Citiţi partea a treia a articolului
În conformitate cu o serie de articole apărute în anul 2004 în ziarul american New York Magazine, tatăl lui Adrian Năstase, Marin Năstase, s-a născut la Tărtășești, fiind fiul nelegitim al unui țăran din zonă cu o țigancă pe care o chema Năstase. Întrucât copilul era „din flori”, cu tată nedeclarat, la starea civilă acesta a primit numele de familie al mamei. Marin a devenit un „copil de trupă”, care a crescut pe lângă o garnizoană militară, din mila soldaților. Dar a fost silitor și a ajuns să facă studii, absolvind Şcoala Militară de la Mănăstirea Dealu, unde a fost coleg de instrucție cu însuși regele Mihai. În 1947, după venirea comuniştilor la putere, Marin Năstase a fost dat afară din rândul cadrelor militare pentru că îl sprijinea pe rege. La scurt timp, el a renunţat însă la convingerile monarhiste şi a făcut cerere de înscriere în Partidul Muncitoresc Român (PMR), viitorul PCR. Fiind bun prieten cu Grigore Preoteasa, ministrul de externe al ţării, a fost propulsat foarte repede în structurile de conducere ale partidului comunist.
Ajuns în elita comuniştilor, Marin Năstase (care avea atunci 40 de ani) a făcut parte din delegaţia Partidului Muncitoresc Român care a fost invitată în anul 1957 să participe la o comemorare a revoluţiei bolşevice. Cu acea ocazie, Marin Năstase s-a urcat în avionul care a decolat spre Moscova, având la bord toată elita Partidului Muncitoresc Român. Din grup ar fi urmat să facă parte şi Gheorghe Gheorghiu-Dej, conducătorul ţării în acea vreme, dar el a renunţat la deplasare în ultimul moment din motive de sănătate. Ceea ce a urmat a fost o tragedie. Avionul sovietic IL- 14 cu care zburau românii s-a prăbușit în zona aeroportului Vnukovo, lângă Moscova. Se pare că accidentul nu a fost deloc întâmplător, ci era destinat tocmai secretarului general al PMR, Gheorghiu-Dej, care începuse să-i cam deranjeze pe ruşi pentru că insistase pentru retragerea trupelor şi a consilierilor de la Bucureşti. Cum Dej ar fi avut informaţii că i se pregăteşte ceva, ar fi pretextat că are gripă pentru a scăpa din capcană.
Aceasta este singura fotografie care aminteşte de evenimentul din noiembrie 1957.
Aceasta este singura fotografie care aminteşte de evenimentul din noiembrie 1957.
În accident au murit ministrul de externe Grigore Preoteasa şi trei membri ai echipajului. Marin Năstase a scăpat cu viaţă, alături de alte nume grele ale comunismului românesc: Nicolae Ceauşescu, Chivu Stoica, Alexandru Moghioroş, Leonte Răutu, Ştefan Voitec, Ştefan Voicu. O relatare mai detaliată a incidentului și a implicațiilor sale poate fi urmărită în acest video.
Coşciugul cu trupul lui Grigore Preoteasa, prietenul lui Marin Năstase, a fost purtat de comuniştii români, printre care şi Nicolae Ceauşescu (care urma să devină conducătorul României în 1967) şi Leonid Brejnev (care a preluat conducerea URSS în 1964).
Ulterior, Adrian Năstase s-a căsătorit cu Ilinca Preoteasa, fiica fostului ministru de externe, semn că relaţiile dintre cele două familii s-au menţinut cordiale şi după drama din 1957. Marin Năstase a murit în anul 1995, la 78 de ani. Căsătoria lui Adrian Năstase cu Ilinca nu a durat decât un an întrucât cei doi s-au despărțit. Viitorul prim-ministru s-a recăsătorit mai târziu cu Dana Cernasov. Mama Danei, Irina Cernasov, fusese bună prietenă cu Ana Pauker, fiind amândouă cadre bolșevice de nădejde. După decăderea de la putere a Anei Pauker, Irina s-a măritat cu un ministru de-al lui Ceaușescu, Angelo Miculescu. Din căsătoria lor au rezultat mai multe fete, printre care și Dana, viitoarea soție a lui Adrian Năstase. Nu este așadar de mirare că Adrian Năstase, așa cum vom vedea, a îmbrățișat încă de tânăr idealurile bolșevice promovate cu atâta consecvență în rândul predecesorilor din familia sa.
Coşciugul cu trupul lui Grigore Preoteasa, prietenul lui Marin Năstase, a fost purtat de comuniştii români, printre care şi Nicolae Ceauşescu (care urma să devină conducătorul României în 1967) şi Leonid Brejnev (care a preluat conducerea URSS în 1964).
Ulterior, Adrian Năstase s-a căsătorit cu Ilinca Preoteasa, fiica fostului ministru de externe, semn că relaţiile dintre cele două familii s-au menţinut cordiale şi după drama din 1957. Marin Năstase a murit în anul 1995, la 78 de ani. Căsătoria lui Adrian Năstase cu Ilinca nu a durat decât un an întrucât cei doi s-au despărțit. Viitorul prim-ministru s-a recăsătorit mai târziu cu Dana Cernasov. Mama Danei, Irina Cernasov, fusese bună prietenă cu Ana Pauker, fiind amândouă cadre bolșevice de nădejde. După decăderea de la putere a Anei Pauker, Irina s-a măritat cu un ministru de-al lui Ceaușescu, Angelo Miculescu. Din căsătoria lor au rezultat mai multe fete, printre care și Dana, viitoarea soție a lui Adrian Năstase. Nu este așadar de mirare că Adrian Năstase, așa cum vom vedea, a îmbrățișat încă de tânăr idealurile bolșevice promovate cu atâta consecvență în rândul predecesorilor din familia sa.
Epoca Ceaușescu – România anilor ’70-’80:
Ion Iliescu este trecut pe linie moartă de Ceauşescu
Cea mai importantă „victimă” a U.M. 0920/A (unitatea de contrainformații a lui Ceaușescu) a fost Ion Iliescu, unul dintre cei nouă secretari ai Comitetului Central al PCR. Un activist de profesie, dotat cu o remarcabilă inteligență nativă, el a fost unul dintre favoriții lui Ceaușescu care, la scurt timp după ce a venit la putere, l-a făcut membru al cercului său intim, punându-l să conducă imensul aparat de agitație și propagandă al partidului și să coordoneze operațiile de dezinformare pe plan național. Trei ani mai târziu, Iliescu era membru supleant al Comitetului Politic Executiv și una dintre stelele partidului. La scurt timp după crearea U.M. 0920/A, Ceaușescu l-a îndepărtat însă din centrul puterii, numindu-l prim-secretar al județului Timiș și apoi prim-secretar în județul Iași. În afara faptului că a studiat la Moscova, Iliescu avea și alte două păcate în ochii lui Ceaușescu: purta numele Ilici, dat de tatăl său, un comunist fanatic care îl idolatriza pe fondatorul Uniunii Sovietice, Vladimir Ilici Lenin, și avea o pregătire marxistă mult mai temeinică decât cea a lui Ceaușescu. Datorită relațiilor lor personale, extrem de apropiate, Ceaușescu l-a păstrat însă pe Ion Iliescu ca membru supleant al Comitetului Executiv. Ordinul pe care l-a primit însă U.M. 0920/A a fost fără echivoc: „Vreau să aibă microfoane și-n pantofi!”.
Ulterior, el este retrogradat şi mai mult de Ceauşescu şi scos din lumea politicii, fiind numit director la Editura Tehnică. Drept răzbunare, în decembrie 1989, Iliescu (fiind susținut și de Moscova) va da ordin ca Ceauşescu să fie împușcat.
Valter Roman, care a început să lucreze pentru Comintern cu mult înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, a fost cea de a doua „victimă la nivel înalt” a U.M. 0920/A. În timpul războiului civil din Spania, el a fost ofițer într-una dintre Brigăzile Roșii Internaționale create de INU (Direcția de informații externe a NKGB), iar după terminarea lui s-a reîntors la Moscova. În anii 1943 și 1944, Valter Roman a urmat cursul special al Cominternului pentru viitorii conducători ai partidelor comuniste străine, împreună cu Dolores Ibaruri, Wilhelm Pieck, Walter Ulbricht, Andre Marty, Ana Pauker și alți „înalți” comuniști ce primiseră azil politic în Uniunea Sovietică. La sfârșitul cursului, Roman a devenit ofițer acoperit al INU și, un an mai târziu, a fost trimis în România, sub acoperirea de ofițer al Diviziei „Horia, Cloșca și Crișan”. Curând după aceea, Stalin l-a împins pe Valter Roman în eșalonul de conducere al PCR. În anii ’70 însă, este trecut de Dej și mai apoi de Ceaușescu, în plan secund. La propunerea U.M. 0920/A, Ceaușescu l-a transferat din centrul puterii politice, dar, pentru a arunca cu praf în ochii Moscovei, i-a menținut o bună parte din titlurile onorifice, precum și beneficiile materiale.
Fiul său, Petre Roman, are o idilă cu fiica lui Ceaușescu, Zoe, dar „alianța matrimonială” care ar fi fost nevoie să se facă după modelul binecunoscut, cade, la opoziția Elenei Ceaușescu. Din aceleași motive, Petre Roman – deși face studii în Franța, ocupă la întoarcerea în România „doar” un post universitar fără valențe politice. Și el a fost răzbunat după Loviluția din decembrie 1989, fiind numit de Iliescu și ceilalți bolșevici în funcţia de prim-ministru.
Silviu Brucan, un alt vechi „cominternist”, a fost următoarea victimă marcantă a U.M. 0920/A. După ce Armata Roșie a „eliberat” România în 1945, Moscova l-a „recomandat” pentru o funcție de editor al Scânteii, oficiosul Partidului Comunist Român. Tot Moscova a fost instrumentul în numirea lui ulterioară ca ambasador în Statele Unite. Ceaușescu, care începuse să se teamă de păienjenișul de legături pe care Brucan și le crease în Uniunea Sovietică, a decis să-l treacă, încetul cu încetul, pe linie moartă. Când însă U.M. 0920/A a fotografiat în secret o întâlnire a lui Brucan cu un fost ofițer PGU, acoperit ca diplomat la ambasada URSS din București, Ceaușescu a explodat: „Doar spionii se-ntâlnesc noaptea-n parcuri!”.
Silviu Brucan ajunge în 1989 să fie pus sub o strictă monitorizare la domiciliu de către Ceauşescu, în urma unei scrisori trimise la Europa Liberă, deși în mod bizar chiar în anii 1988-1989, i se aprobă se către Ceauşescu să facă vizite la Washington și la Moscova. Cel mai probabil, aprobarea a survenit pentru că cineva l-a prostit pe Ceauşescu.
Surorile Cernasov, Irina și Tamara, au fost colaboratoare apropiate ale bolșevicei Anei Pauker. Ele au „supraviețuit” epurării dictate de Ceaușescu prin alianța matrimonială a uneia dintre ele cu Angelo Miculescu, ministru și viceprim-ministru ceaușist din anii ’70.
Valter Roman, care a început să lucreze pentru Comintern cu mult înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, a fost cea de a doua „victimă la nivel înalt” a U.M. 0920/A. În timpul războiului civil din Spania, el a fost ofițer într-una dintre Brigăzile Roșii Internaționale create de INU (Direcția de informații externe a NKGB), iar după terminarea lui s-a reîntors la Moscova. În anii 1943 și 1944, Valter Roman a urmat cursul special al Cominternului pentru viitorii conducători ai partidelor comuniste străine, împreună cu Dolores Ibaruri, Wilhelm Pieck, Walter Ulbricht, Andre Marty, Ana Pauker și alți „înalți” comuniști ce primiseră azil politic în Uniunea Sovietică. La sfârșitul cursului, Roman a devenit ofițer acoperit al INU și, un an mai târziu, a fost trimis în România, sub acoperirea de ofițer al Diviziei „Horia, Cloșca și Crișan”. Curând după aceea, Stalin l-a împins pe Valter Roman în eșalonul de conducere al PCR. În anii ’70 însă, este trecut de Dej și mai apoi de Ceaușescu, în plan secund. La propunerea U.M. 0920/A, Ceaușescu l-a transferat din centrul puterii politice, dar, pentru a arunca cu praf în ochii Moscovei, i-a menținut o bună parte din titlurile onorifice, precum și beneficiile materiale.
Fiul său, Petre Roman, are o idilă cu fiica lui Ceaușescu, Zoe, dar „alianța matrimonială” care ar fi fost nevoie să se facă după modelul binecunoscut, cade, la opoziția Elenei Ceaușescu. Din aceleași motive, Petre Roman – deși face studii în Franța, ocupă la întoarcerea în România „doar” un post universitar fără valențe politice. Și el a fost răzbunat după Loviluția din decembrie 1989, fiind numit de Iliescu și ceilalți bolșevici în funcţia de prim-ministru.
Silviu Brucan, un alt vechi „cominternist”, a fost următoarea victimă marcantă a U.M. 0920/A. După ce Armata Roșie a „eliberat” România în 1945, Moscova l-a „recomandat” pentru o funcție de editor al Scânteii, oficiosul Partidului Comunist Român. Tot Moscova a fost instrumentul în numirea lui ulterioară ca ambasador în Statele Unite. Ceaușescu, care începuse să se teamă de păienjenișul de legături pe care Brucan și le crease în Uniunea Sovietică, a decis să-l treacă, încetul cu încetul, pe linie moartă. Când însă U.M. 0920/A a fotografiat în secret o întâlnire a lui Brucan cu un fost ofițer PGU, acoperit ca diplomat la ambasada URSS din București, Ceaușescu a explodat: „Doar spionii se-ntâlnesc noaptea-n parcuri!”.
Silviu Brucan ajunge în 1989 să fie pus sub o strictă monitorizare la domiciliu de către Ceauşescu, în urma unei scrisori trimise la Europa Liberă, deși în mod bizar chiar în anii 1988-1989, i se aprobă se către Ceauşescu să facă vizite la Washington și la Moscova. Cel mai probabil, aprobarea a survenit pentru că cineva l-a prostit pe Ceauşescu.
Surorile Cernasov, Irina și Tamara, au fost colaboratoare apropiate ale bolșevicei Anei Pauker. Ele au „supraviețuit” epurării dictate de Ceaușescu prin alianța matrimonială a uneia dintre ele cu Angelo Miculescu, ministru și viceprim-ministru ceaușist din anii ’70.
Angelo Romeo Constantin Miculescu (născut Romeo Constantin, pe 4 decembrie 1929, Constanța – decedat pe 9 februarie 1999, București).
Miculescu a îndeplinit funcția de ministru al Agriculturii în perioada 1969-1981, fiind de asemenea și viceprim-ministru între 1975 și 1981. La data de 19 martie 1990, imediat după „Revoluție”, Angelo Miculescu a fost rechemat din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Populară Chineză, unde se afla la post în acel moment.
Fiica Irinei Cernasov și a lui Angelo Miculescu, Dana, se va căsători mai târziu cu politicianul Adrian Năstase. Cealaltă soră Cernasov, Tamara, a ajuns ulterior des menționată în spațiul public cu ocazia judecării celebrului dosar al „mătușii Tamara” imputat lui Adrian Năstase. Fostul premier a fost suspectat de spălare de bani întrucât a susținut în declarația de avere că soția sa a primit 400.000 de dolari de la mătușa sa, Tamara, în vârstă de 91 de ani, care ar fi vândut obiecte de artă și antichități. Printre acestea s-au numărat 11 tablouri semnate de pictori ca Tonitza, Baba, Rousseau, Iser, Popescu, Băncilă, Baraschi, Vermont, 3 manuscrise englezeşti pe pergament din perioada 1784-1827, vase Doum Nancy şi Lalique, obiecte valoroase de mobilier şi 30 bijuterii de aur totalizând circa 600 de grame. Mătușa Tamara Cernasov locuia singură într-o garsonieră modestă și avea o pensie infimă. Judecătorii ÎCCJ nu au văzut însă nicio contradicție în faptul că în aceste condiții ea ar fi deținut o mare sumă de bani, motiv pentru care Adrian Năstase a fost achitat definitiv în dosarul asociat cauzei (pentru dare de mită).
Adrian Năstase a urmat şi el calea alianțelor matrimoniale, după modelul descris mai sus. El s-a însurat prima dată cu fiica liderului comunist, fost ministru de externe, Grigore Preoteasa. După decesul acestuia, Adrian Năstase a divorțat și așa cum am văzut, s-a însurat cu Dana Cernasov, fata Irinei Cernasov și a ministrului ceaușist Angelo Miculescu.
Fiica Irinei Cernasov și a lui Angelo Miculescu, Dana, se va căsători mai târziu cu politicianul Adrian Năstase. Cealaltă soră Cernasov, Tamara, a ajuns ulterior des menționată în spațiul public cu ocazia judecării celebrului dosar al „mătușii Tamara” imputat lui Adrian Năstase. Fostul premier a fost suspectat de spălare de bani întrucât a susținut în declarația de avere că soția sa a primit 400.000 de dolari de la mătușa sa, Tamara, în vârstă de 91 de ani, care ar fi vândut obiecte de artă și antichități. Printre acestea s-au numărat 11 tablouri semnate de pictori ca Tonitza, Baba, Rousseau, Iser, Popescu, Băncilă, Baraschi, Vermont, 3 manuscrise englezeşti pe pergament din perioada 1784-1827, vase Doum Nancy şi Lalique, obiecte valoroase de mobilier şi 30 bijuterii de aur totalizând circa 600 de grame. Mătușa Tamara Cernasov locuia singură într-o garsonieră modestă și avea o pensie infimă. Judecătorii ÎCCJ nu au văzut însă nicio contradicție în faptul că în aceste condiții ea ar fi deținut o mare sumă de bani, motiv pentru care Adrian Năstase a fost achitat definitiv în dosarul asociat cauzei (pentru dare de mită).
Adrian Năstase a urmat şi el calea alianțelor matrimoniale, după modelul descris mai sus. El s-a însurat prima dată cu fiica liderului comunist, fost ministru de externe, Grigore Preoteasa. După decesul acestuia, Adrian Năstase a divorțat și așa cum am văzut, s-a însurat cu Dana Cernasov, fata Irinei Cernasov și a ministrului ceaușist Angelo Miculescu.
(va urma)
yogaesoteric
24 noiembrie 2019
24 noiembrie 2019
