............................................................................................................................................................................................................................................................................................. PENSIILE SPECIALE ȘI FONDURILE ALOCATE PARTIDELOR POLITICE DIN BUGETUL STATULUI REPREZINTĂ FURT DIN AVUȚIA NAȚIONALĂ

joi, 13 aprilie 2017

Rothschild recunoaște că acest clan a creat Israelul

Lordul Jacob Rothschild a recunoscut că familia sa a jucat un rol „crucial” în crearea Israelului, într-un interviu acordat ziarului Times of Israel.
Rothschild, în vârstă de 80 de ani, a afirmat într-un interviu recent că strămoşii lui „au ajutat la deschiderea drumului pentru crearea Israelului”, forţând guvernul britanic să semneze Declaraţia Balfour din 1917. Mulţi sunt de părere că cei din clanul Rothschild au instrumentat Primul Război Mondial şi că au aşteptat până în 1917, când Anglia a dat semne că ar avea probleme. Familia sionistă a promis atunci guvernului britanic că ar putea convinge SUA să intre în război şi să asigure victoria britanicilor asupra Germaniei, cu condiţia ca guvernul britanic să predea controlul Palestinei sioniştilor.

Astfel a fost făcută Declaraţia Balfour, care reprezintă o scrisoare oficială a secretarului pentru relaţii externe din guvernul britanic, James Balfour, pentru Baronul Rothschild.
În document se afirmă că: „Guvernul Majestăţii sale consideră oportună înfiinţarea în Palestina a unui stat naţional pentru poporul evreu şi se vor face toate eforturile necesare pentru a facilita realizarea acestui obiectiv.
În timpul interviului televizat acordat pentru Times of Israel, Rothschild a relevat pentru prima dată rolul verişoarei lui, Dorothy de Rothschild.
Rothschild a descris-o pe Dorothy, care era adolescentă pe atunci, ca fiind „devotată Israelului”, spunând că „Ceea ce a făcut ea a avut o importanţă crucială”.
Rothschild a spus că Dorothy l-a pus în legătură pe liderul sionist Chaim Weizmann cu administrația britanică. Dorothy “i-a spus lui Weismann cum să se integreze, cum să se insereze în viaţa stabilimentului britanic, ceea ce el a învăţat foarte rapid ”.
Rothschild a afirmat că modul în care a fost obținută declaraţia a fost extraordinar. „A fost cea mai incredibilă demonstraţie de oportunism.” „Weismann merge la Balfour”, a descris Rothschild, „şi în mod surprinzător îi convinge pe Lord Balfour, pe prim ministrul Lloyd George şi pe majoritatea miniştrilor că această idee a unui stat naţional pentru evrei ar trebui să poată fi pusă în aplicare. Vreau să zic că este ceva foarte, foarte improbabil.”
Interviul a fost luat de fostul ambasador israelian Daniel Taub ca făcând parte din proiectul Balfour 100. Taub l-a intervievat pe Rothschild la conacul Waddeston din Buckinghamshire, un conac donat Marii Britanii de familia Rothschild în 1957, unde este păstrată această Declaraţie.
Potrivit ambasadorului Taub, Declaraţia Balfour a „schimbat cursul istoriei pentru Orientul Mijlociu”.
Publicaţia The Times informează că Rothschild a afirmat că familia lui era divizată la acea vreme în privinţa Israelului, comentând că unii membri „nu credeau că e o idee bună ca acest stat naţional să fie stabilit acolo”.
Şi scrisorile lui Dorothy sunt de asemenea ţinute la Waddeston. Ele descriu înţelegerile ei ulterioare cu diferiţi lideri sionişti şi sugestiile ei referitoare la organizarea unei conferinţe sioniste, conform publicaţiei The Times.
Rothschild a afirmat că Declaraţia a trecut prin cinci variante până să fie emisă în forma finală, pe 2 noiembrie 1917.
Alison Weir afirmă în cartea sa Ȋmpotriva unei mai bune judecăţi: Istoria secretă a felului în care SUA au fost folosite pentru a crea Israelul (Against Our Better Judgment: The Hidden History of How the U.S. Was Used to Create Israel) că variante ale declaraţiei au ajuns la sioniştii din SUA şi înapoi, înainte ca documentul să fie finalizat. Principalul autor al documentului a fost sionistul Leopold Amery.
Citiți și:

yogaesoteric
12 aprilie 2017


miercuri, 12 aprilie 2017

Adrian Severin, interviu din puşcărie


Fostul europarlamentar Adrian Severin rupe lanţul: „La ora actuală nu mai există niciun dubiu că au existat procese politice... Eu am fost vânat în afara ţării, țara m-a trădat, am fost acolo persoană deranjantă... Kovesi e instrumentul unor interese... Cred se apropie momentul în care aceste interese vor conveni că simbolul pe care îl reprezintă, trebuie înlocuit”.
Fostul europarlamentar Adrian Severin (foto) a făcut o serie de mărturisiri cutremurătoare despre viaţa de după gratii, culisele politicii, dar şi despre dosarul în care a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
Într-un interviu acordat jurnalistului Victor Ciutacu şi difuzat vineri, 24 martie 2017, în emisiunea Ediţie de seară de la România TV, demnitarul român povesteşte detalii şocante despre abuzurile din ancheta pe care însuşi fostul preşedinte Traian Băsescu a calificat-o, în momentul în care a izbucnit scandalul lobby-ului plătit făcut de Severin în Parlamentul European, ca fiind o chestiune de „siguranţă naţională”.
Fostul demnitar susţine că Băsescu l-a chemat la Cotroceni ca să îi comunice că, din investigaţiile serviciilor române de informaţii, rezultă că este nevinovat şi că a făcut foarte bine că nu şi-a dat demisia în acel context. În opinia lui Severin, fostul preşedinte a devenit victima sistemului „îngrozitor, care blochează România şi o dezumanizează”, sistem pe care l-a construit şi l-a crescut, dar pe care nu l-a controlat, în realitate, niciodată.
În opinia lui Adrian Severin, nici şefa DNA, Codruța Kovesi, nu este cea care „taie şi spânzură” în sistemul anticorupţie pe care îl păstoreşte, ci doar un instrument al unor interese, indiferent că este sau nu conştientă de acest lucru. Singurul lucru care ar putea readuce normalitatea, în locul climatului de „frică şi ură” din România de azi, este, spune fostul europarlamentar, schimbarea nu atât a persoanelor, ci a regulilor jocului.
Iată interviul acordat de fostul europarlamentar Adrian Severin la emisiunea Ediţie de seară:
Victor Ciutacu: Cum se simte un fost vicepremier, fost preşedinte al Adunării Parlamentare OSCE în spatele gratiilor?
Adrian Severin: Este o bună întrebare: trăiesc o experienţă pe care nu o doresc nimănui, dar o experienţă care, pe mine personal, mă îmbogăţeşte şi din cauza aceasta am şi acceptat să avem această întâlnire şi acest interviu. Pentru că mi se pare important să transmit şi acest mesaj: mă îmbogăţeşte pentru că aflu o serie întreagă de aspecte de viaţă pe care altminteri nu aș fi avut prilejul să le aflu, am ocazia, zic eu fericită, de a vorbi cu oameni necăjiţi, cu oameni care au o poveste de viaţă tulburătoare – chiar şi cei care îşi recunosc vina, se spune că sunt mulţi care nu îşi recunosc vina, dar sunt mulţi aici care îşi recunosc vina.
Răul nu este făcut de cei care trăiesc sau lucrează aici, ci de cei care au creat o societate strâmbă, şi din punctul acesta de vedere mă simt şi eu vinovat. Dau un exemplu concret: aflu acum cu stupefacţie că neglijenţa în serviciu nu a fost încă abrogată. În 1990, când am intrat pentru prima oară în guvern şi eram, printre altele, ministrul Reformei, discutam să abrogăm urgent această infracţiune... Au trecut 27 de ani.
Sigur, nu era răspunderea mea directă, dar mă consider şi eu vinovat că această infracţiune stalinistă a rămas în Codul Penal. Vorbeam, când eram tânăr jurist-consult stagiar, în timpul regimului comunist, că este o infracţiune aberantă şi că trebuie scoasă, iar după 27 de ani este încă în vigoare şi aduce aici oameni care nu au săvârşit nimic cu rea intenţie, ci doar a fost neglijenţă. Asta nu înseamnă că nu trebuie să plătească pentru neglijenţă, dar faptul că traversezi strada pe roşu îndreptăţeşte pe poliţist să-ţi dea amendă dar nu să te trimită în închisoare.
V.C.: Aveţi de executat 4 ani de puşcărie pentru o faptă pe care o contestaţi dar care în alte ţări face parte din legislaţie, mă refer la povestea cu lobby-ul, care dvs. v-a fost reţinută în sarcină ca o infracţiune asimilată corupţiei.
A.S.: Nu mi-a fost reţinut lobby-ul, nu are importanţă, a fost mai rău decât atât...
V.C.: Care e infracţiunea concretă?
A.S.: Infracţiunea concretă este mită şi traficul de influenţă... Sigur, unul dintre judecători m-a achitat, dar asta nu are nicio importanţă.
V.C.: Aţi luat mită?
A.S.: După părerea mea nu s-a probat nimic pentru că nu a fost nicio probă validă în acest dosar. Singura probă, de fapt, a fost un film pe care experţii l-au considerat ca fiind contrafăcut, numai că această expertiză nu a fost acceptată de instanţă şi chiar dacă...
V.C.: Traficul de influenţă se cheamă lobby în altă ţară...
A.S.: Da, sigur că da... Noi considerăm că lobbyul este trafic de influenţă şi această chestiune nu a fost reglementată în România. Acum câţiva ani ni s-a spus că nu putem reglementa pentru că o anumită ambasadă a spus că România nu este încă pregătită să aibă o asemenea legislaţie. Dar, sigur că da, noi vorbim despre un cod penal care defineşte infracţiunile atât de larg, încât aproape toată lumea din ţara asta e „pușcăriabilă”, probabil numai sugarii nu sunt susceptibili de a fi trimişi la închisoare.
V.C.: E o ironie a sorţii că şi părinţii actualelor coduri au ajuns să fie victime (ale propriilor coduri).
A.S.: Dar, repet, istoria mea e interesantă, istoria mare va scrie odată...
V.C.: În nebunia aia circula zvonul că i-au luat pe oamenii ruşilor...
A.S.: Şi asta e o chestie interesantă, pentru că atunci când am aflat de condamnarea mea m-am suit în mașina unui avocat şi am plecat să mă prezint şi în drum, la radio, la o jumătate de oră după pronunțare, am auzit la un post TV o masă rotundă dedicată mie... Ştim foarte bine că mesele astea rotunde nu se organizează în 20 de minute – era pregătită din timp. Şi la acest talk show se spunea că am fost condamnat... iar cineva replică, citez aproximativ – să lăsăm condamnarea, important e că a fost omul ruşilor. S-au spus acolo nişte poveşti fantastice, le ascultam în mașină, despre cum am discutat eu cu ruşii, cu ucrainenii, ai fi zis că omul ăla a stat sub masă şi a ascultat ce am vorbit. Bineînţeles, totul fără nicio legătură cu adevărul. Dar ce era interesant era că cineva de la o anumită televiziune a dorit să acrediteze ideea că Adrian Severin nu e vinovat cu mită, este trădător şi de aia e pedepsit, înţelegeţi voi despre ce e vorba.
V.C.: Şi ceilalţi doi trădători ce pedepse au luat ?
A.S.: Austriacul a fost pedepsit pentru că, cu această ocazie, s-a aflat că a făcut evaziune fiscală: avea firmă de lobby , nu era ilegal dar au aflat că nu şi-a plătit taxele. Deci l-au condamnat pentru altele.
V.C.: Cu executare?
A.S.: Cu executare: trei ani şi jumătate. Iar slovenul s-a săturat... deşi OLAF-ul a declarat că nu a făcut nimic, a făcut un deal (înțelegere), iar la sfârşitul săptămânii, timp de 2 ani şi jumătate, face muncă în folosul comunităţii.
V.C.: Care e rolul lui Băsescu în condamnarea dvs.?
A.S.: Nu aș putea să spun... Eu pot să spun atât ca lucru cert: că în momentul în care scandalul a izbucnit, domnul Băsescu mi-a comunicat că vrea să ne vedem, ne-am văzut la Cotroceni şi mi-a spus că din investigaţiile serviciilor noastre rezultă că sunt nevinovat şi că foarte bine am procedat că nu am demisionat şi că mă lupt pentru aflarea adevărului. Domnul Băsescu a confirmat recent că discuţia a avut loc, dar nu a povestit conţinutul, a făcut-o în contextul în care l-am invitat ca martor în proces, în faza de apel.
V.C.: Şi v-a refuzat?
A.S.: Nu a refuzat, dar judecătorii nu au administrat nicio probă.
V.C.: Mă scuzaţi că sar de la una la alta. Nu e ciudat că Băsescu nu e acceptat ca martor pe nicăieri? S-a cerut martor la Bica, la Udrea, în diverse cauze, iar la dvs. a acceptat: nicăieri nu-l primesc.
A.S.: Pentru că poate ceea ce spune deranjează foarte tare, dacă tot felul de denunţători care aud ascultând pe la uşi sunt crezuţi: sunt aici o mulţime de oameni condamnaţi exclusiv pe denunţuri. Unele din cele mai fantastice: dacă ăştia sunt crezuţi, de ce nu ar fi crezut şi ex-preşedintele României? Eu nu sunt un tip ranchiunos, chiar nu urăsc pe nimeni.
Sigur, acest sistem, ale cărui fundamente au fost puse chiar de unii care au suferit rigorile propriilor lor experimente judiciare, a ajuns la magnitudinea, la caracterul lui teribil de azi, în timpul şi din cauza intervenţiei cu participarea directă a domnului preşedinte Băsescu.
Că a făcut-o intenţionat, sigur că da... Dacă şi-a dat seama unde va ajunge, nu ştiu... Cert e că azi cred că regretă anumite lucruri, oricum sistemul este îngrozitor, blochează România şi o dezumanizează.
Fără îndoială că trebuie să facem ceva... şi asta e mult mai important de făcut decât să stabilim vinovăţiile. Trebuie să stabilim ce e de făcut, ca să ieşim din această atmosferă cu două caracteristici fundamentale: ură şi teamă. Suntem o societate a fricii şi a urii. Vorbind de penitenciare... nu se poate ca aceste boli ale societăţii să nu se reflecte în penitenciare. Aici e locul în care aceste defecte ale sistemului social vin şi sunt decontate. Buba nu e aici, ci buba este în afară, acolo trebuie făcut urgent ceva... aici se distrug câţiva oameni, afară se distruge o ţară.
V.C.: Credeţi că Băsescu a avut control total pe instrumentele astea sau au avut alţii în numele lui, iar când a fost cazul l-au sărit de la ...?
A.S.: Nu ştiu dacă e foarte elegant să spun această poveste, dar nu cred că e o indiscreţie majoră. Când ne-am despărţit, la discuţia pe care am evocat-o mai devreme, în care mi-a spus că din datele pe care le deţine rezultă că e vorba despre o chestiune de siguranţa naţională... era de siguranţă naţională, un înalt demnitar român era prins într-o înscenare, era atacat ca să fie dislocat.
Era o chestiune de siguranţă naţională. Şi atunci, la vremea respectivă, i-am spus „ai spus despre mine că sunt un om singur, şi sigur, sunt un om singur – m-am băgat în luptă singur şi mi-am asumat riscul, dar să ştii că şi tu eşti singur, dar acum nu-ţi dai seama, îţi vei da seama în curând cât de singur ai fost când ai fost atât de anturat şi înconjurat de atâta lume”. Răspunsul la întrebarea dvs. este că, după părerea mea, n-a controlat sistemul, în general cei care au puterea vizibilă nu controlează aproape nimic. Puterea adevărată este puterea invizibilă.
V.C.: Li se oferă nişte plăceri minore...
A.S.: ... minore ca să poată să consolideze, puterea adevărată e invizibilă... Știu şi eu lucrul acesta şi așa e, fiecare credea că-l foloseşte pe celălalt. În realitate, cel folosit a fost domnul Băsescu. Şi desigur, atunci când n-a mai fost util, a început să aibă probleme din partea acestui sistem şi să spună el astăzi ce spuneam eu acum 7 ani.
V.C.: Momentan problemele se învârt în jurul lui în cercuri concentrice, dar încă n-au ajuns la el, pe persoana fizică.
A.S.: Oricum, eu n-aș vrea să fiu în pielea lui... Eu dorm mult mai liniştit aici decât doarme dansul. Şi n-aș vrea să fiu în pielea lui sub nicio formă. Dacă aș avea vreun sentiment de răzbunare aș zice că e bine ce păţeşte, dar nu am. Îmi pare rău pentru el, sincer îmi pare rău: copiii lui, rudele lui, fratele lui... chiar şi menţinerea fratelui în puşcărie, dincolo de perioada la care putea fi eliberat condiţionat...
V.C.: Asta cu reeducarea e un concept din anii 50...
A.S.: Într-adevăr, sunt acuzaţi şi deţinuţi care reproşează acestor comisii de eliberare condiţionată că nu dau recomandări favorabile, dar hotărârile lor sunt permanent atacate de parchet. Iar procurorii conduc instanţele, nu invers. Iar când ajung în instanţă, toate propunerile de eliberare condiţionată sunt anulate... Şi ce să facă oamenii din comisii? Pentru că într-o zi vor fi luaţi şi întrebaţi dacă favorizează infractorul... ar vrea să fie mai omenoşi, dar nu se poate în acest context, pentru că şi lor le e frică. Aici legea trebuie schimbată, e urgent.
V.C.: Cine vă reeducă pe dvs.?
A.S.: Sigur, eu sunt un infractor înrăit.
V.C.: Deţinutul care s-a spânzurat că nu a putut să-şi vadă neamurile îngropate, cel cu picioarele tăiate de care spuneaţi... era cazul să mai stea în puşcărie? Sigur, cel care s-a spânzurat am înţeles, era cu furt... o infracţiune banală... dar e urât să furi.
A.S.: Acum câteva zile eram la grefa penitenciarului şi am ascultat o discuţie de alături, un subofiţer de poliţie rutieră care venise să ia o declaraţie unui deţinut care văzuse un accident. Şi trebuia să-l povestească. El nu mai ţinea minte, e bolnav de schizofrenie paranoidă şi dublă personalitate acută... adusese şi certificatele medicale, iar subofiţerul era însoţit de o doamnă în civil, se uitau cu o tristeţe la aceste certificate... Şi întrebarea e: ce caută un om aici cu personalitate dublă? Trebuia trimis în spital, nu aici... Poţi să spui că are discernământ, dar aici nu e un loc unde se pot caza nişte oameni cu asemenea maladii. Îmi spunea un diplomat american care m-a şi vizitat aici că am devenit o societate crudă…
V.C.: Aţi fost vizitat de un diplomat american?
A.S.: Da, şi îmi spunea că până şi americanii, care au pedeapsa cu moartea, au ajuns să considere că am uitat de omenie. Când afară se demonstrează pe stradă zile întregi împotriva graţierii unor oameni... Nu la mine mă gândesc ... eu sunt gata să renunţ la graţiere, să se dea o listă cu cei 20 care trebuie ţinuţi în închisori pentru raţiuni politice ... şi să-i lase pe amărâţi să plece acasă. Practic, toată demonstraţia s-a făcut să nu iasă din puşcărie câteva persoane.
V.C.: Voiculescu în principal...
A.S.: Vorbim de morţi... De ce nu vorbim de morţii spirituali? Sunt aici oameni morţi pe dinăuntru, o să-l vedeţi pe Voiculescu când iese, pare ok, dar părerea mea e că pe dinăuntru suferinţa a lăsat urme adânci. Am vorbit, suntem pe același etaj... au mai existat momente de intersecţie... Aici nu este o fabrică a morţii cum erau puşcăriile comuniste, naziste dar e o morgă a sufletelor şi nimeni nu e fericit aici, nici cei salariaţi. Pentru mine e mai simplu, vine seara, mă culc aici şi asta e viaţa... dar ei se duc acasă cu toată încărcătura negativă de aici, îi așteaptă copiii, familia... Sunt convins că le trebuie câteva ore să se decupleze de ce au trăit aici. Eu vorbesc de bolnavi, dar gândiţi-vă că şi salariaţii trăiesc printre aceşti bolnavi. Nici în spitale nu se ţine o igienă perfectă, cum poţi s-o ţii aici cu atâţia oameni? Sunt oameni cu igienă, cu educaţie deficitară, sunt oameni săraci, pe care societatea i-a marginalizat. Sigur, au greşit, dar ce facem?
Vorbim despre o cifră, o proporţie uluitoare: în România pedepsele sunt de 7 ori mai mari decât în Europa. Păi dacă vrem o ţară ca afară... hai să reducem de 7 ori pedepsele. Eu aș avea o propunere, fără răutate, ca dna Alina Gorghiu, doamna Alina Ţurcan să facă un sejur de 2 săptămâni aici, să stea aici... şi nu aici la Rahova, aici e bine... la Târgșor, acolo unde stau femeile şi unde este sinistru.
V.C.: Are dna Bica nişte povestiri...
A.S.: Sigur, şi aici sunt şi oameni violenţi, nervoşi, trag de gratii, nu vă imaginaţi ce răbufniri de furie sunt aici... ce simţi când auzi cum bate cu scaunul în uşa de tablă. Nu vă imaginaţi ce atmosferă era aici când erau acele manifestaţii... era o tăcere totală. Sunt două lumi paralele, cea de afară şi cea din interior. Dar nu despre asta e vorba, e vorba despre ceea ce spun acei oameni, că vrem o ţară ca afară... păi afară bunătatea şi toleranţa sunt valori măcar proclamate.
Aici era o manifestare a urii, să vrei răul – nu a fost manifestare la reducerea salariilor, nu au ieșit în stradă pentru alte nenorociri, în schimb au ieşit pentru ce, ca să se opună unui act de clemenţă, unui act de iertare. Dacă facem sondaje, toţi suntem creştini, mustim de creştinism şi când e proba realităţii nu se întâmplă nimic. Cât am putut percepe eu, în penitenciar a fost o tăcere care îmbina uluirea, revolta, neputinţa, a fost o reacţie tăcută care reflecta faptul că era o lume paralelă cu tot ceea ce noi credem că sunt valorile care ar trebui să ne ghideze.
V.C.: În toată povestea asta, vârfurile au fost două vizibile: Coldea şi Kovesi, apoi Stanciu de la ÎCCJ fără complicitatea căreia nu se putea. E un trinom, nu un binom. Coldea a fugit din incintă, Kovesi mai are viitor? Sau numai prezent?
A.S.: Doamna Kovesi e prezentată de unii ca Anticorupţia, de alţii ca Antihristul. Eu cred că dânsa e instrumentul unor interese, poate că nu e conştientă – a fost totdeauna la fel – nu e femeia cea mai puternică din România, nu este ea cea care taie şi spânzură. În spatele ei au fost interese, instituţia, şi când aceste interese... cred că ne apropiem de momentul în care aceste interese vor converge către ideea că simbolul pe care doamna Kovesi îl reprezintă trebuie înlocuit, s-a epuizat.
S-ar putea să ajungem în situaţia paradoxală să regretăm că pleacă un simbol epuizat şi vine unul proaspăt... dornic să demonstreze... 
De aceea, în opinia mea, nu trebuie să ne preocupe foarte tare persoanele, ci schimbarea regulilor jocului. Ce văd acum la televizor este uluitor: Guvernul se scuză că guvernează, Parlamentul se scuză că legiferează... partidele se scuză că au câştigat alegerile.
De aceea îi spun şi lui Dragnea: mare atenţie – câştigi sau pierzi – dar dacă e să pierzi, măcar să pierzi cu demnitate. Măcar să poţi spune în ziua în care ai pierdut că totul e pierdut, mai puţin onoarea. Cine vine cu onoare aici e primit cu respect, cine vine cu onoarea pierdută are o puşcărie foarte grea.
V.C.: V-aţi gândit să faceţi vreun denunţ? Eu cred că foarte multă lume se plânge de...
A.S.: Nu. Eu cred că şi procurorii care au făcut rechizitoriul au fost trişti când l-au făcut, cu mine nu s-au purtat rău... au cedat, pentru că cel care a fost procurorul de caz mi-a spus că e o anchetă care n-ar fi trebuit să înceapă niciodată.
V.C.: În urma căreia aţi luat 4 ani cu executare...
A.S.: În urma căreia am luat 4 ani cu executare. A ieşit un rechizitoriu. Procurorul respectiv, procurorul de caz, a cerut să fie retrogradat. Nu din cauza mea. A cerut să plece din DNA şi să se ducă la judecătorie sau la tribunal.
Eu am fost vânat în afara ţării, țara m-a trădat, dar eu am fost acolo o persoană deranjantă.
V.C.: Care e viaţa pe care o duceţi aici?
A.S.: Pentru mine fiecare zi e o zi de învăţătură, nu de reeducare, ci de îmbogăţire. Discutam cu cineva de aici dacă educarea este ceea ce se poate face, reeducarea înseamnă că nu ai fost educat. Eu totdeauna am trăit o viaţă austeră relativ, viaţa aici e mult mai uşoară decât afară pentru mine, afară aveam răspundere, afară mă trezeam tot la ora la care mă trezesc aici. Pe la 6 dimineaţa. Deşi nu e obligatoriu să te trezeşti la 6 aici. Dincolo era obligatoriu să mă trezesc dimineaţa, pentru că trebuia să ajung la treabă. Nu dormeam nopţile. Acum dorm mult mai bine, nu am nicio hotărâre de luat, nu depind milioane de oameni de mine, nu trebuie să negociez cu nimeni nimic, nu trebuie să mă bat cu nimeni ca să obţin ceva pentru România sau pentru o anumită categorie socială. E linişte, bieţii oameni, salariaţii, ei trebuie să vină, să deschidă uşile. Eu trăiesc foarte bine aici, mi se deschid uşile. Trebuia să merg la spital într-o zi şi din cauza circulaţiei au folosit sirena. E prima oară când am mers cu sirena în România. Eu mergeam cu sirenă şi girofar în străinătate, când trebuia să ajung în întâlniri oficiale. Dar eu în România n-am mai mers cu sirena. Deci am un statut excepţional, ce să spun?
V.C.: Câţi sunteţi în cameră?
A.S.: E o cameră mai mică, cu 6 paturi.
V.C.: Aveţi colocatari celebri?
A.S.: N-aș zice, am 2 colocatari mai cunoscuţi: domnul Marian Iancu, şi dânsul are nişte pedepse astronomice pentru abuz în serviciu şi chestii d-astea, şi domnul Ovidiu Isăilă, fost senator şi fost director la ANAF... Vorbeaţi dumneavoastră de tot acest sistem cu SRI, DNA, totul e reglementat. La ora actuală nu mai există niciun dubiu că au existat procese politice. În sensul că ele au fost judecate înainte ca ele să înceapă. Oamenii erau condamnaţi pentru că trebuiau să fie condamnaţi.
Dacă un singur om a păţit așa ceva, n-avem nicio garanţie că mulţi alţii n-au păţit-o. E faimosul caz al judecătorului Stan Mustaţă. Preşedintele ţării spune că a fost scos din completul de judecată... Să spunem că Băsescu nu a zis adevărul, dar suntem siguri că a minţit? Până când afirmaţiile nu sunt verificate, putem da un verdict? Dar el stă în continuare în penitenciar de maximă siguranţă în sistem închis.
V.C.: Aveţi o boală care nu e uşoară, v-aţi operat în penitenciar?
A.S.: Nu, m-am operat înainte de a ajunge aici, dar sunt în perioada de supraveghere...
Trebuie să mă duc din timp în timp şi să fac investigaţii medicale. Ar fi trebuit să fac chimioterapie, dar s-a înlocuit cu o procedură de supraveghere. Eu mă mir că presa a fost discretă, eu n-am vrut s-o mediatizez, iar în timpul procesului avocaţii mi-au zis să prezint problema medicală, dar eu nu cer milă nimănui, pentru că mă consider nevinovat şi voiam să fiu achitat pentru fapta propriu-zisă. La ultimul termen avocatul a spus „nu se poate, uite, aţi primit deja o condamnare în fond”... Familie, toată lumea pe capul meu. Am zis „bine, prezentaţi-o”, eu nu vreau să cer nimic. Şi a prezentat-o instanţei. Rezultatul a fost că au dat 9 luni de închisoare în plus.
V.C.: Pe cancer iei spor de 9 luni?
A.S.: Singura probă din apel a fost aceasta, proba de circumstanţiere cum se spune, un dosar medical. Şi rezultatul a fost că au dat încă 9 luni de zile. Ştiţi care e problema cu moartea? E bine că moartea nu poate fi decât o singură dată, cum spunea Shakespeare, dacă mor azi nu mai mor mâine. Deci nu e nicio problemă.
V.C.: Peste 4 zile e ziua dvs. de naștere... pe 28, da... nu cred că vă amintiţi...
A.S.: Da...
V.C.: Sună ciudat să urez cuiva de aici la mulţi ani, dar eu o fac... mulţi ani în libertate, dacă se poate.
A.S.: Mulţumesc, așa e urarea aici... Dar noi suntem liberi, să ştiţi. Libertatea are multe dimensiuni, poţi să fii liber pe dinăuntru, chiar dacă eşti constrâns afară şi poţi să fii liber afară şi constrâns în lăuntru.
V.C.: La anul facem un interviu de ziua dvs.?
A.S.: Da, vă mulţumesc, dacă cei de aici o să permită.
V.C.: Un mesaj de transmis poporului, familiei?
A.S.: Nu m-am gândit la un mesaj special, dar cred că trebuie să ne unim ca oameni şi ca naţie, suntem dezbinaţi, trăim într-un război mondial în acest moment. Nu am niciun fel de dubiu asupra acestui lucru. Omenirea se îndreaptă spre un război şi mai dur şi cred că pentru a ne salva ca oameni şi ca naţie trebuie să redescoperim omenia şi solidaritatea. Vorbim atât de mult de corupţie, dar nu înţelegem că cele mai grave forme de corupţie în România de astăzi sunt prostia şi neomenia. Acestea-s cele mai grave. Şi dacă am reuşi să scăpăm de ele, probabil că neamul ăsta ar avea un viitor.

yogaesoteric
10 aprilie 2017

Informare cu privire la termenul din 7 aprilie 2017

 
La termenul din data de 7 aprilie 2017 de la Tribunalul Cluj, instanța aștepta un răspuns din partea autorităților franceze la cererea de autorizare a continuării procesului aflat pe rolul acestei instanțe. În lipsa acestei autorizări, Tribunalul Cluj nu poate continua judecarea procesului în ceea ce îl privește pe Gregorian Bivolaru, deoarece extrădarea sa s-a făcut pentru un alt dosar.
 
Autoritățile franceze au apreciat că cererea de autorizare nu a fost completă și au cerut Tribunalului Cluj formularea unei noi cereri în acest sens. 

La acest termen, Gregorian Bivolaru și avocații săi au reafirmat că instanța de fond a constatat neregulile și abuzurile comise în acest dosar fabricat la comandă politică și a dat soluția corectă, cea de achitare. Reamintim că Parchetul a făcut apel la această decizie, apreciind că 8 ani nu au fost suficienți pentru administrarea probelor și audierea martorilor.

Tribunalul Cluj a stabilit următorul termen pentru data de 12 mai 2017.
 
 
Biroul de presă MISA
10 aprilie 2017


Francmasoneria, securitatea şi regimul comunist. Operaţiunea «Oculta»


Activitatea de represiune împotriva francmasoneriei a organelor Siguranţei şi, ulterior, ale Securităţii, nu a fost declanşată imediat după preluarea puterii de regimul comunist. Justificarea oficială, dată ulterior de Securitate, a acestei aparente indiferențe faţă de acţiunile francmasoneriei este legată de revenirea, după 1944, în funcţia de Inspector General la Siguranţă a lui Romulus Voinescu, el însuşi francmason, care nu putea lua măsuri împotriva fraţilor săi şi care, în momentul îndepărtării sale din funcţie, ar fi sustras din arhiva Siguranţei toate dosarele şi documentele privitoare la problema francmasoneriei. Materialul documentar sustras de acesta a fost redescoperit de organele Securităţii abia în 1951-1952, când începuseră deja arestările masive în rândul masonilor.
Consecinţa acestei situaţii a fost că nu s-au luat niciun fel de măsuri împotriva francmasoneriei mai mulţi ani după 1945, situaţia rămânând neschimbată chiar şi după arestarea membrilor organizaţiei contrarevoluţionare Mişcarea Naţională de Rezistenţă, când s-a descoperit implicarea unor vechi masoni în susţinerea acesteia.
Arestarea conducerii francmasoneriei române
Situaţia nu a cunoscut o schimbare semnificativă, din acest punct de vedere, nici după înfiinţarea, în 1948, a Securităţii Poporului. Aceasta s-ar fi datorat faptului că organele Securităţii au preluat această problemă fără a dispune de niciun informator – sau, cel puţin, aceasta era justificarea oficială în 1956. La aceste lipsuri moştenite de la structurile fostei Siguranţe, se adaugă atitudinea noilor cadre ale instituţiei, care ar fi abordat problema cu superficialitate, lăsându-se influenţaţi de concepţia greşită, moştenită de la Siguranţă, potrivit căreia masonii – oameni în vârstă şi neserioşi prin ritualul lor absurd – ar fi încetat singuri orice activitate.
Totul s-a schimbat începând cu anul 1949, când a fost reţinut „grupul” Stănciulescu-Tomescu şi cu arestarea, în 1951-1953, a întregii conduceri a francmasoneriei române, în frunte cu Constantin Bellu. Cu această ocazie a fost confiscată şi o parte a arhivei lojilor din România şi s-a reuşit înspăimântarea tuturor francmasonilor din ţară, rămaşi încă în libertate, într-o măsură suficientă încât să nu mai reia activităţile „masonice”.
Cu toate acestea, aflându-se, din unele surse, că unii din masonii rămaşi liberi din Bucureşti şi din provincie mai aveau încă întâlniri ocazionale sau de prietenie, în cursul cărora discută şi comentează evenimente politice interne şi internaţionale, în favoarea ţărilor capitaliste, Direcţia a III-a a Securităţii hotărăşte, la 1 octombrie 1956, deschiderea unui dosar de evidență în problema francmasoneriei, pentru luarea în evidenţă a elementelor francmasonice mai principale [sic!] şi a fi lucrate informativ în vederea stabilirii activităţii ce eventual o desfăşoară.
Interesul scăzut al Securităţii
Dosarul de evidență în această problemă a fost menţinut deschis până în anul 1975, deşi sediul său este mutat ulterior de la Direcţia a III-a (din 1967 – Direcţia I) la Securitatea Municipiului Bucureşti. În perioada 1960-1975, în urma activităţii organelor de Securitate în această problemă, au fost identificaţi şi verificaţi peste 500 foşti francmasoni, obţinându-se şi informaţii privind unele încercări din exterior de reluare a activităţii francmasonilor în R.S. România, existenţa unor grupări restrânse de asemenea elemente şi preocupări izolate de a se restabili legături cu cercuri ale emigraţiei reacţionare din Occident şi de a organiza ajutorul francmasonic în România.
Cu toate acestea, interesul Securităţii pentru această problemă continuă să se menţină scăzut, motiv pentru care, în 1975, căpitanul Petre Ionescu, din cadrul Securităţii Municipiului Bucureşti, propune şi i se aprobă închiderea dosarului de problemă privind elementele duşmănoase din rândul fostei francmasonerii române, aducând următoarele argumente:
Analizând situaţia operativă din problemă, se constată că majoritatea elementelor au decedat, iar cele rămase în viaţă, datorită vârstei înaintate, nu mai prezintă pericol potenţial.
În prezent, în evidenţele Securităţii Municipiului Bucureşti, se află un număr de 3 elemente din această categorie, fiind şi fost condamnate pentru infracţiuni contra securităţii statului, urmărirea lor continuându-se în cadrul problemei 891 – foşti condamnaţi fără nuanţă politică. Menţionăm, de asemenea, că nici în cadrul Direcţiei I nu există un asemenea dosar de problemă.”
Cu toate că s-a efectuat cu aprobarea conducerii Securităţii, închiderea dosarului de problemă în 1975 a fost îndelung criticată ulterior, când s-a hotărât redeschiderea sa sub numele de cod „Oculta”:
Datorită desfiinţării acestei probleme de muncă, în acest domeniu nu s-au mai întreprins măsuri organizate de cunoaştere şi prevenire şi, drept consecinţă, nu se cunoaşte situaţia prezentă a foştilor francmasoni din ţară şi din străinătate, în special a celor care au fost condamnaţi pentru activitate ostilă, precum şi a descendenţilor acestora […] şi nu a existat o preocupare temeinică pentru depistarea emisarilor francmasoneriei şi a canalelor de legătură […].
Ca urmare, aparatul de securitate, nefiind instruit şi orientat cu privire la această problemă, nu cunoaşte formele şi metodele specifice ale acţiunilor ostile desfăşurate de francmasonerie şi […] nu este în măsură să sesizeze particularităţile activităţii de nuanţă masonică a elementelor din baza de lucru suspecte sau să identifice persoanele racolate de organizaţie.
1981 – francmasoneria denigra regimul politic
Începând cu anul 1981, francmasoneria redevine brusc o problemă de mare importanţă pe agenda Securităţii. Motivaţiile acestei bruşte schimbări de atitudine se refereau mai ales la activitatea francmasoneriei din exterior. Se citează, în acest sens, acţiunile Supremului Consiliu pentru România, care denigra regimul politic din România şi făcea apel la redeşteptarea lojilor francmasonice româneşti, vizitele în România ale unor masoni din străinătate, suspectaţi a fi în slujba unor servicii de spionaj occidentale, dintre care unii ar fi proferat diferite ameninţări la adresa autorităţilor române precum cea de a se folosi de relaţiile lor masonice pentru a distruge turismul românesc, menţinerea legăturilor unor vechi membri ai lojilor din ţară de exemplu: Panait Stănescu Bellu, Vasile Florescu, Alexandru Bilciurescu cu Marcel Schapira, aflat la Paris, intrarea în contact a unor intelectuali români cu francmasoni din străinătate cu ocazia călătoriilor efectuate de aceştia în Occident etc.
Toate acestea nu par, însă, justificări suficient de credibile ale interesului acordat francmasoneriei din anul 1981. Supremul Consiliu pentru România se înfiinţase încă din 1969, legături ale intelectualilor români cu persoane bănuite de apartenenţă la francmasonerie din Occident erau semnalate de multă vreme, după cum vizitele unor masoni străini în România se produseseră şi anterior.
Cel mai probabil, toate acestea nu reprezintă decât justificări ulterioare ale unei hotărâri luate din cu totul alte motive. în ceea ce priveşte adevăratul motiv al reconsiderării problemei francmasoneriei. Documentele nu oferă date suplimentare, dar este de remarcat coincidenţa acestei schimbări de atitudine a conducerii Securităţii cu scandalul lojei masonice italiene „Propaganda Due”, care a izbucnit în 1981, afectând întreaga clasă politică din Italia şi care a beneficiat de atenţia mass-media din întreaga lume.
În rapoartele Securităţii apar referiri la acest scandal, extrase din presa italiană, reproduceri ale declaraţiilor unor oficiali italieni – precum cele ale lui Aldo Bozi, preşedintele Partidului Liberal Italian, membru al comisiei de anchetă a parlamentului italian în cazul lojei „P2”, care afirmă că, în România, s-ar găsi membri ai lojei amintite.
Este de remarcat, de asemenea, faptul că prima unitate care arată un interes deosebit francmasoneriei după închiderea dosarului de problemă în 1975 este Centrul de Informaţii Externe (U.M. 0544), care preia multe din informaţiile presei occidentale referitoare la masonerie şi caută să prezinte practicile lojei „P2” ca fiind generalizate în cadrul francmasoneriei.
Toate acestea nu reprezintă, însă, decât o ipoteză, care nu este confirmată şi nici infirmată de documentele studiate. Oricum, pentru conducerea Securităţii, mai important decât să arate că îşi stabilea propria agendă în funcţie de speculaţiile presei occidentale, era faptul că astfel redescoperea un vechi „duşman”, în seama căruia putea pune toate acţiunile îndreptate împotriva regimului pe care îl apăra ba chiar, cu puţin efort, toate neajunsurile care apăreau în diverse sectoare de activitate din România.
Redeschiderea dosarului de problemă privind francmasoneria nu s-a produs, însă, din 1981. Aceasta s-a datorat, cel mai probabil, disputelor dintre diferitele unităţi ale Securităţii cu privire la compartimentul care ar fi trebuit să se ocupe de problema în cauză. La început, problema a căzut în sarcina U.M. 0544, dar, ulterior, ea a revenit compartimentelor care se ocupau de problemele interne (în special celor de informaţii interne şi contraspionaj), Direcţia I (Informaţii Interne) propunând, în 1982, deschiderea dosarului de problemă: „Persoane care desfăşoară activitate francmasonică” sub îndrumarea angajaţilor săi.
Câştig de cauză, în această privinţă, va avea însă Direcţia a III-a (Contraspionaj), care va aduce drept argument pentru această soluţie, între altele, faptul că francmasoneria ar fi o organizaţie cu caracter internaţional, structurată pe principii şi reguli de conspirativitate severe, similare activităţii serviciilor de spionaj.
Iniţial, în martie 1983, dosarul de problemă a fost deschis doar la Direcţia a III-a şi la compartimentele corespondente din cadrul a 5 inspectorate judeţene şi la Securitatea Municipiului Bucureşti, urmând ca, în funcţie de rezultatul măsurilor întreprinse, să se deschidă şi la alte inspectorate din ţară.
Abia în iulie 1984 s-a hotărât deschiderea dosarului la toate inspectoratele judeţene ale Securităţii din ţară. Coordonarea activităţii pe ţară era asigurată de Serviciul 7 din cadrul Direcţiei a III-a, laolaltă cu celelalte probleme date în sarcina serviciului respectiv – radioamatori, filatelişti etc. Dosarul de problemă avea numărul 1780 – „Prevenirea acţiunilor organizaţiei francmasonice” – cu numele de cod – „Oculta”, iar de coordonarea acţiunilor din cadrul acestuia răspundeau nemijlocit căpitanul Odroiu Dumitru şi colonelul Ştefănescu Gh.
Supravegherea celor cu nuanţă francmasonică
După stabilirea sediului problemei, s-a procedat la împărţirea sarcinilor fiecărei unităţi implicate în această activitate, dar şi a obiectivelor comune. Sarcinile comune tuturor unităţilor Securităţii în problema „Oculta” erau:
- lucrarea în mod calificat a persoanelor din ţară suspectate de desfăşurarea unei activităţi francmasonice sau de întreţinerea de legături cu organizaţiile francmasonice din străinătate, pentru „prevenirea şi neutralizarea oricărei forme de activitate ostilă pe această linie”;
- intensificarea supravegherii cetăţenilor străini care veneau în România, suspecţi a fi emisari sau că ar avea preocupări de nuanţă francmasonică; controlarea informativă a cetăţenilor străini aflaţi la studiu în România, în vederea depistării eventualilor masoni existenţi în rândul acestora;
- identificarea şi urmărirea informativă a persoanelor cu preocupări pe linia teosofiei, esoterismului, astrologiei şi a altor tendinţe filosofice oculte;
- selecţionarea surselor cu posibilităţi pe lângă elementele suspectate de activitate francmasonică, completarea reţelei informative cu noi surse utile şi reevaluarea foştilor informatori, în vederea selecţionării celor care puteau fi utilizaţi în continuare;
- asigurarea unei instruiri adecvate a cadrelor şi a informatorilor implicaţi în problemă.
Pentru îndeplinirea acestor sarcini, fiecare unitate centrală sau locală a Securităţii trebuia să desemneze câte 1-2 ofiţeri care răspundeau, după caz, în exclusivitate sau pe lângă alte sarcini, de problema „Oculta”.
Urmărirea informativă
Urmărirea informativă a persoanelor bănuite de apartenenţa la francmasonerie sau de întreţinerea de legături cu diferiţi membri ai lojilor masonice a constituit cea mai importantă activitate desfăşurată de Securitate în problema „Oculta”. Persoanele care intrau sub incidenţa urmăririi informative în problema francmasoneriei trebuia să se încadreze, teoretic, într-una din categoriile stabilite de la bun început de conducerea Securităţii prin programul de măsuri pentru cunoaşterea şi contracararea acţiunilor ostile ţării noastre preconizate de francmasonerie, întocmit cu prilejul deschiderii dosarului de problemă „Oculta”. În evidenţa dosarului de problemă vor fi incluse persoane:
a) Cunoscute că au făcut parte din francmasonerie înainte de anul 1948, când aceasta a fost scoasă în afara legii;
b) Cu privire la care există indicii sau informaţii că au fost racolate ulterior la activităţi francmasonice;
c) Depistate că au legături cu organizaţii sau elemente francmasonice din exterior;
d) Semnalate că sunt trimise în ţară cu misiuni din partea organizaţiilor francmasonice din exterior;
e) Străini cunoscuţi că fac parte din francmasonerie, care vizitează R.S. România ori acţionează din exterior împotriva ţării noastre;
f) În ale căror preocupări se regăsesc simboluri, expresii ori idei francmasonice;
g) Descendenţi ai foştilor francmasoni care întreţin legături cu străini, călătoresc în străinătate ori sunt cunoscuţi că desfăşoară activitate ostilă;
h) Orice alte categorii de persoane în legătură cu care există sau se obţin informaţii cu esenţă de activitate francmasonică.
Programul de măsuri amintit mai sus stabilea o gamă destul de largă de persoane asupra cărora se putea începe urmărirea informativă în problema francmasoneriei şi permitea diverselor compartimente ale Securităţii raportarea obţinerii unor succese în activitatea desfăşurată pe această linie. Asta şi datorită faptului că desemnarea multora din categoriile de persoane ce puteau face obiectul urmăririi informative pe această linie era suficient de vagă încât să permită fiecărei unităţi, locale sau centrale, a Securităţii să anunţe, în scurt timp, înregistrarea a măcar unul sau doi suspecţi de activitate francmasonică. Lucrurile nu s-au petrecut însă întocmai conform planurilor.
Numărul suspecţilor creşte
Se poate consemna, într-adevăr, un progres rapid în privinţa numărului persoanelor care constituiau baza de lucru în problema „Oculta”. Astfel, la deschiderea dosarului de problemă, în iulie 1984, erau identificaţi, în România, 22 de francmasoni în viaţă – 14 în Bucureşti, 4 în judeţul Cluj şi câte 2 în judeţele Timiş şi Constanța – cărora li se adăugau 50 de persoane suspectate de a fi fost racolate de francmasonerie în anii din urmă, majoritatea acestora fiind din Bucureşti. Apoi, în decembrie 1984, în urma studierii materialului de arhivă deţinut, sunt identificate 320 de persoane (români şi străini) care au făcut sau fac parte din francmasonerie, sunt descendenţi de francmasoni, întreţin relaţii cu persoane din străinătate ce fac parte din francmasonerie, au preocupări pe linia teozofiei, ezoterismului ori a altor practici oculte.
Dintre aceste persoane, 70 au fost incluse în baza de lucru, fiind subiectul propriu-zis al urmăririi – 22 cu dosar de urmărire informativă, iar 48 au fost puse sub supraveghere informativă. În iulie 1987, numărul persoanelor care intraseră sub urmărirea Securităţii ajunsese la 92: 77 romani şi 15 străini, iar în 1988, până la 103 persoane: 92 romani şi 11 străini dintre care 34 aveau dosar de urmărire informativă, 2 aveau mape de verificare, iar 67 se aflau sub supraveghere informativă.
Deşi, în privinţa numărului persoanelor urmărite, se constată un progres continuu al organelor de Securitate, nivelul de implicare al diverselor compartimente în activităţile legate de această problemă este departe de a fi egal. Astfel, la câteva luni după deschiderea dosarului de problemă, în decembrie 1984, se putea remarca faptul că, în timp ce unele structuri teritoriale şi centrale ale Securităţii depuneau eforturi pentru identificarea persoanelor bănuite de întreţinerea de legături cu francmasoneria, 16 Securităţi judeţene nu au obţinut niciun fel de informaţii, nu au luat în lucru niciun element şi nu au nicio sursă în problemă. Atenţionările venite din partea conducerii, prin care şefii acestor unităţi teritoriale erau îndemnaţi să acorde o mai mare importanţă problemei francmasoneriei au rămas, în general, fără efect, o dovadă în acest sens fiind şi faptul că, 4 ani mai târziu, în 1988, situaţia rămăsese aproape neschimbată, 12 unităţi judeţene neavând niciun element în atenţie.
Multe unităţi nu trecuseră nici la identificarea foştilor francmasoni, a descendenţilor şi a rudelor şi cunoştinţelor acestora, iar în cazul în care se efectuase identificarea lor nu s-a trecut la luarea lor în lucru operativ pentru a cunoaşte şi documenta dacă au preocupări masonice prezente.
Lipsa de rezultate în problema „Oculta”
Cauzele lipsei evidente de rezultate a unor unităţi locale ale Securităţii în problema „Oculta” erau legate, mai ales, în opinia conducerii Direcţiei a III-a, de deficienţele în organizarea unei reţele informative adecvate, cadrele acestor unităţi nereuşind să realizeze o selecţionare a surselor care să fie dirijate pe lângă elemente suspecte de activitate francmasonică, impunându-se o reevaluare a surselor mai vechi, folosite anterior în problemă, pentru a se vedea în ce măsură acestea puteau fi utilizate în continuare, precum şi recrutarea de noi informatori în această problemă.
Însă principala cauză a lipsei de rezultate în problema „Oculta” înregistrată de unele unităţi era legată de mentalitatea lucrătorilor operativi din cadrul acestora, care nu acordau acestei probleme importanţa necesară.
În anumite situaţii, deşi au fost identificate unele elemente care au făcut parte din organizaţii masonice, apreciindu-se cu uşurinţă că sunt în vârstă, bolnave ori că nu ar prezenta pericol pentru securitatea statului, nu s-a trecut la selecţionarea şi luarea lor în lucru activ pentru a le cunoaşte poziţia şi preocupările prezente, cu toate că informaţiile atestă faptul că francmasonii, indiferent de vârstă şi starea sănătăţii, menţin contacte între ei şi acţionează pentru răspândirea ideilor masonice şi recrutarea de noi membri.
Lipsa de interes a unor cadre ale Securităţii faţă de problema francmasoneriei, precum şi cantitatea redusă de informaţii de o importanţă reală obţinută de la deschiderea dosarului de problemă, stârneşte adesea nemulţumirea conducerii organelor de represiune, dar nici exprimarea, în repetate rânduri, a acestei nemulţumiri, nu a fost de natură să modifice situaţia.
Stadiul general al activităţii în acest domeniu nu poate fi însă apreciat ca satisfăcător. Pornind de la imperativele deosebite ce au impus reactivizarea problemei, de la fondul de informaţii ce necesită a fi clarificat, cele ce se raportează sunt doar nişte aspecte mai mult formale de justificare cât de cât a unei activități.
Dacă cineva din conducerea Direcţiei a III-a are o altă părere, să vină cu argumentele! Este nemulţumitor şi greu de calificat faptul că nu s-a dat încă răspuns chestiunilor de fond vizate la deschiderea problemei.
Prevederile vagi ale Programului de măsuri în problema „Oculta” ar fi permis punerea sub urmărire a unui număr mare de persoane, care nu aveau propriu-zis o legătură cu francmasoneria, dar manifestaseră interes pentru activitatea acesteia sau pentru istoria ei ori pronunţaseră cuvântul „francmasonerie” în prezenţa unui informator al Securităţii. Cu toate acestea, unele inspectorate judeţene ale Securităţii nu reuşesc nici în aceste condiţii să raporteze identificarea unui suspect pe teritoriul judeţului şi, în consecinţă, consemnează urmărirea, pe linia problemei „Oculta”, a unor pasionaţi de filatelie, radioamatori, a unor persoane care călătoriseră în Statele Unite sau erau rude ale unor evazionişti etc.

yogaesoteric
11 aprilie 2017