06 ianuarie 2015
Domnule preşedinte, am şi eu o
rugăminte la dumneavoastră, dacă tot am intrat în era “scrisorilor
deschise”: vă rog eu, concentraţi-vă pe problemele importante ale
mandatului şi ignoraţi-i pe cei care vă solicită să vă schimbaţi
consilierii pe motive stupide, vă acuză că tăceţi prea mult, deşi nu au
trecut decât 15 zile de la învestire, sau cred că nemulţumirile lor
personale sunt, neapărat, şi problemele acestei naţiuni.
Nu este rău să pui presiune pe politicieni, pentru ca aceştia să facă lucruri bune pentru ţară. Este chiar recomandat să-i ceri unui preşedinte să-şi apere cetăţenii, legile, Constituţia sau independenţa justiţiei. Dar ploaia de apeluri, petiţii, scrisori deschise şi critici ciudate adresate lui Klaus Iohannis, în cele două săptămâni scurse de la depunerea jurământului, mă face să mă întreb dacă unii chiar au înţeles că pe 16 noiembrie şi-au ales preşedintele ţării şi nu preşedintele blocului în care locuiesc.
Am văzut, de pildă, dintr-o articol apărut pe romaniacurata.ro că „aproximativ 20 de asociații și grupuri informale ale românilor din diaspora i-au scris președintelui României Klaus Iohannis să renunțe la serviciile de consilier personal ale fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu. Grupurile civice îi reproșează lui MRU faptul că în perioada în care a fost premier și ulterior a susținut proiectul de la Roșia Montană și explorarea și exploatarea gazelor de șist prin fracturare hidraulică”. Articolul spune că s-a creat chiar şi un grup pe facebook cu unicul scop de “a-l bombarda” pe Iohannis cu mesaje anti- MRU. Foarte inteligent, n-am ce zice!
Nu înţeleg de ce motivele invocate de cele “20 de asociaţii din diaspora” l-ar putea împiedica pe Iohannis să asculte de sfaturile lui MRU pe teme de politică externă, spre exemplu, acolo unde fostul premier are o expertiză deloc de neglijat. Nu am înţeles protestul, mai ales în contextul în care funcţia este “onorifică”, nefiind deci plătită de la bugetul de stat. Aş putea însă să mă gândesc la faptul că unii caută, cu riscul de a deveni ridicoli, să reînvie subiecte îngropate (cel puţin în perioada imediat următoare), cum ar fi Roşia Montană şi gazele de şist, pentru a-şi justifica prezenţa în spaţiul public. Asta poate fi o explicaţie.
Nu am înţeles nici furia cu care a fost călcată în picioare Tatiana Bran, purtătorul de cuvânt al preşedintelui, pentru panseurile nefericite legate de perdelele de la Cotroceni sau lipsa cantinei pentru angajaţii Administraţiei prezidenţiale. M-aş fi supărat dacă Tatiana Bran ar fi uitat prin sertarele biroului solicitările de informaţii publice, aşa cum s-a întâmplat cu aproape toate cererile adresate de România liberă premierului Victor Ponta, în perioada în care relaţia cu presa era asigurată de Mirel Palada. Viteza de comunicare a reprezentanţilor preşedintelui chiar este o problemă importantă. Mai importantă decât părerile consilierilor scrise pe facebook.
Iohannis şi-a asumat colaboratorii şi, chiar şi în cazul lui Dan Mihalache, contestat la rândul său de mai mulţi intelectuali printre care Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu, are tot dreptul să-şi facă singur echipa. Va răspunde oricum pentru greşelile acestora, nu trebuie să-i spunem noi cu cine să lucreze.
I se mai reproşează noului preşedinte că tace nejustificat, că ar fi trebuit să atace bugetul făcut de Guvernul Ponta şi ordonanţa data de premier pentru a-şi rezolva problema personală cu plagierea doctoratului. Uităm însă că Iohannis nu este Traian Băsescu- vom vedea dacă acest lucru va fi până la urmă un avantaj sau un defect. Mai degrabă, cred că planurile preşedintelui pentru a răsturna Guvernul PSD sunt mai subtile decât suntem obişnuiţi şi mult mai digerabile pentru o populaţie sătulă de conflictual permanent care a existat între Ponta şi Băsescu. Iar cei care îşi imaginau, plini de entuziasm, că sasul va da de pământ cu premierul imediat ce va ajunge la Cotroceni s-au înşelat amarnic. Ponta va fi mâncat întâi în propriul partid, iar tăcerea lui Iohannis îmi arată că preşedintele ştie acest lucru.
Sunt de acord că nici un politician nu merită un cec în alb. Dar nu cred în hărţuirea unui preşedinte cu subiecte mărunte, pentru că, până la urmă, pe 16 noiembrie, nu am votat un politician care să-mi rezolve nemulţumirile şi dezamăgirile personale, ci un preşedinte de ţară. Iar pe un preşedinte nu îl întrebi de ce şi-a ales un consilier iubitor de gaze de şist, ci când va intra România în Schengen, când vor putea vota toţii românii din diaspora sau când justiţia nu va mai fi ţinută la uşa Parlamentului. Aici chiar avem ce discuta cu Iohannis. În rest, cred că ar trebui să-l mai slăbim cu “scrisorile deschise”.
http://www.romanialibera.ro
Nu este rău să pui presiune pe politicieni, pentru ca aceştia să facă lucruri bune pentru ţară. Este chiar recomandat să-i ceri unui preşedinte să-şi apere cetăţenii, legile, Constituţia sau independenţa justiţiei. Dar ploaia de apeluri, petiţii, scrisori deschise şi critici ciudate adresate lui Klaus Iohannis, în cele două săptămâni scurse de la depunerea jurământului, mă face să mă întreb dacă unii chiar au înţeles că pe 16 noiembrie şi-au ales preşedintele ţării şi nu preşedintele blocului în care locuiesc.
Am văzut, de pildă, dintr-o articol apărut pe romaniacurata.ro că „aproximativ 20 de asociații și grupuri informale ale românilor din diaspora i-au scris președintelui României Klaus Iohannis să renunțe la serviciile de consilier personal ale fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu. Grupurile civice îi reproșează lui MRU faptul că în perioada în care a fost premier și ulterior a susținut proiectul de la Roșia Montană și explorarea și exploatarea gazelor de șist prin fracturare hidraulică”. Articolul spune că s-a creat chiar şi un grup pe facebook cu unicul scop de “a-l bombarda” pe Iohannis cu mesaje anti- MRU. Foarte inteligent, n-am ce zice!
Nu înţeleg de ce motivele invocate de cele “20 de asociaţii din diaspora” l-ar putea împiedica pe Iohannis să asculte de sfaturile lui MRU pe teme de politică externă, spre exemplu, acolo unde fostul premier are o expertiză deloc de neglijat. Nu am înţeles protestul, mai ales în contextul în care funcţia este “onorifică”, nefiind deci plătită de la bugetul de stat. Aş putea însă să mă gândesc la faptul că unii caută, cu riscul de a deveni ridicoli, să reînvie subiecte îngropate (cel puţin în perioada imediat următoare), cum ar fi Roşia Montană şi gazele de şist, pentru a-şi justifica prezenţa în spaţiul public. Asta poate fi o explicaţie.
Nu am înţeles nici furia cu care a fost călcată în picioare Tatiana Bran, purtătorul de cuvânt al preşedintelui, pentru panseurile nefericite legate de perdelele de la Cotroceni sau lipsa cantinei pentru angajaţii Administraţiei prezidenţiale. M-aş fi supărat dacă Tatiana Bran ar fi uitat prin sertarele biroului solicitările de informaţii publice, aşa cum s-a întâmplat cu aproape toate cererile adresate de România liberă premierului Victor Ponta, în perioada în care relaţia cu presa era asigurată de Mirel Palada. Viteza de comunicare a reprezentanţilor preşedintelui chiar este o problemă importantă. Mai importantă decât părerile consilierilor scrise pe facebook.
Iohannis şi-a asumat colaboratorii şi, chiar şi în cazul lui Dan Mihalache, contestat la rândul său de mai mulţi intelectuali printre care Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu, are tot dreptul să-şi facă singur echipa. Va răspunde oricum pentru greşelile acestora, nu trebuie să-i spunem noi cu cine să lucreze.
I se mai reproşează noului preşedinte că tace nejustificat, că ar fi trebuit să atace bugetul făcut de Guvernul Ponta şi ordonanţa data de premier pentru a-şi rezolva problema personală cu plagierea doctoratului. Uităm însă că Iohannis nu este Traian Băsescu- vom vedea dacă acest lucru va fi până la urmă un avantaj sau un defect. Mai degrabă, cred că planurile preşedintelui pentru a răsturna Guvernul PSD sunt mai subtile decât suntem obişnuiţi şi mult mai digerabile pentru o populaţie sătulă de conflictual permanent care a existat între Ponta şi Băsescu. Iar cei care îşi imaginau, plini de entuziasm, că sasul va da de pământ cu premierul imediat ce va ajunge la Cotroceni s-au înşelat amarnic. Ponta va fi mâncat întâi în propriul partid, iar tăcerea lui Iohannis îmi arată că preşedintele ştie acest lucru.
Sunt de acord că nici un politician nu merită un cec în alb. Dar nu cred în hărţuirea unui preşedinte cu subiecte mărunte, pentru că, până la urmă, pe 16 noiembrie, nu am votat un politician care să-mi rezolve nemulţumirile şi dezamăgirile personale, ci un preşedinte de ţară. Iar pe un preşedinte nu îl întrebi de ce şi-a ales un consilier iubitor de gaze de şist, ci când va intra România în Schengen, când vor putea vota toţii românii din diaspora sau când justiţia nu va mai fi ţinută la uşa Parlamentului. Aici chiar avem ce discuta cu Iohannis. În rest, cred că ar trebui să-l mai slăbim cu “scrisorile deschise”.
http://www.romanialibera.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu