CRIMINALII CE AU AJUNS SĂ FIE PERFECȚI AI FIINȚELOR UMANE (VII)

Citiți partea a șasea a articolului

Convenția Democrată din România și intervenția NATO în Iugoslavia

Deși au trecut aproape 20 de ani de la evenimentele sângeroase care au condus la destrămarea Iugoslaviei este bine să se afle măcar acum că intervenția infamă a NATO în Iugoslavia a fost susținută și de evreii, masonii și sataniștii care conduceau atunci (ca și acum) România. În acea perioadă la guvernarea României se afla Convenția Democrată Română (CDR). Ceea ce se știe mai puțin este că la alegerile din 1996 CDR a fost finanțată să ajungă la putere de către comunitatea evreiască americană. Această finanțare s-a făcut prin Alfred Moses, ambasadorul american în România între anii 1994 și 1997.

Înainte să detaliem modul în care România a fost implicată în războiul din Iugoslavia, mai menționăm că CDR a participat și la înfăptuirea mega-tunurilor FNI, Gelsor şi altele, care au falimentat țara și au adus-o în stadiul de colonie a străinilor.

Fondul Național de Investiții a mers pe sistemul de joc piramidal și a fost inițiat de Sorin Ovidiu Vântu. Au fost păgubiți peste 300.000 de români cu un prejudiciu total de aproximativ 3.415 miliarde de lei.

Gelsor a fost tot un fond de investiții inițiat și deținut de Sorin Ovidiu Vântu. Printre altele, acest fond deținea două bănci: Banca de Investiții și Dezvoltare (BID), respectiv Banca Română de Scont (BRS). Printr-o colaborare cu zeci de ofițeri SRI, recunoscută public de Vântu, Gelsor cumpăra pe nimic firme românești care aveau datorii mari, apoi le falimenta definitiv (vezi detalii).
Afacerea falselor investiții naționale făcea parte din falimentarea intenționată a României ce a fost coordonată după 1989 și a fost ulterior protejată de PDSR-PSD şi de mulți alți politicieni. Nu doar Sorin Ovidiu Vântu, ci întreaga clasă politică au fost beneficiarii acestui uriaș jaf național.

COMTIM din Timişoara a fost o altă uriașă fraudare înfăptuită de CDR. În 1978 această întreprindere era clasificată ca cel mai mare combinat de creștere a porcilor din sud-estul Europei. Cu toate acestea, prin manevre intermediate de CDR, în 1999 combinatul a intrat în faliment, porcii au fost lăsați să moară de foame și au ajuns să se mănânce între ei. În 2004 ce a mai rămas din COMTIM a fost preluat de gigantul multinațional american Smithfield, cunoscut pentru suprimarea muncii fermierilor din toate țările pe unde a intrat. În plus, corporația americană otrăvește literalmente mediul și comercializează o carne infestată (vezi acest video despre „afacerile porcești”.)

Dar CDR va rămâne în paginile negre ale istoriei României în special pentru acțiunea nedemnă de susținere a intervenției NATO, ONU şi SUA în Iugoslavia. Cei mai mulți români (90% din populaţia României) erau în mod categoric împotriva acestei intervenţii. Agresiunea NATO în Iugoslavia a inclus printre altele 38.000 de misiuni de luptă cu 1.200 de avioane de vânătoare, fiind lansate mii de rachete Tomahawk, adică peste 200 de tone de combustibil nuclear (uraniu sărăcit). Unele zone din Serbia nu sunt locuite nici în ziua de azi din cauza gradului ridicat al radioactivității, care a afectat 10 milioane de sârbi (vezi detalii aici). Decizia de susținere a acestor atrocități din partea României a fost luată de evreii, masonii şi sataniştii care erau la conducerea țării, în frunte cu Emil Constantinescu și Petre Roman. Ei sunt cei care au girat spre aprobare toate solicitările NATO către instituţiile aferente din statul român.

De altfel, încă din iulie 1990, la puțin timp după lovitura de stat din decembrie 1989, proaspătul prim-ministru Petre Roman i-a adresat în scris lui Manfred Hermann Worner, Secretarul General al NATO, o invitaţie de a vizita România. Cu acea ocazie Petre Roman a propus acreditarea unui ambasador român la NATO. Ulterior, în 1998, evreii de la conducerea României nu au ținut cont că românii resimt participarea la războiul din Iugoslavia ca pe un act nedrept și ostil față de o țară prietenă și au implicat România în acel act ticălos. „Răsplata” mult-lăudată de propaganda oficială (dar în realitate un nou pas major către distrugerea și colonizarea României) a fost că în decembrie 1999 România a fost invitată să adere la Uniunea Europeană.

Iată acum și ordinea cronologică a implicării României în războiul împotriva Iugoslaviei, conform unor documente prezentate de Ministerul Afacerilor Externe.

Octombrie 1998 – Parlamentul român aprobă cererea NATO ca avioanele Alianţei să poată utiliza spaţiul aerian al ţării noastre numai în situaţii excepţionale şi de urgenţă, pentru posibile operaţiuni militare împotriva Iugoslaviei. Solicitările au fost aprobate de CDR, prin Emil Constantinescu în calitate de preşedinte al României şi respectiv Petre Roman în calitate de preşedinte al Senatului pentru perioada 1996-2000.

Februarie 1999 – militari din România şi Statele Unite stabilesc un centru de monitorizare a traficului aerian care să acopere, pe lângă teritoriului românesc, şi ariile învecinate.

Martie 1999 – Ca urmare a unei solicitări NATO, România închide trei aeroporturi în vestul ţării – Timişoara, Arad, Caransebeş – până la sfârşitul operaţiunilor Alianţei împotriva Iugoslaviei.

18 aprilie 1999 – NATO solicită României deschiderea spaţiului aerian pentru avioanele aliate.

20 aprilie 1999 – Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) şi Guvernul României dau curs acestei solicitări.

22 aprilie 1999 – Parlamentul autorizează avioanele NATO să utilizeze spaţiul aerian românesc în timpul operaţiunilor din Iugoslavia.

23-25 aprilie 1999 – Summit-ul NATO de la Washington; NATO prezintă MAP (Membership Action Plan), strategie care pune bazele unui mecanism de pregătire şi evaluare individuală a ţărilor candidate.

Mai 1999 – Ministerul Apărării Naţionale confirmă faptul că forţele aeriene NATO au dreptul să utilizeze aeroporturile româneşti pe durata operaţiunilor din Iugoslavia.

Mai 1999 – Reprezentanţii guvernului român şi cei ai NATO semnează un acord referitor la condiţiile în care avioanele aliate vor putea utiliza spaţiul aerian românesc.

17 iunie 1999 – Parlamentul român aprobă, cu majoritate de voturi, cererea preşedintelui Emil Constantinescu de a permite tranzitul spre Iugoslavia via România al contingentelor cehe şi poloneze din cadrul trupelor internaţionale de menţinere a păcii pentru Kosovo (KFOR).

La solicitarea brigăzilor separatiste albaneze UCK – prin purtătorul de cuvânt Jakup Krasniki, ajuns ulterior președinte al provinciei Kosovo – NATO a furnizat arme separatiştilor albanezi. Susținerea separatiștilor de către NATO a fost evidențiată public în media, de exemplu, de cotidianul german Süddeutsche Zeitung, citat de AFP şi Mediafax – vezi aici).
În același mod fuseseră furnizate arme şi separatiștilor musulmani bosniaci, întrucât SUA şi NATO nu aveau suficiente trupe în teren. În ambele cazuri evreii, masonii şi sataniştii din NATO, ONU, UE, G8 și pe vremea aceea inclusiv din Federația Rusă au permis ridicarea embargoului dat de ONU asupra vânzărilor de arme în zona albaneză din Kosovo şi din zona musulmanilor bosniaci. Ca urmare, separatiștii au primit masiv arme, furnizate de Bruce Jackson (șeful CIA pentru Europa de Est şi Eurasia) şi de John Beyrle (generalul NATO pentru Europa de Est şi Eurasia), ce au fost preluate prin generalul rus Victor Bout. Pe de altă parte, strategia aliaților a constat în executarea de lovituri aeriene NATO împotriva țintelor sârbeşti.

Trupele de gherilă albaneze (UCK) au fost și ele alimentate cu arme în zona principală de conflict din Kosovo, unde luptau împotriva sârbilor. Armele au fost furnizate chiar prin jurnaliştii de la CNN, care erau în realitate agenţi CIA. Această informație a fost confirmată până și în știrile apărute în media. Astfel, în mai 1999, postul Sitel TV din Skopje (capitala Macedoniei) anunța că jurnalistul CNN Dominique Robertson (37 de ani) şi cameramanul CNN Philip Hewdecurg (42 de ani) au fost capturaţi împreună cu un grup de cinci albanezi la graniţa macedo-iugoslavă în timp ce încercau să transporte fraudulos peste frontieră arme, echipament militar şi mâncare. Cei doi agenți americani au fost investigaţi de poliţia din Mirkovici, după care au fost expulzaţi din Iugoslavia.

În momentul de față zona Kosovo, care este de fapt teritoriu sârbesc, a ajuns să aibă autonomie/guvernare albaneză la ordinele evreilor și masonilor care au inițiat războiul din Iugoslavia. Scopul acestui război a fost „cumințirea” poporului sârb, care era încăpățânat, independent și naționalist, nu se lăsa ademenit în Uniunea Europeană și nu dorea să se subordoneze dominației masonice. Ca urmare, Iugoslavia a fost înrobită în datorii prin FMI, apoi lovitura de grație a fost dată prin înscenările de genocid, care făceau ca intervenția militară a NATO să pară a fi singura soluție rămasă. După dezmembrarea Iugoslaviei NATO și-a impus controlul autoritar în Balcani și a instalat o puternică bază militară americană în Kosovo.

Dar adevărul a început să iasă pe multiple căi la iveală. De exemplu, cu aproximativ doi ani în urmă un fost agent CIA, Robert Bauer, a dezvăluit că serviciile secrete americane au primit fonduri de milioane de dolari special pentru a dezmembra Iugoslavia. Fostul agent CIA relata într-un interviu halucinant că „Am mituit partide şi politicieni ca să cultivăm ura între naţiuni. Scopul nostru fundamental era să vă facem sclavii noştri!”.

Este cazul să observăm că planul masonic este același și pentru România. Dacă poporul român nu se supune instituțiilor masonice internaționale (cum ar fi ONU, UE, NATO), se va urmări și dezmembrarea României, prin mult trâmbițata autonomie a Transilvaniei (care se mai profilează din când în când la știri ca o amenințare voalată).

Totodată, comunitatea evreiască din țară și de peste hotare solicită de 26 de ani clasei politice asumarea Holocaustului în România. Mai mult decât atât, evreii solicită daune materiale prin Institutul Naţional de Cercetare a Holocaustului în România, condus de Ioan Talpeș, mason de grad mare.
Pe de altă parte, evreii apără şi protejează criminalii de război care au dat lovitura de stat din decembrie 1989, printre care evreii Ion Iliescu și Petre Roman. De 26 de ani, comunitatea evreiască din România şi agenţi CIA au acces la dosarele Securităţii, pentru a fabrica procese împotriva statului şi poporului român, dar cetăţenii români nu au acces la aceste dosare și astfel faptele acestor criminali sunt ascunse.

Pentru a înțelege un tipar de acțiune, este util să știm că după același model comunitatea evreiască a apărat un criminal de război evreu de origine poloneză, și anume pe Salomon Morel. Cotidianul polonez Rzeczpospolita, dar și multe alte site-uri (un alt exemplu aici) relatează că după al Doilea Război Mondial, mai exact până în 1949, Salomon Morel a condus un lagăr sovietic în sudul Sileziei (pe teritoriul Germaniei) şi în mod cert s-a făcut vinovat de moartea a aproximativ 2000 de deţinuţi germani. Morel a recurs la numeroase forme de tortură fizică și psihică împotriva a peste 6.000 de deţinuţi, care au fost bătuţi, violați, umiliți şi înfometaţi şi chiar a favorizat răspândirea unor boli infecţioase în lagăr. În 1994, când au început investigații mai serioase cu privire la acest caz, Salomon Morel a părăsit Polonia și a emigrat în Israel. Polonia a făcut două cereri de extrădare a lui Morel din Israel, în 1998 şi în 2004, dar Ministerul Justiţiei de la Tel Aviv a afirmat sfidător că refuză extrădarea cu motivaţia că „nu există niciun fel de fundament” pentru extrădarea lui Morel.

Au existat – și există încă – mii de Salomon Morel în Israel. Țările din întreaga lume au cerut extrădarea criminalilor evrei. Dar legea israeliană a extrădării continuă să-i protejeze pe criminalii evrei și interesele lor indiferent despre ce este vorba și în majoritatea cazurilor este folosită imaginea Holocaustului, care îi victimizează pe evrei.

Revenind la CDR și România, să observăm că prin contrast cu maniera ticăloasă a liderilor români de a coaliza cu criminalii care au bombardat și distrus Iugoslavia, este de remarcat modul demn și plin de curaj în care a acționat Ceaușescu în august 1968, atunci când URSS și aliații săi din Tratatul de la Varșovia (Ungaria, RDG, Polonia și Bulgaria) au invadat Cehoslovacia cu jumătate de milion de soldați. România a fost singura țară semnatară a Tratatului de la Varșovia care sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu a refuzat să participe la această invazie. Mai mult decât atât, Ceaușescu a criticat public în termeni foarte duri această intervenție, caracterizând-o ca „o greșeală foarte gravă”. Poziționarea verticală a lui Ceaușescu reprezenta un risc major ca România să fie efectiv măturată de forțele net superioare tehnic și numeric ale URSS și ale aliaților, motiv pentru care, cu atât mai mult, pentru curajul său Ceaușescu a câștigat atunci un mare respect în fața Occidentului.

(va urma)

Citiți și:În spatele războiului din Kosovo s-au aflat interese economice şi politice importanteDezmembrarea ce urmează a României – o ţintă vicleană, nebănuită a mafiei internaţionale! 

yogaesoteric
26 septembrie 2017

Dacă nu toarnă, Shhaideh face pușcărie în locul lui Dragnea

de Catalin Prisacariu , 26 septembrie 2017

Pentru faptele de care DNA o acuză pe Sevil Shhaideh este responsabil Liviu Dragnea. Totuși, procurorii i le-au pus pe toate în cârcă actualului ministru de la Dezvoltare. Care a semnat totul în locul șefului PSD. Își va asuma Shhaideh aceste fapte, tot sub semnătură, și la DNA?

Comunicatul procurorilor anticorupție nu lasă loc niciunui dubiu: în 2013, ca secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, fina lui Dragnea a orchestrat întreaga afacere a hotărârii de guvern ce a transferat insula Belina și brațul Sf. Pavel al Dunării din proprietatea publică a statului în cea a Consiliului Județean Teleorman (și, apoi, în chirie companiei TelDrum). Iată pasajul relevant: „Adoptarea hotărârii de guvern a fost posibilă în condițiile în care, în calitate de secretar de stat în cadrul MDRAP, prin semnare, suspecta Sevil Shhaideh și-a însușit în totalitate conținutul notei de fundamentare și al proiectului de hotărâre de guvern, a inițiat și a promovat HG 943/2013 prin care se consfințea transmiterea unor părți din imobilele insula Belina și brațul Pavel, cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor legale care reglementează normele de tehnică legislativă ce nu permiteau un astfel de transfer, aspect semnalat în repetate rânduri de către Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției“.

Mai mult, a existat și un complice în Ministerul Dezvoltării, conform DNA – șefa de la „Juridică“: „La rândul său, suspecta Ionela Vasile Stoian, în calitate de director la MDRAP – Direcția Juridică, Relația cu Parlamentul și Relații Internaționale, a sprijinit demersurile nelegale prin aceea că nu a întocmit note referitoare la observațiile pe care le-au făcut cele două ministere avizatoare (Ministerul Justiției și cel al Finanțelor Publice), nu a respectat reglementările privind circuitul de avizare, a contribuit la crearea unei reprezentări false MFP și MJ referitor la contractele de închiriere deja existente“.

Ministru al Dezvoltării și, deci, superior al celor două era Liviu Dragnea, interesat direct de bunăstarea financiară a TelDrum și, după cum știm, interesat personal (vânătoare, loisir și voie bună) de binefacerile aduse de insula Belina și brațul Dunării. Să nu fi știut nimic Dragnea despre ce pu­neau la cale Shhaideh și Stoian? Să fi trăit actualul șef al PSD într-un autism total și să nu fi știut ce proiecte de hotărâre de guvern trimite ministerul său la Palatul Victoria? Sau, mai degrabă, să fi știut Dragnea totul din prima clipă și, mai mult, să fi orchestrat totul, dar să se fi folosit de semnătura celei pe care a nășit-o ca „martor“ la căsătoria musulmană, tocmai ca să nu fie sesizat conflictul de interese în care se plasa?

Evident, este vorba despre ultimul scenariu: Dragnea este autorul moral al „furtului“ Belina–Sf. Pavel.

Dacă va oferi probe, Shhaideh îl va înfunda pe Dragnea și va scăpa cu acuzații mai ușoare. Dacă își va proteja șeful politic de atunci și de acum, Dragnea va fi iar martor. De data asta, însă, la cununia lui Shhaideh cu pușcăria.  

http://romanialibera.ro/opinii/editorial/daca-nu-toarna--shhaideh-face-puscarie-in-locul-lui-dragnea

Vitejii din PSD

de Răzvan Orășanu , 26 septembrie 2017

Când, în 2009, Blejnar era Dumnezeul Fiscului pe Pământ, Victor Ponta nu era încă președintele PSD. Blejnar, montat politic, a sărit cu ambele picioare pe Ponta, căutându-l la contractele de sponsorizare raliuri. Ponta, eternul copilot al lui Titi Aur, avea pasiunea nebună pentru mașini și motoare. Atunci, au existat mari și lați doi oameni care au spus că Blejnar este motivat politic și comite o semi-ilegalitate. Unul a fost Radu Soviani, celălalt eu - niciunul dintre noi nu putem fi bănuiți de mare pasiune pentru Victor Ponta, nici atunci, nici acum. PSD-iștii însă, în acea vreme marii, bravii și vitejii bărbați ai neamului româ­nesc și care acum diriguiesc patria, au tăcut cu toții mâlc în timp ce ANAF-ul îl caftea pe unul de-al lor.

Al doilea episod este de prin 2014, când Ponta era călare pe cai mari, era candidatul inevitabil: urma să devină președintele României, i se pusese la dispoziție un stadion de tip nord-coreean pe care PSD-iștii cu autobuze pline ochi l-au umplut cu adulatori. Nu puteți uita, evident, imaginea cu uralele ceaușiste ale celor 70.000 de oameni strânși de oastea lui Dragnea organizatorul, mai mulți ca la ultimul miting al ciurui­tului. Megalomania era de o asemenea natură încât - s-a uitat acum, însă unii dintre noi își mai amintesc - Ponta a anunțat nu mai puțin de 3 posibili candidați la funcția de președinte, unul dintre ei era George Maior. George Maior era cel care spusese cu jumătate de an înainte că SRI-ul nu se va amesteca în probleme de politică, însă devenea candidatul de premier al lui Victor Ponta personalizând neamestecul, ce s-o mai ocolim atât. Petarda a fost aruncată într-o emi­siune TV, menită a-i asigura candidatului (viitor șef al CSAT, nou posibil tătuc al sistemului) cooperarea cu instituțiile. Bravii bărbați ai PSD-ului nu s-au sesizat nici­unul, buldozerul cu Ponta la manete se pregătea să netezească România. Era vremea când Iohannis mergea prin țară în campanie, de pildă, la Curtea de Argeș (orașul natal al Alinei Gorghiu), și dădea mâna cu 40 de persoane răsfirate pe lângă autobuzul de campanie.

Ani mai târziu, spune Codrin Ștefănescu, secretarul general al PSD, într-un interviu: „George Maior, cel care de ani de zile se visează preşedinte al PSD, prim-ministru sau chiar preşedinte de ţară, în echipă cu Coldea, Kövesi şi recent cu grupul Ponta, coordonează un plan de eliminare a lui Liviu Dragnea utilizând ultimele resurse pe care le mai au în sistem“. Păi, și unde era bravul domn Ștefănescu când ziceau unii că nu e bine –
cumva era prezent la datorie la lustruit candidatul cu periuța prin vreun studio TV? Sau era chircit de frică prin vreo debara?

http://romanialibera.ro/opinii/comentarii/vitejii-din-psd-

Cine ne mai apără de banda penală?

Andreea Pora

Dragnea știe că, dacă face un singur pas înapoi, e pierdut. Și nu-l va face de data asta. E ori, ori. Adică ori el și mafia, ori România.

Din confruntarea care se dă acum între mafia formată din partidele aflate la gu­vernare, presa încăpută pe mâinile unor haimanale penale și facțiuni din serviciile secrete sau fosta Securitate cu „instituțiile de forță“ se va alege praful și pulberea de România. Vrând să ani­hileze justiția, în frunte cu DNA, să controleze SRI, CCR și Înalta Curte, să-l deposedeze pe președinte de toate atribuțiile și să trans­forme parlamentul în unica putere în stat, va fi distrusă la pachet și eco­nomia - electoratul trebuie anesteziat cu pomeni ca să tacă din gură -, iar relațiile noastre cu partenerii occidentali vor sta sub un mare semn de întrebare. Lupta acestui monstru turbat călărit de Dragnea și ai lui nu se dă doar cu DNA și Parchetul General, cu Lazăr și Kövesi, cu procurorii și judecătorii care încă n-au plecat capul, ci și cu tot ceea ce s-a construit în acești ul­timi 10 ani: instituții independente, o relativă stabilitate financiară și economică, relații externe solide. Într-un context geo­po­litic riscant, dar plin de oportunități pen­tru România dacă ar fi fructificate, banda care vrea impunitate în fața legii ca să scape de gratii și să poată jupui în con­tinuare tot ce i-a scăpat nejupuit până acum, conectată la o falangă din serviciile secrete care ne-ar vrea mai aproape de Rusia decât de Uniunea Europeană și SUA, e pe cale să dinamiteze statul. Și chiar va reuși dacă nu se întâmplă una dintre acele „minuni“ care ne salvează de pe marginea prăpastiei.

Dosarul Belina și punerea sub urmărire pe­nală a slugarnicei Shhaideh, pe care Drag­nea a încercat s-o impună premier, ne aju­tă să înțelegem mai bine atât motivațiile agresivității din ultima perioadă a celui care se jură seară de seară că „nu dăm un pas înapoi“, cât și fa­bu­loasa coordonare în acțiuni a mafiei care vrea dis­tru­ge­rea DNA și subordonarea completă a justiției. Nimic nu a fost întâmplător. Nici ieșirea la rampă a sere­is­tu­lui penal Daniel Dragomir, vedeta din Black Cube, do­sar în care îl așteaptă niște ani de pușcărie, și care nu face acum decât să-și con­tinue misiunea de compromitere a lui Kö­vesi, demarată cel mai probabil la co­man­da și cu banii unor oligarhi, politicieni aflați în necaz cu DNA și agenți ai ser­vi­cii­lor secrete. Individul aduce ca probe cu­vântul său de „patrihot“ și fosta funcție. Nici activarea comisiei SRI nu este în­tâm­plătoare. Acolo Dragnea l-a instalat șef pe iubitul Olguței Vasilescu, în speranța că poveștile nemuritoare ale lui Dragomir se vor concretiza în presiuni asupra celor 65 din lista neagră, în cap cu Kövesi, ea fiind ținta, și, de ce nu, în vreun proiect de lege prin care să i se ia președintelui și pre­rogativa numirii șefilor serviciilor se­crete. Asta dacă dau greș cu raportul de evaluare a DNA, ceea ce e posibil. Pentru că, din cauza războiului din interiorul Ins­pecției Judiciare, lucrurile au cam luat-o razna pe acolo. Cine și-ar fi imaginat că obediența politică și relele apucături îl vor impinge pe adjunctul șefului ÎJ, Gheorghe Stan, să se apuce să-și înregistreze pe șest colega
inspectoare, temătoarea doamnă Fo­cica, și să mai și dea interceptările la pre­sa aflată în solda mafiei? Oricât s-ar da mercenarii acesteia cu capul de micro­foa­nele Antenei 3, raportul de tragere în țea­pă a DNA e compromis. Așa că berbecilor nu le-a rămas decât să dea ei înșiși glas obsesiei: „Vreau arestarea lui Kövesi“, scrie unul de pe la luju.ro. Dar cel mai bă­tător la ochi episod în strategia de con­tra­atac scrisă de consultanții israelieni reche­mați de Dragnea la post este linșarea unor ziariști care le devoalează hoțiile și pla­nurile. Mă refer la Dan Tăpălagă, cel care a dezvăluit primul afacerea Belina, la Dan Turturică (Digi 24) și Ioana Ene Dogioiu (ziare.com) pe care trinomul Dragnea-Dra­gomir-Andronic au pus tunurile în spe­ranța că le vor închide gurile. Spe­ran­ța, desigur, moare ultima, dar tot moare în condiții vitrege ca astea pe care le tră­iește Dragnea.

După ce Ponta a deschis o nouă etapă în lupta pentru putere din PSD, cea a datului în gât la DNA, anunțând în gura mare că Tel Drum e a lui Dragnea și că Belina a ajuns domeniul său privat de pescuit prin HG-uri cu ochi, sprâncene și mustață, Drag­nea a intrat în fibrilații. Are și de ce. Ponta ar fi povestit la DNA că ideea tre­cerii Belinei din proprietatea publică a sta­tului la CJ Teleorman și falsificarea co­du­ri­lor de clasificare i-a aparținut lui „Daddy“. Evident, Ponta, naiv cum îl știm, nu s-a prins nici când a semnat. Chestie con­fir­mată la audierile de la DNA de Cazanciuc și Chițoiu, cei care s-au opus mutării Belinei prin HG. E groasă, dacă-i așa. Nu degeaba se victimizează Dragnea: „vor să-mi ia și copilul“,probabil pe lângă Tel Drum și alte acareturi, nu degeaba face PSD zid în jurul celor două preacinstite ministrese și amenință cu altă plângere la prietenii din CCR, iar mașinăria de plim­bat vorbele hoților umflă povestea cu „vor distrugerea PSD și a guvernului“ și „toate bălțile sunt de închiriat“. Degeaba, și asta tocmai pentru că hârtia pe care s-a scris HG și s-au modificat cotațiile Belinei chiar există și a suportat, biata, chiar ori­ce. Iar aici nu e vorba că insula Belina și brațul Pavel, în total 324 ha, au fost în­chiriate de Tel Drum, ci că au fost scoase prin mișcarea clasificărilor din „albia mi­noră a Dunării“ și mutate mai la vale. E drept, n-a plecat nimeni din țară cu Be­lina și Pavel în spate, așa cum susține gașca prăduitoare, au luat drumul bejeniei la Teleorman. Prin fals și șmecherie.

Tocmai pentru că se află cu un viitor dosar Belina deasupra capului, exact după ce primise o pauză cu pensionarea judecătoarei din do­sarul „Bombonica“, Dragnea știe că, dacă face un singur pas înapoi, e pierdut. Și nu-l va face de data asta. E ori, ori. Adică ori el și mafia, ori România. Și cine să-l oprească? Opoziția? Iohannis? Aceștia sunt la rubrica Pierderi de la mica pu­blicitate. Întrebarea e: ce punem în schimb?

http://revista22online.ro/70265945/cine-ne-mai-apr-de-banda-penal.html

Nouă români pleacă din țară în fiecare oră. România pierde anual echivalentul unui oraș de nivel mediu

(Nu-i nimic; nouă ne rămân hoții, corupții, inculții, handicapații, adică baza electorală a psd-ului)

Nouă români părăsesc în fiecare oră țara, România pierzând anual echivalentul unui oraș de nivel mediu, potrivit celor mai recente cifre. Specialiștii spun că anul acesta vor părăsi țara alți 85.000 de români.

În 2016, populația lumii a fost estimată la 7,6 miliarde de locuitori, China, India și Statele Unite ale Americii fiind țările cele mai populate de pe glob. România, pe de altă parte, avea 19,7 milioane de locuitori în ianuarie 2016, după cum arată ultimele date ale Institutului Național de Statistică. Însă climatul socio-economic și scăderea dramatică a natalității vor face ca până în 2060, numărul românilor să se apropie de 15 milioane.

„Nu avem bone acreditate, se lucrează la negru, locuri în grădinițe nu se găsesc, creșele lipsesc cu desăvârșire. Toate aceste lucruri influențează decizia unei familii de a face sau nu mai mult de un copil. În ultimii ani românii au ales să se limiteze doar la unul, pentru a-i putea oferi acestuia tot ce are nevoie. Asta în condițiile în care, în mod tradițional, românii făceau doi-trei copii. În comunitățile defavorizate, femeile fac în continuare mulți copii, deși nu au posibilitatea să le ofere o educație corespunzătoare. Apoi, există acest tren de plecare. E interesant faptul că cei care migrează preferă să facă doi sau trei copii, odată stabiliți în străinătate”, a declarat Ana Măiță, președintele Asociației Mame pentru Mamepentru Adevărul.

Concret, în ianuarie 2016 populația feminină era majoritară, cuprinzând 10,11 milioane de persoane. În ceea ce privește vârsta medie a populației, ea a depășit pragul de 40 de ani, în timp ce s-a remarcat o scădere a ponderii populației din grupa de vârstă 0-14 ani concomitent cu creșterea ponderii populației vârstnice.

De asemenea, jumătate din populația țării locuiește în mediul urban, notează statisticile INS. Mai precis, cea mai mare concentrare este în zona Nord-Est a țării (cu județele: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui), cu o pondere de 16,5% în populația rezidentă a țării.

Regiunea București-Ilfov este cea mai urbanizată regiune, populația urbană reprezentând 89,2% din populația totală a regiunii. La polul opus se situează regiunea de dezvoltare Vest (formată din județele: Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș) cu o pondere de doar 9,1% în populația rezidentă a țării.

Conform Eurostat, România ocupă locul 7 în cadrul Uniunii Europene din punct de vedere al populației rezidente, la 1 ianuarie 2016, țara cu cea mai mare populație din Uniune fiind Germania, iar țara cu cei mai puțini fiind Malta.

Citiţi şi:Datorită ticăloșiei și a corupției politicienilor noștri, România a ajuns să fie țara cu cea de a patra diasporă din lume Pas cu pas, proiectul de distrugere în secret a României, ce se derulează implacabil10 ani de integrare stranie și sărăcie în UE: Iluzia românilor că străinii ne vor binele s-a spulberat 

yogaesoteric
25 septembrie 2017

Jurnalista Sorina Matei: «Procurorii luau denunțurile, SRI lua șpăgile!»

„Cu cât cotrobăi mai mult în intestinele sistemului, descoperi un adevărat mod de operare. Viclean, subteran, extrem de perfid, ilegal și mafiot” 

Jurnalista Sorina Matei a scris într-o postare pe Facebook despre modul în care „operează” sistemul în marile dosare de corupție. Aceasta dă exemplu celebrul dosar Microsoft, pe care îl clasează în top trei „mafioțenii auzite și verificate că au fost făcute în numele corupției”.

Despre denunțătorul Dinu Pescariu, jurnalista spune că a fost „o înțelegere făcută în numele statului român”.
„Un lucru este cert: cu cât cotrobăi mai mult în intestinele sistemului, descoperi un adevărat mod de operare. Viclean, subteran, extrem de perfid, ilegal și mafiot”, scrie Matei.

Redăm mai jos postarea integrală a jurnalistei:

„Doamna Matei, procurorii luau denunțurile, SRI lua șpăgile”. Când auzi dʼastea, nici revoltă nu mai ai. Ești atât de anesteziat de mizeriile mărturisite de magistrați în ultimii ani, încât nu te mai miră multe. Îți vin în minte, în câteva secunde, la foc automat, 1000 de întrebări. Cine, când, unde, prin cine, pentru ce, de ce, cum... Și tot așa. Se iau denunțuri false, se falsifică alte probe, se joacă mai mereu la dublu – te duci și îi spui celui vizat ce să facă, îl asiguri că are „protecția statului” și în paralel îl înfunzi chiar pe cel ce l-ai pus tu să facă, se preiau firme, afaceri, se fac înțelegeri „în numele statului român”, se iau și bani pentru exonerare de răspundere penală. Un fel de „taxe de protecție” la nivel cel mai înalt. Un caz, două, trei, cinci, și tot așa.

Un lucru este cert: cu cât cotrobăi mai mult în intestinele sistemului, descoperi un adevărat mod de operare. Viclean, subteran, extrem de perfid, ilegal și mafiot. Dar foarte important: niciodată perfect. Operațiuni infracționale din spatele unor dosare/ nu toate/ au ținte, au interese mereu în mișcare și întotdeauna breșe. Uneori, personajele sunt comune, tacticile asemănătoare. Fiecare speță „cu potențial” e un mare puzzle. Însă detaliile sunt cele mai importante, și ele diferă de la caz la caz. Trebuie multă determinare și o muncă de Sisif să refaci bucățică cu bucățică. Să afli, să verifici, să paraverifici, să documentezi, să probezi. Dar se poate. Cum nicio crimă nu e perfectă, mai puțin cea investigată de Marius Iacob aka „Elodiu”, vorba glumelor din magistratură, așa nici putrefacția nu o poți ascunde.

În urma asimilării și dezasimilării hranei sau, în acest caz, a infracțiunilor, cadavrele oricum se descompun. Orice organism mort pute. E organic, e o lege a firii. E ceva ce nu poți opri. Așa și aici. Lucruri ies la suprafață oricum, ies la suprafață natural și fără să vrei.

Dintre toate mafioțeniile auzite și verificate că au fost făcute în numele anticorupției, probabil în top 3 se află ceea ce eu numesc, după ce am întors pe toate fețele totul, „operațiunea Pescariu”.

În 2014, când a început dosarul Microsoft, știam despre individul Pescariu că e tenisman, că e un soi de cărăuș de șpăgi în Microsoft ‒ de ce căra un tenisman, deci un sportiv care ar trebui să aibă fair-playul în sânge, șpăgi în Microsoft nu înțelegeam – că e denunțător, că apare în poze cu mulți mafioți, că are împrumuturi ciudate cu Nuți, și că i-a dat Bejinariu, printr-o afacere puturoasă pe care am prezentat-o la vremea respectivă, baza. Dar e moartă și baza. În rest, despre acest personaj Pescariu nu m-am preocupat și nici n-am săpat. Ulterior, au apărut urletele publice „Pescariu, Florică”, „Pescariu, Florică”, „Pescariu, Florică” – care nici acestea nu prea m-au interesat. Doi dubioși și atât. Însă aici pare că este mai mult decât atât.

În 2014, date coroborate arată că Dinu Pescariu a devenit denunțător principal în Microsoft după vizite făcute la nr. 2. O înțelegere făcută „în numele statului român”. Cum nr. 2 nu era legal nici statul român, iar legea de organizare și funcționare a instituției, regulamentele și nici statutul cadrelor militare nu permit așa ceva, se pune în discuție o primă mare problemă: legalitatea „înțelegerii”, baza legală și juridică a acesteia. Înțelegerea era, susțin surse coroborate, în sensul în care Pescariu scapă dacă denunță primul pe toată lumea/ exonerare penală iar niște sume din afacerea Microsoft ‒ cei rămași prin tranzacțiile de prin conturi ‒ ori nu-i mai vede, ori mai vede doar o parte. Restul, ceva important, se oprește la „bază”: reprezintă „taxa de exonerare” percepută.

„Dinu” acceptă înțelegerea făcută cu aka „statul român”, înregistrează inculpați, face tot ce este pus și coordonat, și apoi se prezintă frumușel la anticorupție printr-un cabinet, alături de un avocat cu rol extrem de important: Rareș Dan, băiatul lui Gh. Dan, mentorul nr. 2. Rareș Dan – rudă cu nr. 2, băgat în firme cu „interes” sau „de intelligence” cu foști ziariști și consultanți. Același Rareș Dan – la fel de important, ce „a asistat și negociat”, potrivit datelor publice, „o parte din tranzacțiile importante ale anilor 2008-2009, având ca obiect titluri de valoare emise de Fondul Proprietatea, asigurând consolidarea pachetelor unor acționari semnificativi”.

De menționat, ca paranteză, este că în fotografiile publice cu lotul denunțătorilor Microsoft, pe lângă Pescariu și Bejinariu apar și personaje ca Gheorghe Stelian din ANRP, un alt fost asociat al lui Pescariu. Deci avem până acum nr. 2 – Pescariu – Rareș Dan. Plus cerc și preocupări comune cu proprietăți și ANRP. Dar asta este partea a doua.

Să ne întoarcem la Pescariu. Individul ajunge la DNA, cu avocatul minune, iar la acel moment speța Microsoft avea alți doi denunțători. Însă după „înțelegere”, Pescariu asistat atent de avocatul minune pune totul pe masa procurorilor și practic face cazul. Este exonerat de răspundere penală, pentru că într-adevăr pune la dispoziție elemente necunoscute până atunci, și pleacă fericit. Inculpații sunt luați, demascați în urma faptelor reale denunțate, condamnați în fond și în apel iar „statul” SRI și, deocamdată, denunțătorii sunt fericiți. Că au scăpat.

Dar ceva se întâmplă în 2 ani. Discuțiile publice accentuate despre „Pescariu, Florică”, „Pescariu, Florică”, „Pescariu, Florică”, sedimentate în timp complică puțin problema. Iar cum stimulii sunt luați din discuțiile publice, așa cum se știe, trebuie dată satisfacție plebei care începe să-și pună tot mai multe întrebări și să se uite urât „la noi”. Plus, mai grav, Pescariu dă semne că e supărat rău și își vrea partea. La Pescariu este trimis de urgență din partea nr. 2 un intermediar ca să stea de vorbă cu el, să-l „liniștească”. Intermediarul este consultant apropiat al nr. 2 (cu firmă înființată și predată de avocatul minune Rareș Dan) și cu avocatul firmei, același avocat minune. Rareș Dan, susțin surse coroborate, pare-se că nu-și mai putea liniști clientul. Așa că a fost trimis solul. Pescariu ar fi zis solului că el vrea și libertatea și banii, intermediarul i-ar fi transmis să fie fericit dacă rămâne cu libertatea. Procurorii stau pe fir.

În acel moment, în planul anchetei, Microsoft 1 se închisese, se deschisese Microsoft 2. Pentru că procurorii se prind de mafioțenie, li se ia dosarul. Se dă pentru „celeritate” zice-se, unui procuror SRI, controlabil, adus de fostul valet al nr. 2 pe relația SRI-DNA, valet denumit „colericul”. În Microsoft 2 sunt Bejinariu, alt prieten al intermediarului și Sistemului, cu „servicii aduse statului român”, „scăpat” de Parlament/ PSD, o grămadă de miniștri și grupul vesel „Pescariu, Florică”.

„Deci ne enervează Pescariu că emite pretenții, vrea banii/partea și ar putea vorbi. Să-l liniștim. Plus cu cât apar mai mulți în operațiunea de liniștire, începe să știe lumea. S-au prins procurorii. Să-i facem și pʼaștia”, gândește disperat Sistemul.
În subteran se declanșase deja o adevărată criză. Perioadă: martie - aprilie 2017.

Sistemul vorbește și cu Florică: să-l denunțe odată pe Pescariu. Trebuia înfundat. Altfel, ar putea vorbi, ar putea să-i dea în vileag. Procurorul SRI care preluase „sub control” Microsoft 2, cheamă grupul vesel „Pescariu, Florică” la DNA iar în acel moment Sistemul traversează o reală criză de nervi. Florică cel cuminte își ține promisiunea: îl denunță pe Pescariu pe o speță reală, nu foarte importantă legată de ANRP, dar surpriza cea mare și dătătoare de adevărate dureri de cap este că înainte de Florică chiar Pescariu denunțase aceleași fapte. Deci surpriză și calvar intens: Pescariu și nu Florică al nostru este cel care beneficiază legal de exonerare penală, că a denunțat primul, documentul există, și Pescariu cel cu potențial de a vorbi scapă. Așadar, pericol și mai mare. A văzut că într-adevăr a vrut să-l facem și nu am putut face chiar nimic.

Începe scandalul. Cine a luat denunțul lui Pescariu? Procurorii care avuseseră înainte dosarul și care se prinseseră probabil de mafioțenie. Când a fost luat denunțul? Se urlă că e antedatat. Că Pescariu apare în alt loc la momentul denunțului. Păi putea să-l trimită prin avocat. Păi cine e avocatul lui Pescariu? E chiar minunea. Ruda nr. 2, cel care trebuia să-l țină cuminte pe Pescariu și nu mai putea. Avocatul ar fi zis, normal, că n-a depus el denunțul, Pescariu însă își recunoaște denunțul. Deci cine ne-a prins? Procurorii.

»Procurorul al doilea, procurorul SRI, n-are ce să mai facă. Nu-l poate înfunda pe Pescariu care putea vorbi. Dar face altceva. Îi pune și pe Pescariu și pe Florică sub control judiciar 2 luni, alături de Tatomir, Sandu și alții, pune în mișcare acțiunea penală pe niște fapte slăbuțe și cam atât. Măcar să-i țină sub supraveghere câteva luni. Individul Pescariu cu potențial exploziv pentru Sistem nu poate fi luat. Nu lasă legea. Eșec pe linie pentru Sistem și pentru persoane aka „în numele statului român”.

De trei luni, de atâta „celeritate”, se lasă liniștea peste dosar. Nu se mai întâmplă nimic. Dar ce s-a întâmplat nu se uită. Revenge. Procurorul care i-a prins este pus și el sub supraveghere de Sistem/SRI, ca și Pescariu. Pentru Sistem, bineînțeles, și procurorul are potențial exploziv. Dacă vorbește și ăsta? La prima criză, se dă vina pentru toate pe el, este scos din sistem și discreditat. Tactică veche, fumată demult.

A nu știu câta sursă independentă confirmă. Da, cineva a luat ceva în Microsoft. Ceva urât s-a întâmplat aici și le e frică de faptul că se află. Le e frică de Pescariu.

„Uită-te mai bine cine e Pescariu”. Mă uit. La firme, la arbore genealogic lipit bine de Sistem, la mișculațiile din firme înainte și după Microsoft, la prieteni, la asociați, iar la poze, la baza Cutezătorii, la avocați, la firmele lor, la asociați, la predări de firme, la soli, la cerc relațional care se intersectează cu ANRP, la tot. Iar și iar și iar și iar. On and on and on. Și tot asta dă. Și peste toate, demult, nu se putea juca tenis decât în baza lui Pescariu, că era atunci „safe, de-al nostru”. Între timp, individul s-a cam supărat. Eu nu doar scriu, dar și spun în față. Știu, e șocant să auzi, te schimbi, boscorodești, te blochezi dacă stai sub un glob de sticlă, dacă nu afli, dacă nu verifici, dar chiar asta e. Este vorba despre mafie în spatele unor spețe de corupție. O mafie mai ticăloasă. Pentru că a acționat în numele și în subteranul unei idei nobile – anticorupția, în numele legii, autorității, instituțiilor și funcțiilor importante și vremelnice, pentru a-și umple propriile buzunare.

Până la urmă, așa e: când iei șpagă de la Ghiță, poți lua de la oricine. Când iei prima dată și nu ești prins, apoi, nu mai contează cine, cum și pentru ce dă. Îți intră în sânge. Hoțul în numele legii neprins este... negustor cinstit.

Hm, cine-i poate prinde? Practic, nimeni. Teoretic, doar ei pe ei.


Citiţi şi:
Pușcăria ca proiect de țară? 4 milioane de români implicați în dosare penale? (III)
Dormiţi liniştiţi! SRI şi procurorii lucrează cu atenţie!



yogaesoteric
24 septembrie 2017

Singur, doar cu ajutorul tainic ce îi vine de la Dumnezeu, atunci când cei răi și ticăloși se unesc fiind plini de ură gratuită și venin împotriva sa

Profesorul de yoga Gregorian Bivolaru este, din perspectiva celor peste 1000 de articole și emisiuni pline de răutăți și insinuări mizerabile ce au explodat în mass-media în ultimele zile, printre cele mai denigrate persoane din lume.

Mass-media, nu numai cea din ROMÂNIA, ci inclusiv cea internațională, a explodat la ordinele secrete ce au fost date din culise de emisarii așa-zișilor ILUMINAȚI cu o virulență morbidă, stranie și în mod vădit excesivă împotriva unui profesor de yoga ce a fost condamnat pentru că în anul 2003 ar fi avut o relație nepotrivită cu o femeie de 17 ani, chiar dacă respectiva femeie a negat cu vehemență pe întreaga durată a procesului veridicitatea acestor acuzații.

Motivul acestei stranii și în mod evident excesive inflamări mediatice care a răbufnit cam pe toate canalele mass-media, punând astfel în umbră realele probleme grave și stringente ale societății românești, este eliberarea din închisoare a lui Gregorian Bivolaru, la momentul îndeplinirii termenului legal (ce este raportat la legea ce i s-a aplicat în caz) – acela de 2 ani (ce reprezintă de fapt o treime din pedeapsa de 6 ani), ce se aplică pentru persoanele de peste 60 de ani. Nimeni din mass-media nu a observat însă, sau poate în mod intenționat toți s-au prefăcut că nu observă că, în realitate, lui Gregorian Bivolaru i s-a dat totuși o amânare a eliberării condiționate, astfel încât acesta a depășit termenul de 2 ani pe care îl avea de executat cu 43 de zile.

Cu o imensă îndârjire și rea-voință ce este paradoxală dincolo de aparențe, mass-media s-a grăbit să incite populația la ură și dușmănie atât împotriva profesorului de yoga Gregorian Bivolaru, cât și împotriva magistraților români, pentru că în realitate a fost posibilă aplicarea corectă a unei legi a statului de drept. În baza aceluiași text de lege sunt eliberate mii de persoane ce au fost condamnate pentru fapte extrem de grave, cum ar fi crimele sau fraudările ori devalizările uriașe de ordinul a zeci de milioane de euro.

Având în vedere aceste aspecte ciudate care ne dau de gândit, merită să ne întrebăm: Oare de ce doar eliberarea condiționată (ce a fost, în fond, perfect legală) a lui Gregorian Bivolaru a declanșat un asemenea scandal de mari proporții?

Mai mult decât atât, este straniu că mass-media a omis să menționeze faptul că prima evaluare a oportunității eliberării condiționate a lui Gregorian Bivolaru a fost respinsă. Prin urmare, dacă luăm în considerare că situația sa era una perfect legală și dacă ne amintim că domnia sa nu a beneficiat nici de scăderi considerabile ale pedepsei pentru motive de genul muncii prestate sau al cărților pe care ar fi putut să le publice pentru a avea astfel zile câștigate cu ocazia eliberării condiționate, atunci merită să ne întrebăm care este interesul acestei excesive agitații ce a fost asezonată cu o mulțime de calomnii, cu felurite aberații și cu acuzații fantasmagorice de „viol” sau „pedofilie”?

Luând în considerare toate acestea, este tocmai de aceea necesar să ne întoarcem în timp cu câțiva ani pentru a identifica acum cu mult bun-simț, cu luciditate, unele planuri mârșave, diabolice, ce s-au concretizat apoi în acțiuni ce au fost îndreptate împotriva profesorului de yoga Gregorian Bivolaru.

Dacă ne amintim ce s-a petrecut în anul 2012, constatăm că Gregorian Bivolaru tocmai fusese achitat de două instanțe din România pentru toate acuzațiile care îi fuseseră aduse. Atunci, tocmai datorită faptului că fuseseră spulberate acuzațiile ce i-au fost aduse, s-a trecut apoi la ticluirea unor măsuri pe care le putem numi măsuri de urgență:

a. Pentru aceasta, s-a urmărit identificarea unui judecător corupt, șantajabil, căruia i se putea da ordin din culise să anuleze achitările anterioare și care urma să îl condamne pe Gregorian Bivolaru la pedeapsa cu ÎNCHISOAREA. În cele ce urmează, expunem dovada de netăgăduit a realizării acestui obiectiv. Pentru că, până la urmă, adevărul gol-goluț iese la lumină, iată că într-un mod cu totul uluitor, în urmă cu numai  câteva zile, a ieșit brusc la iveală veridicitatea acestor afirmații ale noastre. În data de 18 septembrie 2017, la emisiunea Sinteza zilei, postul TV Antena 3 a avut ca invitată a realizatorilor pe d-na INGRID MOCANU, fost director în Ministerul Justiției, care era cunoscută, printre altele, pentru modul în care a denunțat abuzurile și corupția din DNA și din justiție. Cu acea ocazie, în mod cu totul surprinzător pentru cei care au urmărit respectiva emisiune, d-na Ingrid Mocanu a afirmat pentru prima dată cum că Judecătorul IONUȚ MATEI „A FOST ȘANTAJAT CU UN DOSAR INVENTAT, CEL CU CĂMĂTARII, PENTRU CĂ URMA SĂ JUDECE DOSARUL LIDERULUI MISA, CARE TREBUIA CONDAMNAT LA CEREREA «SISTEMULUI».”

b. S-a urmărit identificarea unor alte căi, în afara teritoriului României, prin intermediul cărora era necesar să fie ticluită și apoi extinsă prigoana împotriva dlui Gregorian Bivolaru, prin înscenarea unor pretinse infracțiuni similare, respectiv „racolarea” unor false victime care urmau să preia ștafeta acuzațiilor false, dacă era posibil ca strategia de distrugere a școlii de yoga MISA din România să eșueze, sau dacă profesorul de yoga Gregorian Bivolaru avea să fie pus în libertate.

Luând în considerare toate acestea, este binevenit să analizăm cu multă atenție ce anume s-a petrecut și ce s-a declanșat chiar în anul 2012:

- La ordinele ce au fost date din culise, a fost înregimentat, ca să spunem așa, judecătorul Ionuț Matei, care prin înaintarea dosarului profesorului de yoga Gregorian Bivolaru la Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să desființeze, dând dovadă de o maximă obediență, toate achitările ce au fost dispuse de cei 3 judecători ce au fost implicați în analizarea dosarelor respective. Ulterior, judecătorul Ionuț Matei a ales, zice-se, să judece de la zero acel dosar și după o întreagă mascaradă în cadrul căreia a maimuțărit de foarte multe ori, cu insolență, actul de justiție, a hotărât în cele din urmă, într-un mod abuziv, condamnarea excesivă la 6 ani de închisoare a lui Gregorian Bivolaru pentru niște presupuse relații sexuale cu o femeie de 17 ani, pe care, de altfel, a umilit-o în public în sala de judecată adresându-i-se cu apelativul „infractoare”.

- S-au declanșat mai multe operațiuni de așa-zisă anchetare și chiar de prigoană împotriva altor școli de yoga din străinătate ce erau conexe cu Școala de Yoga MISA, și astfel de operațiuni de prigoană, printre care unele au fost chiar anchete ale justiției, s-au desfășurat în Italia, iar apoi acțiuni de prigoană împotriva școlii de yoga au avut loc în unele țări cum ar fi: Uruguay, Danemarca, Finlanda și Germania. Peste tot s-a acționat pe baza unui anumit tipar ce este ușor de identificat: se căuta eventual fie chiar și o singură cursantă care avusese conflicte anterioare fie cu instructorii, fie cu colegii de curs, sau chiar un părinte cumva nemulțumit de faptul că atunci „copilul” său MAJOR urmează cursurile școlii de yoga din țara respectivă. Ulterior, acestora li se punea la dispoziție un consistent material ce friza scandalul și care provenea din mass-media românească și astfel de persoane erau bombardate cu niște așa-zise dovezi sau cu unele materiale video ce erau trimise de unii agenți plătiți să denigreze MISA în străinătate. Printre acești agenți amintim pe ROXANA MĂLINA CHIRILĂ și pe CECILIA GHIȚULESCU TIZ. Aceasta din urmă chiar a fost condamnată de o instanță din Germania pentru calomniile și denigrările ce au fost proferate de ea atât împotriva școlii din Germania, cât și împotriva lui Gregorian Bivolaru.

Atunci când analizăm cu multă atenție și luciditate toate acestea, descoperim că nu este o întâmplare că „emisara” unor pretinse abuzuri care ar fi avut, zice-se, loc în Finlanda a fost desemnată ROXANA MĂLINA CHIRILĂ, căreia despărțirea de fostul ei iubit yoghin i-a alimentat apoi ura nu numai față de școala de yoga MISA, ci mai mult decât atât a făcut-o să devină o înverșunată militantă nu numai împotriva lui Dumnezeu, ci și împotriva oricărei mișcări spirituale, promovând în final ateismul și „libera cugetare” ce se desfășoară în afara oricărei credințe.
 
Ulterior, Roxana Mălina Chirilă a contactat o realizatoare TV din Helsinki, unde cursul de yoga existent avea deja o dezvoltare considerabilă, ba chiar înfloritoare și cu acea ocazie i-a prezentat o fostă cursantă care fusese evacuată din imobilul utilizat de școala de yoga din Helsinki, pentru neplata chiriei. Este semnificativ că, ceva mai târziu, această fostă cursantă s-a dedat chiar la unele acțiuni de șantaj împotriva instructoarei Daniela Dae. Cu toate că au fost sesizate organele de poliție, acestea au tratat cu o stranie îngăduință acea plângere penală a Danielei Dae și în ciuda dovezilor pe care aceasta le-a prezentat, au închis suspect de repede acel dosar pentru șantaj al acelei cursante. Ulterior însă, respectiva persoană a fost contactată de organele de poliție și a avut tupeul să declare în mod fals că a fost traficată și abuzată sexual. Până la urmă, această fostă cursantă a fost, se pare, convinsă să joace un rol important în noile înscenări ce se pregăteau spre a fi livrate „la nevoie”. Ea a fost până la urmă instigată ca în cadrul interviului pe care l-a acordat unui post de televiziune să se ipostazieze, fără a aduce niciun fel de dovezi edificatoare, că este o așa-zisă victimă a lui Gregorian Bivolaru.

Este necesar să subliniem că legislația cu privire la infracțiunile sexuale din Finlanda este cea mai ciudată legislație de pe glob, fiind în această direcție extrem de protectivă cu orice persoană care chiar în mod mincinos se erijează ca fiind o presupusă victimă. Finlanda este singura țară din lume unde pragul de pornire a investigației pentru protejarea victimelor posibilelor abuzuri sexuale este extrem de scăzut, astfel încât în orice tip de acuzații de acest fel este, am putea spune, anulată prezumția de nevinovăție. Tocmai de aceea sunt întâlnite extrem de multe cazuri în care reclamațiile femeilor care s-au plâns, uneori în mod fals, pentru pretinse abuzuri sexuale au fost totuși luate în considerare și în final, în ciuda dovezilor ce infirmau abuzul sexual, o mulțime de persoane au căzut în plasa stranie a justiției finlandeze, care, în această direcție, este dură și necruțătoare. Tocmai de aceea s-a ajuns ca, în ciuda dovezilor care infirmau aceasta, să se emită sentințe ce s-au lăsat cu ani grei de închisoare, doar pe baza plângerilor false ale unor femei. Actualmente jurisprudența finlandeză evidențiază situații de genul „cuvântul părții acuzate împotriva cuvântului victimei”, fără a exista obligativitatea unor minime dovezi clare.

Este straniu și cu toate că pare de necrezut, Finlanda este singura țară de pe glob unde la simpla reclamație a unei femei care pretinde chiar și după mulți ani de zile că a fost abuzată sexual, chiar dacă nu există niciun fel de probe, este în mod paradoxal cu putință ca respectiva acuzație să fie luată în considerare, și apoi persoana acuzată să fie târâtă în instanță, fiind apoi chiar condamnată pe nedrept doar pe baza unor astfel de declarații aberante care pot fi, în mod halucinant lansate, chiar și după 10 ani de zile. 
Așadar, legislația finlandeză permite ca, pe baza unor declarații, chiar mincinoase ale unei femei, un bărbat ce este acuzat pe nedrept să poată fi totuși condamnat la închisoare, chiar dacă nu a abuzat niciodată de persoana care are obrăznicia să-l acuze.

Luând în considerare toate acestea, se poate constata că de aici și până la demararea unei anchete legate de niște presupuse relații sexuale, care de fapt niciodată nu au existat, a fost doar un pas. Tocmai de aceea, cu câteva săptămâni înainte de eliberarea lui Gregorian Bivolaru din Penitenciarul Bistrița, autoritățile din Finlanda l-au vizitat, punându-i în mod vag în vedere că îl anchetează pentru niște presupuse fapte care s-ar fi petrecut în perioada anilor 2007-2011. Cu acea ocazie, d-nul Gregorian Bivolaru a solicitat să i se trimită și apoi să aibă posibilitatea să studieze toate acuzațiile care i se aduc. În loc să se îndeplinească această cerere procedurală, a urmat o foarte lungă perioadă de tăcere. 
Iată că acum, după 130 de zile, în mod uimitor, la numai câteva zile după eliberarea lui Gregorian Bivolaru, fără a se fi realizat citarea acestuia, fără să i se fi pus la dispoziție mărturiile care s-ar părea că există și fără să i se respecte dreptul la un proces echitabil, Finlanda a emis în mod bizar un mandat de arest preventiv care încalcă în mod flagrant legile în vigoare.

De fapt, toți cei care au cunoștințele minime necesare cu privire la o astfel de cercetare își pot da seama cu ușurință că justiția statului finlandez a încălcat în mod flagrant prevederile legislației internaționale și iată că, în disprețul prevederilor ce există de mai mulți ani în cadrul Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a hazardat să dispună, în mod aberant, arestarea cuiva fără să fi realizat o minimă cercetare personală a ființei umane a cărei arestare a fost dispusă în mod arbitrar, ilegal și abuziv.

Dincolo de aparențe, ceea ce se petrece în acest caz este o oglindire fidelă a amenințărilor pe care Gregorian Bivolaru le-a primit în cadrul unor scrisori anonime, iar situația nouă cu care se confruntă dovedește fără doar și poate că se dorește ca el să fie rearestat și menținut în închisoare fără niciun fel de probe și fără niciun fundament legal.

Este semnificativ că toate aceste aspecte cu care acum Gregorian Bivolaru se confruntă au fost în mod explicit sintetizate într-o scrisoare de amenințare ce a fost primită la data de 11 iulie 2016 pe adresa Cabinetului avocatului Patrice Spinosi, cu sediul în Paris. În cadrul acestei scrisori se află următoarea afirmație, cităm: „vei vedea pe pielea ta că vom face totul pentru a te distruge, ținându-te mulți ani în închisoare”, „nu ai nicio șansă, ai vrut să lupți împotriva noastră dar ești prea mic pentru a reuși ceva”.

Citiți și: 
Decizia recentă a Curţii de Casație din Paris în cazul lui Gregorian Bivolaru dovedeşte fără niciun fel de dubii că din nou s-a acţionat la comandă ce a fost dată din culise Cazul Gregorian Bivolaru – 45 de ani de grave abuzuri, amenințări terifiante și tortură 
yogaesoteric

23 septembrie 2017