Formula AS în Covasna – Ioan Sabău Pop – «Este o tendinţă dirijată ca românii să fie scoşi din toate centrele mari ale Transilvaniei»

Ioan Sabău Pop, profesor la Universitatea Petru Maior din Târgu Mureş, membru al Curţii Internaţionale de Arbitraj Comercial și avocat

Statul român a plătit ceea ce se retrocedează azi

Formula AS: Despre jaful retrocedărilor din Transilvania s-a vorbit adesea în mass-media românească, cu toate astea, el continuă nestingherit: clădiri publice, clădiri istorice sau particulare, mii de hectare de pădure sau chiar sate întregi sunt restituite fără ca statul să intervină... Ce se petrece?

Ioan Sabău Pop: Într-adevăr, catastrofa retrocedărilor către maghiari care se petrece de ani de zile sub privirile nepăsătoare ale autorităţilor române, în ciuda tuturor strigătelor disperate ale societăţii, continuă. După părerea mea, este o tendinţă dirijată ca românii să fie scoşi din toate centrele mari ale Transilvaniei. Dacă s-ar petrece doar în Târgu Mureş, aş zice că e un accident. Dar se petrece în toate oraşele Ardealului, se petrece la Cluj, unde 160 de imobile din centrul oraşului au fost retrocedate maghiarilor, în Oradea, Arad, Timişoara, Sibiu. Aceeaşi situaţie este şi cu pădurile sau terenurile agricole transilvănene. Sunt restituiri către foştii grofi maghiari sau către instituţii, în majoritatea lor ilegale sau abuzive.

FAS: Ce drept are familia unui fost grof maghiar să revendice şi să primească zeci de mii de hectare de păduri româneşti, după câteva sute de ani?

ISP: Lăsând deoparte faptul că în Ungaria, de exemplu, indiferent de ceea ce aveai de recuperat, s-a impus un plafon de despăgubire de aproximativ 200 de mii de dolari şi că românii nici măcar nu au apucat să primească ceea ce este al lor – peste 200.000 de proprietăţi, situaţia la noi a fost posibilă din cauza ignorării voite a unor înţelegeri şi tratate internaţionale în vigoare. Tratatul de la Trianon este unul dintre ele. Acolo se spunea clar că persoanele imperiului pot opta pentru ce cetăţenie doresc, faţă de ţările ce îl compuneau. Acestora li s-a spus optanţi. În România, majoritatea optanţilor maghiari au ales cetăţenia maghiară, şi statul român a avut mai multe procese pe această temă, inclusiv la Curtea de Arbitraj din Paris, unde a fost reprezentată de Titulescu, ajutat de alţi doi avocaţi mari ai timpului. Ungaria a fost reprezentată de contele Apponyi. Din moment ce optanţii alegeau cetăţenia maghiară, ei îşi pierdeau proprietăţile din ţară, după cum era şi firesc, cu condiţia ca România să le plătească optanţilor maghiari despăgubiri pentru părţile expropriate. Deci, optanţii care alegeau cetăţenia maghiară renunţau la proprietăţile lor din România şi statul îi despăgubea.

România era foarte bogată pe atunci, şi Brătianu, ca să fie sigur că acest conflict se va şterge, a spus că pe lângă sumele decise la Paris, România va da încă 10% ca răscumpărare maghiarilor. Pentru asta, România a plătit, din 1927 şi până în 1934, sume imense către aceşti optanţi: echivalentul a 4,48 tone de aur, plus echivalentul a 87 de milioane de dolari ce trebuiau primiţi de statul român ca despăgubiri de război şi pe care România nu i-a luat, lăsându-i tot în contul plăţilor. Se plătea către un fond extern din Paris, Fondul Agrar, de unde banii erau distribuiţi către optanţii maghiari. Toate aceste pământuri şi proprietăţi au fost luate de statul român pentru a se face reforma agrară a lui Ferdinand, când toţi ţăranii au primit pământ. Planul acesta a fost: s-a luat de la cei bogaţi contra unei sume şi s-a redistribuit către ţăranii români. Deci, statul român a plătit deja ceea ce se retrocedează azi. Ceea ce s-a plătit atunci, în baza unui tratat şi a unui proces la Paris, astăzi vine a patra generaţie a optanţilor şi recuperează de la statul român – ceva ce nu le mai aparţine de drept.

FAS: Dar românii, împroprietăriţi prin reforma agrară, nu şi-au făcut acte pe proprietăţi? Cum le mai poate lua cineva ceea ce este al lor?

ISP: Din păcate, cei împroprietăriţi erau atât de săraci şi de neştiutori de carte, încât marea majoritate nu s-au înscris în cartea funciară. Situaţie care există şi astăzi, când, la mai bine de 25 de ani de la Revoluţie, încă mai sunt oameni fără acte pe pământul deţinut. În plus, atunci mai erau şi alte impedimente. De exemplu, specialiştii de la cartea funciară erau foarte rari, plecaseră în Ungaria. Practic, era foarte greu să găseşti un topograf la acea vreme. Ca să nu mai vorbim că foarte multe cărţi funciare au fost luate de grofi şi de cei care au plecat, şi statul român s-a trezit cu această problemă naţională majoră, imposibil de rezolvat pe termen scurt. Problema e cunoscută şi, deşi statul maghiar era necesar să restituie acele acte, nici în ziua de azi nu au fost returnate, chiar dacă avem şi tratate noi care reglementează această problemă cu Ungaria.

Samsarii sunt de aici, din România

FAS: Pare halucinant ce spuneţi! Hoţie pe faţă! De ce nu se confruntă, pur şi simplu, lista optanţilor care au primit deja despăgubiri, cu lista celor care cer astăzi alte retrocedări?

ISP: La Tribunalul de Mare Instanţă din Paris există aceste acte, dar nimeni, niciodată, nu a mers acolo să întoarcă măcar o filă! Şi la noi, la Banca Naţională, sunt o parte din aceste liste oficiale, dar funcţionarii de-acolo nu vor să dea acces. În aceste acte s-ar vedea exact cât a dat statul român şi cine a beneficiat de plăţile acelea. Aşa s-a ajuns cu un caz de la Topliţa, unde familia Urmanzi cere o restituire dubioasă, la fel ca şi familiile Banffy, Elteteo, Kemeny, Kanouky, Kendeffy şi alte familii ale foştilor grofi, care probabil se regăsesc pe lista optanţilor despăgubiţi deja de statul român, dar care vin şi cer din nou să li se retrocedeze suprafeţe şi averi imense.

FAS: Cum au curajul să mai ceară o dată ceva pentru care au primit deja despăgubiri?

ISP: Mulţi dintre ei nu ştiau că au fost date compensaţii, mulţi nu ştiau nici cum arătau exact vechile proprietăţi deţinute. Dar trebuie precizat că samsarii care au transformat retrocedările în sursă de profit sunt de aici, din România. Mergeau şi băteau la uşă în Austria sau Ungaria şi spuneau: „Iată, aveţi de recuperat o avere imensă în România! Ne ocupăm noi, contra cost”. Se întorceau apoi în România, se înţelegeau cu un prefect și astfel sprijiniţi de putere afacerea era foarte profitabilă. Deşi statul român avea documente în arhive, nimeni nu le-a verificat.

La noi, în Mureş, au fost 18.000 de revendicări ce trebuiau rezolvate rapid, cu presiuni de sus, de la oameni gen Hrebenciuc, Chioariu, Paltinu, Frunda şi alţii, aşa că la comisii s-au luat decizii greşite. În acest context politizat s-au petrecut lucrurile. La Sovata, un composesorat primeşte, în loc de 2 hectare, 2000 de hectare, doar prin falsificarea unei virgule. Prefectul a făcut plângere şi parchetul din Sighişoara a venit după 8 ani, spunând că s-a prescris cauza. E un complex de complicităţi împotriva statului român, cu mize financiare enorme. A fost şi multă ignoranţă, nu doar corupţie. Ar fi trebuit ca prin lege, arhivele să furnizeze date pentru proprietăţi. Dar asta nu s-a petrecut şi s-a ajuns la paradoxuri precum cel de la Arcuş, unde a apărut un moştenitor din Africa. Nu ştie ungureşte, nu îşi cunoştea nici avocatul până să vină în România, dar el revendica o restituire de 11 milioane de euro! Asta, în timp ce o nepoată a lui Augustin Maior, fost prefect, prezent la Marea Unire, preşedinte al Astra şi senator, nu a reuşit să recupereze mai nimic din averea familiei, pentru că aceşti samsari au intervenit împotrivă.

Familiei lui Banffy i se restituie păduri de zeci de mii de hectare

FAS: Ce spuneţi aduce a crimă împotriva statului.

ISP: Sunt foarte multe asemenea cazuri, unele dintre ele dramatice, aşa cum este cel al satului Nadeş. Acolo s-a cerut nici mai mult nici mai puţin decât retrocedarea întregului sat, cu cimitir, cu pământul de sub biserică şi cel de sub casele oamenilor, adică aproape 8000 de hectare. Aceeaşi situaţie este acum în satul Idicel, pe care îl revendică în întregime familia Kemeny. La Târnăveni s-a făcut o cerere de retrocedare în numele unui mort. Omul murise din 1982 şi cineva a venit cu o procură că îl reprezintă.

Alt caz este al lui Banffy, care a fost criminal de război şi a cărui avere a fost confiscată prin decizia tribunalului militar. Şi totuşi, familiei sale i s-au restituit proprietăţi de păduri de zeci de mii de hectare. Unele sunt primite, altele în proces încă. Un caz clasic de restituire dubioasă este al familiei Urmanzi din Topliţa. În 1944, e dat în urmărire drept criminal de război şi moare în 1945. Dar astăzi vine fostul viceprimar al oraşului, strânge documente şi se dă nepotul lui Urmanzi. A primit în jur de 3000 de hectare şi câteva clădiri. Apoi, sunt cazurile celebre cu Hrebenciuc şi Paltin Sturdza şi retrocedarea a 43.000 de hectare în judeţul Bacău (aţi citit bine, patru zeci şi trei de mii – n.red.), sau deputatul Marko Attila, care se ascunde şi astăzi în Ungaria, fiind urmărit pentru retrocedări abuzive. E de subliniat faptul că multe dintre aceste retrocedări au la bază un fals.

FAS: Şi autorităţile române, guvernul, parlamentarii nu reacţionează în niciun fel?

ISP: Reacţia este indiferenţa şi amorţirea. Când văd autorităţile române aşa de inerte în faţa unor astfel de catastrofe, nu pot decât să bănuiesc o complicitate.

Ce se poate pentru maghiari şi germani, pentru români nu se poate!

FAS: În aceste retrocedări abuzive sunt implicate şi instituţii?

ISP: Da. Este vorba despre biserica catolică, cea evanghelică şi cea lutherană. O să urmăresc să vă explic situaţia cu cât mai puţine detalii tehnice, deşi pentru ceea ce vă spun există o documentare legislativă temeinică. Bunurile bisericeşti sunt de două categorii: cele pioase – icoane, cărţi sfinte etc. şi cele civile – păduri, pământuri, clădiri etc. Nu avem nicio problemă cu cele pioase, ci cu cele civile.

În 1942, printr-o convenţie între Grupul Etnic German şi bisericile evanghelică şi lutherană, toate bunurile civile ale acestora sunt trecute în proprietatea Grupului Etnic, cele două biserici identificându-se cu el. Grupul Etnic German era o mişcare hitleristă, cum erau în România legionarii, însă cu membri mai duri chiar şi decât naziştii. Motiv pentru care, ulterior, a şi fost desfiinţată.

După 1944, toate bunurile de pe teritoriul statului român aparţinând inamicilor statului român şi ai aliaţilor săi se preiau de către stat în administrare, mai puţin soldaţi, efecte de război şi altele care se predau. Pentru asta, statul român a înfiinţat CASBI – Casa de Administrare a Bunurilor Inamice.

CASBI a preluat în felul ăsta tot ce deţinea Grupul Etnic German, dar şi tot ce deţineau legionarii. Numai că după Revoluţia din 1989, se înfiinţează Forumul Democrat German la Sibiu şi ei se consideră urmaşii Grupului Etnic German. Ca urmare, revendică tot ceea ce le-a aparţinut. Aşadar, ignorăm convenţia de armistiţiu din 12 septembrie 1944, un document de drept internaţional, ignorăm şi Convenţia de la Paris din 1948, care nu a fost o lege abuzivă a comuniştilor, ci o lege dată pentru clarificarea situaţiei după cel de-al Doilea Război Mondial, la nivel internaţional, şi începem să retrocedăm în mod aberant. Atunci, de ce nu le retrocedăm şi legionarilor ceea ce au avut? Cumva, pe acelaşi model s-a acţionat şi în cazul Statusului Romano Catolic, desfiinţat în anii ʼ30, care nu a fost persoană juridică cu drept de proprietate asupra clădirilor din Transilvania.

Cu toate acestea, în 2002 se înfiinţează o Asociaţie a Statusului Romano Catolic şi se auto-proclamă continuatoarea şi moştenitoarea vechiului Status, pe baza unei hotărâri judecătoreşti false şi cu un procuror fie cumpărat, fie adormit. Această nouă asociaţie revendică aproximativ 2.000 de clădiri din Transilvania, printre care unele de notorietate, precum Liceul Unirea din Tg. Mureş sau Liceul Piariştilor din Timişoara. Conform codului canonic însă, Statusul Romano Catolic nu avea personalitate juridică, ci doar Sfântul Scaun şi Arhidiecezele. Deci, ei nu aveau drept de proprietate, ci doar de folosinţă. Cu toate acestea, statul român consideră noua asociaţie continuatoarea cu drept de proprietate a vechiului Status.

În acelaşi timp s-a reînfiinţat societatea Astra din Sibiu. Astra a avut foarte multe proprietăţi, mai ales pentru că românii de peste Carpaţi au trimis ajutoare băneşti imense, pentru că înainte de Marea Unire, au fost relaţii extraordinare între românii de dincolo şi dincoace de Carpaţi. Dar spre deosebire de cazul Statusului, noua societate Astra nu este recunoscută şi nu i se retrocedează nimic!

Şi acelaşi lucru se întâmplă cu Fundaţia Gojdu. Deci, astăzi, în Transilvania, pe aceeaşi lege, pentru maghiari şi germani se poate, dar pentru români nu se poate! Ca să nu mai spunem că imobilele cerute de Status au fost făcute cu contribuţia românilor, după cum a descoperit în arhive domnul istoric Lechinţan, la Cluj. Satele din jur dădeau muncitori la construcţii, brânză, carne, susţineau românii cu ce puteau. Colegiul Unirea şi Bolyai din Târgu Mureş au fost construite cu mai multă contribuţie românească, şi astăzi am ajuns ca statul român să plătească acolo chirie 20 de mii de euro pe lună!

FAS: Dle profesor, acest interviu ar trebui marcat pe pagina de revistă cu doliu. Un doliu al jafului faţă de proprietăţile româneşti, dar mai ales un doliu al nemerniciei acelor instituţii ale statului, care „favorizează” infractorii împotriva intereselor ţării. Nu suntem în faţa unui caz de trădare naţională (că tot îi place guvernului actual să vorbească de ea)?

ISP: Este o nevoie urgentă de corelare a instituţiilor statului; cercetate arhivele, Guvernul să stabilească ce să facă Arhivele Naţionale, să se specializeze procurori pe această problemă, să fie specializate instanţe pe această problematică. Este necesar să fie creată o nişă legislativă care să revizuiască toate restituirile. Dacă există voinţă, într-un an se poate reglementa situaţia în Transilvania. Dar timpul contează mai puţin: orice nedreptate care poate să fie îndreptată, nu contează în cât timp, se îndreaptă.

FAS: O întrebare de tip Bucureşti: aveţi o problemă cu maghiarii? Vi se pare că jefuiesc Transilvania, bucată cu bucată?

ISP: Eu nu am o problemă cu maghiarii. Am o problemă cu dreptatea.

yogaesoteric
6 februarie 2019 

Colonizarea României a început în forță. Iată cum vor fi înlocuiți cei 4 milioane de români plecați peste hotare…

 

Orice român conștient percepe drama acestei națiuni, mai ales atunci când se gândește la faptul că 4 milioane de oameni activi au părăsit țara pentru o viață mai bună în altă parte. 4 milioane de oameni activi pierduți la o populație cu ceva peste 20 de milioane este un adevărat dezastru. De ce au plecat acești oameni? Pentru că în țara lor nu au un viitor. Pentru că politicienii corupți au distrus viitorul a cel puțin două, trei generații de tineri! Pentru că patronii firmelor din România au făcut o tradiție, încă din primii ani de după evenimentele din 1989, din plata unor salarii de mizerie și exploatarea fără milă a angajaților chiar și în afara programului legal.

Iar astăzi, mulți dintre patronii veroși care sunt responsabili de migrația masivă a românilor se plâng că nu au cu cine lucra, că afacerile lor construite pe destine distruse riscă să se ducă la vale din cauza lipsei forței de muncă. Desigur, acești indivizi, majoritatea lor conectați la infecția politică din România, vor să adune și astăzi bogății, plătindu-și prost angajații. Și pentru că știu că nu îi pot aduce pe românii plecați pentru salarii mici, și-au făcut temele și astăzi importă muncitori asiatici, din țări mult mai sărace decât România, pentru care 1.500 de lei în mână e o adevărată afacere. (Desigur, există și oameni de afaceri cinstiți care sunt nevoiți să recurgă la o astfel de opțiune, după ce a fost distrusă piața muncii de către alții.)

Și iată că România nu scapă de colonizare și amestec rasial. Într-adevăr, nu vor veni mase mari de musulmani mai mult sau mai puțin radicalizați, ci muncitori din Filipine, Nepal, Vietnam, India, Indonezia, Thailanda etc. Iar odată cu venirea lor în număr mare, patronii români vor putea din nou să se bată în salarii minime pe economie, pentru că vor avea alternativă la români. Iar românii cărora nu le convine concurența asiatică, n-au decât să își ia lumea în cap pentru a pleca în alte țări, la muncă. Prin urmare, odată cu venirea unui număr mare de muncitori din țările asiatice sărace (mulți au ajuns deja!), putem estima că migrația românilor se va accentua!

Primele iniţiative în sensul recrutării de forţă de muncă din afara ţării au început să apară în România în urmă cu doi-trei ani. Motivele pentru care angajatorii români au apelat la această strategie sunt diverse şi includ migraţia anumitor categorii sociale către ţări mai dezvoltate din vest, scăderea natalităţii, cerinţele în schimbare pentru diferite locuri de muncă, schimbări dictate de noile tehnologii şi incapacitatea sistemului de învăţământ de a se plia la nevoile angajatorilor de astăzi.

O altă problemă cu care se confruntă angajatorii este legată de salarii. Potrivit legislaţiei, muncitorii străini trebuie plătiţi cu cel puţin salariul mediu pe economie, adică 500 de euro – ceea ce creează inechităţi. Ca să-şi rezolve această problemă, în momentul de faţă vor să elimine din lege acea prevedere care spune că „nu poţi să aduci un lucrător din state terţe dacă nu-l plăteşti cu cel puţin salariul mediu pe economie”, a declarat, pentru Adevărul, Dumitru Costin, şeful Blocului Naţional Sindical (BNS). Potrivit acestuia, acea barieră a fost pusă în mod premeditat în legislaţie tocmai pentru a descuraja angajatorii care au făcut un „sport naţional” din plata salariaţilor doar cu salariul minim pe economie.

Să nu vă faceți însă iluzii! La presiunea patronilor, acea barieră va fi eliminată până la urmă pentru ca afacerile să meargă bine, iar patronii români să îi poată plăti prost și pe muncitorii asiatici. Din acel moment, românii plecați vor fi înlocuiți în masă. Iar de aici, până la naturalizarea muncitorilor imigranți nu o să mai fie decât un pas mic pe care politica neomarxistă a UE îl va încuraja sau va pune presiune să fie făcut!

 

yogaesoteric
6 februarie 2019

Măsură nebunească pentru combaterea încălzirii globale: împrăștierea de substanțe chimice în stratosfera Pământului pentru a bloca lumina Soarelui

Oficial, primele teste vor începe anul acesta

Deși propusă de mai mult timp, ideea a fost un subiect tabu în presa mainstrem, cel puțin până acum. Eliberarea în stratosferă a unei substanțe chimice din carbonat de calciu ar putea într-adevăr reflecta o parte din energia solară și astfel ar ajuta Pământul să nu se mai încălzească în acest ritm, însă cu ce preț? Această metodă de modificare a stratosferei ar putea fi periculoasă, dar cercetătorii de la Harvard încep să ia în serios ideea geoingineriei solare, pe măsură ce, potrivit datelor oficiale, contestate însă de unii cercetători, schimbările climatice catastrofale ar lua amploare pe Pământ.

„Faptul că cercetători de la una din universitățile de top din lume iau în considerare implementarea unei scheme atât de radicale ne demonstrează cât de urgentă a devenit problema schimbărilor climatice”, a declarat Peter Cox de la Universitatea din Exeter.

Programul ar costa în jur de 2 miliarde de dolari pe an, iar primele experimente vor avea loc chiar anul acesta. Abia atunci oamenii de știință vor putea afla dacă această soluție presupune riscuri mari și dacă are efectul dorit. Primul experiment va presupune eliberarea a 100 de grame de carbonat de calciu în stratosferă, cu ajutorul unui balon special.

Simulările din laborator au demonstrat că această substanță poate rămâne ani de zile în stratosferă și că ar reflecta foarte bine lumina Soarelui. Problema acestei metode este că încearcă să elimine efectele încălzirii globale, nu și cauzele acesteia precum emisiile de gaze cu efect de seră. Dacă va avea efect însă, ar putea fi o soluție de urgență, pentru că ar reduce rapid temperatura.

Încălzirea globală este fenomenul de creștere continuă a temperaturilor medii înregistrate ale atmosferei în imediata apropiere a solului, precum și a apei oceanelor, constatată în ultimele două secole, dar mai ales în ultimele decenii, potrivit datelor oficiale. Fenomene de încălzire globală au existat dintotdeauna în istoria Pământului, ele fiind asociate cu fenomenul cosmic de maximum solar, acestea alternând cu mici glaciațiuni terestre asociate cu fenomenul de minimum solar. Teoria încălzirii globale antropice este contestată de unii oameni de știință și politicieni, cum ar fi Claude Allègre sau Václav Klaus. Există o serie de cercetători care arată, aducând probe incontestabile, că în realitate este vorba de o conspirație și este totodată un pretext al elitelor mondiale de a cere taxe împotriva poluării.

Pe de altă parte, programe de geoinginerie s-au derulat în secret de multă vreme, așa cum arată unele brevete de invenții acordate în SUA, rezultate ale lor fiind chiar la vedere, sub forma deja binecunoscutelor chemtrails.

Citiți și:

Steven Mosher, om de știință: «Schimbările climatice sunt cea mai mare fraudă științifică săvârșită vreodată asupra familiei omului»

Era geoingineriei stratosferice – Chemtrails şi viitorul planetei noastre

yogaesoteric

4 februaie 2019

Legea Amiralității: modul în care sunt controlați oamenii

Motto: „Dacă crezi că statului nu-i pasă de tine... încearcă să nu-ți plătești taxele vreo câteva luni.” (folclor urban)

Mulți dintre noi am întâlnit articole sau reportaje video despre oameni care susțin cu multă hotărâre că „nu sunt un număr”, „nu sunt o persoană”, „sunt o ființă suverană”, „născut viu” și altele asemenea. De obicei, în dialogul cu cineva care susține că este „ființă suverană” se remarcă destul de rapid o rigiditate îndârjită a punctului de vedere: respectivul repetă aceeași idee fixă din care reiese că nu vrea să mai fie înrobit de „regulile Sistemului”. Unii au mers până acolo încât și-au făcut buletin fără CNP, se aventurează să conducă un autovehicul fără a avea carnet de șofer sau declară că refuză să mai plătească taxe deoarece nu au semnat niciodată vreun contract cu statul și nu admit să devină „sclavul” acestuia. Sunt acești oameni „duși cu pluta” sau este aici și ceva care merită o mai mare atenție?

Dacă vom investiga puțin subiectul vom descoperi că dincolo de declarațiile superficiale ale unor indivizi dubioși (declarații scoase uneori pe tapet de mass-media tocmai pentru a discredita întreaga idee) există totuși ceva mult mai plin de substanță. Există o vastă preocupare din partea unor oameni care au studiat cu competență mecanismele politice, economice și juridice ale funcționării statelor și au urmărit dezvoltarea unor subterfugii din perspectivă istorică. În esență, ideea este că sistemul social este în așa fel construit încât oamenii sunt controlați prin intermediul actelor și banilor. Mai exact, prin faptul că sunt obligați prin diferite justificări să plătească taxe și impozite împovărătoare. Impozite care de fapt adeseori nu sunt cu adevărat justificate, ci servesc în principal pentru îmbogățirea unei elite și sărăcirea celor mulți.

Ghici cine e scutit de taxe?

Este bine să știm că referitor la mecanismele de taxare și impozitare au fost demascate ilegalități flagrante în cele mai înalte foruri, de exemplu, în sesiunile Parlamentului European. Este antologică în acest sens alocuțiunea europarlamentarului Godfrey Bloom din 21 noiembrie 2013. El a scos cu mult curaj în evidență că „Impozitarea este un sistem prin care politicienii și birocrații fură banii de la cetățenii lor” și că, de exemplu, „întreaga Comisie Europeană și birocrații săi nu plătesc taxe și impozite”, dar beneficiază în schimb de tot felul de „avantaje și legi speciale”:

Există, de asemenea, trei mari centre de comandă ale lumii, trei orașe-stat (mici state în interiorul altor state), care sunt în foarte strânsă legătură între ele și care nu plătesc niciun fel de taxe: Vaticanul, City-ul londonez și Washington D.C. Un film documentar care vă poate deschide ochii despre rolul acestor trei mari centre de putere mondială este „Trei orașe-stat conduc lumea”. 

Filmul arată că Vaticanul are relații secrete cu băncile deținute de familia Rothschild, cu marile carteluri petroliere și de armament, precum și cu banca Federal Reserve din America. Deși predică virtutea carității, Biserica catolică este cea mai mare putere financiară și deținătoare de proprietăți din lume. Ea deține mai multă bogăție decât orice corporație, bancă, trust financiar sau orice guvern al planetei. Este de sute de ani în legătură directă cu loji iezuite renumite pentru cruzimea lor, iar scandalurile privind mulțimea de preoți pedofili și ritualurile stranii pe care aceștia le fac au ajuns notorii.

City-ul londonez este de asemenea o corporație privată. Din anul 1694 Banca Angliei a devenit proprietatea bancherilor. Nu se subordonează legilor Marii Britanii, sau ale altui stat, dar controlează cartelul financiar internațional numit „Coroana Britanică” (ce nu este condus de familia regală britanică, așa cum există impresia în concepția populară). Este centrul mondial al afacerilor și decide bursa de mărfuri. Pe lângă Banca Angliei, mai are în proprietate toate băncile britanice și sute de alte bănci ale altor state. City-ul are o ascendență netă asupra Parlamentului britanic și este condus de 13 familii deosebit de bogate și puternice, prima dintre acestea fiind familia Rothschild. Este de asemenea, în mod oficial, cartierul general al multor ramuri masonice ce au ramificații în toată lumea.

Washington D.C. a fost creat în 1892 și este o regiune ce se întinde pe 10 mile pătrate din Districtul Columbia, în centrul orașului Washington. Are propriul steag și propria Constituție. Pe teritoriul său a fost construită Banca Federal Reserve (FED), care – ca și Banca Angliei – este o proprietate privată. Deși Federal Reserve constituie sistemul bancar principal al Statelor Unite, ea nu este proprietatea statului, ci a unor familii ca Rothschild, Rockefeller, Lehman, Goldman, Warburg, Morgan sau Kuhn Loeb. FED tipărește dolarii americani, pe care sunt inscripționate foarte vizibil simboluri masonice clare, precum piramida cu ochiul a-toate-văzător în vârf.

O perspectivă cuprinzătoare asupra mecanismelor prin care Sistemul social controlează individul este oferită și de celebrul film documentar Ungrip (Scăpat din gheare). Producătorii filmului au realizat și alte două filme documentare ce au ajuns celebre, Kymatica și Esoteric Agenda.

Tentative de a scăpa din Matrice

Filmul Ungrip pleacă de la cazul unui bărbat pe nume Rob care a ales să trăiască liber, neîngrădit de autoritatea statului. Pe proprietatea sa din Canada este complet autonom și guvernul nu are jurisdicție asupra lui. El are chiar propria Constituție și și-a formulat o Declarație de Independență. Și-a anulat toate contractele cu Statul, nu plătește taxe și afirmă cu nu poate fi obligat să se supună nimănui. El consideră că marea majoritate a oamenilor trăiesc – fără să își dea seama – ca niște sclavi. Tocmai de aceea, Rob a ales să dea, prin propriul mod de viață, un exemplu despre cum poți să trăiești liber. Își produce singur alimentele și energia de care are nevoie, iar pe terenul pe care îl deține și-a construit cu mâinile sale o casă. Bineînțeles, a fost acuzat că nu își plătește impozitele și că încalcă legile. A ajuns prin tribunale, dar partea spectaculoasă este că în final autoritățile l-au lăsat în pace pentru că nu a fost găsit vinovat de nicio infracțiune!

Rob a fost un informatician de succes, însă a ales să renunțe la meseria sa. În schimb, a început să își împărtăşească într-un cadru organizat revelațiile despre cum poți interacționa cu statul și să rămâi totuși un om liber. Canadianul ține prelegeri săptămânale în Edmonton-Alberta, numite „Construirea libertăţii”. A început să capete recunoaştere internaţională pentru modul său de a vedea lucrurile, motiv pentru care a şi fost contactat de producătorul de film Ben Stewart, care i-a oferit posibilitatea de a-şi face cunoscute în întreaga lume succesele şi viziunea filozofică. Din acest film puteți afla o mulțime de aspecte foarte puțin cunoscute despre semnificațiile legilor, codurilor, despre numeroase evenimente istorice, iar toate acestea conduc la concluzia că sistemul social este astfel conceput încât oamenii pot fi, într-adevăr, priviți ca un fel de proprietate a statului...

Un alt caz de victorie asupra Sistemului este cel al lui Santos Bonacci, din Australia. Bonacci prezintă cu mult curaj fraudele cartelului financiar mondial. E un conferențiar cunoscut în mediul online, care urmărește să integreze în expunerile sale și multe tematici spirituale. Este, de asemenea, apreciat pentru activitatea sa artistică, fiind autorul mai multor albume muzicale de succes. Răspândește peste tot ideea că suntem oameni liberi și că statul ne fură prin impozitele pe care ni le impune. A fost dat în judecată pentru neplata taxelor, dar după multe peripeții și o scurtă perioadă de detenție, a dovedit în instanță că acuzațiile asupra sa au fost nefondate și până la urmă a fost pus în libertate. Mai multe detalii aici sau aici.

O serie largă de prezentări conexe cu acest subiect au fost oferite și de Jordan Maxwell, fost jurnalist și realizator TV. Maxell este în prezent faimos pentru cărțile și conferințele sale ce pun într-o cu totul altă lumină fundamentele sistemului social. El vorbește despre simbolismul lumii, al limbajului, dar insistă și pe modul în care guvernele, băncile, programele educaționale controlează insidios populația, urmând o agendă secretă.

Puteți urmări mai jos o expunere a sa despre Legea Amiralității și subterfugiile prin care oamenii sunt asimilați cu un gen de „marfă” ce trebuie înregistrată și codificată de către guvernele care... îi posedă. Maxwell spune că SUA este de fapt o corporație în care individul este considerat a fi în esență o simplă „acțiune” care produce bani pentru această corporație.

Printre multitudinea de alte filme documentare ce abordează într-un mod coerent subiectul mai menționăm Dreptul admiralității, decepția limbii și importanța cuvintelor, Banii ca datorie, sau deja clasicele Zeitgeist, Zeitgeist Addendum și Zeitgeist moving forward.

Controlul banilor și implicit Legea Amiralității au așadar o foarte mare relevanță în toată construcția socială prin care oamenii sunt făcuți dependenți de instituțiile statului. Tocmai de aceea vom urmări să oferim în continuare câteva repere din investigațiile făcute în acest domeniu. Vom ajunge astfel să înțelegem mai bine argumentele pe baza cărora a apărut conceptul de „persoană suverană” și dorința multor oameni de a deține o carte de identitate fără cod numeric personal.

Legea Mărilor e mai importantă decât credeai

Legea Amiralității pleacă de la constatarea că există două tipuri de legi de guvernare: legi ale uscatului (ale pământului) și legi ale mării (ale apei). Dar în timp ce legile pământului sunt multe și diferite, există doar o singură Lege a Mărilor. Tocmai de aceea ea este folosită ca numitor comun de către bănci, pentru a controla fluxul banilor și al bogăției lumii. Legea Apei (Amiralității) a fost codificată pentru prima dată de către Republica Venețiană în secolul al XI-lea. Ea se referea la deținerea vaselor maritime și la modul în care se derulează toate afacerile corelate, incluzând aici operațiunile financiare ce erau realizate prin comerțul cu produsele transportate. Legea a fost creată iniţial pentru stabilirea regimului navelor în timpul acostării lor în porturi străine în vederea importului şi exportului de produse şi resurse. Între timp Legea Amiralității și-a extins foarte mult acoperirea și reprezintă astăzi fundația legislației internaționale, având și titulatura de „private law”, adică „legea privată”. Ultima revizuire a legii a fost efectuată în anul 1984. Prin noua definiție, Legea Amiralităţii este corelată acum cu domeniul dreptului internaţional privat ce reglementează relaţiile între persoane juridice. Legea a redefinit puterile guvernelor, pe care le-a echivalat cu afacerile unor corporații.

Să vedem însă cum şi de ce o lege care a dat naştere corporaţiilor guvernamentale, comerciale şi navale şi-a impus normele şi asupra persoanelor fizice. În acest sens, este necesar să observăm că există o diferenţă colosală între drepturile conferite de Constituţie și cele conferite de legi. Tocmai din acest motiv există un Cod Civil şi un Cod Penal. Codul Civil este asociat drepturilor naturale ale oamenilor, garantate de Constituţia țării, în timp ce Codul Penal se referă la drepturile stabilite administrativ prin legile juridice. Legea Amiralității nu operează pe domeniul Codului Civil, ci reglementează domeniul afacerilor bancare şi comerciale, deci pe domeniul codurilor juridice. Să reținem acum o analogie importantă: când un produs este descărcat de pe o navă şi adus pe un teritoriu străin, acea ţară primeşte în custodie respectivul produs şi certifică recepția prin emiterea unei chitanţe de depozit. Acea chitanţă marchează „data naşterii” acelui produs în custodia ţării respective. Ei bine, ceva similar se operează și cu certificatele de naștere ale tuturor oamenilor! Și vom explica și de ce.

Înscenarea crizelor de sistem și înrobirea cetățenilor

O întorsătură fundamentală s-a petrecut în America în data de 9 martie 1933, când statul american, care până atunci era o republică, a intrat în faliment. Acest fapt este în prezent acoperit de un văl gros de tăcere, dar faptul este absolut real și este confirmat de documente oficiale, ce pot fi și acum consultate, de exemplu aici sau aici. Falimentul a survenit în urma marii crize din 1929, numită și Marea Depresiune. În realitate criza a fost pusă atent la cale exact de către bancherii internaționali, la fel ca multe alte crahuri economice care au avut loc înainte și după această dată. Între autorii înscenării s-au numărat bancherii din familiile Rothschild și Rockefeller, Regina și Parlamentul britanic, masoneria din Congresul SUA, Vaticanul și numeroasele loje iezuite. Toți aceștia au furat rezervele de aur și argint ale cetățenilor americani și le-au înlocuit cu „instrumente de negociere a datoriilor”, adică banii tipăriți de Sistemul Rezervei Federale. Furtul a fost ingenios și a aruncat populația în sărăcie cruntă, astfel că oamenii au început curând să ceară guvernului să remedieze problema prin orice mijloace necesare.

Prin falimentul din martie 1933 guvernul federal al Statelor Unite a fost dizolvat de Legea bancară de urgență, declarată de președintele Roosevelt. Guvernul a intrat în stare de faliment și a devenit insolvabil. Ulterior, prin decizia H.J.R. 192, sesiunea nr. 73 a Congresului, din data de 5 iunie 1933 (vezi documentul), a fost adoptată Rezoluția comună de suspendare a standardului de aur, ceea ce a implicat și dizolvarea autorității suverane a Statelor Unite. Congresul și-a cedat suveranitatea Rezervei Federale, renunțând la autoritatea de tipărire a banilor. Statul american a devenit o corporație deținută de bancheri. Pentru a mai ameliora situația, președintele Roosevelt le-a cerut cetățenilor americani să-și predea aurul în schimbul unor dolari a căror valoare nu mai putea fi garantată în rezerve de aur (dolari care tocmai de aceea nu mai aveau/au o valoare reală).

Dar asta nu a fost suficient, întrucât datoria statului către bancherii privați era cu adevărat uriașă. Pentru a găsi o oarecare cale de ieșire, guvernul a început să contracteze împrumuturi de la banca înșelător numită „Banca Rezervei Federale”. Acest nume doar lasă impresia că am avea de-a face cu o bancă națională, când de fapt este o bancă non-guvernamentală privată. Trebuie subliniat că Sistemul Rezervei Federale funcționează exact sub patronajul Legii Amiralității, al legilor maritime.

Lucrurile acestea nu s-au petrecut doar în America. Au avut loc întâlniri secrete în care cartelul bancar internațional a negociat cu toate marile guverne ale lumii. Au fost implementate treptat legi care, pe fondul crizei mondiale, au resetat legile naționale, procedurile financiare și documentele de tranzacție.

Ceea ce este important pentru subiectul nostru este că în America și în foarte multe alte țări care nu aveau suficienți bani ca să returneze împrumuturile contractate de la bancheri, guvernele au început de atunci să-şi folosească cetăţenii drept garanţie. Ca urmare, sistemul de identificare a cetățenilor pe baza unui tip anume de documente – foarte asemănător cu cel al documentelor de proprietate – a fost instituit rapid în toată lumea. De atunci toate certificatele de naştere, respectiv de căsătorie, au devenit practic... chitanţe de depozit. Nu întâmplător există similarităţi frapante între chitanţele de depozit şi certificatele de naştere. Ambele documente cuprind data eliberării, seria de identificare, numărul de înregistrare sau numărul de recepţie, o descriere a produsului, şi un informator autorizat care să înştiinţeze agenţia guvernamentală competentă.

Mai este util să observăm că o corporaţie este cunoscută şi sub numele de „persoană juridică”, în timp ce oamenii sunt numiți „persoane fizice”. Șmecheria este că certificatele de naștere au ajuns să fie asimilate ca fiind titluri de stat, adică sunt tranzacționate de stat și li se asociază o contravaloare în bani. Înregistrarea nașterii declanşează eliberarea unui titlu de credit care ajunge să reprezinte un „portofoliu” financiar pentru națiunea respectivă. Practic vorbind, valoarea nașterii noastre, a simplei noastre existenţe, devine o garanție în fața căreia statul în care te naşti achiziţionează credite. Mai multe detalii, explicații și exemple concrete despre legătura dintre numărul certificatului de naștere și piața bursieră găsiți pe site-ul Reality In-Sight.

Concluzie

Prin cuvintele lui Jordan Maxell putem contura o imagine de ansamblu: „Certificatul de naştere cu care Statul garantează împrumutul pe care îl face se referă la faptul că tu, şi noi toţi, ne angajăm să plătim datorii pe care nu le-am făcut niciodată. De aceea tu eşti mereu impozitat şi ţi se fură banii din buzunare pentru că în baza certificatului de naştere, statul a garantat că tu vei plăti aceste împrumuturi”.

Scopul acestui articol a fost acela de a oferi o nouă perspectivă, o provocare pentru reflecție și eventual pentru alte investigații. Pe de altă parte, nu îndemnăm pe nimeni să urmeze calea negării in corpore a legilor de funcționare a statului. Până vom ajunge la un nou sistem social, mult mai bun și mai onest, este necesar să folosim cu înțelepciune pârghiile celui prezent. Tocmai de aceea, recomandăm ca punctele de vedere prezentate în acest articol să fie privite și cu o doză sănătoasă de simț critic.

yogaesoteric

3 februarie 2019 

Poate acum ne vom trezi !!?

Partidul Mișcarea Populară Timiș

31 ianuarie la 10:47 · 

Eugen Tomac, Presedintele #PMP
„Nu poate nimeni contesta un lucru absolut evident: zece ani de prezență în Consiliul European, o relație excelentă cu mulți lideri din Europa îi conferă președintelui o poziție de lider politic care știe ce înseamnă să reprezinți România la Bruxelles."

Noul campion mondial la Microsoft Word este un elev român

Tiberiu Danciu, elev al Colegiului Național „Grigore Moisil” din București, a devenit campion absolut la Campionatul Mondial Microsoft Office Specialist.

 

Tânărul român în vârstă de 18 ani a câștigat medalia de aur a competiției care a fost organizat de Microsoft în Anaheim, California. La ediția din acest an, a 15-a din istorie, au participat peste 560.000 de concurenți, în finală calificându-se 157 de tineri din 49 de țări.

Tiberiu Danciu a stat doar 20 de minute în sala de competiții, reușind să identifice cele mai multe „capcane” din subiectele date de reprezentații Microsoft, scrie Digi24.

Elevul român deține două certificări internaționale MS Office și obținuse și la selecția națională, de la București, scorul perfect, 1000 de puncte, în doar 11 minute și 36 de secunde.

Certificarea MOS i-a adus lui Tiberiu Danciu un premiu în valoare de 7.000 dolari și un Xbox One din partea Microsoft.

„Performanța mea în utilizarea aplicațiilor Word și Excel sunt doar o pârghie pentru alegerea universității. Oscilez între a studia inteligența artificială la Universitatea Nottingham din Regatul Unit sau la MIT, după care intenționez să mă întorc în țară, pentru a-mi valorifica competențele profesionale. Încerc permanent să-mi depășesc limitele. Credeți în voi înșivă și haideți să ne facem țara mândră de noi!”, a spus Tiberiu potrivit greatnews.ro.

yogaesoteric

2 februarie 2019

Legitimă apărare

Un bărbat este adus în fața judecătorului pentru că a omorât-o pe soția lui.
– Fapta dumneavoastră este sub orice critică... Dacă aveți intenția ca tribunalul să nu vă condamne la închisoare pe viață, este necesar să ne expuneți motive cât de cât plauzibile care să vă poată reduce din pedeapsă.
– Domnule judecător, soția mea era aşa de proastă încât nu am putut să mă controlez și a trebuit să o arunc de la balcon.
– Declarația dumneavoastră este o obrăznicie nemaiauzită și dacă nu doriți ca jurații să vă condamne înainte să continuăm procesul trebuie să aveți argumente cu adevărat plauzibile.
– Păi să vă povestesc. Locuim într-un bloc cu 10 etaje, la ultimul etaj, și, la parter, locuiește o familie de pitici. Părinţii au 1 metru și copiii, cel de 12 ani 70 de cm și cel de 14 ani are 90 de cm. În ziua respectivă i-am spus soției mele:
– Este teribil să fii pitic... Săracii vecini de la parter, toți sunt aşa mici!
– Da, îmi răspunde soția mea, sunt o adevărata specie de pirinei.
– Pigmei ai vrut să spui!
– Nu, pigmei e ceea ce are omul în piele și de la care se alege cu pistrui.
– Aia se numește pigment.
– Mă lași? Pigment e chestia aia pe care scriau vechii romani.
– Ăla se numește pergament.
– Cum poți, dragă, să fii aşa de incult? Pergament e când un scriitor publică o parte din ce a scris.
– Domnule judecător, vă închipuiți că mi-am înghițit cuvântul „fragment” ca să nu mai continui discuția asta aberantă. 
M-am așezat pe fotoliu şi am luat un ziar să-l răsfoiesc. Nici nu m-am așezat bine că apare soția mea lângă mine cu o carte în mână și îmi spune:
– Uite, dragă, asta e ceea ce scrie un scriitor şi se numește carte, dacă nu aveai idee ce e aia. Ia și citește Veranda de la Pompadur.
Iau cartea în mâna și îi spun:
– Draga mea, asta e o carte în limba franceză, Marchiza de Pompadour, nu trebuie să interpretezi numele în romană.
– Asta e bună, dragă, îmi dai tu lecții de franceză, mie care am făcut meditații cu un vector de la facultate!!
– Ăla nu se numește vector, se numește lector.
– Ești prost, Lector a fost un erou grec din antichitate.
– Ăla a fost Hector și era troian.
– Hector e unitate de măsura a suprafeței, blegule.
– Ăla e hectar draga mea.
– Mă uimești cu incultura ta. Hectar e o băutură a zeilor.
– Ăla se numește nectar, spun eu oftând din adâncul sufletului.
– Habar nu ai, eu știu sigur că era şi o melodie pe tema asta pe care o cântau două prietene în duo.
– Nu se spune duo, se spune duet.
– Mă scoți din sărite! Cum de ești aşa de încuiat? Duet e când doi bărbaţi se bat cu săbiile.
– Ăla se numește duel.
– Aiurea, duel e gaura aia neagră din munte de unde apare trenul.
– Domnule judecător, aveam tunel pe limbă, dar am simțit că mi se face negru în faţa ochilor și nu m-am mai putut stăpâni și am aruncat-o pe geam.

Liniște în sală… Judecătorul ia ciocănelul de pe masă, lovește cu el puternic și spune:
– Ești liber, a fost un caz clar de legitimă apărare. Eu o aruncam deja de la Hector.

 

yogaesoteric
1 februarie 2019 

Luați aminte !!

Accesați:

https://www.facebook.com/Digitv24/videos/604901799942470/

Trist dar adevărat

ACCESAȚI:
https://www.facebook.com/dacnews.net/videos/356569971597502/