probleme de interes general: economice, politice, sociale, culturale.
............................................................................................................................................................................................................................................................................................. PENSIILE SPECIALE ȘI FONDURILE ALOCATE PARTIDELOR POLITICE DIN BUGETUL STATULUI REPREZINTĂ FURT DIN AVUȚIA NAȚIONALĂ
Israelul şi Arabia Saudită ar fi pregătit planuri pentru atacarea instalaţiilor nucleare ale Iranului, măsuri la care ar recurge imediat în cazul în care acordul încheiat de marile puteri mondiale cu privire la programul nuclear al Teheranului va fi „nesatisfăcător”.
Guvernele din Israel şi Arabia Saudită erau convinse că un acord între marile puteri şi Iran nu va reuşi să blocheze componenta militară a programului nuclear al Iranului, iar de aceea ar fi luat măsuri pentru a acţiona în această situaţie, potrivit unor surse apropiate situaţiei, citate de publicaţia britanică The Sunday Times. În cadrul negocierilor cu reprezentanţi ai Serviciului israelian de informaţii externe (Mossad), Arabia Saudită a acordat permisiunea ca avioanele militare israeliene să tranziteze spaţiul aerian saudit pentru atacarea instalaţiilor nucleare iraniene.
Arabia Saudită îşi va dezvolta propriul arsenal nuclear dacă Iranul acţionează la rândul său în acelaşi sens, a avertizat ministrul de externe Adel al-Jubeir, în contextul în care tensiunile din regiune se intensifică.
Întrebat la postul american de televiziune CNN despre eventualitatea ca Riadul „să-şi construiască propria bombă” dacă Teheranul va utiliza retragerea Statelor Unite din acordul încheiat în 2015 pentru a relua programul său nuclear, Adel al-Jubeir a declarat: „Dacă Iranul se dotează cu o capacitate nucleară, vom depune toate eforturile pentru a face acelaşi lucru”.
Arabia Saudită afirmă de multă vreme că se va alinia oricărei dezvoltări a armamentului nuclear în Iran, dar declaraţia ministrului saudit de externe a intervenit la o zi după decizia americană de a se retrage din acordul iranian semnat în 2015, prin care Teheranul a acceptat să oprească programul său nuclear, angajându-se să nu caute niciodată să obţină bomba atomică.
Riadul, care a fost un critic constant al acordului încheiat în 2015 între Iran şi Grupul 5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania), a salutat imediat anunţul făcut de preşedintele Donald Trump, marele său aliat.
Arabia Saudită a investit masiv în programul nuclear al Pakistanului şi conform declaraţiilor făcute de Amos Yadlin, fost șef al serviciilor israeliene de informaţii militare, în cazul în care Iranul va obține arma nucleară, saudiţii vor aştepta maxim o lună. „Deja au comandat şi au plătit fabricarea de arme atomice, merg în Pakistan şi iau ce vor”.
De ce așa-zișii „Iluminați” câştigă toate războaiele? De ce pare că întotdeauna globaliştii îi scot din joc pe patrioţi? Cum reuşeşte Statul Profund să ţină tot timpul în defensivă Pălăriile albe („băieții buni”)? Bune întrebări.
Există mai multe motive pentru care terenul global de luptă este în mod considerabil mai favorabil „băieţilor răi”. Dar unul dintre acestea primează în mod absolut şi este întotdeauna controlat de așa-zișii „Iluminați”. După cum urmează:
Un psihopat va face orice, oricând, oriunde pentru a câştiga cu orice preț. Ei nu au deloc scrupule şi de aceea nu au constrângeri în comportamentul lor odios. Deoarece sunt complet lipsiţi de empatie, nu le pasă de durerea şi suferinţa extremă pe care o cauzează altora. Ei nu au capacitatea de a lua în considerare sau de a fi receptivi la consecinţele teribile ale acţiunilor lor. De aceea, se simt perfect liberi de a comite orice rău, orice crimă, sau orice atrocitate şocantă cu scopul de a-şi atinge obiectivele. Pentru ei, conform principiului machiavelic care le definește intențiile, finalul sau scopul întotdeauna justifică mijloacele… indiferent de cât de barbare sau respingătoare sunt acţiunile lor.
Pe de altă parte, oamenii care au conștiință sunt în mod semnificativ selectivi cu ce ar putea face pentru a-și atinge scopurile. Ei nu vor săvârși în mod deliberat fapte rele. Opus psihopaţilor, ei nu se dedau la orice fel de acţiuni pentru a câştiga; mai curând acţionează cu justețe, având în vedere binele tuturor.
Dată fiind această prăpastie care îi separă pe oamenii cu simț moral de psihopați, aceștia din urmă au o gamă mult mai largă de posibilităţi prin care să îşi desfăşoare agenda nefastă. De exemplu, ei în mod obișnuit orchestrează atacuri de tip „steag falsˮ asupra oamenilor inocenți şi conduc operaţiuni negre (black ops) asupra unor ţări care nu bănuiesc nimic. Oamenii onești pot doar să privească cu neîncredere şi să caute să se adune și să readucă ordinea după fiecare asalt foarte calculat asupra umanităţii. Aici se află marea diferenţă dintre forţele luminii şi cele ale întunericului: modul în care un psihopat controlează lumea lui/ei şi modul în care cel drept, cu repere morale, deseori se conformează (este obligat să o facă) acestei lumi strâmbe. Dacă ar fi să găsim un termen care ar putea descrie această relaţie puternic disfuncţională, acesta ar putea fi, global, sindromul Stockholm.
Acesta este motivul pentru care perverșii par a avea toate atuurile. Un psihopat știe că cea mai bună apărare este un atac extrem de agresiv și total surprinzător. Ei folosesc această tactică pentru a-i ţine în priză tot timpul pe cei naivi şi neavizaţi. În acest fel ei par să îi păcălească şi să le distragă atenția băieților buni. Acesta este motivul pentru care ei par că întotdeauna ies basma curată în timp ce oamenii morali și decenți sunt cei care suportă consecințele.
Concluzia: Un psihopat va face și va spune orice pentru a obţine ceea ce vrea fără să țină seama de consecințe. În schimb, oamenii integri şi verticali în mod obișnuit respectă regulile morale. Astfel, o cabală de psihopaţi recurge la un număr nelimitat de şiretlicuri şi comploturi prin care îşi exercită puterea şi dobândesc un ascendent ulterior în domeniul de interes. Dată fiind această prăpastie între tiparele lor comportamentale și codul moral al majorității oamenilor, ne mai mirăm că psihopaţii aflați în punctele cheie de putere conduc lumea?
Caracteristicile psihopaţilor: - agresivi, împietriți sufletește și vicleni; - absenţa completă a empatiei şi lipsa oricăror scrupule (nu au conştiinţă); - adepţi fervenţi ai manipulării celorlalţi, în special emoţionale; - consimt la a se implica în conduită imorală, criminală; - manifestă înclinația de a lua ce vor şi de a face ce le place, fără să le pese de cine este rănit sau înşelat; - abilitatea înșelătoare de a părea persoane binevoitoare și înțelegătoare; - abilitatea înşelătoare de a se purta fermecător, în timp ce ascund motive extrem de egoiste; - nu se dau în lături de la a utiliza intimidarea, forța şi violenţa pentru a-i controla pe alţii, cu scopul de a-şi satisface propriile nevoi egoiste; - înclinația de a viola în mod intenţionat drepturile inerente, de bază ale altor fiinţe umane; - completa absenţă a oricărui sentiment de vinovăţie sau remuşcare pentru răul pe care acţiunile lor l-au provocat altora; - aduc justificări și explicaţii aparent raţionale pentru comportamentul lor imoral; - încearcă să dea vina pe altcineva pentru propriul lor comportament; - negarea – întotdeauna neagă vehement ceea ce au făcut rău în mod vizibil; - dispreţ total faţă de sentimentele şi dorinţele semenilor; - minciuni patologice – vor spune orice, oricând, fără pic de respect faţă de adevăr, cu scopul de a-şi promova intențiile și agenda ascunsă; - abilitatea exersată de a mima empatie şi emoţii normale umane; - autoevaluare sever distorsionată a consecinţelor propriilor acţiuni; - eşec total de a accepta orice responsabilitate pentru propriile comportamente sociale iresponsabile angrenate; - credinţa puternică că ei nu vor fi aduşi niciodată în faţa justiţiei pentru a răspunde ca urmare a comportamentului și acțiunilor lor criminale.
Cabala de psihopaţi
Aici – pe planeta Pământ – ne confruntăm cu o cabală criminală şi incorigibilă de psihopaţi cu acte în regulă. Aceştia sunt cei care cu adevărat, la modul real, conduc lumea. Ei, de asemenea, deţin sub control şi operează pe fiecare metru pătrat de pe planetă. Doar cu această înţelegere faptică se poate ajunge aproape de înţelegerea corectă a adevăratei naturi a războiului neștiut aflat în plină desfăşurare, care a fost declanşat împotriva umanităţii și este activ 24/7.
„Există un singur mod în care poți să faci față unui psihopat criminal nebun – să nu interacţionezi deloc cu el!ˮ
Ce face ca afirmaţia precedentă să fie foarte înţeleaptă, importantă şi adevărată? Psihopaţii nu pot fi învinşi în jocul lor. Ei sunt mincinoşi înveterați, gangsteri şi escroci. Au perfecţionat arta criminală prin care își depășesc și anihilează competitorii şi sunt asasini fără scrupule. Sunt atât de accentuat și patologic mincinoşi, încât mint despre tot, tot timpul; deși este dificil să crezi că cineva poate să mintă atât de mult, ei chiar o fac. Neavând conştiinţă şi fiind total lipsiţi de principii etice și morale, psihopaţii trăiesc într-o lume a purei fărădelegi. Dacă vreo lege reprezintă un obstacol în calea acţiunilor lor criminale, ei o încalcă pur şi simplu. Cât despre perfidie, ei sunt în permanenţă în căutare de victime pentru a abuza de ele sau a le trăda. Toată lumea este o potențială pradă în lumea și câmpul de acțiune ale unui psihopat… până când acesta se confruntă cu un psihopat și mai mare decât el. Acesta este momentul în care ei vor dori să comploteze cu alţi psihopaţi similari pentru a face un plan și mai avantajos pentru ei.
Acestea sunt doar câteva motive pentru care ar fi prudent ca niciodată să nu ai de a face cu un psihopat recunoscut. După ce au luat totul de la tine, îţi vor smulge braţele şi te vor bate peste cap cu ele pretinzând că este un act legitim de autoapărare. Ar vrea cineva să aibe de-a face cu aceşti mizerabili siniştri? Nu îi poţi învinge, aşa că de ce să te expui perfidiei lor?
Grupările de psihopaţi îşi întăresc mutual nebunia într-un asemenea mod încât se duc unii pe alţii în jos într-o spirală de intenţii malefice şi tendinţe odioase. Nu există nimic ce nu ar face pentru a-şi susţine unii altora răutatea. NIMIC! Un exemplu elocvent în acest sens este modul în care mafia siciliană a devenit atât de periculoasă. Mafiotul şef ajunge în fruntea clanului ca urmare a cruzimii şi criminalităţii sale extreme, pe care nimeni altcineva nu are curajul să le înfrunte. Frica devine mecanismul primar de control al lui capo di tutti capi al Cosa Nostra. În acest fel, toţi subordonaţii şi lacheii lui urmează strict ordinele sale sau riscă o soartă mai rea decât moartea.
Care este ideea?
Punct cheie: SUA este în prezent sub dominația mafiei khazare care este mult mai sinistră decât Cosa Nostra.
Problema reală cu care se confruntă în prezent SUA este aceea că guvernul federal a fost deturnat de o bandă de psihopaţi criminali nebuni. Această situaţie gravă s-a tradus într-o problemă majoră pentru restul lumii, deoarece SUA se presupunea că este auto-proclamatul jandarm planetar. Chiar FBI şi Departamentul Justiţiei au deraiat aproape complet (aspect care de fapt s-a petrecut cu multe decenii în urmă) şi au devenit „muşchiul” acestui sindicat al crimei internaţionale – mafia khazară. Ca o consecinţă teribilă, naţiunea americană a devenit un paria planetar. Singura ţară care spune că îi place de SUA este Israelul. Vorbim despre doi prieteni nedespărțiți. TelAviv îi spune Washingtonului unde să invadeze, iar armata SUA apare exact la timp… fără întrebări. Apoi este Marea Britanie care foloseşte fostele colonii pentru a duce alte războaie, multe dintre acestea fiind purtate tot în Orientul Mijlociu.
Politicieni psihopaţi populează de asemenea cele mai înalte niveluri ale guvernelor Franţei, Germaniei, Canadei, Australiei, Spaniei, Japoniei, Arabiei Saudite, Belgiei precum şi ale multor altor ţări.
Domnia legii
Deşi foarte puţini sunt cu adevărat conştienţi de această situaţie gravă, la ora actuală în lume domnia legii s-a metamorfozat în legea junglei. Dar conducerea psihopată omniprezentă este foarte eficientă în a ascunde această realitate sinistră. Astfel că, cei mai răi dintre cei răi sunt capabili să îşi desfăşoare nestingheriți tirania oriunde şi oricând aleg să facă aceasta. Monarhiile despotice precum cea din Arabia Saudită sunt destul de evidente, la fel cum este statul modern tip apartheid al Israelului. Ţări precum Statele Unite şi Marea Britanie sunt mult mai bine deghizate în false democraţii și fac tot ce e posibil pentru a etala așa-zisa domnie a legii… dar care este de fapt legea junglei.
Acesta este motivul pentru care guvernul SUA este în prezent scufundat într-o criză constituţională monstruoasă şi fără precedent. Mlaştina establishmentului este asanată foarte încet pe măsură ce creaturile mlaştinii sunt forţate să-şi arate capetele hidoase. Dar cum s-a ajuns la această situație în „tărâmul celor liberi şi patria celor curajoşiˮ? Răspunsul este: PONERIZAREA insidioasă a guvernului american.
(Notă: Ponerizare este un termen derivat din grecescul poneros, care înseamnă „rău”, „de o natură sau condiție rea”.)
Cea mai bună modalitate de a înţelege cauza declinului acestei naţiuni odată măreţe este înţelegea ponerizării deliberate, constante, lente a guvernului SUA, Americii Corporatiste şi a societăţii civile. Următoarea expunere ilustrează clar modul în care acest proces profund conspirativ a avut loc de-a lungul mai multor decenii.
Cum au devenit Statele Unite ale Americii o psihopatocrație
Există la ora actuală o decriptare detaliată a evenimentelor istorice cheie şi a cronologiei exacte care conturează modul în care psihopatocraţia americană a fost în mod intenţionat instaurată. Doar înţelegând trecutul prin prisma acestor evenimente istorice decisive ar putea fi posibil un viitor liber de psihopaţi pentru America. (O istorie prescurtată a psihopatocraţiei americane)
SPYGATE
Nu există un exemplu mai elocvent în ceea ce privește nebunii care conduc „azilul” decât SPYGATE. Este vorba de cei mai nebuni psihopaţi din psihopatocraţia americană care vroiau să facă orice pentru ca, mai întâi, să aranjeze alegerile prezidenţiale în favoarea lui Hillary Clinton şi, apoi, să execute o lovitură de stat „soft” (uşoară, blândă) împotriva administraţiei Trump.
Aceiaşi psihopaţi sunt încă în libertate, acolo afară, urmărind să pună la cale o lovitură de stat violentă împotriva preşedintelui Trump, deşi sunt mult mai grijulii cu punerea în practică a planurilor lor de răzvrătire. Aceasta nu s-a mai petrecut niciodată până acum, cel puţin nu în plină lumină a zilei. Da, generalul Smedley Butler a expus în 1933 existența unui plan de lovitură de stat, care a fost imediat după aceea dejucat.
De fapt, indivizii fără scrupule din Comunitatea Serviciilor Secrete americane, şi sunt mulți, au lucrat triplu pentru a-l răsturna pe Trump. Oficiali pensionaţi ai serviciilor secrete şi alţi spioni au fost agresivi în mod special în acţiunile lor de încurajare a unei revolte în Aripa de Vest (West Wing) de la Casa Albă. Trădători precum John Brennan, James Clapper, Michael Hayden şi Michael Morrell au acţionat cu aparentă impunitate, promovând schimbarea regimului de la Washington. (Vezi: Fost director CIA incită o revoltă împotriva lui Trump)
Bineînţeles, dosarul SPYGATE este despre aceste mașinațiuni. Şefii FBI, Departamentul de Justiţie (DOJ) şi CIA au conspirat să aranjeze alegerile din 2016, apoi au folosit media principală pentru a sabota tranziţia preşedintelui ales, Trump, iar după aceea au încercat să îl conteste prin false acuzaţii invocate de către consilierul special Robert Mueller și alții. Chiar inspectorul general al DOJ, Michael Horowitz, a ascuns cu abilitate schemele în desfăşurare ale acestei cabale trădătoare.
„Faptul că raportul final al inspectorului general a fost de fapt o completă şi totală muşamalizare instrumentată de Michael Horowitz, agentul Statului Ascuns (Deep State), controlat de serviciile secrete și organizații oculte, arată doar cât de periculoasă este această saga politică pentru elita aflată la putere. Establishmentul ştie că scandalul SPYGATE are potenţialul de a dezvălui toate dedesubturile Agențiilor de Servicii ce activează în domeniul Securităţii Naţionale (National Security State). În schimb, acest dosar va revela poporului american că cele 17 agenţii de spionaj care formează Comunitatea Serviciilor Secrete există doar pentru a proteja elitele, și nu cetăţenii SUA.” – Sursa: SPYGATE GOES NUCLEAR
Iar SPYGATE este doar unul dintre cele mai recente exemple despre cum legea junglei a înlocuit domnia legii în America. Când FBI, Departamentul de Justiţie şi CIA sunt toate implicate într-o conspiraţie criminală de proporţii epice urmată de o muşamalizare masivă, de monolit în mass-media, cel puțin înțelegi că întregul SISTEM este defect. Aceasta este ceea ce se petrece în mod inevitabil atunci când conducerea guvernamentală şi a societăţii este complet ponerizată. Din acest motiv omenirea experimentează în prezent Crepusculul Psihopaţilor.
Punct cheie: Când chiar mass-media principală de ştiri publică articole cu titlul Washington D.C.: Capitala psihopată a Americii, ştii că noi, oamenii, am fost atât de copleșiți de diferite aspecte colaterale și griji mărunte încât scăpăm din vedere esențialul. Nu este nicio coincidenţă că sistemul a fost numit Mlaştina; Washington D.C. a fost construit de fapt pe un teren mlăştinos.
Concluzie
Pentru cei care poate că au uitat, reamintim un sfat înţelept: „Există un singur mod în care poți să faci față unui psihopat criminal nebun – să nu interacţionezi deloc cu el! Dar dacă trebuie să ai de-a face cu astfel de indivizi, atunci este necesar să fie zdrobiţi complet, astfel încât să nu mai poată vreodată să își scoată la iveală capetele hidoase.ˮ
Dată fiind această realitate dezolantă, este necesar să fie foarte bine înțeles că există un singur mod de a merge înainte pentru poporul american. De asemenea, există un singur mod de a restabili republica americană. Întregul corp politic este necesar să se adune și să se mobilizeze în jurul acestui imperativ existenţial din prezent. Pentru ca aceasta să se petreacă, un număr suficient de patrioţi este necesar să ia înapoi ţara din ghearele celor care au furat-o în mod mizerabil.
Cum se va putea face aceasta? Statul Profund este necesar să fie demascat în întregime şi eliminat din afacerile și funcțiile strategice ale ţării. Aceasta nu se poate realiza fără o anumită masă critică de cetăţeni americani care „să-şi aprindă torţele” şi „să ia furcile în mâini”. Psihopaţii nu vor pleca pur și simplu, fără luptă. Aşa cum torţele luminează calea, la fel adevărul se răspândeşte pe internet prin informații necenzurate. În mod similar, furcile bătrânilor au fost transformate în pagini de Facebook, conturi Twitter şi postări pe Youtube.
Să îi înlăturăm pe psihopați, înainte ca ei să pună stăpânire pe SUA în întregime!
Cheie de luat la purtător: Dată fiind adevărata natură a cabalei de psihopaţi, ei detestă să fie demascați. Întotdeauna conspiră şi acţionează pe ascuns, dintr-un plan secundar, oriunde şi oricând pot. De aceea, psihopaţii detestă orice sau pe oricine dezvăluie detalii ale agendei lor malefice. De aceea, ei fac tot ce le stă în putință pentru a distruge mass-media alternativă. Aşa cum „lumina soarelui este cel mai bun dezinfectantˮ, lumina adevărului este cea mai eficientă armă în această bătălie finală între forţele luminii şi cele ale întunericului. Deci haideţi să o folosim înainte de a pierde oportunitatea de a o face.
… chiar și într-o societate care se dorește a fi emblema democrației
În societatea capitalistă auzim de multe ori de problema „furtului de proprietate”, fie că este intelectuală, fie materială. Merită să ne gândim mai bine și să ne întrebăm: cine fură, de ce fură și în avantajul cui fură? Vom înțelege că acest furt are loc sistematic, la o scară mare a societății și asta înseamnă că este abilitat de cineva. Sub oblăduirea cuiva se fură de foarte mulți ani fără ca cineva cu adevărat important să fie pedepsit. Ba mai mult, cei care fură masiv doresc să fure și mai mult, iar noi toți zâmbim inocenți și ne lăsăm furați…
Cum este definit furtul de proprietate? Definiția este aceasta: „Preluarea proprietății deținută legal de o persoană sau preluarea unui serviciu, fără ca persoana respectivă să își dea consimțământul sau să permită acest fapt în mod voluntar”. Exact de aici trebuie plecat în analiza taxelor, a legalității lor și, nu în ultimă instanţă, în analiza democraţiei însăși.
Niciodată în socialism nu am auzit de taxe sau discuții atât de aprinse și fără finalitate legate de taxe, de cuantumul și de necesitatea lor. De ce? Pentru că nu se urmărea crearea unei imagini care să-i ducă pe cei ce fură la următorul pas al furtului de proprietate. Cu toate acestea, exista în acea perioadă un sistem de educație, de sănătate, o infrastructură și un fond de sprijin pentru cei nevoiași. Și nimeni nu discuta de sumele colectate sau de creșterea lor procentuală, aşa cum se petrece zilnic în capitalism în legătură cu problema taxelor.
Invariabil, guvernele capitaliste trec prin ședințe interminabile și certuri, la comandă, legi și reguli privind regimul de taxare și procentele care trebuiesc aplicate. Iar toate astea se fac fără vreo consultare cu cetățenii. Cetățenii doar trebuie să plătească pentru ce au gândit alții că ar avea ei nevoie.
Dar oare aşa este necesar să fie? Aceste „elite” capitaliste, care au construit sute de paradisuri fiscale pentru a evita taxele, pot oare gândi corect? În niciun caz. „Elitele” se gândesc la cât trebuie să plătim noi pentru confortul lor total iar noi trebuie să înghițim minciunile și promisiunile lor sforăitoare. În realitate este foarte simplu: taxele sunt IMPUSE, și nu există un alt cuvânt mai potrivit. Mulţi dintre noi nu consideră taxele ca fiind un furt, dar dacă vă gândiți mai bine, însăși definiţia furtului ne îndreptățește să credem că exact asta reprezintă.
În unele țări capitaliste, unde sistemul educaţional este la pământ (cum este cazul în SUA) și unde oamenii sunt îndoctrinați pentru a avea încredere în sistem, mulți nu văd sub nicio formă taxele ca fiind un furt, ci găsesc că este o acțiune de plată voluntară. Acești oameni nu pun întrebări și sunt convinși că ceea ce fac guvernanții este spre binele lor. Nu prea există situații în care dacă un cetățean sau o companie a fost descoperit/ă că nu și-a plătit la timp taxele, să nu le plătească după aceea cu tot cu penalizările grele raportate la sumele datorate, plus penalitățile de întârziere. Deci plata taxelor nu este sub nicio formă voluntară, este coercitivă, este impusă.
Unii americani, este adevărat că din ce în ce mai puţini, consideră plata taxelor ca fiind ceva patriotic! Asta pentru că sunt cu toții spălați pe creier la școală și prin mass-media, sisteme care au grijă să îi „șamponeze” pentru ca guvernanții să le poată lua apoi banii cu zâmbetul pe buze.
Când comparăm perioadele în care capitalismul american a funcţionat cu adevărat bine, constatăm că sistemul de taxe era cu totul diferit. Atunci nu existau taxe pe venit, ci numai taxe pe circulaţia mărfurilor. Iar „Codul de Taxe” avea numai patru pagini, faţă de cel actual, care depăşeşte 4.000 de pagini!!
În aceste condiții putem spune cu certitudine că sistemul capitalist de taxe este de fapt o FRAUDĂ. Este o hoție pe faţă şi tocmai pentru acest motiv lupta electorală din campaniile politice se dă atât de dur. Nu pentru că cei aleşi ar putea produce vreun rezultat, ci pentru că după ce sunt aleși au acces la bani necontabilizați, din care pot fura cât au chef, justificând că o fac pentru binele poporului...
SUA este de departe jupânul furtului, înşelăciunii şi mizeriei financiare şi economice. Este ţara care a generat mereu mecanisme de speculă, furt şi care de departe înregistrează cel mai mare număr de infractori de talie mondială din domeniul financiar, şi nu numai.
Dacă discutăm despre paradisurile fiscale şi evitarea taxelor pentru „băieţii deştepţi” capitalişti, atunci America ocupă locul I fără să mai poată fi ajunsă din urmă de nicio ţară! După cum arată chiar faimoasa revistă economică Bloomberg, America însăși a devenit unul dintre principalele paradisuri fiscale ale globului, un vast imperiu al corupției. Și totuși administrațiile americane pun presiune pe nenumărate țări, în fața sutelor de milioane de oameni care trăiesc în ele, să își elimine corupția... Este o evidentă sfidare, o revoltătoare aroganţă! Ce ruşine de proporţii şi cât de naivi pot fi oamenii să îi creadă pe aceşti mincinoşi de profesie....
În paradisurile fiscale, din ce în ce mai multe în SUA, există adevărate centre de spălare a banilor. De acolo sunt scoase pe piaţă, printre mizeriile comune ce maschează adevăratele valori, structuri de produse ce nu sunt destinate omului de rând.
Ironia ironiilor este faptul că SUA se erijează permanent în luptătoare împotriva paradisurilor financiare şi că tocmai guvernanții americani propun condamnarea celor ce îşi ascund averile acolo. Dar, așa cum arătam, în realitate administrațiile americane sunt cele care promovează respectivele paradisuri. Părinţii capitalismului american s-ar întoarce în mormânt dacă ar vedea modul în care se îmbogăţesc cei care au creat acum noul capitalism, ce nu mai are niciun punct comun cu ceea ce aveau ei în vedere.
O întrebare interesantă ar fi aceasta: unde putem găsi un paradis fiscal în care să îşi depună şi omul de rând banii, ca să câştige și el din măgăriile speculative care îmbogăţesc circarii miliardari? Răspuns: așa ceva nu există! Totul se face în detrimentul omului de rând, care nici nu are nevoie de un paradis financiar. De ce? Pentru că cei care depun sacii de bani în aceste paradisuri au avut grijă să le creeze un coşmar financiar…
De remarcat că acceptând aceste paradisuri financiare capitaliste, guvernele capitaliste apar ca fiind de acord cu ele. Ajungem inevitabil la această concluzie deoarece se constată că nu a existat nicio iniţiativă, la nivel mondial, prin intermediul căreia guvernele capitaliste să fi cerut desființarea, sub control internaţional, a paradisurilor fiscale.
Pe de altă parte, este necesar să observăm că guvernele capitaliste distrug micile afaceri şi pe cele medii, impunând taxe nebuneşti şi fără relevanţă… Este clar că ele doresc ca în final să reducă semnificativ bogăţia claselor mică și mijlocie şi să creeze o prăpastie între omul simplu şi speculanţii agreaţi de structurile de stat. Așa se ajunge la situația că tot mai puțini oameni dețin tot mai multă bogăție și putere socială.
Punând cap la cap toate aceste aspecte, descoperim că taxarea directă a populaţiei muncitoare nu este necesară pentru ca o economie să funcţioneze. Dar nu avem voie să ne organizăm altfel pentru că cei care ne speculează şi ne distrug vieţile doresc ca lucrurile să rămână sub actuala formă.
Să mai observăm încă ceva: guvernele capitaliste nu urmăresc câtuși de puțin ca prin taxele impuse cetățenilor să acopere cheltuielile nebuneşti care se realizează la nivel local, statal sau federal. Pentru că ele ştiu sigur că pot împrumuta continuu bani de la marile bănci capitaliste private, fără să îşi pună problema dacă îi vor mai da sau nu înapoi. Cu siguranţă, vor îndatora poporul pe termen lung, dar asta nu îngrijorează deloc „elitele” conducătoare.
Un alt paradox economic şi financiar major este acela că un guvern local, provincial sau federal împrumută bani în contul națiunii şi apoi eliberează bonduri către băncile capitaliste private… Deci guvernul se împrumută pentru a da bani băncilor private! După care ne spune că luptă cu corupţia din țară…
Iată și o „coincidență” iluminatoare: taxele pe venit au fost introduse în America în anul 1913, odată cu acapararea de către clanul Rothschild a finanţelor americane, prin intermediul Băncii Rezervelor Federale. Până în acel moment, a existat o perioadă de glorie a capitalismului american, în care s-au construit obiective majore de infrastructură de la o coastă la alta a Americii. A fost perioada cea mai productivă pentru SUA… fără taxe pe venit. După aceea a urmat declinul clasei de mijloc și sărăcia lucie pentru oamenii simpli. De acest aspect ce spuneţi?
Ei bine, aşa arată „democraţia” şi „corectitudinea” capitalistă şi „respectul” faţă de populație. Mulți americani muncesc pentru a pune o pâine pe masă, fără să își dea seama că în felul acesta îi îmbogățesc pe nemernicii care se bucură de opulență pe spinarea lor…
Nu se ştie nici acum de ce a plecat tocmai atunci acolo (18-20 decembrie 1989).
Iată însă un pasaj interesant din articolul „Ultima «excursie» în Iran a lui Nicolae Ceauşescu” de pe Jurnalul:
„Securiştii care pregăteau vizitele oficiale răspundeau şi de legăturile telefonice cu ţara. În Iran această sarcină i-a revenit maiorului DSS Nicolae Florea, de la UM0695, specialist în telecomunicaţii. A ajuns la Teheran la 11 decembrie şi în câteva zile a pus pe roate întregul sistem de comunicaţii cu ţara. Era vorba despre telefon şi telex, precum releul tele-foto pentru Agerpres. Principalul «beneficiar» al muncii lui a fost chiar Ceauşescu. Cei care au stat în preajma preşedintelui afirmă că acesta a vorbit foarte mult cu Elena, pe care, în anumite perioade, a sunat-o şi din jumătate în jumătate de oră. În mod ciudat, convorbirile lui telefonice, la fel ca şi restul legăturilor cu ţara, nu au fost secretizate, fapt menţionat clar de fostul maior DSS Florea. Anchetatorii din 1990 nu au fost însă curioşi să afle de ce şi cine a avut interesul să nu codifice convorbirile lui Ceauşescu, făcând astfel accesibile toate ordinele date de el de la distanţă în acele zile tulburi.ˮ.
67.000 de „turişti” sovietici şi o trădare la nivel înalt?
Se pare deci că episodul cu Bilderberg despre care am relatat la începutul cronologiei n-a fost singular. Ba mai mult, se pare că după data de 10 decembrie ’89, în România pătrunde un număr fără precedent de „turişti” sovietici. Coloane întregi de automobile Lada, cu câte patru bărbaţi atletici, sunt semnalate la graniţa cu RSS Moldova, Bulgaria şi Ungaria. Un detaliu merită menţionat: „turiştii” sovietici au pătruns în România fără paşapoarte, ceea ce dovedeşte o complicitate la nivel înalt.
Iată pe larg ce putem citi în articolul „Cei 67.000 de «turiști» sovietici care au participat la lovitura de stat din decembrie 1989ˮ, apărut în Ziua: „Punerea în scenă a loviturii din decembrie ’89, a avut o «repetiţie generală» în 1987 când, câteva luni după vizita lui Gorbaciov la Bucureşti, pe 15 noiembrie 1987, izbucneşte «revolta» de la Braşov. O manifestaţie muncitorească care coagulează repede nemulţumiţii oraşului, într-o duminică în care în România aveau loc alegeri. Devastarea regionalei de partid, cele câteva momente de libertate ale braşovenilor şi apoi intervenţia în forţă a trupelor de interne prevestesc dezastrul lui Ceauşescu din decembrie ’89.ˮ
Postul Europa Liberă intră în acţiune, difuzând comentariile lui Silviu Brucan pe marginea evenimentelor câteva săptămâni la rând. Un fapt iese în evidenţă: gradul de nemulţumire al maselor atinsese pragul exploziei sociale. Era suficient un detonator pentru ca bariera psihologică a fricii colective să fie depăşită iar populaţia, bine manipulată, să ia cu asalt obiectivele dintr-un oraş. Repetiţia generală din ’87 nu se rezuma la Braşov. Incidentele din 15 noiembrie ’87 sunt susţinute apoi de manifestaţii ale studenţilor la Iaşi şi Timişoara. Axa Iaşi-Braşov-Timişoara a revoltei din ’87 va funcţiona şi în ’89, chiar dacă evenimentele plănuite în 15 decembrie ’89 la Iaşi nu vor amorsa o revoltă de proporţii, ca la Timişoara, din cauza proastei organizări. Un lucru apare clar: în ’87, pentru răsturnarea guvernului Ceauşescu era necesară declanşarea simultană a revoltei în mai multe oraşe industriale, culminând apoi cu Bucureştiul. La Braşov, în noiembrie 1987, a ieşit la iveală şi capacitatea de represiune a regimului dar, mai ales, faptul că „mămăliga poate exploda”. Învăţămintele din 15 noiembrie ’87 vor fi aplicate doi ani mai târziu, când „spetznaz”-ul sovietic va intra în acţiune.
Vine „spetznaz”
Declanşarea evenimentelor din decembrie ’89 a fost precedată de un fapt ocultat sistematic în ultimii ani. După data de 10 decembrie ’89, în România pătrunde un număr fără precedent de „turişti” sovietici. Coloane întregi de automobile Lada, cu câte patru bărbaţi atletici, sunt semnalate la graniţa cu RSS Moldova, Bulgaria şi Ungaria. Un detaliu merită menţionat: „turiştii” sovietici au pătruns în România fără paşapoarte, ceea ce dovedeşte o complicitate la nivel înalt. Conform unor statistici se estimează la 67.000 numărul „turiştilor” sovietici intraţi în România în decembrie ’89. Pe 13 decembrie ’89, rapoartele inspectoratelor de securitate Olt şi Dolj semnalau deplasarea masivă a coloanelor de automobile Lada cu „turişti” sovietici în direcţia Timişoara. La o singură staţie Peco, de exemplu, a fost semnalată o coloană de 12 automobile Lada. „Turiştii” sovietici, atletici şi sobri, au evitat orice contact cu băştinaşii români. S-a remarcat faptul că, de regulă, sovieticii evitau hotelurile, preferând să rămână peste noapte în maşini, prin parcări şi camping-uri. Şi serviciile secrete occidentale au remarcat invazia de „turişti” sovietici din România, în prima jumătate a lui decembrie ’89.
„Turiştii” sovietici formau forţa de şoc „spetznaz”, constituită din operativi ai GRU care acţionau în civil („visautniki”). Totodată, la graniţele României se semnalează constituirea unor forţe de invazie. La graniţa cu URSS, în zona Galaţi - Brăila, s-a semnalat o forţă de intervenţie sovietică alcătuită din trupe de comando ale „spetznaz”, adică „verişorii” turiştilor în civil infiltraţi în România. La graniţa cu Bulgaria, la Ruse, se semnalează o concentrare a unităţilor franceze GIGN. În timp ce la frontiera româno-ungară se aflau, gata de intervenţie, unităţi vest-germane din cadrul cunoscutei forţe GSG-9 (vezi Antonia Rados, Die Verschworung der Securitate, Hamburg 1990).
Ceauşescu avusese o discuţie aprigă cu Gorbaciov
Elemente ale AVO ungar şi UDB iugoslav sunt semnalate în Banat şi Ardeal, în ciuda faptului că Ceauşescu, reîntors la Bucureşti de la o întâlnire a Pactului de la Varşovia desfăşurată la Moscova (unde avusese o discuţie „la cuţite” cu Gorbaciov, care îi dăduse un ultimatum privind introducerea în România a „schimbării”, a politicii de perestroika), dispusese, subit, ca trupele de grăniceri (17.000 de militari) să treacă în subordinea Ministerului de Interne.
La 1 decembrie ’89, la o şedinţă a CPEX, Ceauşescu îşi criticase aprig clica de potentaţi, cerându-le să promoveze critica şi autocritica. După căderea regimurilor totalitare din Europa de Est, cu complicitatea vizibilă a Moscovei, potentaţii lui Ceauşescu înţelegeau însă perfect că „jocurile” erau făcute între Gorbaciov şi Occident şi că zilele lui Ceauşescu erau numărate.
Mitingul din 21 a fost spart cu o bandă sonoră înregistrată la Timişoara. Ceauşescu afla că nu numai la Timişoara, dar şi la Iaşi avuseseră loc „incidente”, cei drept mult mai modeste.
Pe 17 decembrie, la un CEPEX de criză, Ceauşescu anunţa: „Ştim deja că atât Est-ul cât şi Vest-ul vor să schimbe totul”. A doua zi pleacă în Iran. La reîntoarcere, pe 20 decembrie, i se spune că la Timişoara lucrurile s-au mai calmat. Rosteşte un discurs televizat din studioul TV, aflat în subsolul Comitetului Central. La sugestia lui Barbu Petrescu, Ceauşescu organizează un miting a doua zi, 21 decembrie. În cursul discursului rostit de Ceauşescu la miting, din faţa CC-ului, se aud brusc ţipete de femei, răpăit de gloanţe şi scrâşnete de tancuri. Lumea fuge panicată şi încearcă să se adăpostească.
În loc de banda cu aplauze…
Ce se petrecuse? La mitingurile lui Ceauşescu, de regulă, echipa de sonorizare utiliza o bandă de magnetofon cu urale, aplauze şi lozinci, amplificate prin staţie în întreaga zonă. Pe 21 decembrie, o „echipă” instalată în podul Ateneului s-a cuplat la reţeaua de amplificare a Pieţei Palatului şi, în plină cuvântare a lui Ceauşescu, a introdus în staţie o bandă sonoră înregistrată anterior la represiunea de la Catedrala din Timişoara, când se trăgea. Pe bandă se aud urlete de femei, răpăit de mitraliere şi scrâşnete de tancuri. Pe 21 decembrie, când banda este introdusă în staţia de amplificare de „grupul” din podul Ateneului, lumea adunată la miting aude răpăitul de gloanţe şi urletul femeilor dinspre zona Victoriei. Cei prezenţi intră în panică, refugiindu-se. Ceauşescu, lipsit de vizibilitate din balconul CC-ului nu înţelege ce se petrece şi strigă: „Staţi liniştiţi, tovarăşi!”. Elena strigă şi ea. Prea târziu. Mitingul s-a spart. Alţi „manifestanţi” intră în Piaţa Palatului cu pancarte anticeauşiste. Se formează în Piaţa Universităţii un nucleu de rezistenţă. Printre manifestanţi se află numeroşi securişti în civil, care pozează în „anticeauşişti”. După-amiază şi noaptea are loc represiune. De pe blocul Dalles şi fostul Carlton, echipe speciale de lunetişti trag asupra manifestanţilor (conform declaraţiilor locatarilor).
Iliescu îşi ia „La revedere!” de la colegii din Editura „Tehnică”
Avertizat, Ion Iliescu îşi ia „rămas bun” de la colegii de la Editura „Tehnică” şi pleacă într-o direcţie secretă. S-a spus că s-ar fi deplasat la Televiziune. Conform anchetei Antoniei Rados (op. cit.) Iliescu s-a deplasat mai întâi la sediul MApN, care avea legătură telefonică cu Moscova şi ţările membre ale Tratatului de la Varşovia. De la aparatul cu nr. 261, Iliescu a luat contact cu toate căpeteniile Armatei şi Securităţii, asigurându-se de sprijinul lor şi a convocat o reuniune pentru orele 15.00, în biroul ministrului Apărării. Abia după aceea Iliescu pleacă în grabă la TVR. Pe fir direct, MApN-ul rămâne în contact permanent cu gen. Piotr Lusev, care preia conducerea operaţiunilor din România (vezi interviul lui Militaru din Nouvel Observateur, mai 1990, precum şi interviul cu Mihai Lupoi).
Cacealmaua din Studioul 4 era dirijată de Securitate din Studioul 5
În sediul CC-ului, gen. Stănculescu apare pentru prima dată în civil în faţa lui Ceauşescu, cu piciorul în ghips şi îl anunţă că afară sunt „muncitori”, după ce dictatorului i se spusese tot timpul că sunt „huligani”. Îl convinge apoi să părăsească rapid clădirea CC. Deşi Ceauşescu putea să plece din CC pe mai multe căi, Stănculescu îl convinge să ia elicopterul solicitat chiar de el. În felul acesta, masele pot vedea că „dictatorul fuge”. Între timp, Securitatea deschide emisia în Televiziune. O legătură directă, făcută într-o cameră de la etajul 7, lângă blocul studiourilor, permite Televiziunii Române Libere să transmită în releu, via Praga şi Belgrad, atât în Est cât şi în Vest. În Studioul 4 sunt aduşi grabnic o mulţime de artişti, regizori, poeţi, filozofi – figuri binecunoscute – în frunte cu dizidentul Mircea Dinescu (eliberat din arestul la domiciliu de ambasadorul olandez Stork). Toată lumea face declaraţii entuziaste. Din Studioul 5 însă Securitatea veghează. La etajul 11, directorul Petre Constantin, un vechi activist, este asistat de Dan Marţian, lector la „Ştefan Gheorghiu” şi un apropiat al lui Iliescu. După regizorul Nicolaescu, apare la TVR gen. Militaru care îl cheamă insistent pe Iliescu. Apare şi Lupoi, omul lui Stănculescu, care rămăsese la MApN, unde exista legătura directă cu Moscova. Soseşte şi Iliescu, care tuna şi fulgera contra lui Ceauşescu, la ora aceea arestat la Târgovişte. Anunță formarea Consiliului Salvării Naţionale și cheamă oamenii „responsabili” la orele 17.00 la CC. După o jumătate de oră, Iliescu reapare în Studioul 5, mult mai sigur pe el şi apelează membrii de partid, disociindu-i de cel care „întinase nobilele idealuri ale socialismului”. Pleacă imediat însoţit de Silviu Brucan. Câteva minute după ce Iliescu a părăsit TVR, cei din Studioul 5 închid emisiunea şi Studioul 4. Pretext: „s-a încins aparatura”. Poeţilor, filozofilor şi artiştilor li s-a pus astfel pumnul în gură.
Nu se ştie cât de reale sunt toate cele de mai sus. Trebuie studiat. Pe de altă parte nu se ştie când se va afla întregul adevăr. Oricum, este limpede că s-au făcut pregătiri din timp.
Iată şi discursul lui Nicolae Ceauşescu din 21 decembrie 1989:
În concluzie:
Păpuşarii au decis împărţirea lumii în două blocuri: est şi vest. Dar pentru un timp limitat. Când acest termen limită s-a apropiat, au creat un culoar favorabil omului lor de nădejde, Mihail Gorbaciov, astfel încât acesta să ajungă la conducerea URSS, de unde să înceapă reformele ce au dus la prăbuşirea blocului comunist. Şi totul s-a produs în relativă linişte, cu o singură excepţie: România.
De ce atâta ură împotriva acestui neam? FMI-ul a împins România într-o situaţie fără ieşire ce a dus la un trai atât de greu, încât la momentul hotărât mămăliga a reuşit să explodeze. Şi nu le-a ajuns că populaţia a ieşit masiv în stradă, au dorit ca musai să curgă cât mai mult sânge de român pe străzi. Căci s-au ucis frate cu frate cuprinşi fiind de panica produsă de poveştile cu terorişti, care terorişti n-au fost prinşi niciodată, din simplul motiv că nici nu au existat vreodată. Şi nici măcar asta nu le-a fost de ajuns. Au hotărât executarea soţilor Ceauşescu fix în zi de Crăciun, pentru ca poporul să se bucure de sânge tocmai în această Sfântă zi.
Că planul a fost distrugerea României, este limpede:
Încălzirea globală şi consecinţele ei dezastruoase pentru omenire sunt unele dintre cele mai apăsătoare probleme cu care omenirea se confruntă astăzi. Explicaţiile specialiştilor pun pe tapet întotdeauna, drept cauze ale acestei probleme, concentraţiile mari de gaze de seră rezultate din activitatea umană. Oamenii cred ceea ce li se spune atât timp cât afirmaţiile se bazează pe date ştiinţifice corecte şi, mai ales, complete.
Un grup de climato-sceptici încearcă să dovedească însă faptul că încălzirea globală este o doar conspiraţie, folosindu-se de documente piratate. Ei pretind că au găsit dovada unui complot vizând trucarea datelor ştiinţifice pentru a se acredita ideea creşterii temperaturii, în circa 160 MB de e-mailuri şi documente furate de hackeri din serverele unităţii de cercetare climatică (CRU) a Universităţii East Anglia (Marea Britanie).
Principalii actanţi în trucarea acestor date ar fi profesorul Phil Jones, director al departamentului de cercetare climatică din cadrul Universităţii East Anglia şi profesorul Michael E. Mann de la Universitatea de Stat din Pennsylvania, un important om de ştiinţă în domeniul cercetărilor climatice.
Mesajele electronice, vechi şi de 10 ani, conţin discuţii despre modul în care pot fi combătute argumentele scepticilor pe problema încălzirii globale. Mai mult, în documente apar conversaţii ale cercetătorilor privind posibile metode de manipulare, prin care să convingă opinia publică de faptul că aceste schimbări climatice sunt mai grave decât arată în realitate.
Într-un schimb de e-mailuri, unul dintre oamenii de ştiinţă menţionează folosirea unui „truc” statistic la realizarea unui tabel ce demonstra accelerarea procesului de încălzire a planetei. Profesorul Mann a recunoscut că a participat la această conversaţie şi a explicat evaziv, pentru New York Times, că „oamenii de ştiinţă utilizează adesea cuvântul truc, dar că acesta se referă la o modalitate bună de a rezolva o problemă şi că nu este ceva secret”. Scepticii însă l-au combătut spunând că este, de fapt, o modalitate prin care se falsifică datele despre încălzirea globală tocmai pentru a se ascunde fenomenul invers – „răcirea globală”.
Mai mult decât atât, într-unul dintre e-mailurile care au ieşit la iveală sunt dezbătute dovezi legate de faptul că temperatura medie a Pământului nu a mai crescut din 1960 încoace şi modalităţile prin care pot fi ascunse aceste date.
Într-un alt mesaj, un cercetător îi numeşte pe sceptici „idioţi” şi foarte multe conversaţii conţin solicitări reciproce de ştergere a unor mesaje compromiţătoare.
Cultura Vietii: Kevin Spacey, între homosexualitate și pedofilie
Cloaca imundă numită Hollywood pleznește pe la cusături. După Harvey Weinstein, ale cărui abuzuri sexuale au fost acoperite vreme de decenii tocmai de „virtuoșii” care acum se indignează de acuzațiile contra fostului boss al Miramax, a urmat Kevin Spacey. Mass-media se agită între celebrarea coming-out-ului acestuia ca homosexual și mascarea faptului că incidentul care i-a adus pseudo-mărturisirea este agresarea sexuală a unui băiat de 14 ani. Dacă am fi parte din „comunitatea LGBT”, am fi foarte furioși pe Kevin. Până una-alta, scandalul a atras o primă consecință: suspendarea serialului House of Cards, în care Spacey avea rolul principal.
Celebrul actor american Kevin Spacey a fost acuzat de către actorul Anthony Rapp că a încercat să-l abuzeze sexual pe vremea când acesta din urmă avea 14 ani.
Replica starului a fost că nu-şi aminteşte despre acel moment, dar că profită de ocazie pentru a-și declara homosexualitatea. El a scris pe Twitter: „Această poveste m-a încurajat să abordez public o anumită situaţie din viaţa mea. Ştiu că există zvonuri despre mine şi ştiu că unele au fost alimentate de faptul că am fost aşa de discret în ceea ce privește viața mea intimă. Aşa cum ştiu cei mai apropiaţi mie, în viaţă am avut relaţii atât cu femei cât şi cu bărbaţi. Am iubit şi am avut întâlniri romantice cu bărbaţi şi de-acum aleg să trăiesc ca bărbat homosexual. Vreau să mă ocup de acest aspect în mod onest şi deschis şi asta va începe prin examinarea propriului comportament.”
Afirmaţiile lui Spacey au stârnit mânia activiştilor LGBT, care s-au grăbit să-l condamne pe actor pentru că ar fi „alimentat minciuna care s-a dovedit utilă în justificarea persecuţiei sistematice a homosexualilor şi bisexualilor”. Aceasta este ideea lansată de către Owen Jones, cunoscut activist LGBT din Marea Britanie, în editorialul său din The Guardian: „Spacey a făcut rău unei minorităţi cu care a refuzat să se asocieze public până acum câteva ore.”
Peter Tatchell, activist pentru drepturile homosexualilor, a declarat că momentul ales de Spacey este greşit: „Este tragic că Spacey a folosit momentul acestor acuzaţii grave pentru a mărturisi, într-un final, că este homosexual, deşi nu şi-a făcut publică sexualitatea timp de decenii. E şi mai rău că amestecă sexualitatea sa cu acest comportament nepotrivit. Homosexualitatea lui este irelevantă. Acţiunile sale ar trebui să îngrijoreze.”
Kim Sanders, managerul comunicaţional al grupului de lobby LGBT Stonewall, a mers pe aceeaşi linie: „De obicei, atunci când celebrităţile mărturisesc că sunt homosexuali, ne grăbim să-i felicităm şi să vorbim de importanţa modelelor. Dar momentul ales de Kevin Spacey pentru asta face rău comunităţii LGBT. Orientarea sa sexuală nu are nicio relevanţă faţă de acuzaţiile aduse şi să amestece aceste aspecte este dăunător.”
În 2013, asociaţia pro-LGBT Accept l-a invitat pe profesorul homosexual Gert Hekma să vorbească la Facultatea de Sociologie a Universităţii Bucureşti. Hekma predă „studii gay” la a Departamentul de Sociologie şi Antropologie al Universităţii din Amsterdam, susţine teza departajării legale a pedofiliei de „efebofilie”, argumentând că pedofilia priveşte doar copiii sub 12 ani iar „efebofilia”, adică sexul adulţilor cu copii de peste 12 ani, este o stare de normalitate. Aşa rezultă dintr-un interviu acordat publicaţiei de psihologie şi psihoterapie Spiegeloog (Ochiul-oglindă), reprodus pe pagina lui Hekma de pe site-ul Universităţii din Amsterdam (citiţi integral în Interview of Gert Hekma by Thea Schepers: Children and Sexuality), din care reproducem un pasaj: „Este o diferenţă între pedofilie – sexul cu copii mai tineri – şi efebofilie, relaţia sexuală cu copii ceva mai mari de 12 ani. Dar, cel mai adesea, termenul de pedofilie este folosit pentru ambele.”
În 2004, Hekma a acordat un interviu revistei OK Magazine, publicată de asociaţia pedofilă „Vereniging Martijn” (între timp desfiinţată de justiţia olandeză) în care aprecia că ar fi bine dacă copiii ar fi forţaţi să aibă relaţii sexuale. Mai târziu el şi-a admis exprimarea ca „netactică” (!): „Am spus că heteronormativitatea culturală (termen folosit în cultura homosexuală pentru a desemna ansamblul de comportamente tradiţionaliste în societate, n.n.) care se opune cu atâta forţă relaţiilor sexuale pentru tineri, în acelaşi timp îi forţează să facă alte lucruri care sunt bune pentru ei, cum ar fi să meargă la şcoală, să înveţe să înoate sau să mănânce etc. Şi cum scriam un eseu despre marchizul de Sade, l-am invocat pe Sade spunând că ar fi o idee bună să îi obligăm pe copii să facă sex. Am fost ironic, poate un pic scandalos.”
La mai puțin de o săptămână de când a fost acuzat că l-ar fi agresat sexual pe actorul Anthony Rapp, pe când acesta avea doar 14 ani, Kevin Spacey anunță că ia o pauză de actorie. Anunțul a fost făcut, de fapt, prin intermediul purtătorului de cuvânt al starului din serialul House of Cards și arată așa: „Kevin Spacey își ia timpul necesar pentru a evalua situația și a beneficia de tratament. În acest moment, nu este disponibilă o altă informație.” Este o mișcare pe care mulți o așteptau de la Spacey, după ce Netflix a anunțat că suspendă pentru o perioadă încă nestabilită producția celui de-al șaselea sezon și ultimul din serialul House of Cards, cu actorul de 58 de ani în rol principal.
Față de celelalte nume mari acuzate de hărțuire sexuală, ultimele fiind cele ale actorului Dustin Hoffman și al regizorului Brett Ratner, în cazul lui Spacey s-ar putea descoperi un istoric de hărțuire asociată cu pedofilie. Asta deoarece numele lui Spacey a fost asociat cu cel al lui Jeffrey Epstein, om de afaceri și filantrop american, condamnat în 2008 pentru trafic de minori, pe care îi folosea pentru sex, la petreceri la care își invita prieteni influenți și bogați.
Unul dintre aceste nume, care se zvonește că au primit astfel de cadouri de la Epstein, este, ați ghicit, cel al lui Spacey. Al doilea este cel al lui… Bill Clinton, iar al treilea al Prințului Andrew al Marii Britanii. Numele primilor doi au fost descoperite pe lista de pasageri ai avionului privat al afaceristului, denumit Lolita Express, care facilita sexul cu minori la bordul acestuia. În plus, Epstein deținea o proprietate în Insulele Virgine, acolo unde organiza adevărate orgii pentru prietenii săi iubitori de carne tânără.
Actorul mexican Roberto Cavazos şi regizorul de documentare Tony Montana îl acuză pe starul hollywoodian, de două ori premiat cu Oscar şi protagonist al serialului House of Cards, de hărţuire sexuală. Cavazos spune că a avut „mai multe întâlniri dezagreabile” cu Spacey, iar Montana a dezvăluit că a fost agresat sexual de acesta într-un bar, scrie revista Variety.
„Suntem mulţi care am avut o experienţă cu Kevin Spacey. Era suficient să fii bărbat de mai puţin de 30 de ani pentru ca domnul Spacey să se simtă liber să te atingă”, spune Roberto Cavazos.
Roberto Cavazos, un actor care a studiat în Marea Britanie şi a lucrat în cinematografie, teatru şi televiziune, a dezvăluit în 30 octombrie 2017 pe pagina sa de Facebook că întâlnirile sale cu Kevin Spacey au fost „apropiate de conceptul de hărţuire”, scrie Agerpres. „Dacă aş fi fost femeie, fără îndoială că nu aş fi ezitat să le consider astfel”, a scris Roberto Cavazos în acel mesaj, fără să precizeze datele la care au avut loc acele întâlniri.
Actorul mexican crede că „sunt numeroşi” bărbaţii care vor face dezvăluiri în perioada următoare şi consideră că nu va fi deloc surprins „dacă plângerile, la final, vor fi la fel de numeroase” ca acelea care îl vizează pe producătorul american Harvey Weinstein, aflat în centrul unui uriaş scandal sexual.
Şi Tony Montana, un regizor de documentare, a povestit că actorul Kevin Spacey l-a agresat sexual într-un bar din Los Angeles în 2003. „M-am dus la bar să-mi comand ceva de băut şi atunci a venit la mine şi şi-a pus braţul în jurul gâtului meu. Mi-a spus să plecăm împreună, apoi şi-a pus mâna în zona mea genitala şi m-a strâns cu putere. Era beat şi mi-a spus: «Asta înseamnă proprietate». I-am dat degetele peste cap pentru a-l convinge să mă elibereze din strânsoare. Mi-am plătit băutura şi am plecat repede de lângă el”, a povestit Montana într-un interviu pentru Radar.
Kevin Spacey, care a câştigat două premii Oscar, se afla deja într-o situaţie dificilă după dezvăluirile făcute de actorul Anthony Rapp, în vârstă de 46 de ani, care l-a acuzat că a încercat să îl agreseze sexual atunci când el avea vârsta de 14 ani. Starul hollywoodian, în vârstă de 58 de ani, şi-a cerut scuze prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter.
Pe site-ul publicaţiei The Hollywood Reporter, scriitoarea americană Anna Graham Hunter îl acuză de hărţuire sexuală pe superstarul hollywoodian Dustin Hoffman. Ea spune că, în 1985, când avea doar 17 ani şi se afla pe platoul de filmare al producţiei TV Moartea unui comis-voiajor împreună cu celebrul actor, acesta i-a făcut nenumărate aluzii sexuale.
Ea a scris că la început s-a simţit flatată de atenţia starului, dar, după ce acesta a vorbit repetat despre sex atât în mod direct, cu ea, cât şi de faţă cu ea, a început să se simtă prost. Aluziile, descrise în amănunt din corespondenţa fetei cu sora ei, erau extrem de vulgare, repetate şi insistente. Dar toată lumea îi spunea că producătorii sunt de acord cu acest tratament aplicat tinerelor care lucrau pe platou. Când s-a plâns despre situaţie, şefa ei directă i-a spus că, „de dragul producţiei, trebuie sacrificate unele valori”.
„La 49 de ani înţeleg ceea ce a făcut Dustin Hoffman, pentru că se potriveşte modelului pe care femeile îl experimentează la Hollywood şi pretutindeni [subl. red.]. El era un prădător sexual, iar eu un copil; a fost hărţuire sexuală”, a scris Anna Graham Hunter. „Cât despre modul în care mi-a schimbat viaţa, cred că trebuie să mai curgă mulţi ani până să-mi dau seama”, mai adaugă ea. Poate că tocmai în aceasta i-a schimbat viaţa: făcând-o să creadă că nu numai la Hollywood se petrece aşa, ci pretutindeni.
Într-o perioadă în care Hollywoodul îşi trăieşte cele mai ruşinoase zile, după expunerea mogulului Harvey Weinstein, acuzat de viol şi hărţuire sexuală, tot mai multe voci care vorbesc mai ales sub protecţia anonimatului susţin că în dulapul cu schelete al industriei filmului se ascund realităţi şi mai crunte. Fosta prezentatoare TV Heather Unruh a cerut să se facă o investigaţie şi asupra unui mare actor de Oscar, Kevin Spacey, şi după ce numele lui Ben Affleck a fost implicat într-o serie de ştiri legate de comportamentul deplasat pe care l-a avut faţă de unele tinere, ne întrebăm ce secrete ruşinoase rămân încă de descoperit.
Ne întrebăm dacă actorul Corey Feldman, unul dintre starurile filmelor din anii ʼ80, nu ştia el ce ştia când a declarat, într-un interviu pentru ABC News, din 2013, că pedofilia este o problemă la Hollywood, iar copiii actori sunt în pericol.
Actorul Corey Feldman refuză, deocamdată, să dezvăluie numele abuzatorului său din „motive de siguranţă personală şi posibile repercusiuni legale”, dar susţine că angajatul LA Dodgers este unul dintre bărbaţii care l-au molestat în perioada copilăriei, în urmă cu trei decenii, pe când era unul dintre copiii-vedetă ai Hollywood-ului, scrie Huffington Post.
„Le-am spus nume poliţiştilor, chiar şi jurnaliştilor de investigaţie. Nimeni nu a făcut publice aceste nume”, a declarat actorul într-un interviu pentru NBC.
Feldman susţine că i-a identificat pe cei doi molestatori ai săi în faţa poliţiştilor din Santa Barbara, California, în 1993, dar oamenii legii i-au spus că aceste fapte nu ţin de jurisdicţia lor şi i-au recomandat să se adreseze poliţiei din Los Angeles. Actorul nu a făcut acest demers însă din teama de a nu fi „judecat şi umilit”.
„Când eşti doar un copil, un adolescent, este mare lucru să poţi merge la poliţie şi să povesteşti aceste lucruri. N-am putut s-o fac”, a spus actorul, potrivit Daily Mail.
„Dacă aş merge acum la poliţie, eu aş fi cel dat în judecată. Şi oricum faptele s-au prescris, asta mi-ar spune poliţiştii. Voi dezvălui toate acele nume pe care le ştiu, dar am nevoie mai întâi de o echipă de avocaţi şi gărzi de corp care să-mi ofere protecţie permanentă”, a declarat Feldman, mărturisind că se teme pentru viaţa lui. De asemenea, actorul susţine că a primit ameninţări cu moartea şi chiar cineva a încercat să-l omoare: „Cineva a încercat să mă omoare zilele trecute. Am fost şi arestat. Nu e de glumit. Treceam strada când două maşini au gonit cu foarte mare viteză spre mine în acelaşi timp.”
Corey Feldman l-a identificat public pe managerul de talente Marty Weis ca fiind unul dintre primele persoane care l-au abuzat în copilărie. De asemenea, managerul a fost şi condamnat pentru agresiune sexuală. „Credeţi-mă, aş fi fericit ca toată această durere să ia sfârşit aici. Încerc să creez un cerc al conştientizării. Să-i fac pe oameni să înţeleagă că asta este o problemă reală”, a declarat actorul, precizând că ar fi fericit să mai dezvăluie încă alte cinci nume, de îndată ce va căpăta protecţie totală.
De asemenea, într-un interviu pentru NBC, Feldman a declarat că ar vrea să facă un film în care să documenteze abuzurile sexuale la care a fost supus atât el, cât şi alţi copii actori de la Hollywood şi să-i numească pe abuzatorii săi, dar are nevoie de 10 milioane de dolari. Actorul a început o campanie de colectare de fonduri în acest scop şi susţine că suma îi este necesară pentru producţia filmului, dar şi pentru siguranţa sa personală şi legală.
„Voi lua această problemă în propriile mâini, de aceea am nevoie de sprijinul Americii şi sprijinul întregii lumi în realizarea acestui lucru. Mă voi ocupa singur de distribuţie, marketing, producţie şi voi angaja o echipă de avocaţi. Există sute de oameni care sunt la curent cu aceste abuzuri. De ce este lăsată această informaţie pe umerii mei? Pentru că eu sunt victima aici. Dar sunt şi cel care încearcă să iasă în faţă şi să schimbe ceva în legătură cu acest lucru”, mărturiseşte starul hollywoodian precizând că nu poate apela din nou la poliţie, din cauza unor restricţii de natură legală.
„Cred că există foarte mult rău în lumea Hollywood-ului în acest moment, iar acest rău există de foarte mult timp. Ceea ce am văzut odată cu scandalul Harvey Weinstein este doar începutul şi urmează ceea ce eu numesc spargerea unui baraj”, mai spune Feldman.
Actorul a dezvăluit şi în trecut detalii şocante în legătură cu abuzurile sexuale şi pedofilia din industria cinematografică americană, povestind cum a fost molestat în repetate rânduri de mai mulţi bărbaţi şi cum tinerii actori erau „pasaţi de la unul la altul”. Mai mult, susţine Feldman, majoritatea celor din industrie ştia că adolescenţii actori erau abuzaţi sexual de bărbaţi mai în vârstă, dar nimeni nu a luat atitudine, nu a încercat să-i protejeze sau să-i oprească pe cei care săvârşeau abuzurile şi deseori se glumea pe seama acestor lucruri în studiouri.
Într-un interviu acordat publicaţiei The Hollywood Reporter, Corey Feldman a vorbit şi despre bunul său prieten, Corey Haim, care a fost violat la vârsta de 11 ani de un producător, acesta fiind primul dintr-o serie lungă de abuzuri care l-au determinat să înceapă să consume droguri şi alcool. De altfel, este cunoscut faptul că Haim a fost dependent de droguri până la moartea sa, din 2010, la vârsta de 38 de ani, deces pentru care, în viziunea lui Feldman, se fac vinovaţi cei care l-au abuzat.
Totodată, artistul susţine că abuzurile sexuale asupra copiilor reprezintă încă o mare problemă la Hollywood şi crede că această problemă se agravează odată cu trecerea timpului. El spune că unul dintre bărbaţii care l-au molestat încă lucrează la Hollywood, dezvăluind că deşi l-a întâlnit de mai multe ori în ultimul an, nu a putut să-l confrunte niciodată. Feldman a precizat şi că recuperarea a fost posibilă datorită multor ani de terapie.
