„Scrisoarea a III-a”

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=2037110686539408&set=a.1375718922678591.1073741830.100007214881274&type=3&theater

Acoperiții din presă (I)

Gândul.info/ Liviu Mihaiu: Cum să recunoşti un securist în presă. Curs intensiv de deconspirare în 10 puncte 

Liviu Mihaiu

Povestea mea cu jurnaliştii acoperiţi e veche şi începe de dinainte de primul meu articol din 2011 despre invazia misterilor Smith. Începe din redacţia Academiei Caţavencu (AC). Acolo am văzut ce înseamnă un singur măr stricat pentru viaţa unei „comunităţi de informaţii”, cum e Presa. Iar AC a fost primul organ de presă care a câştigat la CEDO un proces cu Statul român pentru ascultarea ilegală a ziariştilor din redacţie. Şi primul ziar care a denunţat infiltraţii din redacţie sau pe cei care au fost informatori plătiţi ai Securităţii. Era deceniul anticomunist în care Securitatea era un subiect, iar serviciile în perioada Măgureanu, el însuşi rezident al Securităţii, făceau mineriade şi dădeau jos prim-miniştri. Şi azi e la fel. Numai că azi, foarte puţini ziarişti au curajul şi locul unde pot scrie despre abuzurile poliţiei politice.

Suntem un stat eminamente securistic, atât prin număr, cât şi prin atitudinea societăţii faţă de acest flagel. Există o fascinaţie paralizantă când e vorba de acţiunile serviciilor secrete şi răspunsul pe care elitele îl au la acţiunile lor.

Acum fenomenul apartenenţei la serviciile secrete s-a instalat în mai toată presa, inclusiv la primul meu loc de muncă. O excepţie este şi Radio Guerrilla, un radio care a avut de suferit şi a fost închis doi ani din cauza, ca să vezi, tot a unor acoperiţi, un radio care nu are mogul sau acoperiţi, unde toţi cei care făptuiesc un act jurnalistic au semnat o hârtie prin care îşi declară notarial neapartenenţa la serviciile secrete sub incidenţa a 100.000 de euro despăgubiri.

Când scriam despre invazia securiştilor în statul de drept şi în presă, mulţi mi-au spus că sunt obsedat de securişti pe care-i văd peste tot. E drept, mai sunt ziarişti care confirmă acest aspect.

Chiar „mândria noastră naţională” premiată cu Nobel pentru literatură şi care a avut de-a face cu Securitatea şi consecinţele ei contemporane spunea: „40% dintre cei care se află azi la putere provin din vechea Securitate şi se protejează între ei”– Herta Müller, la Târgul de carte de la Frankfurt în 2009. Iar eu spun că alţii 40% dintre cei care sunt azi la putere sunt din Noua Securitate şi se protejează între ei.

Practic, noi trăim într-un mandarinat al Securităţii. Şi exact ca în anii comunismului, lumea vorbeşte azi pe la colţuri cu telefoanele în celelalte încăperi. Şi nu pentru că ar avea ceva de ascuns cum ne moralizează imbecilitatea propagandistică din presă a Noii Securităţi, ci pentru a vorbi exact ce gândesc, cel mai important lucru când discutăm despre libertatea unui individ.

Primele semne au început deodată prin agresiunea unor ziarişti împotriva mea. Ca om de investigaţii am început „cherchez la femme”, adică mobilul pentru care, de exemplu, o seamă de jurnalişti tot împrăştiau despre mine tot felul de bârfe cu scop depreciativ. Era pe vremea când trusturile mogulilor trebuiau lichidate, cu excepţia celor care se aliniau la politica oficială a statului băsesciano-american.

Ţin minte că la lansarea ziarului Adevărul, preşedintele Băsescu m-a admonestat că sunt „împotriva lui” pe motiv că avusesem într-o emisiune a lui Robert Turcescu opinia contrară întregului val de păreri „anticorupţie”, că preşedintele avea potenţialul unui Putin de Dâmboviţa şi că Justiţia se practică la comanda politico-securistică. Să spui asta în 2006-2007 a fost pentru mine o curată sinucidere.

Iar trusturile Realitatea TV şi Intact au fost atacate, după cum se întrevede azi, cu dovezi şi mărturia fostului comanditar suprem, „predestinate” distrugerii şi trecerii lor cu forţa organelor de forţă în tabăra „soldaţilor Binelui”, cum îi numeau Maior şi Coldea pe acoperiţii din presă. Cu Realitatea TV au reuşit.

Nu o să le dau numele aici. Îi ştiu pe majoritatea. Inclusiv pe acei grei cu care Coldea făcea şedinţe săptămânale de instructaj, acei pe care Dan Andronic îi numea în serialul „Noi suntem Statul. Ziariştii cu epoleţi”, „baterie de analişti”, pe deplin acoperiţi, „printre care şi Ion Cristoiu” şi pe care patronii îi plăteau şi îi plătesc şi azi mai scump, pentru că, deh, ei erau şi în „misiune pentru ţară”. Asta când nu mai pun Nicu Niro, Pescariu, Iordache sau Vanghelie bani la solda lor. În timp ce ei vorbesc intransigent despre corupţie. Confirm ce scrie Dan Andronic în acest serial şi numele date. Ei sunt mult mai mulţi, iar Dan Andronic însuşi a fost unul dintre cei pentru care oameni ai Noii Securităţi l-au sunat pe Cristian Burci pentru a-l lua la Prima TVpentru departamentul de Ştiri. Pentru că lucrurile aşa stăteau în faza în care Statul nu era încă, de sus până jos, al lor.

„Băieţii” există la cel mai înalt nivel al deciziei în toate trusturile de presă. Şi, ca să fie limpede pentru cei care nu înţeleg rostul acestora, sunt noii informatori ai Securităţii. Ba chiar unele televiziuni sunt înfiinţate de oameni ai celui mai puternic serviciu secret din România. Azi ei toarnă în numele valorilor euroatlantice şi ale multiculturalismului. Nici că se poate mai nobil de-atât, nu-i așa!!?
În afară de momentele când primesc ordine să atace vreun duşman al „valorilor”.

Iată un dialog între jurnaliştii Mihai Voinea, Cristian Delcea şi Ion Cristoiu, cel care se declară „comunist” şi care le dădea disidenţilor la Scânteia Tineretului rubrici de defulare la sfatul Securităţii.

Adevărul pe 21 septembrie 2015:

Adevărul: Aţi avut în redacţie ziarişti asupra cărora aveaţi bănuieli că sunt agenţi acoperiţi ai serviciilor?
Ion Cristoiu: Sunt sigur că în redacţie am avut mulţi ofiţeri acoperiţi. Mă sunau pe mine „băieţii” şi mă rugau: „Ştiţi, am vrea nu ştiu ce, în cazul cutare să dăm cutare”. Şi eu spuneam: „Păi, nu pot să mă duc la un redactor să-i spun«fă asta!»”. Şi zice: „Spuneţi-i lu’ X”. Şi îi ziceam lui X: „Bă, sună la numărul ăsta!”. „Aha, aha”, răspundea X. Şi suna.
Adevărul: Nu vă temeaţi că aceşti ziarişti acoperiţi pot deturna politica ziarului în funcţie de telefoanele „băieţilor”?
Ion Cristoiu: (…) Sigur că în spatele unei informaţii pe care ţi-o dă cineva se ascunde o manipulare, că urmăreşte ceva. Important este ca acea informaţie să fie corectă.
Adevărul: Nu mai conta cum a fost obţinută.
Ion Cristoiu: Era foarte important ca eu să nu fiu luat prin surprindere.

Ion Cristoiu

Vă prezint „Grila Simptomatologică” pe care eu o folosesc în a depista „alienii” de presă, înainte să verific prin mijloace jurnalistice la unităţi (SRI, SIE, DGIA, DGIPI, SPP, DNA) dacă intrusul este în slujba, nu-i aşa, a Securităţii Naţionale:

1. Sunt foarte agresivi la adresa jurnaliştilor care au alte opinii decât cele oficiale. La această oră există un război fără precedent în istoria postdecembristă, între entităţi de presă. Lor li se datorează.

2. Pentru ei nu există abuzuri ale serviciilor secrete sau ale DNA. Nu există dosare contrafăcute. Ei luptă cu patos revoluţionar pentru curăţirea societăţii de elemente corupte. Nu fac anchete despre asta. Nu scriu despre asta. Nu există abuzurile ale organelor de forţă sau ale protejaţilor lor.

3. Nu comentează niciodată negativ creşterea apocaliptică din ultimii 15 ani a bugetelor serviciilor ce a adus România pe primele locuri în lume la numărul de angajaţi şi bani cheltuiţi pentru securitate pe cap de locuitor.

4. Migrează de la un ziar/TV la altul în funcţie de ordin şi de obedienţa patronatului (vezi trecerea unui contigent de ziarişti de la Evz la RL).

5. Nu folosesc niciodată, nici public, nici în privat, conceptul de „Poliţie Politică”. Ei asta fac, nu jurnalism în slujba agendei cetăţeanului.

6. Sunt adepţii fanatici ai legilor Big Brother şi atacă orice persoană publică care li se opune din motive constituţionale (gen: „drepturile sunt un lux”).

7. Sunt adepţii folosirii tuturor mijloacelor ilegale de a elimina corupţia şi duşmanii aliaţilor noştri strategici.

8. Targetul lor este clasa politică şi în special PSD. Toţi cei care au potenţialul de a încropi cu ruşii fie doar şi o relaţie comercială, sunt duşmanii ţării.

9. Vorbesc despre libertăţile individuale şi constituţionale în genul stahanovist: „Nu ai nimic de ascuns, nu ai nimic de obiectat la ilegalitatea ascultărilor”.

10. Reneagă vehement orice fel de dezvăluire a celor din sistem despre Sistem, după logica sofistic-securistică: „Nu este credibil un om care are dosare” (Fie vorba-ntre noi, 90% dintre dosarele DNA sunt făcute pe denunţurile oamenilor care au dosare).

PS. Ah, uitasem să vă spun că mulţi dintre ei (în special cei pe deplin acoperiţi) primesc leafă de la unităţile angajatoare. Pentru categoriile de rang inferior primesc slujbă după tipicul descris mai sus.

Știri pe surse: Dragoș Pătraru, atac violent la adresa Digi 24 și a patronilor RCS&RDS în emisiunea sa  

Dragoș Pătraru, realizatorul emisiunii Starea Nației, difuzată de Digi 24, a lansat, în luna mai 2017, o serie de atacuri violente la adresa colegilor săi din televiziune, dar și asupra șefilor trustului RCS&RDS.
„Un subiect ocolit aici, la Digi 24, în ultimele zile. Un subiect tabu! Cum, există așa ceva?! La instituția care stă toată ziua cu dreptatea și cu adevărul în gură?! Un subiect pe care îl abordează unii de dimineața până seara, la alții nu există. Avem de-a face cu un soi de imbecilitate din partea multor jurnaliști, mai ales când vine vorba despre deontologii de serviciu.”, așa și-a început Pătraru partea din emisiune dedicată dezvăluirilor făcute de Antena 3 referitoare la RCS&RDS și la patronul trustului, Zoltan Teszari, alături de unul dintre directori, Ioan Bendei.

„Așadar, despre subiectul pe care oamenii de la Digi 24 nu îl abordează. Pentru că e frică, pentru că e prostie, nu contează. E incredibilă asta. Apar unii cu niște acuzații grave și tu te faci că plouă. Urât e să fii slugă, mă!”, a adăugat Pătraru.

După ce l-a criticat pe Ioan Bendei și a vorbit despre acoperiții din presă și despre cum ar putea fi înscenat dosarul aflat în instanță „șantaj la Antene”, în care fostul CEO al Antena 3, Sorin Alexandrescu a fost condamnat la închisoare, alături de Camelia Voiculescu, chiar pentru șantaj la adresa lui Ioan Bendei, Pătraru și-a continuat atacul la colegii de la Digi 24.

„Și, dacă tot suntem noi cu adevărul aici, la Digi, poate ar trebui să ne povestească despre asta și foștii administratori ai RCS&RDS. Nu așa se procedează în asemenea situații. Nu fugi de subiect, ci îl ataci, cu jurnaliști, cu specialiști, cu toată lumea. Nu ești în slujba lui Bendei sau a RCS&RDS, nu primești un salariu ca să taci. Asta, doar dacă legitimația de jurnalist e o acoperire și nu mai răspunzi în fața publicului, ci în fața…”

Știri pe surse: Digi 24 îl somează pe Dragoș Pătraru: „Îl vom da în judecată”  

Dragoș Pătraru

E război total la Digi 24! Totul a pornit de la emisiunea lui Dragoș Pătraru, care spusese, în luna mai 2017, la Digi 24, că postul are jurnaliști acoperiți. Cosmin Prelipceanu, redactor-șef al Digi 24, a declarat că televiziunea se delimitează de declarațiile lui Dragoș Pătraru. În plus, Prelipceanu i-a cerut lui Pătraru să prezinte numele jurnaliștilor acoperiți din televiziune, în caz contrar urmând a fi dat în judecată.

„Suntem siguri că aţi constatat virulenţa cu care, după atacuri la adresa conducerii RCS&RDS, a companiei înseşi, este atacat şi postul nostru de televiziune. Se fac acuzaţii nefondate, care au un scop ascuns ochilor publicului, scopul nu este numit, un scop legat de o cauză în justiţie. În această cauză, atenţie, părţile au fost obligate de instanţă să păstreze secretul dovezilor. Suntem provocaţi să încălcăm această obligaţie. Dar nu o vom încălca. Suntem provocaţi să ne pronunţăm înaintea justiţiei.

Ultima provocare este în mod cert cea a lui Dragoş Pătraru. Întrucât această manipulare a escaladat, – sunt prezentate informaţii fără să fie verificate şi fără să fie cunoscute împrejurările reale în care s-au petrecut faptele şi mai ales, înainte ca autorităţile judiciare să dispună măsurile legale, pentru a se stabili adevărul judiciar, – pentru corecta informare suntem nevoiţi să vă anunţăm că declaraţiile lui Dragoş Pătraru nu reprezintă poziţia postului de ştiri Digi24.

Din respect pentru adevăr şi din dorinţa de a ne păstra neutralitatea într-o chestiune juridică delicată şi complicată, am decis să solicităm tuturor instituţiilor statului implicate, precizări cu privire la evenimentele din ultimele zile. Se conturează deja informaţii şi se nasc foarte multe întrebări. Despre toate, pe îndelete, în zilele următoare. Vrem să ştim în folosul cui este făcută această operaţiune de mistificare a realităţii. Cui serveşte? Influenţarea pieţei de capital este intenţionată? De ce acum toată această operaţiune concertată de ascundere a adevărului? S-au scurs în presă informaţii din dosar? Cine le-a scurs şi în ce scop? Şi încă ceva.

Într-un stil care nu face cinste jurnalismului, jurnalismul ar trebui să se bazeze pe informaţii, nu pe zvonuri, Dragoş Pătraru face o acuzaţie extrem de gravă. El spune că unii dintre jurnaliştii noştri sunt acoperiţi. Îl somăm public pe Dragoş Pătraru să prezinte lista, dacă o are şi dovezile aferente. În cazul în care nu o va face, îl vom da în judecată.”, a amenințat Prelipceanu.

Pagina de media: Dragoș Pătraru, după emisiunea cu cazul Bendei-Intact: „A-ți pune întrebarea ce va spune șeful, te pune în afara interesului public.” 
 
[…]
Interviu cu Dragoș Pătraru

Paginademedia.ro: De ce această critică? 
Dragoș Pătraru: Singura mea problemă cu instituția, cu conducerea, cu unii oameni de acolo este că raportarea lor la public este greșită, iar asta se vede în audiență. Publicul simte.

Paginademedia.ro: De ce ai abordat subiectul? 
Dragoș Pătraru: Mă miră întrebarea asta, mai ales că nu cred că am făcut ceva deosebit. Am discutat despre un subiect fierbinte, real. De ce abordăm subiectul Dragnea seară de seară? Sau Iohannis? Sau PSD? Sau PNL? Pentru că sunt subiecte de interes. Ăsta e un subiect de mare interes public. Vorbim de un mod greșit de raportare la instituții ale statului. Nu putem permite ca niște cetățeni să formeze găști împreună cu instituțiile de forță, împotriva altor cetățeni. E greșit. Trebuie să scăpăm de asta.

Am așteptat câteva zile, să văd dacă se discută ceva, dar am observat că Digi24 se uită în altă parte, mulțumindu-se să difuzeze comunicatele companiei. Ce să facem? Să ne comportăm la fel? N-avem cum, indiferent de consecințe. Eu am o singură înțelegere, dincolo de hârtii. Cu publicul. Asta bate orice contract. Nu putem să ne uităm în altă parte, când apar astfel de subiecte, doar pentru că noi considerăm că suntem de partea bună a forței. Pentru că, după cum vedem zilnic, nu există bine și rău în România. Există rău mai mic sau mai mare și noi ne încăpățânăm să ne îndrăgostim de unul sau de altul.

Paginademedia.ro: A fost o critică dură. Vorbeai de faptul că „e urât să fii slugă”.
Dragoș Pătraru: Partea cu mentalitatea de slugă se referă la tot ce e în presă, la toți jurnaliștii care își pun întrebarea „ce o să zică șeful”. Dar au fost oameni în Digi24 care ar fi dorit să abordeze subiectul. Nu l-au mai făcut. Să nu fim ipocriți, există acest tip de comportament în toată presa românească. Trebuie să scăpăm de el. La Digi se manifestă mai puțin decât în alte părți, semn că uite, eu fac emisiunea astă seară de seară și nimeni nu mi-a zis niciodată nimic.

Paginademedia.ro: Care a fost reacția postului? 
Dragoș Pătraru: Nu există, la această oră. Sunt pe drum, să văd dacă îmi mai funcționează legitimația la intrare…

Paginademedia.ro: Te aștepți la o reacție a conducerii? 
Dragoș Pătraru: Din start, a-ți pune problema cum va acționa instituția este total greșit. Eu primesc bani pentru un serviciu pe care îl prestez pentru public. Nu sunt plătit să spun ce vrea compania. Ăla e PR, am o diplomă și pentru așa ceva, dar voi anunța când trec dincolo. În presă, nu e ca la fabrica de ciorapi, faci produsul, îți iei banii și pleci. Meseria de jurnalist se face doar în slujba publicului. Iar publicul nu este interesat de opinia instituției care ține contabilitatea activității de jurnalism. Nici eu, ca jurnalist.

A-ți pune problema ce va spune firma te plasează în afara interesului public. De ce? Pentru că pui interesul unei corporații înaintea interesului public. Asta ne afectează pe toți, de 27 de ani. Cea mai mare greșeală a unui jurnalist este să joace în echipa corporațiilor sau în echipa instituțiilor de forță ale statului. În acel moment, încetează să fie jurnalist, de fapt. Jurnalismul este despre a sancționa abuzurile statului și ale corporațiilor asupra cetățenilor. Punct.

Singura întrebare nu este „vai, ce o să zică șeful”, ci „aoleu, ce o să zică publicul”. Dacă ne întrebăm ce zice șeful, nici nu mai putem vedea bine subiectul real în cauză. Din păcate, o fac foarte mulți dintre jurnaliști.
Întrebarea aceasta „ce o să zică șeful”, care ar trebui să dispară, e foarte, foarte înfiptă în mentalul jurnaliștilor. Orice jurnalist își ia câtă libertate dorește el să își ia. Ești cât de liber vrei tu să fii. Când nu mai poți, te duci în altă parte. Acum ai și internetul, între tine și public nu mai e așa o barieră. Te duci și îți faci un site, un blog. Sigur, e greu, n-a zis nimeni că e ușor. Toată lumea iubește rezultatul, în loc să îmbrățișeze și procesul dureros care te duce acolo.

Paginademedia.ro: Ar putea înțelege publicul că vrei să pleci de la Digi?
Dragoș Pătraru: Unii vor să plec de la Digi. Nu vreau să plec de aici. Cred însă că această companie trebuie să facă presă doar pentru public și în interesul publicului. Dar da, există oameni care nu ne-au dorit acolo niciodată, atâta timp cât din iulie anul trecut (2016) am avut o singură întâlnire cu șeful instituției, care ne-a zis că nu vom rămâne mult, pentru că Digi 24nu e pentru noi, e un post aparte.

Acum încep să înțeleg la ce se referea. Le-am încurcat unor oameni calculele rău de tot. Am venit noi și am arătat că se poate face audiență. Și asta îi pune într-o situație dificilă față de patronat. Care s-a prins că se pot face rezultate.
Nu vrem să plecăm, avem contract pentru încă două sezoane, vrem să facem lucruri frumoase acolo. Dar știi cum e, trebuie să vrea și calul… 

Integral pe paginademedia.ro

(va urma)

Citiți și: 

Relația dintre Klaus Werner Iohannis și R.C.S. – R.D.S. 

Dan Andronic: Cum s-au infiltrat SRI, SIE, Armata și Internele în Presă. Operațiunea „Noi suntem Statul!” – Faza Ziariștilor cu Epoleți.
Vlad Mixich de la HotNews e omul serviciilor secrete.

yogaesoteric

16 iunie 2018

Este acum știința un sistem de credință?

„Important este să nu încetezi niciodată să-ți pui întrebări creatoare.” Albert Einstein

Ați fost tentați vreodată să vă puneți la îndoială gândurile, convingerile sau cunoștințele căpătate de-a lungul vieții? Puțini dintre noi fac asta, pentru că în viața de adult am decis deja că modul în care gândim este cel corect, cel care ne ține funcționali, adaptați la rutina vieții, și care, mai ales, ne reprezintă. Când devenim maturi, mintea se închide. Ne-am atașat emoțional față de propriile credințe și puține sunt aspectele de care ne mai îndoim. Nu ne mai gândim că, de fapt, am aderat la un sistem de credințe, însușindu-ne adevărurile altora.

Un „sistem de credință” este definit ca suma convingerilor despre natura divinului. Este o noțiune care se referă la întregul sistem de valori spirituale și informaționale, pe care l-am primit moștenire din generație în generație, prin părinți, profesori, filozofi, cercetători. În copilărie ne sunt inculcate o serie de convingeri și programe mentale, dintre care multe nu ne sunt deloc utile pe parcursul vieții și chiar ne blochează gândirea critică. Astfel, la maturitate nu mai suntem atenți la noi, la ce se întâmplă în jurul nostru, la legile firii. Nu mai cercetăm, nu mai descoperim și nu mai învățăm nimic. Îi lăsăm pe oamenii de știință să se ocupe de asta, după care așteptăm să ne informeze și pe noi.

Știința este un ansamblu de cunoștințe despre natură și societate, căpătate în urma unor studii sistematice și a unor metode specifice de investigație. Ea presupune gândirea liberă, verificarea ipotezelor și evidențierea rezultatelor. Din păcate însă, pentru cei mai mulți savanți, știința a devenit mai degrabă un sistem de credință, decât o metodă de cercetare. Cel puțin aceasta este părerea cunoscutului biolog și autor britanic Rupert Sheldrake, care în ultimii ani a explorat natura cvasi-religioasă a științei moderne, reușind să se elibereze de sub vraja ei dogmatică.

În prezent, Rupert Sheldrake, autor a peste 80 de lucrări științifice și 10 cărți, inclus în topul primilor 100 de gânditori ai secolului XXI de către Institutul Duttweiler din Zürich, este etichetat drept un om de știință eretic. Deține toate acreditările posibile în cadrul comunității științifice, printre care titlul de doctor în biochimie acordat de Universitatea Cambridge și absolvent al cursurilor de filozofie și istoria științelor de la Universitatea Harvard. Cu toate acestea, el afirmă că majoritatea savanților contemporani au aderat, fără să-și dea seama, la anumite adevăruri bazate, de fapt, pe credință, și nu pe dovezi, ceea ce limitează progresul științific. Neuroștiința, de pildă, admite că memoria există sub formă de urme fizice în creierul nostru, deși aceste urme n-au putut fi niciodată puse în evidență. În schimb, dr. Sheldrake sugerează că amintirile vin spre noi ca un fel de rezonanță din trecut. „Ne acordăm la trecut, spune el, iar creierul nostru este mai degrabă un receptor TV, decât un videorecorder”.

În cartea sa, A New Science of Life – Morphic Resonance (O nouă știință a vieții – Rezonanța morfică) dr. Sheldrake citează experimentele efectuate pe șoareci pe o perioadă de 50 de ani, ce par să dovedească această rezonanță. Astfel, o dată ce șoarecii aflați într-o regiune geografică sunt învățați să facă un anumit lucru, șoarecii din alte regiuni învață același lucru de zece ori mai repede. „Aceasta nu este doar o statistică marginală, ci un fapt impresionant, notează dr. Sheldrake în cartea sa. Oricare dintre teoriile privind memoria ar fi cea corectă, comunitatea științifică trebuie să fie receptivă la ambele posibilități. Iar dacă savanții ajung la concluzia că vechea explicație este o dogmă și nu un fapt, domeniul de cercetare a memoriei ar trebui să rămână deschis. A descuraja sau a interzice alte direcții de investigare pentru că noi credem că acele concluzii la care am ajuns sunt singurele valabile înseamnă a avea o atitudine monopolistică. E ca și cum am spune că toate industriile trebuie să se afle în mâna statului și să nu existe nicio competiție. Nu așa se progresează, nici în economie și nici în știință.”

Rupert Sheldrake

Ca să-și ilustreze acest punct de vedere, Rupert Sheldrake se folosește tot de o analogie. Mulți spun că științei ar trebui să i se acorde tot creditul, deoarece și-a dovedit succesul în numeroase domenii. Sheldrake este de acord că știința a reușit în crearea de aparate, mașinării, dispozitive, dar spune că a eșuat în explicarea multor fenomene și aspecte importante ale vieții, cum ar fi mintea umană. E ca și cum ai spune că regimul comunist din Uniunea Sovietică a fost un succes deplin deoarece a reușit să producă rachete și arme nucleare.

Între argumentele celor care-l numesc eretic, și cărora dr. Sheldrake trebuie să le facă față, cel mai frecvent este acela că știința actuală, bazată pe gândirea convențională, va fi capabilă în cele din urmă să explice totul, chiar dacă în momentul de față nu poate. În fața acestui reducționism științific, dr. Sheldrake folosește termenul inventat de filozoful Karl Popper: promissory materialism – materialismul promis, un fel de poliță în alb. În acest sens, el dă exemplul dezbaterii pe care a avut-o cu biologul materialist Lewis Wolpert pe tema proiectului de mare anvergură numit „Genomul uman”. În anul 2009, Wolpert afirma că, datorită acestui proiect, în curând vom fi capabili să prezicem fiecare detaliu al unei ființe umane, inclusiv anormalitățile. Întrebat ce înseamnă pentru el „curând”, a răspuns: 100 de ani. „Asta e cam cum ai spune că sfârșitul lumii va veni peste 100 de ani. Nu este o afirmație verificabilă, nu este știință. Este un act de credință, spune dr. Sheldrake. Știința ar trebui ca, în sfârșit, să admită că noi, oamenii, suntem în egală măsură ființe spirituale, cu suflete care există într-o lume spirituală, și ființe materiale, cu trupuri și creiere care există într-o lume materială.”

Cu asemenea convingeri nu-i de mirare că dr. Rupert Sheldrake a fost etichetat de comunitatea științifică drept eretic.

Citiți și:

Este mai mult ca niciodată necesar să realizăm că există un suflet al Universului şi că întreaga natură este într-un mod misterios însufleţită
Când Einstein l-a întâlnit pe Tagore: Conversaţia istorică a celor mai puternice minţi despre religie şi știință

yogaesoteric

13 iunie 2018

Un preot român din America acuză DNA că a devenit organizație teroristă

„Care este diferența între a lua ostatic un avion și a obliga un guvern să facă anumite lucruri?”

Dezvăluirile făcute de Vlad Cosma, care arată modul în care ar fi ajuns mai mulți procurori să fie promovați și cum s-ar fi falsificat probe în cazul mai multor oameni politici, nu au rămas fără reacții.

Preotul greco-catolic Chris Terheș, președinte al Coaliției Românilor din SUA, a scris pe contul său de socializare că DNA a trecut de la „grup infracțional organizat” la cel de „organizație teroristă”.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook Chris Terheș acuză faptul că, sub șefia lui Kovesi, DNA a avut obiective politice clare, a controlat și a subminat puterea democratic aleasă. Mai mult, spune Chris Terheș, DNA s-a comportat asemenea teroriștilor ținând cont de faptul că a răspândit informații false, s-a folosit de șantaj, manipulare și amenințări. Aducând în sprijinul afirmației sale legea care descrie în ce constă terorismul, Chris Terheș lansează următoarea întrebare: „Care este diferența între a lua ostatic un avion, și a obliga guvernul unei țări să facă anumite lucruri, ori a deschide dosare penale și a obliga liderii politici să facă ce vrei?”

„DNA a trecut de la grup infracțional organizat la cel de organizație teroristă. Acesta, sub conducerea lui Kovesi, are clar obiective politice, de control sau subminare a puterii democratice alese legitim în România, folosindu-se în acest scop de forță, răspândire de informații false, propagandă, șantaj, manipulare, amenințări asemenea teroriștilor.

Legea 535/2004 descrie pe larg în ce constă terorismul și cum se manifestă acesta.
Astfel, art. 1 spune:
«Terorismul reprezintă ansamblul de acțiuni și/sau amenințări care prezintă pericol public și afectează securitatea națională, având următoarele caracteristici: a) sunt săvârșite premeditat de entități teroriste, motivate de concepții și atitudini extremiste, ostile față de alte entități, împotriva cărora acționează prin modalități violente și/sau distructive; b) au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică; c) vizează factori umani și/sau factori materiali din cadrul autorităților și instituțiilor publice, populației civile sau al oricărui alt segment aparținând acestora; d) produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populației, menit să atragă atenția asupra scopurilor urmărite.»Fiecare dintre aceste 4 puncte sunt valabile în cazul DNA.

«Articolul 2. Faptele săvârșite de entitățile teroriste sunt sancționate potrivit prevederilor prezentei legi, dacă îndeplinesc una dintre următoarele condiții: a) sunt săvârșite, de regulă, cu violență și produc stări de neliniște, nesiguranță, teamă, panică sau teroare în rândul populației; b) atentează grav asupra factorilor umani specifici și nespecifici, precum și asupra factorilor materiali; c) urmăresc realizarea unor obiective specifice, de natură politică, prin determinarea autorităților statului sau a unei organizații internaționale să dispună, să renunțe sau să influențeze luarea unor decizii în favoarea entității teroriste.»

Care e diferența între a lua ostatic un avion, și a obliga guvernul unei țări să facă anumite lucruri, ori a deschide dosare penale, și a obliga liderii politici să facă ce vrei?

Toate dezvăluirile demonstrează că Kovesi este capul unei rețele teroriste care a dorit să ia ostatic statul român.

DIICOT-ul ar trebui să aresteze întregul DNA dat fiind că acesta a devenit organizație teroristă care, se vede clar, atentează la siguranța statului român”, a scris preotul Terheș.

Citiți și:

Dezvăluiri incendiare: SRI punea ţara la cale cu şefi din DNA, magistratură, miniştri şi politicieni la tenis şi la chermeze!Rechizitoriu împotriva SRI - DNA 

 yogaesoteric

13 iunie 2018

Replică la ipocrizia fenomenului #metoo. #120db, mișcarea «fiicelor Europei» contra violențelor comise de migranți și a deschiderii granițelor

Replică la ipocrizia fenomenului #metoo. #120db, mișcarea «fiicelor Europei» contra violențelor comise de migranți și a deschiderii granițelor

„Nu suntem sclave sau o pradă ușoară.”

Pe fondul agresiunilor tot mai frecvente comise de migranții ajunși în Europa occidentală, femeile din Germania au lansat mișcarea #120db, sponsorizată de organizația Generația Identitară, care își propune să sprijine victimele actelor de violență comise de refugiați.

„Ne-ați abandonat și ne-ați sacrificat. Predicați peste tot feminismul și drepturile omului, dar sunteți adevărații dușmani ai femeilor”, se spune în videoclipul postat pe site-ul mișcării.

Tinerele nemțoaice critică autoritățile că nu i-au expulzat pe criminali și nu controlează miile de migranți ajunși în Europa. Ele invită femeile să nu tacă. Să povestească pe rețelele de socializare prin ce au trecut, însoțind postările lor cu hashtag #120db.

Hashtag-ul 120db se referă la cei „120 de decibeli” care reprezintă frecvența zgomotului emis de noii „pantaloni anti-viol” creați în Germania în ianuarie 2017, ca răspuns la violențele comise de refugiați împotriva femeilor germane din Köln.

„Criminalii ne pândesc peste tot. Când alergăm în parc. Când ne întoarcem seara de la muncă. Când așteptăm un autobuz. Nu suntem în siguranță pentru că nu ne apărați. Pentru că refuzați să vă apărați granițele”, spun tinerele, cu trimitere directă la politica ușilor deschise a Europei în fața sutelor de mii de migranți.

Mai mult, intenția videoclipului femeilor germane se dorește și o replică acidă la adresa #metoo, mișcarea care s-a născut la sfârșitul anului trecut în SUA împotriva hărțuirii sexuale a femeilor, declanșată de acuzațiile la adresa producătorului de la Hollywood, Harvey Weinstein. De altfel, una dintre protagoniste spune că mișcarea a fost lansată ca „rezistență a femeilor, pentru femei” pentru că există o doză mare de ipocrizie în mișcarea #metoo, care nu a menționat nicio secundă hărțuirea sexuală și „violurile la care au fost supuse femeile europene de către migranți”.

„Noi suntem ceea ce voi încercați să suprimați, dar nu vom renunța. Nu suntem o pradă ușoară, nu suntem sclave, nu suntem trofee de război sau pierderi colaterale. Noi suntem fiicele Europei”, avertizează autoarele mesajului, declarându-se gata să se apere de agresori.

Dacă mișcarea americană #metoo a fost aplaudată unanim de presa occidentală și de tot felul de ong-uri, campania femeilor germane – despre care puține publicații au scris – este deja etichetată de Media Matters, o organizație progresistă, drept „xenofobă” și „etno-sexistă”.

Campania #120db a fost publicată pe canalul YouTube al austriacului Martin Sellner, una dintre principalele figuri ale Generation Identity, o mișcare paneuropeană creată pentru a apăra identitatea europeană și a lupta împotriva islamizării și migrării în masă în Europa.

Mișcarea are filiale în întreaga Europă, în special în Italia, Franța, Austria și Germania. Deși mișcarea #120db este alcătuită în principal din femei, Generation Identity a fost creat ca un site separat, care să includă toate europencele agresate de migranți. Iar principalul său mesaj este ca „frontierele Europei să fie închise imediat”.

Cotele obligatorii de refugiați au fost decise în septembrie 2015 la Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) în urma unui vot prin majoritate calificată.

Incidentele petrecute în noaptea de Anul Nou dintre 2015 și 2016, când în mai multe orașe germane, mai ales la Koln, numeroase femei au fost agresate de migranți veniți din Orientul Mijlociu au determinat multe state, printre care Ungaria, Polonia și Slovacia să spună NU cotelor obligatorii.

Citiți și:

ONG-uri care aduc migranți ȋn UE sunt finanțate de George Soros și de donatori ai lui Hillary ClintonHalucinant dar real: Poliția din Germania a primit ordin să nu sancționeze infracțiunile migranților!!!O jurnalistă daneză trage un semnal de alarmă pertinent… 

yogaesoteric
13 iunie 2018

Cea mai puternică rachetă din lume, Falcon Heavy, mai ieftină decât metroul din Drumul Taberei

Proiectul metroului spre Drumul Taberei şi cel al rachetei Falcon Heavy au demarat aproape în acelaşi timp – dar numai unul dintre ele s-a încheiat până acum cu succes.
Licitațiile la metroul din Drumul Taberei au început în 2008, lucrările în 2012, iar de atunci termenele de finalizare au fost amânate. Magistrala 5 ar urma să aibă aproximativ 6,87 kilometri, pe care se află 10 staţii şi un depou, şi ne va costa în jur de 700 de milioane de euro, dintre care doar 100 de milioane de euro sunt daţi de România.

În plus, modul în care s-au cheltuit banii este verificat acum de OLAF, Oficiul European Anti-fraudă, care a precizat că „a lansat o anchetă referitoare la acuzații de nereguli legate de proiectul pentru construcția liniei de metrou 5”.

Cel mai recent termen anunţat de autorităţi pentru metroul din Drumul Taberei este trimestrul I al anului 2019 – deşi termenul preconizat iniţial era 2014. Informaţia a fost prezentată în luna februarie, iar data nu e bătută în cuie: ea depinde „de rezultatul probelor tehnologice” şi „de semnarea contractului de siguranță și automatizare”.

La câteva ore după ce oficialii români anunţau această amânare, cea mai puternică rachetă din lume, Falcon Heavy, produsă de SpaceX, se înălţa în spaţiu. Realizată de compania privată a miliardarului Elon Musk, dezvoltarea rachetei a început tot în 2008, la fel ca şi licitaţiile pentru Magistrala 5 a metroului bucureştean.

De atunci şi până azi, compania lui Musk a reuşit să realizeze nu doar Falcon Heavy, ci şi un model preliminar, de dimensiuni mai mici, Falcon 9 (foto jos). Acesta este deja funcţional din 2015, fiind folosit la misiuni de transport spre Staţia Spaţială Internaţională.

Potrivit declaraţiilor miliardarului, dezvoltarea celei mai puternice rachete din lume şi lansarea ei au costat în jur de 500 de milioane de dolari – sumă acoperită integral din fonduri private – iar Falcon 9, unde NASA a acoperit o mare parte din costuri, 300 de milioane de dolari. Este vorba, conform lui Musk, despre dezvoltarea de la zero, nu pornind de la un proiect deja existent.

Adică în total echivalentul a 650 de milioane de euro, mai ieftin decât metroul spre Drumul Taberei.

Citiți și:
România lucrului țapăn făcut 
În timp ce România era jefuită magistral, în loc să oprească acest asasinat economic, cozile de topor căutau politicieni de tras în furci! 

yogaesoteric
12 iunie 2018

Avertisment: Estul Europei va fi lovit de lipsa apei potabile. În România ar putea apărea fenomenul de «migrație în căutarea apei»

În anul 2050, în România ar putea apărea un nou tip de migrație: cea în căutarea apei. Adică românul ar putea deveni un fel de beduin european. Asta pentru că pe harta europeană a riscului apariției secetei, România este undeva în centrul fenomenului.

„Dacă nu se vor decolmata cursurile de apă și lacurile de acumulare, dacă nu vor fi întreținute izvoarele și nu se vor lua măsuri împotriva poluării, fenomenul lipsei apei potabile ar putea să apară și în România în jurul anului 2050”, a declarat Florina Bran, profesor universitar de economie agroalimentară și a mediului.

În aceste condiții, pânza freatică din stratele acvifere ar putea să se epuizeze sau să devină nepotabile în țara noastră.

Profesor Florina Bran atenționează că lipsa apei potabile în România va fi amplificată de fenomenul deșertificării prognozate de climatologi pentru următoarele decenii.

„Este posibil să asistăm și în România la apariția așa-numitei migrări în căutare de apă, cum se petrece deja în China. Acolo, în zonele montane, satele s-au mutat din cauză că nu mai au apa care provenea din topirea ghețarilor”, a mai spus Florina Bran.

Estul Europei va fi lovit de fenomenul lipsei apei potabile

Institutul Mondial pentru Resurse a lansat o hartă care indică principalele riscuri legate de apa potabilă la nivel mondial. Probleme mari apar în China, Orientul Mijlociu, Orientul Apropiat și nordul Africii.

La nivel european, pericolul de secetă este centralizat în zona de est, respectiv Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria și România. În aceste condiții, România trebuie să refacă de urgență sistemul de irigații, dacă nu vrem să trăim exclusiv din importuri alimentare.

Organizația Mondială a Sănătății avertizează că, din cauza schimbărilor climatice, peste un miliard de oameni nu au acces la apă, iar alte 2,7 miliarde de persoane consideră că acestea sunt limitate cel puțin o lună a anului.

Un sondaj realizat în 2014 cu privire la cele mai mari 500 de orașe ale lumii estimează că 1 din 4 orașe se află într-o situație de „stres” când vine vorba de apă.

Citiți și:Otrăvirea apelor României şi subjugarea populaţieiAdevăruri ascunse, deranjante si nebănuite despre privatizarea apei 

yogaesoteric
9 iunie 2018

V.I. Lenin, un ascuns geniu viclean şi monstruos (II)

 

Citiți prima parte a articolului

Lenin, care în anchete declara că profesia sa ar fi cea de „scriitor” şi care, deci, se considera intelectual, a spus despre toată intelectualitatea rusă: „reprezentanţii acesteia … cred că sunt creierul naţiunii. În realitate, nu sunt creierul, ci dejecţiile ei” („гавно нации”) (pag. 393). El afirmase nu odată că intelectualitatea trebuie lichidată, iar literatura să fie o anexă a partidului bolşevic: „problema literaturii trebuie să devină parte componentă a muncii de partid”.
Despre L. Tolstoi spunea: „e moşier, un idiot întru Hristos”, despre V. Korolenko: „e un felistin jalnic”, despre M. Gorki: „mai crede în Tătuca Ţarul”.

La sugestia lui se ia decizia ca elita intelectualităţii ruse să fie expulzată peste hotare, iar intelectualitatea ucraineană „să fie deportată în zone îndepărtate ale RSFSR” (din Siberia). Cele mai cunoscute nume ale lumii culturale şi ştiinţifice – Saliapin, Bunin, Berdiaev, Kandinsky, Chagal, Stravinski etc. şi-au părăsit patria.

Partidul a decis şi soarta celor rămaşi: el hotăra cine şi ce să scrie, cine avea dreptul să publice, cine putea fi lăudat sau criticat, cine decorat, cui să i se dea onorarii grase etc. Şi totul se făcea în funcţie nu de talentul, ci de servilismul artistului sau scriitorului.

Se mai spunea că V.I. Lenin iubea foarte mult teatrul. Dar Lenin nu se ducea la spectacole de teatru. A fost cu Krupskaia de vreo 2-3 ori pe când se aflau la Berna, în străinătate, dar, mărturiseşte consoarta sa, „mergeam la teatru şi plecam după primul act”. Deci, acest om care n-a văzut în viaţa lui nicio piesă până la capăt, va propune după revoluţie să fie închis Balșoi Teatr – mândria Rusiei din toate vremurile – cu indicaţia strictă: „Se vor păstra doar câteva zeci de artişti la Moscova şi la Petrograd ca să dea spectacole (ca dansatori şi cântăreţi) pe bază de autofinanţare” în faţa clasei muncitoare. În rest toţi marii artişti (inclusiv I. Saliapin) au fost disponibilizaţi, ca inutili cauzei revoluţiei.

Lenin, ca intelectual care dispreţuia intelectualii şi ca scriitor care dispreţuia scriitorii, ştia: cu cât nivelul intelectual al maselor va fi mai scăzut, cu atât acestea vor putea fi mai uşor manipulate. Lenin îi cerea mereu lui Dzerjinski, şeful GPU, liste cu intelectualii care constituiau un pericol pentru revoluţie, incluzând în ele toată elita societăţii ruse. Listele conţineau numele a mii de profesori ai instituţiilor superioare de învăţământ, scriitori, artişti, medici, ingineri etc. Toţi au fost suiţi cu sila în trenuri, vapoare şi expulzaţi din ţară.

Lenin a lichidat toate partidele din Rusia, instaurând dictatura unui singur partid, cel bolşevic. CEKA, poliţia terorii, cu puteri nelimitate, tot el a creat-o. CEKA era stat în stat. Indicaţiile erau următoarele: „Dacă vedeţi pe cineva deştept, îmbrăcat cuviincios şi care vorbeşte corect ruseşte împuşcaţi-l pe loc, pentru că nu-i de-al nostru”.

Biserica Ortodoxă Rusă avea trecut până nu demult (poate-l mai are şi azi) numele lui Lenin în calendarele sale, care era pomenit obligatoriu la slujbele de la 22 aprilie. Dar a fost un om care l-a urat enorm pe Dumnezeu, căruia a şi încercat într-un fel după 1917 să-i ia locul. I se lăudase bolşevicului G. M. Krjijanovski că încă în clasa a cincea „mi-am smuls crucea de la gât şi am aruncat-o în lada de gunoi”. Îi numea pe preoţi „contrarevoluţionari în sutane”.

A cerut de la CEKA rapoarte despre „reprimarea revoluţionară a preoţilor şi a altor funcţionari religioşi”; iar la 4 mai 1922 emite un decret oficial care consfinţea „pedeapsa cu moartea pentru preoţi”.
Indicaţiile lui Lenin erau clare: cine purta haina preoţească trebuia împuşcat sau cel puţin arestat. El a scris în 1922, într-o scrisoare adresată Biroului Politic: „Cu cât va fi mai mare numărul victimelor din rândul clericilor reacţionari şi burghezi, cu atât mai bine”. Într-o altă scrisoare din acelaşi an va indica: „Cu cât împuşcăm mai mulţi preoţi, cu atât mai bine”. La 22 martie 1922 a găsit de cuviinţă să ceară la şedinţa Biroului Politic „arestarea sinodului şi a patriarhului” Bisericii Ortodoxe.

Patriotul Tihon a fost arestat şi a murit la scurt timp pentru că el „şi banda lui se opun făţiş preluării bunurilor bisericeşti”. Au fost confiscate raclele sfinţilor ruşi: Sf. Serghei din Radonej, Sf. Barnabas din Vetluga etc., care au fost dezbrăcate de aur şi argint şi profanate. Zeci de tone de aur şi argint, diamante, obiecte de preţ au fost rupte de pe icoane, scoase din biserici, topite şi vândute în străinătate pentru sprijinirea partidelor comuniste din diverse ţări.

Din 1918 până în 1924 au fost împuşcaţi „între paisprezece şi douăzeci de mii de clerici şi laici activi” (în cartea lui D. Volkogonov, pag. 411). Din cele 80.000 de biserici, câte avusese Rusia, mai funcţionau 11.525. Prin decret a fost interzisă bătaia de clopote pe tot întinsul „ţării lui Ilici”.
Oraşul Simbirsk, în care se născuse V. Lenin, avea în 1917 zeci de biserici, catedrale şi mănăstiri. În următorii ani toate clădirile de cult, între care şi biserica în care a fost botezat Lenin, au fost aruncate în aer. Cimitirele au fost rase de buldozere, în cimitirul Pokrovski a fost lăsat neatins doar un mormânt, cel al lui Ilia Nicolaevici Ulianov, tatăl acestui monstru, căruia însă i-a fost distrusă crucea şi înlocuită cu un însemn bolşevic.

Lenin și Stalin

Ţara avea nevoie de altă religie şi de alţi dumnezei. Religie nouă, în concepţia lui Lenin, urma să fie ideea comunist-bolsevică, iar noul dumnezeu era gata să devină chiar el, paranoicul din Simbirsk.

Se susţine, fals, că Lenin era de o „modestie legendară”. Dar încă în timpul vieţii sale, atât el, cât şi confraţii săi de la conducere, de cum au ajuns la putere, au botezat oraşe cu numele lor, au ridicat monumente, au plătit scriitori care să scrie cărţi despre ei, pictori care să le facă portrete, tot ei s-au mutat în apartamentele ţarilor din Kremlin, şi-au editat operele complete (unele nescrise) etc.
În 1922 la ordinul lui V.I. Lenin, i s-au ridicat statui în oraşele Simbirsk, Jitomir, Iaroslav, iar în anul următor încă în vreo 30 de localităţi. De menţionat faptul că „modestul” conducător pierdea zile întregi ca să pozeze armatei de sculptori care urmau să-l imortalizeze.

 Un nemernic căruia i s-au înălţat nenumărate statui

Încă în iulie 1918, la sugestia lui Lenin, academicianul Pokrovski prezentase Sovnarkomului un raport în care cerea înălţarea „a cincizeci de monumente închinate activităţii revoluţionare”. Pentru că ridicarea statuilor noilor lideri întârzia, Lenin i-a telegrafiat lui Lunacearski: „Am ascultat raportul lui Vinogradov despre busturi şi monumente şi sunt profund indignat. Te admonestez pentru neglijenţa dumitale criminală. Să-mi trimiţi de urgenţă lista vinovaţilor pentru a fi trimişi în judecată. Ruşine sabotorilor şi tâlharilor”. Vreo duzină de activişti, sculptori, pictori, arhitecţi „sabotori”, care întârziaseră să-i înalţe statui, au fost împuşcaţi.

Pe urmă a mers totul mai bine: de „modestia” lui Lenin a avut grijă alt „mare modest” – I.V. Stalin, care în 1924 a sugerat sanctificarea lui Lenin cu indicaţia, ca „în fiecare localitate din URSS să fie înălţat câte un monument dedicat conducătorului proletariatului mondial”.
În 1990 în fosta URSS existau peste 2.000.000 de monumente, statui, busturi amenajate dedicate lui V.I. Lenin. Pentru edificarea acestora se plătiseră atâţia bani câţi ar fi fost necesari pentru construirea a 2.000.000 de apartamente – locuinţe – pentru aproape un sfert de ţară.

Tot ce-a spus Lenin s-a dovedit a fi minciună sfruntată. La 1 mai 1919 a declarat în faţa mulţimii adunate în Piaţa Roşie: „Cei mai mulţi dintre dumneavoastră, cei care încă nu aveţi treizeci-treizeci şi cinci de ani veţi vedea înflorind comunismul”. La Congresul al III-lea al tineretului comunist din 1921 a reluat falsa „profeţie”: „Generaţia care are azi cincisprezece ani va trăi peste 10 ani sau douăzeci într-o societate comunistă”.
Hruşciov avea să ne fixeze şi el o dată pentru venirea comunismului pe pământ: 1981. Voronin spunea că dacă va fi lăsat să conducă ţara încă 50 de ani, va arăta şi el cum arată comunismul. Baliverne ca toate balivernele! Comuniştii au ştiu doar să mintă convingător.

Lenin a murit acum 80 de ani. Autopsia a dovedit că moartea lui Lenin a fost provocată de „o afecţiune incurabilă a vaselor sangvine”, consecinţă a unui sifilis netratat în tinereţea „revoluţionară”.
Marele Sifilitic, cum i se spunea la Zurich, era – cum au scris, printre primii, revoluţionarii bulgari, cu mărturii care au fost reproduse acum câţiva ani în presa de pe mapamond, inclusiv în revista Literatură şi artă – homosexual. În exilurile sale de la Razliv sau Siberia n-o lua pe Nadejda Konstantinovna Krupskaia, ci pe frumuşelul Griska Zinoviev. Scriitorul rus Ilia Ehrenburg menţiona cu ironie: „E de ajuns să te uiţi la Krupskaia, ca să-ţi dai seama că pe Lenin nu l-au interesat femeile”. Dar poate s-a şi căsătorit cu Krupskaia tocmai pentru că semăna leit cu un bărbat mătăhălos?!

 Cu creierul ciuruit de sifilis

Savanţii sovietici au creat după moartea lui Lenin un institut special care să-i studieze creierul. (Institutul Creierului lui V.I. Lenin, condus de Vogt), deşi creierul la moartea lui, în urma bolii, era „cât o nucă”. Şi nu prea aveai ce studia. V.I. Lenin se trăgea dintr-o familie cu grave boli de creier, tatăl său îşi pierduse facultăţile mintale în jurul vârstei de 40 de ani. Se ştie că V.I. Lenin a murit nebun: în ultimii ani de viaţă lătra ca un câine în loc să vorbească, scheuna jalnic, uitase să citească şi să scrie, medicul Kojevnikov la 11 martie 1923 nota în jurnalul său că măreţul orator spunea „nu” unde trebuia să spună „da” şi invers.
Krupskaia e cea care îl învăţa de la o vreme să vorbească. În 1923 deprinsese doar câteva cuvinte. Iată cuvintele cele mai importante ale limbii pe care reuşise să le însuşească după luni de trudă: „celulă” (de închisoare), „congres”, „ţăran”, „muncitor”, „popor” şi „revoluţie”.

„Lenin a murit, dar fapta lui este vie”, spun comuniştii.
Atâta timp cât faptele unui degenerat vor fi „vii” şi luate drept modele, atâta timp cât schizofreniile lui politice vor continua să fie călăuze pentru nişte indivizi, care cred că omul poate fi fericit numai într-o cazarmă, iar marile lui crime vor fi calificate drept „merite în fata istoriei”, pentru că „orice crimă în numele revoluţiei este morală” (citat din V.I. Lenin), atâta timp cât dintr-un om avid de sânge se va face un sfânt infailibil, o icoană la care să se închine generaţii, această orbire evidentă nu poate fi decât o pedeapsă a lui Dumnezeu.

Iar comuniştii de azi, care se consideră continuatorii lui Lenin, ar trebui să poarte deopotrivă răspunderea şi pentru crimele lui. Care sunt enorme.

Revoluţiile comuniste au toate drept mobil banala invidie omenească: cei care n-au vor să aibă ca şi cei care au, dar fără să muncească. Dacă ar fi să rezumăm vastele învăţături ale lui Lenin, acestea ar fi câteva:
- Dacă doreşti să ai ceva – ucide-l pe cel care are acel ceva şi acel ceva va fi al tău!
- În numele viitorului luminos – să împuşcăm zece, o sută de milioane de oameni, „să nu ne oprim indiferent de numărul morţilor” (Lenin), chiar dacă nu vor rămâne decât câteva sute de mii, care merită cu adevărat să fie fericite.
- „Interesul maselor” poate fi folosit doar în interes propriu. Împuşcaţi masele, invocând interesele maselor! Propovăduiţi fără încetare că statul trebuie să fie condus de popor, şi conduceţi-l în numele lui, fără să mai consultaţi poporul!
- Unui comunist totul îi este permis. Orice ticăloşie făcută de un comunist este morala, şi orice ticălos dacă-i comunist este un erou. 
(Acestor idei Lenin le-a dat rostire la Congresul Comsomolului din 1919: „Noi nu credem în moralitatea eternă şi considerăm perimate toate poveştile despre moralitate!”, cât şi într-o discuţie cu bolşevicul Vladimir Voitinski, unde a precizat nevoia de ticăloşi a bolşevicilor: „Partidul nu este o şcoală pentru doamne… un ticălos poate să fie exact omul de care avem nevoie, tocmai pentru că e ticălos”.

Toate metodele propuse de Lenin pentru a schimba faţa lumii sunt metode teroriste. V.I. Lenin a fost părintele terorismului mondial. De-o mie de ori mai periculos ca Bin-Laden, Karlos „Şacalul” sau Igor Smirnov, nepotul lui din flori.

Venirea lui V.I. Lenin la putere în Rusia anului 1917 a însemnat un blestem pentru această ţară şi pentru ţările peste care acest vast imperiu s-a lăţit sau pe care le-a „atins”. El a aruncat dezvoltarea Rusiei, dar şi a ţărilor cărora le-au fost impuse ideile leniniste, cu o sută de ani înapoi. Timp, se pare, irecuperabil pentru unele popoare. Cât unii vor încerca să ne facă să mai credem că ideile lui Lenin ne pot face fericiţi vreodată, iar noi îi şi vom crede – vom fi un popor condamnat, cu un destin ratat, scos în afara istoriei de istoria însăşi.

Citiţi şi:

Mumia lui Lenin, ca moaștele sfinților creștini.«Noua ordine mondială» este, de fapt, comunism la scară globală – chiar dacă poartă o mască de umanoid .Francmasoneria a susţinut instalarea regimurilor comuniste în întreaga lume.    
 

yogaesoteric
11 iunie 2018