Cine și în ce scop a folosit alibiul luptei anticorupție, împinsă până la formele de abuz cele mai grosolane, amintind izbitor de „Justiția” stalinistă?
Lumea Justiției: CONDAMNARE CONTRA NATURII – Motivare halucinantă în dosarul în care fostul ministru Constantin Niță a primit 4 ani de închisoare cu executare. Înalta Curte a luat de bun denunţul lui Tiberiu Urdăreanu şi l-a condamnat pe Niță pentru că nu a adus probe care să infirme acuzaţiile DNA: „În ceea ce priveşte acuzaţia că ar fi primit 30.000 euro nu a adus vreo probă care să infirme veridicitatea ei… Lipsa unei probe directe cu privire la faptă nu este de natură să excludă inexistenta ei.”
Motivare halucinantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul în care a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare ex-ministrul Energiei Constantin Niță, acuzat de trafic de influenţă pe baza unui denunţ formulat de Tiberiu Urdăreanu. Deşi nu existau probe directe care să susţină acuzaţiile parchetului anticorupţie, aspect constatat chiar de judecători, denunţul lui Urdăreanu a fost luat de bun, iar Constantin Niță a fost condamnat.
Grupul de Investigaţii Politice condus de Mugur Ciuvică a publicat pasaje din motivarea ÎCCJ în care se arată, cu subiect şi predicat, că în ceea ce priveşte acuzaţia că ar fi primit 30.000 euro Niță nu a adus vreo probă care să infirme veridicitatea ei, dar şi că lipsa unei probe directe cu privire la faptă nu este de natură să atragă inexistenta ei. Ne întrebăm ce rost mai are prezumţia de nevinovăţie având în vedere că inculpatul este condamnat nu pentru că au existat probe directe care să demonstreze fără dubiu vinovăţia, ci pentru că nu a adus probe care infirme acuzaţiile DNA, deci nu a putut să-şi „probeze nevinovăţia”, o sintagmă cât se poate de periculoasă, dar extrem de uzitată în prezent. În plus, instanța nu a avut vreun dubiu cu privire la denunţătorul Urdăreanu, acelaşi ca şi în dosarul în care preşedintele PNL Ludovic Orban a fost achitat definitiv, căci aşa cum a explicat DNA „nu au fost motive de a aprecia că denunţul formulat este real doar în parte”.
Având în vedere aceste aspecte, concluzionăm că procurorii DNA pot trimite în continuare fără probe dosare în judecată, doar pe baza unui denunţ. Iar inculpatul va trebui să aducă el însuşi probe care să combată delaţiunile scrise pe o foaie de hârtie. Dacă nu, va ajunge la puşcărie. Prezumţia de nevinovăţie pare că a devenit un moft pentru unii magistraţi. Lucru extrem de periculos.
[…]
Dan Diaconu:„În condiţiile în care pe parcursul cercetării judecătoreşti inculpatul a încercat, prin solicitarea încuviinţării unor probe, să combată învinuirile aduse, în ceea ce priveşte afirmaţia că ar fi primit 30.000 EUR nu a adus vreo probă care să infirme veridicitatea ei.”
Citiţi vă rog de două sau de mai multe ori citatul cu care am început acest articol. Dacă aveţi impresia că face parte dintr-un referat al vreunui student repetent de la drept, vă înşelaţi. Citatul este luat din motivarea condamnării la patru ani cu executare a fostului ministru Constantin Niță. Poate că individul, cu faţa lui de chelner, nu vă place. Dar nu despre asta este vorba.
Lucrurile stau în felul următor: DNA vine cu denunţul lui Urdăreanu (ştiţi, băiatul ăla cu ochi albaştri care, între altele, şi-a făcut cavou cu lift) conform căruia lui Niță i s-ar fi dat o şpagă de 30.000 EUR. Asta e singura „probă” pe care DNA o pune la dosar. Şi, întrucât – conform judecătorilor de la ÎCCJ (!!!) – nu a reuşit să-şi probeze nevinovăţia, Niță e condamnat la patru ani de pușcărie. Aşa, ca-n stalinism.
Pentru a emite o asemenea enormitate, în mod normal, n-ar trebui să ai acces nici măcar pe scările Facultăţii de Drept. Oriunde în lumea civilizată aşa ceva pur şi simplu nu e de imaginat. Criticaţi Rusia lui Putin? Aflaţi că acolo aşa ceva pur şi simplu nu există! Poţi să acuzi sistemul judiciar rusesc că face abuzuri, însă niciodată într-un mod atât de grosolan! Probabil nici în Coreea de Nord aşa ceva nu e de imaginat. În România însă, asta e normalitatea.
Pentru o asemenea aberaţie magistraţii respectivi ar trebui dați afară […]. Nu e posibilă atâta lipsă de cultură generală, atâta prostie şi o asemenea lipsă a noţiunilor de bază. Aici, repet, nu e vorba de drept ci de o minimă cultură generală. Culmea e că această lipsă de bun simţ nu se manifestă la vreun tribunal insignifiant, situat undeva într-un colţ rupt de lume, ci la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică acolo unde se presupune că e rezerva de competenţă în materie juridică, unde cică se află vârfurile vârfurilor.
Haideți să judecăm logic: dacă aşa ceva se petrece la vârful Justiţiei autohtone, oare ce se petrece pe la baza sistemului juridic? Oare ce motivări tembele se dau acolo? Şi, mai mult, ce aşteptări să ai de acolo?
E o întreagă retorică a „justiţiei independente” şi a „neamestecului în treburile justiţiei”. O retorică avându-l ca vârf de lance pe Plăvanul naţional. Înainte de a avea o justiţie independentă, n-ar fi mai corect să avem o justiţie? Ceea ce este acum e un sistem stalinist, în care bunul plac, „paradeala”, arbitrarul şi prostia sunt cele mai pregnante constante. Un sistem croit de Băsescu şi acoliţii săi, menit strict a răspunde comenzilor venite via Securitate. Înainte de orice, ar trebui să vedem cum facem să nu mai avem asemenea specimene acolo. Cu alte cuvinte, înainte de a vorbi despre „independenţa justiţiei”, hai să vedem cum facem să avem justiţie, nu paradeală. Pentru că o prostie sau ticăloşie de acest tip realmente distruge oameni!
Oameni buni, reţineţi ce vă spun: suntem de mult trecuţi de ceasul al doisprezecelea. Deja am intrat în lumea lui Kafka. Iar asta, probabil, e cea mai cumplită veste pe care o aflaţi.
Dan Diaconu: În timp ce probele devastatoare efectiv îngroapă DNA, factorii politici gen Plăvanul se declară mulţumiţi de activitatea instituţiei
Cu toate că se constată limpede că numai justiţie nu se face acolo, absolut niciun fir de păr din capul lui Kovesi nu se clatină. Şi nici nu se va clătina! Mai mult, pentru ca sfidarea opiniei publice să fie şi mai mare, şefa DNA începe să-şi şteargă în văzul tuturor urmele, prin închiderea marilor dosare de corupţie: Microsoft, Alro, EADS. Mai vreţi altă imagine mai sugestivă pentru zicala „Câinii latră, caravana trece”?
[…]
Constatând atâtea nebunii, atâta incompetenţă şi ticăloşie te-ai putea întreba sincer cum de mai poate avea cineva tupeu să apară în faţa publicului să spună că „sunt mulţumit de activitatea DNA” şi să zâmbească sfidător? Cum poate exista cineva care să încalce în acest mod bunul simţ? Aceeaşi întrebare mi-am pus-o şi eu şi am ajuns la concluzia că cel care e în eroare nu e Plăvanul, ci fix cel care are asemenea dileme.
Când mă declar (sau vă declaraţi) dezamăgit de DNA o fac pentru că mă raportez la scopul pe care consider eu că ar trebui să-l aibe această instituţie şi nicidecum la scopul real al existenţei sale. Din punctul meu de vedere care, cu siguranţă, coincide cu al dumneavoastră, DNA ar trebui să fie instituţia care vânează marii corupţi, care demantelează scheme sofisticate de fraudare a statului, care descoperă organizaţii oculte lipite de banul public şi care, în final, despăduchează în masă şi recuperează cel puţin o parte a miliardelor de euro care se scurg ilicit din Buget. Ei bine, dacă asta vă este opinia, vă aflaţi în totală eroare!
În fapt, scopul real al DNA nu pare a fi acela de a preveni vreo fraudă. Ştiu că veţi fi şocaţi, dar aceasta nu este o instituţie a noastră ci a ocupantului, iar scopul ei este strict acela de a se asigura că treburile se desfăşoară „aşa cum trebuie” în colonie. DNA nu trebuie să recupereze prejudicii, ci să facă dosare oricărui individ mai răsărit, iar în momentul în care a ridicat capul, să-l reteze rapid cu sabia aşa-zisei justiţii. DNA nu este o instituţie al cărei scop e legat de cinste sau corectitudine, ci de cine şi cum trebuie să conducă România. Iar din acest punct de vedere, Plăvanul are perfectă dreptate atunci când afirmă că e mulţumit. Dacă gândiţi altfel, nu ştiţi unde-aţi intrat şi, mai mult, nici măcar n-aveţi habar că deasupra uşii de la intrare scrie limpede: „Lasciate ogni speranza, voi ch’intrate”.
Adan Justias:El nici nu ştie încă, „Este un mort viu!” spune procurorul Negulescu referitor la Sebastian Ghiţă. Este esenţa activităţilor de poliţie politică! Întâi se defineşte ȚINTA după care se CAUTĂ! „Nu există persoane nevinovate, ci doar persoane de care nu ne-am ocupat destul.” Citatul este din Dzerjinski, cel care a înfiinţat NKVD.
Răzvan Savaliuc/ Lumea Justiției (ianuarie 2017): Aleşii conduc ţara! Statul mafiot trebuie destructurat!
[….]
În România, transformată sub regimul Băsescu în colonie, cu un actual preşedinte autist care nu face decât să preia mesajele propagandei soroșiste, puterea politică a fost distrusă programat şi înlocuită cu marionete impuse de afară. Totul s-a operat cu ajutorul serviciilor secrete, a marilor parchete, precum şi a autorităţilor fiscale de control – care au devenit aşa cum a recunoscut creatorul Traian Băsescu „un stat mafiot”.
Parlamentul a fost discreditat şi adus în stare de paralizie politică, zeci de senatori şi deputaţi fiind urmăriţi penal, arestaţi, trimişi în judecată, acuzaţi de ANI de conflicte de interese, şi supuşi linşării mediatice de o propagandă plătita ocult prin servicii.
Mass-media a fost distrusă, „mogulii” de presă băgaţi la închisoare, iar cele mai importante posturi de televiziune şi publicaţii au fost închise sau aduse în stare de insolvență, pentru a fi preluate de paravane ale serviciilor. Nicăieri în Uniunea Europeană nu a avut loc un asemenea pogrom împotriva presei, fiind evident atentatul instituţiilor de forţă împotriva libertăţii de exprimare.
Cea mai grea lovitură s-a dat mediului de afaceri românesc, care a fost decimat cu parchetele şi cu ANAF-ul pentru a se face loc multinaţionalelor, primele la scutiri fiscale şi facilitaţi guvernamentale, şi niciodată urmărite penal sau controlate de fisc.
Toţi liderii politici, mogulii de presă şi toţi oamenii de afaceri români importanţi au primit etichete de „penali”, în vreme ce România a trecut sub o influenţă străină fără precedent.
Există informaţii că personaje din afară au impus României şi Moldovei un plan numit MINERVA, de preluare a controlului asupra României prin arma cătuşelor, ştiindu-se că în aceste ţări în care există o corupţia mică generalizată de pe vremea comuniştilor (când totul se rezolva cu bacşiş) orice român îşi doreşte să vadă corupţi la închisoare. Un plan similar s-a încercat şi în Polonia, dar nu a prins.
Planul a vizat formarea de dosare penale tuturor liderilor politici şi factorilor decidenţi importanţi din politică, aparat guvernamental, presă, mediu de afaceri, astfel încât nimeni să nu mai apere România şi, cu ajutorul instituţiilor de forţă, să se impună o conducere dirijată din afară.
Guvernul tehnocrat a fost apogeul planului MINERVA, care însă a eșuat lamentabil la nivelul percepţiei românului de rând, întrucât românii au văzut diferenţele de tratament între ei şi tot ce este extern, şi faptul că nu se pun cătuşe decât lor, nu şi celor care vând țara străinilor şi ne transformă în colonie.
Planul MINERVA a distrus România pentru mulţi ani de acum încolo şi s-a bazat în ultimii 12 ani pe întărirea continuă a instituţiilor de forţă! Fiţi atenţi la cifre: dacă pe vremea lui Ceauşescu odioasa Securitate avea peste 2000 de securişti, azi SRI are peste 11.000 – (faceţi calcul la 1000 euro/lunar media pe un lucrător de informaţii x 12 luni, ca să vedeţi cât ne costă anual).
Dacă pe vremea lui Ceauşescu existau 2000 de magistraţi, azi există circa 7000, iar procurorii au ajuns să îşi formeze propria republică băgând frica în judecători, în afara oricărei răspunderi pentru oamenii nevinovaţi desfiinţaţi cu dosare penale – (faceţi calcul la 3000 euro/lunar media pe un magistrat x 12 luni, ca să vedeţi cât ne costă anual).
Au fost create armate întregi de inspectori fiscali, jandarmii au fost transformaţi în trupe de intervenţie cu miile, au fost create agenţii de prigonit politicieni şi oameni de afaceri precum ANI, DLAF, structuri de poliţie speciale şi alte instituţii de acelaşi soi: iată imaginea a zeci de mii de reprezentanţi ai instituţiilor de forţă, care lovesc nu doar în aleşii politici ai acestei ţări, ci în mediul de afaceri care susţine prin taxe şi impozite bugetul acestei ţări! Bugetele acestor instituţii de forţă au crescut an de an, şi au crescut atât de mult încât dacă vă întrebaţi de ce nu se construiesc coridoarele de autostrăzi aşa cum a aprobat Uniunea Europeană, e din cauză că bugetul de stat a devenit prea împovărat de instituţiile de forţă pentru a mai putea susţine asemenea investiţii.
yogaesoteric
16 mai 2018
