprins parcă dintr-un film SF cu „terminatori”?

Prof. dr. C.C.: Treptat, România s-a transformat într-un paradis al multinaţionalelor care controlează industria, agricultura, transporturile, construcţiile, comerţul, sectorul financiar-bancar etc. şi care îşi promovează reglementări legale în interes propriu. Românilor le-au rămas întreprinderile mici şi mijlocii – de fapt, microîntreprinderile; dintre cele aproximativ 500.000 înregistrate, peste 200.000 nu au niciun angajat! Românii au astăzi libertatea să se ocupe de economia şi afacerile de subzistenţă; astăzi, avem şi industrie de subzistenţă, nu doar agricultură; şi construcţii şi transporturi şi alte servicii de subzistenţă, pretinzând că acţionăm pentru dezvoltare inteligentă, inovativă şi durabilă. Nimic nu este mai durabil decât subzistenţa, aceasta este strategia noastră naţională, după ce am făcut praf marile companii. Brandul României este subzistenţa, atât în interiorul ţării, cât şi pe celelalte pieţe ale muncii unde lucrează cetăţenii români. Nici după 25 de ani, clasa politică, veritabil detaşament al legiunii străine, terminatorul României moderne, nu a realizat importanţa unei reglementări prin care salariaţii să-şi investească o parte din salariu în compania proprie. Întreaga economie putea fi salvată prin participarea financiară a salariaţilor, printr-o reglementare prin care salariile reinvestite să fie scutite de impozite şi contribuţii.

R.: A existat, în toţi aceşti ani, un fir roşu care să lege cele 13 guverne ce s-au perindat pe la Palatul Victoria, de un proiect minimal, coerent de dezvoltare?

Prof. dr. C.C.: Fireşte că nu a existat! Zi de zi, guvernele şi clasa politică s-au ocupat numai de protejarea aşa-zişilor investitori strategici, prin scutirea de impozit pentru profitul reinvestit, şi nu de promovarea facilităţilor destinate salariilor reinvestite. Investitorii nu ar fi trebuit să primească niciun sprijin în România, pentru a-i plăti pe angajaţii români cu salariul minim sau pentru a-i angaja la negru, din raţiuni de competitivitate. „Veniţi în România, că vă garantăm sclavia pe bani puţini şi vă menţineţi competitivitatea!”. Acesta a fost, în esenţă, programul de guvernare al ultimilor 25 de ani. De altfel, se poate spune că fiecare program de guvernare anunţat a fost un program de neguvernare.

R.: Care sunt predicţiile dv. pentru următorii 25 de ani din viaţa economică a României?

Prof. dr. C.C.: Dacă şi în următoarele două decenii şi jumătate guvernul nu va putea să cumpere, din banii proprii, de 1 milion de lei piramidon, vaccinuri sau aspirină din producţia internă, fără avizul FMI sau al Comisiei Europene, România poate să dispară din peisajul statelor din Europa, rămânând un simplu indicator geografic.

Citiţi şi: 
Francmason, ministru, prim-ministru. Guvernele masonice ale României 
Iluzii anesteziante în care cred românii şi care blochează evoluţia şi dezvoltarea poporului român, a societăţii româneşti, a României 
Mesajul unui britanic pentru români: «Aveți o ultimă șansă să luptați pentru țara voastră înainte să vă fie luată cu totul!» 
 

yogaesoteric
11 martie 2017