Asociaţiile de informare asupra "sectelor". Faţadă şi realitate
un articol de Mihaela Gheorghiu
un articol de Mihaela Gheorghiu
Ce
sunt „sectele”? Se pare că oficial nu ştim exact, pentru că acest
termen nu a fost riguros definit. Dificultatea legislativă a definirii
acestui termen vine din faptul că se doreşte ca el să cuprindă cu
largheţe, fără excepţii, toate asociaţiile, comunităţile şi
organizaţiile cu orientare spirituală.
Până
la ora actuală nu s-a definit din punct de vedere conceptual şi
legal, clar şi obiectiv, ce este o sectă. S-au stabilit doar nişte
„indicii”, extrem de discutabile, fapt recunoscut chiar de cei care
le-au propus. Şi totuşi, oricât de absurd ar părea, faptul că nu se ştie
ce este o sectă nu a împiedicat elaborarea unor reglementări şi
„recomandări” în ceea ce priveşte „sectele”. Nu-i deloc logic, dar este
real!
Într-o recomandare a Consiliului Europei (nr 1412/22.06.1999) se afirmă: “Este
inoportună crearea unei legislaţii pentru secte pentru ca aceasta ar
risca să lezeze dreptul la libertatea de conştiinţă şi de religie,
garantat de articolul 9 al Convenţiei Europeene a drepturilor omului dar
şi religiile tradiţionale”.
Şi atunci... Acelaşi Consiliu al Europei recomandă
în stilul masonic bine-cunoscut crearea unor centre care să
monitorizeze activitatea „sectelor”. Prin recomandarea Consiliulului
Europei amintită mai sus „statele membre sunt invitate”:
1) să
creeze centre naţionale sau regionale de informare asupra grupărilor cu
caracter religios, ezoteric sau spiritual şi acestea trebuie să fie
independente de Stat,
2) să
utilizeze procedurile normale ale Dreptului penal şi civil contra
practicilor ilegale realizate în numele grupărilor cu caracter religios,
ezoteric sau spiritual (acest punct este în realitate o „invitaţie” la
luptă, n.n.) ,
3) să
încurajeze o abordare caracterizată de înţelegere, toleranţă, dialog şi
rezolvarea conflictelor (în realitate fac exact opusul, n.n),
4) să
ia măsuri ferme contra oricărei acţiuni care constituie o discriminare
sau care marginalizează gupările minoritare, religioase sau spirituale
(ceea ce se traduce prin a lua măsuri împotriva acestor organizaţii sau
grupări, n.n.).
Ce fac în realitate centrele şi asociaţiile de informare asupra grupărilor cu caracter religios, ezoteric sau spiritual?
Deja
în mai multe ţări s-au înfiinţat astfel de centre. Şi analizând
activitatea lor, constatăm că ele încalcă sistematic aceste recomandări
de faţadă. Activitatea acestor centre a alunecat tot mai mult pe panta
abuzurilor şi a încălcărilor grosolane ale drepturilor omului. Noi nu
contestăm faptul că există există şi grupări, asociaţii sau persoane
care exploatează buna credinţă a fiinţelor umane.
Semnalăm
însă faptul că multe din organizaţiile care reprezintă un real pericol
nu sunt catalogate ca secte şi nu se află în vizorul acestor centre.
Acesta este şi cazul francmasoneriei, care este o sectă satanică extrem
de periculoasă, atât conform "indiciilor" oficiale schiţate recent, cât
şi din perspectiva tradiţiilor spirituale planetare. În schimb, diferite
asociaţii şi grupări spirituale cu o activitate şi orientare spirituală
profund benefică sunt tot mai mult hărţuite de organismele masonice de
control.
În
Franţa, este suficient ca o organizaţie să incomodeze, că este
etichetată imediat drept sectă şi supusă tratamentului de rigoare:
percheziţii abuzive, campanii de presă denigratoare, intimidări şi
discriminări de toate tipurile atât la adresa organizaţiei cât şi la
adresa membrilor ei. Vom reveni cu cazuri concrete care ilustrează
situaţia dramatică din Franţa. Un exemplu recent este împărţirea unor
pliante care conţin o hartă cu localizarea „sectelor” din Paris şi
instigări făţişe la spionarea cunoscuţilor sau membrilor familiei
suspectaţi că au un stil de viaţă diferit de cel al oamenilor
obişnuiţi.
Vedem
cum sub pretextul apărării grupărilor cu orientare spirituală de
posibilele discriminări, sunt create nişte organisme care au în realitate drept rol:
1) să le monitorizeze cu atenţie activitatea;
2) să caute informaţii care pot fi folosite pentru atacarea penală a acestor grupări spirituale;
3) să
joace rolul unor surse credibile, obiective şi autorizate de informare,
monopolizând transmiterea de informaţii privind acest subiect;
4) să
joace aparent rolul de mediator între asociaţiile spirituale şi
societate, dar în realitate instigând societatea împotriva lor,
evidenţiind permanent modul în care acestea se sustrag "normelor"
acceptate;
5) să ia măsuri împotriva acestor grupări, uneori până la desfiinţare.
Relevant
pentru adevăratul rol al acestor organisme este faptul că Guvernul
francez a creat ,,Observatorul ministerial asupra sectelor” transformat
apoi în ,,Misiunea interministerială de luptă contra sectelor (MILS)“. În prezent aceasta a fost înlocuită cu ,,Misiunea interministerială de vigilenţă şi luptă contra deviaţiilor cu caracter sectar (MIVILUDES)”. Oricum s-ar numi, ideea de luptă persistă şi dezvăluie adevăratul scop al acestui organism (deloc independent de Stat) şi anume acela de a lupta cu ceea ce e considerat un duşman, nicidecum de a fi imparţial şi obiectiv.
Care sunt cele mai active şi virulente asociaţii de acest tip?
Iată
doar o scurtă listă cu cele mai importante organisme de acest gen din
ţările francofone. Organisme similare există şi în celalte state ale
Uniunii Europene şi în S.U.A. Considerăm necesar ca ele să fie
cunoscute, pentru a filtra întotdeauna cu mult discernământ informaţiile
pe care acestea le oferă.
- D.M.S. (Délivre-moi des sectes) – cu dublu sens Furnizează-mi secte sau Eliberează-mă de secte (în ciuda jocului de cuvinte din limba franceză, o astfel de acţiune se numeşte tot turnătorie, n.n.), Franţa
- A.P.P.S (Association de Prévention contre le Phénomène Sectaire) – Asociaţia de prevenire a fenomenului sectar, Franţa
- B.D.S.R. (Bureau de Documentation sur les Sectes et les Religions) – Biroul de documentare asupra sectelor şi religiilor, Canada
- C.C.C.M. (Centre de documentation, d'éducation et d'action contre les manipulations mentales) – Centrul de documentare, educaţie şi acţiune împotriva manipulării mentale, Franţa
- C.I.C. (Centre intercantonal d'information sur les croyances et sur les activités des groupements à caractère spirituel, religieux ou esotérique) – Centrul intercantonal de informare asupra credinţelor şi activităţilor grupărilor cu caracter spiritual, religios sau esoteric, Elveţia
- C.I.A.O.S.N. (Centre d'information et d'avis sur les organisations sectaires nuisibles) – Centrul de informare şi consiliere privind activitatea organizaţiilor sectare periculoase, Belgia
- C.I.G.S. (Contact et informations sur les groupes sectaires) – Contact şi informare privind grupările sectare, Belgia
- C.L.P.S. (Cerce laique pour la prevention du sectraisme) – Cercul laic pentru prevenirea sectarismului, Franţa
- F.E.C.R.I.S. (Fédération Européenne des Centres de Recherche et d'Information sur le Sectarisme) – Federaţia Europeeană a centrelor de cercetare şi informare asupra sectarismului, Franţa
- U.N.A.D.F.I. (Union Nationale des Association de Défense des Familles et de l'Individu) – Uniunea Naţională a asociaţiilor pentru apărarea familiilor şi individului, Franţa
Vom reveni cu prezentarea activităţilor abuzive ale acestor organizaţii.
Citiţi mai multe în articolul Moda la Paris: Spionaţi-vă şi turnaţi-vă unii pe alţii!
Citiţi despre faimoasele indicii propuse pentru a detecta o sectă în articolul
Eticheta SECTĂ se lipseşte uşor
Citiţi ce reprezintă în viziunea noastră o sectă:
SECTĂ, sau cale spirituală?
yogaesoteric.net din 22 iunie 2005
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu