Autoapreciere.

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=117316003025554&set=a.113855843371570&type=3&theater
====================================================

Alexandru Sandu Danciu‎ în Pro Băsescu !

29 octombrie la 17:42 ·

https://www.facebook.com/PAULENACHE68/photos/a.240431393211476/494574454463834/?type=3&theater

„ASIGURĂRI”

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=2511433102514562&set=gm.2443057585804820&type=3&theater

Mitocănie tip psd.

Unul dintre derbedeii fostului guvern psd-ist, habarnistul

 „discotecarul”

Eugen Teodorovici, în Parlament: „Îmi plac c**vele, dar nu în politică”. Ministrul a negat ulterior că a rostit cuvintele.

După ce a jignit o jurnalistă în Parlament, Eugen Teodorovici a recidivat. De data aceasta la audierea miniștrilor propuși. El a folosit un cuvânt obscen. Nu e clar însă la cine s-a referit ministrul demis al Finanțelor. Ulterior, Teodorovici a negat că a rostit aceste cuvinte, deși jurnaliștii i-au spus că există înregistrarea.

„Vă spun și dumneavoastră că n-am spus acest lucru”, a răspuns ministrul, întrebat de jurnaliști ce a vrut să spună.

„Verificați informația, nu știu de ce tot insistați... vă place...”, a adăugat Teodorovici.

La insistențele jurnaliștilor că există înregistrarea, el a spus: „Dumneavoastră îmi spuneți că ce am spus eu acolo este ceea ce spune domnișoara... recunosc, dar nu e adevărat. Mai verificați încă o dată”.

Eugen Teodorovici reacționează la fel ca în cazul în care a jignit o jurnalistă, după votul la moțiunea de cenzură, când i-a spus - printre altele - „Sunteți liberă diseară? Îmi faceți curte că nu vă văd ochișorii”. Ministrul nu a recunoscut atunci că a jignit-o - „Care jigniri? O să discut cu dânsa” - pentru ca mai apoi să-i prezinte scuze.

„V-am mai spus eu, cu mine s-a închis. (...) Îmi plac c**vele, dar nu în politică”, a declarat Eugen Teodorovici.

De altfel, audierea lui Florin Cîțu în comisiile pentru buget ale Camerei Deputaților și Senatului a fost de mai multe ori întreruptă de actualul ministru interimar al Finanțelor, Eugen Teodorovici, care i-a reproșat lui Cîțu că citește de pe foaie și a vociferat inclusiv în momentul în care colegii săi încearcau să pună întrebări ministrului desemnat.

---

Precizare: Inițial, declarația ministrului a fost transcrisă „Îmi plac c**vele, dar nu blonde”. Declarația a fost actualizată în „Îmi plac c**vele, dar nu în politică”.

 https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/video-eugen-teodorovici-la-audierea-lui-florin-citu-din-parlament-imi-plac-cvele-dar-nu-blonde-1208278?fbclid=IwAR1-hRpOsQj9_NcAm-iZ4V-8vJ3Tne83LbHuJwY3j8E-9Ja-B1HUPt_NDtI

Comisia Trilaterală: triunghiul de oțel al globalizării (I)

Este fundamental să înțelegem rolul pe care îl joacă pe eșichierul internațional această structură masonică foarte influentă numită Comisia Trilaterală. Această organizaţie a fost constituită în SUA în iulie 1973 la iniţiativa marelui magnat american David Rockefeller. Pentru a lămuri care a fost scopul înfiinţării ei este necesar să începem cu o succintă cronologie a evenimentelor din acel an, 1973, dar şi puţin dinainte. Este de asemenea important să urmărim evoluţia Comisiei în anii care au urmat şi sistemul pe care l-au construit membrii ei pentru a „ajuta” lumea.

În primul rând este necesar să observăm că indiferent unde citim sau vizionăm informaţii despre Comisia Trilaterală, întâlnim foarte des cuvântul „consolidare”. La ce se referă de fapt acest termen? Din ceea ce spun corifeii Trilateralei, „consolidarea” în acest context apare cu referire la unirea mai multor direcții, forțe, tendințe într-una singură şi vizează furnizarea unei puteri mai mari ansamblului nou format în noua lume globalizată. Dar despre ce fel de globalizare şi libertate de exprimare vorbesc ei dacă organizaţia lor se numeşte „Trilaterală”?

Această consolidare, fortificare a sistemului masonic ocult şi a marilor corporaţii care lucrează în slujba lor, slăbesc în mod evident forţa individului în societate. Prin intermediul taxelor aceasta poate fi făcută într-un mod imperceptibil, de-a lungul timpului.

Dar ce ziceţi de aşa o „dorinţă” a celor ce au condus America de a „promova” iniţiativa privată? Exact asta ne sfătuiesc și pe noi, pe români, ori de câte ori unul dintre braţele acestei Trilaterale, FMI-ul, vine la Bucureşti! De ce fac aceasta? Pentru că privatizarea înseamnă că mai devreme sau mai târziu corporațiile masonice înghit toate micile afaceri private care le interesează.

Consolidarea la scară globală a fost şi este un proces de înlăturare a individului din viaţa economică decizională. Ca urmare, marea majoritate a popoarelor ajung să creadă în „omnipotența” corporațiilor şi să se bazeze pe ele ca fiind un dat implicit, inevitabil. În realitate ceea ce rezultă este un sistem care creşte mereu taxele şi împinge oamenii spre a munci pe sume infime pentru marile firme trans-naționale. Efectul acestui ciclu este devastator la nivelul individului.

Ce mai înseamnă „consolidare” şi care este diferenţa dintre această consolidare propusă de Trilaterală şi planurile centralizate prognozate şi puse în practică?
Consolidarea văzută de Trilaterală este un fenomen economic ce urmăreşte favorizarea sau defavorizarea unor economii în funcţie de interesele celor care conduc Trilaterala şi care au banii necesari pentru a face ca evenimentele să se petreacă așa cum vor ei. Evident că România nu se poate număra printre favoriţii acestei Trilaterale şi nu poate fi vorba de un sprijin acordat ţării noastre. România poate fi în viziunea Trilateralei doar o unealtă care să fie folosită şi nu întreţinută.

Dominaţia actuală a alianței anglo-americane asupra întregii lumi a fost înfăptuită printr-o serie de decizii atent gândite care fac parte dintr-un plan minuțios pus la cale.

Supremaţia asupra petrolului a fost un prim obiectiv şi el a contat mult în decizia strategică de a înfiinţa Comisia Trilaterală. Stabilimentul anglo-american a obținut astfel dominaţia totală asupra economiei mondiale.

După al Doilea Război Mondial, sistemul economic global a fost programat la întâlnirea care a avut loc în iulie 1944 la Bretton Woods (New Hampshire, SUA). Dolarul american a devenit de atunci moneda de schimb adoptată de întreaga lume în tranzacţiile care se efectuau la nivel global. În acel moment aurul era cotat la 35 $/uncie.

Acest sistem implementat la Bretton Woods, care aducea dolarul în prim plan, înlocuind aurul, era nevoie să se bazeze pe nişte instituţii mondiale care să pună în aplicare acest proiect, să îl promoveze şi să îl controleze în interes american şi occidental în general.

Pentru aceasta au fost creați cei cinci piloni ai viitoarei hegemonii economice vestice şi anume: UE, NATO, Fondul Monetar Internaţional (FMI), Banca Mondială (BM) şi Organizaţia Mondială a Comerţului (WTO, fostul GATT).

Aceste cinci organizaţii sinistre au înfăptuit politica vestică şi au sugrumat un număr enorm de ţări din punct de vedere politic, militar și economic. Toate au fost şi sunt în slujba acestei odioase Comisii Trilaterale.

Odată cu terminarea celui de al Doilea Război Mondial, americanii au iniţiat în „sprijin” pentru Europa vestitul Plan Marshall, prin intermediul căruia au fost acordate diferite ajutoare strategice economiilor vest-europene. Planul a prevăzut printre altele ca 10% din volumul total de bani oferiţi pentru refacerea țărilor afectate de război să se regăsească în tranzacțiile cu petrol. Petrolul era permis să fie cumpărat doar de la americani, astfel că în 1947 cele cinci companii americane uriaşe care dominau piaţa petrolului, prosperau din afacerile cu Europa de Vest.

Între 1945 şi 1948 aceste companii americane au dublat preţul petrolului pentru a acoperi mai repede volumul de bani pe care Statele Unite îl promiseseră Europei. În felul acesta americanii și-au întărit dominaţia şi controlul asupra preţului petrolului şi, bineînțeles, și-au mărit masiv fondurile. În același timp ei au refuzat orice propunere a europenilor de a construi rafinării pentru prelucrarea petrolului, dorind să deţină monopolul.

Situaţia nu a putut fi menținută totuși mult timp în felul acesta întrucât şi europenii au început să își construiască rafinării şi să aducă ei înșiși petrol din ţările exportatoare.

Totodată ţările Lumii a Treia au început să se dezvolte şi să acceadă la resurse care să le permită punerea în practică a unor planuri de dezvoltare economică. În felul acesta întreaga lume a demarat un proces prin care statele puteau deveni mai independente. Dar asta reprezenta o problemă pentru SUA şi Anglia pentru că lumea devenea mai puţin dependenţă faţă de puterea lor și în speță față de dolarul american.

SUA a refuzat să devalorizeze dolarul (să îi scadă prețul) în raport cu uncia de aur, iar multe naţiuni au descoperit că rezervele de aur pe care le încredințaseră spre păstrare în băncile din Statele Unite pur și simplu dispăruseră. În jurul anului 1971 rezervele de aur ale SUA reprezentau mai puţin de un sfert din fondul oficial de garanţie al dolarului.

Magnaţii de pe Wall Street l-au convins atunci pe Nixon să abandoneze politica de echivalare a dolarului în aur astfel că în data de 15 august 1971 Nixon a luat o decizie capitală la îndemnul unor sfătuitori personali. El a suspendat convertibilitatea dolarului în aur, punând întreaga lume în fața faptului împlinit. Din acel moment economia mondială a început să pună dolarul ca element axial, dar fără ca moneda americană să mai fie valorizată prin cantități echivalente de aur care să fie deținut în bănci americane sau engleze. Făcând aceasta, SUA a încălcat flagrant Acordul de la Bretton Woods care prevedea ca deţinătorii de dolari americani să aibă posibilitatea de a schimba bancnotele în rezerve de aur deținute în băncile americane sau ale Marii Britanii.

Imediat după această mişcare, președintele Nixon a anunţat că Rezervele Federale cumpără aur acordând un preț cu 8% mai mare, adică 38 $/uncie. Ceea ce urmăreau de fapt bancherii de pe Wall Street era o tardivă devalorizare a dolarului, de ochii lumii. Dar ei deja prinseseră în hora dolarului întreaga economie mondială şi doreau în plus să îşi asigure rezerve de aur în trezorerie. Ei știau că diferenţa de 8% este infimă faţă de cât vor câştiga din fluctuaţiile (pe care le puteau provoca) ale dolarului pe piaţa mondială. Iată că în felul acesta SUA putea avea şi dolarii de pe piaţa mondială, dar şi aurul care să acopere mai târziu valoarea bancnotelor. Însă mişcarea nu a avut succesul scontat.

În Februarie 1973 dolarul fost devalorizat cu 10% iar aurul a fost cotat la 42,22 $/unice. A fost o mişcare care s-a dovedit a nu fi cea mai bună pentru că în martie 1973 dolarul a căzut cu 40% în avantajul mărcii germane, ceea ce era o nebunie pentru economia americană.

Înființarea Comisiei Trilaterale

Dar a venit luna mai a anului 1973 când a avut loc o Consfătuire Mondială în Suedia a grupului Bilderberg, la Saltsjoebaden. Întâlnirea a devenit istorică pentru că acolo s-a luat decizia înființării Comisiei Trilaterale, ceea ce a și urmat efectiv două luni mai târziu, în iulie 1973. De remarcat că această organizație la care participă constant, an de an, cei mai importanți reprezentanți (marea majoritate masoni) din sfera politică, bancară, economică și culturală din aproape toate țările lumii are chiar și în prezent, ca și Grupul Bilderberg, un caracter secret. Unde este transparența democratică față de aceste întâlniri ale „Elitelor”? Și de ce presa nu comentează practic deloc acest subiect? E simplu: pentru că mass-media occidentală este un instrument obedient în mâinile globaliștilor care trag demult frâiele lumii prin aceste structuri ce lucrează ca un Guvern Mondial Secret.

La întâlnirea din Suedia au participat peste 84 de reprezentanţi din tot atâtea ţări. Erau politicieni, bancheri, oameni de afaceri, dar şi reprezentanţi ai guvernelor ţărilor respective. Momentul culminant al întâlnirii a fost atunci când economistul Walter Levy a subliniat necesitatea unui scenariu prin care preţul petrolului să crească cu 400% pe piaţa internaţională. Tot atunci a intrat în scenă strategul Henry Kissinger, cel care a devenit arhitectul dezastrului economic mondial. Planul elaborat de el împreună cu o echipă de „specialişti” avea în vedere crearea unui flux de petro-dolari, pe care ei l-au denumit „reciclarea curgerii petro-dolarilor”.

Acum vine momentul care ne interesează, şi anume crearea acelui grup influent din jurul nucleului Bilderberg. Acest grup, care a fost numit „Comisia Trilaterală”, dorea să lanseze un atac complex împotriva creşterii economice globale cu scopul de a păstra balanţa puterii globale în favoarea stabilimentul anglo-american. Singura armă posibilă şi la îndemână a fost PETROLUL, de care toată lumea avea nevoie, mai exact curgerea lui în pieţele mondiale. În acest moment a intrat în scenă Comisia Trilaterală.

Așadar, începând din anul 1945 comerţul mondial utilizează ca monedă de schimb dolarul american. O creştere masivă în preţul petrolului a adus apoi o creştere a cererii de dolari pe piaţa mondială, bani care era nevoie să fie folosiţi pentru plata petrolului.

Niciodată în istorie un aşa de mic cerc de oameni nu conduseseră lumea şi întreaga economie mondială. Acest grup a utilizat puterea petrolului într-o manieră nemaintâlnită până atunci. A creat cea mai sinistră schemă economică la nivel mondial şi vom vedea cum.

În 1973, cu asentimentul lui David Rockefeller, Kissinger aruncă în aer Orientul Mijlociu şi declanşează un război simulând o invazie egipteano-siriană a Israelului. Prefăcându-se că intervin pentru restabilirea dreptății, americanii au obținut accesul la petrolul din peninsulă. În plus, situația înscenată i-a ajutat să creeze un embargo asupra distribuirii petrolului (și decizia asupra prețului său), petrol care era extras în special din Orientul Mijlociu. Începând de atunci, petrolul arab și prețul său de vânzare au devenit subiectul discordiei în relațiile de pe piaţa internaţională. Dar în acest timp interesele anglo-americane erau derulate în linişte de Kissinger şi echipa lui.

Din 1949 până în 1970 preţul global al petrolului a rămas aproape neschimbat, el fiind menţinut de OPEC (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol) la cote rezonabile. Între 1970 şi 1973 preţul a crescut însă de la 1,90 $/baril la 3,01 $/baril.

După începerea războiului din peninsula arabică, în toamna anului 1973, această Comisie Trilaterală, care îl avea coordonator pe Henry Kissinger, a dus petrolul (în urma unei întâlniri la Viena a şefilor OPEC), la prețul de 5,11 $/baril, deci o creştere de 70%, ceea ce însemna enorm pentru acea perioadă. Dar era clar că situaţia nu va rămâne aşa şi că americani vor împinge preţul și mai sus pentru ca banii împrumutaţi altor ţări (dolari americani) să ajungă să ducă ţările respective la supunerea totală.

La 1 Ianuarie 1974, americanii dau o altă lovitură prin mâna OPEC, care creşte preţul la 11,65 $/baril, deci cu mai mult de 100%. Una peste alta, la începutul anului 1973 şi 1974, preţul a crescut – aşa cum Comisia Trilaterală stabilise încă de la început – cu peste 400%! După această „reușită” simpatizanţii şi membrii Trilateralei au început să se erijeze în misionari ai „binelui” şi să aibă întâlniri cu ţările aflate în dificultate de plată şi să le propună oferirea de împrumuturi în dolari. Cu o substanțială dobândă de returnat, desigur.

Ca să ne putem da seama de cataclismul produs în economia mondială de „reglajul” american al petrolului, este necesar să coborâm la o scară mai mică şi să ne închipuim că în viața noastră de zi cu zi plătim 1,90 $/gallon la staţia de benzină într-o anume perioadă, după care în scurt timp preţul sare la 3,01 $/gallon. Apoi, după alte câteva luni sare la 11,65 $. Dacă reducem tot acest proces la scara individuală, înțelegem că nu am mai putea să ieşim din casă cu maşina pentru că nu am mai avea bani de benzină. Ei bine, acesta a fost jocul murdar premeditat de Comisia Trilaterală. Vom vedea în continuare cum Comisia începe să catalogheze ţările între „ascultătoare” şi „neascultătoare”.

În urma „cutremurului” creat, în scurt timp o mulţime de ţări au ajuns să vină la picioarele americanilor și să ceară bani cu împrumut. Conform planului, majoritatea au primit, dar au devenit victimele unor inginerii financiare concertate.

La un moment dat a venit și perioada când SUA aveau nevoie să consume petrol. Atunci elitele globaliste s-au gândit că ar fi cazul ca cei din OPEC să scadă preţul întrucât scopurile stabilite de Comisia Trilaterală fuseseră deja atinse: au îngenuncheat pe cine au dorit, au consolidat Guvernul Mondial Secret, au lansat cei trei piloni economici de bază în jurul globului (Banca Mondială, FMI și Organizația Mondială a Comerțului) așa că mai rămânea să pornească motoarele economiei americane, dar cu petrol ieftin, bineînțeles.

Însă, surpriză de proporţii! Bancherii din SUA au început să mârâie la ideea scăderii preţului la petrol și au cerut ca Nixon să adapteze programul economic la preţurile ridicate ale petrolului. În consecință Comisia Trilaterală a început în forţă, prin cele trei braţe economice ale sale (FMI, BM şi WTO) să producă programe devastatoare pentru ţările răvăşite de preţul petrolului şi împrumutate până peste cap la americani.

Câştigătorii absoluţi au fost bancherii americani, care în marea lor majoritate erau membri ai Trilateralei. O altă decizie importantă a fost că Arabia Saudită și apoi și celelalte țări OPEC au semnat o alianţă cu băncile americane prin care au acceptat ca dolarul american să fie singura monedă prin care să se tranzacționeze toate livrările de petrol. Rezultatul a fost o creştere semnificativă a cererii de dolari americani pe piaţa internaţională pentru achitarea aprovizionărilor cu petrol. Stabilimentele financiare anglo-americane au câştigat din nou, lăsând în sărăcie şi mai mare popoare întregi şi zone întinse ale globului.

(va urma)

yogaesoteric
22 octombrie 2019

Un trist adevăr.

Florica Facalet‎ în muzica populara.RO

16 ore ·

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=196619624678570&set=a.103649620642238&type=3&theater

În fața oglinzii....

‎Piloiu Mariana‎ în Pro Băsescu !

11 ore · 

(https://www.facebook.com/)

(Dacă Dăncilă are ACUM ÎN SONDAJE 35% și, zice-se, că este în creștere, REALIZĂM CÂȚI ANALFABEȚI și PROȘTI ARE ROM

Internetul bizar al tuturor vibratoarelor

Încă de la sfârșitul anilor ’90, dezvoltatorii din industria tehnologiei și oamenii de știință au început să se gândească în ce fel ar putea încorpora internetul și uluitoarea sa capacitate de a crea interacțiune la distanță, în obiecte de zi cu zi, care să ne asiste când facem cele mai banale activități.

De la gadgeturile și aplicațiile care îți numără pașii, bătăile inimii sau tensiunea arterială, la senzorii de căldură din case și soneriile controlate prin intermediul telefoanelor mobile, tot mai multe obiecte capătă „inteligența” de a se descurca singure.

Această tendință de a face obiectele să devină oarecum autonome și să comunice între ele a primit și un nume: se cheamă IoT – Internet of Things (în traducere, internetul lucrurilor).

Obiectele inteligente nu emit judecăți de valoare, nu se pricep să deceleze ce este bine şi ce este rău, căci tot ce fac este să reproducă niște comenzi cu care au fost programate.

Iată de ce orice defecte de programare – mai ales că viteza cu care apar noi și noi jucării inteligente nu oferă garanția unor testări aprofundate – pot avea urmări spectaculoase, înlesnind breșe în intimitatea consumatorilor.

Spre exemplu, în 2011, mii de purtători ai primei generații de trackere pentru fitness s-au trezit că postau pe Twitter detalii despre viața lor amoroasă. La acea dată, senzorul de mișcare nu era capabil să își dea seama ce fel de mișcare făceau utilizatorii, ci doar calcula caloriile arse.

Se știe că sănătatea ta este o afacere pentru celălalt. Nu este nimic personal în această ecuație. Vestea bună este că, deocamdată, cetățenii nu sunt forțați să poarte astfel de trackere. Ca să îți păstrezi viața privată, mai ales în chestiunile care țin de propria sănătate, poți să eviți să porți astfel de gadget-uri.

Viciile softurilor cu care sunt dotate obiectele de tipul IoT pot fi deliberate, iar datele obținute clandestin să devină instrumente de marketing. Este cazul companiei canadiene Standard Innovation, care vinde vibratoare „inteligente” (deci, dotate cu un cip conectat la internet). Compania a fost obligată de un judecător să le achite clienților din SUA care i-au cumpărat produsul despăgubiri în valoare totală de 4 milioane de dolari canadieni.

Compania a acceptat această „înțelegere” pentru a stinge un proces în care doi cumpărători din Illinois depuseseră plângere că fuseseră spionați în timpul unor interacţiuni amoroase, prin intermediul vibratoarelor.

Ce se petrecuse?

În august 2016, doi hackeri care-și spun Goldfisk și Follower au prezentat, la o convenție Def Con din SUA, o prelegere intitulată ironic „Internetul lucrurilor care vibrează”. Cei doi au demonstrat că vibratoarele We-Vibe, produse de canadienii de la Standard Innovation, trimiteau date despre utilizatori către un server al companiei. În plus, hackerii au mai arătat cum o terță persoană ar putea intercepta datele respective sau cum un cyber-infractor ar putea comite un potențial... viol.

Cum funcționa?

Vibratorul putea fi controlat printr-o aplicație, denumită We-Connect, astfel ca setările să fie modificate direct de pe telefonul mobil. În plus, jucăria sexuală era destinată și cuplurilor, ceea ce înseamnă că permitea unei a doua persoane să activeze produsul prin tehnologia Bluetooth.

Informațiile colectate de aplicație vizau frecvența cu care era utilizat vibratorul, programele preferate de client, temperatura trupului și treptele de intensitate cele mai folosite.

La proces, acuzarea a arătat că identitatea cumpărătorilor putea fi aflată conexând datele trimise de aplicația mobilă cu adresele de e-mail oferite companiei.

Potrivit presei, Standard Innovation s-a apărat spunând că datele colectate urmau să fie folosite numai în scopuri de marketing, pentru a corela ofertele cu nevoile clienților.

După declanșarea procesului, compania a susținut că și-ar fi modificat standardele de confidențialitate, astfel ca datele trimise de vibratoare către propriile servere să rămână anonime, fără posibilitatea de a identifica vreun utilizator.

yogaesoteric

21 octombrie 2019

 

 

Dorințe parlamentare....

Paula Simon‎ în Pro Băsescu !

22 octombrie la 22:06 ·

Mai nou, vor sa fie paziti si de politisti! Si familiile, poate si amantele!

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=2506235542796265&set=a.1359689177450913&type=3&theater

Indolența și inconștiența la români.

Dorina Predescu‎ în Vorbește corect gramatical

11 ore ·

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=930535613984938&set=gm.1685191381616338&type=3&theater&ifg=1

Casa-seră încălzită de la soare. 0% servicii comunale

În timp ce în orașe plătim sume mari de bani pentru serviciile comunale, un fizician din Siberia a construit o casă complet încălzită de la Soare.

Toată lumea știe că Soarele este o sursă inepuizabilă de energie care nu dăunează mediului, spre deosebire de metodele de obţinere a energiei bazate pe combustibili fosili.

Oamenii de știință au venit de-a lungul timpului cu multe idei interesante despre modul în care poate fi utilizată energia solară în scopuri industriale și casnice.

Unul dintre aceste experimente este cel al fizicianului rus Vladimir Vasilievici Cigarskih, care a construit în Siberia o casă uimitoare.

Eco-casa lui este ca o seră. Pereții clădirii sunt aranjați astfel încât să fie colectori termici. Primul strat sunt foi de plastic translucide prin care razele soarelui trec cu ușurință. Al doilea strat de izolație este vopsit în negru, pentru a atrage căldura în casă, pompând aerul cald în interior cu un ventilator.

După cum ne spune Vladimir Vasilievici, cea mai bună opțiune pentru al doilea strat poate fi tabla obișnuită, vopsită în aceeași culoare neagră. Stratul termoizolant păstrează căldura care se acumulează în casă, acumulând-o în baterii, alcătuite dintr-un strat de sticle de plastic cu apă, puse sub podea.

Totul sub podea este plin cu sticle de plastic cu apă cu o greutate totală de până la patru tone. După cum se știe, apa reține foarte bine căldura. Noaptea, căldura de la astfel de baterii este suficientă. Și, deși afară este ger, în casă sunt +26 de grade. Prea cald, chiar.

Vladimir Vasilievici și-a construit eco-casa lângă Novokuznețk, unde sunt doar 180 de zile însorite pe an. În cele mai reci zile din decembrie, încălzește locuința cu o sobă. El spune că dacă astfel de case ar fi construite în apropierea lacului Baikal, unde soarele strălucește 300 de zile pe an sau, de exemplu, în Altai, acestea ar putea deveni complet autonome.

Este important să avem în vedere că în Siberia este foarte uscat. Prin urmare, cu cât este mai mare gerul într-o zi cu soare, cu atât mai multă căldură este în casă. Într-un climat umed, un astfel de experiment nu ar funcționa.

Acum, fizicianul lucrează la modul de transformare a excesului de căldură în energie electrică, care ar putea fi folosită pentru diferitele necesităţi din gospodărie.

Deja sunt patru ani de când Vladimir Cigarskih lucrează la experimentul casei sale ecologice, îmbunătățind-o mereu. Cel mai mult de lucru este vara, când are de finalizat construcția casei solare. Are multe idei, dar acestea nu prezintă interes pentru oficialii de la Moscova. Poate că aceasta se datorează faptului că este puțin soare în capitală, presupune fizicianul.

Omul de știință se grăbește să-și îmbunătățească locuința și să lase urmașilor cea mai simplă idee a unei case solare, fără a pretinde lauri și premii, dedicându-se în totalitate scopului vieții sale – construirea unei case eco autonome.

yogaesoteric
17 octombrie 2019

România este cel mai adesea laboratorul marilor experimente

După destrămarea comunismului, România a rămas singurul laborator al Europei, dar poate nu numai al ei, în care se poate experimenta orice. Un astfel de laborator dotat cu resurse, piaţă de desfacere, cu lideri spăimoşi şi mai ales cu un popor scandalos de răbdător, este locul potrivit unde pot fi experimentate variante economice, soluţii politice inedite, limitele globalizării, limitele sărăcirii unei naţii, exportul gratuit de forţă de muncă calificată, teroarea fricii, conducerea ocultă sub masca democraţiei, anularea drepturilor fundamentale ale omului sub acoperirea comodă a statului de drept etc. Nu sunt un nostalgic, nu sunt un fan al lui Ceauşescu, dar nu pot să nu remarc că acest lider de factură ţărănească, aclimatizat în mahalaua citadină, avea inteligenţa necesară pentru a intui pericolele care pândesc România. Desigur el nu vedea soluţia salvării decât în varianta lui ideologică şi ruptă de lumea înconjurătoare, în evoluţie. Dar în esenţă, Ceauşescu avea dreptate când spunea că România este supusă unei presiuni uriaşe în vederea dezmembrării.

„Revoluţia” a fost primul eveniment care fără stimulare exterioară, nu ştiu dacă ar fi avut loc, sau schimbarea ar fi urmat după modelul ţărilor socialiste din jur. S-a mizat pe ura care ar fi existat între Armată şi Securitate. Nu ştim cum a jucat Securitatea atunci, dar putem bănui că nu prea cinstit, dacă privim cu atenţie la ce s-a petrecut. Să fie foarte clar că în serviciile secrete pensionarea nu echivalează cu linia moartă, ci cu rezerva nevăzută şi bine protejată care poate fi activată oricând. După atâţia ani procesul „revoluţiei” nu s-a terminat. Ba dimpotrivă, s-a redeschis, reîncadrând evenimentele în alte prevederi legale. Securitatea nu a ieşit la vedere în confruntarea cu Armata, ci şi-a luat măsuri de neutralitate protectoare, s-a mizat pe un aşa-zis naţionalism „xenofob” al românilor. O teză care manipulată cu abilitate poate produce dezastre. A se vedea Iugoslavia. Nu a mers nici aceasta.

Armata, mult blamata armată, pe spatele căreia se caută şi acum să se pună toate victimele „revoluţiei”, inclusiv lovitura de stat de care Armata nu a profitat, nu şi-a asumat-o, nu ura Securitatea, ci o detesta pentru întreţinerea prin frică a climatului de adulaţie a conducătorilor. Şi o detesta pentru că în evenimentele de la Timişoara nu a intervenit, Securitatea internă fiind chiar treaba ei, ci a lăsat armata să rezolve ceva pentru care nu era pregătită. Armata nici nu putea să-i reţină, după lege, pe cei bănuiţi de provocare sau surprinşi în acţiuni diversioniste. Armata nu avea poliţie militară.

Ce a însemnat măsura de deschidere a graniţelor? O imensă prostie, o greşeală fatală pe care încă o mai plătim. Ce a însemnat desfiinţarea Securităţii, fără a lăsa ceva în loc? O altă greşeală la fel de mare, dar şi o măsură prin care cei ce experimentau aici au rămas fără o parte a binomului. Armata, absorbind Securitatea, nu putea logic lupta împotriva Securităţii. O astfel de luptă între două instituţii de forţă ar fi lăsat ţara de izbelişte, lipsită de apărare. În mediile academice se vehicula intens dreptul istoric. Ungaria desfăşura o intoxicare masivă externă cu privire la aşa-zisele ei drepturi istorice asupra Transilvaniei, idee care se mula perfect pe trendul european privind anularea Tratatului de la Trianon. Această tendinţă există şi astăzi. Bulgaria scria şi ea tomuri întregi despre Bulgaria medievală care cuprindea Dobrogea, Muntenia, Banatul şi că în consecinţă aceasta e vatra strămoşească a naţiunii lor. Desigur, ei revendicau ştiinţific şi Macedonia iugoslavă şi părţile Timocului până spre Belgrad. Rusia stimula cu argumente ştiinţifice că Republica Moldovenească Sovietică este până la Carpaţi şi motivau o întregire a acestui popor.

Pe acest fundal de instabilitate teoretică privind dreptul istoric, în condiţiile în care la nivel oficial se respingeau cu indignare falsurile de istorie, dar nu se făcea mai nimic pentru promovarea istoriei neideologizate a poporului român peste garniţă, românii deveniseră foarte sensibili la identitate. În laboratorul România s-a luat decizia trecerii pe naţionalismul „xenofob”. Naţionaliştii extremişti nu s-au dovedit a fi românii, ci ungurii minoritari care au început să înnebunească, la fel ca la începutul stăpânirii prin Dictatul de la Viena. Ei au fost provocatorii agresivi, care au potenţat evenimentele de la Tg. Mureş. Televiziunile occidentale erau pregătite la faţa locului pentru eveniment. Manipularea funcţiona din plin. Exact ca la manifestaţiile minorităţii din Piaţa Victoriei din Bucureşti, minoritate învinsă din varii motive în alegerile din decembrie 2016. După manipularea prilejuită de tragedia de la Colectiv, care s-a calificat drept răsturnătoare de guvern, se urmărea din nou, reeditând o emoţie asemănătoare prin incendiul de la Bamboo. Numai că arderea clubului a fost o pastişă proastă.

Dar se ştie că ştiinţa nebazată pe repetabilitate experimentală nu se susţine. Românii s-au dovedit naţionalişti în 1990, dar nu extremişti. Armata condusă în exclusivitate de ofiţeri români nu s-a lăsat cuprinsă de emoţie. A acţionat raţional, şi instinctiv corect, intuind care este miza şi care sunt mijloacele. Transilvania a rămas la locul ei. Eşecul a avut urmări imediate. O atacare fără rezerve a armatei căreia, cum necum, se urmărea să îi fie indusă o stare de vinovăţie accentuată pentru intervenţia ei în evenimentele din decembrie 1989. Iar acest fapt se petrecea pe vidul constituţional, pe vidul legislativ în general, şi pe subfinanţarea ei cronică. Celelalte forţe politice, proaspătul serviciu de informaţii nu contau. Erau anemice şi necredibile.

Ca dovadă că aşa este, amintim fenomenul Piaţa Universităţii, care seamănă izbitor cu Piaţa Victoriei, mai ales în privinţa mobilului central – anularea votului popular şi anihilarea puterii. Cu o excepţie însă. Atunci preşedintele ţării nu-i sprijinea şi nu se asocia cu protestatarii, precum Iohannis în geaca lui roşie, ci cu o facţiune socială bine organizată, minerii, chemaţi să anihileze opoziţia din stradă. Rău era şi atunci pentru imagine, dar nu ştiu dacă a fost la fel de rău pentru România de atunci. Atunci, a fost un maidan al violenţei de neimaginat, în condiţiile în care poliţia era atacată, vorbim de instituţie, de către piaţă, cu focuri de armă, cocteiluri Molotov şi incendieri, iar armata inhibată, fără prevederi legale, nu-şi putea permite să intervină. Fenomenul Piața Victoriei corespunde fazei pragheze a revoluţiei de catifea.

O generaţie tânără, aparent instruită, dar analfabetă din punct de vedere politic, formată din grupuleţe distincte şi diferite ca imagine şi scopuri, a acoperit aceeaşi intenţie de dărâmare prin terorizare a unei puteri legitime, sub acoperirea unui motiv aparent corect, aparent credibil, dacă n-ar fi fost total inventat. Ȋn acest nou experiment urmărit cu interes de Occident, s-a vrut sublimarea unei minorităţi nepregătite pentru administrare, pentru a-şi impune voinţa anarhist-politică, printr-o democraţie participativă de tip Atena antică, stimulată de preşedinte.

Frumos, numai că în acest caz „majoritatea ştirbă”, cum spune batjocoritor Gabriel Liiceanu, a devenit mulţimea de necetăţeni atenieni, din moment ce votul lor zdrobitor nu conta.

Desigur, experimentul va continua. Criza rămâne ca cenuşa în spatele naivilor. O Transilvanie „autonomă”, o Moldovă mare condusă de la Chişinău, în realitate de la Moscova, după modelul Crimeea, nesancţionată cine ştie ce de Europa intereselor economice şi de America propriilor sale interese.

General Br. (r) Grigore Buciu, Vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”

Notă: Experimentul continuă, într-adevăr, România fiind campioană la instabilitate politică. Recenta cădere a guvernului a fost comentată astfel de jurnalistul Cornel Nistorescu: „Este cunoscuta dispută dintre partida națională, așa pricăjită cum e ea, și partida străinătății, pe teritoriul României, dispută care e veche, de pe la 1800”.

yogaesoteric
22 octombrie 2019

Bomba anului în politică! Băsescu, prim-ministru: Am acceptat propunerea

Autor: Bogdan Ungureanu 18 octombrie 2019

Ludovic Orban a fost desemnat de preşedintele Iohannis să formeze noul Guvern, însă dacă negocierile sale eşuează, există şansa să nu fie votat în Parlament, iar şeful statului va trebui să vină cu o nouă nominalizare. Această propunere ar putea fi, surpriză, chiar Traian Băsescu!

Una dintre ipotezele vehiculate în aceste zile în spaţiul public este că Guvernul Orban va pica la votul în Parlament, iar preşedintele Iohannis l-ar desemna să formeze al doilea Guvern pe Traian Băsescu. Fostul preşedinte a intrat acest joc şi, într-o postare amplă pe pagina sa de Facebook, a povestit cum crede el că vor decurge toate negocierile pentru formarea Cabinetului Băsescu şi care ar fi principale sale direcţii, odată ajuns la guvernare.
“AL DOILEA GUVERN”
Robert Turcescu lansează ipoteza cum că, la al doilea guvern, Iohannis ar putea să mă desemneze pe mine Premier. Pentru că nu agreez ca, pe seama mea, să fie spuse în spaţiul public doar jumătăţi de adevăr, doresc să aduc următoarele clarificări destinate purtătorilor de voturi la traistă care îşi poartă cu morgă şi importanţă ifosele de politicieni care nu au câştigat la viaţa lor nici măcar o primărie de comună, domnilor Călin Popescu Tăriceanu, Kelemen Hunor şi Victor Ponta:

1. Noaptea trecută, am avut o discuţie îndelungată cu Preşedintele Iohannis;
2. Subiectul discutat a fost dacă accept nominalizarea pentru funcţia de Prim-ministru în cazul în care Ludovic Orban nu va trece prin Parlament;
3. Am acceptat propunerea ;
4. Am convenit că voi forma un Guvern de uniune națională din care nu va face parte niciun politician care a făcut parte din guvernele Ponta, Grindeanu, Cioloș, Dăncilă. Valabil şi pentru secretarii de stat, nu numai pentru miniştri;
5. Am convenit că minoritățile vor avea în România toate drepturile date și garantate de legislația unei mari democraţii care este Franței . Asta pentru ca Hunor să nu mai reproşeze că minoritatea maghiară nu are drepturi ;
6. Am convenit ca, prin lege, să introducem respectul obligatoriu. Ca urmare, politicienii care în viața lor nu au câștigat nici măcar o funcție de primar de comună să le spună NENE acelora care au câștigat un mandat de primar, indiferent de vârstă. Apelativul NENE va fi obligatoriu și atunci când politicienii care au câștigat funcții de primar sunt atacați de politicienii fără norocul de a fi fost primari;
7. Am convenit că se vor emite doar două ordonanțe de urgență, una pentru alegerea primarilor din trei tururi și alta pentru Parlament cu 600 parlamentari, ca să putem da parlamentari la tot poporul ;
8. Am convenit că se va aplica, fără nicio derogare, legea pensiilor și legea salarizării pentru ca poporul să-l poată acuza pe Băsescu că şi-a mărit pensia ;
9. Am stabilit că se vor introduce pensii speciale pentru domnii Hunor, Tăriceanu şi Ponta, care au dărâmat cabinetul Dăncilă şi care, pe deplin responsabili pentru găştile politice din spatele lor,recurg la şantajarea lui Orban prin anunţarea refuzului sau condiţionării excesive a votului pentru noul guvern. Cuantumul pensiilor va fi de 10 lei, sumă impozabilă, dar care urmează să fie indexată cu rata inflaţiei la nivel anual. Liderii politici care consideră fezabilă soluţia alegerilor anticipate vor primi un bonus echivalent cu încă o pensie pentru a-şi trata stările de inconştienţă .
10. Am convenit că premierul care a cedat guvernului maghiar Fundația Gojdu ce aparținea de drept Statului Român să fie tratat cu tot respectul legislaţiei penale pentru a putea fi apoi acoperit prin decizii ale Senatului ;
11. Am stabilit ca politicienii a căror urmărire penală a fost blocată de Parlament să fie promovaţi cu prioritate în poziţii de conducere a Senatului sau Camerei Deputaţilor pentru a avea de unde să fie daţi afară ;
12. Am agreat să fie aplicate principiile enunţate în campania „Fără penali în funcţii publice” şi să li se aplice şi celor suspectaţi că au deturnat fonduri europene, aceştia nemaiputând candida pentru demnităţi în statul român până la lămurirea situaţiei lor juridice;
13. Am convenit că din guvernul de uniune națională vor face parte în mod obligatoriu următorii politicieni din PMP pentru că au şcoala făcută la zi şi s-au consacrat în meseria lor, nefiind muritori de foame dacă nu le dă partidul funcţii politice :

– Theodor Paleologu

– Mihail Neamțu
– Ioana Constantin
– Marius Pașcan
– Robert Turcescu

– Simona Vlădica
– Eugen Tomac – Prim Vice Prim Ministru.

14. Am stabilit că guvernul de uniune națională va fi comasat și va avea șapte ministere plus PM. Cele zero posturi de miniştri rămase neocupate de politicienii PMP, rămân disponibile pentru a fi negociate de domnii Tăriceanu, Hunor şi Ponta spre a fi ocupate de specimene tip „Andruşcă” sau „pamblică” a căror prezenţă în guvern au susţinut-o.
15. Am convenit ca, în cazul în care partidele parlamentare nu vor fi de acord cu un guvern cu șapte ministere, să se formeze un guvern cu 18 ministere în așa fel încât toți cei 18 parlamentari ai PMP să fie numiți miniștri în cabinetul meu pentru că mai deştepţi ca unii din ei „nu se mai există”.

În concluzie, voi, Tăriceanu, Ponta și Hunor, politicieni fără norocul de a fi fost vrednici să câştigaţi măcar o primărie mică, spuneți-i lui Iohannis NENE și treceți să reparați ce ați stricat. Puneți înapoi Guvernul României pentru că voi l-ați dat jos, chiar dacă ați dat jos Dăncilă și puneți înapoi Orban. România trebuie să aibă guvern !
Votaţi de bună voie Orban dacă vreţi să nu votaţi de nevoie Băsescu! Ha, ha, ha !!!
Şi m-am trezit din vis cu gândul că v-am spus câte ceva din ceea ce trebuie spus.”

https://www.capital.ro/bomba-anului-in-politica-basescu-prim-ministru-am-acceptat-propunerea.html?fbclid=IwAR2aW1TAAple2ab9NyeK7chYKq5CeMPtrT8XQwaWXQT56b4oLcFrhimon2U