Adevărații păpușari ai Revoluției române de la 1989 (II)

Citiți prima parte a articolului

Vizita în Iran

Nu se ştie nici acum de ce a plecat tocmai atunci acolo (18-20 decembrie 1989).

Iată însă un pasaj interesant din articolul „Ultima «excursie» în Iran a lui Nicolae Ceauşescu” de pe Jurnalul:

„Securiştii care pregăteau vizitele oficiale răspundeau şi de legăturile telefonice cu ţara. În Iran această sarcină i-a revenit maiorului DSS Nicolae Florea, de la UM0695, specialist în telecomunicaţii. A ajuns la Teheran la 11 decembrie şi în câteva zile a pus pe roate întregul sistem de comunicaţii cu ţara. Era vorba despre telefon şi telex, precum releul tele-foto pentru Agerpres. Principalul «beneficiar» al muncii lui a fost chiar Ceauşescu. Cei care au stat în preajma preşedintelui afirmă că acesta a vorbit foarte mult cu Elena, pe care, în anumite perioade, a sunat-o şi din jumătate în jumătate de oră. În mod ciudat, convorbirile lui telefonice, la fel ca şi restul legăturilor cu ţara, nu au fost secretizate, fapt menţionat clar de fostul maior DSS Florea. Anchetatorii din 1990 nu au fost însă curioşi să afle de ce şi cine a avut interesul să nu codifice convorbirile lui Ceauşescu, făcând astfel accesibile toate ordinele date de el de la distanţă în acele zile tulburi.ˮ.

67.000 de „turişti” sovietici şi o trădare la nivel înalt?

Se pare deci că episodul cu Bilderberg despre care am relatat la începutul cronologiei n-a fost singular. Ba mai mult, se pare că după data de 10 decembrie ’89, în România pătrunde un număr fără precedent de „turişti” sovietici. Coloane întregi de automobile Lada, cu câte patru bărbaţi atletici, sunt semnalate la graniţa cu RSS Moldova, Bulgaria şi Ungaria. Un detaliu merită menţionat: „turiştii” sovietici au pătruns în România fără paşapoarte, ceea ce dovedeşte o complicitate la nivel înalt.

Iată pe larg ce putem citi în articolul „Cei 67.000 de «turiști» sovietici care au participat la lovitura de stat din decembrie 1989ˮ, apărut în Ziua:
„Punerea în scenă a loviturii din decembrie ’89, a avut o «repetiţie generală» în 1987 când, câteva luni după vizita lui Gorbaciov la Bucureşti, pe 15 noiembrie 1987, izbucneşte «revolta» de la Braşov. O manifestaţie muncitorească care coagulează repede nemulţumiţii oraşului, într-o duminică în care în România aveau loc alegeri. Devastarea regionalei de partid, cele câteva momente de libertate ale braşovenilor şi apoi intervenţia în forţă a trupelor de interne prevestesc dezastrul lui Ceauşescu din decembrie ’89.ˮ

Postul Europa Liberă intră în acţiune, difuzând comentariile lui Silviu Brucan pe marginea evenimentelor câteva săptămâni la rând. Un fapt iese în evidenţă: gradul de nemulţumire al maselor atinsese pragul exploziei sociale. Era suficient un detonator pentru ca bariera psihologică a fricii colective să fie depăşită iar populaţia, bine manipulată, să ia cu asalt obiectivele dintr-un oraş. Repetiţia generală din ’87 nu se rezuma la Braşov. Incidentele din 15 noiembrie ’87 sunt susţinute apoi de manifestaţii ale studenţilor la Iaşi şi Timişoara. Axa Iaşi-Braşov-Timişoara a revoltei din ’87 va funcţiona şi în ’89, chiar dacă evenimentele plănuite în 15 decembrie ’89 la Iaşi nu vor amorsa o revoltă de proporţii, ca la Timişoara, din cauza proastei organizări. Un lucru apare clar: în ’87, pentru răsturnarea guvernului Ceauşescu era necesară declanşarea simultană a revoltei în mai multe oraşe industriale, culminând apoi cu Bucureştiul. La Braşov, în noiembrie 1987, a ieşit la iveală şi capacitatea de represiune a regimului dar, mai ales, faptul că „mămăliga poate exploda”. Învăţămintele din 15 noiembrie ’87 vor fi aplicate doi ani mai târziu, când „spetznaz”-ul sovietic va intra în acţiune.

Vine „spetznaz”

Declanşarea evenimentelor din decembrie ’89 a fost precedată de un fapt ocultat sistematic în ultimii ani. După data de 10 decembrie ’89, în România pătrunde un număr fără precedent de „turişti” sovietici. Coloane întregi de automobile Lada, cu câte patru bărbaţi atletici, sunt semnalate la graniţa cu RSS Moldova, Bulgaria şi Ungaria. Un detaliu merită menţionat: „turiştii” sovietici au pătruns în România fără paşapoarte, ceea ce dovedeşte o complicitate la nivel înalt. Conform unor statistici se estimează la 67.000 numărul „turiştilor” sovietici intraţi în România în decembrie ’89. Pe 13 decembrie ’89, rapoartele inspectoratelor de securitate Olt şi Dolj semnalau deplasarea masivă a coloanelor de automobile Lada cu „turişti” sovietici în direcţia Timişoara. La o singură staţie Peco, de exemplu, a fost semnalată o coloană de 12 automobile Lada. „Turiştii” sovietici, atletici şi sobri, au evitat orice contact cu băştinaşii români. S-a remarcat faptul că, de regulă, sovieticii evitau hotelurile, preferând să rămână peste noapte în maşini, prin parcări şi camping-uri. Şi serviciile secrete occidentale au remarcat invazia de „turişti” sovietici din România, în prima jumătate a lui decembrie ’89.

„Turiştii” sovietici formau forţa de şoc „spetznaz”, constituită din operativi ai GRU care acţionau în civil („visautniki”). Totodată, la graniţele României se semnalează constituirea unor forţe de invazie. La graniţa cu URSS, în zona Galaţi - Brăila, s-a semnalat o forţă de intervenţie sovietică alcătuită din trupe de comando ale „spetznaz”, adică „verişorii” turiştilor în civil infiltraţi în România. La graniţa cu Bulgaria, la Ruse, se semnalează o concentrare a unităţilor franceze GIGN. În timp ce la frontiera româno-ungară se aflau, gata de intervenţie, unităţi vest-germane din cadrul cunoscutei forţe GSG-9 (vezi Antonia Rados, Die Verschworung der Securitate, Hamburg 1990).

Ceauşescu avusese o discuţie aprigă cu Gorbaciov

Elemente ale AVO ungar şi UDB iugoslav sunt semnalate în Banat şi Ardeal, în ciuda faptului că Ceauşescu, reîntors la Bucureşti de la o întâlnire a Pactului de la Varşovia desfăşurată la Moscova (unde avusese o discuţie „la cuţite” cu Gorbaciov, care îi dăduse un ultimatum privind introducerea în România a „schimbării”, a politicii de perestroika), dispusese, subit, ca trupele de grăniceri (17.000 de militari) să treacă în subordinea Ministerului de Interne.

La 1 decembrie ’89, la o şedinţă a CPEX, Ceauşescu îşi criticase aprig clica de potentaţi, cerându-le să promoveze critica şi autocritica. După căderea regimurilor totalitare din Europa de Est, cu complicitatea vizibilă a Moscovei, potentaţii lui Ceauşescu înţelegeau însă perfect că „jocurile” erau făcute între Gorbaciov şi Occident şi că zilele lui Ceauşescu erau numărate.

Mitingul din 21 a fost spart cu o bandă sonoră înregistrată la Timişoara.
Ceauşescu afla că nu numai la Timişoara, dar şi la Iaşi avuseseră loc „incidente”, cei drept mult mai modeste.

Pe 17 decembrie, la un CEPEX de criză, Ceauşescu anunţa: „Ştim deja că atât Est-ul cât şi Vest-ul vor să schimbe totul”. A doua zi pleacă în Iran. La reîntoarcere, pe 20 decembrie, i se spune că la Timişoara lucrurile s-au mai calmat. Rosteşte un discurs televizat din studioul TV, aflat în subsolul Comitetului Central. La sugestia lui Barbu Petrescu, Ceauşescu organizează un miting a doua zi, 21 decembrie. În cursul discursului rostit de Ceauşescu la miting, din faţa CC-ului, se aud brusc ţipete de femei, răpăit de gloanţe şi scrâşnete de tancuri. Lumea fuge panicată şi încearcă să se adăpostească.

În loc de banda cu aplauze…

Ce se petrecuse? La mitingurile lui Ceauşescu, de regulă, echipa de sonorizare utiliza o bandă de magnetofon cu urale, aplauze şi lozinci, amplificate prin staţie în întreaga zonă. Pe 21 decembrie, o „echipă” instalată în podul Ateneului s-a cuplat la reţeaua de amplificare a Pieţei Palatului şi, în plină cuvântare a lui Ceauşescu, a introdus în staţie o bandă sonoră înregistrată anterior la represiunea de la Catedrala din Timişoara, când se trăgea. Pe bandă se aud urlete de femei, răpăit de mitraliere şi scrâşnete de tancuri. Pe 21 decembrie, când banda este introdusă în staţia de amplificare de „grupul” din podul Ateneului, lumea adunată la miting aude răpăitul de gloanţe şi urletul femeilor dinspre zona Victoriei. Cei prezenţi intră în panică, refugiindu-se. Ceauşescu, lipsit de vizibilitate din balconul CC-ului nu înţelege ce se petrece şi strigă: „Staţi liniştiţi, tovarăşi!”. Elena strigă şi ea. Prea târziu. Mitingul s-a spart. Alţi „manifestanţi” intră în Piaţa Palatului cu pancarte anticeauşiste. Se formează în Piaţa Universităţii un nucleu de rezistenţă. Printre manifestanţi se află numeroşi securişti în civil, care pozează în „anticeauşişti”. După-amiază şi noaptea are loc represiune. De pe blocul Dalles şi fostul Carlton, echipe speciale de lunetişti trag asupra manifestanţilor (conform declaraţiilor locatarilor).

Iliescu îşi ia „La revedere!” de la colegii din Editura „Tehnică”

Avertizat, Ion Iliescu îşi ia „rămas bun” de la colegii de la Editura „Tehnică” şi pleacă într-o direcţie secretă. S-a spus că s-ar fi deplasat la Televiziune. Conform anchetei Antoniei Rados (op. cit.) Iliescu s-a deplasat mai întâi la sediul MApN, care avea legătură telefonică cu Moscova şi ţările membre ale Tratatului de la Varşovia. De la aparatul cu nr. 261, Iliescu a luat contact cu toate căpeteniile Armatei şi Securităţii, asigurându-se de sprijinul lor şi a convocat o reuniune pentru orele 15.00, în biroul ministrului Apărării. Abia după aceea Iliescu pleacă în grabă la TVR. Pe fir direct, MApN-ul rămâne în contact permanent cu gen. Piotr Lusev, care preia conducerea operaţiunilor din România (vezi interviul lui Militaru din Nouvel Observateur, mai 1990, precum şi interviul cu Mihai Lupoi).

Cacealmaua din Studioul 4 era dirijată de Securitate din Studioul 5

În sediul CC-ului, gen. Stănculescu apare pentru prima dată în civil în faţa lui Ceauşescu, cu piciorul în ghips şi îl anunţă că afară sunt „muncitori”, după ce dictatorului i se spusese tot timpul că sunt „huligani”. Îl convinge apoi să părăsească rapid clădirea CC. Deşi Ceauşescu putea să plece din CC pe mai multe căi, Stănculescu îl convinge să ia elicopterul solicitat chiar de el. În felul acesta, masele pot vedea că „dictatorul fuge”. Între timp, Securitatea deschide emisia în Televiziune. O legătură directă, făcută într-o cameră de la etajul 7, lângă blocul studiourilor, permite Televiziunii Române Libere să transmită în releu, via Praga şi Belgrad, atât în Est cât şi în Vest. În Studioul 4 sunt aduşi grabnic o mulţime de artişti, regizori, poeţi, filozofi – figuri binecunoscute – în frunte cu dizidentul Mircea Dinescu (eliberat din arestul la domiciliu de ambasadorul olandez Stork). Toată lumea face declaraţii entuziaste. Din Studioul 5 însă Securitatea veghează. La etajul 11, directorul Petre Constantin, un vechi activist, este asistat de Dan Marţian, lector la „Ştefan Gheorghiu” şi un apropiat al lui Iliescu. După regizorul Nicolaescu, apare la TVR gen. Militaru care îl cheamă insistent pe Iliescu. Apare şi Lupoi, omul lui Stănculescu, care rămăsese la MApN, unde exista legătura directă cu Moscova. Soseşte şi Iliescu, care tuna şi fulgera contra lui Ceauşescu, la ora aceea arestat la Târgovişte. Anunță formarea Consiliului Salvării Naţionale și cheamă oamenii „responsabili” la orele 17.00 la CC. După o jumătate de oră, Iliescu reapare în Studioul 5, mult mai sigur pe el şi apelează membrii de partid, disociindu-i de cel care „întinase nobilele idealuri ale socialismului”. Pleacă imediat însoţit de Silviu Brucan. Câteva minute după ce Iliescu a părăsit TVR, cei din Studioul 5 închid emisiunea şi Studioul 4. Pretext: „s-a încins aparatura”. Poeţilor, filozofilor şi artiştilor li s-a pus astfel pumnul în gură.

Nu se ştie cât de reale sunt toate cele de mai sus. Trebuie studiat. Pe de altă parte nu se ştie când se va afla întregul adevăr. Oricum, este limpede că s-au făcut pregătiri din timp.

Iată şi discursul lui Nicolae Ceauşescu din 21 decembrie 1989:

În concluzie:

Păpuşarii au decis împărţirea lumii în două blocuri: est şi vest. Dar pentru un timp limitat. Când acest termen limită s-a apropiat, au creat un culoar favorabil omului lor de nădejde, Mihail Gorbaciov, astfel încât acesta să ajungă la conducerea URSS, de unde să înceapă reformele ce au dus la prăbuşirea blocului comunist. Şi totul s-a produs în relativă linişte, cu o singură excepţie: România.

De ce atâta ură împotriva acestui neam?
FMI-ul a împins România într-o situaţie fără ieşire ce a dus la un trai atât de greu, încât la momentul hotărât mămăliga a reuşit să explodeze.
Şi nu le-a ajuns că populaţia a ieşit masiv în stradă, au dorit ca musai să curgă cât mai mult sânge de român pe străzi. Căci s-au ucis frate cu frate cuprinşi fiind de panica produsă de poveştile cu terorişti, care terorişti n-au fost prinşi niciodată, din simplul motiv că nici nu au existat vreodată.
Şi nici măcar asta nu le-a fost de ajuns. Au hotărât executarea soţilor Ceauşescu fix în zi de Crăciun, pentru ca poporul să se bucure de sânge tocmai în această Sfântă zi.

Că planul a fost distrugerea României, este limpede:

yogaesoteric
11 ianuarie 2019