Facebook a fost creat pentru a exploata „o vulnerabilitate în psihologia umană”, iar impactul asupra utilizatorilor, în special asupra copiilor, poate fi extrem de serios.
O spune chiar unul dintre cei care au ajutat compania să devină gigantul de astăzi, Sean Parker, președinte fondator al Facebook, care a strâns o avere de miliarde în mare parte datorită site-ului lui Mark Zuckerberg.
Parker, în prezent președinte al Institutului Parker de Imunoterapia Cancerului, a participat la un eveniment organizat în Philadelphia, de site-ul de știri Axios, unde a vorbit despre progresele terapiilor pentru vindecarea cancerului. Cu acest prilej și într-un moment delicat pentru companiile de social media, a căror influenţă se afla în centrul unei investigații în Congresul american, antreprenorul de 38 de ani a făcut câteva dezvăluiri în legătura cu metodele de creștere folosite la Facebook încă din fazele sale incipiente.
Când site-ul se afla la început, povestește Parker, erau oameni care îi spuneau că nu sunt pe rețele de socializare, deoarece prețuiesc interacțiunile din viaţa reală. „Vei fi”, le răspundea el.
„Nu știu dacă am înțeles cu adevărat consecințele a ceea ce spuneam”, a adăugat el, vorbind despre „consecințele neintenționate” care au apărut când Facebook a ajuns să aibă peste 2 miliarde de utilizatori.
„Îți transformă relația cu societatea, transformă relațiile dintre oameni. Probabil că interferează cu productivitatea în moduri surprinzătoare. Dumnezeu știe cum afectează creierul copiilor noștri”, a spus Parker.
Încă de la început, obiectivul a fost crearea unui produs care să provoace dependența.
„Cum îți consumăm cât mai mult din timp și din atenția conștientă”, a fost gândirea care a dus la crearea unor instrumente precum butonul „like”, a susținut Parker, echivalentul unei „mici doze de dopamină”, care îl încurajează pe utilizator să posteze mai mult.
„Este o buclă de feedback pentru validare socială, exact genul de lucru pe care un hacker ca mine l-ar crea, pentru că exploatezi o vulnerabilitate în psihologia umană“, a continuat el.
„Inventatorii, creatorii – că sunt eu, că e Mark Zuckerberg sau că e Kevin Systrom de la Instagram –, toți acești oameni au fost conștienți de asta. Şi am făcut-o oricum”, a mai spus Parker, care are o avere estimată la 2,6 miliarde de dolari.
Parker, care anterior a fondat site-ul de partajare de fișiere Napster, s-a alăturat echipei Facebook în 2004, la cinci luni după ce site-ul a fost lansat, inițial doar pentru studenții de la Harvard. Rolul său în transformarea Facebook dintr-un proiect studențesc într-o companie reală a fost vital, în conformitate cu spusele lui Zuckerberg.
În 2005, poliţia a găsit cocaină într-o casă de vacanță închiriată de Parker, care a fost arestat. Deși ulterior nu a fost pus sub acuzare, scandalul nu a fost privit cu ochi buni de investitori, iar Parker a demisionat de la Facebook la scurt timp.
„Folosesc aceste platforme, nu mă las folosit de ele”, a mai susținut Parker în Philadelphia.
Nu este singurul antreprenor din Silicon Valley care şi-a exprimat regretul față de tehnologiile la crearea cărora a contribuit.
Câţiva foşti angajaţi Google, Facebook şi Twitter militează împotriva tehnicilor prin care aceste companii şi altele ca ele îşi influenţează miliardele de utilizatori. Sunt chiar oamenii care au creat, pe la 20 şi ceva de ani, produsele despre care spun că au ajuns să dea dependență, arată The Guardian într-un amplu articol.
În urmă cu zece ani, Justin Rosenstein a creat butonul „like” pentru Facebook. S-a dovedit a fi modul perfect de a exploata nevoia de aprobare a utilizatorilor. Ideea a fost preluată sub diferite forme de Twitter şi apoi de Instagram, iar succesul social a început să se măsoare în „like”-uri şi inimioare.
Astăzi, la 34 de ani, Rosenstein şi-a limitat drastic utilizarea de aplicaţii şi prezența pe site-uri ca acela la construcţia căruia a pus el însuşi umărul.
Rosenstein face parte dintr-un grup restrâns, dar în creştere, de „eretici” din Silicon Valley care denunţă amploarea luată de aşa-numita „economie a atenţiei”: atenţia unei persoane este, în era digitală, cea mai preţioasă resursă şi ea trebuie obţinută pentru ca acea persoană să fie motivată să cumpere bunuri sau să acţioneze într-un anumit fel. Aceşti disidenţi, designeri, ingineri sau manageri de produs sunt oameni care au lucrat direct la construirea lumii digitale de care încearcă acum să se elibereze.
„Este foarte comun ca oamenii să aibă cele mai bune intenţii atunci când creează un lucru, dar acesta să aibă, în mod neintenţionat, consecinţe negative”, spune Rosenstein, care conduce acum o companie a cărei misiune este îmbunătăţirea productivităţii la birou, pentru jurnaliştii britanici.
Pe lângă faptul că generează dependență, tehnologia contribuie la fenomenul cunoscut ca „atenţie parţială continuă”, care limitează considerabil capacitatea oamenilor de a se concentra şi poate avea chiar un efect de reducere a IQ-ului.
Nir Eyal organizează conferinţe la care participanţii plătesc până la 1.700 de dolari pentru a învăţa cum să manipuleze oamenii pentru a le folosi produsele.
„Tehnologiile pe care le avem s-au transformat în obsesii, dacă nu chiar în adevărate dependențe. Este impulsul de a verifica o notificare de mesaj, de a vizita YouTube, Facebook sau Twitter doar pentru câteva minute, trezindu-ne apoi că încă ne uităm la postări o oră mai târziu. Nimic nu se petrece din întâmplare, ci aşa cum au intenţionat creatorii lor”, spune Eyal.
Totuşi, în timp ce le spune ascultătorilor săi să nu abuzeze de designul persuasiv, Eyal apară tehnicile pe care le predă şi îi contrazice pe cei care compară dependența de tehnologie cu drogurile.
„Nu ar trebui să îi învinovăţim pe producători pentru că produsele lor sunt atât de bune încât vrem să le folosim”, susţine el.
Oferă, pe de altă parte, sfaturi pentru a rezista tentaţiei. În casa lui, de exemplu, accesul la internet este oprit după un anumit interval. „Ideea este să ne amintim că nu suntem lipsiţi de putere. Deţinem controlul”, insistă Eyal.
Tristan Harris
Dar chiar sunt alegerile noastre?
Tristan Harris, un fost angajat Google care a devenit unul dintre cei mai vocali critici ai industriei, nu este de acord:
„Minţile noastre pot fi manipulate. Alegerile noastre nu sunt aşa libere cum credem. O mână de oameni, care lucrează la o mână de companii din industrie, influenţează prin alegerile lor ceea ce milioane de oameni gândesc astăzi”, a spus Harris, care are 33 de ani, la o conferinţă TED din Vancouver.
Este modul în care LinkedIn exploatează nevoia de reciprocitate socială pentru a-şi extinde reţeaua, prin care YouTube şi Netflix pornesc automat videoclipuri şi următoarele episoade sau prin care Snapchat le arată utilizatorilor câte zile la rând şi-au trimis poze, încurajând comunicarea aproape constantă de teama de a nu pierde această „realizare”.
Companiile de social media pot influenţa chiar şi momentul în care o persoană primeşte „like”-uri pentru postările sale, asigurându-se că acestea ajung în momente de vulnerabilitate sau de plictis (da, este incredibil cât de bine au ajuns să îşi cunoască utilizatorii).
Aceste tehnici pot fi vândute celui care oferă cel mai mult, care poate fi un comerciant sau poate fi un grup din Moscova care urmăreşte să influenţeze rezultatul alegerilor în Winsconsin, susţine Harris.
Alte tehnici de manipulare constau în elemente de design precum culoarea roşie, care alertează, pentru notificări. Se profită de aceleaşi slăbiciuni psihologice care creează dependența de jocurile de noroc: recompensele variabile. Te aşteaptă o surpriză în spatele acelor iconuri roşii.
Prin aceeaşi logică se explică şi folosirea excesivă a mecanismului „pull-to-refresh”, implementat prima dată de Twitter, prin care se actualizează feed-ul.
Designerul care a dezvoltat mecanismul, Loren Brichter, spune că nu şi-a propus niciodată ca acesta să creeze dependentă.
„Am doi copii şi regret fiecare minut în care nu le acord atenţie pentru că sunt distras de telefon”, spune Brichter.
La fel ca Rosenstein, a blocat anumite site-uri, a oprit notificările, încearcă să stea mai puţin pe Twitter şi ține telefonul în bucătărie noaptea.
„Smartphone-urile sunt instrumente foarte folositoare. Dar creează dependență. Înainte nu eram suficient de matur pentru a mă gândi la lucrurile acestea”, recunoaşte Brichter.
Nu toţi din industrie sunt copleşiţi de vină
„Aceste aplicaţii conectează oamenii. ESPN te anunţă că s-a terminat meciul, WhatsApp îţi oferă un mesaj gratuit de la o rudă din Iran care nu are abonament”, argumentează Chris Marcellino, care a lucrat la tehnologia prin care utilizatorii Apple primesc alerte în timp real de la dezvoltatorii de aplicaţii.
Este nevoie de reglementări. Dar ar putea fi prea târziu.
Roger McNamee, care a beneficiat substanţial de pe urma unor investiţii profitabile la Google şi Facebook, le reproşează acum celor două companii că misiunile lor originare au fost distorsionate de banii pe care i-au câştigat din vânzarea de reclame.
McNamee crede că ar trebui să existe norme mai stricte de reglementare, deşi se teme că au ajuns prea mari pentru a mai fi controlate. Iar dacă singura grijă este maximizarea profitului, riscăm să ajungem într-o distopie, mai spun oamenii citaţi de publicaţia britanică.
James Williams, un fost strateg Google, a creat împreună cu Harris grupul „Time Well Spent”, prin care militează pentru o schimbare a modului în care este gândit designul produselor digitale.
Potrivit lui Williams, nu statul atotştiutor imaginat de George Orwell este marea ameninţare la adresa democraţiei ci, aşa cum a prezis un alt scriitor britanic, Aldous Huxley, mai subtila putere a manipulării psihologice.
yogaesoteric
7 noiembrie 2018
